Tema 4.

Fotografia judiciară

Noţiunea şi importanţa fotografiei judiciare

Fotografia judiciară reprezintă un complex de metode şi procedee de fotografiere, aplicate
în procesul cercetărilor criminalistice pentru descoperirea, fixarea şi examinarea probelor
materiale ale infracţiunii. în acest scop se folosesc mijloace fotografice aplicate în fotografia
generală, dar şi aparate şi utilaje specializate cercetărilor criminalistice.
Fotografia digitală – cu o dezvoltare fără precedent în ultimii ani - înlocuieşte într-o
măsură din ce în ce mai mare fotografia clasică, inclusiv în activitatea organelor de urmărire
penală, beneficiind de o serie de avantaje de necontestat:
- nu necesită laborator pentru developare, obţinerea imaginilor în format digital fiind
condiţionată doar de existenţa unui computer şi a unei imprimante color;
- posibilitatea de stocare este extrem de facilă, ocupând un loc de depozitare foarte mic
(înregistrarea pe CD-uri, pe DVD-uri);
- calitatea imaginii nu se degradează în timp; - imaginile pot fi cu uşurinţă prelucrate.
Cu toate acestea, fotografia clasică rămâne, deocamdată, în uşor avantaj în privinţa
rezoluţiei imaginii, dar evoluţia rapidă a tehnologiei ne îndreptăţeşte a crede că în foarte scurt
timp aceste diferenţe vor dispărea.
Elemente de tehnica fotografică
Fotografia (fr. photographie, gr. phos - lumină, graphein - a scrie) constituie o metodă
tehnică de reproducere prin proiectare şi fixare pe materiale fotosensibile a imaginii luminoase a
fiinţelor, obiectelor, fenomenelor materiale. Ea se bazează pe proprietatea radiaţiilor
electromagnetice, prin descompunerea halogenilor de argint din emulsia materialelor
fotografice, de a genera imaginea latentă a obiectului de fotografiat. Prelucrarea materialelor
fotografice cu substanţe revelatoare duce la reducerea cristalelor de argint şi la crearea, în
consecinţă, a imaginii vizibile negative, adică invers de poziţia stânga — dreapta şi de alb-negru
a obiectului fotografiat. După fixarea, spălarea şi uscarea negativului, acesta se copiază
rezultând fotografia propriu-zisă.
Sistemul şi sarcinile fotografiei judiciare
Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a)
destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea
locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală, şi b) aplicată în condiţii
de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii, demonstrării
examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. Demarând de la scopul utilizării
fotografiei, în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia
judiciară operativă şi fotografia de examinare, cunoscută şi sub denumirea de fotografie a
expertizei criminalistice.
Fotografia operativă se aplică, după cum se va vedea în continuare, în mod nemijlocit de
către organul de urmărire penală în activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor.
Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţi şi specialişti criminalişti în legătură
cu efectuarea examinărilor experuale criminalistice şi a constatărilor tehnico - ştinnţifice.
Metodele fotografiei judiciare operative
Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode şi procedee privind
aplicarea mijloacelor fotografice in procesul de cercetare la locul săvârşirii faptei şi de
efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate,
înregistrarea, redarea unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute.
 În corespundere cu aceste sarcini complexe, în criminalistică s-au formulat un şir de
metode şi procedee, destinate obţinerii imaginilor fotografice de calitate, apte să contribuie la
realizarea obiectivelor procesului penal. Acestea includ: metoda panoramică, metoda metrică,
metoda de reproducere, metoda signalitică sau de recunoaştere şi metoda stereoscopică.
Modalităţi de fotografiere a locului faptei
Locul faptei, spaţiul, în perimetrul căruia s-au desfăşurat acţiunile infracţionale sau unde
s-au manifestat consecinţele acestor acţiuni, conţine diverse materiale de probă, acestea
manifestându-se în formă de urme ale acţiunii - modificări materiale, produse cu prilejul comiterii
faptei cite. Descoperirea, fixarea şi ridicarea acestui material de probă se alizează in baza
cercetării directe de către organul judiciar a spaţiului menţionat.
Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de
orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta
ilicită.
La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează
punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută
ipă destinaţie (şcoală, spital, gară etc.), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un lac,
râu şi chiar unele elemente de ordin topografic ale terenului deschis.
Fotografia-schiţă se aplică pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei,
izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de
cercetare, insistându-se atât asupratabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor
obiectelor din perimetrul acestuia.
Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale,
datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele
infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul în cazul unui omor, mijloacele de transport
avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată în urma unui furt, armele şi
instrumentele folosite in timpul săvârşirii infracţiunii ş.a.
Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor
considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa
la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.)
sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau
altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile
generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte.
Fotografia semnalmentelor este utilizată în scopul identificării persoanelor pornind de la
principalele semnalmente ale acestora. După scopul urmărit distingem: fotografia de identificare
a persoanelor, fotografia de identificare a cadavrelor şi fotografia de urmărire.
Fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală poate fi efectuată cu
prilejul a diferite activităţi: fotografia efectuată cu ocazia percheziţiei, a reconstituirii, a
prezentării pentru recunoaştere însoţind şi ilustrând cele consemnate în procesul verbal.
Fotografia judiciară poate fi înlocuită, în astfel de cazuri, de folosirea camerelor de filmat
(analoge sau digitale).
Metodele fotografiei judiciare de examinare
Fotografia judiciară de examinare presupune aparatură de înaltă tehnicitate şi se
realizează de specialişti, de regulă, în laborator, nefiind însă exclusă folosirea acesteia şi în
teren. Fotografia de examinare, în raport cu sursa de lumină utilizată şi de tehnica folosită, se
subclasifică în fotografia în radiaţii vizibile şi fotografia în radiaţii invizibile.
a) Fotografia în radiaţii vizibile utilizează lumina din spectrul vizibil ochiului uman,
putând fi:
 - fotografie de ilustrare;
- fotografie de comparare (prin cele trei moduri anterior expuse: confruntare, juxtapunere
şi suprapunere);
- fotografia de umbre;
- fotografia de reflexe;
- fotografia de contraste; - fotografia separatoare de culori.
b) Fotografia în radiaţii invizibile presupune utilizarea unei aparaturi speciale atât în ceea
ce priveşte sursa de lumină, cât şi aparatul receptor al imaginii şi se bazează pe proprietăţile
unor radiaţii invizibile de a fi reflectate sau de a străbate în mod diferit corpurile în funcţie de
proprietăţile lor fizice. Distingem astfel între:
- fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete (U.V.) - de exemplu, pentru descoperirea
urmelor de mâini;
- fotografia de examinare în radiaţii infraroşii – pentru fotografii în condiţii de întuneric,
fum, ceaţă;
- fotografia de examinare în radiaţii X (sau radiaţii Roentgen - utilizate şi la efectuarea
radiografiilor medicale) - pentru fotografierea obiectelor înghiţite;
- fotografia de examinare în radiaţii Gamma – de exemplu pentru cercetarea interiorului
unei arme;
- fotografia de examinare în radiaţii beta - de exemplu, pentru examinarea densităţii şi
grosimii hârtiei;
- fotografia de examinare în radiaţii neutroni - pentru depistarea stupefiantelor sau a
explozivelor.
Microfotografia
În activitatea de laborator microfotografia constituie o metodă de bază a investigaţiilor
realizate in vederea efectuării expertizelor criminalistice. În cazurile expertizei traseologice,
balistice, tehnice a documentelor etc, examinările nu pot fi concepute fără executare de
microfotografii.
Constând în reproducerea fotografică mărită a obiectului de examinare criminalistică,
microfotografia preconizează depistarea şi examinarea caracteristicilor de detaliu imperceptibile
ochiului liber. Din moment ce prin intermediul ei se redau detalii care depăşesc limitele
sensibilităţii omului, atribuirea microfotografiei semnificaţiei de fotografie de examinare este pe
deplin justificată.