B.

Sistemul dualist de administrare

Potrivit sistemului dualist, separația puterilor de control de cele executive este completă1.
În sistemul dualist, administrarea societăților pe acțiuni se realizează de către:
– directorat, care are atribuții de administrare și conducere;
– consiliul de supraveghere, care are atribuții de control și supraveghere a directoratului.
Societățile pe acțiuni care optează pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului
financiar.

B.1. Directoratul
Potrivit Legii societăților:
ü Directoratul este format din unul sau mai mulți membri, numărul acestora fiind întotdeauna
impar (art. 1531 alin. (3)).
Când există un singur membru, acesta este denumit director general unic.
Dispozițiile Legii societăților cu privire la directorat / consiliul de administrație care nu privesc sau
nu presupun pluralitatea directorilor / pluralitatea administratorilor se aplică directorului unic /
administratorului unic în mod corespunzător (art. 1531 alin. (4) coroborat cu art. 137 alin. (3)).

ü Membrii directoratului, în sistemul dualist, ca și directorii SA, în sistemul unitar, sunt

persoane fizice (art. 15313 alin. (1)).
Persoanele care, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea societăților, nu pot fi fondatori nu pot fi nici
directori (art. 731).
De asemenea, membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de
supraveghere (art. 1532 alin. (3)).
Pe durata îndeplinirii mandatului, membrii directoratului nu pot încheia cu societatea un
contract de muncă, iar dacă au fost desemnați dintre salariații societății, contractul
individual de muncă este suspendat pe durata mandatului (art. 1532 alin. (6) coroborat cu art.
1371 alin. (3)).

ü Membrii directoratului sunt desemnați de consiliul de supraveghere, care atribuie unuia

dintre ei și funcția de președinte al directoratului (art. 1532 alin. (1)).
Durata mandatului membrilor directoratului este stabilită de actul constitutiv, ea neputând depăși
patru ani. Ei sunt reeligibili, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. (art. 153 2 alin. (2) și
art. 15312 alin. (1))

ü Directoratul reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție. Membrii directoratului

reprezintă societatea acționând împreună, dacă nu există o dispoziție contrară în actul constitutiv.
(art. 1533 alin. (1) și (2))
Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu directoratul. Membrii
directoratului trebuie să se înregistreze în registrul comerțului, menționând modul de lucru al
acestora, împreună sau separat. De asemenea, ei vor depune la registrul comerțului specimene de
semnătură. (art. 1533 alin. (4) și (5))

ü Directoratul este obligat:

1
– să informeze consiliul de supraveghere, cel puțin o dată la trei luni, printr-un raport scris cu
privire la conducerea societății, la activitatea acesteia și la posibila sa evoluție;
– să comunice în timp util consiliului de supraveghere orice informație cu privire la
evenimentele care ar putea avea o influență semnificativă asupra situației societății;
– să pună la dispoziția consiliului de supraveghere, la solicitarea acestuia, orice informație
necesară pentru exercitarea atribuțiilor sale de control; (art. 1534 alin. (1)-(3))
– să înainteze consiliului de supraveghere situațiile financiare anuale și raportul său anual,
imediat după elaborarea acestora;
– să înainteze consiliului de supraveghere propunerea sa detaliată cu privire la distribuirea
profitului rezultat din bilanțul exercițiului financiar, pe care intenționează să o prezinte AGA.
(art. 1535 alin. (1) și (2))
Directoratul își exercită atribuțiile sub controlul consiliului de supraveghere, fiecare
membru al acestuia din urmă având acces la informațiile transmise consiliului.
Fără autorizarea consiliului de supraveghere, membrii directoratului în sistemul dualist:
– nu pot fi directori, administratori, membri ai directoratului ori ai consiliului de supraveghere,
cenzori sau, după caz, auditori interni ori asociați cu răspundere nelimitată în alte societăți
concurente sau având același obiect de activitate;
– nu pot exercita același comerț sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub
pedeapsa revocării și răspunderii pentru daune. (art. 15315)

ü Raporturile dintre membrii directoratului și societate, respectiv obligațiile și

răspunderile acestora sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat. Art. 1532 alin.
(6) face trimitere la art. 1442 alin. (1), care face referire la răspunderea administratorilor în
condițiile art. 72 și 73, potrivit cărora membrii directoratului sunt solidar răspunzători față de
societate pentru:
a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați;
b) existența reală a dividendelor plătite;
c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere;
d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Sunt aplicabile și membrilor directoratului dispozițiile art. 152, ca urmare a trimiterii efectuate
de art. 1532 alin. (6), referitoare la faptul că remunerația directorilor / a membrilor
directoratului, obținută în temeiul contractului de mandat, este asimilată din punct de
vedere fiscal veniturilor din salarii și se impozitează potrivit legislației în materie.

B.2. Consiliul de supraveghere

ü Membrii consiliului de supraveghere sunt numiți de AGA, cu excepția primilor membri, care
sunt numiți prin actul constitutiv, candidații fiind nominalizați de către membrii existenți ai
consiliului sau de către acționari. Numărul lor este stabilit prin actul constitutiv, neputând fi
mai mic de trei și nici mai mare de 11. (art. 1536 alin. (1)-(3))
Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv,
fără a putea depăși patru ani. Membrii consiliului sunt reeligibili, în afară de cazul în care

2
actul constitutiv prevede altfel. Mandatul primilor membri ai consiliului de supraveghere nu
poate depăși doi ani. (art. 15312 alin. (1) și (2))
Consiliul de supraveghere alege dintre membrii săi un președinte. Membru al consiliului de
supraveghere poate fi și o persoană juridică, aceasta fiind obligată să își desemneze un
reprezentant permanent persoană fizică. Persoana fizică numită reprezentant trebuie să
îndeplinească aceleași condiții și obligații și are aceeași răspundere civilă și penală ca un
membru al consiliului de supraveghere, persoană fizică, ce acționează în nume propriu, fără ca
prin aceasta persoana juridică pe care o reprezintă să fie exonerată de răspundere sau să i se
micșoreze răspunderea solidară. Dacă persoana juridică își revocă reprezentantul, ea are obligația
să își numească în același timp un înlocuitor. (art. 15313 alin. (2))
Membrii consiliului de supraveghere:
– nu pot fi concomitent membri ai directoratului;
– nu pot cumula această calitate cu cea de salariat al societății. (art. 1538 alin. (1))
Condițiile specifice de profesionalism și de independență pentru membrii consiliului de
supraveghere sunt stabilite prin actul constitutiv sau prin hotărâre a AGA (art. 1538 alin. (2)).

ü Remunerația membrilor consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv

sau prin hotărâre a AGA. Cei care sunt însărcinați cu funcții specifice în cadrul organului
respectiv au dreptul și la o remunerație suplimentară (la fel ca membrii consiliului de
administrație). Aceasta este stabilită de consiliul de supraveghere sau de consiliul de
administrație, după caz. (art. 15318 alin. (1)-(3))

ü Drepturile și obligațiile membrilor consiliului de supraveghere

– sunt aceleași cu cele ale membrilor consiliului de administrație (art. 1441), printre care
exercitarea mandatului de către membrii consiliului de supraveghere cu prudența și diligența
unui bun administrator;
– sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute pentru administratori (art. 72
și 73); obligațiile și răspunderea membrilor consiliului de supraveghere sunt reglementate de
dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute de Legea societăților. De
asemenea, ei sunt solidar răspunzători față de societate pentru:
a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați;
b) existența reală a dividendelor plătite;
c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere;
d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la membrii
consiliului de supraveghere care au făcut să se consemneze, în registrul deciziilor consiliului
de supraveghere, împotrivirea lor și i-au încunoștințat despre aceasta, în scris, pe auditorii
interni și pe auditorul financiar (art. 1442 alin. (5), adaptat pentru membrii consiliului de
supraveghere);
– administratorul / membrul consiliului de supraveghere care are într-o anumită operațiune,
direct sau indirect, interese contrare celor ale societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta

3
 pe ceilalți administratori și pe cenzori / auditorii interni și să nu ia parte la nicio deliberare
privitoare la această operațiune (art. 1443 alin. (1))1;
– este interzisă creditarea de către societate a administratorilor / membrilor consiliului de
supraveghere prin intermediul operațiunilor prevăzute la art. 1444 alin. (1):
a) acordarea de împrumuturi;
b) acordarea de avantaje financiare cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu
aceștia de operațiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate
acestora, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către aceștia a
oricăror alte obligații personale ale lor față de terțe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect
un împrumut acordat de o terță persoană acestora ori o altă prestație personală a lor.
Membrul consiliului de supraveghere are dreptul, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv
să dobândească bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea
activelor nete ale societății, numai după obținerea aprobării adunării generale extraordinare
(art. 150 alin. (1)).

ü Consiliul de supraveghere are următoarele atribuții principale:

a) exercită controlul permanent asupra conducerii societății de către directorat;
b) numește și revocă membrii directoratului;
c) verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv și cu hotărârile adunării generale a
operațiunilor de conducere a societății;
d) raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a acționarilor cu privire la activitatea de
supraveghere desfășurată. (art. 1539 alin. (1))
În cazuri excepționale, acesta poate convoca AGA în interesul societății (art. 153 9 alin. (2)).
Consiliul de supraveghere este un organ de control al activității de conducere, prin urmare
nu are atribuții de conducere. Prin actul constitutiv se poate prevedea ca anumite tipuri de
operațiuni să nu poată fi efectuate decât cu acordul consiliului1. În lipsa acordului consiliului,
directoratul poate cere acordul AGA, care poate fi dat cu o majoritate de trei pătrimi din numărul
voturilor acționarilor prezenți.

ü Natura juridică a raporturilor dintre membrii consiliului de supraveghere și societate

rezultă din art. 1538 alin. (3), care precizează că dispozițiile art. 144 2 alin. (1) se aplică și
membrilor consiliului de supraveghere. Astfel, obligațiile și răspunderea acestora sunt
reglementate de dispozițiile referitoare la contractul de mandat și de cele speciale prevăzute de
Legea societăților. Membrii consiliului de supraveghere sunt prin urmare mandatarii societății,
aceasta având, potrivit dispozițiilor ce reglementează contractul de mandat, calitatea de mandant.

ü Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative. Acestea sunt formate din cel
puțin doi membri ai consiliului. Comitetele sunt însărcinate cu desfășurarea de investigații și cu
elaborarea de recomandări pentru consiliu în domenii precum auditul, remunerarea membrilor
directoratului și ai consiliului de supraveghere și a personalului sau nominalizarea de candidați
pentru diferitele posturi de conducere. (art. 15310 alin. (1))

4
Comitetele înaintează în mod regulat rapoarte asupra activității lor. Cel puțin un membru al
fiecărui comitet astfel creat trebuie să fie membru independent al consiliului de supraveghere.
Cel puțin un membru al comitetului de audit trebuie să dețină experiență relevantă în aplicarea
principiilor contabile sau în audit financiar. (art. 153 10 alin. (3))

ü Consiliul de supraveghere este un organ colegial care se întrunește cel puțin o dată la
trei luni, la convocarea președintelui, care prezidează întrunirea. La cererea motivată a cel
puțin doi dintre membrii consiliului sau la cererea directoratului, consiliul se va întruni în cel
mult 15 zile de la convocare. Dacă președintele nu dă curs cererii de convocare a consiliului în
aceste condiții, autorii cererii pot convoca ei înșiși consiliul, stabilind ordinea de zi a ședinței.
Membrii directoratului pot fi convocați la întrunirile consiliului de supraveghere, fără să aibă
drept de vot.
La fiecare ședință se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde: numele participanților,
ordinea de zi, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile
separate. Acesta va fi semnat de președintele de ședință și de cel puțin un alt membru prezent al
consiliului. (art. 15311 alin. (1)-(5))

ü Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocați oricând de AGA, cu o majoritate de

cel puțin două treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți (art. 1536 alin. (4)).

ü Reguli comune pentru sistemul unitar și cel dualist

Pe lângă dispozițiile speciale pentru sistemul unitar și cel dualist, Legea societăților cuprinde și
dispoziții comune acestora, în principal:
F Durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor directoratului și ai
consiliului de supraveghere. Durata este stabilită prin actul constitutiv și nu poate depăși
patru ani. Ei sunt reeligibili, dacă actul constitutiv nu prevede altfel. Durata mandatului
primilor membri ai consiliului de administrație, respectiv al primilor membri ai consiliului
de supraveghere nu poate depăși doi ani. (art. 153 12 alin. (1) și (2))
F Asigurarea de răspundere profesională. Persoana ce are calitatea de membru al consiliului
de administrație (unicul administrator), al consiliului de supraveghere sau al directoratului
trebuie să fie asigurată pentru răspundere profesională (art. 153 12 alin. (4)).
F Calitatea de persoană fizică a directorilor SA, în sistemul unitar, și a membrilor
directoratului, în sistemul dualist. O persoană juridică poate fi numită administrator sau
membru al consiliului de supraveghere al unei SA. Odată cu această numire, persoana
juridică este obligată să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Această
persoană fizică reprezentant este asimilată administratorului sau membrului consiliului de
supraveghere persoană fizică ce acționează în nume propriu în privința:
– îndeplinirii condițiilor și a obligațiilor;
– răspunderii civile și penale.
Prin această asimilare, persoana juridică astfel reprezentată nu este exonerată de răspundere
și nici nu i se micșorează răspunderea solidară. Când persoana juridică își revocă
reprezentantul, are obligația să numească un înlocuitor. (art. 15313)
F Fără autorizarea consiliului de administrație, respectiv a consiliului de supraveghere,
directorii unei SA, în sistemul unitar, și membrii directoratului, în sistemul dualist:

5
 – nu au dreptul să fie directori, administratori, membri ai directoratului ori ai consiliului
de supraveghere, cenzori sau, după caz, auditori interni ori asociați cu răspundere
nelimitată în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate;
– nu au dreptul să exercite același comerț sau altul concurent.
Acestea nu pot fi efectuate nici pe cont propriu, nici în contul altei persoane, sub pedeapsa
revocării și răspunderii pentru daune. (art. 15315)
F O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult cinci mandate de administrator
și/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăți pe acțiuni al căror sediu se
află pe teritoriul României. Această cerință privește și:
– persoana fizică administrator sau membru al consiliului de supraveghere;
– persoana fizică reprezentant permanent al persoanei juridice administrator ori membru
al consiliului de supraveghere; (art. 15316 alin. (1))
– persoana fizică ce are calitatea de cenzor (art. 166 alin. (3)).
Această interdicție nu se aplică în cazurile în care cel ales în consiliul de administrație sau în
consiliul de supraveghere este proprietar a cel puțin ¼ din totalul acțiunilor societății sau este
membru în consiliul de administrație ori în consiliul de supraveghere al unei SA ce deține
pătrimea arătată (art. 15316 alin. (2)).
F Remunerația membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere
este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a AGA. Aceștia au dreptul și la o
remunerație suplimentară dacă sunt însărcinați cu funcții specifice în cadrul organului
respectiv. (art. 15318 alin. (1) și (2))
F Pentru validitatea deciziilor consiliului de administrație, ale directoratului sau ale
consiliului de supraveghere este necesară prezența a cel puțin jumătate din numărul
membrilor fiecăruia dintre aceste organe, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un
număr mai mare (art. 15320 alin. (1)).
F Actul constitutiv poate să prevadă ca, în cazuri excepționale, justificate de interesul
societății, deciziile consiliului de administrație sau ale directoratului să poată fi luate
prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a fi necesară o întrunire a
respectivului organ (art. 15321 alin. (1)).
F Consiliul de administrație, respectiv directoratul are dreptul să încheie acte juridice în
numele și în contul societății, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta. De
asemenea, are dreptul să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție
bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea
contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic. Actele juridice menționate pot
fi încheiate numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor. (art. 15322)
Pentru validitatea deliberărilor AGA este necesară la prima convocare prezența acționarilor
deținând cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar la convocările
următoare, prezența acționarilor reprezentând cel puțin o cincime din numărul total de
drepturi de vot (art. 115).
F Directorii și membrii consiliului de administrație, respectiv membrii directoratului și
cei ai consiliului de supraveghere sunt obligați să participe la adunările generale ale
acționarilor (art. 15323).
F În cazul în care consiliul de administrație, respectiv directoratul constată că în urma
unor pierderi, stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate conform legii, activul
6
 net al societății, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor
acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris,
va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea
trebuie dizolvată (art. 15324 alin. (1)).
În cazul neîntrunirii adunării generale extraordinare sau dacă adunarea generală extraordinară
nu a putut delibera valabil în a doua convocare a acesteia, potrivit art. 15323 alin. (2)-(4),
orice persoană interesată se poate adresa instanței pentru a cere dizolvarea societății.
Societatea nu va fi dizolvată dacă reconstituirea activului net până la nivelul unei valori cel
puțin egale cu jumătate din capitalul social are loc până în momentul rămânerii definitive a
hotărârii judecătorești de dizolvare. (art. 15324 alin. (5))
F Adunarea generală are competență în privința acțiunii în răspundere contra
fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului și ai
consiliului de supraveghere, precum și a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune
cauzate societății de către aceștia ca urmare a încălcării îndatoririlor lor față de societate (art.
155 alin. (1)).
3.3.3. Auditul financiar, auditul intern și cenzorii
Potrivit Legii societăților:
ü Situațiile financiare ale societăților supuse obligației legale de auditare vor fi auditate
de auditori financiari. Auditorii financiari pot fi persoane fizice sau persoane juridice. (art.
160 alin. (1))
Distingem două cazuri:
– societăți ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii sau hotărârii
acționarilor, auditului financiar, care vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate
de Camera Auditorilor Financiari din România în acest scop;
– societăți ale căror situații financiare nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar. În acest
caz, adunarea generală ordinară a acționarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau
numirea cenzorilor, după caz.
În cazul SA cu capital majoritar de stat, unul dintre cenzori este, în mod obligatoriu, reprezentant
al Ministerului Finanțelor Publice.

ü Desemnarea cenzorilor. Cenzorii sunt aleși de adunarea generală a acționarilor (art. 159
alin. (2)).
SA va avea trei cenzori și un supleant, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai
mare. În toate cazurile însă numărul cenzorilor trebuie să fie impar. (art. 159 alin. (1))

ü Calitatea cenzorilor. Cenzorii pot fi acționari, cu excepția cenzorului expert contabil, care
poate fi terț ce exercită profesia individual ori în forme asociative. Astfel, poate fi cenzor o
persoană fizică sau o persoană juridică.
Dintre cenzorii SA, cel puțin unul dintre ei trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil, în
condițiile legii.

ü Incompatibilități în raport cu calitatea de cenzor. Nu pot dobândi această calitate, iar dacă
au fost aleși, decad din mandatul lor:

7
a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soții administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de cenzor, un salariu
sau o remunerație de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în
raporturi contractuale sau se află în concurență cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcția de membru al consiliului de administrație, respectiv
al consiliului de supraveghere și al directoratului, potrivit art. 731;
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuțiilor conferite de această calitate, au atribuții de
control în cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al altor instituții publice, cu excepția
situațiilor prevăzute expres de lege. (art. 161 alin. (2))

ü Mandatul cenzorilor. Mandatul cenzorilor este de trei ani, ei putând fi realeși. Aceștia
trebuie să își exercite personal mandatul.

ü Pierderea calității de cenzor. În caz de deces, împiedicare fizică sau legală, încetare sau
renunțare la mandat a unui cenzor, acesta va fi înlocuit de supleant. Dacă numărul lor nu se poate
completa prin înlocuirea de supleanți ori nu mai rămâne în funcție niciun cenzor, administratorii
vor convoca de urgență adunarea generală, care va proceda la numirea altor cenzori. (art. 162)

ü Drepturile și obligațiile cenzorilor

Cenzorii au următoarele drepturi:
– să fie remunerați cu o indemnizație fixă, determinată prin actul constitutiv sau de adunarea
generală care i-a numit (art. 161 alin. (3));
– să li se acorde orice alte sume sau avantaje pe lângă remunerație, ca și administratorilor,
numai în baza unei hotărâri a adunării generale;
– să obțină lunar de la administratori o situație despre mersul operațiunilor. (art. 164 alin. (1))
Pentru îndeplinirea mandatului lor, aceștia sunt obligați să verifice:
– dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele;
– dacă registrele sunt ținute regulat;
– dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru
întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. (art. 163 alin. (1))
Referitor la obiectul acestor atribuții de control și asupra propunerilor pe care le vor considera
necesare cu privire la situațiile financiare și repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta
adunării generale un raport amănunțit. Situațiile financiare anuale pot fi aprobate de adunarea
generală numai dacă acestea sunt însoțite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor
financiari. (art. 163 alin. (2) și (3))
Cenzorilor le este interzis să comunice acționarilor în particular sau terților datele referitoare la
operațiunile societății constatate cu ocazia exercitării mandatului lor (art. 164 alin. (3)).

ü Modul de lucru al cenzorilor. Cenzorii trebuie să își exercite personal mandatul (art. 159
alin. (3)). Ei pot lucra împreună sau separat.
Cenzorii vor delibera împreună pentru îndeplinirea obligației prevăzute de art. 163 alin. (2), dar
în caz de neînțelegere ei au dreptul să facă rapoarte separate, cu obligația de a le prezenta
adunării generale (art. 165 alin. (1)).

8
Pentru toate celelalte obligații impuse de lege, aceștia au dreptul să lucreze separat. Deliberările
și contestările făcute în exercițiul mandatului lor le vor trece într-un registru special. (art. 165
alin. (2) și (3))

ü Răspunderea cenzorilor. Întinderea și efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de

regulile mandatului (art. 166 alin. (1)). Răspunderea lor este, prin urmare, contractuală.
Acțiunea în răspundere contra cenzorilor sau auditorilor financiari aparține adunării generale,
care va delibera în prezența acționarilor care să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de
drepturi de vot (art. 155 alin. (1)).
Cenzorii, ca și administratorii, potrivit art. 166 alin. (3), coroborat cu art. 73 alin. (1), sunt
răspunzători față de societate pentru:
– realitatea vărsămintelor efectuate de asociați;
– existența reală a dividendelor plătite;
– existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere;
– exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;
– stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.
Cenzorul răspunde penal:
– dacă nu convoacă adunarea generală în cazurile în care este obligat prin lege să o facă (art.
276);
– dacă a acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar art. 161 alin. (2) (art. 277 alin. (1));
– dacă încalcă dispozițiile Legii societăților referitoare la incompatibilitate (ca și fondatorul,
administratorul, directorul, directorul executiv) (art. 277 alin. (3)).

ü Experții de gestiune. Legea societăților prevede posibilitatea ca unul sau mai mulți
acționari, reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social, să ceară
instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni
din gestiunea societății și să întocmească un raport care să le fie înmânat și, totodată, predat
oficial cenzorilor societății spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare. Prin urmare,
la cererea unei minorități de acționari, gestiunea societății poate fi analizată de experți desemnați
de instanță. Onorariile experților de gestiune vor fi suportate de societate, cu excepția cazurilor în
care sesizarea a fost făcută cu rea-credință. (art. 136 alin. (1) și (2))
3.3.4. Registrele societății pe acțiuni și situațiile financiare anuale
Potrivit Legii societăților:
Societățile pe acțiuni trebuie să țină următoarele registre:
a) un registru al acționarilor, în care trebuie să se menționeze, după caz, numele și prenumele,
codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acționarilor cu acțiuni nominative,
precum și vărsămintele făcute în contul acțiunilor. Evidența acțiunilor tranzacționate pe o
piață reglementată / sistem alternativ de tranzacționare se realizează cu respectarea legislației
specifice pieței de capital, potrivit Legii nr. 297/2004;
b) un registru al ședințelor și deliberărilor adunărilor generale;
c) un registru al ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație, respectiv ale
directoratului și consiliului de supraveghere;

9
d) un registru al deliberărilor și constatărilor făcute de cenzori și, după caz, de auditori
interni, în exercitarea mandatului lor;
e) un registru al obligațiunilor, care să arate totalul obligațiunilor emise și al celor rambursate,
precum și numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, atunci când ele
sunt nominative. Evidența obligațiunilor emise în formă dematerializată și tranzacționate pe o
piață reglementată sau printr-un sistem alternativ de tranzacționare va fi ținută conform
legislației specifice pieței de capital, potrivit Legii nr. 297/2004;
f) orice alte registre prevăzute de acte normative speciale. (art. 177 alin. (1))
Registrele menționate vor fi ținute diferit, după cum urmează:
– registrele prevăzute la lit. a), b) și e) de mai sus, prin grija consiliului de administrație,
respectiv a directoratului;
– registrul prevăzut la lit. c), prin grija organului în cauză;
– registrul prevăzut la lit. d), prin grija cenzorilor sau, după caz, a auditorilor interni;
– registrele prevăzute la lit. f), potrivit actelor normative respective. (art. 177 alin. (2))
Administratorii, respectiv membrii directoratului sau, după caz, entitățile care țin evidența
acționariatului au obligația:
– să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți informații privind structura
acționariatului respectivei societăți și să elibereze acestora, pe cheltuiala lor, certificate
privind aceste date;
– să pună la dispoziția acționarilor și a deținătorilor de obligațiuni registrul ședințelor și
deliberărilor adunărilor generale și registrul obligațiunilor (cu mențiunile prevăzute la art.
177 alin. (1) lit. f)). (art. 178)
Registrul acționarilor și cel al obligațiunilor se pot ține manual sau în sistem computerizat (art.
179).
Pentru ținerea registrului acționarilor, respectiv al obligațiunilor în sistem computerizat și
efectuarea înregistrărilor și a altor operațiuni legate de acest registru, societatea poate contracta
cu o societate de registru independent privat. Ținerea celor două registre de către o societate
de registru independent autorizat este obligatorie în cazurile prevăzute de lege. În situația în care
registrul acționarilor este ținut de către o societate de registru independent autorizată, este
obligatorie menționarea în registrul comerțului a firmei și a sediului acesteia, precum și a
oricăror modificări intervenite cu privire la aceste elemente de identificare. (art. 180)

ü Situația financiară anuală. Situațiile financiare anuale se vor întocmi și vor fi verificate sau
auditate în condițiile prevăzute de lege (art. 182).
Consiliul de administrație, respectiv directoratul trebuie să prezinte cenzorilor sau auditorilor
interni și auditorilor financiari, cu cel puțin 30 de zile înainte de ziua stabilită pentru ședința
adunării generale, situația financiară anuală pentru exercițiul financiar precedent, însoțită de
raportul lor și de documentele justificative (art. 181).
Situațiile financiare anuale, împreună cu rapoartele administratorilor, cenzorilor sau ale
auditorilor financiari vor rămâne depuse la sediul societății și la cel al sucursalelor în cele 15 zile
care preced adunarea generală, pentru a fi consultate de acționari. Acționarii au dreptul să ceară
consiliului de administrație, pe cheltuiala lor, copii de pe situațiile financiare anuale și de pe
celelalte rapoarte. (art. 184)
10
Administratorii au obligația ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună copii
ale situațiilor financiare anuale, însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul
auditorilor financiari, precum și de procesul-verbal al adunării generale, la oficiul registrului
comerțului, precum și la Ministerul Finanțelor Publice în condițiile prevăzute de Legea
contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (art. 201)
Pentru societățile care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei, se va publica în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, un anunț prin care se confirmă depunerea acestor
acte, pe cheltuiala societății și prin grija oficiului registrului comerțului (art. 185 alin. (4)).
Faptul că adunarea generală aprobă situațiile financiare anuale nu împiedică exercitarea acțiunii
în răspundere împotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari (art.
186).
4. Funcționarea societăților în comandită pe acțiuni
Potrivit Legii societăților:
ü Societatea în comandită pe acțiuni este asimilată, în privința reglementării, societății pe
acțiuni (art. 187).
Particularitatea funcționării societății în comandită pe acțiuni este dată de prezența celor două
categorii de asociați, comanditații, care răspund nelimitat și solidar pentru pasivul social, și
comanditarii, a căror răspundere este limitată.
Asociaților comanditați din SCA li se vor aplica dispozițiile referitoare la drepturile și obligațiile
asociaților în SNC (art. 80-83), iar asociaților comanditari, cele referitoare la asociații
comanditari din SCS (art. 89 și 90).

ü Administrația societății. Administratori ai SCA pot fi numai asociații comanditați.

Administratorii pot fi revocați numai de AGA, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită
pentru adunările extraordinare. În locul administratorului revocat, decedat sau pentru care a
încetat exercitarea mandatului său, adunarea generală, cu aceeași majoritate, alege o altă
persoană. Numirea trebuie aprobată și de ceilalți administratori, dacă sunt mai mulți. Noul
administrator devine comanditat.

ü Răspunderea administratorului revocat. Administratorul revocat răspunde nelimitat față

de terți pentru obligațiile pe care le-a contractat în timpul administrației sale. Acesta are însă
dreptul să exercite acțiune în regres împotriva societății.
Asociații comanditați care nu sunt administratori nu au dreptul să participe la deliberările
adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă posedă acțiuni ale societății.
5. Funcționarea societăților cu răspundere limitată
5.1. Adunarea asociaților
În cazul societăților cu răspundere limitată, Legea societăților nu face distincție între adunarea
generală ordinară și adunarea generală extraordinară, ca în privința societății pe acțiuni. Însă
adunarea generală a asociaților hotărăște în condiții de cvorum și majoritate diferite, în funcție de
problemele care formează obiectul ordinii de zi.
Potrivit Legii societăților:

11
ü Convocarea adunării generale. Convocarea se face de către:
– administratori, care sunt obligați să ceară convocarea la sediul social cel puțin o dată pe an
sau de câte ori este necesar;
– un asociat sau un număr de asociați reprezentând cel puțin o pătrime din capitalul social,
care au dreptul să ceară convocarea, ocazie cu care trebuie să arate scopul acesteia.
Actul constitutiv poate prevedea și forma în care trebuie făcută convocarea. În lipsa acestei
stipulații, convocarea se face prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua
fixată pentru ținerea acesteia, cu menționarea ordinii de zi. (art. 195 alin. (1)-(3))

ü Exercitarea dreptului de vot și adoptarea hotărârilor. Voința societății este exprimată

prin intermediul hotărârilor care se iau în adunarea generală.
Dreptul de vot în adunarea asociaților se exercită proporțional cu participarea asociaților la
capitalul social, fiecare parte socială dând dreptul la un vot. Un asociat nu poate exercita dreptul
său de vot în deliberările adunării asociaților referitoare la aporturile sale în natură sau la actele
juridice încheiate între ele și societate (art. 193 alin. (2)).
Dreptul de vot se exercită atât prin participare directă, cât și prin corespondență, dacă actul
constitutiv conține o dispoziție în acest sens (art. 191 alin. (2)).
Adunarea generală decide:
– prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de
cazul în care în actul constitutiv se prevede altfel;
– prin votul tuturor asociaților, pentru hotărârile care au ca obiect modificarea actului
constitutiv, în afară de cazul în care în lege sau în actul constitutiv se prevede altfel. (art. 192)
Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității
cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de
asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți (art. 193 alin. (3)).

ü Obligațiile adunării asociaților. Adunarea generală a asociaților are următoarele obligații

principale:
a) să aprobe situația financiară anuală și să stabilească repartizarea profitului net;
b) să desemneze administratorii și cenzorii, să îi revoce/demită și să le dea descărcare de
activitate, precum și să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are
caracter obligatoriu, potrivit legii;
c) să decidă urmărirea administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite societății,
desemnând și persoana însărcinată să o exercite;
d) să modifice actul constitutiv. (art. 194 alin. (1))
5.2. Administrarea societății
Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulți administratori, numiți
prin actul constitutiv sau de adunarea generală. Administratorii pot fi asociați sau neasociați.
Potrivit Legii societăților:
Asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social au dreptul:
– să aleagă unul sau mai mulți administratori dintre ei;

12
– să fixeze puterile administratorilor;
– să stabilească durata însărcinării;
– să stabilească remunerația administratorilor, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
(art. 77 alin. (1))
Dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, în afară de o stipulație contrară
în actul constitutiv (art. 75).
Administratorii pot lucra împreună sau separat. Dacă actul constitutiv dispune ca aceștia să
lucreze împreună, decizia trebuie luată în unanimitate. În caz de divergență între ei, vor decide
asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Pentru actele urgente, a căror
neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societății, poate decide un singur administrator, în lipsa
celorlalți, care se găsesc în imposibilitate, chiar momentană, de a lua parte la administrație. (art.
76)
Chiar dacă o SRL este supusă obligației de auditare, dispozițiile referitoare la acest aspect care
reglementează administrarea societăților pe acțiuni nu se aplică.

ü Registrul asociaților – obligația administratorilor. SRL este obligată să țină, prin grija
administratorilor, un registru al asociaților, în care se vor înscrie, după caz, numele și
prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social,
transferul părților sociale sau orice altă modificare cu privire la acestea. Orice daună pricinuită
prin nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea personală și solidară a administratorilor.
Registrul astfel ținut poate fi cercetat de asociați și creditori. (art. 198)
Legea societăților precizează că se aplică și pentru SRL dispozițiile referitoare la SA în privința:
– întocmirii situațiilor financiare;
– fondurilor de rezervă;
– reducerii capitalului social.
După aprobarea de către adunarea generală a asociaților, copii ale situațiilor financiare anuale
vor fi depuse de administratori la registrul comerțului, în termen de 15 zile de la data adunării
generale, în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în condițiile art. 185 din Legea societăților.

ü Obligația de nonconcurență ce revine administratorilor și asociaților. Administratorii nu

pot primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte societăți
concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același fel de comerț ori altul
concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea
revocării și răspunderii pentru daune (art. 197 alin. (2)).
Asociatul care, într-o operațiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese
contrare acelora ale societății nu poate lua parte la nicio deliberare sau decizie privind această
operațiune. În caz contrar, el este răspunzător de daunele pricinuite societății dacă fără votul său
nu s-ar fi obținut majoritatea cerută. (art. 79)
5.3. Controlul de gestiune al societății. Cenzorii
Potrivit Legii societăților:

13
Adunarea asociaților poate numi unul sau mai mulți cenzori în cazul societăților ale căror situații
financiare nu intră sub incidența reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene și
standardele internaționale de contabilitate.
Societățile ale căror situații financiare intră sub incidența reglementărilor contabile armonizate
vor fi auditate de auditori financiari – persoane fizice sau persoane juridice.
Dacă numărul asociaților este mai mare de 15, numirea cenzorilor este obligatorie (art. 199 alin.
(3)). În lipsă de cenzori, fiecare dintre asociați care nu este administrator al societății poate
exercita controlul de gestiune ca și asociatul din societatea în nume colectiv (art. 199 alin. (5)).
Dispozițiile referitoare la cenzorii societății pe acțiuni se aplică și cenzorilor din SRL (art. 199
alin. (4)).
5.4. Părțile sociale. Transmiterea părților sociale
Din punctul de vedere al structurii capitalului, SRL este o societate de persoane. SRL nu emite
titluri negociabile. În acest sens, Legea societăților precizează că societatea cu răspundere
limitată nu are dreptul să emită obligațiuni (art. 200).
Capitalul social al societății este divizat în părți sociale. Deși acestea nu sunt titluri negociabile,
legea prevede posibilitatea transmiterii lor, numai dacă actul constitutiv o prevede.
Părțile sociale se pot transmite:
– între asociați, fără nicio condiție în privința aprobării transmiterii;
– către persoane din afara societății, numai dacă transmiterea a fost aprobată de asociați
reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social. (art. 202 alin. (1) și (2))
În cazul dobândirii unei părți sociale prin succesiune, există următoarele posibilități:
– dacă moștenitorul acceptă succesiunea și în actul constitutiv există o clauză de continuare a
activității societății cu moștenitorii asociatului decedat, acesta devine asociat. În cazul în care
s-ar depăși maximul legal de asociați din cauza numărului succesorilor, aceștia vor fi obligați
să desemneze un număr de titulari ce nu va depăși maximul legal (art. 202 alin. (4));
– dacă moștenitorul acceptă succesiunea și în actul constitutiv nu există o clauză de continuare
a activității societății cu moștenitorii asociatului decedat, societatea este obligată la plata
părții sociale către succesori, conform ultimului bilanț contabil aprobat (art. 202 alin. (3));
– dacă moștenitorul nu acceptă succesiunea, existența sau inexistența clauzei de continuare a
activității societății cu moștenitorii asociatului decedat nu are nicio relevanță, pentru că
acceptarea moștenirii este o facultate, nu o obligație, iar clauza are caracter obligatoriu numai
față de asociați.
Transmiterea părților sociale se face, de obicei, între vii, cu titlu oneros, pe calea cesiunii.
Cesiunea părților sociale presupune încheierea unui contract de cesiune între asociatul cedent și
asociatul cesionar. Legea solicită îndeplinirea unor formalități de publicitate:
– înscrierea contractului de cesiune în registrul comerțului;
– înscrierea contractului de cesiune în registrul de asociați al societății. (art. 203 alin. (1))
Transmiterea părților sociale este opozabilă terților numai din momentul înscrierii în registrul
comerțului.
Prescripția extinctivă

14
1. Noțiunea de prescripție extinctivă
Prescripția extinctivă este o sancțiune de drept civil, care stinge dreptul (material) la
acțiune care nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
2. Efectul prescripției extinctive
Efectul prescripției extinctive este stingerea dreptului (material) la acțiune. Apelând la
definiția dreptului material la acțiune (art. 2.500 alin. (2) din Codul civil), efectul prescripției
este stingerea dreptului de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o
anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă
sancțiune civilă, după caz.
Stingerea dreptului la acțiune prin prescripție are următoarele consecințe juridice:
F Nu se sting prin prescripție dreptul subiectiv civil și obligația corelativă. Acestea se
transformă din perfecte în imperfecte, adică:
– dreptul subiectiv poate fi apărat numai pe calea excepției, dacă debitorul și-a îndeplinit
obligația de bunăvoie (în mod voluntar);
– obligația civilă corelativă (dreptului subiectiv civil) nu mai poate fi asigurată a se îndeplini pe
calea acțiunii în justiție, respectiv creditorul nu îl mai poate obliga pe debitor să își execute
prestația, dar este permisă îndeplinirea de bunăvoie a acesteia, ceea ce înseamnă că
executarea voluntară a obligației după stingerea prescripției, a dreptului la acțiune, este o
executare permisă, deci valabilă.

F În sens procesual, dreptul la acțiune este imprescriptibil extinctiv, adică titularul dreptului la
acțiune (creditorul) poate sesiza organul jurisdicțional pentru a verifica dacă s-a împlinit
termenul de prescripție, dacă nu există cauze de întrerupere sau de suspendare a acesteia, care
schimbă cursul prescripției1.
3. Domeniul prescripției extinctive
Domeniul prescripției extinctive este format din drepturile subiective civile prescriptibile
extinctiv. Din această perspectivă există două categorii de drepturi subiective civile:
prescriptibile extinctiv și imprescriptibile extinctiv.
„Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de
cazul în care prin lege s-ar dispune altfel” (art. 2.501 alin. (1) din Codul civil).
„De asemenea, în cazuri anume prevăzute de lege, sunt supuse prescripției extinctive și alte
drepturi la acțiune, indiferent de obiectul lor” (art. 2.501 alin. (2) din Codul civil).
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții rezultă următoarele:
1. Criteriul principal prin care se delimitează domeniul prescripției extinctive este natura
patrimonială a drepturilor subiective civile.
2. În principiu, drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv, cu anumite excepții
prevăzute de lege; există deci, prin excepție, și drepturi patrimoniale imprescriptibile
extinctiv.
3. Sunt prescriptibile extinctiv și alte drepturi la acțiune, indiferent de obiectul lor, deci și
drepturi nepatrimoniale, dar prin excepție, în cazurile anume prevăzute de lege.

15
F Prescripția extinctivă și drepturile patrimoniale – reale și de creanță
Regula este că drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv, acestea formând domeniul
principal al prescripției extinctive.
a) Prescripția extinctivă și drepturile reale
Pentru a concretiza domeniul prescripției extinctive ce acoperă drepturile patrimoniale reale
scădem acțiunile corespunzătoare drepturilor imprescriptibile extinctiv, pe care le delimităm cu
ajutorul criteriilor utilizate la art. 2.502 alin. (1) din Codul civil, și anume dreptul la acțiune
este imprescriptibil:
– în cazurile prevăzute de lege, deci atunci când legea prevede expres acest lucru, și
– ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, are caracter
imprescriptibil.
Sunt imprescriptibile extinctiv, potrivit naturii și obiectului dreptului subiectiv ocrotit,
respectiv dreptului real principal:
– acțiunea în revendicare mobiliară și imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică
(art. 865 alin. (3), cu referire la art. 563 alin. (2) din Codul civil), ținând seama de faptul că
bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile (art. 861 alin. (1) din Codul civil);
– acțiunea în revendicare mobiliară și imobiliară întemeiată pe proprietatea privată. Dreptul la
acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, cu excepția cazurilor în care prin lege se
dispune altfel (art. 563 alin. (2) din Codul civil);
– acțiunea de partaj. Încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, în afară de
cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, printr-un act juridic sau prin hotărâre
judecătorească (art. 669 din Codul civil);
– acțiunea negatorie, potrivit căreia proprietarul bunului poate chema în judecată orice
persoană care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate,
asupra bunului său;
– acțiunea confesorie de superficie (art. 696 alin. (1) și (2) din Codul civil), de uzufruct (art.
705), de servitute (art. 757). Acțiunea confesorie de superficie/uzufruct/servitute poate fi
intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar și a
proprietarului terenului.

În afara acțiunilor imprescriptibile extinctiv după natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit,
art. 2.502 alin. (2) din Codul civil prevede că sunt imprescriptibile drepturile referitoare la:
– acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin lege se
dispune altfel;
– acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept;
– acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic;
– acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, dacă obiectul său îl
constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiția acceptării
moștenirii în termenul prevăzut de lege.

b) Prescripția dreptului la acțiune privind drepturile accesorii

Potrivit art. 2.503 alin. (1) din Codul civil, „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un
drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care

16
prin lege s-ar dispune altfel”. Această regulă este consecința principiului „accesoriul urmează
soarta principalului” (accesorium sequitur principalem), de unde rezultă următoarele:
– imprescriptibilitatea dreptului subiectiv principal atrage după sine imprescriptibilitatea
dreptului subiectiv accesoriu;
– prescripția dreptului la acțiune privind un drept accesoriu nu atrage și prescripția dreptului la
acțiune privind un drept principal1.
c) Prescripția extinctivă și drepturile de creanță
Potrivit doctrinei, principalul domeniu al prescripției extinctive, în categoria drepturilor
patrimoniale, pornind de la art. 2.501 alin. (1) din Codul civil, care face referire la „drepturile la
acțiune având un obiect patrimonial”, îl constituie drepturile de creanță, indiferent de izvorul
lor1.
Exemplificăm în acest sens următoarele:
– În cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu
privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar
dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate (art. 2.503 alin. (2)
din Codul civil) (spre exemplu, prescrierea succesivă a prestațiilor astfel datorate, cum ar
fi: chirii, arende, dobânzi, rente, indiferent de izvorul lor, contractual sau extracontractual2).
Cu toate acestea, atunci când prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din
lege sau convenție, un tot unitar, dispozițiile cu privire la prescrierea succesivă a prestațiilor
astfel datorate nu sunt aplicabile (art. 2.503 alin. (3) din Codul civil) (spre exemplu, în cadrul
contractului de antrepriză în care sunt stabilite anumite termene de execuție a lucrărilor sau
în cadrul contractului de vânzare cu plata prețului în rate, în care părțile pot stipula diferite
modalități de plată, interesând în final să aibă loc achitarea integrală a prețului3).
– Prescripția dreptului la acțiune privind creanța garantată. Prescripția dreptului la acțiune
privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiune privind creanța ipotecară.
În acest din urmă caz, creditorul ipotecar va putea urmări, în condițiile legii, doar bunurile
mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri (art. 2.504 alin. (1)
din Codul civil). În această situație suntem în prezența unei excepții de la principiul
„accesoriul urmează soarta principalului” (accesorium sequitur principalem).
Aceste dispoziții referitoare la prescripția dreptului la acțiune privind creanța garantată nu se
aplică „prescripției dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor și a altor accesorii ale creanței
ipotecare, care, în afara capitalului, nu mai pot fi acoperite după împlinirea prescripției din
valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat” (art. 2.504 alin. (2) din Codul civil).
– Compensația și dreptul de retenție. Prescripția nu împiedică stingerea prin compensație a
creanțelor reciproce și nici exercitarea dreptului de retenție, dacă dreptul la acțiune nu este
prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenție, după
caz (art. 2.505 din Codul civil).

d) Prescripția extinctivă și drepturile nepatrimoniale

Principiul imprescriptibilității drepturilor personal-nepatrimoniale presupune că protecția
acestor drepturi se poate obține oricând, în timp, fără a exista un termen înăuntrul căruia acțiunea
în justiție cu privire la protecția lor să se stingă. Acest principiu rezultă din interpretarea per a
contrario a art. 2.501 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „drepturile la acțiune având un
obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive”. Cu toate acestea, potrivit alin. (2) al

17
aceluiași articol, „în cazurile anume prevăzute de lege sunt supuse prescripției și alte drepturi la
acțiune, indiferent de obiectul lor”, rezultând că legea prevede expres și prescripția altor
drepturi decât cele patrimoniale, respectiv cele nepatrimoniale. Dintre drepturile personal-
nepatrimoniale prescriptibile extinctiv, menționăm următoarele1:
– dreptul cu privire la acțiunea în tăgada paternității, care poate fi pornită de către mamă sau de
către soțul mamei în termen de trei ani de la data nașterii copilului (art. 430 alin. (1) și 431
alin. (1) din Codul civil). Acțiunea în tăgada paternității introdusă de copil este
imprescriptibilă în timpul vieții copilului (art. 433 alin. (1) și (2) din Codul civil);
– acțiunea în anularea adopției, care poate fi formulată în termen de șase luni de la descoperirea
erorii sau a dolului ori de la data încetării violenței, dar nu mai târziu de doi ani de la
încheierea adopției (art. 479 alin. (2) din Codul civil);
– acțiunea în anularea căsătoriei, care poate fi cerută în termen de șase luni (art. 301 alin. (1)
din Codul civil).
4. Invocarea prescripției extinctive
Prescripția poate fi opusă (invocată, n.a.) numai de cel în folosul căruia curge, personal sau
prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință
(art. 2.512 alin. (1) din Codul civil). Prin urmare, prescripția nu operează de drept, ci trebuie
invocată de cel în beneficiul căruia a curs și s-a împlinit 2. De asemenea, potrivit alin. (2) al
aceluiași articol, organul jurisdicțional nu poate aplica prescripția din oficiu, indiferent de
calitatea celui în interesul căruia curge aceasta, și anume:
– persoană fizică sau juridică, ceea ce înseamnă că normele care reglementează regimul
prescripției extinctive sunt de ordine privată, dispozitive, deoarece persoana în folosul
căreia curge prescripția poate să execute voluntar obligația după împlinirea termenului de
prescripție3. În acest sens, Codul civil prevede că „după împlinirea termenului de prescripție,
cel obligat poate să refuze executarea prestației” (art. 2.506 alin. (2)) și că „cel care a
executat de bunăvoie obligația după ce termenul de prescripție s-a împlinit nu are dreptul să
ceară restituirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era
împlinit” (art. 2.506 alin. (3));
– stat (reprezentant al statului) sau unitate administrativ-teritorială. Sub sancțiunea nulității
absolute4, sunt interzise clauzele care direct sau indirect declară o acțiune imprescriptibilă,
deși potrivit legii aceasta este prescriptibilă, sau, invers, o acțiune declarată de lege
prescriptibilă ar fi considerată imprescriptibilă (art. 2.515 alin. (2) din Codul civil).
Ceea ce pot face însă părțile cu capacitate deplină de exercițiu este ca prin acord expres să
modifice durata termenelor de prescripție sau cursul prescripției prin fixarea începutului
acesteia ori prin modificarea clauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia,
după caz. Termenele de prescripție pot fi reduse sau micșorate, prin acordul expres al
părților, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an sau mai mare de 10 ani,
cu excepția termenelor de prescripție de 10 ani sau mai lungi, care pot fi prelungite până la
20 de ani.
De asemenea, pot invoca prescripția și alte persoane decât cea în folosul căreia curge aceasta,
respectiv orice altă persoană interesată, potrivit art. 2.514 din Codul civil, și anume:
Ÿ codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile;
Ÿ fideiusorii, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunțat la ea;

18
 Ÿ creditorii celui interesat să invoce prescripția.
Referitor la momentul până la care se poate invoca prescripția, aceasta poate fi opusă pentru
prima dată numai în primă instanță, prin întâmpinare sau cel târziu la primul termen de judecată
la care părțile sunt legal citate (art. 2.513 din Codul civil).
5. Renunțarea la prescripția extinctivă
Persoana în folosul căreia curge prescripția,â nu poate renunța la ea cât timp aceasta nu a început
să curgă, dar poate renunţa la prescripţia împlinită, precum şi la beneficiul termenului scurs
pentru prescripţia începută şi neîmplinită.
Renunțarea este un act juridic care, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească toate condițiile
de fond și de formă prevăzute de lege pentru validitatea oricărui act juridic. Codul civil, ținând
seama de faptul că actul de renunțare implică lipsirea de un beneficiu (în cazul de față, termenul
care curge în folosul unei persoane), impune ca persoana care renunță să aibă capacitatea
necesară pentru încheierea actelor de dispoziție, în sensul că „cel lipsit de capacitatea de a
înstrăina sau, după caz, de a se obliga nu poate renunța la prescripție” (art. 2.509 din Codul
civil).
Renunțarea la prescripție poate fi expresă sau tacită. Pentru a fi valabilă, renunțarea tacită
trebuie să fie neîndoielnică și să rezulte numai din manifestări neechivoce.
În privința efectelor renunțării, la art. 2.510 din Codul civil distingem următoarele situații:
– În cazul prescripției împlinite, după renunțare, începe să curgă o nouă prescripție de același
fel. În această situație se stinge dreptul material la acțiune, subzistă dreptul subiectiv și
obligația corelativă și începe să curgă un nou termen de prescripție;
– În cazul prescripției neîmplinite se renunță la beneficiul termenului scurs până la acea dată și
se aplică dispozițiile privind întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului. Astfel,
potrivit art. 2.537 pct. 1 din Codul civil, „prescripția se întrerupe (...) prin recunoașterea, în
orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge
prescripția”.
Fiind un act personal, renunțarea își produce efectele numai în privința celui care a făcut-o. Ea nu
poate fi invocată împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligații indivizibile sau împotriva
fideiusorilor (art. 2.511 din Codul civil).
6. Cursul prescripției extinctive
6.1. Regula generală privind începutul cursului prescripției
Prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau,
după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui (art. 2.523 din Codul civil). Nașterea
dreptului la acțiune nu se identifică cu nașterea dreptului subiectiv 1. Codul civil pune în lumină,
ca dată de început pentru cursul prescripției, momentul în care a fost încălcat, nesocotit
dreptul subiectiv, astfel încât, în mod evident, titularul dreptului este direct interesat să
cunoască această dată, pentru a cere protecția lui pe calea justiției2.
6.2. Reguli speciale privind începutul cursului prescripției
a) Dreptul la acțiunea în executarea obligațiilor de a da sau de a face

19
În cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face, prescripția începe să curgă de la data la
care obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel să o execute (art. 2.524 alin. (1) din Codul
civil).
Dacă dreptul este afectat de un termen suspensiv3 sau de o condiție suspensivă4, prescripția
începe să curgă de la data la care termenul s-a împlinit sau condiția s-a îndeplinit (art. 2.524 alin.
(2) și (3) din Codul civil).

b) Dreptul la acțiunea în restituirea prestațiilor

Prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil (lovit
de nulitate relativă) ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să
curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desființat actul, ori, după caz,
de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă (art. 2.525 din
Codul civil).
c) Dreptul la acțiunea în executarea prestațiilor succesive
În acest caz, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație
devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestații
neexecutate (art. 2.526 din Codul civil). Este vorba despre prescrierea chiriilor, arendelor,
rentelor, dobânzilor, redevențelor, indiferent de izvorul lor, contractual sau extracontractual.

d) Dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită

Art. 2.528 alin. (1) din Codul civil reglementează două momente de la care începe să curgă
prescripția în cazul dreptului la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, și
anume:
– de la data la care păgubitul a cunoscut paguba (deci data încălcării dreptului subiectiv1); sau
– de la data la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Prin această reglementare s-a realizat ceea ce în doctrină s-a afirmat a fi „armonizarea necesității
ocrotirii efective a victimei (a păgubitului) faptei ilicite cu necesitatea asigurării finalității
practice a prescripției extinctive”2.
Dispozițiile art. 2.528 alin. (1) din același act normativ sunt aplicabile și acțiunii în restituire
întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, pe plata nedatorată sau pe gestiunea de afaceri.

e) Dreptul la acțiunea în anularea actului juridic

Potrivit art. 2.529 alin. (1) din Codul civil, „prescripția dreptului la acțiunea în anularea unui act
juridic începe să curgă:
– în caz de violență, din ziua când aceasta a încetat;
– în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;
– în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptățit, reprezentantul
său legal ori cel chemat de lege să îi încuviințeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza
anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.
Codul civil reglementează și posibilitatea invocării nulității relative de către un terț, în acest caz
prescripția începând să curgă, dacă prin lege nu se prevede altfel, de la data când terțul a
cunoscut existența cauzei de nulitate (art. 2.529 alin. (3) din Codul civil).
7. Suspendarea prescripției extinctive

20
Suspendarea prescripției extinctive reprezintă acea modificare a cursului acesteia care constă
în oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescripție pe timpul cât durează situațiile,
limitativ prevăzute de lege, care îl pun pe titularul dreptului la acțiune în imposibilitatea de
a acționa1.
În acest sens, art. 2.532 din Codul civil prevede că prescripția nu începe să curgă, iar dacă a
început să curgă, ea se suspendă:
– între soți, cât timp durează căsătoria și nu sunt separați în fapt;
– între părinți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de
exercițiu restrânsă;
– între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic,
administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp
administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate;
– în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp
nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală
contrară;
– cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea
acesteia;
– pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor
dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele șase luni înainte de expirarea
termenului de prescripție;
– în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii, să folosească o
anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau
altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei
proceduri, însă nu mai mult de trei luni de la înregistrarea cererii, dacă legea nu a stabilit un
alt termen;
– în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forțele armate ale
României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război;
– în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de
un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare;
forța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripției, decât
dacă survine în ultimele șase luni înainte de expirarea termenului de prescripție;
– în alte cazuri prevăzute de lege.
Efectul general al suspendării prescripției este oprirea cursului acesteia pe durata suspendării.
Astfel, „de la data când cauza de suspendare a încetat, prescripția își reia cursul, socotindu-se
pentru împlinirea termenului și timpul scurs înainte de suspendare” (art. 2.534 alin. (1) din Codul
civil).
Efectul special al suspendării este prevăzut de art. 2.534 alin. (2), potrivit căruia „prescripția nu
se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de șase luni de la data când suspendarea a
încetat, cu excepția prescripțiilor de șase luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după
expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării”, și la art. 2.535, care prevede că
„suspendarea prescripției poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă
acte de întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel”.
8. Întreruperea prescripției extinctive
21
Întreruperea prescripției extinctive poate fi definită ca modificarea cursului acesteia și constă în
înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea unei
alte prescripții extinctive1. Cauzele de întrerupere a prescripției își produc efectele doar dacă au
intervenit după ce a început să curgă prescripția.
Dacă aceste cauze se produc înainte de a începe prescripția, ea va fi amânată. Dacă intervin după
împlinirea termenului de prescripție, problema întreruperii nu se mai pune, dreptul la acțiune
fiind deja stins.
Prescripția se întrerupe în următoarele situații:
– printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a
cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția;
– prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau arbitrale, prin înscrierea creanței la
masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul
urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a
cărui acțiune se prescrie;
– prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată
până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit
legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut
loc constituirea ca parte civilă;
– prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;
– în alte cazuri prevăzute de lege.
În principiu, efectul întreruperii prescripției constă în ștergerea prescripției începute înainte
de a se fi ivit cauza de întrerupere. Prin urmare, întreruperea prescripției determină:
– ștergerea prescripției scurse anterior datei cauzei de întrerupere;
– începerea unei noi prescripții.
Efectele întreruperii prescripției sunt, de asemenea, în funcție de cauzele care au determinat
această modificare a cursului prescripției, astfel:
– recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curge determină începutul cursului unei
noi prescripții de același fel;
– cererea de chemare în judecată sau cererea arbitrară determină ca noua prescripție să nu
înceapă să curgă cât timp hotărârea de admitere nu a rămas definitivă;
– intervenția făcută în procedura insolvenței sau a urmăririi silite determină ca prescripția să
reînceapă să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a
creanței rămase neacoperită1.
De efectele întreruperii prescripției beneficiază cel de la care emană actul întreruptiv. Aceste
efecte nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un astfel de act, în afară de
cazul în care prin lege se prevede altfel. De asemenea, dacă prescripția a fost întreruptă prin
recunoașterea dreptului de cel în folosul căruia curgea, de efectele întreruperii profită cel
împotriva căruia a curs și aceste efecte nu pot fi opuse decât autorului recunoașterii. (art. 2.542
din Codul civil)
9. Termenele de prescripție extinctivă

22
Termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia
trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept2.
Termenul de prescripție extinctivă are caracter legal, pornind de la art. 2.515 alin. (1) din Codul
civil, care prevede că „prescripția extinctivă este reglementată de lege”. Cu toate acestea, după
cum am arătat, părțile pot modifica durata termenelor ori cursul prescripției (în condițiile art.
2.515 alin. (3) și (4) din Codul civil).
Termenele de prescripție se pot clasifica după cum urmează3:
– în funcție de sfera de aplicare, termenele pot fi generale și speciale;
– în funcție de izvorul normativ (actul normativ) al acestora, distingem termene instituite
de Codul civil și termene instituite de alte acte normative (spre exemplu, Legea
societăților nr. 31/1990, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, OUG nr. 44/2008
privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență etc.);
– în funcție de mărimea sau întinderea lor, termenele speciale se împart în:
Ÿ termene mai mari decât termenul general4,
Ÿ termene egale cu termenul general5;
Ÿ termene mai mici decât termenul general.

ü Termenul general de prescripție este de trei ani, dacă legea nu prevede un alt termen (art.
2.517 din Codul civil). Acesta se aplică tuturor raporturilor juridice obligaționale, dacă legile
(speciale) nu prevăd pentru acestea alte termene.

ü Termenele speciale de prescripție sunt de 10 ani (art. 2.518 din Codul civil), doi ani (art.
2.519)1 sau un an (art. 2.520).
10. Repunerea în termen
Repunerea în termen este un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acțiune care,
din motive temeinice, nu a putut formula acțiunea în justiție înăuntrul termenului de
prescripție, motiv pentru care organul jurisdicțional are dreptul să soluționeze în fond cererea de
chemare în judecată, deși a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție2.
Potrivit jurisprudenței în materie au fost considerate cauze de repunere în termen3:
– existența unor împrejurări speciale în care s-a găsit moștenitorul care l-au împiedicat să afle
despre deschiderea unei moșteniri la care era chemat;
– spitalizarea îndelungată sau repetată;
– părăsirea minorului.
Dintre cauzele care nu justifică repunerea în termen au fost menționate de jurisprudență4:
– eroarea de drept invocată de titularul dreptului la acțiune;
– absența ori aglomerarea cu probleme a conducătorului persoanei juridice sau juristului
acesteia;
– depășirea, culpabilă, a termenului de acceptare a moștenirii5.

23
Efectul repunerii în termen constă în aprecierea că prescripția este neîmplinită, chiar dacă
termenul de prescripție a expirat.
11. Împlinirea sau calculul prescripției extinctive
Calculul prescripției extinctive determină momentul la care termenul de prescripție s-a
împlinit (sau a expirat).
Termenul de prescripție se stabilește:
– pe săptămâni, luni sau ani;
– pe zile;
– pe ore.

F Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani. Potrivit art. 2.552 din Codul civil, dacă
termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din
ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei
în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acelei luni. Mijlocul
lunii este considerat a cincisprezecea zi. Dacă termenul este stabilit pe o lună și jumătate sau pe
mai multe luni și jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârșitul termenului.
F Termenul stabilit pe zile (art. 2.553 din Codul civil). Dacă termenul se stabilește pe zile, nu
se iau în calcul prima și ultima zi a acestuia. Termenul se va împlini la ora 24,00 a ultimei zile.
Cu toate acestea, dacă este vorba despre un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă,
termenul se va împlini la ora la care încetează programul de lucru. Dacă ultima zi a termenului
este o zi nelucrătoare, termenul este prorogat (prelungit), considerându-se a se împlini la
sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

F Termenul stabilit pe ore (art. 2.555 din Codul civil). Dacă termenul se stabilește pe ore, nu
se iau în calcul prima și ultima oră a acestuia. Codul civil instituie o prezumție a efectuării în
termen a actelor, inclusiv a actelor ce trebuie îndeplinite într-un loc de muncă. Astfel, „actele de
orice fel se socotesc făcute în termen dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului
poștal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod
obișnuit activitatea la acel oficiu” (art. 2.556 din Codul civil).
12. Decăderea
12.1. Noțiune și reglementare
Prin decădere se înțelege stingerea dreptului subiectiv în cazul neexercitării acestuia
înăuntrul termenului stabilit prin lege sau prin voința părților (art. 2.545 alin. (1) din Codul
civil). Termenele de decădere1 privesc exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale.
Acestea își au izvorul în lege sau în voința părților.
Stingerea dreptului subiectiv ca efect al decăderii înseamnă pierderea acestuia, iar în cazul
actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.
Codul civil instituie o limitare a stabilirii termenelor de decădere, în sensul că „este lovită de
nulitate absolută clauza prin care se stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de
dificilă exercitarea dreptului sau săvârșirea actului de către partea interesată” (art. 2.546).

24
Termenul este de decădere dacă rezultă neîndoielnic din lege acest lucru, altfel fiind aplicabile
regulile privind prescripția.
12.2. Regimul juridic al decăderii
Spre deosebire de termenele de prescripție, termenele de decădere nu sunt supuse suspendării
și întreruperii, dacă legea nu dispune altfel (art. 2.548 alin. (1) din Codul civil). Cu toate
acestea, termenele de decădere sunt afectate dacă intervine un caz de forță majoră sau
introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Prin urmare:
– forța majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului, iar dacă acesta a început să
curgă, el se suspendă, dispozițiile referitoare la efectele suspendării, regăsite la art. 2.534
alin. (1) din Codul civil, aplicându-se întocmai. Termenul de decădere nu se socotește
împlinit decât după cinci zile de la data când suspendarea a încetat (art. 2.548 alin. (2) din
Codul civil);
– de la data introducerii unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare se întrerupe
termenul de decădere sau, după caz, se întârzie. Dispozițiile cu privire la întreruperea
prescripției se aplică și în astfel de situații (art. 2.548 alin. (3) din Codul civil).

F Deoarece termenele de decădere pot fi instituite și prin voința părților, este și firesc să se
poată renunța la beneficiul acestora. Renunțarea din partea celui în favoarea căruia a fost stipulat
ori instituit termenul de decădere poate interveni dacă termenul a fost stabilit prin contract sau
printr-o dispoziție care ocrotește un interes privat (art. 2.549 alin. (1) din Codul civil). Pentru a
produce efecte juridice, renunțarea trebuie să intervină după împlinirea termenului, iar dacă a
intervenit anterior acestei împliniri se aplică regulile referitoare la întreruperea prescripției prin
recunoașterea dreptului subiectiv.

F Termenele de ordine publică sunt instituite prin norme imperative, protejând interese
generale. La aceste termene părțile nu pot renunța, nici anticipat și nici după începerea cursului
lor, și nici nu le pot modifica, micșorându-le sau mărindu-le, după caz (art. 2.549 alin. (2) din
Codul civil).

25