Fotografia judiciara

1. Aspecte introductive

Fotografia judiciara detine o pozitie particulara bine conturata in ansamblul activitatilor criminalistice. Adaptarea tehnicii fotografice la specificul procesului judiciar a reprezentat, indiscutabil, o necesitate obiectiva, tot asa cum aparitia Criminalisticii, in calitate de stiinta judiciara, a fost impusa de nevoia combaterii eficiente a infractiunilor. Din aceasta perspectiva trebuie precizat ca aparitia Criminalisticii ca disciplina autonoma a avut un prim suport tehnic stiintific in metodele fotografice, desi realitatea demonstreaza ca utilizarea fotografiei de catre serviciile de politie a devansat-o. Astfel, daca procedeul fixarii imaginilor fotografice este pus la punct de catre Daguerre, in anul 1839, politia belgiana a inceput deja sa o foloseasca in anul 1840, in inchisoarea din Bruxelles. Printre primele servicii specializate in fotografiere judiciara s-a aflat cel al Prefecturii politiei din Paris, infiintat in anul 1872, a carui activitate, indeosebi pe linia adaptarii la specificul judiciar, va fi perfectionata de cunoscutul Alphonse Bertillon, dupa anul 1879. Romania s-a situat printre primele tari europene care au apelat la serviciile fotografiei judiciare, practicarea ei fiind semnalata inca din anul 1879, de catre un serviciu specializat al politiei capitalei. Meritul initierii primelor reguli cu caracter stiintific de executare a fotografiei judiciaremai ales in domeniul identificarii persoanelor dupa semnalmente- revine in tara noastra, lui Nicolae Minovici. De la inceputurile conturarii Criminalisticii ca stiinta de sine statatoare, autorii de specialitate devin tot mai convinsi de utilitatea fotografiei in activitatea justitiei.

1. Emilian Stancu"Tratat de criminalistica" Stiinta si tehnica investigatiilor penale, Buc.2001

2. Rolul fotografiei judiciare in investigarea infractiunilor 2.1 Principalele avantaje ale fotografiei judiciare
Importanta fotografiei in activitatea organelor judiciare este astazi unanim recunoscut, majoritatea a autorilor de specializarea si a practicienilor fiind de acord ca fotografia sta la baza majoritatii activitatilor specifice criminalistice, indiferent daca aceasta se desfasoara pe teren sau in laborator. De asemenea, se sustine ca ea reprezinta un ajutor indispensabil organelor de ancheta. Avantajele mai importante care au impus fotografia in activitatea complexa de cercetare a infractiunilor, asa cum au fost ele subliniate in literatura noastra criminalistice si cum au fost clar invederate de practica judiciara, constau din: a.) Fidelitatea in fixarea si redarea imaginii locului faptei, a urmelor infractiunii, a rezultatelor diverselor cercetari criminalistice de laborator, atat in radiatii vizibile cat si invizibile. b.) Obiectivitatea in reprezentarea datelor obtinute prin mijloace criminalistice, fixate prin intermediul fotografiei, asupra faptei si persoanei infractorului. c.) Rapiditatea si relativa simplitate de executare a fotografiilor, ceea ce permite urgentarea anchetei si, de aici, rezolvarea operativei a cazului. d.) Evidenta probatorie a fotografiei este un alt mare avantaj pentru clarificarea multor cauze judiciare. Pe langa aceste calitati, se numara un alt avantaj al fotografiei judiciare, si anume: influenta psihologica pe care o poate avea asupra invinuitului sau inculpatului, dar si asupra organelor de judecata.

3. Notiunea si importanta fotografiei judiciare (ION MIRCEA )

Fotografia judiciara este o ramura a tehnicii care adapteaza si elaboreaza metodele de fixare, prin fotografiere, a rezultatelor si a modului de desfasurare a unor activitati de urmarire, precum si metodele corespunzatoare cercetarii de laborator a probelor materiale. Organele de urmarire penala, in timpul cercetarii locului faptei si la efectuarea reconstituirii sau perchezitiei, fixeaza prin fotografiei ansamblul locului respectiv, obiectele asa cum sunt gasite, secvente din fapta reconstituita etc. De asemenea, este greu de conceput munca de laborator a expertului criminalist fara utilizarea fotografiei. Acesta aplica diferite metode de fotografiere, in special la

identificarea persoanelor si a obiectelor dupa urmele lasate de ele, la evidentierea anumitor particularitati identificatoare, la ilustrarea raportului de expertiza. In functie de scopul urmarit prin ele si de organele care le realizeaza nemijlocit in lungul proces al cercetarii criminalistice, fotografiile judiciare sunt grupate in : fotografie operativa si fotografie de examinare sau de expertize criminalistice.

3.1 Fotografia judiciara operativa 3.1.1 Procedee de fotografiere la fata locului

Fotografia executate de organul de urmarire penala cu ocazia cercetarii locului faptei fac parte din fotografia judiciara operativa. Prin aceste fotografii se fixeaza locul faptei si imprejurimile, precum si probele materiale existente in perimetrul sau. Sub aspect procesual, ele constituie o parte integranta din procesul-verbal de cercetare la fata locului, bucurandu-se de aceeasi valoare probatorie. Dupa continutul si scopul lor, fotografiile de cercetare a locului faptei sunt de orientare, schita, a obiectelor principale si a detaliilor. Fotografia de orientare cuprinde tabloul general al locului faptei, cu toate imprejurimile sale, orientarea in teren. Ea se face in faza statica a cercetarii locului faptei, cand nu se misca nimic din tot ce se afla in perimetrul acestuia. Cand locul faptei este in interiorul unui imobil, fotografia de orientare trebuie sa cuprinda intreaga cladire in care a fost comisa fapta cercetata, daca-i posibil fatada ei, cu intrarea principala, cladirile din imediata apropiere, strada sau macar o parte din aceasta, anumite obiecte fixe de pe strada, cum sunt arborii ornamentali, stalpii telefonici etc. Fotografia de orientare in functie de natura locului fotografiat poate fi unitara, cand se realizeaza o singura pozitie si panoramica in cazul fotografiei pe segmente a locului respectiv.Fotografia panoramica circulara se face in cazul cand locul faptei este atat de intins incat nu poate fi cuprins intr-o singura imagine care sa intruneasca calitatile fotografiei de orientare. Aparatul fotografic se aseaza pe un stativ cu cap mobil spre a putea fi rotit pe un arc de cerc de 180 grade, apoi locul faptei se fotografiaza pe segmente. Aceasta fotografie se face, de obicei, in conditii obisnuite de timp, la lumina naturala a zilei. Se recomanda ca, pe cat posibil, fotografia, sa se execute cand lumina naturala nu creeaza umbre puternice. Fotografii de orientare foarte bune, uniforme, cu multe detalii, se obtin prin fotografierea locului faptei pe timp cu cer usor noros, inainte de rasaritul soarelui sau imediat dupa ce apune, cand obiectele nu se eclipseaza unele pe altele prin umbrele lor.

Fotografia panoramica liniara se recomanda cand obiectul de fotografiat ar fi un imobil de dimensiuni mari, situat pe o starda ingusta ce nu permite fotografierea de la o distanta mare. La ambele fotografii panoramice in laborator se vor respecta urmatoarele conditii: expunerea, marimea, hartia fotografica si durata de developare trebuie sa fie aceleasi la imaginile tuturor segmentelor. Fotografia panoramica circulara se face in cazul cand locul faptei este atat de intins incat nu poate fi cuprins intr-o singura imagine care sa intruneasca calitatile fotografiei de orientare. In asemenea situatie, dupa ce s-a ales pozitia cea mai buna, aparatul fotografic se aseaza pe un stativ cu cap mobil, spre a putea fi rotit pe un arc de cerc de 180 de grade. Apoi, locul faptei se fotografiaza pe segmente. Timpul de expunere si deschiderea diafragmei trebuie sa fie aceleasi pentru toate segmentele fotografiate. De asemenea, mai trebuie ca in campul celui de-al doilea segment sa fie cuprinsa o fasie din primul, in al treilea o fasie din al doilea si asa mai departe. Fotografiile astfel obtinute pot fi taiate pe margini dupa anumite puncte de reper si apoi lipite in ordinea in care au fost executate, incat sa redea in intregime locul faptei. In acest fel poate fi redat intregul loc al faptei intr-o imagine cu aspect de fotografie unitara.

3.1.2 Alegerea pozitiei de fotografiere

Alegerea pozitiei de fotografiere a locului faptei este una din primele chestiuni ce se cer a fi rezolvate in cursul cercetarii la fata locului, pentru ca de felul cum se alege aceasta pozitie depinde foarte mult reusita fotografiei schite. Daca in fotografia schita nu sunt cuprinse toate obiectele de la locul faptei, nu se atinge scopul urmarit prin fotografiere. Iar, daca, dimpotriva, in cadrul fotografiei schite sunt fixate si obiecte din afara perimetrului locului savarsirii infractiunii, imaginea obtinuta prezinta o aglomeratie de obiecte, din care nu se distinge ce este principal si ce este secundar din locul respectiv. Fotografiile schite ale locului faptei pot fi unitare, cand obiectivul aparatului fotografic cuprinde dintr-o singura pozitie intregul loc al faptei, realizand astfel o singura fotografie schita si fotografii schite in serie, cand locul faptei este fixat prin mai multe fotografieri din pozitii diferite. Cazuri de realizare a fotografiilor schite in serie pot fi multiple, cand locul faptei nu poate fi cuprins in intregime dintr-o singura pozitie de fotografiere, cum ar fi, de exemplu, apartamentul unei locuinte, sau cand locul faptei are forma de L, T, U, etc.

Fotografia schita Aceasta fotografie oglindeste locul savarsirii faptei, cu toate particularitatile sale, fara imprejurimi, avand in prim plan obiectul central al cercetarii criminalistice, adica obiectul asupra caruia s-a indreptat nemijlocit actiunea infractorului. Aceasta fotografie se face tot in faza statica a cercetarii locului faptei, cu aceleasi mijloace tehnice ca la fotografia de orientare. In plus, fotografia schita, de cele mai multe ori, se utilizeaza diferite izvoare de lumina artificiala, cand locul faptei este interiorul unei cladiri. a) Fotografia schita panoramica se realizeaza prin aplicarea metodei de realizare a fotografiei panoramice de orientare. In cazurile de fotografiere a locului faptei pe sectoare, in prealabil se imparte intregul sau perimetru in zone astfel delimitate incat fiecare in parte sa poata fi fotografiata dintr-o singura pozitie. b) Metoda fotografiei contrare consta in fixarea locului faptei din doua pozitii diametral opuse. In acest fel se obtin doua fotografii schite ale unuia si aceluiasi loc. c) Metoda fotografierii incrucisate consta in fixarea aceluiasi loc din patru extremitati ale sale, astfel incat sa fie doua cate doua diametral opuse. d) Fotografia pe sectoare se face prin respectarea acelorasi conditii ca si la fotografia panoramica. Fiecare din aceste fotografii va oglindii un sector, o parte din locul faptei. La executarea fotografiei schite, spre deosebire de cea de orientare, se ridica si problema folosirii uneori a luminii artificiale. Este necesar ca locul faptei sa fie iluminat in mod uniform fara sa se creeze umbre puternice care ar putea sa atenueze unele detalii sau sa eclipseze anumite obiecte din perimetrul sau. Fotografia obiectelor principale se face de catre organul de urmarire penala tot in faza statica a cercetarii la fata locului. Ca obiecte principale de la locul faptei sunt socotite obiectele corp-delict, cele care au suferit modificari de pozitie ori deteriorari in procesul savarsirii infractiunii. Iluminarea obiectelor principale pentru a le putea fotografia se face cu lumina artificiala cand lipseste sau este insuficienta cea naturala. Fotografia detalii se executa in faza dinamica si cercetarii locului faptei. Ea trebuie sa redea detaliile urmelor si ale obiectelor fotografiate separat. In cadrul fotografiei detaliilor se fixeaza leziunile de pe corpul victimei astfel incat sa se poata aprecia caracterul, dimensiunile si localizarea lor precisa

3.2 Fotografia de reconstituire

Aceasta fotografie se face de catre organul de urmarire penala cu ocazia efectuarii reconstituirii, in scopul fixarii locului respectiv reproduse artificial. 1. Fotografia locului reconstiuirii Aceasta fotografie oglindeste intregul loc in care se desfasoara procesul de reproducere artificiala a comiterii infractiunii 2. Fotografiile secventelor reconstituirii Aceste fotografii au ca scop redarea fidela a celor mai insemnate momente din procesul comiterii faptei, momente reproduse artificial. In cursul efectuarii reconstituirii, organul de urmarire penala trebuie sa fixeze numai acele secvente din procesul reproducerii artificiale a comiterii infractiunii, prin care se confirma sau se infirma anumite sustineri ale faptuitorilor, martorilor ori ale victimelor, sau prin care se stabileste date ce ar putea duce la descoperirea de probe noi. 3. Fotografia de perchezitie Aceasta fotografie se executa de catre organul de urmarire penala in conditiile de loc si de timp in care se desfasoara activitatea tactica respectiva. La perchezitie se fotografiaza: A. Ansamblul locului perchezitionat - care cuprinde ansamblul locului respectiv, cu imprejurimile sale intrunind astfel elementele unei fotografii de orientare. B. Fotografia ascunzatorii obiectelor descoperite reda insusi locul in care au fost gasite obiectele cautate, fara imprejurimile locului respectiv. C. Fotografia obiectelor descoperite cuprinde fiecare obiect in mod izolat. Scopul fotografiei de detaliu a obiectelor gasite la perchezitie este de a reda marimea exacta, forma si diferitele lor particularitati. 4. Masuratori fotografice unele fotografii judiciare operative trebuie sa redea si dimensiunile locului fotografiat ale urmelor sau obiectelor din perimetrul sau, distanta dintre ele. In practica se aplica metode speciale de fotografiere: A. Metoda fotografierii la scara este cea mai simpla. Obiectele sunt fixate astfel incat dupa fotografie sa li se poata stabili dimensiunile in lungime si latime. Ea consta in asezarea alaturi de obiectul fotografiat a unei rigle gradate in centimetri, care este

fotografiata impreuna cu obiectul respectiv. In cazul executarii unor asemenea fotografii se vor respecta urmatoarele conditii: obiectivul aparatului de fotografiat sa cada perpendicular pe mijlocul suprafetei obiectuluide fotografiat si rigla gradata sa se gaseasca in acelasi plan cu obiectul respectiv. B. Metoda metrica de fotografiere se aplica la fotografia schita si mai rar la cea a obiectelor principale. Aceasta metoda cunoaste mai multe variante: fotografierea cu panglica gradata pentru profunzime, fotografia prin utilizarea patratului, fotografia cu ajutorul unuei aparaturi speciale si in anumite conditii care este urmata de lipirea fotografiilor obtinute pe niste formulare metrice confectionate in acest scop. C. Metoda stereometrica se aplica la executarea fotografiei schite metrice, daca se dispune de aparate special construite in acest scop. Prin ea se obtin imagini spatiale ale obiectelor, dimensiunile lor si distantei dintre ele. Aparatele fotografice stereo au doua obiective so doua camere obscure spre a realiza simultan doua fotografii din unghiuri diferite ale aceluiasi obiect ori ale aceluiasi spatiu. 5. Fotografia semnalmentelor are ca scop inregistrarea persoanelor care au savarsit o fapta penala, urmarirea si identificarea cadavrelor necunoscute, prin fixarea trasaturilor exterioare. Fotografiile semnalmentelor se subdivid in: A. Fotografia de identificare a persoanelor pentru inregistrarea penala persoanelorli se fac doua fotografii bust: una din fata si alta din profil. Persoana trebuie sa fie cu capul descoperit, fara ochelari, ochii deschisi si privirea indreptata inainte, tinuta corpului si a capului dreapta, iar daca este barbat sa fie si barbierit. Fotografia din fata trebuie sa redea multa claritate particularitatile fetei cum sunt: desimea parului, insertiunea parului in jurul fruntii, marimea fruntii, forma ridurilor, conturul si desimea sprancenelor, marimea si pozitia ochilor, lungimea si latimea nasului, forma gurii, grosimea buzelor, pozitia si forma unor cicatrice sau negi de pe fata. Fotografia din profil persoana trebuie sa aiba urechea descoperita si tinuta capului dreapta. Persoanele care poarta ochelari ar fi potrivit sa li se faca inco fotografie bust cu ochelari, in pozitie a fetei semi intoarsa. Totdeauna fotografiile de identificare a persoanelor se fac in conditii de laborator cu aparate fotografice speciale construite in acest scop. Iluminarea persoanei se realizeaza cu ajutorul unui izvor de lumina dispersata asezata in spatele aparatului fotografic. Fotografiile de identificare a persoanelor insotesc fisa personala a infractorului. In caz de sustragere de la urmarire, fotografiile servesc organelor de cercetare la urmarire si descoperirea sa.

B.

Fotografiile de identificare a cadavrelor necunoscute se fac in numar de doua: una bust din fata si alta bust din profil. Inainte de fotografiere cadavrul este pregatit in acest scop facandui-se asa numita toaleta care consta in : cusutul lesiunilor ce deformeaza fata , spalarea de sange, pieptanatul parului, deschiderea ochilor, rujatul buzelor spre a le da un contur precis. Pentru fotografiere cadavrul se aseaza daca se poate pe scaun dandui-se corpului si capului o pozitie dreapta cu ochii deschisi, indreptati inainte

C. Fotografia de urmarire se efectueaza in procesul de urmarire activa a persoanelor care pregatesc savarsirea unor infractiuni sau intreprind activitati de inlaturare de ascundere a urmelor infractiunilor deja comise. Aceasta fotografie se face pentru prevenirea infractiunilor, surprinderea faptuitorilor in flagrant delict si in cazul cand infractorii deja descoperiti incearca sa sustraga probele.

3.3 Fotografia semnalmentelor

Fotografia semnalmentelor are ca scop inregistrarea persoanelor care au savarsit o fapta penala, urmarirea si identificarea cadavrelor necunoscute, prin fixarea trasaturilor exterioare. Fotografiile semnalmentelor se subdivid in: Fotografia de identificare a persoanelor Pentru inregistrarea penala persoanelor li se fac doua fotografii bust: una din fata si alta din profil. Persoana trebuie sa fie cu capul descoperit, fara ochelari, ochii deschisi si privirea indreptata inainte, tinuta corpului si a capului dreapta, iar daca este barbat sa fie si barbierit. Fotografia din fata trebuie sa redea multa claritate particularitatile fetei cum sunt: desimea parului, insertiunea parului in jurul fruntii, marimea fruntii, forma ridurilor, conturul si desimea sprancenelor, marimea si pozitia ochilor, lungimea si latimea nasului, forma gurii, grosimea buzelor, pozitia si forma unor cicatrice sau negi de pe fata. Fotografia din profil persoana trebuie sa aiba urechea descoperita si tinuta capului dreapta. Persoanele care poarta ochelari ar fi potrivit sa li se faca inco fotografie bust cu ochelari, in pozitie a fetei semi intoarsa. Totdeauna fotografiile de identificare a persoanelor se fac in conditii de laborator cu aparate fotografice speciale construite in acest scop. Iluminarea persoanei se realizeaza cu ajutorul unui izvor de lumina dispersata asezata in spatele aparatului fotografic. Fotografiile de identificare a persoanelor insotesc fisa personala a infractorului. In caz de sustragere de la urmarire, fotografiile servesc organelor de cercetare la urmarire si descoperirea sa.

Fotografiile de identificare a cadavrelor necunoscute Aceste fotografii se fac in numar de doua: una bust din fata si alta bust din profil. Inainte de fotografiere cadavrul este pregatit in acest scop facandui-se asa numita toaleta care consta in : cusutul lesiunilor ce deformeaza fata , spalarea de sange, pieptanatul parului, deschiderea ochilor, rujatul buzelor spre a le da un contur precis. Pentru fotografiere cadavrul se aseaza daca se poate pe scaun dandui-se corpului si capului o pozitie dreapta cu ochii deschisi, indreptati inainte. Daca nu se poate, se recurge la fotografierea cadavrului in pozitie culcata. Indiferent de metoda aplicata, cele doua fotografii trebuie sa redea toate trasaturile capului si ale fetei, cu precizia si claritatea cerute la fotografiile de identificare a persoanelor. Fotografiile de identificare a cadavrelor necunoscute se prezinta persoanelor care sesizeaza organele politiei despre disparitia unor rude sau prieteni, in vederea identificarii cadavrelor respective. Fotografia de urmarire Aceste fotografii se efectueaza in procesul de urmarire activa a persoanelor care pregatesc savarsirea unor infractiuni sau intreprind activitati de inlaturare de ascundere a urmelor infractiunilor deja comise. Aceasta fotografie se face pentru prevenirea infractiunilor, surprinderea faptuitorilor in flagrant delict si in cazul cand infractorii deja descoperiti incearca sa sustraga probele. Ea cuprinde momente mai importante din activitatea antisociala a persoanei urmarite. De obicei, fotografia detectiva se executa cu aparate speciale, care permit fotografierea de la diferite distante, fara procedeul complicat de punere la punct. Aceste aparate sunt camuflate sub diferite forme de prezentare exterioara, confundandu-se cu diferite obiecte de uz personal, ca: posete, brichete, porttigarete, ochelari, nasturi, stilouri, ceasuri etc. Altele sunt instalate in anumite locuri de trecere si se declanseaza automat prin deschiderea usii, trecerea prin fata ferestrei, pasirea pe o anumita portiune din dusumea. Pentru fotografierile de noapte se folosesc razele infrarosii. Tot in acest scop, aparatele de fotografiat mai pot fi dotate cu amplificatoare electronooptice, care maresc mult intensitatea luminii, putandu-se astfel inlocui radiatiile infrarosii in cazurile fotografierii in timp de noapte.

3.4 Fotografia de examinare

Fotografia de examinare elaboreaza metodele si mijloacele de studiere a probelor materiale, precum si de fixare a rezultatelor obtinute. Aceste metode se aplica numai in conditii de laborator, prin utilizarea unei aparaturi speciale, de catre experti criminalisti. Fotografia de examinare, in functie de scopul urmarit, de metodele si mijloacele aplicate, se realizeaza in radiatii vizibile, radiatii invizibile. Fotografia judiciar de examinare reprezint un ansamblu de procedee destinate cercetrii, n condiii de laborator, a mijloacelor materiale de prob, precum i fixrii rezultatelor investigrii tehnico-tiinifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la faa locului. Din punct de vedere tiinific, pe lng rolul su prepon- derent aplicativ, fotografia judiciar de examinare se consti-tuie i ca un domeniu de stabilire, promovare sau adaptare a celor mai adecvate metode fotografice de examinare a probe- lor materiale. n funcie de natura procedeelor tehnice folosite, potrivit scopurilor urmrite, 1 fotografia judiciar de examinare se poate clasifica astfel : - fotografia de examinare n radiaii vizibile: fotografia de ilustrare, de comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a culorilor, microfotografia; fotografia de examinare n radiaii invizibile: ultravio- lete, infraroii, rentgen, gamma i beta, radiaii neutro- nice i holografia. Fotografia de ilustrare este o oglinda a trasaturilor exterioare, generale, a dimensiunilor si formei probei materiale primite pentru expertiza. Aceasta fotografie are scopul sa fixeze insusirile, proprietatile obiectului, care sunt perceptibile organelor noastre de simt. De exemplu, un act scris se fotografiaza in intregime, astfel incat sa-i fie fixate clar dimensiunile, continutul scrisului vizibil, anumite deteriorari perceptibile cu ochiul liber la lumina obisnuita, iar un obiect corp-delict, de exemplu, se fixeaza pe pelicula tot in intregime, evidentiate fiind urmele vizibile de pe suprafata sa si eventualele defectiuni. De multe ori aceasta fotografie se executa prin cunoscuta metoda la scara, ca dupa imaginea obtinuta sa se aprecieze dimensiunile reale ale obiectului respectiv. Fotografia de ilustrare constituie o dovada despre starea in care a fost primita proba materiala si totodata serveste expertului la ilustrarea concluziilor sale. Aparatele de fotografiat sunt de tip obisnuit, cu posibilitati de prelungire a titrajului camerei sau de introducere a inelelor intermediare in vederea fotografierii de la mica distanta. Fotografia de comparare este una dintre metodele cele mai importante si mai frecvent intrebuintate in examinarile de laborator, indeosebi in traseologie, in balistica judiciara, in expertiza inscrisurilor si, in general, in orice imprejurare care solicita efectuarea unui examen comparativ, de natura optica. Aceasta fotografie se foloseste pe scara foarte larga la identificarea persoanelor si a obiectelor prin studiul comparativ al urmelor lasate de acestea cu impresiunile luate in mod experimental. In vederea realizarii comparatiei, fotografiile trebuie sa fie uniforme. Uniformitatea lor se obtine prin aducerea tuturor exemplarelor ce urmeaza a fi comparate la aceleasi dimensiuni, intensitate de contrast si pozitie.

Potrivit procedeelor intrebuintate, se disting trei variante ale fotografiei de comparare: prin juxtapunere, prin suprapunere si prin stabilirea continuitatii liniare. a.) Varianta comparatiei prin juxtapunere consta in examinarea celor doua imagini asezate in aceeasi pozitie, una langa alta, retinandu-se acele caracteristici de detaliu care se observa pe ambele fotografii. In cadrul aceluiasi orices de identificare, imaginea urmei create de obiectul-scop se compara succesiv cu fotografiile fiecarei impresiuni obtinute pe cale experimentala. In ipoteza compararii pe baza unor fotografii executate ocazional, situatie intalnita frecvent in cazul persoanelor disparute, fotografia de examinare se realizeaza in conditii cat mai apropiate de fotografia de referinta. Procedeul se aplica si in ipoteza identidicarii persoanelor dupa semnalmentele exterioare. Spre exemplu, se compara fotografia suspectului cu fotografiiile de pe fisa de antecedente penale, sau fotografia cadavrului cu fotografia de pe fisa persoanelor disparute. b.) Varianta comparatiei prin suprapunere se aplica mai des la cercetarea semnaturilor si impresiunilor stampilelor. Fotografiile se fac pe material fotosensibil pozitiv transparent, toate la acceasi scara. Dupa realizarea unei suprapuneri perfecte, coincidenta detaliilor sub toate aspectele fotografiilor supuse examinarii dovedeste ca ambele urme redate in imagini au fost create de acelasi obiect sau ca una din ele a fost copiata dupa cealalta, cum este cazul semnaturilor false, copiate prin contact direct dupa cele originale. Sub acest aspect apare convingatoare semnatura copiata pe un act fals, prin contact direct, dupa o semnatura autentica. c.) Varianta continuitatii liniare consta in executarea unor fotografii, de puternic contrast, atat a urmelor de la locul faptei, cat si a celor experimentale. Dupa ce au fost realizate fotografiile necesare, la aceeasi scara si intensitate de lumina, continuitatea liniara se obtine in felul urmator: se taie vertical sau orizontal, pe una si aceeasi linie, atat fotografia urmei obiectul-scop, cat si fotografia celei experimentale, ansamblanduse apoi partea stanga ori superioara a primei fotografii cu partea dreapta sau inferioara a imaginii obiectului-mijloc, obtinandu-se astfel o imagine unica si continua, daca ambele urme redate in fotografii sunt create de acelasi obiect. Fotografia de umbre este destinat scoaterii n eviden a caracteristicilor de relief. Ea se aplic inclusiv n fotografiile de detaliu executate la faa locului, de exemplu n cazul urmelor de adncime de mini i de picioare ori al urmelor unor instrumente de spargere. Acelai procedeu se folosete i n cazul refacerii unui text scris cu creionul sau cu stiloul cu bil, care a ieit n relief pe verso-ul colii de hrtie ori pe filele urmtoare, situaii ntlnite n ipoteza unor falsuri prin nlturare de text sau a distrugerii de nscrisuri. La realizarea fotografiei de umbre, important este plasarea sursei de lumin sub un unghi care s permit revelarea detaliilor, de regul acestea situndu-se ntre 300 i 700. O surs aezat sub un unghi mai mic de 300 creeaz umbre ce acoper detalii mai mici, n timp ce un unghi mare are ca rezultat lipsa umbrelor.

Examinare sub lumin incident

Fotografia de contrast, desi nu reprezinta o metoda de cercetare in sine, este inclusa in categoria fotografiilor de examinare, datorita posibilitatilor de marire a gamei mijloacelor de evidentiare a unor urme sau detalii caracteristice, apte sa fie folosite in procesul de identificare. Procedeul isi gaseste utilitatea nu numai in evidentierea unor detalii, sau in folosirea lui conjugata cu procedeul fotografiei de umbre sau reflexe, ci si in imbunatatirea calitatii unor imagini fotografice realizate cu prilejul desfasurarii activitatilor de urmarire penala, inclusiv pe fotografii executate ocazional, daca el prezinta utilitate pentru clarificarea unor imprejurari ale cauzei. Aceasta fotografie se bazeaza pe deosebirea de culoare sau stralucire si opacitate intre zonele vecine ale suprafatei aceluiasi obiect. Fotografie de contraste are o aplicare frecventa la studiul actelor scrise, cum ar fi: evidentierea deosebirilor de densitate a scrisurilor cu creion, descoperirea urmelor invizibile, a scrisului sters prin radiere sau corodare etc. Marirea contrastelor se mai poate obtine prin contact al mai multor negative sau prin amestecul negativelor. Dupa developare, negativele se lipesc cu emulsia in interior si apoi se copiaza pe pozitiv. Fotografia de reflexe se bazeaza pe capacitatea suprafetei aceluiasi obiect, datorita diferentei sale de netezime, de a reflecta lumina in mod diferit. Aceasta proprietate a obiectului nu poate fi descoperita la examinarea lui sub o anumita lumina naturala si uniforma. Trebuie gasita asezarea cea mai potrivita a izvorului de lumina, a obiectului cercetat, precum si a aparatului fotografic fata de obiect si de izvorul de lumina, incat capacitatea de reflexie sa fie obtinuta in intregime si fixata pe pelicula fotosensibila din camera obscura a aparatului fotografic.

Aceasta metoda de fotografiere se foloseste mai ales la evidentierea scrisului invizibil realizat cu diferite cerneluri simpatice, la descoperirea urmelor de stergere a scrisului cu

anumite solutii chimice etc. Fotografia separatoare de culori se bazeaza pe deosebirile extrem de mici dintre nuantele aceleiasi culori, imperceptibile ochiului liber. Separarea culorilor se realizeaza prin intermediul filtrelor de lumina si al materialelor fotografice speciale. La folosirea filtrelor pentru separarea culorilor se are in vedere regula culorilor complementare, anume ca filtrul permite razelor de aceeasi culoare cu a lui si a celor apropiate acestei culori, retinand grupul de culori opuse culorii sale. Aceasta fotografie este utilizata la descoperirea adaugirilor si intercalarilor in acte, facute cu cerneluri sau creioane in aparentade aceeasi nunata de culoare cu scrisul de baza al actului respectiv.