Curs 71

Formalitati si evenimente post-adunare

(faza de executare a hotararii Adunarii Generale)

Forta executorie a hotararii AGA

Hotararile Adunarii Generale sunt executorii din momentul in care au fost adoptate,
ceea ce inseamna ca ele pot fi imediat puse in aplicare de catre organul de conducere
executiva (de ex., administratorii vor incheia un contract in baza si in limitele prevazute de
hotararea AGA). Anterior actualei versiuni a legii, textul prevedea ca ele sunt executorii din
momentul publicarii in Monitorul Oficial. Insa si in reglementarea actuala, pentru
opozabilitate fata de terti, ele trebuie depuse la Registrul comertului si publicate in M.Of.
De regula, sunt mai multe puncte pe ordinea de zi a adunarii generale (ordinare sau
extraordinare). Ele se discuta si apoi actionarii voteaza asupra fiecarui punct, adoptand sau
respingand luarea unei hotarari (mai putin punctele care nu necesita un vot, ci doar sunt
informari sau prilejuiesc schimburi de idei intre actionari). Hotararea luata cu privire la
fiecare punct asupra caruia se voteaza este vazuta juridic ca o hotarare individuala, expresie a
vointei sociale, chiar daca toate hotararile sunt cuprinse in acelasi document (ca
instrumentum). Fiecare hotarare are propria viata juridica. Daca una dintre ele este lovita de
nulitate, nu inseamna ca automat si celelalte vor fi nule, mai putin in cazul in care este o cauza
comuna de nulitate (de ex., AGA a fost convocata cu incalcarea legii). Conditiile de validitate
se apreciaza prin raportare la fiecare hotarare. In functie de majoritatea prevazuta de lege sau
actul constitutiv pentru luarea hotararilor in cazul anumitor aspecte, este posibil ca in cadrul
aceleiasi adunari unele hotarari sa se ia cu o majoritate mai mica decat altele.
Documentele care sunt redactate de secretariatul adunarii si apoi sunt depuse la
Registrul Comertului (in 15 zile de la data sedintei, pentru opozabilitate fata de terti – art. 131
alin. (4) LS): procesul-verbal al sedintei AGA si hotararile, acestea din urma reprezentand un
(mai multe) document(e) separat(e). Nu este interzis ca in acelasi document sa fie cuprins atat
procesul-verbal, cat si hotararile adoptate/ respinse. Procesul-verbal este minuta adunarii,
fotografia a ceea ce s-a intamplat in cadrul sedintei AGA din momentul in care s-a deschis
AGA si a inceput verificarea prezentei si cvorumului si pana in momentul in care s-a incheiat
sedinta. In cadrul lui se consemneaza prezenta actionarilor (direct sau prin reprezentant),
existenta cvorumului, dezbaterile, fiecare hotarare si majoritatea de vot in cazul ei (inclusiv
abtinerile), declaratiile actionarilor in timpul sedintei care trebuie consemnate la cererea
acestora (de ex., cand votezi contra – indiferent ca este vot deschis sau secret -, pentru a putea
ataca hotararea in instanta cu actiunea in nulitate relativa, actionarul respectiv trebuie sa ceara
consemnarea in procesul-verbal a votului lui impotriva) etc. La procesul-verbal se anexeaza

1
Drept de autor Sorin David, lect.univ.dr. Facultatea de drept, Universitatea Bucuresti. Este interzisa
reproducerea, copierea sau valorificarea in orice mod acestui curs sau parti din el.

1
documentele referitoare la convocare si listele de prezenta a actionarilor. Procesul-verbal nu
se publica!

Actiunea in anularea hotararii AGA (art. 132 LS)

Conform legii, ceea se poate ataca in instanta este hotararea – art. 132 alin. (2) LS.
Procesul-verbal este un mijloc de proba in legatura cu indeplinirea sau nu a conditiilor de
validitate ale hotararii, el nu produce efecte juridice fata de societate si terti, cum este in cazul
hotararii. Conform art 132 alin. (2) – pot fi atacate numai hotararile care sunt contrare legii
sau actului constitutiv. Ceea ce trebuie sa avem in vedere este ca nu pot fi atacate
hotararile pe considerente de oportunitate; atat timp cat s-a respectat legalitatea, hotararea
este valabila chiar daca unii actionari (in minoritate) considera ca nu este in cel mai bun
interes al societatii, ca reflecta o atitudine prea prudenta sau imprudenta, ca este prea riscanta,
etc. Orice hotarare legala este obligatorie si se impune fata de cei care au votat impotriva,
abtinut si fata de cei care au absentat (regula majoritatii). Cat priveste conformitatea cu legea,
aceasta este o cerinta cu un continut foarte larg, ceea ce presupune o analiza atenta de la caz la
caz.
Hotararile pot fi atacate chiar daca ele au inceput sa fie executate sau au fost deja
executate; legea prevede ca termenul in care poate fi atacata o hotarare, termen de decadere,
este de 15 zile de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial, mai putin in cazurile in care
se invoca nulitatea absoluta, cand actiunea este imprescriptibila. Desigur, nimic nu impiedica
actionarii sa introduca actiunea chiar si inainte de publicare. In practica, de mult ori hotararea
este pusa in executare pana la publicare; de aceea legea ofera posibilitatea, in baza art. 133, ca
odata cu introducerea actiunii in anulare sa poti ceri si suspendarea executarii pe cale de
ordonanta presedintiala, pentru a impiedica producerea unor efecte care ar fi greu de rasturnat
dupa pronuntarea nulitatii. Discutabil daca art. 1246 alin.(3) C.civ. (nulitatea prin acordul
partilor) poate fi aplicat, de vreme ce hotararea AGA nu are natura contractuala, in opinia
mea.
Nimic nu impiedica actionarii (aceeasi sau altii fata de cei care au votat prima data) ca
intr-o AGA ulterioara sa revina asupra hotararii, sa o modifice sau sa o revoce (daca nu a
produs deja efecte juridice).
In cazul anularii hotararii AGA, pot fi intalnite doua forme de nulitate:
• nulitate absoluta
• nulitate relativa
Cele doua cazuri de nulitate a hotararii AGA urmeaza in general regimul din materia
nulitatii actelor juridice. Determinarea corecta a cauzei de nulitate este importanta din
perspectiva interesului actionarului, si anume la nulitatea relativa actionarul care introduce
actiunea trebuie sa dovedeasca un interes personal care a fost afectat prin incalcarea normei /
clauzei care il ocroteste, pe cand la nulitatea absoluta trebuie demonstrata incalcarea unui
interes de ordine publica, dar totodata si ca actionarul-reclamant are un interes personal in

2
introducerea actiunii, care nu contravine interesului public. Ceea ce inseamna ca in cazul
nulitatii absolute, si tertii pot ataca hotararea AGA (inclusiv societatea insasi sau creditorii
sociali), pe cand in cazul nulitatii relative numai actionarii o pot ataca.
Pentru a intelege mai bine sfera de aplicare a art. 132, aduc in discutie un alt articol
care si el reglementeaza atacarea in instanta a hotararii adunarii generale, si anume art. 61,
care este un articol general aplicabil pentru toate tipurile de societati comerciale si toate
formele de adunare generala. Acest articol permite creditorilor sociali si altor persoane
prejudiciate sa atace, prin cerere de opozitie (legea nu foloseste termenul de actiune in
anulare, si asta nu este intamplator), hotararile asociatilor (1) care modifica actul constitutiv si
(2) aceasta modificare le produce un prejudiciu (cele doua conditii trebuie intrunite in mod
cumulativ). Art. 61 alin. (2) include in formularea sa si „hotararea organelor statutare”, ceea
ce ar duce la ideea ca se aplica si deciziilor administratorilor; insa cum legea – LS si C.civ.-
permite numai asociatilor sa modifice actul constitutiv, aceasta precizare este aplicabila numai
in cazurile in care adunarea generala delega administratorilor, in baza legii, puterea de a
modifica actul constitutiv in anumite materii (vz. art. 114 LS). Unii pretind ca de art. 61 pot
beneficia si asociatii care nu au fost de acord cu modificarea actului constitutiv si invoca un
prejudiciu (ei ar intra in categoria „orice alte persoane prejudiciate”). Personal cred ca
opozitia nu este la indemana lor, ei putand alege numai calea actiunii in anulare, pentru ca
daca modificarea trebuie sa fie aprobata cu unanimitate si unii nu au fost de acord cu ea si au
votat impotriva, modificarea nu este valabila, iar daca trebuie sa fie aprobata cu majoritate ar
fi contrar lui affectio societatis si regulii majoritatii ca unii actionari/ asociati minoritari care
au votat impotriva, sa aiba dreptul sa ceara despagubiri. Aceasta atacare este tot o forma de
punere in discutie, indirecta de data aceasta, a hotararii Adunarii Generale, dar admiterea
opozitiei poate sa produca efecte numai fata de cei care introduc opozitia, spre deosebire de
actiunea in anulare, unde prin admiterea definitiva a actiunii hotararea inceteaza sa produca
efecte fata de toti actionarii, societate si terti (daca este cazul). Aceasta cale de atac (in baza
art. 61) are ca scop este sa inlature efectele hotararii fata de acei creditori/ persoane
prejudiciate care au introdus opozitia; fata de ceilalti creditori, hotararea ramane valabila.
Sfera hotararilor care pot fi atacate este limitata la cele care modifica actul constitutiv.
In esenta insa, opozitia din art.61 este o actiune in raspundere civila indreptata impotriva
societatii si/sau asociatilor, acestia fiind tinuti sa despagubeasca pe cei prejudiciati. Pana la
adoptarea Legii nr. 223/2020, art. 62 alin.(2) permitea suspendarea hotararii pe cale de
ordonanta presedintiala, personal nu am vazut logica acestei suspendari de vreme ce tertii pot
obtine doar despagubiri (ceea ce inseamna ca daca se suspenda executarea hotararii de
modificare a actului constitutiv, prejudiciul nu se mai produce pe perioada suspendarii!), nu
nulitatea hotararii adunarii, exprimandu-ma public in acest sens. Legea nr. 223/2020 a
abrogat art. 62 alin.(2).
Cele doua actiuni reflecta un principiu important in materia societatilor comerciale:
actele interne de vointa ale societatii sunt de regula opozabile tertilor atunci cand sunt
exprimate la nivelul adunarii asociatilor. Daca interesele tertilor sunt afectate de
3
manifestarea vointei sociale, ei au la indemana o actiune in despagubire fara a impiedica
vointa sociala sa produca efecte fata de altii (art. 61) sau o actiune in nulitate absoluta a
hotararii daca pot demonstra si un interes personal in introducerea actiunii (iar un capat de
cerere al acestei actiuni ar putea fi si plata de despagubiri).
In baza art. 61 mai este posibil sa ai ca reclamant in cererea de opozitie administratorii
sau directorii (membrii organului executiv de conducere), chiar daca acestia sunt si actionari,
in cazul in care sunt nominalizati ca administratori in actul constitutiv si adunarea generala ii
revoca in mod abuziv („fara justa cauza”, nu si daca ei sunt inlocuiti la expirarea
mandatului), provocandu-le un prejudiciu. Vom vedea ulterior ca revocarea este
discretionara, hotararea este valabila (chiar daca este abuziva) si nu poate fi cenzurata decat
daca a fost luata cu incalcarea normele procedurale (prin actiunea in nulitate in baza art. 132).

Cine poate ataca hotararea cu actiunea in nulitate relativa:

• actionarii care au votat impotriva,
• cei care au absentat.
In cazul celor care au votat impotriva, legea mai impune o conditie: sa se mentioneze
in procesul-verbal ca au votat impotriva hotararii respective. Aceasta nu e o simpla conditie
de forma, ci o conditie de fond pentru admisibilitatea actiunii. Pentru ca legea vede in aceasta
mentionare un indiciu pentru ceilalti actionari in legatura cu posibilitatea atacarii hotararii
Adunarii Generale, si astfel li se mai da o sansa sa voteze corect, in interesul societatii si cu
respectarea legii. In acelasi timp, mentiunea in procesul-verbal al votului impotriva este o
proba preconstituita, altminteri ar fi dificil pentru actionar sa dovedeasca faptul ca a votat
impotriva. Uneori se intampla ca actionarii majoritari incearca, prin intermediul presedintelui
si secretarului adunarii numiti cu votul lor, sa nu mentioneze in procesul-verbal ca acel
actionar se opune la adoptarea hotararii. In acest caz, se poate proba prin orice mijloc de
proba de cel care introduce actiunea, ca a votat impotriva. Daca nu este mentionat in procesul-
verbal, reclamantul trebuie sa probeze cu orice mijloc de proba ca a cerut sa se mentioneze si
nu i-a fost acceptat inscrierea mentiunii.

Cauze de nulitate absoluta/relativa:

A revenit doctrinei si jurisprudentei misiunea sa incerce sa detetmine aceste cauze si
sa ofere anumite criterii de clasificare a cauzei actiunii. Nu avem in LS, ca in C.civ. (art.
1252), o regula in sensul ca, atunci cand nu este clara natura interesului ocrotit prin norma
juridica, nulitatea este relativa, nu absoluta. Se pune intrebarea daca am putea aplica totusi
prezumtia din dreptul comun, din C.civ., si in materia nulitatilor hotararii AGA. In opinia
mea, raspunsul este afirmativ. Chiar daca prezumtia de nulitate relativa reglementata de
C.civ. are in vedere contractul, conform art. 1325 C.civ. ea se aplica si actelor juridice
unilaterale. Hotararea adunarii generale nu este un contract, in sensul Codului Civil, chiar
daca ea se naste in baza unor reglementari contractuale (actul constitutiv) si a armonizarii

4
intereselor individuale a asociatilor care reprezinta majoritatea. Prin analogie, ea este
asemanatoare unui act unilateral, ca forma de manifestare a vointei sociale (care este unica).
Conform jurisprudentei, sunt cazuri de nulitate absoluta cele rezultate din incalcarile
procedurale privind convocarea si pregatirea AGA, pentru ca toate acele norme ocrotesc
formarea vointei sociale, sunt consecinta si instrument de promovare a affectio societatis si a
principiului libertatii de asociere. La fel, tot ce tine de cvorumul, mecanismul de vot si
majoritatea de vot in AGA, daca sunt prevazute imperativ de lege. O sanctiune specifica,
anume pierderea exercitiului dreptului de vot (nu nulitatea) in cadrul unei adunari, este
prevazuta de art. 125 alin. (3) LS.
Un caz special de nulitate absoluta este prevazut de art. 136¹ LS (desi in practica
judiciara nu este unanimitate daca acest articol permite doar o actiune in despagubire sau si
una in nulitate). Art. 136¹ este forma in care Legea societatilor sanctioneaza abuzul de drept in
materie drepturilor actionarilor (este o aplicare particulara a abuzului de drept). Principial,
fiecare actionar are obligatia sa respecte drepturile si interesele legitime ale celorlalti actionari
si ale societatii si, evident, sa isi exercite drepturile cu buna-credinta.
Observam ca articolul nu aduce nimic revolutionar, Codul Civil ar fi fost suficient. El
a fost introdus in anul 2006 la presiunea unei parti din comunitatea de afaceri, in conditiile in
care C.civ. la acea data nu reglementa expres interdictia abuzului de drept. Acest articol nu
promoveaza la prima vedere o actiune in anulare, ci constituie, in primul rand, temeiul pentru
o actiune in despagubire.
Exista cateva hotarari ale ICCJ in care a fost invocat acest articol pentru a justifica
admiterea unor actiuni in anularea hotararii AGA (pe motiv ca hotararile respective, incalcand
art. 136¹, au „incalcat legea”). Cand nu poti sa indici o anumita prevedere legala incalcata, ca
ultim resort este acest articol. Este tot mai des invocat acest articol ca si cauza de nulitate.
Sfera lui de aplicare este limitata la SA, inclusiv hotararile AGA ale SA.
Daca ne uitam la cazurile de nulitate relativa, ele privesc in general incalcari ale
actului constitutiv, lipsa capacitatii de exercitiu si viciile de vointa in exprimarea votului,
incalcarea obiectului de activitate si in general a intereselor particulare ale societatii ocrotite
prin lege, votarea unor probleme care nu figurau pe ordinea de zi si nulitatea nu a fost
acoperita in conditiile art. 121 LS. Intre aceste doua extreme, exista cauze de nulitate care au
fost calificate si intr-un sens, si in altul.
In cazurile unde nu exista jurisprudenta bine conturata si nici indicatii in lege privind
natura interesului ocrotit de norma incalcata, trebuie apreciat daca sunt incalcate numai
interesele specifice ale actionarilor societatii, caz in care avem nulitate relativa; daca norma
ocroteste un drept fundamental al actionarilor sau un element esential al societatii, avem
nulitate absoluta.

Odata ce instanta pronunta hotararea definitiva de anulare, hotararea nu mai produce

efecte. Efectele care s-au produs deja, pot fi rasturnate? Solutia: toti cei care, cu buna-
credinta, au incheiat acte juridice in temeiul acelei hotarari sunt protejati, actele respective nu
5
vor fi anulate la randul lor (principiul protectiei bunei-credinte). Consecinta pe care o produce
anularea este pe plan patrimonial. Se poate introduce actiune in raspundere civila impotriva
autorilor actului (actionarii), daca se demonstreaza ca au actionat cu rea-credinta; de ex., daca
stiau sau trebuiau sa stie ca savarsesc o ilegalitate si totusi au adoptate hotararea. In general,
societatea este chemata sa raspunda in solidar cu autorii actului, ea fiind cea prin care
hotararea nula a fost pusa in executare.

Dreptul la informare al actionarilor - art. 136, art. 117² LS

Spre deosebire de celelalte forme de societate, in cazul SA avem reglementari
specifice privind modul in care actionarii se pot informa cu privire la operatiunile si situatia
societatii, altfel decat prin situatiile financiare si rapoartele cenzorilor/ de audit. In cazul
celorlalte forme de societati, se aplica dreptul comun – art. 1918 C.civ. – cu privire la
drepturile de informare ale actionarilor (inclusiv in cazul SRL). Insa la SA, avand in vedere
aceste reglementari derogatorii si scopul legii in materie de informare – fiind societate pura de
capital, informarea trebuie sa se faca in mod uniform fata de toti actionarii, nu numai fata de
cei care ai cerut informatii, cum prevede art. 1918 alin. (2) – cred ca art. 1918 nu este deloc
aplicabil.
Art. 136 prevede un drept la informare intre sedintele AGA. El se exercita la cererea
actionarilor avand un numar minim de actiuni (10% din capitalul social), prin experti
independenti de societate, numiti de catre instanta, pe costul societatii, cu privire la fapte/
operatiuni specifice. Este mai degraba un audit la cererea unui grup de actionari. Raportul
expertilor este pentru beneficiul societatii si al tuturor actionarilor, de aceea este pus la
dispozitia organelor de administrare, pentru a lua masuri de corectare a situatiilor descoperite,
precum si pentru a fi inscris ca punct pe ordinea de zi a proximei AGA.
Art. 117² reglementeaza dreptul la informare in contextul AGA, fie ca este vorba de
situatii financiare anuale si distributia de dividende, fie alte probleme pe ordinea de zi. In
acest caz, dreptul se exercita direct intre actionari si societate, organele de administrare fiind
obligate sa puna la dispozitie informatiile respective astfel incat actionarii sa voteze in
cunostinta de cauza in cadrul AGA.

Retragerea actionarilor din societate

Retragere actionarilor este rezultatul aplicarii unor proceduri reglementate de lege
pentru cumpararea de catre societate a actiunilor unor actionari in situatii limitativ prevazute
de lege. La celelalte forme de societate, retragerea asociatilor este reglementata prin art. 226
LS, unul din cazurile de retragere fiind comun tuturor formelor de societate – cel bazat pe art.
134 LS.
Principalele forme de retragere ale actionarilor:
a) in urma rascumpararii de catre societate a unei parti din actiuni de la la toti
actionarii (deosebit de retragerea in baza art. 134, este o modalitate de a iesi din societate fara

6
a fi neaparat determinata de un dezacord intre actionari). Reglementata prin art. 103¹ - art.
105¹ LS. Va fi analizata in cadrul cursului nr.8.
b) Art. 134 – nu este o prevedere cu un scop similar celui care sta la baza art. 132
(acesta din urma urmareste repararea unei ilegalitati si implicit sanctionarea celor vinovati),
nu este un articol care prevede o sanctiune. Art. 134 urmareste sa acorde protectie actionarilor
si implicit societatii, in situatii speciale cand ei nu se mai regasesc in affectio societatis, cand
intre ei si ceilalti actionari nu mai exista un scop societar comun. Protectia se realizeaza prin
recunoasterea dreptului actionarului de a se retrage din societate (adica, paraseste societatea)
in cazuri limitativ prevazute de lege.
Retragerea prevazuta de art. 134 este reglementata separat de cazurile de retragere ale
asociatilor societatilor de persoane (inclusiv SRL) reglementate prin art. 226 LS, dar nu se
deosebeste in esenta de acestea. Retragerea este un act de vointa unilateral al unui actionar,
care produce efecte juridice ope legis, fara a fi nevoie de acordul celorlalti actionari. In ce ma
priveste, consider ca in lipsa de reglementare derogatorie se aplica regulile din dreptul civil
(art. 1325 coroborat cu art. 1193 C.ci.v) care prevad obligatia autorului actului de a nu-l
revoca o perioada rezonabila de timp (incalcarea acestei obligatii da dreptul la despagubiri iar
daca revocarea intervine dupa ce societatea a preluat actiunile, ea nu afecteaza validitatea
dobandirii lor de catre societate). Societatea este obligata sa ii permita actionarului sa se
retraga din societate (nu se poate opune in nici un fel) si sa ii fie rambursate contravaloarea
actiunilor pe care astfel le pierde, ca urmarea a exprimarii vointei de a parasi societatea.
Manifestarea vointei de retragere creeaza un raport juridic de creanta intre actionarul care se
retrage si societate, care se naste la momentul la care actionarul comunca in scris societatii ca
doreste sa se retraga si depune actiunile la sediul societatii (daca sunt actiuni dematerializate,
cum sunt toate astazi in practica, cerinta depunerii este indeplinita prin simpul fapt al
exprimarii in cererea de retragere a „punerii actiunilor la dispozitia societatii”): societatea
trebuie sa primeasca toate actiunile celui care se retrage (obligatie executata prin punerea lor
la dispozitia societatii) si actionarul in schimb trebuie sa primeasca de la societate
contravaloarea lor.
Cazurile de retragere intervin cand unul sau mai multi actionari nu sunt de acord cu o
hotarare AGA care are unul din urmatoarele obiecte (au votat impotriva sau au
absentat; se poate discuta daca si abtinerea da acest drept, eu cred ca raspunsul este
afirmativ, formularea legii este „nu au votat in favoarea unei hotarari”):
• schimbarea obiectului principal de activitate (pentru unii actionari, societatea
va avea un alt affectio societatis decat ce au acceptat cand au intrat in societate)
• mutarea sediului societatii in strainatate – se poate muta relativ facil, insa
numai in cadrul UE; pentru unii actionari ar putea insemna costuri suplimentare de deplasare
la noul sediu, pe care nu si le pot permite (de ex., pt a participa la sedintele AGA)
• schimbarea formei societatii, adica societatea se transforma din SA in alta
forma de societate, de ex. SRL sau intr-o societate de persoane (toate aceste forme de societati

7
inseamna o ingradire a drepturilor actionarilor in ce priveste libera instrainare a partilor de
interes, comparativ cu ce prevede legea la SA)
• reorganizare prin fuziune sau divizare – se produce o schimbare in structura de
capital social a societatii in cauza si in acelasi timp in patrimoniul ei, ceea ce afecteaza
raporturile de putere intre actionari si valoarea actiunilor lor.
Art. 134 – conditii procedurale de aplicare
Dupa ce s-a declansat procedura retragerii la cererea actionarului (dreptul de retragere
trebuie exercitat in 30 de zile de la publicarea hotararii AGA in M.Of., respectiv de la data
adoptarii in cazul reorganizarii, mai putin reorganizarile prevazute in art. 134 alin. (2¹) cand
termenul curge chiar mai devreme, de la data publicarii proiectului de fuziune/divizare),
registratorul de registrul comertului va numi la cererea organului de administrare un expert
autorizat independent care trebuie sa evalueze si determine valoarea societatii prin cel putin 2
metode prevazute de lege, pentru a stabili pretul pe actiune si astfel intinderea compensatiei
platite actionarilor care se retrag. Obligatia de plata devine scadenta odata ce a fost
determinata valoarea actiunii, este insa o obligatie sub o conditie suspensiva legala, pentru ca
plata se poate face numai din profit distribuibil si rezerve disponibile (art. 104 alin.(2)
coroborat cu 103¹ alin.(1) lit.d) LS).

Adunarea generala a asociatilor unui SRL

Spre deosebire de societatile de persoane, adunarea asociatilor SRL este reglementata
de lege (art. 191 la art.196). In consecinta, art. 1910-1912 C.civ. nu sunt aplicabile SRL de
vreme ce LS deroga de la ele.
Competente:
Sunt prevazute cu titlu exemplificativ in art. 194 LS (niciuna din cele mentionate in
art.194 si in general toate competentele AGA SRL nu pot fi delegate administratorilor, spre
deosebire de cazurile speciale analizate la AGA SA). In cazul SRL legea nu reglementeaza
decat o singura forma de adunare generala, astfel incat competentele din art. 194, daca ne
raportam la formele AGA SA, majoritatea ar apartine de AGA ordinara si una AGA
extraordinara (modificarea actului constitutiv). Insa legea nu impune si nu leaga efecte
juridice deosebite in functie de tipul adunarii generale, in schimb prin actul constitutiv se
poate face acest lucru. De observat ca art. 194 alin.(2) introduce, numai pentru SRL, un nou
caz de retragere a asociatilor (pe langa cele din art. 226), respectiv daca nu sunt de acord cu
modificarea actului constitutiv, dar numai daca acest drept este prevazut in actul constitutiv.
Particularitati:
Convocarea adunarii (art. 195) – de catre administratori dar si de catre asociatii care
detin cel putin 25% din capitalul social (interpretarea in practica este ca asociatii pot cere
acest lucru administratorilor, nu pot convoca direct – „va putea cere convocarea” – si nici nu
pot cere instantei sa convoace deoarece nu exista la SRL un art. similar cu art. 119 de la SA).

8
 Cvorumul si majoritatea de vot – exista regula dublei majoritati, respectiv un cvorum
minim de capital social si unul minim de asociati (majoritatea absoluta din fiecare atat pentru
capital, cat si pentru asociati), dar aceasta este o regula dispozitiva, de la care se poate deroga
prin actul constitutiv. Pentru modificarea actului constitutiv, legea contine aceeasi prevedere
ca in C.civ., respectiv este nevoie de votul unanimitatii, cu posibilitatea insa de derogare prin
actul constitutiv (C.civ. nu permite derogarea). Totusi, regula dublei majoritati este atenuata Commented [SD1]: Acest articol – 192 alin. (2) - va fi
abrogat la 26.11.2022, odata cu intrarea in vigoare a :egeii
prin art. 193 alin. (3), care permite la a doua convocare sa se ia o hotarare cu majoritatea nr. 265/2022 (art. 129 pct.39)
capitalului social prezent si reprezentat (ceea ce presupune ca la prima intrunire nu s-a intrunit
dubla majoritate). Unii afirma ca de fapt la a doua convocare se aplica tot regula dublei
majoritati, dar raportata la numarul de asociati si capital social prezent; in ce ma priveste, nu
cred acest lucru deoarece regula dublei majoritati fiind de de stricta interpretare, ea nu poate fi
extinsa dincolo de art. 192 alin. (1), recte la art. 193 alin.(3) care are o alta formulare si in
primul rand un alt obiect decat art. 192 alin. (1). Este de asemenea discutabil daca aceasta
derogare legala din alin.(3) se aplica si de la regula unanimitatii (in cazul in care nu s-a
prevazut altfel in actul constitutiv). In opinia mea, interpretarea corecta este cea care permite
deblocarea mecanismului decizional in adunarea generala la a doua convocare, prin luarea
hotararii cu majoritatea capitalului social prezent (desigur, daca actul constitutiv nu contine o
solutie in acest sens si trebuie sa ne raportam numai la lege).
Spre deosebire de actiuni (in cazul carora pot exista mai multe clase, diferentiate in
functie de numarul de voturi – sau lipsa lor - alocate unei actiuni), o parte sociala confera
intotdeauna un singur vot, fara nicio derogare – art. 193 alin.(1). Asociatii au interdictie de a
vota in cazurile in care se afla in conflict de interese cu societatea (art. 197 alin. (3) coroborat
cu art.79 LS), similar cu art. 127 LS. Art 193 alin (2) contine o interdictie speciala de a vota,
respectiv cu privire la aportul in natura adus de acel asociat sau asupra actelor juridice
incheiate intre el si societate – interdictie care aparent este absoluta, legea nu prevede
posibilitatea unei derogari.
O majoritate speciala de vot exista in cazul transferului partilor sociale. Este o
majoritate stabilita cu titlu dispozitiv de lege (in urma modificarilor aduse prin Legea
nr.223/2020, se poate deroga prin actul constitutiv), in legatura cu instrainarea partilor sociale
fata de terti – art. 202, alin (2) -, respectiv votul a cel putin ¾ din capitalul sociale (nici o
dubla majoritate in acest caz). Ce se intampla daca nu se poate atinge aceasta majoritate fara
votul cedentului? Este o problema de conflict de interese daca voteaza si el in favoarea
cesiunii? O solutie sustinuta in doctrina ar fi sa se abtina si atunci ¾ se raporteaza la capitalul
social mai putin partea cedentului. In opinia mea, solutia este ilegala, problema fiind calificata
gresit ca fiind o situatie de conflict de interese. Nu este nici un conflict: societatea,
principial, nu poate fi afectata de faptul ca un asociat iese si un tert intra in locul lui, situatia
priveste increderea dintre asociati, nu relatia dintre asociati si societate.
Fata de terti, transferul partilor sociale este opozabil numai in momentul in care este
inscris in Registrul Comertului. Intre parti transferul opereaza de la data acordului de vointa.

9
 Cai de atac impotriva unei hotarari AGA SRL: sunt reglementate de art. 196, care face
trimitere la art. 132 LS. Acelasi mecanism, cu deosebirea ca termenul de 15 zile curge de la
momentul la care asociatul a luat cunostinta de hotarare, a aflat de hotararea respectiva (se
subintelege ca aflat continutul ei, pentru a sti ce sa atace). De ce aceasta solutie? Pentru ca,
spre deosebire de SA, la SRL nu mai exista obligatia legala a comunicarii hotararii la
Registrul comertului, pentru publicare in M.Of. Din pacate, LS nu limiteaza termenul in care
se poate lua cunostinta de hotarare, cum face art. 1912 alin.(1) C.civ. Se poate interpreta ca
desi art. 196 este lege speciala, el nu deroga de la termenul de 1 an prevazut de art. 1912
alin.(1) C.civ., care se aplica si la SRL in aceasta situatie, pentru textul din Codul civil
acopera o situatie nereglementata de LS (desigur, se poate sustine si in sens contrar, daca
legea speciala nu stabileste un termen de decadere cu privire la momentul luarii la cunostinta
si cum termenele de decadere se pot institui numai prin lege, inseamna ca LS nu permite
aplicarea termenului de 1 an prin raportare la C.civ.) O alta imperfectiune a art. 196 este ca
leaga curgerea termenului de luarea la cunostinta, fara a distinge cazul in care hotararea i-a
fost comunicata asociatului (cand conform C.civ. este prezumat ca a luat la cunostinta, astfel
ca de la acel moment curge termenul de 15 zile).

Organul de conducere executiva (administrator, director, membru al

consiliului de supraveghere)
Este subordonat in ultima instanta adunarii generale. Principial, organul de conducere
executiva (pe care il voi denumi, pentru simplificarea comunicarii, „administrator”, indiferent
de forma concreta pe care o imbraca) nu este considerat ca participand la formarea vointei
sociale, rolul sau esential este de a executa, implementa vointa sociala, astfel cum aceasta se
exprima prin intermediul hotararilor AGA si affectio societatis exprimat in actul constitutiv.
In fapt, el contribuie in anumite limite la formarea si conturarea vointei sociale. Prin modul in
care interactioneaza cu asociatii/ actionarii in cadrul adunarii generale (de la convocare pana
la explicatii si materiale pregatite pentru ca actionarii/asociatii sa voteze in cunostinta de
cauza), chiar modul in care pune in executare hotararea adunarii, precum si faptul ca, in
procesul implementarii, uneori trebuia sa ia el insusi decizii pentru a asigura implementarea
hotararii adunarii in spiritul si litera ei, organul de conducere executiva contribuie la formarea
si conturarea vointei sociale, chiar daca membrii organului de administrare nu au, per se, si
calitatea de actionar/ asociat. Vointa pe care o exprima in aceste situatii nu este a lor,
personala, ci tot a societatii. Pentru terti, organul de conducere executiva proiecteaza vointa
societatii, fiind mai putin relevant cine a contribuit mai mult la conturarea ei in forma pe care
o percepe tertul (adunarea generala sau organul executiv).
Rolul organului de conducere executiva este foarte important in ceea ce priveste
administrarea activitatii societatii. In scopul si in cadrul administrarii, el indeplineste doua
functii:

10
 • functia de administrare a activitatii curente a societatii (de gerare in
terminologia mai veche).
• functia de reprezentare legala (care permite incheierea de acte juridice in
numele si pe seama societatii), care apartine in exclusivitate organului executiv. O exceptie
este reglementata la SA: chiar daca AGA nu reprezinta societatea in relatie cu tertii iar
membrii ei nu semneaza pentru societate, atunci cand administratorul este unic si incheie
contractul sau de mandat cu societatea, AGA va numi un reprezentant care, in numele si
contul societatii, va incheia acest contract. Pentru identitate de ratiune, acest lucru trebuie sa
fie posibil si la celelalte forme de societate.
Cele doua functii se intrepatrund de regula, insa este posibila si exercitarea lor separata
(de ex., se incheie un contract de catre administrator direct in baza hotararii AGA, fara a fi
nevoie de activitate prealabila de gerare a treburilor societatii; administratorul da dispozitie
unor salariati sa intocmeasca un studiu de fezabilitate asupra unei potentiale investitii a
societatii, pentru ca administratorul sa poata aprecia daca investitia este rentabila pentru
societate si in consecinta daca ea trebuie discutata cu AGA pentru ca aceasta sa o aprobe si sa
aprobe cu cine trebuie sa contracteze societatea pentru a o realiza, caz in care administratorul
desfasoara numai activitate de gerare dar nu ia el insusi decizia de a incheia actele juridice
necesare societatii pentru realizarea investitiei). Cand organul de executie, in baza actului
constitutiv sau daca el considera oportun, inainte de a incheia un contract cu un tert in numele
societatii doreste sa aiba acordul Adunarii Generale, el o convoaca si supune incheierea
contractului aprobarii acesteia. Daca AGA aproba, el va incheia contractul in numele
societatii, in limitele trasate de AGA. In asemenea situatii, organul executiv nu exprima
vointa proprie, el doar incheie actul pe care Adunarea Generala l-a aprobat, actionand la fel ca
un mandatar care executa un mandat in termeni speciali.
Pentru exercitarea celor doua functii, legea reglementeaza un set de competente si
stabileste regimul juridic al raspunderii adminstratorului (civila si penala).
Textele care stabilesc regimul general al competentelor si raspunderii civile, aplicabil
tuturor formelor de societate, sunt art. 70-73 LS. Art. 72 trimite la dreptul comun cu privire la
relatia dintre administrator si societate, respectiv la contractul de mandat cu reprezentare din
Codul Civil (art. 2009-2038).
A existat la un moment dat o dezbatere in doctrina in legatura cu natura juridica a
raportului dintre societate si administrator. Fiind organ de administrare a activitatii curente si
in acelasi timp organ de reprezentare legala, in fata tertilor el intruchipeaza insasi societatea,
este parte a societatii si nu un subiect de drept in afara ei. Din aceasta perspectiva, ar fi
impropriu sa spui ca exista un raport contractual intre el si societate. Este ceea ce afirma
teoria reprezentarii legale: raportul dintre administrator si societate este un raport ai carui
termeni esentiali sunt stabiliti de lege, fara ca partile sa poata schimba structura, arhitectura
acestei relatii, indiferent ca se incheie si un raport de natura contractuala. In schimb, teoria
contractualista sustine ca raportul este in esenta contractual pentru ca administratorul este
numit de Adunarea Generala iar el trebuie sa isi exprime vointa, acordul, de a fi numit in
11
aceasta pozitie. Pentru stabilirea naturii juridice a raportului nu este determinant ca regimul
juridic al drepturilor si obligatiilor administratorului este stabilit de lege sau ca
administratorul este un organ al societatii, ci modul in care se naste acest raport, respectiv prin
incheierea unui contract intre societate, reprezentata de persoana desemnata de adunarea
generala, si viitorul administrator. Similar, in cazul in care se exercita actiunea in raspundere
civila pentru incalcarea de administrator a obligatiilor sale contractuale sau legale, societatea
va actiona impotriva administratorului in baza unei hotarari AGA, care va numi si persoana
care va reprezenta societatea in justitie (art.155 alin. (1) si (2) LS in cazul SA; nu avem un
text similar la celelalte forme de societate, insa solutia se aplica pentru identitate de ratiune in
baza principiilor raspunderii civile din C.civ.).
Intre timp Legea societatilor s-a mai schimbat, a fost adoptat si un nou Codul Civil,
astfel incat astazi sunt mai multe argumente de text care sustin ideea ca raportul este
contractual, iar figura juridica de care se aproprie cel mai mult este cea a mandatului cu
reprezentare.

Particulariati ale regimului juridic al administratorului:

In legatura cu dreptul de reprezentare legala, legea prevede ca el poate fi transmis de
catre administrator (in practica, se numeste „delegare”) numai daca actul constitutiv sau o alta
prevedere legala prevede acest lucru in mod expres – art.71 LS (solutie similara cu
substituirea mandatarului din Codul civil – art.2023). Daca incalci aceasta interdictie si ca
urmare societate sufera un prejudiciu, sanctiunea civila este ca administratorul raspunde fata
de societate pentru actele incheiate de cel caruia i-a permis sa il substituie, ca si cum ar fi
participat el insusi la incheierea acelui act, raspunzand personal pentru ele.
In cazul incheierii actelor de transfer imobiliar de catre societate, conform C.civ. de la
care LS nu deroga, ele trebuie sa imbrace forma autentica. Regulile de la mandat din C.civ.
cer ca si procura reprezentantului (in cazul nostru, a administratorului) sa fie in forma
autentica. Art. 70¹ LS contine o rezolvare pratica pentru aceasta situatie. Inainte de adoptarea
lui in 2012, societatile comerciale au incheiat de multe ori acte de dobandire sau instrainare de
proprietati imobiliare, fara ca administratorul sa primeasca un mandat de la AGA (prin
hotararea AGA) in forma autentica. In asemenea situatii, se intalneau doua ipoteze: fie actul
constitutiv prevede ca actele respective intrau in competenta administratorului, prin urmare nu
era necesara o hotarare AGA, fie actul constitutiv sau legea impune ca AGA sa aprobe
incheierea actului, caz in care administratorul, care semna in numele societatii, trebuia sa
primeasca un mandat in baza hotararii AGA. In aceasta ultima ipoteza, solutia era sa fie emisa
hotararea Adunarii Generale in forma autentica sau in baza acestei hotarari administratorul sa
primeasca o procura in forma autentica de la alt administrator al societatii, lucru care nu prea
s-a intamplat. Sanctiunea in dreptul imobilar pentru incalcarea cerintei formei autentice este
drastica: contractul este nul absolut. Nulitatea nu se poate acoperi. Ce prevede art. 70¹ in
asemenea situatii: organul executiv nu are nevoie de procura speciala sau hotarare AGA, si cu
atat mai mult in forma autentica (de ex, daca actul constitutiv impune totusi aprobarea
12
prealabila a incheierii actului prin hotarare AGA, hotararea nu trebuie sa fie in forma
autentica).
Art. 73 alin.(1) precizeaza ca daca sunt mai multi administratori, ei sunt solidar
raspunzatori pentru modul in care isi exercita competentele si isi indeplinesc obligatiile.
A fortiori, daca este un administrator unic, el raspunde personal. Acest alineat enumera
totodata competentele si obligatiile esentiale ale administratorului. Prin Legea nr. 216/2022 a
fost introdus alineatul 1¹ la art. 73, care include obligatii suplimentare in sarcina
administratorului(ilor) in cazul in care societatea se afla intr-o situatie speciala, anume „in
stare de dificultate”. Definitia starii de dificultate o gasim in art. 5 pct. 26² din Legea nr. 85/
2014 privind insolventa si reprezinta situatia societatii generata de orice imprejurare care
afecteaza temporar activitatea societatii dar care imprejurare poate, in lipsa luarii unor masuri
adecvate, conduce la starea de insolventa (adica, incapacitatea actuala sau iminenta de a plati
la datoriile la scadenta cu sumele de bani disponibile). In cazul starii de dificultate, societatea
nu este insolventa, insolventa este doar o amenintare potentiala care poate deveni reala daca
societatea nu ia masurile potrivite. Fiind o stare anormala si cu potential de a deveni o situatie
care ameninta existenta societatii, legiuitorul a considerat ca administratorii trebuie sa aiba
obligatii suplimentare, stabilite de lege la nivel minimal, dincolo de cele necesare in conditii
de functionare normala a societatii. Astfel, administratorul trebuie in aceasta situatie sa aiba
grija cu prioritate de interesele creditorilor sociali si ale actionarilor/ asociatilor, inclusiv prin
luarea de masuri „rezonabile si adecvate” care sa evite insolventa si/sau care sa reduca la
minim pierderile suferite de creditori, angajatii societatii, actionari etc. (daca vorbim de
pierderi, deja avem in vedere o situatie de pre-insolventa sau insolventa care nu au putut fi
evitate ulterior, in opinia mea) si in acelasi timp are o obligatie negativa, de a nu lua masuri -
sub forma de decizii si/sau incheiere de acte juridice - sau de a se comporta intr-un mod care
mareste riscul intreprinderii de disparea din viata economica. In cazul in care se incalca
aceste obligatii suplimentare, la fel va fi atrasa raspunderea solidara a administratorilor.
Daca incalca limitele competentelor si obligatiile stabilite de lege, actul constitutiv sau
mandatul special primit prin hotarare AGA, administratorii raspund civil si, in unele cazuri, si
contraventional sau penal. Desigur, ei sunt raspunzatori civil intotdeauna fata de societate, nu
fata de asociati/actionari deoarece, dupa cum am vazut, raportul juridic contractual este intre
administrator si societate. Fata de terti, pot fi de asemenea raspunzatori, desi raspunderea fata
de terti ar trebui sa fie in primul rand raspunderea societatii insasi, ceea ce este adevarat in
majoritatea cazurilor, adica tertul prejudiciat se indreapta contra societatii, administratorul
fiind prezumat ca a indeplinit vointa sociala si prin actiunile/omisiunile sale leaga societatea
insasi. Administratorul nu raspunde fata de tert, ci numai societatea, atunci cand
administratorul actioneaza in limitele mandatului primit de la societate/ actionari si in limitele
legii, totusi ca urmare a comportamentului societatii tertul sufera un prejudiciu. Daca
administratorul incalca legea, chiar daca o face in baza unui mandat primit de la AGA, fata de
tert el va raspunde personal si solidar cu ceilalti administratori care au incalcat legea. Daca
administratorul isi incalca obligatiile stabilite prin actul constitutiv (fara a incalca obligatiile
13
stabilite de lege) si ca urmare tertul sufera un prejudiciu, administratorul nu va raspunde fata
de tert, ci numai fata de societatea in numele careia a actionat administratorul, tertul nefiind
parte a contractul dintre administrator si societate (res inter alios acta).
Daca totusi pot fi tinuti si ei raspunzatori (raspundere personala), actiunea in
raspundere pentru incalcarea art. 73 alin (1) nu poate fi introdusa decat intr-un moment
special, dupa data la care societatea este declarata in insolventa (art. 73 alin.(2) ). Tertii care
sunt afectati de incalcarea art. 73 de catre administratori se pot indrepta impotriva lor numai
in caz de insolventa a societatii. Consider ca acest articol reprezinta temeiul pentru a respinge
orice actiune prin care tertii ataca deciziile administratorilor, inainte de intrarea societatii in
insolventa, indiferent de validitatea deciziei sau impactul ei indirect asupra tertilor. Actele
interne ale societatii nu sunt susceptibile de atacare in instanta de catre un tert, daca nu exista
o norma legala care sa permita acest lucru (cum este in cazul AGA). LS nu prevede
posibilitatea atacarii deciziilor administratorilor de catre terti. Totusi, art. 216 C.civ. pare sa
sugereze altceva.
In afara de art. 70-73¹, mai exista cateva dispozitii de drept comun privind
administratorul si administrarea societatii la capitolul privind societatea in nume colectiv.
Reglementarea SRL face trimitere directa la ele. Ele au fost reluate in Codul Civil, la
contractul de societate simpla si discutate in cadrul cursului respectiv (nr.5).

Formele pe care le poate imbraca organul de conducere executiva

O societate poate sa aiba un administrator asociat sau neasociat, persoana juridica sau
persoana fizica. Asociatul poate fi unic sau societatea poate sa aiba mai multi administratori.
Daca sunt mai multi, fiecare administrator poate avea competenta deplina si egala cu celalalti
sau lucreaza ca membri ai unui organ colegial. In cazul pluralitatii de administratori, mai
exista situatia, rar intalnita in practica, cand, in baza actului constitutiv, trebuie sa lucreze
impreuna, adica trebuie sa ia deciziile in unanimitate (mai putin in cazuri de urgenta) (art. 76
Legea nr. 31/ 1990; art. 1916 C.civ.).
Desi LS nu este clara in aceasta privinta, trebuie sa distingem organul colegial de
administrare, de situatia in care administratorii lucreaza impreuna. In ultimul caz nu cred ca
formeaza un organ colegial, ci un organ colectiv. In cazul organului colegial, ei nu lucreaza
impreuna in sensul ca trebuie intotdeaua sa decida in unanimitate, ci decid pe baza majoritatii.
Legea reglementeaza organul colegial de conducere numai la SA. La toate celelalte forme de
societati, inclusiv SRL, se aplica reglementarea de la societatea in nume colectiv (art. 75;78
LS), respectiv daca sunt mai multi administratori, fiecare din ei are plenitudine de
competenta, mai putin in cazul in care actul constitutiv prevede expres ca trebuie sa lucreze
impreuna. Dar actul constitutiv la SRL, de ex., poate sa prevada organizarea si functionarea
unui organ colegial de conducere compus din administratori, fara sa existe nici un text legal
care sa permita acest lucru. Prin urmare, daca intr-un asemenea caz actul constitutiv nu
reglementeaza o anumita situatie in functionarea acestui organ colegial conventional, dreptul

14
comun ar trebui sa fie reglementarea administratorului cu plenitudine de competenta, nu cea
privind administratorii care lucreaza impreuna (care este un caz de exceptie).

Cu titlu de drept comun, aplicabil tuturor formelor de societate, este opozabilitatea fata
de terti a numirii administratorului. In ce moment persoana numita de asociati exista valabil
ca reprezentant legal, pentru terti? Art. 54 face aplicarea principiului publicitatii si prevede ca
numirea sau inlocuirea unui administrator devine opozabila tertilor numai de la data publicarii
ei in Registrul comertului. Pe de alta parte, facand aplicatie principiilor aparentei si celeritatii,
legea arata ca daca exista neregularitati in numirea sau revocarea administratorilor, societatea
nu le poate opune tertilor dupa ce administratorii au fost inregistrati in RC, mai putin in cazul
in care dovedeste ca acestia le cunosteau (indiferent din ce sursa le cunosteau, inclusiv din
publicarea in RC, dar societatea nu poate invoca simpla publicare ca dovada a cunoasterii
neregularitatilor). ICCJ, intr-un caz de speta, a avut situatia in care asociatii nemultumiti au
revocat un administrator prin hotararea AGA, dar din cauza duratei efectuarii formalitatilor la
Registrul comertului a existat o perioada in care vechiul administrator – inca inregistrat in RC
- a incheiat un act juridic nefavorabil societatii. ICCJ a decis ca actul a fost valabil, chiar daca
pentru asociati vechiul administrator nu mai avea putere, deoarece pentru terti el era singurul
administrator competent sa incheie actul. Actul nu poate fi invalidat daca tertul e de buna-
credinta.
Depasirea puterilor administratorului
Depasirea puterilor administratorului nu este in primul rand o problema de raspundere
civila, ci de a stabili cine este obligat sa execute contractul incheiat cu tertul prin depasirea
puterilor: administratorul sau societatea (tertul avand asteptarea ca societatea este contrapartea
sa). Aceasta nu inseamna ca in situatii particulare problema raspunderii civile a
administratorului fata de terti nu se poate intrepatrunde cu depasirea puterilor
administratorului, caz in care trebuie aplicate normele si solutiile juridice specifice fiecarei
situatii (a se vedea si art. 1310 C.civ.), tinand insa cont si de prevederile art 73 alin.(2) cu
privire la momentul cand poate fi exercitata actiunea in raspundere.
Conform dreptului comun (art. 1309 C.civ.) atunci cand reprezentantul incheie acte ce
exced sfera imputernicirilor primite prin mandat (inclusiv situatia in care nu avea
imputernicire), reprezentatul nu este legat juridic fata de tert, mai putin in cazul in care
reprezentatul l-a determinat pe tertul de buna-credinta sa creada ca reprezentantul actiona in
limitele puterilor conferite (caz in care reprezentatul este obligat fara de tert).
Art. 55 LS prevede o solutie contrara. Legea pleaca de la urmatoarea prezumtie (care
deroga de la principiul publicitatii): publicarea actului constitutiv nu presupune cunoasterea
lui de catre terti, nu este dovada ca ei il cunosteau. Solutia are in vedere necesitatea protejarii
celeritatii circuitului comercial, da expresie principiilor aparentei, celeritatii si securitatii
creditului. Societatea trebuie sa demonstreze ca tertul stia efectiv ca administratorul a depasit
obiectul de activitate, pentru a cere invalidarea actului incheiat de administrator cu depasirea
puterilor. Nu poti sa presupui sau sa ceri ca la orice act comercial pe care il incheie, tertul sa
15
verifice puterile administratorului publicate in Registrul comertului, nu este practic si
economic sa il incarci cu aceasta obligatie. Prin urmare, conform art. 55 alin.(1) regula este
urmatoarea: daca administratorul si-a depasit puterile prevazute in actul constitutiv, inclusiv
obiectul de activitate al societatii, societatea este legata juridic prin actul incheiat in aceste
conditii. Exceptii a caror intrunire face ca societatea sa nu mai fie legata prin actul respectiv –
daca (1) tertul stia sau trebuia sa stie despre depasirea puterilor/ obiectului de activitate ori (2)
administratorul a depasit limitele puterilor prevazute de lege pentru administrator (caz in care
este irelevant ce si cat stia tertul si nici ce prevedea actul constitutiv). LS nu spune daca, in
situatiile de exceptie de la regula, actul juridic produce efecte numai intre administrator si tert
(problema este controversata in dreptul civil, C.civ. nu prevede nici el o solutie) sau
administratorul va raspunde civil fata de tert in baza art. 1310 C.civ. coroborat cu art. 73 LS
(solutie pe care tind sa o impartasesc, tertul avand si el o culpa in aceste situatii, inclusiv prin
necunoasterea legii).
Art. 55 alin (2) – daca exista limitari conventionale ale puterii administratorului
(limitari care exced pe cele prevazute de lege), simpla lor publicare este inopozabila tertilor.
Ceea ce inseamna ca societatea va fi obligata fata de tert sa execute actul incheiat cu depasirea
limitelor conventionale de putere. Pentru a refuza executarea actului, societatea trebuie sa
demonstreze ca tertul stia la data incheierii actului ca administratorul si-a incalcat limitele
puterilor prevazute in actul constitutiv si ca, in ciuda acestui fapt, cu rea credinta a incheiat
actul.

16