Piata secundară de capital

Piața de capital cuprinde atât piața primară cât și cea secundară. Piata
primară reprezintă acel segment al pieței de capital în care sunt puse la
dispoziția investitorilor noile emisiuni de instrumente financiare (societățile
comerciale, guvernul sau instituțiile din sectorul public pot obține finanțarea
prin vânzare de noi instrumente financiare).
Concret, piaţa primară este piaţa pe care emisiunile noi de valori
mobiliare sunt negociate pentru prima dată, adică este vorba de procesul prin
care intermediarii financiari, contra unui comision, se obligă să plaseze valorile
mobiliare nou-emise.
Piaţa secundară. Odată puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa
primară, acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară.
Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se realizează prin intermediul
pieţelor de negocieri sau de licitaţie, adică bursa şi piaţa extrabursieră. Dacă
avem în vedere fluxurile financiare care se creează între emitenţi şi investitori
sau investitori – investitori, atunci putem spune că piaţa primară este o piaţă a
emitenţilor în care fluxurile financiare sunt direcţionate în relaţia emitent-
investitor, iar piaţa secundară este o piaţă a investitorilor, fluxurile financiare
fiind direcţionate de la un investitor la altul.
Având în vedere cadrul instituţional prin care se realizează tranzacţiile de
valori mobiliare se deosebesc:
 piaţa bursieră - este o piaţă de licitaţie, unde negocierea valorilor
mobiliare este condusă de o terţă parte, fără ca vânzătorul sau
cumpărătorul să intre în contact, iar preţul de tranzacţionare se
formează prin concentrarea cererii şi ofertei într-un loc anume
pentru aceeaşi valoare mobiliară şi în acelaşi moment.
 piaţa extrabursieră - este o piaţă nelocalizată la nivelul căreia
tranzacţiile se derulează atât pe baza ordinelor de la clienţi, cât şi în
raport cu propriile ordine ale participanţilor, negocierile realizându-
se prin intermediul unui sistem de tranzacţionare computerizat sau
folosindu-se negocieerea directă.

După modul de formare a prețului valorilor mobiliare, piața de capital se

structurează în:
 piața de licitație – piața în care tranzacționarea este condusă de o
terță persoană, în funcție de suprapunerea prețurilor la ordinele
primite de a cumpăra sau de a vinde o anumită valoară mobiliară.
Persoana care tranzacționează este un agent de piață. Cererile și
ofertele menționează tât prețul, cât și cantitatea.
  piața de negocieri – piața în care cumpărătorii și vânzătorii
negociază între ei prețul și volumul valorilor mobiliare, fie direct,
fie prin intermediul unui broker sau dealer.
Existenţa acestui tip de piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi
obligaţiuni să le valorifice înainte ca acestea să aducă profit (dividende sau
dobânzi). Piaţa secundară reprezintă în acelaşi timp modalitatea de a concentra
în acelaşi loc investitori particulari şi instituţionali, care pot vinde sau cumpăra
titluri mobiliare, având garanţia că acestea au valoare şi pot fi reintroduse
oricând în circuit.

Piaţa secundară asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare şi al

pieţelor extrabursiere, atât buna funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi
mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia, în orice
moment, acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi
valori mobiliare.
Lichiditatea pieţei le permite să realizeze rapid arbitraje de portofoliu,
fără a aştepta scadenţa titlurilor deţinute.
Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată, care se
manifestă după ce piaţa valorilor mobiliare s-a constituit.
Un rol important pe piaţa financiară revine societăţilor de intermediere a
valorilor mobiliare, care:
 îşi asumă angajamentul de distribuire a titlurilor emise;
 efectuează comerţul cu titluri, respectiv, vânzarea-cumpărarea de
valori mobiliare în nume şi pe cont propriu;
 efectuează intermedierea în comerţul cu titluri, respectiv vânzarea-
cumpărarea acestora în contul unor terţi.
Societăţile de intermediere se pot specializa în una sau mai multe
activităţi:
 unele acţionează prioritar pe piaţa primară, asigurând distribuirea şi
plasamentul noilor emisiuni;
 altele acţionează numai pe piaţa secundară, fiind considerate firme
de „broker / dealer„.
Pentru a funcționa eficient, piața secundară trebuie să respecte anumite
cerințe:
 eficiență: mecanisme operative la costuri cât mai reduse;
 transparența: informația asigură o bună orientare investiționala si
contracararea tendințelor de monopol;
 corectitudine : prin reglementări se contracarează tendințele de
manipulare a pietei;
 adaptabilitate la conditiile economice si extra-economice.
Funcțiile pieței secundare sunt:

 asigurarea lichidității si mobilității economiilor investite;

 răspunsul la necesitatea crearii unei piețe oficiale si organizate
pentru deținătorii care doresc recuperarea fondurilor investite in
VM înainte de scadență (durata de viața a acțiunii este egală cu
durata de viața a emitentului);
 evaluarea permanentă a titlurilor listate.

Piaţa secundară este o piaţă organizată care asigură operatorilor

următoarele avantaje:

 oferă informaţiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacţionat;

 informaţiile despre produs şi despre emitent sunt difuzate în marea masă a
investitorilor;
 oferă informaţii privind nivelul şi mişcarea preţului de piaţă.

Obiectivele pieţei secundare sunt:

 protecţia investitorilor, realizată prin transparenţa, reglementarea şi

supravegherea pieţei;
 lichiditatea pieţei şi stabilitatea cursului.
Cele două segmente de piaţă (primar şi secundar) se intercondiţionează.
Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi, totodată, funcţionarea
pieţei primare este influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza
transferabilitatea valorilor mobiliare şi transformarea lor în lichidităţi.
Prețul la care se negociază valorile mobiliare ca expresie a cererii si
ofertei, reprezintă echilibrul a doi factori opuși: pe de o parte, maximizarea
rentabilitatii unei acțiuni/obligațiuni, iar pe de altă parte, minimizarea riscului
pe care îl implică orice titlu, ambele referindu-se la dividendele sau dobânzile ce
revin la sfârșitul anului financiar si la prețul de vânzare/cumpărare specific unui
moment ulterior.

ÎCCJ prin decizia nr. 865/13.03.2013 s-a pronunțat în sensul că piața Rasdaq
nu este piață reglementată în sensul titlului III al Direcției 204 /39, transpusă în
dreptul intern prin legea 297/2004 întrucât nu este o piață autorizată ca piață
reglementată, nu funcționează ca piață reglementată și nu întrunește nici
criteriile de lichiditate ale unei piețe reglementate.

Prin urmare, piața Rasdaq este o piață secundară căreia nu i se aplică decât o
parte din normele pieței de capital1.

1
http://www.rolii.ro/hotarari/588072f0e49009d434004527