Felicia Trăistariu (Niculae)

An III, CRP, IFR

Lucrare de verificare, sesiunea ianuarie-februarie 2024

Analizați, din punct de vedere pragmatic și discursiv, textul de mai jos. Alegeri
prezidențiale (2000):
a) precizați și descrieți tipul interacțiunii
b) analizați principalele strategii discursive:
- strategii de implicitare (indicați implicaturile și presupozițiile pragmatice);
- strategii ale politeții și/sau ale impoliteții pragmatice;
c) comentați, în funcție de strategiile discursive identificate, tipul/tipurile de ethos (imagine
discursivă) prin care se definesc cei doi contracandidați.

Dezbaterea electorală are loc între candidații din turul doi la alegerile prezidențiale din
2000 în România, Corneliu Vadim Tudor (candidatul Partidului România Mare) și Ion Iliescu
(candidatul Partidului Democrației Sociale din România). Sunt două discursuri politice diferite,
eficiente. Trebuie spus că la acea vreme – anul 2000, ambii politicieni se bucurau de o largă
susținere populară.
În cazul de față avem o interacțiune formală, instituțională, controlată (există un script) și
moderată, de tip dialogal-monologal (este monolog în măsura în care ei nu se adresează nimănui
în studio, dar este dialog din punct de vedere retoric pentru că se adresează audienței și uneori
Vadim Tudor se adresează și contracandidatului). Discursul este public, mediat, iar adresarea
directă. Este o interacțiune directă pentru (tele)spectatori și mediată pentru că acțiunea se
derulează la televiziune.
Trebuie precizat că de obicei dezbaterile electorale se derulează cu candidații față în față,
însă în cazul acesta staff-urile celor doi nu s-au pus de acord (Ion Iliescu nu a dorit să apară
alături de Vadim Tudor).

CORNELIU VADIM TUDOR

În discursul lui Vadim Tudor se disting încă de la început modul de adresare - „stimați
compatrioți” și autodesemnarea – „vă vorbește președintele Partidului România Mare”. Se
înțelege clar că el se adreasează compatrioților, deci publicului lui larg și că își construiește din
start un ethos de om puternic, ce trebuie respectat.
În discurs întâlnim adresarea directă, retorică: „Stimate domnule Iliescu, am să vă pun
acum, în lipsă, câteva dintre întrebările pe care vi le-aș fi adresat dacă ați fi avut bărbăția să vă
confruntați cu mine”. Apare aici presupozița contrafactuală că Ion Iliescu nu a avut „bărbăția”
confruntării, ca urmare nu este bărbat, îi lipsește curajul și preferă evitarea. La fel, la întrebarea
retorică „cum vă explicați numeroasele eșecuri”, presupoziția este aceea că au existat eșecuri.
O implicatură găsim în introducerea discursului, atunci când Corneliu Vadim Tudor
mulțumește „celor aproape 3.200.000 de cetățeni” care i-au acordat votul – el își exprimă
recunoștința, sugerând că oamenii care l-au ales au făcut o alegere înțeleaptă și au încredere în el.
Liderul PRM se folosește de acest act expresiv, de flatare, o strategie a politeții pozitive, pentru
a-și crea din start un ethos salvator, preocupat de soarta poporului, autodesemnându-se un
susținător al identității românilor.
El vorbește despre faptul că românii s-au „deșteptat” (trimitere la imnul național), de
unde rezultă presupoziția că, până atunci, ei au fost amorțiți și că au trăit în tiranie până la
venirea lui. Ei au optat pentru cel mai justițiar partid, în felul acesta Vadim Tudor rezultând a fi
un justițiar, un naționalist (dar cu conotații pozitive, pașoptiste), un om care ține cu națiunea. El
se consideră produsul unei revoluții (întâmplată pe 26 noiembrie, atunci când a intrat în turul doi)
a demnității naționale.
Candidatul PRM folosește o serie de metafore și imagini pentru a-și exprima opinia
despre starea țării și despre adversarul său. De exemplu, descrie perioada post-revoluție ca pe o
„lăcomie bolnavă” și folosește termeni precum „lagăr de exterminare” și „putregaiul acestui
lagăr de exterminare”, „tagma jefuitorilor” (trimitere intertextuală la figura emblematică a lui
Tudor Vladimirescu) pentru a caracteriza situația actuală.
Aici observăm o implicatură prin asociere. Prin folosirea metaforelor precum „lăcomie
bolnavă”, „lagăr de exterminare” și „putregaiul acestui lagăr de exterminare” (strategii ale
impoliteții pragmatice), candidatul PRM sugerează o imagine negativă și foarte critică a stării
țării și a adversarului său – aceea că România este un lagăr de exterminare. Implicit, Vadim
Tudor sugerează că Iliescu este responsabil pentru problemele țării, afirmând că în cei 11 ani de
la Revoluție, România a devenit „un stat de tip mafiot... ea se surpă pe noi” (aici statul e văzut ca
un edificiu).
Totodată, în discursul candidatului PRM apare și presupoziția temporală: „În afară de
invocarea obsesivă a pactului de la… din Spania şi câteva şabloane despre strategii şi
parteneriate, ce mai ştiţi dumneavoastră în materie de politică - limba de lemn, pe care o utilizaţi
de 50 de ani încoace?”. Presupoziția este că Ion Iliescu a folosit „limba de lemn” și a avut
aceleași șabloane politice timp de 50 de ani, ceea ce sugerează o lipsă de inovație și de
adaptabilitate în discursul politic al candidatului PSD. Practic, Corneliu Vadim Tudor îi
reproșează că nu mai este de actualitate și că are un limbaj învechit, nu mai corespunde
prezentului.
Întregul discurs este naționalist (publicul este numit „înger”, de unde apare presupoziția
că ceilalți sunt demoni), construit pe emoție, cu termeni exagerați. Ca strategie de implicitare,
apare manipularea că Revoluția a fost de fapt transformată într-o lovitură de stat de o echipă de
conspiratori. Ei bine, această informație pe care Vadim Tudor o prezintă ca și cum ar fi cunoscută
de toată lunea reprezintă o strategie de implicitare. De altfel, deseori în discursurile sale liderul
PRM prezintă în diverse structuri lingvistice informații care constituie opinii personale ca și cum
ar fi cunoscute și acceptate de toată lumea. Așa face și când numește România un lagăr de
exterminare - „putregaiul acestui lagăr de exterminare a sărit în aer”.
Totodată, se fac trimiteri la tinerețea lui Ion Iliescu – „nu vreau să vă reproșez păcatele
tinereții”, unde există presupoziția că a avut o tinerețe plină de păcate și în același timp
realizează ce tocmai neagă. În întregul discurs întâlnim această manipulare prin presupoziție.
Discursul conține și un atac la persoană, referitor la vârstă – „nu mai sunteți la vârsta la
care puteți desfășura o activitate energică pentru țară”, „Și câți ani vreți să mai domniți? Poate,
cumva, până la vârsta de 900 de ani (...)”, toate acestea cumva atenuate de „să vă dea Dumnezeu
sănătate”. Nu lipsesc acuzații la adresa lui Ion Iliescu. Îi spune că a domnit (de unde rezultă un
profil de tiran), apare presupoziția că nu a realizat nimic în ultimii 7 ani. Totodată, îl ridiculizează
– „sinergia faptelor” și „meandrele concretului”. De asemenea, Vadim Tudor mai spune că nu
dorește să-l descalifice, dar de fapt exact asta încearcă să facă.
Discursul abundă în figuri retorice, face trimiteri la diverse personalități, de pildă la
romancierul german Heinrich Mann, la Tudor Vladimirescu, de unde rezultă un ethos de
inteligență, de om cu o mare cultură generală. E o paradă de erudiție în tot discursul – „gândacul
lui Kafka”, „Matusalem din Biblie”, iar metaforele sunt extrem de des folosite. De asemenea,
Vadim Tudor își construiește un ethos de om cu mare expertiză politică, de a cărui moralitate nu
te poți îndoi (l-au votat aproape 3.200.000 de cetățeni). Se autoevaluează pozitiv – pătimește
pentru cauza națională, este devotat patriei, în contrast cu adversarul, pe care îl acuză de evitare
și teamă.
Folosirea din abundență a metaforelor arată și un ethos de om creativ, care știe să
emoționeze – „ghilotina unei reforme criminale”, „pământul negru”, „spuma murdară a
revoluției”. Totodată, liderul PRM folosește un stil retoric puternic, plin de metafore, pentru a
influența și impresiona audiența.

ION ILIESCU

Ion Iliescu se adresează în discursul său doar (tele)spectatorilor. Din cauza structurii
alese, aceea de a exista două zile, una pentru discursul lui Corneliu Vadim Tudor și alta pentru
Ion Iliescu, discursul primului este proactiv, în timp ce cel al lui Ion Iliescu este reactiv, o reacție
la celălalt candidat. Este mai ușor pentru acesta din urmă.
În debutul discursului său nu apare acel captatio benevolentiae la care a apelat Vadim. El
își construiește totul pe discursul lui Vadim, pe care îl respinge, pentru că se vede „obligat”.
Candidatul Partidului Democrației Sociale își construiește discursul pe ethosul de
competență, pe imaginea de profesionist, de seriozitate. Tonul folosit este al unui profesor (iar un
elev este automat, prin tipul interacțiunii, inferior profesorului, celălalt fiind doar un învățăcel
care dorește să intre în politică, dar nu are competența necesară). El respinge discursul lui Vadim
Tudor și îi neagă acestuia competența, îl numește „actor”, „cititor de texte comandate”. Apare și
presupoziția că Vadim Tudor este un demagog, cu gândire incoerentă și megaloman, cu pretenții
de salvator al țării, lucru acesta fiind știut – „ați avut ocazia, încă o dată, să asistați la un
spectacol al demagogiei, al gândirii incoerente și al megalomaniei unui om care se crede
salvatorul României”.
Apare și un declanșator al unei presupoziții contextuale – „Vi-l puteți, oare, imagina în
postura de șef al statului (...)?”. Este o presupoziție contrafactuală – nici măcar nu se ia în calcul
un asemenea scenariu.
Întregul discurs este unul de respingere rațională, cu reguli logice. Ion Iliescu respinge și
acuzația de corupție, acuzând la rândul lui, cu ironie. El spune că Vadim Tudor a „uitat” că a
promovat în Parlament o serie de oameni aflați în vizorul legii, îmbogățiți pe căi obscure. El îl
acuză direct, fără nicio implicatură, pe contracandidatul său: „Vadim minte”. De altfel, din
întregul discurs al lui Ion Iliescu reiese că discursul candidatului PRM este unul mincinos,
extremist. Iată de unde rezultă această presupoziție: „(...) ce rămâne din discursul domnului
Tudor dacă dăm deoparte minciunile, calomniile, jignirile și delirul politic, citatele anapoda și
alte floricele stilistice. Nimic.” Citatul continuă cu referiri la extremism, demagogie,
antioccidentalism, xenofobism.
În discursul său, Ion Iliescu merge pe cartea maturității, el adresându-se inclusiv
votanților PRM. Întregul discurs are un ton impersonal, candidatul PSD nu se adresează direct lui
Vadim Tudor, însă îi atribuie părți negative, dar e implicit că auditoriul știe clar la cine se referă.
Aceste forme impersonale de politețe negativă, de a te disocia de celălalt în mod elegant, pentru
a evita un atac la persoană, spun lucrurile cât mai general.
Referitor la atacul la persoană cu privire la vârsta sa, Ion Iliescu răspunde tot rațional și
competent, făcând apel la un citat din Ronald Regan – „Vă dau asigurări că nu voi exploata
tinerețea și lipsa de experiență a contracandidatului meu”, de unde reiese că liderul PRM nu are
experiență și este incompetent. Iliescu contracarează fără a intra în atacuri personale, așa cum
face Vadim Tudor. Așa cum spuneam, Ion Iliescu își construiește un ethos de politician
experimentat, moderat și responsabil, adept al democrației și al valorilor europene, o persoană
calmă, preocupată de binele național și de stabilitate. Ion Iliescu marșează pe competență,
profesionalism, pe sublinierea faptului că el este un om cultivat, care are pregătirea necesară
pentru a înțelege economia.

***
După analiza celor două discursuri, se profilează un tablou al strategiilor utilizate de candidați.
Astfel, Vadim Tudor a ales o abordare mai agresivă, bazată pe metafore și presupoziții
controversate, iar Ion Iliescu și-a construit discursul în jurul unui ethos de competență și
responsabilitate.