Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Academia “Ștefan cel Mare”

MAI
Facultatea:Drept, Administrație, Ordine și Securitate publică

Tema: “ACTIUNEA CIVILA ÎN

PROCESUL CIVIL“

Elaborat de:Studenta anul III

DFRT 204
Siminel Diana
Profesor:Alexandru Sava

Chișinău, 2023
Cuprins:
1. Noţiunea de acţiune civilă şi natura ei juridică.
2. Elementele acţiunii civile. Clasificarea acţiunilor civile.
Conexiunea şi separarea pretenţiilor din acţiune.
3. Apărarea intereselor pârâtului. Obiecţii împotriva acţiunii.
Acţiunea reconvenţională.
4. Actele de dispoziţie ale părţilor. Modificarea acţiunii. Renunțarea
la acțiune. Recunoaşterea acţiunii. Tranzacţia.
5. Măsurile de asigurare a acţiunii civile.
 1.      Noţiunea de acţiune civilă şi natura ei juridică
 Acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de apărare a drepturilor încălcate
sau a intereselor ocrotite de lege, prin intermediul căruia se inițiază activitatea instanței
de judecată cu privire la examinarea și soluționarea litigiului.
 Acţiunea civilă cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale – cererea de chemare în
judecată, mijloacele de apărare, administrarea probelor, măsurile asiguratorii, căile de
atac  – în scopul protecţiei dreptului subiectiv sau unui interes legitim.
În literatura de specialitate dreptul la acţiune este prezentat sub două aspecte:
1) dreptul la intentarea acţiunii (aspect procesual) ce reprezintă dreptul
imprescriptibil la un proces    şi constă în posibilitatea de a cere instanței
de judecată primirea cauzei spre reexaminare.
2) dreptul la admiterea acţiunii (aspect material) este un drept – pretenţie
adresat în interiorul termenului de prescripție prin intermediul instanţei
de judecată către pârât pentru ca acesta să-şi execute obligaţiile sale ce
decurg dintr-un raport material litigios, drept la admiterea pretenţiilor
material juridice înaintate de reclamant.
Condițiile de intentare a acțiunii civile pot fi grupate în două categorii:
a)      premisele – care constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care
depinde apariția dreptului la acțiune;
b)      condițiile – care constituie acele împrejurări de fapt și de drept de care
depinde valorificarea dreptului la acțiune.
Premisele dreptului la intentarea acțiunii sunt:
 competența generală a instanțelor judecătorești;
 absența unei hotărâri judecătorești irevocabile sau a unei încheieri judecătorești irevocabile pe același litigiu;
 absența unei hotărâri a judecății arbitrale pe același litigiu;
 capacitatea
 de folosință a drepturilor procedurale civile.
 În caz de absență a unei premise de intentare a acțiunii, instanța refuză
în primirea cererii sau încetează procesul.
Condițiile de exercitare a dreptului la acțiune sunt:
 respectarea regulilor de competență jurisdicțională;
 capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale;
 respectarea formei și conținutului cererii de chemare în judecată;
 dovada achitării taxei de stat pentru cererea de chemare în judecată;
 formularea împuternicirilor reprezentantului conform cerințelor legale.

 În caz de absență a unei condiții de intentare a acțiunii, instanța restituie

cererea de chemare în judecată, fie nu dă curs cererii, fie scoate cererea de pe rol.
 2.      Elementele acţiunii civile. Clasificarea acţiunilor civile. Conexiunea şi
separarea pretenţiilor din acţiune.
Elementele acțiunii civile constituie acele părți componente care în ansamblu
caracterizează structura acțiunii civile și permit individualizarea unei acțiuni față de altele.
Acţiunea civilă este compusă din două elemente:

Temeiul acţiunii Obiectul acţiunii

îl constituie acele
circumstanţe ce dau naştere
acţiunii şi anume sunt
împrejurările de fapt pe
care reclamantul îşi
întemeiază pretenţiile faţă
de pârât.
îl reprezintă pretenţia
material juridică cu privire
la care se cere darea
hotărârii judecătoreşti;
adică ceea ce reclamantul
pretinde de la pârât.
 Doctrina cunoaște mai multe clasificări ale acțiunilor civile în funcție de diferite criterii.

acţiuni
acţiunea în personal
realizare -
executare e 

 În dependenţa În dependenţă

de conţinutul de natura
său, distingem dreptului ce se
următoarele valorifică prin
feluri de acţiune –
acţiuni: delimitează:
acţiunea în acţiunea în
constituire- constatare-
transformar recunoaştere, acţiun
confirmare acţiuni
e i reale
mixte
 acţiuni de
plată a
pensiei
alimentare

acţiuni ce
decurg din acţiuni ce
decurg din
dreptul de După litigii de
autor, categoria muncă
inventator relaţiei de
drept
material
distingem:

acţiuni de
acţiuni ce ţin
reparare a
de dreptul
prejudiciului
locativ
cauzat
 3.      Apărarea intereselor pârâtului. Obiecţii împotriva acţiunii. Acţiunea
reconvenţională.
Pârâtul nu rămâne pasiv după intentarea procesului împotriva lui, ci are la dispoziţie
următoarele mijloace de apărare:

Dreptul de a • Pârâtul are dreptul nu numai a refuza recunoaşterea

acţiunii, dar important pentru el este prezentarea
obiecta împrejurărilor de fapt şi de drept care ar stinge
pretenţiile înaintate de reclamant.
împotriva • Contraargumentele fi de ordin material sau procesual.
acţiunii

• Acţiunea reconvenţională este pretenţia material – juridică

Dreptul de a înaintată de pârât de sine stătător împotriva reclamantului
până la începerea dezbaterilor judiciare pentru a fi judecată
intenta acţiune odată cu acţiunea iniţială.
• Acțiunea reconvențională poate fi depusă și până la finisarea
reconvenţională examinării pricinii în fond când urmărește excluderea în tot
sau în parte a acțiunii inițiale.
 4.      Actele de dispoziţie ale părţilor. Modificarea acţiunii. Renunțarea la
acțiune. Recunoaşterea acţiunii. Tranzacţia.

Astfel, art.60 CPC recunoaşte reclamantului dreptul de a modifica temeiul sau obiectul
acţiunii, să mărească sau să micşoreze cuantumul pretenţiilor sau să renunţe la acţiune.
Pârâtul are dreptul să recunoască acţiunea şi părţile pot înceta procesul printr-o tranzacţie.

Schimbarea temeiului Schimbarea obiectului Renunţarea la

acţiunii  acţiunii  acţiune 

presupune schimbarea
circumstanțelor de fapt
sau de drept prin trecerea
de la ipoteza unei norme
juridice la ipoteza altei
norme juridice. Ea poate
să se producă prin
completarea temeiului
iniţial al acţiunii cu noile
circumstanţe apărute în
timpul judecării cauzei.
cel mai frecvent are loc prin
trecerea de la dispoziţia unei
norme de drept la dispoziţia
unei alte norme de drept sau
prin alegerea unui alt mijloc de
apărare judecătorească a
dreptului subiectiv. În ambele
cazuri este vorba despre
schimbarea pretenţiilor de drept
material faţă de pârât. Nu se
admite schimbarea
concomitentă a temeiului şi
obiectului acţiunii.
este un act de dispoziție
unilateral al
reclamantului care are
drept scop încetarea
procesului și presupune
dezicerea reclamantului
de la pretenţiile înaintate
faţă de pârât expuse în
cererea de chemare în
judecată.
 Recunoaşterea acţiunii presupune acceptarea de către pârât a
pretenţiilor bazate pe împrejurările de fapt şi de drept ale reclamantului
formulate în cererea de chemare în judecată. În acest fel, pârâtul renunță la
apărarea intereselor sale, ceea ce, de regulă, condiționează admiterea
acțiunii. Recunoaşterea, la fel poate fi:
 Totală;
 Parţial.

Tranzacţia reprezintă un contract prin care părţile încetează  un

proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naşte, prin concesii
reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi
săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării de către cealaltă
parte la dreptul litigios. Motivele încheierii unei tranzacții de împăcare pot
fi diverse: de regulă, dificultatea probării și nedorința de a fi implicat într-
un proces îndelungat. Tranzacția de împăcare poate fi încheiată pe tot
parcursul procesului.
 5.      Măsurile de asigurare a acţiunii civile

Măsuri asiguratorii -posibilitatea recunoscută de lege reclamantului de a solicita 

măsuri de indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe pârât, în
timpul procesului, să distrugă sau să înstrăineze bunul ce constituie obiectul
litigiului sau activul patrimonial, când obiectul litigiului este o sumă de bani.
Astfel, instanţa sau judecătorul poate, la cererea participanţilor la proces să ia
măsuri pentru asigurarea acţiunii. Asigurarea acţiunii se admite în orice fază a
procesului până la etapa în care hotărârea judecătorească
devine definitivă, dacă neluarea măsurilor de
asigurare a acțiunii ar putea face imposibilă
executarea hotărârii instanţei de judecată.
Instanţa sau judecătorul poate lua următoarele măsuri
asiguratorii:
 să ordone punerea unui sechestru pe bunurile sau pe
sumele de bani care aparţin pârâtului şi care se află
la el sau la alte persoane;
 să interzică pârâtului de a săvârşi anumite acte;
 să interzică altor persoane de a transmite bunuri
pârâtului sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii;
 să suspende vânzarea bunurilor sechestrate, dacă se
face cererea de ridicare a sechestrului pus pe ele;
 să suspende urmărirea ce se face pe baza unui
document investit cu formulă executorie contestat de
debitor prin acţiune, dacă asemenea contestaţie este
admisă de lege.