CAPITOLUL IV

FOTOGRAFIA DE EXAMINARE CA MIJLOC DE CERCETARE A

URMELOR ŞI CORPURILOR DELICTE

1.Importanţa fotografiei judiciare de examinare

Fotografia judiciara de examinare este a doua ramură a fotografiei
judiciare, însemnătatea sa fiind dată de faptul că permite examinarea şi
fixarea detaliilor unor obiecte, corpuri delicte care nu sunt perceptibile cu
ochiul liber.
Prin această metodă se pot descoperii urmele falsului, a coordonării unui
text dintr-un înscris, a adăugirilor la un text iniţial, elemente ce nu pot fi
observate cu ochiul liber.
Aceast lucru este posibil pentru că aparatul fotografic şi materialele
fotosensibile speciale sunt capabile să releve, să fixeze efectele luminoase
slab vizibile, să înregistreze imaginea optică formată de radiaţiile zonei
invizibile a spectrului.
Această fotografie e un complex de metode de fotografiere adaptate
concret la examinarea corpurilor delicte în scopul relevării, fixării unor
elemente, caracteristici slab vizibile sau deloc vizibile cu ochiul liber,
elemente ce servesc pentru comparări sau pot sta la baza concluziilor unei
constatări sau expertize.
Obiectul acestei fotografii îl formează corpurile delicte supuse cercetării
criminalistice, probele de comparaţie şi materialele folosite pentru
experimentările din cursul expertizei sau constatării tehnico-stiintifice
criminalistice.
Fotografia de examinare se foloseşte frecvent în cercetarea urmelor
digitale, a înscrisurilor, urmelor uneltelor folosite la spargere, urmele
armelor de foc, urmele mijloacelor de transport şi a altor corpuri delicte.
În timp ce fotografia judiciară operativă se execută direct de către
organele de urmărire penală pentru fixarea imaginii locului săvârşirii faptei
şi a diferitelor obiecte ce interesează cercetarea, fotografia de examinare
constituie o activitate de laborator, atăt pentru a descoperii diferitele urme
ale infracţiunii prin metode exclusiv fotografice, cât şi pentru a fixa prin
fotografie rezultatele obţinute prin celelalte mijloace de cercetare.
Fotografia de examinare trebuie să-si aducă contribuţia la stabilirea:
-metodelor fotografice pentru fixarea imaginii iniţiale a probei primite
spre examinarea de laborator;
-metodelor fotografice în vederea reproducerii probelor supuse
examinării comparative şi a caracteristicilor identificatoare;

64
 -metodelor fotografice pentru reproducerea rezultatelor obţinute prin
folosirea diferitelor aparate de laborator;
-procedeelor fotografice pentru scoaterea în evidenţă a acelor urme ale
infracţiunii care nu pot fi examinate cu ochiul liber sau cu mijloace optice
obişnuite;
-metodelor necesare pentru întarirea imaginii fotografice obţinute prin
alte metode, dar cu insuficient contrast.
Pentru rezolvarea acestor probleme, fotografia judiciară de examinare
aplică metode variate de cercetare ca:fotografia de ilustrare, fotografia de
comparare, fotografia de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a
culorilor, fotografia sub radiaţii ultraviolete, fotografia în infraroşu,
spectrografia, roentgenografia, gamagrafia, fotografia de selectare,
microfotografia. 1,2
Clasificarea fotografiei judiciare de examinare:
-Fotografia judiciara de examinare în spectrul vizibil
-Fotografia judiciara de examinare în spectrul invizibil
-Microfotografia si holografia

2.Fotografia judiciara de examinare în spectrul vizibil

2.1.Fotografia de ilustrare se execută pentru a reda cât mai amănunţit

caracteristicile obiectului cercetat, atăt cele care decurg din natura lui, căt şi
cele formate când el a fost folosit în cadrul săvârşirii unei
infracţiuni.Obiectul cercetat trebuie reprodus într-o formă cât mai apropiată
de aspectul sub care este perceput de ochiul omenesc. Scopul fotografiei
constă în fixarea imaginii iniţiale a obiectului ce urmează a fi examinat, a
caracteristicilor şi dimensiunilor sale. Acest procedeu se aplică obligatoriu
mijloacelor materiale de probă care vor suferi modificări prin examinare.
În această fotografie,care se aseamană cu fotografia de detaliu, se insistă
asupra caracteristicilor individuale ale obiectului cercetat ca de
exemplu:formă, dimensiune, fel de întrebuinţare.
Procedeul fotografiei de ilustrare se aplică în mod frecvent în cercetarea
tehnică a înscrisurilor presupuse a fi falsificate sau contrafăcute, în
cercetarea unor mijloace materiale de probă cu suprafaţa plană, expertiza
unor corpuri delicte de genul armelor sau instrumentelor de spargere.

1
Tratat practic de criminalistică, vol-IV,Serviciul editorial şi
cinematografic,1982,pag123-124
2
Camil Suciu, op.cit.,pag.75

65
 Pentru a se obţine fotografii de bună calitate, se foloseşte o masa
specială,care dispune de surse de iluminare laterale pentru a se înlătura
umbrele, şi un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat într-un plan
paralel cu obiectul de fotografiat. Dacă lumina este aleasă şi dirijată corect,
pot fi înregistrate urmele instrumentelor, urmele lăsate de armele de foc pe
gloanţe şi tuburi,urme ce pot servi la stabilirea falsurilor sau elemente ce pot
conduce la identificarea persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută.
Lângă obiect se aşează o rigla gradată sau o regletă, pentru ca fotografia de
ilustrare să coreleze cu o măsuratoare fotografică, sau cu o fotografie la
scară.
Fotografia de ilustrare se execută la o mărime satisfăcătoare pentru a se
putea distinge în condiţii bune elementele caracteristice ale obiectului
fotografiat.
Dacă culoarea obiectului sau a urmei constituie o caracteristică
importantă, fotografia de ilustrare trebuie executată pe material color, pentru
a se reda cât mai exact înfăţişarea obiectului ce se examinează în cadrul
expertizei.
Fotografia de ilustrare se foloseşte şi atunci cănd se impune ilustrarea
părtilor unui întreg supus examinării, pentru a se arăta că ele sunt originale
sau au suferit modificări.
Aparatele de fotografiat folosite sunt de tip obişnuit, cu posibilitatea de
introducere a inelelor intermediare care permit fotografierea de la mică
distanţă.
Materialul fotosensibil este ales potrivit caracteristicilor obiectului
fotografiat, preferându-se pelicula color. Ca surse de lumină se folosesc
becurile mate, pentru că dau o lumină difuză. 3,4,5

2.2.Fotografia de comparare este una dintre metodele cele mai

importante şi mai frecvent utilizate în examinările de laborator, în special în
traseologie, în balistica judiciară, în expertiza înscrisurilor şi în orice
împrejurare care solicită efectuarea unui examen comparativ, de natură
optică.
Acest gen de fotografie îşi gaseşte aplicarea în aproape toate genurile de
constatări şi expertize criminalistice, de la identificarea urmelor de picioare,
măini, mijloace de transport, instrumente de spargere, a urmelor de incendiu,

3
Emilian Stancu,op.cit.,pag.119
4
Camil Suciu,op.cit.,pag.75-76
5
Tratat practic de criminalistică, vol IV, op.cit.,pag.124-125

66
a urmelor constituite din resturi de obiecte, pâna la cea a caracterelor grafice
ale scrisului, dar şi în microfotografie.
Aplicarea acestei metode se face prin trei procedee tehnice diferite ca
formă, dar asemănătoare în ceea ce priveşte modul de interpretare a
rezultatelor. Aceste procedee sunt:
-confruntarea imaginilor;
-suprapunerea imaginilor;
-stabilirea continuitaţii liniare.

a)Fotografia de comparare prin confruntare.

Acest procedeu se bazează pe confruntarea a doua imagini, dintre care
una reprezintă urma sau mulajul ridicat de la locul faptei,iar alta impresiunea
sau mulajul creat experimental în laborator cu obiectul cercetat.
Dacă confruntarea se face după fotografii executate anterior, obiectul
cercetat trebuie fotografiat în condiţii cât mai asemanatoare, pentru a asigura
aceleaşi condiţii de comparaţie.
Procedeul se aplică şi în ipoteza identificării persoanelor după
semnalmentele exterioare.
Fotografiile trebuiesc executate pe cât posibil în condiţii similare, adică,
la aceeaşi scară,aceeaşi luminozitate, acelaşi unghi şi material fotosensibil.
În situaţia comparării pe baza unor fotografii executate ocazional,
situaţie care se intâlneşte în cazul persoanelor dispărute, fotografia de
examinare se realizează în condiţii cât mai apropiate de fotografia de
referintă.
b)Fotografia de comparare prin suprapunere.
Acest procedeu este calitativ superior comparării prin confruntare şi
constă în aplicarea unei imagini a obiectului în litigiu peste cea cu care se
compară. Cele două imagini trebuiesc realizate în aceleaşi condiţii şi la
aceeaşi scara. În acest fel se determină cu un grad mare de precizie, fie
coincidenţa, fie divergenţa detaliilor sau trăsăturilor caracteristice, ceea ce
duce la stabilirea identităţii sau la excluderea din sfera cercetării a obiectului
suspect.
Se pot realiza comparaţii, fie după doua pozitive realizate pe suporturi
transparente, unul dintre ele fiind într-o nuanţă brun roşcată pentru a se putea
face distincţia cu ochiul liber, fie prin supraproiecţie. O altă modalitate de
executare a comparaţiilor prin suprapunerea a două imagini fotografice se
poate realiza scoţându-se pozitivul şi suprapunându-se negativele celor două
obiecte ce urmează a fi comparate pentru a se obţine un singur pozitiv. În
această situaţie fotografia realizată evidenţiază caracteristicile ce coincid,

67
deoarece se suprapun şi dau o imagine precis conturată, pe când celelalte se
reproduc sub forma unor linii şterse.
În traseologie metoda este foarte des utilizată pentru identificarea
persoanei sau obiectului creator de urmă. În expertiza bancnotelor, a
stampilelor, compararea prin suprapunere este un mijloc important atât de
examinare dar şi de ilustrare convingatoare a falsului. Metoda este valoroasă
şi în descoperirea falsului în înscrisuri prin imitare servilă, ca de exemplu
copierea unei semnături.
Fotografia de comparare prin suprapunere se foloseşte şi în identificarea
cadavrelor necunoscute.
Pentru a-şi atinge scopul urmarit, fotografia de comparare trebuie
executată cu multă exactitate, pentru că, deşi nu este singura metodă folosită
în expertiza criminalistică, totuşi pune în evidenţă deosebirea sau
coincidenţa între probele în litigiu şi modelele de comparaţie.
c)Fotografia de comparare prin stabilirea continuităţii liniare sau prin
juxtapunere serveşte la stabilirea identităţii unei persoane sau unui obiect, ca
urmare a determinării continuităţii elementelor caracteristice reflectate de
umbră şi în modelul tip obţinut pe cale experimentală.
Pentru efectuarea comparaţiei,în vederea stabilirii continuităţii liniare,
atât fotografia urmei care urmează a fi identificată, cât şi a modelului tip, se
execută în aceleaşi condiţii de iluminare,mărime. După ce au fost realizate
cele două fotografii, se secţionează de-a curmezişul elementelor lor
caracteristice, iar jumătăţile sunt asamblate, luându-se câte o jumătate din
fiecare imagine. După asamblarea celor două jumătăţi de fotografii, se
realizează o singură imagine care se refotografiază executându-se o imagine
mult mărită. Dupa aceea se urmăresc caracteristicile liniare ale jumatăţii de
fotografie reprezentând imaginea urmei care urmează a fi identificată, pentru
a se observa dacă prezintă sau nu continuitate liniară cu cealaltă jumatate a
fotografiei ce aparţine modelului tip de comparaţie.
Printre domeniile în care se aplică această metodă pot fi amintite
cercetarea dactiloscopică, identificarea armelor de foc după urmele lăsate de
proiectil şi pe tub, identificarea instrumentelor de spargere.
Astfel, pentru a identifica arma de foc folosită la săvârşirea unei
infracţiuni, se fotografiază atât proiectilele descoperite la locul faptei cât şi
cele trase experimental, iar fotogramele rezultate vor fi secţionate prin
centrul imaginii urmelor lăsate de ghinturi, pentru a se putea stabili, în urma
asamblării jumătăţilor diferite, dacă prezintă continuitate de traseu sau nu.
Stabilirea continuităţii liniare în examinarea directă şi prin fotografiere, se
realizează cu ajutorul microscopului comparator cu care se pot examina
concomitent două obiecte separate, situate pe platforme diferite ale

68
microscopului. Cu ajutorul microscopului comparator se realizează o
variantă a fotografiei de comparare prin juxtapunere şi anume
microfotografia, care este destinată atât identificării armelor sau
instrumentelor de spargere cât şi a unor urme ce se prezintă sub forme de
resturi materiale.

2.3.Fotografia de umbre este destinată scoaterii în evidenţă a

caracteristicilor de relief, a microumbrelor ce se formează pe suprafaţa
obiectelor. Se foloseşte şi în fotografiile de detaliu executate la faţa locului,
de exemplu în cazul urmelor de adâncime de mâini şi de picioare ori a
urmelor unor instrumente de spargere.
Acest procedeu se foloseşte şi în cazul refacerii unui text scris cu
creionul sau cu stiloul cu bilă, care a ieşit în relief pe spatele colii de hârtie
sau pe filele următoare, la examinarea documentelor ce prezintă radieri a
striaţiilor de pe proiectile, a tuburilor de cartuşe şi a celor create de alte
instrumente.
În executarea fotografiei de umbre este foarte importantă plasarea sursei
de lumină sub un unghi care să permită revelarea detaliilor, de regulă acestea
situându-se între 30° şi 70°. O sursă care este aşezată sub un unghi mai mic
de 30° crează umbre ce acoperă detalii mai mici, în timp ce un unghi mare
are ca rezultat lipsa umbrelor. De aceea, se impune alegerea unei surse care
să asigure proiectarea unui fascicul compact de lumină pe suprafaţa
fotografiată.
Această metodă fotografica îşi mai găseşte aplicativitatea şi în cercetarea
urmelor de mâini şi de picioare create în adâncime, în reproducerea urmelor
de tăieturi, zgârieturi adică în toate cazurile în care se urmăreşte scoaterea în
evidenţă a diferenţelor de relief.
Materialul fotografic intrebuinţat şi prelucrarea acestuia trebuie să fie de
contrast pentru a reda cât mai exact detaliile. 6,7,8

2.4.Fotografia de reflexe are la bază principiul reflectării diferite a unui

fascicul de raze de lumină ce cade pe suprafaţa unui obiect în mod variat
după diferenţa de netezime a acestei suprafeţe, şi are ca scop punerea în
evidenţă a urmelor de suprafaţă greu sesizabile la prima vedere. Astfel, cu
cât suprafaţa unui obiect este mai neteda, deci mai strălucitoare, cu atât
unghiul de reflectare a razelor unui fascicul de lumină ce cade pe ea este mai

6
Emilian Stancu, op.cit.,pag.120-122
7
Camil Suciu, op.cit.,pag.76-77,78
8
Tratat practic de criminalistică,vol.IV, pag.168-174, 127-129

69
regulat şi mai apropiat de unghiul de incidenţă a razelor. Razele reflectate de
o suprafaţă ce prezintă denivelări se vor împrăştia neregulat, ceea ce indica o
diferenţă de stralucire, datorită diferenţei de reflectare a luminii.
Diferenţierea acestor străluciri nu se poate face întotdeauna cu ochiul liber
deoarece contrastul este prea mic ,dar ele pot fi puse în evidenţă prin
fotografia de reflexe.
În acest fel se poate explica de ce o urmă papilară latentă aflată pe un
geam poate fi observată doar dacă geamul este privit dintr-un anumit unghi.
Diferenţa de strălucire nu este specifică doar obiectelor opace, ci şi celor
transparente.
Fotografierea urmelor puse în evidenţă prin diferenţele de strălucire
necesită aşezarea obiectului pe un suport cu cap mobil , astfel încât să existe
posibilitatea mişcării lui sub unghiuri diferite, până la găsirea poziţiei din
care urma se vede cel mai bine.
Iluminarea obiectului se face cu un fascicul îngust de lumină. Ca
procedeu tehnic de fotografiere este indicat să se recurgă la cel de contrast.
Fotografia de reflexe se poate realiza şi de pe suporturi transparente pe
care se găsesc urme de încălţăminte, de picior sau de mâna, chiar dacă nu
sunt evidenţiate, prin iluminarea suportului cu un fascicul de lumină
indirectă sau prin transparenţă. Pentru aceasta se foloseşte opacitatea
desenului urmei precum şi coeficientul de trecere a luminii prin diferite
porţiuni. 9,10,11

2.5.Fotografia separatoare de culori se foloseşte în cercetările

criminalistice pentru a scoate în evidenţă acele pete şi urme, care deoarece se
deosebesc prea puţin ca nuanţă de culoarea obiectului pe care s-au format ,
nu pot fi examinate direct. De exemplu, pentru a evidenţia mai bine ştampila
de pe un timbru,fără a se imprima pe film şi desenul acestuia, ea se
realizează folosind filtre de lumină precum şi materiale fotografice sensibile
la radiaţiile emise de suporturile pe care le fotografiem.
Cu ajutorul acestei metode fotografice se pot scoate în evidenţă urmele
invizibile ale unor pete de sânge spălate de pe un obiect de lenjerie, urmele
unor texte scrise cu cerneală şi înlăturate din cuprinsul unui document prin
răzuire, diferite pete şi alte urme organice.
Pentru separarea culorilor se folosesc filtre care au capacitatea de a reţine
o parte din radiaţiile de lumină şi de a lăsă să treacă numai unele din ele.

9
Emilian Stancu, op.cit.,pag.122
10
Tratat practic de criminalistică,vol.IV,op.cit.,pag.129-130
11
Camil Suciu,op.cit.,pag.78-79

70
 În alegerea filtrului se va ţine seama de nuanţa de culoare a urmei.
Filtrul, sursa de lumină şi materialul fotografic folosite trebuie alese în aşa
fel incât uneia din culori să i se asigure maximul de stralucire în detrimentul
celeilalte, care trebuie să apară întunecată. În practică fotografia separatoare
de culori se realizează pentru fixarea unor diferenţe de strălucire.
Pe lângă o mare selectivitate de culoare, filtrele optice trebuie să prezinte
şi o mare transparenţă faţă de lumină pentru a nu reţine radiaţii de culoare.
Există situaţii în fotografia de examinare când redarea în diferite nuanţe
de gri a culorilor nu este suficient de clară şi o reproducere exactă a
nuanţelor de culoare este obligatorie, în special în fotografierea urmelor
biologice, a diferitelor resturi de materii ca: vopsea, uleiuri, fire textile, în
cercetarea înscrisurilor, în microfotografie, deoarece fotografia în culori
fixează detaliile indispensabile cercetării criminalistice, care nu pot fi redate
într-o formă mulţumitoare în fotografia alb-negru.
Pentru ca fotografia color să-şi atingă scopul urmărit în expertiza
criminalistică, ea trebuie să fie de bună calitate, mai ales sub aspectul redării
culorilor.
Lumina este unul dintre factorii care influenţează culoarea , şi este
necesar să se cunoască faptul că acelaşi obiect fotografiat la lumina zilei şi la
lumina artificială produsă de becuri incandescente este redat în culori
diferite, în timp ce acelaşi obiect fotografiat cu un blitz redă culorile mult
mai apropiate de cele din fotografia executată la lumina zilei.
Un alt factor ce influenţează redarea culorilor îl constituie fondul pe care
se execută fotografierea. Se recomandă un fond relativ deschis şi de culoare
complementară culorii obiectului de fotografiat.
Deasemenea,trebuie să se ţină cont că parţile obiectului care cad în
umbră au altă culoare decât partea luminată.
Un loc important în fotografia de examinare îl ocupă microfotografia
color. Acest lucru este demonstrat în următorul caz: într-un accident de
circulaţie cu urmări mortale, cu fuga de la faţa locului,s-a ridicat o pelicula
de vopsea care ar fi putut să cadă de la autovehiculul din punctul unde s-a
produs impactul cu victima. Culorile peliculei de vopsea erau închise în
fotografia alb-negru , şi după metoda fotografiei separatoare de culori nu
puteau fi redate cu exactitate diferenţele, ele fiind nişte nuanţe abia
perceptibile.
În această situaţie s-a folosit microfotografia şi s-a reuşit să se
evidenţieze culorile şi ordinea straturilor de vopsea, ceea ce a uşurat

71
activitatea organelor de poliţie pentru identificarea vehiculului care a produs
accidentul. 12,13,14

2.6.Fotografia de contrast deşi nu reprezintă o metodă de cercetare în

sine este inclusă în categoria fotografiilor de examinare, datorită
posibilităţilor de mărire a gamei mijloacelor de evidenţiere a unor urme sau
detalii caracteristice, apte să fie folosite în procesul de identificare.
Procedeul este folositor deoarece ajută atât la evidenţierea unor detalii
cât şi la îmbunătaţirea calităţii unor imagini fotografice realizate cu prilejul
desfăşurării activităţilor de urmărire penală, putând fi folosit împreună cu
procedeul fotografiei de umbre sau reflexe.
Fotografia de contrast presupune utilizarea mai multor procedee care se
aplică alături de alte metode fotografice drept mijloace auxiliare, ori de câte
ori se urmăreşte mărirea factorului de contrast, cum sunt: folosirea
materialelor negative şi pozitive cu coeficientul de contrast foarte ridicat;
utilizarea revelatorilor de contrast în timpul prelucrării imaginii;
suprarunerea aceleiaşi imagini; întărirea chimică a imaginii.
Unul din procedeele cele mai simple de realizare a fotografiei de contrast
este folosirea materialelor fotografice de contrast, diafragmarea şi
prelucrarea în revelatori contrastanţi.
Fotografia de contrast este folosită pentru diferenţierea scrisului cu
cerneluri diferite ca nuanţă, adăugirilor, la relevarea unui scris nou, la
relevarea urmelor de sânge spălat şi a altor pete organice sau anorganice, în
cercetarea urmelor suplimentare de împuşcături, în caz de incendiu, la
stabilirea culorii iniţiale a vopselelor, punerea în evidenţă a urmelor de
electrocutare, a escoriaţiilor şi contuziilor de pe corpul omului.
Un alt procedeu de realizare a acestui gen de fotografie constă în
suprapunerea mai multor negative, care reprezintă acelaşi obiect, la aceeaşi
scară, şi scoaterea unui pozitiv prin trecerea luminii simultan prin toate
negativele.
Contrastul unei imagini poate fi obţinut şi prin prelucrări în băi de
developare adecvate.

12
Emilian Stancu,op.cit.,pag.122-123
13
Tratat practic de criminalistică,vol.IV,op.cit.,pag.131-135
14
Camil Suciu, op.cit.,pag.79-81

72
 3.Fotografia judiciară de examinare în spectrul invizibil
În momentul de faţă nu mai există aproape nici un domeniu important al
criminalisticii care să nu beneficieze de posibilităţile de investigare oferite
de radiaţiile electromagnetice invizibile de tipul ultravioletelor, infraroşiilor,
radiaţiilor roentgen şi gamma.

Clasificare:
3.1.Fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete;
3.2.Fotografia de examinare în radiaţii infraroşii;
3.3.Fotografia de examinare în radiaţii roentgen, gamma, beta şi
neutronice.

3.1.Fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete este o metodă

ştiintifică de investigare des folosită în laboratoarele criminalistice, dar şi în
cercetările întreprinse la faţa locului, ca de exemplu descoperirea urmelor de
mâini, a urmelor biologice, inclusiv în scop tactic-operativ.
În criminalistică se foloseşte o proprietate a acestor radiaţii
electromagnetice şi anume aceea de a provoca fluorescenţa unor categorii
largi de elemente sau substanţe, această fluorescenţă având lungimi de undă
specifice fiecăreia dintre ele. Prin fluorescenţă se înţelege proprietatea pe
care o au unele substanţe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiaţii
luminoase sau ultraviolete.
Pentru executarea unei fotografii în radiaţii ultraviolete este nevoie de
următoarele elemente:
-surse de radiaţii care sunt de o diversitate relativ mare, pornind de la
becurile aparent simple, la arcurile electrice. Deseori sunt folosite şi lămpile
cu cuarţ, cu mercur la fotografierile în condiţiile de laborator şi tuburile
luminiscente.
-filtre de selectare a radiaţiilor care sunt de doua tipuri: filtre ce permit să
treacă numai radiaţiile ultraviolete, reţinând celelalte radiaţii şi filtre ce
opresc radiaţiile ultraviolete dar permit trecerea radiaţiilor vizibile şi
infraroşii.
-materiale fotosensibile, care pot fi filme obişnuite sau materiale
destinate special acestui gen de fotografie. Sunt preferate materialele
nesensibilizate cromatic pentru a nu fi influenţate de radiaţiile din domeniul
roşului şi infraroşului.
-aparatele de fotografiat pot fi obişnuite, dar bine corectate pentru
aberaţiile cromatice. În cazul în care se folosesc radiaţii ultraviolete în
lungime de undă mai scurtă, sunt indicate obiectivele cu lentile confecţionate

73
din sticlă optică specială, iar lentila frontală să nu aibă la suprafaţă stratul
antireflex.
Fotografia în radiaţii ultraviolete cuprinde următoarele variante:
a)Fotografia în ultravioletul reflectat este procedeul care implică
folosirea unui filtru, dispus în dreptul sursei, ce permite trecerea numai a
radiaţiei ultraviolete folosită în iluminarea suprafeţei sau obiectului de
fotografiat. În dreptul obiectului se instalează un filtru care va selecta numai
radiaţia ultravioletă, oprind celelalte radiaţii.
b)Fotografia fluorescenţei constă în fixarea imaginii formate de radiaţia
secundară, în urma excitării corpului cu radiaţia ultravioletă.
Pentru a se executa acest gen de fotografie este necesar să se folosească
surse de ultraviolete şi, în special, montarea în dreptul obiectivului
aparatului de fotografiat a unui filtru, care va opri radiaţia ultravioletă şi va
permite trecerea radiaţiei cu lungimi de undă mai mari. În această situaţie
materialul foto trebuie să fie sensibilizat cramatic sau color deoarece
lungimile de undă ale fluorescenţei sunt întotdeauna mai mari decât ale
radiaţiei excitante, astfel încât ele vor intra în zona spectrului vizibil.
Razele ultraviolete pot fi folosite în cercetarea de laborator în
următoarele cazuri:
-în cazul depistării diferitelor pete(animale, vegetale, minerale) aflate pe
obiecte, pentru că prind luminiscenţă deosebită şi pot fi separate sau
eliminate.
-în cazul aplicării capcanelor chimice, dar şi la examinarea urmelor
suplimentare ale împuscăturii sau a altor urme lăsate de armele de foc; a
fibrelor textile, a urmelor de vopsea, a beţelor de chibrituri, a diferitelor
metale, pietre preţioase, a urmelor biologice, a documentelor falsificate prin
spălare, radiere, a corespondenţei violate, a sigiliilor de ceară şi a tuşului
folosit la ştampile, a urmelor de mâini relevate cu praf fluorescent.
Radiaţiile ultraviolete sunt folosite în cercetarea criminalistică şi în
examinările de laborator în următoarele domenii:
 Traseologia care se referă la revelarea şi cercetarea de identificare a
urmelor de mâini, urmele biologice, alte urme organice adică cele ce
conţin proteine, hidrocarburi.
 Balistica judiciară care se ocupă cu descoperirea urmelor
suplimentare ale tragerii cu armele de foc.
 Cercetarea tehnică a înscrisurilor în cadrul căreia radiaţia ultravioletă
are un rol în descoperirea falsului prin înlăturare de text, în
descoperirea unor falsuri în documente cu caracter financiar. La
aceasta se adaugă şi cercetarea operelor de artă dar mai ales a
picturilor.

74
  Efectuarea de fotografii în cadrul unor activităţi de urmărire penală
printre care putem aminti descoperirea sau prevenirea furturilor din
avutul public sau particular, prinderea în flagrant delict a persoanelor
care savârşesc infracţiuni de genul luării sau dării de mită.

3.2.Fotografia de examinare în radiaţii infraroşii. Utilizarea

radiaţiilor electromagnetice infraroşii în criminalistică a lărgit posibilitaţile
de investigare ştiinţifică, în prezent de neconceput fără apelarea la acest tip
de radiaţie. Ca şi în cazul radiaţiilor ultraviolete, radiaţiile infraroşii îşi
găsesc numeroase aplicaţii în cadrul cercetării infracţiunilor, începând cu
fotografierea la locul faptei, sau cu aceea de urmărire, şi terminând cu
efectuarea unor investigaţii de laborator în cercetarea falsurilor sau în
balistica judiciară. Rolul radiaţiilor infraroşii este important şi în efectuarea
analizelor spectrale, dar şi în alte domenii ale ştiinţei cum ar fi: medicina,
biologia, botanica, chimia, astronomia.
Fotografia în radiaţii infraroşii se aplică în domeniul lungimilor de undă
mai mari decăt cele cuprinse în limitele spectrului vizibil. Specificul acestor
radiaţii constă în penetrabilitatea lor în anumite materiale şi în absorbţia lor
de către altele. Această diferenţiere ajută la distingerea urmelor infracţiunii
în cazul în care ele nu pot fi percepute cu ochiul liber. Totodată, datorită
modului de propagare şi de reflexie, ele nu sunt influenţate de elementele
poluante din atmosferă cum ar fi fumul, praful sau ceaţa. Un alt avantaj este
acela de a realiza fotografii în condiţii de întuneric, sporind astfel puterea
noastră de percepţie vizuală sub raport tehnic.
Executarea unei fotografii în radiaţii infraroşii necesită întrunirea unor
condiţii tehnice particulare, atât în situaţia examinărilor de laborator cât şi în
ipoteza efectuării de înregistrări cu caracter judiciar operativ. Astfel:
-sursele de radiaţii I.R., pot fi de tipurile cele mai diverse, dat fiind faptul
că orice corp încălzit la peste 0 grade Celsius este socotit că emite asemenea
radiaţii. În condiţiile executării de fotografii se folosesc surse cu temperaturi
apropiate de 300 de grade, cum sunt lămpile de rezonanţă cu cesiu, care emit
în zona de I.R. apropiat. Pentru iluminări la distanţă mare se folosesc şi
lămpile cu arc electric.
-filtrele de selectare a radiaţiilor, de tip solid, lichid sau gazos, au un rol
important în obţinerea imaginii. Cel mai frecvent sunt folosite filtrele solide,
confecţionate din ebonită sau alte materiale plastice, filtre de sticlă, acoperite
cu straturi din diverse substanţe.
-materialele fotosensibile, spre deosebire de cele de la fotografiile în
ultraviolet, trebuie să fie de tip special, pentru că emulsia fotografică
sensibilizată cromatic, în mod obişnuit nu este influenţată decât până la

75
lungimile de undă ale roşului vizibil. Din acest motiv filmele pentru
fotografiere în infraroşu sunt hipersensibilizate cromatic, fie pe cale
industrială, fie în condiţii de laborator. Produsele folosite frecvent pentru
sensibilizare fac parte din grupa cianinelor. Există şi emulsii colorate,
destinate fotografiei în infraroşu, dar culorile nu corespund celor din spectrul
vizibil: albastrul poate apărea negru, iar verdele poate apărea roşu.
-aparatele de fotografiat pot fi de tip obişnuit, dar cu posibilităţi tehnice
de corecţie a imaginii. Aparatele moderne şi de calitate au pe montura
obiectivului un reper destinat indicării punerii la punct a imaginii în I.R.
Executarea fotografiei ca atare necesită montarea în dreptul obiectivului a
filtrului sau ecranului care va selecta numai radiaţia infraroşie. Filtrele pot fi
adaptate la o anumită lungime de undă a radiaţiei, în funcţie de scopul
urmărit prin fotografiere.
Procedeele de fotografiere sau de microfotografiere sunt destul de diverse,
ele necesitând puneri la punct precise ale clarităţii imaginii, în condiţiile
creşterii lungimii de undă a radiaţiei I.R.şi în lipsa unui traductor electronic
de imagine. Un alt procedeu de fotografiere în I.R.este şi acela care se
bazează pe propietatea acestor radiaţii de a stinge luminiscenţa unor straturi
puternic fosforescente.
-transformatoarele electronooptice permit vizualizarea directă a imaginii
infraroşii, fiind din ce în ce mai folosite în cercetările criminalistice, atât în
condiţii de laborator, inclusiv în microscopie, cât şi în cele operative.
Imaginea percepută direct prin intermediul aparaturii electronice poate fi
fotografiată, dacă se consideră necesar.
Materialele fotografice sensibilizate la infraroşu sunt foarte puţin stabile,
trebuind să fie ţinute la rece, iar după expirarea termenului pot fi folosite în
fotografia obişnuită.
Filtrele folosite în fotografia în radiaţii infraroşii sunt confecţionate
dintr-o placă de sticlă acoperită cu un strat de manganez sau rubiazol, iar
când filtrul este format dintr-o soluţie, se întrebuinţează tetraclorura de
carbon cu un colorant roşu şi unul verde.
Sursa de radiaţii infraroşii este dată de lămpi de neon, lămpi cu
incandescenţă, rezistente electrice care se încălzesc fără a deveni
incandescente, radiaţiile solare.
Timpul de expunere şi punere la punct a imaginii se stabileşte, de obicei,
prin tatonare, ţinând seama de intensitatea radiaţiilor,densitatea filtrului,
diafragmarea din timpul fotografierii şi sensibilitatea materialului fotografic.
Fotografia sub radiatii infrarosii se poate face direct sau prin
fluorescenta.

76
 Fotografierea directa se foloseste ca metoda de laborator, ajutand la
diferentierea materialelor dupa gradul lor de penetrabilitate de catre radiatiile
infrarosii sau de absorbtie a acestora. Cu ajutorul fotografiei sub radiatii
infrarosii se diferentiaza intre ele cernelurile unui document, culorile
tesaturilor textile, se citesc cernelurile invizibile, se pot descoperii afumarile
invizibile lasate pe anumite obiecte de armele de foc,se descopera cicatricele
tatuajele sterse
Radiatiile infrarosii isi gasesc o utilizare frecventa in multe directii ale
investigatiilor criminalistice,cum sunt:
a)Cercetarea tehnica a inscrisurilor,in special a celor falsificate prin
inlaturarea sau acoperirea textului, precum si in cercetarea cernelurilor ori
trasaturilor de creion folosite la falsul prin adaugare de text sau prin copiere.
In aceasta categorie intra si refacerea sau reconstituirea textului de pe
inscrisurile arse, degradate prin trecerea timpului.
b)Cercetarea unor valori sau opere de arta se constituie in prezent ca o
categorie de expertiza de sine statatoare, dintre acestea distingandu-se
expertiza destinata stabilirii autenticitatii unor picturi ori a timbrelor de
valoare, datorita capacitatii de penetrare, reflectare diferita, sau de formare a
unei imagini color de tip infrarosu. De exemplu, pot fi descoperite semnaturi
sub straturi de vopsea, sau diferente de celitate la pigmentii folositi in
imitarea unei picturi.
c)Descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc,
cum ar fi inelele de frecare, de metalizare, tatuajul, inelul de afumare,
ultimele doua fiind foarte pretioase pentru stabilirea distantei de tragere. In
aceste conditii pot fi folosite si in alte domenii ale traseologiei, mai ales
pentru descoperirea de urme metalice in explozii, spargeri.
d)Efectuarea unor fotografii judiciare cu caracter operativ, cum sunt
fotografiile de urmarire in conditii de intuneric, fotografii la fata locului in
conditii de ceata sau fum. In fotografia de identificare a persoanelor, radiatia
I.R. permite descoperirea tatuajelor inlaturate, a unor cicatrice.
In aceasta categorie poate fi incadrata si organizarea supravegherii in
conditii de intuneric a unor locuri sau obiective, cu ajutorul dispozitivelor
electronooptice, pentru asigurarea pazei lor si prevenirea unor infractiuni de
genul sustragerilor. 15,16

15
Emilian Stancu, op. cit., pag.124-129
16
Camil Suciu, op.cit., pag.81-84

77
 3.3.Fotografia de examinare in radiatii roentgen, gamma, beta si
neutronice. Cele trei categorii de radiatii electromagnetice isi gasesc diverse
utilizari in examinarile criminalistice, datorita proprietatii lor de penetrare a
corpurilor, in functie de anumite caracteristici. Se are in vedere obtinerea
unor date privind interiorul corpurilor.
Pentru executarea fotografiilor in aceste radiatii este nevoie o sursa de
energie si de material fotosensibil, de genul filmelor roentgen, care au
coeficientul de contrast mai mare si sunt dublu emulsionate pentru obtinerea
unei imagini de calitate. In aceste cazuri, nu se foloseste aparatura de
fotografiat, deoarece obiectivele foto nu au nici o influenta in propagarea
acestor radiatii. Practic, materialul fotosensibil se aseaza direct sub corpul de
cercetat, iar timpul de expunere este in functie de intensitatea radiatiei si de
densitatea corpului cercetat.
Fotografia de examinare in radiatii roentgen se foloseste datorita
capacitatii ei de a strabate corpurile in functie de densitatea si grosimea lor.
Imaginea interioara a obiectelor penetrate se obtine datorita diferentelor
de absorbtie a acestor radiatii; partile mai dense absorb o mai mare cantitate
decat partile mai putin dense, si se creaza in acest mod diferitele intensitati
ale imaginii.
Imaginea obtinuta prin penetratia radiatiilor roentgen se poate examina
atat cu ochiul liber pe un ecran fluorescent, cat mai ales dupa fotografia
rezultata prin roentgenografie.
In roentgenografie se folosesc materiale fotografice special prelucrate,
acoperite cu emulsie fotosensibila pe ambele parti, pentru a crea pe langa
imaginea principala o imagine aditionala, in vederea intaririi contrastelor.
Pentru reproducerea copiilor pozitive se poate folosi atat materialul negativ
cat si hartie fotografica special confectionata pentru roentgenograme
Aceste radiatii isi gasesc utilizarea in cercetarile criminalistice in:
-Examinarea roentgenografica sau roentgenoscopica a interiorului corpului
uman sau a interiorului unor obiecte (valize, genti, obiecte de mobilier
divers)in scop operativ, cum ar fi, de examplu, efectuarea de perchezitii sau
de controale la punctele de trecere a frontierei.
-Depistarea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc, ale unor
arme metalice, chiar si a urmelor de maini, in scopul relevarii lor de pe
pielea umana, inclusiv examinarea unor opere de arta.
-Efectuarea de analize spectrale, in vederea unor determinari de ordin
cantitativ si calitativ a elementelor chimice.
-Efectuarea de microradiofotografii, ori examinari analitice cu microsonde
de electroni.

78
 Fotografia in radiatii gamma, sau gammagrafia, foloseste surse de
radiatii specifice naturale sau artificiale, prin producerea de reactii nucleare.
De cele mai multe ori se folosesc izotopii radioactivi.
Deoarece sunt deosebit de penetrante, radiatiile gamma servesc la
cercetarea interiorului unor corpuri metalice ,datorita capacitatii de a strabate
chiar placi de otel groase de cateva zeci de centimetri. Radiatiile gamma sunt
frecvent folosite in balistica pentru studierea interiorului unor arme, la
examinarea unor lacate sau incuietori metalice, pentru cunoasterea modului
de construire.
Fotografia in radiatii beta sau betagrafia se inscrie printre procedeele
de examinare folosite in criminalistica. Aceasta metoda este mai putin
folosita datorita capacitatii de penetrare si propagare redusa a radiatiilor
beta. Mai frecvent poate fi intalnita in cercetarea materialului inscrisurilor,
in special hartia si cerneala. In examinarea hartiei, radiatiile beta prezinta
utilitate pentru aprecierea densitatii si grosimii, daca mijloacele clasice de
masurare sunt ineficiente. Betagrafia poate fi utilizata si in traseologie,
pentru depistarea de urme materie sau microurme.
Fotografiile in radiatii beta se realizeaza folosind surse de radiatii
montate in instalatii speciale destinate in acest scop. Ele se obtin datorita
faptului ca aceste radiatii au capacitate de patrundere prin corpurile opace,
care e diferita in functie de grosimea corpului respectiv. Se foloseste de
exemplu pentru a fotografia o arma ascunsa in perete, la evidentierea
particulelor metalice din jurul orificiului de intrare a glontului, pentru
obtinerea radiografiei unei arme de foc oxidate care nu poate fi demontata, la
examinarea incuietorilor. Sursele ce emana astfel de radiatii sunt manipulate
numai de specialisti autorizati pentru a evita complet contaminarile si
accidentele.
Radiografia cu neutroni –apartine specialistilor canadieni, si este un
procedeu radiografic nou, atat sub raport tehnico-stiintific, cat si in privinta
utilizarii lui in cercetarile criminalistice. Acest procedeu este destinat sa
completeze gama mijloacelor de radiografiere in interiorul corpurilor.
Spre deosebire de radiatiile roentgen sau gamma care strabat corpurile,
neutronii penetreaza elementele grele-cum ar fi plumbul-in schimb sunt
franate de corpurile, materialele sau substantele bogate in hidrogen, de genul
apei, maselor plastice, unele produse chimice organice.
Datorita acestor caracteristici, radiografia cu neutroni isi gaseste
utilitatea practica in special in investigatiile criminalistice cum sunt
descoperirea stupefiantelor ascunse in cele mai diverse locuri sau obiecte,
precum si depistarea substantelor explozive.

79
 Spectografia consta in reproducerea fotografica a spectrelor de emisiune
sau de absorbtie.
Elementele chimice si diversii lor compusi au proprietatea de a emite
lumina cand sunt excitate si de a absorbi in mod selectiv lumina cand sunt
traversate.
In cercetarea criminalistica este importanta atat spectroscopia de
emisiune cat si spectroscopia de absorbtie. Reproducerea fotografica a
rezultatelor obtinute prin analiza spectrala se numeste spectrografie, iar
copia fotografica se numeste spectrograma.
Cu ajutorul spectrografiei sunt identificate si reproduse fotografic
spectrele diferitelor elemente si liniile de absorbtie specifice ale acestora,
ajutand la identificarea lor.
Astfel, resturile foarte mici de plumb din orificiile produse de proiectile,
resturile de cupru din leziunile provocate de electrocutari, resturile de
substante toxice din corpul vctimei, diferite pete organice sau anorganice
sunt identificate prin spectroscopie si reproduse fotografic prin spectrografie.
Aprecierea cantitativa a substantelor identificate se face prin aprecierea
stralucirii relative a diferitelor linii spectrale cu ajutorul fotometriei. 17,18

4.Microfotografia si holografia

4.1.Microfotografia este o metoda de fixare a imaginii rezultatelor

cercetarii la microscop, devenita indispensabila in toate domeniile stiintei
care se servesc de microscopia optica sau electronica. Acest procedeu de
fixare se impune in special in Criminalistica, unde concluziile unei expertize
pot fi cu atat mai convingatoare cu cat demonstratia este facuta si pe baza
microfotografiilor.
Microfotografia este folosita pentru punerea in evidenta a urmelor care
in mod obisnuit nu se vad cu ochiul liber datorita dimensiunilor mici. Se
executa prin adaptarea aparatului fotografic sau a unor dispozitive speciale
la microscop.
In ipoteza efectuarii unei expertize balistice de laborator, destinate
identificarii armei cu care s-a savarsit un omor, se va apela la un microscop
comparator. Rezultatul examinarii va fii fixat printr-o microfotografie de
comparare, care va reda continuitatea liniara a striatiilor lasate de arma pe
proiectilul gasit in corpul victimei si a striatiilor lasate de arma pe proiectilul
tras experimental, aspect care este de natura sa conduca la identificarea

17
Emilian Stancu, op.cit., pag.129-132
18
Camil Suciu, op.cit.,pag.84-85

80
armei in litigiu. Microfotografia are un rol ilustrativ si in cazul examinarii
trasaturilor intersectate pentru depistarea falsului prin adaugare de text.
In micrefotografie se intrebuinteaza camera de fotografiat cu o oglinda
reflexa ce permite fixarea cu precizie a claritatii imaginii. Locul obiectivului
aparatului fotografic este luat de sistemul optic al microscopului. Pentru
obtinerea unei imagini de calitate, important este si modul de iluminare,
acesta trebuind sa se restranga in exclusivitate la campul surprins de
obiectiv.
Unul din procedeele folosite este procedeul lui Kohler care este bazat pe
iluminarea prin transparenta de o maniera in care sa nu perturbe imaginea
filamentului becului sursei. Pentru limitarea iluminarii numai la campul de
fotografiat se apeleaza la un sistem de diafragmare. Timpii de expunere se
determina cu ajutorul exponometrelor, de care dispun toate aparatele
moderne, sau prin tatonare.
Materialele fotosensibile se caracterizeaza printr-o mare putere de
rezolutie necesara redarii celor mai fine detalii. Sensibilitatea cromatica se
raporteaza la tipul de radiatie folosit in cercetare, pentru radiatiile spectrului
vizibil fiind preferate materialele ortocromatice, apropiate ca sensibilitate de
ochiul omenesc. Sunt preferate si materialele pancromatice daca imaginea
contine o gama larga de culori. In ipoteza folosirii radiatiilor ultraviolete sau
infrarosii vor fi utilizate filme speciale. Procedeele de micrafotografiere se
raporteaza la modul de examinare microscopica.
In ceea ce priveste fotografiile executate la microscopul electronic, ele se
realizeaza in conditii tehnice normale adica cu camere obscure obisnuite
atasate microscopului. Dintre materialele sensibile sunt preferate cele de
contrast dar cu sensibilitate generala la lumina redusa care determina si o
mare putere de separarae, o necesitate fireasca in conditiile microscopiei
electronice.
Macrofotografia este o metoda de fotografiere a unui subiect astfel
incat pe negativ el sa apara in marime naturala, marit sau micsorat de cateva
ori. 19,20

4.2.Holografia.
Aparitia laserului a deschis noi perspective in cele mai diverse domenii
ale stiintei si tehnicii, iar unul dintre principalii sai beneficiari este
fotografia. Se poate afirma ca laserul a determinat un important salt calitativ
in fixarea si redarea imaginilor luminoase ale obiectelor.

19
Emilian Stancu, op.cit., pag.132,133
20
Camil Suciu, op.cit.,pag.105

81
 Din punct de vedere tehnic, holografia constituie o metoda de
inrergistrare si redare integrala a obiectelor, a intregului camp fotografiat,
prin intermediul undelor de lumina de tip laser. Acesta este o sursa de
fascicule luminoase, coerente, cu mare directivitate, foarte intense si inguste.
Inregistrarea se face fara aparatul de fotografiat iar imaginile sunt
tridimensionale.
Holografia fixeaza imaginea obiectelor in trei dimensiuni, asa cum le
vedem in natura, pe cand fotografia obisnuita in alb-negru, sau in culori reda
imaginea obiectelor in dimensiunile plane ale acestuia. Aceasta transpunere
bidimensionala a imaginii obiectelor produce o serie de greutati in
aprecierea exacta a formei obiectelor fotografiate si a pozitiei lor in spatiu.
Imaginea realizata prin holografie constituie o reconstituire in spatiu a
vibratiilor luminoase reflectate de obiectul de fotografiat, vibratii ce nu pot fi
percepute direct cu ochiul liber si nici inregistrate fotografic fara o anumita
pregatire. 21
In principiu, holografia se realizeaza in urmatorul mod: dispozitivul laser
emite fascicul de lumina coerenta care va fi separat in doua prin intermediul
unei oglinzi argintate semitransparenta. O parte care constituie fasciculul de
referinta este trimisa direct spre placa fotosensibila, iar al doilea fascicul va
ilumina obiectul. Holograma prezinta avantajul fixarii intregii imagini in
orice punct al suprafetei ei, astfel incat daca este taiata inb bucati, va fi
posibil sa se redea integral imaginea obiectului fotografiat. Totodata, pe o
placa holografica se pot fixa mai multe imagini fara a exista riscul
suprapunerii lor.
Pentru Criminalistica, avantajele holografiei sunt deosebite. La
cercetarea la fata locului holografia poate servi atat la fixarea in relief a
locului faptei, cat si la descoperirea urmelor infractiunii.
Cercetarile efectuate pana in prezent au dovedit utilitatea laserului in
descoperirea urmelor de maini. Totodata laserul este util analizelor spectrale,
valoroase pentru finetea si caracterul lor nedistructiv.
Un alt domeniu in care se intreprind cercetari este cel al identificarii
persoanei dupa scris, interesand atat elementele de forma ale scrierii, cat si
presiunea sa. Aceste cercetari sunt inca in faza de inceput si nu se poate
sustine ca s-au gasit procedee de identificare a autorului unei scrieri, desi
unii autori in Criminalistica sustin acest lucru. 22

21
Camil Suciu, op.cit., pag.104
22
Emilian Stancu, op.cit.,pag.133-134

82
 Elecrafotografia se realizeaza prin folosirea fotoelecretilor la fixarea
fotrografica a imaginii obiectelor.
Fotoelectretii sunt materiale dielectrice polarizate prin incarcare electrica
de la o sursa de lumina sau radiatii radioactive care, dupa un anumit timp
produc un camp electric continuu.
Electrofotografia se bazeaza pe proprietatea fotoelectretilor de a-si
micsora sarcina electrica superficiala, proportional cu intensitatea razelor
luminoase incidente. Materialul fotografic cu fotoelectreti, in momentul
formarii imaginii de catre obiectiv in interriorul aparatului fotografic, nu mai
ramane incarcat uniform cu sarcini electrice pe toata suprafata, ci prezinta
puncte cu sarcini electrice diferite in raport cu intensitatea luminoasa diferita
a imaginii formate.
Avantajele electrofotografiei pentru cercetarile criminalistice constau in
rapiditate ac u care se pot obtine imagini si in simplitatea manipularii.
Aceasta metoda fotografica isi gaseste aplicarea atat in fotografia operativa
cat si in metodele fotografiei de laborator. 23

PLANŞĂ FOTOGRAFICĂ

Fotografia de examinare:
Prezint în continuare două rapoarte de CTS, unul traseologic şi
unul grafic, loc în care se observă plasarea acestor genuri de fotografii şi
rolul lor:

23
Camil Suciu, op.cit.,pag.106

83
 RAPORT
DE
CONSTATARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ
TRASEOLOGICĂ

Nr. 123482 din 21.06.2002

Dosar penal nr. 382854/2002 aflat în lucru la Postul de Poliţie

Panduri.
Specialist criminalist - Mr. C C din cadrul biroului criminalistic
al Poliţiei Municipiului Piteşti;

1 OBIECTUL CONSTATARII

Prin rezoluţia motivată cu nr. 382854/12.06.2002 plt. Niţă M din

cadrul Postului de Poliţie Panduri – Argeş dispune întocmirea unui raport de
constatare tehnico-ştiinţifică traseologică în cauza ce priveşte furtul de
conductori electrici tip funie, comis de A.N. în perioada 14-27.052002, de la
sondele petroliere nr. 2416 şi 2442 aparţinând SC Petro-Service Piteşti,
sonde amplasate pe raza comunei Panduri, satul Bondoci, jud. Argeş,
solicitând să se stabilească următoarele:
1. Dacă fragmentele de cablu electric multifilar, din aluminiu,
recoltate de pe stâlpii de curent ai sondelor, din locurile în
care cablu a fost secţionat de autorii faptei, prezintă sau nu
suficiente elemente de identificare a instrumentului cu care
s-a procedat la secţionare ?
2. Cu ce tip de ustensile/instrumente de secţionare s-a procedat
la tăierea conductorilor de pe stâlpi ?
Cunoscând prevederile art. 112, 116, 119 alin 2, 121 şi 123 din
CPP al României, în perioada 16-21.06.2001, folosind aparatura din dotarea
laboratorului criminalistic al Poliţiei Municipiului Piteşti şi un calculator
DTK cu scaner AM12.E Plus şi cu imprimantă Canon BJC 1000, am
procedat la efectuarea examinărilor şi comparaţiilor care s-au impus,
rezultatul fiind după cum urmează:

84