GEOPOLITICA SUA.

Realizat: LAZĂR MARIA

Masterandă, gr. 127
Anul I, FF
 EXCEPȚIONALISMUL versus MISIONARISMUL SUA

 Înțelegerea Americii şi a fenomenului Statelor Unite în lumea internațională nu

poate fi desprinsă de conceptul excepționalismului american: America
(auto)percepută ca o republică aparte, diferită, unică prin propensiunea sa spre
valorile universale ale democrației şi libertății.
 Deşi controversată, uneori repudiată sau de-a dreptul ridiculizată, ideea
conform căreia America şi americanii sunt un popor, o națiune deosebită, cu un
destin special, bazat pe credința în vigoarea valorilor libertății şi ale
individualismului este adânc înrădăcinată în caracterul american.
 Populația americană reacționează pozitiv în procentaje, peste 90%, la declarația
„sunt mândru să fiu american“, decât cetățenii altor state – francezi, germani,
ruși sau britanici – în raport de propria lor apartenență cetățenească.
 Plecând de la diferenţele, considerate uimitoare, între noua societate
americană şi vechea Europă, Alexis de Tocqueville a şi folosit pentru
prima dată termenul de excepțional – excepţionalism în legătură cu
America şi societatea americană. Acelaşi Tocqueville, într-o frază care se
pare că-i aparţine (adesea citată de personalităţi americane, de la
președintele Eisenhower sau preşedintele Bill Clinton), emitea judecata
apropiată de semnificațiile excepţionalismului conform căreia
„America este mare pentru că este bună şi, dacă ea va înceta
vreodată să fie bună, va înceta să fie mare“.
 ”Binele“ are în America definiții precise şi standarde dezvoltate în jurul
conceptelor de libertate individuală, egalitate de șanse şi democrație.
Vedem lupta pentru bine, pentru înfrângerea totală a răului în filme cu
personaje precum Luke Skywalker sau eroii navei Enterprise din „Star
Trek“, gata sa se sacrifice pentru idealuri înalte în apărarea principiilor
libertății.
 John Adams, Abraham Lincoln în susținerea
misionarismului.
 Ideea unei misiuni speciale a Americii i-a marcat profund pe părinții fondatori ai
națiunii.
 John Adams, unul din cei mai importanţi exponenţi ai proiectului revoluţionar
american, scria încă din 1768 că apariţia Americii trebuie considerată precum
„deschiderea unei mari scene şi creaţii în Providenţa pentru iluminarea
ignorantului şi emanciparea părţii înrobite a omenirii pe tot pamântul“.
 Reflectând la sensul misionar al întreprinderii şi operei părinţilor fondatori ai
Americii, Abraham Lincoln spunea că aceştia „au înţeles să introducă un
standard maxim pentru societatea liberă, care să fie familiar tuturor şi slujit de
toţi; observat constant şi urmărit constant şi chiar dacă niciodată perfect atins,
măcar aproximat şi prin aceasta răspândindu-se continuu, adâncindu-şi influenţa
şi argumentând fericirea şi valoarea vieţii pentru toţi oamenii de toate culorile,
pretutindeni“.
 Shlessinger avea însă ceva important de demonstrat în privinţa efectelor exceselor tentației
misionarismului, atât pentru sufletul american, cât şi pentru lumea exterioară Americii. Mai
mult, el a căutat să argumenteze, în ceea mai fascinantă carte scrisă vreodată despre America,
cum tradiția originară a Americii, cea inițiată de chiar „părinții fondatori ai națiunii“, este
legată de conceperea „noii lumi“ în sensul unui „experiment“ (politic şi ideatic) şi nu neapărat
al unui „destin“ implacabil.
 America a ajuns relativ repede la scara istoriei cea mai importantă putere a lumii, o putere greu
de egalat din punct de vedere militar şi economic, într-un fenomen de polarizare şi de
ascendență în relațiile internaţionale nemaiîntâlnit practic de la Imperiul Roman
 Tensiunea între excepționalismul american (America înțeleasă ca având o misiune specială în
universul internaţional, expresie a unui destin ales) şi conceperea în sens geopolitic, a rolului
Americii în relațiile internaţionale (America sub „semnul experimentului“, cum spunea
Schlessinger) străbate ca un fir roșu istoria diplomației americane, a politicii sale externe şi de
securitate, afectându-le ritmul şi formele de exprimare dar şi substanța încă de la apariția
tânărului stat în lume.
 Una din modalitățile de manifestare a acestei tensiuni
permanente între excepționalism şi geopolitică privește relația
complicată, chiar ciudată, dintre idealismul şi realismul politicii
externe americane. Idealismul e formula totală prin care rolul
Americii în relațiile internaţionale este asumat prin depășirea
condiției şi constrângerilor geopoliticii clasice, a echilibrelor de
putere, prin abordarea sistemului internaţional în lumina unor
principii şi standarde considerate ca fiind universal valabile.
 În orice eveniment extern în care se regăseşte America, fie ca
este vorba de război, de negocieri diplomatice sau de o
conferinţă de pace, expresia idealismului este prezentă sub formă
înţelegerii democraţiei ca factor primordial de realizare a
stabilităţii, a păcii în relaţiile internaţionale. 
 Woodrow Wilson & Henri Kissinger
perspectiva idealistă & perspectiva realistă
 Exponenții cei mai importanți ai filosofiei americane idealiste şi ai perspectivei
realiste au fost preşedintele Woodrow Wilson şi fostul secretar de stat Henri
Kissinger.
 Analiza comparativă a gândirii şi acțiunii politice ale celor doua mari
personalități, chiar dacă provenind din timpuri istorice diferite, e poate cea mai
revelatoare în ceea ce privește, pe de o parte, semnificația idealismului şi
semnificația realismului în politica externă americană, iar pe de altă parte,
expresia acestor direcții, aparent opuse, de interpretare a lumii internaţionale în
relațiile externe ale Americii.
 Idealismul lui Woodrow Wilson şi creația sa politică la care
probabil a ținut cel mai mult - Liga Națiunilor - au cedat
repede în fața realităților dure ale geopoliticii şi ale
politicilor bazate pe echilibrele reale de putere, care au
caracterizat secole la rând natura diplomației şi strategiei
marilor puteri europene.
 Prima experiență internațională majoră a Americii, care a
adus acest stat tânăr în miezul refacerii ordinii politice
europene şi internaţionale viciate de un război devastator, a
arătat cât de departe era totuși idealismul american,
colorat în nuanțele sale „excepţionaliste”, de realitățile
structurale ale unui sistem internaţional fixat încă, atât din
punct de vedere al concepției, cât şi ca mod de exercițiu al
diplomației, în paradigma echilibrului de putere, ca factor
primordial de structurare a ordinii şi stabilității
internaţionale
 Henri Kissinger a fost exponentul
cel mai rafinat al ultimului tip de
abordare a politicii internaţionale –
echilibrul de putere. El l-a convins
pe Președintele Richard Nixon,
într-o perioadă dură a războiului
rece, că trebuie întotdeauna să ne „
amintim că singurele etape în
istoria lumii în care am avut
perioade extinse de pace sunt cele
în care a existat echilibrul puterii”
şi „că atunci când o singură
națiune devine infinit mai
puternică în relație cu potențialul
său competitor se ivește pericolul
războiului”. 
 Stând la baza identității americane, a imaginii despre sine a Americii,
excepționalismul nu a putut părăsi niciodată modul specific de navigare
prin universul politic internaţional a statului american. Fie că e vorba
de metafora „crezului american”, a „visului american” sau a
„misionarismului moral”, excepționalismul a impregnat întotdeauna
politica externă americană, definind sensul şi semnificațiile angajării
acestui stat în relațiile internaţionale, în conceperea stabilității şi a
securităţii în ordinea globală.
 Problema e că excepționalismul, convingerea existenței unui „destin”
special al Americii, duce inevitabil spre unilateralism, adică spre o
gândire şi acțiune politică şi strategică care tinde să tina foarte puțin
cont de alte perspective asupra modului de formare a ordinii şi
stabilității în lumea internațională. Din punct de vedere existențial şi
geopolitic duce la o interpretare absolutistă a securităţii, la tentația de
a obține invulnerabilitatea (faptul că America este despărțită prin ocean
de restul lumii a întreținut şi stimulat istoric o asemenea interpretare).
 Unul dintre cei mai mari secretari de stat
din istoria Americii, John Quincy Adams,
avertiza încă din secolul al XIX-lea asupra
pericolelor la care s-ar expune o Americă
decisă să se aventureze „în căutare de
monștri pentru ai distruge.
 tot Adams spunea că dacă America va face
acest lucru, adică va alerga cu obstinație
după monștri, chiar şi sub bannerul
„independenței şi libertății națiunilor”,
„maximele fundamentale ale politicii sale
s-ar putea schimba insesizabil de la
libertate la forţă”, astfel încât America „nu
ar mai fi stăpâna propriului său spirit”.
 „Latura „misionaristă” a excepționalismului a condus şi va conduce
America spre asumarea continuă de angajamente dificile şi implicarea sa în
acțiuni care pot depăși în multe instanțe logica unei diplomații şi strategii
cântărite sub semnificația posibilităților.

De-a lungul istoriei moderne a Americilor,

Statele Unite au fost puterea economică, militară și politică proeminentă a regiunii.
În acest timp, au existat relativ puține
războaie sau acte de terorism în America. Cu toate acestea, aceasta nu înseamnă
că regiunea a fost liberă de provocări geopolitice. Probleme transnaționale
precum comerțul cu droguri, migrația în masă și instabilitatea politică au produs
decenii de conflicte, pe care Statele Unite și alți lideri regionali s-au străduit să le
abordeze. Mai mult decât atât, China contestă din ce în ce mai mult influența
Statelor Unite în regiune prin comerț, diplomație și chiar o cursă pentru a explora
resursele naturale nou accesibile ale unui cerc arctic care se încălzește.
 Statele Unite modelează America cu o influență
uriașă
Statele Unite ale Americii sunt cea mai puternică țară din America.
A căutat să joace acest rol încă din anii 1800, când președintele James Monroe a avertizat
puterile europene împotriva amestecului în regiune.
Aproape un secol mai târziu, președintele Theodore Roosevelt a adăugat
avertismentului lui Monroe, promițând că va interveni în orice țară regională pe care
Statele Unite o consideră slabă, instabilă sau vulnerabilă în orice alt mod la influența străină.
Astăzi, Statele Unite sunt cel mai mare partener comercial al Americii Latine, reprezentând mai
mult de două ori mai mult comerț decât următorul cel mai mare partener, China.
Din punct de vedere politic, Statele Unite iau decizii care modelează regiunea,
de la elaborarea de noi politici de imigrare până la rescrierea acordurilor comerciale.
Și în ceea ce privește securitatea, Statele Unite – singura putere nucleară din regiune
– sunt, de asemenea, greutatea militară indiscutabilă a Americii,
cheltuind de peste șase ori mai mult pentru apărare decât restul regiunii la un loc.
Statele Unite au căutat de mult să exercite influență în întreaga regiune –
în special în timpul Războiului Rece, când Statele Unite au sprijinit loviturile de stat și au
susținut oamenii puternici pro-americani în încercarea de a îndepărta comunismul.
 PIB este de SUA cheltuie
două ori mai în domeniul
mare militar de 6
comparativ cu ori mai mult
celelalte țări decât celelalte
din America țări din
America

Jumătate din
exportul Populația SUA
statelor de pe este cea mai
continentele numeroasă,
americane comparativ cu
revine SUA. celelalte state din
America
 China își mărește influența în America Latină
China a devenit un partener din ce în ce mai important pentru America Latină în chestiuni de
diplomație, securitate și economie în ultimele două decenii.
Investițiile chineze în America Latină implică în mare măsură materii prime
precum mineralele, soia și petrolul.
În plus, în ultimii ani, companiile chineze au început să finanțeze proiecte de infrastructură în
America Latină, ca parte a Inițiativei Belt and Road a guvernului chinez pentru a finanța
infrastructura la nivel mondial.
De exemplu, din 2005, companiile chineze au câștigat contracte pentru a construi aproximativ
douăzeci de porturi noi în regiune și au urmărit cel puțin alte douăzeci de proiecte de construcție
de drumuri și poduri numai în Bolivia. Băncile de stat chineze sunt, de asemenea, cei mai mari
creditori pentru guvernele și întreprinderile din America Latină, împrumutând peste
140 de miliarde de dolari din 2002. Această pârghie economică în creștere poate avea consecințe
politice. În 2017 și 2018, Republica Dominicană, El Salvador și Panama au încetat să mai
recunoască Taipei ca guvern legal al Chinei și, în schimb, au ales să stabilească relații
diplomatice cu Beijingul.
 Comerțul regional cu droguri lasă un bilanț
mortal
Comerțul ilicit de droguri din regiune produce violențe uriașe și are ca rezultat zeci de mii de
decese prin supradoză în fiecare an. De la producție la distribuție, această provocare se întinde
pe America. Cultura de coca, de exemplu, este cultivată predominant în America de Sud,
rafinată în cocaină și introdusă ilegal în America, în principal în Statele Unite – cel mai mare
consumator de droguri din America. De-a lungul acestui proces, cartelurile criminale incită la
violență extinsă, adesea alimentată de arme și arme care sunt introduse ilegal din Statele Unite.
În 2018, peste treizeci și trei de mii de oameni au murit în Mexic, mulți din cauza violenței legate
de droguri. Între timp, cartelurile din America Latină produc și introduc ilegal droguri precum
heroina în Statele Unite, unde supradozele de opioide ucid peste nouă sute de oameni săptămânal.
Cartelurile mexicane au început, de asemenea, să producă un nou opioid sintetic numit fentanil,
cu substanțe chimice obținute din China. De cincizeci de ori mai puternic decât heroina, fentanilul
s-a răspândit rapid în Statele Unite în ultimii ani, provocând peste treizeci și două de mii
de decese doar în 2017.
 Cuba provoacă izolarea politică prin diplomația
doctorală
Cuba Challenges Political Isolation Through Doctor Diplomacy

În ciuda faptului că este o țară izolată, autoritara, cu doar unsprezece milioane de oameni,
Cuba rămâne activă la nivel internațional printr-un export crucial: medicii. Țara are cei mai
mulți medici pe cap de locuitor din lume, iar în 2018 Cuba a exportat cincizeci de mii de
medici pentru a lucra în aproape șaptezeci de țări. La scurt timp după revoluția din 1959,
când noul guvern comunist a implementat educația gratuită și asistența medicală universală,
Cuba a început să trimită o „armata de haine albe” aliaților din străinătate. Cuba își folosește
diplomația medicală pentru a genera aproximativ 11 miliarde de dolari pe an și, deoarece
țara suferă o penurie regulată de bunuri de bază, pentru a face troc pentru mărfuri la preț
redus. De exemplu, în Venezuela, un puternic aliat cubanez, mii de medici cubanezi lucrează
în schimbul petrolului mai ieftin. Totuși, programul nu este lipsit de critici: unii medici acuză
guvernul Cubei că își buzunează o mare parte din salarii, iar alții și-au exprimat disconfortul
că lucrează în Venezuela, susținând că au fost instruiți să ofere îngrijire numai pacienților
care susțin regimul Maduro.
Țări cu cel mai mare număr de medici raportat la populație
Cuba are mai mulți medici la 1.000 de locuitori decât orice altă țară din lume.

Datele pentru fiecare țară provin din ultimul an disponibil.

Mexic limitează migrația din America Centrală în Statele
Unite

Mexicul s-a transformat dintr-o sursă majoră de imigrație fără acte în Statele Unite într-un
partener important al SUA în limitarea acestei migrații.
În 2018, aproximativ 150.000 de mexicani au fost reținuți la granița de sud a SUA, în scădere
față de un vârf de peste 1,6 milioane în urmă cu douăzeci de ani.
Începând cu 2014, migranții din țările din Triunghiul de Nord,
El Salvador, Guatemala și Honduras, au depășit pentru prima dată migranții din Mexic.
Președintele Barack Obama a contribuit pentru a reține migranții din
Triunghiul de Nord în Mexic, mai degrabă decât în ​Statele Unite, prin finanțarea și instruirea
agențiilor mexicane de aplicare a frontierei. Deși acest lucru a dus la o scădere a numărului
de rețineri la granița de sud, i-a determinat și pe migranți să încerce rute diferite și mai
periculoase către granița cu SUA. Când numărul migranților din țările Triunghiului de Nord
care intră în Statele Unite a început să crească din nou în 2018, președintele Donald J. Trump
a amenințat că vor impune tarife pentru mărfurile mexicane.
Americanii nu au o cooperare regională semnificativă
Organizații regionale care promovează o cooperare semnificativă în America.
 Organizația Statelor Americane (OSA), fondată în 1949 pentru a promova democrația,
drepturile omului, securitatea și dezvoltarea economică, cu sediul în Statele Unite,
este văzută de unele țări din America Latină ca un vehicul al intereselor SUA. Atât OSA,
cât și Grupul de la Lima, o altă organizație regională, au cerut liderului autoritar al Venezuelei
Nicolás Maduro să demisioneze, fără niciun rezultat.
Pentru a contracara influența SUA, mai multe guverne latino-americane au fondat
 Uniunea Națiunilor din America de Sud (UNASUR) în 2008 și
 Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibe (CELAC) în 2011. Ambele organizații
s-au întâlnit doar de câteva ori și au primit recent critici aspre pentru că nu au intervenit în
criza umanitară din Venezuela. UNASUR s-a prăbușit după ce mai mult de jumătate din țările
sale și-au suspendat calitatea de membru în 2018. Pentru a o înlocui, liderii de dreapta din
Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Guyana, Paraguay și Peru au fondat
 Forumul pentru Progres și Dezvoltare. din America de Sud (PROSUR), o altă organizație
regională menită să încurajeze cooperarea politică. Mulți experți se tem că PROSUR va deveni
prea legat ideologic de politicile de dreapta și nu va putea promova o mai mare unitate regională.
 AOS - Organizația Statelor Americane este o organizație
internațională, cu sediul la Washington, DC, Statele Unite ale Americii.
Această organizație cuprinde 35 de state independente din ambele
America, dar participarea Hondurasului a fost suspendată în urmare a
loviturii de stat din 28.06.2009

AOS - Organizația Statelor Americane

CELAC - Comunitatea Statelor Latino-
Americane și Caraibiene
UNASUR - Uniunea Națiunilor Sud-
Americane
PROSUR - Forumul pentru Progresul și
Integrarea Americii de Sud.
 CELAC - Comunitatea Statelor Latino-Americane și
Caraibiene este un bloc regional format din state latino-
americane și caraibiene, înființat pe 23 februarie 2010.
Este alcătuit din 33 de state suverane, reprezentând
aproximativ 600 milioane de oameni. Din bloc nu fac parte
Statele Unite și Canada.

UNASUR - Uniunea Națiunilor Sud-Americane, până în

aprilie 2007 denumită Comunitatea Sud-Americană a Națiunilor,
este o organizație politică și economică regională, fondată de 12
state din America de Sud.
 PROSUR - Forumul pentru Progresul
și Integrarea Americii de Sud.
 Grupul de la LIMA

Grupul de la Lima (în spaniolă: Grupo de Lima) este

o organizație internațională creată pentru a rezolva
criza politică din Venezuela. A fost fondată la
8 august 2017 în orașul peruan Lima, după care
și-a primit numele. Grupul
includea în calitate de țări participante majoritatea
statelor din America de Sud și Centrală, precum și
Canada și Sfânta Lucia.
Uruguay, Barbados, Grenada, Jamaica, precum și
Statele Unite și Uniunea Europeană și-au exprimat
sprijinul pentru organizație fără a deveni membri.
Mai târziu, Argentina și Sfânta Lucia s-au
retras din acest grup de contact.
Lumea divizată în legătură cu criza politică din
Venezuela
Venezuela se află în mijlocul unei crize politice care a divizat țara și lumea.
În ianuarie 2019, Juan Guaidó, liderul opoziției Adunării Naționale, a declarat
nelegitimă președinția lui Nicolás Maduro și a cerut un nou guvern interimar.
Astăzi, atât Guaidó, cât și Maduro pretind că sunt președintele legitim al Venezuelei.
Majoritatea țărilor din America Latină, Parlamentul European și Statele Unite
recunosc afirmația lui Guaidó.
Statele Unite au condus sancțiunile împotriva guvernului lui Maduro, care refuză
să cedeze puterea. Administrația Trump a sugerat pe scurt că intervenția militară
împotriva lui Maduro era în curs de examinare, iar în martie 2020 l-a pus sub
acuzare pe Maduro pentru acuzații de narcoterorism.
Pe de altă parte, China, Cuba și Rusia susțin regimul Maduro, un partener comercial
de încredere, care oferă consilieri militari pentru a-și proteja guvernul și cumpără
petrol și mărfuri venezuelene în opoziție cu sancțiunile conduse de SUA.
Organizațiile regionale și internaționale s-au dovedit ineficiente în a media acest
impas politic, care a exacerbat o criză economică și umanitară în Venezuela,
marcată de penurie masivă de alimente și fuga a milioane de oameni din casele lor.
 Încălzirea globală aduce concurență în
Cercul Arctic
Țările încep să concureze pentru resursele naturale și rutele comerciale
inaccesibile anterior din Cercul Arctic, pe măsură ce schimbările climatice
ridică temperaturile globale și topesc ghețarii. Peisajul arctic în schimbare dezvăluie
zăcăminte vaste de petrol, gaze naturale și alte minerale valoroase.
Între timp, topirea gheții deschide noi rute maritime, care ar putea permite bărcilor să-și
reducă câteva săptămâni de călătorie, scăzând costurile de transport internațional.
Opt țări din întreaga lume se învecinează cu Arctica și folosesc diferite strategii pentru
a-și promova interesele naționale acolo.
În America, Canada desfășoară anual exerciții militare arctice, în timp ce Statele Unite
desfășoară experimente științifice extinse pentru a înțelege mai bine regiunea despre care se
crede că găzduiește 13% din zăcămintele de petrol nedescoperite ale lumii și 30% din
rezervele de gaze naturale nedescoperite.
Dincolo de Americi, Rusia dezvoltă o strategie arctică mai agresivă, revendicând teritoriu în
jurul Polului Nord.
Chiar și China, care nu se învecinează cu Arctica, își extinde amprenta prin turnarea banilor în
noua infrastructură de extracție a gazelor naturale de-a lungul coastei arctice a Rusiei.
 De ce incendiile din Amazon sunt problema lumii
Pădurea tropicală amazoniană apără lumea împotriva schimbărilor climatice, absorbind
miliarde de tone de carbon din atmosferă. Însă, pe măsură ce defrișările se extind, oamenii
de știință avertizează că pădurea ar putea deveni, în schimb, un emițător major de carbon,
cu potențial consecințe grave pentru planetă. În Brazilia, unde se află peste jumătate din
pădurea tropicală, ratele defrișărilor au crescut după alegerea din 2018 a președintelui Jair
Bolsonaro, care a pus sub semnul întrebării știința climatică și a candidat pe o platformă de
deschidere a Amazonului către dezvoltarea economică. Fermierii și fermierii au început să
dea foc pentru a face pământul potrivit pentru activitățile lor, iar între august 2018 și iulie
2019 Amazon a pierdut teren echivalent cu de douăsprezece ori dimensiunea orașului New
York. Liderii mondiali au contribuit anterior la finanțarea conservării Amazonului. În 2019,
alarmați de incendiile din Amazon și de repercusiunile lor globale, i-au extins lui Bolsonaro
o ofertă suplimentară de 22 de milioane de dolari pentru a controla situația. Dar Bolsonaro a
refuzat inițial, insistând că este dreptul țării sale de a gestiona Amazonul brazilian. Având în
vedere ramificațiile climatice globale ale pierderii pădurii tropicale, unii experți cred că
sancțiunile - cum ar fi boicotarea turismului, sancțiunile și tarifele - ar putea fi necesare
dacă Brazilia refuză să limiteze această situație.