Ministerul Educaţiei Tineretului al Republicii Moldova

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATE DE DREPT
CATEDRA DE DREPT INTERNAŢIONAL ŞI DREPT AL
RELAŢIILOR ECONOMICE EXTERNE

REFERAT
Uzanţa comercială – izvor a dreptului comercial
internaţional

A elaborat; masteranta
Railean Livia.

Conducător;
Aurel Băieşu,
Doctor în drept,
Conferenţiar universitar,
Lector universitar.

Chişinău 2008
*Uzanţa comercială – izvor a dreptului comercial internaţional

Necesitatea asigurării unui grad sporit de certitudine cu privire la conflictele cadrului juridic al
faptelor şi actelor de comerţ internaţional, al evitării situaţiilor pe care le implică soluţionarea
conflictelor de legi, a simplificării şi standardizării instrumentelor contractuale, a asigurării unui
sistem juridic egale pentru toţi participanţii la comerţul internaţional şi realizarea unei
armonizări superioare între practica contractuală şi legislativ comercială precum şi în ocrotirea
intereselor statale au determinat dezvoltarea unui proces de aplicare asupra relaţiilor comerciale
uzanţele comerciale internaţionale. Uzanţele comercial internaţionale sunt practici (atitudini,
comportamente), în general nescrise, care reprezintă un anumit grad de vechime, repetabilitate
şi stabilitate aplicate într-un număr nedefinit de comercianţi, de regulă într-o zonă geografică
sau într-o activitate comercială şi care, în funcţie de natura lor pot reprezenta sau nu caracter de
izvor de drept.
Codul Comercial al SUA defineşte uzanţele comerciale în art.205 alin. (2). Se prevede că o
uzanţă comercială este orice practică sau metodă de afaceri cere este respectată cu atîta
regularitate într-un loc, o profesie sau un comerţ încît justifică aşteptarea ca aceasta să fie
respectată la tranzacţiile în discuţie. Rolul juridic este reglementat de alin. (3) care prevede că
orice uzanţă comercială în profesia sa sau în comerţul de afaceri în care părţile sunt implicate
sau de care ele sunt sau trebuia să fie conştiente conferă un consens special termenilor
contractuali şi completează sau califică aceşti termeni.
Alţi autori menţionează că uzantele comerciale înseamnă o anumită conduită a părţilor, care nu
se naşte dintr-un act ori operaţiune economică izolată, ci este rezultatul unei atitudini exprimate
expres ori tacit, constant şi care o perioadă de timp mai mare sau mai mic, cu caracter general
sau numai într-un sector de activitate, de exemplu, în comerţul cu cereale, într-un anumit loc
sau într-o anumită zonă. Într-o altă opinie se consideră că uzanţele comerciale internaţionale
sunt acele practici, atitudini, comportamente, repetate de multe ori în contractele pe care părţile
le încheie şi derulează, facilitînd schimburile comerciale di uzanţele comerciale datorită
importanţei lor în reglementarea relaţiilor comerciale sunt definite şi în Convenţiile
internaţionale, în care este stipulat locul şi rolul uzanţelor în raporturile comerciale. Astfel,
convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de mărfuri de la Viena
11 aprilie 1980, în art.9 este stipulat; Părţile sunt legate prin uzanţele la care ele au consimţit şi
de obişnuinţele care le-au stabilit între ele. În afară de convenţia contrară a părţilor, acestea
considerate că sau referit în mod tacit în contract, la orice uzanţă pe care o cunoşteau sau care ar
trebui să o fi cunoscut, şi care în comerţul internaţional, este larg cunoscută şi în mod regulat
respectată de către părţi la contracte de aceleaşi tip în ramura comercial respectivă.
Codul Civil al RM în art.4 prevede că uzanţa reprezintă o normă de conduită care, deşi
neconsfinţită de legislaţie este general recunoscută şi aplicată pe parcursul unei perioade
îndelungate de timp într-un domeniu al raporturilor de drept civil. Uzanţa se aplică numai dacă
nu contravine legii, odinii publice şi bunurilor moravuri.
Autorii autohtoni definesc uzantele ca fiind reguli prin folosirea repetată a unor clauze
contractuale, în armonie cu obiceiurile practicate în diverse centre comerciale şi pe care
practica comercial internaţional le-a pus în valoare, operînd o anumită unificare a lor realizată
prin diferite metode.
Autorul moldovean Aurel Băieşu defineşte uzanţa comercială; practici contemporane cu un
anumit grad de vechime şi stabilitate, aplicată de un umăr nedefinit de comercianţi într-un
anumit domeniu de activitate comercială şi/sau într-o zonă geografică.
Doctrina distinge mai multe categorii de uzanţele internaţionale în funcţie de mai multe criterii;
În funcţie de întinderea aplicării lor şi după sfera de cuprindere;
 Locale – aplicarea lor este limită la o anumită piaţă, port, localitate
 Speciale – cuprind numai o anumită ramură de activitate comercială
 Generale – întregului ansamblu de relaţii comerciale.
În funcţie de criteriul ce ţine seama de forţa juridică a uzantele;
 Uzanţele normative – au forţa juridică dintr-o jurisprudenţă bine stabilită care le conferă
autoritate proprie, dobîndesc o putere similară normei de drept. De exemplu; Codul civil
român stipulează: Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la
ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările de echitate, obiceiul sau legea dă
obligaţiei după natura sa. La fel este stipulat şi în Codul civil Italian.
Dacă legea face trimitere la o uzanţă atunci ea primeşte puterea de lege. Uzantele
normative pot constitui izvor a dreptului comercial numai în măsura în care legea în care
este încorporată este izvor a dreptului comercial. Uzanţele normative îşi trag sorgintea
din uzanţele convenţionale create de părţile contractante de către părţile contractante în
limita autonomiei de voinţă, însă cu timpul se transformă în uzanţe normative.
 Uzanţele convenţionale – îşi trag geneza din voinţa contractanţilor, care în limita
autonomiei de voinţă, au deplină autonomie în stabilirea anumitor clauzelor. Uzanţele
convenţionale sunt premergătoare uzanţelor normative.
Dar şi uzanţele normative şi cele convenţionale sunt uzanţe profesionale. Formate în timp
îndelungat şi prin aplicarea repetată ele devin reguli de aplicare între părţi. Aici este necesar de
a face deosebire dintre uzanţă şi obişnuiţă. Obişnuinţa este aplicată de un număr limitat de părţi
la încheierea unor contracte.
Dacă să facem deosebirea dintre uzanţele normative şi cele convenţionale atunci;
În raport cu scopul lor ;
Uzanţele normative – urmăresc în finalitate să completeze ori să suplinească legea, sau să
înlăture aplicarea lor.
Uzanţele convenţionale – de a reglementa raporturile conractuale stabilite de părţi în limita
autonomiei de voinţă.
După forţa juridică;
Uzanţele normative – dobîndesc putere şi autoritate de lege. Ele nu necesită acceptarea
voluntară a părţilor şi nici cunoaşterea lor de cei în cauză ea se aplică în funcţie de natura
raporturilor contractuale. Ele se aplică automat, însă părţile pot stabili expres în contract despre
faptul că în caz de litigiu nu se v-a aplica prevederile acestei uzanţe.
Uzanţele convenţionale – se aplică în cazul cînd părţile stabilesc tacit aplicare lor.
După proba existenţei şi conţinutul lor.
Uzanţele normative – nu şine de obligaţia părţilor de a demonstra conţinutul şi existenţa lor
deoarece are un conţinut scris şi autoritate de lege.
Uzanţele convenţionale – existenţa şi conţinutul lor cade în sarcina părţilor şi ele de cele mai
multe ori au un conţinut nescris.
În practica comercială de multe ori pot apărea conflicte;
Conflictele între două uzanţe invocate de părţi; La soluţionare prioritate v-a avea uzanţa ce
este mai aproape în timp de data încheierii contractului sau executarea lui.
Conflict între uzanţă convenţională şi una normativă; La soluţionarea conflictului prioritate
v-a avea uzanţa convenţională în cazul cînd părţile au stipulat expres în contract aplicarea
acestei uzanţe, deoarece uzanţa normativă are rolul unei legi supletive dar ea poate fi înlăturată
prin voinţa părţilor.
Conflict într-o uzanţă convenţională şi o lege supletivă; la soluţionarea conflictului v-a avea
prioritate uzanţa deoarece ea reprezintă o stipulaţie contractuală expresă, particulară, specială.
Conflict dintre o uzanţă convenţională şi o lege normativă; prioritate are legea imperativă
Conflict dintr-o uzanţă normativă şi o lege imperativă; la soluţionarea acestui conflict
doctrinarii deosebesc două situaţii;
1. în cazul cînd uzanţa completează o lege supletivă conflictul se rezolvă în favoarea legii.
2. în cazul cînd o uzanţă completează o lege normativă se rezolvă pe calea conflictului de
legi.
Conflictul între o uzanţă comercială şi o lege uniformă; prioritate are uzanţa comercială.
Conflictul între uzanţă comercială şi convenţia expresă a părţilor sau dispoziţii ce ţin de
ordinea publică. – ordinea publică.
La nivel internaţional este o tendinţă de codificare a uzanţelor comerciale spre exemplu; sub
egida Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris sau elaborat o codificare sub denumirea de
INCOTERMS – Internaţional Rules forthe Interpretation of Tradee Terms. Varianta elaborată
în anul 1953, completată ulterior în 1990, ultima variantă elaborată în anul 2000. În SUA şi
Canada se aplică uzanţele RAFT – The Revised foreigh Definition.
Pentru aprecierea asupra rolului uzanţelor în comerţul internaţional trebuie să ţinem seama de
stadiu legislativ corporativ cu schimbările rapide din viaţa economică internă şi internaţional.
Astfel, constatăm că în timpul din viaţa economică sunt rapide, determinate de evoluţia tehnico
ştiinţifică contemporană şi de nivelul relaţiilor dintre state. Legislaţiile se schimbă mai greu
rămînînd de multe ori în urma relaţiilor comerciale, aceste carenţe sunt acoperite de uzanţe,
carte au o capacitate mai mare de adaptate. De acea Comisia Economică Europeană a întocmit
mai multe tipuri de contracte şi condiţii de livrare, avînd ca scop eliberarea contractului de
adeziune din practica comerţului internaţional. Pentru realizarea acestor scopuri sau adoptat
Condiţiile generale Model 312 pentru vînzarea de fructe, Modelul 125 pentru vînzarea de
produse metalice, Modelul 410 pentru vînzarea de lemne tăiate, Modelul 151 pentru vînzarea de
cartofi. Deci după cum am menţionat anterior ce mai practicată codificare a uzanţelor
comerciale după cum sunt INCOTERMS scopul ste de a pune la dispoziţie un set de reguli
internaţionale pentru interpretarea condiţiilor comerciale cel mai frecvent folosite în comerţul
internaţional. Regulile INCOTERMS sunt reguli uniforme care sunt luate în considerare pentru
interpretarea termenilor comerciali din contractele de vînzare de mărfuri, transferul riscurilor de
la vînzător la cumpărător, încheierea unor contracte subsecvente de transport şi asigurare,
îndeplinirea formalităţilor de import-export, ambalarea şi mărfurilor. În INCOTERMS sunt
patru grupe; Grupa E – expedierea; Grupa C – Transport plătit; Grupa F – transport neplătit;
Grupa D – Destinaţie. De asemenea pentru, toţi termenii, obligaţiile părţilor au fost grupate 10
titluri, fiecare titlu reflectînd poziţia vînzătorului şi a vînzătorului în aceeaşi problemă.