Sent. civila nr. 8627/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT Sent. civila nr.
Sent. civila nr. 8627/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 8627/2015 din 14 decembrie 2015
Instituirea curatelei în vederea reprezentării minorului la perfectarea actelor de dispoziţie. Validarea
curatorului şi autorizarea încheierii actelor de dispoziţie de către instanţa de tutelă. Sultă compensatorie.
Radierea dreptului de ipotecă
EMITENT: JUDECĂTORIA BISTRIŢA – Secţia civilă
PUBLICATĂ ÎN: Revista română de jurisprudenţă nr. 3/2016, Editura Universul Juridic, pag. 19–27
– Legea nr. 71/2011: art. 229
– Codul civil: art. 41, art. 43, art. 143, art. 144, art. 145, art. 150, art. 171, art. 178, art. 501, art. 502,
art. 885, art. 2365, art. 2428
Rezumat
Până la data intrării în vigoare a reglementării referitoare la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile
instanţei de tutelă, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor
de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară, la cererea
notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanţă [art.
229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil].
(Judecătoria Bistriţa, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 8627 din 14 decembrie 2015, definitivă prin
neapelare, trimisă, în rezumat şi cu comentariu critic, de inspector principal Bogdan-Dumitru Moloman*)
------------
* Inspector principal, Compartimentul Autoritate Tutelară (Direcţia Administraţie Publică, Juridic) din
cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa.
Prin cererea înregistrată sub nr. 11348/190/2015, petenta P.M. a solicitat instanţei să dispună validarea
sa în calitate de curator, numită potrivit Dispoziţiei primarului municipiului Bistriţa nr. 936 din 15
octombrie 2015, pentru încasarea sultei compensatorii şi radierea dreptului de ipotecă în numele şi pe
seama minorei P.D.A.
Analizând cererea formulată de petentă, instanţa a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 936 emisă de Primarul
municipiului Bistriţa la data de 15 octombrie 2015, petenta a fost numită curator al minorei P.D.A. în
vederea reprezentării acesteia în faţa notarului public, ridicării unei sulte compensatorii în cuantum de
430,59 euro, stabilită prin Sentinţa civilă nr. 3313 din 29 aprilie 2015 a Judecătoriei Bistriţa, şi solicitării
radierii dreptului de ipotecă intabulat în favoarea minorei asupra casei de locuit şi teren aferent, situate în
municipiul Bistriţa, localitatea componentă Viişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. (3^2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil, până la data intrării în vigoare a reglementării referitoare la organizarea,
funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe
minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de
autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau
confirmarea de către instanţă.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate şi faptul că până în prezent nu au fost
reglementate organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă, instanţa constată că autoritatea
competentă pentru a numi curator al minorei P.D.A. este autoritatea tutelară, care de altfel a şi numit-o
curator pe petentă, iar validarea curatorului astfel numit nu este necesară. Prin urmare, instanţa va
respinge cererea formulată de petenta P.M., ca neîntemeiată.
Comentariu critic
Prin această sentinţă supusă atenţiei dumneavoastră, instanţa interpretează în mod eronat dispoziţiile
legale privind competenţa instanţei de tutelă privind validarea curatorului numit de către autoritatea
1 2
tutelară şi autorizarea perfectării actelor juridice de dispoziţie de către minori.
În ceea ce ne priveşte, apreciem faptul că instanţa s-a aflat în eroare pentru considerente pe care le vom
expune în cele ce urmează.
1. Instanţa de tutelă versus Autoritatea tutelară
Una dintre principalele deficienţe cu care se confruntă sistemul judiciar român, cu incidenţă asupra
calităţii actului de justiţie şi a credibilităţii justiţiei, este reprezentată de practica judiciară şi aplicarea
neunitară a legislaţiei în vigoare.
Cei mai importanţi actori în viaţa unui copil sunt, de obicei, sau ar trebui să fie părinţii săi. Prin urmare,
familia poate fi unicul şi cel mai important factor în stabilirea faptului dacă un copil este sau nu protejat.
De cealaltă parte totuşi, având în vedere rolul central al familiei în viaţa copilului, aceasta poate fi o sursă
frecventă de violenţă, abuz, discriminare şi exploatare.
Minorul cu capacitate de exerciţiu*1) restrânsă*2) poate perfecta acte de dispoziţie numai cu prealabila
încuviinţare a ocrotitorului legal, precum şi cu autorizarea instanţei de tutelă; în schimb, actele juridice,
pentru minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu (respectiv cei cu vârsta sub 14 ani), se încheie, în numele
acestora, de către reprezentanţii lor legali [art. 41 alin. (3) şi art. 43 alin. (2) C.civ.*3)].
Aşa cum s-a opinat în literatura de specialitate*4), reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin
care o persoană, denumită reprezentant, încheie un act juridic civil în numele şi pe seama altei persoane,
denumită reprezentat, în aşa fel încât efectele actului juridic perfectat se produc direct în persoana celui
reprezentat. O persoană fizică lipsită de capacitate de exerciţiu, deşi are capacitate de folosinţă şi este
subiect de drept civil, putând avea deci drepturi şi obligaţii, nu poate participa personal la încheierea
actelor juridice civile, nu poate dobândi drepturi şi nu îşi poate asuma obligaţii civile.
În concretizarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C.civ., în cuprinsul art. 501 alin. (1), art. 143 şi art. 171
C.civ., legiuitorul ne precizează cine sunt reprezentanţii legali la care face referire în cuprinsul art. 43 alin.
(2) C.civ.
În cuprinsul art. 501 alin. (1) C.civ. se stabileşte: „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra
bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa
aceste acte, după caz.” Pentru situaţia în care, din anumite motive, lipseşte această reprezentare legală din
partea părinţilor (adică minorul rămâne fără ocrotirea părintească), ea se va realiza din partea tutorelui,
regulă impusă de art. 143 C.civ., care prevede: „Tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în
actele juridice, dar numai până când acesta împlineşte vârsta de 14 ani.” Aşadar, observăm că tutorele îl
reprezintă pe minorul lipsit de capacitate de exerciţiu rămas fără ocrotire părintească întocmai ca şi
părintele.
În situaţia în care între minor şi reprezentantul său legal există contrarietate de interese, în conformitate
cu prevederile art. 502 alin. (1) C.civ.*5) coroborate cu cele ale art. 150 alin. (1) C.civ., instanţa de tutelă
va numi un curator care să-l asiste sau, după caz, să-l reprezinte pe minor la perfectarea actului juridic de
dispoziţie.
Curatela reprezintă o formă de ocrotire a copilului cu caracter temporar şi subsidiară tutelei şi se
instituie numai în cazurile prevăzute de lege. Cu titlu general, art. 109 C.civ. dispune că ocrotirea
persoanei prin curatelă are loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute prin lege.
Codul civil consacră reglementării instituţiei curatelei dispoziţiile art. 178–186, ce compun capitolul
IV, cu titlu omonim, din cadrul titlului III, „Ocrotirea persoanei fizice”, din cartea I, „Despre persoane”,
reglementând cazurile de instituire a curatelei (art. 178), competenţa instanţei de tutelă (art. 179),
persoana care poate fi numită curator (art. 180), efectele curatelei (art. 181), procedura de instituire (art.
182), conţinutul curatelei (art. 183), înlocuirea curatorului (art. 184), încetarea curatelei (art. 185).
Sub imperiul Codului civil sunt prevăzute unele situaţii în care instanţa de tutelă poate institui curatela
minorului, şi anume: minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea scrisă a
tutorelui sau, după caz, a curatorului [art. 146 alin. (1)]; atunci când se ivesc interese contrare între minor
şi tutore sau atunci când, din cauza bolii sau din alte motive, tutorele este împiedicat să îndeplinească un
anumit act în numele minorului, se numeşte un curator special (art. 150) etc.
Sent. civila nr. 8627/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT
Prin urmare, per a contrario, atunci când între minor şi tutorele acestuia sau, după caz, reprezentantul
legal nu există contrarietate de interese, acesta poate fi asistat sau, după caz, reprezentat de acesta din
urmă*6).
Astfel, în concordanţă cu dispoziţiile art. 229 alin. (3^2)*7) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare*8), autoritatea
tutelară este îndrituită a numi curator, exclusiv, la solicitarea notarului public, în acest sens textul legal
indicat reliefând faptul că „până la intrarea în vigoare a reglementărilor prevăzute la alin. (1) (referitoare
la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de familie – n.n. – B.D.M.), numirea
curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la
dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în
acest din urmă caz (respectiv, dezbatere succesorală – n.n. – B.D.M.), nefiind necesară validarea sau
confirmarea de către instanţă”*9).
Potrivit alin. (1) al art. 229 din LPA, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile instanţei de tutelă şi de
familie se stabilesc prin legea privind organizarea judiciară. Cu toate acestea, însuşi legiuitorul stabileşte,
în mod expres, în cuprinsul art. 229 alin. (2) lit. a) din LPA, faptul că, până la reglementarea prin lege a
organizării şi funcţionării instanţei de tutelă, atribuţiile acesteia sunt îndeplinite de instanţele, secţiile sau,
după caz, completele specializate pentru minori şi familie.
Aşadar, instanţa de fond – în soluţionarea acestui demers judiciar – a făcut abstracţie de aceste
prevederi legale, statuând faptul că, în prezent, nu sunt reglementate organizarea, funcţionarea şi
atribuţiile instanţei de tutelă, fiind astfel într-o evidentă eroare.
Analizând prevederile art. 229 alin. (3^2) din LPA reliefate anterior, putem observa faptul că, în ceea
ce priveşte competenţa materială a numirii curatorului special, aceasta a fost delegată autorităţii
tutelare*10); cu toate acestea, curatorul numit de către autoritatea tutelară trebuie, în mod obligatoriu,
validat de către instanţa de tutelă învestită cu soluţionarea respectivului demers judiciar*11). De
asemenea, este imperioasă, sub sancţiunea nulităţii, autorizarea de către instanţa de tutelă a încheierii
respectivului act de dispoziţie*12).
Totodată, menţionăm şi faptul că autoritatea tutelară*13) este competentă exclusiv în ceea ce priveşte
instituirea curatelei şi numirea unui curator care va reprezenta interesele minorilor în faţa notarilor publici
la încheierea actelor de dispoziţie; instanţa de tutelă rămâne cu atribuţiile privind instituirea curatelei şi
numirea unui curator în vederea reprezentării intereselor persoanelor majore (potrivit art. 178 C.civ.)*14).
Prin urmare, curatorul numit prin dispoziţia primarului de către autoritatea tutelară este supus validării
de instanţa de tutelă, care, dacă consideră că respectivul act de dispoziţie răspunde unei nevoi sau prezintă
un folos neîndoielnic pentru minor, va încuviinţa – potrivit art. 145 C.civ. – încheierea respectivei
convenţii*15).
Având în vedere faptul că autoritatea tutelară protejează exclusiv interesele minorilor, considerăm că
aceasta va institui curatela şi va numi un curator doar atunci când consideră că actul ce urmează a fi
perfectat răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor [cu toate că instanţa de
tutelă este cea care, după instituirea curatelei, şi-ar fi dat sau nu încuviinţarea pentru încheierea
respectivului act de dispoziţie, potrivit art. 145 alin. (1) C.civ.].
Lămurind competenţele instanţei de tutelă şi ale autorităţii tutelare, în continuare vom analiza situaţia
radierii dreptului de ipotecă, respectiv catalogarea acesteia ca fiind act de dispoziţie sau de
administrare/conservare.
2. Radierea dreptului de ipotecă – act juridic de dispoziţie sau act de administrare/conservare?
Prin act juridic se înţelege manifestarea de voinţă sau, după caz, acordul de voinţe făcut cu intenţia de a
produce efecte juridice, adică de a naşte, de a modifica sau de a stinge un raport juridic concret*16).
Cum bine ştim, una dintre clasificările actelor juridice este cea după consecinţele patrimoniale ale
actului juridic, în conformitate cu care actele sunt de conservare, de administrare sau de dispoziţie*17).
Actul de conservare este acel act care tinde, pur şi simplu, să împiedice ca un bun să iasă dintr-un
patrimoniu; mai mult decât atât, este un act necesar şi urgent. Sunt asemenea acte: somaţia, punerea
3 4
Sent. civila nr. 8627/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT
peceţilor, înscrierea unui privilegiu, înscrierea unei ipoteci care garantează o creanţă şi care, dacă nu este
făcută, conduce la o pierdere, întreruperea unei prescripţii prin cererea de chemare în judecată etc.
Actul de administrare este actul juridic prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun
ori a unui patrimoniu. Pot fi catalogate drept acte de administrare: valorificarea recoltelor, acte privind
întreţinerea unui imobil etc.
Actul de dispoziţie, spre deosebire de celelalte două categorii anterior menţionate, evocă ideea unei
înstrăinări, respectiv a transferului unui drept real. Uneori, noţiunea de dispoziţie este puţin mai largă
decât cea de înstrăinare. Există acte de dispoziţie fără transmiterea unui drept real, fiind suficientă
asumarea unei obligaţii (e.g., închirierea unui imobil pe o perioadă mai mare de 5 ani sau un împrumut).
Intră tot în această subcategorie şi actele prin care se grevează drepturile reale mobiliare sau imobiliare,
deoarece, pe de o parte, prin intermediul lor se creează garanţii reale (e.g., gaj, ipotecă), iar, pe de altă
parte, executarea lor va antrena o transmisiune patrimonială. Mai puţin evidentă, dar la fel de certă, poate
fi încadrarea în sfera actelor de dispoziţie şi a operaţiunilor juridice prin care se generează, transmit sau se
sting obligaţii pecuniare. Plata în sine poate fi privită ca un act juridic de dispoziţie atunci când are în
conţinut obligaţii de a da. Tot acte de dispoziţie pot fi şi cele prin care se urmăreşte stingerea unei anumite
situaţii juridice patrimoniale. Renunţările la drepturi, indiferent de forma şi tipul lor, abandonarea unor
bunuri, remiterea de datorie etc. pot fi, de asemenea, introduse în sfera actelor de dispoziţie*18).
Codul civil, în cuprinsul art. 43 alin. (3) şi (4), precum şi în art. 41 alin. (3), reglementează categoriile
de acte pe care minorii le pot perfecta. Lipsa capacităţii de exerciţiu – cu toate că reprezintă o măsură de
ocrotire a persoanelor catalogate incapabile din punct de vedere juridic (minorul care nu au împlinit vârsta
de 14 ani şi interzisul judecătoresc) – nu trebuie să se întoarcă împotriva finalităţii sale, respectiv
împotriva intereselor celui ocrotit. De aceea, minorului sub 14 ani şi celui pus sub interdicţie
judecătorească li se recunoaşte posibilitatea de a perfecta anumite acte pentru că ele nu le cauzează niciun
prejudiciu.
Legiuitorul, în cuprinsul alin. (3) al art. 43 C.civ., stabileşte că persoana lipsită de capacitatea de
exerciţiu poate încheia singură actele prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de
dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută în momentul încheierii lor. Drept urmare,
minorul poate încheia singur actele de conservare şi actele mărunte ale vieţii cotidiene prin care se
urmăreşte satisfacerea unor necesităţi elementare care intervin zilnic (e.g., cumpărăturile obişnuite,
cumpărarea de rechizite şcolare etc.).
Aşa cum am reliefat şi în începutul prezentului opuscul, în conformitate cu prevederile alineatului
secund al art. 43 C.civ., pentru minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în
numele acestora, de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege. Cu toate acestea, când există
contrarietate de interese între minor şi reprezentantul său legal, se impune instituirea unei curatele şi
numirea unui curator care să reprezinte interesele minorului.
Dintr-o interpretare coroborativă a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C.civ. cu cele ale art. 502 C.civ.
rezultă faptul că părintele nu poate, fără avizul consiliului de familie (dacă este cazul) şi autorizarea
instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a
bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie în mod valabil
orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare. În conformitate cu dispoziţiile art. 145 alin. (1) C.civ.,
instanţa de tutelă acordă autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos
neîndoielnic pentru minor.
În situaţia în care este necesară instituirea curatelei, curatorul nu poate avea un drept net superior faţă
de părinţii fireşti ai copilului; drept urmare, şi acestuia i se vor aplica dispoziţiile anterior menţionate.
Referitor la ipotecă, aşa cum s-a reliefat în literatura de specialitate*19), aceasta reprezintă garanţia
reală care se constituie fără deposedarea constituitorului şi presupune afectarea unui bun, mobil sau
imobil, garantării unei obligaţii, conferind titularului ei atât un drept de urmărire, cât şi un drept de
preferinţă.
Dat fiind faptul că ipoteca este un act de dispoziţie juridică, constituitorul trebuie să aibă capacitate
deplină de exerciţiu (art. 2365 C.civ.). Ipotecarea unui bun al minorului este posibilă numai pentru
garantarea obligaţiilor sale, şi nu ale altuia [art. 144 alin. (1) C.civ.; art. 502 alin. (1) C.civ.]. Astfel,
Sent. civila nr. 8627/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT
încheierea contractului de ipotecă pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se realizează de către
reprezentantul său legal [art. 43 alin. (2) C.civ.]. Dacă minorul a împlinit vârsta de 14 ani, ipoteca este
consimţită de minor, fiind necesară încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, după caz [art. 41 alin. (2)
C.civ.]. În toate cazurile, ipotecarea unui bun al minorului se poate realiza numai cu avizul consiliului de
familie şi autorizarea instanţei de tutelă [art. 144 alin. (2); art. 146 alin. (2); art. 502 alin. (1) C.civ.].
Sancţiunea încălcării acestor dispoziţii este nulitatea relativă a contractului de ipotecă (art. 44 C.civ.).
Potrivit art. 2428 alin. (1) C.civ., stingerea ipotecii se produce prin radiere sau prin pieirea totală a
bunului. De asemenea, menţionăm şi faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (13) din Legea
cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*20), dreptul de ipotecă se radiază în condiţiile art. 885
alin. (2) C.civ., cu excepţia ipotecilor constituite în favoarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, care se pot radia în baza acordului titularului exprimat prin înscris oficial emis de instituţia în
cauză, care poartă semnătura conducătorului instituţiei sau a persoanei delegate de acesta, numărul şi data
înregistrării. Potrivit art. 885 alin. (2) C.civ., drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea
lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest
consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin
decesul sau, după caz, prin încetarea existenţei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.
Aşadar, înscrierea stingerii drepturilor reale imobiliare (implicit a dreptului de ipotecă), adică radierea
acestora, se va putea efectua în baza actului care exprimă consimţământul titularului la stingerea lor (cu
titlu exemplificativ putem menţiona renunţarea la drept, exprimată printr-un act autentic, în baza căruia se
poate dispune radierea dreptului înscris în cartea funciară*21)).
Având în vedere cele menţionate anterior, catalogăm radierea dreptului de ipotecă drept un act de
dispoziţie deoarece acesta depăşeşte sfera actului de administrare sau de conservare, minorul renunţând la
un drept al său constituit, în prealabil, cu autorizarea instanţei de tutelă.
3. În loc de concluzii, vom prezenta într-o manieră succintă considerentele pentru care apreciem că
instanţa de fond s-a aflat într-o eroare atunci când a respins cererea de validare a curatorului numit de
către autoritatea tutelară şi autorizarea încheierii de către minoră a actelor juridice de dispoziţie (încasarea
sultei compensatorii şi radierea dreptului de ipotecă):
a) atribuţiile instanţei de tutelă sunt îndeplinite de instanţele, secţiile sau, după caz, completele
specializate pentru minori şi familie;
b) radierea dreptului de ipotecă constituie act de dispoziţie;
c) autoritatea tutelară are competenţa de a institui curatela şi numi un curator în vederea reprezentării
sau asistării minorilor în faţa notarilor publici la perfectarea actelor de dispoziţie;
d) curatorul numit de către autoritatea tutelară în vederea reprezentării sau, după caz, a asistării
minorului în faţa notarului public pentru perfectarea actelor de dispoziţie trebuie, în mod obligatoriu,
validat de către instanţa de tutelă învestită cu soluţionarea respectivul demers judiciar.
*1) Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice reprezintă acea parte a capacităţii de drept civil a omului
care constă în aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi civile subiective şi de a-şi asuma şi executa
obligaţii civile prin încheierea de acte juridice [G.-A. Ilie, Capacitatea civilă a persoanei fizice, în M.
Nicolae (coord.), B. Bîcu, G.-A. Ilie, R. Rizoiu, Drept civil. Persoanele, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2016, p. 182; E. Lupan, I. Sabău-Pop, Tratat de drept civil. Vol. II, Persoanele, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2007, p. 70; I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Persoanele, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2007, p. 80–81].
*2) Prin sintagma „capacitate de exerciţiu restrânsă” se înţelege aptitudinea minorului între 14 şi 18 ani
de a dobândi şi a exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi a executa obligaţii civile prin încheierea,
personal, de acte juridice civile, cu încuviinţarea prealabilă din partea ocrotitorului legal. A se vedea,
pentru detalii, E. Lupan, Sz. Sztranyiczki, Persoanele în concepţia Noului Cod civil, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2012, p. 78 şi urm.
*3) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24
iulie 2009), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
5 6
Sent. civila nr. 8627/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT
287/2009 privind Codul civil (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011) şi
republicată, în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare (Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011).
Brevitatis causa, în prezentul studiu, referirile la Legea nr. 287/2009 privind Codul civil se vor face cu
ajutorul expresiei „Codul civil” sau a abrevierii „C.civ.”.
*4) E. Lupan, Sz. Sztranyiczki, op. cit., p. 74–75.
*5) Art. 502 alin. (1) C.civ. are următorul text: „Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la
bunurile copilului sunt aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care reglementează tutela fiind aplicabile
în mod corespunzător.”
*6) Aşa cum am reliefat într-un studiu publicat recent [L.-C. Ureche, B. D. Moloman, Analiza
dispoziţiilor alin. (2) al art. 150 NCC. Problematica instituirii curatelei în situaţia inexistenţei
contrarietăţii de interese între minor şi reprezentantul său legal, în RRDJ nr. 2/2014, p. 206–215], în mod
excepţional, chiar şi atunci când nu există contrarietate de interese, minorul poate fi reprezentat/asistat de
către un curator.
*7) Alin. (3^2) al art. 229 din LPA a fost introdus prin Legea nr. 60/2012 privind aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii
nr. 287/2009 privind Codul civil (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2012).
*8) Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Brevitatis causa, în prezentul
studiu, referirile la Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
se vor face cu ajutorul abrevierii „LPA”.
*9) În situaţia în care un minor îndeplineşte condiţiile legale stabilite de Codul civil pentru a putea
moşteni, însă între acesta şi reprezentantul său legal există contrarietate de interese, în baza prevederilor
art. 229 alin. (3^2) din LPA, autoritatea tutelară va institui curatelă şi va numi un curator care să-l asiste
sau, după caz, să-l reprezinte pe minor (în funcţie de vârsta pe care acesta o are) la acceptarea succesiunii.
Curatorul special numit de autoritatea tutelară nu necesită validarea instanţei de tutelă. Aşa cum din însuşi
textul legal reiese, sesizarea autorităţii tutelare competente se face, de îndată, de către notarul public din
cadrul biroului notarial unde este deschisă succesiunea respectivă printr-o adresă scrisă. De la data intrării
în vigoare a Codului civil şi până la modificarea prin Legea nr. 60/2012 a Legii nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv până la introducerea alin. (3^2) la
art. 229 din LPA, instanţa de tutelă era competentă în ceea ce priveşte instituirea curatelei şi numirea unui
curator care să reprezinte interesele minorilor şi ale persoanelor majore puse sub interdicţie în cadrul
procedurilor privind dezbaterea de succesiune. Prin urmare, putem observa faptul că, în prezent,
autoritatea tutelară este competentă doar în ceea ce priveşte instituirea curatelei şi numirea unui curator
care va reprezenta interesele minorilor în cadrul procedurilor de dezbatere a succesiunilor, pe când
instanţa de tutelă rămâne cu atribuţiile privind instituirea curatelei şi numirea unui curator în vederea
reprezentării intereselor interzişilor judecătoreşti sau, după caz, ale persoanelor majore (care se încadrează
în cazurile stipulate de art. 178 C.civ.) în cadrul procedurilor de dezbatere a succesiunilor.
*10) Prin urmare, această competenţă a fost menţinută instanţei de tutelă o scurtă perioadă de timp. În
reglementarea din vechiul Cod al familiei, autoritatea tutelară era competentă, din punct de vedere
material, să instituie curatelă, încuviinţând perfectarea actului de dispoziţie dacă era în interesul exclusiv
al minorului, şi să numească un curator care să asiste sau, după caz, să reprezinte minorii la perfectarea
actelor de dispoziţie.
*11) Chiar şi în această situaţie, în care însuşi textul legal prevede în mod expres faptul că este
necesară validarea curatorului numit de către autoritatea tutelară, există unele servicii de autoritate
tutelară care, în mod eronat – din punctul nostru de vedere –, instituie curatelă, numesc curator şi
încuviinţează perfectarea actului de dispoziţie (în conformitate cu prevederile Codului civil, instanţa de
tutelă este cea care încuviinţează perfectarea actelor de dispoziţie, iar nu autoritatea tutelară).
*12) Jud. Bistriţa, Sent. civ. nr. 6616 din 27 august 2013, nepublicată; Jud. Bistriţa, Înch. civ. nr. 3992
din 14 mai 2013, nepublicată; Jud. Bistriţa, Sent. civ. nr. 162 din 11 ianuarie 2013, nepublicată; Jud.
Bistriţa, Înch. civ. nr. 380 din 24 ianuarie 2014, nepublicată; Jud. Bistriţa, Sent. civ. nr. 9810 din 9
decembrie 2013, nepublicată; Jud. Sectorului 2 Bucureşti, Înch. civ. nr. din 21 noiembrie 2012, publicată
Sent. civila nr. 8627/2015 - text procesat prin programul LEX EXPERT

în G. C. Frenţiu, Dreptul familiei. Practică judiciară conform noului Cod civil. Jurisprudenţă C.E.D.O.,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 298; Jud. Năsăud, Înch. civ. nr. 919 din 23 aprilie 2012, publicată
în G. C. Frenţiu, Dreptul familiei..., op. cit., p. 299; Jud. Bistriţa, S. civ., Sent. nr. 10671 din 1 noiembrie
2012, publicată în G. C. Frenţiu, Dreptul familiei..., op. cit., p. 315–317.
*13) Pentru o analiză detaliată a competenţelor autorităţii tutelare, a se vedea B. D. Moloman,
Consideraţii privind competenţa Autorităţii Tutelare sub auspiciile noilor reglementări legale, în PR nr.
7/2014, p. 59–78.
*14) Jud. Bistriţa, Sent. civ. nr. 2029 din 20 martie 2014, nepublicată; Jud. Bistriţa, Sent. civ. nr. 1424
din 27 februarie 2014, nepublicată.
*15) Jud. Bistriţa, Sent. civ. nr. 162 din 11 ianuarie 2013, nepublicată.
*16) Pentru mai multe detalii, a se vedea G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea
generală, ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 109 şi urm.
*17) Pentru mai multe clasificări ale actului juridic civil, a se vedea: G. Boroi, C. A. Anghelescu, op.
cit., p. 110–126; G. C. Frenţiu, Principalele instituţii ale dreptului civil român, ediţia a 2-a, revăzută şi
adăugită conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 90–93.
*18) P. Vasilescu, Actul juridic civil, în I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul
civil, ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2008, p. 387.
*19) L. Pop, I.-Fl. Popa, S. I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 806.
*20) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015.
*21) C. Cucu, Legislaţia cadastrului şi a publicităţii imobiliare. Comentarii şi explicaţii, ediţia a 2-a,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 100.

---------------