Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În perioada sa timpurie, Kant a fost influențat de filosofia lui Leibniz și Christian Wolff și de
fizica lui Newton, așa cum este evident în lucrarea sa: „Istoria generală a naturii și teoria
cerului”.
În a doua perioadă, treptat, Kant s-a lăsat influențat de etica și filosofia empirică a
englezilor, în special de David Hume. Potrivit lui Kant însuși, el „s-a trezit din somnul
dogmatic”. A început să adopte o postură critică în fața corelației strânse dintre cunoaștere și
realitate. La acea vreme a publicat; „Visele unui vizionar” (1766).
În a treia perioadă, Kant și-a dezvoltat propria „Filosofie critică”, care a început, în 1770, cu
prelegerea sa inaugurală ca profesor de filosofie, intitulată: „Despre forma și principiile lumii
sensibile și inteligente”, cunoscută sub numele de „Disertație ”, Când a pus bazele pe care se
va dezvolta opera sa filosofică.
FILOSOFIA LUI KANT
Sistemul filozofic kantian a fost conceput ca o sinteză și o
depășire a celor două mari curente ale filozofiei de la acea
vreme: „raționalismul”, care sublinia preponderența rațiunii
ca mod de cunoaștere a realității și „empirismul”, care a dat
primatul experienței.
FILOSOFIA LUI KANT
Odată cu Kant vine „Raționalismul critic” sau „Critica”:
un sistem care caută să determine limitele rațiunii
umane. Filosofia sa a fost sintetizată în cele trei lucrări
principale ale sale: „Critica rațiunii pure”, „Critica rațiunii
practice” și „Critica judecății”.
FILOSOFIA LUI KANT
Odată cu publicarea „Criticii rațiunii pure” (1781), Kant a
încercat să bazeze cunoștințele umane și să-și stabilească
limitele. Confruntat cu întrebarea: „Care este adevărata
valoare a cunoștințelor noastre?” Kant a pus rațiunea în
instanță pentru a judeca ce se poate ști în mod legitim și ce
fel de cunoștințe sunt nefondate. Cu aceasta, el a intenționat
să depășească dihotomia raționalism-empirism.
FILOSOFIA LUI KANT
Kant i-a condamnat pe empirici (tot ceea ce știm provine din
simțuri) și, el nu a fost de acord cu raționaliștii (este greșit să
credem că tot ceea ce credem că vine de la noi): cunoașterea
trebuie să fie formată din judecăți universale, la fel cum derivă din
experiența sensibilă.
Într-o ştiinţă ştim adesea numai cunoştinţele, însă nu ştim lucrurile care sunt
reprezentate prin acestea; deci poate să existe o ştiinţă despre ceea ce
cunoaşterea noastră nu reprezintă nicio ştiere.
(Immanuel Kant)