Sunteți pe pagina 1din 27

1.

Administrarea activităţilor ce ţin de protecţia şi utilizarea regnului animal;

Administrarea de stat în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal se realizează de către Guvern
prin intermediul Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, autorităţilor administraţiei publice locale. (art.
4 LegRegnAnim)
Competenţa Guvernului:
- adoptă acte normative şi standarde ecologice în domeniul protecţiei şi folosirii raţionale a animalelor şi
habitatului lor,
- aprobă programele de stat în scopul menţinerii echilibrului ecologic şi diversităţii regnului animal,
- organizează realizarea lor.

Competenţa autorităţilor administraţiei publice locale:


- exercită controlul asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal,
- coordonează amplasamentele obiectelor care afectează starea regnului animal, programele de acţiuni în
domeniul protecţiei, folosirii şi reproducerii regnului animal,
- efectuează măsuri de protecţie şi ameliorare a habitatului animalelor,
- limitează drepturile beneficiarilor regnului animal.

Competenţa Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale:


- coordonează şi exercită controlul de stat asupra respectării legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea
regnului animal.

Organizaţiile social-politice, sindicatele, societăţile vînătorilor şi pescarilor, societăţile ştiinţifice şi alte


organizaţii obşteşti pot acorda sprijin autorităţilor publice şi pot participa nemijlocit la munca de educaţie
ecologică a populaţiei, la realizarea măsurilor de protecţie şi folosire raţională a resurselor regnului animal, pot
crea, conform regulamentelor (statutelor) lor, de comun acord cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi
cu autorităţile administraţiei publice locale inspectorate ecologice obşteşti. (art. 8 LRA)

Cetăţenii sînt datori să păstreze şi să ocrotească regnul animal. Ei pot participa personal sau prin intermediul
organizaţiilor obşteşti la realizarea măsurilor de protecţie, folosire raţională a resurselor regnului animal, pot
prezenta propuneri corespunzătoare autorităţilor publice şi organizaţiilor obşteşti, pot comunica despre
încălcările legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea resurselor regnului animal.
Cerinţele principale privind protecţia şi folosirea resurselor regnului animal:
a) conservarea diversităţii de specii de animale care vieţuiesc în mod natural;
b) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor;
c) conservarea integrităţii biocenozelor;
d) reglementarea efectivului de animale în scopul menţinerii echilibrului ecologic, ocrotirii sănătăţii
populaţiei şi prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate economiei naţionale;
e) repararea completă a pagubelor cauzate habitatului animalelor şi regnului animal şi alocarea de mijloace
cu destinaţie specială pentru restabilirea efectivului de animale sau a mediului lor de trai. (art. 7 leg regn anim)

2. Dreptul de beneficiere asupra regnului animal: (noţiunea, formele, obiectele, subiecţii etc.).

Beneficiari ai regnului animal pot fi persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de propritate şi forma de
organizare juridică. (art. 21 LRA)

Respectînd cerinţele prevăzute de legislaţie, pot fi practicate următoarele modalităţi de folosire a resurselor
regnului animal:
a) vînătoarea sportivă şi de amatori;
b) pescuitul industrial, sportiv şi de amatori;
c) dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului;
d) folosirea în scopuri economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice;
e) folosirea proprietăţilor utile ale animalelor şi a produselor activităţii vitale a acestora. (art. 22 LRA)

Persoanele fizice şi juridice au dreptul să practice doar acele modalităţi de folosire a resurselor regnului animal,
care sînt stabilite de LRA şi permise în perioada respectivă sau pe teritoriul respectiv de către organele de stat
pentru protecţia şi folosirea resurselor regnului animal şi de către autorităţile administraţiei publice locale.
Drepturile de folosinţă a resurselor regnului animal pot fi limitate de către organele de control şi de autorităţile
administraţiei publice locale în cazurile reducerii efectivului de animale sau retragerii din folosinţă a unor
specii de animale în scopul protecţiei lor. (art. 30 LRA)

Obligaţiunile beneficiarilor regnului animal:


a) să respecte regulile, normele, termenele stabilite şi alte cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor
regnului anumal;
b) să folosească resursele regnului animal utilizînd mijloace ce nu prejudiciază integritatea biocenozelor
naturale şi asigură protecţia animalelor care nu au fost oferite în uzufruct;
c) să ţină evidenţa efectivului de animale oferite în uzufruct, cu excepţia celor din pescuitul industrial, să
verifice starea mediului lor de trai;
d) să realizeze măsurile necesare pentru reproducerea regnului animal;
e) să acorde ajutor multilateral organelor de stat, altor organe care exercită controlul asupra protecţiei şi
folosirii resurselor regnului animal;
f) să nu admită degradarea habitatului animalelor;
g) să repare pagubele cauzate regnului animal ;
h) şi alte cerinţe privind protecţia, folosirea şi reproducerea resurselor regnului animal. (art. 31 LRA)

Dreptul de folosinţă a resurselor regnului animal se sistează în cazul:


a) dispariţiei necesităţii de folosinţă sau renunţării la ea;
b) expirării termenului de folosinţă stabilit;
c) apariţiei necesităţii de retragere din folosinţă a unor specii de animale în scopul protecţiei lor;
d) lichidării unităţii căreia i s-a acordat dreptul de folosinţă;
e) neachitării la termen a plăţii pentru folosirea animalelor;
f) nerespectării de către beneficiar a regulilor, normelor, termenelor stabilite şi altor cerinţe de protecţie şi
folosire a resurselor regnului animal. (art. 32 LRA)
Sistarea dreptului de folosinţă a resurselor regnului animal se realizează prin anularea autorizaţiei de folosinţă
de către organul de stat care a eliberat-o.

3. Măsurile juridice de protecţie a regnului animal;

Protecţia regnului animal se asigură prin:


a) stabilirea regulilor, normelor, termenelor şi altor cerinţe de protecţie, folosire şi reproducere a resurselor
regnului animal;
b) prevederea măsurilor de protecţie a animalelor în proiectele de amenajare a teritoriului, de irigaţie, de
construcţii şi în alte proiecte;
c) neadmiterea folosirii neautorizate a resurselor regnului animal;
d) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor;
e) încasarea amenzilor şi despăgubirilor pentru pagubele cauzate animalelor şi habitatului lor;
f) crearea de arii naturale protejate de stat;
g) reproducerea în condiţii de captivitate a speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile;
h) limitarea scoaterii animalelor din mediul natural şi aclimatizarea de specii noi;
i) recultivarea terenurilor deteriorate şi crearea condiţiilor de vieţuire şi reproducere pentru speciile de
animale folositoare;
j) acordarea de ajutor animalelor în caz de îmbolnăvire sau pericol de pieire, ca urmare a calamităţilor
naturale şi a altor cauze;
k) efectuarea de cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal;
l) efectuarea monitoringului asupra proceselor şi fenomenelor ce au loc în lumea animală;
m) educaţia ecologică a populaţiei. (art. 11 LRA)

 Protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor.


Proiectarea şi executarea lucrărilor de desţelenire, irigaţie, desecare, defrişare, extracţia zăcămintelor,
construcţia diferitelor obiective, întocmirea rutelor turistice, crearea zonelor de agrement, amplasarea căilor
ferate, şoselelor, conductelor, canalelor, barajelor etc. pot fi efectuate concomitent cu aplicarea reală a măsurilor
pentru păstrarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor. Aceste lucrări se
efectuează cu informarea prealabilă scrisă a organelor de resort, a opiniei publice, anexînd lista de măsuri
preconizate. Efectuarea lor se permite în baza autorizaţiei eliberate de către Ministerul Ecologiei. (art. 12 LRA)

 Coordonarea privind amplasamentele obiectivelor care afectează starea regnului animal.


Amplasamentele întreprinderilor, construcţiilor şi altor obiective se coordonează cu Ministerul Ecologiei, cu
autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte organe. (art. 13 LRA)

 Prevenirea pieirii animalelor la efectuarea unor procese de producţie.


La efectuarea lucrărilor agricole, de construcţie, de exploatare a mijloacelor de transport etc., persoanele fizice
şi juridice sînt obligate să ia măsuri pentru prevenirea pieirii animalelor. Se interzice incendierea vegetaţiei
uscate, păstrarea materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea
pieirii animalelor. (art. 14 LRA)

 Protecţia speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile.


Speciile de animale rare, periclitate şi vulnerabile sînt în mod obligatoriu protejate de stat şi se includ în Cartea
Roşie a Republicii Moldova.
Nu se admit acţiuni care pot conduce la pieirea, reducerea efectivului, precum şi la degradarea habitatului
acestor specii de animale.
Cartea Roşie cuprinde totalitatea informaţiilor privind starea şi măsurile de protecţie a speciilor (subspeciilor,
populaţiilor) de animale sălbatice şi de plante sălbatice rare şi a celor aflate în primejdia dispariţiei din RM,
informaţii care sînt necesare pentru elaborarea şi înfăptuirea unor măsuri în vederea păstrării şi folosirii lor
raţionale. (art. 1 Hotărârea Guvernului RM cu privire la Cartea Roşie a RSS Moldoveneşti Nr.284 din 09.09.1985
// în Veştile nr.9/95, 1985)
Art. 16 LRA Protecţia speciilor de animale rare, periclitate şi vulnerabile
(1) Speciile de animale rare, periclitate şi vulnerabile sînt în mod obligatoriu protejate de stat şi se includ în
Cartea Roşie a Republicii Moldova.
(2) Speciile de animale rare, periclitate şi vulnerabile, incluse în Cartea Roşie, sînt protejate conform prezentei
legi şi altor acte normative. Nu se admit acţiuni care pot conduce la pieirea, reducerea efectivului, precum şi la
degradarea habitatului speciilor de animale menţionate.
(3) Pentru protecţia speciilor incluse în Cartea Roşie se stabilesc următoarele măsuri:
a) crearea obiectelor şi complexelor din fondul ariilor naturale protejate de stat, prioritar pe terenurile unde
sînt răspîndite animalele incluse în Cartea Roşie şi pe căile de migraţie a unor astfel de specii de animale;
b) interzicerea scoaterii animalelor din mediul natural, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.27 alin. (3);
c) interzicerea deranjării animalelor în habitatul lor natural, în special în perioadele de reproducere,de
hibernare și de migrație.

Dintre speciile de animale rare,periclitate și vulnerabile fac parte:Vidra (Lutra lutra), Nurca europeană (Mustela
lutreola), Jderul (Martes martes),reducerea cărora este datorată vînatului excesiv,cauza fiind blana frumoasă și
durabilă,prețuită încă din cele mai vechi timpuri.Animalele rare prezintă interes economic sporit.

 Colecţiile de animale din fauna sălbatică.


Înfiinţarea şi completarea colecţiilor de animale din fauna sălbatică (colecţii de animale vii în grădinile
zoologice, precum şi de animale împăiate, preparate anatomice etc.) de către persoane juridice prin scoaterea
animalelor din mediul natural anume în aceste scopuri se admite în baza autorizaţiei eliberate de către
Ministerul Ecologiei.
Persoanelor particulare li se interzice colecţionarea animalelor rare, periclitate şi vulnerabile, incluse în Cartea
Roşie a Republicii Moldova.
Posesorii de colecţii de animale din fauna sălbatică sînt obligaţi să respecte regulile de păstrare, completare şi
evidenţă a obiectelor colecţionate, precum şi regulile de comercializare a acestora prevăzute de legislaţie.
Evidenţa de stat a colecţiilor de animale din fauna sălbatică, indiferent de forma de proprietate şi deţinătorul
colecţiei, precum şi ţinerea registrului acestora sînt de competenţa Ministerului Ecologiei şi se efectuează în
baza avizului Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi al Institutului Naţional de Ecologie. (art. 17 LRA)

 Protecţia animalelor în cazul aplicării chimicatelor în economia naţională.


Gospodăriile agricole, forestiere, ale transporturilor etc. care transportă, păstrează şi aplică chimcale, precum
şi cetăţenii sînt obligaţi să respecte regulile de aplicare a chimicalelor în scopul neadmiterii pieirii animalelor şi
degradării habitatului lor.
Se interzice aplicarea chimicalelor pentru care nu au fost elaborate normativele de concentraţii maxime
admisibile în mediul înconjurător.
Persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, sînt obligate să
recupereze pagubele şi profitul ratat cauzate regnului animal în urma aplicării chimicalelor. (art. 18 LRA)

 Importul, exportul, reexportul, tranzitul, strămutarea, aclimatizarea şi încrucişarea animalelor.


Importul şi exportul de animale se admit în bază de acord de mediu, eliberat de Ministerul Ecologiei şi
Resurselor Naturale.

Importul, exportul, reexportul şi tranzitul de animale reglementate de Convenţia privind comerţul internaţional
cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES)* se admit în bază de permis/certificat CITES,
eliberat de Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale (organul de gestiune CITES), cu avizul autorităţilor
ştiinţifice CITES ale Republicii Moldova.
Strămutarea animalelor în habitate noi, aclimatizarea unor specii de animale, noi pentru fauna ţării, precum şi
încrucişarea animalelor se admit în baza deciziei Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale. (art. 19 LRA)
* Republica Moldova a aderat la convenţie prin Legea 1246-XV din 28.09.2000. În vigoare pentru Republica
Moldova din 27 iunie 2001. // Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 2001, volumul 28, pag.257

În scopul protecţiei regnului animal, drepturile beneficiarilor de folosinţă a terenurilor, pădurilor, apelor şi
subsolului pot fi limitate cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, stabilindu-se acestora obligaţiuni în vederea
protecţiei animalelor şi habitatului lor. (art. 20 LRA)

4. Răspunderea juridico - ecologică pentru ne respectarea legislaţiei privind regnul animal;

Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere penală, administrativă, materială şi disciplinară, în modul şi
cuantumurile stabilite de legislaţie, în cazuril:
a) încălcării regulilor vînatului, pescuitului şi a altor modalităţi de folosire a resurselor regnului animal;
b) încălcării regulilor de protecţie a habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de migraţie a animalelor;
c) incendierii vegetaţiei uscate pe terenurile habitate de animale;
d) utilizării neautorizate a resurselor regnului animal;
e) scoaterii ilicite a animalelor din mediul lor de trai;
f) transmiterii neautorizate a dreptului de folosinţă a resurselor regnului animal;
g) strămutării, aclimatizării şi încruzişării neautorizate a animalelor;
h) comportării crude cu animalele;
i) încălcării regulilor de aplicare a mijloacelor de protecţie a plantelor, a pesticidelor, îngrăşămintelor
minerale, microelementelor şi altor preparate ce pot cauza pagube regnului animal;
j) păstrării materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea
pieirii animalelor;
k) încălcării regulilor de expediere şi comerţ cu colecţii de animale din fauna sălbatică precum şi cu obiecte
separate ale regnului animal;
l) construirii de obiective fără respectarea măsurilor de protecţie a regnului animal şi a habitatului lor şi
fără efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor acestor obiective sau fără respectarea cerinţelor ei;
m) neinformării la timp a organelor controlului de stat despre starea şi efectivul animalelor, despre
schimbările observate;
n) neîndeplinirii măsurilor de protecţie, precum şi a indicaţiilor organelor controlului de stat privind
protecţia regnului animal;
o) nereparării tuturor pagubelor cauzate şi nealocării de mijloace pentru restabilirea efectivului de animale
sau a habitatului lor;
p) practicării fără autorizaţie a genurilor de activitate legate de întreţinerea, reproducerea, dobîndirea şi
comercializarea animalelor (art. 40 LRA)

Litigiile în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal, care nu pot fi rezolvate în condiţiile unei
concilieri amiabile între părţile interesate, sînt supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti conform
legislaţiei. (art. Sub influența factorilor umani diversitatea regnului animal, spre regret, se află în diminuare
continuă. Din fauna sălbatică a Republicii Moldova prin Legea nr.1538 XIII din 25.02.1998 sunt ocrotite peste
300 specii de animale, iar 216 sunt incluse în Cartea Roșie a Rpiblicii Moldova (ed.II.).Legislația în vigoare
reglementează doar relațiile în domeniul protecției și folosirii animalelor sălbatice (mamifere, păsări, reptile,
amfibieni, pești, insecte, crustacee, moluște etc.) din ecosistemele naturale terestre forestiere, stepice,
pietrofite, acvatice, palustre etc. (art. 1 al Legea privind Regnul Animal).Nu sunt luate sub protecție juridică
speciile dăunătoare și nu constituie obiect de protecție atât animalele domestice și agricole, cât și reprezentații
speciilor sălbatice, întreținuți în captivitate sau semicaptivitate în scopuri de cercetare, estetice sau educative.
Regimul juridic de protecție și utilizare a regnului animal (Legea R. Moldova privind Protecția Mediului
înconjurător din 16 iunie 1993, Legea privind Regnul Animal din 27. 04. 1995 etc.) este întocmit întru
conservarea biodiversității faunistice prin păstrarea mediului de existență, păstrarea biotopurilor populațiilor
de animale sălbatice în condiții de libertate, de a menține fondul genetic al speciilor și folosirea rațională a
resurselor faunistice. Acest scop strategic se preconizează a fi atins prin realizarea activităților ce țin de:
a) planificarea și management în domeniul protecției și utilizării raționale a lumii animale;
b) trecerea în revistă a obiectelor, care necesită a fi protejate;
c) elaborarea normelor juridice cu caracter de avertisment, restabilire, interzicere etc.;
d) supravegherea respectării normativelor de protecție și utilizare a resurselor faunistice;
e) tragerea la răspundere a infractorilor pentru încălcarea regimului legislativ.
În baza celor expuse concluzionăm: protecția juridică a regnului animal reprezintă totalitatea măsurilor statale
și obștești prevăzute de legislația în vigoare, în scopul conservării și utilizării raționale a resurselor faunistice,
asigurării autoreproducerii regnului animal întru menținerea biodiversității sălbatice, menținerea viabilității
patrimoniului natural ca factor și componenet necesar al dezvoltării durabile a sistemului socio-economic
național. Potrivit alin.4 art.127 al Constituției Republicii Moldova și art.3 al Legii Regnului Animal, fauna
sălbatică este proprietate publică, fapt care interzice orice acțiuni ce contravin dreptului de proprietate publică
asupra regnului animal. Acest imperativ își răspîndește acțiunea asupra tuturor subiecților raporturilor juridice
din domeniul dat, inclusiv cetățenilor străini și apatrizilor.În condițiile de poluare excesivă a mediului (acvatic,
edafic, atmosferic) protejarea faunei este o datorie a omului, inclusiv și preîntâmpinarea transmiterii unor boli
de la animale la om etc..

Dar nu numai poluarea mediului are urmări grave pentru fauna existentă, ci și activitatea umană directă
conduce la distrugerea biotopurilor, diminuarea genofondului faunistic. Frecvent pot fi întâlnite acțiuni
nejustificate ale unor personaje sau grupuri de indivizi prin care se cauzează suferințe de nedescris acestor
viețuitoare. Pentru obținerea unui profit cât mai mare, la un preț de cost cât mai scăzut, adesea se purcede la
exterminarea în masă a multor animale de blană, luptelor organizate între câini, cucoși etc. pentru a obține un
câstig prin pariuri și multe alte astfel de acțiuni inumane fac ca problema protecției lor să stea în atenția
legiuitorului.

Fiind conștient de această stare a lucrurilor, omul, care se gasește în vârful piramidei viețuitoarelor și este
înzestrat cu judecată rațională, nu poate rămâne indiferent și pasiv față de procesele de diminuare a diversității
faunistice. Într-un stat de drept civilizat, societatea, cu toate posibilitățile sale, nu poate să nu reacționeze și să
nu acționeze, folosind toate mijloacele legale posibile pentru protecția mediului.

Ca rezultat al muncii consecvente și îndelungate întru protecția animalelor, treptat populația conștientizează
starea animalelor sălbatice și are atitudine sănătoasă față de regnul animal ca rezultat al activității organizațiilor
guvernamentale și neguvernamentale, naționale și internaționale în vederea luării măsurilor concrete. Astăzi
putem afirma că, în ultimele două-trei decenii, a apărut în societatea umană necesitatea firească de a veni în
spriginul protecției animalelor. 43 LRA)

5. Recuperarea prejudiciului cauzat pentru vânatul şi pescuitul ilegal.

6. Subsolul ca obiect de protecţie şi utilizare. Noţiunea şi componenţa Fondului de Stat al


Subsolului.

În sistemul unic al mediului natural subsolul reprezintă totalitatea formaţiunilor geologice mai vechi decît
pătura actuală de sol, care reprezintă un element integral al acestuia.
Totodată se consideră că subsolul este o patte componentă a teritoriului statutlui, care reprezintă spaţiul fizic
situat sub pătura de sol, care are o formă geometrică a unui con neregualt cu baza constituită din sol şi cu vîrful
în centrul pămîntului.
În conformitate cu codul subsolului, subsolului est partea scoarţei terestre situată mai jos de stratul de sol şi de
fundul bazinelor de apă, se întinde la adîncimi accesibile pentru studierea şi valorificarea geologică.
Există un şir de acte normative care reglementează raporturile ce apar în legătură cu protecţia şi folosirea
subsolului şi anume:
1. codul subsolului
2. legea cu privire la resursele naturale
3. legea cu privire la protecţia mediului înconjurător
4. hotărîrea guvernului cu privire la autorizarea prin licenţă a folosirii subsolului.

Trebuie de menţionat faptul că conform articolului patru al codului sbsolului, subsolul este proprietatea RM
care îl posedă, îl foloseşte, dispune de el şi îl protejează.
Spaţiile subterane şi drepturile de folosinţă a acestora nu pot servi ca obiect al vînzării-cumpărătii, donaţiei,
moştenirii sau altor tranzacţii şi nu pot fi înstrăinate decît în cazurile prevăzute de legislaţie. Pe cînd legislaţia
nu prevede asemenea cazuri.
Fondul public al subsolului cuprinde:
Spaţiile subterane utilizate și suprafeţele de zăcăminte minerale neutilizate. Totodată subsolul reprezintă un
interes ecolonim deosebit şi anume ca mijloc de producţie în cazul valorificării zăcămintelor minerale utile şi în
calitate de spaţiu subteran pentru amplasarea şi construcţia de obiective pentru depozitarea substanţelor
nocive şi a deşurior de contrstucţie.
Obiectul dreptului de proprietate asupra subsolui include
1. zăcămintele minerale utile descoperite şi
2. zăcămintele minelrae utile nedescoperite.
Conform legislaţei subsolului în vigoare sunt supuse reglementărilor juridice raporturile privind
1. relaţiile cu privire la folosirea zăcămintelor minerale utile
2. relaţiile privind studierea subsolului
3. relaţiile cu privire la protecţia subsolului şi zăcămintelor minerale utle
4. relaţiile privind determinarea principiilor de evaluare geologico-ecologică inclusiv determinarea
nemijlocită, exactă a substanţelor utile
5. relaţiile privind stabilirea plăţilor pentru exploatarea subsolului
6. relaţiile cu privire la ţinerea evidenţei zăcămintelor minerale utile, inclusiv relaţiile cu privire la
exercitarea controlului ecologic şi suravegherea asura respectării legislaţiei subsolului.

Subsol – parte a scoarţei terestre aflată sub stratul de sol fertil, iar în lipsa acestuia, sub suprafaţa terestră şi
fundul bazinelor de apă şi apelor curgătoare, care ajunge pînă la adîncimi accesibile pentru cercetare geologică
şi valorificare.
Subsolul Republicii Moldova constituie Fondul de stat al subsolului, care include:
a) sectoarele de subsol atribuite în folosinţă în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la subsol
(fondul subsolului repartizat);
b) sectoarele de subsol neatribuite în folosinţă (fondul subsolului nerepartizat).

7. Clasificarea zăcămintelor minerale utile;

Conform legislaţiei ecologice în vigoare parte componentă a subsolului şi obiect al dreptului de prooprietate
publică servesc zăcămintele de substanţe minerale utile.
Zăcămintele minerale utile sunt recunoscute spaţiile subterane în perimetrul cărora se află cantităţi de
substanţe minerale utile, care seclasifică după cîteva criterii:
1. după modul lor de cercetare şi exploatare. Ele se clasifică în zăcăminte minerale descoperite şi
nedescoperite.
Descoperite sunt recunoscute zăcămintele în cadrul cărora s-a stabilit cu certitudine prezenţa substanţelor
minerale. Cele nedescoperite sunt altele decît cele descoperite.
Zăcămintele minerale utile pot să se afle la diferite adîncimi însă se pot manifesta şi la suprafaţa terestrăă. Din
acest punct de vedere se clasifică încă în două grupe:
1. zăcăminte minerale închise
2. deschise.
Închisă mina şi deschisă carieră. Această clasificare are importanţă modul de exploatare. La cele închise este
nevoie de expertiza ecologică de sta. În literatura juridică de specialitate substanţele minerale utile sunt
recunoscute a fi cele naturale în stare solid, lichidă sau gazoasă aflate în subsol care în condiţiile tehnico-
economice pot fi efectiv folosite nemijlocit sau prin extraccţia componentelor utile ale acestora.
Potrivit articolului trei al legii cu privire la resursele naturale, resursele naturale se clasificăîn
1. resurse nturale şi
2. resurse naturale narenovabile.
Zăcămintele minerale utile sunt atribuite la categoria resurselor naturale nerenovabile şi acestea sunt: petrolul,
gazele naturale, gazul comprimat, substanţele minerale utile solide.
În funcţie de importanţa lor economică substanţele minerale utile sunt determinate de regulamentul privind
autorizarea prin licenţă a folosirii subsolului şi anume
1. piatra de construcţie: calcarul, gresia şi granitul.
2. nisipul de construcţie.
3. pietrişul şi prundişul.
4. argila. Dacă rezervele nu depăşesc o sută de mii metri cubi, iar extragerea lor se efectuează numai pentru
necesităţile lor locale şi nu depăşesc volumul de exploatare de cinci mii metri cubi pe an. Resurse minerale
locale.
Potrivit articolului 4 al legii cu privire la resursele naturale substanţele minerale utile pot să se afle cu drept de
proprietate atît a statului, cît şi a administraţiei publice locale.
De asemenea conform anexei nr patru unlee dintre zăcămintele minerale utile sunt atribuite la resursele
naturale transfrontaliere. Exploatarea lor ţine de acordul bi sau multilaterral.
De asemenea substanţele minerale utile pot fi clasificate în resurse naturale
1. ce sunt incluse în balanţa de stat
2. şi cele care nu sunt incluse în balanele de stat.
Astfel, cele incluse sunt substanţele minerale utile folosirea cărora la momentu actual. Este economic
avantajoasă şi care trebuie să corespundă unor c condiţii de exploatare.
Aceste zăcăminte minerale utile sunt prevăzute în planurile de dezvoltare economică a RM.
Celelalte zăcăminte minerale utile care u sunt incluse în balanţlele de stat nu sunt exploatate din punct de vedere
economic, deoarece au un volum neînsemnat şi pot fi exploatate dar în condiţii tehnice dificile, neavantajoase.
Este vorba de petrol şi gazele naturale.
Importanţa juridică a clasificării zăcămintelo minerale utile se manifestă în primul rînd prin faptul că fiecare
din categoriile menţionate
1. au un regim juridic diferit de protecţie şi folosire
2. pentru fiecare dintre substanţele minerale utile există o formă de evidenţă distinctă sau aparte.
În literatura juridică de specialitate zăcămintele minerale utile şi în special bogăţiile naturlae ale subsolului
pot fi clasificate în
1. naturale şi
2. aartificiale.
De asemenea după valoarea lor acesttea se clasifică în
1. economice
2. ştiinţifice
3. culturale
4. curativ este vorba de apele minerale naturale.

8. Administrarea de stat cu fondul de stat al subsolului;

III. administrarea de stat în domeniul protecţiei şi folosirii subsolului


adminisrarea de stat în domeniul protecţiei şi folosirii subsolului este o activitate executivă şi de dispoziţie, care
are ca scop reglementarea raporturilor privind fondul zăcămintelor minerale utile, evidenţa precum şi
controlul însuşirii primare a substanţelor minerale utile.
Potrivit codului subsolului administrarea de stat şi gestionarea fondului subsolului se efectuează de către
1. guvernul RM
2. serviciul standradizare şi metrologie
3. serviciul pentru supraveghere minieră şi control geologic
conform articolului opt al legii cu privire la protecţia mediului înconjurător de comptenţa guvernului ţin
următoarele atribuţii:
1. elaborarea şi perfecţonarea legislaţiei subsolului.
2. determinarea strategiei şi realizării politicii prin elaborarea diferitor programe ce ţin de folosirea
subsolului.
3. stabilirea regimului general de protecţie şi folosire a subsolului.
4. întocmirea balanţeor de stat al rezervelor de subtanţe minerlae utile.
5. coordonarea şi finanţarea diferitor cercetări şiinţifice legate de exploatarea subsolului.
De asemenea împuternicii în domeniul protecţiei şi folosirii subsolului sunt şi în comptetenţa autorităţii
administraţiei publice locale
1. controlul asupra folosirii şi protecţiei subsolului
2. acordarea perimetrelor miniere pentru exploatarea zăcămintelor larg răspîndite.
3. sistarea dreptului de folosinţă a subsolului în cazul în care zăcămintele minerale utile se folosesc
neautorizat sau beneficiarul a depăşit volumul de exploatare. Sistarea are trei particularităţi: limitarea,
încetarea şi suspendarea.
4. soluţionarea litigiilor din acest domeniu atribuite în competenţa organelor administraţiei publice locale.
Reglementarea statală a raporturilor privind subsolul se realizează prin cîteva formae
1. conducerea
2. licenţierea
3. controlul asupra protecţiei şi folosirii subsolului.
Totodată legislaţia subsolului prevede că reglementarea raporturilor privind protecţia şi folosirea subsolului
are loc prin intermediul următoarelor funcţii
1. planificarea exploatării zăcămintelor minerale utile, inclusiv planificarea folosirii subsolului. Aparţine
guvernului şi se manifestă prin urătaorele acţiuni.
Pentru utilizarea raţională şi complexă a zăcămintelor minerale utile precum şi prentru protecţia subsolului se
întocmesc planuri de activitate atît la nivel republican, cît şila nivel local – în iteriorul întreprinderii care
exploatează zăcămintele minerale utile.
Planificarea activităţii menţionate face posibilă evidenţa strictă a zăcămintelor minerale utile, coordonînd
exploatarea zăcămintelor minerale utile cu necesităţile economiei naţionale.
Altă funcţie. Evidenţa de stat a obiectivelor privind exploatarea subsolului. În scopul asigurării şi executării
exacte a programelor şi a planurilor de exploatare se întocmeşte cadastrul zăcămintelor minerale utile, care
sunt prevăzute de articolul 24 a codulu subsoului.
Altă funcţie. Atribuirea şi redistriuirea subsolului.
Ordinea de atribuire şi de redistribuire a subsolului se efectuează de către organele de competenţă specială în
depedenţă de scopurile şi tipurile de folosinţă a subsolului.
Prin atribuire beneficiarului îi este pus la dispoziţie un anumit sector al subsolului, iar prin reditribuire se
retrage sectorul atribuit unui beneficiar şi transmis pentru exploatare unui alt beneficiar.
Pentru folosinţa subsolului beneficiarului i se eliberrează primul act juridic care confirm dreptul de folosinţă a
subsolului şi care se întitulează Perimetru minier.
Perimetrul minier reprezintă un sector porţiune a subsolului ce este atribuit beneificarului pentru exploatarea
industrială economică a zăcămintelor minerale utile, p precum şi pentrul lucrări de construcţie şi exploatare a
obiectivelor subterane.
Acest act juridic se delimitează numai pen un plan reprezentînd suprafaţa orizontalăa scoarţei terestre, iar
hotarele şi conturul perimetrului din punct de vedere tehnic nu sunt determinate.
Hotarele prealabile vor fi determinate numai în procesul eliberării licenei pentru folosirea subsolului, care
reprezintă al doilea act juridic ce confirmă dreptul de beneficiere asupra subsolului.
După elaborarea proiectului tehnic şi după primirea avizului pozitiv a expertizei ecologice de stat coordonarea
proiectului cu oranele de securitate şi protecţie a subsolului perimetrul minier este inclus în licenţă şi formează
parte indisolubilă a acesteia.
Prin urmare pentru exploatarea subsolului dreptul exclusiv aparţine doar beneficiarului care a dobîndit ambele
acte juridice.
Organele abilitate cu eliberarea licenţei sunt:
1. agenţia de stat pentru geodezie AGEOM. Asociaţia eliberează licenţe entru lucrările de cercetare şi
prospecţiuni geologice.
2. serviciul standardizare şi metrologie. Eliberează licenţe pentru folosirea deşeurilor ce rezultă din
extracţia şi prelucrarea industrială a substanţelor minerale utile.
De asemenea licenţă pentru lucrări de construcţie a obiectivelor din subteran
Camera de licenţiere eliberează licenţă pentru exploatarea şi valorificarea zăcămintelor minerale utile. Şi
licenţă pentru îmbutilierea apei minerale.
Organele administraţiei publice locale pentru zăcămintele minerale larg răspîndite.
A patra funcţie la administrarea de stat. Este expertiza de stat a rezervelorminerale utile care are ca scop crearea
condiţiilor favorabile pentru folosirea complexă şi raţional a subsolului . în procesul efecturăii expertizei se
stabileşte autentitcutatea datelor obinute privind cantitatea şi calitatea rezervelor exploatate, evaluarea
geologico-economică adică determinarea volumului necesar inclusiv şi gradul de pregătire a zăcămintelor
minerale utile pentru valorificarea industrială.
O altă funcţie a oganelor administraţiei de stat o reprezintă supravegherea şi controlul asupra folosirii şi
protecţiei subsolului.
Această activitate are drept sarcini respectarea de către toţi beneficiarii a condiţiilor şi a modului stabilit de
folosire a subsollui inclusiv îndeplinirea obligaţiunilor privind protecţia subsolului, prevenirea şi lichidarea
acţiunilor ce cauzează prejudicii subsolului, precum şi îndeplinirea regulilor ce ţin de evidenţa rezervelor de
substanţe minerale utile şi crearea bazei de informaţii cu privire la protecţia zăcămintelor minerale utile.
Această activitate este exercitată de către organul de stat pentru supraveghere minieră şi atribuţiile acestui
organ sunt determinate de articolul 46 al codului subsolului.
De asemenea conform legislaţiei ecologice în vigoare încă o funcţie a administrării de stat o reprezintă
soluţionarea litigiilor legate de protecţia şi folosirea subsolului.
Conform articolului 49 al codului subsolului litigiile privind protecţia şi folosirea subsolului se soluţionează de
două categorii de organe:
1. organul de stat pentru supraveghere minieră
2. instanţele de judecată.
Instanţele de judecată soluţţionează următoarele categorii de litigii din domeniul protecţiei şi folosirii
subsolului:
1. litigiile patrimonialle, financiare legate de folosirea subsolului.
2. plîngerile împotriva hotărîrior organelor administraţiei de stat ce sunt legate de eliberarea liecenţelor
pentru exploatarea zăcămintelor minerale utile şi împotriva hotărîrilor de sistare a dreptului de beneficiere
asupra subsolului.
3. litigiile care sunt legate de plîngerile împotriva acţiunilor şi deciziilor persoanelor cu funcţie de
răspundere care contravin legislaţiei subsolului.
Legislaţia ecologică în vigoare prevede că şi organele administraţiei publice locale soluţioneză litigii care apar
între beneficiarii subsolului în ceea ce priveşte eliberarea licenţelor entru zăcămintele minerale utile larg
răspîndite.
Organul de stat pentru supraveghere minieră soluţionează litigiile care apar între organizaţii, instituţii,
întrreprinderi privind folosirea subsolului în scopul exploatării zăcămintelor minerale utile şi anme cele care
nu sunt soluţionate de instaţa de judecată.

9. Dreptul de beneficiere asupra subsolului (noţiunea, formele, obiectele, subiecţii etc.);

10. Autorizarea prin licenţă a folosirii subsolului;

11. Protecţia juridică a subsolului;

Protecţia juridică a subsolului este indisolubil legată de reglementarea raporturlor privind folosirea
zăcămintelor minerale utle, dat fiind faptul că sarcina de bază a acestor reglementări este de a asigura
exploatarea raţională şi complexă care include în sine ca parte componentă şi protecţia.
În rapport cu cele menţionate orice încălcare a ordinii de folosire a subsolului intervine şi ca o încălcare a
regulilor de protecţie a acestuia.
Confrm legislaţiei în vigoare cerinţele pricnipale ce ţin de domeniul protecţiei subsolului sunt următoarele:
1. respectarea modului stabilit privind atribuirea în folosinţă a subsolului.
2. neadmiterea folosirii neautorizate a subsolului
3. prevenirea construcţiei neautorizate pe suprafeţele cu zăcăminte minerale utile
4. asigurarea cercetării şi examinării complexe a zăcămintelor minerale utile
5. protecţia obiectivelor şi construcţiilor din subteran de inundaţii, incendii şi de alţi factori negativi.
6. respectarea legislaţiei ecologice în procesul desfăşurării lucrărilor legate de studierea şi folosirea
subsolului.
7. asigurarea unor prognoze şi aprecierea acţiunilor legate de folosirea subsolului inclusiv luarea unor
măsuri ce ţin de protecţia subsolului şi de securitate a populaţiei.
În cazul în care dispoziţiile menţionate se încalcă, folosirea subsolului oate fi limitată, suspendată sau interzisă
de către organele abilitate cu asemenea împuterniciri şeful inspectoratului ecologic de stat prinhotărîri.
Totodată legislaţia cu privire la protecţia subsolului stabileşte un şir de cerinţe ce prevăd asigurarea în condiţii
de securitate a lucrărilor în procesul de exploatare a subsolului şi zăcămmintelor minerale utile.
Aceste cerinţe snt înaintate faţă de agenţii economici, cre exploatează zăcămintele minerale utle în scopuri
economice.
Codul subsolului prevee următoarele categorii de cerinţe:
1. securitatea vieţii şi sănătăţii salariaţilor care participă la procesul de exploatare a zăcămintelor
minerale utile, inclusiv securitatea populaţiei.
2. organizează controlul asupra respectării cerinţelor de securitate.
3. elaborarea planurilor şi determinarea măsurilor de prevenire şi lichidare a situaţiilor de avarie,
accident.
4. evidenţa, păstrarea şi depozitarea conform regulilor stabilite a substanţelor nocive, a substanţelor
explozive şi a mijloacelor de exploatare.
Pentru nerespectarea acestor cerinţe răspunderea o poartă conducătorii întreprinderilor, organizaţiilor care
exploatează zăcămintele minerale utle.
Toţi beneficiarii au de asemenea obigaţia să înştiinţeze imediat despre situaţiile de avarie şi să ia măsuri
urgante pentru a stopa lucrările de exploatare inclusiv să ia măsuri pentru lichidarea consecinţelor ecologice.
Legislaţia subsolului prevede că construcţia samovolnică a obiectivelor din subteran urmeazăă a fi stopată fără
rambursarea cheltuielilor.
În cazul lichidării sau conservării întreprinderilor ce exploatează subsolul, galeriile de mine trebuie să fie aduse
în starea ce asigură securitatea populaţiei şi a mediului înconjurător.
Protecţie juridice sunt supuse de asemenea sectoarele de subsol care reprezintă o valoare deosebită ştiinţifică
sau culturală. Totodată legislaţia privind protecţia subsolului prevede unele măsuri ce ţin de protecţia
terenurilor care sunt atribuite pentru exploatarea zăcămintelor minerale utile deschise şi anume beneficiarii
de zăcăminte minerale utile după exploatare urmează să readucă să reîntoarcă, să restabilească terenurile în
starea în care a fost pînă la exploatare în baza proiectului de recultivare a terenului.

12. Răspunderea juridico - ecologică pentru nerespectarea legislaţiei subsolului.

Conforma articoluli 50 al codului subsoului pentru încălcarea legislaţiei privin protecţia şi folosirea
zăcămintelor minerale utile persoanele poartă răspundere penală, administrativă şi civilă.
Răspunderea penală, administrativă şi civilă survine pentru rumătoarele categorii de încălcări:
1. folosirea neautorizată a subsolului.
2. studierea şi cercetarea subsolului fără proiecte speciale.
3. studierea incompletă şi neraţională a subsolului.
4. încălcarea regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor legate de folosirea
subsolului.
5. încălcarea cerinţelor privind protecţia subsolului şi mediului înconjurător.
6. neachitarea plăţilor pentru folosirea subsolului
7. neîndeplinirea măsurilor privind aducerea terenurilor într-o stare ce nu prezintă pericol pentru a fi
folosit anterior.
Conform articolului 119 al codului contravenţional este prevăzută răspunderea contravenţională pentru
încălcarea modului de protecţie şi de folosire a subsolului.
Răspunderea contravenţională survine pentru următoarele categorii de încălcări:
1. folosirea neautorizată a subsolului
2. studierea şi cercetarea subsolului fără proiecte speciale
3. prezentarea de informaţii neveridice privind cantitatea şi calitatea zăcămintelor minerale utile extrase.
4. nerespectarea cerinţeor de proiectare, construire şi dare în exploatare a întreprinderilor legate de
folosirea subsolului.
5. încălcarea regulilor şi normelor de desfăşurare în condiţii de securitate a lucrărilor de exploatare a
subsolului, a cerinţelor privind protecţia subsolului, fapt care provoacă impurificarea substanţelor minerale
utile sau aducerea îtr-o stare inutilizabilă.
6. încălcarea cerinţelor şi regulilor de depozitare în subsol a substanţelor şi a deşeurilor nocive.
7. neîndeplinirea cerinţelor privind recultivarea terenurilor deteriorate în urma exploatării zăcămintelor
minerale utile.
8. comercializarea şi circulaţia substanţelor minerale utile solide fără acte de provenienţă.
Pentru încălcarea acestor cerinţe legislaţia contravenţională prevede următoarele categorii de sancţiuni:
1. amenda
2. privarea de dreptul de a desfăşura asemenea activitate pe o anumită perioadă de timp.
Cea mai mare este de pînă la un an de zile.
Organele care au dreptul de a constata asemenea categorii de contravenţii şi de a examina cazurile
contravenţionale privind folosirea neraţională a subsolului sunt organele de protecţie a mediului. Articolul 405
codul contravenţional.
Totodată pentru încălcarea cerinţelor privind protecţia subsolului codul penal prevede şi răspunderea penală.
În conformitate cu articolul 228 al codului penal răspunderea penală survine pentru încălcarea cerinţelor de
protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului, construcţia neautorizată sau amplasarea
deşeurilor toxice pe terenurle cu zăcăminte minerale precum şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive
în subsol dacă aceste fapte au provocat:
1. prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului.
2. poluarea apelor subterane ce a creat un pericol pentru sănătatea populaţiei.
3. decesul persoanei din imprudenţă.
4. alte urmări grave.

Răspunderea civilă.
În cazurile în care prin contravenţie sau infracţiune s-au cauzat daune subsolului survine răspunderea civilă şi
în asemenea cazuri prejudiciul urmează a fi recuperat benevol sau prin intermediul intentării unei acţiuni civile.
Conform legislaţiei subsolulu persoanele fizice sau juridice indiferent de forma organizatorico-juridică atît
rezidenţi, cît şi nerezidenţi sunt obligaţi să restituie integral pagubele pricinuite.
Dat fiind faptul că zăcămintele minerale utile sunt atribuite la categoria de resurse naturale nerenovabile,
rejudiciul cauzat urmează a fi evaluat în sume băneşti.
Răspunderea civilă intervine şi în cazurile cînd sunt încheiat tranzacţii concesiunea – şi nu sunt respectate
prevederile acestora privind volumul de exploatare, forma de exploatare, inclusiv folosirea neautorizată a
zăcămintelor minerale utile.
De asemenea legislaţia ecologică prevede c în cazurie în care pe porţiunile de teren ce sunt atribuite pentru
exploatarea zăcămintelor minerale utile sunt construite diferite obiective neautorizat, ele urmează a fi demolate
fără restiuirea cheltuieilor.. .
În cazurile în care agenţii economic, persoanele fizice pot cauza real daune ecologice subsollui Inspectorul
principal de stat pentru ecologie poate emite una dintre următorarele hotărîri:
1. hotărîrea privind limitarea dreptului de beneficierea asupra subsolului.
2. hotărîrea privind suspendarea dreptului de beneifciere asupra subsolului.
3. hotărîre privind încetarea dreptului de beneficiere asupra subsolului cu retragerea licenţei, autorizaţiei
de exploatare. Asemenea categorii de hotărîri se atacă nemijlocit înn contenciosul administrativ.

13. Noţiunea, clasificarea şi funcţiile ariilor naturale protejate de stat;

Arie naturală protejată - spaţiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale reprezentative şi rare,
desemnat şi reglementat în scopul conservării şi protecţiei tuturor factorilor de mediu din limitele lui.
Fond al ariilor protejate - totalitate a ariilor naturale, a obiectelor şi a complexelor naturale protejate de stat.
Fondul ariilor protejate constă din următoarele categorii de obiecte şi complexe naturale:
1) delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii:
a) rezervaţie ştiinţifică;
b) parc naţional;
c) monument al naturii;
d) rezervaţie naturală;
e) rezervaţie peisajeră (de peisaj geografic);
f) rezervaţie de resurse;
g) arie cu management multifuncţional;
2) care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii:

14. Regimul juridic al rezervaţiilor ştiinţifice;

Art.22. - Rezervaţia ştiinţifică are ca obiectiv prioritar protecţia mediului, efectuarea de cercetări ştiinţifice,
educarea şi instruirea ecologică a populaţiei.
Art.23. - (1) Rezervaţia ştiinţifică are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice şi se subordonează autorităţii
centrale pentru mediu.
(2) Delimitarea atribuţiilor de gospodărire a terenurilor silvice din rezervaţie între autoritatea centrală
pentru mediu şi autoritatea centrală pentru silvicultură se efectuează în baza unui regulament special.
Art.24. - Rezervaţia ştiinţifică are următoarele sarcini:
a) conservarea biodiversităţii şi menţinerea complexului său natural în afara impactului antropic;
b) conservarea staţiunilor terestre şi a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre şi acvatice);
c) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
d) aplicarea realizărilor ştiinţei din domeniul ariilor naturale protejate şi realizarea programelor ecologice;
e) ţinerea analelor naturii;
f) efectuarea monitoringului ecologic;
g) colaborarea în domeniul ariilor naturale protejate cu organisme şi instituţii de specialitate din ţară şi din
străinătate;
h) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului;
i) pregătirea cadrelor ştiinţifice şi a specialiştilor în domeniul ocrotirii naturii, în special în cel al ariilor
naturale protejate.
Art.25. - În rezervaţia ştiinţifică, excepţie făcînd zonele cu protecţie integrală, sînt permise:
a) lucrările de regenerare şi reconstrucţie ecologică;
b) derularea măsurilor de apărare contra incendiilor;
c) efectuarea măsurilor de profilaxie veterinară şi sanitară;
d) vînătoarea de selecție și reglementarea efectivului de animale, în conformitate cu prevederile Legii
regnului animal;
e) păşunatul şi strîngerea fînului de către salariaţii rezervaţiei, conform regulamentului acesteia;
f) tăierile de igienă, de îngrijire şi de regenerare a pădurilor;
g) construcţia de locuinţe de serviciu pentru personalul ştiinţific al rezervaţiei;
h) alte activităţi ce nu contravin sarcinilor rezervaţiei, aprobate de consiliul ei ştiinţific şi coordonate cu
autoritatea centrală pentru mediu.
Art.26. - În rezervaţia ştiinţifică sînt interzise activităţile ce pot conduce la dereglarea evoluţiei fireşti a
proceselor naturale, în special:
a) lucrările de instalare a reţelelor de termoficare, liniilor de transport electric, lucrările hidroameliorative
şi de altă natură, care conduc la deteriorarea echilibrului ecologic;
b) explorarea şi extragerea resurselor naturale, cu excepţia celor de importanţă naţională (petrol, gaze
naturale) cu condiţia respectării cerinţelor speciale de protecţie a mediului înconjurător stabilite de către
autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător;
c) administrarea de îngrăşăminte minerale, ierbicide, pesticide şi de alte substanţe chimice nocive;
d) deplasarea vehiculelor pe căile terestre şi acvatice altele decît cele de uz comun şi parcarea lor în locuri
neamenajate în astfel de scopuri;
e) păşunatul, vînatul, pescuitul sau cositul neautorizat, precum şi distrugerea cuiburilor, vizuinelor,
ascunzişurilor, muşuroaielor şi altor sălaşe de animale;
f) colectarea speciilor de plante şi animale în stare vie şi prelucrată, precum şi a unor părţi ale acestora, cu
excepţia colectării lor în scopuri ştiinţifice şi, după caz, muzeistice;
g) recoltarea plantelor medicinale, florilor, fructelor, pomuşoarelor, ciupercilor, stufului, papurei, vătămarea
arborilor;
h) tăierile rase;
i) introducerea unor noi specii de plante şi animale;
j) arderea pajiştilor, a stufului şi a papurei, aprinderea rugurilor, orice formă de odihnă a populaţiei;
k) aflarea persoanelor străine, cu excepţia lucrătorilor ştiinţifici din alte instituţii şi a reprezentanţilor
organizaţiilor neguvernamentale care au permis.
Art.27. - În rezervaţia ştiinţifică se creează zonă cu protecţie integrală unde se efectuează numai cercetări
ştiinţifice. Această zonă cuprinde cel puţin 20% din teritoriul rezervaţiei. Ea poate fi situată pe unul sau pe cîteva
sectoare din aria rezervaţiei, în dependenţă de suprafaţa sa şi de tipurile ecosistemelor. Amplasamentul şi
suprafaţa zonei cu protecţie integrală se stabilesc de consiliul ştiinţific al rezervaţiei şi se aprobă de autoritatea
centrală pentru mediu şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Art.28. - (1) În rezervaţia ştiinţifică se instituie consiliu ştiinţific, care examinează şi reglementează orice
activitate din cadrul ei.
(2) Componenţa şi regulamentul consiliului ştiinţific sînt aprobate de autoritatea centrală pentru mediu.
(3) În rezervaţie, cercetările ştiinţifice sînt organizate şi efectuate de secţia ei ştiinţifică şi de alte instituţii
ştiinţifice, precum şi de organizaţii neguvernamentale.
Art.29. - Statul de funcţii al rezervaţiei ştiinţifice se aprobă de autoritatea centrală pentru mediu şi de
Academia de Ştiinţe a Moldovei.

15. Regimul juridic al monumentelor naturii;

Monumentele naturii se clasifică în:


a) geologice şi paleontologice: peşteri, grote, denudaţii, stînci, rîpe, recife, falii, cariere, pîlnii carstice, alte
obiecte unice sau reprezentative din punct de vedere geologic, descoperiri paleontologice;
b) hidrologice: lacuri, alte bazine acvatice, izvoare, rîuri, albii vechi şi alte obiecte unice sau reprezentative
din punct de vedere hidrologic;
c) zoologice: arii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau tipice ale speciilor de animale
rare, precum şi a unor specii de animale rare sau periclitate;
d) botanice: teritorii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau tipice ale speciilor de
plante endemice, relicte, comunităţi ale lor, precum şi a unor specii de plante rare sau periclitate, a arborilor
seculari;
e) mixte: spaţii în care se întîlnesc elementele enumerate la lit.a)-d);
f) specii de plante şi animale rare.
Art.38. - (1) Monumentele naturii se află în gestiunea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
(2) Deţinătorul terenului declarat monument al naturii este obligat:
a) să asigure respectarea regimului de protecţie al monumentului naturii;
b) să instaleze la hotarele monumentului naturii borne, panouri de avertisment, indicatoare, itinerare
turistice pedestre şi să asigure integritatea lor;
c) să îngrădească zonele de protecţie ale arborilor seculari şi ale monumentelor hidrologice;
d) să amelioreze condiţiile de trai ale animalelor, aplicînd metode biotehnice adecvate.
Art.39. - În perimetrul monumentului naturii se efectuează cercetări ştiinţifice

16. Regimul juridic al celorlalte arii incluse în clasificatorul Uniunii Internaţionale de


Conservare a Naturii: Parcuri Naţionale; Rezervaţii de biosferă; Rezervaţii naturale;
Rezervaţie peisagistică; Rezervaţie de resurse; Arii cu management multifuncţional; zonele
umede;

PARCUL NAŢIONAL
Art. 30. – Parcul naţional are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită importanţă ecologică,
estetică şi cultural-istorică în vederea armonizării peisajelor geografice şi folosirii lor durabile în scopuri
ştiinţifice, culturale, turistice, instructive şi educaţionale.
Art.31. - Parcul naţional are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice. Subordonarea lui se stabileşte la
momentul fondării.
Art.32. - Parcul naţional are următoarele sarcini:
a) conservarea şi protejarea peisajelor geografice, a obiectelor geomorfologice, a regnului vegetal şi animal, a
monumentelor istorice şi culturale în scopuri ştiinţifice, cognitive, recreative şi economice;
b) crearea de condiţii pentru turism şi odihnă;
c) elaborarea şi aplicarea metodelor ştiinţifice de conservare a obiectelor şi complexelor naturale în condiţiile
folosirii lor în scopuri recreative;
d) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei.
Art.33. - Utilizarea de resurse naturale, derularea de activităţi economice şi recreative în parcul naţional se
vor face în strictă conformitate cu rregulamentul de funcţionare.
Art.34. - (1) Teritoriul parcului naţional se divizează în următoarele zone funcţionale:
zona A, de protecţie integrală, care include terenuri destinate restabilirii complexelor naturale din parc,
protejării monumentelor istorico-culturale şi arheologice şi în care este interzisă orice activitate recreativă şi
economică. În această zonă se efectuează numai cercetări ştiinţifice conform unui program aprobat de consiliul
ştiinţific al parcului şi coordonat cu autoritatea centrală pentru mediu;
zona B, de recreaţie, în care sînt asigurate condiţii pentru vizitarea locurilor pitoreşti ale parcului şi pentru
un scurt agrement.
Poate avea cărări turistice, adăposturi pentru timp nefavorabil, locuri pentru ruguri, rezerve de combustibil,
puncte de observaţie, obiecte sanitare, indicatoare, panouri de avertisment, scheme ale amplasamentului
obiectelor naturale, cultural-istorice şi de deservire socială. În această zonă se efectuează, după caz, lucrări
silvice pentru păstrarea şi restabilirea peisajelor geografice;
zona C, de recreaţie, destinată unui agrement de lungă durată. În această zonă se permite amplasarea de
campinguri, hoteluri, moteluri, poiene pentru bivuacuri, baze turistice, birouri de excursii, centre
informaţionale, unităţi de alimentaţie publică, comerciale şi de asistenţă socio-culturală;
zona D, economică, unde derulează activităţi economice care nu contravin regimului parcului naţional, şi
anume: cultivarea plantelor agricole tradiţionale pentru zona dată, folosindu-se metode biologice de combatere
a dăunătorilor, aplicîndu-se îngrăşăminte şi chimicale în strictă conformitate cu normele tehnologice şi cu
regulile de securitate sanitară; funcţionarea diferitelor unităţi în baza utilizării tehnologiilor nepoluante,
respectîndu-se regulile de protecţie a mediului.
(2) Deservirea recreativă a vizitatorilor este organizată de administraţia parcului şi de ministerele şi
departamentele interesate, de comun acord cu autoritatea centrală pentru mediu. Pentru vizitarea zonelor B şi
C se plăteşte taxă, stabilită în regulamentul parcului naţional.
Art. 35. – (1) În parcul naţional se instituie un consiliu tehnico-ştiinţific şi un consiliu consultativ de
administrare, care examinează şi reglementează activităţile din cadrul parcului în limitele legislaţiei în vigoare.
(2) Componenţa şi regulamentul consiliului tehnico-ştiinţific şi cele ale consiliului consultativ de administrare
sînt aprobate de autoritatea ierarhic superioară.
Art.36. - Statul de funcţii al parcului naţional se stabileşte de autoritatea ierarhic superioară de comun acord
cu autoritatea centrală pentru mediu.

REZERVAŢIA BIOSFEREI
Art.54. - Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO "Omul şi biosfera" şi are ca
obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor fizico-geografice, speciilor de plante şi de animale de
importanţă naţională şi internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global.
Art.55. - Rezervaţia biosferei are statut de instituţie de cercetări ştiinţifice şi se află în subordinea autorităţii
centrale pentru mediu.
Art.56. - Teritoriul rezervaţiei biosferei se divizează în următoarele zone funcţionale:
zonă nucleu, de protecţie integrală, destinată exclusiv conservării biodiversităţii şi creării condiţiilor naturale
de dezvoltare a biocenozelor. În zona nucleu este interzisă orice activitate economică. Se permite doar
efectuarea de cercetări ştiinţifice;
zonă tampon, de administrare naturală, obiect de studiere şi de aplicare a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice
pentru conservarea şi dezvoltarea fondului genetic, restabilirea principalelor tipuri de păduri, bălţi, lunci, stepe
etc. Pentru zona tampon se stabilesc permisiuni şi restricţii similare celor de la art.25 şi 26;
zonă de tranziţie, destinată diminuării impactului antropic din teritoriile adiacente. Terenurile din zona de
tranziţie pot rămîne deţinătorilor, care sînt obligaţi să respecte regimul stabilit în rezervaţie. În această zonă
se permit anumite activităţi tradiţionale de folosinţă a terenurilor, asociate cu agricultura, silvicultura,
păşunatul şi pescuitul.
Art.57. - (1) În rezervaţia biosferei se instituie consiliu ştiinţific, care examinează şi reglementează orice
activitate din cadrul ei.
(2) Componenţa şi regulamentul consiliului ştiinţific se aprobă de autoritatea centrală pentru mediu.
Art.58. - Statul de funcţii al rezervaţiei biosferei se stabileşte de autoritatea centrală pentru mediu.

REZERVAŢIA NATURALĂ
Art.40. - Rezervaţia naturală are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de protejare şi restabilire a
speciilor, a comunităţilor vegetale şi animale semnificative din punct de vedere naţional.
Art.41. - (1) Rezervaţiile naturale se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
Art.42. - În cadrul rezervaţiei naturale se efectuează cercetări ştiinţifice.

REZERVAŢIA PEISAJERĂ
Art.43. - Rezervaţia peisajeră (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea peisajelor geografice de
importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în scopuri economice, estetice, culturale şi recreative.
Art.44. - Rezervaţiile peisajere (de peisaje geografice) se află în subordinea autorităţilor administraţiei
publice centrale sau locale.
Art.45. - În cadrul rezervaţiei ppeisajere (de peisaj geografic) se efectuează cercetări ştiinţifice.

REZERVAŢIA DE RESURSE
Art.46. - Rezervaţia de resurse are ca obiectiv conservarea resurselor naturale pentru menţinerea lor în stare
naturală în vederea valorificării ulterioare.
Art.47. - Rezervaţiile de resurse se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale,
iar teritoriile acestora rămîn deţinătorilor.
Art.48. - Statutul de rezervaţie de resurse are un caracter provizoriu, în funcţie de importanţa ei ecologică şi
economică, evaluată de organizaţiile şi instituţiile ştiinţifice de domeniu de comun acord cu autoritatea centrală
pentru mediu.
Art.49. - În cadrul rezervaţiei de resurse se efectuează cercetări ştiinţifice.

ARIA CU MANAGEMENT MULTIFUNCŢIONAL


Art.50. - Aria cu management multifuncţional are ca obiectiv conservarea naturii şi gospodărirea
reglementată a resurselor naturale.
Art.51. - Ariile cu management multifuncţional se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice
centrale sau locale.
Art.52. - În aria cu management multifuncţional se delimitează zone naturale cu regim special de protecţie.
Art.53. - În cadrul ariei cu management multifuncţional se efectuează cercetări ştiinţifice.

ZONA UMEDĂ DE IMPORTANŢĂ INTERNAŢIONALĂ


Art.821. - (1) Zona umedă de importanţă internaţională se declară în conformitate cu hotărîrea Secretariatului
General al Convenţiei Ramsar şi are ca obiectiv protecţia şi conservarea habitatelor naturale cu diversitate
biologică specifică zonelor umede.
(2) Terenurile zonei umede de importanţă internaţională rămîn la dispoziţia deţinătorilor, managementul lor
realizîndu-se conform planurilor de management şi Regulamentului-cadru al zonelor umede de importanţă
internaţională.
(3) În zonele umede de importanţă internaţională se stabilesc arii de protecţie specială avifaunistică, care
reprezintă spaţii naturale pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice. Ariile de protecţie specială
avifaunistică se delimitează conform criteriilor elaborate de instituţii ştiinţifice sau de unii savanţi şi aprobate
de autoritatea centrală pentru mediu.

17. Regimul juridic al ariilor ne incluse în Clasificator: Grădina botanică; Grădina dendrologică;
Monumente de arhitectură peisagistică; Grădina zoologică.

Articolul 3. Grădinile botanice


(1) Grădinile botanice reprezintă spaţii delimitate, cu specii de plante reprezentative şi rare sau periclitate,
create în rezultatul activităţii antropogene pentru conservarea diversităţii lumii vegetale din ţară şi din alte
zone geografice.
(2) Grădinile botanice pot fi persoane juridice de drept public sau persoane juridice de drept privat.
(3) Grădinile botanice persoane juridice de drept public au statut de instituţie publică din sfera ştiinţei şi
inovării, educaţiei ecologice, culturale, din sfera didactică, reglementat de Codul cu privire la ştiinţă şi inovare,
se află în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării şi/sau a autorităţilor administraţiei publice
locale.
[Art.3 al.(3) modificat prin LP36 din 16.03.18, MO126-132/20.04.18 art.251]
(4) Grădinile botanice persoane juridice de drept privat au statut de instituţie privată, constituită conform
prevederilor art.183 din Codul civil, cu avizul pozitiv al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
(5) Grădinile botanice private îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor prezentei legi, cu excepţia
art.4 alin.(3) şi art.11 şi 13. La solicitare, Academia de Ştiinţe a Moldovei efectuează coordonarea ştiinţifico-
practică a activităţii lor.
Articolul 4. Crearea grădinilor botanice
(1) Grădinile botanice se creează prin delimitarea unor teritorii terestre şi/sau acvatice, supuse unui regim
special de administrare, în scopul conservării, aclimatizării şi regenerării, în condiţii artificiale optime, a unor
specii de plante autohtone, alohtone şi exotice semnificative din punct de vedere ştiinţific, economic şi estetic,
creării colecţiilor dendrologice şi floristice, care servesc drept depozite ale genofondului şi drept surse de
material reproductiv.
(2) Construcţiile în cadrul grădinilor botanice se realizează în baza unui plan (proiect), aprobat de Academia
de Ştiinţe a Moldovei, şi a documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate în modul stabilit.
(3) Înstrăinarea şi arendarea terenurilor din cadrul grădinilor botanice proprietate publică sînt interzise, iar
retragerea terenurilor se permite prin hotărîre a Parlamentului, la propunerea Ministerului Educației, Culturii
și Cercetării, cu acordul autorităţii centrale pentru resursele naturale şi mediu, doar în cazurile cînd acestea îşi
pierd valoarea în urma calamităţilor naturale sau catastrofelor şi cînd nu mai pot fi restabilite.
[Art.4 al.(3) modificat prin LP36 din 16.03.18, MO126-132/20.04.18 art.251]
Articolul 5. Scopul activităţii grădinilor botanice
Grădinile botanice se creează pentru a asigura protecţia, conservarea, reproducerea, utilizarea raţională a
diversităţii lumii vegetale, precum şi educaţia ecologică, culturală, estetică şi recrearea populaţiei.
Articolul 6. Sarcinile principale ale activităţii ştiinţifice
Grădinile botanice:
a) creează colecţii şi expoziţii de plante autohtone şi alohtone;
b) conservează, în condiţii artificiale, diversitatea plantelor (îndeosebi speciile rare sau periclitate) şi alte
obiecte botanice de importanţă ştiinţifică, didactică, economică şi culturală aflate pe teritoriul Republicii
Moldova;
c) efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul botanicii fundamentale şi aplicate, al silviculturii;
d) cercetează diversitatea speciilor de plante pe teritoriul ţării şi elaborează bazele ştiinţifice pentru folosirea
ei raţională;
e) publică lucrări ştiinţifice, monografii, manuale, ediţii periodice, literatură de popularizare a ştiinţei,
registre de seminţe şi alte materiale ce ţin de activitatea ştiinţifică a grădinilor botanice;
f) organizează şi participă la expediţii (în ţară şi peste hotare) în scopul studierii resurselor vegetale şi
completării genofondului;
g) creează fonduri semincere, organizează schimbul de seminţe şi plante cu instituţiile de profil din diferite
zone geografice;
h) cultivă, selectează şi valorifică din punct de vedere economic şi ştiinţific specii valoroase de plante din flora
spontană;
i) elaborează bazele ştiinţifice ale arhitecturii peisajere;
j) elaborează bazele ştiinţifice şi metodologia protecţiei plantelor contra bolilor, vătămătorilor şi altor factori
cu impact;
k) organizează conferinţe şi simpozioane ştiinţifice;
l) pregătesc cadre ştiinţifice de înaltă calificare;
m) participă la elaborarea planurilor de educaţie ecologică, culturală, estetică şi de recreare a populaţiei.
Articolul 7. Direcţiile principale ale cercetărilor ştiinţifice
Grădinile botanice:
a) elaborează principiile de menţinere a diversităţii genofondului florei spontane;
b) conservează şi utilizează genofondul floricol, de plante decorative, aromatice, medicinale, furajere şi
alimentare atît tradiţionale, cît şi netradiţionale;
c) colectează şi introduc specii noi;
d) acumulează, creează şi menţin genofondul de plante;
e) creează colecţii şi expoziţii speciale, sectoare experimentale, pepiniere, laboratoare auxiliare, ierbare,
muzee botanice etc.;
f) conlucrează cu organizaţiile internaţionale de profil asupra problemelor de interes comun.
Articolul 8. Activitatea economică a grădinilor botanice
În scopul acumulării veniturilor pentru întreţinerea şi dezvoltarea grădinilor botanice proprietate publică, în
limitele zonelor expoziţionale, auxiliare şi de protecţie a grădinilor botanice, cu acordul fondatorului, în strictă
conformitate cu regimul de protecţie a acestora, se permite exercitarea următoarelor activităţi economice:
[Art.8 modificat prin LP36 din 16.03.18, MO126-132/20.04.18 art.251]
a) producerea şi comercializarea materialului săditor, semincer, floricol şi arboricol;
b) elaborarea şi realizarea proiectelor dendrologice, de amenajare şi de creare a spaţiilor verzi;
c) organizarea şi deservirea excursiilor contra plată în teren deschis şi protejat;
d) încheierea şi realizarea contractelor în domeniul cercetare-implementare cu persoane fizice şi juridice din
Republica Moldova şi din alte ţări;
e) desfăşurarea activităţii economice care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statutele grădinilor
botanice, elaborate în conformitate cu prezenta lege.
Articolul 9. Zonele funcţionale ale grădinilor botanice
(1) Teritoriul grădinilor botanice se divizează în următoarele zone funcţionale:
a) expoziţională (colecţii de arbori, arbuşti şi erbacee dislocate în ordine sistematică), în care accesul
publicului este permis în modul stabilit de administraţia grădinii botanice;
b) ştiinţifică (colecţii, loturi experimentale, pepiniere), în care are acces numai personalul grădinii botanice şi
specialiştii altor instituţii autorizaţi de administraţia acesteia;
c) interzisă (sectoare-etalon de vegetaţie spontană), în care accesul este interzis, cu excepţia celui al
cercetătorilor ştiinţifici;
d) auxiliară (bloc de laboratoare, complex de sere, structuri gospodăreşti).
(2) Grădinile botanice pot avea sectoare sau baze experimentale aflate în diferite regiuni geografice ale
Republicii Moldova şi destinate pentru experimentarea speciilor introducente, pentru cultivarea şi valorificarea
lor economică.
Articolul 10. Zonele de protecţie a grădinilor botanice
(1) Pentru reducerea impactului antropogen asupra grădinilor botanice, pe teritoriul adiacent lor se stabileşte
o zonă de protecţie de 100-150 m. Limitele acestei zone sînt indicate în documentaţia de urbanism şi amenajare
a teritoriului, care se aprobă de Guvern.
(2) Zona de protecţie a grădinilor botanice se stabileşte în funcţie de configuraţia hotarelor naturale ale
localităţilor, terenurilor agricole, drumurilor etc.

GRĂDINA DENDROLOGICĂ
Art.66. - Grădina dendrologică are ca obiectiv conservarea unui anumit genofond de specii de arbori, arbuşti
şi de alte plante cu flori ce prezintă interes ştiinţific aplicativ.
Art.67. - Grădina dendrologică are statut de instituţie ştiinţifică aplicativă şi se află în subordinea autorităţii
administraţiei publice locale.
Art. 68. - Grădina dendrologică are următoarele sarcini de bază:
a) conservarea în condiţii artificiale a colecţiilor de plante (îndeosebi a speciilor rare sau periclitate) şi a altor
obiecte botanice de importanţă ştiinţifică, didactică, economică şi culturală;
b) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
c) organizarea de expediţii şi participarea la expediţiile organizate de alte instituţii în scopul studierii
resurselor vegetale şi completării genofondului;
d) crearea de fonduri semincere, schimbul de seminţe şi de plante vii cu diferite instituţii;
e) cultivarea şi selectarea speciilor valoroase de plante din flora spontană şi valorificarea lor economică;
f) elaborarea bazelor ştiinţifice ale arhitecturiipeisajere;
g) elaborarea bazelor ştiinţifice şi metodologice ale pro-tec-ţiei contra bolilor şi vătămătorilor aduşi de plante
intro-ducente;
h) organizarea conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice;
i) editarea lucrărilor ştiinţifice, literaturii de popularizare a ştiinţei, registrelor de seminţe şi altor lucrări
legate de activitatea ştiinţifică a grădinii dendrologice.
Art.69. - În grădina dendrologică se instituie consiliu ştiinţific, a cărui competenţă şi al cărui regulament sînt
aprobate de autoritatea centrală pentru mediu şi de Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Art.70. - Statul de funcţii al grădinii dendrologice se aprobă de organizaţiile ierarhic superioare de comun
acord cu autoritatea centrală pentru mediu şi cu Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Art.71. - Paza grădinii dendrologice este pusă în seama unui personal specializat.

MONUMENTUL DE ARHITECTURĂ PEISAJERĂ


Art.72. - Monumentul de arhitectură peisajeră are ca obiectiv păstrarea şi dezvoltarea compoziţiilor
arhitectonice peisajere şi servesc ca depozit al genofondului de plante.
Art.73. - Se declară monument de arhitectură peisajeră parcurile vechi, parcurile silvice, aleile cu valoare
istorică, culturală, ştiinţifică, estetică, economică şi recreativă.
Art.74. - Terenul monumentului de arhitectură peisajeră se exclude din circuitul economic, dar rămîne la
dispoziţia deţinătorului, şi se află în subordinea autorităţii administraţiei publice locale.
Art.75. - (1) Pe teritoriul monumentului de arhitectură peisajeră se interzice orice activitate nelegată de
destinaţia lui, care ameninţă integritatea configuraţiilor arhitectonice peisajere.
(2) Orice lucrare de reconstrucţie şi restabilire a monumentului de arhitectură peisajeră se efectuează după
un proiect aprobat de autoritatea centrală pentru mediu.

GRĂDINA ZOOLOGICĂ
Art.76. - Grădina zoologică are ca obiectiv conservarea şi studierea faunei sălbatice în condiţii de captivitate
în scopuri cognitive, educaţionale şi de cercetare ştiinţifică.
Art.77. - Grădina zoologică se află în subordinea autorităţii administraţiei publice locale.
Art.78. - Grădina zoologică are următoarele sarcini principale:
a) conservarea în condiţii artificiale a animalelor sălbatice, inclusiv a speciilor rare sau periclitate, exotice şi
locale, care au o deosebită valoare ştiinţifică, cognitivă şi culturală;
b) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
c) educarea ecologică şi informarea publicului în domeniul faunei, zootehniei, reprezentarea diversităţii
faunistice, creşterea animalelor sălbatice etc.
Art.79. - Grădina zoologică, pentru a-şi asigura activitatea, poate dispune de ateliere, pepiniere şi de magazine
zoologice şi poate practica diverse alte activităţi prevăzute de statutul ei.
Art.80. - Teritoriul grădinii zoologice se divizează în următoarele zone funcţionale:
expoziţională, în care accesul publicului este permis în modul stabilit de administraţia grădinii zoologice;
de uz public;
economică;
ştiinţifică;
administrativă.
Art.81. - Statul de funcţii al grădinii zoologice se aprobă de autoritatea ierarhic superioară cu acordul
autorităţii centrale pentru mediu şi al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Art.82. - Paza grădinii zoologice este asigurată de formaţiunile Ministerului Afacerilor Interne prin contract
şi/ori de corpul special de pază al grădinii zoologice.

18. Istoricul împroprietăririi cu terenuri în R. Moldova

19. Noţiunea dreptului funciar

În literatura juridică de specialitate există cîteva opinii în ceea ce priveşte noţţiunea dreptului funciar ca ramură
de drept.
În opinia autorului rus Erofeev dreptul funciar reprezintă o toattalitate de norme juridice care reglementează
relaţiile dintre organele puterii de stat şi deţinătorii de terenuri cu privire la exercitarea dreptului de
proprietate, dreptului de folosinţă, administrare de stat a fondului funciar, precum şi apărarea drepturilor şi
intereselor legitime a cetăţenilor.
În opinia autorului Creasov Dreptul funciar reprezintă o ramură de drept complexă care cuprinde totalitatea
de norme juridică ce reglementează relaţiile cu privire la atribuirea, retragerea, protecţia şi folosirea raţională
a terenurilor ce formează fondul funciar.
Profesro. Dreptul funciar este o ramură de drept cmplexă o totalitate de nrome juridice ce regelmentează
relaţiile dintre deţinătorii de terenuri apărute în procesul de folosire a terenurilor ce formează fondul funciar
al RM.
Codul funciar determină că toate categoriile de terenuri ndiferent de destinaţia lor şi tipul de proprietate
formează fondul funciar al RM.
Fondul funciar al RM este constituit din următoarele categorii de terenuri:
1. terenuri cu destinaţie agricolă.
2. terenuri din intravilanul localiătţii.
3. terenuri destinate industriei, transportului, telecomunicaţiior şi cu altă destinaţie specială.
4. terenuri destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, monumentelor naturii şi ocupate de spaţi verzi
din afara localităţilor.
5. terenuri din fondul sillvic.
6. terenuri din fondul apelor.
7. terenuri din fondul de rezervă.

20. Principiile dreptului funciar

Principiile dreptului funciar reprezintă toatlitatea ideilor de bază fundamentale care îşi ăgesesc existenţa pe
întreg sistemul dreptului funciar şi care au ca scop reglementarea raportuilor funciare şi anume a acelor relaţii
ce apar în procesul de folosire a terenurilor ce constituie fondul fucniar al RM.
Prinicpiile dreptului funciar au n caracter atît general, cît şi special i în literatura de specialitate ele se clasifică
în două gurpe mari prinicpii generale şi prinicpii ramurale care se referă nemijlocit la ramura dreptului funciar.
Prinicpii generae:
1. principiul democratismului.
2. principiul legalităţii determină ideea că toate actle administraţiei publice trebuie să corespndă
legislaţiei funciare în vigoare atît cu privire la atribuirea terenurilor, la retragerea terenurilor. Articol 25 codul
fucniar.
3. principiul egalităţii tuturor în faţa legii. Toţi deţinătorii de terenuri şi anume: proprietarii funciari,
posesorii funciari şi beneficiarii funciari sunt obligaţi să respecte legislaţia funciară şi dispoziţiile organelor
administraţiei publice centrale sau locle.
4. prinicpiul ocrotirii ambelor forme de proprietate funciară, atît publică, cît şi privată. Exproprierea
pentru cauză de utilitate publică se face numai în baza legii şi numai cu o prealabilă despăgubire în folosul
deţinătorilor de teren.
La categoria de principii ramural se atribuie unul dintre principiile care are prioritate faţă de celelalte principi
este
1. principiul protecţiei ecologice a aterenurilor. Reprezintă ideea că prioritate asupra terenurilor o are
protecţi a ecologică adică instituiea unui sistem de măsuri şi cerinţe care interzice de a polua terenurile.
2. un alt principiu care stă a baza clasificării terenurilor este principul clasificării terenurilor conform
destinaţiei lor din punct de vedere economic.
3. principiul folosirii terenurilor conform destinţaiei şi scopului de atribuire. Acest principiu determină
faptul că terenurile urmează a fi exploatate numai în conformitae cu destinaţi acestora şi scopul lor de atrbuire.
Legislaţia funciară interzice schimbarea destinaţiei terenurilor agricole şi silvice. De asemenea legislaţia
funciară interzice scoaterea terenurilor agricole şi silvice din circuitul acestora dacă bonitatea terenurilor
depăşeşte 60 de puncte. Este interzis de asemenea scoatere şi folosirea contrar destinaţiei a terenurilor pe care
sunt amplasate monumete ale naturii, rezervaţii naturale şi terenurile destinate ocrotirii naturii şi ocrotirii
sănătăţii.
Următruul principiu este principiul folosirii terenurilor în mod raţional şi în complex. Modul raţional de folosire
a ternurilor reprezintă exploatarea calitativă şi cantitativă a acestora în calitate de mijloc de producere
(terenurile agricole şiterenurile din fodnul forestier).
Complexitatea folosirii terenurilor legislaţia prevede că deţinătoriii funciari sunt obligaţi să respecte regulile cu
privire la folosirea altor resurse naturale în timpul exploatării terenurilor.
Următorul prinipiu care a stat la baz delimitării terenurilor este principiudelimitării terenurilo proprietate
publică a statului şi a unităţilor administrativ teritoriale.
Alte princiii:
1. principiul priorităţii terenurilor agicole de calitate superioară. Din acest punct de vedere legislaţia
funciară prevede interzicerea socaterea din cirucit a acestor terenuri nici prin hotărîre de guvern nu pot fi
scoase din circuitul agricol.
Un alt principiuar fi principiul folosirii terenurilor contra plată. Presupune că roice modaliate de folsinţăa
ternurilor u urmează a fi făcută contra plată indiferent de natura contractului arendă, locaiune etc.
Un alt princiiu principiul atragerii la ărspundere pentru încălcarea legislaţieii fucniare. Presupne orice persoane
fizică sau juridiăc inclusiv organele administraţiei ppublice, care au încălcat legialţaia funciară şi au cauzat
prejudicii urmează a fi atrase la răspundere în dependenţă de fapt a săvîrşită şi consecinţele acesteia.

21. Obiectele relaţiilor funciare

22. Noţiunea şi elementele rapoartelor juridice funciare (obiectele, subiecţii şi conţinutul)

În literatura juridică de specailiate se consideră că raporturile juridice funciare reprezintă totalitatea de relaţii
care apar între deţinătorii de teenuri în procesul de folosire a terenurilor şi sunt reglementate de normele
juridice funciare.
Ca şi toate celelalate categorii de raporturi raporturile fucnaire sunt cosntituite din trei elemente de bază:
1. obiectul raporutlui juridic funciar în constituiee acţiunile sau inacţiunile deţinătorilor de terenuri, adică
conduita acestora în procesul de exercitare a drepturilor şi obligaţiunilor stabilite de legislaţia funciară.
Legislaţia funciară în vigoare stabieşte obiectul relaţiilor funciare care îl reprezintă
1. sectoarele de teren.
2. cotele de teren.
3. drepturile asupra lor.
Sectoarele de teren pot fi
1. divizibile şi
2. indivizibile.
Le se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, bonitate şi regim juridic.
Subiecţii raportului juridic funciar sunt persoanele fizice, persoanele juridice, organele administraţiei publice
locale, statul RM şi nvestitorii străini.
Legislaţia funciară detrmină o noţiune aparte n ceea ce priveşte subiecţii participanţi la relaţiile funciare.
În cadrul elgislaţiei funciare subiecţii sunt determinaţi a fi deţinători de trenuri.
Prin deţinători de terenuri trebuie de înţeles
1. proprietarii funciari.
2. beneficiarii funciari.
3. posesorii funciari.
Al treilea element al raporutlui juridic funciar îl reprezintă conţinutul raporutlui jruidic care este caracterizat a
fi şi reprezintă totalitaea drepturilor şi obligaţiunilor deţinătorilor de terenuri.
Volumul drepturilor şi obligaţiunilor deţinătorio de terenuri sunt determinate de articolele 27, 28 şi 29 a
codului funciar

23. Temeiurile de apariţie, modificare şi stingere a raporturilor juridice funciare

24. Metodele de reglementare juridică a dreptului funciar

Metoda de reglementare a dreptului funciar este caracterizată ca fiind o totalitate de mijloace şi procedee cu
ajutorul cărora statul determină conduita deţinătorilor de terenuri în procesul de folosire a pămîntuui.
În literatura juridică de specialitate se consideră că metoda de reglementare a dreptului funciar este una
dispozitiv-imperatiă, deoarece terenurile pot fi înstrăinate, donate, schimbate şi la momentul actua formează
aşa-numita piaţă funciară.

25. Sistemul dreptului funciar

Sistemul dreptului funciar reprezintă şi constituie totalitatea instituţiilor jridice, la baza formării cărora îşi
găsesc existenţa normel juridice funciare omogene.
Se consideră că sistemul dreptului funciar este constituit din două părţi:
1. partea generală şi
2. partea specială.
Partea generală este constituită din următoarele instituţii:
1. dreptul de proprietate funciară
2. reglementarea juridică a tranzacţilor funciare.
3. dreptul de beneficiare funciară.
4. administrarea de stat şi festionarea fondului funciar.
5. protecţia juridică a terenurilor.
6. răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare.
Partea specială cuprinde următoarele instituţii:
1. regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă.
2. regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor.
3. regimul juridic al terenurilor destinate industriei, transportului, telecomunicaţiilor şi cu altă destinaţie
specială.
4. regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii, ocrotirii naturii, monumentelor naturii.
5. regimul juridic a terenurilor din fondul silvic.
6. regimul juridic al terenurilor din fondul apelor.
7. regimul juridic al terenurilor din fondul de rezervă.

26. Izvoarele dreptului funciar

27. Noţiunea şi particularităţile dreptul de proprietate asupra terenurilor

Dreptul de proprietate funciară reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează relaţiile dintre
deţiătorii de terenuri cu privire la poseisaa, folosirea şi disunerea asupra cotelor de teren sau sectoarelor de
teren.
Dreptul se exercită asupra tuturror categoriilor de teren..
Totodată dreptul de prorpietate funciară este caracterizat ca fiind un drept subiectiv, real, şi absolut ce se
manifestă prin realizarea atributelor proprietarului cotei de teren sau sectorului de teren în ceea ce priveşte
posesia, folosinţa şi dispunerea.
Dreptul de proprietate funciară este studiat ca un raport complex care curinde elemente de drept civil şi de
drept funciar, raport care apare între deţinătorii de terenuri privind posesia, folosinţa şi dispunerea asupra
unei cote de teren sau sector de teren şi este reglementat de normele juridice funciare şi de normele juridice
civile. Tranzacţia de vînzare-cumpărare, donaţie, schimb etc.
Legislaţia funciară determină că există două tipuri de prorpiretate funciară:
1. proprietatea publică.
A statului şi a unităţilor administrativ teritoriale. Delimitarea teenurilor proprietate publică a statului şi a
unităţilor administrativ-teritoriale se determină expres de legislaţia specială.
Proprietatea privată funciară. Poate fi în devălmăşie, pe cote părţi, individuală.temeiurile juridice de apariţia a
drepturiului de prorpietate privată şi publciă sunt diferite.
Legislaţia funciară determină cîteva particularităţi privind exercitarea dreptului de proprietate funciară:
1. dacă terenurile ca bunuri imobile sunt incluse în cartea bunrilor imobile atunci ca resurse sunt incluse
în cadastrul funciar.
2. înregistrarea terenurilor, cotelor, secotarelor de teren în cadastrul funciar încă nu determină
înregistrarea dreptului de proprietate funciară.
3. indiferent de tipul şi forma de prorprietate funciară toate manifestările negative cu privie la aluneecările
de tere, eroziunea, scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi silvic în urma calamităţilor natuurale se
înregistrează în monitoring funciar, care este parte integrantă a monitoringul ecologic integrat. Toate
informaţiile respective urmează af i transmise înministerul resurselo naturlae.
4. indiferent de tipul şi forma de prorpieate funciară statul în persoana organelor sale exercită controlul
privind protecţai şi folosirea raţională a terenurilor.
Controlul privind folosirea raţională a terenurilor este exercitată de către organele adminisraţiei publice locale.
Iar controlul privind protecţai terenurilor este exercitat de către inspectoratul ecologic de stat.

28. Obiectele, subiecţii şi conţinutul dreptului de proprietate asupra terenurilor

Conform legislaţiei funciare în vigoare terenurile în hotarele RM pot s se afle cu drept de proprietate publică
şi drept de prorpietate privată.
De proprietate publică suntt terenurile cu drept de proprietate a statului şi anume cu dreptul de posesiune, de
folosinţă şi de dispoziţie asupra cărora ţine de competenţa Guvernullui.
Din domeniul public al statului fac parte terenurile de interes naţional şi anume
1. terenurile instituţiior şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice ale unităţilor de învăţămînt agricol şi silvic,
care sunt destinate cercetărilor, producerii de seminţe şi de material săditor.
2. terenurile fondului silvic proprietate publică a statului.
3. terenurile fondului apelor proprietate publică a statului. Inclusiv terenurile obiectivelor acvatice de
suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multe raioane, inclusiv situate pe teritoriul unui singur raion şi
sunt destinate protecţiei sistemului energetic. Terenurile obiectivelor acvatice de frontieră.
4. terenurile declarate arii protejate de stat.
5. terenurile staţiunilor balniare de importanţă naţională.
6. terenurile zonelor de protecţie a apelor i zonelor sanitare.
7. terenurile aferente clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea ministerele, autorităţile administraţiei
publice centrale şi instituţiile subordonate lor.
8. terenurile ocupate de drumuri naţionale, de căile ferate şi de zonele lor de protecţie. Terenurile ocupate
de conductele naţionale şi internaţionale de transport al gazelor inclusiv şi de alte reţele de transport
proprietate publică a statului.
9. terenurile destinate ocrotirii naturi, ocoritirii sănătăţii, activităţii recreative şi terenurile de aloare
istorico-culturală care sunt de interes puublic naţional.
10. terenurile destinate necesităţilor de aprare, necesităţilor trupelor de grăniceri şi trupelor de interne.
11. din domeniul privi
din domeniul privat al statului ţin terenurile aferente întreprinderilor de stat şi alte terenuri care aparţin
statului conform cadastrului funciar sau terenurile dobîndite de stat cu condiţia că nu fac parte din domeniul
public.
De proprietate publică al unităţilor administrativ teritoriale sunt terenurile asupra cărora se exercită dreptul
de psesiune, de folosinţă şi de dispoziţie a autorităţilor administraţiei publice locale.
Terenurile din domeniul publicc al unităţilor administrativ teritoriale sunt:
1. terenurile satului, comunei, oraşului municipiului.
1. terenurile aferente clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea primăria, instituţiile pblice de interes
local, cum ar fi teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile, instituţiile de educaţie şi de învăţămînt de
interes local.
2. terenurile împădurite cu excepţia celor proprietate publică a statului, fîşiile forestiere, terenurile
destinate reţinerii apei, terenurile zonelor de protecţie a apelor şi zonelor sanitare (a obiectivelor acvatice de
interes local).
3. terenurile destinate măsurilor antierozionale, coridoarelor ecologice şi altor scopuri de protecţie a
mediului.
4. terenurile aferente obiectivelor de menire social-culturală proprietate publică a unităţilor
administrative teritoriale. Terenurile ocupate de pieţe, străzi. Terenurile folosite de căile de comunicaţie.
Terenurile ocupate de parcuri, grădini publice, scuaruri, terenurile folosite pentru cimitire pentru alte
necesităţi ale gospodărei comunale locale.
5. terenurile destinate transportului rutier, feroviar, naval, aerian, transportului prin conduccte, liniilor de
telecomunicaţii, liniilor de transport de energie electrică. Terenuriile destinate exploatărilor miniere şi altor
necesităţi industriale ale unităţii administrativ teritoriiale cu excepţia ce lor proprietate publică a statului.
6. terenurile zonelor verzi.
7. terenurile ocupate de obiective acvatice artificiale.
Din domeniul privat al organelor administraţiei pubice locale fac parte terenurile neprivativatizate aferente
obiectivelor privatizate sau private, inclusiv cele aferente construcţiilor nefinisate.
2. terenurile neprivatizate aferente clădirilor şi altor construcţii, care sunt date în proprietate privată în
contul cotelor valorice.
3. terenurile aferente îtreprinderilor municipale dacă nu fac parte din domeniul public
4. loturile neprivatizate ale întovărăşirilor pomicule.
5. terenurile fondului de rezervă.
Este de menţionat faptul că terenurile din domeniul public sunt
1. inalienabile.
2. insesizabile.
3. imprescriptibile.
Ele nu pot fi înstrăinate, nu pot fi supuse executării silite. Asupra lor nu se pot constitui garanţii reale. Nu pot fi
dobîndite de terţi prin uzucappiune.
Ele pot fi date numa i în administrare, în concesiune şi în arendă în condiţiile legii. Legislaţia prevede şi în
locaţiune.
Persoanele fizice şi juridice autohtone pot avea în proprietate privată următoarele categorii de terenuri:
1. terenuri pentru construcţii şi terenurile aferente construcţiei.
2. terenuri cu destinaţie agricolă.
3. terenuri din fondul apelor.
4. terenuri din fondul forestier.

conţinutul dreptului de proprietate.


Conţinutul dreptului de proprietate funciară reprezintă şi constitiuie totalitatea atribuţiilor privind dreptul de
posesiune, dreptul de folosinţă şi dreptul de dispoziţie asupra cotelor de teren sau secotarelor de teren.
Dreptul de posesiune funciară ca element al dreptului de proprietate reprezintă acea împuternicire a
proprietaruluui funciar care îi dă posibilitatea de a stăpîni în fapt şi în drept o cotă de teren sau secotr de teren.
Această confirmaţie juridică reprezintă titlul deţinătorului de teren înregistrat în forma corepunzătoare în
registrul bunurilor imobile şi în cadastrul funciar.
Dreptul de folosinţă funciară reprezintă acea împuternicire a proprietarului funciar care îi dă posibilitatea de
a exploata cantitativ şi calitatv inclusiv din punct de vedere economic o cotă de teren sau sector de teren.
Legislaţia funciară stabileşte cîteva impiedimente în vederea exercitării dreptului de folosinţă funciară şi
anume
1. terenurile, cotele de teren, sectoarele de teren trebuie să fie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor
şi scopul lor de atribuire.
Terenurile, cotele de teren, sectoarele de teren trebuie să fie folosite în mod raţional şi complex fără a aduce
atingeri altor deţinători de terenuri (dreptul de vecinătate).
Terenurile, cotele de teren, sectoarele de teren trebuie să fie folosite în aşa fel încît s se respecte distanţa
pentru crearea bunurilor imobile.
Dreptul de dispoziţie funciară reprezintă acea împuternicire a proprietarului funciar care îi dă posibilitatea de
a otărî socarta juridică a terenului, inclusiv de a chimba regimul juridic al terenului în sctrictă conformitate cu
legislaţia funciară în vigoare. Articolul 71 al codului funciar, articol 73. .

Un moment important indicat în codul funciar îl reprezintă faptul că toţi deţinătorii de terenuri, inclusiv
proprietarii funciari nu au dreptul de a folosi cotele de teren şi sectoarele de teren înă cînd acestea nu vor fi
delimitate în natură.

29. Temeiurile de apariţie, modificare şi stingere a dreptului de proprietate

Temeiurile juridice de apriiţie adreptului de proprietate funciară reprezintă acele fapte şi evenimente care dau
naţtere, modifică şi încetează raporturi juriidce privind posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra cotelor de teren
şi sectoarelor de teren.
Conform legislţiei în vigoare există următoarele temeiuri juridice de apariţie a dreptului de proprietate funciară:
1. actul normativ şi anume legea. Prin lege se determină dreptul de proprietate publică a statului şi a
unităţilor administrativ teritoriale. De asemenea dreptul de proprietate privată apare în baza articolului 12
din codul funciar, în baza articolului 11 din codul funciar şi în baza legii privind preţul normativ şi modul de
vînzare-cumpărare a pămîntului.
2. actul admiinistrativ individual. Decizia consiliului local cu privire la transmiterea în proprietate a
terenurilor.
3. contractul translativ de proprietate şi anume de vînazre-cumpărare, contractul de schimb şi contratul
de donaţie.
4. moştenirea legală sau testamentară.
5. hotărîrea instanţei de judecată.
Temeiurile juridice de încetare a dreptului de proprietate funciară poate fi:
1. decesul proprietarului.
2. renunţarea benevolă făcută oficială.
3. exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
4. hotărîrea instanţei de juecată.
Cu toate acestea nu trebuie de confundat temeiurile juridice de apariţie a dreptului de proprietate funciară cu
actele ce confirmă dreptul de proprietate funciară, care sunt prevăzute de articolul 20 a codului funciar.

30. Metodele şi formele de apărare a dreptului de proprietate

31. Actele de reglementare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

32. Noţiunea şi particularităţile dreptul de beneficiere asupra terenurilor

33. Obiectele, subiecţii şi conţinutul dreptului de beneficiere asupra terenurilor

34. Temeiurile de apariţie, modificare şi stingere a dreptului de beneficiere

35. Funcţiile administrării de stat în domeniul utilizării terenurilor

36. Regimul juridic al cadastrului funciar şi cadastrului bunurilor Imobile (noţiunea, principiile,
conţinutul)

37. Soluţionarea litigiilor funciare

38. Reglementarea juridică a regimului proprietăţii funciare

39. Regimul juridic al schimbării destinaţiei terenurilor

40. Reglementarea juridică a controlului de stat asupra modului de utilizare şi protecţie a


terenurilor

41. Reglementarea juridică a monitoringului fondului funciar

42. Regimul juridic al gospodăriilor de fermieri (înregistrarea, statutul de membru, drepturile


şi obligaţiile)

43. Noţiunea şi clasificarea tranzacţiilor funciare

44. Reglementarea juridică a vânzării cumpărării terenurilor în RM

45. Reglementarea juridică a arendei terenurilor

46. Reglementarea juridică a contractelor de donaţie şi schimba a terenurilor

47. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei funciare

48. Regimul juridic al terenurilor agricole (fondul terenurilor agricole)

49. Reglementarea juridică a consolidării terenurilor agricole

50. Regimul juridic de scoatere a terenurilor din circuitul agricol

51. Regimul juridic al terenurilor din intravilan


52. Regimul juridic al terenurilor fondului silvic

53. Regimul juridic al terenurilor fondului apelor

54. Regimul juridic al terenurilor destinate industrie, transporturilor, telecomunicaţiilor şi


destinaţie specială

55. Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii naturii, sănătăţii, activităţilor recreative,
cu valoare istorică.

56. Măsurile juridice de protecţie a terenurilor agricole

57. Măsurile juridice de protecţie a terenurilor fondului silvic

58. Măsurile juridice de protecţie a terenurilor fondului apelor.