SUBIECTE SEM II Drept procesual civil

1. Subiectul probei.

2. Obiectul probei.

3. Proba faptelor negative.

4. Proba faptelor nedefinite.

5. Proba faptelor notorii.

6. Proba legii interne şi a normei europene.

7. Proba legii străine.

8. Dovada uzanţelor.

9. Proba faptelor necontestate.

10. Sarcina probei.

11. Sarcina probei în cazul prezumţiilor.

12. Condiţii de admisibilitate a probei. Enumerare.

13. Cererea de probatorii.

14. Admiterea probelor.

15. Cheltuieli de administrare a probelor.

16. Administrarea probelor prin avocaţi. Programul

probelor.

17. Verificarea înscrisurilor în cazul administrării

probelor prin avocaţi.

18. Competenţa instanţei în cazul administrării

probelor prin avocaţi.

19. Prelungirea termenului de administrare a dovezilor

prin avocat.

20. Înscrisul autentic. Noţiune şi avantaje.

21. Înscrisul autentic. Opozabilitate.

22. Înscrisul autentic. Prezumţii.

23. Înscrisuri preconstituite şi nepreconstituite.

24. Înscrisuri originare, recognitive şi confirmative.

25. Înscrisuri originale şi copii.

26. Înscrisuri sub semnătură privată. Noţiune.

27. Înscrisuri sub semnătură privată. Opozabilitate.

28. Multiplul exemplar.

29. Bun şi aprobat.

30. Cazuri în care nu mai este necesară formula bun şi

aprobat.

31. Cazuri în care nu mai este necesară formalitatea

multiplului exemplar.

32. Prezumţia de liberaţiune a debitorului.

33. Registre şi hârtii domestice.

34. Începutul de dovadă scrisă. Noţiune.

35. Începutul de dovadă scrisă. Condiţii.

36. Proba cu înscrisuri între profesionişti.

37. Registrele profesioniştilor ca probă.

38. Registrele profesioniştilor ca probă în raport cu

neprofesioniştii.

39. Înscrisurile pe suport informatic.

40. Înscrisurile în formă electronică.

41. Contractele pe formular tipizat, ca înscrisuri.

42. Bilete, tichete, titluri nesemnate, ca înscrisuri.

43. Cărţile funciare şi alte registre, ca înscrisuri.

44. Data certă. Noţiune.

45. Dobândirea datei certe – ipoteze.

46. Procedura prezentării înscrisului care nu se

regăseşte la partea care îl invocă.

47. Cazuri în care nu se poate dispune înfăţişarea

înscrisului.

48. Verificarea înscrisurilor. Ipoteză.

49. Verificarea înscrisurilor. Prezumţii.

50. Verificarea înscrisurilor. Procedură.

51. Procedura falsului. Ipoteză.

52. Procedura falsului. Prezumţii.

53. Procedura falsului. Procedură.

54. Dovada cu martori. Admisibilitate în cazul actelor

juridice. Regula.

55. Dovada cu martori. Admisibilitate în cazul actelor

juridice. Excepţii. Enumerare.

56. Dovada cu martori. Admisibilitate în cazul faptelor

juridice.

57. Dovada actelor pentru care legea cere forma scrisă

ad validitatem.

58. Dovada actelor pentru care legea cere forma scrisă

ad probationem.

59. Dovada cu martori în litigiile dintre profesionişti.

60. Dovada viciilor de consimţământ.

61. Cine poate depune mărturie.

62. Cine nu poate fi martor.

63. Propunerea dovezii contrare cu martori.

64. Administrarea dovezii cu martori. Cheltuieli.

65. Încheierea prin care se încuviinţează dovada cu

martori.

66. Citarea martorilor.

67. Înlocuirea martorului.

68. Mărturia minorului.

69. Jurământul depus de martor.

70. Declaraţia de martor. Principiul oralităţii.

71. Prezumţiile. Noţiune.

72. Prezumţiile legale şi prezumţiile judiciare.

73. Prezumţiile absolute şi prezumţiile relative.

74. Prezumţii legale. Administrare.

75. Raportul de expertiză. Noţiune.

76. Expertiza. Ipoteză.

77. Expertiza obligatorie. Cazuri.

78. Raportul de expertiză. Valoarea probatorie.

79. Încheierea prin care se dispune expertiza.

80. Recuzarea expertului.

81. Procedura de efectuare a lucrării.

82. Lămurirea sau completarea raportului de expertiză.

83. Refacerea expertizei.

84. Onorariul expertului.

85. Mijloacele materiale de probă. Noţiune.

86. Mijloacele materiale de probă. Condiţii de

admisibilitate ca probă.

87. Cercetarea la faţa locului. Noţiune.

88. Cercetarea la faţa locului. Procedură.

89. Mărturisirea. Noţiune.

90. Mărturisire judiciară şi mărturisirea extrajudiciară.

91. Mărturisirea extrajudiciară verbală.

92. Mărturisirea simplă.

93. Mărturisirea calificată.

94. Mărturisirea complexă.

95. Natura juridică a mărturisirii.

96. Interogatoriul. Propunere.

97. Interogatoriul. Administrare în cazul persoanei

fizice.

98. Interogatoriul. Administrare în cazul persoanei

juridice.

99. Interogatoriul. Prezumţii.

100. Interogatoriul. Efecte.

101. Asigurarea dovezilor. Ipoteza.

102. Constatarea unei stări de fapt. Ipoteza.

103. Asigurarea dovezilor. Cererea.

104. Asigurarea dovezilor. Procedura de soluţionare.

105. Constatarea unei stări de fapt. Procedura.

106. Suspendarea voluntară.

107. Suspendarea de drept. Cazuri.

108. Suspendarea de drept. Procedura.

109. Suspendarea facultativă.

110. Cazuri speciale de suspendare de drept a judecăţii.

111. Cazuri speciale de suspendare facultativă a

judecăţii.

112. Calea de atac împotriva încheierii de suspendare.

113. Renunţarea la judecată. Efecte.

114. Renunțarea la judecată. Cheltuieli.

115. Renunțarea la judecată. Momentul limită.

116. Renunțarea la judecată în căile de atac.

117. Renunțarea la dreptul pretins. Efecte.

118. Renunțarea la dreptul pretins. Cerințe de formă.

119. Achiesarea la pretențiile părţii adverse.

120. Achiesarea expresă la hotărâre.

121. Achiesarea tacită la hotărâre.

122. Tranzacţia. Noţiune.

123. Hotărârea de expedient.

124. Minuta.

125. Completul de divergenţă.

126. Pronunțarea.

127. Conţinutul hotărârii.

128. Sancțiunea lipsei încheierii de dezbateri.

129. Sancțiunea lipsei părţii introductive sau practicalei

hotărârii.

130. Sancţiunea lipsei semnăturii din minută.

131. Sancţiunea lipsei semnăturii din hotărâre.

132. Sancţiunea nemotivării hotărârii.

133. Comunicarea hotărârii.

134. Hotărâri definitive.

135. Hotărâri executorii.

136. Hotărâri nesusceptibile de executare silită.

137. Sentințe şi decizii.

138. Execuția vremelnică de drept.

139. Execuția vremelnică judecătorească.

140. Cheltuieli de judecată. Reguli de acordare.

141. Cheltuieli de judecată. Criterii de determinare.

142. Cheltuieli de judecată. Posibilitatea instanței de a

aprecia.

143. Cheltuieli de judecată. Recunoașterea pretențiilor.

144. Îndreptarea erorii materiale din hotărâre. Ipoteza.

145. Îndreptarea erorii materiale din hotărâre.

Procedura.

146. Lămurirea dispozitivului şi contestația la

executare.

147. Lămurirea dispozitivului. Procedura.

148. Completarea hotărârii.

149. Hotărârea act autentic.

150. Hotărârea titlu executoriu.

151. Renunțarea la autoritatea de lucru judecat.

152. Identitatea de părți. ALJ

153. Identitatea obiectului. ALJ

154. Identitatea de cauză. ALJ.

155. Autoritatea hotărârii penale asupra hotărârii civile.

156. Excepţia autorităţii de lucru judecat.

157. Opozabilitatea hotărârii.

158. Controlul judiciar.

159. Controlul judecătoresc.

160. Căi de atac ordinare şi căi de atac extraordinare.

161. Căi de atac de reformare şi căi de atac de retractare.

162. Căi de atac devolutive şi nedevolutive.

163. Căi de atac suspensive şi căi de atac nesuspensive

de executare.

164. Principiul legalităţii căii de atac.

165. Principiul unicităţii căii de atac.

166. Ordinea exercitării căii de atac.

167. Obiectul apelului.

168. Apelul împotriva încheierilor premergătoare

hotărârii.

169. Subiectele apelului.

170. Termenul de apel.

171. Cazuri de echipolenţă.

172. Întreruperea termenului de apel. Cazuri.

173. Decăderea din dreptul de a mai exercita apel.

174. Apelul incident. Ipoteză.

175. Apelul provocat. Ipoteză.

176. Cererea de apel.

177. Motivarea apelului.

178. Sancțiunea nemotivării apelului.

179. Efectul devolutiv al apelului.

180. Tantum devolutum quantum apellatum.

181. Tantum devolutum quantum judicatum.

182. Efectul suspensiv al apelului.

183. Întâmpinarea în apel.

184. Schimbarea cauzei în apel.

185. Schimbarea părților în apel.

186. Schimbarea obiectului cererii în apel.

187. Cereri noi în apel.

188. Dovezile în apel.

189. Soluții în apel.

190. Non reformatio in pejus în apel.

191. Subiectele recursului.

192. Încheierile ca obiect al recursului.

193. Recursul împotriva încheierii prin care se respinge

cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

194. Depunerea cererii de recurs.

195. Termenul de recurs.

196. Cazuri de echipolenţă în recurs.

197. Întreruperea termenului de recurs. Cazuri.

198. Decăderea din dreptul de a mai exercita recurs.

199. Cererea de recurs.

200. Motivarea recursului.

201. Efectul nesuspensiv de executare al cererii de

recurs. Excepţii.

202. Suspendarea executării hotărârii atacate de către

instanța de recurs.

203. Filtrarea recursului.

204. Motive de casare.

205. Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor

legale.

206. Hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât

cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a
procesului sau de un alt complet de judecată decât
 cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori
a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea
legii.

207. Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de

ordine publică a altei instanţe, invocată în
condiţiile legii

208. Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

209. Instanţa a încălcat regulile de procedură a căror

nerespectare atrage sancţiunea nulităţii Judecata
recursului.

210. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii
ori numai motive străine de natura cauzei.

211. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greşită a normelor de drept material.

212. Casarea cu trimitere

213. Casarea cu reţinere.

214. Judecata în fond după casare.

215. Non reformation in pejus în recurs.

216. Obiectul contestaţiei în anulare de drept comun.

217. Obiectul contestaţiei în anulare speciale.

218. Contestaţia în anulare de drept comun. Ipoteză.

219. Contestaţia în anulare specială. Ipoteze.

Enumerare.

220. Suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se

cere.

221. Termenul contestaţiei în anulare.

222. Judecata în contestaţie în anulare.

223. Calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în

contestaţie în anulare.

224. Obiectul revizuirii.

225. Revizuirea pentru hotărâri potrivnice.

226. Revizuirea pentru caz de condamnare penală.

227. Revizuirea pentru lipsa de apărare a statului.

228. Revizuirea pentru înscrisuri noi.

229. Revizuirea pentru cazul de neconstituţionalitate a

textului de lege.

230. Revizuirea pentru depăşirea limitelor învestirii.

231. Cererea de revizuire. Locul depunerii.

232. Termenul de revizuire. Durată.

233. Termenul de revizuire. Momentul curgerii.

234. Judecata în revizuire. Doi paşi.

235. Căi de atac împotriva hotărârii din revizuire.

236. Recursul în interesul legii. Ipoteză.

237. Efectele deciziei de recurs în interesul legii.

238. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în

vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ipoteză.

239. Izvoarele executării silite.

240. Principiul rolului activ al executorului

judecătoresc.

241. Rolul statului în executarea silită.

242. Legalitatea executării silite.

243. Executarea silită directă.

244. Executarea silită indirectă.

245. Alegerea creditorului asupra formei de executare.

246. Reflectarea articolului 6 din Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului în materie de executare silită.

247. Drepturile creditorului în executarea silită.

248. Drepturile debitorului în executarea silită.

249. Obligaţiile creditorului în executarea silită.

250. Obligaţiile debitorului în executarea silită.

251. Transmisiunea legală a calităţii procesuale în

executarea silită.

252. Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale

în executarea silită.

253. Pluralitatea de creditori în urmărirea silită.

254. Distribuirea sumelor obţinute din executarea silită.

255. Executorii judecătoreşti.

256. Organele financiare.

257. Instanţa de judecată.

258. Creanţa certă.

259. Creanţa lichidă.

260. Creanţa exigibilă.

261. Puterea executorie şi autoritatea de lucru judecat.

262. Hotărâri executorii.

263. Hotărâri care nu se pot pune în executare silită.

264. Suspendarea executării.

265. Hotărârea străină – titlu executoriu.

266. Hotărârea arbitrală – titlu executoriu.

267. Actele autentificate de notarul public – titluri

executorii.

268. Cambia, biletul la ordin şi Cec –ul – titluri

executorii.

269. Contractul de leasing – titlu executoriu.

270. Contractul de credit – titlu executoriu.

271. Actul administrativ fiscal– titlu executoriu.

272. Actele din materia contravenţională– titluri

executorii.

273. Contractul de garanţie reală mobiliară – titlu

executoriu.

274. Contractul de arendare – titlu executoriu.

275. Contractul de locaţiune – titlu executoriu.

276. Ipoteca – titlu executoriu.

277. Contractul de împrumut – titlu executoriu.

278. Încuviințarea executării silite. Competenţă.

279. Încuviințarea executării silite. Procedură.

280. Încuviințarea executării silite. Soluţii posibile.

281. Prescripția dreptului de a cere executarea silită.

282. Efectul împlinirii termenului de prescripție.

283. Efecte speciale ale prescripției dreptului de a cere
executarea silită.

284. Suspendarea prescripției dreptului de a cere

executarea silită.

285. Întreruperea prescripției dreptului de a cere

executarea silită.

286. Repunerea în termenul de prescripţie.

287. Prescripţia în procedura fiscală.

288. Perimarea executării silite. Condiții.

289. Procedura constatării perimării.

290. Efectele perimării executării silite.

291. Procedura încuviințării sechestrului asigurator.

292. Ipotezele sechestrului asigurator.

293. Procedura sechestrului judiciar.

294. Ipoteza sechestrului judiciar.

295. Poprirea asigurătorie.

296. Puterile administratorului sechestru.

297. Beneficiul de discuţiune.

298. Beneficiul de diviziune.

299. Urmărirea bunurilor minorilor.

300. Urmărirea bunurilor ipotecate.

301. Urmărirea bunurilor proprii ale soţilor.

302. Urmărirea bunurilor comune ale soţilor.

303. Proprietatea comună asupra bunului urmărit.

304. Actul de executare. Noțiune.

305. Executarea silită fără somație. Cazuri.

306. Bunuri imobile ce pot forma obiectul executării

silite.

307. Bunurile proprietate publică, obiect al executării

silite.

308. Forme ale contestației la executarea silită.

Enumerare.

309. Competenţa în materia contestației la executare

silită.

310. Termenul de formulare a contestației la executarea

silită.

311. Contestația la executarea silita si revendicarea

bunului adjudecat.

312. Soluții în contestația la executarea silită.

313. Calea de atac în contestația la executare silită.

314. Suspendarea executării silite. Feluri.

315. Suspendarea executării silite. Cauțiune.

316. Suspendarea executării silite. Efecte.

317. Suspendarea executării silite. Cazuri.

318. Executarea silită a unei obligații intuitu persoane.

319. Executarea silită a unei obligații de a face care

poate fi executată şi prin altul.

320. Executarea silită a unei obligații de a nu face.

321. Executarea silită a obligațiilor de a da în situația

pieirii bunului sau a imposibilității de executare.
322. Divorţul. Calitatea părţilor.

323. Divorţul. Competenţa în raporturi fără element de

extraneitate.

324. Divorţul. Competenţa în raporturi cu element de

extraneitate – state nemembre UE.

325. Divorţul. Competenţa în raporturi cu element de

extraneitate - state membre UE.

326. Cererea reconvenţională în divorţ.

327. Măsuri provizorii în divorţ.

328. Procedura în divorţul prin acord.

329. Citarea în divorţ.

330. Hotărârea de divorţ. Motivarea.

331. Încetarea procesului de divorţ.

332. Renunţarea la cererea de divorţ.

333. Cereri accesorii în divorţ.

334. Căi de atac în divorţ.

335. Cererea de partaj.

336. Competenţa de soluţionare a cererii de partaj.

337. Partajul judiciar obligatoriu.

338. IAP obligatoriu (încheierea de admitere în

principiu).

339. Calea de atac împotriva IAP.

340. Modul de formare a loturilor.

341. Atribuirea bunului în mod provizoriu.

342. Vânzarea bunului supus partajului.

343. Hotărârea de partaj.

344. Efectele partajului.

345. Ordonanţa preşedinţială. Urgenţa.

346. Ordonanţa preşedinţială. Vremelnicia.

347. Ordonanţa preşedinţială. Neprejudecarea fondului.

348. Ordonanţa preşedinţială. Procedura de soluţionare

a cererii.

349. Ordonanţa preşedinţială. Calea de atac.

350. Ordonanţa preşedinţială exercitată

pentru apărarea drepturilor personale
nepatrimoniale sau a drepturilor de proprietate
intelectuală.

351. Ordonanţa preşedinţială în raporturile de familie.

352. Ordonanţa preşedinţială în raporturile juridice

reale.

353. Ordonanţa preşedinţială în materie locativă.

354. Ordonanţa preşedinţială în materia raporturilor

dintre profesionişti.

355. Ordonanţa preşedinţială în materie succesorală.

356. Ordonanţa de plată – ipoteză.

357. Cererea de emitere a somaţiei de plată şi

întâmpinarea.

358. Probele în ordonanţa de plată.

359. Cererea în anulare a ordonanţei de plată.

360. Titlul executoriu în materia ordonanţei de plată.

361. Procedura ofertei de plată şi consemnaţiunii.

362. Procedura în cererile cu valoare redusă. Ipoteză.

363. Procedura în cererile cu valoare redusă. Procedură.

364. Evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără

drept. Ipoteză.

365. Evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără

drept. Procedură de judecată.

366. Evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără

drept. Hotărârea.

367. Procedura privitoare la înscrierea drepturilor

dobândite în temeiul uzucapiunii. Ipoteză.

368. Procedura refacerii înscrisurilor şi hotărârilor

dispărute.

369. Cauţiunea judiciară.

1. Subiectul probei
Procesul civil nu se poate desfășura dacă nu ar fi
concepute probele. Proba desemnează atât acțiunea
de stabilire a existenței sau inexistenței unui raport
juridic, cât și mijlocul procesual prin intermediul
căruia se poate stabili raportul de dovedit.
Scopul petru care se administrează probele este acela
de a determina convingerea judecătorului asupra
realității celor susținute de autorul cererii. Ca atare,
subiectul probei este judecătorul.
2. Obiectul probei
Obiectul probei este reprezentat de actele și faptele
juridice care au născut, modificat sau stins raportul
juridic dedus judecății. În literatura de specialitat se
face distincție între faptele principale – raportul
juridic dedus judecății și care trebuie dovedit și
faptele probatorii – elementele ce contribuie la
dovedirea raportului juridic litigios. Ex: actul juridic,
fapta ilicită, plata nedatorată, gestiunea de afaceri,
lichidarea persoanei juridice sau moartea persoanei
fizice.
3. Proba faptelor negative
Faptele negative pot fi dovedite prin dovedirea
faptului pozitiv contrar (faptul că cineva nu este
autorul unui accident de circulație poate fi probat prin
faptul că la momentul accidentului se afla în
străinătate).
4. Proba faptelor nedefinite
Faptele nedefinite, fie pozitive sau negative, nu pot fi
dovedite, conținutul lor fiind nedeterminat (nu se
poate proba că cineva nu a folosit niciodată o armă).
În unele situații, dreptul civil pretinde efectuarea
probei asupra unor fapte negative indefinite.
Ex: atunci când obligația este contractată sub condiția
că un eveniment nu se va produce într-un anumit
termen, condiția se consideră îndeplinită dacă
termenul s-a împlinit fără ca evenimentul să se
producă, iar în lipsa unui termen, condiția nu se
consideră îndeplinită decât atunci când este sigur că
evenimentul nu se va produce. De asemenea, dacă
obligația este contractată sub condiția producerii unui
eveniment într-un anumit termen, condiția este
socotită neîndeplinită dacă termenul s-a împlinit fără
ca evenimentul să se producă. În lipsa unui termen,
condiția se consideră neîndeplinită numai atunci când
este sigur că evenimentul nu se va produce.
5. Proba faptelor notorii
Faptele notorii, cunoscute de un număr foarte mare
de persoane, pot să nu mai fie dovedite, după
aprecierea instanței, însă va trebui să se probeze
notorietatea faptului respectiv. De asemenea, faptele
necontestate de către partea adversă nu au valoare
absolută, deoarece judecătorul poate dispune în
virtutea rolului său probe pentru a se convinge de
realitatea acestora.
6. Proba legii interne și a normei internaționale
Nimeni nu este ținut de a proba ceea ce instanța este
ținută să ia cunoștință din oficiu și pentru a veni cu
un exemplu în acest sens, NCPC se referă la norma
juridică. Legea internă sau supranațională obligatorie
nu trebuie probată, în schimb cea străină (legea
străină) va trebui demonstrată în raport de prevederile
NCPC.
În privința legii în vigoare în România, instanța
trebuie să o cunoască, însă textele nepublicate în
MOR sau într-o altă modalitate anume prevăzută de
lege, convențiile, tratatele și acordurile internaționale
aplicabile în România, care nu sunt integrate/cuprinse
într-un text de lege, precum și dreptul internațional
cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.
7. Proba legii străine
Când judecătorul poate lua la cunoștință din oficiu de
dreptul unui stat străin, este obligat să o facă, însă are
posibilitatea să ceară ca proba să fie făcută prin
atestări obținute de la organele statului care au
edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt
mod adecvat. Potrivit Codului Civil, partea care
invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada
conținutului ei.
8. Dovada uzanțelor
 Uzanțele, regulile deontologice și practicile
statornicite între părți, trebuie probate, în condițiile
legii, de către cel care le invocă, iar regulamentele și
reglementările locale nu trebuie dovedite decât în
cazul în care instanța nu le cunoaște și ca atare cere
dovedirea lor.
Prin uzanțe se înțelege obiceiul și uzurile
profesionale, iar în materiile reglementate prin lege,
uzanțele se aplică numai în măsura în care legea
trimite în mod expres la acestea. Deasemenea, partea
interesată trebuie să facă dovada existenței și a
conținutului uzanțelor, cele publicate în culegeri
elaborate de către entitățile sau organismele
autorizate în domeniu, prezumându-se că există, până
la proba contrară.
Obiceiul locului trebuie dovedit de către partea care îl
invocă, atunci când el produce consecințe juridice
deoarece legea face trimitere la el.
9. Proba faptelor necontestate
Faptele necontestate de către partea adversă nu au
valoare absolută, deoarece judecătorul poate dispune
în virtutea rolului său probe pentru a se convinge de
realitatea acestora.
10. Sarcina probei
Obligația de a dovedi cele afirmate aparține celui
care face afirmația sau care susține ceva, fie pe cale
directă, fie pe calea excepției. Dacă reclamantul a
reușit să dovedească cele afirmate, rolul probei revine
pârâtului, pentru a dovedi ceea ce el afirmă la rândull
său în replică.
11. Sarcina probei în cazul prezumțiilor
În anumite situații, însă, sarcina probei este inversată
prin intermediul prezumțiilor legale. Astfel,
beneficiarul prezumției va trebui să demonstreze
numai faptul vecin și conex cu cel care trebuie
demonstrat. În consecință, partea care este interesată
să răstoarne această situație va trebui să facă dovada
contrară.
12. Condiții de admisibilitate a probei. Enumerare.
- Să fie legală
- Să fie prevăzută de lege și permisă în cazul dat
- Să fie verosimilă
- Să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile
- Să fie pertinentă
- Să fie concludentă, să ducă la soluționarea
cauzei.
13. Cererea de probatorii
Probele se propun de către reclamant prin cererea de
chemare în judecată, iar de către pârât prin
întâmpinare, dacă legea nu dispune astfel, în ambele
cazuri legea prevăzând sancțiunea decăderii, prin
nerespectarea acestor momente procesuale.
Atunci când legea prevede expres, propunerea
probelor se poate face oral, în fața instanței. Ex:
regimul juridic al contravențiilor – motivarea apelului
nu este obligatorie, motivele putând fi susținute și
oral în fața instanței, astfel că implicit și probele pe
care le solicită apelantul vor fi arătate tot oral, iar nu
prin cererea de apel.
Și judecătorul poate dispune completarea cu alte
probe, dacă cele propuse de părți nu sunt
îndestulătoare, pentru lămurirea în întregime a
procesului, instanța putând ordona administrarea
acestora chiar și din oficiu.
Părțile nu se pot prevala în căile de atac de omisiunea
instanței de a ordona din oficiu probe pe care nu le-au
propus și administrat în condițiile legii.
14. Admiterea probelor
Instanța se va pronunța asupra admiterii probelor
solicitate printr-o încheiere în care își va motiva
punctul de vedere privind admiterea sau respingerea
dovezilor cerute de către părți. NCPC arată că
încheierea prin care se încuviințează probele trebuie
să arate faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de
probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin
părților în legătură cu administrarea acestora.
Instanța nu va putea reveni asupra dovezilor
încuviințate, decât în condițiile în care se ajunge la
 modificarea cererii sau pe parcurs, dovada devine
inutilă, față de alte probe administrate deja,
conținutul cererii fiind suficient dovedit cu alte
mijloace de probă. O atare revenire trebuie pusă în
discuția părților.
15. Cheltuieli de administrare a probelor
Dacă pentru administrarea probei încuviințate sunt
necesare cheltuieli, partea care a cerut proba va
depune la grefă dovada achitării sumei stabilite
pentru acoperirea lor, la cererea instanței, iar dacă
proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea
procurorului în procesul pornit de acesta, instanța
stabilește prin încheiere, cheltuielile de administrare a
probei și partea care trebuie să le plătească, putându-
le pune în sarcina ambelor părți, în funcție de
interesul acestora.
Sancțiunea pentru nerespectarea obligației de
depunere a sumei în termenul fixat este decăderea
părții din dreptul de a administra dovada încuviințată
în fața acelei instanțe însă suma poate fi depusă și
după îndeplinirea termenului dacă nu se amână
judecata (martorul primește să fie despăgubit pentru
deplasare ulterior).
16. Administrarea probelor prin avocaţi. Programul
probelor.
Administrarea probelor se face în faza cercetării
judecătorești, de regulă, și înaintea începerii
dezbaterii pe fondul cauzei, în fața instanței de
judecată, cu excepția: asigurării dovezilor în timpul
procesului, comisiei rogatorii, strămutării,
necompetenței.
În afară de litigiile care privesc starea civilă și
capacitatea persoanelor, relațiile de familie și orice
alte drepturi asupra cărora, potrivit legii, nu se poate
face tranzacție, NCPC prevede posibilitatea
administrării probelor prin avocați sau consilieri
juridici.
Deși menită să reducă mare parte din timpul atribuit
de către instanță pentru administrarea probelor,
această modalitate a administrării probelor de către
avocați nu este independentă de activitatea instanței
care este chemată pe parcursul întregii proceduri să
soluționeze orice diferend.
În ipoteza frecventă a lipsei acordului între părți
relativ la programul administrării probelor, ori la
expertul care va efectua lucrarea, a nerecunoașterii
unui înscris sau a incidentelor procedurale care pot să
apară, instanța este aceea care trebuie să intervină,
pentru desfășurarea în bune condiții a procesului.
Astfel, dacă în cursul administrării probelor una
dintre părți formulează o cerere, invocă o excepție,
inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident,
instanța care a încuviințat administrarea probelor prin
avocați sau consilieri juridici va soluționa incidentul.
Totodată verificarea de scripte se va face de către
instanța de judecată dacă o parte tăgăduiește scrierea
sau semnătura dintr-un înscris prezentat de partea
adversă. Etc.
Ceea ce se regăsește în cazul tuturor probelor este
desfășurarea programului probelor pe parcursul
procesului.
Instanța este obligată să întrebe părțile dacă sunt de
acord cu administrarea probelor prin avocați și
consilieri juridici. Fiecare își va manifesta
consimțământul separat. Revocarea acordului părților
nu este, însă, imposibilă.
În vederea administrării probelor de către avocați,
instanța va stabili un termen de până la 6 luni cu
posibilitatea de prelungire dacă: se invocă o excepție
sau un incident procedural, a încetat contractul de
asistență juridică între parte și avocatul său, partea a
decedat, în orice alte cazuri în care sprocesul se
suspendă.
După încuviințarea probelor de către instanță, în
termen de 5 zile avocații părților vor prezenta
instanței programul de administrare a probelor, care îl
aprobă prin încheiere în camera de consiliu. Dacă
programul de administrare a probelor nu este
respectat, partea va fi decăzută din administrarea
probei respective.
După administrarea tuturor probelor încuviințate de
instanță, reclamantul, prin avocatul său, va redacta
concluziile scrise privind susținerea pretențiilor sale,
pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu
 confirmare de primire, sau le va înmâna în mod
direct, sub luare de semnătură celorlalte părți din
proces.
Avocații părților trebuie să întocmească pentru
fiecare parte câte un dosar și unul pentru instanță, în
care se depune câte un exemplar al tuturor
înscrisurilor prin care se constată administrarea
fiecărei probe, iar la expirarea termenului stabilit de
instanță pentru administrarea probelor avocații
prezintă instanței dosarul întocmit împreună.
După primirea dosarului, instanța va fixa termenul de
judecată care nu poate fi mai lung de 15 zile de la
data primirii dosarului. La termen, instanța poate
proceda la judecarea cauzei în fond acordând părților
cuvântul sau poate dispune ca probele să fie
administrate nemijlocit în fața sa.
17. Verificarea înscrisurilor în cazul administrării
probelor prin avocaţi
După administrarea tuturor probelor încuviințate de
instanță, reclamantul, prin avocatul său, va redacta
concluziile scrise privind susținerea pretențiilor sale,
pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, sau le va înmâna în mod
direct, sub luare de semnătură celorlalte părți din
proces.
Avocații părților trebuie să întocmească pentru
fiecare parte câte un dosar și unul pentru instanță, în
care se depune câte un exemplar al tuturor
înscrisurilor prin care se constată administrarea
fiecărei probe, iar la expirarea termenului stabilit de
instanță pentru administrarea probelor avocații
prezintă instanței dosarul întocmit împreună.
După primirea dosarului, instanța va fixa termenul de
judecată care nu poate fi mai lung de 15 zile de la
data primirii dosarului. La termen, instanța poate
proceda la judecarea cauzei în fond acordând părților
cuvântul sau poate dispune ca probele să fie
administrate nemijlocit în fața sa.

18. Competenţa instanţei in cazul administrării

probelor prin avocaţi.
În afară de litigiile care privesc starea civilă și
capacitatea persoanelor, relațiile de familie și orice
alte drepturi asupra cărora, potrivit legii, nu se poate
face tranzacție, NCPC prevede posibilitatea
administrării probelor prin avocați sau consilieri
juridici.
Deși menită să reducă mare parte din timpul atribuit
de către instanță pentru administrarea probelor,
această modalitate a administrării probelor de către
avocați nu este independentă de activitatea instanței
care este chemată pe parcursul întregii proceduri să
soluționeze orice diferend.
În ipoteza frecventă a lipsei acordului între părți
relativ la programul administrării probelor, ori la
expertul care va efectua lucrarea, a nerecunoașterii
unui înscris sau a incidentelor procedurale care pot să
apară, instanța este aceea care trebuie să intervină,
pentru desfășurarea în bune condiții a procesului.
Astfel, dacă în cursul administrării probelor una
dintre părți formulează o cerere, invocă o excepție,
inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident,
instanța care a încuviințat administrarea probelor prin
avocați sau consilieri juridici va soluționa incidentul.
Totodată verificarea de scripte se va face de către
instanța de judecată dacă o parte tăgăduiește scrierea
sau semnătura dintr-un înscris prezentat de partea
adversă. Tot instanța este aceea care va audia martorii
minori cu varsta sub 14 ani și pe cei lipsiți vremelnic
de discernământ. Proba cu interogatoriul și cu
cercetarea locală nu se pot administra decât în fața
sau de către instanța de judecată.
Pentru motive temeinice anumite probe vor fi
administrate nemijlocit în fața instanței.
19. Prelungirea termenului de administrare a
dovezilor prin avocat
În vederea administrării probelor de către avocați,
instanța va stabili un termen de până la 6 luni cu
posibilitatea de prelungire dacă: se invocă o excepție
sau un incident procedural, a încetat contractul de
asistență juridică între parte și avocatul său, partea a
decedat, în orice alte cazuri în care sprocesul se
suspendă.
 De regulă, prelungirea termenului se va face cu
durata pe care procesul ar fi fost suspendat sau până
la soluționarea incidentului procedural de către
instanță.
În fiecare caz în parte prelungirea programului de
administrare a probelor se va realiza fie cu perioada
necesară soluționării incidentului de către instanță, fie
cu durata pentru care legea prevede suspendarea
procedurii, iar în cazul rezilierii contractului de
asistență juridică, termenul se prelungește cu cel mult
o lună pentru a permite părții angajarea altui avocat.
20. Înscrisul autentic. Noţiune şi avantaje.
Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care
cuprindate date despre un act sau fapt juridic,
indiferent de suportul ei material ori de modalitatea
de conservare și stocare, atât înscrisul pe suport
informatic, cât și înscrisul pe suport de hârtie, fiind
admise ca probă, dacă îndeplinesc cerințele legii.
Înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de
date în formă electronică între care există relații
logice și funcționale și care redau litere, cifre sau
orice alte caractere cu semnificație inteligibilă,
destinate a fi citite prin intermediul unui program
informatic,etc.
Clasificare:
- După criteriul formei: autentic, sub semnătură
privată, electronic
- După cum sunt semnate: originale/copii,
simple/duplicate, recognitive.
 Planuri, schițe, hârtii, fotografii, bilete,
tichete, etc.
Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau
autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de
către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică,
în forma și condițiile stabilite de lege.
Procedura de autentificare a actelor este condiționată, în
principal, de prezența părților, personal sau prin mandatar
cu procură specială, stabilirea identității acestora, de
exprimarea consimțământului acestora cu privire la
conținut, semnătura acestora și data înscrisului, existența
unor încheiere de autentificare.
Specific pentru înscrisul autentic este faptul că acesta se
întocmește după o procedură prevăzută de lege,
caracterizată prin formalități care presupun intervenția unui
organ al statului sau învestit de lege cu puterea de a efectua
formele legale care țin de prezența părților, de exprimarea
acordului acestora în cunoștință de cauză, în fața
respectivei autorități.
Sunt acte autentice: hotărârile judecătorești, actele
întocmite de notarii publici în virtutea competențelor
conferite de lege, procesele verbale întocmite de executorii
judecătorești și de către agenții procedurali ai instanței, în
privința realizării procedurii de citare și de comunicare a
actelor de procedură, etc.
Datorită avantajelor oferite de actul autentic, părțile preferă
să încheie actele importante în această formă deoarece
acestea conferp o mai mare stabilitate și siguranță. Mai
mult, înscrisul notarial care constată o creanță certă, lichidă
și exigibilă, poate fi pus direct în executare, fără a fi
necesar ca părțile să poarte o judecată pentru obținerea unei
hotărâri.

21. Înscrisul autentic. Opozabilitate.

Înscrisul autentic este opozabil tuturor, făcând
deplină credință împotriva tuturor despre convențiile
ce le constată, opozabilitatea în raport cu terții
înțelegând obligația terților de a respecta s ituația
juridică (drepturile și obligațiile părților) născută din
acel act juridic.
22. Înscrisul autentic. Prezumţii.
Actul autentic se bucură de prezumția de validitate
(exprimă realitatea) și de prezumția de autenticitate
(provine de la cei care l-au semnat).
În privința realității celor constatate în înscris, legea
face deosebirea între constatările făcute personal de
către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile
legii (prezența părților în fața agentului
instrumentator, stabilirea identității acestora,
exprimarea consimțământului în vederea încheierii
actului juridic, data la care se întocmește actul) și
declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic. În
primul caz, înscrisul face deplina dovadă față de orice
 persoană, până la declararea sa ca fals, însă în al
doilea caz mențiunile fac dovadă, până la proba
contrară, atât între părți, cât și față de orice alte
persoane.
Declarațiile făcute de părți în înscris pot să se refere
chiar la actul încheiat (preț, termene, bun) sau pot
doar să se afle în legătură directă cu raportul juridic
al părților, fără să constituie obiectul principal al
actului ori chiar să nu aibă legătură directă cu actul.
23. Înscrisuri preconstituite şi nepreconstituite.
După scopul pentru care au fost intocmite inscrisurile
se clasifica in:
a) inscrisuri preconstituite, care se intocmesc cu
intentia de a fi folosite ca mijloc de proba in caz de
litigii (inscrisul autentic, inscrisul sub semnatura
privata, diferitele bilete si tichete emise spre a servi
ca mijloc de proba);
b) inscrisuri nepreconstituite, la a caror intocmire nu
s-a avut in vedere posibilitatea folosirii in caz de
litigiu, dar care sunt totusi utilizate pentru a dovedi
un drept (registrele comerciale, registrele si hartiile
casnice, mentiunile scrise de catre creditor pe titlu
constatator al creantei, scrisorile misive, obisnuite,
nefacute cu scop probator etc.).
24. Înscrisuri originare, recognitive şi confirmative.
La randul lor, inscrisurile preconstituite se clasifica dupa
efectul lor in:
a) inscrisuri originare sau primordiale, intocmite pentru a
dovedi incheierea, modificarea sau stingerea unui act
juridic
b) inscrisuri recognitive, prin care o persoana ce are
capacitatea de a dispune de drepturile sale recunoaste fata
de o alta persoana o obligatie preexistenta, intocmite pentru
recunoasterea existentei unui inscris originar pierdut sau
distrus, pentru a-l inlocui.
c) inscrisuri confirmative, care intaresc un act anulabil si
inlatura viciul care il afecteaza.
25. Înscrisuri originale şi copii.
NCPC prevede regula depunerii la dosar a înscrisurilor în copie,
certificate pentru conformitate, originalele eronat primite putând fi
restituite după ce se vor lăsa copii legalizate de grefierul instanței
unde au fost depuse.
NCPC distinge între original și copie, primul putând fi înscris autentic
sau sub semnătură privată, întocmit de către părți la facerea actului
juridic, respectiv cu ocazia manifestării de voință în sensul angajării
din punct de vedere juridic.
Copia unui înscris nu trebuie confundată cu fotocopia acestuia. Un
document fotocopiat trebuie supus unei verificări atente înainte de a fi
acceptat ca o copie autentică a unui original cf CEDO.
Copiile se realizează de parte sau de notar și tb să conțină mențiunea
conform cu originalul, asumată prin semnătura persoanei care a făcut
copia.
Duplicatul este întocmit de biroul notarial care a întocmit actul
original, notarul public reproducând în textul duplicatului cuvânt cu
cuvânt cuprinsul înscrisului, cât și al încheierii prin care s-a constatat
întocmirea înscrisului original, iar în locul semnăturilor originale se
menționează numele de familie și prenumele fiecărui semnatar.
Duplicatul are aceeași forță probantă ca și originalul, iar în lipsa
actului original, duplicatul sau copia legalizată poate constitui titlu
executoriu.
Spre deosebire de duplicat, copia legalizată se eliberează de pe
înscrisurile originale prezentate de părți, după confruntarea copiei cu
originalul și după întocmirea unei încheieri în care se arată că s-au
îndeplinit condițiile esențiale ale legalizării copiei.
26. Înscrisuri sub semnătură privată. Noţiune.
Înscrisul sub semnătură privată este acela care se semnează de părți
sau de partea de la care emană, fără vreo altă formalitate. Înscrisul
poate fi realizat de oricine, pe orice suport, independent de natura
acestuia, însă pentru anumite înscrisuri (cele electronice) sunt
aplicabile reguli aparte.
Alte cerințe în anumite cazuri: pluralitatea de exemplare, respectiv
formalitatea bun și aprobat. Dacă nu sunt îndeplinite cerințele legale,
înscrisul sub semnătură privată poate fi valabil ca început de dovadă
scrisă.
Înscrisul sub semnătură privată este înscrisul care constată un act
juridic şi este întocmit şi semnat de parte sau de părţile împotriva
cărora el poate fi folosit ca dovadă, fără intervenţia unui funcţionar
public. Ca regulă generală, nu se cere nicio formă pentru existenţa
unui asemenea înscris, el poate fi redactat chiar de părţi ori de altă
persoană, poate fi scris în orice limbă (înţeleasă de părţi), poate fi scris
de mână ori tehnoredactat, dactilografiat; se admite folosirea de
formulare, în care să se completeze numai spaţiile albe. Totul depinde
de voinţa părţilor, dar este important ca înscrisul să aibă un conţinut
juridic clar, care să stabilească fără echivoc drepturile şi obligaţiile lor.
27. Înscrisuri sub semnătură privată. Opozabilitate.
Dacă o parte se folosește de înscris în instanță cealaltă parte trebuie să
recunoască sau să tăgăduiască semnătura sau scrierea sa. Numai
succesorii persoanei de la care se pretinde că vine înscrisul nu este
recunoscut de partea căreia i se opune, se va trece la verificarea
acestuia, iar dacă se invocă faptul că înscrisul a fost falsificat, partea
interesată va solicita trecerea la procedura falsului.
Dacă de pe înscris lipsește semnătura părții care se obligă înscrisul
poate fi folosit ca un început de dovadă scrisă, în cazul în care forma
scrisă nu este cerută pentru actul respectiv ad validitatem, caz în care
ar fi fost afectată validitatea actului juridic – negotium.
NCPC reglementează și situații în care înscrisul are valoarea
probatorie a înscrisului sub semnătură privată chiar dacă nu este
semnat, cum este cazul înscrisurilor dintre profesioniști utilizate în
mod obișnuit în execițiul activității unei întreprinderi pentru
constatarea unui act juridic sau al biletelor, tichetelor, etc utilizate cu
ocazia încheierii unor acte juridice sau care încorporează dreptul la
anumite prestații.

28. Multiplul exemplar

În cazul actului juridic sinalagmatic, actul în sens de instrumentum
care îl constată, trebuie întocmit într-un număr de exemplare egal cu
numărul părților care se obligă și care au interese contrarii. Pe fiecare
exemplar se va face mențiune despre numărul exemplarelor care s-au
întocmit. Lipsa mențiunilor arătate în cuprinsul înscrisului sub
semnătură privată și a întocmirii acestora în numărul de exemplare
egal cu numărul părților atrage nevalabilitatea înscrisului ca înscris
sub semnătură privată, nevalabilitate care trebuie invocată de către
părțile actului juridic respectiv. Terțele persoane nu pot invoca lipsa
mențiunilor sau a numărului de exemplare necesare deoarece stabilită
se aplică numai părților actului juridic respectiv.
29. Bun şi aprobat.
Inscrisurile sub semnatura privata care constata conventii unilaterale,
prin care se stabilesc obligatii numai in sarcina unei parti, trebuie sa
indeplineasca pentru valabilitate formalitatea ,,bun si aprobat".
Conform NCPC, actul sub semnatura privata prin care o parte se
obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o cantitate oarecare de
bunuri fungibile, trebuie sa fie scris in intregime de acela care l-a
semnat, sau cel putin acesta, inainte de a-I semna sa adauge la sfarsitul
actului cuvintele ,,bun si aprobat", aratand intotdeauna in litere suma
si cantitatea si apoi sa semneze.
Ca atare formula in discutie va fi aplicata pe act de catre cel care se
obliga numai daca acesta nu a scris in intregime actul.
30. Cazuri în care nu mai este necesară formula bun şi aprobat.
Mentiunea ,,bun si aprobat" nu este insa o formula sacramentala,
importanta fiind insă scrierea tacuta de mana celui ce se obliga care
sa cuprinda si suma sau cantitatea de bunuri fungibile ce formeaza
obiect al obligatiei. Cu atat mai mult daca actul este redactat in
intregime de mana celui ce se obliga, mentiunea ,,bun si aprobat" nu
este necesara pentru valabilitatea actului, neexistand doua categorii
de scrieri pe act (apartinand la doua persoane diferite - debitorul si
creditorul).
Uneori, chiar daca este vorba despre obligatii unilaterale,
formalitatea ,,bun si aprobat" nu este necesara. Sunt asemenea
situatii: aceea in care actul este nul ca act autentic, dar valabil ca
inscris sub semnatura privata sau cand obligatia a fost contractata in
raporturile dintre profesionisti.
Justificarea acestui din urma caz de exceptie este data de faptul ca
profesionistul utilizeazain mod curent asemenea inscrisuri, fiind
obisnuit cu intocmirea !or, iar pe de alta parte in raporturile
profesionale este necesar sa se recunoasca un grad mai ridicat
de incredere intre participantii la raporturile juridice.
De aceea NCPC asimileaza inscrisurilor sub semnatura privata
intocmite de catre profesionisti, inscrisurile nesemnate utilizate insa în
mod obisuit in exercitiul activitatii intreprinderii acelui profesionist
pentru a constata un act juridic.
Cu alte cuvinte, chiar daca inscrisul nu este semnat, dar este utilizat
frecvent, in activitatea acelui profesionist, el va produce efectele
inscrisului sub semnatura privata, facand dovada cu privire la cele
aratate in cuprinsul sau (facturi, comenzi, situatii de lucrari).
Nerespectarea formulei ,,bun si aprobat" va trage nevalabilitatea
inscrisului ca inscris sub semnatura privata, fara a se afecta insa
valabilitatea obligatiei unilaterale stabilita prin conventia respectiva.
Ca atare, actul juridic va putea fi dovedit cu alte mijloace de proba, cu
respectarea cerintelor legale, in special in ceea ce priveste concursul
intre proba cu martori si cu inscrisuri.
Data inscrisului sub semnatura privata este opozabila partilor atunci
cand este recunoscut inscrisul, iar daca recunoasterea lipseste, pana la
dovada contrara.
31. Cazuri în care nu mai este necesară formalitatea multiplului
exemplar.
In unele cazuri legea prevede ca indeplinirea formalitatilor aratate nu
mai este necesara: daca actul s-a redactat intr-un singur exemplar si
acesta a fost lasat in pastrare unui tert; cand partea care putea invoca
nevalabilitatea inscrisului nu face acest lucru sau nu se opune
valorificarii lui in instanta de catre cealalta parte in termenul prevazut
de lege (la primul termen dupa depunerea inscrisului, sub sanctiunea
decaderii); daca una dintre parti a executat propria obligatie la
momentul incheierii actului juridic sau pana la nasterea litigiului,
astfel ca nu se mai impune existenta unui numar de exemplare egal cu
numarul partilor actului juridic; cand contractul respectiv s-a incheiat
intre profesionisti ori la distanta - intre absenti; cand conventia este
constatata printr-o hotarare judecatoreasca; cand actul este nul ca act
autentic, dar este valabil ca inscris sub semnatura privata.
32. Prezumţia de liberaţiune a debitorului
Indiferent de cum inscrisul este autentic sau sub semnatura privata,
daca prin acesta se constata o creanta, efectuarea unor mentiuni
liberatorii de catre creditor, pe inscris, poate naste prezumtia
liberatiunii debitorului de datorie.
Astfel, daca creditorul face mentiune pe titlul care a ramas neintrerupt
in posesia sa (pe fata sau pe verso), cu privire la efectuarea platii sau
despre un mod de stingere a obligatiei, chiar nesemnata sau datata de
el, mentiunea respectiva naste prezumtia de liberatiune a debitorului.
Daca mentiunea este realizata pe un inscris sub semnatura
privata, prezumtia de liberatiune este mixta, in sensul ca poate fi
inlaturata numai de cel interesat sa probeze ca liberatiunea s-a facut pe
alta cale, acelasi efect producandu-se si daca mentiunea este facuta de
creditor. In josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui lnscris
sau al unei chitante.
In toate cazurile mentiunea, "''fiind lipsita de semnatura, nu este in
sine un inscris sub semnatura privata, ci un 'inceput de dovada scrisa,
care in raport de circumstantele in care este intocmit si in functie de
persoana care il detine, naste prezumtia legala de plata sau liberatiune
a debitorului.
33. Registre şi hârtii domestice
Regula in materie de inscrisuri este reprezentata de cele sub semnatura
privata, care nu sunt conditionate de nicio formalitate, afara de
semnatura partii, insa in anumite imprejurari se intocmesc inscrisuri,
care fie nu cuprind semnatura partii, fie se particularizeaza prin
suportul pe care se regasesc, astfel ca sunt necesare reguli particulare
pentru a fi acceptate ca proba.
NCPC se refera la registrele si hartiile domestice, intocmite de parte
fara a fi utilizate ca proba, ci numai pentru evidenta si organizare.
Daca nu sunt senmate, ele nu pot servi ca inscris sub semnatura
privata, dar legea arata ca ele fac dovada impotriva celui care le-a
scris, daca atesta neindoielnic o plata primita sau atunci cand cuprind
mentiunea expresa ca insemnarea a fost facuta in folosul celui aratat
drept creditor, pentru a tine loc de titlu.
34. Începutul de dovadă scrisă. Noţiune.
Reprezinta orice scriere, chiar nesemnata si nedatata, care provine de
la o persoana careia acea scriere i se opune ori de la cel al carui
succesor in drepturi este acea persoana, daca scrierea face credibil
faptul pretins. Acest instrument probator va produce efecte numai
impotriva celui caruia i se opune scrierea, anume celui care a realizat
acea scriere.
35. Începutul de dovadă scrisă. Condiţii.
Pentru a vorbi despre o asemenea dovada este necesar sa existe o
scriere, care sa nu intruneasca cerinta de a fi un inscris sub semnatura
privata, iar actul invocat sa apara drept credibil din continutul scrierii
mentionate.
Este asimilat acestui instrument scris si scrierea nesemnata de
persoana careia acesta i se opune, daca a fost intocmita in fata unui
functionar competent care atesta ca declaratiile cuprinse in inscris sunt
conforme celor facute de acea persoana.
36. Proba cu înscrisuri între profesionişti
In ceea ce priveste registrele profesionistilor, NCPC distinge intre cele
care sunt tinute cu respectarea legii si cele care, dimpotriva, nu au fost
intocmite in aceste conditii.Legea arata ca persoanele fizice care
desfasoara activitati producatoare de venituri au obligatia sa conduca
contabilitate simplificata, tinand si intocmind Registrul-jurnal de
incasari si plati si Registrul-inventar, toate celelalte entitati, cu sau
fara personalitate juridica, respectiv cu sau fara scop patrimonial, fiind
obligate sa tina Registrul-jurnal, Registrul-inventar si Cartea mare.
Legea prevede si o serie de situatii financiare si rapoarte care trebuie
intocmite de catre administratori, care trebuie sa se coroboreze cu
datele din registrele obligatorii.
NCPC arata ca daca registrele sunt legal tinute, ele pot sa faca
intre profesionisti dovada in justitie, pentru faptele legate de
activitatea !or profesionala in schimb in caz contrar, registrele fac
dovada impotriva celor care le-au tinut, fara insa ca partea care le
invoca sa poata scinda continutul lor.
37. Registrele profesioniştilor ca probă.
Legea lasa la latitudinea judecatorului aprecierea valorii probatorii a
registrelor profesionistilor, inclusiv necesitatea renuntarii Ia proba
daca intre registrele partilor cu interese contrare exista neconcordante.
Rezulta intentia legiuitorului de a consacra valoare probatorie acestor
inscrisuri numai in raporturile dintre profesionisti si numai pentru
aspecte legate de activitatea !or profesionala, iar nu si atunci cand
acestia intra in raporturi juridice cu persoane neprofesionisti.
In ceea ce priveste registrele nelegal tinute, NCPC nu mai opereaza
nicio distinctie de reglementare si nu este exclus ca registrul nelegal
tinut sa poata servi ca proba contra profesionistului, atunci cand acesta
se afla in Iitigiu cu un neprofesionist. Mai mult, NCPC admite, pentru
dovada actelor juridice savarsite in exercitiul activitatii profesionale,
indiferent de valoarea actelor, proba cu martori, in contra unui
profesionist, ceea ce determina concluzia ca a fortiori registrul tinut de
acesta poate servi ca proba.
Este cert numai ca registrele legal tinute vor putea servi ca proba
pentru profesionisti, in concursul dintre registrele partilor cu interese
contrare, revenind instantei rolul de a decide valoarea probatorie a
acestora.
38. Registrele profesioniştilor ca probă în raport cu
neprofesioniştii
Fata de modul de reglementare a registrelor profesionistilor ca
mijloace de proba, rezulta intentia legiuitorului de a consacra valoare
probatorie acestor inscrisuri numai in raporturile dintre profesionisti si
numai pentru aspecte legate de activitatea !or profesionala, iar nu si
atunci cand acestia intra 'in raporturi juridice cu persoane
neprofesionisti.
Ca atare, daca un profesionist invoca registrul contabil legal tinut, ca
dovada, in raport procesual cu un neprofesionist, poate chiar
consumator, acesta nu va putea servi drept proba in conditiile NCPC,
care limiteaza sfera de utilizare a acestora strict la raporturile dintre
profesionisti.
39. Înscrisurile pe suport informatic
NCPC prevede si situatia in care datele unui act juridic sunt redate pe
un suport informatic, caz in care fisierul/documentul care reproduce
aceste date constituie instrumentul probator al actului, cu conditia sa
fie inteligibil si sa prezinte garantii suficient de serioase pentru a face
deplina credinta in privinta continutului acestuia si a identitatii
persoanei de la care acesta emana. Pentru a fi depus insa la dosar,
continutul documentului va fi Iistat.
NCPC instituie prezumtia de validitate a inscrierii, atunci cand
inscrierea datelor actului juridic pe suport informatic a fost realizata
,,in mod sistematic si fara lacune" si daca ,,datele inscrise sunt
protejate contra alterarilor si contrafacerilor astfel incat integritatea
documentului este deplin asigurata". Daca inscrierea este efectuata de
catre un profesionist, se naste prezumtia de validitate a inscrierii, care
functioneaza in favoarea tertilor, care se vor putea prevala de inscris.
In acest context, un document scanat, in format pdf. poate servi ca
mijloc de dovada deoarece reproduce toate datele actului original si
prezinta garantii fata de imposibilitatea modificarii continutului
acestuia.
Intre parti, documentul care reproduce pe suport informatic datele
unui act juridic, face dovada pana la proba contrara, similar inscrisului
sub semnatura privata.
Daca insa suportul sau tehnologia utilizata pentru redactare nu
garanteaza integritatea documentului, acesta poate avea valoarea unui
mijloc material de proba sau a unui inceput de dovada scrisa, de unde
rezulta valoarea redusa ca mijloace de proba a acestor instrumente.
Potrivit NCPC, mijloacele materiale de proba includ fotografiile,
fotocopiile, filmele, discurile, benzile de inregistrare a sunetului,
precum si alte asemenea mijloace tehnice, daca nu au fast obtinute
prin incalcarea legii ori a bunelor moravuri.
40. Înscrisurile în formă electronică.
NCPC defineste inscrisul ca fiind ,,orice scriere sau alta consemnare
care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul
ei material ori de modalitatea de conservare si stocare", atat inscrisul
pe suport infonnatic, cat si inscrisul pe suport hartie, fiind admise
ca proba, daca indeplinesc cerintele legii.
Codul trimite la dispozitiile speciale in ceea ce priveste
inscrisul electronic si
Semnatura electronica, care definesc si reglementeaza regimul juridic
al acestora. Inscrisul in forma electronica reprezinta ,,o colectie de
date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale
si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie
inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program
informatic sau al altui procedeu similar".
41. Contractele pe formular tipizat, ca înscrisuri
NCPC afecteaza o reglementare aparte valorii probatorii recunoscute
contractelor incheiate pe formulare tipizate sau standardizate, cu
conditii generale tip, biletelor, tichetelor, care incorporeaza dreptul la
anumite prestatii, telexului, telegramei, anexelor inscrisurilor autentice
sau sub semnatura privata.
Contractele-tip, cu clauze fixe, sunt considerate inscrisuri sub
semnatura privata, daca legea nu prevede altfel si daca sunt semnate
de catre parti.
42. Bilete, tichete, titluri nesemnate, ca înscrisuri.
Biletele, tichetele si alte asemenea documente, utilizate cu ocazia
incheierii unor acte juridice sau care incorporeaza dreptul la anumite
prestatii, au aceeasi valoare cu inscrisurile sub semnatura privata,
chiar daca nu sunt semnate.
In aceste cazuri legiuitorul a conferit valoare de inscris sub semnatura
privata unor inscrisuri nesemnate, tocmai in considerarea modului in
care au fost intocmite si eliberate creditorului prestatiei, respectiv intr-
un cadru organizat si cu destinatie catre persoane nedeterminate, care
se individualizeaza la momentul achizitionarii serviciului sau
prestatiei, prin achitarea contravalorii acesteia, ceea ce face ca un
eventual litigiu sa nu se deruleze in privinta pretului, ci in raport cu
contraprestatia.
43. Cărţile funciare şi alte registre, ca înscrisuri.
Nu vor putea fi aduse in fata judecatorului in original, dar pot fi
trimise copii certificate de pe: cartile funciare, registrele autoritatilor
sau institutiilor publice, testamentele depuse la instante, notari publici
sau avocati si alte inscrisuri originale ce se gasesc in arhivele
acestora.
Prin exceptie se poate dispune prezentarea testarnentelor originale
sau a altar inscrisuri originale, depuse la instante, notari publici
sau avocati, insa numai pentru efectuarea expertizei grafoscopice in
laboratoarele de specialitate daca expertiza actului nu se poate
efectua la sediul arhivei.
Verificarea originalului se realizeaza cu citarea partilor, de un
judecator delegat, iar daca inscrisul se gaseste in alta localitate, se
face prin comisie rogatorie, de catre instanta respectiva.
44. Data certă. Noţiune.
Inscrisul dobandeste data certa numai prin una dintre modalitatile:
1. din ziua in care au fost prezentate spre a se conferi data certa de
catre notarul public, executorul judecatoresc sau alt functionar
competent in aceasta privinta;
2. din ziua cand au fost infatisate la o autoritate sau institutie publica,
facandu-se despre aceasta mentiune pe inscrisuri;
3. din ziua cand au fost inregistrate intr-un registru sau alt document
public;
4. din ziua mortii ori din ziua cand a survenit neputinta fizica de a
scrie a celui care 1-a intocmit sau a unuia dintre cei care i-au subscris,
dupa caz;
5. din ziua in care cuprinsul lor este reprodus, chiar si pe scurt, in
inscrisuri autentice, precum incheieri, procese-verbale pentru punerea
de sigilii sau pentru facere de inventar;
6. din ziua in care s-a petrecut un alt fapt de aceeasi natura care
dovedeste in chip neindoielnic anterioritatea inscrisului.
Orice alta imprejurare de natura a atrage concluzia ca inscrisul a fost
intocmit la o anumita data, cu caracter absolut sub aspect probatoriu,
nu va fi luata in considerare decat ca o prezumtie simpla, care va putea
fi completata cu alte mijloace de dovada.
In raporturile dintre profesionisti regulile cu privire la data certa, sus-
mentionate, nu sunt aplicabile, deoarece NCPC arata expres ca
inscrisul sub semnatura privata intocmit in exercitiul activitatii unei
intreprinderi este prezumat a fi fost facut la data consemnata in
cuprinsul sau. Codul instituie o prezumtie relativa asupra datei
inscrisului, care poate fi combatuta cu orice mijloc de proba.
Cand inscrisul nu cuprinde nicio data, de asemenea Codul permite ca
stabilirea acesteia sa se faca prin orice mijloc de proba, in raporturile
dintre parti.
45. Dobândirea datei certe - ipoteze.
In prezent, fata de formularea textului, care se refera si la ,,alt fapt de
aceeasi natura care dovedeste in chip neindoielnic anterioritatea
inscrisului", pare ca legiuitorul a largit posibilitatea calificarii unei
anumite imprejurari ca izvor de data certa.
De asemenea, neputinta fizica de a scrie a celui despre care se sustine
ca l-ar fi scris, trimite inscrisul anterior acestui moment, insa ca si
ultima ipoteza a textului, in asemenea cazuri, in fata instantei se va
derula un adevarat proces pentru a se dovedi faptele si imprejurarile
invocate, aspect care are o natura incidentala si care va atrage
prelungirea procesului.
Regulile de recunoastere a datei certe nu se aplica in mod obligatoriu
in cazul chitantelor care atesta executarea unei obligatii, in ipoteza
acestora instanta putand sa stabileasca prin orice mijloace de dovada
data la care a fost emisa chitanta, de vreme ce art. 1.499 C. civ.
prevede ca dovada platii se face cu orice mijloc de proba.
46. Procedura prezentării înscrisului care nu se regăseşte la
partea care îl invocă.
Dacă partea arata ca inscrisul se gaseste la partea adversa si aceasta
recunoaste la interogatoriul propus in acest sens acest lucru, instanta
va putea ordona infatisarea lui, daca inscrisul este comun partilor din
proces, ori daca insasi partea adversa s-a referit in proces la acest
inscris sau daca, dupa lege, ea este obligata sa infatiseze inscrisul,
afara de cazurile in care: inscrisul priveste chestiuni cu totul personale
ale partilor, privind demnitatea sau viata privata a unei persoane;
infatisarea inscrisului ar incalca obligatia de a pastra secretul
profesional, infatisarea ar atrage urmarirea penala a uneia dintre parti
sau a rudelor pana la al treilea grad inclusiv.
Pentru a se retine vreuna dintre ipotezele de mai sus, nu este necesara
administrarea altor probe, ci instanta va decide in raport chiar de
continutul inscrisului prezentat. Astfel, daca acesta reprezinta o
scrisoare in care se invedereaza aspecte strict personale, tinand de
viata privata a persoanei, instanta nu va ordona infatisarea lui. In
ceea ce priveste secretul
profesional, un document aflat in pastrarea avocatului partii, dar care
are legatura cu pricina, va trebui prezentat instantei, fara a se putea
retine incalcarea secretului profesional si, exercitarea dreptului de
aparare, avocatul are dreptul si obligatia de a starui pentru realizarea
liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil.
Daca insa partea careia i se administreaza interogatoriul in vederea
stabilirii daca detine sau nu inscrisul, refuza sa raspunda sau sa-1
infatiseze ori daca se dovedeste ca 1-a ascuns sau distrus, instanta va
putea considera ca dovedite sustinerile partii adverse cu privire la
continutul acelui inscris, fiind instituita o prezumtie simpla cu privire
la consecintele atitudinii partii.
Daca inscrisul necesar dezlegarii procesului, se gaseste la una dintre
parti, dar nu poate fi prezentat deoarece aducerea sa ar fi prea
costisitoare sau cand inscrisurile sunt prea voluminoase ori
numeroase, instanta poate sa delege un judecator in prezenta caruia
partile pot cerceta inscrisurile la locul unde se gasesc sau poate cere
prezentarea unor extrase sau copii de pe inscrisurile solicitate,
certificate de persoana care le detine.
In situatia in care inscrisul necesar se afla in posesia unui tert,
persoana fizica, aceasta poate fi citata ca martor, punandu-i-se in
vedere sa aduca inscrisul in instanta iar daca inscrisul e detinut de o
persoana juridica, vor putea fi citati ca martori reprezentantii acesteia.
Este cert ca si tertul poate fi afectat prin prezentarea inscrisului, in
acele cond itii ca si partea detinatoare, astfel ca aceleasi cazuri de
respingere a cererii de prezentare a inscrisului se vor aplica si tertei
persoane.

47. Cazuri în care nu se poate dispune înfăţişarea înscrisului.

NCPC reglementeaza cazurile in care este justificat refuzul inaintarii
inscrisului, respectiv, daca acesta se refera la apararea nationala,
siguranta publica sau relatiile diplomatice, situatie in care nu pot fi
inaintate nici extrase de pe inscris.
Dispozitia trebuie coroborata cu prevederile Legii nr. 1 82/2002, in
conditiile in care aceasta conditioneaza accesul la informatii
secrete de stat de existenta unei autorizatii scrise, date de organul
prevazut de lege.
Nu vor putea fi aduse in fata judecatorului in original, dar pot fi
trimise copii certificate de pe: cartile funciare, registrele autoritatilor
sau institutiilor publice, testamentele depuse la instante, notari publici
sau avocati si alte inscrisuri originale ce se gasesc in arhivele
acestora.
48.49.50. Verificarea înscrisurilor. Ipoteză.Prezumtii. Procedura.
Reprezinta cercetarea inscrisului negat sau nerecunoscut de partea
careia i se opune in vederea determinarii daca intr-adevar acesta a fost
sau nu scris ori semnat de cel care nu-l recunoaste. Verificarea se face
de catre instanta in fata careia se depune inscrisul, adica de prima
instanta, de instanta de apel sau de instanta de recurs.
In cazul aplicarii procedurii administrarii probelor prin avocati,
verificarea de scripte se face de catre instanta de judecata, avocatii
partilor neavand aceasta posibilitate, conform dispozitiilor legale.
Desi legea vorbeste de inscris sub semnatura privata, doctrina de
specialitate (Ciobanu, Boroi) a admis ca verificarea poate privi si o
scriere care nu intruneste cerintele unui asemenea inscris (scrisori sau
insemnari casnice, registre etc.), aspect confirmat in prezent prin
intermediul dispozitiilor care asimileaza asemenea scrieri inscrisurilor
sub semnatura privata.
Negarea inscrisului se poate face de cel caruia i se opune, numai
motenitorii sau succesorii in drepturi ai aceluia de la care se pretinde a
fi inscrisul putand declara ca nu cunosc scrisul.
Momentul procesual pana la care se poate contesta inscrisul este
prevazut de NCPC, sub sanctiunea decaderii, anume la primul termen
de judecata care urmeaza dupa depunerea inscrisului, ceea ce, pentru
ipoteza inscrisurilor depuse atat cererilor introductive, determina
necesitatea contestarii lor prin intampinare, insa decaderea va opera
numai in raport de atitudinea partii la primul termen.
Concret, verificarea presupune confruntarea înscrisului cercetat sau a
semnaturii de pe acesta cu alte inscrisuri necontestate sau piese depuse
de cel care neaga inscrisul spre comparatie si cu scrieri facute dupa
dictarea presedintelui. Daca partea care neaga inscrisul refuza sa scrie
dupa dictare, refuzul va putea echivala cu recunoasterea inscrisului
negat.
Cand dupa o atare verificare a inscrisului instanta nu se considera
edificata, se va putea dispune compararea scrierilor prin intermediul
unui specialist care va intocmi in acest sens o expertiza.
Pentru aceasta instanta cere partilor sa depuna scrierile necesare
pentru verificare, inscrisuri autentice, sub semnatura privata, parti din
inscris netagaduite (daca este cazul), scrierea executata la dictarea
presedintelui instantei etc. Preedintele, grefierul si partile vor semna
spre neschimbare inscrisurile depuse care vor fi inaintate expertului
spre comparare.
Daca in urma verificarii se constata ca inscrisul respectiv provine de la
partea care 1-a negat, el va fi folosit ca proba impotriva acesteia, iar
partea poate fi obligata si la o amenda judiciara. Daca se constata ca
inscrisul nu apartine celui care nu 1-a recunoscut, inscrisul se va
indeparta din dosar. Instanta consemneaza rezultatul verificarii intr-o
incheiere cu caracter interlocutoriu, astfel ca nu va mai putea reveni
asupra celor dispuse.
51.52.53. Procedura falsului. Ipoteză.Prezumţii. Procedură
Atunci cand o parte nu numai ca nu recunoaste scrierea sau semnatura,
ci declara motivat ca acestea sunt false se va putea apela la procedura
falsului, in acest scop instanta dispunand infatisarea partilor in
persoana, pentru a-si exprima fiecare punctul de vedere in raport cu
afirmarea falsului.
Invocarea falsului este conditionata, la randul sau de un anumit
moment procedural, respectiv cel mai tarziu la primul termen dupa
prezentarea unui inscris folosit in proces.
In cazul inscrisurilor autentice procedura falsului va putea purta si
asupra constatarilor personale ale agentului instrumentator, care fac
dovada deplina pana la constatarea falsului.
In materia inscrisurilor sub semnatura privata sau a restului
mentiunilor din cuprinsul
unui inscris sub semnatura privata autentificat, in procedura falsului se
vor analiza atat conformitatea celor retinute in act - instrumentum cu
realitatea, cat si autenticitatea scrierii sau subscrierii negate, prin
intermediul procedurii falsului cu aratarea autorului.
Daca partea a recunoscut inscrisul sub semnatura privata care i-a fost
opus, inseamna ca a emis o marturisire judiciara, care nu mai poate fi
revocata, astfel ca nu va mai putea sa se prevaleze de invocarea
falsului, afara de cazul in care dovedeste ca recunoasterea inscrisului a
fost determinata de o eroare de fapt scuzabila, in functie de diligentele
rezonabile efectuate in raport cu imprejurarile in care s-a efectuat
recunoaterea.
Presedintele va trebui sa constate starea materiala a inscrisului,
intocmind in acest sens un proces-verbal si va semna inscrisul
impreuna cu grefierul si partile, spre neschimbare, incredintandu-1
grefei.
Pentru a verifica daca inscrisul este sau nu fals instanta va intreba
partea care s-a folosit de inscris daca doreste sa se mai serveasca de
acesta. Daca partea lipseste sau nu vrea sa raspunda ori daca declara
ca nu se mai foloseste de inscris, acesta va fi inlaturat din cauza.
Similar, daca partea care a declarat inscrisul ca fals lipseste, nu
doreste sa raspunda sau declara ca nu mai staruie in declaratia de fals,
acesta va fi socotit ca recunoscut si va fi folosit cu efectele sale
specifice in cauza.
Cand partea care defaima inscrisul arata si pe cel pe care il considera
autor al falsului respectiv sau pe complicele falsului, instanta are
posibilitatea de a suspenda judecata cauzei, inaintand inscrisul
procurorului, intocmind in acest sens proces-verbal.
Daca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare sau daca nu
poate continua, cercetarea falsului se va face de catre instanta civila,
utilizandu-se orice mijloace de dovada, sens in care este posibila nu
numai analizarea falsului pe cale incidentala, intr-un proces in curs,
ci si investirea instantei cu o cerere principala.
54. Dovada cu martori. Admisibilitate în cazul actelor juridice.
Regula.
Nu martorul reprezinta mijlocul de dovada, ci declaratia pe care acesta
o face in fata instantei de judecata. Ca atare, proba o constituie
declaratia martorului, anume relatarea orala, pe care o face in fata
instantei de judecata o persoana neinteresata in conflictul dintre parti,
care are cunostinta despre fapte referitoare la pricina ce se judeca si
care sunt de natura sa conduca la solutionarea acesteia.
Ceea ce este important in privinta faptelor pe care le relateaza
martorul in fata instantei este ca acestea sa fi fost cunoscute personal
de catre cel care declara, interesand deci perceptia martorului nu a
altor persoane, in caz contrar afirmatiile putand fi lipsite de valoare
probatorie.
Numai in ceea ce priveste actele juridice exista limitari sub aspect
probatoriu. Art. 309 NCPC se refera la dovada actelor juridice iar nu
la proba faptelor juridice, ca manifestari de vointa prin care nu se
urmareste producerea unor consecinte juridice, acestea fiind
consecinta legii.
Unele manifestari de vointa, legate de incheierea actelor juridice se
vor putea dovedi intotdeauna cu martori, chiar dacalegea cere ad
probationem forma scrisa. Sunt astfel: viciile de consimtamant, cauza
falsa, ilicita, frauda la lege etc.
In materia actelor juridice, NCPC arata ca nu se poate dovedi cu
martori un act juridic a carui valoare este mai mare de 250 de lei, ca o
exceptie de la regula enuntata in debutul textului art. 309, referitor la
admisibilitatea probei cu martori, potrivit cu care proba este
admisibila in toate cazurile ill care legea nu dispune altfel.
55. Dovada cu martori. Admisibilitate în cazul actelor juridice.
Excepţii. Enumerare.
In ceea ce privește exceptiile de la regula aratata, NCPC
reglementeaza expres situatii
in care se poate administra si dovada cu martori pentru probarea
unui act juridic pentru care e necesara forma scrisa.
Codul prevede astfel, posibilitatea administrarii probei cu martori in
ciuda regulilor mentionate, anume inclusiv cu martori pentru dovada
actului juridic, daca exista un inceput de dovada scrisa, in sensul unei
scrieri care provine de la cel impotriva caruia s-a formulat cererea si
care este de natura sa faca credibil faptul pretins. Cu alte cuvinte,
inceputul de dovada scrisa, care poate fi completat cu martori si cu
prezumtii, consta intr-o scriere (scrisori, insemnari particulare, note,
chitante, cereri, memorii, acte autentice sau sub semnatura privata
nevalabile ca asemenea inscrisuri) executata de cel in contra caruia
se opune aceasta scriere, din care se poate desprinde ideea ca ceea ce
se pretinde de catre adversar este adevarat.
Se poate dovedi cu martori actul juridic daca partea a pierdut inscrisul
doveditor din pricina unui caz de forta majora, inscrisul doveditor
fiind pierdut fara culpa detinatorului sau a persoanei interesate, a fost
distrus, sustras ori se afla in detinerea unui tert, care refuza infatisarea
lui.
Frauda, eroarea, dolul, violenta, cauza ilicita sau imorala, se pot
dovedi cu orice mijloc de proba, indiferent daca legea cere ad
probationem forma scrisa pentru acel act, deoarece in situatiile
mentionate nu este vorba despre dovada actului juridic, ci despre
dovada unor imprejurari care ii afecteaza existenta, independente de
respectarea formei cerute de lege.
Totodata, NCPC prevede admisibilitatea probei cu martori pentru
lamurirea clauzelor actului juridic.
Nu se poate dovedi cu martori in contra sau peste cuprinsul unui
inscris si nici cu privire la ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inainte, in
timpul sau in urma intocmirii lui, chiar daca legea nu cere forma
scrisa pentru dovedirea actului juridic. Ca atare, daca ad
probationem nu se cere forma scrisa, actul ramanand in sfera
consensualismului (sub 250 de lei), dar partile au inteles sa
incheie un inscris care sa-1 ateste, continutul acestuia nu va
putea fi contestat decat cu un alt inscris.
56. Dovada cu martori. Admisibilitate în cazul faptelor juridice.
In unele cazuri prevazute de lege, proba faptelor juridice, in special
naturale, este ingadita in raport cu dovada testimoniala, datorita
importantei faptelor de dovedit. Este cazul nasterii si a mortii, care nu
pot fi probate cu alte mijloace de dovada decat actele de stare civila.
Prin exceptie, aceste fapte juridice pot fi totusi probate si cu martori in
cazurile anume aratate de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare
civila coroborat cu art. 103 C. civ. (de exemplu daca registrele de stare
civila au disparut, au fost pierdute sau sustrase, daca nu este posibila
procurarea certificatului de stare civila din strainatate etc.).
57. Dovada actelor pentru care legea cere forma scrisă ad
validitatem.
Daca legea cere forma scrisa ad validitatem si aceasta lipseste, actul
juridic nu are eficienta juridica, astfel ca nu va putea fi probat cu
niciun mijloc de proba, inclusiv martori. In acest caz nu este permisa
nici dovedirea imposibilitatii conservarii inscrisului deoarece atare
exceptie este prevazuta doar in cazul actelor pentru care legea cere ad
probationem forma scrisa.
58. Dovada actelor pentru care legea cere forma scrisă ad
probationem
Daca actul este supus unei anumite forme ad probationem dovada cu
martori pentru determinarea existentei si continutului actului este
inadmisibila.
Ca atare, daca ad probationem nu se cere forma scrisa, actul
ramanand in sfera consensualismului (sub 250 de lei), dar partile
au inteles sa incheie un inscris care sa-1 ateste, continutul
acestuia nu va putea fi contestat decat cu un alt inscris.
59. Dovada cu martori în litigiile dintre profesionişti
Nu are relevanta valoarea (250 lei) in materia raporturilor cu
profesionstii, cand se ridica problema dovedirii unui act juridic
savarsit in exercitiul activitatii profesionale, daca actul este invocat in
contra profesionistului. Evident, cand legea cere expres forma scrisa
ad probationem, nu se va aplica derogarea mentionata, astfel ca in
cazul contractului de depozit, de asigurare etc. in care profesionistul
are calitatea de debitor, titularul pretentiei va trebui sa produca un act
scris, indiferent de valoare.
60. Dovada viciilor de consimţământ.
Frauda, eroarea, dolul, violenta, cauza ilicita sau imorala, se pot
dovedi cu orice mijloc de proba, indiferent daca legea cere ad
probationem forma scrisa pentru acel act, deoarece in situatiile
mentionate nu este vorba despre dovada actului juridic, ci despre
dovada unor imprejurari care ii afecteaza existenta, independente de
respectarea formei cerute de lege.
61. Cine poate depune mărturie.
Proba cu declaratiile martorilor presupune indeplinirea anumitor
cerinte legale, reglementate de NCPC. Prevederile generale ale
Codului de procedura civila arata ca martorii trebuie propusi prin
cerere sau intampinare, ori daca este cazul prin cererea
reconventionala, sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii
acestor prevederi fiind decaderea din dreptul de a mai propune
martori.
Daca uneia dintre parti i-a fost incuviintata dovada cu martori, cealalta
parte va trebui sa propuna proba contrara pe cat posibil in acelasi
timp, iar daca proba a fost admisa in conditiile derogatorii ale NCPC,
in aceeasi sedinta de judecata.
Numarul martorilor propusi poate fi marginit de catre instanta de
judecata, iar conform principiului egalitatii partilor el va fi de regula
egal pentru fiecare parte.
In incheierea prin care se incuviinteaza dovada cu martori trebuie sa
se arate teza probatorie solicitata si cea admisa de catre instanta,
asadar, faptele care se tinde a fi dovedite cu martorii propusi.
Codul nu prevede conditii de varsta sau capacitate pentru ca o
persoana sa fie audiata ca martor in proces, insa, conform dispozitiilor
NCPC, se lasa la latitudinea instantei de judecata aprecierea marturiei
depuse de catre un minor sub 14 ani sau de catre o peroana
debila mintal, vremelnic lipsita de discernamant.
62. Cine nu poate fi martor

NCPC arata ca nu pot fi ascultate ca martori rudele si afinii pana la

gradul al treilea inclusiv, sotul chiar despartit, logodnicul sau
concubinul, interzizii si cei declarati de lege incapabili de a depune
marturie, ce1 condamnat pentru marturie mincinoasa, cei aflati in
dusmanie sau in legaturi de interese cu vreuna dintre parti. Ca atare,
daca se propun si se admit astfel de persoane ca martori intanta va
propune inlocuirea lor cu persoane care pot depune marturie, eroarea
asupra existentei starii de incompatibilitate fiind eliminată.
Dintre situatiile speciale pentru care legea inlatura posibilitatea
ascultarii ca martor a anumitor persoane, nu au caracter de ordine
publica cele care se refera la rudenie, afinitate, legaturi de interes,
partile putand sa cada de acord asupra ascultarii ca martori a rudelor,
fiilor sotului despartit, a logodnicului ori concubinului, a celor aflati in
legaturi de interese cu vreuna dintre parti, nu insa si a celor pusi sub
interdictie sau a celor condamnati pentru marturie mincinoasa.

63. Propunerea dovezii contrare cu martori.

Codul prevede astfel, posibilitatea administrarii probei cu martori in
ciuda regulilor mentionate, anume inclusiv cu martori pentru dovada
actului juridic, daca exista un inceput de dovada scrisa, in sensul unei
scrieri care provine de la cel impotriva caruia s-a formulat cererea si
care este de natura sa faca credibil faptul pretins. Cu alte cuvinte,
inceputul de dovada scrisa, care poate fi completat cu martori si cu
prezumtii, consta intr-o scriere (scrisori, insemnari particulare, note,
chitante, cereri, memorii, acte autentice sau sub semnatura privata
nevalabile ca asemenea inscrisuri) executata de cel in contra caruia
se opune aceasta scriere, din care se poate desprinde ideea ca ceea ce
se pretinde de catre adversar este adevarat.
Se poate dovedi cu martori actul juridic daca partea a pierdut inscrisul
doveditor din pricina unui caz de forta majora, inscrisul doveditor
fiind pierdut fara culpa detinatorului sau a persoanei interesate, a fost
distrus, sustras ori se afla in detinerea unui tert, care refuza infatisarea
lui.
64. Administrarea dovezii cu martori. Cheltuieli.
Codul obliga partea care a propus martorii ca in termen de 5 zile de la
incuviintare sa depuna sumele necesare deplasarii martorilor la
instanta, sub sanctiunea decaderii, aceste sume urmand sa acopere
cheltuielile de deplasare a martorului, precum si pierderea pecuniara
pe care o inregistreaza martorul prin absenta de la serviciu. Daca
totusi fara respectarea acestor prevederi martorii se prezinta la
termenul incuviintat sanctiunea decaderii nu va opera deoarece NCPC
prevede expres acoperirea decaderii.
65. Încheierea prin care se încuviinţează dovada cu martori.
Prevederile generale ale Codului de procedura civila arata ca martorii
trebuie propusi prin cerere sau intampinare, ori daca este cazul prin
cererea reconventionala, sanctiunea care intervine in cazul
nerespectarii acestor prevederi fiind decaderea din dreptul de a mai
propune martori.
Daca uneia dintre parti i-a fost incuviintata dovada cu martori, cealalta
parte va trebui sa propuna proba contrara pe cat posibil in acelasi
timp, iar daca proba a fost admisa in conditiile derogatorii ale NCPC,
in aceeasi sedinta de judecata.
Numarul martorilor propusi poate fi marginit de catre instanta de
judecata, iar conform principiului egalitatii partilor el va fi de regula
egal pentru fiecare parte.
In incheierea prin care se incuviinteaza dovada cu martori trebuie sa
se arate teza probatorie solicitata si cea admisa de catre instanta,
asadar, faptele care se tinde a fi dovedite cu martorii propusi.
Codul nu prevede conditii de varsta sau capacitate pentru ca o
persoana sa fie audiata ca martor in proces, insa, conform dispozitiilor
NCPC, se lasa la latitudinea instantei de judecata aprecierea marturiei
depuse de catre un minor sub 14 ani sau de catre o peroana
debila mintal, vremelnic lipsita de discernamant.
66. Citarea martorilor.
Martorii se vor cita pentru a fi incunostintati asupra faptului ca au
aceasta calitate si pentru a se prezenta in instanta. Partile isi pot lua
angajamentul sa aduca ele martorii necitati cu incuviitarea instantei,
iar daca, desi s-a angajat astfel, partea nu își indeplineste obhgatia
asumata, instanta nu va putea decadea din proba cu martori partea
daca acestia nu s-au prezentat, la dosar neexistand dovada indeplinirii
procedurii de citare. Chiar in virtutea textului va trebui realizata
procedura de citare, astfel ca in asemenea caz exista riscul pierderii in
van a unui tennen, datorita relei-credinte a partii. Daca martorul nu se
prezinta la prima citare, instanta va putea dispune aducerea acestuia cu
mandat iar daca nici in aceasta situatie nu se va prezenta, instanta va
trece la judecata.
67. Înlocuirea martorului
Daca pe parcursul procesului, dupa incuviintarea probei cu martori,
unii dintre acetia se afla in imposibilitatea de a se mai prezenta la
instanta datorita mortii, disparitiei sau unor motive neimputabile,
instanta va putea incuviinta inlocuirea martorului, sens in care partea
va trebui sa arate urgent numele si adresa noului martor propus sau
cel mai tarziu in 5 zile de la incuviintare. Aprecierea temeiniciei
cererii de inlocuire este la latitudinea instantei de judecata, astfel ca
starea de boala grava si prelungita necunoscuta de cel care a propus
martorul, sau amenintarea martorului de catre partea adversa cu
denuntarea pentru o
anumita fapta, de natura sa-i produca martorului o stare de teama, pot
fi apreiate ca motive temeinice in vederea admiterii cererii de
inlocuire a martorului.
Inlocuirea martorilor se va putea cere si atunci cand partea a
propus ca martori persoane care nu pot fi ascultate in aceasta calitate,
iar in fata instantei se demonstreaza incadrarea in dispozitiile care
interzic depunerea marturiei.
68. Mărturia minorului.
Minorul sub 14 ani si persoana lipsita de discernamant in momentul
audierii, fara a fi pusa sub interdictie nu depun juramant, dar li se
atrage atentia ca trebuie sa spuna adevarul.
Codul nu prevede conditii de varsta sau capacitate pentru ca o
persoana sa fie audiata ca martor in proces, insa, conform dispozitiilor
NCPC, se lasa la latitudinea instantei de judecata aprecierea marturiei
depuse de catre un minor sub 14 ani sau de catre o peroana
debila mintal, vremelnic lipsita de discernamant.
69. Jurământul depus de martor.
El va trebui sa depuna juramantul urmator:
,,Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu!". In timpul depunerii juramantului
martorul tine mana pe biblie sau pe cruce. Daca martorul are alta
credinta religioasa, formula juramantului se schimba in consecinta.
Declaratia martorului despre faptul ca are o alta credinta se va
constata de catre instanta si se va mentiona in incheierea de sedinta.
Daca martorul este de alta religie decat cea crestina, martorul nu
va tine mana pe cruce sau pe biblie. Martorul fara confesiune va
depune urmatorul juramant: ,,Jur pe onoare si constiinta ca voi spune
adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu". Daca din motive
de contiinta sau confesiune martorul nu depune juramant el va rosti
urmatoarea formula: ,,Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi
ascunde nimic din ceea ce stiu".
Surdo-mutii care stiu carte depun juramantul transcriind formula
acestuia si semnand-o, cei care sufera de hipoacuzie rostesc
juramantul, iar cei care nu stiu sa scrie jura prin semne cu ajutorul
unui interpret.
Dupa ce se depune juramantul, instanta va arata martorului ca daca nu
spune adevarul este pasibil de a fi pedepsit pentru infractiunea de
marturie mincinoasa.
70. Declaraţia de martor. Principiul oralităţii.
Martorul declara oral cele cunoscute despre actele si faptele pe care
le-a perceput personal, iar declaratia sa va fi trecuta in scris de catre
grefierul de sedinta sub dictarea presedintelui.
Martorii sunt ascultati separat, niciunul dintre cei neascultati nefiind
de fata la ascultarea altuia. Instanta va stabili ordinea de ascultare a
martorilor, tinandu-se cont si de cererile partilor.
Martorul raspunde la intrebarile instantei, ale partii care 1-a propus,
apoi la cele puse de partea adversa si nu poate sa se foloseasca de
inscrisuri sau notite atunci cand depune marturie, cu exceptia cazului
in care nu-si reaminteste cifre sau denumiri si presedintele
incuviinteaza citirea acestor insemnari.
Intrebarile trebuie sa nu depaeasca anumite limite, astfel ca daca
judecatorul considera ca intrebarea nu poate sa duca la dezlegarea
procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a carui dovedire e
oprita de lege, nu o va incuviinta. Daca parteaea insista se trece in
incheierea de sedinta atat intrebarea formulata, cat si motivul pentru
care a fost respinsa si martorul nu a trebuit sa raspunda.
Dupa ce este ascultat martorul va ramane in sala de sedinta, afara
de cazul in care presedintele instantei incuviinteaza altfel.
Daca instanta va gasi de cuviinta martorii vor fi din nou ascultati, iar
cand instanta constata ca intre declaratii exista contradictii importante,
va putea dispune reaudierea martorilor sub forma confruntarii acestora
sau va putea inlatura ca nesincere ambele depozitii.
Aprecierea probei cu martori se face in raport de sinceritatea
martorului si de corespondenta intre spusele acestuia si realitate.
Instanta va trebui sa analizeze daca martorul respectiv a perceput
personal faptele descrise, gradul de obiectivitate al acestuia, de
pregatirea martorului, de aptitudinea martorului de a relata exact ceea
ce a perceput, de timpul scurs de la perceperea faptelor descrise si
pana la momentul declaratiei. Aprecierea marturiei constituie un
aspect foarte dificil pentru instanta, de natura psihologica, mai ales
atunci cand martorul este ,,capabil" sa ascunda unele situatii sau
relateaza trunchiat, omitand anumite fapte sau prezentandu-le
deformat pe altele.
Daca instanta apreciaza ca martorul este nesincer sau ca ceea ce a
relatat nu poate corespunde realitatii, va inlatura declaratia putand
acorda posibilitatea partii care 1-a propus de a administra proba cu alti
martori, cu respectarea si a dreptului partii adverse la acel tratament.
Sinceritatea va putea fi apreciata si in raport cu datele conferite de
martor la momentul la care este intrebat de legatura de rudenie,
afinitate sau interes cu vreuna dintre parti. In asemenea situatie, daca
partea interesata dovedeste ca spusele martorului in legatura cu aceste
date nu sunt adevarate, se poate naste prezumtia ca martorul nu este
sincer, astfel ca va indeparta marturia depusa din randul probelor.

71. Prezumtiile. Notiune.

Un alt mijloc de dovada sunt prezumtiil care reprezinta ,,consecinte"
pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt
necunoscut.
Pentru a opera o prezumtie este nevoie mai intai de cunoaterea si deci
de dovedirea unor fapte sau imprejurari concrete din care ulterior se
deduce existenta unui alt fapt, care intereseaza in cauza, aceasta
deductie fiind rodul legaturii care exista intre cele doua fapte, cel
cunoscut si cel care trebuie dovedit.
72. Prezumţiile legale şi prezumţiile judiciare. 73. Prezumţiile
absolute şi prezumţiile relative.
Prezumtiile sunt fie legate, determinate special de lege,
fie judiciare (simple), lasate la luminile i intelepciunea
judecatornlui. Diferenta esentiala intre cele doua categorii de
prezumtii nu este data de efectele lor, ci de modul de
consacrare. Astfel, pe cand cele legale sunt aratate expres de
lege, cele simple sunt Iasate la latitudinea magistratului,
conferindu-se acestuia eventuale criterii de determinare a unor
asemenea concluzii. NCPC reglementeaza prezumtiile legale i
pe cele judiciare (Le, Noul Cod de procedura civila, Comentariu
pe articole, vol. I, Articolele 1-449, op. cit., p. 457), dar are in
vedere exact aceei modalitate de definire, respectiv, concluzii,
consecinte, Iasate la luminile i intelepciunea judecatorului, care
se poate intemeia pe ele doar daca au greutate si puterea de a nate
proba bil itatea faptului pretins. Ultimele sunt nenumarate datorita
nelncastrarii In dispoziti i normative i pot fi folosite in toate
cazurile daca este admisibila proba cu martori, In caz contrar
trecandu-se peste regulile de dovada in mod indirect, deoarece
prezumtia simpla reflecta numai un rationament, fiira a se
materializa intr-un mijloc de proba, astfel ca trebuie sa fie ad misa
numai daca este permis ca actul sau faptul respectiv sa fie probat
mai u or. Cand legea cere anumite instrumente de dovada,
bunaoara lnscrisuri, judecatorul nu- i poate intemeia convingerea
pe prezumtii.
Prezumti ile legale, spre deosebire de cele jud iciare, au nevoie de o
prevedere expresa In lege, pe ca le de consecinta fiind !imitate ca
numar.
Dupa moclul lor de reglementare, care detennina i consecinte In ce
prive te forta Jor dovecl itoare, se d isti nge lntre prezumtiile legale
absolute (ait. 2415 C. civ., art. 2556 C. civ.) i prezumtiile legale
relative, In aceasta d in urma regasindu-se i prezumtiile mixte [art. 41
2 alin. (2) C. civ.].
In primul caz, prezumtia scutete de orice dovada pe eel in favoarea
caru ia este fiicuta, iar concluzia pe care o intemeiaza nu poate fi rastu
rnata prin niciun mijloc de probii, nici
chiar prin marturisirea partii, manifestata de vointa de natura a
produce efecte impotriva autoru lui sau.
In general, nu se poate ad mite ca prezumtiile absolute pot fi
combatute prin martu
risirea judiciara, chiar daca legea ar prevedea astfel, cleoarece
intreaga categorie ar avea de suferit, pierzand caracterul absolut.
Prezumtiile relative pot fi rasturnate cu alte mijloace de proba, in
functie de mijlocnl specific prevazut de lege distingandu-se i categoria
prezumtiilor mixte care pot fi rasturnate prin anumite mijloace de
dovada sau numai in anumite conditii.
Ca atare, prezumtiile legale relative se impart 'in: prezumtii care pot fi
combatute prin orice mijloace de dovada i prezumtii care nu pot fi
combatute decat prin anumite dovezi (Boroi, G., Radescu, D., Codul
de procedura civila comentat .$i adnotat, 1996, p. 268), aceasta
distinctie fata de categoria prezumtiilor intermediare sau mixte, fiind
contestata in literatura de specialitate (Deleanu, Margineanu,
Prezumfiile in drept. Prezum/iile absolute, 1981, p. 50), sustiniindu-se
ca nu este relevant daca inlaturarea concluziei se realizeaza doar prin
anumite mijloace de dovada sau in anumite conditii ori de anumite
persoane, de vreme ce efectul lor este acela i ca i in cazul prezumtiilor
relative, vorbindu-se despre retinerea acestora in clasificarile
doctrinare, printr-o preluare automata din literatura mai veche
(Deleanu, Margineanu, Prezumfiile in drept. Prezum/hle absolute,
asupra lucrarii Ionacu A., Probele in procesul civil, 1969, p. 70).
NCPC arata ca prezumtia legala poate fi inlaturata prin proba contrara,
daca legea nu dispune altfel, astfel ca prezumtia nu va putea fi
inlaturata cu nicio proba contrara, daca legea prevede expres
aceasta, respectiv va putea fi 'inlaturata numai cu anumite mijloace de
dovada, in anumite conditii sau de anumite persoane, ciind legea cere
asemenea conditii.

74. Prezumţii legale. Administrare.

Prezumti ile legale, spre deosebire de cele jud iciare, au nevoie de o
prevedere expresa In lege, pe ca le de consecinta fiind !imitate ca
numar.
Dupa moclul lor de reglementare, care detennina i consecinte In ce
prive te forta Jor dovecl itoare, se d isti nge lntre prezumtiile legale
absolute (ait. 2415 C. civ., art. 2556 C. civ.) i prezumtiile legale
relative, In aceasta d in urma regasindu-se i prezumtiile mixte [art. 41
2 alin. (2) C. civ.].
In primul caz, prezumtia scutete de orice dovada pe eel in favoarea
caru ia este fiicuta, iar concluzia pe care o intemeiaza nu poate fi rastu
rnata prin niciun mijloc de probii, nici
chiar prin marturisirea partii, manifestata de vointa de natura a
produce efecte impotriva autoru lui sau.

75. Raportul de expertiză. Noţiune.

In cazul in care In dosarul cauzei se impune ca anumite aspecte sa fie
lamurite prin intermediul unui specialist, tehnicitatea relatiei
respective atragand o atare necesitate, instanta va putea administra
proba cu rapoarte de expertiza.
Expertiza consta In activitatea de verificare a u nor
lmprejurari de fapt legate de obiechil litigiulu i, activitate desf'
urata de un specialist numit expert. Acesta relateaza scris sau oral
constatarile i concluzi ile sale, prezentiind opinia sa asupra
imprejurarilor de fapt a caror Iiim urire se solicita de ciitre instanta
(Ciobanu, Tratat ..., p. 239), intocmind 'in acest sens raportul de
expertiza. Pentru facilitarea exprimari i, de regulii, in limbajul juridic
se utilizeaza notiunea de expertiza pentru desemnarea raporh1lui
ca atare, incluziind in aceasta i sensul de activitate ce se
desfaoara de un specialist In verificarea unor imprejurari de fapt
i care se finalizeaza cu 'intocmirea raportului de expe1iiza, rod
ul muncii tiintific fond ate a unui specialist, care uti lizand
faptele constatate, le suprapune pe criteriile si regulile siintifice si
tehnice, in scopul stabilirii realitatii asupra chestiunilor litigioase
dintre parti.
Raportul de expertiza este un mijloc de proba, din
perspectiva valorii sale probatori interesand explicatiile si concluziile
specialistului, care sunt apreciatate de instanta ca toate celelalte
mijloace de dovada, insa acest act de procedura, intocmit cu
respectarea formelor i conditiilor cerute de lege, de o persoana
(expert) investita cu autoritatea de a proceda potrivit NCPC, contine si
mentiuni care fac dovada pana la inscrierea in fals (aspectele
constatate prin simturi proprii).
76. Expertiza. Ipoteză
Din contintul normelor indicate se desprinde concluzia ca ori de
cate ori este nevoie de lamurirea 'unor imprejurari de fapt ce solicita
cunotinte de specialitate, instanta va putea dispune efectuarea unui
raport de expertiza. Ca orice proba si expertiza va trebui sa se
supuna regulilor concludentei si pertinentei, astfel ca instanta va
aprecia de la caz la caz daca se impune administrarea acestei probe.
Deci, de regula aprecierea necesitatii dovezii este lasata la
latitudinea instantei de judecata. In anumite cazuri, legea este aceea
care impune efectuarea expertizei, datorita specificitatii obiectului
cauzei, care nu poate fi lamurit altfel.

77. Expertiza obligatorie. Cazuri

Codul civil prevede cazuri în care expertiza este obligatorie în
dovedirea unor stări, situații sau pentru determinarea valorii unor
bunuri, cum este cazul:
 în cazul acțiunii în contestarea filiației, aceasta se
dovedește cu certificatul medical constatator al nașterii și
prin expertiza medico-legală de stabilire a filiației;
 expertiza pentru determinarea valorii aferente drepturilor
cuvenite coproprietarului care tulbură în mod grav
exercitarea proprietății periodice și care va fi exclus;
 stabilirea valorii de achitat gerantului;
 stabilirea prețului vânzării;
 constatarea calității bunurilor predate în temeiul
contractului de vânzare, în caz de contestație;
 stabilirea sumei totale de plată în cazul neexecutării
obligației de achitare a ratelor din contractul de rentă
viageră.

78. Raportul de expertiză. Valoarea probatorie

Raportul de expertiză este un act de procedură cu caracter autentic,
întocmit cu respectarea formelor și condițiilor cerute de lege, de o
persoană (expert) investită cu autoritatea de a proceda potrivit NCPC.
79. Încheierea prin care se dispune expertiza
Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora
acesta urmează să se pronunțe, termenul în care va trebui să efectueze
expertiza, onorariul provizoriu al expertului și, dacă este cazul,
avansul pentru cheltuielile de deplasare.
În acest scop instanța, poate fixa o audiere în camera de consiliu, în
cadrul căreia va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce
urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei.
Tot astfel, instanța poate fixa un termen scurt pentru când va solicita
expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi efectuată,
cât și termenul necesar efectuării expertizei. Poziția părților va fi
consemnată în încheiere. În funcție de poziția expertului și a părților,
instanța va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză și
condițiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei.

80. Recuzarea expertului

Experții pot fi recuzați pentru aceleași motive ca și judecătorii.
Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea
expertului, dacă motivul ei există la această dată, în celelalte cazuri
termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
Recuzările se judecă cu citarea părților și a expertului.

81. Procedura de efectuare a expertizei

Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt
necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea
părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare
de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul unde se va face
lucrarea. Citația sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu
cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării.
Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză.

82. Lămurirea sau completarea raportului de expertiză

Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză
ori dacă există o contradicție între părerile experților, instanța din
oficiu sau la cererea părților, poate solicita experților, la primul termen
după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze.

83. Refacerea expertizei

Refacerea expertizei se dispune pentru cazurile în care nu se respectă
cerințele formale legate de contradictorialitate.

84. Onorariul expertului

Expertul are aceleași drepturi ca și martorul în ceea ce privește
cheltuielile de transport, cazare și masă.
La cererea motivată a experților, ținându-se seama de lucrarea
efectuată, instanța va putea majora onorariul cuvenit acestora, prin
încheiere executorie, dată cu citarea părților, însă numai după
depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecțiuni sau a
raportului suplimentar după caz.
Fapta experților de a cere sau de a primi o sumă mai mare decât
onorariul fixat de instanță se pedepsește potrivit legii penale.

85. Mijloacele materiale de probă. Noțiune

Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însușirile lor, prin
aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la
stabilirea unui fapt care poate duce la soluționarea procesului.

86. Mijloacele materiale de probă. Condiții de admisibilitate ca

probă
Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile,
fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului,
precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute
prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

87.Cercetarea la fata locului.Notiune

O probă utilă şi care poate lămuri aspecte litigioase ale cauzei
foarte rapid o reprezintă cercetarea la faţa locului, care constă în
observarea directă, la faţa locului, de către instanţa de judecată a
situaţiei de fapt pretinsă prin cererea dedusă judecăţii.

88.Cercetarea la fata locului. Procedura

Cercetarea propriu-zisă la faţa locului reprezintă un act procedural

al instanţei de judecată, constând în deplasarea şi constatarea
faptelor, urmate de întocmirea unui proces-verbal, adevăratul mijloc
de probă.

Cazurile în care se poate dispune o asemenea cercetare nu sunt arătate

de legea procesuală, NCPC lăsând la aprecierea instanţei acest aspect,
arătând că ea se va dispune atunci când instanţa apreciază că este
necesară. Martorii pot prezenta deformat realitatea, astfel că instanţa
nu-şi poate reprezenta exact ceea ce trebuie dovedit.
In anumite cazuri este indicat ca instanţa să se deplaseze la faţa locului
şi să constate prin proprii simţuri starea lucrurilor în vederea
pronunţării unei hotărâri drepte, bazate pe fapte reale. Această probă
va fi utilizată de regulă în cazul în care se impune constatarea stării
sau situaţiei unor bunuri care nu pot fi deplasate şi pentru care nu se
impune efectuarea unei expertize.
NCPC prevede că dacă s-a dispus o cercetare la faţa locului,
aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea
celorlalte probe.
In cazul administrării probelor de către avocaţi, cercetarea
locală nu se va face decât de către instanţă, în condiţiile dreptului
comun înmânându-se o copie de pe procesul-verbal şi avocaţilor
părţilor.
In scopul administrării cercetării la faţa locului instanţa se va
putea deplasa în întregul ei sau numai o parte dintre membrii
completului de judecată. Această dispoziţie are valoare
In cazul cercetării la faţa locului dispuse în apel, deoarece la
primă instanţă completul este alcătuit dintr-un singur judecător. Dacă
pricina se judecă de o instanţă în a cărei alcătuire trebuie să intre şi
procurorul, conform unor dispoziţii imperative de organizare judecăto-
rească, atunci şi acesta va trebui să participe la cercetare.
Codul obligă ca cercetarea să se efectueze cu citarea părţilor, precum
şi a martorilor sau experţilor dacă instanţa consideră necesar
Grefierul va întocmi procesul-verbal al cercetării în care va
menţiona cele petrecute la faţa locului şi constatările proprii ale
instanţei. Acest proces-verbal se va elabora separat de încheierea de
şedinţă şi va cuprinde pe lângă menţiunile privitoare la instanţă, data
şi locul cercetării, date despre prezenţa pârtilor, martorilor şi a
experţilor, cele constatate, operaţiile efectuate, susţinerile pârtilor, ale
experţilor şi martorilor şi se va semna de către cei prezenţi.
89. Mărturisirea. Noțiune
Constituie mărturisire recunoașterea de către una dintre părți,
din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui
fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau, după caz,
apărarea.
90. Mărturisirea judiciară sau extrajudiciară
Mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a
făcut-o, fie personal fie prin mandatar cu procură specială.
Mărturisirea judiciară nu poate fi divizată împotriva autorului decât în
cazurile când cuprinde fapte distincte și care nu au legatură între ele.
De asemenea mărturisirea judiciară nu poate fi nici revocată, afară
numai dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de fapt
scuzabile. Mărturisirea judiciară nu produce efecte dacă a fost făcută
de către o persoană lipsită de discernământ sau dacă duce la pierderea
unui drept de care cel care face recunoașterea nu poate dispune.
Mărturisirea extrajudiciară este mărturisirea făcută în afara procesului,
fiind supusă aprecierii judecătorului potrivit regulilor generale de
probațiune.

91. Mărurisirea extrajudiciară verbală

Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate fi invocată în cazurile în
care proba cu martori nu este admisă.

92. Mărturisirea simplă

Mărturisirea simplă este aceea în care partea chemată la interogatoriu,
recunoaște necondiționat pretențiile părții adverse.

93. Mărturisirea calificată

Mărturisirea calificată este aceea în care partea întrebată recunoaște
pretenția părții adverse, dar adaugă anumite îmrejurări anterioare sau
concomitente faptului pretins și care atrag calificarea răspunsului final
ca negativ la întrebarea pusă.

94. Mărturisirea complexă

Mărturisirea complexă este aceea care pe lângă recunoașterea faptului
pretins adaugă un fapt ulterior, care tinde la diminuarea sau chiar
anihilarea efectelor faptului mărturisit.

95. Natura juridică a mărturisirii

Mărturisirea este un act juridic, reprezentând manifestarea de voință a
celui întrebat la interogatoriu, în scopul producerii unor consecințe
juridice. Acest act juridic este un act de dispoziție, strict personal,
irevocabil care constituie probă împotriva autorului său.
Fiind un act de dispoziție, mărturisirea nu poate viza drepturi de care
partea nu poate să dispună. Ea trebuie să fie expresă, facută conștient
și liber. Dacă prin intermediul ei se poate ajunge la pierderea totală
sau parțială a unui drept la care nu se poate renunța sau care nu poate
face obiectul unei tranzacții, mărturisirea nu poate fi admisă ca probă.
Dat fiind faptul că este un act juridic unilateral ea este irevocabilă, cu
excepția situației în care se dovedește că mărturisirea a fost rezultatul
unei erori de fapt scuzabile.
96. Interogatoriul. Propunere
Instanța poate încuviința, la cerere sau din oficiu, chemarea la
interogatoriu a oricăreia dintre părți, cu privire la fapte personale, care
sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.
97. Interogatoriul. Administrare în cazul persoanei fizice
Cel chemat în persoană va fi întrebat de către președinte asupra
fiecărui fapt în parte. Cu încuviințarea președintelui, fiecare dintre
judecători, procurorul când participă la judecată, precum și partea
adversă pot pune direct întrebări celui chemat la interogatoriu.
Partea va răspunde fără să poată citi un proiect de răspuns scris în
prealabil. Ea se poate folosi însă de însemnări cu încuviințarea
președintelui dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze
înscrisuri, registre sau dosare sau va putea fixa un nou termen pentru
interogatoriu. Cînd ambele părți sunt de față la luarea interogatoriului,
ele pot fi confruntate.
98. Interogatoriul. Administrare în cazul persoanei juridice
Statul și celelalte persoane juridice de drept public, precum și
persoanele juridice de drept privat vor răspunde în scris la
interogatoriu ce li se va comunica în prealabil.
99. Interogatoriul. Prezumții
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu
sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o
mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul
aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada
cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru
completarea probatoriului.
100. Interogatoriul. Efecte
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu
sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o
mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul
aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada
cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru
completarea probatoriului.
101. Asigurarea dovezilor. Ipoteză
Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane,
părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să
obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă
este pericol ca proba să dispară ori sa fie greu de administrat în viitor,
va putea cere, atât înainte, cât și în timpil procesului, administrarea
acestor probe. În cazul în care partea adversă își dă acordul, cererea
poate fi făcută chiar dacă nu există urgență.
102. Constatarea unei stări de fapt. Ipoteza
La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o
anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până
la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția
căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la fața locului
această stare de fapt.
103. Asigurarea dovezilor. Cererea
Cererea se va îndrepta înainte de judecată, la judecătoria în
circumscripția căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar în
timpul judecății, la instanța care judecă procesul în primă instanță.
Partea va arăta în cerere probele a căror administrare o pretinde,
faptele pe acre vrea să le dovedească, precum și motivele acre fac
necesară asigurarea acestora sau, după caz, acordul părții adverse.
104. Asigurarea dovezilor. Procedura de soluționare
Instanța va dispune citarea părților și va comunica părții adverse copie
de pe cerere. Aceasta nu este obligată să depună întâmpinare.
Instanța va soluționa cererea în camera de consiliu, prin încheiere.
În caz de pericol în întârziere, instanța apreciind împrejurările, va
putea încuviința cererea și fără citarea părților.
105. Constatarea unei stări de fapt. Procedura
La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgență o
anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până
la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripția
căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la fața locului
această stare de fapt.
În cazul în care efectuarea constatării necesită concursul părții adverse
sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu
acordul acesteia.
În lipsa acordului sus-amintit, partea interesată va putea cere instanței
să încuviințeze efectuarea constatării. Instanța poate încuviința
efectuarea constatării. Instanța poate încuviința efectuarea constatării
fără citarea aceluia împotriva căruia se cere.
Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva
căruia s-a făcut constatarea , dacă nu a fost de față, și are puterea
doveditoarea înscrisului autentic.
106.Suspendarea voluntara
în cazul suspendării voluntare, deşi aceasta intervine automat,
incidenţa ipotezei care determină suspendarea este la latitudinea
părţilor, în virtutea disponibilităţii în procesul civil
Astfel, judecătorul suspendă pricina în două situaţii, respectiv
dacă: amândouă părţile o cer şi dacă niciuna dintre părţile cererii
principale (reclamantul sau pârâtul), deşi legal citate, nu se înfăţişează
la strigarea cauzei şi nu au cerut scris judecarea în lipsă.
Un caz particular al suspendării procesului datorită cererii ambelor
părţi este medierea.
 Suspendarea legală voluntară va produce efecte până la formularea
cererii de redeschidere, făcută de una dintre părţi, însă trebuie să se
ţină seama de faptul că de la data suspendării începe să curgă
termenul de perimare, astfel că repunerea pe rol va putea ridica în
discuţie excepţia de perimare
Dacă s-a cerut judecarea în lipsă numai la prima instanţă, în calea de
atac ea va trebui să fie din nou solicitată, altfel impunându-se
suspendarea
107. Suspendarea de drept. Cazuri
Judecarea cauzelor se supendă de drept:
1. prin decesul uneia dintre părți, până la intoducerea în cauză a
moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen
pentru introducerea în judecată a acestora;
2. prin interdicția judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părți,
până la numirea tutorelui sau curatorului;
3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părți,
survenit cu mai puțin de 15 zile înainte de ziua înfățișării, până la
numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
4. prin încetarea funcției tutorelui sau curatorului, până la numirea
unui nou tutore sau curator;
5. când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea
lichidatorului;
6. prin deschiderea procedurii insolvenței, în temeiul unei hotărâri
judecătorești definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la
numirea lichidatorului sau administratorului judiciar;
7. în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei
hotărâri preliminare adresată CJUE, potrivit prevederilor tratatelor pe
care se întemeiază UE;
8.în alte cazuri prevăzute de lege.
108. Suspendarea de drept. Procedură
Aceste cazuri de suspendare trebuie să se ivească înainte de închiderea
dezbaterilor în proces, în caz contrar neatrăgând suspendarea, de
vreme ce instanța a rămas în pronunțare. Dar dacă ele intervin după
repunerea pe rol a cauzei, suspendarea își va găsi din nou aplicarea.
Suspendarea durează pe tot timpul prevăzut de NCPC, care depinde de
fiecare ipoteză de suspendare în parte. Astfel, suspendarea determinată
de decesul uneia dintre părți va produce efecte până la introducerea în
cauză a moștenitorilor; în cazul în care partea, persoană fizică, nu are
sau nu mai are reprezentant legal sau convențional, suspendarea se
întinde până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar; pentru
persoana juridică, în cazurile lipsei reprezentării legale, până la
numirea sau desemnarea acestuia.
Suspendarea de drept va dura până la formularea unei cereri de
redeschidere a procesului de către: moștenitori, tutore sau curator, de
reprezentat, de noul mandatar sau după caz de partea interesată, de
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar etc.
109. Suspendarea facultativă. Cazuri
Instanța poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte, de existența sau
inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;
2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea
o înrăurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea , dacă
legea nu prevede altfel;
3. în alte cazuri prevăzute de lege.
110. Cazuri speciale de suspendare de drept a judecății
Sunt asemenea situații:
 suspendarea dispusă de instanță în cazul constatării unui
conflict de competență;
 suspendarea pricinii prin învoiala părților, dacă părțile nu
stăruie în judecată;
 suspendarea cererii în fața instanței civile până la
soluționarea cauzei penale.

111. Cazuri speciale de suspendare facultativă a judecății

Alte cazuri de suspendare facultativă sunt:
 este formulată cerere de strămutare;
 s-a invocat neconstituționalitatea unui text, în procedura
derulată în fața instanței de judecată;
 dacă reclamantul nu își îndeplinește obligațiile stabilite de
instanță și desfășurarea normală a procesului este
împiedicată din vina acestuia, instanța poate suspenda
judecata până la îndeplinirea obligațiilor stabilite de
instanță;
 dacă se invocă falsul unui înscris prezentat ca probă și este
indicat autorul falsului sau complicele acestuia, instanța
poate suspenda judecata procesului, înaintând înscrisul
denunțat ca fals parchetului pentru cercetarea falsului;
 dacă instanța supremă este sesizată cu o cerere de pronunțare a unei
hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noi,
nelămurite încă, instanțele care au pe rol pricini similare pot suspenda
cauzele până când se pronunță ÎCCJ
112. Calea de atac împotriva încheierii de suspendare
Încheierea de suspendare a judecății poate fi atacată cu recurs în mod
separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost
dispusă de ÎCCJ hotărârea este definitivă.
Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului
judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus
suspendarea cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea
cererii de repunere pe rol a procesului.

113. Renunțarea la judecată. Efecte

Renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu este opozabilă
celorlalți reclamanți.
Renunțarea produce efecte numai față de părțile în privința cărora a
fost făcută și nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine
stătător.

114. Renunțarea la judecată. Cheltuieli

Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în
judecată, instanța la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la
cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

115. Renunțarea la judecată. Momentul limită

Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte,
fie verbal în ședința de jedecată, fie prin cerere scrisă.

116. Renunțarea la judecată în căile de atac

Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare
de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot
sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în
cauză.

117. Renunțarea la dreptul pretins. Efecte

În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin
care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de
judecată.
Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei
instanțe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării.
Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi
anulate hotărârile pronunțate în cauză.

118. Renunțarea la dreptul pretins. Cerințe de formă

Renunțarea la dreptul pretins se poate face atât verbal în ședință,
consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.

119. Achiesarea la pretențiile părții adverse

Achiesarea la pretențiile părții adverse este un act juridic prin acre
pârâtul acceptă pretențiile reclamantului.
Pârâtul va putea recunoaște pretențiile reclamantului la primul termen
de judecată, spontan, fără a fi întrebat asupra acestora, sau ulterior,
prin intermediul interogatoriului. Dacă recunoașterea este făcută în tot
sau în parte, la cererea reclamantului, instanța va da o hotărâre în
măsura recunoașterii, judecata continuând cu privire la pretențiile
rămase necunoscute.

120. Achiesarea expresă la hotărâre

Achiesarea la hotărâre se poate face expres, în condițiile în care, după
pronunțarea hotărârii, în fața instanței sau prin înscris autentic depus
la dosar, cel interesat declară că renunță la exercitarea căii de atac.
Dacă achiesarea se face în fața instanței, aceasta va lua act de
manifestarea de voință a celui care a pierdut procesul printr-un proces-
verbal semnat de președinte și de grefier.

121. Achiesarea tacită la hotărâre

Achiesarea tacită se deduce din acte sau fapte precise și concordante
care exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la hotărâre.
Achiesarea tacită poate consta în executarea de bună voie a hotărârii
judecătorești dată împotriva acestei părți.

122. Tranzacția. Noțiune

Tranzacția judiciară reprezintă un act de dispoziție al părților din
proces prin care părțile finalizează un proces în curs, prin concesii
reciproce, constând în renunțări la pretenții sau în prestații noi,
săvârșite sau promise de o parte în schimbul renunțării de către
cealaltă parte la dreptul litigios.

123.Hotărârea de expedient
Hotărâre de expedient, act procedural prin care se pune capăt
judecăţii în temeiul tranzacţiei intervenite între părţi. Legea conferă
părţilor posibilitatea de a se înfăţişa oricând în cursul procesului,
chiar dacă nu au fost citate, pentru a solicita instanţei să ia act de
învoiala lor; instanţa va lua act de învoiala lor şi va stabili
despăgubirea.
124. Minuta
După ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care
va cuprinde soluția și în care se va arăta, când este cazul, opinia
separată a judecătorilor aflați în minoritate.
Minuta, sub sancțiunea nulității hotărârii se va semna pe fiecare
pagină de către judecători și, după caz de magistratul-asistent, după
care se va consemna într-un registru special ținut la grefa instanței.
125. Completul de divergență
În cazul în care majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă în
complet de divergență, constituit prin includerea în completul inițial și
a președintelui instanței sau vicepreședintelui, a președintelui de secție
ori a unui judecător desemnat de președinte.

126. Pronunțarea
Hotărârea se va pronunța în ședință publică, la locul unde s-au
desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător,
membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și
calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii.

127. Conținutul hotărârii

Hotărârea va cuprinde:
 partea introductivă, în care se vor face mențiunile
prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2);
 considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și
susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt
reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele
de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se
atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care
s-au înlăturat cererile părților,
 dispozitivul, în care se vor arăta numele prenumele.........
soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul
cheltuielilor de judecată acordate.

128. Sancțiunea lipsei încheierii de dezbateri

Legea procesuala nu arată care este sancțiunea lipsei sau îndeplinirii
necorespunzatoare a celor prevăzute cu privire la cuprinsul hotărârii,
însa această sancțiune nu poate fi decât nulitatea virtuală, care va fi
constatată sau pronunțată după caz, de către instanța care va soluționa
calea de atac împotriva acestei hotărâri.

129. Sancțiunea lipsei părții introductive sau practicalei hotărârii

Legea procesuală nu arată care este sancțiunea lipsei sau îndeplinirii
necorespunzatoare a celor prevăzute cu privire la cuprinsul hotărârii,
însă această sancțiune nu poate fi decât nulitatea virtuală, care va fi
constatată sau pronunțată după caz, de către instanța care va soluționa
calea de atac împotriva acestei hotărâri.

130. Sancțiunea lipsei semnăturii din minută

Sancțiunea lipsei semnăturii din minută este nulitatea hotărârii date pe
baza acesteia, nefiind posibilă complinirea semnării minutei ulterior.

131. Sanctiunea lipsei semnăturii din hotărâre

NCPC prevede că lipsa semnăturilor poate fi complinită, deoarece
dacă după pronunțare unul dintre judecători nu poate să semneze va
semna președintele completului sau, în final, al instanței în locul său,
iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, în locul său va
semna grefierul șef, despre ambele situații făcându-se mențiune în
hotărâre.

132. Sancțiunea nemotivării hotararii

În cazul în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu
se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de
apărare invocate de parte prin apelul dedus judecății au fost înlăturate,
hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea judecății

133. Comunicarea hotărârii

Hotărârea se comunică părților în copie, indiferent dacă acesta mai
poate fi atacată cu o cale de atac, deoarece termenul curge de regulă
de la data comunicării hotărârii, sau dimpotrivă dacă este definitivă.
În cazul hotărârilor definitive prin care s-a dispus efectuarea unei
înscrieri în cartea funciară sau în alte registre publice, comunicarea se
va face din oficiu și instituției sau autorității care ține acele registre.
Similar, dacă prin hotărârea definitivă s-a dispus anularea, în tot sau în
parte, a unui act notarial, instanța va comunica hotărârea din oficiu
notarului public, direct ori pri intermediul Camerei Notarilor Publici
în circumscripția căreia functionează.
Dacă prin hotărâre instanța se pronunță în legătură cu prevederi
cuprinse în TFUE și în alte acte juridice ale UE, aceasta se va
comunica autorității sau instituției naționale cu atribuții de
reglementare în materie, din oficiu, chiar dacă nu este definitivă.
134. Hotărâri definitive
Sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici
recursului, exemplificăm:
 hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel,
neatacate cu recurs;
  hotărârile date în primă instanță care nu au fost atacate cu
apel;
 hotărârile date în apel, fară drept de recurs, precum și cele
neatacate cu recurs;
 hotărârile date în recurs chiar dacă prin aceasta s-a
soluționat fondul pricinii etc.

135. Hotărâri executorii

Sunt executorii potrivit NCPC.
- hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel;
- hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel ori cele în
legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul.

136. Hotărâri nesusceptibile de executare silită

Dacă hotărârea este obținută într-o acțiune în constatare ea nu poate fi
pusă în executare, dispozitivul său nefiind susceptibil de aceasta prin
natura lui.

137. Sentințe și decizii

Sentința este hotărârea prin care se dezinvestește prima instanță fie că
rezolvă sau nu fondul cauzei.
Decizia- hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului,
recursului și recursului în interesul legii, precum și hotărârile
pronunțate ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanțe și
reținerii cauzei spre rejudecare ori ca urmare a rejudecării în fond
după casarea cu reșinere în recurs.

138. Execuția vremelnică de drept

Unele hotărâri pot fi puse în executare fără a fi definitive, datorită
naturii litigiului soluționat prin ele, care se caracterizează printr-o
urgență deosebită sau prin aceea că protejează interese strâns legate de
titular, de drepturile sale nepatrimoniale sau patrimoniale cu incidență
în sfera nepatrimonială, care se cer a fi reparate rapid. În vederea
asigurării protecției acestor drepturi subiective, precum și pentru
protejarea unor raporturi juridice sensibile și urgente, legea procesuală
a consacrat instituția execuției vremelnice de drept și facultative.
Sunt executorii de drept hotărârile care privesc:
 stabilirea modului de exercitare a autorității părintești,
stabilirea locuinței minorului, precum și modul de
exercitare a dreptului de a avea legături personale cu
minorul;
 plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile
juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite, potrivit
legii, șomerilor;
 despăgubiri pentru accidente de muncă;
 rente ori sume datorate cu titlu de obligație de întreținere
sau alocație pentru copii, precum și pensii acordate în
cadrul asigurărilor sociale;
 despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrității
corporale ori sănătății, dacă despăgubirile s-au acordat sub
formă de prestații bănești periodice;
 reparații grabnice...

În aceste situații sentința se pune în executare silită dacă debitorul nu

o execută de bună voie, independent de exercitarea apelului împotriva
acesteia, executarea de drept, după prevederea textului, neavând în
vedere faptul că executarea se face din oficiu, fără cerere din partea
creditorului, ci că sentința este executorie chiar dacă se exercită
apelul.

139. Execuția vremelnică judecătorească

În afara situațiilor menționate mai sus, expres prevăzute de cod, în
care odată incidentă ipoteza textului, instanța nu mai are nicio
apreciere asupra caracterului urgent al cererii, NCPC prevede criterii
după care instanța poate încuviința executarea unei hotărâri care nu
este definitivă, sub condiția ca aceasta să nu privească strămutarea de
hotare sau de lucrări având o așezare fixă sau înscrieri ori intabularea
unui drept sau radierea lui din cartea funciară.

140. Cheltuieli de judecată. Reguli de acordare

NCPC reglementează regula suportării cheltuielilor de judecată de
către partea care cade în pretenții sau pierde procesul, care va suporta
atât propriile cheltueli făcute cu procesul, cât și pe cele făcute de
partea adversă, cu alte nuanțări. Dacă ambele părți au avut pretenții
reciproce instanța dispune compensarea cheltuielilor.

141. Cheltuieli de judecată. Criterii de determinare

Orice hotărâre judecătorească trebuie să se pronunțe asupra
cheltuielilor de judecată dacă acestea au fost cerute de părți.
Cheltuielile de judecată pretinse trebuie să fie dovedite, sub aspectul
existenței și întinderii lor, documentele aferente urmând a fi depuse
cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Nu se vor putea primi chitanțe sau alte dovezi, ulterior acestui
moment, deoarece aceste anu au fost cunoscute de partea în sarcina
căreia se solicită a fi puse cheltuielile, astfel că este afectată
contradictorialitatea și dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât,
această parte, necunoscând cuantumul cheltuielilor de judecată nu a
avut posibilitatea să ceară cenzurarea lor.

142. Cheltuieli de judecată. Posibilitatea instanței de a aprecia

Dacă cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte de
către instanță, aceasta va aprecia și în ce măsură partea adversă va fi
obligată la suportarea cheltuielilor.
În cazul coparticipării procesuale active, pasive sau mixte, instanța
apreciază dacă va obliga la plata cheltuielilor de judecată în raport cu
interesul pe care îl are fiecare parte și în raport cu natura raportului
juridic de drept substanțial dintre părți. Astfel dacă sunt mai mulți sau
mai mulți pârâți din care unii coobligați sau obligați solidar în raportul
de drept civil, instanța va putea dispune ca suportarea cheltuielilor de
judecată să se facă solidar, în părți divizibile egale sau proporțional cu
cheltuielile determinate de acea parte.

143. Cheltuieli de judecată. Recunoașterea pretențiilor

Recunoașterea pretențiilor trebuie să fie efectivă, să se facă în
cunoștință de cauză cu voința liberă și neviciată. De asemenea
recunoașterea trebuie făcută în fața primei instanțe, în apel sau în
recurs reprezentând numai o achiesare la hotărâre sau o renunțare la
calea de atac, fără consecințe asupra cheltuielilor de judecată.

144. Îndreptarea erorii materiale din hotărâre. Ipoteză

Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile
părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse
în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

145. Îndreptarea erorii materiale din hotărâre. Procedura

Instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu. Părțile
vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar ca ele să dea
anumite lămuriri. În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele
exemplare ale hotărârii.

146. Lămurirea dispozitivului și contestația la executare

În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,
întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă aceasta
cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a
pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture
dispozițiile potrivnice.
Contestația la executare este supusă aceleiași căi de atac ca și
hotărârea în legătură cu care s-a solicitat.

147. Lămurirea dispozitivului. Procedura

În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,
întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă aceasta
cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a
pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture
dispozițiile potrivnice.
Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera
de consiliu cu citarea părților. Încheierea se va atașa la hotărâre.

148. Completarea hotărârii

Completarea hotărârii reprezintă procedura care urmărește acoperirea
omisiunilor instanței de judecată de a se pronunța asupra unor aspecte
solicitate de către părți (capete de cerere principale, accesorii, conexe
sau incidentale), martori, experți, traducători, interpreți sau apărători
cu privire la drepturile acestora.
Această procedură asigură acoperirea unor vicii ale hotărârii, care nu
se datorează părților și care pe această cale le scutește pe acestea de a
mai apela la instanță într-o procedură nouă în acest scop. Un argument
nou în acest sens este și faptul că NCPC scutește părțile de plata
cheltuielilor legate de această procedură, ca și cele anterioare.
Completarea se face la cererea persoanei interesate, formulată în
termenul în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei
hotărâri.

149. Hotărârea act autentic

Potrivit NCPC, hotărârea judecătorească are forța probantă a unui
înscris autentic, fiind dată de către o persoană investită de stat cu
autoritate publică și care procedează cu respectarea formelor și
condițiilor stabilite de lege.
Regimul juridic al hotărârii judecătorești este acela al actului autentic,
însă cu particularități, mențiunile făcute după constatările proprii ale
judecătorului putând fi combătute doar prin înscrierea în fals, iar
soluția și considerentele care o susțin putând fi cenzurate numai prin
căile de atac.

150. Hotărârea titlu executoriu

Hotărârea judecătorească are putere executorie, dacă este pusă în
executare într-un anumit interval de timp de la momentul devenirii
sale definitive sau anterior.
Potrivit NCPC, sunt executorii hotărârile date în apel dacă prin lege nu
se prevede altfel și hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel,
ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct
recursul.

151. Renunțarea la autoritatea de lucru judecat

La autoritatea de lucru judecat nu se poate renunța, în special în cazul
cererilor care vizează elemente ale stării civile ale persoanei, materie
în care nu se poate exercita dreptul de dispoziție. Părțile vor putea
doar să nu o invoce, însă atâta vreme, cât și instanța are dreptul de a o
ridica din oficiu, înseamnă că părțile nu pot dispune de această
posibilitate, fiind permanent la latitudinea instanței de judecată sub
acest aspect.

152. Identitatea de părți. ALJ

În noțiunea de părți se vor încadra nu doar părțile propriu-zis, ci și
succesorii lor universali și cu titlu universal, iar în anumite situații și
creditorii chirografari și succesorii cu titlu particular. În această
situație succesorul cu titlu particular va suporta efectele hotărârii
obținute împotriva celui ce i-a transmis bunul anterior dobândirii de
către el prin actul juridic respectiv al aceluiași bun. Sa decis că există
identitate de părți dacă al doilea proces se poartă între aceleași
persoane, chiar având calități inversate, reclamantul din prima cerere
este pârât în cea de-a doua cerere. De asemenea, s-a arătat că dacă
situația juridică este identică cu cea deja judecată printr-o hotărâre
definitivă, reclamantul din prima cerere îi poate opune cu succes
pârâtului din a doua cerere, altul decât primul, autoritatea de lucru
judecat, pentru a obține și împotriva acestuia o hotărâre.

153. Identitatea obiectului. ALJ

Există identitate de obiect dacă cele două cereri vizează același drept
și același bun asupra căruia poartă dreptul respectiv.
Astfel, nu există autoritate de lucru judecat dacă în prima cerere se
pretinde restituirea bunurilor mobile deținute de o parte și în cea de-a
doua se pretinde plata contravalorii lucrurilor care deți au format
obiectul primei cereri și a existat o hotărâre, nu au fost predate, fiind
înstrăinate unui terț.

154. Identitatea de cauză. ALJ

Al treile aspect asupra căruia trebuie să existe identitate între cele
două cereri este cauza, în sensul de cauză a dreptului pretins în
judecată (causa debendi), iar nu cauză a acțiunii (causa petendi),
care constă în atitudinea pârâtului contrarie conținutului dreptului
subiectiv al reclamantului. De exemplu, dacă în prima cerere se
pretinde recunoașterea și respectarea dreptului de proprietate
dobândit prin act autentic de vânzare cumpărare și în cea de-a doua
cerere se pretinde obligarea pârâtului la respectarea dreptului de
proprietate urmare a uzucapiunii, cauza dreptului este diferită astfel
că nu există autoritate de lucru judecat
155. Autoritatea hotararii penale asupra hotararii
civile:
In penal nu este nevoie de tripla identitate de parti, obiect si
cauza, fiind suficient sa se dovedeasca identitatea faptei si a vinovatiei
autorului acesteia. Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate
de lucru judecat fata de instanta civila, in ceea ce priveste existenta
faptei si a persoanei care a savarsit-o, dar instanta civila nu este legata
de hotararea definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal
cu privire la prejudiciu sau a vinovatiei autorului faptei ilicite.
Anumite solutii ale instantei penale pot determina reluarea
laturii civile in fata instantei civile. Astfel ca nu exista autoritate de
lucru judecat daca instanta penala nu solutioneaza actiunea civila,
asadar partea interesata se poate adresa instantei civile. Aceasta
situatie se intalneste atunci cand instanta penala retine ca fapta nu este
prevazuta de legea penala, daca lipseste plangerea prealabila,
autorizarea prealabila sau daca exista autoritate de lucru judecat, insa
dezlegarile date de instant penala asupra faptei si faptuitorului vor
intra in autoritatea de lucru judecat in fata instantei civile. Daca
instanat penala care solutioneaza si actiunea civila o respinge intucat
fapta nu exista sau nu a fost savarsita de inculpat, nu va mai fi posibil
sa se apeleze la instant civila pentru despagubiri. Daca instanta penala
apreciaza cauzele de achitare sau incetare a procesului penal ca fiind
incompatibile cu despagubirile, partea interesata va putea sa se
adreseze instantei civile, care va tine cont de cee ace a statuat instatnta
penala asupra faptei si a persoanei care a savarsit-o.
Exista si cazuri in care instant penala trebuie sa astepte
solutia data de instanta civila, cum este in cazul stabilirii raportuluide
filiatie. In acest caz, insa, nu este vorba de autoritate de lucru judecat
ci de solutionarea unei chestiuni prealabile solutiei din instant penala,
in fata instantei civile, de care depinde Solutia in preocesul penal.
 156. Exceptia autoritatii de lucru judecat:
Excepţia autorităţii de lucru judecat, este principalul mijloc
de valorificare a efectului negativ al puterii de lucru judecat. Este
o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care poate fi ridicată
de părţi, de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.
Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de
instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea
instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se
poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât
aceea din hotărârea atacată.

De regulă, excepţia este invocată de pârât, deoarece el este

interesat în cel mai mare grad să paralizeze acţiunea reclamantului,

dar şi reclamantul se poate apăra împotriva pretenţiilor formulate prin

cererea reconvenţională de către pârât.

157. Opozabilitatea hotararii:
Hotararea judectaoreasca este opozabila in ceea ce ii
priveste pe terti, acestora fiindu-le interzisa orice atitudine prin care ar
putea sa afecteze cele stabilite prin hotarare. In anumite materii
opozabilitatea hotararii obtinuta intre anumite persoane este absoluta,
cum este de ex. in cazul drepturilor personale nepatrimoniale,
hotararea judecatoreasca data cu privire la starea civila a unei
persoane fiind opozabila oricarei alte persoane, atat timp cat nu se
stabileste altfel printr-o alta hotarare. Cu privire la actiunile de anulare
a actelor emise de organelle persoanei juridice, art. 216, alin. 5 C.civ.
arata ca hotarea definitive de anulare mentionata in registrul public in
care este metionata persoana juridical, este opozabila de la aceasta
data fata de orice persoana, inclusive fata de membrii acelei persoane
juridice.
Hotararea judecatoreasca de avacuare a chiriasului este de
drept opozabila si se executa impotriva tuturor persoanelor care
locuiesc, cu titlu sau fara titlu, impreuna cu chiriasul. In cazul
actiunilor exercitate numai de catre unii dintre coproprietari, daca
hotararea judecatoreasca le este potrivinica acestora, ea nu va fi
opozabila coproprietarilor care nu au participat la judecata.
In ceea ce priveste actiunea revocatorie, efectele hotararii
judecatoresti se produc atat fata de creditorul care a introdus actiunea,
cat si fata de toti ceilalti creditori care au intervenit in cauza, daca la
randul lor puteau exercita actiunea, astfel ca in acesta caz ceilalti
creditori nu pot beneficia de hotarare.
158. Controlul judiciar:
Asa cum este definit in literatura de specialitate, controlul
judiciar vizeaza dreptul si totodata obligatia pe care le are instanta
judecatoreasca superioara de a verifica legalitatea si temeinicia
hotararilor judecatoresti inferioare, iar daca este necesar le pot casa,
anula, respective modifica pe cele care sunt considerate nelegale si
netemeinice.
159. Controlul judecatoresc reprezinta posibilitatea
instantelor judecatoresti de a verifica legalitatea si temeinicia unor
acte cu sau fara character jurisdictional, emise de organe din afara
sistemului judiciar.
160. Cai de atac oridinare si cai de atac extraordinare:
Caile de atac ordinare sunt acele cai care pot fi exercitate
de partea interesata fara a fi necesar sa se incadreze in anumite motive
strict prevazute de lege (apelul).
Caile de atac extraordinare sunt cele pe care le poate
exercita partea interesata, numai in cazurile si conditiile reglementate
in mod expres de normele procesuale (recursul, revizuirea, contestatia
in anulare).
Raportul dintre cele doua categorii de cai de atac consta in
aceea ca atata vreme cat partea interesata are deschisa o cale de atac
ordinara ea nu poate exercita o cale extraordinara de atac.
161. Cai de atac de reformare si cai de atac de
retractare:
In raport de instanta competenta sa solutioneze cauza, caile
de atac se mai clasifica in cai de atac de reformare si cai de atac de
retractare. Caile de atac de reformare (apelulu, recusrsul) sunt cele
prin care se realizeaza controlul judiciar si care sunt solutionate de
instantele superioare, iar caile de atac de retractare (contestatia in
anulare si revizuirea) sunt cele adresate chiar instantei care a pronuntat
hotararea respective si care vizeaza retragerea propriei hotarari si
pronuntarea unei alte hotarari legale.
162. Caile de atac devolutive si caile de atac
nedevolutive:
Dupa cum provoaca o noua judecata in fond a cauzei sau
nu avem cai de atac devolutive si nedevolutive. Calea de atac
devolutiva reglementata de cod este apelul, la fel cum si revizuirea,
sub anumite aspect, poate primi aceeasi calificare. Recursul sau
contestatia in anulare sunt cai extraordinare de atac, cee ace presupune
numai o procedura speciala prin care se verifica indeplinirea cerintelor
legale si o noua judecata in fond, dar indirect, o data admisa calea
extraordinara de atac, se ajunge la rejudecarea cauzei in fond.
163. Cai de atac suspensive si cai de atac nesuspensive
de executare:
Calea de atac suspensiva de executare este apelul, portivit
reglementarilor NCPC hotararile executorii fiind cele date in apel.
Sentintele nu au inca un asemenea character, cu exceptia situatiilor in
care hotararea este cu executare provizorie.
Recursul este o cale de atac nesuspensiva de executare, cu
exceptia cazurilor prevazute in mod expres de lege, cum este in
materia contenciosului administrative ori a cauzelor privitoare la
desfiintarea de constructii, plantatii etc.
Contestatia in anulare si revizuirea nu suspenda executarea
hotararilor atacate, prin simpla exercitare a acestor cai de atac, insa
instanta poate incuviinta suspendarea.

164. Principiul legalitatii caii de atac:

Potrivit prevederilor NCPC hotararea judecatoreasca este
supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si
termenele stabilite legal, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.
Astfel ca prin lege se prevede ca o mentiune inexacta din hotarare nu
produce niciun efect, daca prin acea mentiune se arata ca partea are
deschisa o anumita cale de atac impotriva hotararii respective, cale
atac pe care legea nu o prevede.
Daca, desi nu este mentionat in dispozitivul hotararii,
partea interesata exercita o anumita cale de atac, prevazuta de lege,
instanta are obligatia sa solutioneze cauza, fiind obligata sa se supuna
prevederilor legale.
Tocmai pentru a putea fi respectat acest principiu, instanta
are obligatia sa comunice hotararea tuturor partilor care au luat parte
la judecata in care s-a pronuntat hotararea atacata. Comunicarea se
face din oficiu si permite partii sa exercite calea de atac prevazuta de
lege. NCPC prevede ca sunt supuse apelului si hotararile date in
ultima instanta, daca potrivit legii, instant nu putea sa judece decat in
prima instanta. Totodata NCPC arata ca hotararile date in ultima
instanta raman neapelabile, chiar daca in hotarare s-a aratat ca au fost
pronuntate in prima instanta, deoarece calea de atac rezulta din lege si
nu din dispozitivul hotararii, astfel ca apelul exercitat potrivit
mentiunii din hotarare va fi respins ca inadmisibil.
In ipoteza in care judecatorul mentioneaza gresit pe
hotarare cu privire la o anumita cale de atac, care potrivit legii nu
poate fi exercitata, se va avea in vedere ca partea interesata poate
exercita doar calea de atac legala, in baza principiului legalitatii. (un
ex. este cel al stramutarii, hotararea in aceasta materie neputand fi
atacata prin cale de atac, asa cum prevede legea, astfel ca, daca
instanta mentioneaza in dispozitivul hotararii ca poate fi exercitata o
cale de atac, aceasta va fi respinsa ca inadmisibila, legea reglementand
in mod expres ca hotararea de starmutare nu este supusa cailor de
atac).
165. Principiul unicitatii caii de atac:
Asa cum prevede textul de lege, o cale de atac poate fi
exercitata numai o singura data, NCPC reglementand faptul ca legea
trebuie sa prevada acelasi termen exercitare pentru toate motivele
existente la data declararii caii de atac, iar daca termenele sunt diferite
vor fi exercitate caile de atac aferente fiecareia.
Daca prin aceeasi hotarare se solutioneaza o cerere
principal si una accesorie, hotararea va fi suspusa caii de atac
prevazuta de lege pentru cererea principala.
Daca printr-o singura hotarare sunt solutionate mai multe
cereri principale sau incidentale, unele fiind supuse apelului si altele
recursului, hotararea, in intregul ei, va fi suspusa caii de atac ordinare,
respective apelului, iar daca hotararea este data in apel, va fi supusa
recursului.
In cazul in care cererea principala nu este supusa niciunei
cai de atac, partea interesata va putea sa exercite calea de atac
prevazuta de lege pentru cererea incidentala.
166. Ordinea exercitarii caii de atac:
Prima cale de atac pe care partea interesata o poate exercita
este apelul, daca legea prevede astfel, calea extraordinara de atac
urmand a fi exercitata ulterior. NCPC prevede ca partile, daca toate
consmit expres, prin declaratie verbala sau inscris autentic, in fata
instantei a carei hotarare se ataca, hotarare susceptibila de apel, sa fie
exercitat recursul, cu respectarea termenului de apel.
Recursul va putea fi introdus la instant care ar fi fost
competenta sa judece recursul impotriva hotararii date in apel iar nu la
instant de apel. Totusi NCPC limiteaza motivele de recurs, doar la
cele privind incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept
material, eventualele deficiente procedural, fiind acoperite de
conventia partilor, care astfel deroga de la prevederile de procedura
aplicabile in mod normal.
167. Obiectul apelului:
Obiectul apelului il reprezinta hotararile ponuntate in prima
instanta. Daca hotararea nu este supuasa apelului, fie poate fi supusa
recursului, fie nu va fi supusa niciunei cai de atac, intucat legea arata
ca este pronuntata in ultima instant sau ca este definitiva. Ca regula
generala, hotararile pronuntate in ultima instant nu sunt supuse
apelului, cu exceptia cazului in care, potrivit legii, instanta nu putea sa
judece decat in prima instanta, dar a mentionat totusi c hotararea este
pronuntata in ultima instanta. De asemenea hotararile date in ultima
instant nu sunt supuse apelului, chiar daca in hotarare s-a aratat ca au
fost pronuntate in prima instant si ar putea fi exercitata aceasta cale de
atac, partea neavand cunostinta de dipsozitia legala.
Obiectul apelului il constituie, in principal, dispozitivul
hotararii judecatoresti, deoarece, in cazul in care dispozitivul este
favorabil partii, aceasta nu are interes sa exercite calea de atac.
168. Apelul impotriva incheierilor premergatoare
hotararii:
Incheierile premergatoare hotararii pot fi atacate numai o
data cu fondul cauzei, cu exceptia celor pentru care legea prevede in
mod expres o alta solutie. Orice aple facut impotriva hotararii se poate
socoti facut si impotriva inceheierilor premergatoare, astfel ca partea
nemultumita poate sa atace orice chestiune procedural, care cuprinsa
intr-o asemenea incheiere a determinat soltia finala a procesului, fara a
respecta procedura legala. Nu sunt supuse apelului si nici recursului
masurile de administrare judiciara, cum sunt rezolutiile puse de
instanta pe cererile formulate de persoane interesate. Nu exista apel in
materia contenciosului administartiv, hotararea tribunalului sau a
curtii de apel fiin susceptibila numai de recurs.
Ca regula generala hotararile pot fi atacate cu apel, cu
exceptia cazurilor in care legea arata ca ele nu pot fi atacate prin
aceasta cale de atac sau atunci cand legea le declara definitive sau
susceptibile numai de recurs.
169. Subiectele apelului:
Ca regula generala apelul poate fi introdus numai de catre
partile procesului sau succesorii lor in drepturi ori de cei care
reprezinta drepturile persoanelor incapabile. Apelul se exercita si de
cei care au devenit parti in process pe parcursul derularii acestuia:
intervenientii, chematii in judecata sau in garantie, cei aratati ca
titulari ai dreptului etc.
Nu se confunda titularul apelului cu mandatarul
conventional al acestuia, care paote exercita si el apel, dar numai in
numele sip e seama celui care l-a imputernicit. Avocatul are
indatorirea profesionala de a declara apelul pentru parte ape care o
reprezinta, chiar in lipsa unei imputerniciri.
In unele situatii expres prevazute de lege mai pot declara
apel si alte persoane sau organe: succesorul cu titlu particular al unui
drept dobanditor dupa pronuntarea sentintei in prima instant si anterior
scurgerii termenului de apel; creditorul chirografar care exercita
actiunea oblica in numele debitorului sau; procuroru, chiar daca nu a
pornit actiunea civila, in cazurile prev. de art. 92 NCPC etc.
In apel partile se numaesc intimat si apelant, iar daca
fiecare parte declara apel, fiecare va purta ambele calitati de apelant si
intimat.
170. Termenul de apel:
Este de 30 de zile si curge de la comunicarea hotararii
primei instante, cu exceptia cazurilor in care legea dispune altfel. In
acest caz termenul fie are o alta intindere (art. 999 NCPC, 5 zile in
materia ordonantei presedintiale), fie curge de la un alt moment decat
cel al comunicarii hotararii.
171. Cazuri de echipolenta:
Sunt acele cazuri in care comunicarea hotararii este
reprezentata de alte momente. Sunt astfel de cazuri: curgerea
termenului de la data la care partea a cerut semnatura, spre exemplu ca
urmare a cererii facute la arhiva instantei; curgerea termenului de la
momentulprimirii incheierii de incuviintare a executarii silite,
deoarece o data ce aceasta se comunica si o copie de pe hotarare;
curgerea termenului de apel de la data la care partea a declarant apel
chiar anterior comunicarii hotararii, deoarece se presupune ca de la
acest moment cunostea Solutia atacata astfel ca nu mai este nevoie de
comunicare pentru declararea apelului.
Procurorul poate exercita apel impotiva oricarei hotarari iar
codul distinge dupa cum acesta a luat sau nu parte la judecata in prima
instanta. Daca a luat parte la judecata termenul de apel curge pentru el
de la comunicare, la fel ca pentru orice parte. Daca nu a luat parte la
judecata termenul de apel curge de la pronuntare, datorita faptului ca
parchetului nu i se face nicio coumnicare de vreme ce nu a participat
la judecata.
 172. Intreruperea termenului de apel. Cazuri:
Cazurile in care se intrerupe termenul de apel sunt moartea
partii interesate sa faca apel si moartea mandatarului caruia i s-a facut
comunicarea hotararii.
Daca decesul partii interesate intervine in termenul de apel,
hotararea va fi comunicata la cel din urma domiciliu al defunctului, pe
numele msotenirii si fara a se arata numele si calitatea fiecarui
mostenitor, iar termenul de apel curge de la data acestei ultimei
comunicari. Pentru mostenitorii incapabili, cu capacitatea de exercitiu
restransa sau a disparutilor, ori in caz de mostenire vacanta termenul
de apel curge din ziua in care se va numi un tutore, curator sau
administrator provizoriu.
Daca termenul de apel se intrerupe din cauza mortii
mandatarului caruia i-a fost facuta comunicarea, se va face o noua
coumnicare la domiciliul partii reprezentate, termenul de apel
incepand sa curga din nou de la data acestei ultime comunicari.
173. Decaderea din dreptul de a mai exercita apel:
Efectul neexercitarii apelului in termenul prevazut de lege
consta in decaderea din dreptul de a mai exercita aceasta cale de atac,
cu exceptia cazului in care exista o cauza intemeiata pentru intarziere
si se obtine repunerea in termenul de apel. Asupra cererii de repunere
in apel se pronunta instanta competenta sa solutioneze calea de atac,
astfel ca cererea de repunere in termen de apel se adreseaza instantei
de apel, care este competenta sa o solutioneze si nu instantei a carei
hotarare se ataca sau instantei de recurs.
174. Apelul incident. Ipoteza:
In cazul apelului incident partea care castiga procesul in
prima instanta nu va putea declara apel impotriva hotararii, fiindu-I
recunoscuta dreptatea intemeiat numai pe unul sau unele dintre
motivele invocate. In aceasta ipoteza, daca cealalta parte introduce
apel, intimatul va putea sa declare apel incident printr-o cerere
proprie, care sa tinda la schimbarea hotararii primei instante. In cazul
in care apelantul principal isi retrage apelul sau acesta este resins ca
tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care exclud cercetarea
fondului procesului, apelul incident va ramane fara efect.
175. Apelul provocat. Ipoteza:
Apelul este valabil chiar daca este declarat peste termenul
legal, in cazul in care, pe fondul unei coparticipari procesuale sau al
unei extinderi a cadrului procesual prin interventia tertilor in proces,
cel care a castigat procesul la prima instant, devenit intimat in apelul
principal, declara apel impotiva altui intimat sau al unei persoane, care
a figurat la prima instanta si care nu este parte in apelul principal.
Si in acest caz, daca apelul principal este resins ca tardive,
ca inadmisibil ori pentru alte motive care exclud cercetarea fondului
procesului ori daca apelantul principal isi retrage apelul, apelul
provocat ramane fara efect.
176. Cererea de apel:
Cererea de apel trebuie sa cuprinda: numele, domiciuliul
sau resedinta partilor, in cazul persoanelor juridice denumirea, sediul,
numarul de inmatriculare in registrul comertului sau in registrul de
inscriere al persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Daca
apelantul locuieste in strainatate va trebui sa arate domiciliul ales in
Romania, unde I se vor face comunicarile referitoare la proces.
De asemenea apelantul va trebui sa arate in cuprinsul
cererii de apel, sub sanctiunea nulitatii, hotararea care este atacata
(aratandu-se numarul hotararii, data, instant care a pronuntat-o,
numarul de dosar in care a fost pronuntata) si semantura partii, precum
sis a faca dovada achitarii taxei de timbre.
Lipsa semnaturii va putea fi completata oricand pe
parcursul judecatii apelului, iar taxa de timbre va putea fi depusa pana
la primul termen de judecata la care partea a fost legal citata in apel.
Cererea va mai cuprinde motivele de drept si de fapt pe
care se intemeiaza, precum si dovezile pe care acestea se spijina,
dovezi care pot fi deja cele care au fost administrate in prima instant
sau dovezi care se propun prin cererea de apel si care au fost response
la prima instant ori dovezi noi, pe care partea le-a obtinut dupa
momentul in care mai puteau fi propuse probe la prima instanta.
Daca cererea de apel nu cuprinde aceste elemente intervine
sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai invoca, dar instant nu va
resoinge apelul, ci va judeca pe baza motivelor aratate la prima
instant, reanalizand probele deja existent la dosar.
Daca prin cererea de apel se propun noi probe, apelantului
ii revine obligatia de a arata numele si domiciliul martorilor,
respective de a depune in numarul necesar inscrisurile pe care le
intemeiaza.
Cererea de apel se depune in atatea copii cati intimate sunt,
dar daca mai multi dintre acestia au un singur reprezentant , le va fi
comunicata o singura cerere si un singur rand din actele pe care se
spijina apelul.
 Reglementarile cuprinse in NCPC arata ca, in mod
obligatoriu, sub sanctiunea nulitatii, cererea de apel trebuie depusa la
instant a carei hotarare se ataca, care va inainta instantei de apel
dosarul cauzei, impreuna cu toate apelurile facute impotiva hotararii
dupa ce se implineste termenul de apel pentru toate partile.
Daca, la primirea cererii de apel, judecatorul constata ca nu
sunt indeplinite conditiile prevazutede lege, se va trece la
regularizarea cererii, astfel ca presedintele completului caruia i-a fost
repratizata cererea spre solutionare, va trebui sa ceara apelantului, ca
in termen de cel mult 10 zile, de la momentul comunicarii cu privire la
lipsurile cererii, sa completeze sau sa modofice cererea de apel.
Motivele de apel vor fi coumincate si intimatului, acesta
din urma avand obligatia, ca in termen de cel mult 15 zile de la data
comunicarii, sa depuna la dosar intampinare. Intampinarea va fi
comunicata de inadata apelantului, de aceeasi instant, care ii va pune
in vedere apelantului obligatia de a depune la dosar raspunsul la
intampinare in termen de cel mult 10 zile de la data comunicarii,
urmand ca intimatul sa ia cunostinta de raspunsul la intampinare de la
dosarul cauzei.
177. Motivarea apelului:
Legea procesuala arata ca se poate exercita calea de atac si
numai impotriva considerentelor hotararii, dar circumstantiaza
posibilitatea exercitarii apelului de situatia in care respective motovare
cuprinde dezlegari ale unor probleme de drept e nu au legatura cu
judecata acelui process sau care este gresita ori cuprinde constatari de
fapt ce prejudiciaxa partea. Daca in considerentele deciziei se retine ca
o parte este titualrul unui drept, nesupus aceli judecati, aspect care nu
corespunde realitatii, partea interesata va putea critica aceasta retinere
in calea de atac, desi dispozitivul sentintei ii este favorabil.
Daca Solutia a fostde respingere a cererii de respectare a
servitutii de trecere, moivat de faptul ca nu exista opunere din partea
paratului, acesta va putea exercita apelul pentru a se retine ca motivul
respinsgerii cererii este dat de faptul ca dreptul de servitude de trecere
nu a fost constituit.
178. Sanctiunea nemotivarii apelului:
Instanta superioara apreciind daca este cazul sa se admita
sau sa se respinga calea de atac exercitata, pentru schimbarea
considerentelor va trebui sa admita calea de atac, cu consecinta
inlaturarii acelor considerente si a inlocuirii lor cu propriile
considerente, mentinand Solutia cuprinsa in dipozitivul hotararii
atacate. Chiar daca hotararea este susceptibila de apel, acesta nu se
poate exercita cand partea a renuntat expres la apel cu privire la o
hotarare. La fel si partea care a executat sentinta, care nu este
susceptibila de executarea provizorie de drept sau judecatoreasca,
acesta neputnad sa exercite apel impotriva dispozitiilor din hotarare pe
care le-a executat deja.
179. Efectul devolutiv al apelului:
Efectul devolutiv al apelului reprezinta o noua judecata in
fond, insa cu respectarea limitelor determinate de principiul
disponibilitatii si anume: limitele cererii de apel si limitele cererii de
chemare in judecata. Altfel spus instant de apel va putea judeca numai
in limita aratata prin cererea de apel, adica numai pentru motivele
prezentate in cuprinsul cererii de apel, fara amai extinde cadrul
procesul la limitele mai largi, ale cererii de chemare in judecata. Ceea
ce nu s-a atacat prin apel intra in puterea de lucru judecat, instant de
apel nemaifiind chemata sa se aplece asupra acestor aspecte.

180. Tantum devolutum quantum apllantum (limitele

cererii de apel):
Aceste limite se refera la faptul ca instanat de apel va putea
judeca dosarul cauzei numai pentru motivele ce au fost prezentate in
cuprinsul cererii de apel. Daca cererea de apel vizeaza toate aspectele
judecate de catre prima instanta, atunci instant de apel va solutiona
cauza in limitele cererii de chemare in judecata. Daca prin cererea de
apel nu se solicita judecata in fond sau rejudecarea, ci anularea
hotararii de prima instanta si respingerea sau anularea cererii de
chemare in judecata ca urmare a invocarii unei exceptii ori se solicita
trimiterea dosarului la instant competenta, instant de apel nu se va
pronunta in fond, ci va dezlega numai problemele invocate.
In cazul in care obiectul litigiului este indivizibil, instanta
de apel nu poate sa se pronunte doar asupra fondului cererii
determinat de limitele cererii de apel, de vreme ce sustinerile
apelantului afecteaza toate partile in dosar. Asadar, in cazul partajului,
daca apelantul critica masa de impartit si apelul este intemeiat si facut
cu respectarea conditiilor legale, intreaga lotizare, dispunsa in raport si
cu alte parti va suferi modificari.
Asadar instanta de apel va fi tinuta de limitele cererii de
apel, daca in acesta se arata motivele pentru care se critica sentinta,
rezultand implicit ca nu se ataca si alte masuri sau solutii date de
prima instanta, din moment ce nu sunt mentionate in cererea de apel.
 181. Tantum devolutum quantum judicatum (limitele
cererii de chemare in judecata):
Asa cum se arata si in NCPC, prin cererea de apel nu se
poate schimba cadrul procesual stabilit in fata primei instante, insa
partile pot sa arate pretentiile care au fost cuprinse implicit in cererile
sau apararile adresate primei instante. Obiectul cererii de chemare in
judecata trebuie mentinut si in fata instantei de apel. Cauza cererii de
chemare in judecata se schimba daca in apel se solicita transformarea
actiunii in constatare in actiune in realizare, astfel ca ea nu va putea fi
primita de catre instant de apel. Cauza se schimba daca in apel se
solicita rezolutiunea unei conventii iar in prima instant s-a cerut
anularea aceleiasi conventii.
Pretentiile din cererea de chemare in judecata, de
interventie, de chemare in garantie, nu pot fi extinse in apel si nici nu
pot fi formulate cereri noi, cu exceptia celor pentru care legea prevede
expres anumite conditii de depunere a acestora direct in apel (ex.
interventia principal, intereventia accesorie).
Este considerata cerere noua orice cerere care nu a mai fost
formulata inaintea primei instante: cererea reconventionala, chemarea
in judecata a altor persoane, chemarea in garantie etc.
In fata instantei de apel partile nu vor putea folosi alte
motive sau mijloace de aparare afara de cele invocate la prima instanta
sau care au fost aratate in motivarea apelului ori in intampinare.
182. Efectul suspensiv al apelului:
Efectul suspensiv al apelului contureaza ideea ca o hotarare
care este susceptibila de apel, nu este inca executorie. Potrivit art. 633
NCPC sunt executorii hotararile definitive, hotararile date in apel,
daca prin lege nu se prevede altfel si hotararile date in prima instanta,
fara drept de apel, ori cele in legatura cu care partile au convenit sa
exercite recursul, rezultand astfel ca nu sunt executorii sentintele
susceptibile de apel.
183. Intampinarea in apel:
Si in apel, ca si la prima instanta, intampinarea este
obligatorie, rolul acesteia fiind Acela de a determina limitele judecatii
in apel, intrucat partile nu se vor putea folosi, inaintea instantei de
apel, de alte motive, mijloace de aparare si dovezi in afara de cele
invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in
intampinare, cu exceptia cazului in care necesitatea dovezii reisese din
dezbateri si instant incuviinteaza administrarea acestora.
184. Schimbarea cauzei in apel (+185,186,187,188):
In virtutea efectului devolutiv instanta de judecata va
solution apelul numai in limitele cererii de apel sau ale cererii de
chemare in judecata, in apel nefiind posibila schimarea cauzei,
obiectul cererii, a partilor sau a calitatii acestora, precum nici
formularea unor pretentii noi, care nu au mai fost facute in fata primei
instante.
Instant de apel va verifica stabilirea situatiei de fapt si
aplicarea legii de catre prima instant, pe baza probelor administrate la
prima instant, pe care le poate reface sau le poate complete.
Pe baza principiului rolului activ al judecatorului in
procesul civil, instanta de apel va putea administra alte dovezi noi,
cerute de catre parti sau chiar depuse din oficiu. Necesitatea
administrarii acestor probe noi va putea rezulta atat din cererea de apel
sau din intampinare cat si din dezbaterile care se poarta in fata
instantei de apel.
189. Solutii in apel:
Instanta de apel poate admite apelul sau poate respinge
cererea de apel. Solutiile date de instanta de apel sunt diferite, in
raport de cum prima instant a judecat sau nu fondul procesului, apelul
fiind o cale de atac devolutiva. Daca prima instanta a respins actiunea
pe baza unei exceptii peremptorii, fara a intra in judecarea fondului,
sau daca a anulat actiunea (ca netimbrata), fara a cerceta fondul
cauzei, instanta de apel, gasind apelul intemeiat, va desfiinta (anula)
hotararea atacata si va judeca procesul, evocand fondul.
Daca la prima instanta judecata cauzei s-a facut in lipsa
partii, care nu a fost legal citata, instanta de apel anuleaza hotararea
atacata si trimite cauza spre rejudecare, o singura data, primei instante
sau altei instante egale in grad cu aceasta din aceeasi circumscriptie,
daca partea a solicitat in mod expres luareavacestei masuri prin
cererea de apel.
In cazul in care instanta de apel, gaseste o cauza de nulitate
a hotararii, e ava anula in tot sau in parte procedura urmata si
hotararea pronuntata si va evoca fondul cauzei sau va pronunta numai
o solutie susceptibila de recurs.
Daca instanta de apel constata ca prima instanta s-a
declarant necompetenta, desi nu era, anuleaza hotararea primei
instante si trimite cazua spre judecare instantei competente, cu
exceptia cazului in care constata propria competenta in prima instant,
cand va retine cazua spre solutionare. Necompetenta trebuie sa fi fost
invocate la prima instanta, in conditiile legii, numai competenta
generalaputand sa fie ridicata pentru prima data direct in calea de atac.
Cand instant de apel gaseste apelul neintemeiat, il va
respinge caz in care hotararea primei instante va ramane neschimbata.
190. Non reformatio in pejus:
Acest principiu are la baza hotararea primei instante, in
favoarea partii care face astfel apel, neputand fi inrautatita. Asadar
apelantului nu I se poate inrautati situatia prin hotararea instantei de
apel nici in cazul coparticiparii procesuale sau al extinderii cadrului
procesual la prima instanta cu alte persoane (intervenienti, chemati in
garatntie etc.), dar daca intimatul declara si el apel incident, nu mai
este vorba despre un singur apel, astfel ca principiul nu functioneaza.
Apelantului nu I se poate crea in propria cale de atac o
situatie mai grea decat cea stabilita prin hotararea primei instante, cu
exceptia cazurilor in care el consimte expres la aceasta sau in cazurile
prevazute de lege.
Daca in apel se constata incidenta autoritatii de lucru
judecat, partii apelante I se poate crea, in propria cale de atac, o
situatie mai grea decat aceea din hotararea atacata, intrucat art. 432
NCPC prevede expres acest lucru. In acest caz, ratiunea pentru care s-
a recunoscut autoritatea de lucru judecat a hotararii definitive este mai
puternica decat principiul non reformation in pejus, nefiind de
acceptat ca o noua judecata sa se desfasoare intre aceleasi parti, pentru
acelasi obiect si aceeasi cauza.
191. Subiectele recursului:
Recursul poate fi exercitat de orice parte in process,
inlclusiv de catre procurer, impotiva hotararilor pronuntate in cazurile
in care se ridica problema apararii drepturilor persoanelor incapabile
sau ale disparutilor, chiar daca nu a pornit actiunea civila, precum si
atunci cand a participat la judecata, in conditiile legii.
In recurs partile poarta denumirea de recurent si intimat, iar
daca fiecare parte exercita recursul, calitatea de recurent si intimat se
vor reuni in aceeasi persoana.
192. Incheierile ca obiect al recursului:
Incheierile pot fi atacate cu recurs o data cu fondul, insa in
anumite situatii expres prevazute de lege, ele se pot ataca si separate
cu recusr, uneori justificat de faptul ca prin ele se intrerupe sau se
suspenda cursul judecatii, astfel ca daca nu s-ar putea ataca separate s-
a ar ajunge la paralizarea procesului la instanta respectiva.
Sunt si incheieri executorii definitive, care nu pot fi atacate
cu recurs niciodata, cum este cazul: incheierii prin care se admite
recuzarea, incheierii prin care se dispune asupra reexaminarii taxei de
timbre, incheierii prin care se solutioneaza cererea de reexaminare fata
de respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar.
193. Recursul împotriva încheierii prin care se respinge
cererea de sesizare a Curţii Constituţionale:
In conditiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, indiferent ca
aceasta este pronuntata de catre o instanta de recurs, ea este
susceptibila de recurs, conform dezlegarii date de instant suprema in
recurs in interesul legii.
194. Depunerea cererii de recurs:
Cererea de recurs se depune la instanta a carei hotarare se
ataca, in conditii similare cu cele prevazute pentru cererea de apel.
Dupa primirea cererii, a motivelor de recurs si inaintareacererii catre
instant competenta, presedintele instantei de recurs, dispune
comunicarea lor intimatului, impreuna cu copiile certificate de pe
inscrisurile alaturate si care nu au fost infatisate la prima instanta,
punandu-I-se in vedere obligatia de a depune la dosar intampinarea in
termen de cel mult 30 de zile de la data comunicarii.
195. Termenul de recurs:
Termenul de recurs este de 30 de zile si curge de la
comunicarea hotararii atacate, daca legea nu dispune altfel. Atat in
ceea ce durata termenului de recurs, cat si in raport cu momentul de la
care incepe sa curga acesta, legea poate sa prevada anumite derogari.
Astfel de dispozitii special exista in materie de perimare, in care
termenul de recurs este de 5 zile si curge de la pronuntare; in materia
contenciosului administrativ recursul se poate exercita in termen de 15
zile de la comunicarea hotararii. Termenul de recurs se intrerupe in
aceleasi conditii in care se intrerupe si termenul de apel, dispozitiile
care reglementeaza apelul aplicandu-se si recursului inmasura in care
nu sunt incompatibile cu prevederile sale speciale.
Daca recursul nu este exercitat deloc sau nu este exercitat
in termen, hotararea atacata devine definitiva, cenzurarea sa de catre
instant de recurs nemaifiind posibila. In cazul in care nu s-a invocate
in intampinare sau din dosar nu reiese ca recursul a fost depus peste
termen, recursul se va socoti facut in termen.
196. Cazuri de echipolenta in recurs:
Si in materie de recurs functioneaza teoria echipolentei,
care echivaleaza anumite momente cu comunicarea hotararii care se
ataca, precum si posibilitatea repunerii in termen. Astfel, termenul de
recurs curge: de la momentul la care partea a cerut sa I se comunice
hotararea partii adverse, de cand partea a primit somatia de executare
insotita de hotararea judeatoreasca pusa in executare, de la momentul
la care partea a declarant recurs chiar inainte de comunicarea hotararii.
197. Intreruperea termenului de recurs. Cazuri:
Cazurile in care se intrerupe termenul de recurs sunt
moartea partii interesate sa faca recurs si moartea mandatarului caruia
i s-a facut comunicarea hotararii.
Daca decesul partii interesate intervine in termenul de
recurs, hotararea va fi comunicata la cel din urma domiciliu al
defunctului, pe numele mostenirii si fara a se arata numele si calitatea
fiecarui mostenitor, iar termenul de recurs curge de la data acestei
ultimei comunicari. Pentru mostenitorii incapabili, cu capacitatea de
exercitiu restransa sau a disparutilor, ori in caz de mostenire vacanta
termenul de recurs curge din ziua in care se va numi un tutore, curator
sau administrator provizoriu.
Daca termenul de recurs se intrerupe din cauza mortii
mandatarului caruia i-a fost facuta comunicarea, se va face o noua
comunicare la domiciliul partii reprezentate, termenul de recurs
incepand sa curga din nou de la data acestei ultime comunicari.
198. Decaderea din dreptul de a mai exercita recurs:
Daca recursul nu este exercitat deloc sau nu este exercitat
in termen, hotararea atacata devine definitive, cenzurareasa de catre
instanta de recurs nemiafiind posibila. Astfel ca, partea interesata,
daca nu exercita deloc recurs ori nu respecta termenul prevazut de
lege, pierde acest drept, actul de procedura facut peste termen fiind
lovit de nulitate. NCPC permite partilor sa convina asupra caii de atac
ce se va exercita, atunci cand sentinta este susceptibila de apel. Astfel
ea poate fi atacata direct cu recurs, la instnta care ar fi fost competenta
sa judece recursul impotriva hotararii date in apel, daca partile
consimt expres, prin inscris auttentic sau prin declaratie verbal, data in
fata instantei a carei hotarare se ataca si se consemneaza intr-un
process verbal. In aces caz se va aplica termenul de apel si nu cel de
recurs, deoarece legea arata expres ca declararea recursului se face in
termen de apel.
199. Cererea de recurs:
Cererea de recurs cuprinde aceleasi mentiuni ca si cererea
de apel (vezi sub. 176).
Cererea de recurs trebuie sa cuprinda inclusive motivele,
mai putin in cazul in care recursul a fost declarant inainte de
cunoasterea motivarii hotararii atacate, cand se vor depune dupa
comunicarea hotararii. Cererea trebuie sa fie insotita de dovada
achitarii taxei de timbre, conform legii. Cererea se depune la instanta a
carei hotarare se ataca. Dupa primirea cererii, respective a motivelor
de recurs si inaintarea cererii catre instanta competenta, presedintele
instantei de recurs dispune comnicarea lor intimatului, impreuna cu
copiile certificate de pe inscrisurile alaturate si care nu au fost
infatisate la prima instanta, punandu-i-se in vedere obligatia de a
depune la dosar intampinarea in termen de cel mult 30 de zile de la
data comunicarii.
200. Motivarea recursului:
Cererea de recurs trebuie sa cuprinda inclusive motivele,
mai putin in cazul in care recursul a fost declarant inainte de
cunoasterea motivarii hotararii atacate, cand se vor depune dupa
comunicarea hotararii. NCPC reglementeaza si situatia motivelor de
ordine publica, care deroga de la regua cuprinderii lor obligatorii in
cererea de recurs si care pot fi puse de catre instanta in discutia
partilor din oficiu. Sanctiunea necuprinderii motivelor in cererea de
recurs sau nedepunerii memoriului separat, in termenul de recurs sau a
termenului de motivare, estenulitatea recursului. Cand motivele de
recurs sunt gresit indicate si nu se incadreaza in motivele de casare
prevazute, recursul se va anula, daca dezvoltarea motivelor nu face
posibila incadrarea lor in motivele prevazute de lege.
201. Efectul nesuspensiv de executare al cererii de
recurs. Excepţii.
Cererea de recurs investeste instanta cu judecata acestuia,
insa spre deosebire de cererea de apel, cea de recurs nu are efect
suspensiv de executare in privinta hotararii atacate, decat in cazurile
anume prevazute de lege. Recusrul suspenda de drept executarea
hotararii in urmatoarele cazuri: in cauzele privitoare la desfiintarea de
constructii, de plantatii sau a oricaror altor lucrari avand o asezare
fixa, precum si in cazurile prevazute expres de lege.
202. Suspendarea executării hotărârii atacate de către
instanţa de recurs:
Avand in vedere ca recursul nu produce efecte suspensive
in executarea hotararii, suspendarea poate fi solicitata instantei de
recurs, de catre recurent. Cererea de suspendare a executarii se depune
direct la instante de recurs, fiind insotita de o copie certificata de pe
cererea de recurs si de pe dovada depunerii cautiunii obligatorii, iar
daca cererea se face inainte ca dosarul sa ajunga la instanta de recurs,
se depune si o copie legaizata de pe dispoitivul hotararii atacate cu
recurs.
203. Filtrarea recursului:
Cererea se judeca in camera de consiliu, cu citarea partilor,
in termen de 10 zile de la primire, de un complet anume constituit,
format din trei judecatori, in cazul In care cererea s-a depus inainte de
ajungerea dosarului la instanta de recurs, respective de completul de
filtru, dup ace acesta a fost desemnat sau de completul care judeca
recursul pe fond, in cazul in care s-a fixat termen in sedinta publica.
Instanta de recurs poate admite cererea, motivandu-si Solutia printr-o
incheiere definitive, asupra masurii instant de recurs putand reveni
oricand insa numai pentru motive temeinice, in sensul ca executarea
se impune nefiind incidente cazurile care justifica suspendarea.
204. Motive de casare:
Casarea unor hotarari se poate cere numai pentru
urmatoarele motive de nelegalitate:
a) cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor
legale;
b) daca hotararea a fost pronuntata de alt judecator decat
cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt
complet de judecata decat cel stabilit aleatoriu pentru solutionarea
cauzei ori a carui compunere a fost schimbata, cu incalcarea legii;
c) cand hotararea a fost data cu incalcarea competentei de
ordine publica a altei instante, invocata in conditiile legii;
d) cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
e) cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de
procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii;
f) cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se
intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive
straine de natura cauzei;
g) cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat;
h) cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea
gresita a normelor de drept material.
205. Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor
legale si 206. Hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât
cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un
alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru
soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu
încălcarea legii:
Cele doua motive vizeaza situatia in care nu au fost
respectate normele de organizare judecatoreasca, referitoare la
compunerea completului de judecata in numarul de judectaori
reglementat de lege sua fara respectarea normelor privind
incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea, respective a principiului
repartitiei aleatorii a cauzelor ori a principiului continuitatii conform
cu care hotararea trebuie sa se dea de aceeasi judecatori care au luat
parte la dezbaterea de fond a pricinii.
Al doilea motiv protejeaza dispozitiile repartizarii aleatorii
a cauzei, care asigura atat impartialitatea, cat si transparenta in
procedura, nefiind de admis ca judecatorul sa fie inlocuit in alte
conditii decat cele premise de lege.
207. Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de
ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii:
Pentru a putea constitui motiv de casare, competenta
trebuie sa fie reglementata prin norme de ordine publica sis a fie
invocate in conditiile legii, necompetenta de ordine privata neputand fi
invocate pe calea recursului, chiar daca instanta a carei hotarare se
ataca ar fi dat o dezlegare gresita acestui aspect.
208. Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti:
Incalca atributiile puterii judecatoresti instanta care
imixtioneaza in atributiile altei puteri de stat sau care nu tine cont de
legile in vigoare, considerand ca ele nu au nicio valoare si refuzand
aplicarea lor la cazul dat.
209. Instanţa a încălcat regulile de procedură a căror
nerespectare atrage sancţiunea nulităţii:
Incalcarea normelor de procedura, constituie motiv de
casare, indiferent de cum nulitatea este expresa sau virtuala,
conditionata sau neconditionata de vatamare, deorece nu se poate
admite ca o hotarare judecatoreasca, prezumata a exprima adevarul, sa
depaseasca formalitatile prevazute de lege sis a nu tina cont de ele,
astfel ca asemenea motive vor putea fi invocatepe calea recursului.
Motivul de casare nu face distinctive expresa inter
nulitatile de ordine publica si cele relative, insa, conform regimului
juridic al nulitatilor procedurale, reiese ca daca nulitatea vizeaza
aspect intrinseci ale hotararii, atunci acestea vor putea fi invocate
direct prin recurs.
Daca nulitatea vizeaza aspecte legate de procedura
desfasurata in fata instantei de judecata, se va face distinctie intre
nulitatile absolute si cele relative, deoarece daca o cauza de nulitate
relative nu a fost invocata in fata instantei la termenul imediat urmator
celui in care s-a produs incalcarea textului de lege, nulitatea se
acopera, pec and daca este vorba despre nulitate absoluta, aceasta va
putea fi invocata si direct in recurs, independent de cum a fost sau nu
invocate in fata instantei in care s-a produs incalcarea normei de drept
respective.
210. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se
întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai
motive străine de natura cauzei:
Acest motiv de casare permite exerictarea caii de atac
pentru cazul in care instanta nu a motivat correct, conform
dispozitivului, hotararea care se ataca sau exista contradictii intre
considerente si prevederile dispozitivului, ori acestea nu au legatura cu
pricina. Motivarea hotararii este foarte importanta pentru parti,
deoarece prin intermediul acesteia se poate observa daca instanta a
respectat regulile proedurale privind admiterea si administrarea
dovezilor, drepturile siobligatiile procesuale ale partilor etc.
211. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea
greşită a normelor de drept material:
Este motivul pe care de regula il invoca partile in mod
frecvent, permitand sa se atace hotararea pentru cazurile in care
instanta nu aplica in mod correct regulile de drept substantial sau
material. Instanta superioara va avea posibilitatea sa verifice
indeplinirea cerintelor de legalitate ale hotararii, temeiul legal al
opiniei exprimate de judecatori. Se incadreaza aici: alegerea altei
norme decat cea aplicabila raportului juridic dedus judecatii, gresita
interpretare extensive sau dimpotriva restrictive a normei ded drept,
aplicarea gresita in timp a normei etc.
212. Casarea cu trimitere:
Dupa casare, cauza se trimite spre o noua judecata instantei
de apel, care a pronuntat hotararea casata, iar daca este cazul si sunt
indeplinite conditiile prevazute de art. 480, alin. 3, primei instante, a
carei hotarare este de asemenea, casata. Daca instanta suprema
apreciaza necesar, cauza poate fi trimisa oricarei alte instante egale in
grad, cu exceptia cazului casarii pentru lipsa de compententa, cand
cauza se trimite instantei competente sau altui organ cu activitate
jurisdictionala competent potrivit legii.
Casarea se face cu trimitere osingura data si de catre
celelalte instante, daca instanta a carei hotarare este atacata cu recurs a
solutionat procesul fara a intra in judecata fondului sau judecata s-a
facut in lipsa partii care a fost nelegal citata, atat la administrarea
probelor, cat si la dezbaterea fondului.
213. Casarea cu retinere:
Casare cu retinere reprezinta o solutie pronuntata în ipoteza
admiterii recursului si care determina rejudecarea cauzei de catre
instanta de control judiciar. Casarea cu retinere constituie o masura
stabilita de lege în scopul de a garanta operativitatea judecatii.
Prin rejudecarea cauzei de catre instanta de recurs se evita
consecintele nefavorabile ale unor casari repetate, realizându-se si o
economie de timp si de cheltuieli.
In dreptul procesual civil român, casarea cu retienere
reprezinta regula, iar casarea cu trimitere exceptia. In caz de casare,
curtile de apel si tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la
termenul când a avut loc admiterea recursului, situatie în care se
pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
Inalta Curte de Casatie si Justitie hotaraste asupra fondului cauzei în
toate cazurile în care caseaza hotarârea atacata numai în scopul
aplicarii corecte a legii la împrejurari de fapt ce au fost deplin
stabilite.
214. Judecata in fond dupa casare:
Codul reglementeaza anumite reguli ce trebuie urmate de
judecatorii fondului dupa casarea hotararii de catre instanta de recurs,
fie acestia judecatorii instantei inferioare a carei hotarare a fost casata,
fie judecatorii instantei care a judecat recursul si care tin cauza spre
rejudecare la un alt termen decat cel la care s-a judecat recursul. In
cazul in care, dupa judecarea recursului, admiterea acestuia si casarea
hotararii, instanta de recurs solutioneaza cauza in fond, ea va trebui sa
tina cont de ratiunile care au condus-o la Solutia casarii. Astfel,
hotararea instantei de recurs este obligatorie pentru judecatorii
fondului dupa casare, asupra problemelor de drept dezlegate.
215. Non reformation in pejus în recurs:
Recurentului nu I se poate inrautati situatia in propria cale
de atac, atata vreme cat aceasta este si singura exercitata, cu exceptia
cazului in care el consimte la aceasta, facand acte de dispozitie asupra
drepturilor procesuale sau subiective. Principiul se aplica atat la
judecarea recursului, cat si la rejudecarea procesului dupa casarea
hotararii de catre instanta de recurs.
216. Obiectul contestaţiei în anulare de drept comun:
Contestatia de anulare de drept comun se paote exercita
impotriva unei hotarari definitive atunci cand contestatorul nu a fost
legal citat si nici nu a fost present la termenul cand a avut loc judecata.
Sunt considerate hotarari definitive, potrivit NCPC, hotararile care nu
sunt supuse apelului si nici recursului; hotararile date in prima
instanta, fara drept de apel neatacate cu recurs; hotararile date in prima
instanta, care nu au fost atacate cu apel; hotararile date in apel, fara
drept de recurs, precum si cele neatacate cu recurs; hotararile date in
recurs, chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul pricinii; orice alte
hotarari care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
217. Obiectul contestaţiei în anulare speciala:
Obiectul contestaţiei în anulare special este hotararea
instantei de recurs sau hotararea instantei de apel, care potrivit legii nu
poate fi atacata cu recurs, neputand fi aplicabile prevederile relative la
invocarea acestor motive pe calea apelului sau recursului.
218. Contestaţia în anulare de drept comun. Ipoteză:
Rezulta ca trebuie indeplinite doua conditii pentru
admisibilitatea contestatiei in anulare de drept comun si anume,
hotararea atacata sa fie irevocabila si motivele contestatiei sa nu fi
putut fi invocat pe calea apelului si recursului.
219. Contestaţia în anulare speciala. Ipoteze.
Enumerare:
Contestatia in anulare speciala se exercita, impotriva
hotararilor definitive ale instantelor de recurs, pentru urmatoarele
motive:
a) hotararea data in recurs a fost pronuntata de o instanta
necompetenta absoluta sau cu incalcarea normelor referitoare la
alcatuirea instantei si, desi se invocase exceptia corespunzatoare,
instanta a omis sa se pronunte asupra acesteia;
b)dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori
materiale;
c) instanta de recurs, respingand recursul sau admitandu-l in
parte, a omis sa cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate
de recurent in termen;
d) instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre
recursurile declarate in cauza.
220. Suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se
cere:
Contestatia in anulare este acea cale extraordinara de atac,
de retractare si nesuspensiva de excutare care se poate exercita numai
impotriva hotararilor definitive, pentru motivele expres prevazute de
lege.
Instanta investita cusolutionarea contestatiei poate dispune
motivate suspendarea executarii hotararii a acrei anulare se cere, dar
numai dupa plata unei cautiuni stabilite de instanta, cu respectarea
prevedrilor art. 719 NCPC. Asupra cererii de suspendare instanta se
pronunta prin incheiere definitive, in conditii similare celor in care
instanta de recurs se pronunta asupra suspendarii executarii hotararii
atacate.
221. Termenul contestaţiei în anulare:
Contestatia se poate face in termen de 15 zile de la data
comunicarii hotararii, dar nu mai tarziubde un an de la datacand
hotararea a ramas definitive, motivele aratandu-se in acelasi termen,
sub sanctiunea nulitatii contestatiei in anulare.
222. Judecata în contestaţie în anulare:
Contestatia in anulare se depune la instanta a carei hotarare
se ataca, care va solutiona aceasta cale de atac, prin care isi va putea
retracta propria hotarare. Contestatia se poate face in termen de 15 zile
de la data comunicarii hotararii, dar nu mai tarziubde un an de la
datacand hotararea a ramas definitive, motivele aratandu-se in acelasi
termen, sub sanctiunea nulitatii contestatiei in anulare.
Contestatia se judeca cu precadere si de urgenta,
intampinarea este obligatorie sinse depune la dosar cu cel putin cinci
zile anterior termenului fixat pentru judecata, fara a fiobligatorie
comunicarea acesteia, contestatorul luand cunostinta despre continutul
sau de la dosar. Instanta poate admite sau respinge cererea de
contestatie in anulare. Daca motivul contestatiei este intemeiat,
instanta pronunta o singura hotarare prin care anuleaza hotararea
atacata si solutioneaza cauza iar daca solutionarea cauzei la acelasi
termen nu este posibila, instanta anuleaza hotararea atacata si fixeaza
termen in vederea judecatii, printr-o noua hotarare.
223. Calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în
contestaţie în anulare:
Impotriva hotararii date in contestatie se pot exercita
aceleasi cai de atac ca si cele care se puteau exercita impotiva hotararii
atacate. Astfel fiind, in cazul contestatiei in anulare special hotararea
nu mai poate fi atacata cu nicio cale de atac de reformare, iar hotararea
data in contestatie in anulare de drept comun se va putea ataca numai
cu recurs daca a vizat o hotarare susceptibila de recurs, iar acesta a
fost respins fara vina partii, fara a fi cercetat in fond.
224. Obiectul revizuirii:
Obiectul revizuirii il reprezinta orice hotarari judecatoresti,
daca solutioneaza sau evoca fondul. Pentru a se putea promova
revizuirea, aceasta cale de atac nu poate fi formulate impotiva
hotararilor care nu prejudeca fondul, fie datorita naturii cauzei, fie
datorita neindeplinirii de catre parte a unor obligatii legale pentru
trecerea la solutionarea fondului.
225. revizuirea pentru hotarari potrivnice:
Instanta s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au
cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult
decât s-a cerut:
Instanta s-a pronuntat extra petita, fara ca acest lucru sa se
fi cerut sau sa existe obligativitatea legala a instantei de se pronunta
asupra lor.
A doua ipoteza este pronuntarea minus petita,
nepronuntandu-se asupra unuia sau unor capete de cerere. A treia
ipoteza plus petita, vizeaza situatia in care instanta a acordat autorului
cererii mai mult decat s-a cerut, respective o valoare mai mare sau o
intindere diferita de ceea ce s-a aratat in cerere sau in precizarea
acesteia.
226.........230art.508
Obiectul pricinii nu se afla in fiinta:
Ipotea se refera la situatia in care prin hotarare s-a acordat
un singur lucru, cert si determinat, fara stabilirea contravalorii acestuia
in caz de disparitie, dipartitie petrecuta dupa pronuntarea hotararii
cand reclamantul nu mai avea posibilitatea sa isi precizeze cererea.
Art. 509 pct. 3 Cod procedură civila:
Un judecător, martor sau expert, care a luat parte la
judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la
pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals
în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat
soluţia pronunţată în cauză:

În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate

face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai

întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii

invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel

învinuit de săvârşirea infracţiunii. Hotararea de condamnare terbuie sa

fie definitive, nefiind suficienta punerea in miscare a actiunii penale

sau o solutie intermediara a procurorului. In lipsa unei stfel de hotarari

termenul curge de la data la care parte a luat la cunostinta de

imprejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se mai poate face

printr-o hotarare penala.

Art. 509 pct. 4 Cod procedură civila:

Un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru

exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă aceste

împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză:

Instanta civila nu are posibilitatea, in lipsa unei

reglemnetari exprese, sa constate fapta savarsita si persoana vinovata,

devreme ce normele interne prevad organe special pentru aplicarea

regulilor raspunderii disciplinare a magistratilor.

Art. 509 pct. 5 Cod procedură civila:

După darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor:

Inscrisul trebuie sa fie nou, respectiv sa fi existat la data

pronuntarii hotararii. Inscrisul trebuie sa nu fi putut fi produs in

procesul respective, independent de vointa partii care il invoca.

Cumulative inscrisul trebuie sa fie determinant pentru Solutia

procesului, astfel ca daca intruneste numai celelalte conditii nuse va

putea folosi pentru revizuirea hotararii.

Art.509 . Obiectul si motivele revizuirii. Pct.6

 Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă
fondul poate fi cerută dacă s-a casat , s-a anulat ori s-a schimbat
hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire
se cere.

23

. Art.509. Pct. 7.

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă statul ori alte persoane de drept public ,
minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub
curatelă nu au fost apărați deloc ori au fost apărați cu viclenie de cei
însărcinați să îi apere.

Art.509. Pct. 8. .

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice , date
de instanțe de același grad sau de grade diferite , care încalcă
autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

. Art.509 . Pct. 9.

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la
judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta , dintr-o împrejurare
mai presus de voința sa

Art.509. Pct. 10.

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale
datorată unei hotărâri judecătorești , iar consecințele grave ale acestei
hotărâri continuă să se producă.

Art. 509 . Pct. 11.

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă după ce hotărârea a devenit definitivă ,
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea
cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul
acelei excepții.

231. Cererea de revizuire . Locul depunerii.

Cererea de revizuire se depune la instanța care a pronunțat hotărârea

care se solicită a fi revizuită. Daca hotărârea primei instanțe a rămas
definitivă prin neapelare, revizuirea se va îndrepta către această
instanță. Revizuirea se va depune la instanța de apel dacă hotărârea s-a
definitivat în instanța de apel sau la instanța de recurs dacă prin
decizie s-a evocat fondul. Dacă revizuirea vizează o hotărâre prin care
cererea a fost respinsa , calea de atac fiind de asemenea respinsă ,
cererea se depune la prima instanță. În cazul contrarietății de hotărâri
definitive cererea de revizuire se va depune la instanța mai mare în
grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre , iar dacă una
dintre instanțe e ÎCCJ , cererea de revizuire se va judeca de către
aceasta.

232. Termenul de revizuire – art. 509 pct.1

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-
au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut ori s-a
dat mai mult decât s-a cerut în termen de o lună de la comunicarea
hotărârii.

233. Termenul de revizuire – art. 509 pct.7

 Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă
fondul poate fi cerută dacă statul ori alte persoane de drept public ,
minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub
curatelă nu au fost apărați deloc ori au fost apărați cu viclenie de cei
însărcinați să îi apere în termen de o lună din ziua în care statul ori
altă persoană de drept public a luat cunoștință de hotărâre , dar nu mai
târziu de un an de la data rămânerii definitive a acesteia ; în cazul
minorilor, persoanelor puse sub interdicție sau sub curatelă termenul
de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat la
cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea
capacității depline de exercițiu sau , de la înlocuirea tutorelui
persoanei puse sub interdicție , de la încetarea curatelei sau de la
înlocuirea curatorului.

234. Termenul de revizuire – art.509 pct. 3

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă un judecător , martor sau expert , care a
luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune
privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris
declarat fals în cursul ori în urma judecății , când aceste împrejurări au
influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea
infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală , instanța de
revizuire se va pronunța mai întâi , pe cale incidentală , asupra
existenței sau inexistenței infracțiunii invocate , în termen de o lună
din ziua în care partea a luat la cunoștință de hotărârea instanței penale
de condamnare a judecătorului , martorului sau expertului ori de
hotărârea care a declarat fals înscrisul , dar nu mai târziu de un an de
la data rămânerii definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de
hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de
împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face
printr-o hotărâre penală , dar nu mai târziu de trei ani de la data
producerii acestora.

241. Termenul de revizuire – art. 509. Pct.4

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă un judecător a fost sancționat disciplinar
definitiv pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă
neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în
cauză, in termen de o lună din ziua în care partea a luat cunoștință de
hotărârea prin care a fost sancționat disciplinar definitiv judecătorul ,
dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.

242. Termenul de revizuire – art. 509 pct.5

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii s-au descoperit
înscrisuri doveditoare , reținute de partea potrivnică sau care nu au
putut fi înfățișate din motive mai presus de voința părților, în termen
de o lună din ziua în care s-au descoperit înscrisurile care se invocă.

243. Termenul de revizuire – art. 509 pct.6

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă s-a casat , s-a anulat ori s-a schimbat
hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire
se cere , în termen de o lună din ziua în care partea a luat cunoștință de
casarea , anularea sau schimbarea hotărârii pe care s-a întemeiat
hotărârea a cărei revizuire se cere , dar nu mai târziu de un an de la
data rămânerii definitive a hotărârii de casare , anulare sau schimbare.

244. Termenul de revizuire – art.509 pct. 9

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă

fondul poate fi cerută dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la
judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta , dintr-o împrejurare
mai presus de voința sa , in termen de 15 zile și se socotește de la
încetarea împiedicării.

234. Judecata în revizuire. Doi pași

În cazul revizuirii instanța de revizuire poate acorda suspendarea
executării hotărârii atacate sub condiția depunerii unei cauțiuni la
dispoziția instanței. Judecarea cererii de revizuire se face potrivit
dispozițiilor privitoare la judecarea cererii de chemare în judecată,
întâmpinarea fiind și aici obligatorie și trebuind depusă la dosar cu 5
zile anterior termenului de judecată. Instanța nu va putea sa extindă
dezbaterea la alte aspecte decât cele menționate în cererea de revizuire
și la faptele pe care aceasta se întemeiază. Dacă instanța va admite
cererea de revizuire , ea va schimba , in tot sau în parte hotărârea
atacată , iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice , va anula cea din
urmă hotărâre.

235 Căi de atac , împotriva hotărârii din revizuire

Hotărârea dată în revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și

hotărârea revizuită , iar pentru cazul hotărârilor potrivnice se poate
exercita recursul. Dacă revizuirea a fost soluționată de una dintre
secțiile ÎCCJ recursul este de competența Completului de 5 judecători.
Se admite în acest caz particular , recursul , deoarece judecata pe care
o face instanța supremă asupra revizuirii este în primă instanță ,
aceasta anulând a doua hotărâre, a.c. nu se poate vorbi despre recurs la
recurs.

236 Recursul în interesul legii. Ipoteză

Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ , procedând din

oficiu sau la cererea Ministrului Justiției , colegiului de conducere al
ÎCCJ , colegiilor de conducere ale curților de apel , precum și
Avocatului Poporului, cere ÎCCJ să se pronunțe asupra chestiunilor
de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, în
scopul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către
instanțele judecătorești.

237. Efectele deciziei de recurs în interesul legii.

Deciziile prin care se soluționează recursul în interesul legii nu au

efect asupra hotărârilor judecătorești examinate , ori asupra situației
părților din acele procese. Ele se motivează și se publică

În M.Of al României , de la această dată având caracter obligatoriu pt.

instanțele care sunt chemate să aplice textul respectiv , ulterior.
Deciziile imperative prin care se sistează pt. viitor libertatea
instanțelor de a mai citi altfel textul decât așa cum a fost dezlegat de
către instanța supremă , au deosebită importanță , deoarece în
aplicarea respectivei dispoziții normative , nu va mai fi posibilă o altă
interpretare, ceea ce va asigura uniformitatea jurisprudențială.

Decizia în interesul legii produce efecte pt. viitor , dar își încetează
aplicabilitatea la momentul modificării , abrogării sau constatării
neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul
interpretării.

238 Sesizarea ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri

prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ipoteză

NCPC prevede posibilitatea tribunalelor , curților de apel și instanței

supreme de a solicita ÎCCJ să pronunțe o hotărâre prin care să se dea
o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept, cu care a fost
sesizată , de care depinde soluționarea pe fond a cauzei respective ,
care este nou apărută și nu a fost dezlegată în practica instanței
supreme, nefăcând nici obiect al unui recurs în interesul legii în curs
de soluționare.

239 Izvoarele executării silite

Executarea silită se efectuează in temeiul unui titlu executoriu care

poate fi o hotărâre judecătorească rămasă definitivă ori dată cu
execuție provizorie, sau un alt înscris pentru care legea prevede că este
titlu executoriu.

Executarea silită este reglementată în Cartea a 5a a CPC intitulată

„despre executarea silită”, ce constituie dreptul comun în materie
execuțională. Există , de asemenea o serie de acte normative (legi,
ordonanțe , hotărâri )care o completează sau care reglementează
diferite proceduri speciale de executare silită, la care se adaugă tratate
și convenții la care România este parte dacă acestea sunt ratificate de
parlament și dacă cuprind dispoziții referitoare la executarea silită.

240. Principiul rolului activ al executorului judecătoresc

NCPC consacră expres obligația executorului judecătoresc de a

exercita rol activ în faza de executare silită , în sensul de a stărui , prin
toate mijloacele admise de lege , pentru realizarea integrală și cu
celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea
dispozițiilor legii, a drepturilor părților și a altor persoane interesate.
El are posibilitatea ca în interesul executării silite să ceară debitorului
lămuriri în scris în legătura cu bunurile și veniturile sale cu arătarea
locului unde se află acestea.

Executorul va trebui să explice debitorului consecințele la care se

expune în cazul continuării executării silite menționând că valoarea
datorată potrivit titlului executoriu va fi mărită de cheltuielile cu
executarea și va trebui să-i arate care va fi aproximativ valoarea pe
care o va suporta la final, dacă nu va executa obligația.

Executorul va fi cel care va coordona și desfășura activitatea de

executare fiind principalul reprezentant al autorității în cea de-a 2 a
fază a procesului civil.

241.Rolul statului în executarea silită.

În faza executării silite , NCPC prevede că statul are un rol esențial ,

acesta fiind obligat să asigure , prin agenții săi , executarea în mod
prompt și efectiv a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii ,
iar în caz de refuz , cei vătămați au dreptul la repararea integrală a
prejudiciului suferit.

NCPC a prevăzut că , dacă executarea privește obligații de a face ,

care presupun ca debitor o autoritate publică , aceasta e poate obține la
simpla cerere a persoanei îndreptățite , făcută în temeiul unui titlu
executoriu , fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc,
dacă prin lege nu se dispune altfel. Abia dacă debitorul nu se
conformează , creditorul va recurge la executarea silită in condițiile
NCPC.

242.Legalitatea executării silite.

Principiul legalității se referă la obligativitatea derulării executării

numai în condițiile legii și de către organele prevăzute de lege. Potrivit
NCPC , executarea silită nu se poate desfășura decât cu respectarea
dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate ,
fiind interzisa efectuarea de acte de executare de către alte persoane
sau organe decât cele prevăzute de lege , adică numai executorul
judecătoresc , cu excepția situației în care se recunoaște competența
executorului fiscal.

243 Executarea silită directă.

Executarea silită directă este atunci când creditorul tinde să obțină

realizarea în natură a prestație înscrisă într-un titlu executoriu , față de
cum a fost convenit la încheierea raportului obligațional. Poate
îmbrăca trei forme: - predarea bunurilor mobile
 Predarea bunurilor imobile
 Executarea unei obligații de a face sau de a nu face , cu
particularitățile legate de executarea măsurilor privitoare la
minori , prevăzute într-un titlu executoriu.
244.. Executarea silită indirectă

Executarea silită indirectă (prin echivalent ) – în cazul în care

creditorul urmărește să își îndestuleze creanța din sumele obținute prin
valorificarea bunurilor debitorului ori prin poprirea sumelor pe care
acesta le are de primit de la terțe persoane. Executarea silită indirectă
poate avea formele :
-vânzarea silită a bunurilor mobile urmărite
- poprirea
- urmărirea silită a fructelor neculese și a recoltelor prinse în rădăcini ,
și urmărirea veniturilor unui imobil
-urmărirea silită asupra bunurilor imobile.

245. Alegerea creditorului asupra formei de executare.

În executarea silită , creditorul are posibilitatea de a cere executarea

împotriva debitorului apelând la toate formele de executare ,
concomitent sau succesiv , în funcție de rezultatul formei de executare
la care s-a apelat inițial, pană la realizarea dreptului recunoscut prin
titlul executoriu , precum și a cheltuielilor de executare. În a numite
cazuri, expres prevăzute de lege, dreptul de alegere al creditorului
este restrâns de norma juridica, prin fixarea procedurii de urmat.
Spre exemplu imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub
interdicție judecătorească nu poate fi urmărit silit înaintea urmăririi
mobilelor sale. De asemenea, debitorul care primește încheierea de
încuviințare a urmăririi, poate cere instanței de executare sa-i
încuviințeze ca plata integrala a datoriei, inclusiv dobânzile și
cheltuielile de executare, să se facă din veniturile nete ale
imobilelor sale, chiar neurmărite, sau din alte venituri a le sale, pe
timp de 6 luni, schimbând practic modalitatea de executare. În
materia executării silite indirecte, in raporturile juridice cu mai mulți
debitori, care sunt ținuți solidar in îndeplinirea obligației va permite
creditorului să se îndrepte împotriva tuturor pentru tot, astfel
creditorul va trebui să oprească executarea atunci când, din suma
executărilor și-a îndestulat creanța , nefiind exclusă posibilitatea
pornirii executării silite împotriva codebitori lor solidari, concomitent,
pentru tot, cu obligația executorului judecătoresc, care efectuează
procedurile de executare, de a opri executarea silita la momentul
îndestulării creanței creditorului.

246. Reflectarea art.6 din CEDO în materie de executare silită

Dreptul la un proces echitabil, așa cum este intitulat art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului consfințește reguli
esențiale de urmat in cadrul procesului civil.
Procesul civil, așa cum a fast el definit în literatura de
specialitate include și faza executării silite, astfel ca principiile
consacrate în Convenție sunt aplicabile deopotrivă și acestei a
doua faze a procesului civil. Cerințele textului art. 6 din
Convenție, omniprezent in reglementările statelor europene, in
raport de materia civilă, prezentate ca fiind următoarele: accesul
la justiție, posibilitatea de a participa la dezbateri, egalitatea
șanselor pentru pronunțarea unei hotărâri într-un termen
rezonabil de către un tribunal imparțial și independent, stabilit
prin lege, in mod public.
Toate aceste aspecte vor fi analizate și în raport de procedura
executării silite, statele purtând răspunderea pentru asigurarea
executării hotărârilor și a altor titluri executorii .
Procedurile trebuie văzute ca un întreg, obținerea titlului
executoriu fără posibilitatea executării concrete a acestuia
constituind o situație de nedorit in toate statele democratice și
putând releva o încălcare a art. 6 din Convenția europeana a
drepturilor omului.
În special, în aceasta a doua fază a procesului civil cerința ca
cererea să fie soluționată într-un termen rezonabil poate fi
afectată prin intermediul procedurilor interne de executare silita.
Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicata,
anulată sau amânata pe o perioada lungă de timp.
Fiecare caz în parte va fi analizat in lumina propriei
jurisprudențe și a situației de fapt specifice, executarea unei
hotărâri judecătorești sau a oricărui titlu executoriu putând ridica
aspecte particulare, care necesita o deosebita atenție in
interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în materie, pentru a
nu se ajunge ca printr-o procedură de executare silita sa se încalce
alte drepturi fundamentale protejate de Convenție.
Astfel, nu poate fi admis să se procedeze la executarea silită in
detrimentul altor drepturi fundamentale, statul fiind ținut să aibă în
vedere permanent realizarea drepturilor fundamentale ale indivizilor
in ansamblul lor.
De asemenea, în conformitate cu jurisprudența Curții,
nerespectarea unei hotărâri
judecătorești, ca o încălcare a art. 6 alin. (I) din Convenție,
raportat la art.1 din Protocol u l I la Convenție, poate fi totuși
considerata o restricție justificată și compatibila cu prevederile
menționate, însă aceste aspecte se apreciază de la caz la caz.

247. Drepturile creditorului în executarea silită

În faza executării silite, părțile (atât debitorul, cât și creditorul) au

drepturi și obligații pe care trebuie să le exercite și să le
îndeplinească cu bună credință.

Astfel, aceștia au dreptul: să asiste, personal sau prin reprezentanții lor la

efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoștință de actele
dosarului de executare și să obțină adeverințe și copii de pe aceste
acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părții
interesate, iar atunci când se consideră vătămați in drepturile ori
interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea
silită însă, in termenele și condițiile prevăzute de lege, sa invoce
compensația legala dintre creanța prevăzuta în titlul a cărui executare
s-a cerut împotriva lor și creanța pe care o opun pe baza unui alt titlu
executoriu.

În faza executării silite, creditorul poate uza de atributele

disponibilității procesuale, în măsura în care este vorba de drepturi de
care titularul lor poate dispune.

Creditorul are dreptul: de a porni executarea silita sau de a renunța la

executarea începuta, la cererea expresa a acestuia; de a alege bunurile
debitorului pe care vrea sa le urmărească, regula in acest caz
referindu-se numai la bunurile urmăribile, deoarece legea declară
neurmăribile anumite bunuri strict necesare pentru existența
persoanelor fizice debitoare sau pentru buna funcționare a unor
debitori persoane juridice; de a alege, in cazul executării silite
indirecte, forma concreta de executare; de a alege pe debitorul
împotriva căruia să se îndrepte executarea silita daca obligația este
solidară (art. 1447 C. civ.) sau să se îndrepte împotriva tuturor
debitorilor in parte pentru întreaga datorie.

248. Drepturile debitorului în executarea silită

În faza executării silite, părțile (atât debitorul, cât și creditorul) au

drepturi și obligații pe care trebuie să le exercite și să le
îndeplinească cu bună credință.

Astfel, aceștia au dreptul: să asiste, personal sau prin reprezentanții !or,

la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoștință de actele
dosarului de executare și să obțină adeverințe și copii de pe aceste
acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părții
interesate, iar atunci când se consideră vătămați in drepturile ori
interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea
silită însă, in termenele și condițiile prevăzute de lege, sa invoce
compensația legala dintre creanța prevăzuta în titlul a cărui executare
s-a cerut împotriva lor și creanța pe care o opun pe baza unui alt titlu
executoriu.

249. Obligațiile creditorului în executarea silită

Obligația comună a creditorului și a debitorului este de a exercita

drepturile procedurale cu bună-credință și potrivit scopului in vederea
căruia au fast recunoscute de lege.

Creditorul are la rândul său obligația de a acorda executorului

judecătoresc sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, in bune
condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție mijloacele necesare
in acest scop.

Totodată creditorul are obligația să avanseze cheltuielile necesare

îndeplinirii actelor de executare, potrivit dispozițiilor luate de
executor.

250. Obligațiile debitorului în executarea silită

Obligația comună a creditorului și a debitorului este de a exercita

drepturile procedurale cu bună-credință și potrivit scopului in vederea
căruia au fast recunoscute de lege.

În principal debitorul este obligat sa declare, la cererea executorului,

toate bunurile sale, mobile i imobile, inclusiv cele aflate în proprietate
comună pe cote-părți sau in devălmășie, cu arătarea locului in care
acestea se află, precum și toate veniturile sale, curente sau periodice
iar dacă bunurile i-au fast deja sechestrate este ținut să aducă la
cunoștință executorului care sechestrează aceleași bunuri existența
sechestrului anterior și identitatea organului de executare care I-a
aplicat, predând executorului o copie a procesului-verbal de
sechestru.

De asemenea, debitorul este obligat să nu se împotrivească actelor

de executare, pornite in baza unei hotărâri executorii sau a unui alt
titlu executoriu, însă, legea îi dă dreptul debitorului să solicite
instanței de executare încetarea sau suspendarea executării.

El este ținut să nu înstrăineze bunurile din patrimoniul sau in timpul

urmăririi silite in frauda creditorilor săi.

Debitorul trebuie să suporte cheltuielile de executare, conform

art. 669 NCPC.

251..Transmisiunea legală a calității procesuale în executarea silită.

Și în faza executării silite, ca de altfel și în faza de judecata,
se poate realiza o transmisiune a calității procesuale, legală sau
convențională.

a)Transmisiunea legală succesorală intervine în momentul decesului

uneia dintre părți, când: pe de o parte, moștenitorii creditorului pot
continua executarea silita începută sau pot chiar ei declanșa, direct,
executarea silita împotriva debitorului; pe de alta parte, creditorul
poate, in temeiul titlului obținut împotriva debitorului sa urmărească
silit pe moștenitori continuând executarea începută împotriva
debitorului sau trecând direct la executarea împotriva moștenitorilor
acestuia.
Daca anterior sesizării executorului judecătoresc, debitorul
decedează, executarea silita nu mai poate fi pornită. În acest caz,
daca se constata ca nu există nici un moștenitor acceptant ,și nici
nu este numit un curator al succesiunii, instanța de executare poate
desemna la cerere un curator special, pana când va fi numit
curatorul succesiunii.
Când se constată că moștenirea nu a fast dezbătută sau,
acceptată, creditorul sau executorul judecătoresc pot cere
camerei notarilor publici în a cărei circumscripție a avut ultimul
domiciliu defunctul sau, după caz, notarului public deja sesizat,
întocmirea inventarului succesiunii sau desemnarea unei
persoane In acest scop.
Dacă debitorul decedează după ce executarea silită a fast
pornită, ea nu poate fi continuata cât timp moștenirea nu a fast
acceptată de către cei chemați la moștenire. În acest caz
executarea se suspendă și nu se reia împotriva succesibililor
acceptanți decât după I 0 zile de la data când aceștia au fast
încunoștințați despre continuarea executării silite.

B ) U n alt caz de transmisiune legală este determinat de

reorganizarea persoanelor juridice, în condițiile art. 232 și urm. C.
civ., când se aplică principiul general in conformitate cu care
trecerea drepturilor de la o persoană la alta înseamnă și
transmisiunea calității procesuale, succesorul in drepturi fiind ținut
să achite datoriile sau să urmărească realizarea creanțelor.

252 . Transmisiunea convențională a calității procesuale în

executarea silită.

Transmisiunea este convențională atunci când creditorul cedează

printr-un contract drepturile sale unei persoane, care are dreptul să-l
urmărească silit pe debitor. Cesionarul nu trebuie să-și constituie un
titlu executoriu nou pe numele său, deoarece in temeiul cesiunii
intervenite, are calitate să pună în executare titlul obținut de
cedent - art. 1582 C. civ. i art. 38 NCPC.
253. Pluralitatea de creditori în urmărirea silită
Sunt și situații în care latura activă a raportului juridic execuțional
este caracterizată prin pluralitate (activă), atunci când sunt mai mulți
creditori urmăritori. În asemenea cazuri, este incidentă instituția
coparticipării procesuale active.

Orice creditor poate urmări, în temeiul unui titlu executoriu,

bunurile debitorului, iar dacă acesta mai are și alți creditori, aceștia
pot participa pentru realizarea creanțelor lor la urmărirea pornită de
cel dintâi creditor. Astfel, alți creditori pot interveni în cursul
executării silite pornite de un alt creditor: dacă au deja un titlu
executoriu contra debitorului; dacă au luat măsuri asiguratorii
asupra bunurilor acestuia; dacă au un drept real de garanție sau,
după caz, un drept de preferință asupra bunului urmărit, conservat
în condițiile prevăzute de lege; daca sunt titularii unor
creanțe chirografare, pecuniare, întemeiate pe înscrisuri cu dată
certă ori registre ținute cu respectarea condițiilor prevăzute de
lege.
Pluralitatea de creditori urmăritori impune, în sistemul nostru
procesual, aplicarea unei ordini de preferință diferite după cum
executarea silită are Joc potrivit dispozițiilor de drept comun sau
potrivit unor dispoziții legale speciale.
254 . Distribuirea sumelor rezultate din executarea silită
Sumele obținute din urmărirea silită a bunurilor debitorului vor fi
distribuite după distincțiile operate de NCPC, in următoarea ordine:
l. creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri
asiguratorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al
căror preț se distribuie, orice alte cheltuieli făcute in interesul
comun, al creditorilor, precum și creanțele născute împotriva
debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii
condițiilor sau formalităților prevăzute de lege pentru dobândirea
dreptului asupra bunului adjudecat și înscrierea acestuia în registrul
de publicitate; 2. cheltuielile de înmormântare a debitorului, în
raport cu condiția și starea acestuia; 3. creanțele reprezentând
salarii și alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite
șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreținerea și îngrijirea
copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporara de
muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătății,
ajutoarele de deces, acordate in cadrul asigurărilor sociale,
precum și creanțele reprezentând obligația de reparare a pagubelor
cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății;
4. creanțele rezultând din obligația legală de întreținere, alocații pentru
copii sau obligația de plata a altor sume periodice destinate asigurării
mijloacelor de existență; 5. creanțele fiscale provenite din
impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite potrivit legii,
datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale și bugetelor fondurilor speciale; 6. creanțele
rezultând din împrumuturi acordate de stat; 7. creanțele reprezentând
despăgubiri pentru repararea pagubei or pricinuite proprietății publice
prin fapte ilicite; 8. creanțele rezultând din împrumuturi bancare,
din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări,
precum și din chirii sau arenzi; 9. creanțele reprezentând amenzi
cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale; 10. alte creanțe.
În cazul creanțelor care au aceeași ordine de preferință, dacă legea
nu prevede altfel, suma realizată se repartizează între creditori
proporțional cu creanța fiecăruia.
Daca există creditori care au asupra bunului vândut drepturi de gaj,
ipoteca sau alte drepturi de preferință conservate, conform legii, la
distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi
plătite înaintea creanțelor reprezentând salarii și alte datorii
asimilate acestora, pensiilor, sumelor cuvenite șomerilor, potrivit legii,
ajutoarelor pentru întreținerea și îngrijirea copiilor etc.
Dacă executarea silită are lac potrivit unor dispoziții legale speciale, și
anume potrivit Codul de procedură fiscală , creanțele fiscale înscrise
în titlul executoriu se sting cu sumele realizate după comunicarea
somației prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedurii
fiscala, in ordinea vechimii, mai întâi creanța principală și apoi
accesoriile acesteia.
În cazul în care executarea a fost pornită de mai mulți creditori,
organele de executare fiscala vor proceda la distribuirea sumei,
proporțional cu creanța fiecăruia, potrivit următoarei ordini de
preferința: 1 . creanțele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu
urmărirea și conservarea bunurilor al căror preț se distribuie; 2.
creanțele reprezentând salarii și alte datorii asimilate acestora,
pensiile, sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru
întreținerea și îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru
incapacitate temporara de munca, pentru prevenirea îmbolnăvirilor,
refacerea sau întărirea sănătății, ajutoarele de deces, acordate în cadrul
asigurărilor sociale de stat, precum și creanțele reprezentând obligația
de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității
corporale sau a sănătății; 3. creanțele rezultând din obligații de
întreținere, alocații pentru copii sau de plații a altor sume periodice
destinate asigurării mijloacelor de existență; 4. creanțele fiscale
provenite din impozite, taxe, contribuții și din alte sume stabilite
potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei
Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale i
bugetelor fondurilor speciale; 5. creanțele rezultând din împrumuturi
acordate de stat; 6. creanțele reprezentând despăgubiri pentru
repararea pagubelor pricinuite proprietății publice prin fapte ilicite; 7.
creanțele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse,
prestări de servici i sau executări de lucrări, precum și din chirii sau
arenzi; 8. creanțele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat
sau bugetelor locale; 9. alte creanțe (art. 1 70 C. pr. fisc.).
De asemenea, ca și în cazul executării silite de drept comun, daca
creanțele au aceeași ordine de preferință și legea nu prevede altfel,
suma realizată din executare se repartizează intre creditori
proporțional cu creanța fiecăruia. Conform Codului de procedură
fiscală, creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii și
care îndeplinesc condiția de publicitate sau posesie a bunului
mobil au prioritate la distribuirea sumei rezultate din vânzare față de
alți creditori care au garanții reale asupra bunului respectiv.
Accesoriile creanței principale prevăzute în titlul executoriu vor urma
ordinea de preferință a creanței principale.
Dacă există creditori care au drepturi de gaj, ipoteci sau alte
drepturi reale, asupra bunului vândut, iar organul de executare a luat
cunoștință de acestea, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea
bunului, creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor din salarii și
alte datorii asimilate acestora, pensiile etc. In acest caz, organul de
executare fiscală este obligat să înștiințeze din oficiu pe creditorii în
favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa
la distribuirea prețului.
255. Executorii judecătorești
Executorii judecătorești sunt principalele organe de executare silită
care in sistemul nostru judiciar au fost considerați ca auxiliari ai
justiției. Prin reglementarea actuala, aceștia sunt auxiliari ai justiției
care satisfac un serviciu public, acționând la solicitarea părților, iar
pentru serviciile prestate aceștia au dreptul la un onorariu.
Ei sunt numiți în funcție de ministrul justiției iar activitatea acestora
este controlată de Ministerul Justiției , activitate ce se desfășoară in
cadrul unu i birou in care pot funcționa unul sau mai mulți executori
judecătorești asociați, cu personal auxiliar corespunzător.
Legea reglementează numai categoria executorilor judecătorești,
independent de cum se pun in executarea titluri din domeniul bancar
sau alte categorii de titluri executorii.
Executorul judecătoresc întocmește încheieri, procese-verbale și
alte acte de procedură in scopul îndeplinirii atribuțiilor și îndatoririlor
sale legate de punerea in executare a titlurilor executorii.
Atribuții ale executorilor judecătorești : punerea in executare
dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii; notificarea
actelor judiciare și extrajudiciare; comunicarea actelor de procedura;
recuperarea, pe cale amiabila, a oricăror creanțe; aplicarea masurilor
asiguratorii dispuse de instanța judecătorească; întocmirea proceselor-
verbale de constatare, in cazul ofertei reale urmate de consemnarea
sumei de către debitor, potrivi t NCPC; in tocmirea protestului de
neplata a cambiilor, biletelor la ordin i a cecurilor, după caz, precum și
a altor acte sau operațiuni date de lege in competența lor.
Potrivit legii, regula generală privind competența teritoriala
este că executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile in
circumscripția curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă
care funcționează, daca prin lege nu se dispune altfel, iar NCPC
prevede ca hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se
execută de executorul judecătoresc determinat de cod in funcție de
forma de executare.

Executorii judecătorești pot fi recuzați in aceleași cazuri și

condiții ca și judecătorii, afară de ipotezele care nu sunt compatibile
cu activitatea desfășurata de către executor. Daca recuzarea este
admisă, trebuie să se arate în încheiere dacă actele îndeplinite de
executorul judecătoresc urmează să fie păstrate.
Executorul poate fi și înlocuit, la cererea creditorului, de către instanța
de executare dacă se invocă motive temeinice, prin încheiere,
statuându-se și asupra cheltuielilor de executare efectuate.
256. Organele fiscale
Organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să
ducă la îndeplinire
măsurile asiguratorii și săi efectueze procedura de executare
silită potrivit Codului de procedurii fiscală.
Executarea silită se face de către executorul fiscal , care funcționează
in această calitate in temeiul unor dispoziții speciale.
Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent
organul de executare în a cărui raza teritoriala se găsesc bunurile
urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de
executare în a cărui raza teritorială își are domiciliul fiscal
debitorul sau organul de executare competent.
Organul de executare coordonator sesizează scris celelalte
organe, comunicându-le titlul executoriu in copie certificata, situația
debitorului, contul in care se vor vira sumele încasate, precum i orice
alte date utile pentru identificarea debitorului și a bunurilor ori
veniturilor urmăribile. Când se constata ca domiciliul fiscal al
debitorului se află in raza teritoriala a altui organ de executare, titlul
executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia,
înștiințându-se, daca este cazul, organul de la care s-a primit
titlul executoriu.
Codul de procedură fiscală prevede ca dacă asupra acelorași venituri
ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru
realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cat și pentru
titluri ce se execută in condițiile prevăzute de alte dispoziții legale.
Executarea silită se face potrivit dispozițiilor Codului de procedura
fiscala, de către organele de executare prevăzute de acesta.
257. Instanța de executare
Un rol important in faza executării silite îl are instanța de executare.
Potrivit NCPC, în regula generala, aceasta este judecătoria in a cărei
circumscripție se află, la data sesizării organului de executare,
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor in care
legea dispune altfel.
În cazurile expres prevăzute de lege, instanța de executare este alta
decât cea sus menționată însă atribuțiile acesteia se vor limita la
cele arătate expres de legea specială
Instanța de executare de drept comun are ca atribuții soluționarea
contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente
apărute în cursul executării silite. Sunt cazuri în care instanța ia
măsuri in legătura cu desfășurarea executării silite astfel :
- dispune asupra reunirii mai multor executări ce se desfășoară asupra
acelorași bunuri:
- încuviințează debitorului cererea de plată integrală a datoriei,
inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare, din veniturile
imobilului urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de 6 luni ;
- încuviințează creditorului să îndeplinească, el însuși sau prin alte
persoane, obligația de a face stabilita printr-un titlu executoriu,
atunci când debitorul refuză să o execute în termen de 10 zile de la
comunicarea încheierii de încuviințare a executării
- aplică penalități pe zi de întârziere dacă debitorul refuză să execute
o obligație intuitu personae, stabilită printr-un titlu executoriu;
- încuviințează creditorului să desființeze el însuși sau prin alte
persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările pentru care într-un
titlu executoriu s-a stabilit obligația debitorului de a le
desființa și acesta refuză să se conformeze titlului executoriu
etc.
258. Creanța certă
Pentru a se putea cere executarea silită de către creditor, creanța
invocată de creditor împotriva debitorului trebuie sa fie certa, lichida
și exigibila (art. 663 NCPC) iar dreptul de a porni executarea silit să
fie constatat printr-un titlu executoriu.
Codul de procedură civila definește noțiunea de creanța certa ca fiind
aceea a cărei existență rezulta din însuși titlul executoriu.
259. Creanța lichidă
Pentru a se putea cere executarea silită de către creditor, creanța
invocată de creditor împotriva debitorului trebuie sa fie certa, lichida
și exigibila (art. 663 NCPC) iar dreptul de a porni executarea silit să
fie constatat printr-un titlu executoriu.
Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinata prin
însuși titlul executoriu sau când acesta conține elementele care permit
stabilirea lui.
260. Creanța exigibilă
Pentru a se putea cere executarea silită de către creditor, creanța
invocată de creditor împotriva debitorului trebuie sa fie certa, lichida
și exigibila (art. 663 NCPC) iar dreptul de a porni executarea silit să
fie constatat printr-un titlu executoriu.
NCPC definește creanța exigibilă drept creanța ajunsă la scadență sau
pentru care debitorul este decăzut din beneficiul termenului de plată.
261. Puterea executorie și autoritatea de lucru judecat
Temeiul executării silite îl constituie titlul executoriu.
Codul reglementează două mari categorii de titluri executorii:
hotărârile judecătorești și alte înscrisuri pentru care exista prevedere
expresă in lege, consacrându-le calitatea de a fi executorii.
Titlul executoriu se caracterizează prin puterea sa executorie, și anume
calitatea sa de a putea fi pus în executare silită.
In cazul hotărârii judecătorești, puterea executorie reprezintă un
efect esențial al acesteia, alături de autoritatea lucrului judecat. Legea
este aceea care consacra ambele efecte tocmai datorita importanței
deosebite și respectului ce trebuie acordat și recunoscut unei hotărârii
pronunțate de către o instanța organizata conform legii.
Autoritatea de lucru judecat și puterea executorie a hotărârii reprezintă
efecte distincte ale acesteia, însă interdependența lor este
neîndoielnică. Potrivit NCPC, împlinirea termenului de prescripție
stinge dreptul de a obține executarea silita, orice titlu executoriu
pierzându-și puterea executorie. Astfel, după expirarea termenului de
prescripție al dreptului de a obține executarea silita, se pierde puterea
executorie a acelei hotărâri însă autoritatea de lucru judecat, care, pe
fondul primului aspect permite totuși pronunțarea unei noi hotărârii
judecătorești, va influența noua soluție, atâta vreme cat circumstanțele
nu s-au modificat.
Asemenea cazuri, de pronunțare a unei noi hotărâri, sunt posibile
acolo unde dreptul material la acțiune este imprescriptibil. NCPC
prevede ca daca dreptul de a obține obligarea pârâtului este
imprescriptibil sau nu s-a prescris, creditorul are posibilitatea de a
obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se
putea opune excepția autorității de lucru judecat. · ·
În privința celei de-a doua categorii de titluri executorii, legea este
cea care consacră expres acest caracter, cu alte cuvinte, titlul nu este
executoriu dacă nu este prevăzut astfel de către un text de lege
262. Hotărâri executorii
În principiu, orice hotărâre judecătorească care statuează asupra
unei pretenții civile poate constitui titlu executoriu și poate fi adusă la
îndeplinire pe calea urmăririi silite.
Pentru a putea fi pusa in executare hotărârea judecătorească trebuie sa
fi devenit definitiva ori sa aibă caracter executoriu. NCPC distinge
intre hotărâri executorii și hotărâri definitive, arătând că sunt
executorii: hotărârile date în apel, daca prin lege nu se prevede altfel;
hotărârile date in prima instanță, fără drept de apel, ori cele în legătură
cu care părțile au convenit sa exercite direct recursul. Capetele de
cerere accesorii, daca sunt susceptibile de executare (acordarea
cheltuielilor de judecata), vor putea fi executate silit.

Hotărârea judecătorească se va putea pune în executare silită și în

cazul in care împotriva lor s-a declarat o cale extraordinară de atac,
înțelegând prin aceasta contestația în anulare și revizuirea. Recursul
este o cale extraordinarii de atac, însă acesta beneficiază de un regim
aparte. În acest caz, instanța care urmează să soluționeze calea de
atac, in anumite condiții, poate dispune suspendarea executării silite.

Pentru a fi puse în executare silită hotărârile judecătorești nu trebuie

investite cu formula executorie, procedura fiind impusă de lege numai
pentru celelalte titluri executorii.

263. Hotărâri care nu se pot pune in executare silită

Există și hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare silita, in
ceea ce privește capătul de cerere principal, precum: hotărârile
pronunțate în cererile de constatare a existenței sau inexistenței unui
drept; hotărârile prin care s-a respins cererea de chemare in judecata
etc. În aceste situații capetele de cerere accesorii, daca sunt
susceptibile de executare (acordarea cheltuielilor de judecata), vor
putea fi executate silit.
264. Suspendarea executării
Exercitarea recursului împotriva hotărârii judecătorești suspendă de
drept executarea acesteia numai în cazurile expres prevăzute de lege,
respectiv in cauzele privitoare la desființarea de construcții, plantații
sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, in materie de contencios
administrativ .
Executarea poate fi suspendată și de către instanța de recurs, in
condițiile art. 484 NCPC, însă, in toate aceste cazuri, încheierea de
suspendare se va motiva și va fi pronunțată condiționat de depunerea
unei cauțiuni.
Executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către
executorul judecătoresc.
265. Hotărârea străină – titlu executoriu
Hotărârile judecătorești străine nu pot fi valorificate, in mod
automat, pe calea executării silite, astfel cum nici o hotărâre
judecătorească internă nu poate fi executată, în principiu, înainte de a
deveni titlu executoriu
Hotărârile pronunțate sau emise in statele membre ale Uniunii
Europene beneficiază de un regim aparte, determinat de aplicarea
directă a regulamentelor europene, care reglementează
recunoașterea și executarea lor.
Procedura prin care se încuviințează executarea unei hotărârii străine
poartă denumirea de exequatur. NCPC reglementează condiții de
recunoaștere, ca procedură anterioară executării silite, în care instanța
romană trebuie să efectueze anumite verificări de formă și
procedurale, pentru a se putea proceda la exequatur.
a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost
pronunțată;
b) instanța care a pronunțat-o a avut competenta sa judece procesul,
potrivit legii locului unde a fost pronunțata;
c) exista reciprocitate, in ceea ce privește efectele hotărârilor
străine , între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea
d) hotărârea nu este manifest contrară ordinii publice de drept
internațional privat roman
e) hotărârea nu a fost pronunțată într-o materie in care persoanele nu
dispun liber de drepturile lor a fost obținută cu scopul exclusiv de a
sustrage cauza incidenței legii aplicabile conform dreptului
internațional privat roman;
f) procesul nu a mai fost soluționat intre aceleași părți printr-o
hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau nu se află in curs
de judecare in fața acestora la data sesizării instanței străine;
g) nu este inconciliabila cu o hotărâre pronunțată anterior ei în
străinătate și susceptibilă de a fi recunoscută in Romania;
h) instanțele române nu erau competente exclusiv pentru judecarea
cauzei;
j) nu a fost încălcat dreptul la apărare;
k) hotărârea nu mai poate face obiectul unei căi de atac in statul in
care a fost pronunțata
Daca una dintre aceste condiții lipsește atunci hotărârea străină își
pierde eficacitatea in Romania astfel ca aceasta nu poate fi
recunoscută, nu poate fi executata în Romania și nici nu beneficiază
de forță probantă, spre a confirma situațiile de fapt pe care le constata.
NCPC prevede că hotărârile străine, care nu sunt aduse la îndeplinire
de buna voie de către cei obligați a le executa pot fi aduse in executare
pe teritoriul României, pe baza încuviințării date, la cererea persoanei
interesate, de către tribunalul in circumscripția căruia urmează să se
efectueze executarea.
Pe lângă condițiile de regularitate mai sus menționate, pentru
încuviințarea executării silite a hotărârilor străine legea prevede ca
mai trebuie îndeplinita și condiția ca hotărârea la care se refera
solicitarea parții interesate sa fie executorie, potrivit legii instanței
care a pronunțat-o (art. 1104 NCPC), caz in care este necesar sa se
aibă în vedere dispozițiile care declara neexecutorii in Romania
hotărârile străine prin care s-au luat masuri asiguratorii i cele care au
fost date in executare provizorie de către instanța străină (art. 1103
NCPC).
Atunci când sunt îndeplinite condițiile legate cerute in acest scop,
instanța de exequatur va încuviința executarea hotărârii străine în țara
printr-o hotărâre, care poate fi atacata de partea interesata in condițiile
dreptului comun, cu ape!.
După ce hotărârea instanței de exequatur a rămas definitiva se
emite un titlu executoriu, în condițiile legii romane, făcându-se
mențiunea in titlu de hotărârea de încuviințare.
Procedura propriu-zisă de executare se va face conformitate cu legea
româna și este de competența exclusivii a autorităților romane.
Pentru statele membre ale Uniunii Europene se aplică direct
Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012. Acest regulament
urmărește ca recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești
pronunțate in cauzele civile și comerciale in statele membre ale
Uniunii Europene sa fie realizate in mod uniform in statele membre.
Astfel, pentru recunoaștere nu sunt necesare formalității suplimentare,
hotărârea pronunțata într-un stat membru fiind recunoscuta in
Romania, in condițiile regulamentului.
Refuzul recunoașterii poate interveni in următoarele cazuri: a)
dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului
membru solicitat; b) in cazul in care hotărârea a fost pronunțata in
lipsă, daca actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fast
notificat sau comunicat pârâtului in timp util și într-o maniera care
să îi permită acestuia să își pregătească apărarea, cu excepția cazului
in care pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci când
a avut posibilitatea sa o facă; c) daca hotărârea este ireconciliabilii cu
o hotărâre pronunțata intre acelei părți in statul membru
solicitat; d) daca hotărârea este ireconciliabilii cu o hotărâre
pronunțata anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț intre
aceleași părți, într-o acțiune având același obiect și aceeași cauză,
cu condiția ca hotărârea pronunțata anterior sa întrunească condițiile
necesare pentru a fi recunoscuta in statul membru solicitat; e)
daca hotărârea contravine dispozițiilor speciale relative la competenta
in materie de asigurare, contracte încheiate de consumatori, contracte
individuale de munca.
Hotărârile pronunțate într-un stat membru, executorii in cadrul
acestuia sunt executorii in celelalte state membre, fără a fi necesara o
hotărâre de constituire a titlului executoriu pe teritoriul statului de
executare, lipsind astfel procedura de exequatur.
Regulamentul arata ca hotărârea invocată nu poate face obiectul unei
revizuiri pe fond in statul membru solicitat.

266.Hotărârea arbitrală- titlu executoriu

Constituie titluri executorii și se executa silit întocmai ca și hotărârile
judecătorești, chiar daca sunt atacate cu acțiunea in anulare, atâta
vreme cat instanța nu a dispus suspendarea. Spre deosebire însă de
hotărârile judecătorești, care se execută fără a fi necesara
investirea cu formula executorie, hotărârile arbitrale pot fi puse in
executare silita numai dacă sunt investite cu formula executorie,
procedura data in competenta tribunalului in circumscripția căruia a
avut Joe arbitrajul Codul de procedura civila prevede și pentru
litigiile arbitrale internaționale, o sene de reguli, după ce in prealabil
definește hotărârea arbitrala străină ca orice sentință arbitralii de
arbitraj intern sau internațional pronunțata într-un stat străin și
care nu este considerată hotărâre națională in Romania.
Aceasta poate fi recunoscută și executată in Romania dacă, potrivit
legii române, diferendul formând obiectul acesteia poate fi soluționat
pe cale arbitrala și daca hotărârea nu conține dispoziții contrare
ordinii publice de drept intonațional privat roman.

267. Actele autentificate de notarul public – titluri executorii

În categoria actelor autentice, cel mai important loc îl ocupa
actele autentificate de notarul public, care are ca principală atribuție
îndeplinirea procedurii de autentificare a actelor.
Actele autentificate de notarul public au calitate de titlu executoriu ,
daca prin ele se constata o creanță certă, lichidă și exigibila.
Datorita faptului că au fost întocmite cu respectarea unor garanții
legale, in ceea ce privește exprimarea consimțământului parților,
legiuitorul le conferă putere executorie, astfel că ori de cate ori in
cuprinsul acestora se va menționa o obligație, care întrunește cerințele
de a fi certă, lichida și exigibilă, se va putea proceda direct la
executarea silita, fără a mai fi necesara judecata. Actul autentificat de
notarul public: se bucura de prezumpția de validitate, proba contrara
fiind administrată de cel care îl contesta; el face deplina dovada, fata
de orice persoană, pana la declararea sa ca fals, cu privire la
constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul.
De aceea NCPC recunoaște caracterul de titlu executoriu actului
autentificat de notarul public care constata o creanța certă, lichida și
exigibila.
Dacă creditorul nu mai deține originalul înscrisului autentificat de
notar, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizata
de pe exemplarul din arhiva notarului public.
Așadar, daca actul autentificat de către notar cuprinde o creanță certa
și lichida, aceasta devine titlu executoriu la data scadentei creanței
constatate in el. Pentru a se întruni ipoteza textului, nu este necesar ca
obiectul creanței sa fie numai o suma de bani, caracterul determinat al
creanței fiind evident in cazul bunurilor individual determinate a căror
predare sau remitere se solicita, ori asupra cărora poarta creanța certa
in general (art. 662 NCPC).
Pentru a fi pus însă in executare silita., actul autentic trebuie investit
cu formula executorie.

268. Cambia , biletul la ordin și cec-ul – titluri executorii

Cambia , biletul la ordin și Cec-ul sunt titluri executorii.

Daca debitorul nu- și executa obligația de plata de buna voie,
posesorul legitim al cambiei, biletului la ordin sau al cec-ului are
posibilitatea de a-și valorifica drepturile pe baza titlului fie pe calea
acțiunii cambiale, fie pe calea executării nemijlocite, datorita
caracterului executoriu dat de către cele doua legi. În acest scop
trebuie întocmite protestele cambiale, care, indiferent de valoarea
titlului, intra in sfera de activitate a executorilor judecătorești, astfel ca
aceștia sunt obligați sa întocmească, potrivit legii, protestele de
neplata a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor.
Posesorul titlului poate face o somație de plată, debitorul poate
introduce la judecătoria competenta contestație la executare, in termen
de cinci zile de la data comunicării somației, putând să invoce
nevaliditatea titlului (opoziție cambială).
Pentru a vorbi de cambie, bilet la ordin sau cec ca titlu executoriu
trebuie sa se aprecieze asupra cerințelor de fond și forma pentru
valabilitatea titlului executoriu. Pentru conservarea caracterului de
titlu executoriu al acestor titluri este necesara respectarea tuturor
dispozițiilor care releva pe de o parte întocmirea lor conform legii, iar
pe de alta parte, respectarea cerințelor legale legate de procedurile
după care urmează sa se facă plata sumei prevăzută in titlu. Astfel, pe
de o parte, pentru prezentarea la plata va fi nevoie sa fie respectat
termenul de doua zile lucrătoare, in cazul cambiei și biletului la
ordin, și cincisprezece, respectiv treizeci sau șaptezeci de zile in
cazul cecului prezentarea tardiva determinând pierderea acestei
calității titlului de a putea fi pus in executare direct împotriva unuia
dintre debitorii cambiali lato sensu
Ca și celelalte titluri executorii, cu excepția hotărârilor judecătorești,
cambia, biletul la ordin i cecul trebuie investite cu formula
executorie.
269. Contractul de leasing- titlu executoriu

Contractul de leasing, precum și garanțiile reale și personale,

constituite in scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de
leasing constituie titluri executorii
Prin leasing se înțelege contractul prin care o parte, denumita locator-
finanțator transmite pentru o perioadă determinata dreptul de
folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți,
denumita locatar-utilizator, la solicitarea acesteia contra unei plați
periodice, denumită rata de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing
locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al
locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul
de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile
contractuale.
Operațiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile prin natura
lor sau care devin mobile prin destinație, precum și bunuri mobile,
aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și
video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor
de autor ,a bunurilor necorporale.
Pentru a fi pus in executare silită contractul de leasing trebuie
investit cu formula executorie.
270. Contractul de credit – titlu executoriu

Sunt titluri executorii contractele de credit bancar, precum și

garanțiile reale și personale, constituite in scopul garantării creditului
bancar. Dispoziția normativa nu prevede nicio alta cerința
suplimentara, declarând înscrisul ca fiind titlu executoriu, însă,
potrivit NCPC, el va trebui investit cu formula executorie.
Contractul de credit trebuie întocmit in conformitate cu
prevederile legale, nerespectarea dispozițiilor care atrag nulitatea
actului răsfrângându-se și asupra calității de titlu executoriu a
contractului de credit.
271. Actul administrativ fiscal – titlu executoriu

La baza titlului executoriu în materie fiscala stă actul administrativ

fiscal, definit ca actul emis de organul fiscal competent în aplicarea
legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și
obligațiilor fiscale .Actul administrativ fiscal produce efecte din
momentul în care este comunicat contribuabilul ui sau la o data
ulterioara menționata în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

In cazul în care actul administrativ fiscal nu cuprinde mențiunile

esențiale arătate de lege, se poate constata nulitatea sa din oficiu sau
aceasta poate fi invocată de către partea interesata

Actul administrativ fiscal prin care se stabilesc sume ce trebuie

achitate către buget, reprezintă act de creanța, care, la rândul sau,
devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadenta prin
expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul
competent ori în alt mod prevăzut de lege. Legea prevede ca niciun
titlu executoriu nu se poate emite in absența unui titlu de creanță în
baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale
sau accesorii, cu excepția cazului în care prin lege se prevede ca un
înscris constituie titlu executoriu. În ceea ce privește executarea silită
a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale
Codul de procedurii fiscală arată ca aceasta se efectuează în baza
hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie
titlu executoriu.
Aceste titluri vor putea fi puse în executare prin organele proprii de
executare ale autorităților administrative fiscale, după procedura
prevăzută de Codul de procedura fiscală, care se va completa cu
dispozițiile Codului de procedura civilă [art. 2 alin. (3) C. pr. fisc.].
Spre deosebire de celelalte titluri la care se referii NCPC, titlurile
executorii din materia creanțelor bugetare nu trebuie investite cu
formula executorie, pentru acestea legea prevăzând o procedura
aparte.
272. Actele din materia contravențională- titlu executoriu
Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut de lege, precum și
hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea
constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
În consecința, pentru punerea in executare a amenzii, dar și a
despăgubirilor stabilite in procesul-verbal de contravenție nu mai
este nevoie de nicio formalitate.
Prin procesul-verbal se pot stabili însă doua categorii de creanțe:
amenda contravenționala și despăgubirea către partea vătămata.
Deosebirea intre cele doua creanțe, a statului sau a unității
administrativ-teritoriale, pentru amenda contravenționala, respectiv
pentru despăgubire, se face după proceduri distincte. In primul caz, se
vor aplica dispozițiile Codului de procedura fiscala, iar in al doilea caz
se vor aplica regulile dreptului comun. Si sub aspectul termenului de
prescripție intre cele doua categorii de creanțe exista diferențe,
executarea amenzii prescriindu-se in termen de cinci ani, iar
executarea despăgubirii prescriindu-se in termene de trei ani.
273. Contractul de garanție reală imobiliară

Actul constand contractul de ipoteca, legal incheiat, este titlu

executoriu, indiferent ca este vorba despre ipoteca mobiliara sau
despre imobiliara executarea acestuia comportand si reguli particulare.
Niciunul din contractele de mai sus, cu exceptia contractului de
garantie reala mobiliara si a garantiilor insotind un contract de credit
nu era anterior intrarii in vigoare a NCC titlu executoriu, pentru
creantele la care se refera textele
274. Contractul de arendare
Contractul de arendare încheiat cu respectarea formelor prevăzute
de Iege este declarat de art. 1845 C. civ. titlu executoriu pentru
executarea obligației de plata a arendei.
275.Contractul de locațiune
Art. 1798 NCC arata a pentru plata chiriei, sunt titluri executorii
contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătura privata,
înregistrate Ia organele fiscale precum și cele încheiate in forma
autenticii. '
Totodată, art. 1809 C. civ. prevede ca pentru restituirea bunului dat in
locațiune contractul constatat prin înscris autentic sau prin înscris sub
semnăturii privată, înregistrat la organul fiscal competent, este titlu
executoriu la expirarea termenului prevăzut în contract .
Dacă părțile nu au stabilit un termen pentru locațiune, părțile își pot
transmite preaviz de încetarea acestuia, după expirarea termenului
contractul dobandind calitatea de titlu executoriu pentru restituirea
bunului
276. Ipoteca- titlu executoriu
 Potrivit art. 2431 C. civ., actul constituind contractul de ipoteca,
legal încheiat, este titlu executoriu, indiferent ca este vorba despre
ipoteca mobiliara sau despre cea imobiliara, executarea acestuia
comportând și reguli particulare, potrivit NCC.

277. Contractul de împrumut – titlu executoriu

Contractul de comodat încheiat în formă autentica sau prin înscris sub
semnătura privată cu data certa, la expirarea contractului sau în cazul
încetării prin decesul comodatarului, constituie titlu executoriu pentru
restituirea bunului. De asemenea, daca contractul de comodat nu
prevede întrebuințarea pentru care s-a împrumutat bunul ori aceasta
are caracter permanent, legea îl declară titlu executoriu
Și împrumutul de consumație este titlu executoriu, legea nefăcând
mențiune expresă asupra obligațiilor care pot fi aduse la îndeplinire
prin executarea silita, astfel ca pe fondul tăcerii legii, dar ținând seama
de natura contractului, obligația de restituire a sumei de bani sau a
cantității de bunuri fungibile și consumptibile, rezultata din contract,
se va putea aduce la îndeplinire pe aceasta cale.
278. Încuviințarea executării silite – competență
În materia executării silite imobiliare, al urmăririi silite a fructelor
prinse de rădăcini și a executării silite directe imobiliare, cererea de
urmărire se depune la executorul judecătoresc din circumscripția
curții de apel unde se afla imobilul.
În cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite
directe mobiliare, cererea se depune la executorul judecătoresc din
circumscripția curții de apel unde se afla domiciliul ori, după caz,
sediul debitorului, sau din circumscripția curții de apel unde se afla
bunurile.
Pentru executarea silita a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a
nu face, cererea se depune la executorul judecătoresc din
circumscripția curții de apel unde urmează sa se facă executarea.
279. Încuviințarea executării silite – procedura
Cererea de executare silită se soluționează in maximum 3 zile de la
înregistrare. Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării
executării silite, prin încheiere, fără citarea părților iar motivarea
încheierii se face în cel mult7 zile de la pronunțare.
Pe lângă mențiunile prevăzute de lege pentru încheierile executorului
judecătoresc, încheierea de încuviințare a executării trebuie sa arate și
titlul executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci
când aceasta este determinata sau determinabila, cu toate accesoriile
pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea
silită a bunurilor debitorului, și modalitatea concreta de executare
silita, atunci când s-a solicitat expres aceasta.
Per a contrario, executarea nu se încuviințează cu arătarea formelor
de executare, odată pronunțata încheierea creditorul putând sa ceară
executorului judecătoresc sa recurgă, simultan ori succesiv, la toate
modalitățile de executare prevăzute de lege, în vederea realizării
drepturilor sale și a cheltuielilor de executare.
Dat fiind faptul ca bunurile supuse executării silite pot fi mutate
fraudulos de către debitor, NCPC arata ca Încuviințarea data produce
efecte pe întreg teritoriul țării.
Totodată, pentru a evita o noua procedura de încuviințare, in cazul in
care pe parcursul executării se emit alte titluri executorii de către
executor (ex. încheierea sau procesul-verbal cuprinzând cheltuielile de
executare silita) codul extinde încuviințarea executării silite i asupra
acestor titluri Pentru a complini lipsa citarii in procedura de
încuviințare a executării silite, CP limitează atribuțiile executorului
la câteva aspecte de verificat, prevăzând cert situațiile în care poate
respinge cererea de încuviințare a executării silite: ,
1.cererea de executare silita este de competența altui organ de
executare decât cel
sesizat; .
2.hotararea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu
executoriu
3.înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este
investit cu formula executorie;
4. creanța nu este certa, lichida ș i exigibila;
5. debitorul se bucura de imunitate de executare;
6.titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin
executare silita;
7.exista alte impedimente prevăzute de lege

280. Încuviințarea executării silite – soluții posibile

Codul reglementează aparte regimul caii de atac exercitate împotriva

încheierii, prin care instanța soluționează cererea. Astfel, daca se
admite cererea de încuviințare a executării silite, încheierea poate fi
supusa controlului instanței de executare pe calea contestației la
executare, în condițiile legii iar daca se respinge cererea de
încuviințare a executării silite, încheierea poate fi atacata de către
creditor, în termen de 1S zile de la comunicare, la instanța de
executare.

281. Prescripția dreptului de a cere executarea silită

Posibilitatea executării silite a hotărârilor judecătorești și a celorlalte

titluri executorii este limitata într-un termen determinat de lege prin
instituția prescripției dreptului de a obține executarea silita. După
trecerea acestui termen, prescripția extinctiva stinge posibilitatea
creditorului de a mai obține concursul organelor de stat pentru
valorificarea titlului executoriu pe calea urmăririi silite iar debitorul
nu mai poate fi constrâns la plata,
După pronunțarea hotărârii judecătorești nu se mai poate vorbi de
prescripția dreptului la acțiune, ci de prescripția dreptului de a obține
executarea silită, in temeiul titlului executoriu obținut.
dreptul de a obține executarea silită se prescrie in termen de 3 ani,
daca legea nu prevede altfel, iar in cazul titlurilor emise in materia
drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. Sunt supuse
termenului de prescripție de trei ani toate cererile de executare
silită indiferent de natura titlului ce urmează să fie valorificat (nu și
creanțele fiscale supuse unui termen de 5 ani) inclusiv cele prin care
se urmărește executarea silita a unor obligații nepatrimoniale . în
cazul titlurilor emise in materia drepturilor termenul de prescripție
este de 10 ani
282. Efectul împlinirii termenului de prescripție

Dacii a intervenit prescripția nu se mai poate proceda la punerea in

executare silită a titlului executoriu, iar organul competent nu mai
poate elibera titlul executoriu. Împlinirea termenului de prescripție
face ca orice titlu executoriu sa își piardă puterea executorie (art. 707
NCPC), astfel ca este nevoie de pornirea din nou a procedurii pentru
constituirea titlului executoriu

283. Efecte speciale ale prescripției dreptului de a cere executarea

silită

Posibilitatea executării silite a hotărârilor judecătorești și a celorlalte

titluri executorii este limitata într-un termen determinat de lege prin
instituția prescripției dreptului de a obține executarea silita. După
trecerea acestui termen, prescripția extinctiva stinge posibilitatea
creditorului de a mai obține concursul organelor de stat pentru
valorificarea titlului executoriu pe calea urmăririi silite iar debitorul
nu mai poate fi constrâns la plata, deci in principiu acesta poate să-și
execute obliga(ia de buna voie.

284. Suspendarea prescripției dreptului de a cere executarea silită

Suspendarea prescripției în materia executării silite presupune
încetarea temporara a cursului prescripției, pe timpul cat durează
cauza suspendării. În momentul in care aceasta cauza se stinge,
prescripția își reia cursul, socotindu-se și termenul scurs înaintea de
ivirea împiedicării.
Potrivit art. 708 NCPC, prescripția se suspenda:
I. în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de
prescripție a dreptului de a obține obligarea pârâtului;
2.pe timpul cat suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori
a fost stabilita de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent;

3.cat timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi

valorificate ori își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire;
4.în alte cazuri prevăzute de lege
285. Întreruperea prescripției dreptului de a cere executarea silită
Cursul prescripției se întrerupe cu efect retroactiv (ștergând timpul
deja scurs de la data nașterii dreptului de a obține executarea silită și
pana la intervenția cauzei de întrerupere), atunci când fie titularul
dreptului la acțiune iese din pasivitate și introduce cererea de
executare fie debitorul recunoaște pretenția creditorului, înlăturând
orice fel de îndoială cu privire la temeinicia pretenției.
Potrivit art. 709 NCPC, după întrerupere începe să curgă un nou
termen de prescripție, care va avea aceeași perioada, fără a se socoti
perioada scursa înainte de întrerupere. Noul termen va avea aceeași
natura cu cel întrerupt.
Cauzele de întrerupere sunt enumerate de cod .Astfel, prescripția se
întrerupe:
I . pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării
silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a
obligației prevăzute in titlul executoriu ori a recunoașterii, in orice alt
mod, a datoriei;
2.pe data depunerii cererii de executare , însoțita de titlul executoriu,
chiar daca a fast adresata unui organ de executare necompetent;
3.pe data depunerii cererii de intervenție in cadrul urmăririi silite
pornite de alți creditori;
4.pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
5.pe data depunerii cererii de reluare a executării;
6.în alte cazuri prevăzute de lege
286. Repunerea în termenul de prescripție
Repunerea in termen prevede ca după împlinirea termenului de
prescripție, creditorul poate cere repunerea in termen, numai dacă a
fost împiedicat să ceara executarea, datorită unor motive temeinice.
Un asemenea beneficiu poate fi acordat de către instanță numai daca
partea interesată face dovada unor împrejurări care exclud culpa sa i
nu poate fi acordat pentru eroare de drept.
Cererea de repunere in termenul de prescripție, in materie
execuțională, nu poate fi acordata de către organele de urmărire silita
deoarece codul arata expres ca introducerea cererii de repunere in
termen se va face doar la instanța de executare competentă, legea
referind-se nu numai la hotărârile judecătorești, ci și la alte titluri
executorii.
Introducerea cererii de repunere in termenul de prescripție va putea fi
făcută numai in termen de 15 zile de la încetarea cauzelor care
justifica depășirea termenului de prescripție, termenul cu caracter
procesual, fiind un termen de decădere, și nu unul de prescripție.
Admiterea cererii de repunere in termen are ca efect considerarea de
către instanța de executare competentă, a termenului de prescripție ca
neîmplinit cu toate ca termenul de prescripției prevăzut de lege a
expirat. Astfel, creditorul poate formula cerere de executare silita in
termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În consecință, organul de executare se va conforma hotărârii
instanței de executare, fără a putea refuza pornirea executării din
cauza ca ar fi intervenit prescripția, deși apreciază astfel.
287. Prescripția în procedura fiscală
In procedura fiscală prescripția este la rândul său de doua feluri:
prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale ți prescripția
executării creanțelor fiscale.
Astfel, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie
in termen de cinci ani, cu excepția cazului in care legea dispune altfel,
termenul de prescripție al acestui drept începând să curgă de la data de
1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanța fiscala,
daca legea nu dispune altfel.
Atunci când creanța fiscală se naște din săvârșirea unei fapte penale,
dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie in termen de 10 ani.
Termenul de prescripție curge de la data săvârșirii faptei ce constituie
infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească
definitiva.
Termenele de prescripție, in care organul fiscal are dreptul de a stabili
obligații fiscale, se întrerupe și se suspenda in cazurile și în
condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea
termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului
comun. În ceea ce privește efectuarea inspecției fiscale, pe perioada
acesteia termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației
fiscale se suspenda, până la momentul emiterii deciziei de impunere
ca urmare a efectuării inspecției fiscale. De asemenea, termenul se
suspendă pe timpul cat contribuabilul se sustrage de la efectuarea
inspecției fiscale și pe perioada cuprinsa intre data declarării unui
contribuabil inactiv și data reactivării acestuia.
Prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a stabili
obligații fiscale procedura de emitere a titlului de creanță fiscala
încetează
Prescripția dreptului de a cere executarea silita este reglementată in
Codul de procedurii fiscala la art. 131 și urm. În raport cu momentul
începerii curgerii termenului de prescripție legea arata ca dreptul de a
cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie in termen de cinci
ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat
naștere acest drept.
Termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a
creanțelor fiscale se suspenda: in cazurile și in condițiile stabilite de
lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la
acțiune; in cazurile și in condițiile in care suspendarea executării este
prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanța judecătorească sau de
alt organ competent, potrivit legii; pe perioada valabilității înlesnirii
acordate potrivit legii; cat timp debitorul își sustrage veniturile și
bunurile de la executarea silita; in alte cazuri prevăzute de lege.
Termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silita se
întrerupe: in cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru
întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; pe data
îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite
sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de plata a obligației
prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii in orice alt mod a
datoriei; pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de
executare silita; în alte cazuri prevăzute de lege.
După împlinirea termenului de prescripției al dreptului de a cere
executarea silita a creanțelor fiscale, executorul fiscal va proceda la
încetarea masurilor de realizare și la scăderea acestora din
evidența analitică pe plătitori.
Sumele achitate de debitor in contul unor creanțe fiscale, după
împlinirea termenului de prescripție, nu se restituie.
288. Perimarea executării silite. Condiții
Pentru a opera, perimarea executării silite trebuie sa îndeplinească
următoarele condiții:
-investirea organului de executare cu o cerere de executare silită,
astfel ca problema perimării se pune numai după declanșarea
executării silite;
-rămânerea executării in nelucrare timp de șase luni, termenul
începând să curgă de la data la care i-a fast solicitat scris organului să
facă un act anume în vederea executării. Termenul de perimare nu
curge in cazul suspendării executării, cu excepția suspendării la
cererea creditorului;
-rămânerea executării in nelucrare din culpa creditorului
289. Procedura constatării perimării
Perimarea se constata, de către instanța de judecata atunci când este
sesizata in cursul executării cu o cerere din partea debitorului, astfel ca
organul de executare trebuie sa refuze continuarea executării daca
constata ca a intervenit perimarea. Daca executorul judecătoresc va
continua executarea, in ciuda faptului ca a intervenit perimarea, atunci
debitorul poate formula o contestație la executare. Oricând debitorul
poate invoca perimarea pe cale de excepție, în fata executorului
judecătoresc și sa ceara instanței de executare să constate perimarea,
ori sa ceară direct desființarea actelor de executare îndeplinite, pe
calea contestației la executare
Constatarea perimării se poate cere instanței de executare și de către
executorul judecătoresc care a solicitat creditorului efectuarea actului
de executare. Instanța se pronunță prin încheiere, după citarea parților
în termen scurt.

290. Efectele perimării executării silite

Perimarea are ca efect desființarea tuturor actelor de urmărire

îndeplinite în cauză. Aceasta sancțiune se răsfrânge atât asupra actelor
anterioare împlinirii termenului, cât și asupra celor întocmite ulterior,
respectiv până la momentul constatării perimării . Astfel, toate
măsurile de indisponibilizare: sechestre, popriri, somații in cazul
urmăririi silite imobiliare, se vor desființa la cererea debitorului sau a
celui interesat. Nu se desființează însă actele de executare care au dus
la realizarea creanței, chiar în parte. ·
Dacă creditorul va începe o nouă executare, în termenul de prescripție,
după încuviințare se va face o noua somație la care însă nu se va mai
înlătura titlul care se executa, deoarece acesta a fost comunicat
debitorului odată cu prima soma(ie.
291. Procedura încuviințării sechestrului asigurator

Sechestrul asigurator reprezintă o măsura judiciară, constând in

indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile in patrimoniul
debitorului, pana la obținerea unui titlu executoriu pentru o creanța,
care se va executa asupra bunurilor respective, in cazul in care
debitorul nu o achită de bună voie
Premisa unei cereri de sechestru asigurator este aceea ca cel ce se
consideră creditor să nu aibă titlu executoriu.
Pe acest fond, ipotezele in care se poate admite o atare cerere sunt
distincte in funcție de cum există sau nu un act scris, care sa ateste
creanța, sau in raport de caracterul exigibil sau neexigibil al acesteia.
Cererea de sechestru asigurator se adresează instanței competente să
judece fondul cererii in primă instanții.
Nu este necesară identificarea bunurilor debitorului, asupra cărora se
solicita instituirea măsurii, în cerere, deoarece aceasta ar reprezenta o
sarcina prea oneroasă pentru creditor, ori, procedura pusa la dispoziția
sa este urgenta, trebuie să se deruleze rapid și prin urmare să și poată
fi depusa imediat ce s-a ivit nevoia indisponibilizării bunurilor.
Procedura de soluționare se urmează după regulile procedurii
necontencioase, care vor completa dispozițiile speciale in măsura în
care acestea sunt neîndestulătoare Procedura este urgenta,
desfășurându-se în camera de consiliu, fără citarea parților. Soluția se
pronunță prin încheiere executorie in care se fixează, dacă este cazul,
cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie
depusă aceasta. Nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță
atrage desființarea de drept a sechestrului, care se constată prin
încheiere definitiva, data fără citarea părților.
Încheierea este supusă numai apelului, in termen de 5 zile de la
comunicare acesta soluționându-se urgent și cu precădere, cu citarea
in termen scurt a părților. Atunci când competenta de prima instanță
aparține curții de apel, calea de atac este recursul.

292. Ipotezele sechestrului asigurator

Premisa unei cereri de sechestru asigurator este aceea ca cel ce se

consideră creditor să
nu aibă titlu executoriu.
Pe acest fond, ipotezele in care se poate admite o atare cerere sunt
distincte in funcție de cum există sau nu un act scris, care sa ateste
creanța, sau in raport de caracterul exigibil sau neexigibil al acesteia.
Astfel, cererea se poate depune de către creditorul a cărui creanță este
constatata prin act scris și este exigibilii, fiind posibilii obligarea
creditorului la plata unei cauțiuni; de către creditorul a cărui creanță
nu este constatată in scris, dar care este exigibilă, cu obligativitatea de
a depune o cauțiune de jumătate din valoarea reclamata; de către
creditorul a cărui creanță este constatată prin act scris și chiar dacă
creanța nu este exigibila, în cazurile în care debitorul a micșorat prin
fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise
ori atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la
urmărire sau să-si ascundă ori să-și risipească averea. În acest din
urmă caz instanța va obliga pe creditor la plata unei cauțiuni, care va fi
fixată de instanță.
293. Procedura sechestrului judiciar
Partea care a obținut instituirea sechestrului judiciar in aceste condiții,
este obligata sa introducă acțiunea la instanța competentă, sa inițieze
demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau sa solicite
punerea in executare a titlului executoriu, într-un termen de cel mult
20 de zile de la data încuviințării măsurii asigurătorii, sub sancțiunea
desființării de drept a sechestrului judiciar, care se constata prin
încheiere definitiva, data fără citarea părților.
Competența aparține instanței investite cu soluționarea cererii
principale, iar in cazurile in care nu există proces asupra fondului,
competenta este instanță în circumscripția căreia se afla bunul.
Procedura de soluționare este urgenta, cu citarea parților, instanța
putând să îl oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni. Încheierea
este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la pronunțare.
Paza bunului sechestrat se încredințează persoanei desemnate de părți
de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate
de instanță, care poate fi chiar deținătorul bunului. În acest scop,
executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce
urmează a fi pus sub sechestru și va da in primire, pe bază de proces-
verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-
verbal va fi înaintat și instanței care a încuviințat măsura. Pentru
bunurile imobile se va proceda și la înscrierea măsurii in cartea
funciară.
294. Ipoteza sechestrului judiciar

Cererea de sechestru judiciar, în vederea indisponibilizării bunurilor

obiect al litigiului, ori a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora
unui administrator-sechestru, se poate formula ori de cate ori exista un
proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra
posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau
administrării unui bun proprietate comunii, daca aceasta măsură este
necesarii pentru conservarea dreptului respectiv
Sechestrul poate fi încuviințat și daca nu există proces: a) asupra unui
bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa; b) asupra unui bun
cu privire la care cel interesat are motive temeinice sa se teama ca va
fi sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual; c) asupra unor
bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta
învederează insolvabilitatea debitorului sau ori când are motive
temeinice să creadă ca debitorul se va sustrage de la eventuala
urmărire silită ori sa se teama de sustrageri sau deteriorări.
295. Poprirea asiguratorie

Asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri

mobile necorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia
persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor in temeiul unor
raporturi juridice existente, se poate înființa măsura popririi
asiguratorii. În acest caz se vor aplica în mod corespunzător
dispozițiile care reglementează sechestrul asigurator. În cazul
popririi asiguratorii bancare creditorul nu trebuie să indice terții
popriți cu privire Ia care solicita să se înființeze poprirea, acest
aspect fiind determinat cu ocazia executară măsurii.

296. Puterile administratorului sechestru

Administratorul-sechestru poate face toate actele de conservare și

administrare, relative la încasarea oricăror venituri și sume datorate

și plata datoriilor cu caracter curent, precum și a celor constatate prin

titlu executoriu. El poate sta în judecată în numele părților litigante cu

privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea

prealabilii a instanței care I-a numit . De asemenea, administratorul-

sechestru va putea să înstrăineze bunul in cazul in care acesta nu

poate fi conservat sau daca, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este

vădit necesara, însă numai cu autorizarea prealabila a instanței care l-a

numit.
297. Beneficiul de discutie
Beneficiul de executie este un incident care temporizeaza
procedura de executare silita ( influenteaza cursul firesc al
executarii ).
Este o posibilitate pe care legea o confera debitorului sau
persoanei urmarite, in anumite situatii, de a putea cere creditorului sa
ujrmareasca bunurile altei persoane ori alte bunuri sau sa- si divida
urmarirea, ceea ce este de natura sa duca la amanarea executarii silite
intreprinse de creditor.
Beneficiul de discutie presupune un conflict intre parti si
apare in urm situatii:
 Fidejusorul opune beneficiul de discutie si cere debitorului
sa urmareasca bunurile debitorului principal si abia apoi,
daca nu sunt suficiente, sa se indrepte impotriva sa.
 Aceea a minorului sau a persoanei puse sub interdictie,
urmariti asupra bunurilor lor imobile, vor opune beneficiul
de discutie, cerand urmarirea in prealabil bunurilor lor
mobile
 Dobanditorul unui bun ipotecat, care nu este personal
obligat, poate sa ceara instantei de executare sa urmareasca
sa urmareasca alte immobile ipotecate pt aceeasi obligatie,
aflate in posesia debitorului principal
 Debitorul se poate opune cererii formulate de creditorul
ipotecar in legatura cu scoaterea la vanzare a bunurilor sale
neipotecate, cererea fiind admisibila numai in cazul in care
urmarirea silita a bunurilor imobile ipotecate a condus la
indestularea creditorului ipotecar in masura sumelor totale
datorate.
 Daca creditorii comuni urmaresc bunurile proprii ale
sotilor, inainte de urmarirea bunurilor comune, se va
invoca beneficiul de discutiune
 Daca valoarea creantei din titlul executoriu nu depaseste
10.000 lei, CPC nu permite vanzarea bunurilor immobile
ale debitorului pt recuperarea acesteia, decat daca debitorul
nu are alte bunuri urmaribile sau daca are bunuri
urmaribile , dar acestea nu pot fi valorificate
 In cazul prestatiilor reciproce si concomitente din acelasi
titlu executoriu, daca executarea depinde de o
cdontraprestatie, executarea va putea fi facuta numai dup
ace creditorul ofera debitorului propria prestatie sau dup
ace face dovada cu inscris ca debitorul a primit- o ori este
in intarziere cu primirea ei.
298. Beneficiul de diviziune
Este un incident care temporizeaza procedura de executare
silita ( influenteaza cursul firesc al executarii ).
Este o posibilitate pe care legea o confera debitorului sau
persoanei urmarite, in anumite situatii, de a putea cere
creditorului sa ujrmareasca bunurile altei persoane ori alte
bunuri sau sa- si divida urmarirea, ceea ce este de natura sa duca
la amanarea executarii silite intreprinse de creditor.
Este facultate recunoscută de lege fidejusorului, împotriva
căruia creditorul îndreaptă în exclusivitate urmărirea, de a
pretinde acestuia divizarea acţiunii sale pentru a fi îndreptată
împotriva tuturor fideiusorilor care garantează aceeaşi creanţă,
fiecare dintre ei urmând a răspunde numai de partea de datorie
ce-i revine.
Beneficiul de diviziune presupune un conflict intre parti si
apare in urmatoarea situatie:
 aceea in care exista mai multi fidejusori care garanteaza
fata de unul si acelasi creditor , pentru una si aceeasi
datorie , fidejusorul urmarit putand sa invoce beneficiul de
diviziune, cerand creditorului ca urmarirea sa se divida pe
ceilalti fidejusori.
304. Actul de executare. Notiune.
 Actul de executare este orice operatiune juridica sau
inscrisul care o constata, intocmit de catre executorul judecatoresc,
sau de organe sau persoane care indeplinesc atributii in acest sens,
carora legea le confera consecinte juridice si prin care se urmareste, in
conditiile legii, realizarea activitatii de executare silita si se marcheaza
o etapa in cadrul acestei proceduri

305. Executarea silita fara somatie. Cazuri.

Astfel, in afara cazurilor in care codul exclude comunicarea

somatiei (art. 669 NCPC), executarea se poate face si fara emiterea
somatiei:

- cand debitorul se reinstaleaza sau ocupa in mod abuziv,

fara niciun titlu, imobilul din care a fost evacuat sau pe care a fost
obligat sa il lase creditorului, el va putea fi evacuat din nou, la cererea
creditorului sau a altei persoane interesate (art. 902 NCPC);

- in cazul popririi, care se infiinteaza fara somatie, numai

prin adresa insotita de copie certificata de pe titlul executoriu, catre
tertul poprit (art. 783 NCPC);

- in materia obligatiilor de predare a unor bunuri, daca

creditorul justifica o nevoie urgenta sau exista pericolul ca debitorul sa
se sustraga de la urmarire (art. 889 NCPC);

- in cazurile in care instanta poate incuviinta ca executarea sa

se efectueze fara emiterea somatiei, prevazand in hotarare ca aceasta
este executorie fara somatie sau trecerea unui termen - ordonanta
prezidentiala.

306 Bunurile imobile ce pot forma obiectul executarii silite.

Astfel, art. 2.324 alin. (1) C. civ. prevede ca intreaga avere

a debitorului (toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si
viitoare), serveste drept garantie comun a creditorilor sai.

• in materia bunurilor irnobile se regasesc reguli

particulare, deoarece trebuie recunoscute consecintele regimului
juridic specific al acestora.

Astfel, creditorul ipotecar nu poate urmari in acelai tirnp si

imobilele neipotecate ale debitorului sau

Urmarirea imobilelor inscrise in cartea funciara se face pe

imobile, in intregimea lor, dar daca proprietatea este formata din
constructii ce formeaza o proprietate distincta de sol, drepturile
privitoare Ia proprietatea pe tronsoane, pe etaje sau pe apartamente,
precum si orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le
declara imobile, se pot urmari in mod separat.

In temeiul adagiului accesorium sequitur principale, si in

material urmaririi silite imobiliare Iegiuitorul consacra principiul
potrivit caruia aceasta se extinde, de plin drept, si asupra bunurilor
accesorii imobilului, care nu pot fi urmarite decit o data cu imobilul,
chiar daca acestea nu sunt inscrise in cartea funciara., la data inceperii
urmaririi. De asemenea, executarea va purta si asupra fructelor si
veniturilor bunurilor imobile ale debitorului.

In cod s-a prevazut, in mod expres, si posibilitatea

urmaririi silite a dreptului de uzufruct si de superficie asupra unui bun
imobil, precum si a dreptului de servitute, acesta din urma putand fi
urmarit silit numai odata cu fondul dominant caruia ii profita.

307 Bunurile proprietate publica , obiect al executarii silite.

Daca. executarea urmeaza sa se efectueze impotriva unei

autoritati publice, in niciun caz executarea nu va purta asupra unui
bun proprietate publica, facand parte din domeniul public. Ea va
putea sa poarte asupra sumelor de bani detinute in conturile special
prevazute pentru executarea creantelor tertilor impotriva institutiilor
publice.

308. Forme ale contestatiei la executare silita. Enumerare.

- contestaia la executare propriu-zisii;

- cazuri speciale - cererile depuse de terte persoane, prin

care acestea invoca drepturi reale asupra bunurilor care formeaza
obiectul executarii silite, lamurirea intelesului, a intinderii sau a
aplicarii titlului executoriu;

- contestatia impotriva refuzului organului de executare de

a indeplini un act de executare.

309. Competenta in material contestatiei la executarea silita

 Instanta de executare este judecatoria in a carei
circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare,
domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care
legea dispune altfel.
Legea prevede si situatia in care domiciliul sau, dupa caz,
sediul debitoruli nu se afla in tara, de aceasta data competenta
apartinand judecatoriei in a carei circumscriptie se afla, la data
sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul
creditorului.
Cand nici domiciliul sau sediul creditorului nu se afla in
tara, competenta revine judecatoriei in a carei circumscriptie se afla
sediul biroului executorului judecatoresc investit de creditor.
310 Termenul de formulare a contestatiei la executarea silita.
Codul de procedura civila stabileste un termen de 15 zile
inauntrul caruia contestatia la executare poate fi introdus, care incepe
sa curga de la data cand:
- contestatorul a luat cunostina de actul de executare pe care
il contesta;
- cel interesat a primit comunicarea ori, dupa caz, lnstiintarea
privind infiintarea popririi, iar cand poprirea este infiintata asupra
unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe
cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de
catre tertul poprit;
- debitorul care contesta executarea insasi a primit incheierea
de incuviintare a executari sau somatia ori de la dala cand a lua t
cunotinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit
incheierea de incuviintare a executarii si nici sonmatia sau executarea
se face fara somatie.
- s-a efectuat vanzarea ori de la data predarii silite a bunului,
in cazul contestatiei formulate de tertul care invoca un drept real
asupra bunului .
311. Contestatia la executarea silita si revendicarea bunului
adjudecat.
O categorie importanta de contestatii la executare o
reprezinta cererile depuse de terte persoane, prin care acestea invoca
drepturi reale asupra bunurilor care formeaza obiectul executarii silite.
Acestea sunt, in realitate, cereri prin care se protejeaza dreptul real
respectiv, intrunind astfel trasaturile unei aciuni in revendicare sau ale
unei actiuni confesorii.
Cererea se depune cel mai tarziu in 15 zile de la efectuarea
vanazarii ( executare silita indirecta ) ori de la data predarii silite a
bunului ( executare silita directa ).
Chiar daca bunul s-ar afla in posesia tertului care invoca un
drept real asupra acestuia, atat vanzarea silita cat si predarea sunt
posibile, fara ca tertul sa poata invoca inopozabilitatea hotararii fata
de el, in fata executorului judecatoresc.
Hotararea pronuntata contra instrainatorului sau
succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia produce de
drept efecte si contra succesorului cu titlu particular, fiindu-i
opozabila, in afara de situatiile in care poate dovedii ca a dobandit
dreptul cu buna- credinta.
Contestatia poate fi facuta oricand in cursul executarii si se
tine seama ca adjudecarea produce efecte definitive asupra dreptului
de proprietate si asupra oricarei cereri de evictiune. Totusi, mentinea
facuta in CPC, care arata ca nerespectarea termenului ( 15 zile ) nu il
impiedica pe un al treilea sa isi realizeze dreptul per calea unei cereri
separate , in coditiile legii, trebuind sa se raporteze la termenele
existente, pentru ca daca cererea de evictiune s-a stins, tertul nu mai
are nici cererea de drept comun pt recuperarea bunului sau instrainat
in procedura.
Pt imobilele neinscrise- dovada asupra acestei proprietati
se poate face prin act juridic sau prin dovedirea incidentei unui mod
originar de dobandire a dr de proprietate (accesiune, uzucapiune ).
De regula, proba se face prin act scris, titlul tertului putand
sa constea in orice act juridic translativ de proprietate sau declarative
de drepturi, constatat prin inscris dovedit cf prevederilor legale, ca: act
de vanzare- cumparare, act de donatie, de schimb, testament, hotarare
judecatoreasca, pv de adjudecare la licitatie publica in vanzarea silita
etc.

Daca bunurile urmarite sunt mobile, C.C. prevede ca

oricine se afla la momentul dat in posesia unui bun mobil este
prezumat ca are un titlu de dobandire a dr de proprietate asupra
bunului, prezumtia de proprietate functionand in favoarea persoanei
care detine bunul, acesta trebuind doar sa dovedeasca faptul
posesiunii.persoana care incheie cu un neproprietar un act translativ de
proprietate cu titlu oneros, avand ca obiect un bun mobil, devine
proprietarul acelui bun din momentul luarii sale in posesie efectiva,
daca a incheiat actul cu buna- credinta, care este, de asemeneea
prezumata.

In cazul in care debitorul are detinerea exclusive a bunului

mobil urmarit, tertul trebuie sa dovedeasca dreptul sau de proprietate
cu un inscris avand data certa inainte de sechestrarea acelui bun si
faptul ca debitorul are fata de el o obligatie de restituiredovedita prin
inscris ( contract de imprumut, de comodat etc ).
312. Solutii la contestatia la executarea silita
Admiterea contestatiei: daca admite contestatia la executare instant-
dupa caz- poate dispune:
 anularea actului de executare contestat sau indreptarea
acestuia
 anularea ori incetarea executarii insesi
 anulare sau lamurirea titlului executoriu;
 efectuarea actului de executarea a carui indeplinire a fost
refuzata
Respingerea contestatiei: in cazul respingerii contestatiei,
contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la
despagubiri pt pagubele cauzate prin intrzierea executarii, iar cand
contestatia a fost exercitata cu rea- credinta, el va fi obligat si la plata
unei amenzi de la 50 la 1000 lei.
Solutia este supusa apelului.
313. Calea de atac in contestatia la executarea silita
CPC prevede un regim juridic diferit dupa cum este vorba
despre contestatie la executare propriu- zisa si contestatie la titlu.
 Regula generala este ca hotararea pronuntata cu privire la
contestatia la executare propriu- zisa se da numai cu apel,
decizia dibn apel nefiind susceptibila de recurs. Termenul
de apel este de 10 zile de la comunicare, daca legea nu
prevede altfel.
Avem doua exceptii:
- hotararea care se pronunta asupra impartirii
bunurilor proprietate comuna este supusa
apelului in termenul de dr comun iar nu in cel
prevazut pt contestatia la executare
- hotararile date in contestatiile introduce de tertii
care pretend ca au asupra bunului urmarit un
drept de proprietate sau un alt drept real sunt
supuse atat apelului cat si recursului, in
conditiile dr comun, in functie de valaoarea
bunului.

 Hotararea prin care s-a solutionat contestatia la titlu

aceasta este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce
se executa, dar daca s-a cerut lamurirea intelesului,
intinderii ori aplicarii unui titlu care nu constituie hotararea
unui organ de jurisdictie, hotararea prin care s-a solutionat
contestatia va putea fi atacata numai cu apel.
314. Suspendarea executarii silite. Feluri:
- legala- atunci cand debitorul moare dupa inceperea executarii
silite
- voluntara- atunci cand creditorul solicita in mod expres acest
lucru
- judecatoreasca- atunci cand masura este dispusa de instant
judecatoreasca ( la solicitatrea debitorului ).

315. Suspendarea executarii silite. Cautine.

Fata de specificul procedurii si al obiectului acesteia, este
de remarcat faptul ca, dupa sesizara instantei cu contestatia la
executare si pilna la solutionarea acesteia, instanta poate dispune
suspendarea executiirii silite, dar numai daca se depune o
cautiune in cuantumul fixat de lege potrivit formulei aratate in
art. 719 CPC, calculata la valoarea obiectului contestatiei. Cand
obiectul contestatiei nu este evaluabil in bani, cautiunea este de
1.000 lei,
316. Suspendarea executarii silite. Efecte.
- se urmareste oprirea actelor de executare pentru viitor, pana la
solutionarea contestatiei la executare, pentru a nu se produce un
prejudiciu mai mare decat cel incercat de creditor prin asteptarea
finalizarii procedurii in contestatie la executare.
- actele de executare deja efectuate nu sunt desfiintate, ci nu mai
este posibila efectuarea altora noi
317. Suspendare executarii silite. Cazuri.
- Codul vine in lntampinare unor cazuri speciale, in care
este evidenta nelegalitatea executarii, astfel ca in procedura de
verificare a conditiilor de suspendare judecatorul are sprijinul
ipotezelor expres prevazute de lege, in care suspendarea
executarii este obligatorie. Astfel, suspendarea se va
pronunta de catre instanta de executare, cautiunea
nefiind necesara, daca: hotararea sau inscrisul care se executa
nu este, potrivit legii, executoriu; inscrisul care se executa a
fost declarat fals printr-o hotarare judecatoreasca data in
prima instanta; debitorul face dovada cu inscris autentic ca a
obtinut de la creditor o amanare ori, dupa caz,
beneficiaza de un termen de plata.
 - Suspendarea executarii silite poate decurge si dintr-un
text expres al legii, deoarece continuarea procedurii ar fi de
natura sa aduca atingere drepturilor altor creditori. Este astfel, in
materia insolventei, art. 75 din Legea nr. 85/2014, in aplicarea
caruia orice procedura de executare silita inceputa pe calea
dreptului comun, separat de procedura prevazuta de actul
norrnativ special, se suspenda deoarece, in caz contrar, ar fi
posibila prejudicierea drepturilor celorlalti creditori din
procedura concursuala.

- in cazuri urgente, se poate dispune suspendarea

provizorie a executarii, pana la solutionarea de catre instanta a
cererii de suspendare. Aceasta se poate acorda daca este intrunita
cerinta urgentei, nefiind necesara si conditia vremelniciei.
Aceasta suspendare nu se poate pronunta fara achitarea
prealabila a cautiunii.

318 Executarea silita a unei obligatii intuitu personae.

Există obligaţii, a căror executare în natură nu poate fi

realizată pe cale silită, deoarece, fiind intuitu personae, executarea lor
implică în mod necesar participarea strict personală a debitorului.
Întrucât nimeni nu poate fi silit să execute un fapt strict personal,
deoarece ar însemna să fie afectată libertatea individuală, legiuitorul a
considerat că este cazul să instituţionalizeze un mijloc indirect de
constrângere, creat de practica judecătorească, anume daunele
cominatorii, pentru a-l determina pe debitorul unei obligaţii intuitu
personae să o execute în natură.
Să precizăm că daunele cominatorii reprezintă sume de bani pe
care debitorul este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le
plătească creditorului, pentru fiecare zi de întârziere sau raportat la
alte unităti de timp, până când îşi execută obligaţia sa în natură, asa
cum a fost stabilită de la început.
319. Executare silita a unei obligatii de a face care poate fi
executata si prin altul.
Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face
cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea
somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin
încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el
însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.
320. Executarea silita a unei obligatii de a nu face.

- in cazul neexecutarii obligatiei de a nu face, creditorul poate cere

instantei incuviintarea sa inlature sau sa ridice ceea ce debitorul a
facut cu incalcarea obligatiei, pe cheltuiala debitorului, in limita
stabilita prin hotararea judecatoreasca. ( de ex. Desfiintarea unei
constructii edificata cu incalcarea obligatiei de a nu construe la o
distanta mai mica de 10 m fata de vecin sau care rezulta din
reglementari urbanistice, nu poate fi dispusa decat de instant de
judecata ).

321. Executare silita a obligatiei de a da in cazul pieirii bunului

sau a imposibilitatii de executare
Bunurile perisabile şi/ sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi
valorificate:
- de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obţinute
consemnându-se la dispoziţia organului de executare;
- prin vânzare în regim de urgenţă.
322 Divort. Calitate partilor.
Actiunea de divort are caracter strict personal, astfel ca
poate fi introdusa numai de catre soti.
 Creditorii sotului care a introdus actiunea de divort, nu pot
formula cererea pe calea actiunii oblice s i nu pot continua
procedura de divort.
 Motenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si
nici nu pot continua actiunea introdusa de autorul ei,
deoarece casatoria incetand prin decesul unuia dintre soti,
actiunea ar fi lipsita de obiect, instanta dispunand
inchiderea dosarului. Totusi, motenitorii reclamantului pot
continua actiunea declansata de autorul ei, pentru cazul in
care au intervenit imprejurari care fac imposibila
continuarea casatoriei, daca sotul reclamant decedeaza in
timpul procesului, insa actiunea continuatii de motenitori
este admisa numai daca instanaa constata culpa exclusiva a
sotului parat.

323. Divortul. Competenta in raporturi fara element de

extraneitate.
- competenta teritoriala: instante in circumscriptia careia se
afla cea din urma locuinta comuna a sotilor ( domiciliu sau
resedinta ). Daca sotii un au avut locuinta comuna ori daca
niciunul dintre soti un mai locuieste in circumscriptia
instantei a celei din urma locuinte comune, competenta
 revine instantei in a carei circumscriptie isi are locuinta
paratul.
324 Divortul. Competenta in raporturi cu elemente de
extraneitate- state nemembre U.E.

CPC prevede si solutia pentru stabilirea competentei

teritoriale daca nici reclamantul si nici paratul nu au locuinta in tara,
aratand ca partile pot fi de acord sa introduca cererea de divort la orice
judecatorie din Romania iar daca nu convin, cererea de divort este de
competenta Judecatoriei Sectorului 5 al municipiului Bucuresti.

325. divortul. Competenta in raporturi cu elemente de

extraneitate- state membre U.E.
Competena in materie de divort in statele membre ale Uniunii
Europene este determinata expres.
Astfel, sunt competente:
 instantele judecatoresti din statul membru pe teritoriul
caruia se afla resedinta obisnuita a sotilor sau ultima
resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre
ei inca locuieste acolo, sau resedinta obisnuita a paratului
sau, in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia
dintre soti sau resedinta obisnuita a reclamantului in cazul
in care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat
inaintea introducerii cererii sau resedinta obisnuita a
reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel
putin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in
cazul in care acesta este resortisant al statului membru
respectiv.
326. Cererea reconventionala in divort.
- sotul parat are posibilitatea sa formuleze cerere
reconventionala, pentru fapte anterioare, cel mai tarziu pana la primul
termen de judecata la care a fost citata in mod legal.
- pentru alte fapte petrecute dupa primul termen, paratul
poate face cerere reconventionala pana la inceperea dezbaterilor
asupra fondului privind cererea reclamantului, iar cand motivele
divortului s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor la prima instante si in
timp ce judecata primei cereri se afla in apel, cererea paratului va fi
facuta direct la instant investita cu judecata apelului.
- daca paratul un respecta codul de introducere a cererii
reconventionale, este decazut din drept si un mai poate solicita
divortul pt motive ivite pana atunci, insa atunci cand cererea
reclamantului se respinge, sotul parat poate cere divortul pt motive
ivite ulterior decaderii.

Cererea reconventonala se judeca impreuna cu cererea

reclamantului si un poate fi disjunsa de actiunea de divort.
327. Masuri provizorii in divort.
- instanta poate lua anumite masuri urgente , pe calea ordonantei
presedintiale, urmarint protejarea intereselor copiilor minori. Art 920
CPC arata ca instante poate lua, pe tot parcursul desfasurarii
procesului, masuri cu privire la stabilirea locuintei copiilor minori, la
obligatia de intretinere, la inccasarea alocatiei de stat pentru copii si la
stabilirea ocuintei familiei. Aceste masuri au carácter accesoru, se pot
lua numai daca exista cerere de divort.
328. Procedura in divortul prin acord.
In materia divortului prin acordul partilor se arata expres ca
instante verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza
acordului lor si, in caz afirmativ, trece la judecarea cererii, astfel ca un
va administra probe cu privire la motivele de divort.
329. Citarea in divort.
Daca procedura de citare a sotului parat a fost indeplinita
prin afisare, iar aceasta un s- a prezentat la primul termen de judecata,
instante va cere dovezi sau va dispune cercetari pt a verifica daca
paratul isi are locuinta la locul indicat in cerere si, daca va constata ca
un locuieste acolo, va dispune citarea lui la locuinta efectiva, precum
si, daca este cazul, la locul sau de munca.
330. Hotararea de divort. Motivarea.
Daca cererea de divort este intemeiata pe culpa sotului
parat, iar acesta recunoaste faptele care au dus la destramarea vietii
conujugale, cu acordul reclamantului instauta pronunuta divortul fara
a mai face mentiune despre culpa pentru desfacerea casatoriei. .
Iu cazul divortului prin acordul sotilor, instanta pronunta
divortul fara a face mentiune cu privire la culpa sotilor.
Cand divortul este pronuntat peutru ca starea sanatatii
unuia dintre soti face imposibila coutiunarea casatoriei, instanta nu
face mentiune despre culpa vreunuia dintre soti in desfacerea
casatoriei.
331. Incetarea procesului de divort
Daca in timpul procesului de divort unul diutre soti
decedeaza, instanta ia act de incetarea casatoriei si dispune, prin
hotarare definitiva, inchiderea dosarului, cu exceptia situatiei in care
cererea de divort se intemeiaza pe culpa paratului si reclamantul
decedeaza in cursul procesului, lasand mostenitori, iar acestia aleg sa
continue actiunea. In acest caz, daca dupa administrarea de probe
instanta constata culpa exclusiva a sotului parat, admite cererea,
casatoria fiind considerata desfacuta la data introducerii cererii de
divort [art. 926 alin. (4) NCPC si art. 382 NCC].
Actiunea de divort se stinge prin impacarea sotilor in orice
faza a procesului, chiar daca intervine in apel sau recurs, iar caile de
atac nu sunt timbrate. Daca dupa impacare apar fapte noi care justifica
o noua actiune de divort, reclamantul o poate introduce, falosindu-se
si de faptele vechi.
332. Renuntarea la cererea de divort
Reclamantul poate sa renunte la cererea de divort, in tot
cursul judecatii, chiar daca paratul se impotriveste, insa iustanta va
ramane investita in coutinuare cu reconventionala paratului, daca s-a
formulat o atare cerere.
Ca atare, renuntarea la judecata nu se supune regulilor de
drept comun, care conditioneaza acest act de acordul paratului si de
momentul procesual in care este efectuata.
333. Cereri accesorii de divort.
- exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile
de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui
de a avea legături personale cu acesta;
- numele soţilor după divorţ;
- locuinţa familiei;
- despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale
suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;
- obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;
- încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii
de bunuri şi partajul acestora.
- Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei
ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii
părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de
creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat
prin cererea de divorţ.
- De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe
care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor Codului civil.
334. Cai de atac in divort
- termenul de apel este de 30 de zile si curge de la comunicarea
hotararii
- CPC un reglementeaza recursul in materie
- hotararea este definitiva in ceea ce priveste divortul si un este supusa
contestatiei in anulare si revizuirii.
335. Cererea de partaj.
- codul prevede ca aceasta trebuie sa cuprinda, obligatoriu, persoanele
intre care urmeaza a avea loc imparteala, titlul pe baza caruia se cere
imparteala , toate bunurile supuse impartelii, evaluarea lor, locul unde
acestea se afla, precum si persoana care le detine sau le administreaza.
Odata cu partajul, instante va trebui sa solutioneze si alte capete de
cerere strans legate de partaj, cum ar fi: in materia succesorala:
raportul donatiilor, reductiunea liberalitatilor excesive, lichidarea
datoriilor succesorale, problema fructelor bunurilor succesorale.
- pana la pronuntarea hotararii de partaj este posibila formularea unei
cereri de completare a masei de impartit care poate fi facuta daca se
descopera si alte bunuri dupa pronuntarea unei incheieri in care se
retine si care este masa de impartit.
- C C. prevede posibilitatea ca partajul sa se poata efectua ulterior,
suplimentar, pentru bunurile care au fost omise la imparteala.
336. competenta de solutionare a cererii de partaj.
- cererea de partaj se depune la judecatorie, indiferent de valoarea
masei partajabile- valoarea un determina competenta in materia
partajului in prima instante.
337. Partajul judiciar obligatoriu.
Daca insa un copartajant lipseste, este lipsit de capacitate
de exercitiu sau are capacitate restransa si lipsete autorizarea instantei
de tutela in scopul intocmirii unui partaj voluntar, sau daca partile pur
si simplu nu pot conveni asupra modului de impartire a bunurilor sau
bunului, existand neintelegeri intre acestea, partajul judiciar
devine obigatoriu .
Art. 684 alin. (2) C. civ. prevede expres nulitatea absoluta
a partajului facut faria participarea tuturor coproprietarilor, astfel ca
orice cproprietar omis va putea cere constatarea nulitatii, invocand
si inopozabilitatea hotararii de partaj obtinuta intr-o procedura
judiciara la care nu a participat.
338. IAP obligatoriu ( hotararea de admitere in principiu ).
Procedura de partaj se desfasoara intr.- o singura etapa,
daca nu este necesara pronuntarea unei incheieri de admitere in
principiu (necesara numai in cauze complexe).
Aceasta este obligatorie daca este necesara o masuratoare,
evaluare si alte asemenea, pentru care instante nu are date suficiente,
astfel ca va da o incheiere prin care va stabili bunurile supuse
impartelii, calitatea de coproprietar, cota- parte ce se cuvine fiecaruia
si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care
coproprietarii le au unii fata de altii, iar atunci cand se imparte o
mostenire, instante va mai stabilii datoriile transmise prin mostenire,
datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct, precum si
sarcinile mostenirii.
339. Calea de atac impotriva IAP
 Hotararile premergatoare ( hotararea de admitere in
principiu ) un pot fi atacate decat odata cu fondul.
340. Modul de formare a loturilor
In formarea loturilor, instanta va tine seama de urmatoarele
criterii: acordul partilor, marimea cotei- parti ce se cuvine fiecaruia ori
masa bunurilor de impartit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia
partilor, faptul ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere
imparteala, au facdut constructii, imbunatatiri, cu acordul
coproprietarilor sau altele asemenea.
Atunci cand bunul este indivizibil ori un este comod de
partajat in natura, partajul se face prin atribuirea intregului bun, in
schimbul unei sulte, in favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la
cererea acestora, fie prin vanzarea bunului in modul stabilit de
coproprietari, ori- in caz de neintelegere- la licitatie publica, in
conditiile legii, si distribuirea pretului catre coproprietari, proportional
cu cota- parte a fiecaruia dintre acestia.
341. Atribuirea bunului in mod provizoriu.
Daca imparteala in natura un este posibila sau cauzeaza o
scadere importante a valorii bunului, ori i se modifica in mod
pagubitor destinatia económica, la cererea unuia dintre coproprietari,
instanta va putea sa atribuie provizoriu, prin incheiere, intregul bun,
unuia dintre coproprietari. Instanta va stabili prin incheiere termenul
in care coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat
sa depuna súmele ce reprezinta cotele- parti cuvenite celorlalti
coproprietari ( instanta ii va atribuí bunul, iar daca un depune súmele,
il poate atribuí altui coproprietar ).
342. Vanzarea bunului supus partajului.
Cum atribuirea provizorie sau definitiva se face numai la
cerere, daca niciunul dintre coproprietari un cere atribuirea bunului
sau, desi s-a cerut si a fost atribuit provizoriu, nu s- au depus súmele
cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin incheiere, va dispune
vanzare bunului. Vanzarea se poate stabili pentru un bun sau o parte
din cele supuse partajului.
Daca se stabileste prin incheiere vanzarea, se va arata si
modalitatea prin care se va opera aceasta, respectiv prin buna invoiala
intre parti ori de catre executorul judecatoresc. Daca vanzarea bunului
este dispusa prin invoiala intre parti, instanta va stabili si termenul in
care trebuie facuta vanzarea, care un poate fi mai mare de 3 luni, iar la
implinirea termenului, daca partile un pot sa prezinte dovada vanzarii,
instanta, prin incheiere, va dispune ca vanzarea sa fie efectuata de
catre executor.
Daca s-a stabilit ca vanzarea se face prin executor, iar
incheierea a ramas definitiva, vanzarea se va face la licitatie publica.
343. Hotararea de partaj
- este hotararea care solutioneaza cererea prin iesirea din indiviziune,
sau incetarea coproprietatii. Este titlu executoriu, putand fi pusa in
executare impotriva partii care detine bunurile si care nu respecta
dispozitiile instantei privitoare la compunerea loturilor.
Calea de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararii de
partaj este doar apelul. daca apelul s-a solicitat pe cale incidentala,
hotararea este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea data asupra
cererii principale.
344. Efectele partajului
De la data ramanerii definitive a hotararii de partaj,
coproprietarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor sau – dupa caz- a
sumelor de bani care le- au fost atribuite. Hotararea are efecto
constitutiv, un declarativ ( efectele sale un se intorc in timp ).
In cazul imobilelor, efectele partajului se produc daca
hotararea judecatoreasca ramasa definitiva a fost inscrisa in cartea
funciara.
345. Ordonanta presedintiala. Urgenta.
- urgenta este o conditie generala de admisibilitate a cererii de
ordonanta presedintiala.
- poate exista urgenta ori de cate ori instanta constata ca pastrarea unui
drept sau prevenirea unei pagube iminente nu s-ar putea realiza pe
calea unei actiuni de drept común. Legea indica situatiile care pot
justifica cererea de ordonanta presedintiala: pastrarea unui dreot care
s-ar pagubi prin intarziere, prevenirea unei cauze iminente si care un
s-ar putea repara, inlaturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul
unei executari.
346. Ordonanta presedintiala. Vremelnicia.
- reprezinta o conditie a ordonantei pronuntate de instanta. Conform
acestei conditii, masurile ordonte de instanta pe aceasta cale sunt
limítate in timp pana la solutionarea cauzei pe fond, chiar daca
hotararea pronuntata nu cuprinde o mentiune in acest sens.
347. Ordonanta presedintiala. Neprejudecarea fondului.

- reprezinta o cerinta de admisibilitate a ordonantei presedintiale,

determinat de caracterul vremelnic, provizoriu, al masurilor ce pot fi
ordonate de instanta de judecata.
- atunci cand solutioneaza o cerere de ordonanta presedintiala,
judecatorul nu are de cercetat fondul litigiului dintre parti, va realiza
un examen sumar al fondului cauzei pentru a stabili de partea cui este
aparenta dreptului.
348. Ordonanta presedintiala. Procedura de solutionare a cererii.
- cererea se solutioneaza de urgenta si cu precadere, partile sunt citate
conform regulilor de citare in procesele urgente.
- paratului i se va comunica o copie de pe cerere si de pe actele care o
insotesc, iar intampinarea un este obligatorie ( nu va fi incidenta nici
institutia decaderii ).
- ordonanta poate fi data si fara citarea partilor, iar in caz de urgenta
deosebita, poate fi data in aceeasi zi, instanta pronuntandu- se fara
concluziile partilor ( pe baza cererii si a actelor depuse la aceasta )
- ordonanta un se poate da doar cu ascultarea reclamantului ( se
incalca principiul egalitatii, al contradictorialitatii )
- nu sunt admise probe pentru a caror administrare este necesar un
interval de timp indelungat. Nu sunt admise probe care pot duce la
dezlegarea fondului dreptului.
- pronuntarea se poate aman acu cel mult 24 de ore; motivarea se face
in cel mult 48 de ore de la pronuntare
349. Ordonanta presedintiala. Calea de atac.
- este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la pronuntare
( daca s-a dat cu citarea partilor ), sau de la comunicare ( daca s-a dat
fara citarea partilor ).
- instanta poate suspenda executarea pana la solutionarea apelului, dar
numai cu plata unei cautiuni al carui cuantum este stabilit de aceasta.
- apelul se judeca de urgenta si cu precadere
- impotriva ordonantei presedintiale se poate formula contestatie la
executare
- poate fi exercitata calea extraordinara de atac a contestatiei in
anulare
350. Ordonanta presedintiala exercitata pentru apararea
drepturilor personale nepatrimoniale sau a drepturilor de
proprietate intelectuala.
- C.C. reglementeaza posibilitatea persoanei vatamate in drepturile
sale sa ceara oricand instantei: interzicerea savarsirii faptei ilicite,
daca aceasta este iminenta; incetarea incalcarii si interzicerea pentru
viitor, daca aceasta dureaza inca,; constatarea caracterului ilicit al
faptei savarsite, daca tulburarea pe care a produs- o subzista.
- in cazul uzurparii numelui ori a pseudonimului sau, titularul poate
cere instante isa dispuna incetarea atingerii nelegitime
-pentru protejarea acestor dreprturi se utilizeaza procedura instantei
presedintiale
- cel care se simte lezat in drepturile sale poate cere instante isa ia
masuri provizorii, pe calea ordonantei presedintiale, cum ar fi:
interzicerea incalcarii sau incetarea ei provizorie, luarea masurilor
necesare pt a asegura conservarea probelor. Santul
- procedura de solutionare a cererii este cea specifica ordonantei
presedintiale, masura are carácter provizoriu, pana la inceperea
judecatii pe fond.
351. Ordonanta presedintiala in raporturile de familia.
- se iau masuri prin ordonanta presedintiala cu privire la stabilirea
locuintei copiilor minori, a obligatiei de intretinere, incasarea alocatiei
de stat pentru copii si folosirea locuintei familiei.
352. Ordonanta presedintiala in raporturile juridice reale.
- ordonanta presedintiala este admisa si in cadrul raporturilor de
vecinatate. Din aceste raporturi deriva, pentru fiecare proprietar,
obligatia de a se limita la o folosinta normala a bunului sau, pentru a
un- i deranja pe ceilalti.
- sunt asemenea litigii: obligatia partilor cu privire la zidul, santul sau
gardul común; obligarea partilor sa adopte masuri de natura a evita o
paguba iminenta; ridicarea unei constructii pe o parte bdin terenul
vecinului; efectuarea de lucrari ce periclitaeaza soliditatea constructiei
invecinate; depozitarea de materiale de natura a bloca aceesul
vecinului pe terenul propriu.
353. Ordonanta presedintiala in materie locativa.

- in aceasta materia, ordonanta presedintiala este posibila pentru a

obtine reintegrarea locatarilor izgoniti abuziv din locuinta.
- in ceea ce priveste evacuarea unei persoane dintr- un spatiu locativ,
in cazurile care impun o interventie neintarziata a justitiei, se poate
aplica procedura speciala a evacuarii din imobilele folosite sau
ocúpate fara drept. Astfel, impotriva persoanei care ocupa un spatiu
locativ fara contract de inchiriere, ocupa o locuinta fara drept sau
continua sa o foloseasca dupa expirarea termenului, locatorul poate
apela la procedura speciala, similara in mare parte ordonantei
presedintiale ( este urgenta si se finalizeaza cu o hotarare executorie ).
- se poate dispune chiar restrangerea spatului inchiriat sau evacuarea
temporara a chiriasului atunci cand exista necesitatea efectuarii unor
lucrari urgente in spatiul respectiv.
- tot in ceea ce priveste locatarii, pot aparea neintelegeri in folosirea
pasnica a lucrului inchiriat, unii avand un comportament abuziv,
urmarind sa zadarniceasca folosirea locuintei., dependitelor sau
holurilor comune. Se poate apela la procedura ordonantei presedintiale
pentru ca abuzul sa inceteze.
354. Ordonanta presedintiala in raporturile dintre profesionisti.
- ordonanta presedintiala s-a extins si in litigiile dintre profesionisti, in
urmatoarele cazuri: evacuarea celui care ocupa abuziv spatiul
comercial, dupa expiararea contractului de inchiriere; pentru oprirea
unor acte de concurenta neloiala; suspendarea efectelor unei hotarari a
adunarii generale a actionarilor.
- nu este aplicabila aceasta masura in cazul evacuarii dintr- un spatiu
comercial asupra caruia partile isi exercita chiar dreptul de proprietate
asupra acelui spatiu sau pentru revocarea calitatii de administrator al
unei societati comerciale, aceasta masura avand un carácter definitiv.
- un se poate statua nici asupra valabilitatii unui contract de credit sau
unui contract de garantie, prin radierea lui din cartea funciara ( masura
prejudiciaza fondul cauzei ) si nici inregistrarea in registrul de actiuni
al emitentului a unei cesiuni.
- in materia titlurilor de valoare, detinatorul deposedat in mod
nelegitim de un titlu la purtator il poate impiedica pe debitor sa
plateasca creanta celui care ii prezinta titlul prin comunicarea unei
hotarari judecatoresti, obtinuta pe calea ordonantei presedintiale.
- in contractul de transport, pe calea procedurii ordonantei
presedintiale, destinatarul poate sa solicite constatarea prin experti a
identitatii, cantitatii si starii bunurilor transportate, in caz de
neintelegere.
355. Ordonanta presedintiala in materia succesorala.
- C.C. prevede posibilitatea reducerii termenului de optiune, care
permite celui interesat ca, in cazul existentei unor motive temeinice, sa
ceara instantei obligarea unui succesibil sa isi exercite dreptul de
optiune succesorala intr- un termen mai scurt decat cel de un an.
Datorita faptului ca exista motive temeinice ( necesitatea asigurarii
mijloacelor de trai ale unui minor ), instanta se pronunta pe calea
ordonantei presedintiale, cu respectarea cerintelor legale prevazute
pentru aceasta procedura.