CURS 81

Administratorul S.A.
Administrarea SA poate avea loc in cadrul unuia din urmatoarele sisteme:
1. unitar – inspiratie franceza
2. dualist – inspiratie germana
Sistemul traditional la noi este cel unitar si el presupune existenta unui
administrator unic sau mai multor administratori care la SA formeaza in mod obligatoriu,
conform legii, un consiliu de administratie („CA”). Daca sunt mai multi administratori,
legea impune ca numarul lor sa fie impar (art. 137 alin. (1) LS), cu alte cuvinte minim trei
dar nu stabileste o limita maxima a numarului lor.
Pe perioada mandatului, administratorului ii este interzis sa aiba un contract de
munca cu societatea (interdictie introdusa in 2006), indiferent daca un asemenea contract
ar viza exercitarea atributiilor de administrare sau orice alte activitati (art. 137¹ alin. (3)
LS). Administratorul, ca organ de conducere executiva, nu poate sa isi dea ordine siesi, in
calitate de administrator, si sa-si execute propriile ordine, in calitate de salariat. Daca era
salariat la data numirii, contractul de munca este suspendat pe perioada mandatului de
administrator.
Administratorul poate fi revocat oricand in mod discretionar de actionari, pentru ei
este o decizie de oportunitate. In caz de revocare abuziva („fara justa cauza”) are dreptul
la despagubire. Revocarea si dreptul la despagubire sunt reglementate de art. 137¹ alin. (4)
LS.
In caz de demisie, cat timp este intregistrat ca administrator la Registrul Comertului,
administratorul trebuie sa continue sa isi exercite mandatul si sa semneze in numele
societatii; daca refuza, poate fi tinut raspunzator civil fata de societate. Art. 137² stabileste
un mecanism de acoperire temporara a pozitiei lasate libere de administratorul decedat,
demisionat sau care este impiedicat fizic (inclusiv pe motiv de boala) sa isi mai exercite
mandatul, prin numirea unui administrator provizoriu de catre consiliul de administratie
(nu de AGA !), mai putin in cazul in care acest lucru nu este posibil deoarece CA nu mai
are numarul minim legal de membri (discutabil care este acesta, exceptand societatile care
au obligatia de auditare, cand nr minim este 3). In acest ultim caz, trebuie convocata de
urgenta AGA de catre administratorii ramasi, pentru a numi administratorul care sa ocupe
locul vacantat. Art. 137² alin. (5) prevede ca in cazul decesului sau imposibilitatii fizice
de exercitare a mandatului de catre administratorul unic (per a contrario, nu se aplica la
CA), inlocuitorul va fi numit de catre cenzori (daca societatea are cenzori!).

1 Drept de autor Sorin David, lect.univ.dr. Facultatea de drept, Universitatea Bucuresti. Este
interzisa reproducerea, copierea sau valorificarea in orice mod acestui curs sau parti din el.

1
 La SA (nu si la celalalte forme de societati, desi solutiile legale de la SA ar putea fi
preluate in actul constitutiv al altei forme de societate, devenind prevederi contractuale),
legea reglementeaza doua tipuri de administratori atunci cand functioneaza ca si CA:
independent si neindependent. Din punctul de vedere al puterilor nu se diferentiaza,
competenta este aceeasi, raspunderea este aceeasi. Diferenta este, in cazul administratorilor
independenti, ca la momentul numirii, ei indeplinesc anumite conditii prevazute de lege
(art. 138² LS). Aceste conditii au la baza premiza ca administratorul independent nu are
la data numirii si nu a avut pentru o anumita perioada in trecut, nicio legatura contractuala,
financiara sau de actionariat cu societatea sau sa nu fie actionar semnificativ la momentul
numirii, legatura care datorita beneficiilor primite in baza ei se prezuma ca i-ar putea
influenta judecata, facandu-l mai putin obiectiv fata de societate/ actionarii ei. Criteriile de
independenta, prevazute in art. 138² alin. (2), sunt limitative. Nu inseamna ca o persoana
care nu indeplineste aceste criterii nu poate fi numita administrator, insa nu va fi
administrator independent.
Administratorii independenti sunt vazuti de regula ca administratori profesionisti.
Sunt persoane cu experienta de afaceri si aduc o expertiza benefica societatii sau doar o
abordare ori viziune noua fata de administratorii neindependenti. In unele situatii, legea
impune ca societatea sa aiba cel putin un administrator independent (daca au fost constituite
comitete consultative ale CA, cel putin un membru al fiecaruia trebuie sa fie independent
- art. 140² alin. (2) LS); in general insa, LS recomanda doar numirea lor. Nu trebuie inteles
ca administratorul neindependent este sub controlul societatii/ al actionarilor care l-au
numit. Orice administrator, independent sau neindependent, trebuie sa puna interesele
societatii mai presus de interesele actionarilor individuali sau ale sale ori altor persoane.
Dar in acest context, al loialitatii fata de societate, administratorul independent este
prezumat de lege ca fiind mai obiectiv, mai detasat emotional fata de societate si actionarii
ei.
Nu trebuie confundat administratorul independent cu administratorul neexecutiv.
Desi cele doua calitati se pot suprapune in practica, ele se intemeiaza pe cerinte diferite.
Legea nu stabileste cerintele pentru a fi administrator neexecutiv, doar utilizeaza sintagma.
Adminstratorul neexecutiv este cel care nu este implicat in conducerea zilnica a activitatii
societatii si nu are putere de reprezentare legala. El participa numai la sedintele CA si la
luarea deciziilor in cadrul CA, neavand atributii de implementare a acestor decizii in
activitatea curenta a societatii.

Sistemul unitar

2
In cazul sistemului unitar, societatea poate fi administrata (1) de un CA care are plenitudine
de competenta de administrare si reprezentare legala sau (2) CA deleaga puterile sale de
administrare curenta si reprezentare legala unor directori (care sunt sau nu si administratori
ai societatii, LS lasa la latitudinea fiecarui CA sa decida pe cine numeste director). Pentru
ca termenul „director” este folosit in limba romana pentru a acoperi functii diferite in cadrul
societatii, uneori, dupa modelul anglo-saxon, acestia mai sunt numiti „directori executivi”.
In cvasitotalitatea privintelor, sunt asimilati de lege administratorilor, inclusiv in ceea ce
priveste raspunderea juridica. In cazul delegarii puterilor catre directori, CA se transforma
in organ de decizie strategica si de supraveghere a directorilor si activitatii lor iar directorii
actioneaza ca un veritabil consiliu de administratie. In ce priveste directorii, legea nu
impune ca numarul lor sa fie impar, poate fi si par si pot fi oricat de multi. Directorii
functioneaza sub controlul consiliului de administratie si sunt numiti si revocati de acesta
(art. 142 alin.(2) lit.c) si d) ). Institutia delegarii puterii de reprezentare legala (vz.art. 71
LS), raspunderea juridica si mai ales penala pentru actele de administrare curenta se muta
la directori, ceea ce reprezinta un avantaj pentru administratori. Directorii nu sunt
reglementati de lege ca organ colectiv, dar legea nu interzice ca prin actul constitutiv ei sa
fie organizati ca organ colegial.

Art. 142 alin. (2) prevede o serie de atributii ce nu pot fi delegate directorilor, ele
raman in competenta consiliului de administratie (este text imperativ):
• stabilirea strategiei generale de dezvoltare a societatii (in masura in care nu
a fost aprobata de AGA sau nu este data prin actul constitutiv in competenta AGA)
• stabilirea politicilor financiare si contabile
• numirea/revocarea directorilor si supravegherea lor
• pregatirea raportului anual
• convocarea si organizarea adunarii generale a actionarilor
• introducerea cererii pentru deschiderea procedurii de insolventa a societatii.
Se observa ca toate aceste atributii sunt esentiale pentru buna functionare si
dezvoltarea societatii. CA ramane veriga de legatura intre actionari si directori, ca organ
care pastreaza viziunea de ansamblu asupra directiilor de dezvoltare si sanatatii financiare
a societatii. Art. 142 alin.(2) interzice delegarea acestor atributii catre directori dar nu
interzice ca prin actul constitutiv oricare din aceste atributii sa fie stabilite in sarcina AGA.

Art. 143¹ reglementeaza puterile directorilor (subsumate conducerii activitatii de zi

cu zi a societatii) iar art. 143² alin.(4) stabileste imperativ ca dreptul de reprezentare legala
apartine directorului general si/sau si altor directori (daca asa prevede actul constitutiv sau
decizia unanima a directorilor).

3
 Sistemul dualist
Este de origine germana. Sistemul dualist presupune existenta a doua organe de
administrare: directoratul (nu este acelasi lucru cu directorul(ii) din sistemul unitar) si
consiliul de supraveghere. Atributiile celor doua organe se completeaza reciproc, insa
exista o relatie de subordonare intre ele, consiliul de supraveghere controleaza, numeste si
revoca membrii directoratului. Spre deosebire de sistemul unitar, unde delegarea de putere
de administrare si reprezentare legala de la CA la directori este la latitudinea CA, in cazul
sistemului dualist delegarea are loc ope legis, odata cu alegerea acestui sistem prin actul
constitutiv si numirea de catre AGA a consiliului de supraveghere (daca nu a fost deja
numit prin actul constitutiv, in cazul primului consiliu). Consiliul de supraveghere („CS”),
odata numit, este obligat sa numeasca de indata directoratul deoarece conform art. 153¹ LS
conducerea executiva a societatii revine in exclusivitate directoratului.
Consiliul de supraveghere opereaza similar cu consiliul de administratie din
sistemul unitar in cazul in care acesta si-a delegat puterile unui grup de directori. Spre
deosebire, directoratul este reglementat ca un organ colectiv de conducere si reprezentare
legala, asemanator consiliului de administratie care nu si-a delegat puterile.
Organul executiv propriu-zis este directoratul. In general, reglementarile aplicabile
directoratului sunt comune cu cele aplicabile directorilor din sistemul unitar, mai ales in ce
priveste puterile, obligatiile si raspunderea. O diferenta notabila este ca numarul
directorilor poate fi par sau impar, in schimb numarul membrilor directoratului este
intotdeauna impar. O alta diferenta este ca membrii directoratului nu pot fi membri ai
consiliului de supraveghere – art. 153² alin.(3) (in schimb, directorii in sistemul unitar pot
fi si administratori – a se vedea art. 141¹ LS; art. 143 alin.(2); art. 143 alin. (3) - directorul
general poate fi si presedinte al consiliului de administratie). Nici invers, membrii CS nu
pot fi membri ai directoratului (art. 153⁸).
Puterea de reprezentare legala a societatii o are numai directoratul, care in lipsa de
stipulatie contrara in actul constitutiv trebuie sa actioneze in unanimitate (adica, sa semneze
toti directorii actul juridic respectiv) – art. 153³. Consiliul de supraveghere reprezinta legal
societatea in raport cu membrii directoratului.
Consiliul de supraveghere este numit si revocat de catre Adunarea Generala. Nu
mai este impusa cerinta numarului impar de membri, numai ca legea stabileste limite ale
numarului de membri: minim 3, maxim 11.

Delimitarea competentelor intre consiliul de supraveghere si directorat

Atributiile principale ale consiliului de supraveghere sunt mai reduse decat cele ale
consiliului de administratie care si-a delegat puterile directorilor (vz. art. 1539 alin.(1) ),

4
fiind numai de control al activitatii directoratului, nu si de stabilire a strategiei societatii
sau politicilor financiar-contabile (care revin directoratului, impreuna cu implementarea
vointei sociale si executia curenta). Conform art.1539 alin (3) nu ii pot fi transferate CS
atributii legate de conducerea societatii, dar este posibil ca prin actul constitutiv sa i se dea
posibilitatea sa aprobe in prealabil anumite operatiuni/ acte juridice. Insa, CS nu trebuie sa
se substituie directoratului in initierea si structurarea lor, ci doar sa verifice acele
operatiuni/ acte inainte de a fi implementate. In practica, uneori, actionarii au acordat CS
o pozitie de decizie in legatura cu anumite operatiuni care sunt considerate de actionari ca
fiind importante pentru societate, putere de decizie care poate depasi simplul control al
activitatii directoratului, mergand mai mult spre o imixtiune in activitatea de conducere
executiva.
Consiliul de supraveghere isi poate constitui comitete consultative dintre membrii
sai (cel putin 2 in fiecare comitet) care sa analizeze anumite tipuri de activitati/operatiuni
si sa prezinte recomandarile lor consiliului, care sa ia mai departe o decizie (in limitele
competentelor legale ale acestuia). Comitetele opereaza ca un fel de departamente de
specialitate in cadrul CS.
AGA este convocata de directorat (art. 117 alin.(1) ); in cazuri exceptionale de
interes pentru societate, este convocata de Consiliul de supraveghere (art. 1539 alin. (2) ).

Reglementari comune aplicabile administratorului in sistemul unitar si cel

dualist (nu se aplica la administratorii celorlalte forme de societatea comerciala)
• Reguli legate de durata si numarul mandatelor fiecarui administrator
Actul constitutiv poate stabili durata si numarul mandatelor unui
administrator, insa durata unui mandat este limitata intotdeauna la 4 ani, iar durata
mandatului primilor administratori la 2 ani (art. 153 ¹²).
• Posibilitatea ca unul dintre administratori sa fie persoana juridica
Legea permite ca o persoana juridica sa fie numita administrator. In
practica, aceasta situatie este rara, administratorii in cvasitotalitatea cazurilor sunt persoane
fizice. Daca o persoana juridica este numita administrator, legea impune ca acesta sa
actioneze printr-o persoana fizica, reprezentant legal sau conventional, care trebuie
inregistrata si ea la Registrul Comertului si care va raspunde in solidar cu persoana juridica-
administrator pentru modul in care este exercitata functia de administrator.
• Exista o interdictie absoluta cu privire la numarul de mandate al aceleiasi
persoane administrator la societati pe actiuni diferite (per a contrario, nu si la alte forme
de societati): un administrator nu poate exercita mai mult de 5 mandate concomitent, la SA
cu sediul in Romania. Daca se depaseste limita se considera legal demisionat din pozitia
cea mai recenta. Restrictia nu se aplica in cazul grupurilor de societati.

5
 • Remunerarea unor categorii de administratori are caracter public. Legea
obliga ca pentru membrii consiliului de administratie sau ai CS sa se faca public nivelul
remuneratiei (prin actul constitutiv sau hotarari AGA). Pentru directori / membri directorat
legea nu impune aceasta publicitate (CA, respectiv CS pot stabili aceasta remuneratie iar
deciziile lor nu se publica), dar impune ca prin actul constitutiv sau hotarare AGA sa se
stabileasca limitele minime si maxime ale remuneratiei directorilor (nu exista sanctiune
civila pentru incalcarea acestei obligatii, insa pot exista consecinte fiscale negative).
• Actele juridice de valoare semnificativa pentru societate (art. 153²²)
Indiferent de natura juridica a actului, daca valoarea acelui act depaseste jumatate
din valoarea contabila a activelor societatii la data incheierii actului, el trebuie aprobat de
AGA extraordinara. Incalcarea acestei interdictii se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a
actului (cel putin aceasta este solutia conform doctrinei traditionale, se poate discuta in
contextul noului C.civ. daca sanctiunea nu ar trebui sa fie nulitatea relativa).
• Obligatia de a convoca Adunarea Generala de indata ce au aflat ca
societatea a suferit pierderi care au diminuat activul net sub jumatate din valoarea
capitalului social (sau mai putin de jumatate, daca asa prevede actul constitutiv; actul
coonstituitv nu poate stabili insa un prag mai mare, de ex. 2/3 din capitalul social) (art.
153²⁴). Aceasta obligatie revine CA in sistemul unitar (chiar daca si-a delegat competenta
directorilor) si directoratul in sistemul dualist, si este conditionata de determinarea/
reflectarea acestei situatii prin intermediul situatiilor financiare anuale. Actionarii astfel
convocati au doar trei optiuni conform legii: pot decide majorarea, reducerea capitalului
social sau dizolvarea societatii. Daca nu iau nici o hotarare pana la incheieea exercitiului
financiar ulterior celui in care a fost stabilita pierderea sau nu se convoaca adunarea
generala, orice persoana interesata poate cere instantei dizolvarea societatii. Daca nu au
convocat AGA, niciun administrator nu se poate apara spunand ca nu a stiut despre
diminuarea dramatica a activului net, daca situatiile financiare reflecta acest lucru.
• Art. 155¹ LS
Este un articol de protectie a actionarilor minoritari, impotriva actionarului
majoritar care, in mod prezumat de lege, abuzeaza de drepturile sale de majoritar refuzand
introducerea actiunii in raspundere civila contra unui administrator/ actionar fondator.
Permite actionarilor minoritari sa introduca ei in instanta actiune sociala in raspundere
civila impotriva administratorului si/sau a actionarilor fondatori (nu si a actionarilor care
au intrat ulterior in societatea, chiar daca ei detin majoritatea voturilor) daca actionarii
majoritari au refuzat sa voteze in favoarea introducerii actiunii in cadrul AGA. Costurile
acestei actiuni vor fi suportate de societate, daca minoritarii castiga, sau de acestia daca
actiunea este respinsa. In mod normal, conform art. 155 LS, adunarea generala hotareste
introducerea actiunii in raspundere civila, fiind o problema de competenta AGA ordinara.

6
 Obligatiile fundamentale ale administratorului S.A.
Art 144¹ si 144² alin.(1) LS stabilesc obligatiile legale fundamentale ale
administratorului, indiferent de forma pe care o imbraca (membru CA, director in sistemul
unitar, membru CS, membru directorat). Aceste obligatii nu pot fi inlaturate sau modificate
prin actul constitutiv.
Art 144¹ alin. (4) reglementeaza cea mai importanta obligatie a administratorului
SA, anume obligatia de loialitate fata de societate. Aceasta presupune ca orice decizie pe
care o ia in aceasta calitate, comportamentul sau ca administrator trebuie sa aiba
intotdeauna in vedere, cu prioritate, interesele societatii si cum pot fi ele cel mai bine
protejate si promovate, nu interesele sale personale, ale unor actionari sau ale unor terti.
Desigur, acest lucru nu exclude ca deciziile luate sa fie si in interesul actionarilor ca si
grup, dar daca ar exista un conflict intre interesele societatii si cele ale tuturor actionarilor,
administratorul trebuie sa ia in considerare numai interesele societatii. Printre cele mai
importante ramificatii ale obligatiei de loialitate este interdictia abuzului de bunuri sociale
(folosirea lor in interes personal sau al unui tert) si interdictia luarii de decizii in stare de
conflict de interese cu societate (sanctionate si penal prin art. 272, respectiv art. 275 (2)
LS).
Conflictul de interese este situatia in care administratorul urmeaza sa ia o decizie
sau sa desfasoare o operatiune punand in primul rand interesele sale sau ale altei persoane.
Art 144³ reglementeaza un mecanism procedural prin care administratorul, aflat in aceasta
situatie, este protejat ulterior de raspundere daca inlatura starea sa de conflict de interese
din mecanismul decizional la care participa. Administratorul este obligat sa aduca imediat
la cunostinta situatia de conflict de interese colegilor din organul colectiv de conducere,
organelor de control societar (cenzori sau auditori interni, nu si auditorului financiar) si sa
se abtina de la orice dezbater si/sau vot. Aceasta interdictie de a participa la mecanismul
decizional in stare de conflict de interese se extinde la orice operatiuni intre societate si
persoane care sunt afiliate, in sensul alin. (2) al acestui articol, cu administratorul respectiv,
dar doar daca administratorul are cunostinta de existenta situatiei de conflict de interese
generat de afiliatul sau („stie ca sunt interesate”). Incalcarea acestei obligatii atrage
raspunderea civila pentru prejudiciul suferit de societate a administratorului respectiv si
raspunderea sa penala (de ex. in baza art. 272 alin. (1) lit. b) sau art. 275 alin.(1) lit.a) LS).
Art. 144⁴ particularizeaza interdictia conflictului de interese din art. 144³ la
situatiile de creditare sub orice forma (inclusiv prin acordarea de avantaje financiare,
constituirea de garantii reale sau personale de catre societate) a administratorului de catre
societate. Este un text special fata de art.144³. Interdictiile pe care le contine sunt absolute,
de ordine publica. Exista cateva derogari de la aceste interdictii in alin. (3), care trebuie

7
interpretate in sens limitativ. In cazul incalcarii acestor interdictii, raspunderea este civila
si penala (art. 272 alin.(1) lit.c) LS).
Un alt articol care reglementeaza un potential conflict de interese intre
administrator si societate este art. 150. Obiectul sau priveste incheierea oricaror operatiuni
de instrainare, dobandire sau folosinta, cu orice titlu, intre administrator (si afiliatii sai
descrisi in alin.(4) al art.150) si societate, cu privire la bunuri a caror valoare depaseste
10% din activul net al societatii. Spre deosebire de articolele citate mai sus, art. 150 nu
contine o interdictie absoluta, tocmai pentru a permite incheierea unor asemenea acte daca
sunt si in interesul societatii. Conform alin.(1), de la art. 150 se poate deroga prin actul
constitutiv, in orice sens (eliminarea interdictiei, inasprirea sau limitarea ei). Consider ca
administratorul este in continuare obligat sa se abtina de la dezbateri si vot, in schimb AGA
extraordinara (si nu CA/ directoratul) este obligata sa aprobe (sau sa respinga, dupa caz)
incheierea actului respectiv. In caz contrar, daca actul se incheie fara a fi aprobat de catre
AGA (in cazul in care cerinta aprobarii de catre AGA nu a fost inlaturata prin actul
constitutiv), el este nul absolut conform unei parti a doctrinei (din punctul meu de vedere,
ar trebui sa fie lovit de nulitate relativa dupa intrarea in vigoare a NCC, dat fiind ca interesul
protejat de norma legala este unul privat, de vreme ce de la interdictie se poate deroga prin
actul constitutiv).
Art 144¹ alin. (2)-(4) reglementeaza standardul la care se raporteaza
comportamentul oricarui administrator al unui SA, anume „bunul administrator”.
Conceptul este similar celui de „bun proprietar” din Codul civil, insa este mai bine conturat
deoarece include doua elemente pe care nu le regasim in Codul civil: prudenta si diligenta.
Ce inseamna bun administrator, prudent si diligent, in intelesul LS? Cand administratorul
unei SA ia o decizie de afaceri (adica, o decizie in legatura cu operatiunile societatii si/sau
incheierea unui act juridic in numele societatii), este obligat ca la momentul luarii ei sa
actioneze in mod prioritar in interesul societatii si pe baza unor informatii suficiente si
potrivite pentru scopurile acelei decizii, fara a urmari interesul sau individual sau al altei
persoane, si desigur acea decizie nu incalca o norma legala sau contractuala. In dreptul
anglo-saxon acest standard se numeste „business judgement rule”. Cand se refera la
informatiile pe care administratorul trebuie sa le obtina pentru a lua decizia, legea foloseste
sintagma de „informatii adecvate”, adica informatii complete, obtinute in timp util (adica,
nu sunt depasite la momentul luarii deciziei) si corecte. Daca administratorul are o cat de
mica de indoiala ca nu a primit toate informatiile sau nu sunt corecte, ca cineva incearca
sa-l induca in eroare sau nu sunt actuale, are obligatia de a solicita noi informatii si de a
amana luarea deciziei. Daca ignora inadecvarea informatiilor, va fi tinut raspunzator pentru
conescintele negative pentru societatea ale acelei decizii. In schimb, daca a actionat cu
respectarea standardului bunului administrator, el nu va raspunde pentru eventualele

8
prejudicii produse societatii in urma implementarii acelei decizii. Astfel, legea incurajeaza
administratorii ca, pe langa respectarea obligatiei de loialitate, sa fie prudenti si diligenti,
sa obtina informatii adecvate in vederea luarii unei decizii, dar recunoaste ca realitatea in
care opereaza poate fi complexa si ca o decizie luata cu cele mai bune intentii si cu
profesionalism in interesul societatii poate avea rezultate negative pentru societate pe care
nici un bun administrator nu le putea anticipa, prin urmare ar fi nedrept si descurajant
pentru orice persoana care ar dori sa devina administrator daca legea l-ar pedepsi in
asemenea situatii. In practica, de multe ori administratorii sunt asigurati de raspundere
profesionala (o forma speciala de asigurare de raspundere civila) pentru pierderile suferite
de societate ca urmare a deciziilor luate, atat timp cat nu exista frauda sau culpa
profesionala din partea administratorului (vezi art. 1355 C.civ.).

Raspunderea civila a administratorului S.A. (indiferent de forma pe care o

imbraca) si limitele in care se exercita actiunea in raspundere civila
In ce masura raspund directorii, membrii CS sau CA pentru deciziile luate in
aceasta calitate? Contractul dintre ei si societate fiind un contract de mandat, conform
dreptului comun (C.civ.), ar trebui sa raspunda civil si daca nu isi executa obligatiile
corespunzator si la timp, inclusiv atunci cand actioneaza in afara limitelor mandatului. Pe
de alta parte, nu trebuie ca amenintarea cu raspunderea juridica sa inhibe initiativa si
spiritul antreprenorial al acestor persoane.
Legea societatilor prevede ca in cazul in care sunt mai multi administratori,
raspunderea lor pentru deciziile luate de organul colegial de conducere este o raspundere
solidara (art. 144² alin.(1) coroborat cu art. 73 alin.(1) LS). Am vazut anterior ca actiunea
in raspundere civila poate fi exercitata de AGA, in numele si contul societatii, pe tot
parcursul mandatului si dupa incetarea mandatului administratorului (art. 155), sau de
creditorii sociali, dar numai dupa deschiderea procedurii de insolventa. Exceptional,
actiunea in raspundere se poate exercita de actionari, dar tot ca actiune sociala, in contul
societatii, in conditiile art. 155¹ LS.
Pentru fiecare administrator se va aprecia, in functie de comportamentul individual
si gradul sa de vinovatie/ lipsa vinovatiei, daca in cele din urma va raspunde pentru
prejudiciile cauzate societatii sau tertilor la fel ca ceilalti (in aceeasi proportie), mai putin
sau deloc. Solidaritatea nu inlatura, in ultima instanta, aprecierea individuala a raspunderii
pentru fiecare administrator (adica, intre administrarori raspunderea este divizibila).
Procedural vorbind insa, aceasta ultima etapa poate avea loc dupa ce acel administrator a
fost executat de societate/ creditorii sociali, pentru o parte/ intregul prejudiciu. Dupa ce
societatea/ creditorii s-au indestulat, administratorul care a platit ramane sa se indrepte
impotriva celorlalti administratori.

9
 Exista insa un mecanism, prevazut de Legea nr. 31/1990, care permite
administratorului sa se delimiteze de la inceput de decizia controversata astfel incat sa nu
mai fie nevoie sa ajunga in faza finala, dupa ce a fost actionata raspunderea solidara (art.
144²). Pentru a nu ii fi atrasa raspunderea, el trebuie sa se delimiteze public de decizia
controversata, in cadrul organului colegial. Formal, el trebuie sa poata dovedi pozitia sa
prin inregistrarea opozitiei in registrul deciziilor consiliului de administratie si prin
aducerea la cunostinta, in scris, organelor de control ale societatii (cenzorii/auditorul
financiar si auditorii interni) a opozitiei sale. Exprimarea opozitiei in fata colegilor sai din
CA si a organelor de control are insa si rolul de a le atrage acestora atentia cu privire la
eventualele probleme si riscuri generate de decizie, nu trebuie privita doar ca un instrument
de inlaturare a raspunderii administratorului.

Administratorul S.R.L.
• Art 197 alin.(4) prevede ca dispozitiile de la administrarea SA
(administratorul SA) nu se aplica in niciun fel administrarii (administratorului) SRL. In
consecinta, reglementarea administratorului de la SA nu vine in completarea reglementarii
administratorului de la SRL. Dreptul comun pentru administrarea SRL sunt dispozitiile
privind administratorul societatii in nume colectiv (art. 197 alin. (3) prevede expres acest
lucru) si dispozitiile de la art. 70-73¹ LS, despre care am discutat in cursul nr.7.
SRL poate avea un administrator unic sau mai multi administratori. Legea nu
reglementeaza organizarea si functionarea unui organ colegial de administrare la SRL.
Inseamna ca se aplica dreptul comun, adica in cazul in care exista mai multi administratori
(i) fie fiecare are plenitutidine de competenta si drept de reprezentare legala (art. 75 LS),
(ii) fie - daca actul constitutiv prevede astfel – trebuie sa lucreze impreuna, adica sunt
obligati sa ia decizii in unanimitate, exceptand situatiile urgente (art.76 LS). Daca asociatii
doresc ca administratorii sa functioneze ca un organ colegial, atunci acest lucru trebuie
reglementat prin actul constitutiv. Reglementarea in acest caz va fi exclusiv contractuala,
reglementarea CA al SA din LS nu vine in completare.
• Relatia dintre administratori si adunarea generala
La SRL nu este prevazuta in lege obligatia administratorului de a participa la
sedinta Adunarii Generale (in schimb aceasta obligatie este prevazuta cu titlu general
pentru orice forma de societate in art. 70 LS) sau de a raporta Adunarii Generale (desigur,
o asemenea obligatie poate fi prevazuta prin actul constitutiv). Totusi, in ce priveste
obligatia de raportare fata de asociati consider ca se aplica dispozitiile art. 1918 C.civ.
alin.(2) – informarea asociatilor la cererea acestora – si alin. (3) - obligatia de informare
anuala a asociatilor, ca drept comun. Desigur, daca SRL este supusa obligatiei legale de

10
auditare, se aplica regulile din legislatia financiar-contabila a auditului in ce priveste
obligatiile de raportare fata de asociati ale administratorilor.
Ca si la SA, administratorii sunt cei care convoaca AGA, inclusiv la cererea a
asociatilor care detin cel putin ¼ din numarul total de voturi. Spre deosebire de SA, la SRL
nu este reglementata – si prin urmare nu este posibila – convocarea adunarii asociatilor
direct de catre asociati, decat daca actul constitutiv prevede acest lucru (in lipsa unei
prevederi in lege, cum avem in cazul convocarii AGA de catre actionarii SA, asociatii nu
pot cere instantei sa convoace AGA, chiar daca ar prevedea acest lucru in actul constitutiv;
consider ca art. 527 C.proc.civ. nu poate fi invocat ca temei pentru o asemenea convocare).
• Art 153²², art. 153²⁴
S-a afirmat (si sunt de acord, dat fiind caracterul special al normei) ca art. 153²² nu
este aplicabil SRL iar in reglementarea SRL nu regasim un text similar. Daca actul
constitutiv nu a stabilit aceasta cerinta, atunci actele pot fi incheiate fara probleme si vor fi
valabile chiar impotriva vointei asociatilor, in baza art. 55 alin.(2) LS. In schimb, art. 153²⁴
este aplicabil si la SRL, in baza art. 228 alin. (1) lit.a).
• Obligatia de loialitate a administratorului SRL (reguli aplicabile
administratorilor celorlalte forme de societati comerciale, altele decat SA)
Reglementarea de principiu a acestei obligatii este data de art. 1303-1304 C.civ.,
care interzic, cu titlu general, conflictul de interese intre reprezentant si reprezentat. Insa
LS contine cateva reglementari speciale, care contureaza mai bine continutul acestei
obligatii. Astfel, conform art. 78 administratorii nu pot intreprinde operatiuni si incheia
acte juridice care depasesc limitele obisnuite ale activitatii societatii, decat cu acordul
prealabil al tuturor celorlalti administratori (daca sunt mai multi) si in caz de opozitie a
unuia (sau daca este administrator unic), cu aprobarea prealabila a AGA. Desigur, prin
actul constitutiv se poate deroga de la art.78. Art. 197 alin.(2) (care nu are echivalent la
nici o alta forma de societate de persoane, in schimb exista o interdictie similara pentru
directorii de orice fel la SA – vz. art. 153¹⁵ LS; prin urmare il consider aplicabil numai la
SRL, ca o forma speciala de interdictie a conflictului de interese) interzice
administratorului, fara aprobarea AGA, sa accepte sa fie concomitent administrator intr-o
societate concurenta sau cu acelasi obiect de activitate sau sa desfasoare un comert
concurent sau identic, pentru sine sau pentru altul.
• Standardul de comportament al administratorului SRL
In lipsa unui text special in LS (cum exista la SA), se aplica dreptul comun - art.
2018 C.civ. – care prevede ca standardul de comportament trebuie sa fie cel al bunului
proprietar, functia de administrator SRL fiind prezumata remunerata.

Organele de control societar

11
 Rolul acestor organe este de a verifica registrele financiar-contabile, contractele si
alte acte juridice incheiate de societate, situatiile financiare intocmite de societate, pentru
a determina daca ele reflecta corect si complet realitatea economico-financiara a societatii
si de a raporta asociatilor/actionarilor rezultatele analizei lor astfel incat acestia sa fie
informati corespunzator cu privire la sanatatea financiar-economica a societatii in care au
investit, lucru cu atat mai important pentru cei care nu sunt administratori si ca urmare nu
au acces direct la informatii detaliate privind societatea.

A. Cenzorul
Este reglementat in art. 159-165 din LS. Filosofia initiala a legii a fost ca singurii
care puteau controla efectiv activitatea administratorului erau aceste persoane individuale,
care aveau calitatea de asociati, respectivi actionari ai societatii. Erau un organ de control
permanent care exercita o functie a Adunarii Generale (functia de supraveghere si control),
fiind in subordinea acesteia. Nu faceau si nu fac parte din organele societatii, sunt un organ
intern al societatii, auxiliar AGA.
Puterile lor se extind la orice act juridic incheiat si la orice decizie luata de organul
executiv. Fac raportari pe care le prezinta Adunarii Generale si pot chiar sa convoace
Adunarea Generala in cazuri urgente, pentru ca aceasta sa ia masuri.
Insa s-a constatat in timp ca cenzorii, nefiind de regula specializati in contabilitate
si finante, controlul pe care il faceau era ineficient/ incomplet. A aparut astfel necesitatea
acordarii competentei de control unor profesionisti si astfel a aparut auditul financiar.
Auditul financiar este un control specializat financiar-contabil al societatii, insa rolul sau
fundamental nu difera de al cenzorului, anume pe de o parte furnizarea de informatii
actionarilor asupra societatii, informatii in care acestia sa aiba incredere ca sunt corecte si
complete, iar pe de alta parte verificarea si testarea sistemelor si procedurilor societatii care
privesc inregistrarea actelor juridice si operatiunilor acesteia, inclusiv din punct de vedere
fiscal-contabil, si care conduc la pregatirea situatiilor financiare, astfel incat administratorii
si actionarii sa aiba increderea in acuratetea rezultatelor produse de aceste sisteme si
proceduri.
In consecinta, astazi putem intalni trei organe de control societar, cu precizarea ca
in cazul in care legea sau actionarii cer ca societatea sa fie auditata financiar, este
obligatoriu ca in acelasi timp societatea sa organizeze si auditul intern (art. 160 alin. (2)
LS):
- cenzorii,
- auditul financiar (extern),
- auditul intern (auditorii interni sunt angajatii societatii, care au, cel putin formal,
o anumita autonomie, facand insa parte din acelasi corp profesional cu auditorii financiari

12
si fiind tinuti de aceleasi obligatii profesionale, cea mai importanta fiind cea de
independenta profesionala).
La SA care nu a ales sa fie auditata financiar sau nu are obligatia legala a auditarii
financiare, este obligatoriu sa aiba cel putin 3 cenzori (sau mai multi - numar impar -, daca
asa prevede actul constitutiv) (art. 159 alin.(1) si alin.(2) ).
La SRL care are minim 15 asociati si asociatii nu au decis sa fie auditata
financiar/nu e obligata legal sa fie auditata, este obligatoriu numirea a minim trei cenzori
(art. 199 alin.(3) ).
Cenzorii pot sa existe si la societatile auditate, daca actionarii decid astfel. Se
constata in practica ca la societatile auditate financiar nu mai sunt numiti cenzori.
Cenzorii sunt numiti si revocati de AGA iar mandatul lor are o durata de 3 ani,
putand fi reinnoit. Este obligatoriu ca AGA sa numeasca si cenzori supleanti (cel putin
unul).
Art. 163 reglementeaza puterile cenzorilor. Astfel, acestia au puteri foarte largi de
control. De asemenea, pot convoca AGA SRL si SA in conditiile art. 164¹ si AGA SA in
conditiile art. 137² alin.(5). Situatiile financiare nu pot fi aprobate de Adunarea Generala
fara a fi insotite un raport al cenzorilor.
B. Auditorii
Ce societati au obligatia legala a auditarii financiare? Sunt reglementari ale
Ministerului Finantelor Publice care implementeaza directive europene si care prevad trei
criterii:
- un anumit numar de personal,
- o anumita cifra de afaceri,
- o anumira valoare a activelor.
Daca sunt indeplinite 2 din 3 criterii devine obligatorie auditarea.
In cazul SA care au sistem dualist, este obligatorie auditarea indiferent de
indeplinirea criteriilor de mai sus (art. 160 alin. 1¹ LS). Legislatia speciala aplicabila
anumitor tipuri de societatii (cum sunt cele financiar-bancare) prevede de asemenea
auditarea financiara obligatorie pentru aceste societati.

Auditorii financiari externi: profesie liberala, are propria lege de organizare, in plus
organizatia lor profesionala are dreptul de a reglementa codul de conduita si continutul
obligatiilor lor profesionale. LS prevede ca sunt numiti si revocati de AGA, dar contractul
lor cu societatea poate fi negociat si incheiat de administratori/ directori, fara a fi necesara
o aprobare AGA, cu exceptia duratei minime a contractului. Nu sunt subordonati in niciun
fel societatii si nimeni din cadrul societatii nu le poate impune un anume punct de vedere.
Nu au insa competenta de a convoca AGA.

13
 Auditorii interni se concentreaza mai mult pe partea operationala a societatii.
Puterile de convocare AGA (mai putin cea de sub art. 137² alin.(5) ) si de verificare la
initiativa actionarilor le au si auditorii interni, nu doar cenzorii (vz.art. 164¹ alin.(3) ).

Actiunea in raspundere civila a organelor de control este similara cu cea in cazul

administratorilor SA. Minoritarii nu mai pot insa actiona impotriva vointei majoritarilor
pentru a atrage raspunderea cenzorilor (nu avem un text similar art. 155¹ LS in cazul
cenzorilor/ auditorilor).

Regimul juridic al actiunilor

Actiunile sunt o forma particulara a partilor de interes reglementate de C.civ. Ca
si acestea, ele sunt expresia valorica a unei cote-parti din capitalul social. In acelasi timp,
fiecare actiune incorporeaza drepturile pe care le are titluarul ei in cadrul societatii (dreptul
de vot, dreptul de a participa la impartirea profitului, dreptul de a propune membri in
organele de conducere executiva, dreptul de preferinta la majorarea capitalului social,
dreptul la informare si control asupra activitatii si functionarii societatii – in limitele
prevazute de lege -, dreptul de a participa la impartirea activului net in caz de lichidare a
societatii).
Asa cum am aratat in cursul nr.5, spre deosebire de capitalul social, actiunile, ca
regula, nu sunt bunuri din patrimoniul societatii, chiar daca aceasta le emite. Odata emise
ele intra ope legis in patrimoniul celui care le subscrie, adica actionarului. Sunt bunuri
incorporale, care au legatura cu capitalul social, pentru ca valoarea nominala a tuturor
actiunilor emise este egala cu valoarea nominala a capitalului social. Art. 92 alin.(1) LS
interzice in mod expres emiterea de actiuni a caror valoare nominala sa fie mai mare decat
suma aportului subscris (adica, nu se pot emite actiuni cu discount). Daca suma aportului
subscris este mai mare decat valoarea nominala, diferenta constituie prima de emisiune si
inregistreaza in rezerva de prime a societatii, care este un cont de pasiv (rezerva de prime
poate fi incorporata ulterior in capitalul social, marindu-l). Legea (art. 93 alin. (1) )
stabileste o un prag minim al valorii nominale, sub care nu se poate cobora, de 10 bani.
Valoarea contabila a unei actiuni este diferita de valoarea nominala. Valoarea
contabila a actiunii reflecta valoarea economica a societatii la un moment dat (se calculeaza
prin impartirea valorii activului net la numarul total de actiuni), pe cand valoarea nominala
este fixa, este o valoare istorica la momentul subscrierii aporturilor initiale la capitalul
social si ramane neschimbata indiferent de fluctuatia situatiei economice a societatii, mai
putin in cazurile in care actionarii decid sa o modifice.

14
 Desi legea permite emiterea de actiuni in forma materiala, ca inscrisuri (situatie in
care art. 93 devine relevant), cvasitotalitatea actiunile emise astazi in Romania sunt in
forma dematerializata, incorporala, datele de identificare a titularului fiind inscrise in
registrul actionarilor. Actiunile „materiale” (daca exista) sunt astazi doar mijloace de proba
a detinerii actiunilor, nu incoporeaza drepturile actionarului.
Spre deosebire de partile sociale si alte parti de interes, actiunile pot fi titluri
tranzactionabile, adica pot fi instrainate fara restrictii pe pietele de valori mobiliare (pentru
a dobandi acest regim juridic, trebuie indeplinite conditiile legislatiei speciale a valorilor
mobiliare).
Principiul care guverneaza regimul juridic al actiunilor este principiul egalitatii
actiunilor, adica o actiune este egala cu fiecare din celelalte din punct de vedere al valoarii
nominale, precum si din perspectiva drepturilor pe care le confera (art. 94 alin.(1) ). De la
acest principiu LS permite derogari.
Legea reglementeaza doua derogari:
- actiunile preferentiale, fara drept de vot (art. 95-96 LS). Acestea nu dau
actionarului dreptul de a vota in AG, dar ii dau prioritate la incasarea dividendelor, fata de
actionarii care nu au astfel de actiuni (atentie: doar actionarii care au actiuni „ordinare” pot
vota distribuirea de dividende, nu cei care au asemenea actiuni preferentiale). Exista o
limitare impusa de lege cu privire la numarul de actiuni preferentiale care pot fi emise:
valoarea nominala totala a acestor actiuni nu poate depasi un sfert din capitalul social.
Valoarea nominala a unei actiuni preferentiale este egala cu valoarea nominala a unei
actiuni ordinare.
In capitalul social intra atat actiunile ordinare cat si actiunile preferentiale, insa
pentru a stabili dreptul de vot, nu se iau in calcul actiunile preferentiale.
- actiunile care confera mai putine drepturi de vot decat numarul lor (art. 101 alin.
(2) ) - prin actul constitutiv se poate limita numarul de voturi aferent actiunilor, pentru
actionarii care au mai mult de o actiune. Pe baza acestui articol, daca actul constitutiv
prevede astfel, un actionar care are 10 actiuni poate avea 5 voturi, de exemplu. Trebuie sa
existe acordul tuturor actionarilor; este posibila aceasta discriminare, daca toti actionarii
sunt de acord.
Desi legea nu reglementeaza actiunile cu vot multiplu (adica, o actiune confera mai
mult de un vot), din jurisprudenta ICCJ (sectia com., decizia nr. 1148/ 6.03.2011) rezulta
ca este posibila si in dreptul nostru emiterea unor actiuni cu voturi multiple. Decizia este
insa controversata datorita motivarii si sunt registre ale comertului care nu o considera
aplicabila si prin urmare nu accepta acte constituitve care prevad actiuni cu vot multiplu.
In ceea ce priveste actiunile neplatite la termen (am vazut ca legea permite
actionarilor, la constituirea societatii, sa verse numai 30% din capitalul social subscris,

15
restul putand fi varsat in 12 luni de la inmatriculare/ 2 ani daca aportul este in natura) ,
dreptul de vot este suspendat. In continuarea, daca raman neplatite, societatea poate decide,
pe baza hotararii AGA, anularea lor si emiterea altor actiuni in locul lor care sa fie vandute
iar daca din vanzare nu se acopera in intregime suma nevarsata la capitalul social, acesta
va fi redus in mod corespunzator (art. 100).
Cumpararea actiunilor proprii de catre societate
Art.103 alin. (1) stabileste principiul, anume societatea nu poate sa isi subscrie
propriile actiuni. In acest fel sunt protejati creditorii sociali deoarece activele societatii sunt
folosite pentru derularea activitatii economice si indeplinirea obiectului de activitate, nu
pentru un scop care nu aduce valoarea societati, cum este subscrierea de societate a
propriilor actiuni. Alin. (2) si (3) reglementeaza situatii particulare, intarind acest principiu.
Art. 106 alin.(1) reglementeaza un caz special de subscriere de societate a propriilor actiuni
(subscriere indirecta), incalcarea lui fiind sanctionata penal (art. 273 lit.c) LS). Alin. (2),
de stricta interpretare, reglementeaza doua derogari de la alin.(1).
De la principiul de mai sus, legea permite doua derogari: rascumpararea comuna a
actiunilor conform art. 103¹ si 104 si rascumpararea speciala a actiunilor ca urmare a
aplicarii art. 134 LS.
Societatea, in conditiile articolelor de mai sus, poate cumpara actiuni de la
actionarii sai. Actiunile vor intra astfel in patrimoniul sau. Rascumpararea comuna generala
este reglementata de art.103¹ si presupune indeplinirea cumulativa a patru conditii, dintre
care cele mai importante sunt limitarea actiunilor rascumparate la 10% din capitalul social
si plata pretului numai din profit distribuibil (adica, din el se pot acorda dividende utile si
reale) si din fonduri disponibile conform legii (de ex., din profitul distribuibil din anii
anteriori, dar nedistribuit). Conditia platii pretului numai din profit distribuibil si/sau
fonduri disponibile este aplicabila si rascumpararii speciale in conditiile art. 134 (vz. art.
104 alin. (2) LS).
Rascumpararea comuna speciala este reglementata de art.104, care prevede in mod
limitativ patru cazuri. Dintre acestea, cel mai des intalnit in practica este reducerea
capitalului social prin rascumpararea actiunilor (vom vedea ca se poate reduce capitalul
social si prin anularea unui numar de actiuni/ parti sociale, acesta fiind cazul tipic de
reducere). Specifica rascumpararii comune speciale este neaplicarea celor patru conditii de
la reglementarea comuna generala.
Art. 105 stabileste limitele aplicabile societatii in legatura cu actiunile
rascumparate, pe perioada detinerii lor. Cat timp le detine, societatea nu le poate vota, nu
poate primi dividende in baza lor. Legea impune revanzarea lor, fara a aplica o sanctiune
daca revanzarea nu are loc in termenul cerut de lege.

16
 Transferul proprietatii asupra actiunilor
Legea prevede in art. 98 ca dreptul de proprietate se transmite (1) prin inregistrarea
transferului proprietatii asupra actiunilor in registrul de actiuni al societatii sau (2) in alte
conditii prevazute in actul constitutiv. Legea nu conditioneaza momentul transferului
dreptului de proprietate de publicarea in Registrul Comertului. Efectele obligatiei de
inregistrare in registrul actionarilor:
- publicitate interna, la nivelul societatii
- conditie ad validitatem pentru transferul proprietatii (unii afirma doar ca este un
efect de opozabilitate fata de terti, insa aceasta interpretare contravine art. 18-24 C.civ.,
registrul actionarilor nefiind registru public).
In practica, foarte multe acte constitutive prevad ca transferul proprietatii sau
constituirea de drepturi reale asupra actiunilor nu poate fi operat in registru actionarilor
fara a fi aprobat in prealabil de AGA cu un anumit cvorum si majoritate de vot. Aceasta
este o limitare contractuala, legala din punctul meu de vedere, dar care nu produce efectul
invalidarii inregistrarii, daca inregistrarea a avut totusi loc in lipsa aprobarii AGA.
Ca derogare de la cerinta inregistrarii in registrul actionarilor in ce priveste
constituirea de drepturi si opozabilitate fata de terti, art. 99¹ alin.(3) impune inregistrarea
ipotecilor asupra actiunilor in Registrul National de Publicitate Mobiliara pentru ca rangul
de prioritate si opozabilitatea fata de terti sa aiba loc.

Regimul juridic al partilor sociale

Partile sociale sunt bunuri incorporale, ele nu pot fi emise sub forma de titluri
materiale negociabile (adica, inscrisuri in format fizic care incorporeaza dreptul de
proprietate asupa partii sociale si toate drepturile conferite de lege, astfel incat detinatorul
lor este cel care poate exercita valabil aceste drepturi) si, mai general, nu pot fi negociabile
(liber tranzactionabile pe o piata de valori mobiliare) (art. 11 alin.(2) LS), pentru ca astfel
s-ar infrange caracterul intuitu personae al SRL.
Faptul ca nu pot imbraca forma de titluri negociabile nu inseamna ca nu pot fi
tranzactionate/ instrainate in intelesul dreptului comun, adica sa faca obiectul diferitelor
forme de transfer al dreptului de proprietate, constituire de ipoteci mobiliare sau de drepturi
de folosinta asupra lor. In urma modificarilor aduse de Legea nr. 223/2020, regimul
instrainarii partilor sociale a fost liberalizat intr-o masura semnificativa. Astfel, regula
traditionala (care era cuprinsa intr-o norma imperativa) care permitea instrainarea lor catre
terti din afara societatii numai cu acordul asociatilor, exprimat in cadrul adunarii generale,
cu votul reprezentand cel putin 3/4 din capitalul social, a devenit dispozitiva, in sensul ca
prin actul constitutiv se poate deroga fara limitare de la ea. Flexibilizarea regimului
transferului partilor sociale slabeste caracterul intuitu personae al SRL si o apropie si mai

17
mult de regimul SA ca vehicul de investitie si nu ca modalitate de asociere intre persoane
care se cunosc, au incredere reciproca si care doresc sa desfasoara o activitate economica
impreuna sub umbrela acestei persoane juridice.
Partile sociale ale unui SRL nu pot fi rascumparate, neexistand reglementari
specifice in acest sens cum avem la SA (art. 103¹-105¹), cu exceptia cazurilor prevazute
limitativ de art. 134 LS care se aplica si la SRL in baza art. 226 alin. (1) lit.a¹ LS.
Formalitatile de instrainare ale partilor sociale necesita o dubla publicitate, in
registrul de asociati al societatii si in registrul comertului. Fata de terti transferul opereaza
din momentul inregistrarii in registrul comertului, intre parti de la data acordului de vointa
(art. 203).

18