Drept Procesual Civil (II) ID 2021-2022

Conf.univ.dr.
Mădălina Dinu
1
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ1
DREPT PROCESUAL CIVIL2

ANUL DE STUDIU IV
SEMESTRUL I
CADRU DIDACTIC,
Conf.univ.dr.Mădălina DINU
București
2021
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.
1
Învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă se bazează pe tehnologii educaționale flexibile
privind predarea, învățarea și evaluarea, care presupun atât activități didactice față în față, cât și la distanță
prin intermediul platformelor informatice. În cadrul ambelor forme de învățământ, predarea, învățarea și
evaluarea rezultatelor învățării se realizează pe baza unor materiale de studiu special proiectate pentru a
asigura un grad ridicat de autoinstruire și autoevaluare, STANDARDE, STANDARDE SPECIFICE ȘI GHIDUL
PRIVIND EVALUAREA EXTERNĂ A CALITĂȚII PROGRAMELOR DE STUDII UNIVERSITARE LA FORMELE DE
ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ (ID) ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ (IFR), 3.3.2 Structura și relevanța
programelor de studii ID/IFR, p. 21, https://www.aracis.ro/wp-content/uploads/2020/08/Standarde-ARACIS-
Comisia-13-ID-IFR-30-iulie-2020.pdf
2
Suportul de curs pentru autoinstruire aferent unei discipline poate fi proiectat ca un material de studiu care
integrează diferite resurse de învățare în acord cu fișa disciplinei și ghidează studentul pentru utilizarea lor.
Materialele de studiu aferente programelor de studii ID/IFR sunt adaptate autoinstruirii și se realizează integral
în tehnologie ID. Acestea au în vedere diversitatea de conținut a disciplinelor din planul de învățământ.
Materialele de studiu în tehnologie ID nu se rezumă în mod limitativ doar la simple documente narative în
format tipărit sau digital, ci includ un nivel de interactivitate care să permită autoinstruirea și autoevaluarea
studenților, fără a fi necesară prezența formatorului. Materialele de studiu destinate unei discipline pot include:
1) site-uri/pagini web/platforme dedicate, integrate și administrate în cadrul infrastructurii instituției de
învățământ; 2) cursuri pentru autoinstruire/seminare/lucrări practice/laboratoare înregistrate urmare a
activităților online; 3) instrumente informatice/electronice destinate autoevaluării și îmbunătățirii progresive/
graduale a performanțelor/competențelor studenților, 3.4.3 Proiectarea materialelor de studiu
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu Drept procesual civil (II)
2
I.INTRODUCERE
Cursul de drept procesual civil se desfășoară pe parcursul a trei semestre, începând cu
semestrul al II-lea al anului 3, fiind structurat în trei părți. Prin intermediul dreptului
procesual civil este reglementat modul de soluționare de către instanţele judecătoreşti a
litigiilor privitoare la drepturi subiective sau interese legitime, precum și modul de executare
silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. Cursul este structurat prin
raportare la codul de procedură civilă pentru a se asigura o înțelegere exactă și facilă de
către studenți a instituțiilor dreptului procesual civil. În această a doua parte, studenții vor fi
familiarizați cu etapa scrisă a procesului civil (cererea de chemare in judecată, întâmpinarea,
cererea reconvențională), cercetarea procesului (probele, excepțiile procesuale, actele de
dispoziție ale părților), dezbaterea și deliberarea, pronunțarea hotărârii judecătoresti
II.OBIECTIVELE DISCIPLINEI
▪ însuşirea noţiunilor de bază în legătură cu etapa scrisă a procesului civil;
▪ cunoaşterea şi utilizarea adecvată a cererilor aferente etapei scrise, respective, cererea de
chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvențională;
▪ cunoașterea participanților a elementelor cererii de chemare in judecată și a sancțiunilor
ce intervin în cazul lipsei acestora;
▪cunoașterea mijloacelor de probă în procesul civil (înscrisuri, martori, interogatoriu,
expertiză, cercetarea la fața locului, prezumțiile) și a regulilor aplicabile
▪înțelegerea distincției apărare de fond-excepție procesuală; înțelegerea clasificării
excepțiilor procesuale, a regulilor aplicabile, a ordinii de soluționare, a soluțiilor pe care le
poate pronunța instanța în funcție de natura ficărei excepții;
▪cunoașterea și înțelegerea regulilor aplicabile în materia actelor de dispoziție ale părților în
procesul civil (renunțarea la judecată, renunțarea la drept, tranzactia, achiesarea), a
incidentelor procedurale ce pot apărea pe parcursul judecății (suspendarea, perimarea),
precum și a hotărârii judecătorești;
▪ obiective instrumental – aplicative(abilitatea de a formula o cerere de chemare în judecată,
întâmpinare sau cerere reconvențională);
▪ obiective atitudinale :promovarea ideilor de legalitate, adevăr, independenţă şi
imparţialitate în desfăşurarea procesului şi pronunţarea soluţiei, angajarea în relaţii de
colaborare şi de respect a drepturilor procesuale a tuturor participanţilor, manifestarea unei
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu
3
-
atitudini responsabile în întocmirea actelor de procedură, pregătirea şi desfăşurarea
procesului, pregătirea şi expunerea pledoariei).
III. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA CURSULUI

Unitatea de învățare nr. I
I.Etapa scrisă. Procedura prealabilă sesizării instanţei. Cererea de chemare în judecată.

Verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată. Fixarea primului termen de
judecată
1.Procedura prealabilă sesizării instanței.
2.Cererea de chemare în judecată
2.1.Elementele cererii de chemare în judecată
2.2. Sancţiunile aplicabile în cazul lipsei vreuneia dintre menţiunile prevăzute de art. 194 CPC
2.3.Numărul de exemplare și timbrarea cererii de chemare în judecată
2.4. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată
2.5.Verificarea si regularizarea cererii de chemare în judecată
2.6.Cererea de reexaminare
2.7.Modificarea cererii de chemare în judecată (cererea adiţională)(art.204)
2.8. Comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată. Răspunsul la întâmpinare
2.9.Fixarea propriu-zisă a primului termen de judecată (art.201)
3.Intâmpinarea
4.Cererea reconvențională
5.Rezumatul unității de învățare
6.Teste de autoevaluare
7.Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
8.Lucrare de verificare
9.Bibliografie minimală
Unitatea de învățare nr.2

II.Cercetarea procesului. Excepțiile procesuale
1.Cercetarea procesului. Dezbaterea fondului
1.Şedinţa de judecată
1.1. Atribuţiile grefierului. Aspecte prealabile şedinţei de judecată
1.2. Publicitatea şedinţei. Ordinea soluţionării cauzelor. Poliţia şedinţei
2.Încheierile de ședință
3.Excepțiile procesuale
4
3.1. Clasificarea excepţiilor procesuale

3.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale

III.Probele în procesul civil
1.Proba prin înscrisuri
1.1.Înscrisul autentic
1.2.Înscrisul sub semnătură privată
1.2.1. Formalitatea multiplului exemplar
1.2.2. Menţiunea „bun şi aprobat”
1.2.3. Administrarea probei prin înscrisuri
1.2.4. Procedura verificării înscrisurilor/de scripte (art. 301-303 C. proc. civ.)
1.2.5. Procedura falsului (art. 304-308 C. proc. civ.)
2. Proba prin declaraţiile martorilor
2.1. Persoanele care pot fi ascultate ca martori
2.2. Înfăţişarea și audierea martorilor
3. Prezumţiile
4. Expertiza
4.1. Raportul de expertiză
5. Mărturisirea (recunoaşterea). Interogatoriul
8. Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
9. Lucrare de verificare

IV.Incidente procedurale referitoare la judecată. Suspendarea. Perimarea. Actele de
dispoziție ale părților.
1.Suspendarea judecății
5
-
1.1. Suspendarea voluntară
1.2. Suspendarea legală
1.2.1.Suspendarea legală de drept(art.412 CPC)
1.2.2. Suspendarea legală facultativă (judecătorească)
1.3.Procedura şi efectele suspendării
2.Perimarea
2.1.Perimarea instanței
3.1.Renunţarea la judecată(art.406-407 CPC)
3.2. Renunţarea la dreptul subiectiv pretins (art.408-art.410 CPC)
3.3.Achiesarea
3.3.1. Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului
3.3.2. Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată
3.4.Tranzacția

V.Dezbaterea și deliberarea. Hotărârea judecătorească
1.Dezbaterea în fond a procesului
2.Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti
2.1. Deliberarea
2.2.Pronunțarea hotărârii
3.Hotărârea judecătorească
3.1.Clasificarea hotărârii judecătorești
3.2.Conţinutul hotărârii judecătoreşti
3.2.1. Partea introductivă (practicaua) hotărârii judecătoreşti
3.2.2. Considerentele hotărârii judecătoreşti (motivarea)
3.2.3. Dispozitivul hotărârii judecătoreşti
3.3. Efectele hotărârii judecătoreşti
3.4. Cheltuielile de judecată(art.451-art.455 CPC)
3.5. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti
3.5.1. Îndreptarea hotărârii judecătoreşti (art.442 CPC)
3.5.2. Lămurirea hotărârilor şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii(art.443 CPC)
3.5.3. Completarea hotărârilor judecătoreşti(art.444 CPC)
6
IV.SURSE BIBLIOGRAFICE
A. Tratate, cursuri, monografii
1. G.Răducan, M.Dinu, Fise de procedură civilă pentru admiterea in avocatură și

magistratură, Ed.a VII-a, Buc., 2020
2. M.Dinu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu, Buc., 2020
3. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu, Bucureşti,
2020
4. V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil,
arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2016
5. Ciobanu V.M., Nicolae M., (coord.), F.Baias, V.Belegante, T.C.Briciu, C.C.Dinu,
B.Dumitrache, Ghe.Florea, M.Fodor, I.Gîlcă, D.Ghinoiu, C.Irimia, A.Nicolae, E.Oprina,
A.Rădoi, M.Stancu, A.Ștefănescu, M.Tăbârcă, N.Turcu, M.Ursuța, Ghe.L.Zidaru, Noul
Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Vol.I – art.1-526, Ed.Universul Juridic,
2013
B. Legislație
1. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor
2. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
3. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.Statutul
profesiei de avocat
4. Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010
V.METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE

Studiul dreptului procesual civil în anul IV, semestrul I se încheie cu susţinerea unui
examen. Examenul este scris şi se bazează pe teste-grilă (de regulă 18 întrebări). În cazul
desfășurării examenului on line se utilizează aceeași procedură de examinare.
De-a lungul activităţii tutoriale, sub conducerea tutorelui, studenţii pot participa activ
la dezbaterile teoretice şi aplicative. Lucrările de control, desfăşurate conform planificării
cuprinse în calendarul disciplinei, reprezintă 20% din nota finală obţinută de student. Pe
parcursul desfășurării activității didactice, studenții la învățământ la distanță vor fi evaluați
prin susținerea a două teste grilă. În derularea activităților specifice învățământului la
distanță vor fi utilizate toate instrumentele puse la dispoziție de platforma informatică
utilizată în cadrul universității. Notarea finală se face cu note între 10 şi 1, potrivit actualului
sistem existent în învăţământul universitar. Nota obținută în urma susținerii examenului final
este formată din suma punctajului acordat pentru fiecare grilă rezolvată corect, la care se
adaugă punctul din oficiu. Punctajul acordat în baza evaluărilor pe parcurs se adaugă la notă
finală numai în cazul în care studentul a obținut nota de trecere, adică 5.
7
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.I
ETAPA SCRISĂ. PROCEDURA PREALABILĂ SESIZĂRII INSTANŢEI. CEREREA DE CHEMARE ÎN

JUDECATĂ. VERIFICAREA ŞI REGULARIZAREA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ. FIXAREA
PRIMULUI TERMEN DE JUDECATĂ 3
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore
3
Titlul unității de învățare
8
Cuprins
OBIECTIVE SPECIFICE.........................................................................................................9
1.Procedura prealabilă sesizării instanţei........................................................................10
2. Cererea de chemare în judecată..................................................................................11
2.1.Elementele cererii de chemare în judecată.....................................................................11
2.2.Sancţiunile aplicabile în cazul lipsei vreuneia dintre menţiunile prevăzute de art. 194 CPC........13
2.3.Numărul de exemplare și timbrarea cererii de chemare în judecată............................. 14
2.4. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată ...................................................15
2.5.Verificarea si regularizarea cererii de chemare în judecată............................................15
2.6.Cererea de reexaminare..................................................................................................17
2.7.Modificarea cererii de chemare în judecată (cererea adiţională)(art.204) ....................17
2.8. Comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată.Răspunsul la întâmpinare 19
2.9.Fixarea propriu-zisă a primului termen de judecată (art.201)........................................19
3.Întâmpinarea..............................................................................................................20
4.Cererea reconvențională.............................................................................................22
5.Rezumatul unității de învățare..........................................................................................25
6.Teste de autoevaluare.......................................................................................................26
7.Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare.......................................................27
8.Lucrare de verificare..........................................................................................................28
9.Bibliografie minimală.........................................................................................................28
9
OBIECTIVE SPECIFICE
La finalizarea studiului unității de învățare studentul va fi în măsură să:
cunoască și să utilizeze adecvat cererile aferente etapei

scrise a procesului civil, respectiv, cererea de chemare în
judecată, întâmpinarea, cererea reconvențională
cunoască elementele cererii de chemare în judecată, a

intâmpinării și a cererii reconvenționale
înțeleagă particularitățile regularizării cererii de chemare

în judecată
10
1.Procedura prealabilă sesizării instanţei
Sediul materiei
Art.193 CPC
o procedură obligatorie de urmat în cazurile în care legea condiţionează

introducerea cererii de chemare în judecată de parcurgerea acestei
proceduri.
-sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, dacă legea prevede în mod
expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Exemplu:
potrivit art. 1015 alin. (1) CPC, text aplicabil în materia ordonanţei de plată, „creditorul îi va comunica
debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat
şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15
zile de la primirea acesteia”, iar conform art. 1017 alin. (2) teza
. a II-a CPC, „dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1015 alin. (1) se va ataşa cererii sub sancţiunea
respingerii acesteia ca inadmisibilă”.
Mijlocul de invocare a lipsei procedurii prealabile

-excepția de inadmisibilitate
Cine si in ce termen poate invoca excepția?

- pârâtul, prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la primul termen
de judecată în faţa primei instanţe, sub sancţiunea decăderii acestuia din acest drept (ca
regulă, excepția are caracter relativ);
-în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect dezbaterea procedurii succesorale,
instanța din oficiu sau pârâtul prin intâmpinare iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie,
până la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, dacă reclamantul nu depune o
încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute
de Codul civil, (în acest caz, excepţia are caracter absolut).
Care sunt efectele admiterii exceptiei?

-dacă instanţa admite excepţia inadmisibilităţii, va respinge cererea de chemare în judecată
ca inadmisibilă, soluţie care nu are autoritate de lucru judecat pe fondul cauzei, reclamantul
putându-se adresa instanţei cu o nouă cerere după parcurgerea procedurii prealabile
obligatorii.
11
2. Cererea de chemare în judecată
Sediul materiei
Art.194CPC
Art.148-art.149 CPC
actul de procedură prin care se declanşează procesul civil
2.1.Elementele cererii de chemare în judecată

Elementele de identificare a părţilor:
-numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice,
denumirea şi sediul lor;
-codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare
fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul
persoanelor juridice şi contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile
posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care
acestea sunt cunoscute de reclamant;
-domiciliul sau reședința părților, în cazul persoanelor fizice,ori pentru persoanele juridice,
sediul acestora;
-dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde

urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
12
-adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate de părți [art. 194 lit. a) și art. 148
alin. (1) CPC].
Elementele de identificare a reprezentantului părţii

-numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul
reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional;
-dovada calității de reprezentant; -adresa
electronică.
Obiectul cererii şi valoarea lui

după preţuirea făcută de reclamant, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi
modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor
corespunzătoare;
-pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în
lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi, când imobilul este înscris în cartea
funciară, numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz;
-la cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea
titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în
raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară,
se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă acest fapt.
Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea

-motive de fapt şi de drept – toate acele împrejurări, circumstanţe, dar şi principii, instituţii,
categorii, reguli juridice, a căror cunoaştere este necesară pentru explicarea şi lămurirea
obiectului procesului;
-instanţa nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta este un
drept exclusiv al părţii care o formulează, însă o poate recalifica (o poate încadra corect în
drept), corespunzător situaţiei de fapt relatate de parte, cu respectarea principiului
contradictorialităţii;
-nu este necesar ca reclamantul să indice textele legale pe care şi-a întemeiat pretenţia,
judecătorul fiind în măsură să le determine din lecturarea obiectului cererii şi a motivelor
acesteia, ci este suficient ca acesta să arate temeiul pretenţiei sale, fără a indica şi textul de
drept substanţial corespunzător.
Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere

-când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150
CPC;
13
-
-când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia
prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o
persoană fizică sau a asociaţilor cu drept de reprezentare, în cazul societăţilor de persoane;
-în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi
ataşat cererii de chemare în judecată;
-când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor,
dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a CPC fiind aplicabile în mod corespunzător;
-când se solicită proba cu înscrisuri, se vor anexa la cerere copii de pe înscrisuri, pe care
reclamantul le va certifica pentru conformitate cu originalul, în atâtea exemplare câte sunt
necesare pentru comunicare şi un exemplar pentru instanţă.
Semnătura
-cererea formulată în nume propriu trebuie semnată de cel ce se pretinde a fi titularul
dreptului subiectiv dedus judecăţii, iar cererea formulată prin reprezentant va fi semnată de
către acesta.
2.2. Sancţiunile aplicabile în cazul lipsei vreuneia dintre menţiunile prevăzute de art. 194
CPC
-numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii,
motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia sunt
prevăzute sub sancţiunea nulităţii → vătămarea se prezumă (nulitatea fiind necondiţionată);
-lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe, astfel:
-dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să
semneze cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat (fiind citat cu această
menţiune de a semna);
-când reclamantul este prezent în instanţă, trebuie să semneze în chiar şedinţa în care a fost
invocată această neregularitate; în cazul în care nu semnează, atunci instanţa va anula
cererea;
14
-neindicarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere poate atrage sancţiunea
decăderii părţii din dreptul de a mai propune probe, cererea de chemare în judecată
neputând fi anulată în procedura de regularizare pentru lipsa acestei menţiuni;
-în ceea ce priveşte motivarea în drept, reamintim că, atunci când aceasta lipseşte sau nu
corespunde întocmai situaţiei de fapt şi solicitării părţii, potrivit art. 22 alin. (4)-(5) CPC,
judecătorul este cel care stabileşte calificarea juridică corectă a cererii, fără însă a schimba
cauza acesteia;
-lipsa motivelor de fapt ale cererii de chemare în judecată va atrage nulitatea acesteia în
procedura regularizării, deoarece, dacă situaţia de fapt nu este corespunzător indicată în
cerere sau chiar lipseşte, atunci nici judecătorul nu poate stabili calificarea juridică (în drept)
a cererii.
2.3.Numărul de exemplare și timbrarea cererii de chemare în judecată
Regula: atunci când este vorba despre o cerere care urmează a fi comunicată, aceasta se va
face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare [art. 149 alin. (1) CPC].
Excepţia: cererea de chemare în judecată se va întocmi într-un singur exemplar atunci când
părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice.
În ambele ipoteze este necesar si un exemplar pentru instanță.
-dovada achitării taxei de timbru în original aferente cererii de chemare în judecată se
ataşează acesteia (art. 197 teza I CPC);
taxa de timbru se stabileste diferit, în funcţie de caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani
al dreptului dedus judecăţii;
-sancţiune: netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererii atrage anularea cererii de

chemare în judecată; anularea nu intervine automat, ci, dacă cererea de chemare în
judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în
procedura verificării şi regularizării cererii, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit
de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen
de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei [art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr.
80/2013].
15
2.4. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată

-învestirea instanţei cu soluţionarea cererii;
-determinarea cadrului procesual;
-stabilirea competenţei instanţei de soluţionare a cererii, în ipoteza competenţei teritoriale
alternative;
-punerea în întârziere a debitorului;
-încetarea bunei-credinţe a posesorului unui bun;
-dobândirea caracterului de drept litigios al dreptului subiectiv pretins în cererea de chemare
în judecată;
-întreruperea prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune.
2.5.Verificarea si regularizarea cererii de chemare în judecată

Verificarea cererii de chemare în judecată
-completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza va verifica, de îndată, la primirea dosarului,
dacă cererea de chemare în judecată întruneşte cerinţele generale impuse de dispoziţiile art.
194-197 CPC , dar şi cerinţele speciale necesare în cazul anumitor cereri de chemare în
judecată (de exemplu, la divorţ, partaj etc.);
-atunci când judecătorul constată că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte
cerinţele legale, va dispune printr-o rezoluţie (formular ataşat la dosar), pe care o va
comunica în scris reclamantului, aducându-i-se la cunoştinţă lipsurile cererii şi menţionând în
mod obligatoriu că, sub sancţiunea anulării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la
primirea comunicării, acesta trebuie să facă completările sau modificările dispuse;
-dacă reclamantul nu a ataşat cererii de chemare în judecată dovada îndeplinirii procedurii
prealabile, instanţa nu va putea pune în vedere reclamantului, în procedura de
regularizare, să depună la dosar această dovadă, sub sancţiunea anulării cererii de
chemare în judecată, întrucât aceasta nu face parte din cerinţele art. 194-197 CPC de natură
a atrage anularea cererii, fiind reglementată în cuprinsul art. 193 CPC. În plus, lipsa este
prevăzută sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii, ca efect al admiterii excepţiei lipsei
procedurii prealabile, iar nu a anulării acesteia ;
16
-atunci când obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în
termenul de 10 zile, prin încheiere, dată în camera de consiliu, judecătorul dispune anularea
cererii.
- procedura regularizării cererii se aplică exclusiv cererilor de chemare în judecată formulate
ca cereri principale (introductive de instanţă), iar nu şi cererilor incidentale (cerere
reconvenţională, cerere de intervenţie etc.) şi nici incidentelor procedurale (contestaţia la
executare, întoarcerea executării silite, suspendarea provizorie a executării silite, cererea de
strămutare etc.).
-Cererea de chemare în judecată nu poate fi anulată în procedura de regularizare dacă
reclamantul nu indică deloc sau nu indică în mod corespunzător următoarele elemente:
-probele de care înţelege să se folosească pentru dovedirea pretenţiilor sale;

-motivarea în drept a cererii;
-obligaţia părţilor de a-şi desemna un reprezentant comun, instanţa procedând la numirea
unui curator special, în condiţiile art. 58 alin. (3) CPC;
-indicarea codului numeric personal al pârâtului, precum şi alte date sau informaţii de care
reclamantul nu dispune personal şi pentru obţinerea cărora este necesară intervenţia
instanţei (spre exemplu, certificatul fiscal cu privire la un imobil, dacă reclamantul nu e
titularul recunoscut al dreptului de proprietate asupra respectivului imobil, secretul fiscal
impunând organelor fiscale obligaţia de a nu elibera asemenea certificate decât titularilor de
rol fiscal).
-instanţa nu va anula cererea de chemare în judecată nici atunci când reclamantul nu îşi
îndeplineşte obligaţia de a remedia neregulile cererii de chemare în judecată în termenul de
10 zile şi ulterior acestui termen, însă anterior ca instanţa să se pronunţe asupra anulării.
Aceasta întrucât, potrivit art. 177 alin. (3) CPC, „actul de procedură nu va fi anulat dacă până
la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia”.
17
2.6.Cererea de reexaminare
-împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 200 alin.
(4) CPC, reclamantul poate face numai cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data
comunicării încheierii de anulare, iar legitimarea procesuală activă aparţine exclusiv
reclamantului [art. 200 alin. (5) şi (6) CPC];
-cererea se soluţionează cu citarea reclamantului, prin încheiere definitivă, în camera de
consiliu, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat tot prin repartizare
aleatorie [art. 200 alin. (7) CPC];
-în vederea soluţionării cererii de reexaminare, reclamantul poate administra doar proba cu
înscrisuri în dovedirea motivelor cererii de reexaminare, nu şi pentru a complini
neregularităţile neîndeplinite în termenul de 10 zile pe care instanţa i l-a acordat în
procedura de regularizare;
-dacă cererea de reexaminare se respinge, încheierea este definitivă, astfel încât
reclamantul poate reitera cererea sa de chemare în judecată, cu respectarea cerinţelor
legale de la art. 194-197 CPC;
-dacă cererea de reexaminare se admite, cauza se retrimite completului iniţial învestit, care
va relua procedura din punctul în care aceasta a rămas.
2.7.Modificarea cererii de chemare în judecată (cererea adiţională)(art.204)

-reprezintă acea cerere prin care o parte modifică (schimbă sau completează) pretenţiile
sale anterioare.
Reguli:
-reclamantul are dreptul să-şi modifice cererea de chemare în judecată formulată iniţial sub
aspectul oricărora dintre cele trei elemente ale sale – părţi, obiect şi cauză;
18
-modificarea cererii de chemare în judecată poate avea loc numai până la primul termen la
care reclamantul este legal citat, iar ulterior acestui moment, poate avea loc numai cu
acordul expres al tuturor părţilor. Însă, în privinţa cererii precizatoare, aceasta poate fi
făcută oricând în cursul procesului (norma fiind de ordine privată);
-dacă cel puţin una dintre părţi nu este de acord cu primirea cererii, instanţa va pune în
discuţia părţilor excepţia de tardivitate şi, după ascultarea tuturor părţilor prezente, va
pronunţa soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate, anulând (respingând) cererea
modificatoare ca tardiv formulată;
-dacă la termenul respectiv nu sunt prezente toate părţile, instanţa va dispune amânarea
cauzei şi va comunica tuturor părţilor cererea, cu menţiunea de a-şi preciza poziţia
procesuală faţă de cererea modificatoare depusă peste termenul legal, în sensul exprimării
sau nu a acordului vizând modificarea pretenţiilor reclamantului peste termenul legal;
-dacă cererea modificatoare este formulată în termen sau, deşi nu este formulată în termen,
părţile sunt de acord cu primirea acesteia, instanţa va înmâna o copie de pe cererea
modificatoare părţii, dispunând amânarea cauzei în vederea formulării de către pârât a
întâmpinării, care trebuie depusă în termen de cel puţin 10 zile înaintea termenului de
judecată următor (sub sancţiunea decăderii acestuia din dreptul de a mai propune probe şi
de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, în
Situaţiile în care cererea nu modifică pretenţiile iniţiale, fiind o cerere precizatoare [art.
204 alin. (2) CPC]:
în faţa primei instanţe, cererea precizatoare poate fi formulată oricând până la închiderea
dezbaterilor, având în vedere faptul că formularea acesteia nu determină amânarea judecării
cauzei.
- Instanţa nu va acorda termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale
făcute în instanţă când:
19
– se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

– reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;
– se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
– se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci
când cererea în constatare este admisibilă.
2.8. Comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată. Răspunsul la întâmpinare

- de îndată ce judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei constată că cererea de chemare în
judecată respectă cerinţele legale sau, în urma procedurii de regularizare, lipsurile acesteia
au fost complinite în termen, acesta va dispune, prin rezoluţie, comunicarea cererii către
pârât şi a înscrisurilor ataşate acesteia, în cazul în care ele există.
-prin aceeaşi comunicare, instanţa trebuie să-i pună în vedere pârâtului că are obligaţia de a
formula şi a depune întâmpinare într-un termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de
chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii sale din dreptul de a mai propune probe şi de
a invoca excepţii relative, dacă legea nu prevede altfel.
-ulterior depunerii întâmpinării de către pârât, instanţa are obligaţia de a o comunica de
îndată reclamantului, care, la rândul său, are posibilitatea să formuleze şi să depună un
răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare
2.9.Fixarea propriu-zisă a primului termen de judecată (art.201)

-fixarea primului termen de judecată se face de către judecător prin rezoluţie, astfel:
în termen de 3 zile de la data depunerii întâmpinării;
la data expirării termenului pentru formularea întâmpinării, atunci când pârâtul nu a depus
întâmpinare;
-primul termen de judecată se va fixa cel mai târziu în 60 de zile de la data rezoluţiei;
-în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, în procesele urgente, termenele pot fi
reduse de judecător, iar în procesele în care pârâtul domiciliază în străinătate, judecătorul va
fixa un termen mai îndelungat, dar rezonabil.
20
3.Întâmpinarea
Sediul materiei
art.205-art.208 CPC
art.205-art.208art.205-art.20art.205-art.208 CPC
întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul răspunde la
cererea de chemare în judecată, urmărind să se apere faţă de
pretenţiile reclamantului [art. 205 alin. (1) NCPC].
8 CPC
art.205-art.208 CPCart.205-art.208 CPC
-întâmpinarea este obligatorie: la judecata în primă instanţă (ca, de altfel, şi la judecata în
apel şi în căile extraordinare de atac: recurs, revizuire, contestaţie în anulare, precum şi în
contestaţia la executare);
-întâmpinarea este facultativă în cazurile expres prevăzute de lege (ordonanţă preşedinţială
[art. 998 alin. (1) teza a II-a NCPC, cererile referitoare la procedura de evacuare din imobilele
folosite sau ocupate fără drept [art. 1041 alin. (3) CPC]
Termenul de formulare
Regula: întâmpinarea se formulează şi se depune de către pârât în termen de 25 de zile de la
comunicarea cererii de chemare în judecată [art. 201 alin. (1) NCPC].
Excepții: în cazurile prevăzute de lege, termenul de depunere a intâmpinării poate fi diferit
(spre exemplu, în materia revizuirii și a contestației în anulare intâmpinarea se depune cu 5
zile înainte de termenul de judecată fixat pentru judecată).
Cuprinsul întâmpinării. Comunicarea întâmpinării.Sancțiunea nedepunerii întâmpinării

Elementele obligatorii ale întâmpinării sunt:
a) elementele de identificare a pârâtului: numele şi prenumele, codul numeric personal,
domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul,
precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală,
numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul
persoanelor juridice şi contul bancar, dacă reclamantul nu le-a menţionat deja în
cererea de chemare în judecată;
21
întâmpinarea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care
au fost indicate în acest scop de pârât, precum numărul de telefon, numărul de
fax sau altele asemenea;
atunci când pârâtul locuieşte în străinătate, acesta trebuie să indice şi domiciliul ales
în România, unde i se vor face toate comunicările actelor de procedură.
b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului;
c) răspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept ale cererii, ceea ce
înseamnă că pârâtul va trebui să formuleze şi apărările de fond;
d) dovezile cu care pârâtul se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, deci mijloacele
de probă prin care pârâtul înţelege să probeze de ce reclamantul nu are dreptate/de
ce afirmaţiile acestuia sunt neîntemeiate;
e) semnătura pârâtului sau a reprezentantului acestuia (legal sau convenţional).
În ceea ce privește comunicarea întâmpinării, exceptând situaţiile în care legea prevede

expres altfel, aceasta se comunică reclamantului.
întâmpinarea se formulează într-un singur exemplar pentru comunicare atunci când:

-există mai mulţi reclamanţi care au ales un reprezentant comun ori pentru care instanţa a
numit un curator special;
-reclamantul figurează în mai multe calităţi juridice;
-în caz de coparticipare procesuală pasivă, pârâţii pot răspunde împreună, printr-o singură
întâmpinare, cât timp aceştia au apărări comune (art. 207 CPC).
nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage :
-decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe, cu excepţia situaţiilor
prevăzute de art. 254 NCPC;
- decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică,
dacă legea nu prevede altfel [art. 208 alin. (2) CPC].
22
3. 3. 4.Cererea reconvențională
Sediul materiei
Art.209-art.210 CPC
•
Cererea reconvențională reprezintă actul de procedură prin care
pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de reclamant, care
derivă din acelaşi raport juridic sau care sunt strâns legate de
acesta.
Ca natură juridică, cererea reconvențională este o cerere de chemare în judecată prin

care pârâtul emite pretenţii proprii împotriva reclamantului din cererea de chemare în
judecată.
 este o cerere incidentală, fiind de competenţa instanţei sesizate cu cererea principală
(art. 123 CPC), chiar dacă, în acest fel, s-ar încălca o normă de competenţă materială sau
teritorială exclusivă;
 ca regulă, are caracter facultativ, în sensul că pârâtul are posibilitatea să aleagă între
valorificarea pretenţiilor proprii pe calea incidentală a cererii reconvenţionale sau pe
calea unei cereri principale care să declanşeze un alt proces;
 prin excepție, pârâtul este obligat să îşi valorifice pretenţiile sale pe calea cererii
reconvenţionale, cum este cazul proceselor de divorț, când, dacă soţul pârât doreşte să
obţină desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului reclamant, este obligat să
depună cerere reconvenţională până la primul termen de judecată la care a fost citat în
mod legal, pentru faptele petrecute înainte de acest moment, iar pentru faptele
petrecute după acest moment, până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea
reclamantului.
Conţinutul, forma și termenul de formulare al cererii reconvenţionale

 art. 209 alin. (1) CPC instituie condiţia ca pretenţiile pârâtului să derive din acelaşi raport
juridic sau să fie strâns legate de acesta, ceea ce înseamnă că pretenţiile celor două părţi
pot proveni şi din cauze diferite, dar între care există totuşi o legătură;
23
 prin cererea reconvenţională pot fi chemaţi şi alţi pârâţi, atunci când pretenţiile
formulate prin aceasta privesc şi alte persoane decât reclamantul;
 din punct de vedere al conţinutului, cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească
toate condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, precum şi pe
acelea necesare oricărei cereri în justiţie;
 cererea reconvenţională este, în principiu, supusă taxelor judiciare de timbru, cu
excepţiile prevăzute de lege [art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013].
 ca urmare a formulării unei cereri reconvenţionale, reclamantul-pârât şi, eventual, pârâţii
nou introduşi în condiţiile art. 209 alin. (2) CPC sunt obligaţi ca, în termen de 25 de zile de
la comunicarea acesteia, să formuleze întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din dreptul
de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, în raport de
pretenţiile din cererea reconvenţională;
 întâmpinarea la cererea reconvențională se va comunica pârâtului-reclamant, care este
obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.
 cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea
sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de
judecată( termen procedural imperativ absolut)
Judecarea cererii reconvenţionale

 ca regulă, cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală [art. 210 alin.
(1) CPC];
 atunci când numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate
dispune disjungerea cererii reconvenţionale prin încheiere, după punerea în discuţia
contradictorie a părţilor a acestui aspect [art. 210 alin. (2) teza I CPC];
 cu toate acestea disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau
dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului [art.
210 alin. (2) teza a II-a CPC].
Sarcină de lucru nr. 1

Enumerați elementele de asemănare și de diferențiere
între cere cererea de chemare în judecată și cererea
reconvențională.
24
• Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care este sesizată
instanța de judecată de către reclamant.
• Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice,
denumirea şi sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau,
după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi
contul bancar ale reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile posedă ori li s-au
atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt
cunoscute de reclamant. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă
reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde urmează
să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul
reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile
art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calităţii de
reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;
c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este
evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei
valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile se aplică în mod
corespunzător dispoziţiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea
şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi,
când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul
cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul
de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de
cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care
imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou,
care atestă acest fapt;
d) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face
prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul
doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul
25
pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În
cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi
ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta
numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind
aplicabile în mod corespunzător;
• f) semnătura.
• Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept,
faţă de cererea de chemare în judecată
• Cererea reconvențională este actul de procedură prin care pârâtul are, în legătură
cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns
legate de aceasta.
Rezolvați următorul test grilă. Grilele pot avea unul sau două
răspunsuri corecte.
1.Cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care instanța a anulat

cererea de chemare în judecată:
a) se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea părților;
b) se soluționează prin încheiere supusă apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, cu
citarea părților;
c) se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea
reclamantului.
2. De regulă, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată în fața primei
instanțe:
a) în termen de 3 zile de la data depunerii întâmpinării;
b) care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluției;
c) care va fi de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
3. Sunt adevărate următoarele afirmații :

a) în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, judecătorul poate respinge
cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă;
b) în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, judecătorul poate anula
cererea pentru că nu cuprinde motivele de fapt;
26
c) în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, judecătorul poate anula cererea

pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului
4.Răspunsul la întâmpinare:
a) poate fi formulat de către reclamant în termen de 10 zile de la comunicarea
întâmpinării;
b) este obligatoriu;
c) trebuie formulat de către reclamant în termen de 10 zile de la data depunerii de către
pârât a întâmpinării.
5. Întâmpinarea la cererea adițională a reclamantului:

a) se comunică reclamantului;
b) este inadmisibilă;
c) nu se comunică reclamantului, acesta urmând să ia cunoștință de cuprinsul acesteia de
la dosarul cauzei.
6. Cererea de chemare în judecată nu se consideră a fi modificată atunci când:

a) reclamantul introduce un nou capăt de cerere;
b) reclamantul introduce în cauză un nou pârât;
c) se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers,
atunci când cererea în constatare este admisibilă.
7. Cererea de chemare în judecată declanșează procesul civil:

a) de la data înregistrării cererii la instanță;
b) de la data la care aceasta este trimisă de către reclamant instanței de judecată;
c) de la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe
8.Întâmpinarea:
a) are caracter facultativ;
b) este obligatorie, ori de câte ori legea nu prevede altfel;
c) nedepusă în termen atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai invoca excepții
absolute și relative și de a propune probe.
9. Cererea reconvențională:
a) este obligatorie, dacă legea nu prevede altfel;
b) trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în
judecată;
c) are aceeași natură juridică ca întâmpinarea.
10. Cererea reconvențională:

27
a) nu poate fi disjunsă în procesele de divorț;

b) se depune cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, atunci când reclamantul și-a
modificat cererea de chemare în judecată;
c) nu va fi soluționată dacă reclamantul a renunțat la dreptul subiectiv pretins
1.c; 2.a,b; 3.b;4.a; 5.c; 6.c; 7.a;8.b;9.b; 10.a
Răspundeți succint următoarelor întrebări:
1.Care sunt elementele cererii de chemare în judecată pentru care se poate dispune
anularea acesteia în procedura de regularizare?
2. Care este cuprinsul întâmpinării?
3.Care este sancțiunea nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege?
4.Enunțați momentele etapei scrise (de la depunerea cererii de chemare în judecată).
5.Dați 3 (trei) exemple de situații în care cererea de chemare în judecată nu se consideră

modificată.
N.B.: Lucrarea va fi încărcată în Platforma Microsoft Teams, în canalul

disciplinei de studiu, în termen de 2 zile de la data solicitării rezolvării
acesteia.

3. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu,
28
Bucureşti, 2020
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.2
II.CERCETAREA PROCESULUI. EXCEPȚIILE PROCESUALE
Cuprins
Obiective specifice.........................................................................................................30
1.Cercetarea procesului. Dezbaterea fondului.............................................................30
1.Şedinţa de judecată..........................................................................................................30
1.1. Atribuţiile grefierului. Aspecte prealabile şedinţei de judecată....................................30
1.2. Publicitatea şedinţei. Ordinea soluţionării cauzelor. Poliţia şedinţei............................31
2.Încheierile de ședință.................................................................................................34
3.Excepțiile procesuale..................................................................................................36
3.1. Clasificarea excepţiilor procesuale................................................................................36
3.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale.......................................................39

29
4.Rezumatul unității de învățare..........................................................................................41

5.Teste de autoevaluare......................................................................................................42
6.Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare......................................................43
7.Lucrare de verificare.........................................................................................................43
8.Bibliografie minimală........................................................................................................44
OBIECTIVE SPECIFICE
inteleagă notiunea de excepție procesuală și distinctia fata de apărările de fond;
înțeleagă diferite tipuri de exceptii procesuale, a modului de solutionare al acestora,

precum și a efectelor pe care excepțiile le produc în procesul civil
1.Cercetarea procesului. Dezbaterea fondului
1.Şedinţa de judecată
1.1. Atribuţiile grefierului. Aspecte prealabile şedinţei de judecată
Anterior şedinţei de judecată, grefierul de şedinţă are o serie de obligaţii, respectiv:
– preia dosarele de la arhivă, sub semnătură în registrul de termene, de regulă cu două
30
zile înaintea şedinţei, afişează lista cauzelor cu o zi înaintea termenului de judecată sau cel
mai târziu cu o oră înainte de începerea şedinţei la instanţele la care activitatea se
desfăşoară în 2-3 timpi [art. 114 alin. (1) R.O.I.];
– completează condica de şedinţă, acolo unde nu se generează în format electronic,
verifică dacă au sosit la instanţă şi s-au ataşat la dosare dovezile de înmânare ori de
comunicare a citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură, precum şi relaţiile şi actele solicitate
de preşedinte sau de instanţa de judecată;
– verifică legalitatea îndeplinirii procedurilor de citare sau de comunicare ataşate la dosar
şi informează preşedintele completului de judecată despre deficienţele constatate. Dosarele
se predau completului de judecată;
– pentru fiecare şedinţă de judecată, va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea
zi, care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de
începerea acesteia. Lista va cuprinde şi intervalele orare orientative fixate pentru strigarea
cauzelor [art. 215 alin. (1) C. proc. civ.];
– va fi prezent în sala de şedinţă cu jumătate de oră înainte de începerea şedinţei de
judecată, pentru a pune la dispoziţia părţilor şi a reprezentanţilor acestora dosarele spre
consultare [art. 118 alin. (1) R.O.I.];
– are obligaţia de a ataşa la dosare ultimele acte de procedură sau corespondenţa sosită
la registratură [art. 114 alin. (2) R.O.I.];
– verifică buna funcţionare a instalaţiilor de sonorizare, pentru apelul persoanelor
chemate în faţa instanţei de judecată [art. 118 alin. (3) R.O.I.];
– anunţă publicului din sală intrarea judecătorilor [art. 118 alin. (4) R.O.I.].
Pe parcursul şedinţei de judecată, dispoziţiile art. 231 C. proc. civ. stabilesc în sarcina
grefierului de şedinţă următoarele atribuţii, astfel:
– este obligat să ia note în legătură cu desfăşurarea procesului; părţile pot cere citirea
notelor şi, dacă este cazul, corectarea lor;
– şedinţele de judecată se înregistrează, iar înregistrările pot fi solicitate, pe de o parte, de
către instanţele de control judiciar, iar, pe de altă parte, de către părţi, care, pe cheltuiala
lor, pot obţine o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte
cauza lor;
– după terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o
copie de pe notele grefierului;
– părţile au posibilitatea de a contesta notele grefierului cel mai târziu la termenul
următor, caz în care acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza
înregistrărilor din şedinţa de judecată.
31
1.2. Publicitatea şedinţei. Ordinea soluţionării cauzelor. Poliţia şedinţei

-ca regulă, şedinţele de judecată sunt publice;
-excepție: şedinţele nu sunt publice, intrând în această categorie:
- şedinţele desfăşurate în camera de consiliu, ori de câte ori legea o prevede,
-şedinţele secrete [declarate astfel de către instanţă, în cazurile în care dezbaterea
fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor
minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, conform art. 213 alin. (2)
C. proc. civ.].
-ordinea soluţionării cauzelor respectă următoarele reguli:
– şedinţa de judecată începe cu strigarea cauzelor aflate în stare de amânare fără discuţii;
– procesele declarate urgente, cele rămase în divergenţă şi cele care au primit termen în
continuare se vor dezbate înaintea celorlalte [art. 215 alin. (2) C. proc. civ.];
– procesele în care partea sau părţile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv
consilier juridic se vor dezbate cu prioritate [art. 215 alin. (3) C. proc. civ.];
– pentru motive temeinice, preşedintele completului poate dispune luarea cauzelor într-o
altă ordine decât cea înscrisă pe lista de şedinţă [art. 121 alin. (5) teza finală R.O.I.];
– după începerea şedinţei de judecată, procurorul, părţile, reprezentanţii sau avocaţii
acestora pot studia dosarele numai cu încuviinţarea preşedintelui de complet, după o
prealabilă verificare a identităţii şi a calităţii [art. 118 alin. (2) R.O.I.].
-ședinţa de judecată este prezidată de către preşedintele completului, acesta fiind cel căruia
legea îi conferă dreptul de a deschide, de a suspenda sau de a ridica şedinţa [art. 216 alin. (1)
C. proc. civ.];
-preşedintele completului de judecată exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru
păstrarea ordinii şi a bunei-cuviinţe, precum şi a solemnităţii şedinţei de judecată
(art. 217 C. proc. civ.), astfel:
– atunci când nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele le poate cere celor care ar
veni mai târziu sau care depăşesc numărul locurilor existente să părăsească sala;
– nicio persoană nu poate fi lăsată să intre cu arme în sala de şedinţă, exceptând cazul în
care le poartă în exercitarea serviciului pe care îl îndeplineşte în faţa instanţei;
– toate persoanele care iau parte la şedinţă sunt obligate să aibă o purtare şi o ţinută
cuviincioase;
– cei care se adresează instanţei în şedinţă publică trebuie să stea în picioare, însă
preşedintele poate încuviinţa, atunci când apreciază că este necesar, excepţii de la această
îndatorire;
– preşedintele atrage atenţia părţii sau oricărei alte persoane care tulbură şedinţa ori
nesocoteşte măsurile luate să respecte ordinea şi buna-cuviinţă, iar, în caz de nevoie,
dispune îndepărtarea ei;
– instanţa are posibilitatea de a dispune îndepărtarea din sală a minorilor, precum şi a
32
persoanelor care se înfăţişează într-o ţinută necuviincioasă, însă pentru aceste situaţii când,
anterior închiderii dezbaterilor, una dintre părţi a fost îndepărtată din sală, aceasta va fi
chemată în sală pentru a i se pune în vedere actele esenţiale efectuate în lipsa ei, dispoziţii
care nu îşi găsesc aplicabilitatea în cazul în care partea îndepărtată este asistată de un
apărător care a rămas în sală;
– în situaţia în care cel care tulbură liniştea şedinţei este chiar avocatul părţii, preşedintele
îl va chema la ordine şi, dacă, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu
putinţă, procesul se va amâna, aplicându-i-se acestuia o amendă judiciară;
– fotografierea şi înregistrarea audio-video în sala de şedinţă se fac numai cu aprobarea
preşedintelui completului, însă este necesar ca anterior să se formuleze o cerere adresată
biroului de informare şi relaţii publice din cadrul instanţei, cu indicarea dosarului pentru care
se solicită fotografierea sau înregistrarea. Pentru desfăşurarea normală a procedurilor,
instanţa poate acorda permisiunea doar unui număr limitat de solicitanţi, în ordinea
formulării cererilor [art. 119 alin. (1) R.O.I.]. Chiar dacă o astfel de cerere este încuviinţată,
dispoziţiile art. 119 alin. (2) R.O.I. interzic difuzarea fotografiilor, a înregistrărilor sau a
imaginilor captate fără acordul preşedintelui completului de judecată, sub sancţiunea
sesizării Consiliului Naţional al Audiovizualului.
-pe parcursul procesului civil, indiferent dacă acesta este în faţa primei instanţe sau în căile
de atac, pot apărea motive de natură a determina amânarea judecăţii cauzei, astfel:
1. la începutul şedinţei, atunci când părţile solicită instanţei amânarea cauzelor care nu
sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri, această amânare putând
fi dispusă şi de un singur judecător atunci când completul de judecată este alcătuit din mai
mulţi judecători (art. 220 C. proc. civ.);
2. la începutul şedinţei de judecată sau la ordine, în temeiul învoielii părţilor, ceea ce
presupune acordul expres exprimat de toate părţile în vederea amânării cauzei, nefiind
suficient un acord tacit, desprins din neprezentarea părţilor la judecată; dacă nu sunt
prezente toate părţile, amânarea pentru acest motiv nu poate fi dispusă de către
instanţă. Amânarea în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa decât o singură dată în
cursul procesului [art. 221 alin. (1) C. proc. civ.], iar, dacă la termenul de judecată următor
încuviinţării acestei cereri, părţile nu se mai prezintă şi nu stăruiesc în judecată, aceasta va fi
suspendată4 şi cauza va fi repusă pe rol numai după plata a jumătate din taxa de timbru
achitată iniţial [art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru];
3. pentru lipsă de apărare, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru
motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei [art. 222 alin. (1)
C. proc. civ.]; în ipoteza în care instanţa respinge cererea de amânare pentru lipsă de
apărare, la cererea părţii, instanţa va amâna pronunţarea în vederea depunerii de concluzii
scrise [art. 222 alin. (2) C. proc. civ.].
-Termenul de judecată acordat în cauză, indiferent dacă vizează primul termen sau un alt
termen, poate fi preschimbat de completul învestit cu soluţionarea pricinii pentru
4
Caz de suspendare obligatorie a judecăţii.
33
motive temeinice, la cererea oricăreia dintre părţi sau din oficiu, de către
instanţă. Cererea se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, iar, în caz de
admitere, instanţa va dispune citarea de îndată a părţilor pentru noul termen fixat.
2.Încheierile de ședință
- reprezintă actul de procedură în conţinutul căruia sunt descrise cele petrecute în şedinţa de
judecată, reprezentând „oglinda şedinţei de judecată”.
-încheierea de şedinţă este redactată de către grefier, în cel mult 3 zile de la data la care s-a
desfăşurat şedinţa de judecată, pe baza notelor de şedinţă, iar, dacă este cazul, şi a
înregistrărilor efectuate.
-atunci când cele consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă nu corespund măsurilor
dispuse şi actelor efectuate în şedinţa de judecată respectivă, încheierea poate fi
rectificată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, prin intermediul procedurii
îndreptării erorilor materiale, reglementate de art. 442 C. proc. civ.
-încheierea de şedinţă trebuie să cuprindă toate cele trei părţi care intră în structura oricărei
hotărâri judecătoreşti, respectiv:
– practicaua (în care se trece constituirea instanţei, ce părţi au fost prezente, concluziile
puse de către părţi şi procuror, dacă este cazul, precum şi probele ce au fost administrate);
– considerentele sau motivarea pentru care s-a luat o anumită dispoziţie sau care au
justificat rezolvarea unei excepţii şi
– dispozitivul, adică măsura ordonată de instanţă.
Încheierea de şedinţă cuprinde [art. 233 alin. (1) C. proc. civ.]:
a) denumirea instanţei şi numărul dosarului;
b) data şedinţei de judecată;
c) numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele
şi prenumele grefierului;
d) numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele
persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi ale celorlalte persoane
chemate la proces, cu arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente ori au lipsit;
e) numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la
şedinţă;
f) dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
34
g) obiectul procesului;
h) probele care au fost administrate;
i) cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a
concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă;
j) soluţia dată şi măsurile luate de instanţă, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept;
k) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea
poate fi atacată separat;
l) dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de
consiliu;
m) semnătura membrilor completului şi a grefierului.
-pentru fiecare termen de judecată se întocmeşte câte o încheiere, cu excepţia situaţiei în

care în şedinţa în care au avut loc dezbaterile se pronunţă şi hotărârea, deoarece aceasta din
urmă va cuprinde, în partea introductivă, numită practicauă, şi ceea ce s-a petrecut la acel
termen [art. 233 alin. (3) C. proc. civ.].
Încheierile de ședință, în funcţie de

măsurile dispuse în cuprinsul lor, se
clasifică în: încheieri preparatorii și
încheieri interlocutorii
1. încheieri preparatorii, acelea prin care instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea
cercetării şi soluţionării cauzei, pregătind darea hotărârii, fără însă a se anticipa
soluţia. Acestea prezintă următoarele trăsături: pe de o parte, prin măsurile luate, instanţa
nu rezolvă aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei, pe de altă parte, instanţa nu este
legată de măsura ordonată, putând reveni asupra ei, dacă acest lucru se impune pentru mai
buna administrare a justiţiei. (încheierea prin care instanţa încuviinţează probele; încheierea
prin care se dispune trimiterea unui dosar la o altă instanţă, etc).
2. încheierile interlocutorii sunt acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului,
se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni
litigioase. Specific acestor încheieri este faptul că leagă instanţa, care nu mai poate reveni
asupra măsurii dispuse prin respectiva încheiere, dând dezlegare unor aspecte ce ţin de
fondul cauzei (încheierea de admitere în principiu a unei cereri de intervenţie, încheierea de
admitere în principiu în procesele de partaj, încheierea prin care instanţa s-a pronunţat
asupra unei excepţii procesuale, încheierea prin care instanța își verifică competența
35
generală, materială teritorială în temeiul art.131 C.proc.civ., etc).

- ca regulă, încheierile premergătoare judecății nu pot fi atacate decât odată cu fondul
cauzei. Prin excepție, sunt încheieri, care pot fi atacate separat: încheierea prin care
instanța dispune suspendarea cauzei sau respinge cererea de reluare a judecății
(art. 414 C.proc.civ.), încheierea de respingere a cererii de asigurare poate fi atacată
separat numai cu apel [art. 361 alin. (2) C.proc.civ.] etc.
3.Excepțiile procesuale
Excepţia procesuală constituie mijlocul prin care, în condiţiile legii, partea interesată,
procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi
procedurale privitoare la compunerea completului sau la constituirea instanţei, la
competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la
acţiune, urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor
acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii (art. 245 C. proc. civ.).
-excepţiile procesuale nu trebuie confundate cu apărările de fond. Astfel, apărările de fond

(excepţiile/apărările de drept substanţial), desemnează acele mijloace prin care se contestă
pretenţia reclamantului, invocându-se obiecţiuni împotriva acesteia, scopul fiind acela al
respingerii pe fond a cererii de chemare în judecată. Prin urmare, noţiunea de apărare
cuprinde numai apărările de fond, nu şi apărările procesuale (excepţiile procesuale. Au acest
caracter, de apărări de fond, excepţia de garanţie (art. 1696 C. civ.), excepţia de neexecutare
a contractului (art. 1556 C. civ.), excepţia nulităţii actului juridic civil (art. 1249 C. civ.),
excepţia prescripţiei achizitive, excepţia reducţiunii liberalităţii excesive (art. 1095 C. civ.),
excepţia compensaţiei legale (art. 1617 C. civ.) etc.
36
3.1. Clasificarea excepţiilor procesuale
1.În funcție de obiectul excepțiilor:

-excepții procesuale de procedură
-excepții procesuale de fond
-excepţiile procesuale de procedură sunt acelea prin intermediul cărora se invocă anumite
neregularităţi procedurale referitoare la compunerea, constituirea, competenţa instanţei sau
nereguli referitoare la judecată. Fac parte din această categorie: excepţia de necompetenţă,
excepţia conexităţii, excepţia litispendenţei, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant,
excepţia nelegalei citări, excepţia perimării, excepţia de tardivitate etc.
- excepţiile procesuale de fond sunt acelea aflate într-o strânsă legătură cu
dreptul/pretenţia dedusă judecăţii şi au ca obiect nereguli referitoare la condiţiile de
exercitare a acţiunii civile, nereguli ale dreptului material la acţiune sau nereguli ale
limitărilor impuse de legiuitor pentru exercitarea conformă a dreptului la acţiune
(excepţia lipsei calităţii procesuale active/pasive, excepţia lipsei de interes, excepţia
prematurităţii, excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu/de folosinţă, excepţiei prescripţiei
dreptului material la acţiune, excepţiei autorităţii de lucru judecat.
2. În funcţie de efectul pe care îl produc în caz

de admitere:
-excepții dilatorii;
-excepții premptorii/dirimante;
-excepții mixte
- excepţiile dilatorii sunt acelea care, în caz de admitere, conduc la amânarea

judecăţii( excepţia de necompetenţă, excepţia de litispendenţă, excepţia de
conexitate).
- excepţiile peremptorii/dirimante sunt acelea care sting judecata în faza în care
aceasta se găseşte în caz de admitere, soluţia fiind aceea de anulare sau respingere a
cererii. (excepţia lipsei calităţii procesuale active/pasive, excepţia lipsei de interes,
excepţia prematurităţii, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, excepţia prescripţiei
dreptului material la acţiune, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia de
37
perimare, excepţia de necompetenţă a instanţelor române, excepţia de

necompetenţă generală, atunci când cererea este de competenţa unui organ fără
activitate jurisdicţională, etc.).
- excepţiile mixte sunt acelea care încep prin a avea un caracter dilatoriu (în sensul că,
atunci când sunt invocate, instanţa este obligată să amâne judecata pentru ca partea
să îndrepte neregularitatea până la termenul acordat în cauză în acest sens) şi pot
dobândi un efect peremptoriu (stingând judecata dacă, în termenul acordat, motivele
care au determinat invocarea excepţiei subzistă, partea neînlăturând lipsurile), spre
exemplu, excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu , excepţia de netimbrare sau
insuficientă timbrare, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
3. În funcţie de caracterul normei care

reglementează excepţia invocată:
-excepții absolute;
-excepții relative
-excepţiile absolute privesc încălcarea unor norme juridice de ordine publică, putând fi
invocate de orice parte interesată, de procuror sau de instanţă, din oficiu, iar, ca regulă, pot
fi invocate în orice fază (etapă) a judecăţii, chiar direct în anumite căi de atac. Cu toate
acestea, invocarea direct în calea de atac a recursului a unei excepţii absolute cunoaşte o
limitare, în sensul că va putea fi invocată dacă pentru soluţionarea ei nu este necesară
administrarea altor mijloace de probă cu excepţia înscrisurilor [art. 247 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ.]. Per a contrario, dacă pentru probarea unei excepţii absolute invocate pentru
prima dată în faţa instanţei de recurs sunt necesare alte mijloace de probă decât înscrisurile,
prin raportare la prevederile art. 247 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., soluţia va fi de
respingere ca inadmisibilă a excepţiei absolute invocate. Au caracter de excepţii absolute
(de ordine publică), ce pot fi invocate în orice fază procesuală, de oricare dintre părţi, de
procuror (dacă participă) sau de către instanţă din oficiu: excepţia lipsei de interes, excepţia
lipsei calităţii procesuale active/pasive, excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu/de folosinţă.
Cu toate acestea, deşi de ordine publică, sunt anumite excepţii care pot fi invocate numai
38
până la un anumit moment procesual şi doar de anumite părţi/participanţi. Astfel, excepţia

de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă teritorială exclusivă, deşi sunt excepţii
de ordine publică [art. 129 alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 C. proc. civ.], pot fi invocate de părţi sau de
instanţă din oficiu, în faţa primei instanţe, până la primul termen la care părţile sunt legal
citate [art. 130 alin. (2) C. proc. civ.]; excepţia de litispendenţă, deşi este o excepţie de
procedură, absolută, dilatorie, nu poate fi invocată decât în faţa instanţelor de fond (primă
instanţă şi apel), iar nu şi în faţa instanţei de recurs [art. 138 alin. (2) C. proc. civ.]; excepţia
de conexitate, care este o excepţie de procedură, absolută şi dilatorie, poate fi invocată de
către părţi sau de către instanţă din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată
înaintea instanţei ulterior sesizate [art. 139 alin. (2) C. proc. civ.]; excepţia lipsei dovezii
calităţii de reprezentant, deşi este o excepţie de fond, absolută, mixtă, nu poate fi invocată
decât în faţa instanţei pentru care era necesară dovada (oricând în acea etapă procesuală),
neputând fi, însă, invocată pentru prima dată în calea de atac [art. 82 alin. (2) C. proc. civ.];
excepţia de perimare, deşi este o excepţie de procedură, absolută, peremptorie, nu poate fi
invocată pentru prima oară în instanţa de apel, dacă incidentul a survenit la prima instanţă
[art. 420 alin. (3) C. proc. civ.].
- excepţiile relative (de ordine privată) privesc încălcarea unor norme juridice de ordine
privată, putând fi invocate numai de partea interesată şi numai într-un anumit termen
(care, de regulă, este primul termen de judecată după săvârşirea neregularităţii
procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond). (
excepţia prescripţiei (art. 2513 C. civ.), excepţia de necompetenţă relativă [art. 130
alin. (3) C. proc. civ.], excepţia de inadmisibilitate întemeiată pe art. 193 alin. (1)-(2)
C. proc. civ.).
3.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale
• din punctul de vedere al ordinii de soluţionare a excepţiilor procesuale, instanţa se va

pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra excepţiilor de
fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz,
cercetarea în fond a pricinii [art. 248 alin. (1) C. proc. civ.].
39
• pentru situaţiile în care se invocă mai multe excepţii de fond sau de procedură,
ordinea de soluţionare a acestora va fi stabilită de instanţă în funcţie de efectele pe
care fiecare dintre excepţiile invocate le produce, astfel: dacă se invocă excepţia de
netimbrare şi excepţia de necompetenţă, are prioritate excepţia de netimbrare,
întrucât admiterea celei dintâi excepţii conduce la anularea cererii; dacă se invocă
excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, se va
soluţiona cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat; tot astfel, dacă se invocă
autoritatea de lucru judecat şi prescripţia, cea dintâi se va soluţiona prioritar, etc.
• având în vedere efectul pe care îl produc excepţiile procesuale, acestea se
soluţionează înainte de cercetarea fondului pretenţiei deduse judecăţii, iar, pentru
situaţiile în care excepţia este invocată pe parcursul cercetării procesului, instanţa va
soluţiona mai întâi excepţia procesuală. Cu toate acestea, sunt situaţii în care instanţa
nu se poate pronunţa asupra excepţiei, având nevoie de probe pentru soluţionare,
putând amâna judeca în vederea administrării probelor necesare soluţionării
excepţiei. Sunt şi situaţii în care probele pe excepţie sunt comune cu dezlegarea în
fond a pricinii, ipoteză în care instanţa va putea uni excepţia cu fondul, prin hotărârea
dată, instanţa urmând a se pronunţa atât pe excepţie, cât şi pe fond.
• în ceea ce priveşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa asupra excepţiei
procesuale invocate, dacă este întemeiată, instanţa o va admite, pronunţând, după
caz, o încheiere interlocutorie motivată, care poate fi atacată numai odată cu
hotărârea de fond, dacă legea nu prevede o altă soluţie sau o sentinţă sau decizie,
când se dezînvesteşte de soluţionarea litigiului pe fond, respectiv atunci când
respinge/anulează cererea/îşi declină competenţa, caz în care hotărârea urmează
acelaşi regim juridic ca hotărârea ce ar fi urmat să se pronunţe pe fond, dacă legea nu
prevede expres o altă soluţie 5 . Dacă instanţa apreciază că excepţia procesuală
invocată este neîntemeiată, atunci va pronunţa o încheiere interlocutorie motivată şi
va continua soluţionarea cauzei pe fond, încheierea putând fi atacată doar odată cu
hotărârea de fond, dacă legea nu prevede o altă soluţie.

Enumerați caracteristicile excepțiilor procesuale față de
apărapărările de fond.
5
hotărârea prin care s-a admis excepţia de perimare nu este supusă decât recursului [art. 421 alin. (2)
C. proc. civ.].
40
În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedură la

cererea părţilor ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este
cazul.
(2) În vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), instanţa:
1. va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
2. va examina cererile de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane, în
condiţiile legii;
3. va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în
judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este
cazul;
4. va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
5. la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea
dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au
fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 203;
6. va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia
părţilor;
7. va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe
cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va
administra în condiţiile legii;
8. va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de
judecată la care părţile sunt legal citate;
9. va dispune ca părţile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de
evidenţă ori publicitate prevăzute de Codul civil sau de legi speciale;
10. va îndeplini orice alt act de procedură necesar soluţionării cauzei, inclusiv verificări în
registrele prevăzute de legi speciale
Excepțiile procesuale reprezintă mijloacele prin care in cursul procesului civil, partea
interesata, procuror sau instanța din oficiu invocă, fără a pune in discuție fondul pretenției
deduse judicator neregularitati procedurale sau lipsuri privind exercițiul dreptului la
acțiune, avand ca efect întârzierea sau împiedicarea judecații in fond.
41
1.Excepţia de necompetenţă materială este :

a.excepţie procesuală relativă;
b.excepţie procesuală de procedură
c.excepţie procesuală de fond şi dirimantă
2.Exceptiile de procedură:
a.de regulă, se solutionează înaintea celor de fond;
b.pot fi unite cu fondul cauzei;
c.nu pot fi invocate din oficiu de către instanţă
3. La soluționarea cererii de preschimbare a termenului de judecată:

a) părțile vor fi citate pentru soluționarea cererii de preschimbare, iar încheierea nu este
supusă niciunei căi de atac;
b) completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăște în camera de consiliu, fără
citarea părților;
c) completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăște în camera de consiliu, numai
cu citarea părților.
4.Excepţiile procesuale :
a.pot fi unite cu fondul dacă sunt strâns legate de fondul pricinii;
b.tind la amânarea sau împiedicarea judecăţii;
c.pot fi invocate, întotdeauna, de părţi, procuror sau instanţă din oficiu
5.Excepţia de incompatibilitate:
a.este o exceptie de procedură, admiterea sa conducând la stingerea procesului;
b.este o excepţie de fond;
c.este o exceptie de procedură, admiterea sa conducând la amânarea judecăţii
6.Răspunsurile la testul de autoevaluare

42
1.a; 2.a; 3.b; 4.b; 5.c
Răspundeti succint următoarelor probleme:

1.Care este distinctia intre exceptie procesuală si apărare de fond?
2.Dati 5 exemple de excepții procesuale care conduc la amânarea judecării pricinii.
3. Clasificati după cele 3 criterii exceptia prescriptiei dreptului material la actiune
Rezolvați următoarea speță

A.B. a chemat în judecată pe B.C,. solicitând anularea contractului de vânzare –
cumpărare încheiat între el şi pârât, având ca obiect un imobil.
La primul termen de judecată niciuna din părţi nu s-a prezentat, instanţa dispunând
suspendarea cauzei .La repunerea pe rol a cauzei, pârâtul, B.C., a invocat următoarele:
- între aceleaşi părţi se desfăşoară un proces având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză;
- că între aceleaşi părţi s-a mai pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă cu
privire la cererea de anulare a aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare;
- de la data suspendării cauzei a curs o perioadă mai lungă de un an, ceea ce
presupune că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată.
Care va fi ordinea în care instanţa va soluţiona excepţiile invocate de B.C.?

acesteia.
43

3. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu,
Bucureşti, 2020
PROBELE ÎN PROCESUL CIVIL
CUPRINS
OBIECTIVE SPECIFICE..................................................................................................45
1.Proba prin înscrisuri.................................................................................................46
1.1.Înscrisul autentic.........................................................................................................48
1.2.Înscrisul sub semnătură privată..................................................................................49
1.2.1. Formalitatea multiplului exemplar.........................................................................50
1.2.2. Menţiunea „bun şi aprobat”...................................................................................51
1.2.3. Administrarea probei prin înscrisuri.......................................................................52
1.2.4. Procedura verificării înscrisurilor/de scripte (art. 301-303 C. proc. civ.)................54
1.2.5. Procedura falsului (art. 304-308 C. proc. civ.).........................................................55

44
2. Proba prin declaraţiile martorilor..........................................................................56
2.1. Persoanele care pot fi ascultate ca martori..............................................................58
2.2. Înfăţişarea și audierea martorilor.............................................................................59
3. Prezumţiile.............................................................................................................61
4. Expertiza................................................................................................................62
4.1. Raportul de expertiză................................................................................................64
5. Mărturisirea (recunoaşterea). Interogatoriul........................................................65
6.Rezumatul unității de învățare.....................................................................................68
7.Teste de autoevaluare..................................................................................................69
8. Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare.................................................70
9. Lucrare de verificare.....................................................................................................71
10.Bibliografie minimală...................................................................................................71
OBIECTIVE SPECIFICE
cunoască și să înțeleagă mijloacele de probă în procesul ciivl
cunoască și să înțeleagă regulile aplicabile fiecărui mijloc de

probă (înscrisuri, martori, interogatoriul, expertiza, cercetarea
la fața locului, prezumțiile,mijloacele materiale de probă)
45
1.Proba prin înscrisuri
Sediul materiei
Art.265-art.308 CPC
înscrisul reprezintă orice scriere sau altă consemnare care

cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de
suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare
(art. 265 C. proc. civ.).
Clasificare
1.În funcţie de intenţia avută sau nu de

parte la momentul întocmirii lor, înscrisurile
sunt:
- preconstituite (acelea care au fost întocmite pentru a fi utilizate ca mijloc de probă în

cazul apariţiei unui eventual litigiu6)
-nepreconstituite (cele care nu au fost întocmite pentru a fi utilizate ca mijloc de probă
într-un litigiu, dar care sunt totuşi folosite pentru dovedirea raportului juridic litigios
dintre părţi7).
6
Intră în această categorie înscrisul autentic, înscrisul sub semnătură privată etc.
46
2. În raport de scopul pentru care au

fost întocmite, precum şi după efectul
pe care îl produc, înscrisurile
preconstituite se împart în:
-originare sau primordiale (care sunt întocmite de părţi sau de autoritatea competentă
în scopul consemnării unor acte sau a unor fapte juridice),
-recognitive (al căror scop este acela de recunoaştere a unui raport anterior constatat
printr-un alt document juridic)
- confirmative (a căror funcţie este aceea de a întări un act anulabil8, sub condiţia ca, la
momentul confirmării, condiţiile sale de validitate să fie întrunite).
3.În funcţie de modul lor de

întocmire, înscrisurile
preconstituite (şi semnate) se
clasifică în:
-înscrisuri autentice şi
-înscrisuri sub semnătură privată, acestea din urmă, la rândul lor, împărţindu-se în:
-înscrisuri sub semnătură privată propriu-zise şi
- înscrisuri care valorează început de dovadă scrisă,
-înscrisuri pe suport informatic şi
-înscrisuri în formă electronică.
4. După raportul dintre ele,

înscrisurile se împart în:
7
Spre exemplu, registrele profesioniştilor, menţiunile creditorului pe chitanţă etc.
8
Potrivit art. 1261 C. civ., „(1) Contractul afectat de o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este
acoperită. (2) Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume prevăzute de lege”.
47
-originale,
-duplicate9
-copii10.
1.1. Înscrisul autentic
înscrisul întocmit sau, după caz, primit (adică redactat de părţile semnatare, terţi,
profesionişti etc.) şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă
persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege (adică
în forma şi procedurile prevăzute în legile speciale în această materie), conform art.269 CPC.
- în ceea ce priveşte puterea doveditoare a acestuia, înscrisul autentic face deplină dovadă,
faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la toate constatările făcute
personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii, iar declaraţiile părţilor
cuprinse în înscrisul autentic fac dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă
de oricare alte persoane, chiar dacă aceste declaraţii au o directă legătură cu raportul juridic
al părţilor, dar nu constituie obiectul principal al actului.
-înscrisul autentic, se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate, care operează erga
omnes, cu privire la constatările făcute personal de către cel care l-a întocmit, astfel încât cel
care îl foloseşte este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.
9
Potrivit dispoziţiilor art. 285 C. proc. civ., „duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice,
eliberate în condiţiile prevăzute de lege, înlocuiesc originalul şi au aceeaşi putere doveditoare ca şi acesta”.
10
Conform prevederilor art. 286 C. proc. civ.: „(1) Copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub
semnătură privată nu poate face dovadă decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original. (2) Părţile pot să ceară
confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urmă putând fi întotdeauna ordonată de instanţă, în condiţiile
prevăzute la art. 292 alin. (2). (3) Dacă este imposibil să fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori
originalul înscrisului sub semnătură privată, copia legalizată de pe acestea constituie un început de dovadă scrisă. (4)
Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare. (5) Extrasele sau copiile parţiale fac dovada ca şi copiile integrale sau
copiile asimilate acestora, însă numai pentru partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul în care sunt
contestate, iar originalul este imposibil să fie prezentat, instanţa are dreptul să aprecieze, în limitele prevăzute la alin. (3)
şi (4), în ce măsură partea din original, reprodusă în extras, poate fi socotită ca având putere doveditoare, independent
de părţile din original care nu au fost reproduse”, iar, conform art. 287 C. proc. civ., care statuează asupra regimului
juridic al copiilor făcute pe microfilme sau pe suporturi informatice, „datele din înscrisurile autentice sau sub semnătură
privată redate pe microfilme şi alte suporturi accesibile de prelucrare electronică a datelor, făcute cu respectarea
dispoziţiilor legale, au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisurile în baza cărora au fost redate”.
48
-înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind, deci, necesară înscrierea în
fals) în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin
propriile simţuri; celelalte menţiuni fac dovadă până la proba contrară.
-declaraţiile părţilor şi orice menţiuni din înscris care sunt în directă legătură cu raportul
juridic al părţilor, fără a constitui obiectul principal al actului, precum şi cele privind naşterea,
modificarea, stingerea raportului juridic, drepturile şi obligaţiile cuprinse în act fac dovada
între părţi şi faţă de terţi numai până la proba contrară, adică au puterea doveditoare a
înscrisului sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia i se opune (art. 270 C. proc. civ.).
-în ceea ce priveşte înscrisul autentic notarial care constată o creanţă certă şi lichidă, în
momentul în care aceasta ajunge la scadenţă, are putere executorie [art. 639 alin. (1)
C. proc. civ.].
-sancțiune: nerespectarea formelor, a procedurilor prevăzute pentru încheierea valabilă a
înscrisului autentic, sau întocmirea lui de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu
depăşirea competenţei este sancţionată în continuare cu nulitate absolută, dacă legea nu
dispune altfel, dar dacă înscrisul, nul ca act autentic, este semnat de părţi, acesta va face pe
deplin dovada ca înscris sub semnătură privată, iar dacă însă acest înscris nu este semnat, el
reprezintă, pentru părţi, doar un început de dovadă scrisă.
Consecinţele juridice ale înscrisului care nu este valabil ca înscris autentic diferă după
cum forma solemnă era sau nu cerută pentru însăşi validitatea actului juridic şi, astfel,
trebuie să distingem după cum legea cerea pentru întocmirea valabilă a acelui înscris forma
autentică ad validitatem, caz în care înscrisul întocmit cu neregulile la care se referă art. 271
alin. (1) C. proc. civ. este lovit de nulitate absolută 11. În situaţia actelor juridice pentru care
forma autentică nu este cerută ad validitatem, dar pentru care se cere forma scrisă ad
probationem, iar părţile au recurs voluntar la încheierea actului în formă autentică, deşi
actul este nul ca act autentic, el poate fi valabil ca înscris sub semnătură privată dacă sunt
îndeplinite condiţiile pentru acesta, în caz contrar valorând un început de dovadă scrisă.
1.2. Înscrisul sub semnătură privată
11
Sunt lovite de nulitate absolută actele în care lipseşte încheierea de autentificare în cazul actelor notariale, actele
în cuprinsul cărora nu sunt semnate ştersăturile, adăugirile şi rectificările, actele în care nu s-a trecut menţiunea că
înscrisul a fost semnat de părţi în faţa agentului instrumentator etc.
49
înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent
de suportul său material (art.272 CPC).
-în ceea ce priveşte puterea doveditoare, legiuitorul precizează că, în situaţia în care înscrisul
sub semnătură privată este recunoscut de cel căruia îi este opus sau apreciat, potrivit legii,
ca fiind ca recunoscut, el face pe deplin dovadă între părţi până la proba contrară, inclusiv cu
privire la menţiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părţilor,
limitând însă efectele înscrisului sub semnătură privată cu privire la menţiunile străine de
cuprinsul acestui raport esenţial dintre părţile semnatare, în acest caz, înscrisul ce le
cuprinde putând servi doar ca început de dovadă scrisă.
În cazul anumitor categorii de înscrisuri sub semnătură privată, pe lângă semnătură, se
cer îndeplinite anumite condiţii speciale, respectiv formalitatea multiplului exemplar şi
menţiunea „bun şi aprobat”.
1.2.1. Formalitatea multiplului exemplar
formalitatea multiplului exemplar se aplică inscrisurilor sub semnătură privată care

constată convenții sinalagmatice și presupune ca înscrisul să fie redactat în atâtea
exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt, iar în cuprinsul fiecărui
exemplar să se facă menţiunea numărului originalelor întocmite.
-deşi formalitatea multiplului exemplar este regula atunci când există mai multe părţi cu
interese contrare, există şi situaţii în care această cerinţă nu se cere a fi îndeplinită, spre
exemplu:
- atunci când un înscris este nevalabil ca înscris autentic, dar este valabil ca înscris sub
semnătură privată,
- în cazul în care convenţia sinalagmatică este constatată printr-o hotărâre
judecătorească;
- s-a redactat un singur exemplar, care a fost lăsat în păstrare unui terţ ales de părţi;
- contractele au fost încheiate prin corespondenţă, în materia raporturilor dintre
profesionişti, cu excepţia acelor situaţii în care legislaţia specială cere îndeplinirea unor
condiţii speciale pentru actul respectiv;
-înscrisul este recunoscut expres de părţi sau când una dintre părţi nu se opune la
folosirea exemplarului unic în instanţă de către partea potrivnică;
-una dintre părţi şi-a executat integral obligaţia asumată prin convenţia sinalagmatică,
înainte sau odată cu semnarea înscrisului, deoarece cealaltă parte nu mai are interesul
de a avea la dispoziţie un exemplar original, drepturile sale fiind pe deplin realizate.
- pentru actele juridice unilaterale şi nici pentru înscrisurile ce constată convenţii
unilaterale.
50
-sancțiune: nerespectarea formalităţii multiplului exemplar atrage nevalabilitatea

înscrisului ca mijloc de probă cu acest titlu, fără însă a fi afectată valabilitatea convenţiei,
care va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă, inclusiv martori sau prezumţii.
-lipsa numărului de exemplare cerut de lege nu atrage nevalabilitatea înscrisului, ci
aceasta se va acoperi dacă toate exemplarele se prezintă în instanţă.
1.2.2. Menţiunea „bun şi aprobat”
Condiţia menţiunii „bun şi aprobat” în cuprinsul înscrisului este cerută în cazul

înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale care au ca
obiect o sumă de bani sau o câtime determinată de lucruri determinate generic.
-potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (1) C. proc. civ., înscrisul sub semnătură privată, prin care o
singură parte se obligă către o alta să-i plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri
fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în
afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa „bun şi aprobat pentru...”, cu arătarea în litere a
sumei sau a cantităţii datorate, iar, în situaţia în care suma indicată în cuprinsul înscrisului şi
cea din formula „bun şi aprobat” sunt diferite, debitorul se consideră obligat la suma cea mai
mică, chiar dacă înscrisul şi formula „bun şi aprobat” sunt scrise în întregime cu mâna sa de
cel obligat, afară numai dacă se dovedeşte în care parte este greşeală sau dacă prin lege se
prevede altfel [art. 275 alin. (2) C. proc. civ.].
- menţiunea „bun şi aprobat” nu este o formulă sacramentală, putând fi înlocuită prin alta
echivalentă, fiind însă obligatoriu ca suma ori cantitatea datorată să fie arătată în litere (sau
şi în litere alături de cifre, dar nu numai în cifre).
-ca şi în cazul formalităţii multiplului exemplar, şi în situaţia menţiunii „bun şi aprobat” există
excepţii de la această regulă, în sensul că această menţiune de la sfârşitul actului nu este
necesară dacă:
-înscrisul este scris în întregime de cel care se obligă,
-în cazul înscrisului nevalabil ca înscris autentic, dar care este semnat de cel care se obligă
(spre exemplu, conversiunea înscrisului autentic nul),
-în cazul chitanţelor liberatorii,
- în situaţia înscrisului care constată un contract între profesionişti, dacă legea nu stabileşte
condiţii speciale pentru acesta
-sancţiunea nerespectării formalităţii menţiunii „bun şi aprobat” este aceeaşi ca şi în cazul
lipsei formalităţii multiplului exemplar, adică înscrisul respectiv nu este valabil ca înscris sub
semnătură privată, fără însă a fi afectată valabilitatea obligaţiei unilaterale, deci actul juridic
va putea fi dovedit prin alte mijloace de probă (inclusiv martori şi prezumţii), însuşi înscrisul
respectiv valorând început de dovadă scrisă.
51
-în ceea ce priveşte forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată, partea căreia i se
opune un înscris sub semnătură privată poate să recunoască ori să conteste semnătura
sau, dacă este cazul, scrisul (scrierea). Astfel, partea care nu recunoaşte un înscris sub
semnătură privată ce i se opune este obligată să conteste formal scrisul ori semnătura sa,
deoarece, dacă nu obiectează împotriva folosirii înscrisului respectiv în cauză, rămânând
în pasivitate, o astfel de atitudine valorează prezumţie de recunoaştere tacită.
-înscrisul sub semnătură privată, chiar recunoscut, va produce efecte relative, nefiind
opozabil erga omnes, ci doar între cei care l-au semnat şi între cei care reprezintă
drepturile lor (succesorii în drepturi ai celor care au semnat înscrisul respectiv).
-înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz,
socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară [art. 273
alin. (1) C. proc. civ.].
-în ceea ce priveşte menţiunile din cuprinsul înscrisului, acelea care sunt în directă
legătură cu raportul juridic al părţilor fac dovadă până la proba contrară, în timp ce restul
menţiunilor, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă
scrisă [art. 273 alin. (2) C. proc. civ.].
-data înscrisului sub semnătură privată în raporturile dintre părţi este supusă condiţiei
recunoaşterii sau, eventual, verificării de scripte. Pentru situaţiile în care cel care
semnează înscrisul sub semnătură privată este reprezentantul convenţional sau legal al
părţii, menţiunea datei face credinţă până la dovedirea contrară, atât faţă de
reprezentat, cât şi faţă de reprezentantul care l-a semnat, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul
minorului cu capacitate restrânsă asistat de ocrotitorul său legal.
1.2.3. Administrarea probei prin înscrisuri
0dată cu depunerea cererii de chemare în judecată, reclamantul, dacă înţelege să se

folosească în dovedirea pretenţiilor sale de proba prin înscrisuri, trebuie să depună copii
certificate pentru conformitate de pe înscrisurile ce le posedă, în atâtea exemplare câte
sunt necesare pentru comunicare, plus un exemplar pentru instanţă.
Aceeaşi obligaţie îi revine şi pârâtului, care trebuie să ataşeze la întâmpinare copii de
pe înscrisurile cu care înţelege să se apere împotriva pretenţiilor reclamantului, în atâtea
exemplare câţi reclamanţi sunt, plus un exemplar pentru instanţă.
Obligaţia depunerii înscrisurilor nu are semnificaţia că acestea au fost şi încuviinţate
de către instanţă (urmând a se face în etapa cercetării procesului cu respectarea
principiului contradictoralităţii), ci constituie doar un mijloc de asigurare a celerităţii şi a
echitabilităţii procesului care se află la început12.
Proba prin înscrisuri poate fi propusă şi după primul termen de judecată, în condiţiile
prevăzute de art. 254 C. proc. civ.
12
V. DĂNĂILĂ, în G. BOROI (coord.), Noul Cod de procedură civilă, vol. I, p. 620.
52
Deşi înscrisurile depuse la dosarul cauzei trebuie să îndeplinească doar cerinţa de a fi

certificate conform cu originalul, părţile au obligaţia de a avea asupra lor în şedinţă
originalul înscrisului şi, la cerere, să îl prezinte instanţei sau, dacă partea adversă nu
poate să îşi dea seama de exactitatea copiei faţă de originalul înfăţişat în şedinţă,
judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul la
grefa instanţei. În situaţia în care partea nu se conformează acestei obligaţii, potrivit
dispoziţiilor art. 292 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., sancţiunea va fi aceea că instanţa nu va
ţine seama, la pronunţarea hotărârii, de respectivul înscris.
Sunt situaţii în care partea depune în original un înscris la dosarul cauzei, ipoteză în
care, respectivul înscris nu va putea fi retras decât după ce partea va lăsa copii legalizate
de grefierul instanţei unde au fost depuse [art. 292 alin. (4) C. proc. civ.]. În ceea ce
priveşte înscrisurile depuse în copie la dosar, indiferent dacă această copie este
certificată pentru conformitate sau legalizată, potrivit prevederilor art. 292 alin. (6)
C. proc. civ., acestea nu pot fi retrase de către părţi, soluţie firească având în vedere că
probele sunt considerate ca fiind câştigate cauzei.
În situaţia în care înscrisul de care partea înţelege să se folosească este redactat
într-o altă limbă decât cea folosită în faţa instanţei, acesta trebuie să fie însoţit de
traduceri legalizate [art. 292 alin. (5) C. proc. civ.].
Sunt însă situaţii în care una dintre părţi învederează că partea potrivnică deţine un
înscris privitor la pricina ce se judecă, iar instanţa poate ordona înfăţişarea lui. Instanţa
este obligată să dispună înfăţişarea înscrisului la cererea părţii sau din oficiu, în temeiul
art. 10 alin. (2) C. proc. civ.13, în situaţia în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele
trei condiţii: înscrisul este comun părţilor, partea adversă s-a referit în proces la acest
înscris, deci este un înscris referitor la pricină, iar, potrivit legii, partea potrivnică este
obligată să înfăţişeze acest înscris.
Cu toate acestea, deşi îndeplinite cele trei condiţii cerute de lege, instanţa va trebui să
respingă cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în conformitate cu
prevederile art. 294 C. proc. civ., atunci când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul
personale privind demnitatea sau viaţa privată a unei persoane, depunerea înscrisului ar
încălca îndatorirea legală de a păstra secretul, depunerea înscrisului ar atrage urmărirea
penală împotriva părţii, a soţului sau a unei rude ori a unui afin până la gradul al treilea
inclusiv.
Pot apărea cazuri în care înscrisul nu este deţinut de partea adversă, ci de către un
terţ, situaţie în care devin incidente prevederile art. 297 C. proc. civ., în raport de care,
atunci când se învederează instanţei că un înscris necesar soluţionării procesului se află
în posesia unui terţ, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere să aducă
13
Conform art. 10 alin. (2) C. proc. civ., „dacă o parte deţine un mijloc de probă, judecătorul poate, la cererea
celeilalte părţi sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare”.
53
înscrisul în instanţă, iar dacă deţinătorul înscrisului este o persoană juridică, vor putea fi
citaţi ca martori reprezentanţii acesteia.
Dacă înscrisul, necesar dezlegării procesului, se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau
instituţii publice, potrivit art. 298 alin. (1) C. proc. civ., la cererea oricăreia dintre părţi sau din
oficiu, instanţa va lua măsuri pentru aducerea lui, în termenul fixat în acest scop, punând în
vedere conducătorului autorităţii sau al instituţiei publice deţinătoare măsurile ce se pot
dispune în caz de neconformare, autoritatea sau instituţia publică la care se găseşte
înscrisul respectiv având posibilitatea de a refuza trimiterea înscrisului doar în cazul în
care acesta se referă la apărarea naţională, siguranţa publică sau relaţiile diplomatice
[art. 298 alin. (2) teza I C. proc. civ.].
În ipoteza în care înfăţişarea înscrisului nu este posibilă din cauza faptului că el este
necesar funcţionării autorităţii respective, cercetarea unui astfel de înscris se poate face,
conform art. 299 alin. (2) C. proc. civ., la locul unde acesta se găseşte, de către un
judecător delegat, cu citarea părţilor sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin
comisie rogatorie.
1.2.4. Procedura verificării înscrisurilor/de scripte (art. 301-303 C. proc. civ.)
procedura verificării de scripte intervine în cazul în care se contestă un înscris sub

semnătură privată de către partea căreia i se opune înscrisul respectiv, în sensul că
aceasta tăgăduieşte scrierea sau, după caz, semnătura sa, precum şi atunci când
moştenitorii ori alţi succesori în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că ar emana
înscrisul declară că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.
Ca regulă, cel care are interesul să conteste înscrisul trebuie să o facă în etapa
administrării probelor, cel mai târziu la primul termen după depunerea înscrisului, sub
sancţiunea decăderii din dreptul de a o formula.
Prin excepţie, contestarea înscrisului se poate formula şi ulterior primului termen după
care acesta a fost depus, atunci când partea nu este prezentă personal în instanţă sau pentru
alte motive temeinice, caz în care aceasta va formula o cerere de repunere în termen alături
de cererea privind contestarea înscrisului.
Metodele de cercetare în procedura verificării de scripte pot consta în:
- compararea scrierii şi a semnăturii de pe înscris cu scrierea şi semnătura din înscrisurile de
comparaţie necontestate sau instanţa îl va obliga pe cel care nu recunoaşte înscrisul ori
semnătura să scrie şi să semneze, după dictarea sa, porţiuni din înscris (refuzul de a scrie ori
de a semna va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului ori a semnăturii)
- expertiză, carese va dispune de instanţa învestită cu soluţionarea cauzei dacă verificarea
înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa instanţei ori cu alte înscrisuri (scripte) de
comparaţie nu este concludentă.
54
1.2.5. Procedura falsului (art. 304-308 C. proc. civ.)
procedura falsului poate fi folosită atât în cazul înscrisurilor autentice, care, în privinţa
constatărilor personale ale agentului instrumentator, fac dovadă până la declararea
falsului, cât şi în cazul înscrisurilor sub semnătură privată sau al celor care constituie
început de dovadă scrisă, care au fost defăimate ca false.
Presupune declaraţia părţii căreia actul i se opune asupra neautenticităţii scrierii sau a
semnăturii actului folosit ca probă în dosar, această iniţiativă neputând proveni de la alţi
participanţi şi neputând fi realizată de către instanţă.
Momentul procesual până la care înscrierea în fals poate fi realizată este primul termen
după ce înscrisul a fost încuviinţat ca probă în dosar, urmând a fi administrat ca atare.
Procedura falsului debutează cu o fază ce se desfăşoară în faţa instanţei civile, în care se
ia mai întâi act de declaraţia părţii care defăimează înscrisul că se înscrie în fals. În acest
sens, dacă una dintre părţile litigante declară că se înscrie în fals, iar partea care foloseşte
înscrisul nu este prezentă, instanţa va amâna judecata şi va dispune ca aceasta să se
înfăţişeze personal sau prin mandatar cu procură specială, dacă se dovedeşte o împiedicare
temeinic justificată de prezentare a părţii pe care o reprezintă, potrivit art. 304 alin. (2) şi (4)
C. proc. civ.
La acelaşi termen la care înscrisul a fost denunţat ca fals sau la termenul următor fixat,
judecătorul întreabă partea care a depus înscrisul dacă înţelege să se folosească de acesta,
iar dacă partea care a folosit înscrisul nu se prezintă, refuză să răspundă sau declară că nu se
mai serveşte de înscris, acesta va fi înlăturat din proces în tot sau în parte, după caz [art. 306
alin. (1) şi (2) C. proc. civ.]. Dacă partea care a depus înscrisul arată că înţelege să se
folosească în continuare de acel înscris, însă partea care a defăimat înscrisul ca fals nu se
prezintă, refuză să răspundă sau îşi retrage declaraţia de denunţare, înscrisul va fi considerat
de către instanţă ca recunoscut [art. 306 alin. (3) C. proc. civ.].
În situaţia în care se stăruie în denunţarea înscrisului ca fals, iar cel care se foloseşte de
acesta nu renunţă la înscris, instanţa trimite înscrisul procurorului, împreună cu
procesul-verbal ce se va încheia în acest scop, urmând ca procurorul să sesizeze instanţa
penală în măsura în care constată săvârşirea unei infracţiuni, în acest caz, actul de sesizare a
parchetului fiind procesul-verbal al instanţei.
Odată cu sesizarea procurorului, dacă partea care s-a înscris în fals arată şi pe autorul
falsului sau pe complicele acestuia, instanţa poate suspenda judecata în conformitate cu
prevederile art. 307 C. proc. civ.
Procedura falsului se poate derula şi în faţa instanţei civile ori de câte ori, potrivit legii,
acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, prin orice mijloace de
probă (art. 308 C. proc. civ.).
55
Efectele declarării ca fals a unui înscris constau în aceea că acesta nu va mai putea fi
folosit în proces, în timp ce, dacă falsul nu a fost constatat, înscrisul va fi menţinut ca mijloc
de probă.
2. Proba prin declaraţiile martorilor (art.309-art326 CPC)
martorii sunt persoanele străine de proces, chemate în faţa instanţei de judecată pentru
a relata fapte în legătură cu pricina ce se judecă, de natură a conduce la soluţionarea
acesteia
În ceea ce priveşte admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor a faptelor juridice

stricto sensu, potrivit regulii statuate în cuprinsul art. 309 alin. (1) C. proc. civ., proba cu
martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel. Ca atare, pot fi
probate prin intermediul probei testimoniale: posesia şi viciile acesteia; un fenomen natural
(un trăsnet, o inundaţie); rănirea unei persoane; faptele juridice licite (îmbogăţirea fără justă
cauză, plata lucrului nedatorat, gestiunea de afaceri) etc.
De la regula de mai sus există însă şi excepţii, neputând fi dovedite prin intermediul
declaraţiilor martorilor:
- ca regulă, faptele naturale, cum ar fi naşterea, căsătoria, decesul, acestea putând fi probate
cu actele de stare civilă care atestă acest fapt. Cu toate acestea, pentru situaţiile în care nu
au existat registre de stare civilă sau au fost pierdute ori distruse, în totalitate sau în parte,
nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor de
pe actele de stare civilă, sau întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă, inclusiv faptele
naturale precum naşterea, căsătoria, decesul pot fi dovedite prin declaraţiile martorilor.
-legea interzice proba prin declaraţiile martorilor pentru răsturnarea unei prezumţii legale cu
privire la care legea nu permite proba contrară, chiar dacă ar fi vorba de fapte juridice stricto
sensu. Spre exemplu, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (2) C. civ., nimeni nu poate contesta
filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de
naştere. Cu toate acestea, proba adevăratei filiaţii faţă de mamă se poate face cu orice
mijloc de probă, deci inclusiv cu martori, în cazul în care, anterior, printr-o hotărâre
judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca
mamă a unui copil o altă femeie decât cea care l-a născut, conform prevederilor art. 411
alin. (3) C. civ.
56
În ceea ce priveşte admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor a actelor juridice,

potrivit regulii statuate în cuprinsul art. 309 alin. (2) C. proc. civ., niciun act juridic nu poate fi
dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.
De la regula enunţată mai sus există excepţii, proba cu martori devenind admisibilă şi
pentru probarea actelor juridice a căror valoare este mai mare de 250 de lei atunci când
dovada se face contra unui act juridic încheiat de către profesionist, indiferent de valoarea
lui, dacă a fost făcut de acesta în exerciţiul activităţii sale profesionale, în afară de cazul în
care legea specială cere forma scrisă a actului juridic.
În cazul în care legea cere forma scrisă atât pentru validitatea unui act juridic (formă
cerută ad validitatem), cât şi pentru dovedirea lui (formă cerută ad probationem), în oricare
dintre cele două situaţii, actul juridic a cărui probă se doreşte a fi făcută nu poate fi dovedit
cu martori [art. 309 alin. (3) C. proc. civ]. De asemenea, proba cu martori nu se admite
niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris şi nici despre ceea ce s-ar pretinde
că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă
pentru dovedirea actului juridic respectiv.
Cu toate acestea de la cele două reguli de mai sus există excepţii şi, astfel, proba cu
martori devine admisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 309 alin. (4) C. proc. civ., atunci când
partea s-a aflat în imposibilitate materială 14 sau morală 15 de a-şi întocmi un înscris
pentru dovedirea actului juridic, când există un început de dovadă scrisă 16, când partea
a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit 17 sau de forţă majoră 18, în
situaţia în care părţile convin, fie şi tacit, să folosească această probă, însă numai
privitor la drepturile de care ele pot să dispună 19, în situaţiile în care actul juridic este
atacat pentru fraudă, eroare, dol, violenţă ori este lovit de nulitate absolută pentru
cauză ilicită sau imorală 20, după caz, precum şi atunci când se cere lămurirea clauzelor
actului juridic 21.
14
Spre exemplu, potrivit dispoziţiilor art. 2124 C. civ., dovada depozitului necesar poate fi făcută prin intermediul
oricărui mijloc de probă, indiferent de valoarea lui atunci când bunul a fost încredinţat unei persoane sub constrângerea
unei întâmplări neprevăzute, care făcea cu neputinţă alegerea persoanei depozitarului şi întocmirea unui înscris
constatator al contractului.
15
Din cauza relaţiilor de familie dintre părţi, a relaţiilor de prietenie etc.
16
Conform prevederilor art. 310 alin. (3) C. proc. civ., „începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părţi
numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii”.
17
Potrivit art. 1351 alin. (3) C. civ., „cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de
către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs”.
18
Potrivit art. 1351 alin. (2) C. civ., „forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi
inevitabil”.
19
Pentru ca părţile să poată încheia convenţii asupra probelor atunci când valoarea obiectului său este mai
mare de 250 lei, în sensul de a administra proba cu martori peste această valoare, convenţia trebuie să
îndeplinească condiţiile cerute în cuprinsul art. 256 C. proc. civ., deci, prin administrarea acelei probe să nu se facă
imposibilă sau dificilă dovada actelor sau a faptelor juridice şi să nu contravină ordinii publice sau bunelor moravuri
(G. BOROI, M. S TANCU, op. cit., p. 519).
20
Proba cu martori este admisibilă, întrucât ceea ce se urmăreşte a fi dovedit nu este actul juridic a cărui valoare
este peste 250 de lei, ci vicierea consimţământului părţii care a încheiat actul sau actul este atacat pentru lipsa cauzei,
cauza ilicită sau imorală, fraudarea legii la momentul încheierii sale.
21
Lămurirea sensului clauzelor actului juridic poate determina admisibilitatea probei testimoniale atunci când
57
În ceea ce privește propunerea martorilor, ca şi în cazul probei cu înscrisuri, martorii

sunt propuşi de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, cu indicarea în
cuprinsul acesteia a numelui şi a adresei la care martorii urmează a fi citaţi [art. 194 lit. e)
teza finală]. Pârâtul propune martorii prin întâmpinare/cererea reconvenţională, conform
art. 205 alin. (2) lit. d) şi art. 209 alin. (3) C. proc. civ.
Ca şi în cazul probei cu înscrisuri, dacă proba cu martori nu a fost solicitată prin cererea
de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare, aceasta va putea fi totuşi cerută şi
încuviinţată în cursul procesului, în cazurile prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 254
alin. (2) C. proc. civ., respectiv atunci când:
- necesitatea probei rezultă din modificarea cererii,
- nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea
prevedea,
- partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în
termen probele cerute,
-administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii,
-există acordul expres al tuturor părţilor.
În condiţiile în care proba cu martori a fost încuviinţată în cursul judecăţii, în condiţiile
art. 254 alin. (2) C. proc. civ., partea este obligată, sub sancţiunea decăderii, să depună lista
martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţare.
În ceea ce priveşte înlocuirea martorilor, ca regulă, aceştia, odată încuviinţaţi, nu pot fi
înlocuiţi. Cu toate acestea, înlocuirea martorilor se poate dispune doar în caz de moarte,
dispariţie sau alte motive bine întemeiate. Dacă s-a dispus înlocuirea, lista cu noii martori se
va depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţarea acestei cereri.
2.1. Persoanele care pot fi ascultate ca martori
Dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. interzic de a avea calitatea de martor în procesul civil:
1. rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv al uneia dintre părţi; cu toate acestea,
pot fi ascultaţi în calitate de martori în procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi
de familie cu excepţia descendenţilor22;
2. soţului, fostului soţ, logodnicului ori concubinului, cu excepţia situaţiei în care părţile
convin, expres sau tacit, ca aceste persoane să fie ascultate ca martori;
3. celor aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi; şi în această
situaţie legiuitorul instituie o derogare în cazul în care părţile convin, expres sau tacit, că şi
aceste persoane pot să fie ascultate ca martori în procesul civil;
acestea sunt confuze, obscure sau susceptibile de mai multe înţelesuri, întrucât a interpreta nu înseamnă a proba în
( contra sau peste cuprinsul unui înscrisM. TÂBÂRCĂ, op. cit., vol. II, 2013, p. 364).
22
Copiilor le este interzis să depună mărturie în procesele de divorţ dintre părinţii lor, însă în condiţiile art. 264
alin. (1) C. civ., „în procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de
10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea
competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei”.
58
4. persoanelor puse sub interdicţie judecătorească;

5. cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.
Ultimele două categorii de persoane, cele puse sub interdicţie judecătorească şi cele
condamnate pentru mărturie mincinoasă nu pot avea în nicio situaţie calitatea de martor în
procesul civil, interdicţia fiind absolută.
În procesul civil, sunt o serie de persoane care, în virtutea calităţii pe care o deţin, sunt
scutite de a avea calitatea de martori, respectiv:
1. slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti,
mediatorii, moaşele şi asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să
păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat
cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea
activităţii lor; cu excepţia slujitorilor cultelor religioase, care în nicio situaţie nu pot fi
dezlegaţi de secretul confesiunii, celelalte categorii de persoane vor putea să depună
mărturie, dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de către cei interesaţi în
păstrarea lui, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel;
2. judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei lor, asupra
împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate; cu toate acestea, şi
această categorie de persoane va putea fi ascultată ca martor, dacă autoritatea sau instituţia
pe lângă care funcţionează ori au funcţionat, după caz, dă încuviinţarea de a depune
mărturie;
3. cei care, prin răspunsurile lor, s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe vreuna din
persoanele arătate la art. 315 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. (rudele şi afinii până la gradul al
treilea inclusiv, soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul) la o pedeapsă penală sau la
dispreţul public.
2.2. Înfăţişarea și audierea martorilor
După încuviinţarea probei cu martori, aceştia pot fi audiaţi chiar la termenul la care
proba fost încuviinţată, în măsura în care aceştia sunt prezenţi în sala de şedinţă.
În cazul în care martorii nu sunt prezenţi la termenul la care se încuviinţează proba
testimonială (situaţia cel mai des întâlnită în practică), aceştia vor fi citaţi pentru a se
prezenta la termenul fixat în vederea audierii lor.
Citarea martorilor nu este obligatorie în condiţiile în care partea care a propus martorii îşi
asumă obligaţia de prezentare a acestora la termenul fixat pentru audierea lor. În situaţia în
care martorii nu se prezintă, instanţa nu va dispune decăderea părţii din proba cu martori, ci
aceştia vor fi citaţi pentru termenul următor, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3)
C. proc. civ.
Audierea martorilor se face în instanţă, în şedinţă publică, sau la locul unde aceştia se
află, dacă, din cauză de boală sau altă împiedicare gravă, aceştia nu pot veni în instanţă,
59
putându-se dispune în acest sens inclusiv audierea martorilor prin comisie rogatorie, ca şi în
ipoteza în care martorul locuieşte într-o altă localitate decât cea de la sediul instanţei.
Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de
aducere, iar, dacă există urgenţă, se poate recurge la mandatul de aducere chiar la primul
termen;dacă, după emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi găsit sau nu se
înfăţişează, instanţa poate proceda la judecarea cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 313 alin. (3)
C. proc. civ.
Înainte de a lua declaraţia, instanţa va proceda la identificarea martorului, cerându-i
acestuia, totodată, să arate dacă este rudă sau afin cu una dintre părţi şi în ce grad şi dacă se
află în serviciul uneia dintre părţi, pentru ca instanţa să cunoască dacă martorul se află
într-una dintre ipotezele de la art. 315, respectiv art. 317 C. proc. civ., sau dacă declaraţia sa
poate fi influenţată în vreun fel de calitatea sau raportul existent cu vreuna dintre părţile din
proces.
Instanţa va pune în vedere martorului îndatorirea de a jura şi semnificaţia jurământului,
conform art. 319 C. proc. civ.23. Depunerea jurământului este obligatorie şi nu facultativă,
astfel încât, dacă nu este respectată, atrage nulitatea procesului-verbal care constată
depoziţia martorului în cauză24. Sunt persoane care sunt scutite de depunerea jurământului,
respectiv minorul sub 14 ani şi cei care sunt lipsiţi de discernământ în momentul audierii,
fără a fi puşi sub interdicţie, deşi nu vor depune jurământ, li se atrage atenţia să spună
adevărul.
După depunerea jurământului, instanţa va trece la audierea propriu-zisă a martorului,
care va fi lăsat să spună tot ceea ce ştie despre faptele care au condus la naşterea raportului
litigios dintre părţi. Martorul va arăta împrejurările pe care le cunoaşte şi va răspunde la
întrebările preşedintelui de complet, ale părţii care l-a propus, ale părţii adverse, eventual,
ale procurorului.
Declaraţia martorului se semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit de către judecător,
grefier şi martor, după ce acesta din urmă a luat cunoştinţă de cuprinsul ei şi se declară de
acord că cele consemnate corespund celor declarate de către el.
În ipoteza în care martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face menţiune despre
această împrejurare în încheierea de şedinţă.
23
Conform art. 319 C. proc. civ.: „(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: «Jur că voi
spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!» (2) În timpul depunerii
jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe Biblie. (3) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă
potrivit credinţei religioase a martorului. (4) Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile
alin. (2). (5) Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: «Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul
şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.» (6) Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun
jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: «Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din
ceea ce ştiu.» (7) Persoanele mute şi surdo-mute ştiutoare de carte vor depune jurământul transcriind formula acestuia
şi semnând-o; persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul, iar cele care nu ştiu să scrie vor jura prin semne cu ajutorul
unui interpret. (8) Situaţiile la care se referă alin. (3)-(7) se reţin de către instanţă pe baza afirmaţiilor făcute de
martor. (9) După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul,
săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. (10) Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă”.
24
M. FODOR, în V.M. CIOBANU, M. NICOLAE (coord.), op. cit., p. 993.
60
3. Prezumţiile
Prezumţiile sunt consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt
cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut (art.327 CPC).
Clasificare:
Prezumţiile legale sunt acelea care sunt stabilite de

lege, cum ar fi: prezumţia că mandatul dat pentru acte
de exercitare a unei activităţi profesionale este cu titlu
oneros [art. 2010 alin. (1) teza a III-a C. civ.], prezumţia
că persoana dispărută este în viaţă dacă nu există o
hotărâre definitivă de declarare judecătorească a
morţii (art. 53 C. civ.), prezumţia că posesorul este
proprietarul bunului, cu excepţia imobilelor înscrise în
cartea funciară [art. 919 alin. (3) C. civ.], etc.
Prezumţia legală prezintă anumite avantaje constând în aceea că scuteşte de dovadă pe

acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind
dovedite [art. 328 alin. (1) teza I C. proc. civ.]. Cu toate acestea, prezumţiile legale au un
caracter relativ şi nu absolut, ele putând fi înlăturate prin proba contrară, dacă legea nu
prevede altfel, potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
61
Prezumţiile judiciare (simple), spre deosebire de

cele legale, constituie concluziile logice pe care
judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut în
scopul stabilirii unui fapt necunoscut 1 , nefiind
stabilite prin lege.
Pentru a fi admisibilă prezumţia simplă se cer îndeplinite cumulativ două condiţii, pe de o

parte, prezumţia trebuie să aibă greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului
pretins, pe de altă parte, în litigiul respectiv trebuie să fie admisibilă proba cu martori.
4. Expertiza
Expertiza constituie activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură cu

obiectul litigiului, ce necesită cunoştinţe de specialitate, activitate desfăşurată de un
specialist, numit expert, care este desemnat de către instanţa de judecată învestită cu
soluţionarea pricinii.
Propunerea expertizei se face de către părţi prin cererea de chemare în judecată şi,
respectiv, întâmpinare/cerere reconvenţională, cu excepţia situaţiilor stabilite de art. 254
alin. (2) C. proc. civ., când expertiza poate fi solicitată şi în cursul judecăţii.De asemenea, în
virtutea rolului activ al aflării adevărului, reglementat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa
poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării probei cu expertiză, pe
care o poate ordona chiar şi în situaţia în care părţile se împotrivesc.
62
După ce încuviinţează sau, după caz, dispune proba cu expertiza, instanţa va numi, prin
încheiere, unul sau trei experţi, numărul experţilor fiind lăsat la aprecierea instanţei în
funcţie de complexitatea acesteia.
Părţile pot să se învoiască asupra expertului, însă, dacă acestea nu cad de acord, expertul
va fi numit de către instanţă, prin tragere la sorţi, de pe lista întocmită şi comunicată de
către biroul local de expertiză. În situaţia în care la termenul la care se încuviinţează
expertiza nu sunt prezente toate părţile, chiar dacă o parte dintre ele cade de acord asupra
numirii unui anumit expert, în lipsa tuturor părţilor care să-şi dea acordul în acest sens,
instanţa va numi un expert prin tragere la sorţi.
În încheierea prin care instanţa desemnează expertul, se vor stabili obiectivele asupra
cărora expertul urmează să se pronunţe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza,
onorariul provizoriu al expertului şi, dacă este cazul, avansul necesar pentru cheltuielile de
deplasare. În ceea ce priveşte termenul de efectuare al expertizei, precum şi costul lucrării,
potrivit dispoziţiilor art. 331 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are posibilitatea de a fixa o audiere
în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului lămuriri asupra acestor aspecte.
Dovada achitării onorariului de expertiză se depune la grefa instanţei de partea care a
fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de
instanţă, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a administra această probă [art. 262
alin. (3) C. proc. civ.]. Cu toate acestea, decăderea nu va avea loc, chiar dacă depunerea
sumei respective se face după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână
judecata [art. 262 alin. (4) C. proc. civ].
În situaţia în care expertiza este dispusă din oficiu, instanţa poate pune în vedere
ambelor părţi achitarea onorariului de expertiză sau doar reclamantului. Dacă pârâtul refuză
plata, atunci întregul cost poate fi dispus în sarcina reclamantului. Dacă şi acesta refuză,
instanţa are posibilitatea, fie de a dispune suspendarea cauzei, în temeiul art. 242
C. proc. civ., fie de a se pronunţa în baza celorlalte probe administrate în cauză.
Experţii desemnaţi în cauză pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca judecătorii,
recuzarea urmând a fi cerută în termen de 5 zile de la numire, dacă motivul există la această
dată, respectiv în termen de 5 zile de la data când s-a ivit motivul de recuzare, când nu este
cunoscut la momentul numirii expertului (art. 332 C. proc. civ.), sub sancţiunea decăderii
părţii din dreptul de a mai recuza ulterior expertul.
Dacă pentru efectuarea expertizei este nevoie de o lucrare la faţa locului sau de explicaţii
ale părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu poate fi făcută
decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de
primire, în care se indică ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea; confirmarea de primire va
fi anexată raportului de expertiză. Citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii
cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării [art. 335 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ.]. Condiţia citării părţilor în cazul expertizelor ce implică o lucrare la faţa locului
este impusă de art. 335 alin. (1) C. proc. civ., în scopul protejării intereselor particulare ale
părţilor. Efectuarea expertizei cu nesocotirea acestor dispoziţii constituie o neregularitate
63
procedurală sancţionată cu nulitatea relativă, aplicarea acestei sancţiuni fiind subordonată

cerinţelor stabilite de art. 178 alin. (3) C. proc. civ. Potrivit textului enunţat, neregularitatea
actelor de procedură se acoperă dacă partea nelegal citată nu a invocat-o la primul termen
de judecată ce a urmat după această neregularitate.
În situaţia în care, la efectuarea lucrării la faţa locului, una dintre părţi opune rezistenţă
sau împiedică efectuarea acesteia în orice alt mod, în condiţiile art. 335 alin. (3) C. proc. civ.,
instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute de partea adversă cu privire la
împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării, în contextul administrării tuturor celorlalte
probe.
4.1. Raportul de expertiză
Raportul de expertiză, întocmit de expertul desemnat în cauză, trebuie depus la dosarul

cauzei cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată [art. 336 alin. (1)
C. proc. civ], termen care, în pricinile urgente, poate fi scurtat.
Dacă raportul de expertiză a fost depus în termen, părţile nu sunt îndreptăţite să obţină
o amânare în vederea studierii lui, însă, dacă raportul a fost depus cu mai puţin de 10 zile
înainte de termenul fixat pentru judecată, părţile au dreptul de a solicita instanţei acordarea
unui termen scurt în vederea studierii lui (dacă instanţa nu acordă termenul, actul de
procedură este nul, nulitatea fiind însă condiţionată de existenţa unei vătămări, cu toate
consecinţele ce decurg din aceasta). În cazul în care raportul de expertiză este depus într-un
termen mai scurt decât cel prevăzut de lege, această neregularitate trebuie invocată de
partea interesată la termenul de judecată imediat următor depunerii raportului. 25.
Atunci când este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă
există o contradicţie între părerile experţilor, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor,
poate solicita experţilor, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să
îl completeze (art. 337 C. proc. civ). Prin urmare, atât obiecţiunile la raportul de expertiză,
cât şi expertiza contrară, dacă este cazul, trebuie cerute motivat la primul termen de
judecată după depunerea lucrării.
Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea
unei noi expertize de către alt expert [art. 338 alin. (1) C. proc. civ.], la primul termen după
depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat următor
depunerii răspunsului la obiecţiuni ori, după caz, a raportului suplimentar [art. 338 alin. (2)
C. proc. civ.]. În acest caz, noul raport de expertiză va trebui să aibă aceleaşi obiective ca
primul raport.
25
C.A. Bucureşti, s. a III-a civ., min. şi fam., dec. nr. 93 din 23 ianuarie 2007, www.idrept.ro.
64
5. Mărturisirea (recunoaşterea). Interogatoriul
Mărturisirea reprezintă recunoaşterea de către una dintre părţi, din proprie iniţiativă sau
în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă îşi întemeiază
pretenţia sau, după caz, apărarea, de natură a produce efecte juridice împotriva
autorului ei (art.2248 CPC).
Caracterele juridice ale mărturisirii

- este un act juridic unilateral26, producându-şi efectele independent de acceptarea ei
de către cealaltă parte.
- ca regulă, recunoaşterea este irevocabilă. Cu toate acestea, conform art. 349
alin. (3) C. proc. civ., în mod excepţional, recunoaşterea poate fi revocată pentru
eroare de fapt scuzabilă27.
- act juridic de dispoziţie – ceea ce înseamnă că mărturisirea poate fi făcută numai în
legătură cu drepturile de care partea poate să dispună, în caz contrar, mărturisirea
judiciară nu va produce efecte dacă duce la pierderea unui drept de care cel care face
recunoaşterea nu poate dispune [art. 349 alin. (4) C. proc. civ.].Pentru a produce
efecte, mărturisirea trebuie făcută de cel care are capacitatea necesară pentru
încheierea actelor juridice de dispoziţie, ceea ce înseamnă că minorii şi persoanele
puse sub interdicţie judecătorească nu pot face mărturisiri care să le fie opozabile,
nici personal, nici prin reprezentant sau ocrotitor legal.
- este un act juridic personal – ceea ce înseamnă că nu poate fi făcută decât de
titularul dreptului sau de un mandatar cu procură specială în acest sens. Dispoziţiile
art. 353 C. proc. civ. permit reprezentantului legal al unei persoane lipsite de
capacitate de exerciţiu sau cel care asistă persoana cu capacitate de exerciţiu
restrânsă poate fi chemat personal la interogatoriu numai în legătură cu actele
încheiate şi faptele săvârşite în această calitate.
26
Potrivit art. 1324 C. civ., actul juridic unilateral este rezultatul voinţei unei singure părţi.
27
Conform art. 1208 alin. (1) C. civ., eroarea este nescuzabilă dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi
cunoscut, după împrejurări, cu diligenţe rezonabile.
65
Mărturisirea părţii trebuie să fie expresă, ceea ce înseamnă că nu poate fi dedusă din
tăcerea părţii; cu titlu de excepţie, instanţa poate socoti refuzul nejustificat de a
răspunde la interogatoriu sau neprezentarea la interogatoriu ca o mărturisire deplină ori
numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul, conform
dispoziţiilor art. 358 C. proc. civ.
Clasificarea mărturisirii
Dacă mărturisirea este obţinută în cursul

judecăţii, în faţa instanţei sau dacă mărturisirea
este făcută în afara judecăţii procesului în care
se foloseşte această probă :
-mărtusire judiciară;
-mărtusire extrajudiciară
-Mărturisirea extrajudiciară poate fi scrisă, caz în care proba acesteia este uşor de făcut, sau
verbală, însă, în această situaţie, ea este admisibilă doar în măsura în care proba cu martori
este admisibilă, conform dispoziţiilor art. 350 alin. (2) C. proc. civ.
- Mărturisirea judiciară poate fi spontană, ceea ce înseamnă că partea recunoaştere efectiv,
în tot sau în parte, pretenţiile celeilalte părţi, sau obţinută prin intermediul interogatoriului,
caz în care, ea are caracter provocat.
În funcţie de aspectele şi de
modalitatea în care se obţine
mărturisirea judiciară, poate fi:
-mărturisire simplă;
-mărturisire complexă;
-mărtusire calificată
66
- mărturisire simplă, cea în cadrul căreia partea chemată la interogatoriu recunoaşte,

fără rezerve sau adaosuri, faptul pretins de adversar28.
- mărturisirea care conţine o recunoaştere a faptului alegat de partea care a propus
interogatoriul, însă la care se adaugă anumite elemente sau împrejurări în legătură
directă cu acest fapt şi anterioare sau concomitente acestuia, care îi schimbă
consecinţele juridice, făcând ca, în fapt, răspunsul să fie negativ la întrebarea
formulată de partea adversă 29 , este mărturisire calificată. Astfel, pârâtul a
recunoscut primirea sumei de bani de la reclamant, dar pe calea unei mărturisiri
calificate a dat altă natură juridică operaţiunii juridice a plăţii efectuate de reclamant,
respectiv a arătat că a reprezentat restituirea unui împrumut acordat reclamantului.
- mărturisirea complexă este cea care conţine o recunoaştere a faptului pretins de
partea adversă, însă cu adăugarea unui alt fapt, în legătură cu cel recunoscut şi
ulterior acestuia, care tinde să diminueze sau să anihileze efectele juridice ale
faptului mărturisit30.
Admisibilitatea mărturisirii
Ca regulă, mărturisirea este admisibilă în orice materii.

Mărturisirea nu este admisibilă atunci când este expres prohibită de lege, dacă prin
admiterea mărturisirii s-ar eluda dispoziţii legale imperative sau când, prin admiterea
mărturisirii, s-ar putea ajunge la pierderea totală sau parţială a unui drept31 la care nu se
poate renunţa32 sau care nu poate face obiectul unei tranzacţii, precum şi în situaţiile în care
legea impune ca anumite fapte juridice să fie dovedite numai prin anumite mijloace de
probă.
Persoanele care pot răspunde la interogatoriu
Interogatoriul, ca mijloc de probă prin intermediul căruia se urmăreşte recunoaşterea

uneia dintre părţi, poate fi administrat doar părţilor, respectiv reclamantului, pârâtului sau
terţilor intervenienţi care dobândesc calitatea de părţi după admiterea în principiu a cererii
lor de intervenţie.
Pentru administrarea interogatoriului, ca regulă, persoanele fizice trebuie să se prezinte
personal în faţa instanţei pentru administrarea acestei probe.
28
Spre exemplu, la întrebarea „recunoaşteţi că aţi primit de la subsemnatul suma de 5.000 lei cu titlu de
împrumut?”, răspunsul este: „da, recunosc”.
29
împrumut?”, răspunsul părţii chemate la interogatoriu este: „da, recunosc, însă v-am restituit-o”.
30
împrumut?”, răspunsul părţii chemate la interogatoriu este: „da, recunosc, însă nu a fost împrumut, ci dar manual”.
31
Spre exemplu, nu se poate recunoaşte că partea nu are capacitatea de exerciţiu deplină.
32
Potrivit art. 437 alin. (1) C. civ., renunţarea la drept în acţiunile referitoare la filiaţie este interzisă.
67
În cazul administrării interogatoriului părţii care se află în străinătate, aceasta va putea

fi interogată prin cel care o reprezintă în judecată, situaţie în care interogatoriul va fi
comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei
procuri speciale şi autentice, iar dacă mandatarul este avocat, procura specială poate fi
certificată de acesta (art. 356 C. proc. Civ).
În cazul incapabililor sau al celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, interogatoriul va fi
administrat reprezentanţilor lor legali sau celor care asistă persoanele cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, care nu vor putea fi întrebaţi decât asupra actelor şi faptelor săvârşite de
ei în această calitate (art. 353 C. proc. civ.).
Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de
drept privat vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica [art. 355 alin. (1)
C. proc. civ.] odată cu cererea de chemare în judecată, după caz, cu întâmpinarea sau, dacă
instanţa dispune din oficiu această probă, va acorda un termen pentru formularea şi
comunicarea interogatoriului.
În cazul societăţilor de persoane (societăţile în comandită simplă şi societăţile în nume
colectiv), asociaţii cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu [art. 355
Legiuitorul prevede şi sancţiuni în cuprinsul art. 358 C. proc. civ., care pot fi aplicate
părţii care refuză să răspundă la întrebările adresate sau nu se prezintă pentru administrarea
interogatoriului. Astfel, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la
interogatoriu, sau nu se înfăţişează pentru administrarea interogatoriului, deşi a fost legal
citată sau a fost prezentă la termenul la care s-a încuviinţat această probă, având termen în
cunoştinţă, potrivit prevederilor art. 229 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa poate aprecia
aceste împrejurări ca fiind o mărturisire deplină în favoarea celui care a propus
interogatoriul sau un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul, caz în
care atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru
completarea probatoriului.

Enumerați și explicați caracterele juridice ale mărturisirii.
68
În sens larg prin probă se înţelege acţiunea de stabilire, existenţei sau inexistenţei unui
raport juridic.
În sens restrâns prin probă se desemnează mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt care
este folosit fie de sine stătător, fie pentru dovedirea unui alt fapt material. În mod obişnuit
noţiunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă (expertize, martori).
Subiectul probei: este judecătorul.
Obiectul probei: sunt faptele juridice în sens larg care au creat, modificat sau stins raportul
juridic ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia.
Sarcina probei: revine, potrivit articolul 1169 C.civ., celui ce face o propunere înaintea
judecătorului.
Sunt probe în procesul civil:
-înscrisurile;
-martorii;
-expertiza;
-cercetarea la fața locului;
-prezumțiile;
-mărturisirea
Rezolvați următorul test grilă. Grilele pot avea unul sau două
răspunsuri corecte.
1.Înscrisul sub semnătură privată care constată un contract sinalagmatic, dacă nu a

fost făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interese contrare sunt:
a) este întotdeauna nul dacă fiecare exemplar original nu face mențiune despre numărul
originalelor ce au fost făcute;
69
b) este valabil întocmit când părțile, de comun acord, au depus singurul original la un terț
ales de ele;
c) de regulă, constituie un început de dovadă scrisă.
2. Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula
„bun și aprobat”:
a) de regulă, se prezumă că obligația nu există decât pentru suma cea mai mică;
b) de regulă, nu este valabil ca înscris sub semnătură privată, fiind cel mult un început de
dovadă scrisă;
c) înscrisul este întotdeauna lovit de nulitate absolute
3.Nu pot fi martori în procesul civil:

a) cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți, cu excepția
situației în care părțile convin expres sau tacit ca aceste persoane să fie audiate;
b) concubinul, în nicio situație;
c) persoanele cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul
profesional.
4. Copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani:

a) nu pot avea calitatea de martori în procesul civil;
b) pot fi ascultați în calitate de martori, fără a depune jurământ, însă instanța le va atrage
atenția să spună adevărul și va ține seama, la aprecierea depoziției lor, de situația lor specială;
c) pot fi ascultați în calitate de martori, depunând jurământ, însă instanța le va atrage atenția
să spună adevărul și va ține seama, la aprecierea depoziției lor, de situația lor specială
5. Mărturisirea judiciară:
a) nu produce efecte dacă a fost făcută de o persoană lipsită de discernământ;
b) nu produce efecte dacă duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoașterea
nu poate dispune;
c) nu poate fi revocată nici atunci când se face dovada că a fost urmarea unei erori de fapt
scuzabile.
6. Mărturisirea:
a) nu este admisibilă dacă, prin admiterea acesteia, s-ar eluda dispoziții legale imperative;
b) este un act juridic de dispoziție;
c) nu poate fi decât simplă.
7. Înscrisul autentic:
a) poate fi atacat pentru vicii de consimțământ;
b) se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate;
c) este înscrisul care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material.
8. Procedura falsului:
a) poate fi folosită doar în cazul înscrisurilor autentice;
70
b) poate fi folosită în cazul înscrisurilor autentice și a înscrisurilor sub semnătură privată;

c) ca regulă, se efectuează de către organele de urmărire și judecată penală
1.b,c; 2.a; 3.a; 4.b; 5.a,b; 6.a,b; 7.a,b; 8.b,c.
1.Care sunt persoanele cărora legea le interzice să aibă calitatea de martor în procesul civil?
2.Care sunt persoanele scutite de a depune mărturie în procesul civil?
3. Care este forta probantă a inscrisului autentic?
4. Care sunt caracterele mărturisirii?

disciplinei de studiu, în termen de 2 zile de la data solicitării
rezolvării acesteia.
1.G.Răducan, M.Dinu, Fise de procedură civilă pentru admiterea in avocatură și

2.M.Dinu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu, Buc., 2020
3.Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu, Bucureşti, 2020
4. V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil, arbitraj,
drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2016
71
INCIDENTE PROCEDURALE REFERITOARE LA JUDECATĂ
Cuprins
OBIECTIVE SPECIFICE.....................................................................................................................73
1.Suspendarea judecății................................................................................................................73
1.1. Suspendarea voluntară...........................................................................................................74
1.2. Suspendarea legală.................................................................................................................75
1.2.1.Suspendarea legală de drept(art.412 CPC)...................................................................................75
1.2.2. Suspendarea legală facultativă (judecătorească)........................................................................77
1.3.Procedura şi efectele suspendării...................................................................................................78
2.Perimarea...................................................................................................................................78
2.1.Perimarea instanței.........................................................................................................................81
3.1.Renunţarea la judecată(art.406-407 CPC).......................................................................................81
3.2. Renunţarea la dreptul subiectiv pretins (art.408-art.410 CPC)......................................................83
3.3.Achiesarea...............................................................................................................................84
3.3.1. Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului.......................................................................84
3.3.2. Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată...........................................85
3.4.Tranzacția ...............................................................................................................................86
4.Rezumatul unității de învățare..............................................................................................87
5.Teste de autoevaluare..........................................................................................................87
6. Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare.........................................................89
7. Lucrare de verificare.............................................................................................................89
8.Bibliografie minimală..........................................................................................................................90
72
OBIECTIVE SPECIFICE
inteleagă notiunea de suspendare a judecătii si a cazurilor in care aceasta

devine incidentă;
-își însușească noțiunea de perimare și a efectelor pe care aceasta le

produce;
-cunoască și să înțeleagă actele de dispoziție ale părților (renunțarea la

judecată, renunțarea la drept, tranzacția, achiesarea) și a condițiilor în care
acestea pot avea loc
1.Suspendarea judecății
Sediul materiei:
. art.411-art.415 CPC
Oprirea cursului judecăţii, ca urmare a voinţei părţilor

(suspendarea voluntară), a legii (suspendarea legală
de drept) sau a dispoziţiei instanţei (suspendarea
legală judecătorească).
73
1.1. Suspendarea voluntară
Intervine ca urmare a manifestării de voinţă a părţilor (manifestare expresă sau tacită)

care nu mai doresc continuarea judecăţii.
Cazuri (art.411 CPC)
a)atunci când ambele părţi solicită instanţei să dispună suspendarea cauzei, acesta
constituie o aplicaţie a principiului disponibilităţii, în sensul că părţile au dreptul de a dispune
de soarta procesului, şi, prin urmare, în virtutea acestui principiu au dreptul de a solicita
suspendarea cauzei.
-având în vedere că acesta este un caz de suspendare voluntară în absenţa unei cereri
exprese a părţilor, în acest sens, instanţa nu are dreptul să dispună această măsură din
oficiu.
b)atunci când niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea cauzei, deşi toate părţile au
fost legal citate şi nici nu s-a cerut de către cel puţin una dintre părţi (reclamant sau pârât)
judecarea cauzei în lipsă.
-dacă în primul caz de suspendare voluntară voinţa părţilor era expresă, acest caz de
suspendare rezultă din voinţa tacită a acestora de a nu mai continua judecata, prezumată de
instanţă din împrejurarea că niciuna dintre ele, deşi legal citate, nu se prezintă la termenul
de judecată, fără a fi solicitat judecarea cauzei în lipsă.
-dacă se prezintă cel puţin una dintre părţi (indiferent dacă este vorba de reclamant sau
pârât), instanţa va trece la judecată, aceasta neputând fi suspendată. Cu toate acestea,
pârâtul, dacă este prezent în sala de şedinţă, nu poate fi obligat să răspundă la strigarea
pricinii, însă, dacă a răspuns, nu mai poate fi incidentă suspendarea judecăţii.
-instanţa nu va dispune suspendarea cauzei, fiind obligată să treacă la judecata pricinii, chiar
dacă părţile, legal citate, nu se prezintă, în cazul în care cel puţin una dintre părţi a cerut
judecarea în lipsă.
-formularea unei cereri de judecată a cauzei în lipsă în faţa primei instanţe nu produce efecte
şi la judecata în căile de atac, astfel încât, în faţa acestora, cererea va trebui reiterată, în caz
contrar, neprezentarea părţilor, deşi legal citate, va atrage suspendarea judecăţii în condiţiile
74
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

-acest caz de suspendare voluntară este reglementat de norme imperative, astfel încât, dacă
sunt întrunite cerinţele acestui text, instanţa trebuie să suspende judecata fără a mai efectua
vreun alt act de procedură.
Ca şi în cazul suspendării judecăţii cauzei prin acordul părţilor, judecata reîncepe prin
cererea de redeschidere a judecăţii făcută de una dintre părţi, instanţa neputând repune din
oficiu cauza pe rol şi rezolva în fond pricina, partea care face solicitarea urmând a plăti şi
jumătate din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea a cărei judecată s-a suspendat
[art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru]. Desigur, suspendarea
nu poate dura mai mult de 6 luni, în caz contrar, intervenind sancţiunea perimării, pentru
lăsarea în nelucrare a pricinii din cauze imputabile părţilor.
1.2. Suspendarea legală
Indiferent de motivul de suspendare legală de drept, aceasta va interveni numai dacă

împrejurările care au determinat-o s-au ivit înainte de închiderea dezbaterilor, per a
contrario, dacă acestea au apărut după acest moment procesual, ele nu vor împiedica
pronunţarea hotărârii [art. 412 alin. (2) C. proc. civ.].
1.2.1.Suspendarea legală de drept(art.412 CPC)
Cauzele de suspendare legală de drept se găsesc reglementate în cuprinsul art. 412

C. proc. civ., instanţa dispunând suspendarea:
1. atunci când intervine decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a
moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în
judecată a acestora;
Acest motiv de suspendare vizează ipoteza în care partea a decedat ulterior introducerii
cererii de chemare în judecată, indiferent dacă este vorba despre reclamant, pârât sau
intervenient. Textul nu este aplicabil în cazul în care, în momentul sesizării instanţei, cel
chemat în calitate de pârât este decedat.
75
Suspendarea de drept ca urmare a decesului uneia dintre părţi operează numai dacă
partea interesată nu solicită termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor. Dacă
solicită termen, după indicarea moştenitorilor părţii decedate, aceştia vor fi introduşi în
cauză, ca urmare a transmiterii legale a calităţii procesuale (activă, dacă decedatul era
reclamant, şi pasivă, dacă decedatul era pârât).
Dacă însă la termenul acordat pentru introducerea moştenitorilor, partea interesată nu
poate să-i indice, atunci instanţa va dispune suspendarea judecăţii, aceasta urmând a fi
reluată prin formularea unei cereri de redeschidere a judecăţii în cuprinsul căreia vor fi
indicaţi şi moştenitorii. În caz contrar, simpla cerere de redeschidere fără indicarea
moştenitorilor nu va determina reluarea judecăţii, aceasta rămânând suspendată.
2. atunci când una dintre părţi este pusă sub interdicţie judecătorească sau sub curatelă,
până la numirea tutorelui sau a curatorului;
3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu mai
puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării, până la numirea unui nou reprezentant sau
mandatar;
4. prin încetarea funcţiei tutorelui sau a curatorului, până la numirea unui nou tutore sau
curator;
5. când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;
6. prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive,

dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori a lichidatorului
judiciar;
7. în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare

adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se
întemeiază Uniunea Europeană, caz în care. potrivit art. 415 pct. 3 C. proc. civ., suspendarea
va dura până pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
8. în alte cazuri prevăzute de lege, intrând în această categorie:

-suspendarea de drept a cauzei până la soluţionarea declaraţiei de abţinere [art. 49 alin. (1)
C. proc. civ.], -suspendarea judecării cererii de chemare în garanţie până la soluţionarea
cererii principale atunci când instanţa a dispus disjungerea celor două cereri, potrivit art. 74
alin. (4) C. proc. civ.,
-în cazul conflictului de competenţă, până la soluţionarea acestuia (art. 134 C. proc. civ.),
-în cazul litispendenţei atunci când una dintre pricini este în apel şi cealaltă în recurs,
judecata cererii din apel va fi suspendată până la soluţionarea recursului [art. 138 alin. (6)
76
C. proc. civ.],
-când după o amânare a cauzei în temeiul învoielii părţilor acestea nu stăruie în judecată,
instanţa va dispune suspendarea judecării cauzei [art. 221 alin. (2) C. proc. civ.] etc.
1.2.2. Suspendarea legală facultativă (judecătorească) (art. 413 CPC)

Este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, fiind reglementată de norme dispozitive,
ceea ce înseamnă că, în cazurile prevăzute de lege, instanţa poate dispune suspendarea,
nefiind obligată la luarea acestei măsuri, cum este în cazul suspendării legale de drept
Instanţa poate dispune suspendarea judecării cauzei în următoarele situaţii:
1. atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa
unui drept care face obiectul unei alte judecăţi,
Dacă instanţa a dispus suspendarea, aceasta va dura până când hotărârea pronunţată în
cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Cu toate acestea, instanţa poate
reveni asupra măsurii suspendării când se constată că partea care a cerut-o are un
comportament nediligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea în condiţiile
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., tergiversând soluţionarea acestuia.
2. atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o
înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea 33, dacă legea nu prevede
altfel.
Simpla începere a urmăririi penale împotriva unei părţi din dosarul civil nu este de natură
a conduce la suspendarea judecării cauzei civile, decât în măsura în care se demonstrează că
soluţia din cauza penală poate influenţa soluţia din pricina civilă. Și în acest caz de
suspendare instanţa poate reveni asupra măsurii atunci când urmărirea penală care a
determinat suspendarea procesului durează mai mult de un an de la data la care a intervenit
suspendarea în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fără a se dispune o soluţie în acea
cauză.
3.atunci când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată
cu o cerere de decizie preliminară.
Acest caz de suspendare intervine atunci când există o cauză similară care face obiect al
unei sesizări a CJUE, cauză care a fost suspendată de drept potrivit dispozițiilor art.412
alin.(1) pct.7.
4. suspendarea judecării cauzei poate interveni şi în alte cazuri prevăzute de lege, cum
ar fi:
- în cazul strămutării, atunci când completul de judecată învestit cu soluţionarea cererii de
strămutare poate dispune suspendarea judecării procesului a cărui strămutare se solicită, la
cererea celui interesat [art. 143 alin. (1) C. proc. civ.];
- când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cauzele similare, aflate pe rolul altor
33
Dacă soluţia din dosarul penal este de clasare ori renunţare la urmărirea penală, suspendarea cauzei civile va
dura până la data definitivării soluţiei procurorului (art. 315 şi art. 318 C. proc. pen.).
77
instanţe decât cea care a făcut sesizarea, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării
[art. 520 alin. (4) C. proc. civ.];
- dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de acesta, deși denunțarea ca
fals a acestuia nu a fost retrasă, instanța, dacă este indicat autorul falsului sau complicele
acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndată înscrisul denunțat ca fals
parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va
încheia în acest scop (art.307 C.proc.civ.);
-când desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin
neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa în cursul judecăţii (art. 242 C. proc. civ.) etc.
1.3.Procedura şi efectele suspendării
Suspendarea judecăţii, indiferent de felul ei, se dispune printr-o încheiere cu caracter

interlocutoriu.
Încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs, în mod
separat, la instanţa ierarhic superioară, cu excepţia suspendării dispuse de către Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, caz în care hotărârea este definitivă [art. 414 alin. (1) C. proc. civ.].
Prin încheierea de suspendare a judecăţii, instanţa nu se dezînvesteşte de soluţionarea
pricinii, dar procesul rămâne în nelucrare şi orice act de procedură efectuat în timpul
suspendării judecăţii (cu excepţia cererii de redeschidere a judecăţii) este lovit de nulitate
relativă. Măsura suspendării operează faţă de toate părţile din proces, fără a avea
importanţă calitatea acestora.
2.Perimarea
2.Perimarea art.416-art.423 CPC
Sancţiunea care intervine ca urmare a lipsei de stăruinţă a

părţilor în soluţionarea cauzei, acestea nemaifăcând niciun
act de procedură în cauză timp de 6 luni, efectul fiind acela
al stingerii procesului în faza în care acesta se găseşte.
78
Sfera de aplicabilitate:
Perimarea se poate aplica cererii de chemare în judecată, cererii de apel, de recurs,
contestaţiei în anulare, revizuirii, (cererii de reexaminare împotriva încheierii de anulare a
cererii de chemare în judecată care are natura unei căi de atac de retractare) sau înseşi
executării silite.
Perimarea operează împotriva oricăror persoane fizice sau juridice, inclusiv împotriva
incapabililor.
Condiții:
a.învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă, într-o cale
de atac sau o contestaţie la executare,
b.să fi intervenit un caz de suspendare a judecăţii imputabil părţii;
c. de la data suspendării să fi trecut mai mult de 6 luni fără a se face vreun act de procedură
în respectiva cauză din culpa părtii
-cu toate acestea, culpa părţii nu se poate reţine şi, prin urmare, perimarea nu va opera când
actul de procedură trebuia efectuat din oficiu (spre exemplu, în cazul conflictului de
competenţă, instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul are obligaţia înaintării dosarului
instanţei competente să soluţioneze conflictul, operând suspendarea de drept a cauzei până
la soluţionarea acestuia, perioadă care poate dura mai mult de 6 luni, însă perimarea nu va
interveni, întrucât nu se poate reţine culpa părţii; în situaţia strămutării, în caz de admitere a
cererii, instanţa de la care s-a strămutat procesul are obligaţia înaintării dosarului la instanţa
desemnată prin admiterea cererii de strămutare etc.), precum şi atunci când din motive care
nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau din motive care nu
sunt imputabile părţii, nu se poate fixa termen de judecată.
Termenul de perimare
-este de 6 luni, fiind un termen legal imperativ.
- se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că
termenul de perimare se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar, în ipoteza în
care ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă,
termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
-poate fi intrerupt prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării
procesului de către partea care justifică un interes34 (art. 417 C. proc. civ.).
34
Demersurile întreprinse de recurenta în vederea comunicării către instanţă, a patru exemplare ale cererii de recurs,
care din eroare au fost transmise către alt dosarul afl at pe rolul Curţii de Apel Iași, nu pot fi calificate drept acte de
procedură îndeplinite în dosarul de recurs. Mai mult, eroarea recurentei în vederea îndeplinirii obligaţiilor impuse de
către instanţă nu poate fi calificată drept cauză care a împiedicat, fără vina părţii, mai presus de voinţa sa, stăruinţa în
judecarea pricinii. ICCJ, secţia a II-a civilă, decizia nr. 3727 din 27 septembrie 2018, în Săptămâna Juridică nr.
11/2019, p.10
79
-cu toate acestea, dacă partea formulează cerere de reluare a judecăţii, respinsă însă de
către instanţă, aceasta nu poate echivala cu un act întreruptiv al termenului de perimare,
continuând să curgă.
-în cazul coparticipării procesuale, actul de procedură întrerupător de perimare al unuia dintre
coparticipanţi foloseşte şi celorlalţi coparticipanţi (art. 419 C. proc. civ.).
-termenul de perimare este susceptibil şi de suspendare, aceasta operând:
- pe perioada cât durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile
prevăzute la art. 413 C. proc. civ., adică până la soluţionarea definitivă a hotărârii civile
pronunţate în pricina care a determinat suspendarea judecăţii sau până la rămânerea
definitivă a hotărârii penale sau, după caz, până la definitivarea soluţiei procurorului, precum
şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a
părţilor în judecată. Astfel, termenul de perimare se suspendă până la definitivarea hotărârii
civile sau a celei penale.
-timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au dus la suspendarea legală de
drept a judecăţii pe temeiul art. 412 C. proc. civ., dar numai dacă aceste fapte s-au petrecut
în ultimele trei luni ale termenului de perimare, precum şi pe perioada în care partea este
împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate.
Procedura de soluționare a perimării și efectele acesteia

Perimarea se invocă pe calea excepţiei de perimare, excepţie de procedură, absolută,
peremptorie, de către partea interesată sau de către instanţă din oficiu.
Perimarea operează de drept, instanța doar constatând incidența sa.
Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în
instanţa de apel (deci, nici direct în recurs sau în celelalte căi extraordinare de atac).
În vederea soluţionării perimării, instanţa va cita părţile şi va dispune grefierului să
întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
Dacă instanţa constată că perimarea nu a operat, va pronunţa o încheiere, care poate fi
atacată odată cu fondul procesului, dacă, dimpotrivă, instanţa constată că a operat
perimarea, va pronunţa o hotărâre, care poate fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic
superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia situaţiei în care hotărârea de
perimare se pronunţă de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caz în care recursul se
judecă de Completul de 5 judecători.
În ceea ce priveşte efectele produse de perimare, atunci când aceasta este admisă,
acestea vizează stingerea procesului, în faza în care se găseşte, împreună cu toate actele de
procedură efectuate în acea instanţă, părţile fiind deci repuse în situaţia anterioară
introducerii cererii perimate.
80
2.1.Perimarea instanței
Potrivit art. 423 C. proc. civ., orice cerere adresată unei instanţe şi care a rămas în
nelucrare timp de 10 ani se perimă de drept, chiar în lipsa unor motive imputabile părţii.
Perimarea instanţei operează prin simpla trecere a termenului de 10 ani, fără a fi
necesară culpa părţii în lăsarea în nelucrare a procesului.
Procedura de constatare a acesteia este aceeaşi cu cea a perimării cererii, fiind
reglementată de dispoziţiile art. 420 C. proc. civ. Chiar dacă dispoziţiile art. 423 C. proc. civ.,
utilizează sintagma „se perimă de drept”, constatarea acesteia trebuie să fie făcută de către
instanţa în faţa căreia a apărut acest incident.
3.Actele procesuale
de dispoziţie ale părţilor
3.1.Renunţarea la judecată(art.406-407 CPC)
Este un act de dispoziţie care provine de la reclamant în ceea ce priveşte

renunţarea la cererea de chemare în judecată, dar poate proveni şi de la pârât
atunci când acestea renunţă la judecata cererii reconvenţionale sau la o
excepţie invocată, precum şi de la intervenientul principal atunci când acesta
renunţă la judecata cererii de intervenţie voluntară principală.
Este un act de dispoziţie care provine de la

reclamant în ceea ce priveşte renunţarea la
cererea de chemare în judecată, dar poate
proveni şi de la pârât atunci când acestea
renunţă la judecata cererii reconvenţionale sau la
o excepţie invocată, precum şi de la
intervenientul principal atunci când acesta
renunţă la judecata cererii de intervenţie
voluntară principală.
81
În ceea ce privește termenul de formulare, ca regulă, renunţarea la judecată poate fi

făcută oricând în cursul judecăţii, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă.
-cu toate acestea, reclamantul poate renunţa la cererea de chemare în judecată
necondiţionat de îndeplinirea vreunei alte condiţii şi fără a putea fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată,
-dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la
cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a
făcut [art. 406 alin. (3) C. proc. civ.].
-după primul termen de judecată, renunţarea se poate face doar cu acordul părţii
adverse. În situaţia în care pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul
formulează cererea de renunţare, instanţa va acorda un termen până la care pârâtul să îşi
exprime poziţia faţă de cererea de renunţare, iar lipsa unui răspuns până la termenul
acordat în acest sens se consideră acord tacit la renunţare, potrivit art. 406 alin. (4)
C. proc. civ.
-de la această regulă, potrivit căreia după primul termen de judecată renunţarea se poate
face doar cu acordul părţii adverse, sunt exceptate procesele de divorţ, în cadrul cărora,
potrivit art. 924 C. proc. civ., reclamantul poate renunţa la judecată în tot cursul judecăţii,
chiar dacă pârâtul se împotriveşte, însă această renunţare a reclamantului nu are niciun
efect asupra cererii de divorţ făcute de pârât.
Din punctul de vedere al formei pe care trebuie să o îmbrace renunţarea la judecată,
spre deosebire de renunţarea la drept, unde legiuitorul prevede declaraţie verbală dată în
şedinţă sau forma autentică, în cazul renunţării la judecată, simpla cerere scrisă, semnată de
către parte sau de reprezentantul acesteia cu procură specială în acest sens, este suficientă
pentru ca instanţa să ia act de acest act de dispoziţie.
În ceea ce priveşte efectele pe care le produce renunţarea la judecată, dacă dreptul
de a obţine condamnarea pârâtului nu s-a prescris, reclamantul va putea introduce o nouă
cerere de chemare în judecată, pentru valorificarea aceluiaşi drept subiectiv cu cel la care a
renunţat.
-renunţarea reclamantului la judecata cererii de chemare în judecată nu produce niciun efect
asupra cererii reconvenţionale, cererii de intervenţie principală sau asupra cererii conexe,
acestea urmând a fi cercetate în continuare.
-în cazul coparticipării procesuale active, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu produce
niciun efect faţă de ceilalţi reclamanţi, iar, în cazul coparticipării procesuale pasive,
renunţarea la judecată a reclamantului faţă de unul dintre pârâţi nu produce niciun efect
faţă de ceilalţi pârâţi, potrivit principiului independenţei procesuale.
Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de

82
instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare, cu excepţia situaţiei în care
renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caz în care hotărârea
este definitivă [art. 406 alin. (6) C. proc. civ.].
3.2. Renunţarea la dreptul subiectiv pretins (art.408-art.410 CPC)
Constituie un act de dispoziţie al reclamantului, prin

care reclamantul renunţă în tot sau în parte la dreptul
dedus judecăţii.
Precum renunţarea la judecată, renunţarea la dreptul subiectiv se poate face oricând în

cursul judecăţii în faţa instanţelor de fond şi chiar şi în căile extraordinare de atac, însă, spre
deosebire de renunţarea la judecată, acordul pârâtului nu mai este necesar, indiferent de
momentul la care intervine renunţarea la drept, deoarece nu mai există riscul de a fi chemat
în judecată pentru valorificarea dreptului subiectiv la care s-a renunţat.
Spre deosebire de renunţarea la judecată, renunţarea la drept nu se poate face decât
verbal, în şedinţă sau prin înscris autentic, simpla cerere de renunţare nefiind suficientă.
Soluţiile pe care le pronunţă instanţa de judecată diferă în funcţie de momentul
procesual în care este făcută renunţarea, astfel:
- când renunţarea la dreptul subiectiv se produce în cursul cercetării procesului în faţa
primei instanţe, instanţa se dezînvesteşte printr-o sentinţă de soluţionare a cauzei prin
care va respinge ca nefondată (neîntemeiată) cererea de chemare în judecată, iar, la
cererea pârâtului, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. În acest caz,
spre deosebire de renunţarea la judecată, hotărârea pronunţată de instanţă intră în
autoritatea de lucru judecat, astfel încât, reclamantul nu mai poate promova o nouă
cerere de chemare în judecată pentru acelaşi obiect împotriva aceluiaşi pârât.
-în situaţia în care renunţarea intervine în instanţa de apel sau în căile extraordinare de
atac, instanţa de control judiciar va admite respectiva cale de atac şi va dispune anularea
hotărârii primei instanţe, respectiv a hotărârilor pronunţate în cauză, în tot sau în parte,
în măsura renunţării, iar, pe fond, va respinge cererea de chemare în judecată.
Hotărârea prin care instanţa respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, ca

urmare a cererii de renunţare la dreptul subiectiv civil, este supusă recursului, care se judecă
de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţarea la dreptul pretins, iar, în
ipoteza în care renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
recursul se judecă de Completul de 5 judecători.
83
3.3.Achiesarea
3.3.1. Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului
Reprezintă renunţarea pârâtului la

mijloacele pe care legea i le pune la
dispoziţie pentru a se apăra.
Achiesarea pârâtului poate fi :

-parţială, când sunt recunoscute o parte din pretenţiile
reclamantului, sau
-totală, atunci când pârâtul recunoaşte în integralitate
pretenţiile reclamantului, caz în care recunoaşterea totală a
pretenţiilor reclamantului de către pârât se poate face numai
pe calea unei mărturisiri pure şi simple.
Din punctul de vedere al formei pe care trebuie să o îmbrace achiesarea, aceasta poate fi
formulată în scris, prin întâmpinare, cerere reconvenţională sau o simplă cerere depusă la
dosarul cauzei, precum şi verbal în faţa instanţei şi consemnată în încheierea de şedinţă.
Indiferent de întinderea achiesării, instanţa, la cererea reclamantului, va pronunţa o
hotărâre în măsura recunoaşterii (în cazul recunoasterii partiale), hotărâre care este
executorie de drept, potrivit dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. iar judecata va
continua pentru pretenţiile rămase nerecunoscute, asupra cărora instanţa va da o nouă
hotărâre.
Pentru situaţiile în care achiesarea este totală, iar această recunoaştere a pârâtului a
intervenit la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe
84
şi dacă acesta nu a fost pus în întârziere anterior iniţierii litigiului sau nu era de drept în
întârziere, el nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată (art. 454 C. proc. civ.).
3.3.2. Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărârea pronunţată
Se caracterizează prin aceea că partea care a

pierdut procesul renunţă la dreptul de a exercita
calea de atac împotriva hotărârii respective ori,
dacă a formulat deja calea de atac, o retrage.
Achiesarea la hotărâre se poate produce prin două modalităţi:

- fie partea renunţă la calea de atac chiar mai înainte de a face uz de exercitarea ei,
-fie partea renunţă la calea de atac ulterior, după ce s-a folosit de acest drept.
Când se achiesează la hotărâre în faţa primei instanţe cu ocazia pronunţării, partea
prezentă la pronunţarea hotărârii în şedinţă publică poate renunţa la calea de atac, în
condiţiile legii, făcându-se menţiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de
preşedinte şi de grefier [art. 404 alin. (1) C. proc. civ.], în acest achiesarea fiind expresă.
Dacă achiesarea la hotărâre are loc în faţa primei instanţe ulterior pronunţării, prin
prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori,
după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei [art. 404 alin. (2)
C. proc. civ.].
Achiesarea la hotărâre poate avea loc şi în cursul judecării căii de atac, caz în care, cel
care a exercitat-o poate renunţa oricând la continuarea judecăţii în respectiva cale de atac.
85
3.4.Tranzacția judiciară (art.438-art.441 CPC)
Reprezintă contractul judiciar prin intermediul

căruia părţile fac concesii reciproce în scopul
stingerii unui proces în curs de desfăşurare sau
pentru a preîntâmpina naşterea unui proces.
Tranzacţia poate fi încheiată în orice etapă a procesului, în primă instanţă sau în căile de
atac, inclusiv în faza executării silite.
Pentru ca tranzacţia să fie încheiată în mod valabil, se cer a fi îndeplinite anumite
condiţii:
- părţile trebuie să aibă capacitatea de a dispune de drepturile lor.
- tranzacţia trebuie să vizeze un drept asupra căruia părţile pot să dispună liber (spre
exemplu, nu se poate tranzacţiona asupra stării sau a capacităţii persoanei).
Tranzacţia poate fi încheiată de părţi personal sau prin mandatar cu procură specială ori
cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente [art. 81
Din punctul de vedere al formei, tranzacţia se încheie în formă scrisă, cerută ad
probationem (art. 2272 C. civ.) şi va fi semnată de către părţi personal în faţa instanţei sau de
mandatarul părţii cu procură specială în acest sens, dacă obiectul tranzacţiei îl constituie
stingerea unui litigiu. Dacă partea nu se poate prezenta în faţa instanţei şi nici nu are un
mandatar în acest sens, atunci instanţa va putea lua act de acordul de voinţă al părţilor
numai în măsura în care acestea vor prezenta contractul de tranzacţie în formă autentică.
conţinutul contractului de tranzacţie se regăseşte în cuprinsul dispozitivului hotărârii
(art. 439 C. proc. civ.).
Din punctul de vedere al căilor de atac, hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită
între părţi poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa
ierarhic superioară (art. 440 C. proc. civ.). Cu toate acestea, desfiinţarea hotărârii de
expedient nu atrage desfiinţarea contractului de tranzacţie, acesta putând fi desfiinţat,
ca orice alt contract, printr-o acţiune separată în nulitate, rezoluţiune sau reziliere ori o
acţiune revocatorie sau în declararea simulaţiei [art. 2278 alin. (1) C. civ.], ipoteza în
care, dacă se admite cererea prin care se solicită, după caz, desfiinţarea sau
86
inopozabilitatea tranzacţiei, hotărârea astfel pronunţată va determina lipsirea de efecte

a hotărârii de expedient [art. 2278 alin. (2) C. civ.].

Menționati particularitățile încheierii de suspendare.
Suspendarea reprezinta oprirea cursului procesului datorită unor imprejurări voite

de părţi care nu mai stăruie în soluţionarea cauzei sau independent de voinţa lor când sunt
în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecata pricinii.
Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă
cerere de reformare sau revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a
rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă şi 6 luni în materie
comercială. Natura juridică a perimării este mixtă, aceasta fiind atât o sancţiune procesuală
cât si o prezumţie de desistare a părţilor.
Actele de dispoziție ale părților sunt: renunțarea la judecată, renunțarea la drept,
achiesarea și tranzacția. Acestea se pot face personal de către parte sau prin mandatar cu
procură specială în acest sens.
1. Renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți:

a) este opozabilă și celorlalți reclamanți;
87
b) nu este opozabilă și celorlalți reclamanți;

c) nu se poate face decât cu acordul celorlalți reclamanți.
2. Reclamantul poate să renunțe la drept în calea de atac a apelului:

a) condiționat de acordul celeilalte părți în acest sens;
b) numai prin înscris autentic;
c) fără a fi necesar acordul celeilalte părți.
3.Termenul de perimare:
a) este susceptibil atât de întrerupere, cât și de suspendare;
b) este un termen legal peremptoriu;
c) se întrerupe cât timp partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive
temeinic justificate
4. Hotărârea care consfințește tranzacția intervenită între părți:

a) poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanța ierarhic
superioară;
b) poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, dacă acesta vizează faptul că una dintre
părți a tranzacționat fără a avea capacitate deplină de exercițiu;
c) poate fi atacată pentru orice motiv cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare.
5. Este caz de suspendare voluntară a judecății:

a) încetarea funcției tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;
b) atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența
unui drept care face obiectul unei alte judecăți;
c) atunci când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și
reclamantul sau pârâtul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
6. Judecata se suspendă de drept:

a) până la soluționarea cererii de abținere;
b) până la soluționarea cererii de recuzare;
c) când instanța constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina
reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății.
7.Judecata se suspendă de drept:

a) până la soluționarea declarației de abținere;
b) până la soluționarea cererii de recuzare;
c) până la soluționarea conflictului de competență.
8. Instanța:
a) poate reveni motivat asupra suspendării dacă se constată că partea care a cerut-o nu are
un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea;
b) se pronunță asupra suspendării prin încheiere care nu e susceptibilă de nicio cale de atac;
88
c) poate reveni motivat asupra suspendării dacă se constată că urmărirea penală care a
determinat suspendarea durează mai mult de 1 an de la data la care a intervenit suspendarea,
fără a se dispune o soluție în acea cauză.
6.Răspunsurile la testul de autoevaluare
1.b; 2.c.; 3.a,b; 4.a; 5.c; 6.a; 7.a,c; 8.a,c
Răspundeți succint următoarelor probleme:

1.Care sunt cazurile de suspendare de drept a judecatii?
2.Care este natura juridică a perimării?
3.Care este mijlocul procesual de invocare al perimării?
4.În ce situatii intervine suspendarea voluntară a judecătii?
Rezolvați următoarea speță

A.B. a chemat în judecată pe B.C,. solicitând anularea contractului de vânzare –
cumpărare încheiat între el şi pârât, având ca obiect un imobil.
La primul termen de judecată niciuna din părţi nu s-a prezentat, instanţa dispunând
suspendarea cauzei .La repunerea pe rol a cauzei, pârâtul, B.C., a invocat următoarele:
- între aceleaşi părţi se desfăşoară un proces având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză;
- că între aceleaşi părţi s-a mai pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă cu
privire la cererea de anulare a aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare;
- de la data suspendării cauzei a curs o perioadă mai lungă de un an, ceea ce
presupune că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată.
Care va fi ordinea în care instanţa va soluţiona excepţiile invocate de B.C.?

89

acesteia.

3. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu, Bucureşti,
2020
DEZBATEREA ÎN FOND A PROCESULUI.DELIBERAREA ȘI PRONUNȚAREA.HOTĂRÂREA

JUDECĂTOREASCĂ
CUPRINS
OBIECTIVE SPECIFICE......................................................................................................................91
90
1.Dezbaterea în fond a procesului.....................................................................................91

2.Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti........................................................92
2.1. Deliberarea.......................................................................................................................92
2.2.Pronunțarea hotărârii........................................................................................................93
3.Hotărârea judecătorească..............................................................................................94
3.1.Clasificarea hotărârii judecătorești....................................................................................94
3.2.Conţinutul hotărârii judecătoreşti...............................................................................95
3.2.1. Partea introductivă (practicaua) hotărârii judecătoreşti.............................................95
3.2.2. Considerentele hotărârii judecătoreşti (motivarea) ..................................................96
3.2.3. Dispozitivul hotărârii judecătoreşti...........................................................................97
3.3. Efectele hotărârii judecătoreşti..................................................................................95
3.4. Cheltuielile de judecată(art.451-art.455 CPC).............................................................98
3.5. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti...................................99
3.5.1. Îndreptarea hotărârii judecătoreşti (art.442 CPC).........................................................99
3.5.2. Lămurirea hotărârilor şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii(art.443 CPC)........................99
3.5.3. Completarea hotărârilor judecătoreşti(art.444 CPC)...................................................100
4.Rezumatul unității de învățare.....................................................................................101
5.Teste de autoevaluare..................................................................................................102
6. Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare..................................................102
7. Lucrare de verificare.................................................... ...............................................103
8.Bibliografie...................................................................................................................103
OBIECTIVE SPECIFICE
La finalizarea studiului unității de învățare studentul va fi în
măsură să:
Cunoască cuprinsul hotărârii judecătorești (practicaua, considerentele,

dispozitivul)
Înțeleagă etapa deliberării și pronunțării hotărârii, condițiile în care se

acordă de către instanță cheltuielile de judecată.
1.Dezbaterea în fond a procesului

91
Constituie a treia etapă a judecăţii în primă instanţă în care

părţile dezbat în contradictoriu asupra împrejurărilor de fapt şi
a temeiurilor de drept care au fost invocate în cererile
formulate sau puse în discuţia lor de către instanţă, din oficiu,
conform dispoziţiilor art. 389 C. proc. civ.
Poate avea loc la termenul la care s-a încheiat cercetarea procesului sau la un termen
ulterior, fixat de către instanţă în acest scop.
Ca regulă, etapa dezbaterii în fond a procesului se desfăşoară în şedinţă publică; prin
excepţie, etapa dezbaterii se desfăşoară în camera de consiliu în cazurile în care dezbaterea
fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor
minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instanţa, la cerere sau din
oficiu, putând dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenţa
publicului [art. 213 alin. (2) C. proc. civ.].
2.Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti
2.1. Deliberarea
Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti constituie a

patra etapă a judecăţii în primă instanţă în interiorul căreia
judecătorii stabilesc situaţia de fapt, în raport de care vor aplica
apoi normele juridice corespunzătoare acesteia, fiind
reglementată în cuprinsul art. 395-405 C. proc. civ.
Deliberarea și pronunțarea hotărârii nu pot fi efectuate decât de

judecătorul/judecătorii care au luat parte la dezbateri. Cu toate acestea, în condiţiile art. 395
alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., dacă judecătorul care a participat la dezbateri este suspendat
din funcţie sau i-a încetat calitatea de judecător, cauza se repune pe rol, cu citarea părţilor,
pentru ca ele să pună din nou concluzii în faţa completului de judecată legal constituit
Instanţa se poate pronunţa în aceeaşi zi în care dezbaterile s-au încheiat sau se
poate dispune amânarea pronunţării pentru un termen care nu poate depăşi 15
92
zile (amânarea pronunţării se poate realiza de mai multe ori, însă termenul pentru fiecare
amânare nu poate depăşi 15 zile). Sunt însă şi anumite materii în care termenul de amânare
al pronunţării este mult mai scurt, cum ar fi, de pildă, în cazul ordonanţei preşedinţiale sau
al măsurilor asigurătorii, când pronunţarea poate fi amânată 24 de ore.
Dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de
data fixată în acest scop, sub sancţiunea nulităţii hotărârii [art. 396 alin. (3) C. proc. civ.],
nulitate necondiţionată de existenţa vreunei vătămări.
În cazul judecării apelului, unde judecata se face în complet de doi judecători, când
judecătorii nu cad de acord asupra soluţiei pe care urmează să o pronunţe în cauză,
dispoziţiile art. 398 alin. (3) C. proc. civ. impun formarea unui complet de divergenţă care se
constituie prin includerea în completul iniţial şi a unui judecător din planificarea de
permanenţă.
→conform prevederilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ., divergenţa se judecă în aceeaşi zi ori,
atunci când acest lucru nu este posibil, se judecă într-un termen care nu poate depăşi 20 de
zile, iar în pricinile urgente, termenul va fi de maximum 7 zile, termene care curg de la ivirea
divergenţei, respectiv de la data repunerii cauzei pe rol în vederea soluţionării divergenţei,
neavând relevanţă dacă fusese sau nu amânată pronunţarea, divergenta soluționându-se cu
citarea părților.
2.2 Pronunţarea hotărârii
Hotărârea se pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile,

de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va
citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate
pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei (art. 402
C. proc. civ.).
→rezultatul deliberării se consemnează în actul de procedură ce poartă denumirea de
minută, care trebuie să coincidă cu dispozitivul hotărârii;
→minuta trebuie să cuprindă soluţia asupra tuturor cererilor formulate în cauză, dar şi
eventuala opinie separată a judecătorilor aflaţi în minoritate, în acelaşi mod urmând a fi
alcătuit şi dispozitivul hotărârii.
→Minuta se semnează pe fiecare pagină, sub sancţiunea nulităţii, de membrii completului
de judecată şi de magistratul-asistent, când este cazul, nu însă şi de grefier.
→data hotărârii este aceea la care minuta este pronunţată.
93
3.Hotărârea judecătorească
Hotărârea judecătorească este actul final al judecăţii prin

intermediul căruia instanţa se pronunţă asupra pretenţiilor părţilor
din cererea de chemare în judecată/cererea reconvenţională sau
alte cereri incidentale, precum şi asupra mijloacelor de apărare.
3.1.Clasificarea hotărârii judecătorești
1.În funcție de faza procesuală:

-sentințe;
-decizii;
-încheieri
→sentinţele sunt acele hotărâri prin care cauza este soluţionată de prima instanţă,
indiferent dacă aceasta este soluţionată pe fond sau în temeiul unei excepţii procesuale sau
prin care instanţa se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza. Intră în această categorie şi
hotărârile prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor
administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în
cazurile prevăzute de lege.
→deciziile sunt hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra apelului şi a recursului; în
ipoteza în care căile de atac extraordinare, respectiv contestaţia în anulare şi revizuirea, se
exercită împotriva unei hotărâri pronunţate în apel sau recurs, şi aceste căi de atac vor fi
soluţionate tot prin decizii.
→încheierile sunt toate celelalte hotărâri date de instanţă, dacă legea nu prevede altfel,
indiferent dacă acestea sunt preparatorii (instanţa putând reveni asupra măsurilor dispune
94
prin aceasta) sau interlocutorii, asupra căreia instanţa nu poate reveni, această încheiere
putând fi atacată, ca regulă, doar odată cu fondul cauzei.
2.Din punctul de vedere al duratei efectelor lor,

hotărârile judecătoreşti se clasifică în:
- hotărâri cu o acţiune nelimitată în timp;

-hotărâri provizorii
→ hotărâri cu o acţiune nelimitată în timp, categorie în care intră majoritatea hotărârilor, şi
→ hotărâri provizorii, care au caracter temporar şi prin care se iau măsuri vremelnice în
cursul procesului, cum ar fi, spre exemplu, măsurile provizorii luate de instanţă pe parcursul
procesului de divorţ privind stabilirea domiciliului copiilor minori, obligaţia de întreţinere,
încasarea alocaţiei de stat pentru copii, folosirea locuinţei familiei.
3.În funcție de calea de atac:

-hotărâri nedefinitive;
-hotărâri definitive
→ hotărâri nedefinitive, împotriva cărora se poate exercita calea de atac a apelului, şi
→hotărâri definitive, care nu mai sunt susceptibile de a fi atacate nici cu apel, nici cu recurs,
fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede
posibilitatea atacării lor, cum ar fi, de pildă, divorţul prin acordul soţilor.
3.2.Conţinutul hotărârii judecătoreşti
3.2.1. Partea introductivă (practicaua) hotărârii judecătoreşti
Partea introductivă sau practicaua este prima parte a hotărârii judecătoreşti şi cuprinde,
95
potrivit dispoziţiilor art. 233 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., următoarele:
– denumirea instanţei şi numărul dosarului;
– data şedinţei de judecată;
– numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi
prenumele grefierului;
– numele şi prenumele sau, după caz, denumirea părţilor, numele şi prenumele
persoanelor care le reprezintă sau le asistă, ale apărătorilor şi ale celorlalte persoane
chemate la proces, cu arătarea calităţii lor, precum şi dacă au fost prezente ori au lipsit;
– numele, prenumele procurorului şi parchetul de care aparţine, dacă a participat la
şedinţă;
– dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
– obiectul procesului;
– probele care au fost administrate;
– cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a
concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă;
– dacă judecarea a avut loc în şedinţă publică, fără prezenţa publicului ori în camera de
consiliu;
– cum s-a desfăşurat şedinţa, cuprinzând, dacă este cazul, menţiuni despre ceea ce s-a
consemnat în procese-verbale separate.
Pentru situaţiile în care s-a amânat pronunţarea şi dezbaterile au fost consemnate într-o
încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai:
– denumirea instanţei şi numărul dosarului;
– data;
– numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, precum şi numele şi
prenumele grefierului;
– numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată;
– menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere.
Practicaua cuprinde tot ceea ce s-a petrecut în instanţă la acel termen de înfăţişare,
menţiunile sale fiind necesare pentru a se putea controla dacă instanţa a fost competentă,
dacă s-au respectat normele legale privind compunerea şi constituirea instanţei, drepturile
procedurale ale părţilor, ordinea dezbaterilor, celelalte reguli de procedură.
În situaţia în care s-a amânat pronunţarea, dar lipseşte încheierea de dezbateri de la
ultimul termen de judecată ori, deşi aceasta există, nu este semnată de judecător
(judecători), sancţiunea este nulitatea hotărârii, deoarece face imposibilă exercitarea
controlului judiciar cu privire la compunerea instanţei, prezenţa părţilor, susţinerile lor etc.
3.2.2. Considerentele hotărârii judecătoreşti (motivarea)
În cuprinsul considerentelor, instanţa trebuie să arate, în mod obligatoriu:

– fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor;
– probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost
96
reţinute, iar altele înlăturate;

– excepţiile invocate şi modul în care acestea au fost soluţionate;
– normele juridice pe care instanţa le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.
3.2.3. Dispozitivul hotărârii judecătoreşti
Dispozitivul este ultima parte a hotărârii şi cuprinde soluţia ce s-a pronunţat în cauză, fiind
o reproducere dezvoltată a minutei întocmite cu ocazia deliberării.
3.3. Efectele hotărârii judecătoreşti
→dezînvesteşte instanţa de soluţionarea pricinii, indiferent dacă pronunţarea s-a făcut pe

fondul cauzei sau în temeiul unei excepţii procesuale cu efect peremptoriu, care a fost
admisă.
→se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că, odată pronunţată o soluţie
în pricina respectivă, niciuna dintre părţi nu mai poate introduce o cerere de chemare în
judecată cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză (art. 432 C. proc. civ.).
→ autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se invocă prin intermediul
excepţiei procesuale, fiind o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care poate fi
invocată pentru prima dată chiar și în fața instanței de recurs. Pentru a opera autoritatea de
lucru judecat, trebuie să existe triplă identitate: de părţi, de obiect şi de cauză. Sub aspectul
părţilor, există situaţii în care, anumite persoane, deşi nu au participat personal la judecată,
au dobândit aceleaşi drepturi ca şi autorul lor, reprezentând practic persoana autorului
lor. Cu alte cuvinte, va exista autoritate de lucru judecat chiar şi atunci când părţi în noul
litigiu sunt creditorii chirografari, succesorii universali sau cu titlu universal ai părţilor iniţiale,
precum şi dobânditorii cu titlu particular, însă, în ceea ce priveşte pe cei din urmă,
autoritatea se aplică doar în privinţa hotărârilor referitoare la dreptul transmis şi care sunt
anterioare actului de transmitere a dreptului. Totodată, nu are importanţă dacă în litigiul
ulterior celui în care s-a obţinut hotărârea judecătorească, care a intrat în autoritatea de
lucru judecat, calitatea părţilor a fost schimbată, atât timp cât obiectul şi cauza celor două
sunt identice.
-ca efect al autorității de lucru judecat, părții i se poate crea o situația mai rea decât cea din
hotărârea atacată, potrivit art.432 teza finală C.proc.civ.
-în ceea ce priveşte partea din hotărâre care intră în autoritatea de lucru judecat, aceasta
vizează dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin
care s-a rezolvat o chestiune litigioasă [art. 430 alin. (2) C. proc. civ.].
-cu toate acestea, hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are
autoritate de lucru judecat asupra fondului. Spre exemplu, luarea unei măsuri pe calea
ordonanţei preşedinţiale nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului.
-când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat are caracter
97
provizoriu, până la momentul la care aceasta devine definitivă. În ceea ce priveşte

exercitarea căilor de atac a contestaţiei în anulare şi a revizuirii, hotărârea astfel atacată îşi
păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre [art. 430
→din punct de vedere probator, hotărârea constituie, înscris autentic (art. 434 C. proc. civ.),
astfel încât constatările personale ale instanţei de judecată, care a pronunţat hotărârea, fac
dovadă până la înscrierea în fals.
→un alt efect al hotărârii judecătoreşti este acela că ea este obligatorie faţă de părţi şi
opozabilă erga omnes.
3.4. Cheltuielile de judecată(art.451-art.455 CPC)
constituie totalitatea sumelor de bani avansate de părţi pe parcursul

procesului, intrând în această categorie taxele judiciare de timbru,
onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor, onorariile
avocaţilor curator (dacă este cazul), sumele cuvenite martorilor pentru
deplasare, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare,
precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a
procesului civil.
→nu se acordă din oficiu, ci doar la cerere;

→onorariile de avocat și de expert,interpret pot fi cenzurate de catre instanță în ipoteza în
care acestea apar ca fiind vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea
cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat;
→fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a
pierdut procesul.
→pentru situaţiile în care există coparticipare procesuală, cheltuielile de judecată vor fi
suportate în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura
raportului juridic existent între coparticipanţi.
→dacă cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, culpa procesuală se împarte
între reclamant şi pârât, astfel încât, instanţa va acorda celui care a câştigat procesul numai o
parte din cheltuielile de judecată, corespunzătoare pretenţiilor admise.
→sunt situaţii în care, deşi reclamantul câştigă procesul, pârâtul nu va putea fi obligat la
plata cheltuielilor de judecată. Astfel, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de
judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la
plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost
pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere (art. 454 C. proc. civ.).
→în ceea ce priveşte termenul de formulare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată,
acesta diferă în funcţie de momentul procesual în care se solicită. Astfel, dacă se optează
pentru solicitarea lor în procesul în curs de desfăşurare (fiind, deci, capăt de cerere
98
accesoriu), acestea pot fi solicitate până la închiderea dezbaterilor asupra fondului

cauzei; dacă cererea având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată nu a fost formulată
în cadrul procesului pendinte, cheltuielile vor putea fi solicitate de partea care a câştigat
procesul, pe cale separată, prin formularea unei acţiuni în pretenţii, în termenul de
prescripţie de drept comun de 3 ani, termen care începe să curgă de la data rămânerii
definitive a hotărârii prin care cel în cauză a câştigat procesul.
3.5. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti
3.5.1. Îndreptarea hotărârii judecătoreşti (art.442 CPC)
→îndreptarea hotărârii judecătoreşti (indiferent dacă vizează o încheiere, o sentinţă sau o

decizie), presupune corectarea erorilor materiale ivite în cuprinsul acesteia.
→poate avea ca obiect erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor
sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri.
→poate fi formulată de către partea interesată, un terţ interesat sau de către instanţă din
oficiu.
→poate fi formulată oricând după pronunţarea hotărârii, neexistând un termen imperativ
înăuntrul căruia să se impună a fi formulată.
→ca regulă, judecata se face fără citarea părţilor, în camera de consiliu. Prin excepţie, părţile
vor fi citate dacă instanţa apreciază că este necesar ca acestea să dea anumite lămuriri.
→în cazul în care se admite cererea de îndreptare a hotărârilor, aceasta se va efectua în
ambele exemplare ale acesteia.
→în ceea ce priveşte căile de atac, încheierea prin care instanţa a admis/a respins cererea de
îndreptare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat
îndreptarea.
→dacă cererea de îndreptare a fost admisă, iar eroarea nu a fost cauzată din culpa părţii,
cheltuielile efectuate de către parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de către
stat (art. 447 teza I C. proc. civ.). Dacă cererea de îndreptare a fost respinsă, cheltuielile
efectuate de către parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de parte, potrivit
dreptului comun (art. 447 teza a II-a C. proc. civ.).
3.5.2. Lămurirea hotărârilor şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii(art.443 CPC)
→se dispun în situaţia în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau
aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, care nu pot
fi duse la îndeplinire (spre exemplu, au fost admise în integralitate atât cererea de chemare
în judecată, cât şi cererea de intervenţie a terţului voluntar principal, ambele având acelaşi
obiect).
→prin procedura de lămurire a dispozitivului, instanţa nu poate să modifice hotărârea, ci
doar să expliciteze dispoziţiile acestuia.
99
→ca în cazul îndreptării, partea nu poate solicita lămurirea dispozitivului prin intermediul
apelului sau al recursului, ci doar prin intermediul acestei proceduri.
→lămurirea vizează contradicţia existentă între măsurile dispuse de către instanţă în
cuprinsul dispozitivului şi nu contradicţia dintre măsurile din considerente şi cele din
dispozitiv. Pentru această ultimă situaţie, partea poate exercita căile de atac prevăzute de
lege împotriva respectivei hotărâri, şi nu procedura lămuririi.
→cererea de lămurire poate fi formulată oricând, dar numai până la iniţierea procedurii de
executare silită, moment după care nu va mai putea fi formulată decât contestaţia la titlu.
→din punctul de vedere al procedurii de soluţionare, lămurirea şi înlăturarea dispoziţiilor
contradictorii din hotărâre nu pot avea loc din oficiu, ca în cazul îndreptării, ci doar la cererea
părţilor.
→cererea se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită,
indiferent că ar fi vorba de prima instanţă, de instanţa de apel sau de instanţa de recurs.
→instanţa va soluţiona cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu
citarea părţilor, încheierea fiind supusă aceloraşi căi de atac precum hotărârile în legătură cu
care s-a solicitat lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii.
→dacă cererea de lămurire a fost admisă, cheltuielile efectuate de către parte cu formularea
acestei cereri vor fi suportate de stat (art. 447 teza I C. proc. civ.), în timp ce respingerea cererii
are drept consecinţă suportarea acestor cheltuieli de parte, potrivit dreptului comun (art. 447
teza a II-a C. proc. civ.).
3.5.3. Completarea hotărârilor judecătoreşti(art.444 CPC)
→intervine atunci când prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt
de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, precum şi
atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, ale experţilor, ale
traducătorilor, ale interpreţilor sau ale apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
→în ceea ce priveşte termenul de formulare a cererii de completare, spre deosebire de
cererea de îndreptare sau lămurire, aceasta se formulează în acelaşi termen în care se poate
declara, după caz, apel sau recurs, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac
sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul
hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în
termen de 15 zile de la comunicare (art.444 alin.(1) C.proc.civ.).
→ca şi în cazul lămuririi, instanţa nu poate dispune din oficiu completarea hotărârii, ci doar
la cererea părţii interesate.
→competenţa de soluţionare a cererii de completare aparţine instanţei care a pronunţat
hotărârea a cărei completare se cere. Instanţa va soluţiona cererea de urgenţă, cu citarea
părţilor, prin hotărâre separată.
→completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, însă partea are
posibilitatea de a formula o cerere de revizuire în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 1
C. proc. civ., în măsura în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii legale pentru exercitarea
100
acestei căi de atac de retractare.

→hotărârea prin care instanţa a admis/a respins cererea de completare este supusă
aceloraşi căi de atac precum hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea.
→ca şi în cazul îndreptării şi al lămuririi, dacă cererea de completare a fost admisă,
cheltuielile efectuate de către parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de stat
(art. 447 teza I C. proc. civ.), iar dacă cererea de completare fost respinsă, cheltuielile
efectuate de către parte cu formularea acestei cereri vor fi suportate de parte, potrivit
dreptului comun (art. 447 teza a II-a C. proc. civ.).

Enumerați elementele de asemănare și de diferențiere între
cere cererea de îndreptare, completare și lămurire a hotărârii.
Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti constituie a patra etapă a judecăţii

în primă instanţă în interiorul căreia judecătorii stabilesc situaţia de fapt, în raport de care
vor aplica apoi normele juridice corespunzătoare acesteia.
Data hotărârii judecătoresti este data la care minuta este pronunțată.
Hotărârile judecătorești se numesc încheieri, sentințe, decizii.
Hotărârea judecătorească este formată din partea introductivă (practicaua),
considerente și dispozitiv.
Cheltuielile de judecată totalitatea sumelor de bani avansate de părţi pe parcursul
procesului, intrând în această categorie taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţilor,
ale experţilor şi ale specialiştilor, onorariile avocaţilor curator (dacă este cazul), sumele
cuvenite martorilor pentru deplasare, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de
cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului civil.
101
Rezolvați următorul test grilă. Grilele pot avea unul sau două răspunsuri
corecte.
1. Excepția autorității de lucru judecat:

a) este o excepție de fond, absolută, peremptorie;
b) ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai
rea decât aceea din hotărârea atacată;
c) constituie o apărare de fond.
2. Hotărârea judecătorească:
a) produce efecte între părți, succesorii acestora, precum și față de terțele persoane care nu
au avut nicio calitate în cauza în care s-a pronunțat hotărârea;
b) produce efecte numai între părți și succesorii acestora;
c) este opozabilă oricăror terțe persoane, atâta timp cât acestea nu fac, în condițiile legii,
dovada contrară.
3. Dacă există contradicție între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia,

partea interesată va putea:
a) formula o cerere de lămurire a hotărârii;
b) exercita calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârea respectivă;
c) solicita completarea hotărârii.
4. Dacă în cuprinsul hotărârii judecătorești există erori referitoare la susținerile

părților, acestea pot solicita:
a) îndreptarea hotărârii;
b) completarea hotărârii;
c) lămurirea hotărârii.
5.Nu pot fi micșorate de către instanță cheltuielile de judecată având ca obiect:

a) onorariile avocaților;
b) onorariile experților;
c) plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
1.ab; 2.bc; 3.b; 4.a; 5.c

102
1.Care sunt termenele în care se pot formula cererile de indreptare, completare și lămurire a
hotărârii judecătorești?
2.Care sunt cheltuielile de judecată care pot fi micșorate de către instanță?
3.Ce fel de excepție este excepția autorității de lucru judecat?

acesteia.
1.G.Răducan, M.Dinu, Fise de procedură civilă pentru admiterea in avocatură

și magistratură, Ed.a VII-a, Buc., 2020
2.M.Dinu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu, Buc., 2020
3.Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu,
Bucureşti, 2020
4. V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional
civil, arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2016
103
LEGENDĂ SIMBOLURI UTILIZATE
Timp mediu estimat pentru studiu individual
simbol care indică obiectivele specifice unității de învățare
simbol care indică sediul materiei care urmează a fi

prezentată în unitatea de învățare
simbol care atenționează asupra începerii prezentării unui

capitol nou/unei secțiuni noi
simbol care atenționează asupra începerii prezentării unei

subsecțiuni noi
simbol care indică regulile esențiale/principale care stau la

104
baza unui capitol sau subcapitol
clasificări
Caracteristici ale instituției
simbol utilizat pentru sarcina de lucru indicată pe parcursul

prezentării aspectelor teoretice ale unității de învățare
simbol utilizat pentru rezumatul unității de învățare
simbol utilizat pentru testele de autoevaluare indicate pentru

fiecare unitate de învățare
105
simbol pentru răspunsurile date la întrebările de

autoevaluare
simbol pentru lucrarea de verificare indicată la fiecare

unitate de învățare
simbol utilizat pentru a indica bibliografia

minimală/selectivă pentru o unitate de învățare
Anunț important!
106
107
108
109

Drept Procesual Civil (II) ID 2021-2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Procesual Civil (II) ID 2021-2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conf.univ.dr.

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI

DREPT PROCESUAL CIVIL2

III. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA CURSULUI

I.Etapa scrisă. Procedura prealabilă sesizării instanţei. Cererea de chemare în judecată.

Unitatea de învățare nr.2

3.1. Clasificarea excepţiilor procesuale

Unitatea de învățare nr.3

Unitatea de învățare nr.4

Unitatea de învățare nr.5

1. G.Răducan, M.Dinu, Fise de procedură civilă pentru admiterea in avocatură și

V.METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.I

ETAPA SCRISĂ. PROCEDURA PREALABILĂ SESIZĂRII INSTANŢEI. CEREREA DE CHEMARE ÎN

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore

La finalizarea studiului unității de învățare studentul va fi în măsură să:

cunoască și să utilizeze adecvat cererile aferente etapei

cunoască elementele cererii de chemare în judecată, a

înțeleagă particularitățile regularizării cererii de chemare

1.Procedura prealabilă sesizării instanţei

o procedură obligatorie de urmat în cazurile în care legea condiţionează

Mijlocul de invocare a lipsei procedurii prealabile

Cine si in ce termen poate invoca excepția?

Care sunt efectele admiterii exceptiei?

2. Cererea de chemare în judecată

actul de procedură prin care se declanşează procesul civil

2.1.Elementele cererii de chemare în judecată

-dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România unde

Elementele de identificare a reprezentantului părţii

Obiectul cererii şi valoarea lui

Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea

Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere

2.3.Numărul de exemplare și timbrarea cererii de chemare în judecată

-sancţiune: netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererii atrage anularea cererii de

2.4. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată

2.5.Verificarea si regularizarea cererii de chemare în judecată

-probele de care înţelege să se folosească pentru dovedirea pretenţiilor sale;

2.7.Modificarea cererii de chemare în judecată (cererea adiţională)(art.204)

– se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

2.8. Comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată. Răspunsul la întâmpinare

2.9.Fixarea propriu-zisă a primului termen de judecată (art.201)

Cuprinsul întâmpinării. Comunicarea întâmpinării.Sancțiunea nedepunerii întâmpinării

În ceea ce privește comunicarea întâmpinării, exceptând situaţiile în care legea prevede

întâmpinarea se formulează într-un singur exemplar pentru comunicare atunci când:

Ca natură juridică, cererea reconvențională este o cerere de chemare în judecată prin

Conţinutul, forma și termenul de formulare al cererii reconvenţionale

Judecarea cererii reconvenţionale

Sarcină de lucru nr. 1

5.Rezumatul unității de învățare

1.Cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care instanța a anulat

3. Sunt adevărate următoarele afirmații :

c) în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, judecătorul poate anula cererea

5. Întâmpinarea la cererea adițională a reclamantului:

6. Cererea de chemare în judecată nu se consideră a fi modificată atunci când:

7. Cererea de chemare în judecată declanșează procesul civil:

10. Cererea reconvențională:

a) nu poate fi disjunsă în procesele de divorț;

7.Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

1.c; 2.a,b; 3.b;4.a; 5.c; 6.c; 7.a;8.b;9.b; 10.a

Răspundeți succint următoarelor întrebări:

2. Care este cuprinsul întâmpinării?

3.Care este sancțiunea nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege?

4.Enunțați momentele etapei scrise (de la depunerea cererii de chemare în judecată).