Ethosul american și ethosul românesc

Studiu comparativ, pe baza valorilor americane enunţate de Robin Williams Jr.

Realizarea personală și succesul

Cultura americană este caracterizată de accentul pus pe realizarea personală, în

special realizarea profesională (ocupaţională). Dacă despre un anumit lucru se poate
spune că este în mod distinct american, atunci acel lucru este respectul faţă de omul
realizat prin propriile forţe – monetizat prin sintagma "poveste de succes" ("succes
story"). Doar într-o societate extrem de competitivă, care minimalizează stratificarea
socială ereditară, este explicabilă adoptarea lui Abraham Lincoln ca erou ce întrupează
deplin virtuţile americane. Datorită preocupării în domeniul afacerilor, cele mai
interesante "povești de succes" sunt cele care îl au în centru pe "omul de afaceri" –
"businessman-ul" ale cărui valori domină viaţa naţiunii americane.
Desigur, sunt destui cei care privesc societatea americană ca fiind materialistă,
caracterizată de o dorinţă grosolană de a acumula, impresionată în mod naiv de mărime
(în sensul de "dimensiune"), viteză, bogăţie și putere. Însă, pentru american, lucrurile
nu sunt mai bune pentru că sunt "mai mari", ci pentru că acel "mai bun" – în
accepţiunea sa – este inclus în noţiunea de "mai mare".

Activitatea și munca

Societatea americană pune mare accent pe muncă – fapt remarcat de numeroși

observatori, care descriu America drept "o ţară a grabei și a forfotei, a competiţiei
intense, a activităţii și agitaţiei neîntrerupte" (Lee Coleman, What is American?, pp.
492-499, citat în Williams, p. 458). În aceste condiţii, nu este un accident faptul că
termenul "afaceri" este pronunţat ca "a fi foarte ocupat" (în engleză, "business" și
"busyness"). Americanul este preocupat "să facă lucrurile să se întâmple" în lumea
exterioară. Acest tipar de comportament, care constituie un laitmotiv al istoriei
americane, poate fi explicat din perspectiva istorică a dezvoltării tradiţiei religioase, a
experienţei lărgirii frontierei, a neîncetatei schimbări, vastei oportunităţi și a structurii
sociale fluide. De exemplu, se spune că regula "cine nu muncește, nici să nu mănânce"
își are rădăcina în lupta pentru supravieţuire din perioada colonizării teritoriilor
americane – ceea ce este adevărat. Însă, la fel de adevărat este faptul că această regulă
nu a fost inventată de coloniști, ci a fost împrumutată din scrierile Noului Testament,
sub influenţa tradiţiei puritane și a celorlalte curente ale Protestantismului, în cadrul
cărora activitatea seculară a fost autorizată prin lege religioasă, iar succesul în muncă a
fost considerat un semn al harului divin. Astfel, munca în societatea americană
reprezintă "un mănunchi de condiţii morale și afective cu mare atracţie pentru mulţi

!1
oameni; iar lenea involuntară constituie adesea o ameninţare severă și o deteriorare a
condiţiei sociale" (Williams, p. 461).

Prin comparaţie, românul este caracterizat de lipsa perseverenţei în lucru.

"Românului îi este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă ușor." (Rădulescu-
Motru, p. 98). Este superficial, improvizează. C. Radulescu-Motru afirmă că principalul
motiv pentru lipsa perseverenţei la români nu este factorul ereditar, deoarece, prin
natura sa, românul este perseverent la lucru, ci factorul instituţional, care a pervertit
firea perseverentă a românului, prin încercarea de a imita viaţa instituţională a
străinilor, fapt ce a dus la improvizaţii. Un exemplu îl constituie selecţia candidaţilor
pentru o anumită profesie, care "s-a operat în trecut prin tradiţia de familie", iar în
prezent "prin voinţă, în mod raţional" (Rădulescu-Motru, p. 99). Instituţional, formal,
există o selecţie a candidaţilor pentru o anumită profesie, însă nominalizarea nu este
făcută conform principilui meritocraţiei, ci – așa cum consemnează umorul popular –
prin sistemul P.C.R.-ist ("Pile, Cunoștinţe și Relaţii"). Prin urmare, conchide Rădulescu-
Motru, "unde profesiunile se ocupă fără selecţie, avem neperseverenţă la lucru".
"Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de
ceasornic, poporul român cunoaște munca dezordonată, sub forma mai mult de joc.
Românul nu muncește metodic, ci în salturi; are lungi perioade de odihnă, iar la nevoie
dă pe brânci și face muncă de sclav." (Rădulescu-Motru, p. 103). Această realitate se
reflectă în zicala: "Pauzele lungi și dese – cheia marilor succese" sau în blamarea muncii
în diverse producţii media, cum ar fi reclama cu muncitorul Dorel – singurul care
muncește, în timp ce colegii săi se relaxează în timpul serviciului.
De asemenea, în timp ce americanul spune că "timpul înseamnă bani" ("Time is
money"), românul "este cheltuitor cu timpul, într-o măsură cum nu sunt popoarele din
Apus. Timpul este pentru România orice, numai monedă nu." (Rădulescu-Motru, p.
104)

Preocuparea morală

Faptul că americanii "tind să vada lumea în termeni morali" este acceptat atât de
observatori autorizaţi ca Tocqueville, Bryce, Siegfried și alţii – menţionaţi de Robin
Williams –, dar și de studii de specialitate. Aceasta nu înseamnă însă conformarea faţă
de prescripţiile unui anumit cod moral, ci, mai degrabă, o preocupare morală
sistematică, prin care este judecată conduita. Astfel, "americanul tipic" – ca personaj
cvasi-mitic – gândește în termeni de "corect sau greșit", "bun sau rău", "etic sau neetic".
Trebuie menţionat faptul că "tema moralităţii în America a avut fără îndoială o bază
comună și o direcţie unificată, derivată din etica iudeo-creștină", o importanţă specială
având-o așa-numita etică puritană (Williams, p. 462).

Motivația umanitară

!2
 Prin "motivaţie umanitară", ca valoare importantă a societăţii americane, Robin
Williams înţelege "orice tip de preocupare și ajutorare dezinteresată, incluzând
bunăvoinţa personală, sprijin și asistenţă, ajutor spontan în caz de dezastre și, în aceeași
măsură, tipuri impersonale de filantropie organizată" (Williams, p. 462). Williams
afirmă că ar putea fi aduse argumente împotriva faptului că motivaţia umanitară
reprezintă o importantă valoare în America, menţionând expulzarea și exterminarea
indienilor, sclavia, fabricile cu condiţii inumane de muncă, exploatarea copiilor,
linșarea, justiţiari acţionând în afara legii și insensibilitatea socială în numeroasele ei
forme – aspecte neplăcute ale istoriei americane. Cu toate acestea, el susţine ideea că
motivaţia umanitară este o valoare a societăţii americane, consemnând tendinţa
frecventă a americanilor de a manifesta simpatie faţă de ei aflaţi în suferinţă "fără nicio
vină din partea lor"; de a simţi mânie faţa de aroganţa unui grup sau a unei naţiuni; de a
fi mândri că America este un loc de refugiu pentru cei oprimaţi; faptul că motivaţia
umanitară – ca principiu general – apare ca axiomatică în multe declaraţii publice, cum
ar fi: "O convingere fundamentală a civilizaţiei noastre este că suferinţa ar trebui alinată
indiferent de persoană, de contribuţia sa la societate sau de maniera în care suferinţa a
fost adusă" (Thomas F. A. Plant, Alcohol Problems: A Report to the Nation by the
Cooperative Commission on the Study of Alcoholism, p. 33, citat în Williams, p. 464).
Williams recunoaște că proverbiala generozitate a poporului american faţă de alte
societăţi confruntate cu dezastre în masă (cutremure, inundaţii, incendii, foamete) are
elemente de exagerare și mit și că, de-a lungul istoriei americane, tema motivaţiei
umanitare a intrat de multe ori în conflict cu mentalitatea individualismului grosolan.

Eficiența și spiritul practic

Accentul pus de americani pe eficienţă este atât de pregnant încât a stârnit admiraţia
observatorilor străini. Germanii, de exemplu, au monetizat termenul "Fordism" cu
referire la standardizare, la producţia de masă și la eficienţa "raţionalizată" a
industrialismului american, personificat de numele lui Henry Ford.
În climatul social al Americii, "eficient" este un cuvânt de înalt prestigiu, care
semnifică adaptabilitate, inovaţie tehnologică, creștere economică, actualizare, spirit
practic, oportunitate, în contrast cu "înapoiat", "ineficient", "nefolositor". Pentru
american, expresia "a face o treabă bună" ("doing a god job") constituie diferenţa dintre
calificarea profesională și necalificare, în timp ce în societatea românească este
proverbială expresia "Merge și așa!", ca simbol al lucrului făcut pe jumătate, improvizat,
imperfect sau – cum zice românul – "lucru făcut de mântuială".
O trăsătură pronunţată a românului este "pasivitatea, rezistenţa defensivă,
resemnată, pasivă, supusă, înfrântă, lipsa de energie ofensivă" (Drăghicescu, p. 345)

Exemple:

!3
 • Românii au preferat să-și apere ţara plătind tribut, decât să pună mâna pe sabie
(Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu);
• Ţăranii asupriţi preferau să treacă Dunărea la sârbi sau la bulgari, ori fugeau în
munţi decât să se revolte împotriva acestei asupriri;
• Revoluţiile de la 1821 și 1848 au fost mai degrabă simple demonstraţii de
paradă, în comparaţie cu evenimente similare din alte ţări (vezi Revoluţia
Franceză);
• Drepturile și libertăţile de care ne bucurăm ca naţiune nu au fost câștigate prin
luptă, ci prin bunăvoinţa puterilor europene sau aduse de revoluţionarii pașoptiști;
• Lipsa de implicare politică și absenteismul la vot, manifestate și în prezent;

"...prudenţa dincolo de margine, calculul urmărilor, răbdarea, îngăduinţa și modestia

timidă cuminţenia pașnică sunt însușiri pe care împrejurările istorice le impuseră și le
dezvoltară la români, până la o margine extremă, care, după părerea unora, se
învecinește cu lașitatea." (Drăghicescu, p. 346)

Procesualitatea și progresul

În contrast cu europenii, americanii au perceput întotdeauna prezentul ca fiind mai

bun decât trecutul, datorită cultivării unui set de credinţe și atitudini care alcătuiesc un
adevărat cult al progresului. Aceste credinţe și atitudini se reflectă în optimismul cu care
privesc viitorul, în receptivitatea la schimbare (americanul nu este legat de un loc sau de
o proprietate anume, ci se poate muta dintr-un stat în altul atunci când consideră
oportun, fără să încerce sentimente de nostalgie faţă de trecut) sau în credinţa în
perfectibilitatea omului de rând. De asemenea, ideea de progres – ca prim articol de
credinţă pentru american – poate fi observată și în bogăţia vocabularului, care conţine
termeni ca "înapoiat", "demodat", "depășit", "stagnat", înţeleși ca epitete ce sugerează că
noul este mai bun decât vechiul, că "înainte" este mai bun decât "înapoi". Williams
afirmă că, pentru generaţii de americani, credinţa în progres a implicat acceptarea
schimbărilor, ideea că schimbările se îndreaptă într-o direcţie definită și credinţa că
direcţia este bună. În cele din urmă, progresul a devenit un slogan pentru susţinerea
inovaţiei tehnologice, care să susţină, la rândul ei creșterea cantităţii de bunuri și
servicii – cea mai bună ilustrare a acestei credinţe fiind adevărata "dogmă" care s-a
creat în societatea americană, potrivit căreia "orice creștere a produsului intern brut
constituie piatra de încercare a progresului către abundenţă" (Williams, p. 469).

Confortul material

Accentul pus pe un înalt nivel de confort material a dus, de-a lungul timpului, la
formarea așa-numitului "standard de viaţă american" – un fel de marcă de identificare

!4
naţională, transformată în simbol al succesului, al competenţei și al puterii, un reper al
excelenţei morale, care, în cele din urmă, s-a apropiat de nivelul satisfacţiei hedoniste,
ce poartă numele de "visul american". Williams afirmă că indicatorul cel mai evident –
deși nu cel mai important – al acestei tendinţe spre satisfacţia personală îl constituie
publicitatea comercială, care îl îndeamnă pe american: "Mănâncă asta!", "Mestecă
asta!", "Bea asta!", "Ia-ţi o vacanţă!", "Lasă-te servit!" etc. Accentul cade pe a primi ceva,
pe a privi la, pe a fi stimulat de, pe a obţine maximul senzaţiei de plăcere cu efort minim.
Televiziunea, filmele artistice și sporturile care înregistrează audienţe imense sunt,
probabil, cele mai elocvente exemple. Motivul recompensei este ilustrat de
predominanţa deznodământului fericit ("happy-end") în producţiile de divertisment,
atât în cele cinematografice, cât și în cele teatrale.
Noi, românii, încă nu avem un brand distinct – o marcă de identificare naţională. Ne
plac filmele americane și imităm publicitatea americană, deoarece vrem să trăim "visul
american" la noi acasă.

Egalitatea

"Statele Unite și-au început existenţa politică ca un amalgam de societăţi, care, în

general, s-au rupt de consideraţia socială și de structurile sociale ierarhice, care
caracterizau Europa și Britania" (Williams, pp. 472-473). Cu toate acestea, în societatea
americană se întâlnesc profunde inegalităţi sociale – în privinţa bogăţiei, puterii și
prestigiului. Motivul principal îl constituie faptul că ideea de "egalitate" are o
semnificaţie diferită în plan relaţional și în plan economic. În plan relaţional, americanii
sunt extraordinar de neprotocolari, direcţi, făcând abstracţie de statutul cuiva în
contactele persoană la persoană (nu au în vocabular pronumele personal de politeţe).
Fenomene ca ierarhizarea și subordonarea – atât de pregnante pe Bătrânul Continent –
nu sunt considerate standarde în relaţiile din societatea americană. Relaţiile soţ-soţie,
părinte-copil, frate-soră, profesor-elev tind să fie moduri neautoritare și neierarhice. În
schimb, în America nu se poate vorbi despre egalitarism, deoarece, în plan economic,
conceptul de egalitate este înţeles și folosit ca egalitate în oportunități, nu ca egalitate
a condiției. Din această cauză, în America nu pot prinde rădăcini ideile marxiste despre
"distribuţia egală a bogăţiei". Societatea americană nu are nicio dificultate în a tolera
inegalităţile sociale și economice, datorită accentului pus pe realizarea personală, ca
rezultat al competiţiei economice, în care recompensele și privilegiile sunt acordate celui
care reușește prin propriile puteri. Williams afirmă că este o parte fundamentală a
pathosului culturii americane a crede că virtutea trebuie și va fi proporţional
recompensată, în special virtuţile economice ca munca, prudenţa și cumpătarea.

Libertatea

În Statele Unite există o atitudine pozitiva larg răspândită și persistentă cu privire la

libertate. Sondajele de opinie arată faptul că, în general, libertatea este cel mai adesea

!5
menţionată ca fiind cel mai mare avantaj al formei de guvernământ americane. Ceea ce
se poate observa însă, este faptul că această libertate este văzută în special ca un drept al
individului în raport cu statul. Prin libertate, americanul înţelege valoarea unor noţiuni
ca libertatea de exprimare (libertatea presei), libertatea de întrunire și asociere, de
închinare, un sistem politic reprezentativ și multipartit, libertatea de întreprindere, de
schimbare a rezidenţei și a locului de muncă – noţiuni care denotă o poziţie de încredere
în sine a individului, asociată cu tendinţa de a respinge orice pretenţie de autoritate
absolută din partea altcuiva. Aceasta se traduce în fapt prin grija faţă de libertăţile
private și tolerarea opiniilor diferite decât faţă de omogenizarea grupurilor private și a
indivizilor într-o voinţă generală omipotentă. Astfel, valoarea centrală în privinţa
libertăţii este reflectată în ideea de "drepturi inalienabile", nu în ideea de "democraţie
plebiscitară". Williams afirmă că "atâta vreme cât societatea americană va apăra dreptul
individului la o sferă largă de autonomie morală în luarea deciziilor, câtă vreme
structura caracterului reprezentativ al culturii va preţui o conștiinţă care înseamnă mai
mult decât simpla conformitate de grup, libertatea va fi o valoare majoră" (Williams, p.
483).

Prin contrast, la români se manifestă preferinţa pentru protestul verbal, batjocură,

sarcasme, critici la adresa asupritorilor:
"Neputându-le răspunde cu puterea, românul a răspuns asupritorilor săi cu dispreţul
concentrat în ironii ucigătoare; de cei ce l-au bătut, el și-a bătut joc, i-a bătut și i-a
împuns cu ascuţisurile spiritului său tăietor. Revolta si amarul nedreptăţilor ce i-au
făcut cei mai puternici, poporul român le-a aruncat acestora în faţă în formă de
protestări și batjocuri. El nu s-a dedat la violenţe, n-a asasinat, n-a ars, n-a măcelărit pe
asupritorii lui" (Drăghicescu, p. 350).
"Întreaga noastră literatură populară în versuri este predomită (sic) de nota
plângătoare. Multe din poeziile și cântecele poporului nostru sunt tot atâtea jelbi, tot
atâtea lăcrimaţii îndreptate spre cer contra asupririi..." (Idem).
Această atitudine poate fi observată și în prezent, când cei mai mulţi români se plâng
de corupţia și incompetenţa clasei politice, dar nu o sancţionează în niciun fel (prin vot),
ci se rezumă la satirizarea acesteia în producţii comice sau gazetărești, pe care populaţia
le urmărește cu nesaţ.

Conformitatea

În lucrarea sa, R. Williams menţionează faptul că, de-a lungul timpului, numeroși
observatori europeni și-au exprimat uimirea faţă de spiritul de conformitate al
americanilor faţă de legile și valorile propriei societăţi. Printre aceștia, el îl amintește pe
Tocqueville, care, prin anii 1830, comenta necesitatea de asigurare împotriva "tiraniei
majorităţii" în America; menţionează faptul că, un secol mai târziu, Siegfried – un critic
francez – descria tărâmul american ca pe "o ţară a vastei uniformităţi în privinţa
discursului, manierelor, gospodăririi, îmbrăcăminţii, petrecerii timpului liber și

!6
exprimării ideilor politice"; consemnează faptul că, prin 1948, Harold Laski – politolog
și economist britanic, cu orientări marxiste – remarca "uimitoarea uniformitate" a
valorilor; îl citează pe Richard Muller-Freienfels, care, în anul 1929, scria într-o carte a
sa: "Rezerva, unicitatea și originalitatea sunt valori europene care le sunt străine
americanului. Valorile sale sunt chiar opuse acestora: aderenţa la tipar, conformitatea,
similaritatea" (Williams, p.484).
Acest spirit de conformitate faţă de lege și faţă de valorile societăţii este cu adevărat
uimitor în special în raport cu valoarea pe care americanii o acordă libertăţii
individuale. În plan cultural, în societatea americană a existat și există chiar o tendinţă
de legiferare a conformităţii faţă de valorile morale. Doar astfel se explică apariţia așa-
numitelor "legi albastre" (încă în vigoare în unele state americane), legiferarea
prohibiţiei între 1920-1933 sau promulgarea codului moral pentru cenzurarea filmelor
între 1934-1968.
Un alt lucru interesant pe care îl afirmă Williams este faptul că tocmai caracterul
eterogen al culturii americane tinde să pună accentul pe conformitatea exterioară. El
spune că între varietatea culturală extraordinară a populaţiei Americii și dorinţa
diverselor grupuri de a continua să trăiască împreună în aceeași societate, conformitatea
devine un fel de "monedă socială" care face posibilă convieţuirea lor, în ciuda atâtor
conflicte de interese și valori.
Scriind despre valorile care carcterizează spiritul apusean, Rădulescu-Motru. afirmă:
"Spiritul burghez aduce pe terenul vieţii politice: sentimentul de supunere faţă de
opinia majorităţii și, mai presus de toate, respectul faţă de obligaţiile liber
contractate." (Rădulescu-Motru, p. 106)
Spiritul burghez: "supunere la opinia majorităţii și respect pentru obligaţiile
contractate; concurenţă liberă între indivizi egali; cultivarea iniţiativei individuale prin
asigurarea proprietăţii individuale." (Rădulescu-Motru, p. 106)
"La noi este un fapt recunoscut că legile, care sunt obligaţii contractate prin
reprezentanţii majorităţilor cetăţenești, nu se respectă. Nu se respectă nici de aceia care
le fac, nici de aceia pentru care se fac. În principiu, s-ar putea zice că nerespectarea
legilor, acolo unde se constată, este datorită educaţiei cetăţenești necomplete. Acesta nu
este cazul la noi. La noi nerespectarea legilor este o manifestare directă a
individualismului subiectiv. Românul consideră nerespectarea legii ca un titlu de mărire
și de putere." (Rădulescu-Motru, p. 107)
De aici și zicala: "Legile sunt pentru proști", cunoscută pe plaiurile noastre.

Știința și raționalitatea

În cultura americană, știinţei aplicate i se acordă o înaltă consideraţie pentru valoarea

ei în asigurarea controlului asupra naturii, americanii dezvoltând o adevărată pasiune
pentru inginerie. Însă, calitatea primordială a știinţei nu rezidă în primul rând în
aplicaţiile ei, ci în metoda ei fundamentală de abordare a problemelor, adică într-un

!7
mod de gândire și un set de procedee pentru interpretarea experienţei. Din această
perspectivă, "știinţa este, la bază, deplin compatibilă cu o cultură care încearcă să
respingă frustrarea și refuză să accepte ideea unei lumi iraţionale și
capricioase" (Williams, p. 488). Aceasta este, probabil, explicaţia faptului că inovaţia
este promovată în cel mai înalt grad în instituţiile de învăţământ și cercetare americane,
care atrag studenţi și cercetători din întraga lume, ca un adevărat "El Dorado" al știinţei.

Naționalismul

Și în Statele Unite, ca în orice societate, există oameni atașaţi anumitor grupuri de

care ei simt că aparţin și cu care se identifică și oameni care simt înstrăinare, diferenţă
sau chiar dușmănie faţă de alte grupuri. Acest lucru este firesc în orice societate cu un
anumit grad de etnocentrism. America nu face excepţie. Particularitatea naţionalismului
american constă în ceea ce Robin Williams numește "două tipuri de valori naţionaliste".
Primul tip este descris ca "naţionalism total" – care solicită supunere necondiţionată
faţă de simbolurile și sloganele naţionale și care face așa numitul "americanism" un soi
de ortodoxie rigidă (în sensul de conformitate absolută faţă de anumite principii). Din
această perspectivă, America se consideră demnă de loialitatea cetăţenilor ei deoarece se
consideră a fi întruparea democraţiei, a respectului faţă de personalitatea indivduală, a
unui înalt standard de viaţă, a libertăţii de închinare sau a oricărei alte valori. Al doilea
tip de naţionalism american implică ideea că elementele stilului de viaţă american ar
trebui adoptate pretutindeni pe scară largă – fapt care determină America să se
comporte ca o naţiune "misionară", care își promovează valorile în întreaga lume. Așa se
explică termeni ca "exportul democraţiei în lume" și "jandarmul global", care fac
trimitere la implicarea Statelor Unite în asigurarea echilibrului politic în toate regiunile
de pe glob.
"Marele ideal al perfecţiunii omenești" este ceea ce C. Rădulescu-Motru numește
"naţionalismul sănătos" sau "raţional" (Rădulescu-Motru, p. 253). Acest ideal se
concretizează pentru individ "în dreptul de a se dezvolta liber după însușirile lui fizice și
morale date de natură" (Rădulescu-Motru, p. 250).
"România de astăzi își datorează în bună parte independenţa sa ca stat idealului
naţionalist", care "s-a produs istoricește și în mod natural din mișcarea spre libertate, în
care erau târâte toate spiritele mari ale Europei Apusene". (Idem)
Pe de altă parte, "'naţionalismul pentru naţionalism' este curată vorbă de
clacă" (Rădulescu-Motru, p. 252), fiind asociat cu naţionalismul gălăgios și răutăcios al
grecilor, care, în secolul al XIX-lea, doreau fondarea unui stat elen pe temeiul Marii Idei
("Megali Idea"): fondarea unui stat elen care să cuprindă între graniţele sale pe toţi
etnicii eleni.
"Să scuturăm această rămășiţă a influenţei fanariote: naţionalismul gălăgios. Cultura
europeană ne pune înainte un ideal naţionalist sănătos și plin de îndemnuri la
muncă." (Rădulescu-Motru, p. 254)

!8
 Naţionalismul românesc "își are rădăcina într-o credinţă caracteristică spiritului
Europei moderne. Europeanul modern are credinţa că stă în puterea lui să schimbe
condiţiile vieţii în care trăiește; el crede în progres." (C. Rădulescu-Motru, p. 318)
Poporul român "ar fi fost un popor nimicit, dacă el nu și-ar fi făcut din naţionalism o
armătură de apărare. Idealul national l-a salvat." (Rădulescu-Motru, pp. 319-320)
Naţionalismul, în sensul de "voinţa luminată de conștiinţa morală, iar nu gestul
plămădit în subconștientul obișnuinţei" era considerat drept "egoism sacru" în politica
popoarelor din perioada interbelică (Rădulescu-Motru, p. 321)

Democrația

Citându-i pe Gabriel Almond și Sidney Verba, Williams afirmă că "Statele Unite au o

cultură civică participativă, marcată de participare activă, un sens al obligaţiei civice, al
încrederii sociale, un sens al competenţei politice, al implicării emoţionale în campaniile
politice și mândrire cu sistemul politic" (Williams, p. 493). Această cultură este ceea ce
numim "democraţie" – temă care, în societatea americană, este convergentă cu tema
egalităţii și a libertăţii, toate trei fiind intrepretate împreună cu o altă temă importantă
– cea a progresului. Ipoteza fundamentală a democraţiei americane este valoarea,
demnitatea și capacitatea creativă a individului. Pornind de la această ipoteză, obiectivul
principal al guvernării este să valorifice la maxim potenţialul individului, printr-o
constrângere minimă din partea statului. Astfel în marea temă a democraţiei sunt
cuprinse atât scopuri, cât și mijoacele pentru ca acestea să fie atinse: libertatea de
gândire, astfel încât adevărul să triumfe; libertatea exercitării profesiei, astfel încât
carierele să poată fi deschise pentru talent; libertatea autoguvernării, asfel încât nimeni
să fie constrâns împotriva propriei voinţe.

Individualismul

Cultura americană este o cultură occidentală, care, prin definiţie, este o cultură a
personalităţii individuale. A fi o persoană, în acest sens, înseamnă să fii un agent
autonom și responsabil, nu doar o reflecţie a presiunilor exterioare, înseamnă a avea un
centru de gravitaţie interior, un set de standarde, o convingere a valorii personale.
Valoarea personalităţii individuale poate fi definită prin ideea de unicitate,
autodeterminare, alegere personală, orientare de sine, independenţă emoţională,
spontaneitate, intimitate respect pentru ideile altor persoane, autoapărare și altele.
"Românului nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în
casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză, el
înclină puţin spre anarhie." (Rădulescu-Motru, p. 97). În opinia acestui autor,
individualismul românesc "nu implică spiritul de iniţiativă în viaţa economică și prea
puţin spiritul de independenţă în viaţa politică și socială" (Idem). Acest lucru se reflectă
foarte clar pe scena politică românească, unde se întâlnesc extrem de puţini candidaţi

!9
independenţi la funcţiile publice, iar atunci când, totuși, există, ei au șanse foarte reduse
să fie aleși ca independenţi, deoarece electoratului românesc, în general, îi lipsește
simpatia faţă de individualităţi.
Dacă ne referim la populaţia rurală, aceasta este caracterizată de "tradiţia muncii
colective" (Rădulescu-Motru, p. 97), făcând doar ceea "ce face toată lumea". Ţăranul
român nu are iniţiativă și spirit de întreprinzător, deoarece, în viziunea sa, "a ieși din
rândul lumii" este o adevărată nebunie. Asa se explică de ce, cu foarte puţine excepţii,
colectivizarea făcută de comuniști nu a întâmpinat rezistenţă, ci s-a grefat pe pasivitatea
cunoscută a ţăranilor.
În concluzie, așa cum remarcă C. Rădulesc-Motru, spre deosebire de individualismul
apusean, de origine anglo-saxonă, care este creator de instituţii în planul vieţii sociale și
economice, individualismul românesc este "o simplă reacţie subiectivă, un egocentrism,
sub influenţa factorului biologic ereditar" (Rădulescu-Motru, p. 98).

Rasismul și superioritatea unor grupuri

Williams recunoaște faptul că discriminarea de grup și rasismul sunt teme deviante,

opuse tendinţei principale a societăţii americane, care, de-a lungul scurtei sale istorii,
dat naștere controversei cu privire la sclavie (care a degenerat în Războiul Civil dintre
anii 1861-1865), discriminării rasiale și violenţei (exacerbate de organizaţii extremiste
de tipul Ku-Klux-Klan-ului) sau segregării rasiale (manifestată până în a doua jumătate
a secolului al XX-lea). Trebuie spus însă, că mișcarea de înlăturare a segregării și a
discriminării publice, începută în anii 1930, a dus la adoptarea Actului pentru Drepturi
Civile (Civil Rights Act), în anul 1964, prin care au fost scoase în afara legii formele
majore de discriminare rasială, etnica, naţională, religioasă, a minorităţilor si a femeilor.

Concluzie:

"Suntem noi, românii, înrudiţi sufletește cu burghezia occidentală, atunci ceea ce ne

rămâne de făcut este să aplicăm principiile lor politice și economice, în mod sincer,
înlăturând, pedepsind chiar cu brutalitate, toate apucăturile care ne depărtează; vom fi
burghezi sinceri, nu de paradă.
Suntem noi, românii, dimpotrivă, străini sufletește de burghezii occidentali, atunci
ceea ce ne rămâne de făcut este ca, înainte de a copia legi și instituţii burgheze, să
începem prin a ne studia pe noi înșine, ca să vedem cine suntem și ce putem.
Rușine nu este pentru poporul care se știe deosebit sufletește de popoare glorioase
și puternice, dar este rușine pentru poporul care n-are curajul să-și cunoască firea și
destinul." (Rădulescu-Motru, p. 109)

!10
Bibliografie

1. Robin M. Williams Jr., American Society: A Sociological Interpretation, Third

Edition, Alfred A. Knoph, New York.
2. Constantin Rădulescu-Motru, Psihologia poporului român, editura Albatros,
1999.
3. Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român, Librăria Leon Alcalay,
București 1907.

!11