UNIVERȘITATEA TITU MAIORESCU BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
ȘCOALA DOCTORALĂ
DREPTUL UNIUNII EUROPENE ȘI DREPTURILE OMULUI

TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT

ACQUIS-UL UNIUNII EUROPENE ÎN MATERIA LIBEREI

CIRCULAȚII A PERSOANELOR:
CADRUL LEGAL, JURISPRUDENȚA, EVOLUȚII RECENTE.
PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA CONFEDERAȚIEI ELVEȚIENE

Conducător de doctorat
Prof. univ. dr. Nicolae Voiculescu

Doctorand
Daniela Camelia Costea

București
2020

1
 CUPRINSUL REZUMATULUI

I. CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

II. PREZENTAREA TEMEI CERCETATE, IMPORTANȚA ȘI ELEMENTELE DE
NOUTATE
III. STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL TEZEI
IV. CONCLUZII GENERALE ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
V. BIBLIOGRAFIA

2
 I. CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

CUPRINS
ABREVIERI
1 PREZENTAREA ȘI IMPORTANȚA TEMEI CERCETATE
1.1 Tema cercetată și structura tezei de doctorat
1.2 Importanța și aplicabilitatea temei analizate în cadrul tezei de doctorat raportat la
contextul economico-politico-social actual național și internațional
1.3 Elementele de noutate
1.4 Metodele folosite în analiza științifică
2 DEFINIȚIA ȘI CONCEPTUL DE LIBERĂ CIRCULAȚIE
2.1 Definiția liberei circulații
2.2 Libera circulație a persoanelor între libertate fundamentală și drept fundamental
2.3 Libera circulație a persoanelor între cele patru libertăți fundamentale
2.4 Libera circulație a persoanelor între drepturile și libertățile fundamentale ale
omului
3 CADRUL LEGAL AL LIBEREI CIRCULAȚII ÎN CADRUL UNIUNII
EUROPENE
3.1 Scurt istoric al înființării Uniunii Europene
3.2 Apariția reglementărilor liberei circulații
3.3 Reglementările actuale ale Uniunii Europene privind dreptul la liberă circulație a
cetățenilor Uniunii
3.4 Principiul efectului direct și al aplicării prioritare a normelor din dreptul Uniunii
Europene în raport cu normele naționale
3.4.1 Cauza C-26/62 van Gend & Loos
3.4.2 Cauza C-6/64 Costa/ENEL
3.5 Cazuri relevante din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind
dreptul la libera circulație a cetățenilor Uniunii
3.5.1 Cauza C-2/74 Reyners
3.5.2 Cauza C-33/74 Binsbergen
3.5.3 Cauza C-42/92 Adrianus Thijssen
4 CADRUL LEGAL AL LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR ÎN
RAPORT CU STATELE TERȚE CU CARE AU FOST INCHEIATE
ACORDURI

3
4.1 Caracteristici generale privind noțiunea de stat terț
4.2 Statele terțe care beneficiază în prezent de avantajele liberei circulații a
persoanelor în cadrul Uniunii Europene
4.2.1 Turcia
4.2.2 Statele Magreb: Algeria, Maroc, Tunisia
4.2.3 Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Albania, Bosnia Herțegovina, Kosovo
4.2.4 Norvegia, Islanda, Liechtenstein
4.2.5 Confederația Elvețiană
4.2.6 Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
5 CADRUL LEGAL AL LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR ÎN
SPAȚIUL ECONOMIC EUROPEAN
5.1 Formarea Asociației Europene a Liberului Schimb
5.2 Formarea Spațiului Economic European
5.3 Acordul privind Spațiul Economic European
5.4 Reglementările Acordului privind Spațiul Economic European referitoare la libera
circulație a persoanelor
5.5 Reglementările legale actuale privind libera circulație a persoanelor în interiorul
Spațiului Economic European
5.6 Limitările dreptului la libera circulație a persoanelor în Spațiul Economic
European
5.7 Cazuri relevante din jurisprudența Curții de Justiție a Asociației Europene a
Liberului Schimb privind dreptul la libera circulație a persoanelor
5.7.1 Cauza E-1/94 Ravintoloitșijain Liiton Kustannus Oy Restamark
5.7.2 Cauza E-2/94 Scottish Salmon Growers Association
5.7.3 Cauza E-4/07 Porkelsson Jón Gunnar Þorkelsson and Gildi-lífeyrissjóður
5.7.4 Cauza E-1/11 Dr. A
5.7.5 Cauza E-14/15 Holship Norge AS
6 CADRUL LEGAL AL LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR ÎN
SPAȚIUL SCHENGEN
6.1 Acordul Schengen
6.2 Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen
6.3 Tratatul de la Amsterdam
6.4 Spațiul de libertate, securitate și justiție
6.5 Încorporarea acquis-ului Schengen în cadrul juridic al Uniunii Europene

4
6.6 Cazuri relevante din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind
dreptul la libera circulație a persoanelor în Spațiul Schengen
6.6.1 Cauza C 503/03 Comișia v. Spania
6.6.2 Cauza C-50/06 Comisia împotriva Regatului Țărilor de Jos
6.6.3 Cauza C-383/13 M. G. și N. R
7 ACORDUL DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE MEMBRE PE
DE O PARTE ȘI CONFEDERAȚIA ELVEȚIANĂ PE DE ALTĂ PARTE
PRIVIND LIBERA CIRCULAȚIE A PERSOANELOR
7.1 Neutralitatea, caracteristică istorică a Confederației Elvețiene în Europa
7.2 Acordul bilateral dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o
parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a
persoanelor și Protocoalele de extindere ale acestui acord
7.3 Conținutul Acordului bilateral dintre Confederația Elvețiană pe de o parte și
Uniunea Europeană și statele membre pe de altă parte privind libera circulație a
persoanelor
7.4 Etapele realizării treptate a liberei circulații a persoanelor
7.5 Efectele Acordului bilateral dintre Confederația Elvețiană pe de o parte și Uniunea
Europeană și statele membre pe de altă parte privind libera circulație a
persoanelor
7.6 Practica judiciară a Curților Europene relevanta pentru Confederația Elvețiană
7.6.1 Cauza CEDO 54273/00 Boultif
7.6.2 Cauza C-431/16 Marqués
7.6.3 Cauza C-247/09 Alketa Xhymshiti
8 ANALIZA COMPARATIVĂ ÎNTRE DREPTURILE CARE DECURG DIN
LIBERA CIRCULAȚIE A PERSOANELOR REGLEMENTATĂ POTRIVIT
NORMELOR INTERNE ALE UNIUNII ȘI CELE CARE DECURG DIN
ACORDUL UNIUNII EUROPENE CU CONFEDERAȚIA ELVEȚIANĂ
8.1 Aplicabilitatea actelor normative
8.2 Dreptul de ieșire
8.3 Dreptul de intrare
8.4 Dreptul de ședere
8.5 Dreptul de ședere permanentă
8.6 Dreptul de a desfășura o activitate lucrativă ca și salariat
8.7 Dreptul de a desfășura o activitate independentă
8.8 Dreptul de studiu
5
8.9 Limitări ale dreptului la libera circulație
8.10 Coordonarea sistemelor de securitate socială

9 REGLEMENTĂRILE LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR POTRIVIT

ACORDULUI DE RETRAGERE A REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII
ȘI IRLANDEI DE NORD DIN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI COMUNITATEA
EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE
9.1 Premisele Brexit
9.2 Posibile soluții după Brexit
9.3 Acordul de retragere al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din
Uniunea Europeană
9.4 Reglementările liberei circulații a persoanelor potrivit Acordului de retragere al
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană
9.5 Concluzii
10 CADRUL LEGAL AL LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR ÎNTRE
UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI TURCIA, ACQUIS-UL ANKARA
10.1 Acordul de Asociere dintre Comunitatea Economica Europeana și Turcia
10.2 Protocolul Adițional la Acordul de Asociere dintre Comunitatea Economica
Europeana și Turcia
10.3 Decizia nr. 1/80 și Decizia nr. 3/80 ale Consiliului de Asociere CEE - Turcia
10.4 Concluzii
10.5 Practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la libera
circulație a persoanelor în raport cu Acquis-ul Ankara
10.5.1 Cauza C-12/86 Demirel
10.5.2 Cauza C-340/97 Nazli și altii
10.5.3 Cauza C-228/06 Soysal și Savatli
10.5.4 Cauza C-138/13 Dogan
10.5.5 Cauza C-561/14 Genc
10.5.6 Cauza C-123/17 Nefiye
10.5.7 Cauza C- 277/94 Taflan-met și altii
10.5.8 Cauza C 262/96 Sürül
11 CADRUL LEGAL AL LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR ÎN
RAPORT CU STATELE TERȚE CU CARE NU EXISTĂ ACORDURI
BILATERALE
11.1 Distincții relevante în aplicarea actelor normative
6
11.1.1 Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei
11.1.2 Directiva 2003/109/CE privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt
rezidenți pe termen lung
11.1.3 Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul
statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora
11.1.4 Directiva 2009/50/CE privind condițiile de intrare și ședere a resortisanților din
țările terțe pentru ocuparea unor locuri de munca înalt calificate
11.1.5 Directiva 2011/98/UE privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic
pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe
teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările
terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru
11.1.6 Directiva 2014/36/UE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților
țărilor terțe în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri
11.1.7 Directiva 2014/66/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014
privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în contextul
unui transfer în cadrul aceleiași companii
11.1.8 Directiva 2016/801/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016
privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru
cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb
de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair
11.2 Practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la libera
circulație a persoanelor în raport cu resortisanții țărilor terțe cu care nu există
acorduri bilaterale
11.2.1 Comparație intre Cauzele conexate C-356/11 și C 357/11 O. și S. împotriva
Maahanmuuttovirasto și Maahanmuuttovirasto împotriva L. și Cauza C-34/09
Raiz Zambrano
11.2.2 Cauza C-87/12 Ymeraga
11.2.3 Cauza C-153/14 Minister
11.2.4 Cauza C-635/17 E.E
11.3 Concluzii
12 CADRUL LEGAL ACTUAL AL LIBEREI CIRCULAȚII A PERSOANELOR
CONFORM DREPTULUI NAȚIONAL RAPORTAT LA LEGISLAȚIA
EUROPEANA
12.1 Libera circulație a persoanelor reglementată în Constituția României

7
12.2 Libera circulație reglementată în alte acte normative naționale raportat la
reglementările europene
12.2.1 Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în
străinătate, forma consolidată din 20 iulie 2018
12.2.2 Ordonanța de Urgență nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României
a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European
și a cetățenilor Confederației Elvețiene
12.2.3 Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicată în 2008
12.3 Cazuri relevante din practica Curții Europene privind dreptul la libera circulație a
persoanelor pe teritoriul României
12.3.1 Cauza C-673/16 Coman
12.3.2 Cauza C-33/07 Jipa
13 CONCLUZII GENERALE ALE ANALIZEI ȘTIINȚIFICE RAPORTAT LA
REALITĂȚILE ACTUALE ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
13.1 QVO VADIS EUROPA? Sinteza efectelor pozitive și negative în exercitarea
dreptului la libera circulație a persoanelor
13.2 Cadrul legal al restricționării dreptului la libera circulație a persoanelor in situația
creata de pandemia cu COVID-19
13.3 Concluziile generale raportate la realitățile actuale
13.4 Propuneri de lege ferenda
BIBLIOGRAFIA
1. Tratate, Cursuri, Monografii
2. Tratate, Convenții, Acorduri, Protocoale
3. Directive, Regulamente, Decizii
4. Legislație elvețiană
6. Legislație națională
7. Surse internet
8. Jurisprudența Curților de Justiție Europene
9. Deciziile Curții Federale Elvețiene

8
 II. PREZENTAREA TEMEI CERCETATE, IMPORTANTA ȘI
ELEMENTELE DE NOUTATE

Punctul de plecare al tezei l-au constituit dilemele situației actuale QVO VADIS
EUROPA? QVO VADIS EUROPAE CIVIUM? Întrebarea dacă Uniunea Europeană va reuși să
subziste și cum va reuși să reziste în condițiile crizelor actuale influențate de migrație este o
preocupare a tuturor. Pe de altă parte dorința individului de emigrare, de a locui, a munci sau de
a se pregăti profesional în afara granițelor țării impune stabilirea cadrului legal de realizare a
acestor drepturi pe principii de egalitate și nediscriminare care să fie aplicate de toate statele
membre.
Din doctrina juridică și prelegerile oamenilor politici se conturează tot mai accentuat, ca
în cazul oricărei controverse, două opinii, ambele argumentate cu ample studii, fapte cu impact
istoric și decizii luate la nivel juridic sau politic cu implicații extinse pe termen lung. Va găsi
Uniunea Europeană soluția să apere unitatea și interesele statelor membre sau ideea de Uniune
este depășită în dorința de neutralitate și autonomie națională?1 Vor găsi statele soluția în
gestionarea migrației între granițele proprii în condițiile de egalitate și nediscriminare promovate
de Uniune?2
În acest context economic, politic și social european dreptul la libera circulație a
persoanelor în spațiul Uniunii Europene este o temă de acută actualitate întrucât nu se raportează
numai la actualele state membre ale uniunii Europene, ci excede granițele acesteia. Astfel
vizează atât statele care urmează să adere ulterior - candidate actuale fiind Albania, Macedonia
de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia, cât și pe cele care s-au retras sau urmează să se retragă
din Uniunea Europeană - de actualitate Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord -
Brexit, dar și cele care participă la aplicarea normelor europene privind dreptul la libera
circulație a persoanelor în baza unor acorduri bilaterale, cum este Confederația Elvețiana.
Apreciem că Acordul dintre Confederația Elvețiană pe de o parte și Uniunea Europeană
și statele ei membre pe de altă parte privind libera circulație a persoanelor, poate constitui atât
un punct de plecare cât și un exemplu pentru stabilirea raporturilor Uniunii Europene cu
oricare dintre statele terțe interesate să beneficieze de avantajele reciproce privind dreptul la
libera circulație. Ținând cont de particularitățile pe care le prezintă raporturile Uniunii
Europene cu Regatul Unit, ca stat membru care s-a retras din Uniune, considerăm că soluția

1
Christopher Booker, Richard North, The Great Deception: Can the European Union Survive?, Bloomsbury,
London, New York, 2016, IV-VI, p. 582
2
Brad K. Blitz, Migration and Freedom, Mobility, Citizenship and Exclusion, Edward Elgar Publishing,
Northampton 2014, p. 50
9
viitoarelor relații dintre acestea poate fi dată de modelul acordului încheiat cu Confederația
Elvețiană.
Plecând de la ideea că sistemul de drept european se suprapune peste diferitele sisteme de
drept naționale ale statelor membre s-a analizat și modul în care principiul aplicării prioritare a
normelor de drept internațional în raport cu cele naționale și principiul aplicării directe a
dispozițiilor Tratatelor Uniunii, își găsesc aplicabilitatea și în ceea ce privește libera circulație,
mai ales prin evocarea practicii Curții de Justiție a Uniunii Europene. Această analiză a fost
făcută atât la nivelul statelor Uniunii care vin să-și adapteze legislațiile naționale în funcție de
normele de drept europene, cat și la nivelul statelor terțe care și-au stabilit raporturile prin
acordurile bilaterale cu Uniunea, și care n-au fost interesate de o coordonare la nivelul întregului
sistem de drept.
Astfel la nivelul legislației interne a Elveției, stat nemembru al Uniunii Europene, s-au
organizat în ultima sută de ani o treime din voturile privitoare la modificarea normelor de drept
internațional public, expresie atât a democrației elvețiene3 dar adăugam noi și a dorinței de
aliniere la normele europene care reglementează domeniile de interes. Și întrucât în Elveția, stat
federativ, alături de organul legislativ național se emit norme juridice și către organele legislative
cantonale, Constituția Elveției vine să stabilească în art. 5 că „federația și cantoanele vor ține
cont de normele de drept internațional public”.4 Însă aceasta reglementare constituționala este
mai nouă iar în Elveția principiului aplicării prioritare a dreptului internațional public nu și-a
găsit întotdeauna aplicabilitatea. De referință în acest sens este hotărârea Schubert a Instanței
Federale Elvețiene din 2 martie 1973, prin care s-a acordat prioritate aplicării normelor mai noi
din dreptul intern în raport cu dispozițiile unui acord internațional mai vechi semnat de statul
elvețian cu cel austriac, aflat încă în vigoare, decizie care a dus ulterior la denunțarea acordului
internațional.5
Importanța temei analizate decurge în primul rând din faptul că este o temă de actualitate
legata intrinsec de scopul care a stat la baza formarii Uniunii Europene, cel de a conferi drepturi
și avantaje egale și reciproce cetățenilor statelor membre, iar principalul avantaj a fost dreptul la
libera circulație. În centrul ideii de liberă circulație a stat și va sta principiul nediscriminării în

3
Daniel Thürer, Völkerrecht und Landesrecht, Vortrag über Aktuelle Rechtsentwicklungen in der Schweiz und auf
internationale Ebene – aufbereitet für die Praxis, (Dreptul internațional public și Dreptul național, Prelegere
despre actuala dezvoltare a sistemului de drept elvețian și la nivel internațional - pentru practică), Universitatea
Zürich, 12.08.2016.
4
Bundesverfassung der Schweizerischen Eidgenossenschaft vom 18. April 1999, Stand am 12. Februar 2017,
Constituția Confederației Elvețiene din 18.04.1999, stadiu 12.02.2017.
5
Hotărârea Schubert, Decizia Curții Supreme Federale din 2.03.1973, ATF 99 Ib 39.
10
ceea ce privește dreptul de ședere și de muncă în interiorul Uniunii Europene.6 Iar într-un context
politic internațional în care interzicerea discriminării pe de o parte ocupă locul central în sistemul
de drept european iar pe de altă parte este criticată sub aspectul diminuării și anulării identității și
drepturilor naționale, analiza temei și găsirea unei cai de mijloc poate constitui rațiunea nu numai
a unor avantaje reciproce dar și a evitării unor posibile viitoare conflicte.7 În acest sens este
analizat tangențial și conceptul de nediscriminare, pornind de la ideea că în doctrină există și
opinii care pe de o parte consideră că nu putem vorbi de egalitate în privința liberei circulații
decât prin prisma nivelului de bunăstare al statelor întrucât se influențează reciproc8, sau ca este
inevitabila discriminarea în raport cu proprii cetățeni9, în opoziție cu majoritatea opiniilor care
pleacă de la prezentarea egalității și a nediscriminării ca și principii fundamentale respectate de
toate statele10, sau care susțin că discriminarea trebuie combătuta indiferent de formele ei,
legiferată, publică, formală, sau ascunsă, materială11.
Pe de altă parte importanța temei analizate rezultă din legătura intrinsecă dintre dreptul la
libera circulație și noțiunea de cetățean european spre care a evoluat în timp acest drept. Astfel
pornind de la Tratatul de la Maastricht din 1992 care a reunit organizațiile Comunității Europene,
a pus bazele Uniunii Europene, a introdus conceptul de Piață Unică Europeană, a consacrat
libera circulație a persoanelor, mărfurilor, capitalurilor și serviciilor și a menționat ca obiectiv al
Uniunii Europene „consolidarea protecției drepturilor și intereselor resortisanților prin
instaurarea unei cetățenii a Uniunii Europene”12, s-a ajuns în prezent la consacrarea legislativă
a cetățeniei europene în art. 20 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 17
al TCE) care prevede: „Se instituie cetățenia Uniunii. Este cetățean al Uniunii orice persoană

6
Nicolae Voiculescu, Protecția internațională a drepturilor omului, Note de curs, Editura Hamangiu Bucuresti
2017, p. 166.
7
Brad K. Blitz, Migration and Freedom, Mobility, Citizenship and Exclusion, Edward Elgar Publishing,
Northampton 2014, p. 92.
8
Susanne K. Schmidt, Michael Blauberger, Dorte Sindbjerg Martinsen, Free movement and equal treatment in an
unequal union, Journal of European Public Policy Routledge-Taylor and Francis Group, London, 2018, p. 10.
9
Brad K. Blitz, Migration and Freedom, Mobility, Citizenship and Exclusion, Edward Elgar Publishing,
Northampton 2014, p. 92.
10
Nicolae Voiculescu, Protecția internațională a drepturilor omului, Note de curs, Editura Hamangiu Bucuresti
2017, p.166; Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, Universul Juridic, București 2016, pag. 191.
Pustul, Monika, Freizügigkeit der Unionsbürger und das Recht auf Sozialleistungen în der EU und unter dem
Freizügigkeitsabkommen Schweiz-EU, Schulthess, Zürich 2014, p. 50.
11
Christa Tobler, Equal Treatment and non-discrimination, Pieter Jan Kuijper, Fabian Amtenbrink, Deirdre Curtin,
Bruno De Witte, Alison McDonnell, Stefaan van den Bogaert, The Law of the European Union and the European
Communities, Wolters Kluwer, Haga, 2018, Chapter 29.
12
Tratatul Uniunii Europene, Tratatul de la Maastricht (TUE), OJ C 191, 29/07/1992 P. 0001 - 0110,
11992M/TXT, art. 8 (1): Este introdusă cetățenia Uniunii. Cetățean al Uniunii este orice persoană care este
resortisant al unui stat membru.
11
care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se
adaugă acesteia”.13
Un aspect important care face ca tema liberei circulații să fie și să rămână mereu de
actualitate îl reprezintă schimbările de natură politică, economică, socială și legislativă la nivel
național în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, schimbări care influențează implicit și
raporturile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. Astfel urmările referendumului din 9
februarie 2014 prin care cetățenii elvețieni au votat pentru stoparea emigrației excesive a atras
demararea negocierilor pentru modificarea condițiilor de realizare a liberei circulații conform
Acordului privind libera circulație dintre Confederația Elvețiană pe de o parte și Uniunea
Europeană și statele membre pe de altă parte, prin modificarea condițiilor de acordare a dreptului
de imigrare în Elveția al cetățenilor Uniunii. La fel urmările referendumului din 23.06.2016 prin
care cetățenii Regatului Unit au decis încetarea calității de membru al Uniunii Europene se
răsfrâng în ceea ce privește libera circulație, atât asupra cetățenilor Regatului Unit cât și asupra
cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, dar și asupra cetățenilor statelor terțe
care au încheiat acorduri bilaterale cu Uniunea Europeană. În aceste condiții pentru Regatul Unit
nu mai rămâne decât să adopte unul dintre modelele statelor europene nemembre ale Uniunii
Europene14, dintre care cel mai apropiat îl apreciem cel al Confederației Elvețiene15. Pentru toți
cetățenii acestor state este de interes deosebit modul în care Regatul Unit va înțelege să continue
relația cu Uniunea Europeană, după parcurgerea perioadei de tranziție prevăzută de Acordul de
retragere, care se va finaliza la 31 decembrie 2020.16
Prin urmare am concluzionat că întinderea teritorială a aplicabilității normelor
referitoare la libera circulație este determinată de aspectele legate de contextul politic
internațional european care vizează stabilirea întinderii teritoriale a Uniunii Europene atât prin
aderarea noilor state cât și prin retragerea statelor care doresc să părăsească Uniunea
Europeană iar datorită acestor schimbări va reprezenta mereu o temă de actualitate. Și sub
aspectul întinderii personale a dreptului la libera circulație sunt aduse precizări prin prisma

13
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (versiune consolidată), OJ C 326, 26.10.2012, p. 47–390,
art. 20 (ex. art.17).
14
Sieglinde Gstöhl, The European Union`s Different Neighbourhood Models, din The European Union's Non-
Members Independence under hegemony?, editat de Erik Oddvar Eriksen, John Erik Fossum, Routledge Taylor &
Francis Group, London și New York, 2015, pp 43-50.
15
Sandra Lavenex și Rene Schwok, The Swiss way: the nature of Switzerland`s relationschip with the EU, Erik
Oddvar Eriksen, John Erik Fossum, The European Union's Non-Members Independence under hegemony?,
Routledge Taylor & Francis Group, London și New York, 2015, pp. 43-50.
16
Ulrich Brassche, Europäische Integration: Wirtschaft, Euro-Krise, Erweiterung und Perspektiven, DE Gruyter
Oldenbourg, 2017, p. 26.
12
practicii recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene chemată să explice întinderea
termenilor din actele normative ale Uniunii.17
Elementul central de noutate pentru doctrina juridică românească îl constituie prezentarea
Acordului dintre Confederația Elvețiană pe da o parte și Uniunea Europeană și statele membre
pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, încheiat la data de 21.06.1999 și extins la
statele Uniunii Europene aderate ulterior.
La acest element de noutate s-a adăugat situația fără precedent creată de retragerea
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, la data de 30
ianuarie 2020, de asemenea cu implicații asupra liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii
Europene.
În suprapunerea acestor situații și în găsirea răspunsurilor care au determinat cercetarea
juridică materializată în lucrarea de doctorat, analiza științifica are la bază două studii
comparative privitoare la libera circulație, ambele având ca element comun Confederația
Elvețiană.
Un prim studiu comparativ se referă la dreptul la libera circulație pentru cetățenii Uniunii
și membrii de familie ai acestora, conferit de reglementările Acordului dintre Confederația
Elvețiană și Uniunea European în comparație cu reglementările Uniunii. Acest acord bilateral
care vizează în mod direct și România ca stat membru al Uniunii Europene și care profită și
cetățenilor români în ceea ce privește dreptul la libera circulație în Elveția, a rămas până în
prezent o temă neabordata de către juriștii români. Analiza comparativă dintre drepturile care
decurg din libera circulație a persoanelor conferită tuturor cetățenilor Uniunii, pe de o parte pe
teritoriul Uniunii Europene în baza Tratatelor și Directivelor Uniunii Europene, iar pe de altă
parte pe teritoriul Confederației Elvețiene ca stat terț, în baza Acordului bilateral privind libera
circulație, reprezintă o temă de noutate pentru doctrina românească. Trebuie menționat că în baza
Acordului bilateral privind libera circulație dintre Confederația Elvețiană și Uniunea Europeană,
având la bază principiul reciprocității, aceleași drepturi sunt conferite și cetățenilor elvețieni pe
teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, deci și pe teritoriul României, fiind o
temă care vizează atât cetățenii români cât și România.
Un al doilea studiu comparativ analizează, raportat la situația politică actuală, modul în
care reglementarea liberei circulații a persoanelor în raporturile Confederației Elvețiene cu
Uniunea Europeană poate constitui un model al viitoarelor raporturi dintre Regatul Unit și
Uniune. Apreciem că Acordul Elveției cu Uniunea Europeană poate fi analizat ca un posibil
exemplu pentru viitoarele relații ale Uniunii Europene și ale statelor membre pe de o parte, cu

17
vezi Brexit; vezi cauza Coman a CJUE prezentate in cadrul lucrării.
13
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe de altă parte, după data de 31 decembrie
2020 când dreptul Uniunii va înceta să se mai aplice, ca urmare a Acordului de retragere din
Uniunea Europeană (Brexit). Acesta va putea constitui un punct de plecare al negocierilor
viitoarelor tratate bilaterale pentru instituirea bazelor noilor raporturi cu Uniunea Europeană, mai
ales cu privire la modul în care va fi reglementată libera circulație a persoanelor.
Astfel prin Referendumul din 9 februarie 2014 votat cu 50,3% poporul elvețian a decis
modificarea art. 121 din Constituția Elvețiană, referitor la controlul imigrației stabilindu-se că se
va contingenta numărul permiselor de ședere, se vor limita drepturile de rezidență, de reîntregire
familială și serviciile sociale pentru străini, se va acorda prioritate națională la angajare și nu vor
fi încheiate acorduri internaționale care să contravină acestor dispoziții18, lucru care a dus la
exprimarea intenției de renegociere a Acordului privind libera circulație a persoanelor cu
Uniunea Europeană. Eșuarea negocierilor dintre Elveția și Uniune poate duce în cel mai rău caz
la căderea Acordului privind libera circulație a persoanelor și o data cu el a celorlalte șase
acorduri semnate de sub titlul Bilaterale I la data de 21 iunie 1999 și care se referă la transportul
aerian, transportul terestru, achizițiile publice, comerțul cu produse agricole, eliminarea
barierelor tehnice din calea comerțului și cooperarea în domeniul cercetării.19 Clauza ghilotină
care precizează că aceste acorduri se vor aplică toate împreuna iar căderea unui acord urmează să
desființeze și celelalte acorduri face ca modificarea oricăruia dintre acestea să devina o temă
extrem de sensibila, cu implicații determinante asupra celorlalte acorduri.
În mod asemănător prin Referendumul organizat de Regatul Unit la data de 23 iunie 2016
votat cu 51,89 % poporul britanic a decis ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană – Brexit
și în acord cu art. 50 din TFUE guvernul britanic a notificat Consiliului European intenția de
retragere la 29 martie 2017, semnând Acordul de retragere din Uniunea Europeană la 24
ianuarie 2020. Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea la 31 ianuarie 2020 și se află într-o
perioadă de tranziție care va dura până la 31 decembrie 2020, timp în care se vor mai aplică
reglementările Uniunii Europene, inclusiv cele cu privire la libera circulație a persoanelor.
Potrivit acordului de retragere al Regatului Unit20 acesta are statutul de stat terț față de Uniunea
Europeană începând cu 1 februarie 2020. Prin urmare un nou posibil Acord cu Uniunea poate să
fie negociat în viitor de Regatul Unit numai de pe poziția unui stat terț, la fel ca și în cazul
Elveției.

18
Bundesverfassung der Schweizerischen Eidgenossenschaft (Constituția Elvețiană) din 18 aprilie 1999, art. 121,
https://www.admin.ch/opc/de/classified-compilation/19995395/index.html#a8.
19
Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, Relațiile externe ale Uniunii, Spațiul Economic European (SEE), Elveția
și Nordul, http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.5.3.html.
20
Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, JO UE CI 384/1, 12.11.2019 (2019/C 384 I/01).
14
 Lăsând la o parte opiniile potrivit cărora nu va mai exista nici un fel de acord între
Uniunea Europeană și Regatul Unit și alăturându-ne părerilor în favoarea unui astfel de acord,
considerăm că modelul elvețian poate fi un bun exemplu și datorită faptului că Elveția se află
într-o continuă procedură de reglementare internă a normelor de aplicare privind dreptul la
libera circulație a persoanelor, luând-se în discuție chiar și o renegociere a Acordului cu
Uniunea Europeană. Prin urmare tema liberei circulații în raport cu Uniunea Europeană este de
actualitate în cazul ambelor state.21 Diferența este că pentru Elveția, Acordul privind libera
circulație a persoanelor este deja în vigoare și aplicabil în timp ce pentru Regatul Unit, după data
de 31 decembrie 2020, se vor aplică normele Uniunii privitoare la cetățenii statelor terțe.
Un alt subiect de actualitate și noutate îl constituie emiterea la începutul anului 2020, a
unor acte normative la nivelul național al statelor, prin care atât state membre ale Uniunii
Europene cât și state care au încheiat acorduri privind libera circulație a persoanelor cu Uniunea,
cat și alte state terțe, au dispus măsuri de urgență de restricționare a dreptului la libera circulație
a persoanelor, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Potrivit
Organizației Mondiale a Sănătății, aceasta boală a provocat la nivel mondial începând cu
decembrie 2019 și pana in august 2020, peste 20 de milioane de îmbolnăviri din care peste
760.000 decese, fără a fi eradicata.22 În mod logic aceste masuri luate individual de fiecare stat,
dar care au atins un fenomen de masă, au determinat analiza temeiurilor juridice și a
reglementarilor din dreptul Uniunii Europene care au constituit baza legală a limitării dreptului la
liberă circulație pentru cetățenii Uniunii. Concomitent au fost emise la nivelul Uniunii Europene
un set de regulamente, recomandări și linii directoare, care vizează instituirea și ridicarea
restricțiilor de călătorie, acordarea vizelor și repatrierea cetățenilor, care de asemenea au fost
menționate în cadrul lucrării ca și temei legal pentru masurile de limitare a dreptului la libera
circulație a persoanelor pe durata pandemiei cu COVID-19.23 Astfel sub aspectul controlului
frontierelor, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede în art. 77 (ex-art.
62 TCE) că Parlamentul European și Consiliul pot adopta măsuri privind controlul persoanelor la
trecerea frontierelor interne și absența controalelor la trecerea frontierelor interne24, în timp ce
art. 45 (ex-art. 39) prevede ca libera circulație a lucrătorilor se exercita "sub rezerva restricțiilor

21
Hau-Kit Man, UK-EU Renegotiation: Quantitative Analysis of Immigration and Free Movement (Renegocieri
RU-UE Analiza cantitativa a imigrației și a liberei circulații), ETH Zürich, 2016, p.69.
https://www.ethz.ch/content/dam/ethz/special-interest/mtec/necom-dam/documents/Theses/Hau-Kit_Man.pdf.
22
Organizația Mondiala a Sănătății, 15 august 2020, 20.995.433 cazuri confirmate COVID-19, inclusiv 760.774
decese, https://covid19.who.int/.
23
Masurile Uniunii Europene privind pandemia de COVID-19,
https://eur-lex.europa.eu/content/news/Covid19.html?locale=ro.
24
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (versiune consolidată), OJ C 326, 26.10.2012, p. 47–
390,, art. 77(ex-art. 62).
15
justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică"25. În acest sens
Codul Frontierelor Schengen, actualizat prin Regulamentul 2016/399/UE, prevede in preambulul
actului normativ ca la frontierele interne ale statelor controlul ar trebui să contribuie "la
combaterea imigrației ilegale și a traficului de ființe umane, precum și la prevenirea oricărei
amenințări la adresa securității interne, a ordinii publice, a sănătății publice și a relațiilor
internaționale ale statelor membre" iar în art. 25 prerogativa statelor membre de reintroducere în
mod cu totul excepțional controlul la toate frontierele interne doar în situația în există "o
amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne"26.
Alte elementele de noutate ale tezei decurg pe de o parte din prezentarea jurisprudenței de
actualitate a instanțelor europene raportat la conceptul de cetățenie Europeană și libera circulație
a persoanelor. Astfel atât la nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE, Haga), cât și la
nivelul Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO, Strasbourg), dar și la nivelul Curții de
Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb (CJAELS, Luxembourg), s-au pronunțat
decizii care apără și protejează atât dreptul la libera circulație a persoanelor instituit prin
Tratatele Europene cât și libertatea fundamentală de circulație consacrată de Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, și care au făcut obiectul analizei științifice, având un rol
determinant în stabilirea în practică prin analiza unor cazuri reale, concrete, a modului de
aplicare de către state a legislației Uniunii Europene relativ la libera circulație a persoanelor. 27 În
cadrul analizei practicii judiciare s-au identificat situații de drept identice, care în timp au primit
soluții divergente, și s-a căutat și găsit explicația acestei situații.
În același scop s-a analizat și jurisprudența națională, cazurile de sesizare a Curții de
Justiție a uniunii Europene de către instanțele naționale și s-a urmărit și analizat modul de
implementare și aplicare a normelor Uniunii Europene privitoare la libera circulație la nivel
național. Aceasta analiza a dus de asemenea la identificarea unor situații nereglementate, precum
și la identificarea unor situații reglementate mai dezavantajos prin normele naționale decât prin
cele ale Uniunii.
Pentru redactarea tezei s-a realizat o amplă cercetare a doctrinei de specialitate referitoare
la libera circulație a persoanelor în spațiul Uniunii Europene sau în legătură directă cu această
temă, începând de la perioada premiselor înființării Uniunii și ajungând până la emiterea unor

25
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (versiune consolidată), OJ C 326, 26.10.2012, p. 47–390,
art. 45(ex-art. 39): „...(3) Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și
sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul...”.
26
Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul
Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) JO L 77,
23.3.2016, p. 1-52, preambul și art. 25.
27
Susanne K. Schmidt, The European Court of Justice and the Policy Process: The Shadow of Cauza Law, Oxford
Scholarship, Oxford, 2018, p. 74.
16
teorii și ipoteze cu privire la viitorul Uniunii. Pentru stabilirea contextului juridic și politic în
care ne situăm au fost analizate cronologic evenimente și acte juridice care au determinat situația
actuală îmbinând metodele istorică, cronologică, analitică și structurală. În cadrul acestei analize
s-a folosit în primul rând analiza comparativă și analitică prin studiul în paralel a mai multor
situații juridice și acte normative relevante din cadrul legislației europene și naționale precum și
a Acordului bilateral dintre Confederația Elvețiană și Uniunea Europeană care reglementează
libera circulație.28 Deosebit de importantă în prezentarea aplicabilității practice a normelor
studiate o constituie practica judiciară atât a instanțelor europene cât și a instanței interne în
emiterea deciziilor privind aspecte legate de libera circulație a persoanelor și pentru a căror
abordare s-a folosit metoda analitică și logică. În concluzie la realizarea prezentei lucrări s-au
examinat și interpretat legislații, doctrine juridice și cazuri ale instanțelor europene în vederea
emiterii unor concluzii relevante cu privire la subiectul de cercetare. De un real folos sunt alături
de informațiile extrase din doctrina și practica de specialitate găsită în biblioteci și librării și
informațiile accesate on-line pe paginile instituțiilor de specialitate în domeniul legislativ sau ale
instituțiilor sau instanțelor europene precum și cele dobândite în mod direct în cadrul cursurilor
și conferințelor de specialitate susținute de personalități ale vieții științifice și politice. Prin
aplicarea acestor metode s-au obținut răspunsurile la întrebări care au stat la baza analizei
științifice și s-au adus critici și s-au identificat posibilitățile și mijloacele de îmbunătățire a
prevederilor legislative naționale și a modului de aplicare a normelor europene, făcându-se
propuneri de precizare a terminologiei și de acoperire a situațiilor nereglementate.

28
Tamara Hervey, Robert Cryer, Bal Sokhi-Bulley, Ali Bohm, Research Methodologies in EU and International
Law, Hart Publishing, Oxford, 2011, p. 28.
17
 III. STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL TEZEI

Structurata în treisprezece capitole, teza de doctorat prezinta o paralela între cadrul legal
al liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, al Spațiului Economic European, al
Spațiului Schengen, pe teritoriul statelor terțe care au încheiat Acorduri în acest sens cu Uniunea
Europeană, precum și în raport cu statele terțe cu care nu s-au încheiat astfel de acorduri.
Primul Capitol a fost dedicat prezentării generale a temei cercetate, a subiectelor
abordate în cadrul acestei teme și a metodelor care au stat la baza structurării tezei, cu o
subliniere a importantei și a elementelor de noutate pe care le aduce aceasta lucrare.
Capitolul doi vine sa definească libera circulație a persoanelor și sa analizeze conceptul
de libera circulație ca drept și /sau libertate fundamentala, în cadrul celor patru liberați
fundamentale referitoare la libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor
sau în cadrul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Pentru definirea conceptului de liberă circulație s-a examinat doctrina juridică europeană
și s-a observat că acesta este folosit atât într-un sens mai larg atunci când se refera la libera
circulație a persoanelor, serviciilor, mărfurilor și capitalurilor și într-un sens restrâns atunci se
vorbește doar de libera circulație a persoanelor întrucât între cele patru libertăți fundamentale
care se referă la libera circulație a persoanelor, care este mai cuprinzătoare și are implicații
asupra tuturor celorlalte29. La nivelul Comunităților Europene și mai târziu al Uniunii Europene,
conceptul de liberă circulație a persoanelor a constituit mereu un principiu de bază al
nediscriminării pe motiv de apartenență națională30, fapt care a determinat doctrina juridică să
definească libera circulație a persoanelor ca "absența oricărei discriminări bazate pe cetățenie
originară între lucrătorii statelor membre"31, "în ce privește angajarea, remunerarea și alte
condiții de muncă și angajare"32. Raportat la modul de exercitare, putem defini libera circulație
a persoanelor și ca totalitatea drepturilor principale, de deplasare, de ședere și de muncă
precum și a drepturilor subsecvente care decurg din acestea pentru exercitarea lor în condiții
egale cu cetățenii statului pe al cărui teritoriu se află, fără nici un fel de discriminare pe motiv
de apartenență națională.

29
Jürgen Schwarze (Hrsg.), EU-Kommentar, Editura Nomos, Baden-Baden 2012, pp. 706-716.
30
Tratat de instituire a Comunității Economice Europene, (TCEE), Tratatul de la Roma din 25 martie 1957,
Document 11957E/TXT, Art. 3.
Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, (TFUE), Versiune consolidată, 2012/C 326/01.
31
Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, Universul Juridic, București 2016, p. 191.
32
Andrei Popescu, Nicolae Voiculescu, Dreptul social european, Editura Fundației "România de Mâine",
București, p. 211.
18
 Pornind de la analiza reglementărilor liberei circulații s-a observat că se vorbește atât de
dreptul la libera circulație atunci când este definit de Tratatele Uniunii cât și de libertatea de
circulație atunci când este prevăzută între drepturile și libertățile fundamentale. Uni doctrinari
juridici apreciază ca fiind unul și același lucru, plecând de la ideea că „dreptul este o libertate
iar libertatea este un drept” fiind vorba de o singura noțiune juridică,33 alți autori apreciază că
libera circulație este o libertate fundamentală atunci când deplasarea pe teritoriul altui stat este
exercitată "în scopul clar stabilit de a onora o oferta reală de muncă", și este un drept atunci
când "deplasarea are loc în orice alt scop"34. Analizând comparativ cele două noțiuni se
constată că noțiunea de drept este folosită în situații care implică instituții ale statului în
consacrarea sau apărarea dreptului reglementat, în timp ce din reglementarea libertăților
constatăm că exercitarea acestora este lăsată la aprecierea individului dacă dorește să le
exercite sau nu. Raportat la libera circulație, considerăm că prin reglementarea ei ca și drept
este asigurat cadrul legal de exercitare al acesteia, în timp ce prin prevederea libertății de
circulație se conferă exercitarea dreptului. În concret putem afirma că libera circulație este
reglementată ca și „drept fundamental” de Tratatele Uniunii și apărată ca „libertate
fundamentală” de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analiza conceptului liberei circulații a persoanelor in cadrul celor patru libertăți
fundamentale, libera circulații a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor a avut ca si
punct de plecare cronologia in reglementare acestuia, evoluția de la Piața Comună instituită de
Tratatul de la Roma din 1957, la Piața Internă introdusă de Actul Unic European din 1986 și
prevăzută de Tratatul de la Maastricht din 1992, apoi extinsă la Piața Unică prin Acordul de
înființare al Spațiului Economic European din 1994 și acordurile bilaterale, pana la garantarea
celor patru libertăți, respectiv a liberei circulații a bunurilor, a capitalului, a serviciilor și a forței
de muncă, in afara granițele statelor membre ale Uniunii Europene. Analizând comparativ aceste
patru libertăți fundamentale prevăzute de dreptul Uniunii Europene în cursul reglementarii
acestora, se observă că la baza lor a stat și stă în continuare libera circulație a persoanelor care
a determinat practic apariția celorlalte. Astfel din dorința cetățenilor de a desfășura activități
lucrative în condiții de egalitate atât ca și salariați cât și ca lucrători independenți, pe teritoriul
statelor membre, a decurs nevoia de a elimina barierele și în circulația mărfurilor și a

33
Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Vol. I. Drepturi și libertăți,
Editura All Beck, București 2005, p.1.
Gheorghe Iancu, Drept constituțional și instituții politice. Editura Lumina Lex, București, 2007, p 105-106.
34
Grabitz / Hilf / Nettesheim (Prof. Dr. Eberhard Grabitz†, de la Universitatea din Berlin, Prof. em. Dr. Meinhard
Hilf, de la Universitatea din Hamburg și Prof. Dr. Martin Nettesheim, de la Universitatea Tübingen), Das Recht der
Europäischen Union (Dreptul Uniunii Europene): EUV/AEUV, C.H.BECK, Juli 2017, Art. 18, R. 5.
19
capitalurilor, fapt care s-a realizat practic în cadrul Pieței Unice a Uniunii care a ajuns să
depășească teritoriul Uniunii Europene.
În analiza liberei circulații a persoanelor între drepturile și libertățile fundamentale ale
omului s-a plecat de la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului), semnată la Roma la 4 noiembrie
1950, și intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, care împreună cu protocoalele adiționale, apără
și protejează drepturile și libertățile omului considerate fundamentale, de neîncălcat în nici o
situație, ca un instrument juridic internațional. Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, semnată la Strasbourg, la 16 septembrie 1963
introduce libertatea de circulație ca dreptul de circula în mod liber, dreptul de alegere al
reședinței și dreptul de a părăsi țara, singurele restrângeri putând fi justificate doar în legătură cu
securitatea națională, siguranța și ordinea publică, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății
sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.35 Se observă așadar că la
foarte puțin timp după prevederea dreptului la libera circulație al lucrătorilor în Tratatul de la
Roma din 1957, a fost consacrată libertatea de circulație ca și libertate fundamentală de către
Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale,
semnata la Strasbourg în 1963.
Analizând comparativ aceste dispoziții se observă că deosebirile care apar sunt că
Tratatul se referă la lucrători, ca și persoane care exercită dreptul la libera circulație în scopul
desfășurării unei activități lucrative, în timp ce Convenția consacră acest drept oricărei
persoane. Însă prin tratatele ulterioare care au dus la formarea Uniunii Europene 36 dreptul la
libera circulație a fost extins și altor categorii de persoane și anume, prestatorilor de servicii
inclusiv persoanelor care desfășoară activități independente, artizanale, comerciale și
industriale, iar prin Directivele ulterioare ale Parlamentului European și Consiliului și asupra
persoanelor care nu desfășoară o activitate lucrativă cum sunt persoanele aflate la studiu sau
pregătire profesională sau persoanele care dețin mijloacele financiare de întreținere într-un alt
stat, ajungându-se până la recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor de calificare și a
anumitor profesii liberale, dar și la coordonarea sistemelor de asigurări sociale.

35
Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, recunoscând
anumite drepturi și libertăți, altele decât cele care figurează deja în Convenție și în primul Protocol adițional la
Convenție, Strasbourg, 16.IX.1963, Art. 2.
36
Tratatul privind Uniunea Europeană, (TUE), Tratatul de la Maastricht, OJ C 191 , 29/07/1992 P. 0001 - 0110,
11992M/TXT, Art. 3 și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiune consolidată), OJ C 326,
26.10.2012, p. 47–390 (BG, Document 12012E/TXT, Titlul IV, Cap. I s i II.
20
 În Capitolul trei este prezentat cadrul legal al liberei circulații a persoanelor, de la
apariția conceptului, evoluția acestuia, pana la reglementarea actuala în cadrul dreptului Uniunii
Europene, cu cazuri relevante din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Analizând cronologic istoria formării Uniunii este logic de concluzionat că principalul
obiectiv l-a constituit ideea de colaborare economică, de sprijin economic și cum la baza oricăror
raporturi trebuie să stea niște principii, s-au stabilit și valorile acestor colaborări, egalitatea,
pacea, bunăstarea, libertatea, securitatea, justiția și s-a stabilit spațiul aplicării acestor valori ca
un spațiu comun fără frontiere interne și în cadrul căruia este asigurată libera circulație a
persoanelor, dezvoltându-se în timp spre ideea de Uniune. În acest sens doctrina juridică a
evidențiat pe bună dreptate rolul determinant al liberei circulații a persoanelor în ceea ce este
Uniunea Europeană de astăzi, drept despre care se afirmă că „este o realitate în cadrul Uniunii
Europene”37. La nivelul anului 2017, 4% din cetățenii europeni activi trăiau în afara granițelor
naționale, într-un alt stat UE, situația care diferă însă la nivelul statelor individuale, de la 1% în
Germania la aproape 20% în România.38 In concluzie putem adaugă că această realitate, care
este libera circulație a persoanelor, este la nivelul cetățeanului Uniunii cel mai important câștig,
fiind potrivit statisticilor cel mai exercitat drept și printre cele mai invocate libertăți în fata
curților europene
Retragerea din Uniune a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (Brexit) a dat
ocazia la numeroase opinii, critici și speculații privind viitorul Uniunii Europene. Se fac auzite
tot mai multe păreri ale doctrinarilor pesimiști care consideră că epoca Uniunii a trecut, acum
fiind de așteptat dezbinarea, întrucât la nivelul Uniunii Europene lipsește încă o „societate
Europeană” ca și primă condiție pentru o democrație durabilă și doar o dată cu construirea
acesteia se poate salva viitorul Uniunii.39 Ne raliem însă opiniei majorității doctrinarilor care se
arată optimiști în găsirea soluției Brexit și a viitorului Uniunii și care concluzionează că este
timpul negocierilor.40
Constatăm în cadrul acestei analize că cel mai important aspect în procesul de formare
al Uniunii îl constituie faptul că în cadrul tuturor tratatelor încheiate s-au reglementat drepturi
ale individului, ale cetățenilor statelor semnatare iar în cadrul acestora un rol important l-au
avut drepturile lucrătorilor. Analizând cronologic și comparativ modul în care a fost

37
Andrei Popescu, Nicolae Voiculescu, Drept social european, Editura Fundației România de Mâine, București,
2003, pag. 211.
38
Eurostat-Pressestelle, 87/2018 – 28. Mai 2018.
39
Ludger Kühnhardt, Das Demokratieproblem lähmt Europas Einheit (Problema democrației paralizează unitatea
Europei), 22.02.2017, www.nzz.ch.
40
Kenneth A. Armstrong, BREXIT TIME, - Leaving the EU- why, how and when (Parasind EU-de ce, cum și când) ?
Cambridge University Press, Cambridge, iunie 2017, pag.257.
Thomas Sampson, Four principles for the UK's Brexit trade negotiations, (Patru principii pentru Regatul Unit în
negocierile cu EU), LES 2016.
21
reglementat dreptul la libera circulație la nivel european, se constată că a fost conceput inițial
ca un drept al lucrătorilor doritori de a munci și de a-și exercita profesia pe teritoriul altor state
ajungând-se în timp la conceptul modern de cetățenie a Uniunii Europene, care conferă drepturi
egale tuturor cetățenilor statelor membre. Astfel reglementările din art. 153 și 156 din TFUE
privind condițiile de muncă, securitatea socială, protecția lucrătorilor, formarea profesională,
protecția și igiena muncii, reprezentarea și apărarea colectivă dar și dreptul de a desfășura o
activitate lucrativă pe teritoriul celorlalte state au impus statelor membre o structurare economică
și legislativa în reglementarea raporturilor de muncă și a protecției lucrătorilor.41 Și întrucât nu
putem vorbi de dreptul lucrătorilor de a desfășura o activitate lucrativă pe teritoriul celorlalte
state fără a atinge tema liberei circulații, ajungem din nou să concluzionăm că libera circulație
a devenit în prezent cel mai important avantaj al cetățenilor Uniunii presupunând pe lângă o
mobilitate personală sau ocupațională a cetățenilor Uniunii și o garanție a egalității și non-
discriminării ridicată la grad de principiu.
Legislația Uniunii Europene, obligatorie pentru statele membre, este formată din
Tratatele care au stat la baza instituirii Uniunii Europene, respectiv Tratatul de înființare a
Comunității Economice Europene (CEE), Tratatul privind Uniunea Europeană (TEU) și Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFEU), care constituie dreptul primar al Uniunii
Europene, reglementând pe de o parte organizarea și pe de altă parte drepturile fundamentale ale
cetățenilor Uniunii, printre care și libera circulație a persoanelor. Din dreptul derivat/secundar al
Uniunii sunt relevante pentru libera circulație a persoanelor Directiva 2004/38/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și
ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, care
reglementează modalitatea și condițiile în care se poate exercita dreptul la libera circulație,
dreptul de ședere permanentă și condițiile în care pot fi limitate aceste drepturi pentru motive de
ordine, siguranță sau sănătate publica pe teritoriul statelor membre și categoriile de persoane
cărora li se aplică42, Regulamentul EU492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5
aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, care vine să particularizeze
reglementările în legătură dreptul de muncă pentru cetățenii statelor membre pe teritoriul altor

41
Nicolae Voiculescu, Vasile Neagu, Protecția drepturilor lucrătorilor în dreptul internațional și european, Editura
Universitara, București 2016, pag. 88.
42
Directiva 2004/38/CE a parlamentului european si a consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă
circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de
modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE,
72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, (Text cu relevanță
pentru SEE), JO L 158/77.
22
state membre, stabilind principiile care trebuie să stea la baza exercitării acestui drept43 și de dată
mai recentă, Directiva 2014/54/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie
2014, privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul
liberei circulații a lucrătorilor, care aduce noi precizări cu privire la modul de ocrotire a
drepturilor care decurg din exercitarea liberei circulații și stabilește obligații pentru state în ceea
ce privește procedurile judiciare, organizațiile neguvernamentale și organismele competente să
înlăture restricțiile ce încalcă principiului egalității în exercitarea dreptului la libera circulație. 44
Doctrina juridică, având un rol necontestat în adaptarea legislațiilor naționale, subliniază
faptul că prin prisma reglementărilor europene, cea mai importantă componentă a exercitării
dreptului la libera circulație o constituie egalitatea de tratament pe piețele interne, respectiv
faptul că un resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat pe teritoriul unui alt stat diferit față
de lucrătorii naționali.45 De asemenea se apreciază că libera circulație a persoanelor comporta în
privința drepturilor cetățenilor europeni o abordare tridimensionala, pe de o parte în privința
dreptului de liberă circulație și ședere, pe de altă parte cu privire la dreptul de a desfășura o
activitate lucrativă salariată în baza unui raport de muncă, iar în al treilea rând privind dreptul de
desfășurare al unei activități independente, pe teritoriul oricărui alt stat al Uniunii.46
Pe lângă legislație si doctrina un rol important în stabilirea cadrului legal actual al liberei
circulații a persoanelor l-a jucat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care prin
deciziile adoptate a determinat de fiecare dată precizarea drepturilor privind egalitatea și
nediscriminarea și care a consacrat principiul supremației dreptului Uniunii ca un principiu
fundamental.47 Raportat la acest principiu, și în doctrină s-a arătat că sistemul de legi creat de
dreptul internațional este complementar legilor naționale ale statelor individuale și în nici un caz
antagonist acestora, întrucât are la baza aceleași principii și urmărește același scop în apărarea

43
Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera
circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Text cu relevanță pentru SEE, JO L 141, 27.5.2011, p. 1-12.
44
Directiva 2014/54/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014, privind măsurile de
facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor, JO L 128/8.
45
Nicolae Voiculescu și Vasile Neagu, Protecția drepturilor lucrătorilor în dreptul internațional și European,
Editura Universitara 2016, pag. 130.
Nicolae Voiculescu și Maria-Beatrice Berna, Tratat de Drept social internațional și european, Editura Universul
Juridic, București 2019, p. 164.
46
Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panic, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, Bucuresti 2019,
p. 284.
47
"Din jurisprudența Curții de Justiție reiese că supremația dreptului comunitar este un principiu fundamental al
dreptului comunitar. Conform Curții, acest principiu este inerent naturii specifice a Comunității Europene. La data
primei hotărâri din cadrul acestei jurisprudențe consacrate (hotărârea din 15 iulie 1964, în cauza 6/64, Costa/ENEL
[1]), supremația nu era menționată în tratat. Situația nu s-a schimbat nici astăzi. Faptul că principiul supremației nu
va fi inclus în viitorul tratat nu va schimba în niciun fel existența principiului și jurisprudența în vigoare a Curții de
Justiție".
23
statului de drept.48 Hotărârile pronunțate de Curte au un caracter obligatoriu doar pentru
instanțele de sesizare, nu și pentru părți, iar soluțiile nu sunt de rezolvare a litigiului ci de
interpretare a normelor dreptului Uniunii aplicabile litigiului. Acest fapt a determinat doctrina
juridică să declare că hotărârile Curții nu sunt decizii iar raportul cu instanțele europene
naționale de sesizare rămâne unul pe orizontala și nu de subordonare pe verticala. 49 Activitatea
jurisdicționala a Curții de Justiție a Uniunii Europene interferează cu cea a Curții Europene a
Drepturilor Omului50 în ceea ce privește apărarea și respectarea drepturilor fundamentale ale
omului garantate de Convenția Europeană sens în care cele două curți cooperează, analizează
deopotrivă în cadrul jurisdicțiilor lor și dreptul național.51
Capitolul patru este dedicat cadrului legal general al liberei circulații a persoanelor în
raport cu statele terțe cu care s-au încheiat acorduri în acest sens:
- Turcia - ca și stat candidat la Uniunea Europeană,
- Algeria, Maroc, Tunisia - statele Magreb,
- Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Albania, Bosnia Herțegovina, Kosovo - ca și
state cu care s-au încheiat acorduri de asociere,
- Norvegia, Irlanda, Liechtenstein - statele Spațiului Economic European (SEE),
- Confederația Elvețiană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - statele cu
care s-au încheiat acorduri bilaterale.
În timp ce conceptul de cetățenie a Uniunii a fost introdus prin Tratatul de la Maastricht
semnat la 7 februarie 199252, noțiunea de cetățean al unui stat terț și drepturile acestora nu a
făcut, cum de altfel este și normal, obiectul Tratatelor Uniunii Europene. Pornind de la definiția
cetățeniei Uniunii, așa cum a fost instituită legislativ în art. 8 al Tratatului de la Maastricht,
pentru „fiecare persoană care are naționalitatea unui stat membru”, se conturează conceptul de
cetățean al unui stat terț ca fiind persoana care nu are naționalitatea unui stat membru. Și ne
referim aici atât la cetățenii statelor care nu au fost, dar și la cetățenii statelor care nu mai sunt

48
Tom Bingham, The Rule of Law (Statul de drept), Penguin UK 2011, câștigător al premiului Orwell pentru Cea
mai bună carte politică 2011: „For although internațional law comprises a distinct and recognizable body of law
with its own rules and institutions, it is a body of law complementary to the national laws of individual states, and în
no way antagonistic to them; it is not a thing apart; it rests on similar principles, and pursues similar ends; and
observance of the rule of law is quite as important on the international plane as on the national, perhaps even more
so.”.
49
Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panic, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, Bucuresti 2019,
p. 245.
50
TUE art. 6 (1).
51
Marise Cremona, Anne Thies, The European Court of Justice and External Relations Law, Hart Publisching,
Oxford 2014, p. 224.
Aurora Ciuca, Human Rights: Between the European Court of Human Rights and the Court of Justice of the
European Communities, The Scientific Bulletin of UMK, nr. 17/2008.
52
Tratatul de la Maastricht, (TUE), JO C 191, 29.7.1992, p. 1-112, printre obiective „consolidarea protecției
drepturilor și intereselor resortisanților prin instaurarea unei cetățenii a Uniunii Europene”
24
membre ale Uniunii Europene53. În Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen este
definit statul terț ca "orice stat, cu excepția părților contractante".54 Dreptul Uniunii se aplică
doar statelor membre astfel încât atât statele care au dobândit statutul oficial de stat candidat cât
și statele care sunt potențial candidate, rămân în principiu pe tot parcursul procedurii de aderare
state terțe. Diferența o constituie Acordurile de Asociere și faptul că statele candidate procedează
la o adaptare a legislației interne la dreptul Uniunii Europene, astfel că în momentul aderării
acesta să poată fi aplicabil.
Uniunea Europeană a încheiat acorduri privind extinderea dreptului la libera circulație a
persoanelor, asupra cetățenilor unor state terțe, având la baza pe de o parte de art. 210 TCEE 55 și
art. 47 TUE56 care i-au conferit personalitate juridică iar pe de altă parte de art. 217-218 TFUE57
care o abilitează să încheie acorduri cu state terțe, implicând drepturi și obligații reciproce care
se aplică deopotrivă, în aceeași măsura și concomitent atât pentru instituțiile europene cât și
pentru statele membre.58
Se consideră de către doctrină, că scopul de bază al acordurilor privind libera circulație a
persoanelor cu statele terțe, este punerea în aplicare a mandatului acordat de art. 8 TUE59 care se
referă la dezvoltarea bunelor relații cu statele vecine60. Alți autori apreciază că la baza încheierii
acestor acorduri stă de fapt ideea de integrare europeană.61 Din ansamblul acordurilor încheiate
de Uniune cu privire la libera circulație a persoanelor putem concluziona că rațiunea încheierii
acestor acorduri a fost determinată în primul rând de relațiile cu statele interesate să adere la
Uniune și doar apoi pentru bune relații cu statele vecine nemembre sau cu statele terțe cu care
s-a dorit dezvoltarea pe cale bilaterală a raporturilor economice, sociale și culturale.

53
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord după Brexit.
54
Convenție de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea
Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor
la frontierele comune, JO L 239, Art. 1.
55
Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, CEE, Tratatul de la Roma din 25 martie 1957
(Document 11957E/TXT), Art. 210: Comunitatea are personalitate juridică.
56
Tratatul de la Maastricht, (TUE), OJ C 191, 29/07/1992 P. 0001 - 0110, 11992M/TXT, Art. 47: Uniunea are
personalitate juridică.
57
TFUE, Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea UE, OJ 2016/ C 202, Art. 217 (ex-articolul 310
TCE) Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe țări terțe sau organizații internaționale, pentru a crea o
asociere caracterizată de drepturi și obligații reciproce, de acțiuni comune și proceduri speciale.
58
Richard Ball, The Legitimacy of the European Union through Legal Rationality – Free Movements of Third
Country Nationals, Routledge Taylor & Francis Group, London and New York, 2014, p. 176.
59
Tratatului privind Uniunea Europeana, (TUE), versiunea consolidata, OJ 2016/ C 202, Art. 8.
60
Richard Ball, The Legitimacy of the European Union through Legal Rationality – Free Movements of Third
Country Nationals, Routledge Taylor & Francis Group, London and New York, 2014, p. 175.
61
Eva Tanuschev, Entwicklung, Stand und Perspektiven eines freien Personenverkehrs in Europa, Peter Lang
Verlag, Frankfurt am Main 2001, p. 220.
25
 Întrucât drepturile cetățenilor Uniunii sunt garantate de Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene62, s-a pus problema dacă în raport cu dispozițiile art. 153 lit. g din TFUE în
formă consolidată, referitor la condițiile de muncă ale resortisanților țărilor terțe care sunt
rezidenți legali pe teritoriul Uniunii, trebuie să le se ofere acestora același tratament ca și
cetățenilor Uniunii sau dacă li se aplică dreptul secundar al Uniunii prevăzut pentru cetățenii
statelor terțe. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a concluzionat că raportat la aplicarea
personală a dreptului Uniunii, acesta este limitat la cetățenii Uniunii, cu anumite excepții pentru
cetățenii statelor cu care s-au încheiat Acorduri de asociere63, ca acordurile bilaterale încheiate
de uniune sunt de stricta interpretare conform dispozițiilor acordurilor, dar si că în baza
principiului egalității promovat de Uniune, este lăsat la latitudinea statelor membre să promoveze
acest principiu și cu privire la condițiile de muncă ale cetățenilor statelor terțe, în legislațiile
naționale64.
Din analiza acordurilor încheiate de Uniunea Europeană cu statele terțe privitor la
libera circulație a persoanelor, putem concluziona ca prin încheierea acestora s-a urmărit în
primul rând să se stabilească dreptul cetățenilor statelor terțe, care desfășoară o activitate
lucrativă legală pe teritoriul Uniunii Europene, de a beneficia de condiții egale de muncă cu
cele ale cetățenilor statului unde lucrează. În baza principiului reciprocității beneficiază și
cetățenii europeni de aceleași condiții egale de muncă pe teritoriile statelor care intră sub
incidența acordurilor încheiate.
Capitolul cinci releva modul în care s-a ajuns la realizarea dreptului la libera circulație a
persoanelor în cadrul statelor Spațiului Economic European, de la înființarea Asociației
Europene a Liberului Schimb pana la cadrul legal actual, cu invocarea cazurilor relevante din
practica Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb în materia liberei circulații.
Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), s-a înființat prin semnarea unei
Convenții la data de 4 ianuarie 1960 la Stockholm de către Regatul Unit al Marii Britanii și al
Irlandei de Nord, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveția și Portugalia, și a intrat în
vigoare la data de 3 mai 1960, scopul fiind eliminarea taxelor vamale și a barierelor cantitative la
produsele industriale, dezvoltat ulterior în cooperarea economica a statelor membre pa baza
65
principiului liberului schimb și a eliminării politicilor economice protecționiste. Ulterior au

62
Nicolae Voiculescu, Protecția internațională a drepturilor omului, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2017, p.165.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, JO C 326, 26.10.2012.
63
CJUE, Cauza 10/2005 Cikotic.
64
Jürgen Schwarze (Hrsg.), EU-Kommentar, Editura Nomos, Baden-Baden 2012, pp. 1648-1649.
65
Free Trade Association (EFTA), din Stockholm, 4. ianuarie 1960, CH 0.632.31, https://www.efta.int/Legal-
Text/EFTA-Convention-1152.
26
mai aderat la Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) și Finlanda (din 1986), Islanda
(din 1970) și Liechtenstein (din 1991).
Devansând instituirea Comunității Europene, Asociația Europeană a Liberului Schimb a
dat startul colaborării dintre state în stabilirea unor raporturi internaționale de interes reciproc.
Diferența fata de Comunitatea Europeana este că Asociația Europeana nu a urmărit ideea de
unitate, nici formarea unei uniuni vamale, nici a unei piețe comune, nici desfășurarea unei
politici comune, ci doar oferirea unor avantaje reciproce cu păstrarea autonomiei în stabilirea
individuala a taxelor vamale cu statele terțe. O parte din statele membre ale Asociației Europene
a liberului schimb s-au retras pe parcurs, devenind membre ale Uniunii Europene astfel că în
prezent mai fac parte din Asociația Europeană a Liberului Schimb doar Islanda, Liechtenstein,
Norvegia și Elveția, state care nu au fost și nu sunt membre ale Uniunii Europene. Acestea au
încheiat în mod individual cu Uniunea Europeană acorduri bilaterale de liber schimb și care au
intrat în vigoare la 1 ianuarie 1973. Începând cu anii 90, statele care au rămas membre ale AELS
au folosit aceasta organizație ca platformă pentru negocierea comună a acordurilor de liber
schimb cu țări terțe din afara UE.
La data de 2 mai 1992 s-a semnat de către cele șapte state care mai erau la acea data
membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS), respectiv Elveția, Austria,
Finlanda, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, și Suedia pe de o parte și Comunitatea Economica
Europeana, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și statele membre ale acestora pe de
altă parte, Acordul privind Spațiul Economic European (SEE).66 În prezent Spațiul Economic
European include toate statele membre ale Uniunii Europene și trei din cele patru state membre
ale AELS, Islanda, Liechtenstein și Norvegia. În anul 1994, o data cu intrarea în vigoare a
Acordului privind Spațiul Economic European, toate statele membre ale Asociației Europene a
Liberului Schimb cu excepția Elveției au devenit membre ale SEE iar reglementarea liberei
circulații a persoanelor a fost stabilită în baza dreptului Uniunii. Pentru statele care în afara de
Elveția, în prezent mai fac parte din Asociația Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda,
Liechtenstein și Norvegia, dispozițiile Acordului AELS continuă să se aplice în paralel cu
dispozițiile Acordului SEE, în special pentru relațiile cu Elveția care nu a devenit parte a SEE.
Cadrul legal al liberei circulații a persoanelor în interiorul Spațiului Economic European
o constituie Partea III a Acordului privind SEE intitulată „Libera circulație a persoanelor, a
serviciilor și a capitalului” unde în Capitolul I, este prevăzut dreptul la libera circulație al
salariaților și al lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă. Acordul Asociației
Europene a Liberului Schimb a fost ulterior actualizat continuu, inclusiv cu privire la dispozițiile

66
Acordul privind Spațiul Economic European,
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:21994A0103(01).
27
Acordului privind libera circulație a persoanelor între Elveția și Uniunea Europeană intrat în
vigoare la 1 iunie 200267 iar mai târziu adaptat cu și cu partea privind securitatea socială din 1
ianuarie 2016.68
Elveția a participat la negocieri și a semnat Acordul privind Spațiul Economic European
la data de 2 mai 1992 iar câteva zile mai târziu, la data de 22 mai 1992, a depus și o cerere de
aderare la Uniunea Europeană. Urmare a rezultatului votului negativ dat de 50,3% din poporul
elvețian chemat să se pronunțe la referendumul din data de 22 decembrie 1992 asupra aderării la
SEE, guvernul elvețian s-a retras din procedurile de aderare atât la SEE cât și la UE.69 Elveția a
rămas membră a Asociației Europene a Liberului Schimb dar nu este membră nici a Spațiului
Economic European și nici a Uniunii Europene. Elveția a ales să stabilească relațiile cu Uniunea
Europeană prin încheierea de acorduri bilaterale. Dintre acestea Acordul Bilateral privind libera
circulație a persoanelor a fost încheiat cu Uniunea Europeană și statele membre ale Uniunii din
acel moment la data de 21 iunie 1999 și a fost extins de fiecare dată cu privire la statele membre
ale Uniunii Europene care au aderat ulterior. Acordul AELS a fost ulterior actualizat continuu,
inclusiv cu privire la dispozițiile Acordului privind libera circulație a persoanelor între Elveția și
Uniunea Europeana intrat în vigoare la 1 iunie 200270 iar mai târziu adaptat cu și cu partea
privind securitatea socială din 1 ianuarie 2016.71 Ca si membru AELS Elveția are statut de
observator în pilonul AELS din SEE, putând urmări în mod direct dezvoltarea legislației SEE și
a Uniunii.
Puterea judecătorească este exercitata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru
acțiunile exercitate împotriva statelor Uniunii și Curtea de Justiție a Asociației Europene a

67
La 1 iunie 2002, a intrat în vigoare acordul din 21 iunie 1999 între Confederația Elvețiană, pe de o parte, și
Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor (Acordul
privind libera circulație a persoanelor, FZA; SR 0.142.112.681).
68
Dr. Sabine Jenni, Eine kurze Geschichte der europäischen Integration der EFTA-Staaten Povestea integrării
europene a statelor AELS, Soziale Sicherheit, Bundesamts für Sozialversicherungen (BSV) CHSS Nr. 2 ⁄ iunie
2016.
Kati Fréchelin, EFTA-Übereinkommen, Aktualisierungen bei der sozialen Sicherheit Bundesamts für
Sozialversicherungen (BSV) Acordul EFTA, Actualizarea la securitatea sociala / CHSS Nr. 2 ⁄ iunie 2016.
69
Rezultatul Referendumului din Elveția din data de 6.12.1992 privind SEE, participare la vot 78,73%,
https://www.bk.admin.ch/ch/d/pore/va/19921206/index.html .
Da Nu % Da % Nu

Participanți 1'762'872 1'786'708 49.7 50.3

70
La 1 iunie 2002, a intrat în vigoare acordul din 21 iunie 1999 între Confederația Elvețiană, pe de o parte, și
Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor (Acordul
privind libera circulație a persoanelor, FZA; SR 0.142.112.681).
71
Dr. Sabine Jenni, Eine kurze Geschichte der europäischen Integration der EFTA-Staaten, Soziale Sicherheit
(Povestea integrării europene a statelor AELS, securitatea sociala), Bundesamts für Sozialversicherungen (BSV),
CHSS Nr. 2 ⁄ iunie 2016.
Kati Fréchelin, EFTA-Übereinkommen, Aktualisierungen bei der sozialen Sicherheit, (Acordul EFTA, Actualizarea
la securitatea sociala), Bundesamts für Sozialversicherungen (BSV), CHSS Nr. 2 ⁄ iunie 2016.
28
Liberului Schimb înființată în 1994 la Luxemburg pentru acțiunile împotriva statelor AELS. Cu
privire la normele care urmează să fie aplicate de Curtea AELS s-a susținut, în interpretarea
dispozițiilor art. 6 din Acordul SEE, care sunt identice în esență cu normele corespunzătoare din
Tratatul CE și actele adoptate în aplicarea acestuia, că normele aplicate de Curtea AESL trebuie
să fie în concordanță cu dispozițiile relevante din hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene
pronunțate anterior datei semnării Acordului privind Spațiul Economic European.72
Considerăm că acest acord a reprezentat la momentul respectiv cea mai bună variantă
pentru statele care nu erau sigure dacă doresc să devină membre ale Comunităților Europene /
Uniunii Europene, de a participa la piața interna și de a profita de avantajele economice ale
Uniunii. Așa se explica faptul că pe parcursul derulării acestui acord o parte din state, printre
care si regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-au retras din AELS pentru a deveni
membre ale Comunităților, respectiv ale Uniunii Europene, și prin urmare poate constitui in
continuare o opțiune pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord revenirea ca si
membru al AELS.
Capitolul șase prezinta cronologic modul în care s-a ajuns la exercitarea dreptului la
libera circulație a persoanelor în cadrul Spațiului Schengen, de la Acordul Schengen, Convenția
de punere în aplicare a Acordului Schengen și Tratatul de la Amsterdam, pana la încorporarea
acquis-ului Schengen în cadrul juridic al Uniunii Europene, și cazurile relevante din
jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Aflat pe teritoriul Luxemburgului, la granița dintre Luxemburg, Franța și Germania,
localitatea Schengen a devenit faimoasă prin semnarea aici la data de 14 iunie 1985 a unui Acord
între Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda73 prin care s-a stabilit să renunțe treptat la
controlul de la frontierele interne, comune astfel încât cetățenii statelor semnatare să poată să
circule liber, fără controlul actelor de identitate la frontierele interne dintre aceste state. 74 Deși
toate statele semnatare sunt state membre fondatoare ale UE, au semnat acest acord ca și state
suverane care încheie împreuna un tratat internațional multilateral, fără ca acest tratat să fie

72
Carl Baudenbacher, The Fundamental Principles of EEA Law, (Principiile Fundamentale ale legislației SEE),
Springer, Cham, Switzerland 2017, p.24.
Acordul privind Spațiul Economic European, OJ L 1, 3.1.1994, p. 3–522, Art. 6: Fără a aduce atingere evoluțiilor
viitoare ale jurisprudenței, dispozițiile prezentului acord, în măsura în care sunt identice din punctul de vedere al
conținutului cu normele corespondente din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și Tratatul de
instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, precum și cu actele adoptate în aplicarea acestor două
tratate, se interpretează, în cadrul punerii lor în aplicare, în conformitate cu hotărârile pertinente ale Curții de Justiție
a Comunităților Europene emise înainte de data semnării prezentului acord.
73
Belgia, Olanda, Luxemburg formau deja Uniunea Vamala Benelux semnata in 1944 și intrata in vigoare in 1960.
74
Acordul din 14 iunie 1985 între guvernele statelor uniunii economice Benelux, al Republicii Federale Germania și
al Republicii Franceze privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, încheiat la Schengen, la 14
iunie 1985, Publicat in Brosura din 14 iunie 1985, de Comunitatea Economica Europeana,
http://www.monitoruljuridic.ro/.
29
guvernat de dreptul Uniunii.75 Cinci ani mai târziu, în 1990 aceleași state semnează Convenția de
aplicare a Acordului Schengen din 1985, Convenție care a intrat în vigoare în 1995.76
Spațiul creat de statele semnatare care au eliminat frontierele interne dintre țările lor a
fost denumit Spațiul Schengen. Acordului și Convenției încheiate la Schengen li s-au adăugat
ulterior și alte acte normative pentru punerea în aplicare a obiectivelor stabilite de Convenție
formând așa-zisul acquis Schengen. La Convenția de aplicare a Acordului Schengen au aderat
ulterior și alte state membre ale UE, tot ca și state suverane, Italia (în 1990), Spania și Portugalia
(în 1991), Grecia (în 1992), Austria (în 1995), Danemarca, Finlanda și Suedia (în 1996), Cehia,
Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia, Ungaria (în 2007) contribuind
astfel la extinderea Spațiului Schengen.77 Concomitent au aderat la Convenția Schengen și state
care nu sunt membre ale Uniunii Europene și anume Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein.
Islanda și Norvegia78 s-au asociat Acordului Schengen la data de 19 decembrie 1996 având
dreptul de a face propuneri și a exprima opinii, fără a avea drept de vot și au aplicat acquis-ului
Schengen începând cu 25 martie 2001. Un alt acord a fost încheiat pentru ca Islanda și Norvegia
să-și stabilească relațiile în acest domeniu și cu Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord. Elveția a semnat acordul cu UE privind participarea la Spațiul Schengen la data
de 26 octombrie 2004 cu același statut de țară asociată ca și Norvegia și Islanda și l-a aplicat
începând cu 12 decembrie 200879. La data de 28 februarie 2008 a fost semnat și de către
principatul Liechtenstein un protocol de aderare la Spațiul Schengen pus în aplicare din 19
decembrie 2011.80
În prezent Spațiul Schengen este format din 26 de state dintre care 22 sunt state membre
ale UE iar celelalte patru sunt, poate nu chiar întâmplător, chiar statele membre ale AELS.81
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Irlanda nu aderat la Tratatul Schengen
întrucât și-au dorit să păstreze controlul granițelor însă au înțeles să participe în cadrul Schengen

75
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic București, 2016, p 51.
76
Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea
Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor
la frontierele comune, JO L 239, 22.9.2000, p. 19-62.
77
semnate cu Italia (la Paris la 27 noiembrie 1990), Spania și Portugalia (la Bonn la 25 iunie 1991), Grecia (la
Madrid la 6 noiembrie 1992), Austria (la Bruxelles la 28 aprilie 1995) și Danemarca, Finlanda și Suedia (la
Luxemburg la 19 decembrie 1996).
78
Islanda, Norvegia, Danemarca, Finlanda și Suedia au format și Uniunea Nordica a Pașapoartelor, care de
asemenea au eliminat controlul frontierelor interne.
79
Acord între Confederația Elvețiană, Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană privind asocierea acestei țări
cu implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen din 26 octombrie 2004, in vigoare din 1 martie
2008 J O L 53 din 27.2.2008, https://www.admin.ch/opc/de/european-union/international-agreements/008.html.
80
Spațiul Schengen și cooperarea, Legislația UE-Sinteze, https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Al33020.
81
din UE: Austria, Belgia, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Spania, Finlanda Franța,
Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Suedia, Slovenia și
Slovacia; din afara UE: Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
30
la cooperarea judiciară și polițienească, lupta împotriva stupefiantelor și la sistemul informatic
SIS82.
Țările aderate mai recent la Uniunea Europeană, Bulgaria, România83 și Croația precum și Cipru
se așteaptă să devina membre ale Spațiului Schengen în momentul în care vor întruni condițiile
de aderare referitoare la controlul frontierelor, acordarea vizelor, protecția datelor și cooperarea
judiciară internațională. Până atunci cetățenii țărilor UE care nu fac parte din Spațiul Schengen
vor fi supuși controlului actelor de identitate de câte ori vor părăsi granițele țărilor lor.84
Observând aceasta cronologie putem concluziona că spațiul de aplicare a liberei
circulații a persoanelor conform acordului Schengen, respectiv Spațiul Schengen, deși inițial a
reprezentat o parte din spațiul Uniunii Europene, în prezent excede spațiul Uniunii fără să îl
includă. Prin urmare Spațiul Schengen reprezintă un spațiu independent pe teritoriul căruia este
aplicabil acquis-ul Schengen integrat și dezvoltat mai târziu de Uniune, fără ca Spațiul
Schengen să se identifice cu Spațiul Uniunii Europene.
Structurata pe două părți cu privire la durata de îndeplinire a obiectivelor agreate de
comun acord, Acordul Schengen prevede în Titlul I măsurile aplicabile în termen scurt, respectiv
în domeniile supravegherii vizuale a punctelor de frontiera interne, viza comună, coordonarea
activităților polițienești, renunțarea la controalele transporturilor de mărfuri, iar în Titlul II
măsurile aplicabile pe termen lung cu privire la circulația persoanelor și a mărfurilor, fără control
vamal la punctele de trecere a frontierelor interne, lupta comună împotriva infracționalității
transfrontaliere, armonizarea politicilor naționale și formularea de inițiative comune în cadrul
Comunității Europene în legătură cu aceste aspecte.85
Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului Uniunii Europene și a Tratatelor de
instituire a Comunităților Europene a fost semnat de reprezentanții statelor membre, la data de 2
octombrie 1997 și a intrat în vigoare doi ani mai târziu, la data de 1 mai 1999. 86 Elementul
central al Tratatului l-a constituit instituirea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în
interiorul Uniunii Europene iar printr-un Protocol anexat Tratatului s-a stabilit că toate normele
care constituie acquis-ul Schengen sunt încorporate în cadrul legislativ și instituțional al

82
Decizia consiliului2004/926/CE din 22 decembrie 2004, privind punerea în aplicare a unor părți din acquis-ul
Schengen de către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, JO L 395/70.
Decizia nr. 192/2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen, JO
L 337, 11.12.2012, p. 48.
83
Raportul Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din 9.11.2018 referitor la aplicarea integrală a
dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și în România: eliminarea controalelor la frontierele interne terestre,
maritime și aeriene PE 623.658v02-00, A8-0365/2018,
https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2018-0365_RO.html.
84
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Irlanda, Bulgaria, Cipru, Croația și România.
85
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2016, p. 53-54.
86
Tratatul de la Amsterdam, JO C 340, 10.11.1997, p. 1-144, anexează protocolul de integrare aquis-ului Schengen
31
Uniunii.87 Anterior prin Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht din 1992 s-a stabilit în art.1
(5) ca și obiectiv "menținerea și dezvoltarea în continuare a Uniunii ca spațiu de libertate,
securitate și justiție, care, combinat cu măsuri adecvate în ceea ce privește controalele la
frontierele externe, azilul, imigrația și prevenirea și lupta împotriva criminalității, garantează
libera circulație a persoanelor", ajungând-se ulterior ca prin Tratatul de la Lisabona din 2007 să
se afirme ca: „Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea
drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale statelor
membre”88, expresie a faptului că obiectivul propus a fost realizat.89
Din analiza tuturor acestor instrumente de bază care reglementează Spațiul Schengen
constatăm că toate se subordonează ideii de securitate și de cooperare a statelor în vederea
realizării spațiului de libertate, securitate și justiție. Acest lucru a adus și critici din partea unor
autori care au apreciat Acordul Schengen ca o păcăleală a cetățenilor care sub premisa asigurării
unei libere circulații a persoanelor urmărește de fapt crearea unui regim polițienesc, sub premisa
asigurării siguranței persoanei facilitează importul de infractori din țările cu infracționalitate mai
mare către cele cu infracționalitate mai redusa, iar sub premisa schimbului de informații va fi
afectată sfera privată a persoanelor inclusiv sub aspectul politicii de taxe și a secretului bancar. 90
În susținerea acestei idei autorul l-a citat pe Benjamin Franklin, care a spus „cine schimba
libertatea pe siguranța, nu merita nici libertate nici siguranța”.91 Concluzia noastră este ca
Spațiul de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene a fost creat în primul rând pentru a
asigura libera circulație a persoanelor în condiții de siguranță și securitate pe tot teritoriul
Uniunii. Chiar dacă la început aceasta a fost doar premisa, pe parcurs a evoluat spre ideea de
cooperare dintre state în toate domeniile menite să asigure pe de o parte o aplicare mai eficientă
a principiilor de drept iar pe de altă parte o luptă comună împotriva criminalității.
Capitolul șapte aduce în prim-plan Confederația Elvețiană, stat terț care deși face parte
din Asociația Europeana a Liberului Schimb, s-a abținut sa participe la Spațiul Economic
European și a înțeles sa-și stabilească raporturile cu Uniunea Europeană prin încheierea unui
Acord bilateral privind libera circulație a persoanelor și sa supună respectarea drepturilor
convenite prin Acord, controlului instanțelor interne și nu Curții de Justiție a Uniunii Europene.

87
Protocolul (nr. 19) privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, JO C 326, 26.10.2012.
88
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a
Comunității Europene, JO C 306, 17.12.2007.
89
Felicia Maxim, Aspecte teoretice și practice privind tratatul : izvor principal al dreptului internațional public,
Editura Universul Juridic, București 2012, p. 88.
90
An Krepelka, Beitritt der Schweiz zu den Schengen/Dublin-Abkommen - Eine Betrachtung aus liberaler Sicht,
Laissez-faire Institut, 19. April 2005.
91
Benjamin Franklin: „Anyone who trades liberty for security deserves neither liberty nor security”.
32
 Confederația Elvețiană a rămas neutră atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât
și în privința aderării la tratatele care au stat la baza înființării Uniunii Europene. Elveția a fost
singurul stat care prin referendumul organizat în decembrie 1992, a votat cu 50,3% împotriva
participării la Spațiul Economic European și a ales să stabilească relațiile cu Uniunea Europeană
prin încheierea de acorduri bilaterale. În mod constant poporul elvețian, adept al continuării
politicii de neutralitate, a respins prin referendumurile din iunie 1997 și din martie 2001 și
tratativele de aderare la Uniunea Europeană, cu 74 %, și cu 77 %.
În ceea ce privește libera circulație a persoanelor, după respingerea aderării la SEE în
1992, și al UE în 1997, Confederația Elvețiană a încheiat cu Uniunea Europeană în 1999 un
pachet de șapte acorduri sectoriale, denumite Acorduri bilaterale I, care se referă la domeniile de
bază ale relațiilor de interes cu UE, printre care și libera circulație a persoanelor, alături de
comerț, achizițiile publice, agricultura, transportul aerian și terestru și cercetarea științifică. Un
nou set de acorduri sectoriale, denumite Acorduri bilaterale II, sunt semnate în 2004, incluzând
participarea Elveției la Acordurile Schengen și Dublin, precum și în alte domenii de interes
comun privind comerțul, mediul, și prevenirea fraudei. Astfel începând cu data de 12 decembrie
2008 Elveția a aderat la zona de liberă circulație Schengen prin care s-a eliminat controlul
persoanelor la frontierele dintre statele membre. Cu toata tendința de izolare, statul elvețian a
conștientizat necesitatea și importanța păstrării relațiilor de colaborare cu statele europene,
majoritatea constituite acum în Uniunea Europeană. Elveția a dorit însă ca implementarea
normelor dreptului european în dreptul intern să se facă prin încheierea unor acorduri bilaterale
astfel ca aplicarea normelor europene să poată fi adaptată realităților specifice din Elveția. 92
Dispozițiile Acordului bilateral privind libera circulație dintre Confederația Elvețiană pe de o
parte și Uniunea Europeană și statele membre pe de altă parte au fost extinse de către Elveția și
la cetățenii statelor membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb, Norvegia, Islanda și
Liechtenstein, ca o consecința a Acordului AELS cu Uniunea Europeana privind Spațiul
Economic European din 199293, dar si asupra statelor membre ale Uniunii Europene care au
aderat ulterior. Tot o expresie a încercării de păstrare a echilibrului între protecționismul național
și dorința de aliniere îl constituie și referendumul poporului elvețian din 9 februarie 2014 privind
limitarea imigrației excesive, urmata de solicitarea Elveției de renegociere a Acordului cu
Uniunea Europeană privind libera circulație a persoanelor, prin introducerea de contingente și
reglementarea priorității naționale, propunere care a fost respinsa de Uniune. Urmare a
solicitărilor de renegociere a Acordului privind libera circulație a persoanelor de către partea

92
Astrid Epiney, Beate Metz,Benedikt Pirker, Zur Parallelität der Rechtsentwicklung in der EU und in der Schweiz,
Ein Beitrag zur rechtlichen Tragweite der Bilateralen Abkommen, Dezvoltarea paralela a dreptului in UE și Elveția,
O contributie la sfera juridica a acordurilot bilaterale, Schulthess Verlag, Zürich 2012, s. 95 s.u.
93
Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) din 1 ianuarie 1994, JO L 1, 3.1.1994, p. 3-522.
33
Elvețiană, pentru a realiza introducerea unor clauze care să protejeze piața internă a muncii
elvețiene, respectiv prioritatea la încadrarea în muncă a lucrătorilor de pe piața internă și
limitarea numărului de lucrători din UE prin stabilirea unor contigente, Parlamentului European
a emis la 26 martie 2019 o Recomandare adresată reprezentanților UE privind Acordul-cadru
instituțional dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană în cadrul căreia a prezentat
avantajele raporturilor stabilite între parți în cadrul acordurilor bilaterale, care nu pot fi aplicate
decât împreuna.94
Așa cum era de așteptat Acordul privind libera circulație a persoanelor a stârnit în
doctrina elvețiana opinii contradictorii, făcându-se auzite în același timp aprecieri și critici, una
dintre principalele rețineri referindu-se la faptul că lucrătorii Uniunii Europene vor apela și vor
beneficia de servicii și ajutoare sociale. S-a apreciat pe de o parte că un control al acestei situații
se va putea realiza la nivel național doar printr-o "administrație unitară" și un schimb de date și
informații la nivelul tuturor instituțiilor implicate, cu luarea în considerare și a dispozițiilor
referitoare la protecția datelor cu caracter personal și la nivel european printr-o "politica
europeana de emigrație"95, dar și ca un tratament diferențiat al lucrătorilor europeni aflați în
căutarea unui loc de muncă în Elveția, prin neacordarea ajutoarelor sociale, nu trebuie privita că
având un aspect discriminator.96 Doctrina a adus și aprecieri pozitive referitoare la dispozițiile
acordurilor, precizându-se că Acordul privind dreptul la libera circulație a cetățenilor Uniunii
este „cel mai important acord bilateral sectorial cu cele mai benefice impacte economice pentru
97
Elveția”. Alți doctrinari au apreciat că scopul acordului este, „acordarea de drepturi și
obligații echivalente ca în dreptul comunitar” urmărind să maximizeze paralelismul situației
juridice din interiorul Uniunii, în domeniul de aplicare al liberei circulații a persoanelor cu
Elveția, arătându-se că se poate vorbi de un "paralelism al conceptelor".98 Doctrina juridică
europeana arată că liberul acces la angajare și egalitatea de tratament constituie componente
esențiale din conținutul liberei circulații a forței de muncă, putând fi exercitat în plenitudinea să

94
Recomandarea Parlamentului European din 26 martie 2019 adresată Consiliului, Comisiei și Vicepreședintei
Comisiei/Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind Acordul-cadru
instituțional dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană (2018/2262(INI).
95
Andreas Zünd und Thomas Hugi Yar, Staatliche Leistungen und Aufenthaltsbeendigung unter dem FZA, în
Personenfreizugigkeit und Zugang zu staatlichen Leistungen, Astrid Epiney und Teresia Gordzielik, Schulthess
2015, p. 2010, 2012.
96
Christa Tobler, Auswirkungen einer Übernahme der Unionbürgerrichtlinie für die Schweiz, in
Personenfreizugigkeit und Zugang zu staatlichen Leistungen, Astrid Epiney und Teresia Gordzielik, Schulthess
2015, p. 70.
97
Pustul, Monika, Freizügigkeit der Unionsbürger und das Recht auf Sozialleistungen în der EU und unter dem
Freizügigkeitsabkommen Schweiz-EU, Schulthess 2014, p. 117-120.
98
Astrid Epiney, Tamara Civitella, Die rechtliche Stellung von Unionsbürgern und Drittstaatsangehörigen în der
Schweiz – ein Vergleich ausgewählter Aspekte, Statutul juridic al cetățenilor Uniunii și resortisanților țărilor terțe în
Elveția - O comparație a aspectelor selectate, Anuarul privind dreptul migrației 2007/2008, Jahrbuch für
Migrationsrecht / Annuaire du droit de la migration 2007/2008, Stämpfli Verlag, Bern 2008, pag. 5.
34
numai "dacă este asigurat un tratament egal, în fapt și drept, în ceea ce privește toate aspectele
legate de desfășurarea unei activități salariale".99
În concluzie s-a demonstrat practic, faptul că reglementările prin care s-a prevăzut că în
baza Acordului privind libera circulație a persoanelor, că toți cetățenii statelor membre ale
Uniunii Europene au dreptul să-și stabilească domiciliul și să muncească liber și neîngrădiți în
Elveția, iar în același timp toți cetățenii elvețieni au aceleași drepturi în oricare din țările
membre ale Uniunii, nu sunt ușor aplicabile la o disproporție atât de mare a populației între
cele două părți contractante. Analizând teoretic argumente pozitive cât și opiniile critice
referitoare la Acord, apreciem că indiferent care vor fi prevederile de modificare ale
dispozițiilor din dreptul național, acestea trebuie să țină cont de principiile fundamentale
aplicabile raporturilor de muncă în dreptul internațional, și să nu fie discriminatorii. Concluzia
este că pentru Elveția, o țară mică izolată din cauza politicii de neutralitate, încheierea
Acordului cu EU privind libera circulație a persoanelor în cadrul Acordurilor Bilaterale care
vizează și sectoarele economice, conduce la avantaje economice, politice și sociale cu implicații
în creșterea numărului de locuri de muncă. Un alt aspect pozitiv îl constituie experiența pe care
lucrătorii și specialiștii din Uniunea Europeană o aduc cu ei în Elveția în special în acele
domenii și profesii pentru care Elveției îi lipsesc specialiștii cum ar fi IT și profesiile medicale,
la care se adaugă activitățile sezoniere acoperite în majoritate de muncă lucrătorilor sezonieri
din UE, dar și participarea studenților și a cercetătorilor europeni la proiectele de specializare
și cercetare comună, cu rol important în progresele înregistrate în diferite domenii.
Având ca și element central de noutate al tezei prezentarea Acordului dintre Confederația
Elvețiană pe de o parte și Uniunea Europeană și statele membre pe de alta parte privind libera
circulație a persoanelor, Capitolul opt este dedicat studiului comparativ între drepturile
principale care decurg din libera circulație potrivit acestui Acord, fata de drepturile conferite prin
reglementările din actele normative ale Uniunii Europene.
Analizând comparativ reglementările aplicabile între statele Uniunii și cele care se aplică
în raport cu Elveția, se observa faptul că ambele situații sunt reglementate de acte normative
internaționale peste care se suprapun și reglementările naționale. Astfel dacă la nivelul dreptului
Uniunii Europene dispozițiile vin să completeze și să se implementeze în legislațiile naționale ale
statelor membre, raporturile dintre Uniunea Europeană și Elveția sunt reglementate printr-un
acord bilateral internațional, care la nivelul Elveției este pus în aplicare în baza unor norme
interne stabilite de statul elvețian.

99
Nicolae Voiculescu și Vasile Neagu, Protecția drepturilor lucrătorilor în dreptul internațional și european,
Editura Universitara 2016, pag. 131.
35
 O altă remarcă este că atât între statele membre ale Uniunii Europene cât și la nivelul
relațiilor cu Elveția ca stat terț, aplicarea normelor liberei circulații a persoanelor are la bază
deopotrivă principiul personalității, al teritorialității și al reciprocității. Astfel pentru statele
membre ale Uniunii Europene dispozițiile se aplică doar persoanelor care dețin calitatea de
cetățeni al Uniunii și membrilor de familie ai acestora, în timp ce în raporturile EU cu Elveția se
aplică resortisanților statelor contractante și membrilor lor de familie. În aplicarea principiului
teritorialității, normele interne ale Uniunii Europene se aplică doar pe teritoriul statelor membre
ale Uniunii în timp ce în raporturile reglementate între Uniunea Europeană și Elveția se aplică
extins și la teritoriul Elveției. Efect al reciprocității, drepturile pe care le are un cetățean al
Uniunii pe teritoriul celorlalte state ale Uniunii sunt aceleași cu drepturile pe care le au cetățenii
celorlalte state ale Uniunii pe teritoriul statului al cărui cetățean este. În raporturile UE cu
Elveția, toate drepturile prevăzute de Acord pentru resortisanții UE în Elveția se aplică reciproc
și pentru resortisanții Elveției pe teritoriul tuturor statelor membre UE. Toate aceste drepturi s-au
extins mereu și asupra statelor membre care au aderat mai târziu la Uniunea Europeană.
Continuând analiza comparativa cu privire la întinderea aplicabilității normelor
referitoare la libera circulație a persoanelor pe teritoriul statelor membre cu dispozițiile
Acordului bilateral încheiat între Elveția și EU, constatăm similitudinea drepturilor acordate
referitoare la dreptul de intrare și ieșire dintr-o țara în alta, mobilitatea geografica și
ocupațională, dreptul de ședere de scurtă sau lungă durată și dreptul de a desfășura o activitate
salariată sau independentă. Deosebirea apare însă sub aspectul reglementărilor referitoare la
dreptul de ședere permanentă care este prevăzut între statele membre UE dar nu și în raporturile
cu Elveția. Dreptul de rezidență nu face obiectul Acordului Uniunii cu Elveția, ci este
reglementat doar de Legea federală elvețiană privind străinii și integrarea100, în aceleași condiții
ca și pentru cetățenii statelor terțe.
Tot în cadrul analizei comparative se evidențiază condițiile dreptului de ședere, de a avea
un contract de muncă valabil, de a desfășura activități independente, de a deține resursele
financiare necesare întreținerii și asigurarea de sănătate, prevăzute atât la nivelul statelor membre
ale Uniunii cât și în raport cu Elveția. Spre deosebire însă de prevederile europene care disting
între libera circulație a persoanelor respectiv dreptul la ședere și libera circulație a lucrătorilor
respectiv dreptul de a munci în interiorul Uniunii Europene, dispozițiile care se aplică în
raporturile dintre Elveția și EU privind libera circulație a persoanelor condiționează, cu anumite
excepții, obținerea permisului de ședere pe teritoriul Elveției de existența unui raport de muncă.

100
Legea federala privind străinii și integrarea, Bundesgesetz über die Ausländerinnen und Ausländer und über die
Integration, (AIG) din 16 decembrie 2005, 142.20.
36
 În ceea ce privește ajutoarele sociale, între statele Uniunii, în baza egalității de tratament,
acestea se pot acorda în anumite condiții după 3 luni de ședere, nefiind un motiv de expulzare
potrivit art. 14 alin. 4 și art. 24 alin. 2 ale Directivei UE în timp ce potrivit prevederilor art. 2
alin.1.2. din Anexa 1 a Acordului cu Elveția, nu se acorda ajutoarele sociale.
Tot în raport cu libera circulație sunt reglementate atât între statele Uniunii, cât și în
raport cu Elveția furnizarea transfrontalieră a prestărilor de servicii, recunoașterea reciprocă a
diplomelor, a certificatele profesionale și a profesiilor precum și coordonarea sistemelor de
securitate socială.
La nivelul Uniunii, pornind de la ideea de egalitate a lucrătorilor se stabilește în art. 9 al
Regulamentului nr. 492/2011, dreptul acestora de a primi o locuință sau de a dobândi în
proprietate locuința de care au nevoie. În același sens și ca și o coincidenta tot în art. 9 al Anexei
1, Acordul cu Elveția reglementează dreptul cetățenilor statelor contractante care dețin un drept
de ședere și domiciliul de bază pe teritoriul altui stat contractant, de a dobândi în proprietate
imobile pe teritoriul acestuia.
Statul Elvețian a stabilit norme de punere în aplicare ale Acordului pe teritoriul Elveției
aducând prin dispozițiile acestor norme noi precizări, dar mai ales limitări ale drepturilor
reglementate prin Acord.101 Astfel, la fel ca și în alte legislații interne ale statelor membre102, și
prin reglementările interne elvețiene, în mod succesiv, s-a condiționat acordarea dreptului de
ședere de norma de muncă, nivelul veniturilor, durata contractului de închiriere, acordarea
dreptului de reîntregire familială de nivelul veniturilor și dimensiunea locuinței, dreptul de
rezidență de criteriile de integrare și cunoașterea limbii cantonului.
Concluzia examinării comparative a întinderii dreptului la libera circulație este că atât
in raporturile dintre statele Uniunii Europene cât și in raport cu Elveția, libera circulație
presupune în primul rând interdicția discriminării între cetățenii statelor membre contractante,
iar în al doilea rând o introducere treptată a drepturilor pe care libera circulație le presupune,
diferența constând în faptul ca Elveția nu a preluat normele din Dreptul Uniunii Europene ci
aplica strict doar dispozițiile Acordului încheiat cu Uniunea.
Capitolul noua aduce in prim-plan actuala tema a Brexitului și Acordul de retragere al
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, și propunerea

101
Weisungen VEP. Weisungen und Erläuterungen zur Verordnung über die Einführung des freien
Personenverkehrs, (Instrucțiuni VEP Instrucțiuni și explicații la regulamentul privind punerea în aplicare a liberei
circulații a persoanelor), https://www.sem.admin.ch/sem/de/home/publiservice/weisungen-kreisschreiben/fza.html.
102
Aurora Ciuca, Strangers and Estrangement – a Human Rights View, p.180: condiții de durata, de venituri, de
locuință, taxe, proceduri administrative /Publicata in Antonio Sandu, Ana Caras Frunza, From Theory to Inquiry in
Social Sciences,Volume 149,LUMEN 2014/.
37
modelului Confederației Elvețiene în ideea unui posibil viitor acord al Regatului Unit cu Uniunea
Europeană.
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a participat la negocierile Tratatelor de
instituire a Comunităților Europene dar a devenit membră a Uniunii Europene în 1973103,
beneficiind de scopul care a stat la baza formarii Uniunii Europene, de formare a unei piețe unice
europene, în care este consacrată libera circulație a persoanelor, mărfurilor, capitalurilor și
serviciilor și protecția drepturilor și intereselor resortisanților prin instaurarea unei cetățenii a
Uniunii Europene”.104 Doctrina juridică a constat în decursul relațiilor cu UE, Regatul Unit avut
un "statut particular" prin prisma priorităților politice diferite și a opozițiilor la ideea de
integrare, prin neparticiparea la Spațiul Schengen în privința frontierelor, la Uniunea economică
și monetară sau la rezolvarea crizei refugiaților din 2015105.
Printr-un prim referendum din 5.06.1975 cetățenii Regatului Unit s-au pronunțat cu un
procent de 67% pentru rămânerea în CEE însă prin Referendumul organizat de Regatul Unit la
data de 23 iunie 2016 poporul britanic a votat cu 51,89 % ieșirea Regatului Unit din Uniunea
Europeană – Brexit, ca urmare a nemulțumirilor create de imigrația excesiva. Aceasta situație a
determinat demararea de către reprezentanții britanici a procedurilor de retragere din UE,
demarate prin notificarea intenției de retragere la 29 martie 2017 si finalizate prin semnarea la 24
ianuarie 2020 a Acordului de retragere care a intrat în vigoare la 1 februarie 2020. Potrivit
reglementărilor Acordului de retragere, drepturile reciproce privitoare la libera circulație a
cetățenilor Uniunii și a resortisanților Regatului Unit, și a membrilor de familie ai acestora, se
vor aplica doar pe durata unei perioade de tranziție, până la 31 decembrie 2020, când continuă să
aplice aquis-ul european, data după care nu va mai exista libera circulație în raporturile dintre
părți.
Reglementările privind drepturile relative la libera circulație a persoanelor sunt cuprinse
în Partea a doua intitulata Drepturile cetățenilor și sunt raportate la perioada de tranziție, definită
ca fiind perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acordului de retragere, respectiv 1
februarie 2020 și data de 31 decembrie 2020.106
Relativ la aplicabilitatea Acordului se poate afirma că, în timp ce anumite dispoziții sunt
aplicabile doar pe durata perioadei de tranziție, teritorial se aplică pe teritoriul Regatului Unit,
Gibraltăr, Insulele Anglo-Normande și Insula Man, zonele de suveranitate Akrotiri și Dhekelia în

103
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic București, 2016, p 275.
104
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) / Tratatul de la Maastricht, OJ C 191 , 29/07/1992 P. 0001 - 0110,
11992M/TXT și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene / Tratatul de la Lisabona (versiune consolidată),
OJ C 326, 26.10.2012, p. 47–390 (BG, Document 12012E/TXT.
105
Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panic, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, Bucuresti 2019,
p. 55-56.
106
Idem, art. 126.
38
Cipru, țările și teritoriile de peste mări enumerate în anexa II la TFUE care au relații speciale cu
Regatul Unit iar pe de altă parte pe teritoriul statelor membre ale Uniunii107, iar referitor la
aplicarea personală se aplică cetățenilor Uniunii și resortisanților Regatului Unit care și-au
exercitat dreptul de ședere sau de lucrători transfrontalieri înainte de încheierea perioadei de
tranziție, precum și membrilor de familie, partenerilor atestați și altor categorii cărora le-a fost
recunoscut dreptul pe teritoriul statului gazda108. Acordul definește termenii de membrii de
familie, lucrători frontalieri, stat gazda, statul desfășurării activității, într-o maniera identica
dispozițiilor europene, făcând trimitere la definițiile din TFUE, Directiva 2004/38/CE și
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului.109 La baza reglementărilor referitoare la
drepturile cetățenilor sta recunoașterea principiului european al non-discriminării pe motive de
naționalitate,110 precum și principiul egalității de tratament cu cetățenii statului gazda,
resortisanților Uniunii fiindu-le recunoscute aceleași drepturi mai puțin cel la asistență socială,
care se poate acorda doar după dobândirea dreptului de ședere permanentă.111 Analiza drepturilor
relative la libera circulație a persoanelor la care face referire Acordul, se poate face pe de o parte
sub aspectul drepturilor conferite iar pe de altă parte sub aspectul persoanelor chemate să
beneficieze de aceste drepturi.
Prin Acordul de retragere din 24 ianuarie 2020 au fost stabilite primele reglementări în
ceea ce privește raporturile actuale iar prin încheierea unor viitoare acorduri bilaterale sectoriale,
este posibil ca Regatul Unit să profite în continuare de avantajele raporturilor cu UE, dar de pe
poziția unui stat terț.112
Acordul lasă neacoperită situația exercitării acestor drepturi după parcurgerea
perioadei de tranziție, fapt care ne determina să afirmam că se impune încheierea unui acord
bilateral între aceleași părți, cu privire la modul de exercitare al dreptului la libera circulație a
persoanelor după 31 decembrie 2020. Considerăm că în viitor, pentru ca Regatul Unit să mai
poată profita de avantajele raporturilor cu UE, trebuie să ia în considerare acordarea liberei
circulații a persoanelor iar raportat la aceasta, are după părerea noastră următoarele opțiuni:
1. Revenirea ca membru al Uniunii, care presupune parcurgerea procedurii de aderare
prevăzuta de art. 45 TUE. Aceasta opțiune rămâne teoretic oricând deschisa și este

107
Idem, art. 3.
108
Idem, In sensul definit art. 10 raportat și la disp. Directivei 2004/38/CE.
109
Idem, art. 9.
110
Idem, art. 12.
111
Idem, art. 23.
112
Adam Lazowski, Exercises in Legal Acrobatics, European Papers, The Brexit Transitional Arrangements vol. 2,
no 3, 2017, p. 859.
39
 susținuta și practic de autorii care s-au pronunțat pentru organizarea unui nou referendum
referitor la participarea Regatului Unit la UE.113
2. Aderarea la Asociația Economica a Liberului Schimb (AELS) și prin aceasta revenirea în
Spațiul Economic European (SEE) de pe o poziție din afara UE, poate duce în raporturile
cu UE la o poziție asemănătoare cu cea a Norvegiei sau Islandei. În formularea acestei
opinii trebuie menționat că o dată cu retragerea Regatul Unit in Uniunea Europeană,
acesta părăsește implicit și SEE la care participă în virtutea calității de stat membru al
Uniunii. Dacă Regatul Unit dorește să facă parte în continuare din piața internă, poate
realiza acest lucru doar aderând din nou la AELS, putând deveni ulterior membru al SEE.
Această posibilitate o apreciem ca fiind probabilă doar dacă Regatul Unit va dori să
revină la legislația Uniunii și la controlul jurisdicției Curții de Justiție a Uniunii
Europene.
3. Aderarea la Spațiul Schengen, poate duce în raporturile cu Uniunea la o poziție
asemănătoare cu cea a Norvegiei, Islandei sau Elveției. Aceasta opțiune o considerăm
mai puțin probabilă dat fiind faptul că nu implică nici un fel de avantaje economice și că
deși stat membru al Uniunii, Regatul Unit a ales încă de la început să nu facă parte din
Spațiul Schengen.
4. Semnarea unui nou acord bilateral sau a unui pachet de acorduri bilaterale de către
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe de o parte și Uniunea Europeană și
statele membre pe de altă parte, pentru stabilirea viitoarelor relații după retragerea
Regatului Unit din Uniune. Pornind de la principiile de bază ale dreptului Uniunii
Europene, considerăm că în cadrul acestui acord este implicit necesară și reglementarea
liberei circulații a persoanelor pe lângă celelalte domenii de interes și acest mod de
cooperare poate duce în raporturile cu Uniunea la o poziție asemănătoare cu cea a
Elveției.
Analizând comparativ toate aceste posibilități, apreciem că raportat la situația actuală că pentru
viitoarele relații dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană cel mai potrivit ar fi modelul elvețian,
respectiv încheierea unui acord bilateral sau a unui pachet de acorduri bilaterale, prin care să fie
reglementate pe baze noi, toate domeniile de interes ale ambelor părți. Soluția propusa de noi
încă de la începutul lucrării, este modelul elvețian, respectiv Acordurile Bilaterale prin care statul
elvețian ca și stat terț poate să participe la proiectele și programele Uniunii Europene, lucru care
se poate realiza de Regatul Unit și prin revenirea ca membru al Asociației Europene a Liberului
Schimb.

113
Hosp Gerald, Brexit, Zwischen Wahn und Sinn, NZZ Libro, Schwabe AG, Zürich, 2018, p.17.
40
 În doctrina juridică s-a pus imediat problema ce se întâmpla cu legislația UE, obligatorie
în prezent în Marea Britanie, ca urmare a includerii ei în dreptul național, ajungându-se la
concluzia că Acordul privind retragerea acordă Parlamentului britanic autoritatea de a modifica
la nivel național legile Uniunii Europene, după cum consideră oportun, însă dat fiind acoperirea
legislației Uniunii Europene în sistemul juridic britanic, și faptul că dreptul englez este cea mai
populară lege din contractele internaționale și arbitraj, de trei ori mai utilizat decât dreptul
francez, american sau german, se apreciază că este esențială păstrarea dreptului Uniunii
Europene pentru asigurarea unei securități juridice și pentru a nu-l transforma într-un sistem
juridic incert.114 Alți autori consideră că există dispoziții din dreptul Uniunii Europene, printre
care și cele referitoare la libera circulație a persoanelor, care ar trebui să fie scoase în cel mai
scurt timp din legislația națională.115 La nivelul individului efectul principal îl constituie
pierderea cetățeniei Uniunii cu privire la care doctrina juridică a arătat imediat că Brexit duce la
o formă de pierdere involuntară în masă a cetățeniei Uniunii, impusă unilateral de statul britanic,
fata de toți cetățenii britanici, inclusiv fata de cei 48% dintre ei, care și-au exprimat dorința de a
rămâne cetățeni europeni, iar legalitatea unei astfel de măsuri trebuie pusă din punct de vedere
juridic sub semnul întrebării.116
Părerea noastră cu privire la păstrarea legislației Uniunii în dreptul național britanic
este ca aceasta s-ar justifica în primul rând dacă Regatul Unit se va decide pentru încheierea
acordurilor bilaterale cu Uniunea și care va fi mult mai simplu de abordat având baza legală a
dreptului Uniunii, în timp ce pentru un stat terț și fără raporturi bilaterale, dreptul Uniunii nu
poate să-și găsească justificarea și aplicabilitatea. În ceea ce privește pierderea involuntară a
cetățeniei europene, poate apărea nejustificată dacă ne raportam la individ, mai ales dacă ne
raportăm la acei indivizi care și-au exprimat dorința păstrării cetățeniei Uniunii, însă poate fi
justificata raportat la condițiile care au stat la baza dobândirii ei, și care nu mai subzistă.
Capitolul zece supune atenției acquis-ul Ankara și cadrul legal al liberei circulații a
persoanelor în raport cu Turcia, ca și stat candidat la Uniunea Europeană, dar și practica judiciara
relevanta a Curții de Justiție a Uniunii Europene în raport cu Acquis-ul Ankara.
Puternic zdruncinata de rezultatele primului război mondial, Turcia a manifestat o
politica de neutralitate atât în timpul perioadei interbelice cât și a celui de-al doilea război

114
Emma Coffey, How To Promulgate The Uk's Contractual Choice Of Law Rules To Ensure Stability Post-Brexit,
Cum să promulgăm alegerea contractuală a normelor legale ale Regatului Unit pentru a asigura stabilitatea post-
Brexit? LexisNexis, New York, 15 iunie 2020.
115
Richard Eccles, The European Union (Withdrawal) Act 2018 as amended by the European Union (Withdrawal
Agreement) Act 2020, ianuarie-2020, https://www.twobirds.com/en/news/articles/2018/uk/european-union-
withdrawal-act-2018.
116
Patricia Mindus, European Citizenship after Brexit, Cetatenia Europeana după Brexit, Springer International
Publisching AG, Cham 2017.
41
mondial, devenind în 1952 membră NATO. La data de 31 iulie 1959, la doar patru luni după
semnarea Tratatului de la Roma de instituire a Comunității Economice Europene, Turcia a
aplicat pentru o asociere la CEE iar prin negocierile care au urmat s-au stabilit condițiile cadru
ale acestei asocieri. Deși Turcia a fost marcată în anii care au urmat de perioade de dictatură,
lovituri de stat și guvernări militare care au determinat întreruperea negocierilor, raporturile au
fost reluate de fiecare dată, scopul final fiind aderarea Turciei la Uniunea Europeana. În prezent
Turcia deține statutul oficial de țara candidată la Uniunea Europeană din 1999.
La data de 12 septembrie 1963 s-a semnat la Ankara Acordul de Asociere dintre CEE și
Turcia, prin care s-a stabilit planul de aderare al Turciei la CEE, acordul intrând în vigoare la
data de 1 decembrie 1964.117 Având ca obiectiv de bază stabilirea unei uniuni vamale118, care s-a
finalizat în 1995 prin Decizia nr. 1/95 a Consiliului de Asociere CE-Turcia din 22 decembrie
1995 privind punerea în aplicare a etapei finale a Uniunii Vamale119, Acordul a prevăzut și
înființarea unui Consiliu de Asociere care să stabilească detaliile modului de punere în aplicare a
reglementărilor și a statuat interzicerea discriminării pe motiv de naționalitate.120 Părțile
contractante au convenit cu caracter general și fără a detalia, ca în considerarea articolelor 48-50,
52-56 și 58 din Tratatul de instituire a Comunității să fie asigurată treptat libertatea de circulație
a lucrătorilor și să fie eliminate restricțiile privind libertatea de stabilire.121
Acordul de Asociere nu a cuprins nici un fel de reglementări cu privire la drepturile
derivate din libera circulație a lucrătorilor și nici cu privire la membrii de familie ai lucrătorilor,
însă a inițiat libera circulație a persoanelor între statele membre ale CEE/UE și Turcia,
constituind practic cadrul legal al viitoarelor relații, urmând ca obiectivele stabilite să se
realizeze în timp.122 Acordul de Asociere împreuna cu Protocolul Adițional semnat șapte ani mai
târziu, la data de 23 noiembrie 1970 la Bruxelles si intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1973123
și cu Deciziile Consiliului de Asociere nr. 1/80 privind dezvoltarea asocierii și nr. 3/80 privind

117
Acord de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, JO 217 , 29/12/1964 p.
3687 – 3697.
118
Idem, Art. 3, 4, 5, 10.
119
Decizia nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE-Turcia din 22 decembrie 1995 privind punerea în aplicare a etapei
finale a Uniunii Vamale, Jurnalul Oficial L 035, 13/02/1996 P. 0001 – 0047.
120
Idem, Art. 6; Art.9: Părțile contractante recunosc că, în domeniul de aplicare a acordului și fără a aduce atingere
dispozițiilor speciale care ar putea fi stabilite în conformitate cu articolul 8, orice discriminare pe motiv de
naționalitate este interzisă în conformitate cu principiul prevăzut la articolul 7 din Tratatul de instituire a
Comunității.
121
Idem, Art. 12: Părțile contractante convin să se întemeieze pe articolele 48, 49 și 50 din Tratatul de instituire a
Comunității pentru a realiza treptat libera circulație a lucrătorilor între acestea; Art. 13: Părțile contractante convin
să se întemeieze pe articolele 52-56 și 58 din Tratatul de instituire a Comunității pentru a elimina, în raporturile
dintre acestea, restricțiile privind libertatea de stabilire.
122
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic București, 2016, p 287.
123
Protocol adițional și protocol financiar semnat la 23 noiembrie 1970, anexat la Acordul de instituire a Asocierii
între Comunitatea Economică Europeană și Turcia și cu privire la măsurile care trebuie luate pentru intrarea lor în
vigoare - Act final - Declarații, JO L 293, 29.12.1972, pag. 3-56,
42
aplicarea sistemelor de securitate socială, constituie cadrul legal al liberei circulații a persoanelor
între Turcia si Uniunea Europeana, formând împreuna Acquis-ul Ankara.
Protocolul Adițional cuprinde dispoziții referitoare la dreptul la mobilitate geografică și
profesională a lucrătorilor, dreptul la extinderea permiselor de muncă și de ședere, dreptul la
securitate socială și asigurări de sănătate precum și nondiscriminarea în ceea ce privește
condițiile de muncă și salarizare pentru lucrătorii de naționalitate turcă.124 Cele mai importante
clauze ale protocolului sunt „non-discriminarea”125 care interzice aplicarea unor norme
discriminatorii în ceea ce privește condițiile de muncă și salarizare ale lucrătorilor turci și
„clauza de standstill”126 care interzice părților contractante să introducă între ele orice restricții
noi cu privire la libertatea de stabilire și de a presta servicii. Din clauza standstill se înțelege că
drepturile conferite de acest protocol nu vor mai putea fi restrânse nici prin interpretarea lor și
nici prin alte reglementări, motiv pentru care aceasta clauza a fost invocata de nenumărate ori în
fata Curții de Justiție Europene în susținerea și apărarea dreptului de stabilire.127
Exista autori care consideră că impedimentele actuale ale aderării Turciei la Uniunea
Europeana sunt temerea că aceasta va submina autoritatea franco-germană a Uniunii, dar și
tensiunile din Cipru dar adaugă faptul că în ciuda acestor aspecte, aderarea Turciei va contribui
la o Uniune Europeana mai puternică atât în plan economic cât și politic.128 Se apreciază că „în
caz contrar, relația actuală, cel mai bine caracterizată de expresia „nici împreună, dar nici
separat”, va continua să genereze rezultate neprevăzute.”129
În prezent, potrivit Regulamentul (CE) nr. 539/2001, resortisanții turci sunt supuși
obligației de deținere a vizei la trecerea frontierelor externe ale statelor membre, 130 iar tema
liberei circulații continuă să fie deschisă în cadrul punctelor de negociere aferente procesului de
aderare. Cunoscute sub denumirea de „criteriile de la Copenhaga», îndeplinirea condițiilor de
aderare presupun în primul rând o democrație stabila în cadrul statului de drept, o economie de
piață reala și acceptarea legislației UE.131 Recomandările Comisiei Europene privind Turcia din

124
Idem, Titlul II Circulația persoanelor și serviciilor, Cap.I Lucratorii, Art. 36-42.
125
Idem, Art. 37: Fiecare stat membru acordă lucrătorilor de cetățenie turcă angajați în Comunitate un regim
caracterizat prin absența oricărei discriminări pe motiv de cetățenie față de lucrătorii resortisanți ai celorlalte state
membre ale Comunității în ceea ce privește condițiile de muncă și remunerarea.
126
Idem, Art. 41(1): Părțile contractante se abțin să introducă în relațiile dintre ele noi restricții cu privire la
libertatea de stabilire și libertatea de prestare a serviciilor.
127
Nicholas Rogers, A Practitioner's Guide to the EC-Turkey Association Agreement, Ghid practicant pentru
acordul de asociere CE-Turcia, Editura Kluwer Law International, Haga, 2000, p. 12, p. 27.
128
Ilter Turan, Profesor la Universitatea Bilgi din Istanbul, „Nici împreună dar nici separat“, IER NEWSLETTER
Institutul European din România, București, Anul V Nr. 58, octombrie 2013.
129
Idem.
130
Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror
resortisanți trebuie să dețină viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre și a listei țărilor terțe ai căror
resortisanți sunt exonerați de această obligație, JO L 81, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 97.
131
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic București, 2016, p 288.
43
29 mai 2019 sunt ca Turcia să continue alinierea legislației naționale la acquis-ul UE în
domeniile participării la rețeaua EURES - serviciile europene pentru ocuparea forței de muncă și
în ceea ce privește coordonarea sistemelor de securitate socială.132
Nu se poate să nu observăm că în comparație cu alte state, Turcia parcurge cea mai
lungă durata de timp în procesul de aderare la Uniunea Europeană, lucru determinat pe de o
parte de refuzul de aplicare a Protocolului Adițional la Acordul de Asociere de la Ankara, din
1970 Ciprului iar pe de altă parte de nepreluarea într-o măsură suficienta a acquis-ului Uniunii
în legislația internă. Așa cum se observă din situația prezenta, acquis-ului Ankara rămâne fără
suport practic dacă acquis-ul Uniunii Europene nu va fi agreat.
În capitolul unsprezece este prezentat cadrul legal al liberei circulații a persoanelor în
raport cu statele terțe care nu au încheiat acorduri bilaterale cu Uniunea Europeană, precum și
practica judiciara relevanta a Curții de Justiție a Uniunii Europene în raport cu statele terțe.
În doctrina juridică s-a arătat că definiția "străinului" s-a făcut întotdeauna în mod
negativ, ca "cel care nu este cetățean", care "nu aparține unui grup".133 Pornind de la definiția
cetățeniei Uniunii așa cum este prevăzută de art. 20 din TFUE (ex art. 17 TCE)134 unde se arata
că este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru, se poate defini
„cetățeanul unui stat terț” ca orice persoana care are cetățenia unui stat care nu este membru al
Uniunii Europene. Definiția de cetățean al Uniunii o regăsim în aceeași formă și în art. 2(c) din
recentul Acord de retragere al Regatului Unit din UE.
În consecință resortisanții statelor terțe care nu au încheiat un acord privind libera
circulație a persoanelor cu Uniunea Europeană, nu se bucură de libera circulație a persoanelor pe
teritoriul statelor Uniunii. Lor le poate fi conferit doar dreptul individual la reîntregirea familiei
cu cetățenii Uniunii sau cu resortisanții care beneficiază de libera circulație în baza acordurilor
bilaterale. Pentru resortisanții statelor terțe care nu au încheiat acorduri cu Uniunea Europeană în
privința liberei circulații a persoanelor nu există un act normativ special care să reglementeze
toate aspectele care îi vizează în mod direct, însă sunt relevante în primul rând dispozițiile
Directivei 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei135 și ale Directivei 2003/109/EC

132
Raportul Turcia 2019, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și
Social European și Comitetul Regiunilor, Comunicare 2019 privind politica de extindere a UE, Brussels, 29.5.2019,
SWD(2019) 220 final, https://ec.europa.eu/neighbourhood-enlargement/countries/detailed-country-
information/turkey_en.
133
Aurora Ciuca, Strangers and Estrangement – a Human Rights View; Antonio Sandu, Ana Caras Frunza, From
Theory to Inquiry in Social Sciences,Volume 149,LUMEN 2014, p.180.
134
TFUE, JO 326/47, 26.10.2012, Art. 20 (ex-articolul 17 TCE): (1) Se instituie cetățenia Uniunii. Este cetățean al
Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci
se adaugă acesteia.
135
Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei, JO L 251, 3.10.2003, p. 12–18.
44
privind statutul cetățenilor statelor terțe după o rezidență mai lungă136 sau ale Directivei
2009/50/CE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țările terțe pentru
ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate137. Dispozițiile Directivei 2004/38/CE privind
dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și
membrii familiilor acestora138, sunt relevante pentru resortisanții statelor terțe doar în măsura în
care aceștia sunt membrii de familie ai cetățenilor Uniunii, statut care le conferă dreptul de a
beneficia de libera circulație a persoanelor pe teritoriul statelor membre, în aceleași condiții ca și
cetățenii Uniunii. Alte acte normative aplicabile cetățenilor țărilor terțe in exercitarea liberei
circulații mai sunt Directiva 2011/98/UE privind o procedură unică de solicitare a unui permis
unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul
statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe
teritoriul unui stat membru, Directiva 2014/36/UE privind condițiile de intrare și de ședere a
resortisanților țărilor terțe în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri,
Directiva 2014/66/UE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în
contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii, Directiva 2016/801/UE privind condițiile de
intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională,
servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair.
Concluzia la care se poate ajunge în mod implicit analizând drepturile conferite
resortisanților statelor terțe care nu au încheiat un acord cu privire la libera circulație a
persoanelor cu Uniunea, este că acestor drepturi conferite le corespunde obligația principală de
integrare, ceea ce presupune tocmai exercitarea acestor drepturi. Aceasta implică pentru
resortisanții statelor terțe să-și stabilească reședința și să locuiască efectiv și continuu pe
teritoriul statului în care au dobândit dreptul de ședere, să se integreze în sistemul de învățământ,
să se pregătească profesional sau să exercite o activitate lucrativă salariată sau independentă.
Considerăm că toate aceste drepturi conferite pot fi calificate practic și ca și criterii de integrare
întrucât presupun implicit învățarea sau cunoașterea limbii, a obiceiurilor, a tradițiilor și culturii
statului gazda, apartenența la comunitățile sociale, profesionale și culturale din acest nou stat.
Cea mai importanta concluzie referitoare la drepturile cetățenilor țărilor terțe in
exercitarea dreptului la libera circulație pe teritoriul Uniunii Europene decurge din

136
Directiva 2003/109/EC privind statutul resortisanților statelor terțe care sunt rezidenți pe termen lung, JO L 16,
23.1.2004, p. 44–53.
137
Directiva 2009/50/CE a Consiliului din 25 mai 2009 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din
țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate, JO L 155, 18.6.2009, p. 17-29.
138
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă
circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de
modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE,
72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, OJ L 158, 30.4.2004, p.
77–123.
45
jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, că recunoașterea și acordarea drepturilor
conferite prin reglementările Uniunii cetățenilor țărilor terțe, trebuie să constituie regula
generală iar refuzul exercitării sau îngrădirea acestora trebuie să reprezinte situațiile de
excepție determinate de neîndeplinirea condițiilor care țin de esența acordării dreptului.
Criticile pe care le-am adus reglementarilor din Dreptul Uniunii Europene care creeaza
cadrul legal al liberei circulații pentru cetățenii țărilor terțe, se refera la faptul ca faptul ca nu
este reglementat nici dreptul cetățenilor Uniunii la reîntregirea familiei cu un cetățean al unui
stat terț, pe teritoriul statului membru al căror cetățeni sunt, și nici nu exista un singur act
normativ prin care sa se poată contura clar statutul cetățenilor țărilor terțe, ci sunt reglementate
doar situații juridice distincte într-o multitudine de directive separate. O alta critica vizează
denumirea "Directivei privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre
pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora" care menționează in titlu dreptul de
ședere alături de dreptul la libera circulație, deși este un drept subsecvent, o componentă care
decurge din libera circulație.
Capitolul doisprezece este dedicat cadrului legal al liberei circulații a persoanelor
potrivit legislației naționale române în raport cu legislația europeana și cauzelor din jurisprudența
Curții de Justiție a Uniunii Europene cu relevanta pentru România.
Actuala Constituție a României139 prevede în art. 25 din Titlul II referitor la Drepturile,
libertățile și îndatoririle fundamentale140 și libera circulație ca un drept garantat legal atât în țară
cât și în străinătate, și care se exercita prin mai multe drepturi subsecvente, care sunt dreptul de
alegere a domiciliului sau reședinței în țară, dreptul de a emigra și dreptul de a reveni în țară.
Complementar la această reglementare sunt relevante și dispozițiile art. 20 din Constituție care se
referă la faptul că interpretarea dispozițiilor constituționale privind drepturile și libertățile
cetățenilor se face în concordanță cu Declarația Universala a drepturilor Omului141 și cu pactele
și tratatele internaționale la care România este parte142, și care se aplică cu prioritate în raport cu

139
Constituția României a fost aprobata prin referendumul național din 8.12 1991 și a fost revizuita prin Legea de
revizuire nr. 429/2003 aprobată prin referendumul național din 18-19.10.2003, a intrat in vigoare la data de
29.10.2003, data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.
140
Constituția României, Titlul II. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul II. Drepturile și
libertățile fundamentale, Art. 25 – Libera circulație: (1) Dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, este
garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. (2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și
stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din tară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.
141
Declarația Universala a Drepturilor Omului a fost adoptata de Adunarea generala a ONU prin Rezoluția 217A
(III) din 10.12.1948, semnata de România la 14.12.1955.
142
Cu relevanta cu privire la drepturile fundamentale sunt: Pactul internațional cu privire la drepturile economice,
sociale și culturale și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificate prin Decretul nr.
212/1974, B.Of. nr. 146/20.11.1974, Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ratificate prin
Legea nr. 30/1994, M.Of. nr. 135/13.05.1994.
46
normele din legile interne.143 Prin aceste dispoziții care consacră constituțional principiul „pacta
sunt servanda“, tratatele internaționale semnate de România și ratificate prin lege de către
Parlamentul României sunt încorporate în dreptul intern și se aplică direct ca făcând parte din
legislația națională.144
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate
reprezintă dreptul intern în materia liberei circulații a cetățenilor români pe teritoriul altor state,
stabilind atât condițiile cât și limitările acestui drept.145 Prin urmare categoria de persoane vizată
de aceste norme este formată de toți cetățenii români iar drepturile conferite vizează mai mult
aspectul personal adresându-se cetățenilor români, decât aspectul teritorial de exercitare a
drepturilor pe un anumit teritoriu. Deși aparent teritoriul de exercitare al drepturilor vizate de
prezenta lege îl constituie străinătatea, adică teritoriul oricăror altor state în afara României unde
pot călători sau emigra cetățenii români, în realitate este vizat și teritoriul României atunci când
se face vorbire de dreptul de a reveni oricând în țara.146
OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor
membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației
Elvețiene preia doar parțial din Directiva 2004/38/CE, definiția membrilor de familie, dar omite
partenerii din parteneriatele înregistrate echivalente căsătoriei, pe care legislația română nu le
prevede și nu le recunoaște.147 Precizarea cu privire la membrii de familie are relevanță pentru
situația în care aceștia nu sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii, ai Spațiului Economic
European sau ai Confederației Elvețiene, situație în care ar avea un drept de libera circulație
individual, ca resortisanți ai statelor terțe. Analizând comparativ reglementările Ordonanței
102/2005 din dreptul român intern cu dispozițiile imperative ale Directivei 38/2004 din dreptul

143
Constituția României, Titlul II. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul II. Drepturile și
libertățile fundamentale, Art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului: (1) Dispozițiile constituționale
privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între
pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au
prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai
favorabile.
144
Cristian Ionescu, Corina Adriana Dumitrescu, Constituția României. Comentarii și explicații, Editura C. H. Beck,
București 2017, p. 287.
145
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicata în:
Monitorul Oficial nr. 682 din 29 iulie 2005 - forma consolidata din 20 iulie 2018; a fost modificat și completata prin
ordonanța nr. 5 din 19 ianuarie 2006; legea nr. 50 din 8 martie 2006; rectificarea nr. 248 din 20 iulie 2005;
rectificarea nr. 50 din 8 martie 2006; legea nr. 191 din 16 mai2006; ordonanța de urgență nr. 96 din 29 noiembrie
2006; ordonanța de urgență nr. 126 din 5 noiembrie 2007; legea nr. 115 din 16 mai 2008; ordonanța de urgență nr.
207 din 4 decembrie 2008; legea nr. 264 din 7 iulie 2009; legea nr. 206 din 11 noiembrie 2010; ordonanța de urgență
nr. 82 din 4 decembrie2012; legea nr. 175 din 6 iunie 2013; legea nr. 187 din 24 octombrie 2012; ordonanța de
urgență nr. 41 din 28 iunie 2016; legea nr. 169 din 30 septembrie 2016; legea nr. 1 din 6 ianuarie 2017; legea nr. 17
din 17 martie2017; legea nr. 133 din 18 iunie 2018; Art.1.
146
Idem, Art. 2.
147
Ordonanță de Urgență nr. 102 din 14 iulie 2005 (**republicată**) privind libera circulație pe teritoriul României a
cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației
Elvețiene, Publicat în Monitorul Oficial nr. 774 din 2 noiembrie 2011, Art. 2.
47
Uniunii se constata că ordonanța a preluat toate drepturile subsecvente care decurg din dreptul la
libera circulație a persoanelor prevăzut de dreptul UNIUNII EUROPENE, transpunând-le în
legislația națională iar conform cu normele dispozitive a stabilit procedurile administrative în
exercitarea acestor drepturi, condițiile de restrângere și remediile legale în apărarea lor.
Dispozițiile OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România reprezintă dreptul
intern în materia liberei circulații pentru cetățenii statelor terțe care nu au încheiat un acord
referitor la libera circulație cu Uniunea Europeană.148 Categoria de persoane căreia i se aplică
aceste dispoziții sunt străinii iar spațiul de aplicare îl constituie doar teritoriul României. În
consecință dispozițiile nu sunt aplicabile străinilor aflați în zonele de tranzit din aeroporturi sau
vămi și nici celor care nu debarcă de pe navele sau ambarcațiunile din porturile maritime și
fluviale romanești.
Observam că în legislația națională nu există un act normativ special cu referire la dreptul
la reîntregirea familiei, așa cum este Directiva EU 2003/86/CE întrucât membrilor de familie
care însoțesc sau care se alătură cetățenilor Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a
cetățenilor Confederației Elvețiene le sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 102/2005 privind
libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre, extinse și asupra membrilor
de familie ai acestora. Criticam însă dispozițiile art. 2 din OUG nr. 102/2005, unde termenul de
"cetățean al Uniunii Europene" este definit ca "orice persoană care are cetățenia unuia dintre
statele membre ale Uniunii Europene, altul decât România", excluzând practic cetățenii români
și implicit și membrii de familie ai acestora de la aplicabilitatea normelor acestei ordonanțe.
Aceasta duce implicit la faptul ca membrilor de familie ai cetățenilor români, care sunt cetățeni
ai statelor terțe li se aplică dispozițiile OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România,
indiferent dacă relația de familie a fost deja constituita în afara țării sau urmează să se constituie
pe teritoriul României. Considerăm că o astfel de definiție a cetățeanului Uniunii prin
excluderea cetățenilor români este criticabilă întrucât duce la situații dezavantajoase atât
pentru cetățeanul român exclus de propria lege dintre cetățenii Uniunii, dar mai ales pentru
membrii de familie ai acestora, care nu mai pot profita de beneficiile dispozițiilor legale mai
avantajoase referitoare la "membrii de familie" ai cetățenilor Uniunii ci li se aplica dispozițiile
referitoare la "străini".
Ultimul capitol sintetizează concluziile generale raportat la realitățile actuale, prezinta
cadrul legal actual al restricționării liberei circulații a persoanelor ca urmare a situația create de
pandemia cu COVID-19 și sistematizează criticile și propunerile de lege ferenda, ca și rezultat al
cercetării și analizei științifice.

148
Ordonanță de Urgență nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**)privind regimul străinilor în România**),
Publicat în Monitorul Oficial nr. 421 din 5 iunie 2008.
48
 Bibliografia reflecta faptul ca pentru redactarea tezei s-a realizat o amplă cercetare a
doctrinei de specialitate naționale și europene referitoare la libera circulație a persoanelor în
spațiul Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene
(CJEU, Haga), Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO, Strasbourg), Curții de Justiție
a Asociației Europene a Liberului Schimb (Luxembourg) și a practicii judiciare a instanțelor
naționale, îmbinata cu studiul actelor normative de la înființarea Uniunii și pana la cele mai
recente recomandări de restricționare a liberei circulații.

49
 IV. CONCLUZII GENERALE ALE ANALIZEI ȘTIINȚIFICE
RAPORTAT LA REALITĂȚILE ACTUALE

Scopul cercetării științifice a fost de a prezenta cea mai acuta temă a Uniunii Europene
prin prisma aspectelor mai puțin cunoscute, respectiv de a prezenta modul de exercitare a liberei
circulații a resortisanților Uniunii în raport cu Confederația Elvețiană și Regatul Unit. Acest
lucru nu a fost posibil fără a ne raporta la evoluția în timp a raporturilor dintre aceste state și
Uniunea Europeană, și nici fără a contura cadrul juridic actual, efectele reglementarii liberei
circulații și tendințele viitoarelor raporturi.
Unul dintre principalele efecte ale reglementarii liberei circulații la nivelul Uniunii
Europene îl constituie mutarea cetățenilor statelor cu o situație economica precara, în statele mai
dezvoltate sub aspect economic, fenomen care la rândul sau produce efecte atât la nivelul statelor
cât și la nivelul indivizilor. În cadrul analizei am constatat ca modul în care cetățenii europeni se
vor prevala de dreptul la libera circulație în cadrul Uniunii Europene vor avea în primul rând
efecte directe de ordin economic și social, dar și de ordin politic și legislativ. Scopul principal
apare la nivelul individului, pentru crearea unei situații materiale mai bune dar efectele sunt
vizibile la nivelul macroeconomic al statelor implicând aspecte nu numai de natura economica
dar și socială.
Numeroși autori, mai ales britanici, dar și elvețieni, citați în cadrul lucrării, s-au grăbit să
arate, așa cum apreciem și noi, că libera circulație a persoanelor are și consecințe pozitive și
consecințe negative, atât la nivel de individ, dar și la nivelul statelor. La o analiză concretă se
observă că atât pentru indivizi cât și pentru state, implicațiile au o dimensiune în primul rând
economică, dar și una socială, care se determină una pe alta.
La nivel de individ, care speră în exercitarea dreptului său la libera circulație, la o viață
mai bună în noul stat, este poșibil sa nu apară avantajele economice așteptate, sau sa apară în
timp, iar în funcție de acest aspect individul sa decidă întoarcerea în țara lui, rămânerea în noul
stat sau deplasarea într-un stat nou, influențând astfel și aspectul social. Sub aspect social apar,
mai ales la început, probleme de comunicare din cauza necunoașterii suficiente a limbii, dar și de
integrare în general din cauza mentalităților diferite, la care se adaugă tratamentul diferențiat ca
și "străin" în cadrul noii comunități, atât la locul de muncă, dar și în cadrul relațiilor personale
sau a relațiilor cu autoritățile. Ușor se poate ajunge la situații de exploatare sau de profitare, de
pe urma faptului ca "străinii" nu cunosc limba sau legislația interna și drepturile pe care le au și
sub presiunea acestei situații, a situației economice și a timpului, acceptă munci sub nivelul

50
calificării lor, plătite necorespunzător149. Atât aspectul economic cât și cel social ajung să se
modifice pozitiv în timp la nivelul individului, o dată cu cunoașterea limbii și a integrării în noul
stat, când și posibilitățile de alegere a unei slujbe mai bine remunerate sunt mai mari. În mod
interdependent și simultan, tot ca aspect al laturii sociale, pe măsura integrării în noul stat, apar
probleme de dezrădăcinare, nu se mai folosește limba maternă, nu se mai acordă importanță
tradițiilor, de multe ori se pierde relația cu rudele, prietenii sau chiar cu familia din vechiul stat,
până la pierderea identității naționale. Ne alăturăm și autorilor care vorbesc și de o latură
psihologică sau culturală atunci când se abordează tema efectelor liberei circulații sau a migrației
la nivel de individ.
În ceea ce privește dimensiunea economică pentru state, aceasta este prezenta atât la
nivelul statelor cu o situație economică mai buna, și care se confruntă cu un aflux de lucrători din
celelalte state, cât și la nivelul statelor cu o situație economică mai slabă, care sunt afectate de
plecarea masivă a lucrătorilor și specialiștilor către statele membre mai dezvoltate economic.
Aceste aspecte duc la perturbări pe ambele piețe ale forței de muncă, statele mai dezvoltate ajung
să se confrunte cu o ofertă prea mare de forță de muncă, practicarea salariilor de dumping și
implicit cu creșterea șomajului, în timp ce statele care și-au pierdut propria forța de muncă sunt
nevoite sa o "importe" dinspre statele terțe. Doctrina propune ca și soluție a acestei situații
mobilitatea lucrătorilor prin detașarea muncitorilor în cadrul Uniunii150.
Așa cum este de așteptat, efectele de ordin politic sunt vizibile doar la nivelul statelor, și
se vor concretiza în adaptarea politicilor naționale la noile realități legate de emigrație și nevoia
sau nu de absorbție a lucrătorilor străini pe piețele interne ale forței de muncă. Acestea determină
în cele din urmă efectele de ordin legislativ prin care statele vin să-și adapteze legislațiile
naționale și sa restrângă în limita normelor dispozitive exercitarea dreptului la libera circulație, și
a drepturilor subsecvente acestuia. Se observă așadar cum efectele produse la nivelul statelor,
determinate de nevoile individului, ajung sa se răsfrângă în cele din urma tot asupra indivizilor.
Potrivit Institutului Național de Statistica al României,151 populația țării a scăzut, de la ca.
21.5 milioane în 2005 la sub 19.5 milioane în 2020, ca urmare a părăsirii țării de către cetățenii
care au ales să trăiască într-un alt stat, fapt care ne arată că România se situează în cea de-a doua
categorie de state, afectată de plecarea masiva a forței de munca. Potrivit Raportului OIM 2020
privind migrația152, la nivelul lunii septembrie 2019, ca. 4 milioane de români trăiau în afara

149
Idem, pag. 2017.
150
Nicolae Voiculescu și Vasile Neagu, Protecția drepturilor lucrătorilor în dreptul internațional și European,
Editura Universitara 2016, pag. 216.
151
INS, Institutul National de statistica, România în cifre 2020, p. 12, și grafic indicatori cheie,
https://insse.ro/cms/ro.
152
OMI, Organizatia Internationala pentru Migratie, Word Migration Report 2020, p. 26,
https://publications.iom.int/books/world-migration-report-2020.
51
granițelor țării, ceea ce situează emigrația României, alături de a Germaniei și Poloniei printre
cele mai mari din Europa. Plecând de la aceste date statistice se poate afirma că prin consacrarea
liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, Europa a devenit o Europa a
diasporelor.
Concluzia noastră este că aplicarea principiilor egalității și nediscriminării este deosebit
de dificilă atunci când exista mari diferențieri economice, întrucât factorul economic va prima
întotdeauna și la nivel de individ, și la nivel de stat, și va influența implicit și dimensiunea
socială. Iar efectele sociale la nivelul statelor sunt ilustrate așa cum și este de așteptat, într-un
mod antagonist, în timp ce statele mai dezvoltate economic se suprapopulează, crește șomajul,
scad salariile, crește infracționalitatea, celelalte se depopulează masiv, se pierde echilibrul
raportului între populația din mediul rural și cea de la oraș-cu implicații în abandonarea satelor
întregi, dintre populația activa și cea inactiva-cu implicații și pentru sistemul de asigurări sociale.
O soluție legală a rezolvării acestei situații nu mai poate fi găsita într-o Uniune bazată pe
principiile democrației, egalității și libertății, iar o soluție practică nu ar fi alta decât
dezvoltarea economică a statelor mai slabe, cu implicații în creșterea nivelului de trai al
propriilor cetățeni, care vor deveni mai puțin interesați de exercitarea dreptului la libera
circulație.
Un prim subiect de actualitate al tezei l-a constituit modul de exercitare al dreptului la
libera circulație în raport cu Confederația Elvețiană, urmare a faptului ca după aderarea
României și Bulgariei la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, acest acord a fost extins
și asupra acestora începând cu 1 iunie 2009 - data de la care se aplică și cetățenilor români și
bulgari. Ceea ce este relevant cu privire la acest acord este că spre deosebire de Spațiul Schengen
și Spațiul Economic European unde s-a realizat practic o extindere a aplicabilității dreptului
Uniunii, în cazul Elveției, Acordul Confederației Elvețiene privind libera circulație a
persoanelor este de strictă aplicare și interpretare, urmând a fi aplicabile doar acele dispoziții
din dreptul Uniunii, strict prevăzute de Acord sau la care se face trimitere. Acordul nu prevede
autoritatea Curții de Justiție a Uniunii Europene ci doar faptul că se va ține seama de
jurisprudența anterioară datei semnării și se supune atenției jurisprudența ulterioară.
Un alt subiect de actualitate al tezei l-a reprezentat analiza dispozițiilor privitoare la libera
circulație a persoanelor din recentul Acord de Retragere al Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord din Uniune, semnat la 24 ianuarie 2020 și în urma căruia Regatul Unit a devenit
tot stat terț începând cu 1 februarie 2020, acord care din păcate, după aproape trei ani de
negocieri, își va găsi aplicabilitatea doar pe durata perioadei de tranziție in care se mai aplica
dreptul Uniunii, pana la 31 decembrie 2020. Fără un nou acord care sa reglementeze și relațiile
viitoare, după parcurgerea perioadei de tranziție, dreptul la libera circulație a persoanelor in
52
raport cu Uniunea Europeana se va exercita în condițiile prevăzute pentru statele terțe. Relația
viitoare a Regatului Unit cu Uniunea Europeană este in continuare o situație în curs de
reglementare iar cu privire la acest aspect propunerea noastră a fost exemplul elvețian prin
acordurile bilaterale încheiate în toate domeniile de interes, inclusiv în ceea ce privește libera
circulație a persoanelor, cu sau fără revenirea ca membru al Asociației Europene a Liberului
Schimb.
Cel mai recent subiect referitor la libera circulație a persoanelor, abordat de prezenta
lucrare îl constituie analiza limitării dreptului la libera circulație a persoanelor prin masuri
naționale luate de statele membre ale Uniunii Europene, care au reintrodus controalele
frontierelor interne și au impus interdicții de intrare in țară, in scopul evitării răspândirii
coronavirusului in situația pandemiei care a cuprins toate țările la începutul anului 2020. Efectul
acestor masuri este ca atât cetățenii Uniunii cat si cetățenii țarilor terțe, nu se mai pot deplasa
liber și fără controale în interiorul Uniunii Europene. Aceste masuri nu au afectat persoanele care
dețin un drept legat de ședere pe teritoriul pe care au dobândit acest drept si nici lucrătorii
transfrontalieri pe teritoriul pe care își desfășoară activitatea lucrativa. Analizând normele
europene privitoare la libera circulație a persoanelor in scopul identificării temeiului legal al
acestor restricții, se constata că dispozițiile referitoare la posibilitatea statelor de reintroducere a
controlului frontierelor si de restrângere a dreptului la libera circulație a persoanelor sunt
prezente atât în dreptul primar cat și în dreptul secundar al Uniunii, "justificate de motive de
ordine publică, siguranță publică și sănătate publică".
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene in forma consolidata de Tratatul de la
Lisabona din 2007, prevede pe de o parte abilitatea Parlamentului European și a Consiliul de a
adopta măsuri privind controlul frontierelor153, iar pe de alta parte, cu caracter general,
posibilitatea restricționării dreptului la libera circulație a lucrătorilor pentru "motive de ordine
publică, siguranță publică și sănătate publică"154. Acordul privind Spațiul Economic European
semnat la 2 mai 1992 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, prevede că atât dreptul principal la
libera circulație a salariaților și drepturile secundare referitoare la dreptul de accepta oferte de
muncă, de a se deplasa și de a rămâne pe teritoriul unui stat membru, cât și dreptul de stabilire al
lucrătorilor care desfășoară activități independente, pot fi limitate pentru „motive de ordine
publică, siguranță publică sau sănătate publică”.155 În raport cu statele terțe Decizia nr. 1/80 a

153
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (versiune consolidată), OJ C 326, 26.10.2012, p. 47–
390,, art. 77(ex-art. 62).
154
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (versiune consolidată), OJ C 326, 26.10.2012, p. 47–
390, art. 45(ex-art. 39): „...(3) Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și
sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul...”.
155
Acordul privind SEE, JO L 1, 3.1.1994, p. 3-522, Art. 29 și 32.
53
Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asociației, între Comunitatea
Economică Europeană și Turcia, prevede dreptul prioritar pe piața forței de munca al cetățenilor
turci raportat la cetățenii statelor terțe, egalitate in privința salarizării și a condițiilor de munca,
dar și rezerva limitării acestor drepturi pentru "motive de ordine publică, securitate publică sau
sănătate publică"156. În ceea ce privește Confederația Elvețiană, Acordul privind libera circulație
a persoanelor încheiat cu Uniunea Europeană in 1999, prevede ca drepturile acordate în baza
acestui acord pot fi restricționate numai pe "motive de ordine publică, siguranță publică sau
sănătate publică"157. Tot determinata de pandemia cu Covid-19 și a efectelor pandemiei de
creștere a șomajului și a șomajului tehnic, a fost promovata la Parlamentul Elveției o moțiune
pentru suspendarea temporara a Acordului privind libera circulație a persoanelor încheiat cu
Uniunea Europeană, în scopul protejării forței de muncă elvețiene.158
La nivelul Uniunii Europene, documentul normativ de baza care reglementează controlul
frontierelor159 este Regulamentul 2016/399/UE referitor la Codul Frontierelor Schengen
actualizat, și care acorda prerogativa statelor membre de a reintroducere controlul la toate
frontierele interne în situația excepționala în care există "o amenințare gravă la adresa ordinii
publice sau a securității interne"160. Codul Frontierelor Schengen se aplică statelor membre ale
Uniunii Europene și ale Acordului Schengen, iar persoanele care beneficiază de dreptul la libera
circulație conform dreptului Uniunii sunt pe de o parte cetățenii Uniunii, în sensul definiției data
de art. 20 TFUE și membrii de familie ai acestora în baza Directivei 2004/38/CE iar pe de altă
parte resortisanții și membrii lor de familie din tarile terțe, care au încheiat in acest sens acorduri
bilaterale cu Uniunea Europeana.
În baza dispozițiilor Codului Frontierelor Schengen statele au doua posibilități de
reintroducere a controalelor la frontierele naționale. Pe de o parte se prevede ca și prerogativă a
statelor membre posibilitatea de reintroducere în mod cu totul excepțional a controalelor la
frontierele interne doar în situația în care există o amenințare gravă cu privire la "ordinea publică
sau securitatea națională" a statului respectiv, măsura care trebuie notificată celorlalte state
membre și Comisiei Europene cu indicarea motivelor și măsurilor aferente și poate fi luata pe

156
Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asociației, cu privire la
Acordul de instituire a unei asociații între Comunitatea Economică Europeană și Turcia,
https://silo.tips/download/decision-no-1-80-of-the-association-council-of-19-september-1980-on-the-developm.
157
Acord între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe
de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, OJ L 353, 31.12.2009, p. 71–90, (OJ L 114, 30.4.2002, p. 6–
72, Document 22002A0430(01), Art. 5.
158
Motion für Nationalrat (Motiune pentru Senat) 20.3199/4 mai 2020),
https://www.parlament.ch/de/ratsbetrieb/suche-curia-vista/geschaeft?AffairId=20203199.
159
Regimul de trecere al frontierele UE: Document UE 32016R0399 (sinteza),
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/LSU/?uri=CELEX:32016R0399.
160
Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul
Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) JO L 77,
23.3.2016, p. 1-52, preambul (6) și art. 25.
54
maxim 30 de zile și prelungită până la maxim 6 luni.161 Pe de alta parte, atunci când riscul
vizează întreaga zona Schengen, Consiliului Uniunii Europene, la propunerea Comisiei
Europene, poate emite recomandarea de reintroducere a controalelor frontierelor din întreaga
zonă Schengen, iar durata masurilor poate fi de maxim șase luni și poate fi prelungita de maxim
trei ori.162 Apreciem criticabil faptul ca dispozițiilor Codului Frontierelor Schengen nu se refera
si la motivul de "sănătate publică" pentru justificarea măsurilor de reintroducere a controlului
frontierelor interne, mai ales in condițiile în care acesta a fost motivul de baza al
restricționaților impuse pe perioada pandemiei cu COVID-19 din tot cursul anului 2020.
În situația creată de pandemia cu COVID-19, de la sfârșitul anului 2019, la începutul
anului 2020 aproape toate statele membre au notificat reintroducerea provizorie a controlului
frontierelor naționale ca măsură de protejare a populației împotriva coronavirusului. Tot în acest
context au fost emise la nivelul Uniunii Europene un set de regulamente, directive și linii
directoare care vizează aceasta situația de urgenta, dar si recomandările Comisiei Europene, care
vizează instituirea și ridicarea restricțiilor de călătorie, acordarea vizelor și repatrierea
cetățenilor.163
Alte situații ulterioare anului 2006, după adoptarea a Codului Frontierelor Schengen, care
au determinat luarea măsurilor de reintroducere a controlului frontierelor de stat au fost
determinate de organizarea unor Conferințe, Summit-uri, Ceremonii, Campionate sportive și alte
întruniri cu caracter internațional care au determinat luarea unor măsuri suplimentare de
securitate din partea statelor organizatoare.164
Văzând toate reglementările referitoare la limitările liberei circulații a persoanelor încă de
la prevederile din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene din 1957 și până la
dispozițiile actuale din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene in forma consolidata din
2007, dispoziții a căror aplicabilitate este extinsă în prezent la Spațiul Economic European, s-a
pus problema dacă pentru o exercitare neîngrădita a dreptului la libera circulație ar fi posibila
înlăturarea acestor limitări și restricționări. Exemplul recent de la începutul anului 2020 de
limitare de către majoritatea statelor a dreptului la liberă circulație, prin introducere controalelor
la frontierele de stat și interdicțiile de intrare în tara, în scopul evitării extinderii pandemiei
determinata de virusul COVID-19, confirma faptul ca aceste dispoziții sunt necesare pentru
apărarea ordinii publice și a securității naționale în fiecare stat în parte. Analizând conceptele de

161
Idem, art. 25.
162
Idem, Art.29.
163
Masurile Uniunii Europene privind pandemia de COVID-19,
https://eur-lex.europa.eu/content/news/Covid19.html?locale=ro.
164
Notificările statelor membre cu privire la reintroducerea temporară a controlului frontierei la frontierele interne în
conformitate cu articolele 25 și 28 și următoarele. din Codul frontierelor Schengen, https://ec.europa.eu/home-
affairs/what-we-do/policies/borders-and-visas/schengen/reintroduction-border-control_en.
55
„motive de ordine publica, siguranța publica sau sănătate publica” constatăm că pe de o parte
aplicarea acestora este o prerogativă națională iar pe de altă parte aprecierea acestora este o
apreciere subiectiva a statelor care invocă aceste limitări.
În cadrul activității de cercetare s-au obținut răspunsurile la întrebările care au stat la baza
analizei științifice, s-au identificat inadvertențe și situații nereglementate, s-au adus critici și s-au
formulat propuneri de precizarea a terminologiei si de lege-ferenda.
O prima critica si propunere, rezultat al examinării comparative în mod detaliat a
normelor din dreptul Uniunii cu cele ale Acordurilor încheiate de Uniunea Europeană cu
Confederația Elvețiană sau cu Regatul Unit, a vizat terminologia lipsită de claritate și
consecvență în definirea termenilor de resortisant al unei țari terțe, resortisant al Uniunii,
străin, între care s-au făcut comparații. În acest sens am arătat că potrivit doctrinei juridice
definiția "străinului" s-a făcut întotdeauna în mod negativ, ca "cel care nu este cetățean", care
"nu aparține unui grup".165 În dreptul Uniunii Europene, definirea termenului de „resortisant al
unei țări terțe”, ca "orice persoană care nu este cetățean al Uniunii", așa cum se regăsește în
Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei și Directiva 2003/109/EC privind
statutul cetățenilor statelor terțe care sunt rezidenți pe termen lung, este criticabilă întrucât lasă să
se creadă ca toți cetățenii țărilor terțe ar intra în aceasta categorie. Regulamentul Nr.
862/2007/CE privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale
reiau aceasta definiție dar o completează și cu persoanele apatride, deși potrivit definițiilor
actelor normative anterioare, apatrizii intrau în categoria resortisanților. Apreciem că definițiile
resortisantului unei țari terțe, ca "orice persoană care nu este cetățean al Uniunii" din dreptul
secundar al Uniunii Europene, sunt criticabile întrucât lasă sa se creadă că includ în aceasta
categorie toți cetățenii statelor terțe și apatrizii, indiferent dacă au reședința pe teritoriul Uniunii
sau în afara acestuia. Potrivit Acordului încheiat de Confederația Elvețiană cu Uniunea
Europeană dispozițiile acestuia se aplică resortisanților statelor membre ale Uniunii și Elveției,
iar dispozițiile Acordului de retragere al Regatul Unit din Uniune se aplică cetățenilor Uniunii și
resortisanților Regatului Unit. Prin urmare se impune distincția clara între termenii de cetățean al
Uniunii, cetățean al unui stat terț, resortisant al Uniunii și resortisant al unui stat terț.
În acest sens reluăm considerația că definiția termenului de "resortisant al unei țari terțe"
în cadrul actelor normative ale Uniunii ar trebui sa fie mai clară și să se refere la orice persoană
care are reședința pe teritoriul unui stat membru și care nu este cetățean al Uniunii astfel încât
sa excludă posibilitatea confuziei ca toți cetățenii țărilor terțe fac parte din aceasta categorie. De
asemenea pentru apatrizi ar trebui să se stabilească clar și la fel în toate actele normative din

165
Aurora Ciuca, Strangers and Estrangement – a Human Rights View; Antonio Sandu, Ana Caras Frunza, From
Theory to Inquiry in Social Sciences,Volume 149, Lumen 2014, p.180.
56
dreptul secundar, că nu fac parte din categoria resortisanților țărilor terțe, în pofida definiției
date de Regulamentul (CE) Nr. 862/2007 privind statisticile comunitare din domeniul migrației
și protecției internaționale, unde „resortisant al unei țări terțe înseamnă orice persoană care nu
este cetățean al Uniunii în sensul articolului 17 alineatul (1) din tratat, inclusiv persoanele
apatride".
A doua critica si propunere se refera tot la terminologie si anume la denumirea Directivei
2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru
cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora166. Titlul Directivei lasă să se interpreteze că
dreptul de ședere nu ar fi un drept subsecvent dreptului la libera circulație ci un alt drept
fundamental, la fel ca și dreptul la libera circulație. În realitate dreptul de ședere este o
componentă a dreptului la libera circulație, care împreuna cu celelalte drepturi subsecvente, de
intrare, de ieșire, de rezidență, de reîntregire familiala, de exercitare a unei activități lucrative sau
independente, de studiu, de recunoaștere a diplomelor, calificărilor profesionale și profesiilor,
formează dreptul de liberă circulație.
Propunerea noastră este de înlăturare din titlul directivei a dreptului de ședere iar actul
normativ sa se intituleze Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul
statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.
A treia propunere este rezultatul analizei temeiului juridic și al motivelor restricționării
dreptului la libera circulație a persoanelor prin reintroducerea controlului frontierelor interne ale
statelor membre ale Uniunii Europene și Schengen în vederea protejării populației si a
combaterii extinderii pandemiei de COVID-19. Observăm însă ca in timp ce Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene și Acordurile bilaterale cu statele terțe in privința liberei circulații
a persoanelor (Turcia, Elveția) prevăd posibilitatea restricționării drepturilor pentru "motive de
ordine publică, siguranță publică și sănătate publică", Codul Frontierelor Schengen, prevede ca
si cadrul general al acestor restricționări "o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a
securității interne"167, omițând sa se refere și la sănătatea publică. Întrucât în preambul
Regulamentului este menționat scopul controlului frontierelor pentru a contribui la "combaterea
imigrației ilegale și a traficului de ființe umane, precum și la prevenirea oricărei amenințări la
adresa securității interne, a ordinii publice, a sănătății publice și a relațiilor internaționale ale

166
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă
circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de
modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE,
72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, OJ L 158, 30.4.2004, p.
77–123.
167
Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul
Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), JO L 77,
23.3.2016, p. 1-52, art. 25.
57
statelor membre"168 apreciem criticabila omisiunea "sănătății publice" din dispozițiile referitoare
la Cadru general pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne.
În mod logic propunerea pe care o facem este de completare a cadrului general pentru
reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne, prevăzut in art. 25 din Codul
Frontierelor Schengen, și cu motivul amenințării grave a sănătății publice, mai ales in condițiile
in care restricțiile, care au fost impuse în tot cursul anului 2020, au fost justificate de
împiedicarea extinderii unei pandemii.
A patra propunere a rezultat din studiul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii
Europene referitoare la reîntregirea familiei pentru un cetățean al Uniunii cu un cetățean al unei
țari terțe pe teritoriul statului al cărui cetățean este, și care nu poate avea loc în condițiile stabilite
de dreptul secundar al Uniunii prin prisma reglementărilor referitoare la libera circulație a
persoanelor atunci când nu-si exercita dreptul la libera circulație, ci în baza dreptului primar al
tratatelor ca și cetățean al Uniunii și conform cu dreptul intern al statului al cărui cetățean este.
Prin urmare dreptul Uniunii și-ar putea găsi aici aplicabilitatea doar în situația în care cetățeanul
Uniunii și-ar exercita dreptul la liberă circulație pe teritoriul altui stat membru și cu îndeplinirea
condițiilor prevăzute de dispozițiile tratatelor și directivelor Uniunii. Situația apare atunci când
cetățenii statelor terțe solicita reîntregirea familiei cu copiii lor minori cetățeni ai Uniunii, atunci
când locuiesc împreuna într-unul din statele Uniunii și când este aplicabil dreptul național al
statelor. Observam că în cauza în care Curtea s-a pronunțat în favoare resortisantului statului terț
Zambrano169, acesta asigura întreținerea copilului sau minor cetățean al Uniunii spre deosebire
de cauzele conexate O. și S. împotriva Maahanmuuttovirasto și Maahanmuuttovirasto împotriva
L.170 în care părinții erau dependenți de ajutoare sociale.
Aprecierea noastră este că indiferent de situație, un copil minor nu va putea să-și
exercite drepturile care decurg din calitatea de cetățean al Uniunii, dacă unul sau ambii
părinții, resortisanți ai unor state terțe, sunt obligați să părăsească teritoriul statului al cărui
cetățean este copilul. Și apreciem că aici ar trebui avute în vedere nu numai strict drepturile
care decurg în mod direct din calitatea de cetățean al Uniunii, prevăzute de art. 18-25 TFUE171
ci mai ales drepturile fundamentale ale cetățeanului Uniunii, pe care potrivit art. 67 TFUE172
Uniunea se obligă să le protejeze.

168
Idem, preambul (6).
169
Cauza C-34/09 Ruiz Zambrano
170
Cauza C-356/11 O and S v. Maahanmuuttovirasto and Maahanmuuttovirasto v L.
171
Fise descriptive despre UE, Cetățenii și drepturile lor, FUE Art. 18-25,
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/145/cetatenii-uniunii-si-drepturile-lor.
172
TFUE JO 326/47, 26.10.2012, Articolul 67 (ex articolul 61 TCE și ex-articolul 29 TUE) (1) Uniunea constituie
un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și
tradiții juridice ale statelor membre.
58
 Aceasta situație nu poate decât să ne duca la ideea că ar fi bine-venit ca la nivelul
dreptului Uniunii Europene să fie reglementată situația în care cetățenii Uniunii pot să-și
exercite dreptul de reîntregire familială cu membri de familie care nu dețin cetățenia Uniunii.
Acest lucru s-ar putea face fie prin amendarea Directivei 2003/86 privind dreptul la reîntregirea
familiei173 existente, prin extinderea sferei de aplicare și asupra cetățenilor Uniunii ca și
"susținători", fie prin emiterea unui act normativ nou referitor doar la cetățenii Uniunii. Noile
dispoziții ar trebui să conțină și reglementarea situației în care cetățeanul Uniunii își
reîntregește familia în afara exercitării dreptului la libera circulație pe teritoriul altui stat decât
cel al cărui cetățean este, dar să acopere și situația în care se va exercita acest drept.
Scopul acestui nou act normativ ar fi de a crea un cadru general legal în care dreptul la
reîntregirea familiei poate fi exercitat de către cetățenii Uniunii, și de a determina statele membre
să implementeze în legislațiile naționale acest cadru. În acest mod și țările cu legislații mai rigide
ar fi obligate să preia și să respecte prin legislația națională acest cadru minim și s-ar evita
situația de neconceput ca cetățenii uniunii, minori sau majori să fie împiedicați de absența
normelor de reglementare, să-și exercite drepturile fundamentale, pentru situația în care părinții
sau tutorii acestora care îi au în grija părintească sau în întreținere nu au dobândit dreptul de
ședere în acel stat. Pentru că într-o astfel de situație, alternativele pe care le au la îndemâna
cetățenii Uniunii sunt pe de o parte să părăsească teritoriul statului al căror cetățeni sunt,
împreuna cu cetățenii țarilor terțe, părinți, rude sau tutori, care exercită grija sau întreținerea lor,
aspecte care le încalcă dreptul de cetățean al Uniunii, fie să rămână pe teritoriul statului de
cetățenie și să fie separați de părinții lor, cu consecința de a fi instituționalizați în centre de stat
sau de a fi dați în plasament la familii străine, situație care le încalcă dreptul fundamental la viață
de familie.
În caz contrar se ajunge la situația hilara în care dreptul la reîntregirea familiei recunoscut
resortisanților țărilor terțe, nu este recunoscut și cetățenilor Uniunii sau la situația bizara în care
cetățenilor Uniunii le sunt recunoscute mai multe drepturi pe teritoriul celorlalte state membre, în
exercitarea dreptului la libera circulație, decât pe teritoriul statului al căror cetățeni sunt, care au
legislații naționale mai rigide. Raportat la situațiile în care sunt analizate deopotrivă drepturile
cetățenilor Uniunii și ale cetățenilor statelor terțe cu privire la reîntregirea familiei, apreciem
că drepturile care decurg din calitatea de cetățean al Uniunii, pe de o parte trebuie să aibă un
caracter prioritar, iar pe de altă parte nu pot fi îngrădite în interpretarea drepturilor conferite
resortisanților sau cetățenilor statelor terțe.

173
Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei, JO L 251, 3.10.2003, p. 12–18.
59
 A cincea propunere pe care o facem este tot rezultatul studiului jurisprudenței Curții de
Justiție a Uniunii Europene, sesizând numărul impresionant de cauze referitoare la libera
circulație a persoanelor, atât în interpretarea dispozițiilor Tratatelor ca drept primar cât și în
interpretarea dispozițiilor aferente din Directive și Regulamente ca și drept secundar. În cadrul
acestor hotărâri, cazurile care implica România sunt relativ puține. Situația care ne-a atras atenția
în mod deosebit în cadrul studiului hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la
libera circulație a persoanelor, este tot cea a cetățenilor Uniunii care pe teritoriul statelor ai căror
cetățeni sunt, nu își pot exercita dreptul la reîntregirea familiei cu cetățeni ai statelor terțe,
potrivit normelor imperative din dreptul secundar al Uniunii, ci doar în baza dreptului național al
statelor, de cele mai multe ori mult mai restrictiv decât dreptul Uniunii Europene, și aceasta
situație a fost identificata si in Romania.
În dreptul național român, cetățenii români au fost excluși de la aplicabilitatea
dispozițiilor OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor
membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației
Elvețiene, prin art. 2 care definește cetățeanul Uniunii Europene ca "orice persoană care are
cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene, altul decât România". OUG
102/2005 a transpus în legislația națională dispozițiile imperative ale Directivei 2004/38 privind
libera circulație a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie ai acestora. Rațiunea acestei
excluderi a cetățenilor romani poate fi înțeleasa plecând de la ideea că cetățeanul unui stat
membru nu își exercită dreptul la libera circulație în propria lui țara, însă hotărârea pronunțata de
Curtea de Justiție a Uniunii Europene pronunțata în cazul Coman (2018), ne-a demonstrat că și
acest lucru este posibil. În cazul adus in discuție cetățeanul român a trăit o perioada mai
îndelungata de timp în afara țării într-o țara terță (SUA), s-a mutat într-un stat membru (Belgia)
unde s-a căsătorit și a locuit cu partenerul cetățean al țarii terțe încă o perioada de timp, după
care s-a mutat în România și a solicitat reîntregirea familiei pentru partenerul cetățean terț
(SUA). Cererea a fost respinsa de autoritățile române ca urmare a faptului ca legea română nu
recunoaște căsătoria intre persoanele de același sex. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a
subliniat faptul ca statele nu pot să impună condiții mai stricte decât cele prevăzute de art. 7 (1)
din Directiva 2004/38 referitoare la dreptul de ședere prevăzut pentru membri de familie, că
noțiunea de soț în înțelesul dispoziției Directivei poate să acopere și persoanele de același sex, că
statele sunt libere să recunoască sau nu acest aspect în dreptul național, dar sunt obligate să
aplice dreptul Uniunii.
Apreciem că dacă cetățeanul român nu ar fi fost exclus de la aplicabilitatea dispozițiilor
OUG 102/2005, prin textul ordonanței care prevede ca cetățenii români sunt excluși din
categoria cetățenilor Uniunii, situația reîntregirii familiei acestuia ar fi fost mult mai clară,
60
întrucât ordonanța prevede partenerul - persoana care conviețuiește cu cetățeanul Uniunii, ca si
membru de familie. Legislația națională pe de o parte nu recunoaște partenerii ca și membri de
familie iar pe de altă parte, aplică pentru cetățenii țărilor terțe, care sunt membrii de familie ai
cetățenilor români, OUG 194/202 privind regimul străinilor, unde intra în categoria de "străini"
și nu de "membrii de familie ai unui cetățean al Uniunii". Opinia noastră este ca prin excluderea
cetățenilor români de la aplicabilitatea OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul
României a cetățenilor statelor membre, au rămas practic nereglementate drepturile membrilor
de familie ai cetățenilor români, în sens extins asupra tuturor categoriilor de persoane prevăzute
de dreptul Uniunii, care prevede și partenerii. În mod logic propunerea pe care o facem este de
a introduce și cetățenii romani între categoriile de persoane cărora le sunt aplicabile
dispozițiilor OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor
membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației
Elvețiene, pentru a nu avea o situație mai dezavantajoasa decât cetățenii celorlalte state
membre, atunci când se pune problema reîntregirii familiei.
A șasea propunere de lege ferenda a fost rezultatul analizei jurisprudenței Curții de
Justiție a Uniunii Europene, la sesizarea instanțelor române. Analizând cererile instanțelor
române de pronunțare a unor hotărâri preliminare de către Curte, am constatat că în pofida
caracterului obligatoriu al hotărârilor Curții pentru cauzele similare, instanțele române au sesizat
Curtea simultan, cu litigii identice, care nu prezentau nici un element de diferențiere care sa
poată duce la o soluție diferita din partea Curții. Astfel în cursul anului 2010 au fost noua sesizări
cu privire la "taxa de poluare auto cu ocazia primei înmatriculări", toate soluționate in același
mod si cu aceleași argumente.174 Propunerea care vine în mod necesar ar fi ca instanțele sa
verifice înainte de sesizarea Curții dacă nu se află pe rol o cauza identică, și în scop de
economie juridică, dar și de celeritate a Curții, sa se abțină sa sesizeze Curtea de Justiție a
Uniunii Europene cu cauze absolut identice. Însă pentru ca instanțele naționale sa poată sa
suspende cauza naționala până la soluționarea cauzei identice aflate pe rolul Curții de Justiție a
Uniunii Europene este necesară o modificare a dispozițiilor Codului de procedura civilă din art.
412(7)175 care în acest moment prevăd posibilitatea de suspendare doar pentru cauzele cu care a
fost sesizată in mod direct Curtea. Propunerea noastră ar fi ca prin modificarea art. 412(7) din
Codul de procedura civila, instanța sa poată suspenda cauza și până la soluționarea cauzei
identice sau asemănătoare aflata deja pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

174
Șandru Mihai, Banu Mihai, Călin Dragoș, Trimiterile Preliminare ale Instanțelor din România la CJUE,
Culegere Adnotată de Jurisprudență (2007-2013), Volumul I, Editura Universitară, Bucuresti, 2014.
175
CPP art. 412 alin. 1 pct. 7: „judecarea cauzelor se suspendă de drept în cazul în care în care instanţa formulează
o cerere de pronunţare a unei a unei hotărâri preliminare adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit
prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană”.
61
 Concluzia generală a lucrării este că, prevăzut de legislație ca și drept, dar analizat de
doctrină ca și libertate fundamentală a omului, dreptul la libera circulație a persoanelor oferă
cetățenilor Uniunii, dreptul de a putea sa să se deplaseze liber, să trăiască, să studieze sau să-și
exercite profesia acolo unde doresc. Plecând de la aplicabilitatea Acquis-ului Uniunii Europene
s-a constatat că teritoriul de exercitare al dreptului la libera circulație al cetățeanului european
excede teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene fiind extins și asupra teritoriilor statelor
terțe cu care Uniunea a încheiat acorduri privind libera circulație a persoanelor. În acest context
internațional politic, social și economic în care toate persoanele doresc să se miște liber, să
circule nestingherit și neîngrădit, sa emigreze sau să lucreze într-un alt stat decât cel în care s-au
născut, am prezentat modul în care se poate exercita acest drept și în raport cu țările care nu sunt
membre ale Uniunii Europene, în special în raport cu Confederația Elvețiană și cu recentul retras
Regat Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
„Nothing is agreed until everything is agreed”176 a fost sintagma lansata pe parcursul
negocierilor pentru semnarea Acordului de retragere al Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, care stabilește normele aplicabile pe durata perioadei
de tranziție, respectiv începând cu 1 februarie 2020 și până la data de 31 decembrie 2020. O dată
cu semnarea și intrarea în vigoare a acestui acord după aproape trei ani de negocieri, putem
afirma „everything is agreed but nothing is agreed”177 fapt care ne determină sa promovăm și sa
susținem exemplul Elveției, ca un posibil model și pentru viitoarele relații, încă nereglementate,
ale Regatului Unit cu Uniunea Europeană, în special în ceea ce privește libera circulație a
persoanelor.
În concluzie se poate aprecia că tema liberei circulații a persoanelor în cadrul Uniunii
Europene atât ca drept al cetățeanului european consacrat în Tratatele Uniunii Europene, cât și
ca libertate fundamentala a omului consacrată în Convenția Europeană a Drepturilor Omului a
fost, este și va fi o temă importantă și mereu de actualitate în contextul economic, social, politic
și legislativ european.

176
Recomandarea Comisiei Europene adresata Consiliului European privind progresele in negocierile Brexit,
European Commission recommends to the European Council (Article 50) to find that decisive progress has been
made in Brexit, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_18_6424 (nimic nu este reglementat pana
când totul este reglementat).
177
Totul este reglementat dar nimic nu este reglementat.
62
 V. BIBLIOGRAFIA

Tratate, Cursuri, Monografii

1. Apap Joanna, Freedom of Movement of Persons, (Libera circulație a persoanelor),

Kluwer Law International, Haga - Londra - New York, 2002.
2. Armstrong Kenneth A., Brexit time, - Leaving the EU- why, how and when? (Parașind
EU-de ce, cum și când?) Cambridge Univerșity Press, iunie 2017.
3. Ball Richard, The Legitimacy of the European Union through Legal Rationality – Free
Movements of Third Country Nationals, (Legitimitatea Uniunii Europene prin rațiune
juridică - libera circulație a persoanelor din țările terțe), Routledge Taylor & Francis
Group, London - New York, 2014.
4. Bîrsan Corneliu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole,
Vol. I. Drepturi și libertăți, Editura All Beck, București, 2005.
5. Blitz Brad K., Migration and Freedom, Mobility, Citizenship and Exclușion, (Migrație și
libertate, mobilitate, cetățenie și excludere), Edward Elgar Publishing, Northampton
2014.
6. Blockmans Steven, Brexit, Leaving an international organization – particularities
regarding the legal status of the EU, (Brexit, Părășirea unei organizații internaționale -
particularități privind statutul juridic al UE ), Academy of European Law - Curs Brexit
an External Relations, Brussels, 19-20.03.2018.
7. Booker Christopher, North Richard, The Great Deception: Can the European Union
Survive?, (Marea Deceptie : Poate supraviețui Uniunea Europeană?), Bloomsbury,
London - New York, 2016.
8. Brassche Ulrich, Europäische Integration: Wirtschaft, Euro-Krise, Erweiterung und
Perspektiven, (Integrare europeană: economie, euro-criză, extindere și perspective), DE
Gruyter, Oldenbourg, 2017.
9. Bingham Tom, The Rule of Law, (Statul de drept), Penguin, London, 2011.
10. Broberg Morten, Fenger Niels, Das Vorabentscheidungsverfahren or dem Gerichtshof
der Europäischen Union, (Procedura de pronunțare a unei hotărâri preliminare în fața
Curții de Justiție a Uniunii Europene), Nomos Verlag, Baden-Baden, 2014.
11. Burri Thomas, The Greatest Possible Freedom, Interpretive formulas and their spin în
free movement case law, (Cea mai mare libertate posibilă, formule interpretative și

63
 transformarea lor în jurisprudența liberă a mișcării), Nomos Verlag, Baden-Baden,
2015.
12. Bywater André, Șandru Mihai, Relația Dintre Instanțele Europene – Curtea Europeană
de Justiţie și Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Instanțele Naționale, Proiect
Phare RO 2006.
13. Chirița Radu, Convenția europeana a drepturilor omului. Comentarii și explicații, Vol.
II, Editura C. H. Beck, București, 2007.
14. Ciucă Aurora, Strangers and Estrangement – a Human Rights View, (Străini și
Înstrăinarea - din perspectiva drepturilor omului), Procedia - Social and Behavioral
Sciences, Volumul 149, Oxford, septembrie 2014.
15. Ciucă Valerius M., Ciucă Aurora, Jus naturae et gentium fondements romains du droit
internațional, Laboratoire de Recherche sur l’Industrie et l’Innovation, Univerșité du
Littoral Côte d’Opale, octombrie 2007.
16. Coffey Emma, How To Promulgate The Uk's Contractual Choice Of Law Rules To
Ensure Stability Post-Brexit, (Cum să promulgăm alegerea contractuală a normelor
legale ale Regatului Unit pentru a așigura stabilitatea post-Brexit?), Boston College
Law Review Vol. 61, aprilie 2020.
17. Constantinescu Mihai, Deleanu Ion, Iorgovan Antonie, Muraru Ioan, Constituția
României comentata și adnotata, RA Monitorul Oficial, București 1992.
18. Craig Paul, de Burca Grainne, Dreptul Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București,
2017.
19. Cremona Marise, Thies Anne, The European Court of Justice and External Relations
Law, (Dreptul Curții Europene de Justiție și Relații Externe), Hart Publisching, Oxford
2014.
20. Dienelt Klaus, Freizügigkeit nach der EU-Osterweiterung, (Libera circulație după
extinderea către est a UE), C.H.Beck Verlag, München, 2004.
21. EFTA Court, The EEA and the EFTA Court, Hart Publishing, Oxford and Portland,
Oregon, 2014.
22. Epiney Astrid, Civitella Tamara, Die rechtliche Stellung von Unionsbürgern und
Drittstaatsangehörigen în der Schweiz – ein Vergleich ausgewählter Aspekte, Jahrbuch
für Migrationsrecht / Annuaire du droit de la migration 2007/2008, (Statutul juridic al
cetățenilor Uniunii și resortisanților țărilor terțe în Elveția - O comparație a aspectelor
selectate, Anuarul privind dreptul migrației 2007/2008), Stämpfli Verlag, Berna, 2008.
23. Epiney Astrid, Metz Beate, Pirker Benedikt, Zur Parallelität der Rechtsentwicklung în
der EU und în der Schweiz, Ein Beitrag zur rechtlichen Tragweite der Bilateralen
64
 Abkommen, (Dezvoltarea paralela a dreptului în UE și Elveția, O contributie la sfera
juridică a acordurilot bilaterale), Schulthess Verlag, Zürich, 2012.
24. Eriksen Erik Oddvar, Fossum John Erik, The European Union's Non-Members-
Independence under hegemony?, (Non-membrii Uniunii Europene - Independența sub
hegemonie?), Routledge Taylor & Francis Group, London, 2015.
25. Fabian Gyula, Drept instituțional comunitar, Editura Sfera, Cluj-Napoca 2004.
26. Fuerea Augustin, Dreptul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2016.
27. Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București 2016.
28. Glaser Andreas, Langer Lorenz, Die Verfassungsdynamik der europäischen Integration
und demokratische Partizipation, Erfahrungen und Perspektiven în Österreich und der
Schweiz, (Dinamica Constituțională a Integrării Europene și Participare Democratică,
Experiențe și Perspective în Austria și Elveția), Dike und Nomos Verlag, Baden-Baden și
Facultas Verlag, Wien - Zürich - St. Gallen, 2015.
29. Goldner Lang Iris, From association to accesșion, How free is the free movement of
person în the EU, (De la asociere la acceșiune, Cat de libera este libera circulatie a
persoanelor in UE?), Eleven Internațional Publishing, Haag, 2011.
30. Goodwin Andrew, Brexit and immigration, Oxford Economics, aprilie 2016.
31. Grabitz Eberhard, Hilf Meinhard, Nettesheim Martin, Das Recht der Europäichen Union
(Dreptul Uniunii Europene), C.H.BECK, München, 2017.
32. Hervey Tamara, Cryer Robert, Sokhi-Bulley Bal, Bohm Ali, Research Methodologies în
EU and International Law, (Metodologia de cercetare in Dreptul UE și International),
Hart Publishing, Oxford, 2011.
33. Hosp, Gerald, Brexit, Zwischen Wahn und Șinn, (Brexit, intre nebunie și sens), NZZ
Libro - Schwabe AG, Basel, 2018.
34. Iancu Gheorghe, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București,
2007.
35. Ionescu Cristian, Dumitrescu Corina Adriana, Constituția României. Comentarii și
explicații, Editura C. H. Beck, București, 2017.
36. Ispas Gabriel Liviu, Panic Daniela, Drept institutional al Uniunii Europene, Editura
Hamangiu, București, 2019.
37. Ispas Gabriel Liviu, Uniunea Europeană, Evolutie, Institutii, Mecanisme, Universul
Juridic, București, 2012.
38. Jenni Sabine, Dr., Eine kurze Geschichte der europäischen Integration der EFTA-
Staaten, Soziale Sicherheit, (Povestea integrării europene a statelor AELS, Securitatea
Socială), Bundesamts für Sozialversicherungen, CHSS Nr. 2 ⁄ iunie 2016.
65
39. Kellerbauer Manuel, Von Maastricht bis Nizza, Neuformen differenzierter Integration în
der Europäischen Union, (Noile forme ale integrarii diferentiate in Uniunea Europeana),
Duncker & Humblot, Berlin, 2003.
40. Kern Alexander, Brexit and Financial Regulation, Vortrag (Prelegere), Europa Institut
an der Univerșität Zürich, 12.01.2018.
41. Kern Alexander, Barnard Catherine, Ferran Eilís, Lang Andrew, Moloney Niamh, Brexit
and Financial Services, (Brexit și Serviciile Financiare), Hart Publishing, Oxford, 2018.
Prelegere, Europa Institut Zürich, 12 ianuarie 2018.
42. Kirschner Julia, Grundfreiheiten und nationale Gestaltungsspielräume, (Libertățile
fundamentale și posibiltățile naționale de elaborare), Herbert Utz Verlag, München,
2014.
43. Koutrakos Panos, Shuibhne Niamh Nic, Syrpis Phil, Exceptions from EU Free Movement
Law, (Excepțiile de la legea UE privind libera circulație), Editura Oxford and Portland,
Oregon, 2016.
44. Krepelka Jan, Beitritt der Schweiz zu den Schengen/Dublin-Abkommen - Eine
Betrachtung aus liberaler Șicht, (Intrarea Elvetiei in Acordul Schengen/Dublin - O
prezentare dintr-o viziune liberala), Laissez-faire Institut, 19 aprilie 2005.
45. Kuijper Pieter Jan, Amtenbrink Fabian, Curtin Deirdre, De Witte Bruno, McDonnell
Alison, van den Bogaert Stefaan, Tobler Christa, The Law of the European Union and the
European Communities, (Dreptul Uniunii Europene și al Comunităților Europene),
Kluwer Law International, Haga 2018.
46. Kühnhardt Ludger, Das Demokratieproblem lähmt Europas Einheit (Problema
democrației paralizează unitatea Europei), NZZ Zürich, 22.02.2017.
47. Lazowski Adam, Exercises în Legal Acrobatics:The Brexit Tranșitional Arrangements,
European Papers-A Journal on Law and Integration, vol. 2, 2017.
48. Man Hau-Kit, Renegotiation: Quantitative Analyșis of Immigration and Free Movement,
(Renegocieri RU-UE Analiza cantitativa a imigrației și a liberei circulații, UK-EU ),
ETH Zürich, 2016.
49. Maxim Felicia, Aspecte teoretice și practice privind tratatul : izvor principal al dreptului
internațional public, Editura Universul Juridic, București, 2012.
50. Mindus Patricia, European Citizenship after Brexit, (Cetatenia Europeana după Brexit),
Springer International Publishing AG, Cham, 2017.
51. Muraru Ioan, Tănăsescu Șimina, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, ed. 14,
Editura C.H. Beck, București, 2011.

66
52. Oesch Matthias, Ein Europa-Artikel für die Bundesverfassung, (Un articol despre
Europa în Constitutia federală), NZZ, Zürich, 22.7.2016.
53. O’Neil Aidan QC, Trade relations between the UK and the EU, Brexit an External
Relations, (Relațiile comerciale dintre Marea Britanie și UE, Brexit și relații externe),
Academy of European Law, Brussels, 19-20.03.2018.
54. Oprea Alina, Integrarea europeană și modificarea statutului juridic al străinilor în
statele membre ale Uniunii Europene, Economie și istorie, Editura Academia Română.
Centrul de studii tranșilvane, 2015.
55. Paskalia Vicki, Free Movement, Social Security and Gender în the EU, (Securitatea
Sociala dupa gen in UE), Editura Oxford and Portland, Oregon, 2007.
56. Popescu Andrei, Voiculescu Nicolae, Drept social european, Editura Fundatiei România
de Maine, București, 2003.
57. Pustul Monika, Freizügigkeit der Unionsbürger und das Recht auf Sozialleistungen în
der EU und unter dem Freizügigkeitsabkommen Schweiz-EU, (Libera circulație a
cetățenilor Uniunii și dreptul la securitate sociala în cadrul UE și în temeiul Acordului
de liberă circulație Elveția-UE), Schulthess Verlag, Zürich, 2014.
58. Ranacher Christian, Staudigl Fritz, Einführung în das EU-Recht, Institutionen, Recht und
Politiken der Europäischen Union, (Introducere în Dreptul UE, Instituțiile, Dreptul și
Politicile UE), Ed. Facultas, Innsbruck, 2015.
59. Rogers Nicholas, A Practitioner's Guide to the Ec-Turkey Association Agreement, (Ghid
practicant pentru acordul de asociere Ec-Turcia), Kluwer Law International, Haga,
2000.
60. Sandu Antonio, Ana Caras Frunza, From Theory to Inquiry în Social Sciences, (De la
teorie la anchetă în științe sociale), Volumul 149, Lumen Verlag, Freiburg 2014.
61. Sampson Thomas, Four principles for the UK's Brexit trade negotiations (Patru principii
pentru Regatul Unit în negocierile cu EU), LSE, London, 2016.
62. Schmidt Susanne K., Blauberger Michael, Martinsen Dorte Șindbjerg, Free movement
and equal treatment in an unequal union, (Libera circulatie și egalitatea de tratament
într-o Uniune inegala), Routledge Taylor & Francis Group, London, 2018.
63. Schmidt Susanne K., The European Court of Justice and the Policy Process: The Shadow
of Case Law, (Curtea Europeana de Justitie și procesul politic), Oxford Scholarship,
2018
64. Schwarze Jürgen (Hrsg.), EU-Kommentar, (Dreptul Uniunii Europene-Comentar), Ed.
Nomos, Baden-Baden, 2012.

67
65. Strunz Jan-Henning, Die Freizügigkeit der Personen în der Europäischen Union, (Libera
circulatie a persoanelor in Uniunea Europeana), Lit Verlag, Münster, 2004.
66. Șandru Mihai, Banu Mihai, Călin Dragoș, Trimiterile Preliminare ale Instanțelor din
România la CJUE, Culegere Adnotată de Jurisprudență (2007-2013), Volumul I, Editura
Universitară, București, 2014.
67. Tanuschev Eva, Entwicklung, Stand und Perspektiven eines freien Personenverkehrs în
Europa, (Stadiul și perspectivele liberei circulații a persoanelor in Europa), Peter Lang
Verlag, Frankfurt am Main, 2001.
68. Thürer Daniel, Völkerrecht und Landesrecht, Vortrag über Aktuelle Rechtsentwicklungen
în der Schweiz und auf internaționale Ebene – aufbereitet für die Praxis, (Dreptul
internațional public și Dreptul național, Prelegere despre actuala dezvoltare a sistemului
de drept elvețian și la nivel internațional - pentru practica), Univerșitatea Zürich,
12.08.2016.
69. Tobler Christa, Auswirkungen einer Übernahme der Unionbürgerrichtlinie für die
Schweiz, (Efectele adoptării reglementelor cetățenilor Uniunii pentru Elveția), din
Personenfreizugigkeit und Zugang zu staatlichen Leistungen, (Libera circulatie a
persoanelor și accesul la prestațiile de stat) Schulthess Verlag, Zürich, 2015.
70. Turan Ilter, Nici împreună dar nici separat, IER NEWSLETTER Institutul European din
România, Anul V, Nr. 58, București, octombrie 2013.
71. Van der Mei A.P., Free Movement of Person within the European Community, (Libera
circulație a persoanelor în cadrul Comunității Europene), Hart Publishing, Oxford-
Portland, Oregon, 2003.
72. Voiculescu Nicolae, Protecția internațională a drepturilor omului, Note de curs, Editura
Hamangiu, București, 2017.
73. Voiculescu Nicolae, Berna Maria-Beatrice, Tratat de Drept social internațional și
european, Ed. Universul Juridic, București, 2019.
74. Voiculescu Nicolae, Neagu Vasile, Protecția drepturilor lucrătorilor în dreptul
internațional și european, Editura Universitara, București, 2016.
75. Welfens Paul J. J., Brexit aus Versehen, Europäische Union zwischen Deșintegration und
neuer EU, (Brexit din greșeală, Uniunea Europeană între dezintegrare și o nouă UE),
Springer Fachmedien GmbH, Wiesbaden, 2017.
76. Wessel Ramses A., Legal consequences of Brexit for internațional Agreements concluded
by the EU and its Member States, (Consecințele legale ale Brexit pentru acordurile
internaționale încheiate de UE și statele sale membre), curs Brexit an External Relations,

68
 Academy of European Law, Brussels 19-20.03.2018, Common Market Law Review,
Kluwer Law International, Haga - Londra - New York, 2018.
77. Zünd Andreas, Hugi Yar Thomas, Staatliche Leistungen und Aufenthaltsbeendigung
unter dem FZA, (Prestatiile de stat și condițiile de ședere din Acordul privind libera
circulație), din Epiney Astrid, Gordzielik Tereșia, Personenfreizugigkeit und Zugang zu
staatlichen Leistungen, (Libera circulatie a persoanelor și accesul la prestatiile de stat)
Schulthess Verlag, Zürich, 2015.

Tratate, Convenții, Acorduri, Protocoale

1. Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, Tratatul de la Roma, din 25

martie 1957, Document 11957E/TXT.
2. Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de la Maastricht, OJ C 191.
3. Tratatul de la Amsterdam, JO C 340, 10.11.1997.
4. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a
Tratatului de instituire a Comunității Europene, JO C 306, 17.12.2007.
5. Declarația cu privire la supremație anexata la Actul final al Conferinței
interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie
2007.
6. Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene,
versiune Consolidată, JO 2016/C 202/01.
7. Declarație universala a drepturilor omului, Organizația Națiunilor Unite, Paris, 10
decembrie 1948.
8. Convenția Europeană a Drepturilor Omului a Consiliului Europei din 4.11.1950,
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
9. Carta drepturilor omului.
10. Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactul
internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificate prin Decretul nr.
212/1974, B.Of. nr. 146/20.11.1974.
11. Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ratificate prin Legea
nr. 30/1994, M.Of. nr. 135/13.05.1994.
12. Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
fundamentale.
13. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

69
14. Carta Comunitara a drepturilor sociale ale lucrătorilor, Community Charter of
Fundamental Social Rights of Workers.
15. Convenția de formare a Asociației Europene a Liberului Schimb încheiata la Stockholm
la 4 ianuarie 1960, Stockholm 4. ianuarie 1960, CH 0.632.31.
16. Acordul Schengen, din 14 iunie 1985, Publicat: Broșura din 14 iunie 1985.
17. Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind
eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, JO L 239, 22.9.2000.
18. Codul Frontierelor Schengen, Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European
și al Consiliului din 9 Martie 2016, cu privire la Codul Uniunii Privind Regimul de
Trecere a Frontierelor de către Persoane, JO L77, 23.03.2016.
19. Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) din 1 ianuarie 1994, JO L 1,
3.1.1994, p. 3-522.
20. Convenția de la Haga din 1996 referitoare la aspectele juridice internaționale privind
răspunderea părintească și măsurile de protecție a copilului.
21. Convenția de la Lugano privind competența judiciară și executarea hotărârilor
judecătorești în materie civilă și comercială din 2007 care înlocuiește Convenția de la
Lugano din 1988 și din care fac parte și Elveția, Norvegia și Islanda.
22. Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia,
JO 217 , 29/12/1967.
23. Protocol adițional și protocol financiar semnat la 23 noiembrie 1970, anexat la Acordul
de instituire a Asocierii între Comunitatea Economică Europeană și Turcia și cu privire
la măsurile care trebuie luate pentru intrarea lor în vigoare - Act final - Declarații, JO L
293, 29.12.1972.
24. Agreement between the Member States of the European Coal and Steel Community and
the People's Democratic Republic of Algeria, OJ 1978 L 263.
25. Agreement between the Member States of the European Coal and Steel Community and
the Kingdom of Morocco, OJ 1978 L 264.
26. Agreement between the Member States of the European Coal and Steel Community and
the Republic of Tunisia, OJ 1978 L265.
27. Euro-Mediterranean Agreement establishing an association between the European
Communities and their Member States, of the one part, and the Republic of Tunisia, of
the other part, OJ 1998 L 97.
28. Euro-Mediterranean Agreement establishing an association between the European
Communities and their Member States, of the one part, and the Kingdom of Morocco, of
the other part, OJ 2000 L 70.
70
29. Euro-Mediterranean Agreement establishing an Association between the European
Community and its Member States, of the one part, and the People's Democratic
Republic of Algeria, of the other part, OJ 2005 L 65.
30. Acordul între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și
Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, OJ L
353, 31.12.2009 (OJ L 114, 30.4.2002 Document 22002A0430(01).
31. Acordul între Confederația Elvețiană, Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană
privind asocierea acestei țări cu implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului
Schengen din 26 octombrie 2004, în vigoare din 1 martie 2008 JO L 53 din 27.2.2008.
32. Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind simplificarea
controalelor și formalităților în ceea ce privește transportul mărfurilor și privind
măsurile vamale de securitate, din 25 iunie 2009, JO L 199, 31.7.2009, p. 24.
33. Draft Agreement on the withdrawal of the United Kingdom of Great Britain and
Northern Ireland from the European Union and the European Atomic Energy
Community, 19 March 2018.
34. Draft Agreement on the withdrawal of the United Kingdom of Great Britain and
Northern Ireland from the European Union and the European Atomic Energy
Community, as agreed at negotiators' level on 14 November 2018.
35. Agreement on the withdrawal of the United Kingdom of Great Britain and Northern
Ireland from the European Union and the European Atomic Energy Community, 5
December 2018.
36. Acordul între Confederația Elvețiană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de
Nord privind drepturile cetățenilor rezultate din retragerea Regatului Unit din UE și din
Acordul privind libera circulație a persoanelor, 25 februarie 2019.
37. Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din
Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, JO UE CI 384/1,
12.11.2019 (2019/C 384 I/01).

Directive, Regulamente, Decizii

1. Directiva 64/221/CEE a Consiliului din 25 februarie 1964 privind coordonarea

măsurilor speciale privind circulația și șederea resortisanților străini care sunt
justificate de motive de ordine publică, sau sănătatea publică în sensul dispozițiilor.
2. Directiva 68/360 privind abolirea restricțiilor de circulație și de ședere în cadrul
Comunității pentru lucrătorii din statele membre și familiile acestora.
71
3. Directiva 73/148 privind abolirea restricțiilor de circulație și de ședere în Comunitate
pentru resortisanții statelor membre în ceea ce privește stabilirea și prestarea de servicii.
4. Directiva 75/34 privind dreptul resortisanților unui stat membru de a rămâne pe
teritoriul altui stat membru după ce au desfășurat o activitate independentă.
5. Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 care obligă statele membre să aplice
progresiv principiul egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității
sociale;
6. Directiva 90/364 privind dreptul de rezidență.
7. Directiva 90/365 privind dreptul de ședere pentru angajații și persoanele care
desfășoară activități independente care și-au încetat activitatea profesională.
8. Directiva 92/85/CEE din 19 octombrie 1992 care introduce măsuri menite să
îmbunătățească siguranța și sănătatea la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide,
care au născut de curând sau care alăptează.
9. Directiva 93/96 privind dreptul de ședere pentru studenți.
10. Directiva privind egalitatea rasială (2000/43/CE).
11. Directiva privind egalitatea la încadrarea în muncă (2000/78/CE).
12. Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei, JO L 251, 3.10.2003.
13. Directiva 2003/109/EC privind statutul cetățenilor statelor terțe care sunt rezidenți pe
termen lung, JO L 16, 23.1.2004.
14. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004
privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii
Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr.
1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE,
73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE.
15. Directiva 2004/81/CE privind permisul de ședere eliberat resortisanților țărilor terțe
care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a
imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile competente.
16. Directiva 2004/113/CE din 13 decembrie 2004 care implementează principiul egalității
de tratament între femei și bărbați pentru accesul la bunuri și servicii și furnizarea de
bunuri și servicii.
17. Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului
egalității de șanse și egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare
în muncă și de muncă (reformare).

72
18. Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie
2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru
returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.
19. Directiva 2009/50/CE privind condițiile de intrare și ședere a resortisanților din țările
terțe pentru ocuparea unor locuri de munca înalt calificate.
20. Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a acordului-
cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de
BUȘINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE.
21. Directiva 2010/41/EC din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de
tratament între bărbații și femeile care desfășoară activități independente, inclusiv
agricole, precum și protecția femeilor care desfășoară activități independente, pe durata
sarcinii și a maternității, care abrogă Directiva 86/613/CEE a Consiliului.
22. Directiva 2011/98/UE privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru
resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul
statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere
legală pe teritoriul unui stat membru.
23. Directiva 2014/36/UE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor
terțe în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri.
24. Directiva 2014/54/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014,
privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul
liberei circulații a lucrătorilor.
25. Directiva 2014/66/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014
privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în contextul unui
transfer în cadrul aceleiași companii.
26. Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016
privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare,
studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau
proiecte educaționale și muncă au pair.
27. Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea
regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora
care se deplasează în cadrul Comunității, actualizat.
28. Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei
țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză la trecerea frontierelor externe
ale statelor membre și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această
obligație, JO L 81, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3.
73
29. Regulament privind introducerea treptată a liberei circulații a persoanelor între
Confederația Elvețiană și Uniunea Europeană și statele membre, precum și între statele
membre ale Asociației Europene de Liber Schimb, (Verordnung über die schrittweise
Einführung des freien Personenverkehrs zwischen der Schweizerischen
Eidgenossenschaft und der Europäischen Union und deren Mitgliedstaaten sowie unter
den Mitgliedstaaten der Europäischen Freihandelsassoziation), VEP, SR 142.203 din 22
mai 2002 https://www.sem.admin.ch/sem/de/home/publiservice/weisungen-
kreisschreiben/fza.html
30. Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a
dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la
resortisanții unor țări terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe
motive de cetățenie, OJ L 124, 20.5.2003, Document 32003R0859.
31. Regulamentul (CE) nr. 631/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31
martie 2004 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind
aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii
care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se
deplasează în cadrul Comunității și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de
stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 în ceea ce privește
alinierea drepturilor și șimplificarea procedurilor (Text cu relevanță pentru SEE și pentru
Elveția), Document 32004R0631.
32. Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29
aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (Text cu relevanță
pentru SEE și pentru Elveția), OJ L 166, 30.4.2004, p. 1–123, Document 32004R0883.
33. Regulamentul Consiliului CEE NR. 2007/2004 din 26 octombrie 2004 de instituire a
Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale
statelor membre ale Uniunii Europene.
34. Regulamentul (CE) al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de
instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către
persoane (Codul Frontierelor Schengen), JO L 105, 13.4.2006.
35. Regulamentul Nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20
decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații
Schengen din a doua generație (ȘIS II).
36. Regulamentul (CE) Nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, din 11
iulie 2007, privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției

74
 internaționale și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind
elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini, OJ L 199, 31.7.2007.
37. Regulamentul (CE) NR. 767/2008 al parlamentului european și al Consiliului din 9 iulie
2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele
membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS).
38. Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16
septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 883/2004.
39. Regulamentul (CE) nr. 988/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16
septembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea
sistemelor de securitate socială și de stabilire a conținutului anexelor acestuia (Text cu
relevanță pentru SEE și Elveția), OJ L 284, 30.10.2009.
40. Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5
aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, Text cu relevanță
pentru SEE, JO L 141, 27.5.2011.
41. Decizia nr. 2/76 a Consiliului de asociere în vigoare din 20 decembrie 1976.
42. Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea
asociației, cu privire la Acordul de instituire a unei asociații între Comunitatea
Economică Europeană și Turcia, nepublicata.
43. Decizia nr. 3/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind aplicarea
sistemelor de securitate socială ale statelor membre ale Comunităților Europene
lucrătorilor turci și membrilor familiilor lor, JO C 110, 25.4.1983.
44. Decizia nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE-Turcia din 22 decembrie 1995 privind
punerea în aplicare a etapei finale a Uniunii Vamale, Jurnalul Oficial L 035, 13/02/1996.
45. Decizia Consiliului 1999/435/EC din 20 mai 1999 privind definirea acquis-ului Schengen
în scopul stabilirii, în conformitate cu dispozițiile relevante din Tratatul de instituire a
Comunității Europene și Tratatul privind Uniunea Europeană, a temeiului juridic pentru
fiecare din dispozițiile sau deciziile care constituie acquis-ul, JO L 176, 10.7.1999.
46. Decizia Consiliului 1999/436/CE din 20 mai 1999 de stabilire, în conformitate cu
dispozițiile relevante din Tratatul de instituire a Comunității Europene și din Tratatul
privind Uniunea Europeană, a temeiului juridic pentru fiecare dintre dispozițiile sau
deciziile care constituie acquis-ul Schengen , OJ L 176, 10.7.1999.
47. Decizia nr. 192/2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre
dispozițiile acquis-ului Schengen, JO L 337, 11.12.2012.

75
48. Decizia 2004/512/CE a Consiliului de instituire a Sistemului de Informații privind Vizele
(ȘIV), 2004/512/CE.
49. Decizia Consiliului 2004/926/CE din 22 decembrie 2004, privind punerea în aplicare a
unor părți din acquis-ul Schengen de către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de
Nord, JO L 395/70.
50. Decizia Comitetului Mixt al SEE Nr 158/2007 din 7 decembrie 2007 de modificare a
anexei V (Libera circulație a lucrătorilor) și a anexei VIII (Dreptul de stabilire) la
Acordul SEE, OJ L 124, 8.5.2008, p. 20.
51. Decizia Comitetului Mixt al SEE Nr 52/2012, din 30 martie 2012 de modificare a Anexei
V - privind libera circulație a persoanelor - din Acordul SEE,
52. Decizia nr. 1/2012 a Comitetului mixt instituit în temeiul Acordului dintre Comunitatea
Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de
altă parte, privind libera circulație a persoanelor din 31 martie 2012 (JO 2012, L 103, p.
51), a actualizat Anexa II a Acordului UE-Elveția și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2012,
făcând referire la Regulamentul nr. 883/2004.
53. Decizia Consiliului din 6 decembrie 2012 privind poziția care urmează să fie adoptată în
numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de
stabilire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, privind
adoptarea de dispoziții referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială,
(2012/776/UE).
54. Decizia Comitetului Mixt al SEE Nr 219/2015, din 29 septembrie 2015 de modificare a
Anexei V - privind libera circulație a persoanelor - din Acordul SEE, OJ L 85, 30.3.2017.
55. Decizia Consiliului European adoptată de comun acord cu Regatul Unit din 22 martie
2019 2019/476 JO UE L 80 I/1 22.3.2019.
56. Decizia Consiliului European adoptată de comun acord cu Regatul Unit din 11 aprilie
2019 EUCO XT 20013/19, BXT 38.
57. Decizia Consiliului European adoptată de comun acord cu Regatul Unit din 29
octombrie 2019, JO L 278 1/1.

Legislație Elvețiană

1. Bundesverfassung der Schweizerischen Eidgenossenschaft (Constituția Confederației

Elvețiene) din 18 aprilie 1999, stadiu 12 februarie 2017,
https://www.admin.ch/opc/de/clasșified-compilation/19995395/index.html#a8.
76
2. Bundesgesetz über die Ausländerinnen und Ausländer und über die Integration, (AUIG),
(Legea federală privind străinii și integrarea), din 16 decembrie 2005, SR 142.20.
3. Bundesgesetz über die eingetragene Partnerschaft gleichgeschlechtlicher Paare -
Partnerschaftsgesetz, (PartG), (Legea parteneriatului), din 18 iunie 2004, SR 211.231.

Legislație națională

1. Constituția României, aprobata prin referendumul național din 8.12 1991 și a fost
revizuita prin Legea de revizuire nr. 429/2003 aprobată prin referendumul național din
18-19.10.2003, a intrat în vigoare la data de 29.10.2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.
2. Codul de procedura civilă.
3. Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în
străinătate, publicata în: Monitorul Oficial nr. 682 din 29 iulie 2005 - forma consolidată
din 20 iulie 2018.
4. Ordonanța de urgență OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicata în 2008 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05/06/2008.
5. Ordonanța de urgență OUG 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a
cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a
cetățenilor Confederației Elvețiene, Republicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 774 din
2 noiembrie 2011.

Surse internet

1. Bürgerinnen und Bürger der EU in anderen EU-Mitgliedstaaten, (Cetatenii UE in alte

state UE) Eurostat-Pressestelle, 87/2018 – 28. Mai 2018.
2. Brexit - retragerea Regatului Unit din UE, https://eur-lex.europa.eu/content/news/Brexit-
UK-withdrawal-from-the-eu.html?locale=ro.
3. Changes to freedom of movement after Brexit - the implications for Wales, (Modificări la
libertatea mișcare după Brexit - implicații pentru Wales), National Assembly for Wales,
External Affairs and Additional Legislation Committee, Noiembrie 2019.
4. Coordonarea sistemelor de securitate socială în statele non-membre ale UE din Europa
de Sud-Est, analiză juridică, Organizația Internațională a Muncii, Echipa de Suport
Tehnic pentru Munca Decentă, Biroul pentru Țările din Europa Centrală și de Est,
Budapesta, 2013.
77
5. Departamentul Federal pentru Justiție și Politie, Libera circulație cu Croația,
https://www.ejpd.admin.ch/ejpd/de/home/aktuell/news/2018/2018-12-07.html.
6. Eccles Richard, The European Union (Withdrawal) Act 2018 as amended by the
European Union (Withdrawal Agreement) Act 2020, Londra, ianuarie 2020,
https://www.twobirds.com/en/news/articles/2018/uk/european-union-withdrawal-act-
2018.
7. Fise descriptive despre UE, Cetățenii și drepturile lor, FUE Art. 18-25,
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/145/cetatenii-uniunii-și-drepturile-lor.
8. Fisele tehnice privind Uniunea Europeană, Spațiul de libertate securitate și justiție,
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/150/spatiul-de-libertate-securitate-și-
justitie-aspecte-generale.
9. Fișe tehnice privind Uniunea Europeană, Relațiile externe ale Uniunii, Spațiul Economic
European (SEE), Elveția și Nordul,
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.5.3.html.
10. INS, Institutul National de Statistica România în cifre 2020, p. 12, și grafic indicatori
cheie, https://insse.ro/cms/ro.
11. Organizația Mondiala a Sănătății, https://covid19.who.int/.
12. Notificare din partea Regatului Unit în temeiul articolului 50 din TUE.
13. Notificările statelor membre cu privire la reintroducerea temporară a controlului
frontierei la frontierele interne în conformitate cu articolele 25 și 28 și următoarele. din
Codul frontierelor Schengen, https://ec.europa.eu/home-affairs/what-we-
do/policies/borders-and-visas/schengen/reintroduction-border-control_en.
14. OMI, Organizația Internaționala pentru Migrație, Word Migration Report 2020, p. 26,
https://publications.iom.int/books/world-migration-report-2020.
15. Prime Minister's David Cameron`s speech, Chatham-House, 10.11.2015, privind
imigrația https://www.gov.uk/government/speeches/prime-ministers-speech-on-europe.
16. Raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din 9.11.2018 referitor
la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și în România:
eliminarea controalelor la frontierele interne terestre, maritime și aeriene PE 623.658v02-
00, A8-0365/2018, https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2018-
0365_RO.html.
17. Raportul Turcia 2019, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Conșiliu,
Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Comunicare 2019
privind politica de extindere a UE, Brussels, 29.5.2019, SWD(2019) 220 final,

78
 https://ec.europa.eu/neighbourhood-enlargement/countries/detailed-country-
information/turkey_en.
18. Recomandarea Comisiei Europene adresata Consiliului European privind progresele in
negocierile Brexit, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_18_6424.
19. Schengen și gestionarea frontierelor exterioare ale UE, Note de informare ale
Parlamentului European, Aprilie 2007,
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/153/gestionarea-frontierelor-externe.
20. Schengen și cooperarea, Legislația Uniunii Europene - Sinteze, https://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Al33020.

Practica Instanțelor Europene CJUE și CEDO

1. Cauza C-26/62 Van Gend & Loos.

2. Cauza C-75/63 Hoekstra.
3. Cauza C-6/64 Costa Enel.
4. Cauza C-152/73 Sotgiu.
5. Cauza C-4/73 Nold.
6. Cauza C-2/74 Reyners.
7. Cauza C-33/74 Binsbergen.
8. Cauza C-53/81 D.M. Levin.
9. Cauza C-12/86 Demirel.
10. Cauza C-301/87 Republica Franceză v. Comisia Comunităților Europene.
11. Cauza C-42/92 Adrianus Thijssen.
12. Cauza C-237/94 John O'Flynn.
13. Cauza C-277/94 Z. Taflan-Met și alții.
14. Cauza C-336/94 Dafeki.
15. Cauza E-1/94 Retsamark.
16. Cauza E-2/94 Scottish Salmon Growers Association.
17. Cauza C-262/96 Sema Sürül.
18. Cauza C-288/96 Germania v. Comisia Comunităților Europene.
19. Cauza C-329/97 Ergat.
20. Cauza C-340/97 Orner Nazli și alții.
21. Cauza C-102/98 Kocak și Örs.
22. Cauza C-211/98 Örs.
23. Cauza C-110/01 Tennah-Durez.
79
24. Cauza C-171/01 Wählergruppe Gemeinsam.
25. Cauza C-224/01 Köbler; 0`Flynn.
26. Cauza C-465/01 Kommisșion Österreich.
27. Cauza C-200/02 Zhu și Chen.
28. Cauza C-467/02 Cetinkaya.
29. Cauza C-373/03 Aydinli.
30. Cauza C-374/03 Gürol.
31. Cauza C-383/03 Dogan.
32. Cauza C-503/03 Comisia Comunităților Europene v. Spania.
33. Cauza C-10/05 Cikotic.
34. Cauza C-212/05 Hartmann.
35. Cauza C-325/05 Derin.
36. Cauza C-4/05 Güzeli.
37. Cauza C-228/06 Soysal Mehmed Soysal & Ibrahim Savatli.
38. Cauza C-242/06 T. Sahin.
39. Cauza C-50/06 Comisiei Comunităților Europene împotriva Regatului Țărilor de Jos.
40. Cauza C-269/07 Kommission Deutschland.
41. Cauza C-33/07 Gheorghe Jipa.
42. Cauza C-485/07 Akdas și alții.
43. Cauza C-551/07 Deniz Sahin.
44. Cauza E-4/07 Porkelsson Jón Gunnar Þorkelsson and Gildi-lífeyrissjóður.
45. Cauza C-141/08 Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware.
46. Cauza C-351/08 Grimme.
47. Cauza C-578/08 Chakroun.
48. Cauza C-247/09 Alketa Xhymshiti.
49. Cauza C-34/09 Ruiz Zambrano.
50. Cauza C-434/09 McCarthy.
51. Cauza C-256/11 Dereci.
52. Cauza C-356/11 O and S v. Maahanmuuttovirasto and Maahanmuuttovirasto v L.
53. Cauza C-96/11 Storck.
54. Cauza E-1/11 Dr. A.
55. Cauza C-87/12 Ymeraga and Ymeraga-Tafarshiku.
56. Cauza C-138/13 Dogan.
57. Cauza C-383/13 M. G. și N. R..
58. Cauza C-153/14 Cauza Minister van Buitenlandse Zaken v. K,A.
80
59. Cauza C-561/14 Caner Genc.
60. Cauza E-14/15 Holship Norge AS.
61. Cauza C-359/16 Altun și alții.
62. Cauza C-431/16 José Blanco Marqués.
63. Cauza C-673/16 Coman.
64. Cauza C-123/17 Nefiye Yön.
65. Cauza C-635/17 E, E.
66. Hotărârea CEDO 54273/00 Boultif v. Switzerland.

Deciziile Curții Federale Elvețiene

1. Hotărârea Schubert a Instanței Federale Elvețiene din 2 martie 1973, BGE 99 Ib 39 S. 41.
2. Hotărârea A.A. a Instanței Federale Elvețiene BGE 142 II 35.

81