Norme conflictuale privind contractul de comerţ internaţional în sistemul de

drept al Statelor Unite şi cel al Venezuelei

Revista Ars Aequi, nr. 10/2020, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2021, p. 223-

Av. Lect. dr. Trandafirescu Bogdan Cristian

Universitatea Ovidius Constanţa,
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Abstract
Even if European private international law represents the origin of numerous
fundamental conflicting solutions, the legal world is not limited to the European space and
there are numerous interesting developments across the ocean in the American space.
The great scheme of conflicting rules remains constant – first, ascertaining the
applicable law of the agreement by the parties’ will and second, ascertaining subsidiary
solutions applicable when such a will has not been expressed.

1. Norme conflictuale privind contractul de comerţ internaţional în sistemul de

drept al Statelor Unite ale Americii
Dreptul Statelor Unite ale Americii aparţine familiei de common-law, iar aceasta se
reflectă şi asupra regulilor aparţinând dreptului internaţional privat. În cele ce urmează ne
vom referi la Restatement of Conflict of Laws (Second) şi la Uniform Commercial Code
(Codul Comercial Uniform)1.
Şi în dreptul internaţional privat american se face distincţia tradiţională între
desemnarea de către părţi a legii aplicabile contractului şi determinarea acesteia în lipsa
exprimării voinţei părţilor.
Desemnarea lex contractus de către părţi Concepţia tradiţională în dreptul
internaţional privat american nu permitea părţilor să determine prin voinţa lor concordantă
legea aplicabilă contractului, se considera că dacă un contract era încheiat într-un stat „nu ar
folosi cu nimic părţilor să îşi dorească să fie în alt stat” („it should not do the parties any good
to wish they were in another”) (Gerli&co. v. Cunard Steamship Co., 1931) 2. Prima ediţie a
Restatement Conflict of Laws (1934) făcea distincţie între problemele privind capacitatea
părţilor, forma contractului şi validitatea acestuia, supuse locului încheierii contractului şi
problemele privind executarea supuse principiului lex loci solutionis (art. 332) 3.
1
Restatements reprezintă expuneri sistematice neoficiale ale regulilor formate în jurisprudenţă, cu adăugarea
celor mai bune note de doctrină., realizate de către Institutul American de Drept (American Law Institute).
Restatements sunt compilaţii metodice, asemănătoare digestelor, sub formă de articole ale jurisprudenţei din
anumite domenii ale common law. Această codificare non-instituţională priveşte domenii diverse, aşa sunt:
Restatements on: Contracts -1932; Agency – 1939; Torts – 1934/1937; Conflict of Laws - 1934; Property Law –
1936 etc. (a se vedea Adrian Severin, Elemente fundamentale de drept al comerţului internaţional, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 2004, p. 343-344). Prima ediţie a Restatement on Conflict of Laws datează din 1934, iar a doua
a fost adoptată în 1969 şi publicată în 1971 (Westlaw Database Directory,
http://directory.westlaw.com/scope/default.asp?db=REST-CONFL&RS=IT2.1&VR=0100).
Codul Comercial Uniform (C.C.U.) a fost întocmit de către Institutul American de Drept împreună cu
Conferinţa comisiilor privind legile uniforme ale statelor. Statele americane au adoptat Codul comercial
uniform, cu excepţia statului Lousiana (Lousiana nu a putut să îşi însuşească C.C.U. întrucât prin soluţiile sale
acest cod reflectă o concepţie de common law în contradicţie cu sistemul de civil law practicat în acest stat).
2
Herma Hill Kay (coord.), Conflict of Laws, Ed. Thomosn West, Chicago, 2004, p. 131.
3
Bernard Hanotiau, Le droit international privé américan. Du premier au second Restatement of the Law,
Conflict of Laws, L.G.D.J., Paris, 1979, p. 227-228.
 A două ediţie a Restatement Conflict of Laws permite părţilor să desemneze legea
aplicabilă contractului, introducând însă două limitări: a) între legea aleasă de părţi şi raportul
juridic respectiv nu este nici o legătură substanţială sau nu există o bază raţională pentru
alegerea făcută; b) aplicarea legii alese ar fi contrară unei politici fundamentale (fundamental
policy) a statului care prezintă un interes material mai mare (materially greater interest) în
determinarea legii aplicabile (secţiunea 187)4. Codul Comercial Uniform confirmă aceste
reguli (secţiunea 1-105).
În comentariile secţiunii 187 se arată că este de preferat ca părţile să facă o alegere
expresă a legii aplicabile, însă nu este exclusă nici determinarea lex contractus pe baza
voinţei tacite a părţilor.
Determinarea lex contractus în lipsa exprimării voinţei părţilor Contractul este
supus, în lipsa exprimării voinţei părţilor, legii care prezintă cele mai strânse relaţii cu acesta,
determinată pe baza următoarelor puncte de legătură: a) locul încheierii contractului; b) locul
negocierii; c) locul executării; d) locul unde se află obiectul contractului; e) domiciliul,
reşedinţa, naţionalitatea, sediul părţilor. Dacă locul negocierii şi locul executării contractului
se află în acelaşi stat se va aplica cu necesitate legea acelui stat (art. 188)5.
În privinţa formei contractului, potrivit concepţiei tradiţionale, acesta era considerat
valid dacă respecta condiţiile stabilite de legea locului unde a fost încheiat (Decizia Curţii
supreme din Massachusetts 125 Mass. 374 din 1878 în cauza Seth M. Milliken & others vs.
Sarah A. Pratt). Se consideră că perfectarea contractului a avut loc acolo unde oferta a fost
acceptată. Regula de mai sus a fost confirmată de secţiunea 332 din prima ediţie a
Restatement of Conflict of Laws. Această concepţie rigidă a fost abandonată în ediţia a doua,
astfel, dacă părţile nu au ales o lege aplicabilă, validitatea contractului este apreciată în
funcţie de legea care prezintă cele mai strânse legături cu acesta. Cu alte cuvinte legea care
guvernează fondul va guverna şi forma contractului6.

2. Norme conflictuale privind contractul de comerţ internaţional în sistemul de

drept al Venezuelei
La nivelul Americii latine, sistemul de drept internaţional privat al Venezuelei
prezintă o semnificaţie deosebită, având în vedere faptul că a exercitat o influenţă deloc
neglijabilă asupra dreptului internaţional privat al altor ţări din zonă şi chiar asupra soluţiilor
reţinute de Convenţia de la Ciudad de Mexico din 1994 privind legea aplicabilă contractului
internaţional7.
Adoptarea Legii venezuelene privind raporturile de drept internaţional privat are un
istoric îndelungat; noi ne vom rezuma să arătăm doar că prima etapă a acestui proces a avut
loc în 1958, când Ministrul justiţiei a constituit o comisie de specialişti în scopul redactării
unui proiect de lege. Comisia a finalizat proiectul în 1963, însă abia în 1998 (pe data de 7
aprilie) a fost adoptată Legea privind raporturile de drept internaţional privat, intrată în
vigoare anul următor.
Legea din 7 aprilie 1998 este compusă din 64 de articole organizate în 12 capitole.
În continuare vom prezenta doar acele reglementări din lege interesând contractul de comerţ

4
Pentru textul integral al art 187 din Restatement Conflict of Laws a se vedea site-ul Chicago-Kent College of
Law, http://www.kentlaw.edu/perritt/conflicts/rest187.
5
Pentru textul integral al art. 188 din Restatement Conflict of Laws a se vedea site-ul Chicago-Kent College of
Law: http://www.kentlaw.edu/perritt/conflicts/rest188.html.
6
Bogdan Cristian Trandafirescu, Cadrul uniform al contractului de comerţ internaţional, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 50-52.
7
Gonzalo Parra-Aranguren, La loi vénézuélienne de 1998 sur le droit international privé, Revue critique de
droit international privé, nr.2/1999, p. 213.
internaţional (dispoziţiile generale ale Capitolului I, normele conflictuale privind obligaţiile –
Capitolul VI şi normele conflictuale privind forma actelor juridice – Cap VIII)8.
În primul articol se stabileşte o ierarhizare între normele conflictuale chemate să
determine legea aplicabilă: a) normele conflictuale conţinute în convenţii internaţionale la
care Venezuela este parte; b) în lipsa unor asemenea norme uniforme se vor aplica normele
de drept internaţional privat venezuelene; c) aplicarea metodei analogiei; d) aplicarea
principiilor generale ale dreptului internaţional privat general acceptate.
Retrimiterea de gradul II este exclusă, fiind permisă doar retrimiterea de gradul I
(art. 4).
Excepţia de ordine publică este reglementată strict, legea străină (determinată
potrivit normelor conflictuale) nu va fi înlăturată decât atunci când aplicarea sa ar contraveni
clar principiilor fundamentale de ordine publică (ale sistemului de drept venezuelean) (art. 8).
În privinţa normelor de poliţie, acestea sunt definite ca acele norme imperative,
aparţinând sistemului de drept venezuelean, adoptate special pentru a reglementa raporturi
juridice cu element de extraneitate (art. 10). Spre deosebire de Convenţia de la Ciudad de
Mexico din 1994, legea venezueleană nu permite luarea în considerare şi a normelor de
poliţie aparţinând altor sisteme naţionale de drept, în măsura în care acestea prezintă o
anumită legătură cu raportul juridic avut în vedere.
Contractele cu element de extraneitate sunt supuse legii desemnate de către părţi
(art. 29). În lipsa unei opţiuni a părţilor, va fi aplicată legea faţă de care contractul prezintă
cele mai strânse legături. Pentru determinarea lex contractus, forul de jurisdicţie va ţine cont
de elementele obiective şi subiective relevante. Forul va putea, de asemenea, ţine cont de
principiile generale ale dreptului comerţului internaţional recunoscute de către organizaţiile
internaţionale (art. 30). Forul jurisdicţional poate aplica, dacă aceasta se dovedeşte potrivită
pentru situaţia de fapt, cutumele, principiile, uzanţele şi practicile general acceptate ale
comerţului internaţional, în scopul obţinerii unei soluţii conforme principiilor justiţiei şi
echităţii (art. 31). Din cele arătate rezultă cu claritate influenţa semnificativă pe care legea
venezueleană (mai exact proiectul acesteia, datând încă din 1963) a avut-o asupra Convenţiei
de la Ciudad de Mexico din 1994 privind dreptul aplicabil contractelor internaţionale.
Contractele cu element de extraneitate (ca de altfel toate actele juridice) sunt
valabile, din punct de vedere al formei, dacă respectă condiţiile stabilite de una din
următoarele legi: legea locului încheierii (lex loci actus), legea aplicabilă fondului
contractului, iar în cazul contractelor încheiate între absenţi – legea statului în care se află, la
momentul încheierii contractului, una dintre părţi9.

3. Concluzii
Existenţa unui sistem de norme conflictuale prin care să se determine legea
aplicabilă contractului de comerţ internaţional este o necesitate şi de aceea atât legiuitorul
american cât şi cel venezuelean au asigurat cadrul legal în materie.
Marile soluţii conflictuale privind determinarea legii aplicabile contractului de
comerţ internaţional tind să se uniformizeze pe măsură ce dreptul (atât la nivelul ordinii
juridice internaţionale, cât şi pe plan intern) evoluează.
La fel ca şi în spaţiul european prima regulă conflictuală este lex voluntatis
(determinarea legii aplicabile prin acordul de voinţă al părţilor).
Ȋn privinţa mecanismelor subsidiare de determinare a lex contractus în lipsa unei
voinţe comune exprimate, dreptul conflictual american şi venezuelean se desparte de dreptul
european. Astfel prima regulă aplicabilă este supunerea contractului legii ce prezintă cele mai
strânse legături cu acesta. Mai departe determinarea lex contractus potrivit normelor
8
Pentru o analiză completă a legii a se vedea Gonzalo Parra-Aranguren, op. cit., p. 209-226.
9
Bogdan Cristian Trandafirescu, op. cit. p. 52,53.
conflictuale americane se face în temeiul unor puncte de legătură, iar în măsura în care locul
negocierii şi locul executării contractului se află în acelaşi stat se va aplica cu necesitate legea
acelui stat. Ȋn dreptul venezuelean judecătorul are o libertate mai mare - instanţa va tine cont
de elementele obiective şi subiective relevante.
Ȋn dreptul european se poate observa o tendinţă clară spre stabilirea cu exactitate a
soluţiilor subsidiare: în jurisprudenţa şi literatura juridică veche judecătorul căuta legătura cea
mai strânsă cu contractul folosind diverse criterii, apoi în convenţia de la Roma din 1980 s-a
stabilit prezumţia că o asemenea legătură o are sistemul de drept al ţării unde debitorul
obligaţiei caracteristice îşi are domiciliul sau sediul pentru ca în ultimul instrument U.E. -
Regulamentul 593/2008 (Roma1) să se determine precis şi fix pentru o mare număr de
contracte care este legea aplicabilă (urmându-se este adevărat regula situării sediului sau
domiciliului debitorului obligaţiei caracteristice) şi doar pentru acele contracte ce nu au fost
cuprinse în lista expresă să se aplice în completare, regula veche. De aici putem trage
concluzia că mecanismele subsidiare de determinare a lex contractus în lipsa exprimării unei
voinţe comune a părţilor în dreptul american şi venezuelean au rămas la o soluţie mai veche,
neurmând tendinţele actuale ale dreptului european (Regulamentul Roma 1).

Bibliografie
 Hanotiau, Bernard, Le droit international privé américan. Du premier au
second Restatement of the Law, Conflict of Laws, L.G.D.J., Paris, 1979.
 Hill Kay, Herma (coord.), Conflict of Laws, Ed. Thomosn West, Chicago,
2004.
 Parra-Aranguren, Gonzalo, La loi vénézuélienne de 1998 sur le droit
international privé, Revue critique de droit international privé, nr.2/1999
 Severin, Adrian, Elemente fundamentale de drept al comerţului
internaţional, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
 Trandafirescu, Bogdan Cristian, Cadrul uniform al contractului de comerţ
internaţional, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2019.