Curs 61

Functionarea societatii comerciale

Vointa sociala si organele societatii
Unul din cele trei elemente constitutive ale oricarei persoane juridice este organizarea
proprie. Functionarea societatii comerciale este institutia juridica prin care se manifesta
organizarea proprie in cazul societatii comerciale.
Societatea comerciala este o creatie subiectiva. Ea exista ca realitate juridica, nu ca
realitate materiala, palpabila, este o fictiune juridica sau, cum spune plastic Yuval Harari, o
„realitate imaginata”, o „nascocire a imaginatiei noastre colective”. Persoana fizica are o vointa
proprie si un mecanism biologic care ii permit sa ia decizii comportamentale. Evident, acest
lucru nu exista in cazul unei fictiuni juridice precum societatea comerciala. Insa sistemul
dreptului privat se bazeaza pe ideea fundamentala a participarii la circuitul juridic, pe baza
actelor de vointa ale subiectelor de drept, care cu vointa libera si in mod constient decid sa
incheie sau nu acte juridice, sa isi exercite drepturile subiective si sa isi asume obligatii.
Persoana juridica nu are aceste atribute mentale si biologice, insa secole de practica si apoi
legiferare au condus in final la recunoasterea juridica a „vointei” persoanei juridice, pentru a-i
permite sa participe pe picior de egalitate juridica cu persoana fizica, la circuitul civil si
comercial. Vointa persoanei juridice nu se formeaza insa la fel pe tot spectrul persoanelor
juridice, diferite categorii de persoane juridice au mecanisme proprii de formare a vointei
juridice. Ceea ce trebuie remarcat este ca acest element incorporal – vointa persoanei juridice
– depinde esential de existenta unei anumite structuri organizatorice si reguli de functionare a
acestei structuri in cadrul persoanei juridice (adica, organizarea proprie a persoanei juridice),
structuri si reguli care sunt „palpabile” (chiar daca nu au existenta corporala, precum imobilul
in care functioneaza organele persoanei juridice, de ex.) si produc in final „vointa”.
In cazul societatii comerciale, datorita interactiunii dintre latura contractuala si cea
institutionala, vointa societatii trebuie sa fie generata de asociati folosind structuri si mecanisme
specifice. Asociatii sunt cei care constituie societatea (fara ei, ea nu se poate naste), investesc
in societate (prin aporturi), sunt cei care ii determina affectio societatis (prin stabilirea
obiectului ei de activitate). Este o consecinta normala a rolului lor, faptul ca ei stau la baza
generarii vointei societatii (pe care o voi numi de acum inainte „vointa sociala”). In ce priveste
formarea si exprimarea vointei sociale, latura contractuala a societatii este reflectata de
participarea indispensabila a asociatilor, ca persoane individuale care in urma discutiilor si a
votului genereaza vointa sociala. Latura institutionala este reflectata de structurile interne ale
societatii si regulile lor de functionare, care asigura cadrul organizatoric in care se naste si este
exprimata vointa sociala.
Functionarea societatii trebuie privita si dintr-un alt unghi, anume modul in care vointa
sociala odata exprimata este pusa in executare de catre conducerea executiva societatii. In cea
mai simpla dintre situatii, toti asociatii sunt de la constituire, in mod continuu, implicati si in
administrarea ei (adica, sunt in acelasi timp asociati si administratori), ei iau toate deciziile

1
Drept de autor Sorin David, lect.univ.dr. Facultatea de drept, Universitatea Bucuresti. Este interzisa
reproducerea, copierea sau valorificarea in orice mod acestui curs sau parti din el.

1
impreuna si tot ei le implementeaza. Este o situatie care se intalneste foarte rar. In majoritatea
societatilor, asociatii vad participarea la societate ca pe o investitie si nu se implica decat in
formarea vointei sociale (daca fac si asta), nu iau parte la administrarea societatii. In acest caz,
exista un mod de interactiune, reglementat de lege si actul constitutiv, intre forma de organizare
a asociatilor in cadrul careia apare vointa sociala (adunarea asociatilor) si organul de
administrare. Aceasta interactiune face parte si ea din institutia juridica a functionarii societatii
(functionarea societatii este forma particulara societatilor comerciale pe care o imbraca unul
din elementele esentiale ale persoanei juridice, respectiv organizarea proprie).
Exista o interactiune constanta intre adunarea asociatilor (care dezbate si adopta
hotararile necesare pentru desfasurarea activitatii societatii si aducerea la indeplinire a affectio
societatis) si conducerea executiva, pe care o numesc generic „administrator” (care poate fi unic
sau pluripersonal, adica mai multi administratori care actioneaza separat sau ca un organ
colectiv). Administratorul nu formeaza in general vointa sociala, el insa ajuta la formarea ei si
o pune in aplicare prin conducerea exercitata asupra personalului societatii, prin coordonarea
operatiunilor comerciale si financiare desfasurate de societate si prin incheirea de acte juridice
in numele si contul societatii.
Numai prin administrator societatea interactioneaza cu tertii; in cazuri limitate
asociatii pot reprezenta legal societatea sau pot delega pe altcineva sa o reprezinte. Desi
adunarea asociatilor este organul de conducere a societatii in sensul ca ea are puterea ultima de
decizie in cadrul societatii, ea nu este si organ de reprezentare legala a societatii.
Cum se formeaza vointa sociala
Vointa sociala se formeaza prin deliberare (dezbateri si vot) in cadrul adunarii
asociatilor. Fiecare asociat care participa la respectiva sedinta a adunarii are dreptul sa isi
exprime punctul de vedere si sa voteze asupra hotararii care se supune votului. Vointa sociala
insa nu este nu este o suma a tuturor vointelor individuale, pentru formarea ei nu este necesar
ca toti asociatii sa gandeasca la fel cand iau o hotarare. Hotararile se iau in cadrul adunarii
asociatilor (niciodata in afara ei), prin vot, dupa ce asociatii isi exprima punctele de vedere
asupra problemei care face obiectul hotararii. Chiar si cand se cere unanimitate de lege sau actul
constitutiv, nu inseamna ca toti asociatii care voteaza „pentru” sunt de acord, in forul lor intim,
cu toate aspectele operatiunii/ actului pe care l-au votat. Vointa sociala este o rezultanta a
vointelor individuale, inseamna ca fiecare asociat care a votat intr-un anume sens a acceptat sa
o faca in urma unui compromis, „lasand ceva de la el” pentru a ajunge la un numitor comun cu
ceilalti. Odata adoptata hotararea prin vot majoritar, hotararea este obligatorie si pentru cei care
au votat impotriva, s-au abtinut sau nu au participat la luarea ei, ceea ce inseamna ca nu o pot
contesta decat in cazurile prevazute de lege, cand hotararea s-a luat cu incalcarea legii sau
actului constitutiv.
Vointa sociala se materializeaza in hotararea adunarii asociatilor, acesta este singurul
mod in care se poate exprima. Exista insa si o vointa a organului de conducere executiva, care
nu este insa vointa sociala. Administratorul nu este un robot care executa orbeste hotararile
adunarii asociatilor, pentru a le aduce la indeplinire el trebuie sa „gandeasca” modalitatea de a
le pune in aplicare. Cand administratorul este un organ colectiv, acest lucru se materializeaza
prin decizii luate printr-un mecanism similar adunarii asociatilor (dezbateri si apoi vot).
Administratorul nu poate actiona impotriva vointei sociale, vointa sa trebuie sa fie in sensul
implementarii hotararii asociatilor. In acelasi timp, el participa la procesul de formare a vointei

2
sociale, informandu-i pe asociati asupra situatiei societatii, necesitatii luarii unei anumite
hotarari de catre adunarea asociatilor si alte informatii utile, astfel incat atunci cand voteaza
asociatii sa o faca in cunostinta de cauza.
Pentru terti, societatea, indiferent de formarea vointei sociale, are aparenta unei
persoane unice, care intra in raporturi juridice cu ei incheind acte juridice prin administrator.
Mecanismul intern de formare a vointei sociale nu este de interes pentru terti, ca regula, ei
prezuma ca societatea a dorit sa incheie actul juridic in forma respectiva prin simplul fapt ca au
negociat si semnat cu administratorul. Exista cazuri prevazute de lege cand tertii pot cenzura
vointa sociala daca hotararea adunarii asociatilor le produce un prejudiciu sau incalca legea si
le afecteaza interesele. In aceste cazuri, pot cere in instanta plata de despagubiri de catre
societate si/sau anularea hotararii, dupa caz. Niciodata tertii nu vor putea sa cenzureze vointa
organului de conducere executiva, nu pot anula deciziile acestuia. Aceasta este situatia
pentru societatile comerciale. Pentru societatea civila C.civ. pare sa reglementeze posibilitatea
atacarii si a deciziilor de conducere ale administratorilor (vz. art. 216).

Adunarea generala a asociatilor/actionarilor (AGA)

Nu avem in Legea 31/1990 un text general (sau mai multe norme generale) care sa
reglementeze ca drept comun adunarea generala pentru toate formele de societati. Exista in
schimb reglementari specifice privind adunarea generala la unele societati (SRL si SA).
Pe de alta parte, Codul civil reglementeaza adunarea generala a asociatilor societatii
simple (art. 1910-1912). Cum reglementarea contractului de societate simpla este drept comun
pentru societatile comerciale, textele din C.civ.care reglementeaza adunarea asociatilor
societatii simple sunt drept comun pentru adunarile generale ale tuturor societatilor comerciale,
de la care deroga Legea 31 in cazul adunarii generale a actionarilor SA si adunarii generale a
asociatilor SRL. Unde nu exista texte speciale in LS, se aplica art. 1910-1912 C.civ. (de ex.,
pentru societatea in nume colectiv).
In materia adunarii generale, reglementarile cele mai detaliate se afla la SA. Si pentru
SA dreptul comun este tot Codul Civil, reglementarea din LS privind AGA la SA nu poate sa
completeze regimul juridic al adunarilor generale de la alte tipuri de societati.

Dreptul comun – regimul juridic al adoptarii hotararilor in cadrul Adunarii Generale

Reguli de baza pentru adoptarea hotararilor:
1. Regula majoritatii - hotararile se iau pe baza majoritatii de vot, reprezentand
majoritatea capitalului social, nu este majoritatea in personam (majoritatea asociatilor) cu
exceptia SRL, este o majoritate obiectiva, legata de ponderea detinerilor de parti de interes in
totalul acestora (se foloseste deseori „ponderea lor in capitalul social”, care nu este tehnic
corect, pentru ca asociatii nu detin capitalul social, ci partile sociale al caror total este egal
valoric – ca valoare nominala – cu capitalul social, fara insa a fi elemente ale capitalului social).
Odata adoptata, hotararea se impune si celor care nu au fost de acord sau nu au luat parte la
adoptarea ei.

3
 Situatie particulara: unanimitatea – de ex. C.civ. cere imperativ votul tuturor asociatilor
pentru hotararile privind modificarea actului constitutiv sau numirea administratorului unic (caz
in care este vorba si de o modificare a actului constitutiv), solutie preluata de LS in cazul SRL,
de la care insa se poate deroga prin actul constitutiv.
2. Regula deliberarii. Hotararile se iau in prezenta asociatilor (nu inseamna neaparat
prezenta fizica, dezbaterile si votul pot avea loc si prin mijloace de comunicare electronica).
Conceptul generic este cel de „deliberare”. Deliberarea cuprinde doua faze: mai intai
dezbaterile intre asociati in cadrul adunarii, pentru a se lua la cunostinta de catre toti punctele
de vedere individuale, „negocierea” unei pozitii de compromis si apoi faza a doua, votarea,
cand se va vedea in ce forma s-a cristalizat vointa sociala (pentru sau contra hotararii care a
facut obiectul dezbaterii).
Exceptii : - hotararile se adopta prin corespondenta (fiecare asociat trimite votul sau prin
mijloace de corespondenta) sau printr-o forma speciala de corespondenta numita „circularizare”
(fiecare asociat trimite votul sau ori semneaza in dreptul casutei de vot : „pentru”/ „impotriva”
/ „abtinere”), cazuri in care lipseste dezbaterea.
Contestarea hotararilor AGA:
Art. 1913 C. Civ stabileste principiul: hotararile pot fi contestate de catre asociatii
nemultumiti. Textul trebuie interpretat in sensul ca pot fi contestate numai daca este vorba de o
incalcare a legii sau contractului de societate, altminteri ar insemna ca regula majoritatii ar fi
lipsita de continut. Termenul de contestare este de 15 zile, termen care curge de la data la care
hotararea a fost comunicata asociatului, fie de la data la care a fost luata, daca cel care o contesta
a participat la AGA.
Daca nu i-a fost comunicata, curge de la data la care a luat cunostinta de hotarare (fapt
ce se demonsteaza cu orice mijloc de proba). Pentru a inlatura o incertitudine cu privire la data
inceperii curgerii termenului de 15 zile (care din pacate s-a pastrat in LS), C. Civ prevede ca
atunci cand nu i-a fost comunicata, hotararea nu poate fi contestata dupa ce a trecut 1 an
de la data la care a fost adoptata. Termenul de 15 zile este reglementat expres de C.civ. ca
un termen de decadere, insa si termenul de 1 an este in substanta tot un termen de
decadere. Discutabil daca termenul de un an ar trebui sa opereze in cazul nulitatii
absolute.
Prevederile de mai sus sunt aplicabile la societatile de persoane reglementate de L 31/
1990. Discutabil daca termenul de decadere de un an este aplicabil si la SRL (inclin sa cred ca
nu, pentru ca art. 132 LS la care trimite art. 196 diferentiaza regimul cailor de atac impotriva
hotararii in functie de cauza nulitatii, absoluta sau relativa, inclusiv din perspectiva termenului
in care se poate introduce actiunea, ceea ce inseamna ca decaderea nu ar avea sens din punct de
vedere juridic, prin urmare LS deroga in materie de termen pentru atacarea hotararii, de la Codul
civil).
Pentru scopurile acestui curs, ceea ce este de interes sunt derogarile de la regimul
juridic prevazut de C.civ. pentru adoptarea hotararilor adunarii asociatilor. Acestea sunt
semnificative in ceea ce priveste SRL si, mai ales, SA.

Adunarea Generala a Actionarilor

4
 Este cea mai evoluata si bine reglementata forma de adunare generala. Sediul materiei:
art. 110-136¹ LS.
Desi majoritatea reglementarilor sunt aplicabile ambelor tipuri de AGA ale unei SA,
dpdv practic este foarte important de stabilit de la inceput ce forma de AGA analizam.
Reglementarea competentelor, cvorumului si majoritatilor de vot difera in functie de tipul de
AGA. Modul in care se convoaca si se delibereaza este insa acelasi pentru orice AGA.
Sunt doua tipuri de AGA:
• Ordinara
• Extraordinara
Ambele tipuri de AGA sunt cadre de organizare si formare a vointei sociale, instrumente
prin care se exprima aceasta.
Modul minutios prin care legiuitorul a reglementat AGA se explica prin prezumtia ca
SA are un numar mare de investitori-actionari. Prin urmare, legiuitorul a urmarit sa incurajeze
participarea acestora la adunarea generala. Acest lucru il face in primul rand prin impunerea
unui cvorum (prezenta) minim la prima intrunire (convocare). Prima convocare inseamna data
cand este programata prima sedinta a adunarii, a doua convocare inseamna data ulterioara cand
este programata o noua sedinta (daca prima nu s-a putut tine sau nu s-au putut adopta hotarari)
cu aceeasi ordine de zi. Atat cvorumul, cat si majoritatea de vot se calculeaza, in practica, in
functie de procentul de detineri de actiuni raportat la total actiuni emise pentru care exista drept
de vot, deoarece de principiu fiecare actiune este de valoare egala si confera drepturi egale,
inclusiv un singur vot (art. 94 alin. (1) LS; art. 101 alin.(1) LS). Cum in cazul SA este posibila
emiterea de actiuni fara drept de vot sau limitarea numarului de voturi fata de numarul de actiuni
detinute (adica, se deroga de la principiul egalitatii actiunilor), determinarea corecta a
cvorumului si majoritatii de vot se face insa prin raportare la totalul drepturilor de vot.
Cvorumul inseamna cerinta legala (sau stabilita prin actul constitutiv) de a exista o
prezenta minima (procent) din totalul drepturilor de vot la sedinta adunarii, pentru ca aceasta sa
se poata tine valabil. Odata atins cvorumul, majoritatea de vot pentru luarea valabila a hotararii
se raporteaza, de regula, la cvorumul existent pentru acea AGA.
Problema raportului dintre cele doua tipuri de AGA. In cazul in care se doreste
introducerea unui punct pe ordinea de zi si acesta nu se incadreaza intre tipurile de probleme
reglementate de lege pentru AGA ordinara sau extraordinara, trebuie sa existe o regula care sa
permita adoptarea hotararii asupra acelei probleme de catre una din cele doua tipuri de AGA.
In prealabil, trebuie retinut ca reglementarea legala a AGA ordinara prevede in competenta ei
luarea de hotarari asupra unor probleme repetitive, despre care legiuitorul a prezumat ca vor
apare in viata oricarei SA de mai multe ori. In schimb, AGA extraordinara trateaza probleme
care sunt exceptionale in viata societatii, nu in sensul ca nu te poti astepta in mod abstract la
producerea lor, insa nu poti anticipa daca si cand (sau cat de des) se vor intampla.
Prin urmare, trebuie sa stabilesti care din cele doua este dreptul comun astfel incat orice
problema nereglementata sa cada in jurisdictia AGA care este drept comun. In doctrina, parerile
sunt impartite: unii spun ca AGA ordinara este dreptul comun, altii ca cea extraordinara.
Legea nu ne ajuta pentru a conchide intr-un sens sau altul deoarece atat art. 111 alin.(2), cat si
art. 113 lasa deschisa posibilitatea ca respectivul tip de AGA sa decide si asupra altor puncte

5
decat cele enumerate ca fiind in competentele acelui tip de AGA. In ce ma priveste, mult timp
am sustinut ca dreptul comun este AGA extraordinara pe rationamentul ca tot ceea ce inseamna
caracter repetitiv, anticipativ in materie de hotarare la nivelul actionarilor se poate reglementa,
daca nu a fost reglementat inseamna ca este o situatie extraordinara. In ultimii ani, am ajuns la
concluzia ca ar trebui urmata o alta solutie, si anume sa nu stabilesti care tip de AGA este
dreptul comun (poate nici nu se aplica aceasta dihotomie in cazul AGA), ci natura problemei
care trebuie sa faca obiectul deliberarii in AGA, daca este o problema de natura repetitiva (AGA
ordinara) sau ad-hoc, exceptionala (AGA extraordinara) si, in consecinta, ajungi astfel sa
determini tipul de AGA.
Locul unde se tine, se desfasoara orice AGA (daca are loc prin prezenta fizica) – la
sediul societatii, daca nu se prevede altfel in actul constitutiv.
AGA ordinara – reglementata de art. 111 si art. 112 LS
Legea impune, spre deosebire de adunarea extraordinara, obligatia ca aceasta AGA sa
aiba loc cel putin o data pe an. Aceasta deoarece una din competentele ei priveste luarea unei
hotarari care are o periodicitate anuala, adica aceea de aprobare a situatiilor financiare („SF”)
anuale (art. 111 alin. (2) lit.a) ). SF sunt importante pentru organele fiscale si tertii cu care
trateaza societatea, ele prezinta o radiografie financiar-contabila a situatiei economice si
sanatatii financiare a societatii in perioada de 12 luni acoperita de acele SF. SF sunt publice,
bancile si creditorii comerciali ai societatii le studiaza pentru a intelege starea de santatate
financiara a societatii debitoare.
Legislatia contabila reglementeaza anul financiar ca o perioada de 12 luni consecutive.
Cel mai adesea coincide cu anul calendaristic (1 ian-31 dec), dar societatile comerciale pot alege
o alta perioada pentru anul lor financiar (de ex., 1 iulie – 30 iunie). Prin raportare la perioada
anului financiar, societatea prezinta actionarilor situatia ei economica, intr-o forma sintetizata,
astfel cum aceasta situatie este reflectata in registrele contabile si alte registre ale societatii (cei
care intocmesc situatiile financiare trebuie sa preia informatiile din aceste registre, presupunand
ca registrele sunt tinute la zi, complete si corecte).
Exista doua tipuri de raportari financiare: situatii financiare statutare, reglementate de
legea romana, si situatii IFRS, reglementate la nivel international de un corp profesional, care
au un grad de detaliere si mod de evaluare a riscurilor pentru societate mult mai sofisticat. Sunt
societati in Romania (de ex., societatile bancare) care sunt obligate prin lege sa raporteze pe
ambele sisteme: statutar si IFRS.
Situatiile financiare sunt insotite de explicatii cu privire la evenimentele majore care au
produs consecinte asupra societatii, inclusiv cu privire la obligatiile care nu s-au nascut inca,
dar care au putea produce efecte semnificative asupra societatii in cazul in care se
materializeaza.
Competentele AGA ordinara:
I. aproba situatiile financiare anuale – legal actionarii pot sa intervina asupra situatiilor
financiare in cursul adunarii, acestea fiind pregatite si aprobate in prealabil la nivelul organului
de conducere executiva inainte de a fi inaintate AGA pentru dezbatere, modificare si aprobare.
Actionarii pot decide sa modifice SF inainte de a le aproba, fie pentru ca sunt de parere ca in
forma primita ele nu reflecta realitatea, fie ca au alta viziune cu privire la modul de cuantificare

6
a riscurilor economice decat ceea ce reflecta proiectul SF. In practica nu se intampla in general
sa le modifice actionarii, pentru ca procesul de pregatire a SF este laborios, presupune
cunostinte de specialitate pe care majoritatea actionarilor nu le au, astfel incat acestia prefera sa
se increada in ceea ce au pregatit administratorii.
Odata aprobate, trebuie depuse la organele fiscale pentru a se calcula si plati pe baza lor
impozitul pe profit final. Exista un termen limita pana cand trebuie depuse, si anume cel tarziu
la expirarea a 5 luni de la sfarsitul anului financiar al societatii. Nedepunerea lor la timp este o
contraventie, cu cat trece mai mult timp, cu atat riscul de incepere de controale fiscale, de
suspiciune a autoritatii fiscale creste.
Impreuna cu aprobarea situatiilor financiare anuale, actionarii pot vota (dar nu sunt
obligati) si descarcarea gestiune a administratorilor pentru activitatea lor in anul financiar
anterior (art. 111 alin. (2) lit. d) LS). Este un act prin care societatea se declara de acord cu
modul in care administratorii si-au indeplinit mandatul in anul respectiv si renunta la actiunea
in raspundere civila contra lor. Descarcarea de gestiune poate fi revocata, actionarii isi retrag
descarcarea, in cazul in care ulterior descopera ca ea a fost data in baza unor informatii
incomplete sau false.
II. numeste si revoca organul de conducere executiva – in functie de sistemul de
administrare a societatii, acesta poate fi consiliul de administratie sau consiliul de supraveghere
(sau administrator unic, lucru mai rar intalnit) (le numesc generic „administrator”).
Administratorul trebuie sa aiba increderea actionarilor, el trebuie sa execute, sa transpuna in
viata hotararile adunarilor generale, prin administrarea societatii in mod curent (lucru pe care
actionarii nu il pot face).
Revocarea este opusul numirii in functie, inseamna inlaturarea lui; inseamna ca acel
administrator a pierdut increderea actionarilor. Revocarea nu este conditionata de nimic, este
discretionara. Daca revocarea este abuziva, administratorul revocat are dreptul la despagubiri,
insa el nu poate cere instantei sa fie reinstalat in functie.
III. alegerea si revocarea/ demiterea celor care controleaza financiar societatea:
cenzori, daca este cazul (la SA nu prea mai intalnim; cenzorii pot fi actionari ai societatii si/sau
experti contabili) sau auditori financiari (profesionisti autorizati, independenti de societate, ei
valideaza acuratetea si caracterul complet al situatiilor financiare si acuratetea sistemului de
inregistrare financiar-contabila).
IV. aproba bugetul de venituri si cheltuieli si, daca se prevede in actul constitutiv,
programul de activitate (planul de afaceri) pentru anul viitor; este un document prospectiv,
prezinta viziunea, anticiparea societatii cu privire la evolutia ei economica in anul/ anii pentru
care este prevazut bugetul (poate sa fie pentru un an sau mai multi ani).
V. poate sa aprobe distributia de dividende. Spunem „poate” pentru ca nu exista
obligatia legala de a se distribui dividende, chiar si in anii in care exista profit distribuibil.
Dividendele reprezinta suma de bani care se cuvine actionarilor din profitul net al societatii.
Exista o dezbatere in practica daca dividendele pot fi platite si in natura (de ex., prin active ale
societatii), in ce ma priveste, coroborand LS cu legislatia fiscala, cred ca ele pot fi platite numai
in bani. Conditia sine qua non pentru aprobarea distributiei de dividende (legea foloseste o
terminologie invechita: sa „fixeze dividendul” – art. 111, alin.(2) lit.a) ) este sa existe profit

7
distribuibil stabilit pe baza SF ale anului financiar anterior (vom vedea mai jos ca se pot
distribuie dividende aferente si anului financiar in curs).
Exista doua conditii, stabilite imperativ de lege, pentru a putea fi distribuit dividendul2:
• Sa fie real – inseamna ca el a fost stabilit conform art. 67 alin (3) din profitul
determinat conform legii; altfel spus, modul de calcul al profitului net din care
se distribuie dividendele trebuie sa urmeze prevederile legale. Distribuirea de
dividende nereale este si infractiune (art. 272¹ lit.b) LS), subiectul activ al
infractiunii fiind asociatii/ actionarii fondatori si administratorii, daca au incasat,
au votat pentru distributia de dividende nereale sau au platit asemenea dividende
(in cazul administratorilor). Daca sunt intrunite si alte elemente materiale, poate
fi si componenta a infractiunii de evaziune fiscala.
Societatea are doua tipuri de profit: brut si net. Brut = suma totala a veniturilor (fara
TVA) minus suma totala a cheltuielilor, in care poate intra cheltuiala cu constiutirea rezervei
legale (daca este cazul; vz. art. 183 LS). Profitul brut va fi impozitat, de unde va rezulta profitul
net. Profit net = profit brut minus impozitul pe profit. Partea care se distribuie din profitul net
se numeste dividend.
A distribui dividende conform legii mai are in vedere un element, si anume ca societatea
sa nu fi acumulat pierderi. Pierderile acumulate scad valoarea societatii si implicit gajul general
al creditorilor chirografari. Legiuitorul doreste ca mai intai societatea sa acopere pierderile si
daca dupa acoperirea acestora mai ramane ceva din profitul net, numai aceasta parte se va
distribui ca dividend.
• Sa fie util - societatea sa nu fi ajuns, din cauza pierderilor, sa isi diminueze
activul net la un asemenea nivel incat sa fie afectat capitalul social (art. 69). Intr-
un asemenea caz, capitalul social trebuie „reintregit” (prin majorare de capital
social prin contribuirea de noi aporturi, cel putin pana la nivelul anterior
diminuarii sale contabile) sau redus (cu contravaloarea pierderilor care au
condus la diminuarea lui contabila), inainte de a distribui dividende. Pierderile
de activ net sunt stabilite contabil. Activul net = valoarea totala a anumitor
categorii de active minus valoarea totala a anumitor categorii de pasive.
Pierderile vor ajunge din punct de vedere contabil sa diminueze capitalurile
(fondurile) proprii, categorie in care intra si capitalul social. Spre deosebire de
bilant, unde activul este egal intotdeauna cu pasivul, contul de profit si pierderi
poate reflecta la final o suma pozitiva (profit) sau negativa (pierdere). Principial,
pierderea inseamna ca cineva a finantat societatea sa o suporte (a finantat
cheltuielile care nu pot fi acoperite din venituri), finantare care inseamna
economic un pasiv. De aceea, in bilant pierderea trebuie acoperita si cum nu
exista active echivalente ei, inseamna ca se reduc elemente de pasiv (si singurele
care pot fi reduse sunt capitalurilor proprii, care includ capitalul social si rezerva
legala) pentru „a face loc” pierderii. Daca la un moment dat nu mai ai de unde
lua decat din capitalul social, acesta se reduce contabil. Pentru a-l pune in acord
cu capitalul legal „statutar” (cel inregistrat la Registrul comertului), trebuie
modificat actul constitutiv prin reducerea capitalului social sau din profiturile

2
Reglementarea privind dividendele este aplicabila pentru toate societatile comerciale, nu numai pt SA.

8
 anilor ulteriori se refac capitalurile proprii sau actionarii/ asociatii aduc noi
aporturi la capitalul social, majorandu-l astfel incat sa acopere reducerea sa
contabila. Pentru o aplicare particulara a acestui concept, a se vedea art. 153²⁴
LS.
Daca sunt distribuite dividende care nu sunt utile, acest lucru este infractiune (tot in baza
art. 272¹ lit. b) LS).
Drept urmare, legislatia foloseste sintagma de „profit distribuibil” pentru a intari ideea
ca nu tot profitul anual net poate fi distribuit, ci numai acea parte care este in primul rand utila
si in al doilea rand, care poate fi distribuita conform altor conditii legale sau contractuale.
In anul 2018, in baza Legii nr. 163 a fost modificat alin. (2) si s-au introdus alin. (2¹) si
(2²) la art. 67 LS, permitand astfel societatilor comerciale sa distribuie dividende si in cursul
anului financiar, nu numai dupa expirarea acestuia (pe baza situatiilor financiare anuale pentru
anul care a expirat). Diferenta fata de situatia distribuirii de dividende pe baza SF anuale este
ca dividendele din cursul anului au un caracter provizoriu, in sensul ca trebuie regularizate pe
baza SF anuale. Daca la finalul anului se constata ca suma dividendelor distribuite a fost mai
mare decat suma profitului distribuibil, diferenta trebuie returnata de actionarii beneficiari
societatii de 60 de zile de la data aprobarii SF anuale.
Diferenta intre a declara dividende si a plati dividende: pana la declararea dividendelor,
dreptul actionarilor/ asociatilor de a primi dividende este un drept societar abstract (o vocatie),
nu un drept de creanta. Devine drept de creanta dupa ce ele sunt declarate (adica, aprobate) de
AGA, din acel moment societatea avand obligatia de a plati dividendele declarate.
Cota de participare la impartirea dividendelor este pro rata cu cota de participare la
capitalul social varsat (recte, cu cota detinerilor de drepturi de vot), daca in actul constitutiv nu
se prevede altfel.
VI. poate hotari inchirierea, desfiintarea sau ipotecarea unor unitati ale societatii
Aceasta competenta creeaza confuzie cu cea prevazuta de art. 113 lit.d) la AGA
extraordinara, care se refera la infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare. Aparenta
suprapunere de competente este in cazul desfiintarii. Exista o diferenta intre sedii secundare
(definite de lege, cu titlu exemplificativ, in aceeasi litera d) ) si unitati? Aparent nu, de vreme
ce in categoria sediilor secundare intra si „alte asemenea unitati fara personalitate juridica”.
Art. 113 lit d) se refera la formele de externalizare fara personalitate juridica a activitatii
societatii. Nu include filiala, care nici nu este intotdeauna o forma de externalizare. Filiala este
tot o societate comerciala (persoana juridica), dar care se afla intr-o dependenta corporatista de
societatea mama, mecanismul ei decizional fiind controlat de mama (filialele sunt insa
independente juridic de societatea mama). Cel putin jumatate din capitalul ei social si din totalul
drepturilor de vot apartine societatii mama.
Sucursale, agentii, reprezentante - sunt o proiectie teritoriala a societatii comerciale, fara
a fi alta societate comerciala/ persoana juridica. Au o anumita autonomie functionala (nu
juridica sau economica) fata de societate. Cea mai mare autonomie exista la sucursale, ele au
directori cu o anumita putere de decizie si incheie acte juridice (in numele si contul societatii
mama). Agentiile si reprezentantele au cea mai mica autonomie, efectueaza anumite operatiuni

9
specializate, in mod limitativ: cauta clienti, negociaza cu ei, promoveaza societatea si produsele
ei dar nu incheiea acte juridice (cum face sucursala).
Prin urmare, pentru a evita o suprapunere intre cele doua texte legale (legea trebuie
interpretata astfel incat sa se aplice, altminteri ar insemna ca cele doua articole se refera la
aceeasi notiune in cazul desfiintarii unitatilor, ceea ce ar reprezenta reglementarea
contradictorie a aceleiasi competente), „alte asemenea unitati fara personalitate juridica”
reprezinta tot proiectii externe ale activitatii societatii (de ex., punctele de lucru), care au o
anumita autonomie functionala fata de societate, in timp ce „unitatile” la care se refera art 111
alin. (2) lit. f) ar trebui sa fie orice alte forme de organizare a activitatii societatii care nu
presupun o autonomie functionala (de ex., un depozit).
Competentele AGA extraordinara:
Are competente mai largi decat cea ordinara; enumerarea legala este exemplificativa,
vz. art. 113 lit. m.
Reorganizare (fuziune sau divizare) – reprezinta o dubla modificare, a capitalului social
(detinerilor actionarilor) si la nivelul activelor si pasivelor societatilor implicate.
Mutarea sediului social – se poate face in alt judet (se schimba oficiul registrului
comertului) sau in alta tara (vz. art. 134 alin.(1) lit.b) LS).
Modificarea actului constitutiv – orice modificare, de ex. se modifica regulile de
functionare ale organul de deliberare – AGA – si/sau ale celui executiv, se modifica capitalul
social, etc..
Schimbarea formei juridice – inseamna sa transformi societatea din SA in alta forma (de
ex., SRL). Schimbarea formei nu duce la incetarea personalitatii sale juridice sau schimbarea
atributele de identificare (denumire, CUI, nr. de inregistrare in Registrul comertului, sediu
social).
Pentru anumite tipuri de competente, numai la AGA extraordinara exista posibila
delegarea lor catre organul de administrare (mutarea sediului social, schimbarea obiectului de
activitate -mai putin obiectul principal sau a domeniului principal de activitate-, majorarea
capitalului social, inclusiv in baza art. 220¹ LS). Ceea ce legea prevede in competenta AGA
extraordinara, ii apartine exclusiv, mai putin in aceste trei cazuri (exceptii care nu pot fi extinse
prin interpretare) si in cazul prevazut de lit. d) (care nu este o forma de delegare in sensul legii,
legiuitorul o trateaza ca o derogare). Cand are loc delegarea, administratorul actioneaza in
calitate juridica de AGA si nu de organ de executie, insa in limitele stabilite prin hotararea de
delegare sau actul constitutiv (daca delegarea s-a facut prin actul constitutiv). Decizia Curtii
Constitutionale nr. 382/2018 a invalidat ca neconstitutionala excluderea de catre art. 114
alin.(3) LS a posibilitatii contestarii in instanta prin actiunea in anulare, a deciziilor
administratorilor de majorare a capitalului social luate in baza delegarii de competenta AGA
(alin. (3) permite actiunea in anulare numai in cazul deciziilor luate in baza delegarii privind
schimbarea obiectului de activitate si mutarea sediului social).
Cvorum si majoritate de vot in cadrul AGA (art. 112 – AGA ordinara; art. 115 -
AGA extraordinara)

10
 Cerintele de cvorum la prima convocare sunt mai drastice, dar sunt mai putin drastice
pentru a doua convocare, pentru ca se incearca mobilizarea cat mai multor actionari la inceput
si daca nu se reuseste (actionarii nu sunt interesati sa participe), pentru a nu bloca activitatea
societatii, cvorumul este coborat la a doua convocare. Sunt exceptii de la aceasta abordare
pentru hotararile considerate esentiale pentru viata societatii (cele luata in cadrul AGA
ordinara), cand cvorumul minim dispare la a doua convocare.
Convocarea – cel care convoaca trebuie sa informeze actionarii despre ce se va discuta
(agenda adunarii/ ordinea de zi) si locul unde se va tine adunarea, data, ora, cum se
demonstreaza calitatea de actionar etc. Prima convocare – prima data stabilita pentru intrunirea
actionarilor in cadrul adunarii. Daca nu sunt indeplinite conditiile de cvorum sau de vot pentru
luarea unei hotarari, exista practica celei de-a doua convocari, cand intra in vigoare cerintele
celui de-al doilea cvorum. Toate aceste informatii sunt incluse in convocatorul AGA.
Convocarea exista si atunci cand adunarea nu se tine in intr-un anumit loc, ci prin mijloace de
comunicare electronice, insa ea nu exista in cazul votului prin corespondenta/ circularizare (este
incomptabila cu aceasta situatie).
La prima convocare, indiferent de forma AGA, cvorumul minim este de 1/4 din numarul
total de drepturi de vot (legea vorbeste de voturi si nu de capital social pentru ca in cazul SA
exista derogari de la principiul „o actiune = un vot”). Prin actul constitutiv, cerintele de cvorum
si majoritate de vot pot fi majorate la prima convocare.
La a doua convocare, legea spune ca AGA ordinara poate delibera indiferent de numarul
de voturi prezente (cu alte cuvinte nu mai exista cvorum) iar hotararile se iau cu majoritatea
voturilor exprimate, fara a fi posibila cresterea acestui prag (sau impunerea unui cvorum
minim) prin actul constitutiv.
La AGA extraordinara, exista cvorum minim la a doua si urmatoarele convocari,
respectiv 1/5 din total drepturi de vot.

Majoritatea de vot (pentru ambele forme de AGA): 50% +1, majoritatea simpla de voturi
raportate la cvorumul de prezenta. Daca exista cvorum de mininim 1/4, atunci majoritatea
voturilor in cazul cel mai simplu, in care toti participantii isi exprima voturile, este de 1/8 (din
total voturi in societate) + 1 vot.
Diferenta intre cele doua forme de AGA este data de modul in care legea defineste
voturile care stau la baza calcului majoritatii: voturi „exprimate” la AGA ordinara si voturi
„detinute de actionarii prezenti si reprezentati” la AGA extraordinara. In cadrul adunarii, un
actionar are trei posibilitati de a vota: pentru, impotriva sau abtinere. Problema este la
abtinere: e vot exprimat sau nu? Interpretarea in general este ca abtinerile nu sunt o exprimare
a votului, sunt o atitudine. Majoritatea voturilor exprimate inseamna ca din totalul
voturilor prezente si reprezentate, scadem abtinerile iar ce ramane formeaza baza de
calcul pentru determinarea majoritatii. La AGA extraordinara, abtinerile sunt luate in
calculul determinarii majoritatii, pentru ca ceea ce conteaza sunt „voturile” prezente/
reprezentate in sala, nu modul in care au fost exprimate (adica, baza de calcul este mai larga
decat la AGA ordinara).

11
 Pentru hotararile privind modificarea obiectului principal de activitate al societatii,
fuziunea, divizarea, reducerea sau majorarea capitalului social, schimbarea formei juridice,
dizolvare (toate acestea sunt la AGA extraordinara), majoritatea legala de vot minima (stabilita
imperativ, nu se poate cobora sub ea dar prin actul constitutiv poate fi ridicata) este de cel putin
2/3 din totalul drepturilor de vot prezente si reprezentate, indiferent a cata convocare este.

Procedura de organizare, dezbateri si luarea hotararilor in cadrul AGA

Procesul de formare si exprimare a vointei sociale este reglementat prin lege ca o
succesiune de 4 etape: 1. Convocarea; 2. Indeplinirea conditiile prealabile tinerii adunarii; 3.
Tinerea propriu-zisa a adunarii; 4. Formalitati si evenimente post-adunare
1. Convocarea – initiativa convocarii AGA apartine organului de conducere executiva
(art. 117 alin.(1) LS). Desi este discutabil daca prin actul constitutiv se poate acorda acest drept
si actionarilor (fiecaruia sau celor care singuri sau impreuna detin un numar minim de drepturi
de vot) –vezi discutia de mai jos privind art. 117¹ si art. 119 – in practica se prevede, prin actul
constitutiv, posibilitatea convocarii si de catre actionarul/ actionarii care detin cel putin un
anumit procent din totalul drepturilor de vot. Cel care convoaca este si cel ce stabileste initial
agenda dezbaterilor (ordinea de zi) din cadrul AGA si punctele asupra carora AGA este chemata
sa hotarasca.
Convocatorul – include nu numai agenda (ordinea de zi), data, loc, termene pana la care
actionarii trebuie sa depuna procurile pentru reprezentare, data de referinta, etc (vz. art. 117 (6)
si (7), art. 123), ci si documentele care stau la baza punctelor ce se vor discuta (chiar daca ele
nu se publica odata cu convocatorul, ci se gasesc la sediul social unde pot fi consultate de
actionari, consider ca sunt parte din acesta). Rolul convocatorului este si de a da posibilitatea
actionarilor sa se informeze si sa se pregateasca pentru dezbaterile si votul in legatura cu fiecare
punct de pe agenda care necesita o hotarare. De aceea, nu se pot discuta decat puncte care sunt
inscrise pe ordinea de zi. Daca a fost inclus pe ordinea de zi un punct numit „diverse” si in
cadrul lui presedintele adunarii cere sa se aprobe ceva ce nu a fost inclus in ordinea de zi, acest
lucru nu este legal (caz de nulitate absoluta). Motivul este ca actionarilor nu li s-au dat timp si
informatii sa se pregateasca pentru discutia de la acest punct. Legea permite in art. 117¹ ca si
actionarii sa propuna puncte pe ordinea de zi, doar ca legea introduce un prag minim (5% „din
capitalul social”, evident este vorba de totalul drepturilor de vot) pentru a putea insera noi
puncte. Observam ca actionarii nu cer convocarea AGA, ei doar propun noi puncte in cadrul
unui convocator deja redactat si publicat de catre organul executiv, ceea ce poate fi un argument
in sensul ca actionarii nu pot convoca AGA.
In cazul in care actionarii vor sa fie convoacata adunarea, ei trebuie sa ceara acest lucru
organului executiv dar daca acesta nu vrea sa dea curs cererii lor si sa o convoace, conform art.
119 actionarii au dreptul sa ceara instantei sa o convoace, prin emiterea unei hotarari
judecatoresti (incheieri) echivalenta unui convocator (in cadrul unei proceduri necontencioase).
Accentuez, incheierea nu obliga adminstratorul sa convoace, ea reprezinta chiar convocatorul.
Aceasta inseamna ca ope legis un tert se substituie organului societar care are competenta de a
convoca, o situatie reglementata cu titlu de exceptie (nu o regasim la alte tipuri de societati).
Important este ca legea impune un termen imperativ, de decadere, intre data publicitatii
convocarii si data la care se tine AGA la prima convocare; termenul este de cel putin 30 de zile.

12
Acest termen este astfel stabilit pentru ca actionarii sa aiba timp sa se pregateasca, sa intrebe
conducerea societatii, sa discute intre ei etc. Termenul de 30 de zile curge de la publicarea
convocarii, care se face prin Monitorul Oficial, exceptional daca se face prin scrisoare
recomandata sau scrisoare sub semnatura electronica in conditiile art. 117 (4) LS (aceste
modalitati pot fi folosite eficient cand sunt actionari putini si exista incredere intre ei, societatea
are un caracter intuitu personae in fapt), cand curge de la data expedierii convocarii.
Cvorumul/majoritatea pot sa difere in functie de prima sau a doua convocare; cele doua
convocari nu pot sa fie stabilite pentru aceeasi zi, a doua trebuie sa aiba loc cel mai devreme in
ziua imediat urmatoare.
Toate conditiile, cerintele privind convocarea sunt de ordine publica. Derogare de la
indeplinirea lor este posibila daca toti actionarii sunt prezenti si sunt de acord (vz. art. 121 si
art. 129 (7) LS).
2. Conditiile prealabile tinerii adunarii
Care actionari au dreptul sa participe la AGA si sa voteze? Este posibil ca intre data
publicarii convocatorului si data primei convocari AGA un actionar sa paraseasca societatea.
Legiuitorul a introdus mecanismul datei de referinta, in art. 123. Este o data calendaristica in
raport de care se identifica actionarii care pot vota in AGA si asupra carora se rasfrang efectele
hotararilor AGA (de ex., daca se declara dividende, actionarii de la data de referinta vor fi cei
care pot vota pentru distributie si vor fi creditorii platii lor, chiar daca la data tinerii AGA ei nu
mai sunt actionarii societatii). Data de referinta se pastreaza si pentru urmatoarele convocari
stabilite prin (in legatura cu) acelasi convocator. Data de referinta trebuie stabilita astfel incat
sa fie ulterioara publicarii convocatorului (daca are loc publicarea, altminteri trebuie sa fie
ulterioara datei expedierii) dar in nici un caz nu poate depasi 60 de zile inaintea datei pentru
prima convocare (intr-un asemenea caz, data publicarii a fost cu cel putin 60 de zile inainte de
data primei convocari) si cel mai tarziu sa fie la data primei convocari. Aceasta solutie este
valabila pentru actiunile nominative (actiunile la purtator au fost abrogate prin Legea nr.
129/2019). Vz si art. 67 alin. (6) LS – opinez ca art. 123 deroga de la el.
Actiuni asupra carora exista o ipoteca mobiliara – votul apartine proprietarului, nu
creditorului ipotecar (vz. art. 124 (2) ). In cazul in care exista un uzufruct – sunt impartite
voturile intre uzufructuar si nudul proprietar (art. 741 C.civ.). Proprietarul va vota in cadrul
AGA extraordinara hotararile care afecteaza substanta dreptului sau asupra actiunii (de ex.,
reorganizarea societatii, modificarea capitalului social) iar uzufructuarul voteaza in toate
celelalte cazuri (nu in ultimul rand, pentru declararea dividendelor).
Imputernicirile pentru reprezentarea actionarilor in cadrul AGA – pentru unii actionari
exista, pentru motive de oportunitate sau comoditate, nevoia de a acorda procura (mandat de
reprezentare in AGA) unui alt actionar sau tert. In practica se intalneste deseori situatia cand
aceste procuri sunt generale. Mandat cu titlu general – poti sa faci orice operatiune in limitele
obiectului mandatului (de ex., reprezinti actionarul in cadrul AGA pentru o perioada de 3 ani);
cu titlu special – mandatul este limitat la o anumita operatiune.
Consider ca imputernirea trebuie sa fie speciala, pentru fiecare adunare in parte. Numai
asa poti verifica daca reprezentantul chiar reflecta vointa actionarului in ce priveste deliberarile
in cadrul acelei AGA. Numai in cazul societatilor deschise, legea speciala reglementeaza
poosibilitatea acordarii unei procuri generale.

13
 Art. 125 stabileste termenul in care trebuie depuse procurile la sediul societatii (48 ore
inainte de data primei convocari sau alt termen stabilit prin actul constitutiv, sub sanctiunea
pierderii dreptului de a vota in acea AGA) si interdictiile privind persoana mandatarilor, in art
125 alin. (5): membri organului executiv sau salariatii societatii nu ii pot reprezenta pe actionari.
Sanctiunea: nulitatea, dar numai daca cu acest vot se formeaza majoritatea in cadrul AGA.
Art. 127 reia interdictia conflictului de interese din art. 79 LS. Sanctiunea este nu numai
civila (raspunderea civila), ci si penala (art. 275 alin. (2) LS).
3. Tinerea propriu-zisa a A GA – succesiunea operatiunilor:
- deschiderea sedintei AGA de catre Presedintele Consiliu de Administratie/ Director
general sau cel care il inlocuieste.
- numirea secretar(i) si, daca este cazul, secretariat tehnic
Se alege de catre AGA un secretariat dintre actionari, care poate fi ajutat de un
secretariat tehnic (dintre salariatii societatii), ultimul numit de catre presedintele de sedinta.
Alternativ, in locul celor doua secretariate, AGA poate numi un notar public. Art. 129 alin.(2)
reglementeaza atributiile secretariatului AGA.
- secretariatul adunarii verifica legitimitatea prezentei participantilor si existenta
cvorumului
- AGA poate alege presedintele de sedinta dintre actionari, altcineva decat persoana
care a deschis sedinta, sau presedintele adunarii ramane persoana care a convocat-o
- deliberarile (dezbateri urmate de vot)
- presedintele adunarii da cuvantul actionarilor pentru a-si exprima opinia asupra
punctelor de pe ordinea de zi si asigura politia sedintei. El trebuie sa acopere situatiile
neprevazute: scopul sau este sa se discute toate punctele de pe ordinea de zi si sa se voteze
asupra lor in aceeasi zi. Nu trebuie sa se incalce dreptul fiecarui actionar de a-si spune cuvantul.
Ca actionar nu poti bloca insa luarea deciziilor spunand ca ti s-a incalcat dreptul de a lua
cuvantul daca ai abuzat de acest drept, de ex. intarziind votul, creand haos, etc.
Votul secret – uneori, legea impune ca votul sa fie secret; regula este votul deschis (art.
130 alin. (1) LS). Actul constitutiv poate prevedea si alte situatii cand votul este secret.
Necesitatea votului secret: pentru a nu fi exercitate presiuni inaintea sau in timpul votului (de
administrator, de ex., care doreste sa ramana in functie atunci cand se voteaza reinnoirea
mandatului sau revocarea sa), se voteaza secret. Secretul este necesar pentru protectia libertatii
de vot. Ce se intampla cand e vot prin reprezentare, prin procura? In opinia mea, procura pentru
votul secret va fi separata de cea pentru votul deschis si va mentiona in ea cum se voteaza de
catre reprezentant, insa ea nu trebuie dezvaluita actionarilor sau organului executiv (spre
deosebire de procura pentru votul deschis).
Exprimarea votului in adunare – cei care voteaza trebuie sa voteze in interesul societatii,
cu prioritate. Sunt mai multe texte de lege in acest sens:
- art 126 – membrii organelor de conducere executiva care sunt si actionari, nu pot vota
propria lor descarcare de gestiune sau actiunea in raspundere contra lor sau orice alta hotarare
care pune in discutie administratia lor (prevedere imperativa);

14
 - art 127 – se regaseste la toate tipurile de societati, nu numai la SA (prevedere
imperativa). Interdictia vizeaza atat participarea la dezbateri, cat si la vot, dar nu cuprinde
prezenta pasiva la AGA, care este luata in calcul pentru stabilirea cvorumului. Daca este
incalcat atrage raspunderea pentru daunele produse societatii, daca fara votul sau (dat in stare
de conflict de interese) nu s-ar fi obtinut majoritatea. Un bun „aparator” al art. 127 este si art.
275 alin (2) care incrimineaza incalcarea art. 127 – pedeapsa este inchisoarea de la o luna la un
an sau amenda penala.
- art 128 – votul nu poate fi cedat (prevedere imperativa); cedarea inseamna ca esti
actionar doar cu numele, altcineva voteaza in locul tau (dar nu ca si mandatar, ci exprimand
propria sa vointa). Alin (2) limiteaza insa intelesul sintagmei de „cedare a dreptului de vot” la
votarea conform intereselor organului executiv. Per a contrario, inseamna ca sunt permise
intelegerile intre actionari cu privire la cum sa voteze o anumita hotarare (lucru care nu era
posibil inainte de 2006, cand s-a modificat alin.(2) in forma actuala).
- dupa epuizarea dezbaterilor privind punctele de pe ordinea de zi si votarea hotararilor
aferente, se inchide AGA; procesul-verbal de sedinta, redactat in timpul adunarii, trebuie
semnat de presedinte si secretar(i) AGA (nu secretariatul tehnic) si se indosariaza in registrul
sedintelor AGA (art. 177 alin.(1) lit.b) LS). Procesul-verbal consemneaza intreaga desfasurare
a sedintei AGA, inclusiv confirmarea indeplinirii formalitatilor de convocare (vz. art. 131 alin.
(1) si (2) LS).

15