Persoana juridică - functionare

Pentru categoria persoanelor juridice în calitate de subiecte de drept, deoarece ele nu au faptic o voinţă proprie,
manifestarea voinţei juridice se realizează prin intermediul organelor sale. Art. 218 C. civ. prevede că actele îndeplinite
de către organele persoanei juridice în limitele puterilor care i-au fost conferite sunt considerate a fi actele persoanei
juridice însăşi.

Ex: PJ → Reprezentant Legal (administrator/președinte) – actul subiectului de drept

PJ → Reprezentant de facto (asociat fără împuternicire) – nu este actul subiectului de drept.

La al. 2 al art. 218 se prevede că persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte
depăşesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de cazul în care ea dovedeşte că
terţii o cunoşteau la data încheierii actului. Simpla publicare a actului de constituire sau a statutului persoanei juridice
nu constituie dovada cunoaşterii acestui fapt, o poziţie nuanţată faţă de interpretarea dată acestei situaţii juridice în
vechea reglementare.
De asemenea actul încheiat cu depăşirea puterilor dar aparent în limitele sale este actul persoanei juridice.
 Prin actele de dispoziţie sau actele constitutive care generează înființarea persoanei juridice se stabilesc structura
organizatorică şi atribuţiile care revin fiecărui organ al noii entităţi. În măsura în care în cuprinsul statutului nu se găsesc
prevederi suficiente, atribuţiile se determină după legea care reglementează categoria respectivă de persoane juridice. Cu
toate acestea prin actele constitutive nu se pot limita sau lărgi atribuţii conferite exclusiv de lege anumitor organe, astfel de
clauze fiind considerate nescrise, cu consecinţa lipsirii lor de efecte.

Persoana Juridică
Structura organizatorică

Persoane juridice de drept privat Persoane juridice de drept public

Act constitutiv / Statut Act de înființare / Organigramă

Organ decizional Reprezentare Organ de control

Reprezentare: Conducătorul unității
↓ ↓ ↓
↓
Adunare generală / Administrator / Cenzor / Comisie de
Consiliu Director Președinte cenzori Poate fi delegată serviciilor din subordine
 Pentru instituţiile publice prin lege se stabilește, de regulă, ca reprezentarea în raporturile cu terţii să fie
făcută de către conducătorul entității juridice dotate cu personalitate juridică. Organele administraţiei publice
locale sunt reprezentate de primar, respectiv de către preşedintele consiliului judeţean.
Pentru persoanele juridice private de tip asociativ există, de regulă, o adunare generală care se întruneşte cel
puţin anual, şi care verifică activitatea organelor de execuţie şi stabileşe strategiile generale. Hotărârile curente
se iau de către un organ colegial restrâns, iar reprezentarea se realizează de obicei printr-o singură persoană.
Cenzorii verifică activitatea organelor persoanei juridice.
Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la capacitatea de exerciţiu atrage de principiu nulitatea relativă a
actelor astfel încheiate. Această nulitate poate fi invocată doar de către persoana juridică, prin intermediul
organelor sale. Art. 211 C. civ. prevede o serie de incapacități speciale (lipsa capacității de exercițiu, decăderea
din drepturi, incompatibilități legale) pentru ocuparea unor funcții în organele persoanelor juridice, sub
sancțiunea nulității relative în cazul în care s-a produs o vătămare.
 Raportul dintre persoana juridică şi organele sale similare raporturilor din contractul de mandat

Cu caracter general dispoziţiile art. 209 al. 3 din Noul Cod civil, identice cu cele ale vechii reglementări, art. 36 din
decretul nr. 31/1954, prevăd că ,raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin
asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de înfiinţare ori statut”. Aceasta înseamnă că
identitatea dintre voinţa exprimată de persoana care îndeplineşte funcţia de organ al persoanei juridice şi voinţa acestui
subiect de drept există doar în raporturile cu terţii. Raporturile interne dintre persoana juridică şi persoanele care
alcătuiesc organele sale de conducere sunt supuse regulilor contractului de mandat. Drept consecinţă persoana juridică are
dreptul de a stabili şi modifica limitele împuternicirilor conferite organului său de conducere, are dreptul de a-l revoca şi
de a-i da instrucţiuni cu privire la modul cum să-i reprezinte interesele, în condiţiile stabilite de lege şi structura
organizatorică proprie.

În cazul în care persoana care îndeplineşte calitatea de organ al persoanei juridice afectează interesele subiectului de
drept pe care îl reprezintă prin depăşirea sau încălcarea limitelor stabilite de către organele decizionale ale persoanei
juridice, aceasta poate fi trasă la răspundere în vederea reparării integrale a prejudiciului astfel produs.
 Atacarea hotararilor organelor persoanei juridice

Pe parcursul existenţei unei persoane juridice pot apărea situaţii de diferenţe de opinie, contrarietate de
interese sau chiar de conflict între asociaţii/membrii cu drept de decizie. Atunci când normele legale şi statutare
au fost respectate, hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi administrare în condiţiile legii,
actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au
votat împotrivă. (art. 212). Pentru protecţia asociaţilor/membrilor ale căror interese pot fi afectate prin
manifestările de voinţă ale organelor persoanei juridice, art. 216 prevede că hotărârile şi deciziile contrare legii,
actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiţie de oricare dintre membrii organelor de conducere
sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze
aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe
hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc şedinţa, după caz. Această normă generală se
completează cu dispoziţiile speciale specifice diferitelor categorii de persoane juridice.

Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune aparţine oricărei persoane interesate, nu
numai membrilor organelor persoanei juridice.
 Nulitatea persoanei juridice

Noul Cod civil reglementează pentru prima dată la nivel de principiu problema efectelor nulităţii unei
persoane juridice, după modelul existent anterior la reglementarea specială privitoare la societăţile comerciale
(art. 196). Nulitatea survine atunci când au fost încălcate norme imperative privitoare la înfiinţarea sau existenţa
unei persoane juridice.
Principala particularitate a nulităţii persoanei juridice o constituie lipsa caracterului retroactiv, ca o măsură
de protecţie a terţelor persoane. De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulităţii
a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare. În toate cazurile,
fondatorii sau asociaţii răspund, în condiţiile legii, pentru obligaţiile persoanei juridice care s-au născut în
sarcina acesteia de la data înfiinţării ei şi până la data notării în registrele publice a hotărârii judecătoreşti de
constatare sau declarare a nulităţii (art. 196 – 199 C. civ.).
Ex. L. 31/1990 - Art. 58 al. (1)La data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a
nulităţii a devenit definitivă, societatea încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare. Dispoziţiile legale
privind lichidarea societăţilor ca urmare a dizolvării se aplică în mod corespunzător.
 Atributele de identificare ale persoanei juridice

Denumirea persoanei juridice. Denumirea este un element de identificare obligatoriu, îndeplinind acelaşi rol ca şi numele
persoanei fizice, fiind formată ca şi acesta dintr-un cuvânt sau un grup de cuvinte stabilite cu această semnificaţie prin actul
constitutiv, în condiţiile legii.
Sediul persoanei juridice. Sediul este atributul obligatoriu de identificare a persoanei juridice ce constă în localizarea ei în
spaţiu. El are funcţiile pe care le îndeplineşte domiciliul persoanei fizice. Sediul este atât un drept, cât şi o obligaţie a persoanei
juridice. Sediul persoanei juridice se caracterizează - ca şi domiciliul persoanei fizice - şi printr-o relativă stabilitate, el putând fi
schimbat numai cu respectarea cerinţelor legale.
Conform art. 229 C.civ. în raporturile cu terţii, dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise
în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă. În lipsa acestor menţiuni, stabilirea
sau schimbarea denumirii şi a sediului nu va putea fi opusă altor persoane.
Naţionalitatea persoanei juridice este dată de locul unde este declarat sediul societăţii prin actul de înfiinţare sau Statut,
conform legii române.
În funcţie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de identificare, cum sunt
numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare fiscală şi alte elemente de
identificare, în condiţiile legii.
Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea şi sediul, precum şi
alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancţiunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate.
Persoana juridică Participă la viaţa juridică Elemente Reglementare
Subiect de drept Funcţionare de identificare
Caracterizat prin

Patrimoniu propriu Prin organul desemnat de Sediu / naţionalitate Cod civil

lege şi Statut (administrator Art. 187 – 257
/ preşedinte) Normă generală

Organizare proprie La PJ asociative organul de Denumire / Formă de Reglementarea

deliberare este Adunarea organizare specială aplicabilă
generală acelei categorii de PJ

Scop licit şi moral Verificare CUÎ / nr. Înreg. Registru Norme fiscale
Cenzor / comisie de (pers supuse înregistrării) incidente
cenzori