MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÎRGU MUREŞ

Facultatea de Drept

Programul de masterat : PJPL

Disciplina : Etica și integritate academina

REFERAT

Aspecte privitoare la etica, morala si integritate în profesia de avocat

Сo o rdo na to r stiintific

Conf. univ. dr. Doina David

Mastedanda

1
 Huminic Anca

PLANUL REFERATULUI

I. CONTINUTUL TEORETIC AL TEMEI ANALIZATE

CAPITOLUL 1. - NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Etica propfesionala

1.2 Aspecte privind Codul deontologic al avocatului

CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA SI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT

BIBLIOGRAFIE

2
II CONCLUZII

I. CONTINUTUL TEORETIC AL TEMEI ANALIZATE

CAPITOLUL 1. - NOTIUNI INTRODUCTIVE

Profesia de avocat reprezintă o profesie liberală și independentă care există

din cele mai vechi timpuri, ea fiind cunoscută la începuturi ca o profesie nobilă și
respectabilă. Această viziune se datorează faptului că un om al legii trebuie sa fie
un model si un exemplu pentru restul societății. Este adevărat că în prezent
avocații sunt percepuți în societatea modernă în mare parte în mod negativ, însă
profesia de avocat rămâne în continuare una nobilă, solemnitatea, etica si
integritatea fiind și în prezent puncte de reper ale exercitării acestei profesii.
În acest sens, există numeroase reglementări, respectiv Legea nr. 51/1995 privind
organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Statutul profesiei de avocat adoptat
de Congresul avocaților din 10 – 11 iunie 2011, Codul deontologic al avocaților
din Uniunea Europeană precum și Codul deontologic al avocatului român. Este
adevărat că nu toate dispozițiile din aceste acte normative conțin idei de etică sau
integritate, dar toate prevederile au la bază aceste principii directoare.
Pentru a putea trata problema eticii și moralității în cadrul profesiei de
avocat este nevoie să stabilim ce înseamnă noțiunile de etică și morală în general.
Astfel, morala definește principii sau legi generale, în timp ce etica se referă la
3
cazuri particulare, mai exact, la a identifica decizia corectă într-o situație dată.
Moralitatea nu integrează constrângerile situației. Etica, din contră, nu are sens
decât într-o situație dată.

1.1 Etica propfesionala

Așadar, etica profesională trebuie să se bazeze pe de-o parte pe

dimensiunea morală, respectiv să impună respectarea unor principii generale,
cât și pe o dimensiune etică, în sensul în care să se găsească o soluție într-o
situație particulară.

Din acest punct de vedere, mai mult poate decât orice altă profesie,
avocatura se confruntă adesea cu probleme de etică profesională pentru care legile
de organizare, statutele dar mai ales codurile deontologice nu oferă întotdeauna
soluții reale și aplicate.

1.2 Aspecte privind Codul deontologic al avocatului

Codul deontologic al avocatului român, spre exemplu, stabilește principii și

reguli de conduită pe care avocatul ar trebui să le respecte, atât în exercițiul
profesiei de avocat, cât și în viața sa publică și privată. Mai exact, norma etică
profesională trasează niște coordonate generale ale raportului avocatului cu
clienții, cu alți avocați, cu magistrații, cu organele judiciare, cu organe și instituții
cu atribuții jurisdicționale, precum și cu orice alte entități cu care inițiază și
stabilește relații în exercitarea profesiei.

Astfel de coordonate pot fi într-adevăr relevante pentru stabilirea unui

standard de comportament și adesea pentru funcționarea, în anumite situații, a
4
răspunderii disciplinare, însă nu oferă neapărat o bază etică pentru deciziile pe
care un avocat să le adopte la nivelul activității profesionale. Marile încercări de
natură etică ale profesiei constau în realitate în poziționarea avocatului față
de cauza în sine, client, obiectivele acestuia și, evident, față de propriile acte
afectate realizării acestor obiective.

Practica avocațială aduce de multe ori în discuție provocări specifice

precum cauze având ca obiect infracțiuni contra libertății și integrității sexuale,
infracțiunile de trafic de persoane sau trafic de organe, infracțiunile contra
persoanei comise prin cruzimi și altele asemenea. Aceste tipologii de cauze nasc
dileme morale care ar trebui soluționate de către avocat prin raportare la niște
principii abstracte (demnitate, onoare, probitate, integritate) pe care codul
deontologic le enumeră fără însă a lămuri dacă au sau nu o semnificație autonomă
raportat la natura sau rolul social al profesiei.

De multe ori, opțiunea pentru o anumită conduită profesională îl poate

poziționa pe avocat într-o zonă de disconfort extrem față de propriul sistem
de valori, față de propria viziune asupra a ceea ce considera în mod intim
drept corect și moral. Această situație se întâlnește în mod pregnant în cazul
repartizării cauzelor în cadrul sistemului de asistență juridică obligatorie.
Mai exact, în materie penală art. 90 din Codul de procedură penală reglementează
cazurile de asistență juridică obligatorie a suspectului și inculpatului în procesul
penal. În acest sens, în momentul în care organele judiciare sesizează existența
unui caz de asistență judiciară obligatorie au obligația de a emite o adresă către
barou care să desemneze prin sistemul de asistență judiciară un avocat care să
asiste și să reprezinte persoana suspectului sau a inculpatului, stabilind în acest
sens un onorariu potrivit Protocolului privind stabilirea onorariilor cuvenite
avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală.

5
 Serviciul de asistență judiciară din cadrul baroului desemnează un avocat
înscris în Registrul de asistență judiciară care este ulterior anunțat în acest sens
fără a cunoaște natura cauzei în care a fost desemnat.

De foarte multe ori se întâmplă ca avocații să fie desemnați să presteze

servicii juridice în cauze pe care în mod normal nu le-ar contracta, respectiv
să asiste și să reprezinte persoane care au participat la săvârșirea unor
infracțiuni care ridică grave probleme de moralitate în societate, aspecte care
atrag indignarea, oroarea și oprobiul public, cum ar fi de exemplu cel mai
recent caz intens mediatizat, respectiv cazul Caracal.

CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA SI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT

Legislația în vigoare nu tratează în mod specific care sunt mecanismele de

care avocatul se poate folosi pentru a evita o astfel de situație în care este nevoit să
aleagă între a acorda asistență și reprezentare pentru o infracțiune care îi repugnă
și între a săvârși o abatere disciplinară prin refuzul de a presta o astfel de
activitate, acordarea asistenței juridice gratuite fiind obligatorie atunci când
avocatul este desemnat în acest sens.

Art. 73 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de

avocat și art. 153 din Statutul profesiei de avocat reglementează parțial această

6
situație, stabilind că avocatul desemnat să acorde asistență juridică poate refuza
exercitarea mandatului primit numai în caz de conflict de interese sau pentru alte
motive justificate. Refuzul nejustificat al avocatului desemnat de a acorda
asistență judiciară constituie abatere disciplinară.

Cu toate acestea, observăm că aceste două dispoziții legale fac trimitere

doar la cazul particular în care avocatul a fost desemnat în cauză potrivit art. 11
-19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public
judiciar în materie civilă.

Așadar, cazul asistenței juridice obligatorii în materie penală rămâne în

afara sferei de reglementare a celor două articole anterior menționate care oferă
posibilitatea avocatului de a refuza exercitarea mandatului în cazul unui conflict
de interese sau pentru alte motive justificate. Astfel, pentru a acoperi vidul
legislativ creat și pentru a proteja avocații din perspectiva moralității și a
eticii, consider că art. 73 din Legea nr. 51/1995 și art. 153 din Statut trebuie
aplicate prin analogie și în cazul asistenței juridicii obligatorii în cauzele
penale.

În acest mod, avocații desemnați în cauze penale având ca obiect

infracțiuni incompatibile cu sistemul de valori personale și care ar aduce
atingeri grave forului lor interior din perspectiva moralității și eticii ar
beneficia de protecția necesară.

Cu toate acestea, se pune problema în ce măsură aspectele legate de

moralitate și etică se circumscriu noțiunii de ”motive justificate” utilizate de
art. 73 din Legea nr. 51/1995 și art. 153 din Statut. În completarea ideii că
refuzul de a presta asistență și reprezentare în cazurile prevăzute de art. 90 din
Codul de procedură penală, art. 229 din Statut stabilește faptul că avocatul are
7
obligația de a motiva refuzul preluării unui dosar repartizat obligatoriu. Așadar,
este foarte clar faptul că motivele care stau la baza refuzului trebuie să fie reale și
extrem de bine întemeiate.

De asemenea, deși reglementările în materie nu sunt suficient de

cuprinzătoare, consider că avocații trebuie să uziteze de dispozițiile
referitoare la refuzul preluării cauzelor care contravin crezului lor
profesional prin raportare la normele de morală și etică profesională ori de
câte ori aceasta se impune. În caz contrar, deprecierea imaginii avocaților va
continua, societatea ajungând în ultimele decenii să perceapă avocații ca fiind
persoane lipsite de scrupule, capabile de a ”călca pe cadavre” pentru a-și atinge
scopurile. Această viziune se datorează în mare parte și economiei de piață, bazată
pe libera inițiativă și concurență, așa cum prevede Constituția, aspect care a
generat o altă realitate în rândul societății românești, implicit și în rândul
profesiilor juridice.

Astfel, s-a ajuns și la concepția deja impregnată în conștiința colectivă,

conform căreia împlinirea profesională este sinonimă cu prosperitatea financiară,
aceasta conducând la o preocupare tot mai mare a subordonării serviciilor
avocațiale și a profesionalismului față de profit, scopuri personale sau alte ambiții
care nu au legătură cu principiile etice și profesionale.

Deși este parțial adevărată această idee, totuși, strict referitor la profesia de
avocat, trebuie avută în vedere modalitatea prin care un avocat a ajuns să fie
considerat de succes, dacă acesta a respectat sau nu, de-a lungul carierei sale,
normele etice și morale prevăzute de legislația în materie.

Este adevărat, au fost și probabil vor mai fi situații în care avocații încalcă
normele etice și morale, săvârșind chiar fapte penale uneori, transmițând în acest
8
mod un mesaj negativ societății. Tocmai de aceea, este cu atât mai important ca
în sfera vieții profesionale și personale avocații să adopte conduite conforme
normelor de etică și morală, ei având un rol esențial în înfăptuirea actului de
justiție. Prin urmare, dacă avocații nu aderă și nu promovează principiile de
etică și morală, atunci însăși legea și actul de justiție vor ajunge să fie
discreditate, iar oamenii vor recurge la mijloace alternative de soluționare a
conflictelor. În aceste condiții, cetățenii vor adopta o conduită caracterizată
prin lipsă de respect în ceea ce privește statul de drept, ajungându-se în final
la o nemulțumire publică față de actul de justiție, fenomen care deja se
manifestă într-o anumită măsură în prezent.

Așadar, misiunea esențială a avocatului este protejarea intereselor clientului,

sub rezerva faptului că acesta trebuie să se abțină de la asistarea și sfătuirea
conștientă a unui client în activități infracționale astfel cum prevede art. 139 din
Statutul profesiei de avocat. Nerespectarea acestui deziderat, prin încălcarea
normelor de etică profesională, are frecvent drept consecință profitarea de lipsă de
cunoștințe juridice ale clientului strict pentru a obține avantaje pecuniare
nemeritate în raport cu volumul de muncă sau complexitatea cazului, apariția
cazurilor de încălcare a privilegiului client - avocat, ignorarea conflictelor de
interese, săvârșirea infracțiunii de trafic de influență etc. Din păcate, există astfel
de situații, aspect care generează o percepție negativă la nivelul societății asupra
întregii profesii.

Prin urmare, trebuie subliniat faptul că obiectul principal al profesiei de

avocat nu îl reprezintă obținerea de profit precum în cazul societăților comerciale.
Nu acesta trebuie să fie scopul primordial ce se dorește a fi atins cu orice preț.
Întotdeauna trebuie să primeze profesionalismul și calitatea impecabilă a
serviciilor juridice oferite. Aceasta să fie esența profesiei, iar obținerea câștigurilor

9
financiare să reprezinte un aspect subsecvent, venit ca o încununare și o
recunoaștere a calității serviciilor prestate în interesul clientului.

Bibliografie

1. Аntοnіu, Gеοrɡе, Rаpοrtul ԁе саuᴢаlіtаtе în ԁrеptul pеnаl, Еԁ. Ştііnţіfісă, Buсurеştі,

1969;

2. Аᴠοrnіс, Ghеοrɡhе şі аlţіі, Tеοrіа ɡеnеrаlă а ԁrеptuluі, Еԁ. Саrtіеr, Сhіşіnău, 2014;

3. Brindusa Gorea , Logica juridical, Ed. Zethus , colectia Aula, Tg Mures, 2009;

4. Bаlіса, Е. şі аlţіі, Tіnеrеt, nοrmе şі ᴠаlοrі. Rеpеrе pеntru ο ѕοсіοlοɡіе а tіnеrеtuluі, Еԁ.

Lumіnа Lеx, Buсurеştі, 2012;

5. Bοrοі, Аlеxаnԁru, Nіѕtοrеаnu, Ghеοrɡhе, Drеpt pеnаl. Pаrtеа ɡеnеrаlă, Еԁ. Аll Bесk,

Buсurеştі, 2013;

10
6. Сοjοсаrіа, Аѕpаᴢіа, Drеpt сіᴠіl, pаrtеа ɡеnеrаlă, Еԁ. Lumіnа Lеx, Buсurеştі, 2013;

7. Pοp, Lіᴠіu, Înсеrсаrе ԁе ѕіntеᴢă а еᴠοluţіеі prіnсіpаlеlοr tеοrіі сu prіᴠіrе lа funԁаmеntul

răѕpunԁеrіі сіᴠіlе ԁеlісtuаlе, Ѕtuԁіа Jurіѕpruԁеntіа nr. 2/1986;

Legea nr. 51 /1995 .

II CONCLUZII

Concluzionând, etica, moralitatea și integritatea trebuie să fie principii

directoare în activitatea profesională a avocaților cu atât mai mult cu cât
realitatea contemporană prezintă din această perspectivă o imagine
devalorizată a profesiei de avocat. Cu toate acestea, prin aplicarea efectivă și
respectarea normelor de deontologie și etică profesională, avocații pot
reactiva natura nobilă a profesiei, precum și onoarea și demnitatea cu care
aceasta era învăluită la începuturile ei, de persoanele învățate și înțelepte ce o
practicau.

11
12