1.

Considerațiuni psihologice privitor la mărturie

Din perspectiva psihologiei judiciare, mărturia este rezultatul unui proces de
observare şi memorare involuntară a unui fapt juridic urmat de reproducerea
acestuia într-o formă orală sau scrisă, în faţa organelor de urmărire penală sau a
instanţelor de judecată.
Nu poate exista mărturie fără martor şi nici martor fără evenimentul judiciar
obiectiv, intersubiectiv testabil, care constituie obiectul mărturiei.
Astfel, Enrico Altavilla insista asupra faptului că „fenomenul psihologic al
mărturiei are un dublu aspect subiectiv şi obiectiv: capacitatea psihologică a
individului de a depune mărturie, proprietatea obiectului sau evenimentului de a
forma obiectul mărturiei".
Cu privire la mărturie şi la martor, trebuie avute în vedere:
a) testimoniabilitatea, adică acea trăsătură a evenimentului judiciar de a putea
forma, din punct de vedere legal, obiect al probaţiunii;
b) memorabilitatea, constând în capacitatea obiectului de a fi memorat, pentru că
sunt situaţii ce efectiv nu pot fi memorate pentru că nici nu pot fi percepute, ele
situându-se sub pragurile perceptibilităţii umane;
c) fidelitatea care, în opoziţie cu memorabilitatea, constă în capacitatea individului
de a-şi aminti evenimentul judiciar şi a depune mărturie;
d) sinceritatea care constă în disponibilitatea subiectivă a martorului de a spune
adevărul.
Într-un proces, probele sunt reprezentate în cea mai mare parte de depoziţiile
martorilor. Aceste probe ridică un anumit număr de probleme, între care:
- erorile involuntare pe care martorii le comit în mod frecvent;
- reţinerile unor martori de a depune, de teama consecinţelor pe care le-ar
putea suferi în urma declaraţiilor făcute;
- publicitatea audierii;
- instrucţiunile pe care avocaţii le dau martorilor pentru a depune într-un
anumit fel.
În acelaşi sens, reputatul jurist Philippe Quare, avocat pe lângă Curtea de Apel din
Bruxelles, prezentând o sinteză a studiilor criminologilor Vidai şi Magnol asupra
carenţelor de fidelitate ale mărturiilor judiciare enumera:
- „o mărturie integral fidelă este o excepţie";
- „un martor sincer se poate afla în eroare;
- „întinderea şi fidelitatea unei mărturii judiciare se diminuează proporţional cu
vechimea faptelor destăinuite";
- „valoarea depoziţiilor nu este proporţională cu numărul martorilor, iar o
minoritate poate avea dreptate împotriva unei puternice majorităţi";
- „un mare număr de anormali, necunoscuţi ca atare, sunt ascultaţi ca martori şi
deformează adevărul ca urmare a tulburărilor şi handicapurilor personale" .

Mărturia de bună-credinţă este mărturia care, depusă sub jurământ, nu este

mincinoasă, nu izvoreşte din reaua-credinţă a martorului şi prin depunerea ei nu se
urmăreşte obţinerea unui interes material sau moral, neintrând sub incidenţa legii
penale.

Martorul de bună-credinţă are ca interes obţinerea adevărului şi aducerea celor

vinovaţi în faţa justiţiei, în această dorinţă a sa putându-se afla în eroare, astfel
încât mărturia de bună-credinţă, dar falsă din punctul de vedere al conţinutului, să
producă alte efecte decât cele scontate.

Martorul mincinos are un scop, un interes în baza căruia va acţiona pentru a obţine
rezultatul dorit, fără a se lăasa influenţat de pasiunea pentru dreptate, cunoscând
sau necunoscând adevărul desăre săvârşirea unei fapte ori prezentând faptele în
mod denaturat, având o atitudine potrivită faptelor povestite şi încercând să
convingă anchetatorul de adevărul spuselor sale, astfel încât în depoziţia sa nu se
vor regăsi cauzele care alterează depoziţia martorului de bună-credinţă.

Mărturia de bună-credinţă poate fi alterată de diverse cauze :

- printre care se numără şi „unghiul de deviere”, mărturia sinceră reprezentând

o reflectare a realităţii prin prisma subiectivităţii martorului, între realitatea
obiectivă şi reflectarea ei subiectivă existând un unghi de deviere,

- capacitatea redusă a senzorialităţii umane de a recepţiona toate informaţiile

din jur,

- incapacitatea creierului uman de a prelucra toate informaţiile primite,

- adaosul la informaţiile iniţiale,

- existenţa pragurilor minime şi maxime ale recepţiei.

Modificările psiho – fizico – somatice, pot fi considerate, unele, indicii ale

nesincerităţii martorului iar altele ale sincerităţii, aceste modificări stând la baza
identificării atitudinii sincere ori nesincere a martorului.

În categoria indicilor pozitivi se pot încadra: atitudinea francă, relatarea fluentă a

faptelor, dispoziţia de a răspunde la întrebări, regretul martorului de a nu putea
răspunde la anumite întrebări, expunerea riguroasă, precisă, caracterul emotiv al
amintirilor.
Printre indicii negativi se regăsesc: atitudinea de prudenţă exagerată, expunere
şovăielnică, contradicţiile, tulburarea, paloarea, roşeaţa feţei, etc. Aceste constatări
pot fi considerate indici cu valoare psihologică orientativă, fiind desprinse din
observarea atitudinii şi a comportamentului expresiv al martorului în faţa organului
judiciar.

2. Etapele psihologice de formare a mărturiei

Marturia este un proces de cunoastere a realitatii obiective structurat pe patru faze

și anume:

- receptia (perceptia) informatiilor;

- prelucrarea lor logica;

- memorarea;

- reproducerea.

Receptia senzoriala a unor evenimente este prima etapa a fonnarii marturiei, fiind
un proces psihic de cunoastere.

Notiunea de perceptie este utilizata într-un sens mai larg, cuprinzând atât senzatia
cât si perceptia propriu-zisa.

Senzatia este cea mai simpla foma de reflectare senzoriala a însusirilor izolate, ale
obiectelor sau ale persoanelor, prin intemediul unuia dintre organele noastre de
simț.

Perceptia este consecinta unei reflectari mai complexe care conduce la

constientizare, la identificarea obiectelor si fenomenelor.

Aprecierea marturiei se va face în functie de existenta acestor senzatii care pot fi:
cutanate (tactile, tem1ice, algice), olfactive si gustative.

Senzatiile tactile joaca un rol important, rezultat al stimularii receptolilor cutanati,

fiind determinate de deformarea, de distorsiunea pielii ca efect al presiunii. La
aprecierea marturiei întemeiata pe senzatiile tactile, intereseaza detem1inarea cât
mai exacta a suprafetei corpului care a venit în contact cu diferite obiecte, stiindu-
se ca cele mai sensibile zone unde acuitatea tactila este intensa sunt: vârful
degetelor, suprafata limbii, buzele, cea mai scazuta acuitate fiind în cazul pielii de
pe spate.

Totodata, perceptia tactila poate fi falsa datorându-se limitelor obiective ale acestui
receptor, dar si unor cauze de ordin subiectiv - iluzia. lluzia reprezinta o perceptie
eronata a unui obiect sau fenomen ce determina o imagine deformata, denaturata,
dar nu integral falsa a realitatii, care se datoreste suprapunerii peste un sistem
consolidat de legaturi noi care au elemente comune cu primul.

Informatiile dobândite prin senzatiile osmice sunt informe, impalpabile,

inconstante, iar marturia întemeiata exclusiv pe senzatiile olfactive nu poate oferi
decât date despre natura obiectului, dar nu ofera posibilitatea localizarii în spatiu a
stimulilor si nici identificarea persoanelor si obiectelor.

Senzatiile gustative constituie o alta sursa a marturiei, fiind produse de însusirile

chimice ale substantelor dizolvate în saliva sau solutii apoase.

Capacitatea omului de a percepe asemenea senzatii se reduce la un numar de patru,

si anume: dulce, amar, acru, sarat.

O alta sursa a marturiei o constituie receptia auditiva. Senzatiile auditive constituie

rezultatul actiunii undelor sonore asupra receptorilor auditivi, care vor putea fi
înregistrate doar daca se gasesc la frecventa cuprinsa între aproximativ 20 si 20000
cili pe secunda.

Marturia cu sursa constituita de senzatiile vizuale, reprezinta marturia tip, cel mai
des întâlnita, acest lucru se datoreste si necesitatii reconstituirii cât mai fidel a
configuratiei locului în care s-a savârsit infractiunea.

Ochiul uman functioneaza ca o camera fotografica. Logic, ar trebui ca obiectele

lumii exterioare sa fie reflectate dupa legile opticii, adica cristalinul ocular' fiind ca
o lentila convexa, obiectele ar' trebui sa fie inversate si sa fie oglindite în functie de
distanta: cele apropiate sa para mai mari, cele mai îndepartate mai mici, însa la
fiintele umane pe traiectoria dintre retina si cortex are loc "corectarea imaginii",
astfel încât obiectele sunt ,,neinversate".

Perceperea timpului reprezinta un proces complex si consta în reflectarea duratei

obiective a unui fenomen, a vitezei si succesiunii sale. Evenimentele percepute
sunt pastrate în memorie sub forma reprezentarilor, erorile aparând datorita
stergelii din memorie a anumitor reprezentari. Restabilirea în memoria martorului a
reprezentarilor sterse poate fi obtinuta printr-o corecta determinare a succesiunii
evenimentului perceput anterior.

În cadrul aprecierii timpului se pot distinge anumite etape legate de situarea în

timp a unor evenimente, fapte. Ele sunt, de fapt, situatii tipice:

• Localizarea în timp a faptei savârsite, a altor actiuni legate de infractiuni;

• Durata în timp a infractiunii, a altor activitati si succesiunea în timp;

• Raportul de antecedenta si de subsecventa a unor fapte, actiuni, succesiunea în
timp a unor împrejurari având legatura cu infractiunea sau faptuitorul acesteia;

• Ritmul, viteza de desfasurare a unor fapte.

Un rol important în procesul perceptiei îi revine si atentiei, fenomen psihic intim

legat de perceptie, în absenta careia marturia este de neconeput, atribuind acesteia
vigoare si plenitudine.

In actul marturiei se regaseste atât atentia voluntara (intentionata), cât si cea

involuntara (neintentionata), dar specific matiorilor este atentia involuntara care va
fi mobilizata de o serie de factori interni si externi.

În evaluarea martorului si a marturiei trebuie sa se tina seama si de alte doua tipuri

de atentie, si anume:

Tipul static - când marturia va prezenta grade egale de fidelitate pe tot patrcursul
actului perceptiv;

Tipul dinamic - marturia va contine infonnatii mai exacte asupra faptelor petrecute
la un scurt interval de timp de la declansarea fenomenului spre care si-a îndreptat
atentia.

Din analiza acestora se impun doua concluzii în evaluarea marturiei si tactica

ascultarii martorilor:

1. Daca martorul nu reuseste sa fumizeze infonnatii cu privire la pricina în întreaga

sa desfasurare, nu înseamna neaparat ca este de reacredinta;

2. Când la producerea unui fapt au asistat mai multe persoane este indicat a fi
ascultati cât mai multi martori pentru a se putea, în felul acesta, reproduce întreg
tabloul infractiunii.

Prelucrarea informației. – ține de gândire. Aparatul nostru senzotial nu

recepteaza imaginea lucrurilor si fenomenelor, ci doar lumini, sunete, mirosmi,
care numai la nivelul cortical, în scoarta cerebrala, vor fi integrate în ansambluri si
vor fi prelucrate si decodate.

Informatiile emise, receptionate integral sau partial sunt decodate, se structureaza

logic/semantic, dobândind un sens. Sensul este fixat în cuvânt si este purtator de
cuvânt.

Decodarea informatiilor efectuata, gasirea si selectarea cuvântului potrivit nu

constituie punctul final al procesului de prelucrare. Fiecare cuvânt este purtator de
sens, acest sens este apropiat la toti cunoscatorii acelui limbaj - un anume dialect.
In procesul de decodare se constientizeaza calitatile spatio-temporale si se
estimeaza valoarea lucrurilor, fiintelor, deplasarea lor.

Memorarea informației. Din perspectiva psihologica, memorarea reprezinta

ansamblul procedeelor de întiparire (memorare), pastrare, recunoastere si
reproducere a experientei dobândite anterior.
Procesul de memorare cuprinde trei faze:
a) de achizitie (memorare);
b) de retinere, de pastrare;
c) de reactivare, reactualizare

si se caracterizeaza prin:
• Selectivitate, adica ceea ce o persoana umana memoreaza mai repede, va fi mai
durabil, uitat mai greu, însemnând ca acele evenimente au o anumita semnificatie;
• Caracter activ - ilustreaza legatura dintre memorie, continut si conditiile
activitatilor omului si mijloacele utilizate pentru realizarea finalitatii dorite;
• Caracter inteligibil- evidentiaza legatura dintre procesele de întiparire,
conservare, evocare si gândire.
Memorarea voluntara presupune prelucrarea si ordonarea informatiilor, martorul
deliberat evoca, repeta pentru sine sau pentru altii fapte percepute, supune unui
examen critic impresiile dobândite, face însemnari, noteaza anumite date, si toate
acestea pentru a face marturia cât mai exacta si completa.
Memorarea involuntara nu presupune existenta scopului, intentia de a memora, dar
nu prezinta nici o activitate pasiva, mecanica a informatiilor dobândite.
Memorarea plastic-intuitiva presupune capacitatea subiectului de a-si Întipari si
conserva În memorie reprezentarile concrete ale faptelor si obiectelor percepute
anterior.
În functie de durata stocarii se poate vorbi de memorie de scurta durata, de durata
medie si de lunga durata.
In cazul în care continutul memorial este de minima importanta putem vorbi de
memorie de scurta durata (short tenn memory) sau memorie primara întâlnita la
retinerea unui numar de telefon nesemnificativ sau a sumelor partiale la o adunare.

Asupra memoriei actioneaza "uitarea", ce constituie reversul pastrarii si se

manifesta sub forma neputintei reconstituirii unor date memorate, ori în
imposibilitatea recunoasterii unor evenimente traite la o noua confruntare cu
acestea ori reproducerea sau recunoasterea lor eronata.
Timpul reprezinta un factor decisiv care reactioneaza asupra memoriei ca un agent
"purificator" al infonnatiilor.
Reproducerea mărturiilor. Reproducerea reprezinta ultimul moment al formarii
marturiei. Reproducerea este un fenomen destul de complex care nu se face
mecanic, ci în strânsa legatura cu procesul de gândire.
În marturie, modalitatea principala de transmitere a informatiilor, modul comun de
obtinere a depozitiilor îl constituie reproducerea orala, care în procesul judiciar
îmbraca forma relatarii (evocarii, nararii) libere, spontane a faptelor percepute,
precum si forma raspunsurilor la întrebarile adresate de organul judiciar -
interogatoriul. Reproducerea poate îmbraca forma depozitiei scrise personal de
catre martor.
Reproducerea este influentata de mai multi factori ca imaginatia, gândirea,
limbajul, atentia.
Reproducerea poate aparea fie sub forma relatarii spontane a faptelor si prezinta
avantajul ca martorul va evoca numai acele fapte sau împrejurari care s-au
conservat nealterat în memorie, pe care si le aminteste cu usurinta, dar prezinta si
dezavantajul. ca întinderea informatiilor este redusa, lucru care se poate datora atât
unor reale dificultati de reamintire, cât si ignorarii de catre martorul a unor aspecte
importante. Dar si sub fonna interogatoriului, care va succeda relatarea libera.
În subsidiar, reproducerea poate aparea sub forma scrisa - declaratia consemnata
personal de maltor, la care se va apela numai în conditii improprii în care se va
desfasura /eproducerea, ce pot afecta capacitatea de reproducerea orala a
maltorului.
Ca si celelalte etape ale marturiei si reproducerea este supusa erorilor ce se pot
datora diferitelor cauze: denaturari prin auditie, prin omisiune, prin substituu'e,
prin transfonnare.

Cea de-a doua etapa a reproducerii - recunoasterea - reprezinta o modalitate

secundara de comunicare a infonnatiilor. Recunoasterea este realizata de organele
de umarire penala în cadrul careia persoanele si obiectele având o identitate
necunoscuta sunt înfatisate mmtorului cu scopul de a le identifica, adica daca au
fost percepute în conditiile savârsirii infhctiunii, sau în situatii anterioare sau
ulterioare acestuia.
Recunoasterea este precisa, când impresiile percepute de la persoane, plivind
obiectele cu.care matorul vine în contact se identifica, se suprapun sau coincid în
mare parte cu cele anterioare. Este imprecisa când se constata diferite deosebiri.

3. Tipuri de martori

Martorul de bună-credinţă este un preţios auxiliar al justiţiei, prin faptul că prin

relatările sale furnizează elemente pentru stabilirea adevărului material necesar
pentru rezolvarea proceselor.
În aprecierea martorul de bună-credinţă se au în vedere patru categorii de erori
(denaturări) posibile:

§  denaturarea prin adăugare (adiţie), prin care martorul relatează mai mult decât ce
a perceput, exagerând sau inventând fapte imaginare; astfel de denaturări pot fi
cauzate de percepţii incomplete, fragmentate;

§  denaturarea prin omisiune, în principal datorită pierderii cu timpul a unor

împrejurări din memorie;

§  denaturarea prin substituţie, prin care martorul confundă anumite calităţi ale
unor persoane, obiecte, fapte sau substituie, înlocuieşte cu altele percepute anterior
ca urmare a asemănărilor existente între ele;

§  denaturarea prin transformare, se datorează caracterului dinamic şi selectiv al

păstrării şi reproducerii, proces în cadrul căruia datele memorate sunt supuse unui
proces de reorganizare şi restructurare.

Martorii de rea credință sunt aceia care sunt hotarati sa depuna marturii false, fie
din interese materiale – fiind mituiti de infractor, fie din interese spirituale – fiind
prieteni cu infractorul sau dusmani ai victimei.
Caracteristica martorilor de rea-credinţă rezultă din faptul că declaraţiile lor sunt
aproape identice, deoarece orice neconcordanţă le poate trăda atitudinea.

Martorul minor. Minorii au o capacitate de percepere si. de redare a faptelor mai

redusa, deoarece atentia lor se îndreapta, de obicei, spre lucruri care, în general,
sunt lipsite de importanta, astfel ca, deseori, din aceasta cauza si din cauza
capacitatii reduse de a întelege anumite fapte si împrejurari, nu vor
percep~eimportantul, esentialul care intereseaza justitia.
Ceea ce caracterizeaza în primul rând minorul este înclinatia spre fantezie si
sugestibilitate. Lipsa de experienta, cultura redusa, fac mai dificila întelegerea unor
anumite evenimente, int1uentând defavorabil atât perceperea - întelegândule gresit
- cât si fixarea lor în memorie. Unele emotii frecvente la copii (frica, groaza etc.),
denatureaza perceperea unor evenimente care impresioneaza (amenintari, loviri
etc.).

În literatura psihologica s-au facutdiverse clasificari ale martorilor în raport cu

tipul psihologic caruia apartin, încercari de a aseza martorii într-o categorie sau alta
în functie de trasaturile temperamentale dominante, pentru a se evidentia masura în
care apartenenta lor la un tip psihologic sau altul influenteaza favorabil sau
defavorabil asupra perceptiei, memorarii sau reproducerii.
Astfel s-a realizat o grupare a tipurilor intelectuale, unde se deosebesc cinci
categorii de martori:
1. descriptivul;
2. observatorul;
3. emotionalul;
4. eruditul;
5. tipul imaginativ si poetic.
Mai târziu, pe baza altor experimente, pornind de la raporturile dintre subiect si
obiect, s-a ajuns sa se reduca aceasta clasificare la doar doua categorii - tipul
descriptiv si tipul imaginativ.
Pornindu-se de la aceasta clasificare s-au realizat si altele, care aveau ca punct de
plecare orientarea particulara a inteligentei în marturie. Se disting dupa acest
ctiteriu:
1. tipul descriptiv;
2. tipul superficial;
3. tipul inteligent sau armonios;
4. tipul interpretativ;
5. tipul ambitios.
O alta clasificare s-a mcut nu de la datele expetimentale, ci pornindu-se de la
comportamentul martorului fata de realitatea observata, considerata sub un dublu
aspect: atitudinea martorului fata de obiectele percepute si transformari le pe care
le sufera imaginile memorate.
Pe baza acestora, Francois Gorphe grupeaza martorii în:
1. observatori pozitivi;
2. interpretativi;
3. inventivi;
4. armonici;
5. emotivil
Pe când Enrico Altavilla grupeaza martotii în raport cu predominanta unora sau
altora din trasaturile temperamentale, distingând astfel o multitudine de categorii:
1. subiectivi si obiectivi;
2. senzitivi si apatici;
3. nestatornici si susceptibili;
4. falsul impasibil si falsul sensibil;
5. martorul care observa;
6. martorul care descrie;
7. încapatânatul si volubilul;
8. timidul / vanitosul / mincinosul / mitomanul;
9. martoru1care povesteste

Insa prin aceasta multitudine de criterii pe baza carora s-a tacut o pulverizare a
matorilor s-a ajuns la concluzia ca gruparea martorilor în tipul obiectiv și cel
subiectiv este cea mai corectă și astupă celelalte delimitări găsite anterior.
Tipul obiectiv se caracterizeaza prin precizie, bun observator, descrie lucrurile
dupa însusirile lor exterioare, nu este preocupat de semnificatia scenei la care a
patiicipat, iar perceptia se destasoara în absenta unei patiicipari afectiv-emotionale.
Martorul obiectiv este acela care înregistreaza corect si memoreaza fidel faptele
atât timp cât nu i se cer date care depasesc aspectele aparente, exterioare.
Tipul subiectiv cuprinde o materie descriptiva caracterizata printr-o larga extensie,
printr-o observatie minutioasa si o fidela fixare în memorie. Poate cuprinde o
depozitie interpretativa, datorita afectivitatii pe fondul careia se realizeaza
perceptia, a cautarii semnificatiei si a cauzei care a determinat un anumit fenomen,
toate acestea putând falsifica realitatea.