Tema nr.

6 Obiectul infracţiunii

Plan:
1. Noţiunea obiectului in fracţiunii.
2. Modalităţile obiectului infracţiunii.
3. Obiectul material al infracţiunii.

1. Noţiunea şi modalităţile obiectului infracţiunii

În ştiinţa dreptului penal ceea la ce atentează infracţiunea poartă denumirea de obiect al
infracţiunii. Natura socială a infracţiunii se reflectă în atentarea la valorile sociale şi personale.
Rezultat al acestei activităţi infracţionale este deformarea stării de stabilitate instaurate în
societate. Anume de aceia cele mai importante valori necesită o apărare juridico-penală alcătuind
în cazul atentării ilegale la ele obiectul infracţiunii.
În legislaţia penală definiţia obiectului infracţiunii lipseşte. În literatura de specialitate s-au
expus diferite păreri obiectul asociindu-se cu relaţiile sociale, valorile sociale, personalitatea
umană.
În teoria dreptului penal dominantă este definirea obiectul infracţiunii ca fiind valorile şi
relaţiile sociale formate în jurul lor care sunt vătămate, lezate sau puse în pericol prin săvârşirea
faptei prejudiciabile.
Relaţiile sociale constituie legături tipice, stabile, obiective formate între membrii
societăţii. Valorile şi relaţiile sociale posedă diferit grad de importanţă în corespundere cu care se
diferenţiază şi reacţia statului la vătămările aduse lor.

2. Modalităţile obiectului infracţiunii

În teoria dreptului penal se face distincţia între mai multe categorii de obiecte, ţinându-se
seama de anumite criterii. Sunt cunoscute, astfel, categoriile de obiect juridic şi material; obiect
juridic general, generic şi special; obiect principal şi obiect secundar.
În ştiinţa dreptului penal al RM tradiţional se deosebesc trei categorii de obiecte.
Obiectul general reprezintă totalitatea relaţiilor sociale privitoare la ordinea de drept, adică
toate valorile sociale apărate de legea penală împotriva infracţiunilor. Această categorie de obiect
este comună pentru toate infracţiunile.
Obiectul generic (de grup) al infracţiunii constituie un grup de valori şi relaţii sociale
omogene vătămate sau puse în pericol de către un grup de infracţiuni. Acest tip de obiect
serveşte drept temelie a sistematizării PS a CP, de aceea el este reflectat în denumirile capitolelor
PS.
Obiectul juridic nemijlocit sau special reprezintă valoarea sau relaţia socială concretă
căreia i se aduce daună nemijlocită prin intermediul infracţiunii.(exemple) Obiectul nemijlocit se
află în subordonare faţă de obiectul generic.
Unele infracţiuni cu componenţă complexă pot avea mai multe obiecte nemijlocite. În
această situaţie unul dintre le este considerat principal, iar celălalt secundar sau adăugător.
Obiectul principal reprezintă acea valoare sau relaţie socială anume pentru apărarea căreia
a fost creată special norma juridico-penală respectivă. Acestui obiect i se aduce daună
întotdeauna la comiterea crimei.
Obiectul secundar constituie acea valoare sau relaţie socială căreia i se aduce daună
alături de obiectul principal.
Unii autori mai deosebesc şi obiect facultativ ca o categorie aparte a obiectului secundar,
în cazul în care lui i se aduce daună nu în toate cazurile de comitere a infracţiunii. (exemple).

3. Obiectul material
După cum deja s-a menţionat în teoria dreptului penal se face distincţie între obiectul
juridic şi obiectul material.
Obiectul juridic reprezintă o valoare sau relaţie socială.
 Există însă un şir de relaţii şi valori sociale care pot exista doar în jurul unor obiecte,
lucruri concrete. (exemple). Acestea astfel constituie expresia materială a acestora. Cauzarea
daunei acestor relaţii sau valori este posibilă doar influenţând asupra obiectului material.
Astfel obiectul material reprezintă entitatea materială în jurul căreia se naşte o relaţie
socială şi, acţionând asupra căreia, infractorul aduce daună acestei relaţii.
Determinarea corectă a obiectului material are o mare importanţă pentru a delimita
infracţiunea de alte delicte, a califica corect fapta.
Obiectul material trebuie deosebit de instrumentele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii. În
jurul ultimelor nu se naşte relaţia socială căreia infractorul tinde să-i aducă daună.