Sinteza Drept Penal

Infracţiuni contra vieţii
OMORUL (art. 188 C.pen)
Structura incriminarii:
Varianta tip
Varianta agravata: prevazuta in art. 189, sub denumirea de omor calificat
Conţinut legal: uciderea unei persoane
Obiect juridic generic: ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în
legătură cu apărarea persoanei privită în totalitatea atributelor sale (viaţă, integritate
corporală, libertate etc.).
Obiect juridic special: relaţiile sociale care apără dreptul la viaţă
Obiect material: Corpul victimei în viaţă! Nu contează dacă victima era foarte tânără ori
foarte bătrână (şi oricum nu mai trăia mult), dacă era sănătoasă ori grav bolnavă.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Participaţia este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate.
Nu există coautorat atunci când participanţii acţionează independent şi în momente
diferite de timp.
Exemple COMPLICITATE:
• Procurarea armei pentru autor
• Crearea condiţiilor pentru reuşita omorului
• Întreţinerea hotărârii autorului de a executa crima
Subiect pasiv: persoana ucisă Moartea – un proces, care are următoarele etape:
agonia (diminuarea funcţiilor vitale: respiraţia, circulaţia sângelui, apar tulburările
neurologice), moartea clinică (încetarea funcţiilor vitale), moartea biologică (moartea
creierului).
LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material
Este reprezentat de activitatea de ucidere a unei persoane (suprimare a

vieţii). Se poate manifesta prin:
Acţiune (împuşcare, sugrumare, înjunghiere într-o zonă vitală, producerea unei emoţii
puternice, lovirea în cap cu un corp contondent etc.)
Inacţiune (neîndeplinirea unei obligaţii a făptuitorului – ex. un medic refuză acordarea
primului ajutor, lăsarea fără hrană a unui copil mic, lăsarea în frig, neaplicarea
tratamentului unei persoane dependentă de anumite medicamente, neizolarea unei
reţele electrice etc.)
• Urmarea imediată: moartea victimei.

Nu are importanţă dacă moartea survine imediat ori mai târziu.
• Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită (acţiune sau inacţiune) şi rezultatul

mortal produs trebuie să existe o legătură.
!!! Nu este necesar ca activitatea făptuitorului să constituie cauza exclusivă a morţii.
Legătura cauzală există şi atunci când au apărut şi alţi factori (concomitenţi sau
posteriori).
Exemplu: victima, beată, este dezbrăcată de făptuitor şi lăsată pe drum în zăpadă.
!!! Nu contează nici dacă acţiunea făptuitorului s-a exercitat direct asupra victimei sau
asupra unor corpuri / obiecte, care, urmare raportului cauzal, au produs moarte victimei.
Exemplu: dorind să îşi protejeze proprietatea, făptuitorul branşează gardul din sârmă la
curent electric (220V). Un copil, dorind să îşi recupereze mingea ajunsă accidental în
curtea făptuitorului, încearcă să sară gardul şi se electrocutează mortal.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă, dupa cum autorul
prevazand moartea victimei, a urmarit sau numai a acceptat producerea acestui
rezultat.
Intenţia de a ucide se stabileşte prin materialitatea actului şi împrejurările în care a
fost realizat acesta.
FORME
Există şi forme imperfecte – acte preparatorii. Sunt absorbite in fapta consumata sau,
dupa caz, in fapta tentata.
Tentativa se pedepseşte (art. 188 alin. 2 C.pen). Exista tentativa atunci cand faptuitorul
a inceput executarea actiunii de ucidere, dar aceasta a fost intrerupta- din cauze
exterioare vointei faptuitorului, indiferent de ce natura sunt acestea- sau nu si-a produs
efectul. (de exemplu: pentru ca otrava administrata victimei a fost in cantitate prea mica)
OMORUL CALIFICAT (art. 189 C.pen)
Conţinut legal: omorul săvârşit într-una din următoarele

împrejurări:
a. cu premeditare;
b. din interes material;
c. pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere
penală sau de la executarea unei pedepse
d. pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
e. de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o
tentativă la infracţiunea de omor
f. asupra a două sau mai multe persoane
g. asupra unei femei gravide
h. prin cruzimi
Obiect material: Corpul victimei în viaţă! Nu contează dacă victima era foarte tânără ori
foarte bătrână (şi oricum nu mai trăia mult), dacă era sănătoasă ori grav bolnavă.
Nu există coautorat atunci când participanţii acţionează independent şi în momente
diferite de timp.
Exemple COMPLICITATE:
• Procurarea armei pentru autor
• Crearea condiţiilor pentru reuşita omorului
• Întreţinerea hotărârii autorului de a executa crima
Subiect pasiv: persoana ucisă Moartea – un proces, care are următoarele etape:
agonia (diminuarea funcţiilor vitale: respiraţia, circulaţia sângelui, apar tulburările
neurologice), moartea clinică (încetarea funcţiilor vitale), moartea biologică (moartea
creierului).
LATURA OBIECTIVĂ
O pluralitate de acţiuni alternative:
• Cu premeditare – FAPTĂ PREMEDITATĂ = acţiune îndelung gândită şi chibzuită,
desfăşurată în baza unei deliberări anterioare.
Elemente necesare: acte de exteriorizare (procurarea mijloacelor, urmărirea victimei,
adunarea de informaţii etc.) şi o anumită perioadă de timp dedicată pregătirii.
Premeditarea = o cerinţă a laturii subiective a infracţiunii
• Din interes material – omorul săvârşit pentru a obţine un folos, avantaj sau
beneficiu patrimonial.
!!! Nu contează dacă beneficiul s-a realizat efectiv sau nu, fiind suficient numai ca
motivul să fi existat în momentul săvârşirii faptei
Exemplu: făptuitorul pune în ceaiul victimei otravă pentru ca, în urma morţii acesteia, să
obţină averea prin moştenire.
!!! Nu constituie această faptă acţiunea de a ucide victima pentru a ascunde o tâlhărie
sau o piraterie.
!!! Nu constituie această faptă acţiunea de a ucide din gelozie sau din răzbunare.
• Pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la

răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
Tragere la răspundere penală – totalitatea actelor procedurale / procesuale desfăşurate
de autorităţi în faza de urmărire penală sau de judecată.
Nu este obligatoriu ca in cauza sa fi inceput urmarirea penala
Exemplu: făptuitorul ucide pe cel care urma să dea declaraţii ca martor într-un dosar
penal în care acesta avea calitatea de suspect.
Exemplu: făptuitorul, evadând, ucide un gardian.
• Pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni

!!! Nu prezintă importanţă dacă acest scop a fost atins sau nu.
A înlesni = a netezi calea, a deschide drumul către infracţiunea vizată
Omorul devine infracţiune mijloc, iar infracţiunea vizată devine infracţiune scop.
Exemplu: uciderea bărbatului pentru a viola femeia care era cu el
Uciderea agentului de pază pentru a pătrunde în depozit şi sustrage obiecte (atenţie !!!
Nu este omor calificat conform lit. b) din interes material ).
A ascunde = a disimula o altă infracţiune, a face astfel încât acea infracţiune (scop) să
nu fie descoperită
Exemplu: uciderea unei persoane care, accidental, fusese martoră la un trafic de
droguri
SPEŢĂ: intenţionând să violeze victima, inculpatul a continuat agresiunea asupra
acesteia, deşi victima a insistat ca acesta să se oprească, ameninţând că, în caz
contrar, se va arunca de la etaj.
• Săvârşit de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor

sau o tentativă la infracţiunea de omor
!!! Nu contează dacă, pentru omorul anterior, făptuitorul fusese condamnat definitiv sau
executase ori nu pedeapsa sau dacă a fost vorba numai de o tentativă.
Nu intereseaza daca in legatura cu omorul anterior faptuitorul beneficiase de vreo cauza
de atenuare a pedepsei, cum ar fi depasirea limitelor legitimei aparari sau ale starii de
necesitate, provocare etc.
!!! Este foarte important ca omorul anterior să nu fi fost săvârşit într-o împrejurare care
constituie:
Cauză justificativă (sunt acele situatii reglementate de legea penala in prezenta
carora o fapta conforma cu normele de incriminare (infractiune), inceteaza sa fie in
contradictie cu ordinea juridica superioara si din fapta interzisa devine fapta
permisa.)
• Legitima apărare
• Starea de necesitate
• Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
• Consimţământul victimei
Cauză de neimputabilitate (face ca fapta sa nu constituie infractiune ca lipsa a
vinovatiei)
• Constrângerea fizică
• Constrângerea morală
• Excesul neimputabil
• Minoritatea făptuitorului
• Iresponsabilitatea
• Intoxicaţia
• Eroarea
• Cazul fortuit
• Săvârşit asupra a două sau mai multe persoane Această împrejurare există şi
atunci când rezultatul se datorează unei singure acţiuni (ex. punerea de otravă în
mâncarea de la cantină, răspândirea unui virus mortal prin instalaţie de climatizare a
unei clădiri etc.) ori când se produce prin acţiuni diferite, dar în acelaşi context (ex.
făptuitorul ucide mai multe persoane dintr-o clădire, prin focuri de armă, persoană cu
persoană)
Dacă nu se produce rezultatul – numai TENTATIVĂ !!!
Dacă din două victime, una decedează iar alta supravieţuieşte agresiunii, se va reţine
infracţiunea de omor / omor calificat în concurs cu infracţiunea de tentativă de omor /
omor calificat.
• Asupra unei femei gravide

Nu are relevanţă stadiul în care se află sarcina.
!!! Este necesar ca făptuitorul să fi ştiut de existenţa sarcinii ori sarcina să fi fost
evidentă. Altfel ca exista o eroare de fapt in raport cu circumstanta de agravare.
Este necesar ca starea de graviditate a victimei cunoscută de făptuitor să fie reală !!!
Dacă nu este reală, nu se reţine agravanta.
Exemplu: făptuitorul este confruntat cu victima, cu care avusese anterior un raport
sexual consimţit, iar aceasta îi aduce la cunoştinţă că este însărcinată cu el. Întrucât nu
suporta ideea de a avea un copil cu victima, făptuitorul îi aplică acesteia o lovitură de
ciocan în cap. La autopsie se stabileşte că victima nu era gravidă.
• Săvârşit prin cruzimi

CRUZIMI = procedee brutale, feroce, acte violente prelungite în timp, care produc
victimei suferinţe fizice insuportabile / chinuri.
Exemple: zdrobirea oaselor, jupuirea pielii, sufocarea controlată, lipsirea de hrană sau
băutură, provocarea de arsuri, electrocutări etc.
!!! Nu se poate reţine această agravantă dacă autorul nu a urmărit să provoace victimei
o moarte lentă, ci i-a aplicat loviturile una după alta, moartea survenind aproape
imediat.
Urmarea imediată: moartea victimei.
Nu are importanţă dacă moartea survine imediat ori mai târziu.
Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită şi rezultatul mortal produs trebuie să

existe o legătură de cauzalitate
LATURA SUBIECTIVĂ
Intenţie directă, calificată prin scop.
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (art. 190 C.pen)
Conţinut legal: (varianta tip) uciderea la cererea explicită, serioasă, conştientă şi

repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă,
atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.
Obiect material: Corpul victimei în viaţă!
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal
Subiect pasiv: persoana care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă,
atestate medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.
LATURA OBIECTIVĂ
Este reprezentat de acţiunea de ucidere, realizată în următoarele condiţii:

1. La cererea explicită, serioasă, conştientă, repetată a victimei
• Victima este o persoană aflată în deplinătatea facultăţilor mintale
• Victima suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă, care îi cauzează
suferinţe permanente şi greu de suportat.
Exemplu: victima unui accident, având arsuri pe corp şi membrele amputate, insistă
(cerând explicit, serios, conştient şi repetat) pe lângă persoana care o îngrijeşte să îi
administreze o otravă pentru a-şi încheia socotelile cu viaţa pe care ajunsese să o
trăiască.
• Urmarea imediată: moartea victimei.

• Raportul de cauzalitate: între acţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs
trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de ucidere la cererea victimei se realizează cu intenţie directă sau
indirectă.
Această urmărire sau acceptare a morţii victimei trebuie îmbinată cu prevederea faptului
că victima doreşte stăruitor acest lucru.
FORME
Deşi pot exista acte de pregătire sau tentativă, acestea nu se pedepsesc.
UCIDEREA DIN CULPĂ (art. 192 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: uciderea unei persoane din culpă (alin 1)
Variantă agravată: când se săvârşeşte ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori
a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei activităţi. (alin 2)
Variantă agravată comună: când s-a acuzat moartea a două sau mai multe persoane.
Obiect juridic: relatiile sociale referitoare la dreptul la viata
Obiect material: corpul victimei in viata
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. Uneori, legea cere ca subiectul activ
sa aiba o anumita calitate- o persoana aflata in exercitiul profesiei sau meseriei
Există coautorat? Da, când, datorită unor acte efectuate simultan sau succesiv de mai
multe persoane se produce rezultatul letal.
Exemplu: 2 muncitori îl apucă de mâini şi de picioare pe un al treilea şi, dorind să facă
o glumă, îl aruncă pe acesta într-o groapă, unde victima se loveşte accidental la cap şi
decedează.
Exemplu: într-un poligon de tir, o persoană nu verifică armamentul după tragere şi lasă
din greşeală un cartuş pe ţeava armei. O altă persoană verifică incorect arma şi o
descarcă în corpul unui coleg, care moare din cauza rănii produse de glonţ !!! Aici nu
este coautorat, ci răspunde fiecare pentru fapta proprie !!!
Subiect pasiv: persoana ucisă din culpă.
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite printr-o acţiune (compusă din unul sau mai multe acte
materiale) ori printr-o inacţiune-omisiune (neîndeplinirea unuia sau mai multor acte pe
care subiectul avea obligaţia legală să le îndeplinească).
În condiţiile agravatei 1, făptuitorul răspunde penal atunci când a cunoscut dispoziţiile
sau regulile respective, fără să ţină seama de ele sau nu le-a cunoscut deşi trebuia şi
avea posibilitatea să le cunoască.
Potrivit statisticilor, cele mai frecvente infracţiuni de ucidere din culpă se comit din cauza
nesocotirii normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Când nerespectarea unei dispoziţii sau a unei măsuri de prevedere constituie ea însăşi
o infracţiune, se aplică regulile concursului de infracţiuni. (contra protectiei muncii sau
contra sigurantei circulatiei publice)
• Urmarea imediată: moartea victimei
• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea exercitată de făptuitor şi

rezultatul produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
!!! Nu are relevanţă dacă între activitatea făptuitorului şi rezultatul produs s-au interpus
şi alte forţe fizice ori acţiunea culpabilă sau fortuită a altor persoane, fiind suficient ca
activitatea culpabilă a autorului să se înscrie printre cauzele care au determinat
rezultatul.
!!! Dacă victima a contribuit prin culpa sa la producerea rezultatului, răspunderea penală
a făptuitorului nu este înlăturată.
!!! Poate exista ucidere din culpă şi atunci când rezultatul a fost provocat în mod indirect
de către un animal (ex. un câine lăsat nesupravegheat de către stăpân) ori de lucruri
neînsufleţite (ex. omisiunea autorului de a astupa o groapă), întrucât inacţiunea
autorului a fost una dintre cauzele care au determinat rezultatul.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte din culpă (cu previziune, culpă simplă)
Culpă cu previziune – făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă,
sperând, fără temei, că el nu se va produce.
• conducerea unui autovehicul cu viteză excesivă, beat, bolnav sau obosit
• depăşirea riscantă a autovehiculului din faţă
• neasigurarea muncitorilor cu echipament de protecţie · efectuarea unui
experiment riscant
• efectuarea unui control medical în mod superficial
Există culpă simplă (cu neglijenţă) atunci când autorul nu prevede rezultatul faptei
sale, deşi – în conduita ipotetică a unui om normal – trebuia să îl prevadă, iar în raport
cu persoana sa, putea să îl prevadă.
Exemplu: o persoană care, nefiind vânător (fara permis legal de armă), ia o puşcă de
vânătoare şi, din neatenţie, ucide o altă persoană.
Exemplu: făptuitorul fugăreşte victima în scopul de a o lovi, aruncă o piatră în uşa casei
în care aceasta se refugiase, însă victima moare de spaimă (fiind bolnavă de inimă)
!!! Nu este ucidere din culpă, întrucât făptuitorul a acţionat împotriva victimei prin fapte
care nu sunt susceptibile prin ele însele să producă moartea victimei, iar rezultatul s-a
produs prin intervenţia altor factori – ex. boala de inimă a victimei. Nu este infracţiune.
Exemplu: o persoană se suie pe acoperişul blocului pentru a repara o antenă TV, ocazie
cu care aruncă în spaţiul pietonal din faţa blocului două cărămizi. Una dintre acestea
loveşte în cap o femeie care trecea în zonă cu copilul.
!!! Nu este ucidere din culpă, întrucât, din punct de vedere subiectiv, autorul prevede
rezultatul faptei sale (aruncă două cărămizi în direcţia unui spaţiu intens circulat) şi, deşi
nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. (infractiune de omor cu intentie
indirecta)
FORME
Uciderea din culpă nu poate lua forma tentativei !!!
LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE (art. 193 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice (alin 1)
Varianta agravată: fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată
sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de
cel mult 90 de zile (alin 2)
Obiect juridic special: relaţiile sociale care apără dreptul la integritate corporală sau la
sănătate al unei persoane. Asigurarea unui climat de siguranţă.
Autolovirea sau autovătămarea nu constituie infracţiune, afară de situaţia în care prin
aceasta se lezează un alt interes social (ex. un tânăr se automutilează pentru a se
sustrage de la încorporare în cazul unui război)
Dacă făptuitorul este funcţionar public – infracţiunea este „purtare abuzivă” (art. 296 alin
2 C.pen).
Subiect pasiv: orice persoană în viaţă asupra careia s-a exercitat violenta.
Dacă victima are o anumită calitate, avem o altă încadrare juridică (ex. ultraj)
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de lovire sau în orice fel de violenţă susceptibilă să producă

suferinţe fizice unei persoane.
Lovire – acel act de agresiune care constă în acţiunea mecanică a energiei cinetice
exterioare de atingere, compresiune sau izbire, bruscă şi violentă, a suprafeţei de
contact a corpului omenesc sau de un corp contondent, de regulă prin proiectare,
călcare, alunecare, aruncare, cădere.
Exemple de lovituri: cu palma, cu pumnul, cu piciorul, cu cotul, cu capul, cu un obiect,
cu un instrument, cu o armă, de perete, de caldarâm, prin aruncarea de obiecte sau
corpuri tari etc. Acte de violenţă – toate manifestările brutale, constrângerile fizice sau
de orice natură care ar putea cauza suferinţe fizice.
Exemple de violenţe: tragerea de păr, tragerea de ureche, târârea, punerea unei piedici,
asmuţirea unui animal, aruncarea de apă fierbinte etc.
Făptuitorul poate acţiona direct sau indirect – folosirea unor obiecte, folosirea unui
animal, determinarea victimei să se accidenteze (ex. ademenirea victimei să calce pe o
potecă în pădure unde în prealabil a fost instalată o capcană).
Elementul material poate consta într-o ACŢIUNE sau o INACŢIUNE – atunci când,
neluarea unei măsuri la care făptuitorul era obligat, victima este expusă loviri.
Exemple: făptuitorul nu anunţă victima că a dat pe scară cu o substanţă alunecoasă,
făptuitorul nu anunţă prezenţa în curtea sa a unui câine agresiv.
Mijloacele folosite de făptuitor pot fi materiale sau psihice (ex. făptuitorul determină
victima să fugă de frică, iar aceasta alunecă şi se loveşte)
Actele de violenţă nu presupun numai folosirea forţei, a constrângerii, ci şi utilizarea de
mijloace non-violente, însă susceptibile să îi provoace victimei suferinţe fizice, cum ar
fi:
• Oferirea unui scaun defect victimei
• Presărarea unui praf iritant în mănuşă
• Oferirea unui pahar cu apă conţinând un vomitiv
• Determinarea victimei să folosească un aparat electric defect
• Tragerea scaunului în momentul aşezării victimei
În varianta agravată (alin 2), elementul material este reprezentat de loviri sau alte
violenţe prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane.
Gravitatea faptei este cuantificată de legiuitor în zile de îngrijiri medicale.
Îngrijiri medicale – supunerea victimei la un regim sau la un tratament adecvat în
vederea vindecării.
Zile de îngrijiri medicale – se are în vedere numărul de zile, stabilite prin expertize
medicolegală (de către un institut medico-legal) prin care se apreciază gravitatea unor
leziuni sau boli post-traumatice.
!!! Nu are importanţă dacă victima a fost sau nu internată efectiv într-o unitate
spitalicească sau ambulatoriu şi nici dacă aceasta a lipsit de la muncă ori a beneficiat
de concediu medical.
• Urmarea imediată: provocarea unei suferinţe victimei.

În cazul „lovirii” – suferinţa se prezumă. În cazul „altor violenţe” – suferinţa trebuie
dovedită. !!! Dacă actul de violenţă NU a produs suferinţe fizice sau leziuni traumatice,
NU avem infracţiune.
• Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită (acţiune sau inacţiune) şi rezultatul

produs (suferinţa fizică sau apariţia unei leziuni traumatice) trebuie să existe o
legătură (dovedită).
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă.
!!! Se consideră cu intenţie şi atunci când lovirile sau alte violenţe sunt săvârşite în
glumă sau din dorinţa de „a educa” victima.
!!! Dacă făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, se reţine omorul sau tentativa de
omor.
Infracţiunea este continuată, atunci când făptuitorul loveşte o persoană în împrejurări
diferite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
!!! Nu se va reţine această infracţiuni atunci când lovirile sau alte violenţe au loc în
cadrul jocurilor sportive îngăduite de lege (box, karate, rugby) sau în situaţia unor
intervenţii chirurgicale ori a unui tratament medical (ex. kinetoterapie), cu condiţia
respectării limitelor fireşti ale acestor activităţi.
FORME
Există şi forme imperfecte – acte preparatorii.
Tentativa desi posibila, nu se pedepseste
VĂTĂMAREA CORPORALĂ (art. 194 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip (alin 1): fapta prevăzută la art. 193 care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate
• leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat,
pentru vindecare, mai mult de 90 de zile îngrijiri medicale
• un prejudiciu estetic grav şi permanent
• avortul
• punerea în primejdie a vieţii persoanei
Varianta agravată(alin 2) : când fapta s-a săvârşit în scopul producerii uneia dintre
consecinţele
prevăzute la alin (1) lit. a) o infirmitate, b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei
persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile îngrijiri medicale,
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent
Coautorat există şi atunci când mai multe persoane au atacat victima şi nu se poate
determina care este persoana care a aplicat lovitura ce a produs vătămarea.
Subiect pasiv: orice persoană în viaţă.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în orice acţiune sau inacţiune care produce rezultatele enumerate de lege.
Făptuitorul poate comite acte cu violenţă (loviri, înjunghieri, aruncări de obiecte sau de
substanţe) sau fără violenţă (infectarea/otrăvirea apei, neîmpiedicarea unui animal să
atace
etc.)
• Urmarea imediată: producerea uneia dintre consecinţele enumerate de lege:

Producerea unei infirmităţi
Infirmitate fizică – o stare anormală, cu caracter permanent, în care victima nu se mai
poate folosi în mod obişnuit de corpul său
• Pierderea unui simţ – pierderea percepţiei lumii exterioare
(pierderea sau diminuarea văzului, auzului, mirosului, gustului,
pipăitului)
• Pierderea unui organ – pierderea unor părţi ale corpului prin care se
realizează funcţii utile vieţii (ureche, membre, sân, dinţi, rinichi, ochi),
desprinderea acestuia de corp (indiferent dacă aceasta este rezultatul
agresiunii sau a intervenţiei chirurgicale ulterioare)
• Încetarea funcţionării unui simţ sau organ – presupune o vătămare
corporală care face imposibilă îndeplinirea funcţiei simţului sau organului
(este posibil ca organul sau simţul să se păstreze, însă acesta să nu îşi
mai poată îndeplini funcţia)
Infirmitate psihică – situaţia în care victima a suferit un traumatism psihic, care
presupune pierderea totală sau parţială a controlului activităţilor.
!!! Infirmitatea fizică sau psihică trebuie să fie permanentă / nevindecabilă.
Leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane – care necesită pentru
vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
Prejudiciu estetic grav şi permanent – are loc o schimbare a înfăţişării normale a
victimei, care capătă un aspect neplăcut
• deformarea corpului · mutilare
• desfigurare / sluţire · ruperea buzei
• spargerea dinţilor din faţă
Avortul – întreruperea cursului sarcinii şi expulzarea produsului de concepţie.

!!! Este necesar ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi putut prevedea existenţa sarcinii. În caz
contrar, avem eroare de fapt cu privire la circumstanţa agravantă – vezi art. 30 alin 3
C.pen)
Punerea în primejdie a vieţii persoanei – situaţia în care făptuitorul a creat, prin
activitatea sa, posibilitatea reală şi concretă ca victima să înceteze din viaţă.
!!! Făptuitorul nu urmăreşte moartea victimei şi nici nu acceptă acest rezultat, altfel ar fi
tentativă de omor.
Făptuitorul acţionează numai în sensul vătămării corporale a victimei, dar în condiţii
susceptibile a-i produce acesteia moartea.
• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul

produs
(vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei) trebuie să existe un raport de
cauzalitate.
!!! Nu interesează dacă la producerea rezultatului au concurat şi alte cauze
preexistente (ex. slăbiciunea organismului victimei) ori concomitente (ex. victima nu a
observat capcana întinsă de făptuitor)
!!! Nu interesează nici dacă rezultatul s-a amplificat din culpa victimei în legătură cu
tratamentul aplicat ori neglijenţei medicului curant.
LATURA SUBIECTIVĂ
În condiţiile art. 194 alin (1), fapta se săvârşeşte cu
• intenţie indirectă (autorul şi-a dat seama că prin lovire sau alte acte de
violenţă va produce o vătămare dintre cele descrise de textul legal şi a acceptat
posibilitatea producerii lui)
• praeterintenţie (făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte fapta
de lovire sau vătămare, însă este în culpă faţă de consecinţa mai gravă produsă)
Exemplu: îmbrâncirea unei persoane, urmată de căderea acesteia şi producerea unei
vătămări corporale constituie un act de violenţă săvârşit cu intenţie, şi nu din culpă,
chiar dacă rezultatul violenţei a depăşit intenţia făptuitorului. În aceste condiţii, dacă,
pentru vindecare, sunt necesare peste 90 de zile de îngrijiri medicale, fapta constituie
vătămare corporală şi nu vătămare corporală din culpă.
În condiţiile art. 194 alin (2), autorul acţionează în scopul producerii rezultatului
prevăzut la art. 194 alin (1) pct. a), b) şi c), deci avem intenţie directă calificată prin
scop.
!!! Dacă autorul a urmărit ca, prin vătămarea corporală provocată victimei, să se ajungă
la suprimarea vieţii acesteia (rezultat care însă nu s-a produs), atunci acesta va fi tras la
răspundere pentru tentativă de omor.
Dacă apare decesul victimei, infracţiunea se transformă în loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte (praeterintenţie).
FORME
În condiţiile art. 194 alin (1) – varianta tip – tentativa nu este posibilă.
În condiţiile art. 194 alin (2) – varianta agravată – tentativa este posibilă şi se
pedepseşte.
LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE (art. 195 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: provocarea morţii victimei ca urmare a săvârşirii vreuneia dintre faptele
prevăzute în art. 193-194.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în orice acţiune / inacţiune dintre cele prezentate la art. 193 şi 194.
Exemplu: fapta inculpatului care a lovit victima cu palma în zona mandibulară, cu
consecinţa dezechilibrării acesteia, căderii la sol şi lovirii la cap, din care cauză
persoana a decedat. !!! Va exista infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte
chiar dacă faptei autorului i s-au adăugat şi alte cauze (factori contributivi anteriori,
concomitenţi sau posteriori). Infracţiunea subzistă chiar dacă moartea victimei survine
după o perioadă mai lungă de timp de la data aplicării loviturii intenţionate de către
autor.
• Urmarea imediată: producerea morţii victimei

produs (moartea victimei) trebuie să existe un raport de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Este caracterizată de praeterintenţie.
Lovirea sau vătămarea corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă
produsă – moartea victimei – are loc din culpa făptuitorului.
DECI – făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima ori să-i producă acesteia o
vătămare corporală, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii morţii
victimei.
!!! Dacă, totuşi, victima moare, făptuitorul va atrage răspunderea în baza art. 195, numai
dacă a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziţia subiectivă caracteristică culpei, fie
în modalitatea uşurinţei (făptuitorul a prevăzut rezultatul mai grav, dar a socotit fără
temei că el nu se va produce) ori în modalitatea neglijenţei (autorul nu a prevăzut
rezultatul mai grav, deşi putea şi trebuia să îl prevadă).
Moartea victimei se atribuie făptuitorului în baza unei culpe dovedite, şi nu în baza unei
prezumţii de culpă.
!!! Dacă nu poate fi reţinută culpa autorului în raport cu moartea victimei (existând numai
intenţia de a lovi sau vătăma), răspunderea penală se va stabili pentru infracţiunea de
loviri sau alte violenţe.
EXEMPLU
A săvârşit infracţiunea de la art. 195 C.pen inculpatul care, într-o noapte, pe fondul
consumului excesiv de alcool, a avut un conflict cu soţia sa, context în care i-a aplicat
acesteia mai multe lovituri la nivelul feţei. În urma loviturilor, victima s-a dezechilibrat şi
a căzut, suferind şi alte lovituri în planuri dure (chiuvetă, cadă). Din cauza alcoolului,
inculpatul nu şi-a dat seama pe moment de gravitatea leziunilor suferite de soţia sa şi
nu a solicitat decât cu întârziere ajutor medical. Ulterior victima a decedat.
EXEMPLU
Inculpatul, luptându-se cu victima, a reuşit să o imobilizeze cu faţa la pământ, el
aflându-se deasupra, a tras cu forţă spre spate capul victimei şi un picior, producând o
hiperextensie a coloanei vertebrale şi decesul acesteia. (Deci, intenţia inculpatului a fost
vătămarea, decesul a fost praeterintenţionat)
EXEMPLU
Inculpatul SE, care lucra cu ziua în gospodăria victimei EU (persoană imobilizată într-un
scaun cu rotile), a avut într-una din zile o altercaţie cu JM, menajeră în serviciul
aceluiaşi EU. Pe fondul altercaţiei, SE a lovit pe JM cu un băţ în zona capului, moment
în care EU a intervenit să îi despartă şi a apucat de celălalt capăt al lemnului ţinut în
mână de SE. Nervos, SE a smucit lemnul, ceea ce a determinat răsturnarea scaunului
cu rotile, căderea lui EU şi târârea acestuia pe scări, urmată de căderea victimei de pe
prispă pe sol, de la o distanţă de 65 cm. În urma impactului, victima a decedat.
Necropsia a evidenţiat că există o legătură cauzală între acţiunile lui SE şi
traumatismele suferite de EU, inclusiv căderea de pe un plan superior pe o suprafaţă
neregulată.
EXEMPLU
Inculpatul EM, ofiţer MApN, are dese certuri cu soţia sa, ES, din cauza faptului că
aceasta este alcoolică. In seara zilei de 07.06.2008, revenit de la unitate, EM a
constatat că nu poate intra în casă, iar soţia sa nu răspundea la niciunul dintre
telefoane. După cca. 2 ore de aşteptare, EM reuşeşte să intre în casă şi observă că
soţia sa este în stare avansată de ebrietate. Pe fondul altercaţiei cu aceasta, EM o
împinge pe ES, iar aceasta se dezechilibrează şi cade, lovind-se cu capul de tocul uşii.
În declaraţiile sale, EM arată că a încercat să o ridice pe ES pentru a o duce în dormitor,
însă aceasta s-a împotrivit, motiv pentru care EM i-a aplicat două lovituri cu piciorul în
spate. La autopsie s-a stabilit că victima avea o alcoolemie de 2,4g la mie şi că
prezenta multiple traumatisme. Ucidere din culpă sau loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte?
!!! Poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de intenţia de a lovi / vătăma ori de a ucide se
stabileşte în fiecare caz, ţinându-se cont de modalitatea concretă de comitere, de
instrument, de intensitate, de număr de lovituri sau de orice altă împrejurare.
FORME
Fiind o infracţiune praeterintenţionată, tentativa nu este posibilă.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (art. 196 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta prevăzută la art. 193 alin (2) (fapta prin care se produc leziuni
traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este
evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile) săvârşită din culpă de
către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe
psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi care constituie prin ea însăşi o infracţiune
(alin 1)
Variantă agravată 1: fapta prevăzută la art. 194 alin (1) săvârşită din culpă (alin 2)
Variantă agravată 2: când fapta prevăzută la alin (2) a fost săvârşită ca urmare a
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei
profesii sau meserii ori pentru efectuarea unor activităţi (alin 3)
Variantă agravată 3: dacă urmările prevăzute la alin (1)-(3) s-au produs faţă de două
sau mai multe persoane (alin 4)
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează prin lovire, alte violenţe sau prin vătămări corporale.

!!! Pentru fapta de la alin (1), există şi condiţii alternative: săvârşirea faptei de către o
persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a unor substanţe psihoactive sau în
desfăşurarea unei activităţi care constituie prin ea însăşi o infracţiune.
!!! Pentru existenţa faptei în condiţiile alin (3) trebuie ca săvârşirea faptei de la alin (2) –
art. 194 alin (1) din culpă – să fie urmare nerespectării dispoziţiilor legale ori măsurilor
de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei
activităţi.
Exemplu: persoana care, deşi nu are permis de conducere, se suie la bordul unui
autovehicul, circulă pe drumurile publice şi produce un accident rutier din care rezultă
vătămarea corporală a unui pieton.
Exemplu: un biciclist nu respectă regulile de circulaţie şi accidentează o persoană.
• Urmarea imediată: producerea uneia dintre vătămările corporale menţionate în

textele incriminatoare (îngrijiri medicale de până la 90 de zile, o infirmitate, leziuni
traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care necesită pentru vindecare
mai mult de 90 de zile, prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în
primejdie a vieţii victimei, vătămarea corporală a două sau mai multe persoane).
• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs

(vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei) trebuie să existe un raport de
cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte din culpă.
FORME
Tentativa nu este posibilă.
RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI (art. 197 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a
dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice
persoană în grija căreia se află minorul
Notă: părinţii pot aplica anumite corecţii minorului, însă acestea nu trebuie să
primejduiască viaţa, sănătatea, dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la dezvoltarea fizică, intelectuală,
morală a minorului
Obiect material: corpul minorului
Subiect activ: este circumstanţiat (calificat): părinte (nedecăzut din drepturi) sau
persoană în grija căreia se află minorul.
Subiect pasiv: este minorul, o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiuni (acte comisive: loviri, violenţe) sau inacţiuni (acte omisive:
neasigurarea hranei, îmbrăcămintei, condiţiilor corespunzătoare de locuit etc.).
Cerinţă: măsurile sau tratamentele să fie de natură a pune în primejdie gravă
dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Exemplu: inculpatul l-a bătut pe fiul său în vârstă de 7 ani cu un furtun de cauciuc şi cu
un lemn, cauzându-i leziuni şi fracturi care i-au pus viaţa în primejdie. Ulterior, copilul a
murit. Inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de la art. 197 şi a fost condamnat
pentru omor în forma calificată de la art. 199 (violenţa în familie).
Opinie controversată
Pentru uniformizarea practicii judiciare, ICCJ a confirmat un RIL promovat de Procurorul
General prin care se susţine că faptele părintelui sau persoanei căreia i-a fost
încredinţat minorul spre creştere şi educare, prin care acesta abuzează de autoritatea
sa şi exercită asupra minorului acte de violenţă sau lipsire de libertate, cu intenţia de a-i
produce suferinţe ori vătămări fizice sau morale şi care, totodată, au pus în primejdie
gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a acestuia, întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală sau lipsire
de libertate în mod ilegal, în concurs formal cu infracţiunea de rele tratamente aplicate
minorului.
Opinie curs + seminar
Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracţiune complexă, care
absoarbe în conţinutul său în mod natural infracţiunile menţionate.
Reţinerea concursului de infracţiuni ar contrazice principiului non bis in idem şi ar duce
la o dublă sancţionare pentru aceeaşi faptă (întrucât sunt afectate aceleaşi valori
sociale, cu un plus de gravitate şi de protecţie pentru infracţiunea de rele tratamente
aplicate minorului).
Nici în ceea ce priveşte raportul cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu
există situaţia premisă spre a fi reţinută în concurs cu infracţiunea de rele tratamente
aplicate minorului, întrucât, în acest caz, părintele exercită un drept asupra copilului pe
care îl are în grijă.
• Urmarea imediată: se creeaza o stare de pericol, o punere in primejdie grava a

dezvoltarii fizice, intelectuale si morale a minorului

produs trebuie să existe un raport de cauzalitate. In cazul in care aceasta stare de
pericol provine din alte cauze decat aplicarea de rele tratamente, nu va subzista
infractiunea de relele tratamente aplicate minorului
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului se comite cu intenţie directă şi
indirectă.
FORME
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt sancţionate.
VIOLENȚA ÎN FAMILIE (art. 199 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: dacă faptele prevăzute în art. 188, 189 și art. 193-195 sunt săvârșite
asupra unui membru de familie
Obiect juridic special: relaţiile sociale care se referă la ocrotirea vieții, integrității
corporale sau sănătății membrilor de familie
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal având calitatea de membru de familie
cu victima.
Art. 177 C.pen – membru de familie = asecendenții, descendenții, frații și surorile,
copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude,
soțul, precum și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau
dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.
!!! Calitatea de soț trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei.

!!! Infracțiunea subzistă și în cazul în care soții trăiesc despărțiti în fapt.
!!! Infracțiunea nu subzistă atunci când căsătoria a fost desfăcută sau dacă aceasta era
nulă fiind încheiată în condiții ilegale (ex. Bigamie).
!!! Persoanele care nu au calitatea de soți trebuie să conviețuiască împreună pentru a

se reține infracțiunea.
Definiția de membru de familie se aplică și persoanei adoptate ori descendenților

acesteia în raport cu rudele firești.
Exemplu: inculpatul ucide pe fiul său, care fusese adoptat cu efecte depline de către
bunicii materni și cu care nu mai locuia de cca. 1 an.
Soluție: omor (art. 188)? violență în familie (art. 199)? Da, deoarece, chiar dacă adopția
are efecte depline, va rămâne întotdeauna o legătură ”de familie” între victimă și
făptuitor. !!! Dacă făptuitorul a fost în eroare cu privire la calitatea de ”membru de
familie” în raport cu victima, se va reține infracțiunea în forma tip constatată.
Participaţia este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate. Cu
condiția ca toți participanții să aibă calitatea de ”membru de familie”, adică să fie
rude. !!! Dacă participantul = membru de familie, iar autorul nu, atunci participantul
va răspunde pentru infracțiunea de la art. 199, iar autorul pentru infracțiunea tip
constatată.
Subiect pasiv: membru de familie
LATURA OBIECTIVĂ
• Elementul material
Constă în acţiunile sau inacțiunile de la art. 188, 189, 193-195 C.pen.
• Urmarea imediată: vezi art. 188, 189, 193-195.
• Raportul de cauzalitate: -
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu forma de vinovăție specifică faptelor de la art. 188, 189,
193195.
FORME
Tentativa se pedepseşte prin raportare la art. 188, 89, 193-195.

UCIDEREA SAU VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI DE CĂTRE MAMĂ (art. 200
C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: uciderea copilului nou-născut, imediat după naștere, dar nu mai târziu de
24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică (alin1)
Varianta atenuată: dacă faptele prevăzute la art. 193-195 (lovirea sau alte
violente,vatamare corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte) sunt
săvârșite asupra copilului nou-născut, imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de
ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică (alin 2)
!!! Mama se află într-o stare psiho-fiziologică deosebită, care îi provoacă acesteia, la
naștere, puternice emoții și tulburări, transformări fiziologice și psihice de natură să o
influențeze pe aceasta în luarea hotărârii de a-și ucide copilul abia născut.
Obiect juridic special: relaţiile sociale care se referă la ocrotirea copilului nou-născut.
Obiect material: Corpul copilului (în viață) asupra caruia s-a savarsit activitatea
incriminata. Copilul se consideră nou-născut din momentul în care, procesul nașterii
luând sfârșit, copilul este expulzat și începe propria existență.
Calitatea de nou-născut se păstrează un interval scurt de timp, stabilit de legiuitor la 24
de ore.
!!! Nu are importanță dacă nou-născutul este un copil normal sau anormal, dar trebuie
ca acesta să fie născut viu, nu neapărat viabil (înzestrat cu puterea de a trăi).
Subiect activ: mama copilului nou-născut, întrucât numai aceasta se poate afla în acea
stare de tulburare psiho-fiziologică specifică nașterii.
Participaţia este posibilă sub forma instigării sau complicității, însă !!! aceștia vor
răspunde pentru instigare și complicitate la omor (art. 188), respectiv alte infracțiuni (art.
193-195).
!!! Dacă instigatorii sau complicii sunt membri de familie în raport cu nou-născutul,
răspunderea lor se stabilește în raport cu art. 199 C.pen (violența în familie).
!!! Fapta mamei care, aflată în stare de tulburare psiho-fiziologică, ajută sau determină o
altă persoană care îi omoară copilul nou-născut se încadrează juridic astfel:
• Mama săvârșește infracțiunea de ucidere sau vătămare a nou-născutului
în calitatea sa specifică de instigator sau complice
• Autorul (instigat sau ajutat de către mamă) va răspunde, după caz, pentru
infracțiunea de omor, loviri, vătămări sau violență în familie.
Subiect pasiv: copilul nou-născut, aflat în perioada de 24 de ore imediat după naștere.
Săvârșirea faptei de către mamă după cele 24 de ore considerate de legiuitor atrage
răspunderea penală numai pentru infracțiunea de violență în familie. Eventual, se pot
reține circumstanțe atenuante judiciare dacă mama s-a aflat în acea stare de tulburare
cerută de lege.
SPEȚĂ: după naștere, înainte de împlinirea termenului de 24 de ore, mama cere
asistentei medicale să îi fie adus copilul să îl vadă. Din greșeală, asistenta aduce un alt
copil, pe care îl lasă în grija celei care i-a cerut copilul și se retrage pentru o altă
solicitare. În acest timp, inculpata, aflată în starea de tulburare psiho-fiziologică
pricinuită de naștere, strangulează copilul cu un cordon de la halat.
Care este încadrarea juridică?
• Uciderea nou-născutului de către mamă (art.
200)? · Omor (art. 188)
• Ucidere din culpă (art. 192)?
LATURA OBIECTIVĂ
• Elementul material
Activitatea de ucidere sau vătămare a nou-născutului de către mamă.

Acțiune: lovire, asfixie mecanică, îngropare de viu, înecare, compresie toracică
Inacțiune: nehrănirea copilului, abandonarea în frig, neacordarea de îngrijiri vitale
!!! Mama trebuie să se afle în starea de tulburare psiho-fiziologică pricinuită de naștere.
Eventualele alte stări conflictuale interioare anterioare sau temeri privind reacția celor
din jur contează numai în măsura în care influențează starea psihică deja instalată la
mama după naștere.
Prin tulburare nu se are în vedere orice proces psihic anormal, ci numai acele
manifestări care particularizează starea femeii însărcinate sau lăuze.
• Urmarea imediată: moartea sau vătămarea nou-născutului.
• Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autoarei și rezultatul produs

trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă, indirectă și praeterintenție (daca se
produc urmarile prevazute la art. 194 alin. 1 si art. 195)
!!! Atitudinea subiectivă a mamei autoare trebuie să fie spontană, determinată exclusiv
de stare de tulburare în care se află.
!!! Dacă femeia își ucide sau își vatămă copilul nou-născut, imediat după naștere, din
culpă, va exista, după caz, infracțiunea de ucidere din culpă (art. 192) sau vătămare
corporală din culpă (art. 196).
!!! Dacă fapta este premeditată, atunci se va reține infracțiunea de violență în familie
(art. 199).
Exemplu: nu va fi infracțiunea de la art. 200 C.pen fapta inculpatei de a da naștere unui
copil fără a fi asistată medical, de a-l înfășura pe acesta într-un pulover de lână imediat
după naștere și de a-l lăsa în scara unui bloc de locuințe, cu intenția vădită ca acesta să
fie găsit (ceea ce s-a și întâmplat). Deoarece asupra copilului nou-nascut nu s-au
exercitat acte de violenta si nici alte manevre de curmare a vietii.
FORME
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL (art. 205 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal (alin 1)
Varianta asimilată: se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în
imposibilitate de a-și exprima voința ori de a se apăra (alin 2)
Varianta agravată 1: dacă fapta este săvârșită de
• o persoană înarmată
• asupra unui minor
• punând în pericol sanatatea sau viața victimei (alin 3)
Varianta agravată 2: dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei (alin 4)
Obiect juridic special: relaţiile sociale care ocrotesc libertatea fizică a persoanei,
posibilitatea acesteia de a se mișca, de a circula, de a acționa după voința ei.
Obiect material: Corpul persoanei asupra căreia se exercită fapta privativă de libertate.
Participaţia este posibilă sub toate formele: instigare, complicitate și coautorat.
Subiect pasiv: o persoană fizică.
În condițiile alin (3) lit. b), subiectul pasiv este doar un minor. Starea de minoritate a
victimei trebuie sa existe in momentul savarsirii infractiunii si sa fie cunoscuta sau
prevazuta de autor
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în:
ACȚIUNE
• Leagă victima
• Îi administrează victimei o substanță care o paralizează
• Încuie victima într-o incintă
• Internează victima într-un spital contra voinței sale
INACȚIUNE
• Făptuitorul omite să facă ceva în exercitarea atribuțiilor de serviciu (ex. să
elibereze de îndată din arest pe cel căruia i-a expirat ordonanța de reținere)
!!! Legea nu urmărește să sancționeze împiedicarea absolută a mișcării victimei, fiind
posibil ca infracțiunea să existe și numai atunci când este vorba despre o constrângere
parțială în privința libertății de mișcare sau în raport cu o activitate / acțiune determinată.
Exemplu: autorul nu își lasă soția să se ducă la serviciu
!!! Lipsirea de libertate trebuie să aibă un caracter ilegal, adică să nu fie expres sau
implicit admisă de lege.
Exemple de lipsire de libertate în mod legal
• Internarea persoanelor în stații de carantină (împotriva răspândirii bolilor
contagioase)
• Măsurile de ”consemnare în casă” dispuse de către părinți
• Consemnarea militarilor în garnizoană / unitate
• Reținerea și arestarea preventivă (dispuse în condițiile Cod Proc. Pen.)
!!! Lipsirea de libertate în mod ilegal este susceptibilă a face parte din conținutul
constitutiv al unor infracțiuni mai grave (ex. viol, tâlhărie etc.).
În aceste situații, lipsirea de libertate se absoarbe în conținutul acestor infracțiuni.
Dacă, însă, durata lipsirii de libertate este mai mare decât perioada în care se săvârșește
infracțiunea mai gravă, atunci va exista concurs de infracțiuni.
În condițiile alin (3), lipsirea de libertate dobândește un pericol sporit atunci când fapta
este comisă de o persoană înarmată.
!!! Legea nu cere ca autorul să fi întrebuințat arma pentru a realiza lipsirea de libertate,
ci doar ca acesta să fi fost înarmat în momentul comiterii faptei.
Rațiune: făptuitorul are un plus de încredere și curaj în realizarea infracțiunii.
Art. 179 C.pen – persoană înarmată = persoana care a are asupra sa instrumente,
piese sau dispozitive astfel declarate prin dispozițiile legale, precum și persoana care
are asupra sa orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și pe care le
întrebuințează în mod efectiv pentru atac.
Rezultă două situații:
• Persoana are o armă propriu-zisă => este suficient ca autorul să o poarte asupra
sa !!!
• Persoana are un alt obiect => este necesar ca autorul să îl folosească !!!
• Urmarea imediată: victima nu se mai poate manifesta conform propriei voințe.

În varianta agravată, se cere ca, prin acțiunea făptuitorului, victimei să îi fie puse în
pericol sănătatea sau viața.
Este suficient ca această stare de pericol să fi existat și numai un singur moment.
În cea de-a doua variantă agravată (alin 4) – fapta a avut ca urmare moartea victimei.
Exemplu: inculpații au lipsit victima de libertate în mod ilegal și au exercitat asupra ei
presiuni psihice și contrângeri fizice, astfel încât aceasta, la un moment dat, pretextând
că merge la toaletă, a sărit pe fereastră de la etajul 3 și a decedat.
Care este încadrarea juridică? Omor (art. 188 C.pen)
!!! De reținut: dacă lipsirea de libertate este absorbită în mod natural de o altă
infracțiune, pierzându-și, astfel, autonomia, va exista o singură infracțiune, și anume
aceea absorbantă.
• Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între

inacțiunea / omisiunea făptuitorului și urmarea produsă.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă sau indirectă.
Autorul își dă seama de rezultatul faptei sale și urmărește sau numai acceptă
producerea lui.
De asemenea, în cazul variantei agravate de la alin. (4), infracțiunea se săvârșește cu
praeterintenție.
!!! În situația în care autorul s-a aflat în eroare referitor la aspectul ilegal al privării de
libertate, nu va exista infracțiune, întrucât aceasta este o cauză care înlătură vinovăția.
!!! Nu va exista infracțiunea nici atunci când victima și-a dat consimțământul cu privire la
acțiunile făptuitorului, consimțământ care a fost dat în mod valabil.
!!! Atunci când făptuitorul nu urmărește și nici nu acceptă lipsirea de libertate a
victimei, nu va exista infracțiunea.
FORME
Tentativa este posibilă și se pedepsește.
Lipsirea de libertate în mod ilegal este, de regulă, o infracțiune continuă. Ea se
epuizează abia în momentul în care victima își redobândește libertatea.
AMENINȚAREA (art. 206 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei
fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi
producă o temere.
Obiect juridic special: relaţiile sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei, în
sensul libertății de a decide singură, de a lua nestingherită hotărâri sau de a-și
manifesta voința.
Obiect material: nu are
!!! Dacă autorul este un funcționar în exercitarea atribuțiilor de serviciu,
amenințarea se absoarbe în materialitatea faptei de purtare abuzivă (art. 296 C.pen).
Subiect pasiv: orice persoană capabilă să își dea seama că asupra ei se exercită o
formă de presiune psihică.
Nu intră în această categorie: nou-născutul, bolnavul în stare de comă, persoana
aflată în stare de beție completă, neavand capacitatea de a percepe efectul psihic al
amenintarii
Dacă amenințarea se realizează față de mai multe persoane => mai mulți subiecți pasivi
și tot atâtea infracțiuni de amenințare.
!!! Nu există infracțiunea atunci când autorul se adresează unei colectivități sau unor
persoane
nedeterminate.
!!! Dacă subiectul pasiv are o anumită calitate (ex. polițist), infracțiunea de amenințare
se absoarbe în conținutul altei infracțiuni mai grave (ex. ultraj – art. 257 C.pen)
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acțiunea de amenințare a unei persoane, de insuflare a temerii că va fi

supusă unui pericol ori că o persoană apropiată va suferi un rău.
Legea nu definește amenințarea (ea poate fi privită empiric drept manifestarea intenției
de a face rău unei persoane sau ca o faptă de a inspira o temere unei persoane).
Amenințarea poate fi săvârșită:
• direct – prin cuvinte, gesturi, fapte
• indirect – prin intermediul unei alte persoane
Amenințarea trebuie să aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte
păgubitoare, indiferent de gravitate.
Infracțiunea ori fapta păgubitoare cu care se amenință poate fi săvărșită și asupra altei
persoane (de regulă un apropiat al victimei – familie, rudă, prieten, o persoană de care
îi pasă victimei / la care aceasta ține sau de care este legată afectiv).
!!! Amenințarea trebuie să fie credibilă și serioasă, susceptibilă de a alarma victima.

Dacă din atitudinea făptuitorului nu rezultă indicii că acesta va trece la materializarea
amenințării sau dacă, în mod obiectiv, amenințarea nu poate fi realizată, fapta nu este
de natură să alarmeze (nu este de natură să producă o temere), deci nu există
infracțiunea.
!!! Dacă amenințarea se referă la o infracțiune și infracțiunea respectivă se comite
imediat, atunci fapta de amenințare se absoarbe în acea infracțiune.
!!! Amenințarea se consideră a fi susceptibilă de a da alarma DOAR atunci când este de
natură să inspire o teamă reală și serioasă victimei (că va suferi vătămarea sau
prejudiciul cu care a fost amenințată).
Rezumat condiții pentru existența amenințării:

• să fie aptă de a fi realizată
• să se producă în împrejurări de natură să impresioneze
• să îngrijoreze
• să creeze în conștiința victimei temerea că va suferi răul
• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a

persoanei amenințate.

acțiunea făptuitorului și urmarea produsă.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă sau indirectă.
Nu are relevanță dacă făptuitorul a luat sau nu hotărârea de a comite acea infracțiune /
faptă păgubitoare, ci este suficient să fi avut reprezentarea că, prin comiterea faptei, va
provoca victimei o stare de neliniște, că o va alarma.
!!! Nu există intenție atunci când amenințarea s-a făcut în glumă ori atunci când făptuitorul s-
a aflat în eroare referitor la aptitudinea faptei sale de a produce victimei o stare de temere.
FORME
Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.
Infracțiunea se consumă în momentul în care victimei i s-a produs starea de temere.
ȘANTAJUL (art. 207 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere
ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau
pentru altul (alin 1) Varianta asimilată: amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale
sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată sau pentru un membru al
familiei acestuia
(alin. 2)
Varianta agravată: dacă faptele prevăzute la alin (1) și (2) au fost comise în scopul de a
dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul (alin 3)
Obiect juridic special: relaţiile sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei, în
sensul libertății de a decide singură, de a lua nestingherită hotărâri sau de a-și
manifesta voința.
Obiect material: nu are
Dacă, însă, constrângerea se realizează prin violențe fizice, obiect material va fi corpul
persoanei asupra căruia se exercită acele violențe.
!!! Obiectul material al șantajului nu trebuie confundat cu folosul astfel obținut (întrucât
folosul este doar consecința șantajului).
Subiect pasiv: orice persoană capabilă să își dea seama că asupra ei se exercită o
formă de presiune psihică.
LATURA OBIECTIVĂ
Este reprezentat de acțiunea de a constrânge o persoană să dea, să facă, să nu facă

sau să sufere ceva.
Prin constrângere se includ și actele de violență + amenințarea.
Fapta se poate săvârși prin:
• Acte de violență fizică - lovire, imobilizare, legare
• Amenințare – se inspiră victimei o temere, se induce ideea unui pericol pentru
viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, astfel încât
victima nu se mai poate opune pretențiilor făptuitorului.
!!! Nu contează dacă, până la urmă, victima a cedat sau nu presiunii (constrângerii)
făptuitorului.
A da ceva = a efectua o autodeposedare, a remite, a preda un bun, o sumă de bani, un
drept etc.
A face ceva = a acționa într-un anume fel (urmărit de făptuitor)
• a semna un act
• a evacua un imobil
• a recunoaște un drept
• a retrage o plângere
• a anula o cununie
• a lua o atitudine
A nu face ceva = a se abține de la a îndeplini o prestație, de a înfăptui o activitate
• a nu face un denunț
• a nu declanșa un proces
• a nu se prezenta la un concurs
• a nu face un act
A suferi ceva = a suporta un prejudiciu (material sau moral)
• a accepta să i se ocupe locuința
• a accepta să i se distrugă un bun
• a accepta să suporte o situație jignitoare
Varianta asimilată: amenințarea cu darea în vileag a unei fapte / situații, reale sau
imaginare, dar compromițătoare (adică de natură să îi afecteze victimei reputația sau
imaginea).
!!! Nu este necesar ca victima șantajului să satisfacă pretențiile făptuitorului.
• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a

persoanei amenințate.

acțiunea făptuitorului și urmarea produsă.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă calificată prin scop. Acțiunea întreprinsă
de făptuitor trebuie să urmărească realizarea unui scop determinat: obținerea unui
folos (patrimonial sau nepatrimonial), pentru sine sau pentru altul.
Exemplu de scop nepatrimonial
• acordarea unui titlu, grad, distincție
• sex
Exemplu de scop patrimonial
• bunuri, comisioane, împrumuturi
• premii, amânarea unor plăți
• folosirea gratuită a unei locuințe etc.
Diferențe între infracțiunile de ȘANTAJ și TÂLHĂRIE

Șantajul este o infracțiune îndreptată împotriva libertății psihice a persoanei.
Tâlhăria este o infracțiune îndreptată împotriva patrimoniului persoanei.
Dacă agresorul pretinde ca victima să îi dea un bun mobil, concomitent cu
constrângerea, atunci se va reține infracțiunea de tâlhărie.
Șantajul presupune, în general, ca rezultatul să apară ulterior, nu concomitent cu
constrângerea !!!
FORME
Santajul se consumă în momentul în care s-a produs starea de temere.
Dacă autorul a contrâns victima prin acțiuni repetate, va exista o singură infracțiune.
Șantajul absoarbe activitățile de violență fizică în forma lor simplă.
TRAFICUL DE PERSOANE (art. 210 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei
persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
• prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
• profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori
de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
• prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau de alte foloase
în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei
persoane.
Variantă agravată: traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu
Obiect juridic: relaţiile sociale de ocrotire a libertăţii individuale şi drepturile persoanelor,
a demnităţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, împotriva faptelor de exploatare şi
transformare a persoanelor în surse de câştig.
Obiect material: corpul persoanei traficate în scopul exploatării
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În varianta agravată – funcţionarul
public
(art. 175 C.pen)
Participatia este posibila sub toate formele sale
Subiect pasiv: persoana (bărbat sau femeie) traficată în scopul exploatării.
LATURA OBIECTIVĂ
se prezinta sub forma unei pluralitati de acţiuni alternative:

Recrutarea – descoperirea unei persoane susceptibile a fi exploatată şi determinarea
acesteia să devină victimă a exploatării.
Transportarea – acţiunea de a muta, dintr-un loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de
transport, persoana care este sau urmează a fi exploatată.
Transferarea – acţiunea prin care se dispune şi se realizează schimbarea locului de
cazare sau în care se află ascunsă ori este exploatată victima.
Adăpostirea – acţiunea de a asigura cazare, găzduirea unei persoane, în vederea
exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia.
Primirea – acţiunea de a prelua, de a lua asupra sa, pe seama sa, o persoană, în
scopul exploatării.
CERINŢĂ: acţiunile incriminate să fie realizate printr-una dintre variantele:

• constrângere, răpire – acestea pot îmbrăca formele unor infracţiuni de sine
stătătoare (ameninţare – art. 206, lovire – art. 193, lipsire de libertate în mod ilegal – art.
205).
Aceste infracţiuni se absorb, însă, în materialitatea infracţiunii de trafic de persoane.
Dacă, însă, consecinţele acestor fapte depăşesc urmările prevăzute, va exista
concurs de infracţiuni.
• Inducere în eroare – modalitate frecvent folosită pentru a convinge potenţialele
victime să accepte serviciile propuse.
Victima este înşelată de traficant prin prezentarea, cu bună ştiinţă, a unor informaţii
false referitoare la tipurile de servicii pe care el şi complicii săi le acordă.
O altă metodă o constituie comunicarea către persoana racolată de informaţii false
cu privire la presupuse avantaje pe care aceasta le va avea pe teritoriul statului străin
ori lucrând pentru anumite persoane.
Inducerea în eroare se poate realiza şi prin necomunicarea intenţiilor adevărate, pe
care, de fapt, le urmăresc traficanţii.
• Abuz de autoritate – foste victime ale traficului de persoane consimt, adesea, în
schimbul unor sume de bani, să determine alte persoane, asupra cărora au autoritate,
să accepte să fie exploatate ori să devină victime ale traficului de persoane.
• Profitarea de starea victimei de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate – neputinţă fizică sau psihică (handicap,
tulburări sufleteşti, neputinţă, inconştienţă) care nu permit victimei să înţeleagă
contextul ori natura informaţiilor şi nici nu poate să se opună infractorului care profită de
starea acesteia.
• Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul
consimţământului persoanei care are autoritate asupra victimei – de regulă aceştia sunt
părinţii, rudele sau persoanele care au în îngrijire victimele.
Pentru existenţa agravatei, este necesar ca fapta să fie săvârşită de un funcţionar
public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Nu are relevanţă dacă fapta are sau nu
legătură cu atribuţiile de serviciu, ci numai faptul ca functionarul se afla in exercitiul
acestor atributii in momentul comiterii infractiunii
• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii persoanei, a

drepturilor acesteia la viaţă, demnitate, integritate corporală sau sănătate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de trafic de persoane se săvârşeşte cu intenţie directă. Pentru existenţa
infracţiunii este necesar ca activităţile incriminate să fie comise cu un scop: exploatarea
victimei.
Nu are relevanţă dacă acest scop (exploatarea victimei) este sau nu realizat, ci el
trebuie să fi fost avut în vedere de către făptuitori în momentul comiterii faptelor.
Dacă scopul se produce, va exista concurs real de infracţiuni între infracţiunea de trafic
de persoane şi infracţiunea care formează scopul exploatării (ex. sclavie – art. 209,
supunerea la muncă forţată sau obligatorie – art. 212, proxenetism – art. 213,
exploatarea cerşetoriei – art. 214).
Tot scopul urmărit diferenţiază traficul de persoane de traficul de migranţi.
FORME
Tentativa se pedepseşte (art. 217 C.pen).
Infracţiunea de trafic de persoane are un conţinut alternativ, deci faptele care
concretizează două sau mai multe dintre acţiunile descrise în normă, săvârşite de
aceeaşi persoană, neîntrerupt şi cu aceeaşi ocazie, va constitui unitate naturală de
infracţiune.
Dacă faptele se comit la intervale mai mari de timp şi cu aceeaşi reprezentare
delictuoasă, ele vor lua forma unei infracţiuni continuate.
PROXENETISMUL (art. 213 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase
patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane;
Variantă agravată 1: în cazul în care determinarea la începerea sau continuarea
practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere;
Varianta agravată 2: dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea psihică şi demnitatea umană împotriva
faptelor de transformare a actelor sexuale în sursă de trafic şi obţinere de foloase.
Obiect material: poate fi, în condiţiile variantei agravate, corpul persoanei constrânse la
practicarea prostituţiei.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv: persoana (bărbat sau femeie) determinată sau constrânsă sa practice
prostituţia. Poate fi şi un minor (alin 3).
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite prin una dintre acţiunile reglementate în textul legal.
Determinarea la prostituţie presupune o incitare, o trezire a interesului unei persoane
pentru ca aceasta să practice prostituţia (ex. promisiunea unei vieţi uşoare şi cu mulţi
bani, fără muncă, plină de distracţii şi avantaje etc.).
Deci, este vorba de încurajarea sau convingerea unei persoane să adopte acest mod
de viaţă. Aceasta presupune, ulterior, adoptarea de către respectiva persoană a
hotărârii de a practica prostituţia şi chiar trecerea la executarea actelor specifice.
Potrivit art. 213 alin (4), prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte
sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau
pentru altul. Practicarea prostituţiei nu mai este infracţiune în Noul Cod Penal, pe
considerentul că mutarea oprobiului public de la persoana exploatată la persoana care
exploatează va fi de natură să ajute la sancţionarea adevăraţilor vinovaţi de acest
fenomen. Actualmente, această faptă se sancţionează cu amendă contravenţională.
Scoaterea prostituţiei din sfera ilicitului penal nu trebuie privită ca o „legalizare”, întrucât
aceasta rămâne o activitate nereglementată ori permisă de lege.
Înlesnirea practicării prostituţiei se poate realiza prin orice acţiune prin care se face mai
uşor de practicat sau de continuat practicarea prostituţiei.
Exemple:
• Punerea la dispoziţie a unui spaţiu locativ

• Finanţarea unei case în care se practică prostituţia
• Crearea de condiţii favorabile (inclusiv din punct de vedere al protecţiei, asistenţei
medicale)
• Promisiunea nedenunţării practicării prostituţiei
Obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei vizează obţinerea
de profituri, avantaje materiale de orice natură de pe urma practicării prostituţiei de
către o persoană.
Constrângerea la prostituţie constă în folosirea unor mijloace fizice sau psihice, de
ameninţare, şantajare în vederea obligării unei persoane să se prostitueze sau să
continue practicarea prostituţiei. Nu are relevanţă dacă actul de constrângere şi-a atins
sau nu scopul.
Aşa cum am mai arătat, şi infracţiunea de proxenetism constituie o variantă de
exploatare a unei persoane. O infracţiune scop. Infracţiunea mijloc poate fi, în
acest caz, infracţiunea de trafic de persoane sau infracţiunea de trafic de minori.
În eventualitatea în care persoana care se face vinovată de trafic comite şi fapta
de proxenetism, acest infracţiuni vor fi reţinute în concurs real.
Pentru reţinerea infracţiunii de proxenetism, în toate variantele prevăzute în textul legal,
se cere, ca o condiţie esenţială, să existe o legătură între activitatea încriminată şi
practicarea prostituţiei. Dacă această legătură nu există, nu avem fapta de proxenetism.
Exemplu: determinarea trebuie legată de practicarea prostituţiei. Astfel, dacă
determinarea ar viza un singur act sexual dezinteresat sau chiar mai multe acte
interesate, însă cu aceeaşi persoană, nu va subzista infracţiunea de proxenetism.
• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii sexuale şi

psihice a persoanelor determinate sau constrânse la prostituţie.
• Raportul de cauzalitate: între acţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul

produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de proxenetism se săvârşeşte cu intenţie.
În varianta comiterii infracţiunii prin determinare sau constrângere, intenţia este
directă.
Pentru cei care obţin foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi, se poate
concepe şi existenţa unei vinovăţii sub forma intenţiei indirecte (făptuitorul nu urmăreşte
rezultatul faptei sale, dar acceptă posibilitatea producerii lui).
FORME
Tentativa se pedepseşte doar în situaţia în care începerea sau continuarea practicării
prostituţiei s-au realizat prin constrângere (art. 217 C.pen).
EXPLOATAREA CERŞETORIEI (art. 214 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi
fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor
material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi;
Variantă agravată: dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care
cerşeşte; b) prin constrângere.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea psihică şi demnitatea umană, împotriva
transformării copiilor sau a persoanelor cu dizabilităţi fizice sau psihice în sursă de
exploatare şi parazitism.
Obiect material: poate fi, în condiţiile variantei agravate, corpul persoanei constrânse să
practice cerşetoria.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În condiţiile variantei agravate,
subiectul activ poate fi numai părintele, tutorele, curatorul sau persoana care are în
îngrijire pe cel care cerşeşte.
Subiect pasiv: persoana (bărbat, femeie sau minor) determinată sau constrânsă sa
practice cerşetoria.
Persoana determinată să cerşească nu va răspunde penal, întrucât cerşetoria nu este
infracţiune.
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite prin acţiunea de a determina practicarea cerşetoriei de

către un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice sau psihice, fie în acţiunea de a
beneficia de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi.
Determinarea la cerşetorie constă în incitarea sau trezirea interesului minorului sau
persoanei cu dizabilităţi pentru cerşetorie. Este un act de influenţare.
Cerşetoria – apelarea în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material.
Deci, fără o cerere explicită, fapta nu va fi cerşetorie. Nici primirea de daruri care nu au
fost în prealabil solicitate nu este cerşetorie.
Beneficierea de foloase patrimoniale de pe urma practicării cerşetoriei presupune
obţinerea unor avantaje materiale sau profituri din practicarea cerşetoriei de către o altă
persoană (minor sau persoană cu dizabilităţi).
Exemplu: persoana în cauză se lasă întreţinută de către minorul care cerşeşte.
Condiţie: beneficiile materiale sau avantajele trebuie să provină clar dintr-o activitate de
cerşetorie.
!!! Săvârşirea a două sau mai multe asemenea acţiuni nu formează o pluralitate de
infracţiuni, ci o singură faptă penală.
Varianta agravată (alin 2) presupune ca determinarea la cerşetorie ori beneficierea de
foloase materiale de pe urma cerşetoriei să se facă prin constrângere.
!!! Dacă activitatea de cerşetorie are loc după o primirea sau vânzarea minorului în
cauză (persoanei cu dizabilităţi) ca urmare a traficului cu minor (de persoane), se vor
reţine în concurs şi aceste infracţiuni.
• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii psihice şi

demnităţii minorilor sau persoanelor cu dizabilităţi.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de exploatarea cerşetoriei se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs determinarea la
practicarea cerşetoriei ori obţinerea beneficiilor de ordin patrimonial de pe urma acestei
activităţi.
FOLOSIREA UNUI MINOR ÎN SCOP DE CERŞETORIE (art. 215 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod
repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa
unui minor.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea psihică a minorului, demnitatea acestuia,
integritatea corporală şi chiar sănătatea acestuia.
Obiect material: NU EXISTĂ. Fapta nu se îndreaptă împotriva unui lucru sau unei valori
materiale.
Banii sau bunurile obţinute din cerşetorie constituie produsul infracţiunii.
Subiect activ: orice persoană de peste 18 ani, responsabilă penal. Este necesar ca
majorul să dispună de capacitatea de a munci. Această capacitate se determină după
criteriile obişnuite de recrutare a forţei de muncă (studii, pregătire, aptitudini etc.).
Subiect pasiv: minorul, a cărui prezenţă este folosită pentru cerşetorie.
LATURA OBIECTIVĂ
Este reprezentat de acţiunea majorului care se foloseşte de un minor pentru a apela în

mod repetat la mila publicului cerând un ajutor material.
Simpla prezenţă a minorului lângă autor este suficientă, însă prezenţa trebuie corelată
cu activitatea de cerşetorie. Rolul minorului este bine determinat: acela de a inspira milă
şi a determina, astfel, publicul să răspundă cererii de ajutor material a făptuitorului.
Dacă activitatea de cerşetorie este realizată nemijlocit de către minor, nu se mai reţine
infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie, ci infracţiunea de
exploatarea cerşetoriei.
A apela la mila publicului înseamnă a se adresa diverselor persoane (nedeterminate)
într-o manieră care să suscite / determine mila acestora.
Activitatea de cerşetorie se poate realiza prin viu grai, prin anunţuri (pancarte) sau prin
gesturi (ex. întinderea mâinii, afişarea ostentativă a unor infirmităţi – adevărate sau
false). Nu este necesar ca apelul la milă să fie făcut în public, ci este suficient ca el să
fie adresat, succesiv, unui număr nedeterminat de persoane (necunoscute) - ex. la
domiciliul acestora.
Pentru existenţa cerşetoriei este necesar ca apelarea la mila publicului să se realizeze
în mod repetat (cel puţin 3 situaţii – tipic pentru infracţiunile de obicei).
Nu are relevanţă dacă cererea de ajutor material a fost sau nu satisfăcută, întrucât
legiuitorul a dorit să incrimineze doar activitatea de cerşetorie prin utilizarea prezenţei
unui minor.
• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii psihice a

minorului.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de folosirea unui minor în scop de cerşetorie se săvârşeşte cu intenţie
directă sau indirectă.
FORME
Fiind vorba despre o infracţiune de obicei, lipsesc actele pregătitoare şi tentativa.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-au produs acte repetate de
apelare la mila publicului prin folosirea prezenţei unui minor în acest scop.
Dacă minorul a fost utilizat ca prezenţă în actul de cerşetorie al adultului, după primirea
sau cumpărarea acestuia de către adult, se va reţine în concurs şi infracţiunea de trafic
de minori.
FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE EXPLOATATE (art. 216 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană
despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de
minori.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea, drepturile unei persoane, integritatea
corporală sau sănătatea acesteia.
Obiect material: poate fi, în condiţiile variantei agravate, corpul persoanei exploatate.
Nu poate fi, însă, autorul infracţiunii de trafic de persoane sau trafic de minori. Acesta va
săvârşi, infracţiunea de trafic în concurs cu infracţiunea tipică ce constă în exploatarea
persoanei (sclavia, supunerea la muncă forţată, exploatarea cerşetoriei, proxenetismul
etc.) sau chiar vreuna dintre infracţiunile contra persoanei (ex. violul – în cazul obţinerii
prin violenţă a serviciilor sexuale prestate de victima exploatării).
Subiect pasiv: persoana (bărbat, femeie sau minor) victimă a traficului de persoane sau
traficului de minori.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de a utiliza serviciile prevăzute de art. 182 C.pen.

Prin aderarea la Convenţia CoE împotriva traficului de fiinţe umane, România a
incriminat utilizarea cu bună ştiinţă a serviciilor unei victime a traficului. Dispoziţia de
incriminare se adresează clientului / beneficiarului acestor servicii, în scopul descurajării
cererii de astfel de prestaţii.
Exemplu:
• comite această infracţiune proprietarul unei afaceri, care utilizează cu bună ştiinţă
muncitori recrutaţi din rândul persoanelor exploatate sau victime ale traficului.
• tot astfel, comite infracţiunea şi clientul unei prostituate, care cunoaşte că aceasta este o
persoană exploatată
• comite infracţiunea şi beneficiarul unui transplant, cunoscând că organul provine de la o

persoană traficată
Dacă persoana care prestează serviciul nu este una dintre cele avute în vedere în art.
182, fapta nu este infracţiune.
Conform art. 182 C.pen, prin exploatarea unei persoane se înţelege:
• supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat.
Munca forţată presupune efectuarea, de către o persoană, prin constrângere, a unor activităţi care
implică efort fizic sau intelectual, în scopul creării unor bunuri materiale sau intelectuale pentru altă
persoană, în condiţiile în care de rezultatele activităţilor nu beneficiază autorul ci alte persoane.
• ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate

ori de aservire.
Sclavia presupune că o persoană (sclavul) se află în posesia alte persoane (stăpânul), care posedă,
foloseşte, administrează ori trafică pe sclav. Stăpânul supune sclavul la diverse forme de exploatare,
sclavul fiind lipsit de libertate pe o perioadă nedeterminată.
• obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice, în vederea

producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare
sexuală.
Exploatarea sexuală a unei persoane presupune obţinerea în mod abuziv a unui profit material sau de
altă
natură de pe urma practicării raporturilor sexuale de către aceasta. Pot fi exploataţi sexual atât bărbaţii,
cât mai ales femeile.
De asemenea, persoana exploatată poate fi folosită, ca urmare constrângerilor fizice şi/sau psihice
exercitate asupra sa, în producţii video sau foto cu caracter pornografic. Ø obligarea la practicarea
cerşetoriei.
Persoana traficată şi exploatată este constrânsă să cerşească, urmărindu-se obţinerea beneficiilor
materiale de pe urma acestei activităţi. Acest caz nu prea se potriveşte infracţiunii analizate întrucât
cerşetoria se bazează pe mila unei persoane şi nu presupune efectuarea/prestarea unui
serviciu !!!! Ø prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.
Prelevarea constă în recoltarea de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sănătoase
morfologic şi funcţional.
Transplantul este acea activitate medicală în care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este
implantat sau grefat un organ, ţesut sau celulă. Se au în vedere inclusiv tehnicile de fertilizare in vitro.
O cerinţă esenţială pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii este aceea ca

utilizatorul / beneficiarul serviciilor descrise la art. 182 să cunoască situaţia specială a
persoanei prestatoare. Acesta trebuie să fie conştient că persoana care îi prestează un
serviciu este o victimă a traficului de persoane. În cazul în care nu cunoaşte acest
aspect, beneficiarul va fi absolvit de vină prin invocarea cauzei de neimputabilitate sub
forma erorii.
Infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate are un caracter subsidiar,
ea reţinându-se doar atunci când nu se poate reţine o infracţiune mai gravă (ex. sclavia
– art. 209, supunerea la muncă forţată sau obligatorie – art. 212, violul – art. 218,
agresiune sexuală – art. 219, actul sexual cu un minor – art. 220).
Diferenţa de încadrare juridică rezidă în modalitatea de utilizare a serviciilor prestate de
către persoana exploatată.
Dacă se face prin orice formă de constrângere, se va reţine (de exemplu) o infracţiune
tipică de exploatare sexuală a persoanei. Dacă lipseşte constrângerea, se va invoca
infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate.
Există, însă, şi situaţii care nu presupun constrângerea persoanei exploatate – actul
sexual cu un minor. Astfel, actul sexual consimţit cu un minor de 17, victimă a traficului
de minori, va constitui infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate, în
timp ce actul sexual consimţit cu un minor de 14 ani, victimă a traficului, va fi încadrat
drept act sexual cu un minor – art. 220 C.pen.
• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii fizice şi

psihice a persoanei exploatate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate se săvârşeşte cu intenţie
directă sau indirectă.
FORME
Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate.
VIOLUL (art. 218 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau
profitând de această stare.
Varianta asimilată: orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile
alin
(1).
Variantă agravată 1: atunci când:
• victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
• victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
• victima este un minor;
• fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
• fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
• fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Varianta agravată 2: dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei.
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la siguranţa, libertatea şi inviolabilitatea sexuală

a persoanei de sex feminin sau masculin de a avea relaţii, legături şi raporturi sexuale
după voinţa şi dorinţa ei.
Obiect material: corpul persoanei în viaţă. Indiferent de sex.
Deşi în doctrină au existat opinii contrare, coautoratul este posibil.
Dacă, însă, fapta este comisă de două sau mai multe persoane se va reţine varianta
agravată de la alin (3).
!!! Nu este necesar ca toţi participanţii să execute acte sexuale de orice natură cu
victima, ci este suficient ca aceste acte să fie înfăptuite de un singur participant, în timp
ce restul execută acţiuni concomitente de complicitate.
!!! Nu se reţine agravanta dacă autorul a fost ajutat de un complice doar în executarea
unor acţiuni anterioare actului sexual cu victima.
Agravanta se reţine şi în cazul în care victima, aflată în stare de inconştienţă, nu a
realizat că violul a fost comis asupra sa de două sau mai multe persoane.
În cazul în care toţi participanţii au întreţinut, succesiv, acte sexuale cu victima, fiecare
ajutând sau fiind la rândul lui ajutat de ceilalţi, se va reţine o singură infracţiune
(complexă) de viol în varianta agravată, fiecare dintre participanţii având calitate de
„autor” (şi nu de complici).
În practica judiciară s-a reţinut viol în variantă agravată (comis de două sau mai multe
persoane) şi în situaţia în care, în timpul actului sexual, făptuitorii s-au aflat în încăperi
diferite, cu condiţia să fi acţionat împreună pentru intimidarea victimei şi înfrângerea
rezistenţei acesteia.
Varianta agravată (circumstanţă reală) se răsfrânge asupra instigatorilor sau complicilor
anteriori numai dacă aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
Exemplu: o persoană instigă alte două persoane să comită împreună violul.
Dacă violul este comis de cel puţin 3 persoane împreună, varianta agravată de la art.
218 alin (3) intră în concurs cu prevederile art. 77 alin (1) lit. a) C.pen ( săvârşirea faptei
de trei sau mai multe persoane împreună) – însă această soluţie nu este legală. Se
reţine doar art. 218 alin (3)!
Subiect pasiv: orice persoană de orice sex.
Situaţii deosebite reţinute de legiuitor, care se răsfrâng şi asupra calităţii subiectului
activ:
1. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
(alin 3 lit. a)).
Victima se afla în îngrijirea făptuitorului în situaţia în care acesta avea obligaţia de a-i
acorda asistenţă.
Exemplu:
• personalul de îngrijire din unităţile sanitare sau sociale – aziluri, internate,

• persoane particulare angajate pentru îngrijirea unor bolnavi sau bătrâni
Victima se află în ocrotirea făptuitorului dacă acesta are în raport cu ea calitatea de
„tutore”, „curator”.
Aflarea victimei în educarea făptuitorului presupune situaţia în care acesta desfăşura cu
ea o activitate educativă. Avem aici în vedere:
• Profesorii, educatorii, instructorii, meşterii (şcolile profesionale)
• Meditatorii, profesorii de la anumite discipline din cadrul educaţiei formale şi nonformale
• Persoanele angajate de părinţi pentru pregătirea în privat a copiilor
Victima este în paza făptuitorului atunci când se află în situaţia de a fi reţinută, arestată
ori îşi ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar. Victima se poate afla şi în situaţia de a fi
păzită de făptuitor, acesta acţionând (ca bodyguard) în baza unui contract de prestări
servicii de securitate personală.
• victima este rudă în linie directă, frate sau soră cu făptuitorul (alin 3 lit. b)).
Se are în vedere situaţia în care victima nu i se poate opune făptuitorului din motive
care ţin de relaţiile din sânul familiei, de ascendenţa unora dintre membrii de familie
asupra altora. În orice caz, agravanta nu acoperă toate situaţiile care pot apare în
practică ţinând cont de definiţia „membrului de familie”.
Violul comis asupra soţului se va reţine în varianta simplă !!!
• victima este un minor (alin 3 lit. c)).
Implică necesitatea cunoaşterii acestui aspect (vârsta victimei) de către făptuitor. Dacă
făptuitorul nu cunoaşte vârsta victimei şi se dovedeşte că nici nu putea să o prevadă,
atunci vor fi incidente prevederile art. 30 alin (3) C.pen – eroarea de fapt.
În cazul minorului, există şi situaţia în care vârsta „fragedă” face ca minorul să nu
dispună de posibilitatea de a realiza cu adevărat ce i se întâmplă (deci chiar dacă actul
este „consimţit”), astfel încât se află „în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa”. În practică, s-a reţinut violul în situaţia unui act sexual cu un minor cu vârsta de
până la 11 ani (inclusiv).
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează prin mai multe acte alternative: raport sexual, act sexual (oral sau anal)
ori alte acte de penetrare vaginală ori anală.
Prin raport sexual se înţelege actul/acţiunea prin care organul sexual bărbătesc
penetrează (pătrunde în) organul sexual femeiesc.
!!! Simpla lor atingere nu constituie raport sexual. Nu interesează dacă s-a realizat sau
nu epuizarea actului sexual ori dacă s-a ajuns la procreare.
Pot exista acte sexuale şi între persoane de acelaşi sex (bărbaţi => homosexualitate,
femei
=> lesbianism, safism). Însă aici nu se poate vorbi despre raport sexual, ci doar despre
act sexual, care poate fi oral sau anal.
Actul sexual oral presupune intrarea organului sexual masculin în cavitatea bucală a
femeii sau bărbatului (felaţie). De asemenea, poate exista contactul oral cu organul
sexual feminin (cunilingus).
Actul sexual anal presupune conjuncţiunea organului sexual masculin cu anusul unui
bărbat sau unei femei. Indiferent dacă victima este cea care suportă sau realizează
penetrarea.
Orice alte acte de penetrare vaginală sau anală. Ex.: introducere de obiecte - vibrator,
sticlă, lumânare, banană, lemne, degete. Indiferent dacă se comit asupra unui bărbat
sau asupra unei femei.
Actele de penetrare bucală cu altceva decât organul sexual nu constituie elementul
material al infracţiunii de viol, ci, eventual, al infracţiunii de agresiune sexuală.
Dacă astfel de acte au fost comise anterior sau posterior violului, se absorb în
materialitatea violului. Nu se va reţine concurs între viol şi agresiune sexuală.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actele descrise să se efectueze prin

constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-
şi exprima voinţa.
Constrângerea poate fi de ordin
• fizic – prin folosirea forţei, pentru a face posibil actul sexual (lovire, brutalizare,
imobilizare totală sau parţială). Forţa fizică trebuie să fie suficient de intensă sau
desfăşurată pe o durată de timp variabilă pentru a face victima să cedeze.
Victima nu este obligată să opună rezistenţă sau să continue să opună rezistenţă deşi
forţa agresorului o copleşeşte.
Pentru existenţa infracţiunii se cere să existe, totuşi, un refuz energic, dar nu simulat din
partea victimei.
!!! Nu constituie o opunere fermă, categorică, ezitările, temerile, împotrivirile aparente
sau din capriciu ori opunerile „de rigoare” sau de circumstanţă ale pseudo-victimei,
care, în realitate, a consimţit.
!!! Constrângerea trebuie să preceadă sau să fie concomitentă cu actul (raportul)
sexual.
• psihic (moral) – presupune ameninţarea victimei cu un pericol grav pentru ea sau
cineva apropiat în condiţii în care să îi inspire teama că acel pericol nu va putea fi
înlăturat dacă nu va ceda ameninţării.
Dacă victima a ajuns la concluzia că răul cu care a fost ameninţată nu poate fi înlăturat
decât prin acceptarea actului sexual, cerinţa textului incriminator privind constrângerea
este îndeplinit.
Exemplu: 1) în vederea avansării în ierarhia companiei (implicit obţinerea unor avantaje salariale
consistente, ştiind că aceasta are o situaţie financiară precară) şeful propune subalternei să întreţină cu el
un raport sexual. Există infracţiune? 2) Aceasta refuzând, şeful respectiv ameninţă angajata cu postarea
pe Facebook a unor poze compromiţătoare condiţionând renunţarea la acest act în schimbul realizării
raportului sexual. Care va fi încadrarea?
Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa se

înţelege faptul că agresorul beneficiază de această stare, permanentă sau trecătoare,
totală sau parţială, în care se află victima.
Victima este în imposibilitate fizică de a se apăra sau de a se opune agresorului, din
cauze multiple: oboseală excesivă, beţie, boală, sub influenţa unor substanţe etc.
Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune că victima se află într-o stare
psihofiziologică deosebită ce îi răpeşte posibilitatea de a-şi dat seama de ceea ce i se
întâmplă în realitate sau de a-şi manifesta voinţa. Această stare de inconştienţă are loc
pe fondul consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive, somnului hipnotic,
leşinului sau ca manifestare a unei afecţiuni psihice.
• Urmarea imediată: vătămarea efectivă a libertăţii sexuale a victimei (bărbat sau

femeie), precum şi (atunci când este cazul) vătămarea (gravă) a integrităţii
corporale ori chiar moartea acesteia.
• Raportul de cauzalitate: rezultă ex re, adică din materialitatea faptei.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de viol se săvârşeşte cu intenţie directă. Autorul are reprezentarea faptei şi
a urmărilor sale şi acţionează în urmărirea acestor rezultate.
În cazul violului asupra victimei aflate în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa, este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut această situaţie. Eroarea asupra
acestei împrejurări înlătură incidenţa legii penale.
În varianta alin (3) lit. d), textul de lege impune cerinţa existenţei scopului făptuitorului
de a produce materiale pornografice (gravuri, fotografii, holograme, filme, embleme,
publicaţii, spoturi audio sau video, aplicaţii informatice sau alte forme de exprimare care
sugerează o activitate sexuală).
Infracţiunea de viol în condiţiile alin (3) lit. e) şi alin (4) este comisă cu praeterintenţie.
Actul sexual neconsimţit se săvârşeşte cu intenţie, însă urmarea mai gravă – vătămarea
victimei sau moartea acesteia – are loc din culpa agresorului. Cu alte cuvinte, făptuitorul
îşi dă seama şi vrea să violeze victima, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea
producerii vătămării corporale ori moartea acesteia.
Exemplu: pentru a se salva după ce a fost violată, victima escaladează balconul voind
să coboare la un etaj inferior, însă se dezechilibrează şi cade, suferind urmările
specifice vătămării corporale (=> art. 218 alin 3 lit. e)).
Dacă vătămarea corporală victimei a fost urmărită, dorită sau acceptată (intenţie directă
sau indirectă, nu praeterintenţie) va exista concurs între infracţiunea de viol şi cea de
vătămare corporală.
Existenţa agravantei subzistă doar dacă există o legătură de cauzalitate între vătămările
produse şi activitatea de constrângere a victimei anterioară sau concomitentă faptei de
viol.
În situaţia în care agresorul, concomitent cu fapta de viol, realizează şi alte acte
materiale care determină moartea victimei, se va reţine un concurs de infracţiuni între
viol şi omor.
FORME
Tentativa se pedepseşte.
Există tentativă atunci când autorul a folosit constrângerea ori a profitat de
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, pentru a întreţine acte
sexuale, însă aceste acte nu s-au putut realiza din motive independente de voinţa
făptuitorului.
Nu există tentativă de viol pedepsibilă atunci când, după exercitarea violenţelor sau
ameninţărilor (constrângerii), făptuitorul renunţă de bunăvoie la realizarea actului
sexual.
Consumarea infracţiunii de viol are loc atunci când s-a produs actul sexual şi s-a produs
o încălcare a libertăţii sexuale a victimei.
Violul este o infracţiune comisivă şi momentană.
În cazul repetării actului sexual cu aceeaşi ocazie, fără a se exercita alte acte de
constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea simplă de viol
– unitate naturală, iar dacă s-au exercitat acte repetate de constrângere, vor fi aplicate
dispoziţiile privind infracţiunea continuată, fapta epuizându-se după finalizarea ultimului
act sexual.
AGRESIUNEA SEXUALĂ (art. 219 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o
persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa ori profitând de această stare.
Variantă agravată: atunci când:
• victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
• victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
• victima este un minor;
• fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
• fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Varianta agravată: dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei.

a persoanei de sex feminin sau masculin de a avea relaţii, legături şi raporturi sexuale
după voinţa şi dorinţa ei.
Obiect material: corpul persoanei în viaţă. Indiferent de sex.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
Dacă, însă, fapta este comisă de două sau mai multe persoane se va reţine varianta
agravată de la alin (2) lit. f).
Subiect pasiv: orice persoană de orice sex.

În variantele agravate subiectul pasiv este calificat.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în săvârşirea de acte de natură sexuală, altele decât „raportul sexual”, „actele
sexuale anale sau orale” ori „alte acte de penetrare vaginală sau anală”.
Acestea pot fi acte fireşti de satisfacere a apetitului sexual (acte de masturbare,
atingere ori sărutare a organelor genitale ori apropierea şi atingerea între ele a
organelor genitale ale agresorului de cele ale victimei).
Pot exista şi acte nefireşti, concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual,
prin care nu se urmăreşte realizarea raportului sexual, ci doar obţinerea excitaţiei
sexuale nefinalizate (ex. sadism, masochism, vampirism, mixoscopie – excitaţia este
provocată doar de observarea/vederea actului sexual practicat de alte persoane).
Aceste acte pot fi executate, de regulă între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex,
dar se pot produce şi asupra propriului corp.
Făptuitorul urmăreşte o satisfacere a nevoilor sexuale fără penetrare.
Dacă astfel de acte sunt comise în contextul în care a urmat imediat un viol, se va reţine
doar infracţiunea de viol.
Dacă actul de natură sexuală constă în zoofilie sau bestialitate, atunci când subiectul
activ are contact sexual cu animale, fapta va constitui infracţiunea de ultraj contra
bunelor moravuri (art. 375 C.pen) şi nu agresiune sexuală.
În schimb, dacă făptuitorul obligă victima să aibă contact sexual cu animale, fapta va
constitui, după caz, viol (ex. un act sexual realizat prin penetrare vaginală de către un
câine) sau agresiune sexuală (ex. act sexual oral cu un câine ori obligarea victimei să
masturbeze un câine).
• Urmarea imediată: vătămarea efectivă a libertăţii sexuale a victimei (bărbat sau

femeie), precum şi (atunci când este cazul) vătămarea (gravă) a integrităţii corporale ori
chiar moartea acesteia.
• Raportul de cauzalitate: trebuie să se stabilească legătura de cauzalitate între

practicarea actelor de agresiune sexuală şi rezultatul produs.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de agresiune sexuală se comite cu intenţie directă.
În variantele agravate, când fapta a avut ca urmare o vătămare corporală ori moartea
victimei, vinovăţia de prezintă sub forma praeterintenţiei.
FORME
Infracţiunea este susceptibilă de forme imperfecte.
Tentativa se pedepseşte.
ACTUL SEXUAL CU UN MINOR (art. 220 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de
penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani.
Variantă agravată 1: dacă fapta prevăzută la alin (1) a fost săvârşită asupra unui minor
care nu a împlinit vârsta de 13 ani.
Varianta agravată 2: dacă fapta prevăzută în alin (1) este comisă de un major cu un
minor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, dacă:
• minorul este membru de familie al majorului;
• minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca
urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare unei situaţii de dependenţă;
• fapta a pus în pericol viaţa minorului;
• fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
Varianta agravată 3: fapta prevăzută la alin (1) şi (2) atunci când:
• minorul este membru de familie;
făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului.
• fapta a pus în pericol viaţa minorului;
• fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice

a persoanei în perioada minorităţii.
Obiect material: corpul minorului.
În varianta alin. (3) lit. a) şi alin (4) lit. a), subiect activ poate fi doar un adult, iar minorul
este membru de familie al acestuia.
În variantele alin. (3) lit. b) şi alin. (4) lit. b), fapta se comite de o persoană care are
autoritate sau influenţă asupra minorului şi care foloseşte această autoritate asupra
victimei.
Subiect pasiv: minorul care participă la acte sexuale.

În funcţie de variantele normative, minorul poate să fie cu vârsta cuprinsă între 13-15
ani, sub 13 ani sau între 15-18 ani.
În anumite situaţii, minorul trebuie să fie membru de familie al făptuitorului.
În practica judiciară s-a reţinut infracţiunea de act sexual cu un minor în situaţia
raportului sexual dintre o tânără între 15 şi 18 ani şi medicul său curant (chiar şi
stomatolog), ori cu profesorul său, cu antrenorul său etc.
O problemă apare în varianta normativă agravată a actului sexual cu un minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani, raportată la consimţământul acestuia. Practica arată că până
în jurul vârstei de 10-11 ani, minorul nu are capacitatea să exprime un consimţământ
valabil, motiv pentru care în sarcina făptuitorului se va reţine infracţiunea de viol.
De asemenea, în doctrină există controverse pe marginea actului sexual cu un minor cu
vârsta între 15 şi 18 ani, dacă acesta are calitatea de „căsătorit”, „divorţat” ori are
experienţă sexuală, în ce priveşte posibilitatea ca acesta să mai fie considerat „subiect
pasiv”.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune manifestată într-un raport sexual, act sexual oral sau anal, precum
şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu un minor.
Diferenţa faţă de infracţiunea de viol constă în existenţa consimţământului.
O anumită atenţie se acordă semnelor de pe corpul victimelor, aceste putând fi
deopotrivă indicii ale agresiunilor (dacă sunt la încheieturile mâinilor sau picioarelor,
coapse, de la genunchi spre abdomen ori pe faţă) ori indicii ale pasiunii cu care a fost
întreţinut actul sexual (muşcături pe spate, excoriații la genunchi sau coate etc.).
Dacă actele specifice de corupere sexuală a minorului au fost urmate de întreţinerea
unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori penetrare vaginală sau anală cu un
minor, în acelaşi context şi asupra aceluiaşi minor, se va reţine doar infracţiunea de act
sexual cu un minor (!!! Nu concurs cu infracţiunea de corupere sexuală a minorilor).
• Urmarea imediată: încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a minorului.

În variantele agravate de la alin. (3) lit. c) şi alin. (4) lit. c), fapta trebuie să aibă ca
urmare punerea în pericol a vieţii minorului.

acţiunea făptuitorului şi rezultatul produs.
LATURA SUBIECTIVĂ
Actul sexual cu un minor se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru a exista intenţie, se cere ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta victimei ori să fi
acceptat că victima ar putea avea acea vârstă. Dacă victima, având o corpolenţă fizică
mai robustă, un corp mai dezvoltat şi prezentându-se celor din jur ca având o vârsta
mai mare decât cea reală, se va reţine eroarea (art. 30 alin. 1 C.pen).
FORME
Actele de pregătire, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa nu este posibilă, întrucât infracţiunea este de „consumare instantanee”.
Infracţiunea se consideră consumată atunci când s-a realizat actul sexual cu un minor.
Repetarea actului sexual cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex, în realizarea
aceleiaşi intenţii, constituie o infracţiune unică, continuată.
CAUZE DE NEPEDEPSIRE
Potrivit art. 220, ultimul alineat, faptele prevăzute la alin. (1) sau (2) nu se sancţionează
dacă diferenţa de vârstă dintre agresor şi victimă nu depăşeşte 3 ani.
Aceasta înseamnă că nepedepsirea nu se aplică şi în situaţia variantelor agravate de la
alin.(3) şi (4). În cazul agravatei de la alin. (4), subiect activ poate fi şi un minor,
indiferent de vârsta care îl separă de subiectul pasiv, dar numai dacă nu îndeplineşte la
rândul său condiţiile legale de a fi subiect pasiv. !!!!
Exemplu:
Fratele de 16 ani, care realizează un act sexual oral consimţit cu sora sa în vârsta de 14
ani, va răspunde pentru act sexual cu un minor – în varianta alin. (4).
Sora sa, de 14 ani, nu va răspunde penal, întrucât fratele său a depăşit vârsta până la
care putea fi considerat subiect pasiv.
Dacă, însă, ambii subiecţi activi îndeplinesc condiţiile legale de a fi şi subiecţi pasivi,
atunci ei nu vor răspunde penal.
CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR (art. 221 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut la art. 220,
împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea
minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act. (alin 1).
Varianta agravată: fapta săvârşită atunci când:
• minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
făptuitorului;
• fapta a pus în pericol viaţa minorului; (alin 2)
Varianta atenuată: actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani; (alin 3)
Varianta atenuată: determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la
spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură,
precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic. (alin 4).
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală pentru care minorul trebuie
pregătit în condiţii de decenţă şi moralitate.
Obiect material: dacă fapta se săvârşeşte în prezenţa minorului, nu există obiect
material.
Dacă, însă, fapta se săvârşeşte asupra minorului, obiectul material este corpul acestuia.
În variantele atenuate, poate fi numai o persoană majoră.
Subiect pasiv: minorul în vârstă de până la 13 ani.
În cazul alin. (2) lit. a) – minorul trebuie să fie rudă în linie directă, frate sau soră.
În cazul alin. (2) lit. b) – minorul trebuie să se afle sub îngrijirea, ocrotirea, educarea,
paza sau tratamentul făptuitorului.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în comiterea unui act de natură sexuală (altul decât raportul sexual, actul sexual
oral sau anal ori orice alt act de penetrare vaginală sau orală) împotriva unui minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte sau să
efectueze un asemenea act.
Exemplu: făptuitorul atinge sau mângâie minorul în zona organelor genitale
Vârsta victimei (sub 13 ani) face diferenţa dintre această infracţiune şi infracţiunea de
agresiune sexuală.
Varianta alternativă constă în determinarea minorului să suporte ori să efectueze actul
de natură sexuală descris. Aceasta înseamnă că, urmare acţiunii făptuitorului, minorul
se decide să efectueze actul sau să îl suporte, indiferent dacă, ulterior, minorul trece
efectiv la realizarea lui.
Exemplu: făptuitorul determină minorul să procedeze la masturbare.
Nu interesează dacă actele se comit în public (notă: în această situaţie se poate reţine
în concurs infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri) sau în particular.
Astfel de manifestări se află în sfera de aplicare a art. 221 atât timp cât rămân în acest
stadiu. Dacă făptuitorul merge mai departe, încercând raporturi sau acte sexuale (prin
constrângere sau consimţite), nu vor exista două infracţiuni distincte, ci aceea mai
gravă va absorbi în materialitatea sa şi actele de natură sexuală care au fost comise în
realizarea altui rezultat.
În prima variantă atenuată (alin. 3), elementul material constă în actul sexual de orice
natură săvârşit de un adult în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani.
Prezenţa minorului presupune ca acesta să se afle în acel loc sau în apropierea acelui
loc, de unde poate să perceapă ori să vadă acel act.
Întrebare: există infracţiunea în cazul în care minorul, accidental, asistă la actul sexual dintre părinţii săi,
având acces la un monitor video care redă imagini „live” ale unei camere de luat vederi tip CCTV instalată
în spaţiul în care cei doi adulţi au raport sexual ? Nu.
Această variantă normativă se realizează şi dacă minorul a asistat ori a fost prezent
numai la o parte (unele) dintre actele sexuale de orice natură săvârşite de un adult.
Exemplu: minorul asistă la acte de palpare a organelor genitale între doi adulţi sau la
efectuarea de gesturi care sugerează sau imită actul sexual.
Subzistă infracţiunea şi în situaţia în care minorul a asistat la abuzuri sexuale.
Ce se întâmplă în cazul în care un minor violează o altă minoră, în prezenţa fratelui acesteia,
de asemenea minor? Potrivit actualelor reglementări, se va reţine doar infracţiunea ma
gravă, întrucât legiuitorul a apreciat prin NCP că numai un major poate fi acuzat de
corupere sexuală a minorilor în varianta alin. (3).
A doua variantă atenuată constă în determinarea de către un major a unui minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist
ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice
natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale pornografice.
Exemplu: are loc exhibarea organelor sexuale ale adultului ori efectuarea unui dans
erotic (striptease masculin sau feminin).
• Urmarea imediată: punerea în pericol a dezvoltării sexuale normale a minorului

sub 13 ani.

LATURA SUBIECTIVĂ
Coruperea sexuală a minorilor se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru a exista intenţie, se cere ca făptuitorul să fi urmărit sau acceptat prezenta
minorului în timpul cât a efectuat acte de natură sexuală.
FORME
Actele de pregătire, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Infracţiunea se consideră consumată atunci când s-a realizat actul de natură sexuală în
prezenţa minorului ori când acesta a fost determinat să efectueze sau să suporte un act
de natură sexuală.
CAUZE DE NEPEDEPSIRE
Potrivit art. 221, ultimul alineat, faptele în alin (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de
vârstă dintre agresor şi victimă nu depăşeşte 3 ani.
Sfera subiecţilor activi care pot beneficia de această cauză de nepedepsire este
restrânsă la minorii cu vârste între 14 şi 16 ani.
HĂRŢUIREA SEXUALĂ (art. 223 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei
relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată
sau pusă într-o situaţie umilitoare.
Obiect juridic: este complex şi ocroteşte mai multe tipuri de relaţii sociale (inviolabilitatea
sexuală, viaţa particulară, demnitatea etc.)
Obiect material: nu există.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal care se află cu victima în relaţii de
muncă sau asimilate.
Prin loc de muncă se înţelege spaţiul fizic în care persoana îşi desfăşoară sarcinile din
fişa postului sau orice loc care are legătură cu desfăşurarea sarcinilor profesionale.
Relaţii similare: servicii prestate în regim particular de către victimă (curăţenie,
supravegherea copiilor, grădinărit etc.
Sub nicio formă, subiectul activ nu poate fi un şef sau un angajator (patron). După caz,
acesta va fi tras la răspundere pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art.
299).
Subiect pasiv: persoana aflată într-o relaţie de muncă (sau similară) cu făptuitorul.
Interesează posibila activitate de provocare din partea „victimei”. În condiţiile în care
aceasta nu este intimidată ori nu se simte deranjată sau ofensată, infracţiunea de
hărţuire nu se va reţine.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de pretindere, în mod repetat, de favoruri de natură sexuală în

cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare.
Hărţuirea presupune acte repetate de necăjire, cicălire, de agitare, de sâcâire, de
agasare, de şicanare a unei persoane în vederea obţinerii (din partea acesteia) de
satisfacţii de natură sexuală. Este o formă de discriminare sexuală.
Pretinderea de favoruri sexuale se poate face explicit sau implicit. Legiuitorul nu a voit
să lase în afara incriminării insinuările sexuale ori modul ascuns, voalat de a acţiona al
unora dintre făptuitori.
Exemple: afişarea ostentativ de materiale sexuale, spunerea de bancuri cu conotaţie
sexuală, glume sexuale, realizarea de comentarii de natură sexuală cu privire la
înfăţişarea cuiva, fluierături sau gesturi sexuale, folosirea limbajului obscen, solicitări de
a ieşi împreună, contacte fizice, atingeri, pătrunderea nepermisă în spaţiul intim etc.
Persoanele pot lucra (coopera lucrativ) şi într-un mediu virtual (cloud). Cu alte cuvinte
se respectă condiţia de „loc de muncă” (cu condiţia ca fiecare persoană implicată în
acest gen de colaborare să îi cunoască pe ceilalţi participanţi, colegi). Pretinderea de
favoruri sexuale se poate realiza, astfel, şi prin intermediul mijloacelor de comunicare
electronică.
• Urmarea imediată: intimidarea sau punerea într-o situaţie umilitoare a victimei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Hărţuirea sexuală se comite cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Tentativa nu este posibilă datorită specificului infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care, ca urmare acţiunii repetate a
făptuitorului, s-a produs consecinţa cerută de lege, respectiv intimidarea ori punerea
victimei într-o situaţie umilitoare.
VIOLAREA DE DOMICILIU (art. 224 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă
sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte,
ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia (alin 1)
Varianta agravată: în cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în
timpul nopţii ori prin folosirea de calităţi mincinoase.(alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la libertatea persoanei, sub aspectul libertăţii
vieţii domestice, a dreptului de a trăi şi locui fără teama unei imixtiuni din partea altor
persoane.
Obiect material: domiciliul „violat”, indiferent dacă i s-a adus sau nu o stricăciune.
Exemplu: săvârşeşte această infracţiune tutorele care pătrunde fără drept în casa în care locuiesc minorul
şi mama acestuia, chiar dacă se prevalează de drepturile sale de administrare a averii minorului, întrucât
incriminarea ocroteşte dreptul locativ al unei persoane şi nu dreptul de proprietate.
Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: persoana care foloseşte domiciliul violat şi care are dreptul să permită
sau să refuze prezenţa unei alte persoane în acesta.
Legea ocroteşte pe deţinătorul legal al locuinţei, indiferent cât de precar este titlul său.
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează fie prin acţiunea de pătrundere, fără drept, într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit care ţine de acestea, fie prin acţiunea de a refuza
părăsirea locuinţei sau a celorlalte locuri la cererea persoanei care le foloseşte.
Prima variantă normativă presupune ca făptuitorul să fi introdus tot corpul în locul vizat,
şi nu doar capul sau piciorul ori o mână.
În cazul în care locuinţa este compusă din mai multe încăperi, este suficient ca
făptuitorul să fi pătruns doar într-una dintre acestea.
Prin locuinţă se înţelege orice loc destinat efectiv şi actual uzului domestic al uneia sau
mai multor persoane.
Nu interesează dacă acest loc este: închis sau parţial deschis, stabil sau mobil (ex.
rulotă), dacă reprezintă o locuinţă permanentă sau una temporară (ex. casă de vacanţă,
cameră de hotel, cabina unui vapor, cuşeta unui tren, camera din vilă, cortul instalat
într-o staţiune, camera de cămin etc.).
Întrebare: este „locuinţă” celula în care condamnatul este încarcerat? NU. Dar camera
în care dorm militarii într-o cazarmă? NU. Dar chilia unui călugăr? DA.
Pentru a fi locuinţă se cere ca spaţiul să fie efectiv locuit. Imobilul gol sau nelocuit, chiar
dacă există forme de repartiţie sau proprietate, nu poate fi susceptibil de violare de
domiciliu. Poate fi, în schimb, în anumite condiţii, tulburare de posesie (art. 256 C.pen).
Întrebare: autoturismul poate fi asimilat termenului de „locuinţă”? NU. Dar autocarul?
NU.
Încăperea este parte dintr-o construcţie destinată să fie folosită drept locuinţă şi care
este utilizată ca atare în mod efectiv.
Dependinţele sunt locurile care, direct sau indirect, sunt în relaţie de dependenţă faţă de
locuinţă. Ele sunt o prelungire a locuinţei, un accesoriu (deoarece întregesc folosirea
locuinţei). Ex. bucătăria, cămara, pivniţa, magazia, boxa de la subsol, camerele de baie,
spălătoria, culoarul, vestiarul, camerele de trecere, grajdurile, şoproanele, chioşcurile,
pavilioanele. Nu contează dacă acestea sunt acoperite sau nu ori dacă fac corp comun
cu locuinţa sau sunt separate !!!
Locul împrejmuit este orice loc care este delimitat printr-o îngrădire de jur-împrejur cu
gard, perete, sârmă etc., care serveşte unui anumit scop (ex. grădină, curte, livadă) şi
care ţine de locuinţă sau de dependinţă.
Dacă „locul” nu are nicio legătură cu uzul domestic şi cu libertatea persoanei, nu se află
sub ocrotirea legii !!!
Metoda de pătrundere în locurile menţionate în lege poate avea diverse forme: prin
constrângere, prin inducere în eroare, prin amăgire, pe faţă sau pe ascuns, în prezenţa
sau în lipsa victimei etc. Legiuitorul acceptă „orice mod” (ex. efracţie, escaladare,
folosirea de chei mincinoase etc.).
Legea cere ca pătrunderea să fie realizată fără drept, adică în mod abuziv, fără nicio
justificare legală ori fără consimţământul victimei.
Dacă pătrunderea în locuinţa victimei s-a făcut în scopul săvârşirii unei alte infracţiuni
(ex. omor, viol etc.), care a şi fost comisă, va exista un concurs de infracţiuni.
În situaţia săvârşirii unei infracţiuni de furt sau tâlhărie, violarea de domiciliu se
absoarbe în variantele agravate ale acestor infracţiuni !!!
Acţiunea se poate realiza şi printr-un refuz al făptuitorului de a părăsi locuinţa sau
celelalte locuri la cererea victimei. Aceasta presupune că pătrunderea s-a făcut în mod
legal (sau cu consimţământ), însă autorul, fie direct (în mod vădit, făţiş), fie indirect (ex.
se ascunde), refuză să o părăsească.
În varianta în care pătrunderea a fost fără drept, iar autorul refuză să părăsească
locuinţa la cererea victimei, se va reţine o singură infracţiune (unitate de infracţiune).
Pentru reţinerea variantei agravate, este necesar (în plus) ca:
• autorul să fi fost înarmat – nu este necesar ca acesta să poarte arma propriu-zisă
vizibil, ci doar să o aibă asupra lui. Dacă este vorba despre un instrument cu rol de
armă, va fi necesar ca autorul să îl folosească.
• fapta a fost săvârşită pe timpul nopţii – va exista această agravată chiar dacă
locuinţa era luminată artificial. Este necesar să se fi instalat întunericul ca fenomen
natural. Nu este relevantă o oră anume. Infracţiunea este mai gravă întrucât, pe timpul
nopţii scade puterea de reacţie (sau de apărare) a victimei.
• prin folosirea unei calităţi mincinoase – de exemplu, autorul s-a dat drept rudă,
poliţist, funcţionar la telefoane/cablu, lucrător de la gaze/electricitate etc.). Este vizată
înlăturarea opunerii victimei. Dacă s-a efectuat şi un act legal, va fi reţinută în concurs şi
infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale (art. 258 C.pen).
• Urmarea imediată: starea de încălcare a libertăţii persoanei privind domiciliul.
• Raportul de cauzalitate: între activitatea făptuitorului şi rezultatul socialmente

periculos produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de violare de domiciliu se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Dacă făptuitorul pătrunde într-o locuinţă folosită de mai multe persoane, având
consimţământul uneia dintre acestea, se consideră că nu există intenţie. Autorul
acţionează cu convingerea că este îndreptăţit să intre şi să rămână în acea locuinţă.
Întrebare: ce se întâmplă dacă o altă persoană din locuinţă solicită imperativ autorului
să părăsească incinta?
Eroarea subiectului activ asupra inexistenţei consimţământului persoanei care foloseşte
locuinţa este o cauză de neimputabilitate.
FORME
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică atunci
când făptuitorul a pătruns în locuinţa victimei fără consimţământul acesteia ori a refuzat
să o părăsească la solicitarea sa.
Actele de pregătire şi tentativa nu sunt incriminate.
VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL (art. 225 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile în care o
persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le
părăsi la cererea persoanei îndreptăţite.(alin 1)
Varianta agravată: în cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în
timpul nopţii ori prin folosirea de calităţi mincinoase.(alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la libertatea persoanei, sub aspectul libertăţii de
a-şi desfăşura nestingherită activitatea profesională într-un sediu
Obiect material: sediul „violat”, indiferent dacă i s-a adus sau nu o stricăciune.
Subiect pasiv: persoana care foloseşte sediul violat şi care are dreptul să permită sau
să refuze prezenţa unei alte persoane în acesta.
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează fie prin acţiunea de pătrundere, fără drept, în oricare dintre sediile în care
îşi desfăşoară activitatea o persoană fizică sau juridică, fie prin acţiunea de a refuza
părăsirea acestora la cererea persoanei îndreptăţite.
Sediul este locul, spaţiul, în care se desfăşoară activităţi lucrative ori unde se află
organele de conducere ale unei persoane juridice, subiect de drept public sau privat.
Aceeaşi definiţie este valabilă şi în cazul sucursalelor sau agenţiilor ori reprezentanţelor
persoanei juridice.
• Urmarea imediată: starea de încălcare a libertăţii persoanei privind stabilirea şi
utilizarea corespunzătoare a sediului profesional.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de violare a sediului profesional se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă.
FORME
când făptuitorul a pătruns fără drept în sediul persoanei fizice sau juridice ori a refuzat
să îl părăsească la solicitarea persoanei îndreptăţite.
VIOLAREA VIEŢII PRIVATE (art. 226 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei
persoane aflată într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a
unei convorbiri private.(alin 1)
Varianta agravată: divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a
sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin (1), către o altă persoană sau
către public. (alin 2)
Varianta agravată: plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau
video, în scopul săvârşirii faptelor de la alin (1) şi alin (2)
Obiect juridic: ansamblul relaţiilor sociale referitoare la intimitatea persoanelor.

Obiect material: fotografiile, documentele, înregistrările de pe benzile magnetice sau
sub forma datelor informatice stocate pe mijloace adecvate, materialele filmate, fişierele
audio, în care se regăseşte imaginea sau vocea victimei.
Mijloacele tehnice cu ajutorul cărora au fost realizate interceptările sau înregistrările
privind victima nu constituie obiect material al infracţiunii, întrucât nu sunt
corespondentul material al valorii sociale încălcate.
Subiect pasiv: orice persoană a cărei intimitate a fost lezată prin activităţile menţionate
în lege.
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează prin acţiuni alternative de fotografiere, captare sau înregistrare de imagini,

ascultare cu mijloace tehnice sau înregistrare audio a unei persoane aflate într-o
locuinţă sau încăpere ori dependinţă etc. sau a unei convorbiri private.
A fotografia înseamnă a fixa imaginea unui obiect sau unei persoane pe o placă sau
hârtie fotografică ori pe un film sau a procesa imaginea sub forma de date informatice
pe un suport de stocare adecvat.
Captarea sau înregistrarea de imagini semnifică obţinerea de imagini cu ajutorul unor
echipamente specifice (camere video), prelucrarea şi stocarea acestor informaţii (în
format magnetic sau digital) pe un suport adecvat.
Ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrare audio presupune utilizarea unor
echipamente special concepute pentru a capta şi stoca sunete (ex. reportofoane clasice
sau digitale, echipamente de conversie a vibraţiei unor obiecte în semnal audio etc.).
Pentru a se reţine infracţiunea este necesar ca sunetele, imaginile sau informaţiile să
provină din interiorul unei locuinţe, încăperi sau dependinţe ţinând de aceasta, fără
consimţământul persoanei vizate ori fără permisiunea legii.
Simpla fotografiere sau filmare a unei locuinţe sau încăperi private nu constituie
infracţiune. Este necesar ca acţiunea să se desfăşoare asupra unei persoane care se
află în aceste incinte. Unele păreri din doctrină conturează ideea că infracţiunea
subzistă şi în cazul în care fapta sunetele sau imaginile sunt, după caz, captate,
obţinute sau ascultate, de la victima care se afla în afara locuinţei, în spaţiul împrejmuit
ţinând de aceasta.
Dacă fapta se săvârşeşte într-un loc public (piaţă, bar, restaurant, birou, aeroport,
universitate etc.), este absolut necesară condiţia ca acţiunea de captare, înregistrare
sau ascultare să aibă ca obiect o conversaţie privată (între două sau mai multe
persoane) !!! Fapta de a intercepta o conversaţie privată care a avut loc prin intermediul
mijloacelor de comunicare electronică (email, chat, telefon etc.) constituie infracţiunea
de violarea secretului corespondenţei – art. 302 C.pen).
Cerinţa cea mai importantă – activitatea să fie realizată FĂRĂ DREPT.
Va acţiona cu drept angajatul poliţiei judiciare sau parchetului care pune în practică
măsurile de supraveghere tehnică dispuse de o instanţă de judecată.
Va acţiona ilegal, detectivul particular, întrucât, prin Legea 329/2003, acesta are dreptul
să efectueze investigaţii cu privire la persoane, bunuri, fapte sau activităţi, însă numai
cu respectarea strictă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei.
De asemenea, aceştia nu vor putea să instaleze aparatură de interceptare a
comunicaţiilor ori de captare a sunetelor şi imaginilor şi nici să procedeze la folosirea
acestor echipamente în realizarea investigaţiilor.
Aceleaşi restricţii le sunt impuse şi ziariştilor.
În situaţia variantei agravate, făptuitorul divulgă, difuzează, prezintă sau transmite, fără
drept, sunetele sau imaginile captate ori înregistrate în public sau unei terţe persoane.
A divulga înseamnă a face cunoscut, a dezvălui, a destăinui cuiva o situaţie.
Difuzarea presupune distribuirea, propagarea, punerea în vânzare, răspândirea
sunetelor sau imaginilor prevăzute la alin (1).
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca divulgarea, difuzarea, prezentarea sau
transmiterea sunetelor sau imaginilor către public sau către o altă persoană să se facă
FĂRĂ DREPT.
Această condiţie este îndeplinită când nu se poate invoca vreo cauză justificativă
generală (vezi art. 19-22 C.pen) sau specială (art. 226 alin 4).
În alin. (5) este prevăzută o altă variantă agravată, atunci când are loc plasarea, fără
drept, de mijloace de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video într-o locuinţă,
încăpere sau dependinţă ţinând de aceasta.
Plasarea presupune aşezarea, montarea, punerea de microfoane, camere video sau
web în vederea captării de sunete sau imagini ori a unei convorbiri private. Dacă după
plasarea de mijloace tehnice, aceeaşi persoană trece efectiv la realizarea scopului,
atunci se va reţine doar varianta agravată de la alin. (5), urmând ca realizarea scopului
sau nu să fie luată în considerare la individualizarea pedepsei.
• Urmarea imediată: starea de încălcare a intimităţii (vieţii private) a persoanei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de violare a vieţii private se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Fapta prevăzută la alin. (5) se săvârşeşte cu intenţie directă.
FORME
când s-a realizat captarea, ascultarea ori înregistrarea sunetelor, imaginilor sau
convorbirii private.
CAUZE JUSTIFICATIVE SPECIALE

Potrivit art. 226 alin. (4) nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
• de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată , în cadrul căreia
au fost surprinse sunetele, imaginile sau convorbirile, dacă justifică un interes legitim.
Interesul legitim poate fi public, al unei autorităţi sau instituţii. Va fi, astfel justificată
acţiunea făptuitorului care previne astfel un pericol care ameninţă acea autoritate sau
instituţie.
Exemplu: făptuitorul înregistrează şi dezvăluie conţinutul unei convorbiri cu o altă persoană care
intenţionează să se angajeze paznic la o societate, din care rezultă interesul acestuia din urmă de a fura
noaptea bunurile societăţii.
Interesul legitim poate fi şi privat. Va fi justificată acţiunea făptuitorului care înregistrează
persoana cu care are o convorbire, din care rezultă că aceasta din urmă recunoaşte că
are o relaţie intimă cu soţia sa (a făptuitorului).
• dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută sau auzită
de făptuitor.
Exemplu: victima deschide fereastra şi se dezbracă lasciv, privind provocator pe făptuitorul care o
fotografiază.
• dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea

săvârşirii unei infracţiuni.
Exemplu: o persoană acceptă să poarte asupra sa tehnică de înregistrare audio şi se întâlneşte cu un
funcţionar public, iar din convorbire rezultă fapta acestuia de luare de mită ori trafic de influenţă.
• dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa

comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul
produs persoanei vătămate.
Exemplu: fotografierea primarului unei localităţi în timp ce întreţine relaţii sexuale cu amanta sa în
condiţiile în care localitatea este inundată, iar autorităţile locale nu sunt coordonate corespunzător în
acţiunile de salvare.
DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL (art. 227 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei
persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat la
cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei sau funcţiei şi care are obligaţia păstrării
confidenţialităţii cu privire la aceste date.
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la intimitatea persoanei, la dreptul acesteia de a
i se respecta secretul datelor sau informaţiilor care o privesc şi care sunt încredinţate
unor persoane care îndeplinesc o funcţie sau desfăşoară o profesie la care aceasta
este nevoită să apeleze.
Obiect material: NU ARE.
Subiect activ: este circumstanţiat (calificat), în sensul că acesta nu poate fi decât o
persoană care exercită o profesie sau o funcţie care implică păstrarea confidenţialităţii
asupra informaţiilor personale ale victimei.
Profesia este o îndeletnicire permanentă care are ca obiect prestarea de servicii şi care
presupune o pregătire specială (ex. avocaţii, preoţii, farmaciştii, medicii etc.).
Funcţia presupune o însărcinare cu caracter permanent sau temporar, cu sau fără
remuneraţie, în serviciul unei autorităţi sau instituţii publice ori al unei persoane juridice
de drept privat (ex. procuror, poliţist, judecător, ofiţer de informaţii, lucrător bancar etc.).
Legiuitorul are în vedere doar acele funcţii sau profesii, care, prin natura lor sau prin
modul în care sunt reglementate, au legătură cu ascultarea unor confidenţe ori cu
aflarea de secrete sau date personale.
Funcţiile sau profesiile trebuie recunoscute de lege !!!
Exemplu: în situaţia în care o persoană apelează la serviciile unei ghicitoare şi îi face confidenţe, iar
aceasta dezvăluie public informaţiile aflate nu se va reţine infracţiunea.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării şi complicităţii.

Subiect pasiv: persoana ale cărei secrete sunt dezvăluite de către subiectul activ
circumstanţiat.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune de divulgare, fără drept, a unor date, de către persoana care avea
obligaţia asigurării confidenţialităţii acestora.
Divulgarea presupune darea în vileag, aducerea la cunoştinţa unei sau mai multor
persoane a datelor referitoare la victimă.
Nu are relevanţă dacă divulgarea s-a făcut direct sau indirect ori dacă s-au divulgat
toate informaţiile sau numai o parte dintre acestea.
Fapta se poate comite şi prin omisiune, dacă autorul nu a luat măsuri de protecţie a
informaţiilor confidenţiale despre victimă şi o altă persoană a avut acces la acestea.
Exemplu: un medic lasă deschis pe masă dosarul medical al unui pacient, iar un alt pacient citeşte şi ia la
cunoştinţă despre diagnosticul primului).
Datele susceptibile a fi divulgate pot fi orice informaţii sau referinţe cu privire la o

persoană şi care, prin natura lor, prin voinţa persoanei ori printr-o dispoziţie legală
constituie un secret.
Pentru existenţa infracţiunii se cere ca divulgarea să se realizeze FĂRĂ DREPT.
Fapta va fi comisă cu drept atunci când natura informaţiilor necesită divulgarea lor
neîntârziată. Exemplu: informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni, iar Codul penal
prevede obligaţia de denunţare a faptelor de natură penală (art. 266, art. 267, art. 410).
În acest caz prevalează interesul public superior celui personal.
!!! Nu se poate invoca secretul profesional pentru neîndeplinirea obligaţiei de denunţare.
Pentru existenţa infracţiunii, legea mai cere ca fapta să fie de natură să aducă prejudicii
unei persoane. Prejudiciile pot fi materiale sau morale. Prejudiciile nu trebuie produse în
mod efectiv, ci pot fi numai potenţiale.
Întrebare: va comite infracţiunea frizerul care dezvăluie unei alte persoane mijloacele
folosite de un client pentru a-şi vopsi părul? NU. Fiindcă nu este vorba despre un
prejudiciu serios.
• Urmarea imediată: starea de încălcare a libertăţii persoanei privind informaţiile
despre viaţa sa privată.

periculos produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Aceasta este, însă,
prezumată, întrucât starea de afectare a dreptului persoanei derivă nemijlocit din fapta
incriminată.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de divulgarea secretului profesional se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă.
Scopul şi motivele care au determinat săvârşirea infracţiunii nu au nicio relevanţă.
FORME
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs consecinţa cerută de lege.
FURTUL (art. 228 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul
acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.(alin 1)
Varianta asimilata: Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte
făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia
legitimă a altei persoane.(alin
2)
Se consideră bunuri mobile şi în scrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de
energie care are valoare economică.(alin3)
Varianta agravată: dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave (art. 2561
C.pen)
Obiect juridic: relaţiile sociale privind patrimoniul (public sau privat).

Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la drepturile şi interesele patrimoniale
ale persoanelor fizice sau juridice. Relaţii care ocrotesc posesia sau detenţia.
Există situaţii în care posesia unui bun poate fi exercitată şi de către o altă persoană
decât proprietarul.
Posesia legitimă este apărată împotriva oricui, chiar şi a adevăratului proprietar.
Şi posesia nelegitimă poate fi apărată. Exemplu: un bun furat putând fi, la rândul său,
obiect material al altui furt.
Legea ocroteşte orice deţinere de fapt a bunului, chiar nebazată pe un drept. Cu
excepţia situaţiei în care proprietarul îşi ia înapoi bunul de la posesorul de rea-credinţă.
Obiect material: bunul mobil care se află în posesia sau detenţia altuia.
Bunul trebuie să aparţină cuiva. Să nu fie abandonat. Să aibă o valoare pentru cel care
îl deţine.
Bun mobil = un bun care poate fi deplasat, mutat, transportat, transferat dintr-un loc în
altul, fără a-şi modifica valoarea.
Bunul mobil poate fi animat (păsări, animale – aflate în stăpânirea cuiva) sau neanimat
(orice alte bunuri care nu au viaţă – indiferent de starea fizică în care se află – solidă,
gazoasă etc.). Exemple: bani, titluri de credit, valori, cărţi de credit etc.
Imobilele (clădirile) nu pot constitui obiect material al furtului. Doar anumite componente
(uşi, ferestre, ţiglă, burlane, clanţe, instalaţii, ţevi etc. pot fi luate în considerare.
Arborii, fructele, recoltele pot fi obiect material dacă au fost desprinse de la sol sau de
pe tulpini.
Părţile componente ale omului în viaţă nu pot fi obiect al furtului. Doar anumite adaosuri
detaşabile: peruci, proteze, ochi de sticlă etc.
Excepţie: rinichiul unui om, poate fi furat şi traficat ulterior.
Este asimilată bunurilor mobile şi energia electrică, precum şi orice altă energie, care
are valoare economică şi poate fi sustrasă (exemplu: energia termică, hidraulică,
semnalul TV etc.).
Înscrisurile (de orice fel) pot constitui obiect material al infracţiunii. Chiar dacă nu au o
valoare economică (de patrimoniu): manuscrise, jurnale intime, corespondenţă.
Pentru a fi obiect material, bunul trebuie să se afle în posesia sau detenţia unei
persoane (alta decât făptuitorul).
Nu poate fi obiect material un bun abandonat sau un bun găsit. În cazul bunului găsit,
poate fi reţinută infracţiunea de însuşire a bunului găsit – art. 243 C.pen, dacă sunt
îndeplinite condiţiile.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (în cazul alin. 1).
În condiţiile alin.(2) subiect activ nu poate fi decât proprietarul care realizează acţiunea
de luare a unui bun care se afla în acel moment în posesia sau deţinerea legitimă a altei
persoane.
Dacă există doi proprietari, poate exista furt dacă unul dintre aceştia sustrage bunul fără
consimţământul celuilalt.
În cazul în care, potrivit legii (art. 231 C.pen), furtul se urmăreşte numai la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, subiectul activ este circumstanţiat.
Exemplu: membru de familie în raport cu persoana vătămată, un minor care comite
fapta în dauna tutorelui, să locuiască împreună cu victima sau să fie găzduit de
aceasta.
Există furt între soţi, dacă unul dintre aceştia a luat un bun mobil aflat în coproprietate în
scopul de a şi-l însuşi fără drept. Nu are relevanţă dacă soţii sunt despărţiţi în fapt.
Infracţiunea de furt între soţi există chiar dacă, anterior săvârşirii faptei, aceştia au
convenit asupra împărţirii bunurilor comune, iar bunurile sustrase ar fi revenit
făptuitorului, deoarece o asemenea înţelegere în timpul căsătoriei este nulă. Un
eventual partaj se poate realiza doar pe cale notarială ori prin hotărâre judecătorească.
În cazul furtului unui portofel şi pasarea acestuia celui de-al doilea făptuitor pentru
însuşirea lui fără riscul descoperirii asupra primului, avem de-a face cu coautori şi nu
complice
!!!
Fapta de a tăinui în mod obişnuit bunuri furate succesiv, prin ascunderea şi valorificarea
acestora, constituie complicitate la furt şi nu tăinuire la furturile săvârşite (art. 270
C.pen), deoarece autorii furturilor au continuat să sustragă bunuri numai cunoscând că
au sprijinul moral şi material al celui care le ascunde şi le valorifică ulterior. Primul act
va constitui, însă, infracţiunea de tăinuire.
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică al cărei patrimoniu este afectat.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detenţia altuia (persoană
fizică sau juridică), fără consimţământul acestuia.
Luarea presupune scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în
posesia sau detenţia căreia se află si trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Bunul îşi schimba starea de fapt şi nu se mai află la dispoziţia celui care îl posedă sau îl
deţine la un moment dat.
Luarea, deşi apare ca o acţiune unică, se realizează prin 2 acte:
• Deposedarea – presupune scoaterea bunului din sfera de stăpânire a
posesorului sau detentorului
• Împosedarea – trecerea bunului în stăpânirea făptuitorului.
În baza analizei succesiunii şi a existenţei celor două acte, se poate face delimitarea
între tentativă şi infracţiune consumată.
Luarea bunului mobil se realizează în concret prin ridicarea şi deplasarea acestuia ori
prin racordarea unui aparat la o sursă de energie sau chiar prin lăsarea bunului în locul
în care se afla mai înainte, în aşa fel încât să iasă din sfera de stăpânire a victimei.
Acţiunea de luare poate fi săvârşită nemijlocit ori prin folosirea de animale dresate sau
alte metode.
Este relevant, însă, dacă luarea este însoţită de ameninţări sau violenţe, caz în care se
va reţine infracţiunea de tâlhărie.
Deci, pentru existenţa furtului trebuie îndeplinite 3 condiţii:
• Bunul să fie mobil
• Bunul să se afle în posesia sau detenţia altei persoane
• Acţiunea de sustragere să fi avut loc fără consimţământul celui deposedat
Condiţia ca bunul să se afle în posesia sau detenţia altuia în momentul comiterii

furtului este îndeplinită şi atunci când bunul se găseşte numai ocazional sau temporar
în mâinile făptuitorului. Simplu contact material sau simpla manipulare a unui bun nu
conferă nici posesia şi nici deţinerea acelui bun.
Exemplu: acela care cere de la cineva un bun spre a-l vedea nu devine detentor al
bunului, astfel încât, dacă fuge cu bunul, va comite infracţiunea de furt.
Exemplu: comite furt şi acela care îşi însuşeşte un obiect lăsat temporar de posesor
fără supraveghere ori uitat de către acesta într-un anumit loc, unde ştie că l-a lăsat.
Exemplu: comite furt şi acela care, ştiind că posesorul a pierdut un obiect, participă şi el
la cătarea acestuia şi, găsindu-l, nu anunţă pe posesor, însuşindu-l.
Exemplu: comit acţiuni de furt şi femeile de serviciu sau meseriaşii aflaţi ocazional în
locuinţe. Simpla manipulare a obiectelor nu îi face automat detentori, astfel încât
însuşirea bunurilor se reţine ca furt.
Absenţa consimţământului victimei este prezumată, făptuitorului revenind-i sarcina
de a demonstra că a avut acordul părţii vătămate.
Consimţământul trebuie să fie valabil, adică să nu fie dat de un iresponsabil ori de o
persoană aflată într-o stare completă de beţie sau intoxicaţie.
Dacă consimţământul a fost obţinut prin dol, atunci fapta poate constitui înşelăciune.
• Urmarea imediată: schimbarea stării de fapt a bunului, care este scos din
posesia sau detenţia altuia şi trecut în posesia sau detenţia făptuitorului.
Este suficient ca bunul să nu mai fie la dispoziţia celui în drept şi acesta să nu mai
poată efectua acte materiale asupra lui.
• Raportul de cauzalitate: între acţiunea de sustragere şi producerea urmării

imediate trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de furt se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece autorul îşi dă seama că
ia bunul din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, şi vrea să comită
fapta pentru a-l pune pe detentor sau posesor în imposibilitatea de a-şi mai exercita
dreptul asupra acelui bun.
Există şi posibilitatea unei intenţii indirecte, atunci când bunul furat conţine în el un alt
bun, a cărui eventuală prezenţă făptuitorul nu a putut să o prevadă, acceptând rezultatul
eventual al faptei sale.
Pentru existenţa infracţiunii se mai cere ca sustragerea să aibă drept scop însuşirea pe
nedrept a bunului. De aceea, dacă fapta a fost comisă cu un alt scop decât acela al
însuşirii pe nedrept, nu exista infracţiune.
Exemplu: făptuitorul a luat bunul pentru a determina persoana vătămată să îi restituie
un lucru reţinut pe nedrept.
Exemplu: făptuitorul, după ce a avut relaţii sexuale cu victima, i-a luat ceasul cu scopul
de a o determina să vină la o nouă întâlnire.
Exemplu: făptuitorul, surprinzându-şi soţia cu un alt bărbat îmbrăcat sumar, îi ia
acestuia ceasul şi un briceag (aflate pe noptieră) pentru a le folosi ca probă în procesul
de divorţ.
FORME
La infracţiunea de furt sunt posibile toate formele imperfecte.
Legea pedepseşte numai tentativa.
Exemplu: tentativă întreruptă de furt: inculpaţii au fost surprinşi de paznic în timp ce
încărcau într-o căruţă sacii cu cereale.
Exemplu: va fi infracţiune consumată de furt şi nu tentativă în situaţia în care, după ce a
pătruns în locuinţa părţii vătămate, făptuitorul a luat 3 brichete şi un pix şi le-a ascuns
imediat sub o pernă imediat înainte de a fi surprins de partea vătămată, pentru a nu fi
găsite asupra sa.
Instanţele judecătoreşti au soluţionat situaţiile în care obiectul material al infracţiunii
lipseşte din locul în care făptuitorul credea că se află – drept tentativă la infracţiunea de
furt, întrucât nu modul de concepere a acţiunii de sustragere a determinat
imposibilitatea deposedării, ci lipsa bunului din locul unde se credea că se află.
FURTUL CALIFICAT (art. 229 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta agravata 1 (alin 1): furtul săvârşi în următoarele împrejurări:
• într-un mijloc de transport în comun;
• în timpul nopţii;
• de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
• prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate
ori a unei chei mincinoase;
• prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau supraveghere
Varianta agravata 2 (alin 2): dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
• asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
• prin violare de domiciliu sau sediu profesional
• de o persoană având asupra sa o armă.
Varianta agravata 3 (alin 3): furtul privind următoarele categorii de bunuri:
• ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse
petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-
cisternă;
• componente ale sistemelor de irigaţii;
• componente ale reţelelor electrice;
• un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de
incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
• un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la
accidente de cale ferată, rutieră, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
• instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi
componente ale mijloacelor de transport aferente;
• bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a
persoanelor pe drumurile publice;
• cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii,
precum şi componente de comunicaţii.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind patrimoniul (public sau privat).

Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la drepturile şi interesele patrimoniale
ale persoanelor fizice sau juridice. Relaţii care ocrotesc posesia sau detenţia.
Obiect material: furtul se considera calificat cand se savarseste asupra unor anumite
bunuri: produse petroliere, gaze naturale din conducte, depozite ori cisterne; bunuri
care fac parte din patrimoniul cultural.
De asemenea, furtul este calificat in anumite conditii de timp (in timpul noptii) sau de loc
(intr-un mijloc de transport in comun) ori prin unele mijloace si metode folosite (prin
efractie, escaladare et.)
În anumite condiţii, subiect activ nu poate fi decât proprietarul care realizează acţiunea
de luare a unui bun care se afla în acel moment în posesia sau deţinerea legitimă a altei
persoane.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţia altuia (persoană fizică
sau juridică), fără consimţământul acestuia.
ELEMENTE CIRCUMSTANŢIALE – ALIN 1
a) Furtul săvârşi într-un mijloc de transport în comun
Fiindcă aglomeraţia contribuie la realizarea furtului. În mijloacele de transport în comun,
cetăţenii au asupra lor bunuri susceptibile a fi furate.
În practică, s-a decis că există agravata şi dacă în mijlocul de transport în comun nu se
aflau decât făptuitorul, victima şi şoferul ori dacă autobuzul era în staţionare. Important
este ca mijlocul de transport sa fie funcţional şi nu în garaj sau la reparaţii.
b) Furtul săvârşit în timpul nopţii
Întunericul favorizează comiterea faptei. Întunericul trebuie să fie instalat.
Situaţiile intermediare s-au soluţionat în practică astfel: amurgul nu este considerat
noapte, pe când zorile da, fiindcă întunericul încă mai persistă, iar trecerea de la starea
de somn la cea de veghe este mai dificilă pentru oameni.
Nu contează dacă locul comiterii furtului era luminat artificial.
Important este ca furtul să se comită în mod obiectiv în timpul nopţii şi nu „profitând de
întuneric” !!!
c) Furtul săvârşit de către o persoană mascată, deghizată sau travestită
O persoana mascata este o persoana care poarta, total sau partial, o masca
Deghizarea consta in aceea ca faptuitorul se imbraca sau isi aranjeaza infatisarea de
asa maniera incat sa nu fie recunoscut
Persoana travestită este persoana care se îmbracă de aşa natură încât să pară că este
de alt sex decât în realitate.
d) Furtul săvârşi prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate
ori a unei chei
mincinoase
Efracţia constă în înlăturarea prin violenţă a oricărui obstacol sau dispozitiv ce se
interpune între făptuitor şi bunul ce urmează a fi furat (ex. spargerea geamului, forţarea
încuietorii, distrugerea lacătelor). Sau forţarea încuietorilor unui geamantan. În general,
distrugerea în aceste condiţii se absoarbe în furtul calificat.
Dacă se rupe un sigiliu, se poate reţine în concurs şi infracţiunea de rupere de sigilii –
art. 260 C.pen.
Exemplu: fapta inculpatului de a sustrage mărfuri dintr-un vagon în timpul nopţii, prin
ruperea sigiliului specific CFR, se va încadra drept la art. 228 raportat la art. 229 alin 1
lit. b) „în timpul nopţii”, şi nu la art. 229 alin 1 lit. d) „prin efracţie”. În concurs cu
infracţiunea de rupere de sigilii.
Prin folosirea fără drept a unei chei adevărate se înţelege că autorul nu era îndreptăţit
sau autorizat să folosească acea cheie.
Prin cheie mincinoasă se înţelege o cheie falsă, contrafăcută sau un instrument cu
ajutorul căruia se deschid încuietori (şperaclu).
În caz de tentativă, trebuie să se demonstreze că făptuitorul a încercat să utilizeze
aceste instrumente. Nu este suficient ca acestea să se găsească asupra sa.
e) Furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de
supraveghere
Existenţa unui astfel de sistem dă o mai mare încredere victimei. Prin scoaterea sa din
funcţiune, autorul îşi creează un avantaj de operare.

a) Furtul săvârşit asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural
Tablouri, sculpturi, stampe, cărţi în ediţii rare, monede vechi, hărţi, obiecte arheologice
etc.
b) Furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional
Nu se reţine concurs între infracţiunea de furt şi cea de violare de domiciliu. Cea din
urmă este absorbită în varianta agravată a furtului calificat.
c) Furtul săvârşit de o persoană care are asupra sa o armă
Cei care au asupra lor o armă au mai mult curaj în comiterea furtului. Chiar dacă arma
nu a fost văzută de victimă. Este suficient ca autorul să se bazeze pe existenţa ei.
Dacă autorul foloseşte arma, atunci vom avea o faptă de tâlhărie, şi nu furt calificat. !!!

a) Furtul de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere
sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-
cisternă
b) Furtul privind componente ale sistemelor de irigaţii
c) Furtul privind componente ale reţelelor electrice
d) Furtul privind un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de
incendiu sau alte situaţii de urgenţă
publică
e) Furtul privind un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la
accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de
dezastru
Se împiedică astfel intervenţia serviciilor specializate.
f) Furtul privind instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi
componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport
aferente
g) Furtul privind bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a
persoanelor pe drumurile
publice
h) Furtul privind cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii,
precum şi componente de
comunicaţii
Instanţele au reţinut această agravată chiar dacă echipamentele, cablurile ori instalaţiile
nu erau, la data furtului, conectate la o reţea funcţională de telecomunicaţii.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de furt calificat se săvârşeşte cu intenţie directă.
FORME

Legea pedepseşte numai tentativa.
TÂLHĂRIA (art. 233 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin
punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul
urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau
pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Varianta agravata in art. 234, talharia calificata
Varianta agravata cand s-au produs prin savarsirea faptelor consecinte deosebit de
grave art. 2561
Obiect juridic: (principal): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu

Obiect juridic (adiacent): relaţiile sociale referitoare la apărarea persoanelor
Obiect material: bunul la care tentează autorul faptei, dar şi corpul victimelor (cu
excepţia situaţiilor în care victima este ameninţată)

În principiu, săvârşeşte actul de tâlhărie persoana care nu are niciun drept asupra
bunului sustras, însă aceasta nu este o condiţie. Poate exista tâlhărie şi dacă bunul
este proprietatea făptuitorului, dar la data comiterii faptei se afla în posesia sau
deţinerea victimei.
În practică s-a decis că fapta de a lua prin violenţă bunuri ale unei persoane pentru a o
constrânge astfel la restituirea unei datorii sau la executarea unei convenţii constituie
infracţiunea de tâlhărie, şi nu cea de lovire şi alte violenţe.
!!! Există coautorat şi atunci când unii dintre făptuitori exercită ameninţările sau
violenţele, iar ceilalţi doar sustrag bunurile, întrucât toate aceste acţiuni sunt legate de
existenţa infracţiunii unice complexe de tâlhărie.
Exemplu: acţionând în baza unui plan, 3 făptuitori lovesc victima, iar cel de-al 4-lea
participă la actele de violenţă asupra victimei dar comite şi furtul portofelului acesteia. În
aceste condiţii, toţi cei 4 făptuitori vor răspunde pentru infracţiunea de tâlhărie, săvârşită
în coautorat.
Poate exista subiect pasiv şi în persoana victimei constrângerii, care nu a fost
deposedată de vreun bun, dar care a intervenit pentru a opri pe autor să sustragă
bunurile ori încearcă să îl reţină pe acesta.
În practică s-a statuat uneori că săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, concomitent asupra
mai multor persoane, prin ameninţări sau loviri, constituie tot atâtea fapte distincte,
aflate în concurs formal, câţi subiecţi pasivi sunt, iar nu o singură infracţiune.
Pe de altă parte, instanţa supremă a decis că furtul săvârşit prin întrebuinţarea de
violenţe asupra mai multor persoane, dar având ca obiect material bunuri din
patrimoniul comun al acestora constituie o infracţiune unică de tâlhărie, iar nu o
pluralitate de infracţiuni.
LATURA OBIECTIVĂ
Fiind vorba despre o infracţiune complexă, avem două acţiuni conjugate, şi anume: furt
(fapta principală) şi constrângere (secundară) – respectiv folosirea de ameninţări sau
violenţe ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau în imposibilitate de a se apăra.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca aceste două activităţi să se afle într-o
relaţie de intercondiţionalitate. În absenţa acestei relaţii, avem, după caz, două
infracţiuni distincte.
Furtul – acţiunea scop – constă, şi în acest caz, în luarea bunului mobil din posesia sau
detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, fiind vorba de două acte: unul de
deposedare şi unul de împosedare.
O particularitate a tâlhăriei este aceea că, din cauza folosirii de către făptuitor, a
mijloacelor de constrângere, luarea bunului se prezintă sub forma unei remiteri silite,
dar aparent consimţite, a bunului de către chiar posesorul său.
Tâlhăria se deosebeşte de şantaj din următoarele considerente:
• În cazul tâlhăriei, după satisfacerea pretenţiei agresorului (obţinerea
bunului), victima revine la starea de libertate ce îi fusese încălcată în mod
secundar.
• În cazul tâlhăriei, făptuitorul vizează în principal avutul victimei, pe când în
cazul şantajului acesta vizează mai întâi libertatea victimei, iar obţinerea unui bun
sau avantaj reprezintă scopul constrângerii (care poate sau nu să se
îndeplinească)
• În cazul tâlhăriei, pericolul creat prin constrângere este unul iminent, pe
când, în cazul şantajului, pericolul este unul viitor.
Dacă furtul s-a consumat, avem o infracţiune consumată de tâlhărie.
Dacă furtul nu s-a consumat, va exista doar o tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
Acţiunea adiacentă – constrângerea – se poate realiza prin una dintre următoarele
acţiuni, pe care legiuitorul le enumeră alternativ: întrebuinţarea de violenţe,
întrebuinţarea de ameninţări, punerea victimei în stare de inconştienţă, punerea
victimei în stare de neputinţă de a se apăra.
Aceste acţiuni realizează activitatea secundară a elementului material al infracţiunii de
tâlhărie numai dacă au servit ca:
• mijloc pentru săvârşirea furtului
• mijloc de păstrare a bunului furat
• pentru a asigura scăparea participantului la infracţiune
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actele de violenţă să fie direct îndreptate
asupra victimei. Anumite violenţe, exercitate asupra bunurilor, pot constitui o formă de
ameninţare (ex. tăierea anvelopelor maşinii unde se refugiase victima, ruperea legăturii
telefonice şi a soneriei, uciderea câinelui care însoţea victima etc.).
Violenţa faţă de lucruri, dar care nu constituie o ameninţare pentru victimă nu poate
realiza acţiunea adiacentă şi, astfel, nu întregeşte conţinutul constitutiv al tâlhăriei.
Exemplu: smulgerea ceasului de la mâna unei persoane aflate în stare avansată de
ebrietate şi care nu putea să îşi dea seama că este deposedată şi nici nu avea cum să
opună rezistenţă nu constituie infracţiunea de tâlhărie, ci cea de furt.
În practică, s-a reţinut infracţiunea de tâlhărie în cazul smulgerii căciulii de blană de pe
capul victimei (deci exercitare de violenţă asupra bunului şi nu asupra victimei), chiar
dacă, datorită rapidităţii acţiunii făptuitorului, victima nu a avut timp să se opună ori să
încerce să oprească pe făptuitor. DISCUTABIL !!!
Fapte precum smulgerea căciulii de pe cap, smulgerea telefonului din mâna victimei, a
unei brăţări etc. constituie mai degrabă infracţiuni de furt decât de tâlhărie, deoarece nu
orice acţiune brutală prin care se urmăreşte luarea unui bun mobil constituie o
violenţă dintre cele avute în vedere de art. 233, ci numai acelea care, exercitându-
se nemijlocit asupra persoanei vătămate, sunt îndreptate către înfrângerea
rezistenţei sau opunerii acesteia.
O altă condiţie este aceea ca violenţa să fie efectivă, adică să fie în măsură să înfrângă
opunerea persoanei vătămate.
Punerea victimei în stare de inconştienţă presupune aducerea acesteia în situaţia de a
nu-şi da seama, de a nu percepe, prin folosirea unor narcotice sau a altor substanţe
care pot provoca acea stare.
Punerea victimei în neputinţă de a se apăra presupune aducerea acesteia în
împrejurarea de a nu putea folosi posibilităţile de apărare, din cauza activităţii
făptuitorului de imobilizare, dezarmare, punere a unui căluş în gură, legarea mâinilor
etc.
Tâlhăria presupune ca sustragerea să aibă loc concomitent cu exercitarea actelor de
violenţă, dar există şi situaţii în care actele de violenţă au loc înainte ca făptuitorul să
intre efectiv în posesia bunului dorit. În acest caz discutăm de acte „necesare” pentru
înfrângerea rezistenţei victimei.
Acţiunea prin care se realizează activitatea secundară a tâlhăriei poate fi îndreptată şi
asupra unei alte persoane, care, eventual, intervine pentru împiedicarea furtului ori
pentru prinderea făptuitorului. Este, însă, necesar ca victima să fie prezentă la locul
săvârşirii faptei.
Acţiunea prin care se realizează activitatea secundară a tâlhăriei poate fi îndreptată atât
împotriva posesorului sau detentorului bunului, cât şi împotriva oricărei alte persoane
care a intervenit pentru a împiedica săvârşirea furtului ori pentru prinderea şi
deposedarea făptuitorului de bunul furat.
• Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate,

precum şi a unei vătămări a libertăţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei
asupra căreia s-a exercitat acţiunea de constrângere.
• Raportul de cauzalitate: între acţiunea principală (de sustragere), cea

secundară (de constrângere) şi rezultatul produs trebuie să existe o legătură de
cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de tâlhărie se săvârşeşte cu intenţie directă, atât în ceea ce priveşte
acţiunea principală, cât şi cea secundară.
Este necesar ca scopul însuşirii bunului să existe în mintea făptuitorului în momentul
comiterii faptei, fără, însă, a fi neapărat nevoie de realizarea lui efectivă. Dacă acest
scop lipseşte, dispare intenţia de a sustrage bunul şi deci şi infracţiunea de tâlhărie.
FORME
Actele preparatorii sunt posibile (procurarea instrumentelor, confecţionarea mijloacelor,
culegerea de informaţii despre locul faptei sau programul victimei etc.), dar nu sunt
incriminate şi nici pedepsite. Acestea sunt absorbite în faptă.
Dacă aceste acte preparatorii au fost realizate de către o altă persoană, se va reţine
complicitatea la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Există tentativă atunci când autorul a început executarea furtului prin violenţă,
ameninţare, dar această executare a fost întreruptă de intervenţia posesorului,
detentorului bunului ori a altei persoane / eveniment.
Exemplu: s-a reţinut tentativă, şi nu tentativă absolut improprie – aşa cum au solicitat
inculpaţii, într-un caz în care aceştia au pătruns în locuinţa victimei, au imobilizat-o şi au
lovit-o, cerându-i să le spună unde ţine banii. La răspunsul victimei că nu are bani,
inculpaţii au căutat prin casă, însă negăsind decât o bancnotă de 10 lei, au plecat fără
să mai ia ceva.
!!! Va exista tentativă şi atunci când s-au executat doar actele de violenţă şi
constrângere în vederea săvârşirii furtului, deoarece, în cazul infracţiunilor complexe,
constituie act de executare orice act prin care se tinde chiar şi numai la executarea
infracţiunii absorbite.
!!! Dacă violenţele sau ameninţările au fost efectiv întrebuinţate, se va reţine tentativă la
tâlhărie şi atunci când bunul sustras este un autovehicul pe care făptuitorul a vrut să îl
folosească pe nedrept.
!!! În cazul furtului urmat de întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, există tentativă
de tâlhărie şi atunci când, executarea furtului fiind întreruptă din cauza unor împrejurări
independente de voinţa făptuitorului, acesta foloseşte violenţa sau ameninţarea pentru
ştergerea urmelor infracţiunii sau pentru a-şi asigura scăparea.
Tâlhăria se consumă în momentul în care executarea activităţii principale – furtul – a
fost terminată, dusă până la capăt.
TÂLHĂRIA CALIFICATĂ (art. 234 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta agravata 1: tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
• prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante
• prin simularea de calităţi oficiale
• de o persoană mascată, deghizată sau travestită
• în timpul nopţii
• într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport
• prin violare de domiciliu sau sediu profesional
Varianta agravată 2: tâlhăria comisă în condiţiile art. 229 alin (3) (privind anumite bunuri:
titei, gazolina, componente ale sistemelor de irigatii ori ale retelelor de electricitate etc.)
Varianta agravată 3: tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală
Obiect juridic: (principal): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu

Obiect juridic (adiacent): relaţiile sociale referitoare la apărarea persoanelor
Obiect material: bunul la care tentează autorul faptei, dar şi corpul victimelor (cu
excepţia situaţiilor în care victima este ameninţată)
LATURA OBIECTIVĂ
Analiza elementelor circumstanţiale agravante:

Tâlhăria săvârşită prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau
paralizant
e
1.
Această agravantă se reţine atunci când s-a folosit efectiv arma. Altfel, se poate reţine
doar furt calificat.
Armele sunt definite în cuprinsul art. 179 alin 1 C.pen. armele sunt instrumente,
dispozitive sau piese astfel declarate prin dispozitiile legale
Substanţe explozive = explozivi de uz civil, emulsii explozive, amestecuri explozive,
încărcături pirotehnice etc. (a se vedea Legea nr. 126/1995).
Substanţă narcotică = orice substanţă care are proprietatea de a produce artificial
adormirea unei persoane, de a-i cauza imediat o stare de somnolenţă, diminuarea
reflexelor, sensibilităţii.
Substanţe paralizante = acele substanţe care, pulverizate asupra unei persoane, îi
diminuează acesteia capacitatea de autoapărare.
• Tâlhăria săvârşită prin simularea de calităţi oficiale
Se reţine atunci când, fără a deţine o calitate oficială, făptuitorul pretinde că ar deţine
una în timp ce comite tâlhăria. Procedeul are efect intimidant asupra victimei care, cel
puţin în prima fază, nu opune rezistenţă făptuitorului. Cele mai invocate calităţi oficiale
sunt: procuror, poliţist, lucrător sanitar însărcinat cu depistarea bolilor etc.).
• Tâlhăria săvârşită într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport
Spre deosebire de furtul calificat, mijlocul de transport poate fi de oricare tip (nu mai
este limitat la transportul în comun).
Dacă mijlocul de transport este o navă sau o aeronavă, nu se va reţine tâlhăria
calificată, ci pirateria.
Analiza elementului circumstanţial agravant prevăzut la alin (3)

Când fapta a avut ca urmare vătămarea corporală…
Este vorba de una dintre consecinţele menţionate la art. 194 C.pen. (infirmitate, leziuni
traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat pentru vindecare
mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent,
avortul, punerea în primejdie a vieţii persoanei).
• Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate,

precum şi a unei vătămări a libertăţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei
asupra căreia s-a exercitat acţiunea de constrângere.
• Raportul de cauzalitate: între acţiunea principală (de sustragere), cea
secundară (de constrângere) şi rezultatul produs trebuie să existe o legătură de
cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de tâlhărie se săvârşeşte cu intenţie directă, atât în ceea ce priveşte
acţiunea principală, cât şi cea secundară.
FORME
La infracţiunea de talharie sunt posibile toate formele imperfecte.
În situaţiile în care autorul infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare vătămarea
corporală, fiind surprins de către victimă în timp ce sustrăgea bunul, a lovit-o în scopul
luării bunului sau, respectiv, pentru a-şi asigura scăparea, iar în urma acţiunilor de lovire
victima a suferit vătămări, iar făptuitorul, de teama de a nu fi surprins la locul faptei de
alte persoane care se alarmaseră, a renunţat la luarea bunului, avem de-a face cu o
tentativă la furt (fapta principală) şi o faptă consumată de vătămare corporală
(fapta secundară, dar rezultat mai grav), aspect controversat rezolvat de către
legiuitor.
Art. 36 alin (3) – infracţiunea complexă, săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs
numai rezultatul grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu fapta prevăzută de lege
pentru infracţiunea complexă consumată.
ABUZUL DE ÎNCREDERE (art. 238 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia,
de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul
de a-l restitui.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea reciprocă asupra

transferului temporar al posesiei unui bun mobil.
Obiect material: bunul mobil al altuia, care, în momentul comiterii faptei, se afla în
detenţia, cu orice titlu, a făptuitorului.
Exemplu: şi animale pentru munca câmpului, utilaje, agregate, materialele de
construcţii, arborii din păduri, recoltele, înscrisurile de orice fel (dacă au fost încredinţate
făptuitorului spre a fi vândute sau pentru achiziţionarea altui bun, sau banii obţinuţi din
vânzarea acestora).
Poate fi obiect material şi bunul asupra căruia făptuitorul are numai un drept de
coproprietate (dacă acel bun este indivizibil) sau plusul ce depăşeşte cota care îi
aparţine.
Dacă până în momentul comiterii faptei, bunul trecuse în patrimoniul făptuitorului,
infracţiunea de abuz de încredere lipseşte.
Exemplu: constituie abuz de încredere fapta aceluia care, cumpărând un autoturism, l-a
înstrăinat, deşi, prin convenţia de vânzare-cumpărare se stipulase că, până la plata
integrală a preţului, cumpărătorul ia în păstrare autovehiculul fără a-l putea folosi.
Bunul mobil trebuie deţinut de către făptuitor cu orice titlu !!! Dacă nu este deţinut de
către făptuitor avem o altă infracţiune.
Exemplu: inculpatul s-a angajat în scris faţă de persoana vătămată să-i renoveze
apartamentul în schimbul unei sume de bani, primind în acest scop de la aceasta cheia
de la locuinţă. Profitând de această împrejurare, făptuitorul şi-a însuşit, pe timpul nopţii,
parchetul pe care, ulterior l-a vândut. Fapta nu reprezintă abuz de încredere, ci aceea
de furt calificat, întrucât inculpatul nu deţinea cu nici un titlu parchetul însuşit, persoana
vătămată încredinţându-i doar cheia de la apartament pentru renovare.
Deţinerea cu orice titlu a bunului presupune existenţa unui raport juridic patrimonial
în baza căruia se transferă detenţia acelui bun cu obligaţia restituirii sau a unei anumite
folosiri (ex. bunul a fost dat în gaj, în depozit, pentru transport).
Exemple:
• Însuşirea unui bun mobil încredinţat spre păstrare pe durata unei călătorii
• Refuzul restituirii autoturismului aflat în detenţia făptuitorului în baza unui
contract de mandat, revocat de către proprietar.
Titlul reprezintă temeiul juridic în virtutea căruia o persoană dobândeşte posesia sau
detenţia unui bun. Infracţiunea de abuz de încredere lipseşte în cazul în care nu există
un raport juridic care să confere detenţia asupra acelui bun.
Nu constituie infracţiune fapta de a nu restitui o sumă de bani împrumutată. Cazul este
de natură civilă. !!!!
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (şi care deţine, cu orice titlu, un bun al
altuia).
Autor al infracţiunii poate fi şi soţul care îşi însuşeşte sau dispune pe nedrept de un bun
comun aflat în detenţia sa exclusivă !!!
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică care exercită proprietatea asupra bunului.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o faptă comisivă realizată printr-una dintre următoarele acţiuni: însuşirea
bunului, dispunerea pe nedrept de acest bun, folosirea acelui bun în alt scop decât
acela pentru care a fost încredinţat.
Însuşirea bunului presupune acţiunea prin care autorul, având detenţia legală a bunului,
pune în mod samavolnic, ilegal şi abuziv stăpânire pe acest bun, ca şi cum ar avea
calitatea de proprietar.
Exemplu: însuşirea sumelor de bani ajunse la făptuitor ca şi colector în vederea
achiziţionării unor bilete la concerte pentru persoanele vătămate.
Dispunerea pe nedrept înseamnă efectuarea de acte de dispoziţie (donaţie, împrumut,
vânzare etc.) – acte pe care nu avea dreptul să le facă.
Folosirea fără drept a unui bun încredinţat pentru un anumit scop presupune ca bunul
să fi fost utilizat de către făptuitor contrar celor stabilite cu proprietarul.
Refuzul de restituire presupune manifestarea de voinţă a făptuitorului de a nu înapoia
bunul care i-a fost încredinţat în baza raportului juridic de ordin patrimonial. Acest refuz
poate fi expres (refuzul rezultă din declaraţiile acestuia) sau tacit (rezultă din
comportamentul făptuitorului).
• Urmarea imediată: împosedarea sau folosirea frauduloasă de către autor a

bunului care constituie obiectul material, precum şi lipsirea părţii vătămate de
posibilitatea exercitării drepturilor asupra respectivului bun.
• Raportul de cauzalitate: între actiunile prevazute in textul incriminator si

urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, aceasta rezultand, implicit,
din comiterea faptelor incriminate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de abuz de încredere se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc întrucât nu sunt
incriminate.
ÎNŞELĂCIUNEA (art. 244 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Varianta agravată: înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase
ori de alte mijloace frauduloase
Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regula
concursului de infracţiuni.
Varianta agravată comună: dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave (art.
2561 C.pen).
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu, relaţii care implică
bunacredinţă şi încrederea reciprocă a subiecţilor acestor relaţii.
Deosebirea faţă de infracţiunea de abuz de încredere: dacă în ceea ce priveşte
înşelăciunea, acordarea încrederii este obţinută prin amăgire, la abuzul de încredere se
încalcă prin abuz încrederea acordată.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, precum şi înscrisurile care au valoare
patrimonială. Poate fi obiect material şi un înscris care încorporează o valoare
patrimonială (ex. libret sau obligaţiuni CEC, adeverinţă de câştigare a unui premiu la
loterie, acţiuni la o bancă sau la un fond de investiţii etc.).

Atunci când o persoană a dispus în mod ilicit de un bun al altei persoane, dar a fost în
această împrejurare victima unei induceri în eroare, atunci va fi subiect pasiv secundar
al infracţiunii.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune de inducere în eroare, deci într-o activitate de amăgire, prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate.
Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase presupune a face să se creadă, a
trece drept reală, existentă o faptă sau împrejurare care nu există în realitate, ci care a
fost inventată.
A prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată înseamnă a face să se creadă drept
inexistentă o faptă, situaţie sau împrejurare care există în realitate.
Această prezentare denaturată a realităţii trebuie să fie de natură să capteze atenţia,
bunacredinţă sau încrederea victimei şi să o inducă în eroare sau să o amăgească şi,
astfel, să o manipuleze în a face ceva ce în mod normal sau în alte condiţii aceasta nu
ar fi făcut. Pentru a realiza infracţiunea, făptuitorul foloseşte anumite mijloace de
înşelare, orale sau scrise, extrem de ingenioase şi variate.
Exemplu: s-a reţinut că săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune acela care omite să
comunice părţii contractante că, deşi este proprietarul terenului pe care dorea să îl
înstrăineze, cu privire la acesta există un proces civil ce viza însăşi stabilirea persoanei
care ar fi putut fi titular al dreptului de proprietate.
Exemplu: fapta inculpatului de a fi folosit o copie falsificată a cărţii de identitate ori a
adeverinţei de venit pentru achiziţionarea de bunuri pe credit.
Exemplu: fapta aceluia care induce în eroare o societate de asigurare prin folosirea unor
date false (ex. fotografii, înscrisuri) cu prilejul încheierii şi executării unui contract de
asigurare.
În varianta agravată, înşelăciunea presupune utilizarea de nume sau calităţi
mincinoase.
Folosirea de nume mincinoase presupune unui nume care nu aparţine în realitate
făptuitorului. Acest nume mincinos poate fi real, dar „împrumutat” pentru inducerea în
eroare a victimei, ori inventat, imaginar.
Folosirea de calităţi mincinoase presupune utilizarea de titluri, funcţii etc. pe care
făptuitorul nu le are în realitate (ex. se prezintă ca ofiţer de poliţie, funcţionar bancar,
factor poştal, procuror etc.) sau îşi poate da calitatea nereală de membru de familie,
mesager ori avocat al unei cunoştinţe.
Prin mijloc fraudulos se înţelege acel mijloc care de obicei este veridic şi de natură să
înlăture orice bănuială, dar care în realitate este mincinos sau folosit în mod „mincinos”
(ex. recomandări false, afişarea de titluri, onoruri, grade care nu aparţin în realitate
făptuitorului etc.).
Exemplu: Frauda „Directorul Executiv” – la sfârşitul lunii august 2016, directorul (român)
financiar al filialei locale (din Bistriţa) a companiei germane Leoni AG a primit un mesaj
email din partea unui superior din Germania prin care i s-a solicitat să transfere în
străinătate 37 milioane de euro. Întrucât mesajul respecta toate condiţiile de formă şi
conţinut cu care directorul financiar era obişnuit, acesta s-a executat şi a realizat
transferul. În realitate, mesajele email au avut ca iniţiatori alte persoane (apreciate în
mod greşit de către presă drept „hackeri”), care au falsificat anumite informaţii (adresă
email, semnătura şi titulatura directorului din Germania etc.), ceea ce a fost de natură
să inducă în eroare pe directorul financiar român, iar acesta să dea curs solicitării fără a
mai proceda la verificări. În această speţă se reţine infracţiunea de înşelăciune, şi nu
fraudă informatică, în concurs cu infracţiunea de fals informatic (falsificarea header-elor
mesajelor de email).
• Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei înşelate. În

absenţa unei pagube nu există infracţiunea.
• Raportul de cauzalitate: pentru existenţa infracţiunii trebuie să se constate

existenţa unei legături de cauzalitate. Atunci când paguba survine din alte cauze decât
amăgirea, nu vor fi întrunite elementele infracţiunii de înşelăciune.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama şi
urmăreşte să realizeze o acţiune de inducere în eroare şi că prin aceasta produce o
pagubă. Intenţia este calificată prin scop – obţinerea unui folos patrimonial injust.
Pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune nu este nevoie ca folosul
material injust să fi fost efectiv realizat, ci numai să fi existat ca o posibilitate urmărită de
către făptuitor.
Nu interesează mobilul de care este animat făptuitorul.
FORME
La infracţiunea de înșelăciune sunt posibile toate formele imperfecte.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art. 248 C.pen).
Consumarea are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică s-a
produs paguba efectivă în patrimoniul celui indus în eroare. Infracţiunea se consumă la
data producerii pagubei, nu la data inducerii în eroare !!!
DISTRUGEREA (art. 253 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui
bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a
unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate…(alin 1)
Varianta agravată 1: distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot
sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială,
dacă prin aceasta s-a produs o pagubă… (alin 2)
Varianta agravată 2: dacă fapta prevăzută la alin (1) priveşte bunuri care fac parte din
patrimoniul cultural…(alin 3)
Varianta agravată 3: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare
a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă
este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri…(alin 4)
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la apărarea stării de fapt a bunurilor
şi a altor valori care fac obiectul patrimoniului public sau privat. Legea penală ocroteşte
existenţa şi capacitatea de folosire a bunurilor ce formează obiectul acestor drepturi.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, care aparţine altei persoane – fizice
sau juridice ori chiar făptuitorului (în anumite condiţii stabilite de lege) şi care este
efectiv distrus ori adus în stare de neîntrebuinţare.
În cazul variantei simple şi a primei variante agravate, bunurile trebuie să aparţină
altuia.
Obiectul material poate fi reprezentat şi de înscrisuri, însă numai cele sub semnătură
privată, nu şi cele autentice. De regulă, este cazul testamentelor olografe care
dovedesc existenţa unor drepturi patrimoniale.
Notă: dacă ar fi vorba despre un înscris autentic, aflat în păstrarea unei autorităţi
publice, fapta va fi încadrată drept sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 259
C.pen) şi este pedepsită mai aspru.
Dacă este distrus un înscris autentic aflat în posesia altei persoane, nu ne vom afla în
condiţiile variantei agravate, întrucât cel interesat poate obţine oricând o copie de la
autoritatea care a emis actul.
O condiţie esenţială este aceea ca bunul să aibă o valoare economică şi să fie
susceptibil de a suferi o vătămare în substanţă sau în ceea ce priveşte potenţialul său
de utilizare. Nu prezintă importanţă dacă bunul este în perfectă stare sau dacă prezintă
un anumit grad de uzură, ci el trebuie să fie utilizabil. Constituie obiect material al
infracţiunii şi bunurile care fac parte din patrimoniul cultural. Sunt bunuri, mobile sau
imobile, cu semnificaţii istorice, arheologice, documentare, etnografice, artistice,
ştiinţifice, literare, cinematografice, numismatice, filatelice, heraldică, cartografică.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (în varianta simplă şi prima variantă
agravată), mai puţin proprietarul bunului degradat.
În cazul celorlalte variante, subiect activ poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul
bunului.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare şi
complicitate.
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică al cărei patrimoniu a avut de suferit şi
împotriva căreia se îndreaptă activitatea infracţională.
Există subiect pasiv adiacent şi persoana care are anumite drepturi asupra bunului
distrus (creditorul gajist, creditorul ipotecar, uzufructuarul).
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea de distrugere este o faptă comisivă cu conţinut alternativ. Constă în

comiterea următoarelor fapte: distrugere, degradare, aducere în stare de
neîntrebuinţare, împiedicarea măsurilor de conservare ori de salvare a bunurilor ori
înlăturarea măsurilor de conservare sau salvare.
Distrugerea constă în lezarea substanţei bunului, astfel încât acesta încetează să mai
existe ori să mai funcţioneze.
Exemple: dărâmarea unei construcţii, uciderea unui animal, arderea unor înscrisuri în
care sunt consemnate drepturi patrimoniale.
Degradarea constă într-o atingere adusă bunului în aşa fel încât acesta îşi pierde unele
dintre calităţile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului său de utilizare. Deci,
este vorba despre o stricare parţială (bunul există, dar are o valoare economică
diminuată). Nu interesează dacă bunul poate fi reparat ori dacă acesta poate fi
întrebuinţat în alt mod aflându-se în această stare de degradare. Există degradare şi
atunci când este afectată estetica bunului.
Fapta este susceptibilă de a se regăsi şi în conţinutul altor infracţiuni (ex. actele de
diversiune – art. 403 C.pen) sau ca circumstanţă agravantă a acestora (ex. furtul
calificat în varianta art. 229 alin 1 lit. d) C.pen).
Exemplu: fapta aceluia care, pătrunzând într-o încăpere prin spargerea geamului şi
deteriorarea uşii, scoate din dulap mai multe bunuri cu intenţia de a şi le însuşi, dar
apoi, din proprie iniţiativă, părăseşte încăperea fără să-şi însuşească ceva, constituie
tentativă la infracţiunea de furt calificat (care, însă, nu se pedepseşte pentru că
făptuitorul s-a desistat) şi infracţiunea de distrugere (prin spargerea geamurilor şi
deteriorarea uşii).
Aducerea în stare de neîntrebuinţare constă în aceea că bunul nu mai poate fi utilizat
conform destinaţiei sale, temporar sau permanent.
Împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun este o modalitate
indirectă de distrugere a acestuia. Exemple: făptuitorul împiedică o echipă de pompieri
să stingă un incendiu, nu îngăduie efectuarea unor lucrări pentru prevenirea inundaţiilor.
Trebuie să fir, însă, vorba de măsuri de împiedicare serioase luate de către făptuitor, şi
nu doar simple acte/evenimente izolate, fără eficienţă.
Înlăturarea măsurilor luate de conservare sau de salvare a unui bun descrie situaţia în
care, în urma luării unor măsuri pentru conservarea sau salvarea unui bun de la
pericolul distrugerii, făptuitorul acţionează pentru înlăturarea acestora. Exemple:
înlăturarea sudurii aplicate pe conducta spartă, dezgroparea gurii de puţ prin care ţiţeiul
erupea la suprafaţă necontrolat etc.
În varianta descrisă de alin (2), elementul material constă în distrugerea unui înscris sub
semnătură privată.
În varianta descrisă de alin (4), elementul material constă în acţiuni de incendiere,
aruncare în aer (explozie) sau alte asemenea modalităţi prin care se produce
distrugerea sau degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunului vizat şi
care sunt de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
• Urmarea imediată: constă în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de

neîntrebuinţare a unui bun care aparţine persoanelor fizice sau juridice, producându-se
o pagubă în dauna acestora.
• Raportul de cauzalitate: pentru existenţa infracţiunii trebuie să se constate
existenţa unei legături de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de distrugere se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă. Fapta săvârşită
din culpă face obiectul infracţiunii de la art. 255 C.pen.
FORME
La infracţiunea de distrugere sunt posibile toate formele imperfecte.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte potrivit art. 253 alin (7) C.pen – adică numai
pentru variantele prevăzute la alin (3) şi alin (4) – fapta priveşte bunuri care fac parte
din patrimoniul cultural ori fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau alte
asemenea mijloace.
Consumarea are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică s-a
produs distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunului
vizat.
Fapta de distrugere se poate comite şi sub formă continuată.
ULTRAJUL (art. 257 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă,
lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime…(alin 1)
Varianta asimilată 1: săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor
acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor
de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune,
ale cărei limite speciale se majorează cu o treime… (alin 2)
Varianta asimilată 2: cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile
alin (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public…(alin 3)
Varianta agravată: faptele prevăzute în alin (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau
jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea
acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate…(alin 4)
Obiect juridic: este unul complex. Obiectul juridic principal este format din relaţiile
sociale referitoare la respectul datorat autorităţii de stat, care implică respect şi faţă de
funcţionarul public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Obiectul juridic secundar
este constituit din relaţiile sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei, la
integritatea sa corporală ori chiar la viaţa acesteia.
Obiect material: este preluat de la infracţiunea tip prin intermediul căreia se realizează
ultrajul.
În cazul variantelor asimilate, obiectul material poate fi un bun aparţinând funcţionarului
public sau unui membru de familie al acestuia.
complicitate.
Subiect pasiv: principal – este organul care înfăptuieşte autoritatea de stat. Secundar
– funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat în
cadrul acestui organ.
Prin funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat se înţelege acea funcţie care conferă
funcţionarului atribuţii care nu ar putea fi îndeplinite fără exerciţiul autorităţii de stat,
adică fără competenţa de a da dispoziţii şi de a lua măsurile necesare pentru
respectarea lor.
Exemple: poliţist, jandarm (alin 4), membru al Parlamentului României, al Guvernului,
un brigadier silvic, pădurarul, medicul-şef de circumscripţie, agentul de la autoritatea
financiară, un membru al biroului electoral, pompier, funcţionarii de control pe linie de
inspecţia muncii, inspecţia de stat în construcţii etc. Judecătorul sau procurorul nu pot fi
subiecţi pasivi ai acestei infracţiuni, ci doar ai infracţiunii de ultraj judiciar (art. 279
C.pen).
LATURA OBIECTIVĂ
În varianta tip este identic cu cel examinat, după caz, la infracţiunile de: ameninţare,
lovire şi alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,
omor.
Pentru întregirea elementului material, se cere ca faptele să fie săvârşite asupra unui
funcţionar public – aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care faptele săvârşite asupra funcţionarului
public nu au loc în momentul exercitării atribuţiilor de serviciu ale acestuia, ci doar au
legătură cu aceste atribuţii.
Când fapta se săvârşeşte asupra funcţionarului public aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, nu este necesar ca aceasta să aibă o legătură directă cu actele de serviciu ale
funcţionarului, întrucât autoritatea de stat este totuşi primejduită.
Exercitarea atribuţiilor de serviciu nu este legată de un anumit program de lucru ori de
locul unde se efectuează actele de autoritate a statului.
Pentru ca funcţionarul să fie ocrotit de norma de incriminare de la art. 257, este necesar
ca acesta să nu exercite funcţia în mod abuziv (de exemplu, prin depăşirea atribuţiilor,
prin nesocotirea cadrului legal în care acesta trebuie să efectueze actele de serviciu
etc.). Dacă fapta este săvârşită concomitent asupra a doi sau mai mulţi funcţionari
publici, se aplică regula concursului de infracţiuni !!!
În cazul variantelor asimilate (alin 2 şi 3), elementul material constă în orice altă
infracţiune comisă asupra funcţionarului public sau asupra unui membru de familie al
acestuia ori asupra unor bunuri ale acestora.
Exemplu: inculpatul a incendiat autoturismul proprietate personală al funcţionarului
public, pentru ca, în acest fel, să îl determine pe acesta să anuleze unele activităţi de
control pe care urma să le desfăşoare asupra făptuitorului.
• Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol la adresa autorităţii statului.

Urmarea secundară este diferită, în funcţie de modalitatea în care infracţiunea se
comite.
• Raportul de cauzalitate: trebuie raportat la cele două valori sociale puse în
pericol.
Simpla infracţiune comisă la adresa unui funcţionar public aflat în exerciţiul autorităţii de
stat ori în legătură cu aceste atribuţii este de natură să pună în pericol autoritatea
statului.
În cazul ultrajului prin ameninţare, raportul de cauzalitate rezultă ex re. În cazul ultrajului
prin vătămare corporală sau omor, această legătură cu urmarea imediată trebuie
dovedită.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de ultraj se săvârşeşte cu intenţie directă, care presupune ca făptuitorul să
ştie că subiectul pasiv este funcţionar public care îndeplineşte o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat.
Intenţia directă apare şi din analiza mobilului sau scopului în care făptuitorul săvârşeşte
infracţiunea.
FORME
Deşi actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile, ele nu sunt pedepsite.
Consumarea infracţiunii are loc în funcţie de momentul consumativ al infracţiunilor ce
alcătuiesc elementul material al ultrajului.
SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU (art. 261 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: sustragerea unui bun care este legal sechestrat…(alin 1)
Varianta agravată: dacă fapta a fost săvârşită de custode… (alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale referitoare la respectul necesar a fi acordat sechestrului

legal aplicat, ca o măsură a autorităţii de stat.
Obiect material: îl constituie bunul sechestrat legal, asupra căruia se exercită acţiunea
făptuitorului. Subiect activ: orice persoană responsabilă penal, inclusiv proprietarul
bunului sechestrat – în varianta tip.
În cazul variantei agravate, subiect activ este custodele bunurilor sechestrate legal
complicitate.
Subiect pasiv: principal – statul, secundar – autoritatea care a dispus şi în numele
căreia s-a aplicat sechestrul (organul de urmărire penală, instanţa de judecată).
În cazul custodelui, în sarcina acestuia se va reţine atât infracţiunea de sustragerea de
sub sechestru, cât şi infracţiunea de abuz de încredere.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune de sustragere a unui bun de sub sechestru.

Sustragerea nu este similară cu însuşirea pe care o întâlnim în cazul furtului, deoarece
poate exista sustragere de sub sechestru şi atunci când luarea bunului s-a făcut în alt
scop decât cel de a fi însuşit pe nedrept.
Sustragerea, în sensul prezentei infracţiuni, se realizează de fiecare dată când bunul
este scos de sub sechestru şi se află la dispoziţia făptuitorului.
Infracţiunea de sustragere de sub sechestru nu este o infracţiune complexă, ceea ce o
face susceptibilă a fi reţinută în concurs cu infracţiunea de furt, atunci când se constată
condiţiile pentru această soluţie.
Infracţiunea trebuie să privească un bun legal sechestrat. Dacă bunul nu este legal
sechestrat, fapta nu există.
Prin „sechestru legal aplicat” doctrina înţelege instituirea unui sechestru numai cu
respectarea condiţiilor de formă, ceea ce presupune verificarea de către instanţă a
competenţei organului care a dispus sechestrul, competenţa organului care a realizat
efectiv sechestrul şi modul în care s-a efectuat sechestrarea. Bineînţeles, contează şi
natura bunurilor care pot fi sechestrate.
• Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol la adresa autorităţii organului

care a aplicat sechestrul.
• Raportul de cauzalitate: rezultă ex re, din materialitatea faptei.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de rupere de sigilii se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea
de către făptuitor a împrejurării că acţiunea sa de înlăturare sau distrugere priveşte un
sechestru legal aplicat.
Mobilul şi scopul nu au nicio relevanţă pentru realizarea conţinutului infracţiunii.
FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc odată cu sustragerea bunului aflat sub sechestru.

Sinteza Drept Penal

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sinteza Drept Penal

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infracţiuni contra vieţii

OMORUL (art. 188 C.pen)

Este reprezentat de activitatea de ucidere a unei persoane (suprimare a

• Urmarea imediată: moartea victimei.

• Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită (acţiune sau inacţiune) şi rezultatul

OMORUL CALIFICAT (art. 189 C.pen)

Conţinut legal: omorul săvârşit într-una din următoarele

• Pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la

• Pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni

• Săvârşit de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor

• Asupra unei femei gravide

• Săvârşit prin cruzimi

Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită şi rezultatul mortal produs trebuie să

UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (art. 190 C.pen)

Conţinut legal: (varianta tip) uciderea la cererea explicită, serioasă, conştientă şi

Este reprezentat de acţiunea de ucidere, realizată în următoarele condiţii:

• Urmarea imediată: moartea victimei.

UCIDEREA DIN CULPĂ (art. 192 C.pen)

• Urmarea imediată: moartea victimei

• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea exercitată de făptuitor şi

LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE (art. 193 C.pen)

Constă în acţiunea de lovire sau în orice fel de violenţă susceptibilă să producă

• Urmarea imediată: provocarea unei suferinţe victimei.

• Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită (acţiune sau inacţiune) şi rezultatul

VĂTĂMAREA CORPORALĂ (art. 194 C.pen)

• Urmarea imediată: producerea uneia dintre consecinţele enumerate de lege:

Avortul – întreruperea cursului sarcinii şi expulzarea produsului de concepţie.

• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul

Dacă apare decesul victimei, infracţiunea se transformă în loviri sau vătămări

LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE (art. 195 C.pen)

• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul

VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (art. 196 C.pen)

Subiect pasiv: orice persoană în viaţă.

Se realizează prin lovire, alte violenţe sau prin vătămări corporale.

• Urmarea imediată: producerea uneia dintre vătămările corporale menţionate în

• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs

RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI (art. 197 C.pen)

• Urmarea imediată: se creeaza o stare de pericol, o punere in primejdie grava a

• Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul

VIOLENȚA ÎN FAMILIE (art. 199 C.pen)

!!! Calitatea de soț trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei.

!!! Persoanele care nu au calitatea de soți trebuie să conviețuiască împreună pentru a

Definiția de membru de familie se aplică și persoanei adoptate ori descendenților

Constă în acţiunile sau inacțiunile de la art. 188, 189, 193-195 C.pen.

• Urmarea imediată: vezi art. 188, 189, 193-195.

Tentativa se pedepseşte prin raportare la art. 188, 89, 193-195.

Activitatea de ucidere sau vătămare a nou-născutului de către mamă.

• Urmarea imediată: moartea sau vătămarea nou-născutului.

• Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autoarei și rezultatul produs

LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL (art. 205 C.pen)

• Urmarea imediată: victima nu se mai poate manifesta conform propriei voințe.

• Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între

AMENINȚAREA (art. 206 C.pen)

Constă în acțiunea de amenințare a unei persoane, de insuflare a temerii că va fi

!!! Amenințarea trebuie să fie credibilă și serioasă, susceptibilă de a alarma victima.

Rezumat condiții pentru existența amenințării:

• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a

• Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între

ȘANTAJUL (art. 207 C.pen)

Este reprezentat de acțiunea de a constrânge o persoană să dea, să facă, să nu facă

• Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a

• Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între

Diferențe între infracțiunile de ȘANTAJ și TÂLHĂRIE