immanuel kant

introducere
Immanuel Kant, nascut pe 22 aprilie 1724 in Prusia, a fost unul din cei mai mari filozofi din istoria
culturii apusene si figura proeminentă a perioadei de iluminism în Germania. această calitate a
dezvoltat ideea de "libertate", pornind de la concepțiile sale asupra moralei. Acesta a pus bazele
idealismului critic, exercitând o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne.
i a influențat pe cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui, precum Goethe, Schiller si Kleist,
dar în special pe Fichte, Schelling și Hegel care și au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la
moștenirea lui. Deviza lui Kant, "Îndrăznește să știi !", a devenit deviza mișcării iluministe
împotriva absolutismului.
Fire studioasă şi aplecată spre cercetarea profundă şi detaliată, Kant se remarcă în tinereţe prin
pasiunea pentru literatura latină clasică, pentru lucrările ştiinţifice ale lui Isaac Newton şi pentru
filozofia idealistă a lui G. W. Leibniz.
perioada 1740-1755
intră la Universitatea din Königsberg la Facultatea de Teologie, la care urmează și cursuri de
filozofie, fizică, matematică. Mentorul său a fost Martin Knutzen care l-a îndrumat spre studiul
filosofiei și al fizicii. in 1747 părăsește universitatea; devine preceptor în familii nobile și burgheze
in 1750 devine preceptor la contele de Keyserling. Întors la Königsberg, scrie Cosmogonie, un
eseu asupra deducției originii Universului, a formării corpurilor cerești și a cauzelor mișcării
pornind de la legile mișcării universale a materiei și ale lui Newton. in 1755- își susține "disertația
magistrală" intitulată "Schiță sumară a câtorva meditații despre foc", i se acordă, la 27
septembrie 1755, "venia legendi", devinind așadar Privatdozent, adică un profesor plătit de
studenții săi și nu de către stat; Va rămâne acolo vreme de 15 ani.
1770- devine profesor titular la catedra de logică şi metafizică a Universităţii din Königsberg.
Acest moment marchează începutul unei epoci de elaborare şi sedimentare a unei concepţii pe
deplin originale, desprinsă din rădăcinile raţionalismului şi empirismului, concepţie care va
ajunge să fie cunoscută drept kantianism. Deşi anterior publicase într-un ritm susţinut, gânditorul
renunţă vreme de un deceniu să mai trimită vreo carte la tipar
În 1780 devine membru în Senatul universității, iar in 1781- consemnează apariţia Criticii raţiunii
pure, lucrare monumentală, în care se realizează ceea ce mai târziu Kant avea să numească
„revoluţia copernicană în filozofie“. Odată cu această carte, lumea spiritului suferă o transformare
din temelii în spaţiul occidental: nici un gânditor apusean nu va mai putea crea filozoficeşte fără
să se raporteze într-un fel sau altul la kantianism.
în 1787 devine membru al Academiei de științe din Berlin.
Kant va rămâne profesor până în 1797, cand renunță la învățământ și își petrece
ultimii ani din viață într-o retragere studioasă dar solitară. Moare la 12 februarie
1804. Ultimele sale cuvinte au fost "Es ist gut" ("[Totul] e bine")
Kant prezintă prin lucrarile sale sistemul său etic, care se bazează pe
convingerea că rațiunea este cea mai înaltă instanță a moralei. Din acest punct
de vedere, există două moduri în luarea unei decizii dictate de voință: un
imperativ condiționat sau ipotetic, care decurge dintr-o înclinare subiectivă și
urmează un anumit scop individual, și un "imperativ categoric", care se supune
unei legi obiective, universal valabilă și necesară.
Opere principale: (Critica raţiunii pure) – 1781, (Prolegomene la orice metafizică
viitoare care se va putea înfăţişa drept ştiinţă) – 1783, (Întemeierea metafizicii
moravurilor, trad. rom. Humanitas, 2007) – 1785, (Critica raţiunii practice) – 1788,
(Critica facultăţii de judecare) – 1790, (Religia în limitele raţiunii pure, trad. rom.
Humanitas, 2004) – 1793, (Spre pacea eternă. Un proiect filozofic) – 1795,
(Metafizica moravurilor) – 1797.