Curs 31

Sistemul Registrului comertului si procedura intregistrarii in

Registrul comertului
Sunt reglementate de [Legea nr. 26/ 1990 si Normele metodologice din 10
octombrie 2008 privind modul de tinere a registrului comertului, de efectuare a
inregistrarilor si de eliberare a informatiilor, aprobate de Ministrul Justitiei – pana la
26.11.2022] [Legea nr. 265/2022].
Registrul comertului („RC”) este un registru de publicitate a actelor juridice si
faptelor relevante pentru dobandirea, modificarea si incetarea calitatii de comerciant,
precum si pentru organizarea si functionarea acestuia. Prin urmare, prevederile
art.18-24 din Codul civil sunt aplicabile pentru aceasta forma de publicitate si
completeaza Legea 265 (a se vedea in particular art. 20 C.civ. – efectele publicitatii,
art. 22 – consecintele juridice ale lipsei publicitatii atunci cand este ceruta de lege,
art. 21 – prezumtia de existenta a actului sau faptului daca el a fost inscris in registru
si corelativ de inexistenta, daca a fost radiat). In cadrul RC functioneaza si registrul
beneficiarilor reali , organizat in baza Legii nr. 129/2019 pt prevenirea si combaterea
spalarii banilor si finantarii terorismului. Atat RC, cat si registrul beneficiarilor reali
sunt interconectate cu registrele echivalente din celelalte tari ale UE.
Principala modificare adusa de Legea 265 este inlocuirea judecatorului delegat
in activitatea de inregistrare, cu registratorul de registrul comertului („registratorul”)
(vz. art. 135 L 265). Aceasta modificare este rezultatul unei necesitati practice,
inlaturand controlul obligatoriu de legalitate (prin judecatorul delegat de la tribunalul
in a carui raza teritoriala se afla RC) pentru anumite inregistrari, inainte a fi operate
in RC, ceea ce lungea durata procedurii in aceste situatii. Controlul de legalitate este
exercitat in baza Legii 265 in mod uniform pentru toate inregistrarile, numai la
cererea solicitantului inregistrarii (termen definit in art. 3 (1) lit.d ) L 265) care se
considera afectat prin modul in care i-a fost solutionata cererea de inregistrare.
Instanta care va solutiona plangerea solicitantului este judecatoria de la sediul
profesional al solicitantului (pentru persoane fizice) sau tribunalul de la sediu social
(pentru persoane juridice) nu un judecator specializat (judecatorul delegat), institutia
judecatorului delegat fiind astfel abrogata. Controlul de legalitate al inregistrarilor in
RC este o forma de jurisdictie necontenciosa, supusa reglementarii art. 527-540
C.proc.civ. in masura in care Legea 265 nu deroga de la ele.
Reglementarea sistemului Registrului comertului:
a) Consecintele juridice ale inregistrarii in RC:
- dobandirea calitatii de profesionist-comerciant pentru a putea desfasura
activitate comerciala, daca legea nu prevede altfel (vz art. 41),

1
Drept de autor Sorin David, lect.univ.dr. Facultatea de drept, Universitatea
Bucuresti. Este interzisa reproducerea, copierea sau valorificarea in orice mod
acestui curs sau parti din el.
1
 - mijloc de publicitate a comerciantilor, a anumitor acte si fapte ale acestora si
ale activitatilor pe care le desfasoara in scop comercial (vz. de ex. art.88, 89 si in
special art. 103 din Legea 265);
- efectul de opozabilitate fata de terti al înregistrării (vz. art. 46 Legea 265).
b ) Principii de operare:
1. Prin registrul comertului intelegem, in limbaj comun, atat institutia care
opereaza registrul, cat si registrul ca atare. Pentru a delimita institutia de registrul
propriu-zis, legea foloseste in cazul ei termenul de „oficiul registrului comertului”.
ONRC este persoana juridica la nivel national care tine registrul comertului, acesta
fiind reprezentat teritorial (in fiecare judet si Mun. Bucuresti) prin oficiile registrului
comertului, care nu au personalitate juridica.
2. Operarea registrului comertului este un serviciu de interes public (vz. art.
4 Legea 265). Acest principiu a condus la anumite competente in legatura cu
monitorizarea activitatii oficiului registrului (la aceasta data, Minsterul Justitie este
organul administrativ care il supravegheaza, reglementeaza si la nevoie il finanteaza).
Pentru mai multe detalii privind organizarea oficiilor RC, [vz. art. 2-2¹ si 9-12¹ din
Legea 26/1990 si art.1 - 4 din Norme] [vz. art. 19-26 din Legea 265). Ca o consecinta
a caracterului public, orice persoana interesata poate obtine contra cost informatii
dupa inregistrarile din RC (vz art. 11 Legea 265).
Exista doua sisteme de organizare a registrului comertului in Uniunea
Europeana:
a) sistemul in care o organizatie profesionala se ocupa cu administrarea si
colectarea taxelor din activitatea de registrul comertului, fara nici o interventie statala
(de ex., o camera de comert),
b) sistemul in care o autoritate a statului controleaza si reglementeaza RC.
3. Principiul competentei teritoriale. Oficiile RC sunt alocate la nivel
judetean si al Mun. Bucuresti. Oficiul National al RC are rol coordonator si de
reglementare a practicii, el tine registrul comertului din punct de vedere juridic insa
nu efecteaza inregistrari; cel mai important rol este acela de a asigura unitatea
procedurilor de intregistrare. Datorita unicitatii registrului la nivel national se
asigura unicitatea firmei (adica, denumirea comerciala sub care vrea sa opereze
comerciantul) la nivel national, pentru a evita eventuale confuzii intre comerciantii
inregistrati in Romania.
4. Cat priveste registrul propriu-zis, traditional RC se tinea in format
material. Astazi intregistrarile se fac in principal in forma electronica iar registrul va
fi in intregime digitalizat la data intrarii in vigoare a Legii 265 (vz. art. 6 ).
5. Controlul de legalitate (nu de oportunitate): comerciantul care vrea sa
intregistreze trebuie sa depuna un set de acte justificative care sunt prevazute in
reglementarile RC (legea si normele metodologice). Aceste acte sunt verificate din
punct de vedere al formei si al aparentei de legalitate, de către registrator.
Oportunitate operatiunii inregistrate nu poate face obiectul verificarii.
Controlul de legalitate de catre instanta dupa ce inregistarile au fost efectuate
presupune atat un prim grad de jurisdictie (judecatorie, respectiv tribunal), cat si un
grad de jurisdictie de control (tribunal, respectiv curtea de apel). Am vazut anterior
2
ca exercitarea controlului de legalitate se poate face la cererea solicitantului, pentru
orice inregistrare. Separat, exista controlul de legalitate care se declanseaza la cererea
unor terti (adica, nu sunt solicitantii unei inregistrari sau ai unui serviciu din partea
RC) care se considera prejudiciati printr-o inregistrare deja operata in RC (vz. art.
120 Legea 265) iar competenta instantei este la fel impartita, intre judecatorie si
tribunal in prima instanta, dupa calitatea persoanei a carei inregistrare este
contestata. Daca instanta admite cererea in mod definitiv, inregistrarea contestata
trebuie radiata din RC prin grija oficiului RC.
6. Toate inregistrarile se fac in limba romana.

[Art. 1 alin. (1) din Legea 26/1990] [Art. 4 alin.(1) din Legea 265] enumera
persoanele care au obligatia sa se inregistreze in RC pt a putea desfasura activitati
comerciale: persoane fizice (PFA/II/IF), societatile comerciale, regiile autonome (nu
mai sunt mentionate in art. 4 din Legea 265, dar sunt mentionate in art. 7 (1) lit.a) ),
companii si societati nationale, grupurile de interes economic, organizatiile
cooperative si altele. Aceasta enumerare este limitativa. Alte categorii de persoane
care doresc sa savarsesca activitati comerciale, dar care nu se incadreaza in aceste
categorii nu pot fi inregistrate si nu au, prin urmare, calitatea de comerciant. Asa cum
am vazut, numai inregistrarea in RC confera acestor persoane calitatea de
comerciant.
Actele care trebuie depuse pentru efectuarea unei inregistrari sunt
reglementate in [Capitolul III, art. 13-25 din Legea 26/ 1990 iar Normele
Metodologice aduc precizari si detaliaza] [Capitolul IV, Sectiunea 3, art. 71 – 78 din
Legea 265].

Fondul de comerț
Este un concept propriu dreptului comercial.
Este rezultatul evolutiei practicii si jurisprudenței, care i-au stabilit continutul
si utilitatea (inclusiv din perspectiva operatiunilor juridice care pot avea loc in
legatura cu el). Ulterior, a fost consacrat si legislativ, fiind recunoscut in diferite legi
(care faceau referire la el in contextul anumitor operatiuni reglementate), fara a fi
insa definit si reglementat de legislatie ca atare. Acest lucru a fost valabil pana in
anul 2001, cand legiuitorul a modificat Legea concurentei neloiale nr.11/ 1991 (prin
Legea nr. 298/2001) si a definit cu aceasta ocazie fondul de comert ca ansamblul
bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale, utilizate de un comerciant in
vederea desfasurarii activitatii sale. Aceasta definitie care a fost ulterior abrogata in
cadrul Legii nr. 11/1991. Insa, in anul 2018, prin OUG nr. 88, a fost reintrodusa
definitia legala a fondului de comert, de data aceasta in Legea nr.85/2014 a
insolventei, definitie2 care nu difera de cea anterioara, din Legea 11/ 1991. Ulterior

2
Conform art. 3 (1) lit.(r) din Legea nr. 265/2022, fondul de comert reprezinta
ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si incorporale – marci,
3
aceasta definitie a fost reluata in Legea 265/2022 (art. 3 (1) lit. (r) ). La aceasta data,
pe langa definirea lui legala, reglementarea cea mai importanta din perspectiva
determinarii regimului lui juridic este [art. 21 lit.a) coroborat cu art. 30 - 43 din Legea
nr.26/1990] [art. 103 (1) lit. (c) coroborat cu art. 48-70 din Legea 265/ 2022].
Fondul de comert reprezintă un instrument indispensabil al
fiecarui comerciant pentru exercitarea comerțului, spre deosebire de
intreprindere care – asa cum am vazut cursul anterior – poate lipsi in
momentul autorizarii si inregistrarii comerciantului si prin urmare nu
este indispensabila exercitarii comertului, cel putin nu in faza initiala.
Fiecare comerciant are un fond de comert, acesta fiind indisolubil legat
de persoana profesionistului comerciant. Fondul de comert are un continut
dinamic, chiar daca in linii mari contine intotdeauna aceleasi categorii de elemente,
elementele sale privite individual evolueaza, se schimba, se substituie intre ele si in
cadrul fondului de comert, de-a lungul timpului.
Atrag atentia ca in viziunea actuala a doctrinei si legii, in cadrul fondului de
comert intra si imobilele folosite de comerciant in desfasurarea activitatii sale. Nu a
fost asa dintotdeauna. In sistemul vechiului Cod comercial, se considera (cel putin
pana aproape de data abrogarii sale) ca obiectul sau material de reglementare il
constituiau relatiilor juridice in legatura cu bunurile mobile. Distincția care a stat la
baza separatiei C.civ.-C.com. era că dreptul civil reglementa bunurile imobiliare (in
mod exclusiv) și bunurile mobile in sens general, pe când dreptul comercial
reglementa numai bunurile mobile afectate comerțului. In consecinta, initial s-a
incetatenit interpretarea ca bunurile imobile nu pot face parte din fondul de comert,
pentru ca imobilele nu erau in sfera de reglementare a dreptului comercial. Practica si
jurisprudența ulterioare au evoluat, acceptand sa includa la inceput anumite imobile
– de ex, cel in care comerciantul isi avea sediul profesional – si ulterior extinzand
sfera imobilelor parte a fondului de comert la toate imobilele necesare desfasurarii
activitatii acelui comerciant (de ex., fabrica si terenul pe care sa afla aceasta, daca
erau proprietatea comerciantului). Aceasta evolutie a culminat prin includerea in
definitia legala a fondului de comerț din Legea 11/91 a concurenței loiale, a
imobilelor, includere pastrata in definitia fondului de comert din L 85/2015 si Legea
265/ 2022. Si este logic sa fie asa, nu vad nici un motiv pentru a elimina imobilele din
continutul fondului de comert, mai ales ca nu mai avem un Cod comercial al carui
scop aparent sa fie reglementarea relatiilor din sfera activitatii comerciale in legatura
doar cu bunurile mobile.

Elementele constitutive ale fondului de comert

1. Elemente corporale

firme, embleme, brevete de inventii, vad comercial – utilizate de un

operator economic in vederea desfasurarii activitatii sale si a atragerii si
mentinerii clientelei.
4
- imobilele necesare activitatii comerciantului (sediul social, locatia fabricii, locatiile
de magazine, locatiile de depozitare, etc.)
- bunurile mobile care sunt folosite in activitatea comerciala sau sunt rezultatele
activitatii comerciale: materiale, materii prime, echipamente si utilaje, mobilier,
autovehicule, marfurile produse dar nevandute (stocurile), etc.
Conform legii (care este imperativa), transferul proprietății imobiliare necesita
formalități de publicitate și incheierea actului de transfer in forma autentica, condiție
ad validitatem, pe cand transferul fondului de comert nu necesita forma autentica.
Aceasta inseamna ca transferul fondului de comerț trebuie insotit de transferul
separat al imobilelor care il compun, in forma si cu respectarea cerintelor de
publicitate in materie imobiliara.
2. Elemente incorporale
Regimul juridic pentru fiecare categorie de elemente necorporale este
reglementat de legi speciale. Acestea sunt:
- firma
[- emblema – aceasta nu mai este reglementata in Legea 265/ 2022, prin urmare -in
opinia mea – ea poate fi considerata in continuare un element al fondului de comert
daca respectivul comerciant si-a constituit o emblema – a se vedea in acest sens chiar
definitia legala a fondului de comert din Legea 265, care mentioneaza emblema-, insa
regimul ei juridic nu va fi reglementat prin Legea 265, ci va face parte din categoria
drepturilor de proprietate intelectuala si va fi reglementata de legislatia speciala
aplicabila ei, in functie de continutul emblemei. Consecinta cea mai importanta
a eliminarii emblemei din reglementarea Legii 265 este ca nu mai
constituie, prin definitie, element de identificare a comerciantului sau
activitatii sale].
- clientela/vadul comercial
- drepturi de proprietate intelectuala (brevete de inventie, marci, desene si modele
industriale, drepturi de autor, etc.)
Se observa ca nu sunt incluse creantele comerciantului. Aceasta
pentru ca ele se nasc in legatura cu bunurile si serviciile vandute de comerciant ca
urmare a exploatarii fondului de comert, adica sunt un rezultat al exploatarii si nu
bunuri exploatate in cadrul fondului. S-a afirmat uneori in doctrina ca in fondul de
comert ar intra totusi anumite categorii de creante, cum ar fi cele in legatura cu
utilitatile necesare pentru desfasurarea activitatii comerciale sau creanta din
contractul de locatiune a imobilului in care isi are sediul comerciantul si/sau isi
desfasoara activitatea. Exemple de contracte de utilitati: de electricitate, gaz, energie
termica, apa, telefonie, internet, etc. Fiind atat de utile si necesare pentru buna
functionare a activitatii desfasurate prin exploatarea fondului de comert, s-a
considerat ca si creantele in legatura cu utilitatile intra in fondul de comert. In ce ma
priveste, nu impartasesc aceasta teorie pentru ca nu exista in legislatie sau
jurisprudenta argumente care sa o sustina. Desigur, creantele intra in continutul
intreprinderii.
5
 Sunt banii inclusi in fondul de comert? Astazi, comerciantul nu isi poate
desfasura activititatea daca nu are acces la resurse financiare (din fonduri proprii sau
atrase de la terti, de ex. prin imprumuturi bancare). Banii (care in zilele noastre sunt
preponderent sub forma de electronica, deci incorporala) sunt indispensabili pentru
desfasurarea activitatii sale. Practica, doctrina si legea nu includ banii in continutul
fondului de comert. Pe de alta parte, banii sunt element component al intreprinderii
(sub forma capitalului).

Cu exceptia drepturilor de proprietate intelectuala, regimul juridic al restului

elementelor incorporale isi are sediul in Legea 26/90.
Firma
Conform art. 30 L 26/1990 [art. 3 (1) lit. j) din Legea 265], firma reprezinta
numele (la comerciantii persoane fizice) ori denumirea (la comerciantii persoane
juridice) sub care un comerciant isi exercita activitatea si „sub care se semneaza”.
Functia principala a firmei este de a identifica comerciantii ca subiecte de drept
comercial, functia secundara este de a individualiza comerciantii, de a-i diferentia
intre ei si in relatia cu alte subiecte de drept sau autoritati. Atunci cand un subiect de
drept intra in raporturi juridice cu un comerciant, el trebuie sa aiba siguranta ca acel
comerciant are capacitatea de exercitiu de a incheia actul respectiv (lucru care se
prezuma prin inregistrarea lui in Registrul comertului). Pentru aceasta, persoana
respectiva trebuie sa poata verifica existenta inregistrarii, lucru pe care il face cautand
dupa firma.
Avand in vedere ratiunile exprimate mai sus, este logic ca firma trebuie sa fie
unica si distinctiva. Unica in sensul ca un comerciant are intotdeauna o singura
firma, care ii apartine in exclusivitate de la momentul inregistrarii in Registrul
comertului (vz. art. 30 (4) coroborat cu alin. (1) L 26/ 1990/ 51 (1) corobrat cu art. 3
(1) lit.(j) din Legea 265). Distinctiva in sensul ca trebuie sa fie intotdeauna deosebita
de orice alta firma, inregistrata anterior sau ulterior, pt a putea sa isi indeplineasca
functia de individualizare a comerciantului (vz. art. 38, 39 (1) Legea 26/ 1990/ 49 (1),
50 (4) din Legea 265).
Firma este indisolubil legata de fondul de comert. Asa cum fondul de comert e
unic, si firma este unica. Un comerciant nu poate avea avea mai multe firme sub care
sa isi desfasoare activitatea comerciala, concluzie care reiese si din modul in care este
reglementat regimul juridic al firmei in cazul societatilor comerciale – vz. art.32-36
Legea 26/ 1990/ art. 53-57 Legea 265. In cazul persoanelor fizice comerciante, sunt
valabile aceleasi cerinte privind unicitatea si distinctivitatea, insa avand in vedere ca
lege impune ca firma sa includa numele patronimic al persoanei, urmat sau nu de
initiala ori prenumele intreg, riscul de similitudine este in mod natural mai mare in
cazul numelor de familie larg raspandite (vz. 31 L 26/ art. 52 (2) Legea 265). Riscul
practic de confuzie este insa redus astazi, dat fiind ca sunt relativ putine persoane
fizice care vor sa desfasoare activitate comerciala ca PFA sau II (datorita riscului de a
raspunde cu masa patrimoniala necomerciala pt datoriile comerciale), persoanele

6
fizice preferand sa constituie societati comerciale prin care sa desfasoare activitate
comerciala.
Pentru a asigura respectarea conditiilor de unicitate si distinctivitate, [Legea
26/ 1990 si Normele metodologice privind registrul comertului] [Legea 265/ 2022]
reglementeaza un sistem un sistem riguros de verificare si intregistrare. La baza lui
sta procedura verificarii disponibilitatii si a rezervarii de firma. Se declanseaza
printr-o cerere a solicitantului la Oficiul registrului comertului. Confirmarea
disponibilitatii si rezervarea este valabila pentru o perioada de 3 luni, care poate fi
prelungita succesiv. Legea prevede si anumite restrictii in legatura cu categorii de
denumiri care nu pot fi folosite de catre comercianti persoane juridice de drept privat
(vz. art. 39-40 Legea 26/ 1990/ art. 49 (2) si (3) Legea 265). In general, ele au drept
scop sa inlature riscul de confuzie cu comerciantii din sectorul public (cum sunt
regiile autonome) sau cu anumite cu servicii de interes public (educatie, stiintifice).
In cazul in care are loc o instrainare a fondului de comert, ce se intampla cu
firma respectiva? Solutia este data de art. 42 din Legea 26/ 1990 [art. 49 (3) Legea
265] (care intareste ideea ca firma si fondul de comert sunt indisolubil legate): firma
nu poate fi instrainata separat de fondul de comert, recte firma este instrainata de
jure odata cu instrainarea fondului de comert. Vom vedea imediat exceptia (data de
considerente legal-practice) de la aceasta regula.
Daca fondul de comert apartine unui comerciant persoana fizica, este evident
ca aceasta nu isi poate instraina numele de familie si prenumele. Intr-un asemenea
caz, conform art. 41 cel care va dobandi fondul de comert nu dobandeste automat si Commented [SD1]: Nu exista un articol similar in Legea
firma (adica, numele instrainatorului), el putand exploata fondul de comert dobandit 265, dar solutia se impune de la sine
sub numele sau. Insa daca doreste sa exploateze fondul sub numele cedentului, legea
ii permite, numai cu acordul cedentului, sa mentioneze in denumire ca este
succesorul acestuia, practic se schimba denumirea fondului de comert in sensul ca va
folosi numele persoana fizice cedente urmat de mentiunea calitatii de succesor a
dobanditorului. Dat fiind specificul societatilor comerciale de persoane (in nume
colectiv si comandita simpla, iar in cazul SRL numai daca in denumire este inclus
numele unuia dintre asociati), li se aplica aceeasi solutie. Commented [SD2]: Solutia nu a fost preluata de Legea
265, nu mai exista temei juridic pt a fi aplicata chiar daca
In cazul celorlalte persoane juridice, lucrurile sunt mai simple: odata cu partile ar fi de acord
instrainarea fondului de comert, cedentul nu mai are dreptul sa foloseasca acea firma
(inseamna ca trebuie sa isi aleaga o alta firma si sa isi constituie un alt fond de comert
sau sa intre dizolvare) iar cesionarul poate, dar nu este obligat, sa foloseasca firma
dobandita odata cu fondul de comert, fara a mentiona calitatea de succesor, la
societatile de capitaluri si alte persoane juridice – vz. art. 41 (2) si (3) Legea 26/ 1990. Commented [SD3]: Solutia nu a fost preluata de Legea
Aceasta solutie prevazuta de lege nu spune insa ce se intampla cu firma 265, nu mai exista temei juridic pt a fi aplicata chiar daca
partile ar fi de acord
dobanditorului (in cvasitotalitatea cazurilor, tot o societate comerciala), care are deja
propriul fond de comert. Cum dobanditorul nu poate avea 2 firme si 2 fonduri de
comert, inseamna ca fondul preluat este „absorbit” de fondul de comert al
dobanditorului, sub firma societatii comerciale dobanditoare. Aceasta solutie este
evidenta in cazul fuziunii sau divizarii totale, cand are loc o transmisiune universala
sau cu titlu universal al unui patrimoniu/ parti de patrimoniu catre societatea

7
beneficiara: societatea beneficiara isi va pastra firma iar fondul ei de comert va
ingloba fondurile de comert cedate (daca sunt mai multe societatii transmitatoare).
Emblema
Emblema este tot un element al fondului de comert si reprezinta semnul sau
denumire distinctiva care deosebeste un comerciant fata de ceilalti. Si emblema are o
functie de individualizare, insa spre deosebire de firma ea nu are functia de
identificare a comerciantului. Individualizarea se refera la comerciant sau
activitatea lui, nu la fondul sau de comert. Emblema este o creatie intelectuala care
nu trebuie sa aiba o legatura indisolubila cu fondul de comert, nu trebuie sa reflecte
specificul acestuia. In multe cazuri emblemele sunt protejate si de legislatia speciala,
fiind in acelasi timp inregistrate ca marci sau facand parte din marci inregistrate.
Si emblema este distinctiva (vz. art. 30 (4) coroborat cu art. 43 Legea 26/
1990), dar legea nu mai reia cerintele de la firma privind unicitatea, ceea ce inseamna
ca un comerciant poate avea mai multe embleme.
Art. 43 reglementeaza cerintele privind individualizarea, continutul si folosirea
emblemei.
Emblema poate fi instrainata separata de fondul comert (vz art. 61 din
Normele metodologice privind registrul comertului). Commented [SD4]: Nu mai este reglementata de Legea
265, este cel mult protejata ca DPI
Clientela
Clientela nu este mentionata in definitia legala a fondului de comert. In
schimb, in definitie este inclusa o forma particulara de clientela, anume vadul
comercial, de unde deduc ca vointa legiuitorului nu a fost de a exclude clientela dintre
elementele fondului de comert. Doctrina este unanima in recunoasterea clientelei ca
element al fondului de comert. Dreptul concurentei (cu ambele sale sub-ramuri,
dreptul anti-monopol si dreptul concurentei neloiale) are printre scopurile sale
fundamentale, protectia relatiei dintre fiecare operator economic (inclusiv si mai ales
comerciantii) si clientela sa, contra actelor ilicite de concurenta. Prin urmare,
existenta clientelei ca obiect al protectiei juridice nu poate fi pusa la indoiala, cum
cred ca nu poate fi disputata nici includerea ei in cadrul fondului de comert.
Clientela nu este un bun. Daca ar fi un bun, ar insemna ca relatiile juridice ale
comerciantului (cu alte subiecte de drept) in legatura cu clientela sa ar avea natura fie
de drepturi reale (tertii au obligatia sa nu incalce prerogativele comerciantului asupra
clientelei, de ex. prerogativa de a dispune cum doreste de acea clientela), fie de
drepturi de creanta (comerciantul poate cere unui tert sa aiba o anumita actiune sau
inactiune fata de clientela, de exemplu sa nu ii faca oferte fara acordul sau). Ceea ce
ar insemna posibilitatea comerciantului de a cere oricarui alt tert (dintre care cei mai
importanti pentru scopul discutiei sunt concurentii sai) de a respecta aceasta relatie
si de a nu interfera cu ea. Rezultatul ar fi unul absurd: interzicerea de plano a luptei
de concurenta, concurentii unui comerciant nu ar trebui sa adreseze oferte de bunuri
sau serviciilor clientilor acelui comerciant pentru ca daca ar fi acceptate, clientii ar
parasi comerciantul respectiv si relatia clienti – comerciant (impreuna cu castigurile
aferente pt comerciant) ar inceta impotriva vointei comerciantului respectiv.
8
 Doctrina, evitand calificarea juridica a clientelei drept bun, o defineste ca
valoarea economica (pentru un comerciant) data de obisnuinta unui grup de
persoane (fizice si/sau juridice) determinat sau determinabil de a procura produsele
sau serviciile realizate de comerciantul respectiv. Clientela are un continut fluid,
include pe toti cei care la un moment dat cumpara produsele/ serviciile sale, dar si pe
cei care le-ar putea cumpara (pentru ca au vizitat locatiile comerciantului si au fost
convinsi de oferta lui, pentru ca au vazut reclamele sale sau au dobandit din alte surse
informatii asupra sa si produselor/serviciilor pe care le ofera si astfel devin interesati
in a interactiona cu comerciantul pentru a intelege mai bine oferta lui de produse/
servicii in vederea unei achizitii potentiale, etc.). Clientela are o componenta actuala
si una potentiala.
Clientela nu face obiectul aproprierii, comerciantul nu poate avea un drept real
asupra acesteia (ar fi contrara principiilor de baza ale unei societati democratice,
recunoasterea unui drept de proprietate asupra persoanelor fizice si/sau juridice care
sunt sau pot deveni clientii unui comerciant, cu consecinta ca aceasta va avea un
raport exclusiv cu ei, care nu poate fi stanjenit de concurentii comerciantului). Ceea
ce are comercianul este nu drept asupra acestui grup de persoane, ci asteptarea
economica ca va obtine ordine de cumparare, comenzi sau acceptarea ofertelor sale
de la clientela respectiva. Clientela poate fi personalizata empiric prin clientii-
persoane, insa conceptual este mai mult decat cumparatorii la un anumit moment ai
produselor sau serviciilor comerciantului. Din punct de vedere al analizei economice,
matematic si statistic, se poate cuantifica aceasta asteptare a comerciantului de a
vinde produsele/ serviciile sale catre clientela actuala si potentiala.
Consider ca un fond de comert poate avea mai multe sub-clientele,
fiecare atasata unei activitati distincte desfasurate de comerciant prin exploatarea
acelui fond de comert.
Vadul comercial
Desi este prevazut ca element distinct de clientela, in fapt este o forma
particulara a clientelei. Vadul comercial este acea parte a clientelei comerciantului
care este legata, prin optiunea ei, de anumite locatii ale comerciantului (de ex.,
clientii care din obisnuinta si comoditate cumpara in mod constant anumite produse
de prima necesitate de la magazinul de proximitate; clientii care se duc deseori intr-o
anumita zona a orasului unde exista multe restaurante cu specific diferit, dintre care
pot alege fara a fi nevoiti sa se deplaseze pe distante lungi intre restaurante). Vadul
comercial nu exista in cadrul fiecarui fond de comert, ci numai in cazul acelora unde
relatia clientelei cu comerciantul este influentata semnificativ de locatia in care acesta
isi vinde produsele sau presteaza serviciile (de regula, comercianti din zona
vanzarilor/ prestarilor de bunuri / servicii catre consumatori din locatii fixe).
Drepturile de proprietate intelectuala
In esenta, ele recunosc si protejeaza creativitatea umana, in masura in care
aceasta poate fi materializata in bunuri si servicii care se pot produce pe scara
industriala. Drepturile de proprietate intelectuala sunt mijloace juridice de protectie a
ideilor noi care pot fi implementate, prin intermediul produselor si serviciilor, pe

9
scara industriala. Nu apara ideea in sine (oricat de novatoare si geniala ar fi), ci
numai aceea care poate fi materializata pe scara industriala, dar numai daca are
caracter de noutate (adica, nu este deja recunoscuta si protejata o idee similara).
Apararea juridica priveste atat recunoasterea publica a autorului ideii respective
(latura personal-nepatrimoniala), cat si posibilitatea ca pe o anumita perioada
autorul sa culeaga, in mod exclusiv, beneficiile materiale ale explotarii ideii (latura
patrimoniala). Exemple de asemenea drepturi (dupa obiectul protectiei): inventii,
marci, desene si modele industriale, drepturi de autor, etc. Fiecare dintre ele este
protejat printr-o lege speciala, pentru unele dintre ele (inventii, marci) legea impune
o procedura de inregistrare si verificare prealabila a existentei elementelor (de ex.,
noutatea, reproductibilitatea industriala) pentru a putea fi acordata protectia juridica.
Drepturile de proprietate intelectuala vor fi studiate la materia cu acelasi nume
din anul IV.

Regimul juridic al fondului de comert

Fondul de comert și patrimoniul / patrimoniul de afectatiune comercial

Patrimoniul are in continutul sau bunuri corporale si necorporale (din
perspectiva contabila-economica, ele sunt denumite „active”) si obligații (pasive).
Fondul de comerț nu contine obligații, aceasta fiind pozitia consecventa a
legiuitorului, practicii si doctrinei. Din aceasta cauza, fondul de comert nu poate fi
nici o masa patrimoniala sau patrimoniu de afectatiune comercial (in sensul dat de
OUG 44/ 2008), desi uneori – mai ales in doctrina antebelica, dar si mai recent3 –
veti gasi aceasta calificare juridica. Pe de alta parte, fondul de comert intra in
compunerea patrimoniului de afectatiune al comerciantului, fiind elementul de activ
al acestuia. Se poate insa discuta daca si cum incadram clientela in cadrul
patrimoniului, nefiind asimilabila unui drept sau obligatie.
Fondul de comerț și universalitatea de fapt
Conform art. 541 Codul Civil, universalitatea de fapt este constituita din
ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună
(universalitatea de fapt fiind creata prin vointa titularului ei sau prin lege, vointa care
asigura si destinatia comuna a bunurilor componente). Dupa cum se observa, in
continutul ei intră doar elemente de activ. Din acest punct de vedere, exista
similitudine cu fondul de comert, in continutul caruia intra de asemenea numai
elemente de activ.

3
Interpretand definitia patrimoniului de afectatiune din OUG 44/2008, prof.
Cărpenaru a făcut o echivalență între fondul de comerț și patrimoniul de afectațiune.
Este greșită aceasta echivalare!

10
 Din punctul de vedere al definirii naturii juridice a fondului de comerț,
notiunea de „universalitate de fapt” e cea mai apropiata pentru determinarea naturii
sale juridice. Fondul de comerț reprezinta totalitatea bunurilor (activelor) pe care
profesionistul comerciant le folosește pentru a-si desfășura activitatea în vederea
dobândirii profitului comercial. Din punctul meu de vedere, nu este nicio diferență de
esență între o universalitate de fapt și un fond de comerț.
În doctrină, calificarea naturii juridice a fondului de comerț a fost, traditional,
aceea de bun mobil incorporal. Cred insa ca dupa intrarea in vigoare a Noului Cod
Civil, această calificare nu mai este actuală. Fondul de comerț este o formă
particulară de universalitate de fapt. Orice universalitate de fapt are o natura
incorporala (chiar daca ar fi compusa numai din bunuri corporale), dar nu este ea
insasi un bun incorporal. Totodata, tinand cont ca elementele care ii dau
caracterul distinct sunt de natura mobiliara, fondul de comert are o
natura mobiliara.
S-a afirmat in doctrina ca universalitatea de fapt nu are un regim juridic
propriu, spre deosebirea de universalitatea juridica, de ex. patrimoniul. Nu cred ca
aceasta concluzie este corecta la nivel principial si cu atat mai mult in cazul fondului
de comert. Din contra, fondul de comert are un regim juridic propriu, la fel cum are
de altfel si universalitatea de fapt in general. La nivel general, se poate invoca in acest
sens interpretarea a fortiori a art. 541 (2) C.civ. care prevede ca sunt posibile acte
juridice asupra unuia sau tuturor bunurilor din universalitate, deci cu atat mai mult
exista posibilitatea de a incheia acte juridice asupra universalitatii de fapt ca atare. In
cazul particular al fondului de comert, art. 21 lit.a) din Legea 26/ 1990/ art. 103 (1)
lit.(c) Legea 265 mentioneaza expres posibilitatea incheierii de acte juridice (acestea
sunt enumerate cu titlu exemplificativ) asupra fondului de comert ca atare. La fel,
art. 745 C.civ. permite constituirea dreptului de uzufruct asupra fondului de comert
iar art. 706 C.civ. permite expres constituirea uzufructului asupra oricarei
universalitati de fapt, fara distinctie. Legea permite, fara distinctie cu privire la forma
universalitatii, constituirea de ipoteci mobiliare asupra universalitatilor de bunuri,
dar numai daca acestea sunt afectate activitatii unei intreprinderi, civile sau
comerciale (vz art. 2357 coroborat cu art. 2368 C.civ.). In concluzie, putem sustine ca
fondul de comert are un regim juridic propriu, distinct de cel al bunurilor
componente, chiar daca el insusi nu este un bun incorporal in sensul tehnic al
termenului.
Fondul de comerț și întreprinderea
Întreprinderea include elemente care nu sunt în fondul de comerț (de ex.,
capitalul si forta de munca), prin urmare intreprinderea are un continut mai larg.
Întreprinderea include insa întotdeauna fondul de comerț? Din punctul meu
de vedere, da (mai corect, nu atat fondul ca atare, cat elementele acestuia), cu
exceptia unui singur element component al fondului, si anume clientela.
Aceasta deoarece intreprinderea nu poate contine decat bunuri ca factori de
productie sau capital, ori clientela nu este un bun.
Cu exceptia clientelei, toate elementele fondului de comerț sunt si elemente ale
întreprinderii. Fondul de comert ca atare (inclusiv clientela) este un element al
11
patrimoniului de afectatiune al comerciantului. Dacă se transfera patrimoniul de
afectatiune comerciala, cu orice titlu (fuziune, divizare, testament in cazul
persoanelor fizice comerciante, etc.), catre un tert, se transferă și fondul de comerț.
Daca insa se transfera intreprinderea unui tert, automat se transfera si fondul de
comert, mai putin clientela sa (transferul acesteia trebuie prevazut expres, nu se
prezuma).
Cate fonduri de comert are un profesionist comerciant?
Legea nu limiteaza numarul fondurilor de comert pe care le poate avea un
profesionist comerciant. Aceasta are intotdeauna un fond de comert. Dar poate avea
mai multe? Tradițional s-a considerat ca un comerciant poate avea un singur fond de
comerț. Cum patrimoniul este unic, s-a rationat ca si patrimoniul de afectatiune
comerciala trebuie sa fie unic si in consecinta ar fi inutil si contrar logicii sa existe mai
multe fonduri de comert in cadrul patrimoniului de afectatiune dedicat activitatii
comerciale a comerciantului, aceasta din urma avand un caracter unitar prin prisma
interesului obtinerii de profit comercial si viziunii comerciantului asupra dezvoltarii
ei.
Odata cu reglementarea regimului maselor patrimoniale, legea permite
oricarei persoane sa isi constituie mai multe mase patrimoniale, daca ele sunt
determinate prin lege. Nu exista nici o interdictie legala generala ca aceste mase
patrimoniale sa fie constituite separat pentru activitati diferite, chiar daca activitatile
au aceeasi natura comerciala (de ex., mai multe activitati comerciale distincte, cum ar
fi o activitate de comert cu amanuntul si una de productie de bunuri destinate
intermedierii comerciale). Aceasta idee poate avea avantaje practice, de ex.
intreprinzatorul ar putea transfera bunuri care nu ii mai sunt utile pentru una din
activitati dar utile pentru cealalta, dintr-o masa patrimoniala in alta, intarind gajul
general al creditorilor chirografari ai celei din urma. Pe aceasta linie de gandire, un
comerciant si-ar putea constitui mai multe mase patrimoniale comerciale si cum
fondul de comert este integrat in masa patrimoniala comerciala, consecinta logica ar
fi existenta mai multor fonduri de comert cate mase patrimoniale sunt constituite.
Precizez ca un asemenea rationament ar putea functiona numai pentru comerciantul
persoana fizica pt ca numai in cazul lui legea (OUG 44/ 2008) reglementeaza masa
patrimoniala a „patrimoniului de afectatiune”. Cum pentru societatea comerciala si
celelalte persoane juridice comercianti nu exista o reglementare similara, inseamna
ca acestea – conform art. 31 (3) C.civ. – nu pot constitui mase patrimoniale (ceea ce
este de logic, de vreme ce persoana juridica comerciant are un singur „scop” si anume
desfasurarea de activitati comerciale, prin urmare nu are nevoie de mai multe mase
patrimoniale de vreme ce patrimoniul ei este integral comercial, pe cand persoana
fizica prin definitie are intotdeauna un „scop” civil si numai prin optiune poate
dobandi si un scop comercial, ceea ce explica separatia patrimoniului in doua mase
patrimoniale).
Cu toate acestea, nu cred ca solutia traditionala a unui singur fond de comert
pentru un comerciant a fost modificata de Noul C.civ., pentru ca nu s-a modificat
legea (Legea registrului comertului) care reglementeaza legatura indisolubila intre
fondul de comert (art. 42 din Legea 26/ 1990/ art. 48 (3) Legea 265), firma ca

12
element indispensabil (si unic) al fondului de comert si profesionistul comerciant.
Altfel spus, daca fondul de comert nu se poate instraina decat impreuna cu firma iar
firma este unica pentru comerciant (acesta, conform legii, nu poate avea mai multe
firme), inseamna ca nu exista decat un singur fond de comert. Interpretarea ca desi
firma trebuie sa fie unica, asta nu inseamna excludarea ideii ca aceeasi firma poate sa
fie „impartita” de mai multe fonduri de comert ale aceluiasi comerciant, nu se sustine
deoarece [art. 42] [art. 48 (3)] impune instrainarea firmei impreuna cu fondul de
comert, ceea ce inseamna ca daca firma a fost instrainata odata impreuna cu un fond
de comert, celelalte fonduri de comert raman fara firma, adica acel comerciant nu se
mai poate identifica!
In raport de aceasta concluzie, consider ca desi un comerciant nu poate avea
decat un fond de comert prin raportare la prevederile legale, el poate avea mai multe
intreprinderi. Aceasta deoarece reglementarea intreprinderii nu stabileste acea
legatura de unicitate intre ea si comerciant, cum este in cazul fondului de comert.
DE RETINUT: orice comerciant are un singur fond de comert, un
singur patrimoniu comercial dar poate avea mai multe intreprinderi,
exceptand cazul in care legea prevede altfel (de ex., art. 19 din OUG
44/2008 care interzice persoanei fizice sa actioneze simultan atat ca PFA,
cat si ca intreprindere individuala spre deosebire de art. 28 care permite
membrului unei intreprinderi familiale sa actioneze simultan si ca PFA
sau intreprindere individuala).
Dreptul creditorilor chirografari asupra fondului de comert
Nefiind un bun (vz. art. 2324 C.civ. care stabileste ca nu exista garantia
comuna a acestora decat asupra unor bunuri), creditorii chirografari nu pot avea
dreptul de gaj general asupra fondului ca atare. In schimb, ei au drepturi rezultate
din garantia comuna (gajul general) asupra bunurilor individuale din compunerea
fondului de comert. Pe de alta parte, de vreme ce legea permite incheierea de acte
juridice cu privire la fondul de comert (si am vazut ca acestea pot privi atat drepturi
reale, cat si drepturi de creante), creditorii din aceste raporturi juridice pot exercita
drepturile lor asupra fondului de comert, dar numai in cadrul executarii in natura a
obligatiilor lor, nu in calitate de creditori chirografari (prin definitie, calificarea de
„creditor chirografar” apare numai in legatura cu executarea prin echivalent; din
perspectiva discutiei de mai sus, creditorul chirografar nu este creditor intr-un raport
juridic care priveste fondul de comert, insa deoarece obligatia corelativa nu mai poate
fi executata in natura, el cere instantei ca in contul platii creantei sa ii fie transferat
un bun al debitorului comerciant, care insa nu poate fi fondul de comert). De
exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare a fondului de comert, in cazul in
care comeerciantul vanzator nu isi executa obligatia de predare a fondului,
cumparatorul poate cere instantei sa il oblige la executarea in natura a acestei
obligatii.
Spre deosebire, creditorii ipotecari pot avea drepturi ipotecare asupra fondului
de comert pt. ca legea permite acest lucru (art. 21 lit. a) din Legea nr. 26/ 1990/ art.
103 (1) lit. (c) Legea 265; art.2357 coroborat cu art. 2368 C.civ.)

13
 Protectia juridica a fondului de comert
Fiind o universalitate de fapt si nu un bun, fondul de comert nu
poate fi obiect al posesiei si nu poate fi dobandit prin uzucapiune (ceea ce
este in favoarea comerciantului). Reversul medaliei este ca nu poate fi
utilizata actiunea posesorie sau actiunea in revendicare pentru proteja
drepturile profesionistului comerciant asupra fondului de comert, in cazul
in care un tert il impiedica sa exploateze linistit fondul.
Insasi natura drepturilor comerciantului asupra fondului de comert este
discutabila. Fiind o universalitate de fapt, nu putem sustine ca titularul are un
veritabil drept real asupra lui. Nu este nici un drept de creanta. Se poate sustine ca
titularul exercita un drept cvasireal (prerogativa exploatarii fondului de comert
este opozabila erga omnes datorita publicitatii prin Registrul comertului a relatiei
dintre comerciant si fondul sau de comert; am vazut anterior ca legea permite
constituirea unui drept de uzufruct asupra fondului, de asemenea acesta poate fi
instrainat sau dat in folosinta conform art. 21 lit.a) Legea 26/1990/ art. 103 (1) lit.(c)
Legea 265). In acelasi timp, titularul fondului de comert este titular de
drepturi reale (fara nici o limitare de principiu) si dobandeste drepturi
de creanta/ isi asuma obligatii cu privire la elementele individuale din
cadrul fondului de comert, conform art. 541 (2) C.civ.
Prin urmare, actiunile pe care titularul le poate exercita pentru a apara fondul
de comert sunt:
- actiunea in raspundere civila (delictuala sau contractuala, depinde de
obiectul incalcarii)
- actiunea in concurenta neloiala, care are natura delictuala. Cel care
incalca regulile de concurenta si afecteaza in acest fel normala exploatare a fondului
de comert produce un prejudiciu titularului si impotriva lui poate fi introdusa
actiunea in concurenta neloiala care presupune, pe langa plata de despagubiri, si
obligarea autorului la incetarea actelor care aduc atingere fondului de comert.
Actele juridice care pot fi incheiate in legatura cu fondul de comert
Art 21 lit a) din Legea 26/1990/ art. 103 (1) lit.(c) Legea 265/ 2022 impune
obligatia inregistrarii actelor care se incheie in legatura cu fondul de comert (in
integralitatea lui sau cu privire la elemente care au fost deja inregistrate in Registrul
comertului, cum ar fi emblema), in scop de opozabilitate fata de terti. Pentru niciunul
din aceste acte inregistrarea nu are efect constitutiv de drepturi, cu alte cuvinte ele
produc efecte intre parti si daca nu au fost inregistrate. Lit. a) [(c)] enumera cu titulu
exemplificativ cateva categorii de acte juridice (donație, vanzare, locatiune, ipoteca
mobiliara), fara a deroga de la regimul juridic al acestor acte sau altora care pot fi
incheiate (care isi are de regula izvorul, pentru multe dintre ele, in Codul civil), ceea
ce inseamna ca acesta continua sa se aplice atat pentru actele care privesc fondul de
comert, cat si pentru cele care privesc elemente componente ale fondului de comert.
Astfel, contractul de donatie privind fondul de comert trebuie incheiat in forma
autentica. Constituirea ipotecii mobiliarea asupra fondului, pentru a avea rang de
prioritate, trebuie inregistrata in Registrul National de Publicitate Mobiliara.
14
Transferul sau ipotecarea unui drept de proprietate intelectuala (vorbim de latura
patrimoniala) element al fondului se face conform legii speciale, inclusiv din
perspectiva inregistrarii in registrul respectiv, etc.
In cazul instrainarii unui fond de comert, dobanditorul este un comerciant
(preexistent sau care trebuie sa fie inregistrat in acest sens pentru a putea exploata
fondul transferat). Chiar daca nu exista o reglementare in acest sens, exista o uzanta
recunoscuta doctrinar si jurisprudential care prezuma ca, in lipsa unui intelegeri
contrare intre parti, instrainatorul are o obligatie de neconcurenta fata de dobanditor.
Aceasta inseamna ca instrainatorul nu trebuie sa desfasoare o activitate comerciala
concurenta cu cea a dobanditorului, de a nu folosi cunostintele si informatiile
acumulate in exploatarea fondului de comert transferat pentru a atrage clientela,
furnizori, salariati ai dobanditorului care au legatura cu fondul transferat. Aceasta
obligatie are o durata limitata de timp, care trebuie sa fie rezonabila, insa se apreciaza
de la caz la caz. Avand in vedere limitarea duratei obligatiei de neconcurenta de catre
legislatia anti-monopol la 3 ani (afara de cazuri exceptionale) si recomandarea
inclusa in norme ca ea sa fie limitata la 2 ani, cred ca un termen mediu rezonabil este
de 2 ani.

Persoana juridica comerciant (elemente generale)

Persoana juridica este o fictiune juridica. Ea este subiect de drept distinct de
persoana fondatorilor ei, fara a avea existenta corporala cum are persoana fizica.
Sediul general al materiei: art.187 si urm. C civ
Elementele constitutive (conform art. 187 C.civ.):
1. Patrimoniu propriu – distinct de patrimoniul fondatorilor sau altor subiecte de
drept
2. Scop – activitatea pe care isi propune sa o desfasoare – stabilit de fondatori
3. Organizare proprie, care ii permite sa functioneze autonom – Codul civil
reglementeaza elementele esentiale aplicabile tuturor persoanelor juridice (sub forma
organului de conducere si organului de administrare) si regimul lor juridic, de la care
se poate deroga prin legi speciale.
Persoanele juridice înființate pe baza unor norme speciale, derogatorii de la
Codul Civil, au o anumita organizare prevazuta de legea speciala respectiva.
Exemplul evident in acest sens este societatea comerciala, reglementata prin Legea
nr. 31/ 1990.
Înregistrarea persoanei juridice (art. 200 – 202 C.civ.) este, in principiu,
obligatorie pentru toate persoanele juridice. Registrul in care se inregistreaza poate
varia, in functie de forma persoanei juridice si legea speciala care o guverneaza, insa
nu exista un registru unic sau de drept comun in care sa fie inregistrate persoanele
juridice care nu se inregistreaza intr-un registru special. Înregistrarea poate avea
caracter constitutiv (de la acel moment se naste persoana juridica) sau doar pentru
scop de opozabilitate (vz. art. 200 (2) ). Cele mai importante registre sunt Registrul
15
comertului si Registrul National ONG (pentru persoanele juridice fara scop
patrimonial).
In cazul in care de formalitatea înregistrarii se leagă însași apariția persoanei
juridice, legiuitorul prevede conscintele încălcarii condițiilor de infiintare/
înregistrare. Conform art. 202 (1), persoana juridica nu se considera legal infiintata.
Daca ea insa functioneaza si interactioneaza cu alte subiecte de drept, incheind acte
juridice, actele respective sunt valabile daca tertii sunt de buna credinta si intr-o stare
de eroare comuna si invincibila la data incheierii actului, in baza teoriei aparentei.
Altminteri, actul este nul relativ pentru lipsa capacitatii.
Capacitatea persoanei juridice
Din momentul înregistrării persoana juridica are aptitudinea de a dobândi
drepturi și obligații (daca inregistrarea are efect constitutiv). Daca inregistrarea are
numai efect de opozabilitatea, aceasta aptitudine se dobandeste de la data actului de
infiintare/ data autorizarii, care este de regula anterioara inregistrarii (vz. art. 205
C.civ.).
Art. 205-208 C.civ. reglementeaza regimul juridic general al capacitatii de
folosință. Spre deosebire de persoana fizica, la persoana juridica capacitatea de
folosinta se suprapune de regula cu cea de exercitiu de la momentul infiintarii,
respectiv al inregistrarii. Art. 209-211 C.civ. reglementeaza regimul juridic general al
capacitatii de exercițiu, prevazand ca ea se dobandeste de la data numirii organelor
de administrare. In cazul persoanelor juridice care se nasc prin inregistrare, acestea
sunt obligate sa aiba organe de administrare pentru a fi inregistrate.
Capacitatea de folosință - aptitudinea de a dobândi toate drepturile și
obligațiile care sunt necesare, utile pentru a-si îndeplini scopul.
Capacitatea de exercițiu – aptitudinea de a-si exercita drepturile și obligațiile
prin incheierea de raporturi juridice.
Din perspectiva capacitatii de folosinta, noul Cod Civil aduce elemente de
noutate, prin inlaturarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta in cazul
persoanelor juridice, cu exceptia persoanelor juridice fara scop lucrativ (vz. art. 206).
Astfel, persoana juridică avand scop lucrativ poate să aibă orice drepturi și obligații
civile, în afara celor care prin natura lor sau potrivit legi pot aparține doar
persoanelor fizice (de ex., nu poate transmite drepturi si obligatii prin testament).
Conform art. 208 Cod Civil, persoana juridică, fara distinctie, poate primi
orice liberalitate de la momentul la care ea se naște conform legii pe baza căreia este
înființată, indiferent dacă acea liberalitate are sau nu legătură cu nașterea persoanei
juridice.

Persoane juridice comercianti

Sunt cele enumerate in art. 1 din Legea nr. 26/ 1990. Legea include in
categoria comerciantilor si persoanele juridice pe care nu le enumera, dar care sunt
calificate ca atare prin alte legi (la acest moment, nu avem aceasta situatie).
16
Persoane juridice care desfasoara activitati economice fara a fi comercianti
- asociatiile fara scop lucrativ si fundatiile (OG 26/ 2000 – vz.art. 46 (1) lit.d)
coroborat cu art.48 )
- societatile agricole (reglementate prin Legea nr. 36/ 1991 – art. 5 alin.(2) prevede ca
societatea agricola nu are caracter comercial, insa dupa intrarea in vigoarea a Codului
civil acesta trebuie interpretat in sensul ca societatea agricola este o forma de
cooperare intre asociati si nu un vehicul prin care acestia investesc, cum este cazul
asociatilor societatii comerciale; in nici un caz art. 5 nu interzice societatii agricole sa
desfasoare activitatea economica; activitatea economica pe care ea o poate desfasura
conform legii este exploatarea agricola a pamantului si mijloacelor de productie
aferente si realizarea de investitii de interes agricol – art. 5 alin. (1) )
- statul si unitatile administrativ-teritoriale

17