DISCURSUL POLITIC

f1q4qb

Motto:
“When I use a word”, Humpty Dumpty said in rather scornful tone, “it means just what I
choose it to mean- neither more nor less”
“The question is”, said Alice”whether you can make words mean so many different
things”
“The question is”, said Humpty Dumpty, “which is to be a master- that’s all” aLewis
Caroll,
Through the Looking Glassi

Introducere

Rindurile urmatoare isi propun si o analiza a discursului politic care va urmari modul de
realizare a anumitor strategii discursive, aspecte legate de conventionalizarea
comportamentului strategic la nivelul comunicarii politice si o descriere a strategiilor
comunicative bazate pe ambiguitate, pe reglare, adaptare (reactiva) a semnificatiilor in
functie de atitudinea receptorului (figuri de stil).
Retorica discursului politic va fi analizata din perspectiva identificarii unor strategii de
persuasiune. Problema stereotipului lingvistic prezent in discursul politic va fi analizata
pe baza trasaturilor sale identificatoare, de comunicare si caracterului cognitiv al acestuia.
Se va urmari verificarea tezei 72 conform careia stereotipurile lingvistice pot influenta
gandirea politica, dat fiind ca expresiile limbajului dureaza mai mult decat continutul
conceptual pe care-l exprima.
Numerosi autori 73 atrag atentia asupra importantei gandirii clare si logice asupr a
evenimentelor politice si a sistematicii rationale, atunci cand examinam idei, opinii si
argumente. Prin explorarea naturii termenilor politici se poate adesea identifica interesele
ascunse pe care le reprezinta.
Termenul “discurs politic” acopera diferite moduri in care limbajul si datele politice pot
fi folosite, de la conversatiile obisnuite la prezentari formale ale sefilor de atat si de
guverne, de la articole jurnalistice la acte si legi ale Parlamentului, de la simple statistici
in jurnale la analize complexe ale agentiilor guvernamentale.
Analiza discursului politic poate oferi solutii pentru intelegerea problemelor, solutiilor,
costurilor si efectelor, care conduc la succesul sau la esecul actului politic.
Limbajul si datele politicului pot fi, uneori, foarte greu de evaluat din cauza faptului ca
politica reprezinta o activitate sociala marcata in cel mai inalt grad de conflicte,
complexitate, ambiguitate si partizanat. Nivelul conflictual, ar gumental, pasional si
emotional tinde sa se situeze la cote maxime in domeniul politic.
In societatile moderne, relatile politice sunt foarte complexe si adesea greu de inteles,
reprezentand relatii de intrepatrundere intre gru puri si actori individuali care desfid orice
analiza sau chiar simpla observare a faptelor (de la relatii cauza-efect la conturararea
secventelor de evenimente de la inceput la sfarsit). Aceasta face ca procesul politic sa fie
ex trem de ambiguu iar un eveniment sa poata sa fie interpretat in numeroase moduri
(unele chiar contradictorii).
Politica este partizana iar actiunea politica isi are o riginea adesea in grupuri/indivizi care
incearca sa-si foloseaseasca pozitia impotriva altor grupuri. Actorii politici incearca sa
influenteze opinia publica deci, nu se poate vorbi de informatii obiective.

In fata obstacolele din calea intelegerii fenomenului politic, oamenii obisnuiti dar si
analistii politici incearca prin intoarcerea spre mituri, simboluri, ritualuri o solutie pentru
a simplifica
intelegerea problemelor ( prin intermediul argumentelor bazate pe metafore si analogii).
“Miturile si metaforele permit oamenilor sa traiasca intr-o lume in care cauzele sunt
simple si clare iar remediile la indemana. In locul unei lumi empirice complicate, oamenii
detin cateva mituri arhetipale relativ simple, in care inamicul conspirator si eroul salvator
atotputernic sunt personaje principale. In consecinta, oamenii se simt linistiti de calauzire,
siguranta si
incredere, mai degraba decat sa fie paralizati de teama, uluire si de o nedorita
responsabilitate personala in luarea deciziilor” aMurray Edelmani.

Etichete politice lingvistice

Politica poate fi interpretata si din perspectiva unei instante care aloca anumite resurse si
impune un set de valori sociale. Institutiile politice reprezinta organismele investite de
societate cu valori pe care societatea le respecta, cu evaluarea costurilor si a beneficiilor,
cu stabilirea recompenselor si a pedepselor sociale. O clasificare a resurselor politice
releva distinctia dintre resursele tangibile ( care pot fi direct observate si masurate -
alimente, arme, bani etc. si a caror importanta deriva din experienta, observarea, practica
personala) si cele intangibile (care nu pot fi direct observate si masurate, reprezentate, in
special, prin valori ca putere, libertate, nationalism, respect, demnitate, egalitate, drepturi,
justitie etc.).
Importanta acestei distinctii apare clar daca se iau in considerare diferitele tipuri de
simboluri necesare pentru a face referire la aceste resurse. Dupa o definitie acceptata,
simbolurile sunt elemente grafice (inclusiv cuvinte) pe care oamenii le folosesc pentru a
vorbi despre (si pentru a intelege) valori abstracte despre care nu se poate vorbi eficient
fara apel la forme simbolice
(de ex emplu, harti, steaguri, sigilii, embleme, sigle, fotografii ale liderilor, ale
evenimentelor eroice etc.).
M. Edelman observa ca, in mod obisnuit, se folosesc diferite tipuri de simboluri pentru
tipuri diferite de valori. acum ar fi simboluri concrete care tin locul sau trimit la lucruri
care nu pot fi observate si masurate direct; de exemplu, “Rusia foloseste mai multe
tancuri decit
SUA”in loc de : “Rusia are o forta militara mai mare decat SUA”i.
Analiza politica trebuie sa beneficieze de strategii clare pentru a face distinctia dintre
declaratiile politice care se bazeaza pe terminologii concrete sau abstracte. Argumentele
abstracte sunt mult mai greu de dezaprobat decat cele concrete si adesea se recurge la
folosirea lor (ca elemente emotionale ale dezbaterii politice). Bertrand Russell observa ca

“Pozitiile aparate cu pasiune sunt intotdeauna cele care nu au pe ce se sustine”. Analiza

politica este adesea blocata in fata avalansei de cu vinte abstracte sau de declaratii
emotionale.
Concepte politice precum putere, autoritate, legitimitate se sustrag sistematic unei analize

(riguroase) a discursului.

Mecanisme retorice : metafore si analogii

Folosirea metaforelor (implicite sau explicite) si a analogiilor reprezinta inca un element

de opacizare a discursului politic. Daca a influenta reprezinta ratiunea de a fi a clasei
politice, folosirea acestor figuri este expresia unui limbaj care isi propune intentionat mai
degraba sa convinga decat sa descrie o realitate.
Prin stabilirea unei legaturi de similaritate intre doua lucruri, aceste figuri de stil pot
conduce audienta la presupunerea ca, o data ce un lucru familiar este inteligibil si ceea ce
este nefamiliar va putea fi inteles daca este prezentat intr-o forma adecvata. Succesul unei
metafore sau a unei analogii consta atat in “prospetimea asocierii”, cat si in adecvarea la
conceptul desemnat. aIstoria discursului politic retine ca metafore care au determinat
succesul actiunii pe care au descris-o in cel de-al doilea razboi mondial, celebrele
formulari ale lui
Churchill: Italia ca “Ulcerul sangerand al lui Hitler” sau “coastele Mediteranei” /“The
soft underbelly of Europe” Locul cel mai vulnerabil al Europei/pantecele moale al
Europei” i.
A gandi prin analogii inseamna, in ultima instanta, a descrie un fenomen p rin referire la
altul, a substitui un fenomen cu altul (prin stabilirea unei legaturi intre ele).

Transferul imaginii prin asocieri reprezinta un mecanism prin care propaganda politica se
raporteaza cu veneratie la valori, categorii, institutii etc. respectate pentru prestigiul,
autoritatea lor simbolica in scopul asocierii imaginii proprii cu acestea. Aceasta asociere
simbolica “transfera” o parte din calitatile ideale ale valorilor asupra unor programe care
nu au de cele mai multe ori decat capacitatea de a contine termenii atribuiti acestor
concepte.
Simbolurile nelingvistice sunt larg folosite in cadrul acestei tehnici (crucea pentru
crestinism,
Uncle Sam pentru America, steagul pentru natiune etc.). Folosirea simbolurilor
-lingvistice sau nelingvistice- constituie o tehnica eficienta in manipularea emotionala a
publicului.
Simbolurile sunt folosite adesea pentru a sustine sau a contracara idei, programe, actiuni
etc. iar sensul lor depinde de perspectiva spectrului politic din care sunt transmise
mesajele.
Acesti termeni cu o deosebita valoare simbolica precum democratie, adevar, bine, interes
national pot aparea in diferite texte (in Constitutie de exemplu). Formulari de tipul
“democratie inseamna puterea poporului” sau “adevarul este mai presus de lege”
reprezinta texte care sunt reluate (la nesf arsit) in alte texte apartinind stilului politic,
jurnalistic etc. De aceea, se poate vorbi de o intertextualitate a discursului politic, in
masura in care este vorba de cele mai multe ori de “prezenta efectiva a unui text in
altul”aG.Genettei. Acest tip de intertextualitate pare sa reprezinte mai degraba forme ale
aluziei culturale in care aceste fragmente sunt fixate in memoria publica acum ar fi de
exemplu Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita…/Preot desteptarii noastre,
semnelor vremii profet (Mihai Eminescu) care este o aluzie la versurile Desteapta-te
romane … din poezia lui Andrei Muresanu, Un rasunet, devenita imn al Romaniei, unul
dintre simbolurile nationalei.

METAFORA

Analizele traditionale asupra limbajului politic au acordat o mica importanta studiului

metaforelor, interpretate, de cele mai multe ori, ca ornamente retorice care reprezinta, in
fond, o problema de stil si un aspect superficial al discursului politic.
Noile perspective74 asupra discursului politic au incercat, din contra, sa supraevalueze
rolul metaforei, in special, din perspectiva absolutizarii observatiei potrivit careia
“oamenii politici
isi aleg imaginile din domeniile care le sunt familiare sau care ii obsedeaza; jucandu-se
cu cuvinte, ei se descopera, se dezvaluie…” .
Metafora reprezinta o comparatie implicita. Pentru a o face ex plicita se folosesc diferite
mijloace lingvistice : “asemanator cu”, “ca” etc., fara ca prin aceasta sa i se afecteze
sensul.
Studiul discursului unui actor politic trebuie sa stabileasca un “inventar ” al metaforelor
folosite pentru a evidentia un sistem mai mult sau mai putin organizat sau mai mult sau
mai putin stabil de imagini. Astfel, analiza metaforelor dintr-un discurs poate demonstra
o preferinta a omului politic pentru unul sau mai multe domenii (care tin de registre
diverse cum ar fi cel militar, religios etc. sau care selecteaza cu predilectie elemente
cosmice, ale naturii etc.). Registrele care se plaseaza in prim- planul imagistic se
contureaza ca un domeniu coerent al discursului, atat ca importanta cantitativa, cat si ca
bogatie a semnificatiilor si complexitate a asociatiilor. Uneori se pun in evidenta registre
banale dar revelatorii pentru conceptia omului politic despre actiune si autoritate.

In concluzie, o metafora nu poate fi considerata izolat, ea trebuie integrata si interpretata

in sistemul din care face parte. O analiza sistematica a imaginilor folosite de un om
politic dezvaluie o retea semnificativa de teme, motive, asociatii stabile etc.
Pornind de la constatarea faptului ca discursul politic abunda in metafore, retorica clasica
propune trei explicatii posibile ale fenomenului:
1) Imaginile servesc la “a deghiza conceptele negative, ideile agresive, dezagreabile,
triste sau care contravin modestiei”75, deci, sunt folosite pentru disimularea propriilor
conceptii politice.
2) Metafora poate suplini lipsurile lexicului, daca limbile nu au destule cuvinte pentru a
ex prima bogatia ideilor, conceptelor, sentimentelor etc. Imaginile reprezinta deci o
necesitate a comunicarii si o sursa a crestivitatii lexicale.
3) Dintr-o anumita perspectiva, retorica este considerata un element esential al limbajului
si al gindirii. Metaforele ar reprezenta deci, o maniera de a gandi analogic, un mijloc de
cunoastere pe care il utilizam constant si care face apel atat la imaginatie cat si la ratiune
(interpretare echivalenta cu considerarea metaforei epistemologice in discursul stiintific).

Etichete si stereotipuri
Politicienii folosesc deseori metafore, analogii, asemanari referitoare la sfera semantica a
amenintarii ( ca dezastre naturale, razboaie), ceea ce constituie un exemplu de folosirea
“dramatica” a limbajului in politica. Mai putin dramatica dar cu mai mare impact este
insa folosirea etichetelor, stereotipurilor si a altor simboluri in discursul politic ( cu
scopul de a influenta actiunea politica). Unul dintre cele mai rezistente mecanisme
simbolice folosite de a lungul timpului l-a constituit simbolul limitei teritoriale (frontiere
internationale sau elemente topografice care separa culturi au fost frecvent folosite in
confruntari - armate sau economice).(Ramane de vazut ce importanta va mai avea acest
tip de simbol milenar in cadrul Europei unite).
Alte simboluri se concentreaza pe caracteristici transmise din generatie in generatie in
cadre culturale, care pot fi sociale (limba, religie, etnicitate) sau genetice (culoarea pieii,
statura, rasa). Un alt grup de simboluri se refera la anumite grupuri sociale (muncitori,
tarani, industriasi etc.)
Elitele politice recurg adesea in discursul politic la simboluri pentru a influenta politicile
publice. Separarea umanitatii pe criterii etnice, teritoriale, de clasa, contribuie la
(re)distribuirea valorilor. Adesea, simbolurile sunt alese pentru a compensa psihologic
lipsa resurselor tangibile. Etichetele de grup constituie factori determinanti pentru
conturarea deciziei politice. Aceste simboluri de grup reprezinta ceea ce Charles Eliott
numea
“confidence mechanisms ” (mecanismele increderii)- orice practica so ciala care permite
distribuirea inegala a resurselor intr-un mod discriminatoriu, dar o face intr-un mod in
care pierzatorii sunt convinsi ca sistemul este in esenta drept si ca au pierdut doar din
cauza propriilor defecte. 76
Un alt grup de etichete este cel care poate fi responsabil, in mare masura, de instigarea la
violenta intre diferite grupuri . Termeni ca fascist, nigger, rrom etc., par a fi etichete
lingvistice care implica in sfera semantica a termenilor respectivi conotatii mai ales la
nivelul trasaturii “±uman”.

Cuvintele mascheaza realitatea

Este interesant de urmarit in discursul politic felul in care limbajul influenteaza deciziile
politice, amorteste simturile, deghizeaza intentii si mascheaza costurile alegerilor politice
etc.
In eseul “Politica si limba engleza/ Politics and the English Language”, George Orwell
observa felul in care cliseele si jargonul repetate mecanic in discursul politic ascund
adevarul si contribuie la “poleirea” ideilor celor mai comune. Prin folosirea unor fraze cu
textura bogata - ritm, simetrie, cadenta etc. - dar sarace, aride in semnificatii, oamenii
politici pot masca natura sau impactul deciziilor neplacute si al actiunilor politice dure.
Prin folosirea frazelor lipsite de semnificatie pentru a descrie diverse probleme, actorii
politici cauta, de fapt, sa impiedice procesele rationale care analizeaza, clarifica,
evalueaza. Folosirea excesiva a limbajului figurat in discursul politic face dificila analiza
textelor. “Ceea ce audienta nu poate intelege, analistul politic 77 nu poate studia ( dar
merita sa incerce, cel putin pentru a surprinde repetabilitatea unor fenomene lingvistice si
a contura o “grila de interpretare” a acestora).

Propaganda. Tehnici speciale. Concepte universale

Motto : “all that glitters is not gold

Concepte universale care alcatuiesc un univers al valorilor pozitive, adanc inradacinate ,

in special prin norme socio-culturale, in constiinta oamenilor sunt frecvent folosite in
discursul politic. Acest univers ideatic isi are corespondenta in categoria termenilor ce
desemneaza abstracte de tipul civilizatie, crestinism, bine, drept, democratie, patriotism,
stiinta, medicina, sanatate, maternitate, dragoste etc. Cuvinte cu o incarcatura simbolica
exemplara - deoarece ex prima concepte pentru care se traieste, se lupta sau se moare.
Cuvinte care starnesc interesul audientei prin incarcatura lor semantica intotdeauna vie,
sugestiva, expresiva, emotionala.
Acesti termeni a caror sfera semantica acopera nivelul superlativului moral sunt adesea
folositi in propaganda in special pentru polisemantismul lor si pentru posibilitatea lor de
integrare in contexte extrem de diferite. Receptarea necritica a acestora de catre audienta
este un reflex al “scaderii rezistentei” in fata mesajelor construite pe edificiul acestor
termeni.
Strategiile propagandistice constau in folosirea acestor cuvinte pentru a determina
aprobarea fara rezerve si fara examinare a evid entelor. Aceste cuvinte sunt folosite
adesea ca scut pentru mascarea adevaratelor intentii ale oamenilor politici sau ale
programelor lor. Receptarea necritica a mesajelor propagandistice se bazeaza in special
pe formarea unor convingeri extrem de solide in jurul acestor concepte, in familie, in
scoala sau prin religie. De aceea, un discurs politic axat pe enuntarea acestor termeni va fi
receptat din perspectiva semnificatiilor/definitiilor pe care ni le-am format despre aceste
concepte apartinand unei ordini ideale. Nu este mai putin adevarat ca un discurs politic
nu poate evita apelul la aceste valori.

2. Eufemisme

“Procedeu lexical constand din atenuarea expresiei unei idei prin substituire sau
perifraza; in retorica, figura de gandire bazata pe acest procedeu…eufemismul apare : a)
pentru evitarea unor expresii triviale, crude sau impudice…; b) in evitarea unor expresii
insultatoare sau care ar putea fi interpretate astfel; c) in tabù-urile sociale sau religioase,
uneori cu valoare onomastica… Ca figura, eufemismul este de cele mai multe ori utilizat
ca rezultat al unui tabù, care duce la constructii metaforice ori simbolice.79”
O strategie discursiva destul de frecv ent folosita in discursul politic al propagandei
consta in folosirea eufemismelor in scopul linistirii publicului sau al “cosmetizarii” unor
fapte, evenimente etc. neplacute. Anumite schimbari de perspectiva asupra unor concepte
sau institutii atrag dupa sine modificari terminologice care tind spre semnificatii neutre.
Astfel, Ministerele de Razboi se transforma in Ministere ale Apararii (prin actualizarea
unei componente a razboiului care reprezinta, cel putin la nivelul intentiilor, politica
guvernelor in domeniu). Tendinta spre neutralizarea conotatiei negative a razboiului este
si un reflex al caderii in desuetitudine a razboiului clasic (neinformational), desi
evenimentele recente din
Iugoslavia par a infirma acest lucru. Francoise Thom sustinea in “Limba de lemn” ca
aceeasi realitate poate fi descrisa semantic, in functie de ideologia care o promoveaza, in
moduri diferite : “a cunoaste spatiul extraterestru” implica, in perioada divizarii lumii in
doua blocuri militare, doua fatete conceptuale - “a ex plora spatiul cosmic” (tendinta spre
neutralitate lingvistica pentru americani) si “a cuceri spatiul cosmic” pentru sovietici (ca
expresie a unei ideologii “razboinice”).
Datorita conotatiilor negative ce insotesc “razboiul” pe plan terminologic se manifesta o
tendinta de “mascare” a evenimentelor din aceasta sfera prin diferite eufemisme, care duc
la constructii metaforice ori simbolice. “Deconectarea” de la realitatile neplacute se
realizeaza printr-o terminologie complexa, care cunoaste diferite realizari sinonimice.
Aaron Delwiche descrie evolutia termenului “trauma provocata de razboi” in acest secol,
care, fara sa sufere o revolutie conceptuala a primit diferite desemnari, de la “soc cauzat
de explozie (shell shock)” in timpul primului razboi mondial, la “oboseala provocata de
lupta (combat fatigue)” in cel de-a doua conflagratie mondiala si, pana la “afectiune
datorata stressului posttraumatic (post traumatic stress disorder)” in timpul Razboiului
din Vietnam. Ultimul termen apare ca rezultat al unui tabù deoarece in structura sa nu se
mai regaseste nici un element evocator al razboiului.

Folosirea eufemismelor cu valoare onomastica poate reflecta uneori cinismul prost

disimulat al unui guvern pacificator care denumeste o racheta cu mare putere distructiva
“Peace keeper”. Tot in categoria eufemismelor onomastice intra si desemnarile “af
ective” ale bombelor nucleare din al doilea razboi mondial - “Little Boy” si “Fat Boy”.
Inexactitatile terminologice din discursul politic sunt preluate si raspandite cu
generozitate de presa, ceea ce conduce in cele din urma la a considera ca “a controla
imaginea devine valoarea care calca totul in picioare”. Schimbarea perspectivelor
presupune existenta unor pseudosinonime a caror aplicabilitate tine seama de contextul
extralingvistic si de intentiile de comunicare adecvate acestuia. Astfel, in context de r
azboi, “pierderi civile“ este inlocuit cu “pagube colaterale” care apartine jargonului
juridic-militar si, in consecinta, are avantajul de a fi mai
“opac”.