Drept Executional Penal

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Facultatea de Drept
DREPT EXECUŢIONAL PENAL

(disciplină opţională – an III, sem. 1)
- SUPORT de CURS -
pentru uzul studenţilor de la forma de învăţământ: frecvenţă redusă (I.F.R.)
Lect. univ. dr. Mihai DUNEA
Anul al III-lea de studii de Licenţă
Semestrul I
An universitar 2019-2020
U.A.I.C. Iaşi / Facultatea de DREPT / Suport de curs – Drept execuţional penal / 2019-2020 – (I)
La elaborarea acestui suport de curs s-au avut în vedere (în principal) :

1. Prevederile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal (publicată în M. Of. nr. 514 din 14 august 2013, cu
modificările şi completările ulterioare).
2. Prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin H.G. nr. 157
din 10 martie 2016 (publicată în M. Of. nr. 271 din 11 aprile 2016, cu modificările şi completările ulterioare).
3. Unele prevederi ale Codului penal al României - Legea nr. 286/2009 (publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie
2009, cu modificările şi completările ulterioare).
4. Unele prevederi ale Codului de procedură penală al României -Legea nr. 135/2010 (publicată în M. Of. nr.
486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare).
Cuvântul autorului
Suportul de curs reprezintă doar o sinteză a noţiunilor esenţiale, conform reglementărilor cuprinse în
izvoarele de drept execuţional penal actuale (pre-indicate), adresându-se exclusiv studenţilor din anul al III-lea,
studii de Licenţă, Învăţământ cu Frecvenţă Redusă, de la Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi. Acesta este un îndrumar, un instrument (sperăm noi) util în fixarea „abc”-ului juridic în
domeniul dreptului execuţional-penal. Suportul de curs cuprinde exclusiv materia care urmează a constitui
obiectul evaluării studenţilor de la I.F.R. care au optat pentru această disciplină de studiu, în sesiunea de la
finalul primului semestru de studiu din anul universitar 2019-2020.
Deşi materia de studiu a dreptului execuţional penal este suficient de vastă (după cum se va indica în
prima parte a acestui suport de curs), implicând analiza unor dispoziţii legale cuprinse în variate acte normative
principale (Codul penal, Codul de procedură penală, Legea nr. 253/2013, Legea nr. 254/2013 şi Regulamentul
de aplicare a acesteia etc.), precum şi secundare (ordine de ministru, decizii ale directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor etc.), obiectul de studiu concret / efectiv asumat pentru această
disciplină opţională, în anul universitar 2019-2020, este axat în principal pe acea componentă centrală a materiei
reprezentată de aşa-numitul drept penitenciar: dispoziţiile referitoare la executarea pedepselor privative de
libertate! Motivele acestei limitări sunt numeroase, printre cele mai demne de menţiune putând fi enunţate:
statutul opţional al disciplinei; resursele temporale limitate afectate lucrului direct cu studenţii (doar 14 ore de
întâlniri cu studenţii), comparativ cu volumul sporit de materie / dispoziţii normative de analizat; caracterul
tehnic pronunţat al obiectului de studiu; existenţa unei componente practice suplimentare în domeniu
(posibilitatea studenţilor de a participa la vizite instituţionale de lucru în Penitenciarul Iaşi, ca urmare a unui
protocol de colaborare între UAIC şi ANP); caracterul central al dreptului penitenciar în ansamblul dreptului
execuţional penal; inexistenţa unei doctrine (actualizate) de amploare / vaste care să permită analiza domeniului
în afara simplei consultări a textelor legale. Nu în ultimul rând, se justifică aici menţionarea caracterului relativ
nou al acestei discipline, re-introdusă în curricula academică după câţiva ani de suspendare, interesul studenţilor
impunându-se a fi reactivat treptat, iar nu prin supraaglomerarea din start a agendei lor de studiu.
Ca şi în cazul altor discipline, suportul de curs reprezintă un apendice care completează dezbaterile şi
prezentarea materiei de la întâlnirile de studiu desfăşurate, pe parcursul semestrului I, cu studenţii, cuprinzând
– ca anexe – şi unele fişe de lucru furnizate şi analizate cu ocazia acestor întâlniri.
Important: Comentariile cuprinse în suportul de curs asigură un minim de cunoștințe din domeniul de referință.
Pregătirea individuală nu trebuie limitată doar la parcurgerea prezentului material, sens în care recomandăm a
se vedea programa analitică și reperele bibliografice şi (mai ales) normative acolo indicate! Astfel, avertizăm că
stăpânirea (doar) a informațiilor aferente prezentării materiei din suportul de curs nu garantează promovarea
sau promovarea cu notă maximă a evaluării finale organizate la această disciplină; cunoaşterea dispoziţiilor
legale şi aptitudinea de corelare a acestora (inclusiv prin consultarea lor la evaluare) este esenţială!
2
Lect. univ. dr. Mihai Dunea
CUPRINS
Informații de natură organizațional-administrativă………….........………………….….........................…p.4

I. Dreptul execuţional penal - identificarea legislaţiei naţionale relevante în materie; domeniu şi corelaţii
[Unitatea nr. 1 de studiu individual]....................................................................................................................p.6
II. Identificarea unor noţiuni şi instituţii relevante, inclusiv sensul unor termeni relevanţi (și) în dreptul
execuţional penal [Unitatea nr.2 de studiu individual].....................................................................................p.10
III. Principii în executarea pedepselor privative de libertate şi evoluţia sistemelor istorice de privare de
libertate [Unitatea nr. 3 de studiu individual]…...............................................................................................p.16
IV. Locul şi temeiul executării pedepselor privative de libertate, procedura de punere în executare a
acestora primele măsuri luate la intrarea în penitenciar a deținuților [Unitatea nr. 4 de studiu
individual]………..…………................….........................................................................................................p.22
V. Regimurile de executare – generaliăţi şi stabilire provizorie. regulamentul de ordine interioară al
penitenciarului [Unitatea nr. 5 de studiu individual].......................................................................................p.27
VI. Individualizarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate [Unitatea nr. 6 de studiu
individual]………......................................................................................................................................….....p.35
VII. Condiţiile cotidiene din penitenciar [Unitatea nr. 7 de studiu individual].............................................p.41
VIII. Reguli de siguranţă a penitenciarelor [Unitatea nr. 8 de studiu individual].........................................p.47
IX. Drepturile deţinuţilor [Unitatea nr. 9 de studiu individual].…………...............................…..................p.61
X. Obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor, abaterile şi sancţiunile disciplinare [Unitatea nr. 10 de studiu
individual].………….............................….........................................................................................................p.73
Anexă – Fișe de lucru ………………………………………………..…………………………………….…p.81
3
Informații generale despre curs

Titlul disciplinei: DREPT EXECUŢIONAL PENAL.
Tipul disciplinei (impusă, opțională, facultativă): OPŢIONALĂ
Informații despre coordonatorul de disciplină

Nume și titlu științific: Lect. univ. dr. MIHAI DUNEA
Contact e-mail: mihai.dunea@uaic.ro
Program consultații: după întâlnirile de seminar
Condiționări și cunoștințe pre-rechizite

Înscrierea la curs este condiționată de parcurgerea cursurilor de: Drept penal general (I şi – mai ales – II).
Obiectivele disciplinei
Obiectivele generale
- Dobândirea şi aprofundarea de cunoştinţe specifice în materia dreptului (execuțional penal) / a științelor juridice – latura
științelor penal (zona de executare a sancțiunilor de drept penal).
- Însuşirea capacităţii de recunoaştere / identificare / prezentare / expunere a cunoştinţelor dobândite, prin raportare la situaţii
teoretice dar şi exemple de tip practic (speţe).
- Dobândirea unui limbaj tehnico-juridic (de specialitate) corespunzător.
- Dezvoltarea capacităţii de soluţionare a unor probleme specifice concrete, prin selectarea, coroborarea şi aplicarea
bagajului informaţional de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe dobândite în domeniul juridico-penal şi în domeniile conexe
acestuia.
- Însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor de specialitate privind instituţiile fundamentale de drept execuțional penal şi
instituţiile corespunzătoare acestora, prin prezentarea de probleme curente, de factură teoretică şi practică.
Obiectivele specifice
La finalizarea cu succes a acestei discipline, studenţii vor fi capabili să:
- Explice în ce constau instituțiile fundamentale ale dreptului execuțional penal și instituțiile de ramură subordonate acestora
și cum funcționează mecanismele de executare a diverselor sancțiuni de drept penal (și alte măsuri dispuse în cursul
procesului penal)
- Descrie modul în care funcționează (din punct de vedere teoretic, dar și cu aplicabilitate practică) mecanismele care asigură
funcționalitatea instituțiilor dreptului execuțional penal, fiind capabili să le exemplifice, prin intermediul ilustrării unor
situații faptice (spețe), raportate la diverse norme de incriminare.
- Utilizeze corespunzător terminologia juridico-penală / execuțional penală de specialitate, precum și să utilizeze dispozițiile
legale în vigoare, cunoștințele dezvoltate în doctrina de specialitate și jurisprudența obligatorie în domeniu, pentru a
soluționa diverse situații practice (spețe), ori subiecte teoretice de evaluare (grile, subiecte de sinteză ori de analiză etc.).
- Analizeze un text normativ în domeniul juridico-penal / execuțional penal, identificând corect toate elementele componente
ale acestuia, mesajul transmis, sancțiunea incidentă în ipoteza nerespectării sale, cu reținerea capacității de a-l interpreta,
inclusiv prin corelare cu alte dispoziții legale.
- Calculeze impactul produs, în practică, ca urmare a unei potențiale modificări normative expres indicate, precum și să
calculeze consecințele juridice care ar decurge, în sarcina unui anume subiect de drept, în eventualitatea nerespectării
anumitor dispoziții legale, în situații faptice anume determinate.
Competenţe profesionale
C1. Însuşirea, fixarea şi utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din domeniul juridico-penal / execuțional penal.
C2. Aplicarea tehnicilor şi instrumentelor specifice de identificare / recunoaştere / înţelegere / descifrare / analiză /
soluţionare a problemelor specifice domeniului juridico-penal / execuțional penal.
C3. Cunoaşterea legislaţiei româneşti în materie de drept execuțional; înţelegerea prevederilor legale în domeniu,
pătrunderea configurării şi modului de funcţionare a instituţiilor specifice.
C4. Interpretarea, corelarea şi compararea instituţiilor execuțional penale (și conexe acestora) din dreptul naţional
corespunzător legislaţiei actuale.
C5. Aplicarea cunoştinţelor necesare în culegerea datelor şi informaţiilor referitoare la o problemă concretă de drept
execuțional penal.
C6. Utilizarea legislaţiei în vigoare în analiza situaţiilor juridico-penale / execuțional penale, în încadrarea lor corectă din
punct de vedere juridic şi în soluţionarea lor efectivă, eficientă şi argumentată în mod rezonabil (satisfăcător).
C7. Dobândirea aptitudinii de asimilare dinamică a transformărilor legislative și doctrinar-jurisprudențiale care pot surveni
pe parcursul studiilor (precum și ulterior), prin formarea flexibilității în înțelegerea, stăpânirea și interpretarea contextuală a
informațiilor specifice materiei
Competenţe transversale
CT1. Realizarea sarcinilor curriculare / profesionale (studențești, academice) în mod eficient şi responsabil, cu respectarea
regulilor ştiinţifice şi deontologice specifice domeniului.
CT2. Evidenţierea abilităţilor de rezolvare eficientă a unor probleme specifice, atât în mod individual, cât şi prin probarea
abilităţilor de efort integrat în cadrul unui colectiv.
4
CT3. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de interdisciplinaritate).

CT4. Întrebuinţarea noţiunilor, cunoştinţelor şi mecanismelor de relaţionare normală în mediul social, a interferenţelor
dintre cunoştinţele de ordin general şi cele cu specific socio-uman (spirit civic, cultură filosofică, informaţii de natură
istorică etc.) pentru explicarea, înţelegerea, pătrunderea, asimilarea informaţiei referitoare la mecanismele de funcţionare şi
fundamentul unor instituţii juridico-penale / execuțional penale, precum şi pentru soluţionarea rezonabilă şi adecvată a unor
tipuri de situaţii de fapt cu un grad sporit de relativitate.
CT5. Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare, de informare şi de formare profesională asistată, atât în limba română,
cât şi într-o limbă străină de circulaţie internaţională (capacitatea de a apela la resurse şi materiale în format electronic:
legislaţie, jurisprudenţă, dispoziţii de drept comparat etc.).
Programarea conţinutului activităţilor

I. Studiu individual prin materiale specifice ID/IFR
1. Generalităţi privind dreptul execuțional penal – introducere în studiul disciplinei și recapitularea unor noțiuni
de bază – 2 ore
2. Executarea pedepselor principale aplicate persoanelor fizice: pedepsele principale privative de libertate –
detențiunea pe viață și închisoarea (I) – 2 ore
detențiunea pe viață și închisoarea (II) – 2 ore
detențiunea pe viață și închisoarea (III) – 2 ore
5. Executarea pedepselor principale aplicate persoanelor fizice - pedepsele neprivative de libertate (amenda
penală) și executarea pedepselor secundare (complementare și accesorie) aplicabile persoanei fizice – 2 ore
6. Executarea pedepselor principale (amenda penală) şi secundare (complementare) aplicate persoanelor
juridice – 2 ore
7. Executarea măsurilor (de supraveghere) / obligaţiilor / sancţiunilor din hotărârile penale definitive care
reprezintă alternative ale condamnării (renunţarea la aplicarea pedepsei; amânarea aplicării pedepsei).
Executarea obligaţiilor stabilite de procuror în cazul renunţării la urmărirea penală – 2 ore
8. Executarea măsurilor (de supraveghere) / obligaţiilor / sancţiunilor din hotărârile de condamnare dispuse cu
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, sau incidente în caz de liberare condiționată – 2 ore
9. Executarea măsurilor educative (I): măsurile educative neprivative de libertate – 2 ore
10. Executarea măsurilor educative (II): măsurile educative privative de libertate – 2 ore
11. Executarea măsurilor de siguranţă – 2 ore
12. Executarea măsurilor preventive – 2 ore
13. Legislaţie (și jurisprudență) supranaţionallă în materia dreptului execuţional penal – 2 ore
14. Recapitularea și fixarea unor noțiuni; lămuriri suplimentare în vederea evaluării - 2 ore
II. Seminar (faţă în faţă)
1. Introducere în studiul disciplinei; generalități; recapitularea unor cunoștințe de bază în materie, studiate la
disciplina Drept penal general – 2 ore
2. Executarea pedepselor principale privative de libertate; mediul penitenciar: regimuri de executare; procedura
internării în penitenciar; abateri și sancțiuni în mediul penitenciar; drepturi și obligații ale persoanelor
deținute – 2 ore
3. Executarea pedepselor neprivative de libertate pentru persoana fizică (amenda; pedepsele secundare) și
pentru persoana juridică (amenda și pedepsele complementare) – 2 ore
4. Aspecte privind executarea măsurilor educativ – 2 ore
5. Aspecte privind executarea măsurilor de siguranță – 2 ore
6. Aspecte privind executarea măsurilor preventive și a măsurilor de supraveghere, respectiv a obligațiilor
impuse în cadrul unor instituţii de individualizare – 2 ore
7. Aspecte privind standardele supranaţionale în domeniul execuţional penal. Fixarea şi recapitularea materiei
predate pe întreg parcursul semestrului. Pregătirea evaluării finale – 2 ore
Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs

1 (unu) / V (verificare)
Metodele și instrumentele de evaluare

Evaluarea finală – examen scris: 75%
Evaluare formativă continuă (inclusiv prezenţă / prezenţă activă): 25%
5
Unitatea (activitatea / tema) nr. 1 de studiu individual
I. DREPTUL EXECUŢIONAL PENAL - IDENTIFICAREA LEGISLAŢIEI NAŢIONALE

RELEVANTE ÎN MATERIE; DOMENIU ŞI CORELAŢII
OBIECTIVE:
- Fixarea informaţiilor esenţiale privind izvoarele normative ale domeniului juridic execuţional-penal;
- Stabilirea datelor de bază necesare pentru identificarea raportului de tip întreg – parte între conceptul
de drept execuţional penal şi conceptul de drept penitenciar;
- Familiarizarea studenţilor cu volumul informaţional al disciplinei şi oferirea principalelor repere cu
privire la materialele de studiu care trebuie procurate;
- Identificarea sferei domeniului execuţional-penal, a poziţiei sale în cadrul ştiinţelor penale şi a
corelaţiilor cu alte discipline din acelaşi spectru.
I.1. Sfera de cuprindere a izvoarelor dreptului execuţional penal: generalităţi; indicarea

principalelor surse; indicarea generică a tuturor celorlalte surse; cadru şi corelaţii cu alte
discipline în materia ştiinţelor penale
Dreptul execuţional penal constituie o disciplină de sinteză, în cuprinsul căreia se îmbină
analiza unor dispoziţii legale diverse / eterogene, provenind din surse normative distincte. Se poate
considera că, în ansamblu, cadrul general al dreptului execuţional penal este configurat de izvoare de
drept principale (în domeniu) şi izvoare de drept conexe (acestui domeniu). Din prima categorie fac
parte actele normative principale care sunt special destinate reglementării domeniului juridic
execuţional-penal; din a doua categorie fac parte alte acte normative, indiferent de statul lor: primare
sau, după caz, secundare.
Astfel, se poate aprecia că reprezintă o veritabilă coloană vertebrală a domeniului, în
integralitatea lor, cele două legi în vigoare, special destinate reglementării executării sancţiunilor de
drept penal (şi nu numai), anume: Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal (publicată în M. Of. nr. 513 din 14 august 2013); Legea nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
(publicată în M. Of. nr. 514 din 14 august 2013). Dispoziţiile acesteia din urmă se întregesc (fiind
dezvoltate şi completate) prin prevederile cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, care a fost aprobat prin H.G. nr. 157/2016 (publicată în M. Of. nr. 271 din 11
aprilie 2016). Cele două legi ante-indicate sunt, ca specie, legi organice, potrivit dispoziţiei finale
cuprinse în art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituţie.
Alături de aceste acte normative, există însă şi suficiente prevederi legale în materia dreptului
execuţional penal cuprinse în Codul penal (Legea nr. 286/2009, publicată în M. Of. nr. 510 din 24
iulie 2009; intrat în vigoare la 1 februarie 2014) şi în Codul de procedură penală (Legea nr.
135/2010, publicată în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010; intrat în vigoare la 1 februarie 2014) – acestea
vor fi indicate, mai în detaliu, la punctul I.3 al capitolului.
Acestora li se alătură o serie de dispoziţii cuprinse în ordine de ministru (emise de ministrul
justiţiei, ori ordine comune emise de acesta alături de alţi miniştri, precum cel al internelor şi / sau cel
6
al sănătăţii etc.), sau în decizii ale directorului general al Administraţiei Naţionale a

Penitenciarelor – o parte din acestea vor fi indicate, exemplificativ, la punctul I.2 al capitolului,
menţiuni cu privire la unele dintre ele fiind ulterior regăsite pe parcursul suportului de curs.
Este de observat că, deşi, la origine (sub aspect evolutiv-istoric), dreptul execuţional penal nu
constituia un domeniu juridic autonom (precum nici o disciplină de studiu aparte), dispoziţiile în
materie fiind cuprinse în cadrul codificărilor penale (Codul penal şi Codul de procedură penală), în
actualul stadiu de evoluţie a dreptului există acte normative de sine-stătătoare care au ca unic (sau
principal) obiect de reglementare domeniul executării anumitor sancţiuni de drept penal, acestea doar
completându-se cu dispoziţiile generice, de principiu în materie, care au rămas indicate (ca sediu) în
Codul penal şi / sau Codul de procedură penală. Acest criteriu constituie şi un motiv principal al
opiniei unei părţi a doctrinei, care afirmă caracterul actual (cvasi-)autonom / (cvasi-)distinct al
dreptului execuţional penal şi al disciplinei de studiu corespunzătoare, în rândul ştiinţelor penale.
Astfel, este de netăgăduit faptul că, în momentul de faţă, s-a ajuns la existenţa unui pronunţat specific
şi caracter tehnic separat al normelor principale care reglemetează domeniul executării sancţiunilor de
drept penal (şi nu numai a acestora, ci şi a altor măsuri privative sau neprivative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal), faţă de reglementările de bază în materie de drept penal
propriu-zis, fie acesta drept penal material / substanţial sau drept procesual penal!
Această realitate, de o evidenţă care ne dispensează de comentarii suplimentare, se întemeiază
atât pe existenţa acestor izvoare normative separate, cât şi (mai ales) pe conţinutul acestora, care,
plecând de la prevederi şi instituţii introduse (adeseori) prin prevederi cuprinse în Codul penal şi cel
procesual penal, le reglementează în detalii proprii / specifice, cu un pronunţat şi aparte caracter tehnic.
De altfel, majoritatea reglementărilor execuţional-penal (dar nu integralitatea lor – de pildă nu şi acelea
referitoare la executarea măsurilor preventive privative de libertate) vizează o etapă ulterioară
încheierii raportului juridic procesual-penal şi de individualizare judiciară a sancţiunii: etapa
individualizării execuţional penale. Toate acestea justifică afirmarea caracterului propriu, specific, al
dreptului execuţional penal, fără ca prin aceasta să se înţeleagă o scindare radicală a acestui domeniu
faţă de cel al ştiinţelor penale, în cuprinsul cărora se îmbină armonic, dar cu un specific aparte, în mod
identic cu încadrarea în acest domeniu, alături de dreptul penal material / substanţial (general şi
special) şi de cel procesual penal a (de exemplu) criminologiei, sau a medicinei legale (fiecare
reprezentând o materie specifică din spectrul comun al ştiinţelor penale).
I.2. Dispoziţii de interes direct pentru domeniul dreptului execuţional penal cuprinse în Codul
penal şi Codul de procedură penală
Evoluat integral, la origine, din dispoziţii cuprinse în Codul penal şi Codul de procedură
penală, dreptul execuţional penal menţine încă numeroase reglementări care, din raţiuni care ţin de
tradiţie sau – unoeri – de sistematizarea legislativă, au rămas cuprinse în aceste acte normative (fie ca
simple prevederi generice, de principiu, dezvoltate ulterior în legislaţia specială execuţional-penală, fie
chiar cu titlu de reglementare principală). Aceasta cu atât mai mult cu cât, după cum am indicat deja (şi
după cum o precizează expres însăşi denumirile celor două legi principale în materie), domeniul de
reglementare execuţional-penal nu priveşte numai executarea sancţiunilor de drept penal, ci şi
executarea diverselor măsuri privative sau neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal (măsuri preventive, măsuri şi obligaţii dispuse pe durata termenelor de
supraveghere a diveritelor instituţii de individualizare sau a perioadei de executare a unor sancţiuni
penale – cum sunt măsurile educative neprivative de libertate – etc.).
7
Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul penal, sunt reglementări de interes (şi) pentru
dreptul execuţional penal următoarele:
- Titlul III din Partea generală – Pedepsele, inclusiv individualizarea – art. 53-106;
- Titlul IV din Partea generală – Măsurile de siguranţă)– art. 107-1121;
- Titlul V din Partea generală – Minoritatea – art. 113-134 (în special Cap. II şi III referitoare la
regimul măsurilor educative – art. 117-127);
- Titlul VI din Partea generală – Răspunderea penală a persoanei juridice – art. 135-151 (în
special art. 136-145);
- Titlul VIII din Partea generală – Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei – art.
160-164;
- unele dispoziţii din Titlul X din Partea generală – Înţelesul unor termeni sau expresii în legea
penală – ex.: art. 179 (arme), art. 186 (calculul timpului), art. 187 (pedeapsă prevăzută de
lege);
- unele norme de incriminare (reglementate, desigur, în Partea specială a Codului penal) –
legate (şi) de executarea sancţiunilor de drept penal, în special infracţiuni contra înfăptuirii
justiţiei – Titlul V din Partea specială, de exemplu: art. 281 (supunerea la rele tratamente); art.
282 (tortura); art. 283 (represiunea nedreaptă); art. 285 (evadarea); art. 286 (înlesnirea
evadării); art. 288 (nerespectarea sancţiunilor penale).
Referitor la dispoziţiile din Codul de procedură penală, sunt reglementări de interes (şi)
pentru dreptul execuţional penal următoarele:
- dispoziţii cuprinse în Titlul III din Partea generală (Participanţii în procesul penal) referitoare
la unii participanţi în procesul penal (unele organe judiciare, anumite părţi şi subiecţi procesuali
principali; ex.: dispoziţii privind competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a
judecătorului de cameră preliminară – art. 53-54 C. proc. pen.; dispoziţii privind suspectul –
art. 77, 78 C. proc. pen.; dispoziţii privind inculpatul – art. 82, 83 C. proc. pen.);
- dispoziţii cuprinse în Titlul V din Partea generală (Măsurile preventive şi alte măsuri
procesuale), în special referitor la măsurile preventive privative de libertate (reţinerea – art.
209, 210; arestul la domiciliu – art. 218-222 – şi arestul preventiv – art. 223-240 ş.a.) şi la
aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă prezentând caracter medical (art. 245-248);
- unele dispoziţii cuprinse în Titlul I din Partea specială (Urmărirea penală), în special acelea
referitoare la renunţarea la urmărire penală şi obligaţiile / executarea obligaţiilor pe care le
poate dispune procurorul în acest caz (art. 318);
- unele dispoziţii cuprinse în Titlul II din Partea specială (Camera preliminară), în special acelea
referitoare la măsurile preventive în procedura de cameră preliminară (art. 348);
- unele dispoziţii cuprinse în Titlul III din Partea specială (Judecata), în special referitoare la
ipotezele în care sunt dispuse măsuri preventive (mai ales privative de libertate) ori măsuri de
siguranţă luate provizoriu (art. 355, 362, 399, 422, 424), sau referitoare la aspecte care privesc
executarea (ex.: art. 430, 441, 460);
- unele dispoziţii cuprinse în Titlul IV (Proceduri speciale), în special acelea referitoare la
procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice (Cap. II, ex.: art. 493, 497-
503), la procedura în cauzele cu infractori minori (Cap. III, ex.: art. 511-519), la procedura
reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare
nelegală de libertate ori în alte cazuri (Cap. VI, art. 538-542);
8
- dispoziţiile cuprinse în Titlul V (Executarea hotărârilor penale), art. 550-601.
I.3. Unele surse normative secundare care cuprind dispoziţii de drept execuţional penal
În anumite cazuri, dezvoltarea suplimentară a unor aspecte execuţional-penale reglementate de
principiu în sursele normative primare (precum legile) este cuprinsă în izvoare secundare de drept.
Vom cuprinde aici prevederile (în domeniu) inserate în numeroasele ordine de ministru (emise de
către ministrul justiţiei, ori comune, emise de ministrul justiţiei şi alţi miniştri, precum cel al sănătăţii,
ori cel al afacerilor interne), precum şi pe acelea luate prin decizie de către Directorul-general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Fără a ne propune indicarea unei liste exhaustive în domeniu, amintim aici, cu titlu de exemplu
pentru categoria aceasta:
- Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2772/C/2017 (publicat în M. Of. nr. 882/2017), privind
normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor condamnate;
normele pentru echiparea și durata de folosință a ținutei asigurate de administraţia
penitenciarului;
normele minime obligatorii de hrană pentru deținuți;
- Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4800/C/2018 (publicat în M. Of. nr. 1065/2018), pentru
aprobarea Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea
Administrației Naționale a Penitenciarelor;
- Proiectul de ordin comun al ministrului justiției și ministerului sănătății privind activitatea de
acordare a asistenței medicale, a tratamentului și ingrijirilor persoanelor private de libertate
aflate în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor aflat în
dezbatere publică pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: http://www.just.ro/proiectul-de-
ordin-comun-al-ministrului-justitiei-si-ministerului-sanatatii-privind-activitatea-de-acordare-
a-asistentei-medicale-a-tratamentului-si-ingrijirilor-persoanelor-private-de-libertate-afla/
9
II. IDENTIFICAREA UNOR NOŢIUNI ŞI INSTITUŢII RELEVANTE, INCLUSIV SENSUL

UNOR TERMENI RELEVANŢI (ȘI) ÎN DREPTUL EXECUŢIONAL PENAL
OBIECTIVE:
- Dobândirea de către studenţi a abilităţii de înţelegere a unor termeni / noţiuni / concepte adeseori
întrebuinţaţi / întrebuinţate în materia dreptului execuţional penal;
- Însuşirea de către studenţi a capacităţii de întrebuinţare a acestor termeni / coţiuni / concepte în mod
corect;
- Aprofundarea aptitudinii de utilizare de către studenţi a unui limbaj juridic de specialitate în materia
ştiinţelor penale (în general), a dreptului execuţional penal (în special).
*
- Judecător delegat cu executarea hotărârilor penale: potrivit Regulamentului de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti (aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului C.S.M.), art. 28, conceptul
vizează acel judecător delegat de preşedintele instanţei (cu posibilitatea degrevării sale, totale sau
parţiale, de activitatea de judecată) pentru a îndruma şi controla activitatea compartimentului de
executări penale din cadrul instanţei respective, pentru a emite mandatele de executare a pedepselor
privative de libertate (a le comunica şi supraveghea aducerea lor la îndeplinire), pentru a îndruma și
controla activitatea desfășurată de către serviciul de probațiune, pentru a sesiza instanța de executare
dacă se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare a executării, pentru a rezolva incidentele intervenite în
cursul executării, pentru a soluționa plângerile împotriva deciziilor consilierului de probațiune, pentru
a rezolva corespondența aferentă activității de punere în executare a hotărârilor penale, pentru a urmări
ținerea evidenței amânărilor și întreruperilor de executare a sancțiunilor penale etc.
- Judecător de supraveghere a privării de libertate: Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Titlul II din
Legea nr. 254/2013 (art. 8, 9) şi în Titlul II din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 (art. 3)
precum şi prevederilor din Regulamentul de organizare a activităţii judecătorului de supraveghere a
privării de libertate (aprobat prin Hot. plen. CSM nr. 89/2014), acesta este judecătorul desemnat anual
de Preşedintele Curții de Apel (dintre judecătorii de la instanţele subordonate acesteia) în a cărei rază
funcţionează o instituţie privativă de libertate (penitenciar) pentru a supraveghea executarea pedepselor
şi a măsurilor privative de libertate. De menţionat că poate fi vorba de unul sau mai mulţi judecători
care să primească acest statut, lor alăturându-li-se un număr de judecători supleanţi (care preiau această
calitate şi atribuţiile corelative în măsura în care titularul / titularii nu îşi pot îndeplini, la un moment
dat, din motive obiective, responsabilităţile), precum şi grefieri (şi grefieri supleanţi). Judecătrul de
supraveghere a privării de libertate supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate; are o serie de atribuţii administrative şi administrativ-
jurisdicţionale, anume prevăzute de lege în competenţa sa (în special, de Legea nr. 254/2013).
Desemnarea se bace în baza acordului prealabil scris (cu precădere dintre judecătorii care au avut
anterior această calitate ori a celor care au exercitat atribuţii în cadrul compartimentului de executări
penale al instanţei). Este de reţinut că pe durata exercitării acestor atribuţii magistratul în cauză nu
poate desfăşura alte activităţi la instanţă, fiind vorba chiar de o mutare fizică a acestuia şi a activităţii
sale de la instanţă (i se pune la dispoziţie un spaţiu amenajat de către penitenciar, de regulă, în
penitenciar – în sectorul administrativ). Printre atribuţiile conferite prin lege judecătorului de
10
supraveghere a privării de libertate se pot menţiona (ca fiind de bază): soluţionează plângerile
deţinuților privind exercitarea drepturilor legale ale acestora, cele privind stabilirea şi schimbarea
regimurilor de executare a pedepselor, cele privind aplicarea sancţiunilor disciplinare; participă la
procedura refuzului de hrană; este președintele comisiei pentru liberare condiţionată. În exercitarea
atribuţiilor sale, acesta emite încheieri (acte administrativ-jurisdicţionale).
- Judecător de drepturi și libertăți: potrivit dispoziţiilor din art. 53 C. proc. pen., este acel judecător
care, în cadrul instanţei, exercită funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanei în faza de urmărire penală. Astfel, acesta soluţionează, în cursul urmării penale, cereri /
propuneri / plângeri / contestaţii / sesizări privind: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile
de siguranţă provizorii (cele care prezintă caracter medical), actele procurorului, încuviinţarea
percheziţiilor etc. (alte atribuţii prevăzute expres de lege).
- Judecător de cameră preliminară: conform dispoziţiilor din art. 54 C. proc. pen., acesta este
judecătorul care, în cadrul instanţei, exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii / netrimiterii în
judecată. El se pronunţă asupra legalităţii actului de trimitere în judecată (rechizitoriu) şi a probelor (
sub aspectul: administrării lor; a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală) pe
care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată (art. 3 alin. 5
CPP) verificându-le şi soluţionând plângeri împotriva lor (soluţii de neurmărire sau netrimitere în
judecată), având şi alte atribuţii (prevăzute expres de lege).
- Serviciu de probaţiune: conform Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului
de probațiune (publicată în M. Of. nr. 512 din 14 august 2013), acestea reprezintă acele unităţi fără
personalitate juridică care funcţionează în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi în municipiul
Bucureşti, în subordinea serviciului public reprezentat de Direcţia Naţională de Probaţiune (structură
cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiţiei, cu activitatea coordonată direct de către
Ministrul Justiţiei), care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, în interesul comunităţii, în scopul
reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al creşterii
gradului de siguranţă în comunitate, prin urmărirea reducerii costurilor sociale ale executării
sancţiunilor şi măsurilor penale, prin diminuarea populaţiei din unităţile penitenciare, valorificarea
potenţialului socioeconomic al infractorilor şi menţinerea siguranţei comunităţii.
- Consilier de probațiune: personal de specialitate din cadrul structurilor teritoriale ale Direcţiei
Naţionale de Probaţiune (din serviciile teritoriale de probaţiune) care desfăşoară activităţi specifice de
probaţiune, precum: evaluare inculpaţi; sprijinirea instanţei în procesul de individualizare a
sancţiunilor de drept penal şi a altor măsuri pe care le pot dispune acestea în cursul procesului penal;
coordonarea supravegherii executării obligaţiilor şi măsurilor luate în cadrul amânării aplicării
pedepsei, suspendării sub supraveghere a executării pedepsei etc. şi a măsurilor educative neprivative
de libertate, precum şi a executării amenzii penale prin prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunităţii etc.
- Condamnat primar: termen neconsacrat legal în Legea nr. 254/2013, folosit în doctrină şi practică
pentru a se face referire la persoanele lipsite de antecedente penale care au comis infracţiuni.
- Condamnat recidivist: termen neconsacrat legal în Legea nr. 254/2013 [dar utilizat în art. 205 alin.
3 lit. e) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013], referitor la persoanele condamnate aflate
în stare legală de recidivă.
- Condamnat cu antecedente penale: termen neconsacrat legal în Legea nr. 254/2013 [care se referă
la antecedentele penale doar în art. 39 alin. 2 lit. c), referitor la criteriile de stabilire a regimului de
executare a pedepselor privative de libertate, şi în art. 97 alin. 3 lit. e), referitor la elementele de care se
11
ţine seama pentru formularea / neformularea propunerii de liberare condiţionată, de către Comisia
pentru liberare condiţionată; a se vedea şi art. 65 alin. 2 lit. b, art. 88 alin. 1 lit. c, art. 205 alin. 2 lit. e
din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013] – referitor la persoanele care au antecedente
penale, anume care au mai săvârşit anterior infracţiuni pentru care s-au pronunţat hotărâri definitive de
condamnare (în sensul restrâns / strict al termenului) sau chiar şi hotărâri de amânare a aplicării
pedepsei, ori hotărâri de renunţare la aplicarea pedepsei (sens larg), cu alte cuvinte, hotărâri prin care
se stabileşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta (de a cărei săvârşire au fost acuzaţi aceştia)
există, că ea constituie infracţiune şi că a fost comisă de către persoana astfel inculpată. Termenul
excede sfera referirii la starea de recidivă / condamnaţii recidivişti, pe care le include (relaţia fiind una
de tipul întreg – parte). În Codul penal se utilizează noţiunea de antecedente penale în cuprinsul art.
74 alin. 1 lit. e) – referitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, acestea incluzând „natura
și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului” (s.n.) – iar în Codul de
procedură penală sintagma este întrebuinţată în materia audierii suspectului / inculpatului (art. 107
alin. 1, referitor la întrebările despre propria persoană ce i se adresează acestuia de către organul
judiciar la prima audiere), respectiv în materia arestării preventive (art. 223 alin. 2 – condiţiile şi
cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive).
- Deținut: persoana condamnată aflată în executarea unei pedepse privative de libertate (pedeapsa
închisorii sau a detenţiunii pe viaţă) – art. 2 lit. e) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
- Persoană privată de libertate: după caz, persoana reținută, arestată la domiciliu, arestată preventiv,
internată într-un centru educativ sau de detenție sau condamnată la o pedeapsă principală privativă de
libertate cu executare efectivă (aflată în executarea efectivă a acesteia) – art. 2 lit. d) din Regulamentul
de aplicare a Legii nr. 254/2013.
- Penitenciar: loc anume destinat pentru executarea pedepselor principale privative de libertate
(detenţiunea pe viaţă şi închisoarea). Unităţile penitenciare sunt instituţii cu personalitate juridică,
înfiinţate prin H.G., fiind aflate în subordinea A.N.P. (Administraţia Naţională a Penitenciarelor), iar
organizarea şi funcţionarea acestora se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei (Ordinul M.J. nr.
2724/C/2018). A.N.P. determină penitenciarul de executare a pedepsei privative de libertate pentru
persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu executare efectivă a pedepsei, pe criteriul
apropierii de localitatea de domiciliu a acesteia, în funcţie de regimul de executare, sex, vârstă, aspecte
de siguranţă a penitenciarelor şi nevoi de reintegrare socială identificate la condamnatul în cauză (art.
11 din Legea nr. 254/2013). Conform art. 2 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013
noţiunea este definită ca reprezentând un loc de deţinere, iar unităţile la care se referă sunt indicate a fi
atât toate categoriile de penitenciare (ca locuri de executare a pedepselor principale privative de
libertate de către persoanele fizice majore condamnate, după diferite criterii / distincţii: vârstă, sex,
afecţiuni), cât şi centrele educative, centrele de detenţie, centrele de arestare preventivă şi secţiile
speciale de arestare preventivă din subordinea A.N.P., precum şi centrele de reţinere şi arestare
preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.). Se conturează, aşadar, un sens
restrâns (primul) şi un sens larg (secundul) al noţiunii. Potrivit Raportului anual de activitate pe anul
2018 al A.N.P. (http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2019/03/Raport-activitate-ANP-2018-1.pdf), în
România există, în momentul de față, 34 de unități penitenciare. Există doar 11 județe în care nu sunt
organizate nici un fel de unități de deținere, anume: Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Neamț,
Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea.
12
- Penitenciare speciale: conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, acestea sunt unităţi
penitenciare anume înfiinţate pentru anumite categorii de deţinuți, respectiv: pentru tineri (însemnând,
în sensul legii execuţional-penale, persoanele condamnate la pedepse care nu au împlinit 21 de ani –
art. 42 alin. 1 din Legea nr. 254/2013; astfel, la Penitenciarul Bacău este organizat un penitenciar de
minori și tineri); pentru femei (există un astfel de penitenciar la Ploieşti, purtând denumirea de
Târgşorul Nou); penitenciare-spital (în număr de şase la acest moment, la nivel naţional, organizate la:
Mioveni, Constanţa – Poarta Albă, Bucureşti – Jilava, Bucureşti – Rahova, Dej, Târgu Ocna). Tot
penitenciare speciale (într-o accepţiune paralelă) sunt şi penitenciarele cu rol de coordonare a
penitenciarelor dintr-o zona geografică (ex.: Penitenciarul Iaşi coordonează penitenciarele: Botoşani,
Bacău, Vaslui, Focşani, Penitenciarul Spital Târgu Ocna şi Centrul educativ Târgu Ocna).
- Centru de detenție: instituții specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, în care se
execută măsura educativă a internării în centru de detenție, care se înființează prin hotărâre a
Guvernului, au personalitate juridică și sunt în subordinea A.N.P., care se organizează și funcționează
prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției (art. 139 din Legea nr. 254/2013); potrivit
art. 2 lit. j) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, centrele de detenție din subordinea
A.N.P. sunt unități specializate în recuperarea socială a persoanelor internate şi responsabilizarea
acestora, în vederea asumării propriilor acțiuni și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Potrivit
Raportului anual de activitate pe anul 2018 al A.N.P., în România există, în momentul de față, două
centre de detenție (la Brăila – Tichilești și Craiova).
- Centru educativ: instituții specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, în care se
execută măsura educativă a internării într-un centru educativ, care se înființează prin hotărâre a
Guvernului, au personalitate juridică și sunt în subordinea A.N.P., care se organizează și funcționează
prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției (art. 139 din Legea nr. 254/2013); potrivit
art. 2 lit. j) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, centrele educative din subordinea
A.N.P. sunt unități specializate în recuperarea socială a persoanelor internate și responsabilizarea
acestora, în vederea asumării propriilor acțiuni și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Potrivit
Raportului anual de activitate pe anul 2018 al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în România
există, în momentul de față, două centre educative (la Buziaș și Târgu Ocna).
- Persoană internată: minorii, tinerii și persoanele de peste 21 de ani care execută o măsură
educativă privativă de libertate cu internarea într-un centru educativ sau centru de detenție – art. 2 lit.
k) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
- Măsură preventivă: măsură temporară, restrictivă de drepturi (unele dintre ele restrictive chiar de
libertate), care poate fi dispusă de către anumite organe judiciare, provizoriu, pe durata procesului
penal, dacă este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a acestuia, al împiedicării sustragerii
suspectului sau inculpatului (persoanei cercetate pentru / acuzate de comiterea unei infracțiuni) de la
urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârșirii unei (alte) infracțiuni, dacă există probe
sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că persoana căreia i se aplică aceasta a
comis o infracțiune și dacă este proporțională cu gravitatea acuzației formulate și necesară pentru
realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei (art. 202 C. proc. pen.). Sunt măsuri preventive privative
de libertate: reținerea, arestul la domiciliu și arestul preventiv; sunt măsuri preventive neprivative de
libertate: controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune.
- Reținere(a): măsură preventivă privativă de libertate - art. 202 alin. 4 lit. a) C. proc. pen. - care se
poate dispune, numai în condițiile legii (art. 209, 210 C. proc. pen.) doar față de o persoană având
calitatea de suspect (persoana cu privire la care, din datele și probele existente într-o cauză penală,
13
rezultă bănuială rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală – subiect procesual
principal) sau inculpat (persoană acuzată oficial de comiterea unei infracțiuni, după punerea în mișcare
a acțiunii penale – parte în procesul penal), fie de către organul de cercetare penală, fie de către
procuror, numai în cursul urmăririi penale - art. 203 alin. 1 C. proc. pen.; constă în privarea de libertate
a inculpatului, pentru o anumită perioadă determinată, de maxim 24 de ore, acesta fiind internat într-un
centru de reținere și arestare preventivă – art. 108 din Legea nr. 254/2013 și art. 267 din Regulamentul
de aplicare a Legii nr. 254/2013
- Arest preventiv / arestarea preventivă: măsură preventivă privativă de libertate - art. 202 alin. 4 lit.
e) C. proc. pen. - care se poate dispune, numai în condițiile legii (art. 223-240 C. proc. pen.) doar față
de o persoană având calitatea de inculpat (persoană acuzată oficial de comiterea unei infracțiuni, după
punerea în mișcare a acțiunii penale – parte în procesul penal), fie de către judecătorul de drepturi și
libertăți (în cursul urmăririi penale), fie de către judecătorul de cameră preliminară (în procedura de
cameră preliminară), fie de către instanța de judecată (în cursul judecății) - art. 203 alin. 3 C. proc.
pen.; constă în privarea de libertate a inculpatului, pentru o anumită perioadă determinată (maxim 30
de zile, cu posibilitatea prelungirii, în anumite limite expres reglementate și numai în condițiile legii),
acesta fiind internat fie într-un centru de reținere și arestare preventivă (în faza de urmărire penală), fie
în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe
lângă penitenciare, care se organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a
Penitenciarelor (în faza de judecată) - art. 120 din Legea nr. 254/2013 și art. 267 din Regulamentul de
aplicare a Legii nr. 254/2013.
- Arest(ul) la domiciliu: măsură preventivă privativă de libertate - art. 202 alin. 4 lit. d) C. proc. pen.
- care se poate dispune, numai în condițiile legii (art. 218-222 C. proc. pen.) doar față de o persoană
având calitatea de inculpat (persoană acuzată oficial de comiterea unei infracțiuni, după punerea în
mișcare a acțiunii penale – parte în procesul penal), fie de către judecătorul de drepturi și libertăți (în
cursul urmăririi penale), fie de către judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră
preliminară), fie de către instanța de judecată (în cursul judecății) - art. 203 alin. 3 C. proc. pen.; constă
în obligația impusă inculpatului, pentru o anumită perioadă determinată (maxim 30 de zile, cu
posibilitatea prelungirii, în anumite limite expres reglementate și numai în condițiile legii), de a nu
părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar și de a se supune unor restricții
stabilite de acesta, având unele obligații aferente (art. 221 C. proc. pen.).
- Centre de reținere și arestare preventivă: instituții / unități înființate în subordinea Ministerului
Afacerilor Interne, prin ordin al ministrului de resort, unde are loc executarea măsurilor preventive
privative de libertate (reținerea și arestul preventiv) în cursul urmăririi penale sau în cursul procedurii
de cameră preliminară, până la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive de către
judecătorul de cameră preliminară (potrivit prevederilor art. 348 alin. 2 și art. 207 alin. 2-4 din C. proc.
pen.) – art. 231, 235 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.
- Centre de arestare preventivă: instituții / unități înființate pe lângă penitenciare, aflate în subordinea
A.N.P., unde poate avea loc executarea măsurii arestării preventive, în cursul judecății – art. 267 din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 (executarea acestei măsuri preventive privative de
libertate, în această etapă a procesului penal, se poate realiza și în secțiile speciale de arestare
preventivă înființate în unele penitenciare).
- Secție de arestare preventivă: secție specială ce poate fi înființată în penitenciare, unde poate avea
loc executarea măsurii arestării preventive, în cursul judecății – art. 267 din Regulamentul de aplicare a
14
Legii nr. 254/2013 (executarea acestei măsuri preventive privative de libertate, în această etapă a
procesului penal, se poate realiza și în centrele de arestare preventivă ce funcționează pe lângă unele
penitenciare).
- Regimuri de executare a pedepselor: ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor
privative de libertate (art. 30 alin. 1 Legea nr. 254/2013), structurate în sistem progresiv și regresiv
(alin. 2); potrivit art. 43 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, regimul de
executare a pedepselor privative de libertate reprezintă totalitatea regulilor, drepturilor, obligațiilor,
programelor și activităților care urmăresc realizarea unei bune conviețuiri, astfel încât să încurajeze
comportamente, atitudini și abilități care să contribuie la reintegrarea socială; alin. 2: Regimurile de
executare se diferențiază prin gradul de limitare a libertății de mișcare a deținuților, modalitatea de
acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților zilnice, în raport cu situația juridică, starea
sănătății, vârsta și comportarea în timpul executării pedepsei. Există de lege lata patru regimuri de
executare a pedepselor privative de libertate; în ordinea descrescătoare a gravității lor, acestea sunt:
regimul de maximă siguranță, regimul închis, regimul semideschis și regimul deschis (art. 31 Legea nr.
254/2013).
- Regimuri de executare a măsurilor educative privative de libertate: ansamblul de reguli care stau la
baza executării acestor sancţiuni penale, cu precizarea că în cazul internării într-un centru educativ nu
există multiple regimuri de executare, ci unul singur (lipsit de denumire legală expresă), comun tuturor
persoanelor internate, acesta individualizându-se doar sub aspectul demersurilor recuperative destinate
acestora, pentru a răspunde nevoilor individuale de dezvoltare fizică şi psihică a celor supuşi acestei
măsuri educative (art. 144 alin. 2 din Legea nr. 254/2013). În schimb, măsura educativă a internării
într-un centru de detenţie cunoaşte reglementarea a două regimuri de executare, anume: închis şi
deschis (art. 147 alin. 1 din Legea nr. 254/2013), bazate pe sistemul progresiv, respectiv regresiv
(persoanele internate putând trece dintr-unul în celălalt, în condiţiile prevăzute de lege), diferenţiindu-
se prin gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanei internate, precum şi prin modul şi locul de
organizare şi desfăşurare a activităţilor (a se vedea art. 149 şi 150 din Legea nr. 254/2013).
- Amânarea / întreruperea executării pedepsei: instituţii reglementate potrivit art. 589-591, respectiv
592-594 C. proc. pen., prin care anumitor categorii de persoane definitiv condamnate la pedepse
privative de libertate neexecutate încă (categorii de persoane expres reglementate), li se poate acorda,
de către instanţă, pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, beneficiul temporar al rămânerii /
recăpătării stării de libertate, urmând apoi a începe / relua executarea efectivă a pedepsei privative de
libertate. A nu se confunda cu amânarea aplicării pedepsei / suspendarea sub supraveghere a executării
pedepei / liberarea condiţionată, nici cu instituţia permisiei de ieşire a condamnatului din penitenciar!
15
III. PRINCIPII ÎN EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

ŞI EVOLUŢIA SISTEMELOR ISTORICE DE PRIVARE DE LIBERTATE
Obiective:
- Fixarea unor aspecte de bază (un „abc”) în materie juridică execuţional-penală, pe care se întemeiază
de principiu toate reglementările punctuale actuale din domeniu.
- Dobândirea de către studenţi a abilităţii de a identifica şi prezenta / expune aspectele esenţiale ale
principiilor fundamentale ale dreptului execuţional-penal.
- Stabilirea distincţiilor faţă de alte principii fundamentale în materie penală – principiile fundamentale
ale dreptului penal şi / sau procesual penal.
- Cunoaşterea principalelor sisteme istorice de executare a privării de libertate, pentru mai buna
înţelegere a reglementărilor actuale în materie
III.1. Principiile fundamentale de drept execuţional penal

La fel ca în cazul dreptului penal, ori al dreptului procesual penal, există şi în materia dreptului
execuţional penal o serie de concepte / idei de maximă generalitate, afirmate cu titlu principial, cu rol
de îndrumare a întregii reglementări şi aplicări (interpretări) a acesteia în spiritul pe care îl cuprind şi
exprimă respectivele reguli / principii fundamentale. Unele dintre acestea reprezintă adaptări (şi) în
acest domeniu – al executării sancţiunilor de drept penal şi a oricăror alte măsuri dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal – a unor principii esenţiale ale întregului sistem de drept, derivând
din principii generale, cu rang constituţional, particularizate apoi în cadrul diverselor ramuri de drept şi
al disciplinelor corespunzătoare. În acest context, unele principii care apar drept fundamentale şi
pentru dreptul penal şi / sau pentru dreptul procesual penal (precum legalitatea, de pildă, sau
individualizarea) sunt de menţionat şi în legătură cu executarea sancţiunilor de drept penal, însă cu
specific propriu, fiind adaptate la această etapă distinctă a raportului de conflict dintre destinatarul legii
penale şi stat (e vorba de legalitatea executării sancţiunilor şi măsurilor de drept penal, iar nu de
legalitatea incriminării şi a sancţiunilor în sine; e vorba despre individualizarea administrativă /
execuţională a executării acestora, iar nu despre individualizarea judiciară a acestora, inclusiv a
executării lor...). Altele constituie însă principii proprii, specifice, particulare dreptului execuţional
penal, caracterizând în mod special particularităţi ale acestuia în comparaţie cu alte ramuri / subramuri
de drept.
Plecând de la această premisă, apreciem că reprezintă asemenea principii generale / de bază /
fundamentale ale domeniului juridic execuţional penal următoarele: legalitatea executării sancţiunilor
de drept penal şi a măsurilor dispuse pe durata procesului penal de către organele judiciare; prevenţia
şi reintegrarea ca scopuri principale ale executării acestora; respectarea demnităţii umane,
interzicerea tratamentelor degradante și a discriminării în procesul executării respectivelor sancţiuni
şi / sau măsuri; necesitatea limitării exprese a exerciţiului unor drepturi şi implicita permisiune de
exercitare corespunzătoare a tuturor drepturilor neinterzise expres pe parcursul executării sancţiunilor
de drept penal şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare penale.
III.1.A. Legalitatea executării

16
În esenţă, potrivit art. 2 din Legea nr. 254/2013 (cu denumirea marginală: Temeiul executării
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate) şi art. 4 şi 5 din Legea nr. 253/2013 (cu denumirea
marginală: Legalitatea executării, respectiv Temeiul executării), se dispune că sancţiunile penale
(pedepsele şi măsurile educative) se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive, la
fel ca şi alte măsuri care potrivit legii se dispun de către instanţa penală (măsurile de siguranţă şi
măsurile de supraveghere şi obligaţiile luate în cazul unor instituţii de individualizare, precum:
amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea
condiţionată, sau obligaţiile dispuse pe durata executării unor măsuri educative neprivative de libertate
etc.). De asemenea, se stabileşte că alte măsuri care se pot dispune de către organele judiciare în cursul
procesului penal se execută în temeiul dispoziţiilor corespunzătoare ale respectivelor organe judiciare,
potrivit legii (de pildă, potrivit prevederilor C. proc. pen., reţinerea se execută în temeiul ordonanţei
prin care se dispune, arestarea preventivă în baza mandatului de arestare preventivă, arestul la
domiciliu în temeiul încheierii dispuse, după caz, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul
de cameră preliminară sau de instanţa de judecată; de asemenea, măsurile de siguranţă care se pot
dispune şi provizoriu – cele care prezintă caracter medical: obligarea la tratament medical şi internarea
medicală – se pot dispune nu doar prin hotărâri definitive, ci şi prin încheierea dispusă de, după caz,
judecătorul de drepturi şi libertăţi, în faza urmării penale, de judecătorul de cameră preliminară în
procedura de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în cursul judecăţii – art. 245 şi 247 C.
proc. pen.).
Esenţa este că poate fi concepută executarea niciunei sancţiuni penale, ori în general a unei
sancţiuni de drept penal, sau chiar, mai larg, a niciunei măsuri care se poate dispune doar de către
organele judiciare, în cursul procesului penal, altfel decât în temeiul formal al unui document care,
potrivit legii, are autoritatea de a stabili impunerea şi executarea respectivei sancţiuni / măsuri, sau cu
un alt conţinut decât acela care decurge din lege! În caz contrar (de încălcare a acestui principiu), sunt
de amintit prevederile unor norme de incriminare, precum aceea cuprinsă în art. 281 alin. 1 C. pen. –
supunerea la rele tratamente, ori art. 283 C. pen. – represiunea nedreaptă. Astfel, legiuitorul interzice
ca infracţiune supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative
în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale, precum şi (printre altele) luarea unei măsuri
preventive sau condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată.
III.1.B. Prevenția și reintegrarea

Art. 3 din Legea nr. 254/2013 stabileşte, în alin. 1, că scopul executării sancţiunilor penale
(privative de libertate) este prevenţia (prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni) – fără a se distinge după
tipul acesteia, aşadar, alături de prevenţia specială (în primul rând urmărită), este vizată în mod
subsecvent şi prevenţia generală, în îndeplinirea rolului / funcţiei educativ-preventive a dreptului penal
(şi implicit a dreptului execuţional-penal) – în timp ce alin. 2 dispune că prin executarea acestor
sancţiuni penale este vizată reintegrarea socială a infractorilor, prin intermediul formării unei atitudini
corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă.
Se poate considera, în subsidiar, că sunt (şi) în sensul acestui principiu fundamental inclusiv
unele dispoziţii cuprinse în Legea nr. 253/2013, precum cele de la art. 6 (care dispune respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale în executarea sancţiunilor de drept penal şi a celorlalte măsuri –
neprivative de libertate – dispuse de organele judiciare penale), deoarece acest cadru contribuie la
reintegrarea socială a infractorilor / făptuitorilor şi (implicit) la prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
De asemenea, se pot menţiona (şi) aici dispoziţiile 8 şi 9 din Legea 253/2013 (care protejează, pe
17
aceeaşi linie de gândire, atribute ale vieţii private a persoanei care execută anumite sancţiuni de drept
penal / măsuri), precum şi acelea cuprinse în art. 12 din acelaşi act normativ, potrivit cărora în
executarea sancţiunilor / măsurilor de drept penal neprivative de libertate trebuie să fie implicate activ
şi instituţiile din comunitate.
III.1.C. Respectarea demnităţii umane, interzicerea tratamentelor degradante și a discriminării

Cadrul legal de referinţă reglementează în texte diferite aceste principii, dar esenţa lor ne
determină să le tratăm împreună, existând un evident fir roşu care le unifică (dincolo de unele
particularităţi specifice). Astfel, sunt de indicat prevederile cuprinse în: art. 4 (respectarea demnităţii
umane), art. 5 (interzicerea supunerii la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele
tratamente) şi art. 6 (interzicerea discriminării) din Legea nr. 254/2013, precum şi acelea din: art. 6
(respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale), art. 7 (respectarea demnităţii umane), art. 8
(respectarea dreptului la viaţă privată), art. 9 (respectarea confidenţialităţii şi a datelor cu caracter
personal) şi art. 10 (interzicerea discriminării) din Legea nr. 253/2013.
Sunt de amintim, în caz de încălcare a acestui principiu, şi sancţiunile efective atrase de
reţinerea comiterii faptelor incriminate potrivit art. 281 C. pen. (supunerea la rele tratamente) şi art.
282 C. pen. (tortura).
Pe de altă parte, aşa cum se indică expres (sau reiese implicit, alteori) din dispoziţiile legale, nu
se poate aprecia a fi o nerespectare a acestui principiu, care să genereze răspundere penală,
împrejurarea că în executarea legală, legitimă şi corespunzătoare a unei sancţiuni de drept penal /
măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt uneori (de regulă) implicate, în
mod inerent, anumite limitări de drepturi şi libertăţi, care implică prin ele însele unele suferinţe /
neplăceri (ceea ce reprezintă caracterul retributiv al unor sancţiuni de drept penal – în special al
sancţiunilor penale). Astfel, sunt de menţionat, în acest sens, prevederile exprese cuprinse în alin. 6 al
art. 282 C. pen., cele din dispoziţia finală a art. 7 din Legea nr. 254/2013 sau din prevederea de final a
art. 6, ori 8 alin. 1 din Legea nr. 253/2013.
III.1.D. Caracterul expres al limitărilor exerciţiului unor drepturi şi exercitarea corespunzătoare a

tuturor drepturilor neinterzise expres
Caracterul interconectat al principiilor fundamentale impune uneori o firească trecere de la unul
la un altul, ceea ce este cât se poate de evident în acest moment, principiul enunţat în acest punct
reprezentând o continuare firească a ideilor conturate în cadrul celui anterior indicat. Astfel,
impunându-se respectarea demnităţii umane şi nediscriminarea persoanelor care execută sancţiuni de
drept penal ori alte măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, reiese că orice
limitare / interdicţie a exerciţiului drepturilor / libertăţilor acestora trebuie expres dispusă, în
conformitate cu prevederile legale, respectiv că (de principiu) acestea păstrează exerciţiul tuturor
drepturilor şi libertăţilor neinterzise expres (desigur, ţinând cont şi de cazurile unor limitări obiective,
inerente executării însăşi, în condiţii legale, a sancţiunilor de drept penal / măsurilor legal dispuse în
procesul penal).
În acest sens sunt de menţionat prevederile cuprinse în art. 7 din Legea nr. 254/2013, precum şi
cele care se desprind din mai multe texte deja indicate ale Legii nr. 253/2013 (art. 6, art. 8 alin. 1) –
argument suplimentar în susţinerea afirmaţiei anterioare, referitoare la conexiunile dintre unele
principii de bază ale disciplinei, fiind tocmai acesta: unele texte legale sunt sediul comun al mai multor
18
principii, în timp ce alte principii se desprind din cumularea unor dispoziţii reglementate în articole
diferite.
În legătură cu acest principiu, este de reamintit inclusiv faptul că, în exercitarea pedepsei
inchisorii, pedeasa accesorie nu mai este obligatorie (în sine), depinzând de dispunerea pedepsei
complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, care, ca regulă, nu este obligatorie în cazul
majorităţii infracţiunilor, ci facultativă. Reiese că, în ipoteza unei condamnări la pedeapsa închisorii,
dacă nu s-a dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, nu va exista nici
pedeapsă accesorie, condamnatul menţinându-şi, de principiu, şi pe durata executării pedepsei
principale, exerciţiul tuturor categoriilor de drepturi care îi puteau fi interzise (şi) ca pedeapsă
accesorie (sau, chiar dacă s-a stabilit pedeapsă complementară cu interzicerea exercitării unor drepturi,
acesta va menţine exerciţiul tuturor drepturilor al căror exerciţiu nu i-a fost expres interzis, inclusiv pe
durata executării pedepsei închisorii). Astfel, de pildă (situaţie de neimaginat până la jumătatea
primului deceniu din secolul al XXI-lea), există numeroşi deţinuţi care au dreptul de a vota, spre
exemplu (ba chiar, în mod paradoxal, unii care înţeleg să îşi exercite şi dreptul – formal menţinut, în
sensul de a nu le fi fost expres interzis – de a fi aleşi...).
III.2. Sisteme istorice de executare a privării de libertate

O mai bună înţelegere a actualei configuraţii a sistemului penitenciar este posibilă prin
cunoaşterea, în linii esenţiale, a procesului evolutiv în materie de executare a sancţiunilor privative de
libertate. Sub acest aspect, doctrina execuţional-penală analizează, în general, următoarele patru tipuri
de sisteme istorice (clasice): sistemul detenţiei în comun; sistemul de detentie individuală / regimul
celular (numit şi regim / sistem pennsylvanian); regimul / sistemul mixt (numit şi regim / sistem
auburnian); regimul / sistemul progresiv (numit şi regim / sistem irlandez).
III.2.A. Sistemul detenţiei în comun

În acest sistem de detenţie indivizii locuiesc în comun atât ziua cât şi noaptea, dorm în
dormitoare comune, mănâncă împreună şi muncesc împreună. Este cel mai ieftin sistem de executare a
pedepsei şi permite asigurarea organizării eficiente a muncii, fiind uşor de organizat şi intreţinut sub
aspectul dotărilor materiale şi al forţei umane (personal), fiind şi mai uşor suportabil de către deţinuţi
(contribuie la socializarea acestora). Prezintă dezavantajul că nu contribuie la dezvoltarea morală a
deţinutului; din contra, acesta este potenţial expus unor comportamente de tip negativ manifestate de
alţi deţinuţi, de natura să-l îndepăteze de acţiunile de socializare şi reeducare. Individul poate fi uşor
corupt de mediul penitenciar, astfel încât la liberare poate să fie chiar mai desocializat / periculos decât
era înainte de internare (sistemul maximizează potenţialul criminogen al penitenciarului –
penitenciarul ca şcoală de infracţionalitate). Totodată, personalul de supraceghere nu poate efectua un
control la fel de eficient eficient asupra contactelor dintre deţinuţi ca în sisteme mai intens segregate,
aceştia având posibilitatea să comunice între ei / să interacţioneze, sustrăgându-se supravegherii; se
creează structuri ierarhice proprii între deţinuţi, care diminuează din autoritatea personalului de
supraveghere. La ieşirea din penitenciar creşte posibilitatea creării de reţele infracţionale şi aceea de
comitere în participaţie de infracţiuni (inclusiv sporeşte riscul apariţiei infracţiunilor de pluralitate
constituită de infractori, de tipul faptelor de crimă organizată).
III.2.B. Regimul de detentie individuala / celular (pennsylvanian)

Regimul pennsylvanian se bazează pe principiul izolării complete a deţinutului de ceilalţi
19
deţinuti (a apărut ca reacţie la neajunsurile sistemului detenţiei în comun; creat iniţial în Italia şi Marea
Britanie, extins apoi în SUA). Deţinutul locuieşte singur în celulă pe întreaga perioadă a detenţiei;
acolo munceşte, doarme şi mănâncă. Chiar şi atunci când este scos la plimbare, e posibil ca prizonierul
să fie obligat să poarte o cagulă, pentru a i se ascunde identitatea (forme extreme). Deşi izolarea totală
favorizează meditaţia, determinând interiorizarea vinei şi favorizând apariţia eventuală şi ulterioră a
regretului pentru fapta comisă, precum şi evitând promiscuitatea specifică regimului de detenţie în
comun (limitează contagiunea criminală), sporind şi eficienţa supravegherii / controlării deţinuţilor,
sistemul prezintă mari dezavantaje. Astfel, este un regim de detenţie foarte scump, care presupune
construcţii costisitoare, iar munca nu mai este organizată la fel de eficient. Acest regim poate avea şi
efecte contrare scopurilor iniţiale: favorizează tuberculoza, depresiile şi multe tulburări mentale (poate
favoriza chiar tendinţele suicidale), sălbăticeşte individul, nu prea îl pregăteşte pentru reinserţie socială
/ resocializare (e contrar scopului modern declarat al executării pedepselor privative de libertate –
pregătirea reinserţiei sociale). Stimularea condamnatului pentru a se îndrepta este minimă (sistem rigid
şi uniform).
III.2.C. Regimul de detentie individuala / celular (pennsylvanian)

Denumit (aparent) după o închisoare din SUA unde a debutat, sistemul reprezintă o combinaţie
între regimul de detenţie în comun şi cel individual, cu scopul de a elimina dezavantajele celor două şi
de a maximiza beneficiile oferite de acestea. Constă în izolarea pe timp de noapte a deţinuţilor, iar
restul activităţilor se desfăşoară în comun, dar (iniţial) cu impunerea interdicţiei comunicării: deţinutul
nu avea voie să vorbeasca cu ceilalţi. Sistemul este superior regimului individual de executare a
pedepsei, deoarece efectele nedorite asupra sănătăţii sunt în mare parte eliminate, se permite şi
organizarea corespunzătoare a muncii şi este mai profitabil din punct de vedere moral decât sistemul
individual şi cel comun, prin despărţirea celor două tipuri de activităţi: locul de odihnă şi cel unde se
desfăşoară activităţile de zi. În plus, acest regim asigură o minimă intimitate a vieţii. Structurile
ierarhice paralele create în rândul deţinuţilor nu sunt la fel de puternice şi eficiente ca în regimul
detenţiei în comun, e mai scăzută şi contagiunea criminală. Există însă şi dezavantaje: deşi
comunicarea era interzisă, aceasta constituie o nevoie firească şi naturală a omului, iar această regulă a
fost încălcată invariabil, personalul de supraveghere neavând posibilitate a de a asigura în totalitate şi
în mod eficient această interdicţie. Sistemul astfel creat a devinit vulnerabil şi uşor de manipulat de
către deţinuţi. Deşi încălcarea regulii necomunicării atrăgea sancţuni, acestea nu au fost de regulă
suficiente pentru a asigura respectarea sa, care oricum nu era neapărat dezirabilă, pe fond, căci putea
produce şi ea o serie de efecte nefaste asupra psihicului deţinutului. Se menţin caracterul rigid şi
uniform din sistemul celular (diminuate, totuşi).
III.2.D. Regimul progresiv (irlandez)

Este cel mai evoluat sistem de detenţie identificat până în prezent, în care regimul de detenţie
se desfăşoară în mod gradual, etapizat. Detenţia constă în executarea de faze succesive: de la detenţia
individuală de zi şi de noapte se ajunge până la libertate totală, în funcţie de conduita deţinutului pe
durata executării. Prin aceasta se încearcă socializarea totală a celui care a trecut prin perioada de
detenţie. Acest sistem, care a început să fie aplicat din anul 1828, prezintă o serie de avantaje, în
primul rând datorită faptului că privarea de libertate devine mijlocul prin care individul e readaptat la
viaţa socială, perioada de timp petrecută în penitenciar fiind folosită pentru a corecta erorile de
20
comportament ce au impus recluziunea. Sistemul actual cuprinde mai multe etape. Se trece de la
izolare completă şi se merge până la libertate. Se încearcă evitarea şocului pe care individul îl poate
resimţi la trecerea de la regimul strict din penitenciar la cel permisiv, din libertate. Sistemul este gândit
în formele progresivă şi regresivă, astfel încât pe parcursul detenţiei, comportamentul deţinutului îl
ajută pe acesta să treacă într-o fază superioară sau îl poate retrograda la o fază inferioară a programului
de detenţie. Scopul final al perioadei de detenţie nu este cel de a-l pedepsi “exemplar” pe deţinut, ci de
a-l reeduca, în vederea asigurării reintegrării acestuia în societate (sistem preponderent utilitarist, iar nu
neapărat represiv). Sistemul este mobil şi stimulează condamnatul spre îndreptare. În cazul pedepselor
de lungă durată, totuşi, perioada de trecere de la un regim de executare la altul, mai puţin sever, poate
fi îndelungată, ceea ce poate demoraliza condamnatul.
21
IV. LOCUL ŞI TEMEIUL EXECUTĂRII PEDEPSELOR PRIVATIVE DE

LIBERTATE, PROCEDURA DE PUNERE ÎN EXECUTARE A ACESTORA
PRIMELE MĂSURI LUATE LA INTRAREA ÎN PENITENCIAR A DEȚINUȚILOR
Obiective specifice:
- Dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor de bază referitoare la locurile de deţinere.
- Dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor de bază referitoare la maniera legală de dispunere a
punerii în executare a pedepselor privative de libertate.
- Dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor de bază referitoare la procedura imediat următoare
internării în penitenciar a unui condamnat definitiv.
IV.1. Generalităţi privind locul de executare a pedepselor privative de libertate

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 se dispune că pedeapsa
detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare (a se
vedea și prevederile din art. 5 alin. 1 din Regulamentul aplicare a acestei legi). Unităţile penitenciare
sunt instituţii cu personalitate juridică, conduse de un director, finanţate de la bugetul de stat, precum
şi din venituri proprii (potrivit art. 6 din Regulament), înfiinţate prin H.G., fiind aflate în subordinea
A.N.P. Prin decizie a Directorului general al A.N.P. se stabileşte profilul fiecărui penitenciar, în raport
cu regimul / regimurile de executare organizat(e) în respectivul penitenciar.
Astfel, într-un penitenciar pot funcţiona secţii distincte pentru aplicarea diferenţiată a mai
multor regimuri de executare, precum și secţii pentru tineri, femei ori alte categorii de persoane care
necesită regim de detenţie specializat (art. 5 din Regulament), organizarea şi funcţionarea acestora
stabilindu-se prin ordin al ministrului justiției. Este extrem de important de reţinut faptul că nu instanţa
de judecată, ori cea de executare, ci A.N.P. determină penitenciarul de executare a pedepsei privative
de libertate pentru persoanele condamnate (cu executare efectivă a pedepsei), pe criteriul apropierii de
localitatea de domiciliu a acesteia, în funcţie de regimul de executare, sex, vârstă, aspecte de siguranţă
a penitenciarelor şi nevoi de reintegrare socială identificate la condamnatul în cauză (art. 11 din Legea
nr. 254/2013).
Conform art. 2 lit. a) din Regulament, noţiunea de penitenciar este definitivă ca reprezentând
un loc de deţinere, iar unităţile la care se referă sunt indicate a fi atât toate categoriile de penitenciare
(ca locuri de executare a pedepselor principale privative de libertate de către persoanele fizice majore
condamnate, după diferite criterii / distincţii: vârstă, sex, afecţiuni), cât şi centrele educative, centrele
de detenţie, centrele de arestare preventivă şi secţiile speciale de arestare preventivă din subordinea
A.N.P., precum şi centrele de reţinere si arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor
Interne. Se conturează, aşadar, un sens restrâns (primul) şi un sens larg (secundul) al noţiunii.
Potrivit Raportului anual de activitate pe anul 2018 al A.N.P., în România există, în momentul
de față, 34 de unități penitenciare. Există doar 11 județe în care nu sunt organizate nici un fel de unități
de deținere: Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,
Vâlcea.
Penitenciarele pot avea secţii (interioare sau exterioare: secţii pentru tineri, femei ori alte
categorii de persoane, care necesită regim de detenţie specializat – art. 11 alin. 4 din Legea nr.
254/2013 şi art. 5 alin. 4 din Regulament) şi în cadrul lor se pot înfiinţa secţii de arestare preventivă
22
precum şi secţii speciale pentru continuarea executării măsurii educative privative de libertate (prin
decizie a Directorului general al A.N.P.).
Conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, pot fi înfiinţate penitenciare speciale pentru
anumite categorii de deţinuți, respectiv: pentru tineri (persoane condamnate care nu au împlinit 21 de
ani – art. 42 alin. 1 din Legea nr. 254/2013; există o asemenea unitate la Penitenciarul Bacău –
penitenciar de minori și tineri); pentru femei (există o asemenea unitate la Ploieşti – Târgşorul Nou);
penitenciare-spital (există şase asemenea unităţi, la: Mioveni, Constanţa – Poarta Albă, Bucureşti –
Jilava, Bucureşti – Rahova, Dej, Târgu Ocna). Tot penitenciare speciale (într-o accepţiune paralelă)
sunt şi penitenciarele cu rol de coordonare a penitenciarelor dintr-o zona geografică (ex.:
Penitenciarul Iaşi coordonează penitenciarele: Botoşani, Bacău, Vaslui, Focşani, Penitenciarul Spital
Târgu Ocna şi Centrul educativ Târgu Ocna).
În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de deţinere, sectorul
administrativ, sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare – art. 6 alin. 6 din Regulamentul de aplicare
a Legii nr. 254/2013; dezvoltarea punctuală a specificului fiecărui tip de sector în parte este efectuată
în cuprinsul art. 7-10 din Regulament). Există şi anumite dotări minime obligatorii care trebuie să fie
cuprinse de fiecare dintre aceste sectoare, respectiv altele care sunt facultative (pot fi amenajate);
secțiile interioare ale penitenciarelor, în general, trebuie să cuprindă cel puțin: camere de cazare,
birouri de lucru pentru personal, sală de mese, baie şi posturi telefonice, puncte de documentare şi
informare electronică, precum şi cutii poştale (art. 11 alin. 1 din Regulament). Deținuții aflați în regim
de executare semideschis sau deschis, folosiți la muncă (care prestează activitate lucrativă – de
producție) pot fi cazați şi în puncte de lucru permanente situate în exteriorul penitenciarului (înființate
cu aprobarea directorului general al A.N.P.), spațiile fiind special amenajate fie chiar de către
operatorii economici beneficiari ai activităţii lucrative prestate de deţinuţi, fie de către administrația
penitenciarului (art. 11 alin. 3 din Regulament).
Executarea pedepselor privative de libertate se organizează în funcţie de profilul unităţii,
regimul de executare, vârstă, sex şi nevoile deţinuţilor, astfel încât (ca principiu specific) se încearcă
crearea unor condiţii de detenţie care să fie cât mai apropiate de aspectele pozitive ale vieţii din
exteriorul penitenciarului (art. 4 alin. 3 din Regulament)!
IV.2. Generalităţi privind temeiul executării pedepselor privative de libertate

Conform prevederilor din art. 2 al Legii nr. 254/2013 (referitor la temeiul executării pedepselor
şi a măsurilor privative de libertate), se dispune că acestea se execută numai în temeiul hotărârilor
judecătoreşti definitive (al mandatului de executare – sens în care facem trimitere către dispoziţiile
cuprinse în art. 555 ș.u. C. proc. pen.).
Astfel, momentul exact al rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești este reglementat în
art. 551 şi 552 C. proc. pen., putându-se afirma, în sens larg, că acesta este dat de momentul când nu se
mai poate ataca hotărârea instanţei penale pe căi ordinare de atac.
Este de reţinut că nu orice hotărâri judecătoreşti definitive pot sta la baza executării unei
pedepse (sau alte sancţiuni penale privative de libertate, precum măsurile educative privative de
libertate), ci numai o hotărâre definitivă de condamnare (art. 396 alin. 1 și 2 C. proc. pen.). În
dispozitivul acesteia trebuie menționată pedeapsa principală aplicată (art. 404 alin. 1 C. proc. pen.),
eventual cu partea considerată deja ca executată prin deducerea duratei măsurii preventive privative de
libertate și a internării medicale (provizorii), dacă este cazul [art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen.] și cu
mențiune dacă persoana vătămată a solicitat înștiințare cu privire la eliberarea (în orice mod) sau
23
evadarea condamnatului (art. 404 alin. 6 C. proc. pen.).

Ca regulă, în ceea ce priveşte pronunţarea acestei hotărâri, se pronunță minuta (de către
președintele completului), în ședință publică, fără citarea părților (art. 405 C. proc. pen.); minuta,
potrivit art. 400 C. proc. pen. reprezintă documentul care cuprinde rezultatul deliberării completului de
judecată, semnat de membrii acestuia, având conținutul dispozitivului – sens în care facem trimitere la
prevederile cuprinse în art. 404 C. proc. pen.). După pronunțare, o copie a minutei se comunică
procurorului, părților (adică: inculpatului, părţii civile și părţii responsabilă civilmente – art. 32 C.
proc. pen.), persoanei vătămate și administrației locului de deținere (dacă există inculpat arestat în
cauză) - art. 407 C. proc. pen.
Hotărârea se pune în executare de către instanța de executare, aceasta fiind prima instanță de
judecată care a avut competenţă să judece respectiva cauză (potrivit art. 553 C. proc. pen.), care
primește datele necesare punerii în executare chiar în ziua pronunțării hotărârii. De procedură se ocupă
judecătorul delegat cu executarea (de la compartimentul de executări penale al instanței de executare),
care emite mandatul de executare a pedepsei închisorii şi a pedepsei detenţiunii pe viaţă, asigură
comunicarea acestuia şi supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a acestora.
Mandatul de executare se emite în chiar ziua pronunțării hotărârii, în trei exemplare. Conținutul
acestuia este reglementat de art. 555 alin. 1 C. proc. pen. (trebuie să cuprindă inclusiv pedeapsa
pronunțată, timpul reținerii și arestării preventive / la domiciliu eventual dedus, ordinul de arestare și
de deținere, mențiunea existenței stării de recidivă). Dacă persoana condamnată e în stare de libertate,
judecătorul delegat cu executarea emite și un ordin de interzicere a părăsirii țării, adresat acestuia (tot
în trei exemplare, cu un conținut prevăzut de art. 555 alin. 2 C. proc. pen.).
Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare se trimit două exemplare ale acestuia:
unul comandantului locului de deținere (în cazul condamnatului deja privat de libertate), caz în care se
consemnează într-un proces-verbal data de la care s-a început executarea (art. 557 alin. 7 C. proc.
pen.), iar altul organului de poliție de la domiciliul / reședința din România a condamnatului aflat în
stare de libertate. Îm cazul condamnatului aflat în stare de libertate şi fără domiciliu / reședință în
România, mandatul de executare se trimite organului de poliție din raza teritorială a instanței de
executare în cazul. Ordinul de interzicere a părăsirii țării se trimite de îndată poliției de frontieră și
organului competent să emită pașaportul. Transmiterea se poate face prin orice mijloc care conduce la
apariția unui document scris a cărui autenticitate poate fi stabilită (ex.: prin fax sau e-mail). Măsuri
pentru punerea în executare a mandatului / ordinului indicate trebuie să fie luate de organele de
executare în chiar ziua primirii acestora (art. 556 alin. 3 C. proc. pen.) – prin arestare (la nevoie cu
pătrundere fără permisiune expresă în domiciliu / reședință / sediu persoanei juridice și prin
constrângere – art. 557 alin. 5 C. proc. pen.), cu înmânarea unui exemplar al mandatului (al doilea se
lasă locului de deținere) – art. 557 alin. 1 C. proc. pen.
Condamnatul arestat în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei
privative de libertate este condus de organul de poliție la cel mai apropiat loc de deținere (art. 557
alin. 1 C. proc. pen.), cu obligația încunoștințării autorității competente pentru luarea măsurilor de
ocrotire în cazul în care condamnatul are în ocrotire un minor, o persoană pusă sub interdicție sau pusă
sub tutelă / curatelă ori o persoană care are nevoie de ajutor (vârstă, boală, alte cauze).
Dacă persoana condamnată nu este găsită se întocmește un proces-verbal de constatare (din
care un exemplar se trimite instanței de executare) și aceasta este dată în urmărire (internă) și în
consemn la frontieră (art. 557 alin. 4 C. proc. pen.).
24
Condamnatul arestat în vederea executării pedepsei are dreptul ca, imediat după arestare, să
încunoștințeze personal sau prin administrația penitenciarului un membru de familie (sau altă persoană
desemnată) despre arestare și despre locul unde este deținut (art. 558 alin. 1 C. proc. pen.);
condamnaţii străini au, în plus, dreptul încunoștințării misiunii diplomatice / oficiului consular / unei
organizații internaționale umanitare.
În legătură cu unele situații apreciate drept probleme privind executarea de către persoana
împotriva căreia se aduce la îndeplinire un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate,
aceasta are deschisă calea jurisdicțională a contestației la executare – cale extraordinară de atac (art.
598 C. proc. pen.). Astfel de cazuri se pot referi la: faptul că s-a pus în executare o hotărâre
nedefinitivă; faptul că executarea este îndreptată împotriva altei persoane (decât cea condamnată);
faptul că se ivesc nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau alte împiedicări la executare;
faptul că se invocă amnistia, prescripția (legea nu precizează care prescripţie, dar, în mod logic, este
vorba despre prescripția executării pedepsei), grațierea sau altă cauză de stingere ori de stingere ori
micșorare a pedepsei.
IV.3. Generalităţi privind primele măsuri luate la intrarea în penitenciar a deținuților

Există câteva reguli legate de internarea în penitenciar a unei persoane şi de procedura standard
care trebuie urmată în acest caz – art. 43 alin. 7 din Legea nr. 254/2013.
Astfel, primirea în penitenciar se face oricând, indiferent de ora prezentării ori de zi (dată
calendaristică: inclusiv în timpul sfîrşitului de săptămână sau în zile de sărbători legale), pe baza
mandatului de executare. Se realizează de la bun început separarea pe sexe și vârstă (majori / minori).
Are loc o percheziție corporală amănunțită [art. 19 din Legea nr. 254/2013 și art. 43 alin. 7 lit.
b)], aceasta reprezentând acea acţiunea prin care se realizează un control amănunţit asupra deţinuţilor,
dar şi a echipamentului şi bagajelor acestora. Percheziţia se efectuează de către persoane de acelaşi sex
cu percheziţionaţii şi în condiţii în care să nu fie afectată demnitatea deţinuţilor; perchezițiile asupra
cavităților naturale ale corpului uman se pot efectua numai de către personal medical; percheziţionarea
bagajelor şi a bunurilor personale se face în prezenţa persoanei în cauză (sau a altui deţinut, atunci
când aceasta nu este prezentă – situaţie exclusă însă la primirea în penitenciar).
Este de mneţionat că, în general, deţinuţii sunt obligaţi să se supună percheziţiei pe parcursul
întregii executări a pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar. Percheziţia constituie o
măsură necesară luată pentru siguranţa locurilor de deţinere, menţinerea şi restabilirea ordinii şi
disciplinei în rândul deţinuţilor (art. 18 din Regulament).
Urmează un inventar al bunurilor personale – art. 43 alin. 7 lit. b) Legea 254/2013,
împrejurare în care se va dispune confiscarea bunurilor interzise, inclusiv a sumelor de bani (art. 20
din Legea nr. 254/2013). Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de
bani se fac venit la bugetul de stat (detalii în art. 20 din Regulament). Bunurile a căror deţinere este
interzisă potrivit prevederilor Regulamentului şi cele permise a fi primite, folosite şi păstrate, dar care
depăşesc numărul, cantitatea, greutatea, baremele sau alte caracteristici prevăzute (în anexa nr. 1 la
Regulament), sau a căror provenienţă nu poate fi justificată, precum şi sumele de bani, în lei sau
valută, identificate asupra deţinuţilor, dobândite şi aflate în posesia acestora pe timpul detenţiei, se
confiscă, fiind înscrise într-un proces-verbal de confiscare – art. 19 din Regulament. În acest proces-
verbal de confiscare se menţionează caracteristicile ori datele tehnice ale bunurilor confiscate (după
caz: culoare, mărime, stare, serie, număr) precum şi datele de identificare ale deţinutului asupra căruia
au fost descoperite, data şi locul efectuării percheziţiei şi a spaţiului de unde au fost ridicate.
25
Se efectuează şi un examen clinic general (de către personalul medical de specialitate al

penitenciarului), al cărui rezultat este consemnat în fişa medicală care se întocmeşte obligatoriu
fiecărui deţinut – art. 43 alin. 7 lit. c) Legea 254/2013.
Tot cu ocazia internării în penitenciar se realizează obligatoriu şi prelevarea amprentelor,
urmând ca aceste date să fie transmise şi stocate pe suport de hârtie în dosarul individual al persoanei
condamnate, dar şi în format electronic, în baza de date naţională de comparare a amprentelor - art. 43
alin. 7 lit. d) Legea 254/2013. Cu această ocazie are loc şi fotografierea - art. 43 alin. 7 lit. e) Legea
254/2013.
Tot la introducerea în penitenciar se realizează şi informarea persoanei condamnate cu privire
la principalele drepturi, obligaţii şi interdicţii ale persoanelor condamnate, precum şi cu privire la
recompensele care îi pot fi acordate, respectiv la abaterile şi sancţiuni disciplinare care îi pot fi
aplicate - art. 43 alin. 7 lit. f) Legea 254/2013. Se realizeată, în plus, o intervievare, în vederea stabilirii
nevoilor imediate ale persoanei condamnate - art. 43 alin. 7 lit. g) Legea 254/2013.
În final, se efectuează repartizarea în secţia de carantină şi observare, pentru o perioadă de 21
de zile. Persoanele condamnate sunt cazate separat pe camere, în funcţie de sex şi vârstă, precum şi de
alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă – art. 44 Legea 254/2013 (se desfăşoară
activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de
informare şi documentare, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de
aplicare a legii 254/2013).
26
V. REGIMURILE DE EXECUTARE – GENERALIĂŢI ŞI STABILIRE PROVIZORIE.

REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ AL PENITENCIARULUI
V.1. Generalităţi privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care
stau la baza executării pedepselor privative de libertate, fiind bazate pe sistemele progresiv şi regresiv
(se poate trece dintr-unul în altul). Acestea se diferenţiază între ele în raport cu gradul de limitare a
libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor şi de desfăşurare a
activităţilor, precum şi cu condiţiile de detenţie. Ele sunt (în ordinea descrescătoare a severităţii lor):
regimul de maximă siguranţă; regimul închis; regimul semideschis; regimul deschis (art. 31 Legea
254/2013). Potrivit Regulamentului de punere în aplicare a Legii 253/2013 (art. 43), regimul de
executare cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor, obligaţiilor, programelor şi activităţilor care
urmăresc realizarea unei bune convieţuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini şi
abilităţi care să contribuie la reintegrarea socială; se stabileşte şi faptul că pe întreaga durată a
executării pedepsei, administraţia penitenciarului asigură supravegherea, observarea şi asistenţa
deţinuţilor de către educatori, psihologi, asistenţi sociali şi consilieri de probaţiune, medici, personal
specializat cu aplicarea regimului şi siguranţa deţinerii, preoţi şi alte persoane calificate din interiorul
şi exteriorul locului de deţinere.
V.1.A. Regimul de maximă siguranţă

Se execută în penitenciare anume destinate ori în secţii sau spaţii special amenajate ale
penitenciarelor care organizează multiple regimuri de executare a pedepselor privative de libertate –
art. 55 Regulament. Se aplică iniţial condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa
închisorii mai mare de 13 ani; de asemenea, acesta se poate aplica iniţial şi altor condamnaţi, dacă
aceştia prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului (art. 34 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 şi art. 54
din Regulament), aspect determinat după criteriile şi procedura de evaluare stabilite prin Regulament.
Astfel, condamnaţii care au comis o infracţiune sau o abatere disciplinară foarte gravă şi care, prin
conduita lor, afectează în mod grav desfăşurarea normală a activităţilor în locul de deţinere ori
siguranţa acestuia, sunt distribuiţi în regim de maximă siguranţă, chiar dacă au fost clasificaţi iniţial în
alt regim de executare. Cei iniţial încadrabili în regimul închis pot fi distribuiţi în regim de maximă
siguranţă dacă au săvârşit abateri disciplinare repetate sau constituie pericol pentru ei înşişi, pentru alţi
deţinuţi, pentru personal sau pentru societate, având în vedere antecedentele privind actele de
indisciplină, de intimidare, de violenţă, de distrugere
Legiuitorul a avut în vedere şi unele categorii de persoane cărora nu li se poate aplica regimul
de maximă siguranţă (dar cu excepţia cazului persoanelor care prezintă risc pentru siguranţa
penitenciarului – acestea nu sunt exceptate, chiar dacă s-ar situa în ipotezele de excepţie). Astfel, chiar
dacă după criteriile obişnuite, acesta ar fi regimul iniţial aplicabil (art. 35 L. 254/2013), el nu se va
dispune faţă de:
- cei care au împlinit vârsta de 65 de ani;
- femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
- persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu afecţiuni locomotorii grave.
Aceste persoane vor executa pedeapsa în regim închis pe perioada cât durează cauza care a
27
impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă.

Conţinutul regimului de maximă siguranţă constă în: măsuri stricte de pază, supraveghere şi
escortare; cazarea are loc, de regulă, individual (mai mulţi deţinuţi încadraţi în acest regim de
executare pot fi totuşi cazaţi în comun, dacă se impune din anumite motive expres reglementate în
Regulament, dar maxim 10 persoane împreună – art. 56 ); se prestează munca şi se desfăşoară activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase,
instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri mici (sau chiar ndividual – unele activităţi), în
spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului (prevăzute cu dispozitive de închidere sigure), sub
supraveghere continuă (art. 34 alin. 4 L. 254/2013) - dacă au o comportare bună şi respectă regulile de
ordine interioară (art. 59 din Regulament); secţiile, camerele şi locurile unde deţinuţii din regimul de
maximă siguranţă desfăşoară diferite activităţi sunt permanent închise şi asigurate (art. 56
Regulament).
Potrivit art. 53 din Regulament, regimul de maximă siguranţă constă în asigurarea unor măsuri
stricte de pază, escortare, însoţire şi supraveghere şi restrângerea libertăţii de mişcare a deţinuţilor
concomitent cu desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică
şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, care să dea posibilitatea
trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Programul zilnic este riguros
stabilit, condamnaţii desfăşurând zilnic, în limita a minimum 3 ore pe zi, activităţi de plimbare,
activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, sportive şi religioase (dacă nu
prestează muncă sau nu participă la activităţi de instruire şcolară ori formare profesională) – art. 57
Regulament. Aceeaşi deţinuţi au dreptul la minim 2 ore de plimbare zilnică în curţi special amenajate
în aer liber, iar dacă participă la muncă / activităţi sau sunt aflaţi în executarea sancţiunii disciplinare
cu izolarea – minim 1 oră – art. 58 Regulament. Deplasarea deţinuţilor din regimul de maximă
siguranţă la organele judiciare, spitale ori în alte locaţii din exteriorul penitenciarului, precum şi
transferarea la un alt loc de deţinere se realizează în mijloace de transport special amenajate, separat de
alte categorii de deţinuţi, acestora aplicându-li-se mijloace de imobilizare, în cazuri justificate, prin
autorizare scrisă a directorului unităţii. La ieşirea şi intrarea din şi în camerele de deţinere, deţinuţii din
regimul de maximă siguranţă sunt supuşi, în mod obligatoriu, controlului corporal sumar. Scoaterea
din camere se desfăşoară în prezenţa unui număr suficient de personal, dotat corespunzător, iar în
situaţia în care situaţia impune, li se aplică mijloace de imobilizare. Ca regulă, prezentarea deţinuţilor
din regimul de maximă siguranţă în faţa reprezentanţilor organelor judiciare, unităţilor sanitare ori ai
altor instituţii se realizează fără cătuşe pentru mâini (excepţie: în situaţiile care au impus aplicarea
cătuşelor pentru mâini, acestea pot fi menţinute, dacă reprezentanţii organelor judiciare, unităţilor
sanitare ori ai altor instituţii, în prealabil informaţi cu privire la motivele care au impus luarea acestei
măsuri, solicită menţinerea acestor mijloace de imobilizare) – art. 62 Regulament.
Personalul desemnat să aplice regimul de maximă siguranţă este anume selecţionat, format şi
specializat, dotat cu mijloace de autoapărare, alarmare şi comunicare, într-un număr suficient, astfel
încât să asigure o supraveghere strictă a deţinuţilor, atât în interiorul, cât şi în exteriorul
penitenciarului, precum şi intervenţia operativă, în situaţiile în care se impune (art. 61 Regulament).
V.1.B. Regimul închis

Regimul închis se execută în penitenciare anume destinate ori în secţii sau spaţii special
amenajate ale penitenciarelor care organizează multiple regimuri de executare (art. 66 Regulament).
28
Acesta se aplică iniţial condamnaţilor la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani (maxim 13); de
asemenea, acest regim se poate dispune, excepţional, ca regim de executare imediat inferior sau
superior celui determinat potrivit felului şi duratei pedepsei privative de libertate aplicate, atunci când
natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, saupersoana condamnatului, respectiv comportarea
acestuia de până la data stabilirii regimului de executareo justifică (art. 36 alin. 1 şi 2 L. 254/2013),
aspect determinat după criteriile şi procedura de evaluare stabilite prin Regulamentul de aplicare a L.
254/2013. Astfel, potrivit art. 65 din Regulament, se prevede că regimul închis se aplică şi:
a) deţinuţilor clasificaţi iniţial în regim semideschis sau deschis care au comis o abatere disciplinară
foarte gravă sau abateri disciplinare grave, în mod repetat, şi care, prin conduita lor, afectează
desfăşurarea normală a activităţilor în locul de deţinere;
b) deţinuţilor clasificaţi iniţial în regimul de maximă siguranţă care au avut o bună conduită şi au
făcut eforturi pentru reintegrare socială;
c) deţinuţilor care au împlinit vârsta de 65 de ani, femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un
copil în vârstă de până la un an, persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi celor cu
afecţiuni locomotorii grave, dacă acestea au fost condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13
ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Lege;
d) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, dacă în
urma analizării naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei acestora, se apreciază că nu
este oportună repartizarea în regimul de maximă siguranţă, potrivit art. 34 alin. (3) din Lege. La
această apreciere, în baza aplicării instrumentelor-standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de
deţinuţi, pot fi luate în considerare aspecte privind vârsta şi starea de sănătate, lipsa antecedentelor
penale, comportamentul pe parcursul procesului penal, perioada executată până la momentul stabilirii
regimului de executare, participarea la activităţi pe durata executării măsurii arestării preventive şi
comportamentul în această perioadă;
e) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu
depăşeşte 3 ani, în considerarea naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei acestora, în
conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Lege.
Regimul închis reprezintă oarecum regimul comun de executare a pedepselor privative de
libertate. Astfel, cu excepţia celor cărora li se aplică regimul de maximă siguranţă, condamnaţii
transferaţi temporar într-un alt penitenciar, pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, sunt supuşi
măsurilor specifice regimului închis; acest regim este aplicat şi condamnaţilor din penitenciarele-spital,
precum şi celor din infirmeria penitenciarelor obişnuite (art. 36 alin. 5 şi 6 L. 254/2013).
Conţinutul regimului închis (art. 36 alin. 3 şi 4 L. 254/2013 + 67-72 Regulament): cazare, de
regulă, în comun, camerele de deţinere fiind permanent închise şi asigurate; se prestează munca (în
interiorul sau exteriorul penitenciarului) şi se desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în
grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere (permanentă), în condiţiile stabilite
prin regulamentul de aplicare a legii; cu aprobarea directorului penitenciarului, se poate presta munca
şi se pot desfăşura activităţi educative şi culturale în afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere
continuă. Deţinuţii din regimul închis care din diferite motive nu sunt folosiţi la muncă, la activităţi de
instruire şcolară şi profesională desfăşoară activităţi de plimbare, educaţie, asistenţă psihologică şi
asistenţă socială, sportive şi religioase în limita a minimum 4 ore pe zi, având dreptul la cel puțin 3 ore
de plimbare zilnică; dacă muncesc / prestează activități – minim 1 oră de plimbare zilnică; de
asemenea, minim 1 oră plimbare dacă sunt aflaţi în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea (dar
29
în curţi special amenajate, în aer liber). Deplasarea deţinuţilor din regimul închis la organele judiciare,
unităţi sanitare ori în alte locaţii din exteriorul penitenciarului, precum şi transferarea la un alt loc de
deţinere se realizează în mijloace de transport special amenajate, separat de alte categorii de deţinuţi,
iar la ieşirea şi intrarea din şi în camerele de deţinere, deţinuţii din regimul închis sunt supuşi, în mod
obligatoriu, controlului corporal sumar. Ca regulă, prezentarea deţinuţilor din regimul închis în faţa
reprezentanţilor organelor judiciare, unităţilor sanitare ori ai altor instituţii se realizează (la fel ca în
cazul celor de la maximă siguranță) fără cătuşe pentru mâini (excepţie: în situaţiile care au impus
aplicarea cătuşelor pentru mâini, acestea pot fi menţinute, dacă reprezentanţii organelor judiciare,
unităţilor sanitare ori ai altor instituţii, în prealabil informaţi cu privire la motivele care au impus
luarea acestei măsuri, solicită menţinerea acestor mijloace de imobilizare) – art. 62 Regulament.
V.1.C. Regimul semideschis

Regimul semideschis se execută în penitenciare anume destinate ori în secţii sau spaţii special
amenajate ale penitenciarelor care organizează multiple regimuri de executare (art. 75 din
Regulament). Acest regim conferă deţinuţilor posibilitatea de a se deplasa neînsoţiţi în zone din
interiorul locului de deţinere pe traseele stabilite de către administraţia penitenciarului şi de a-şi
organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub supraveghere, cu respectarea programului stabilit de
administraţie (art. 73 Regulament).
Regimul semideschis se aplică iniţial condamnaţilor la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an
(maxim 3); de asemenea, acest regim se poate dispune, excepţional, ca regim de executare imediat
inferior sau superior celui determinat potrivit felului şi duratei pedepsei privative de libertate aplicate,
atunci când natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, sau persoana condamnatului, respectiv
comportarea acestuia de până la data stabilirii regimului de executare o justifică (art. 37 alin. 1 şi 2 L.
254/2013), aspect determinat după criteriile şi procedura de evaluare stabilite prin Regulamentul de
aplicare a L. 254/2013. Astfel, conform art. 74 din Regulament se stabileşte că Regimul semideschis se
aplică şi:
a) deţinuţilor clasificaţi iniţial în regim deschis care au comis o abatere disciplinară gravă sau abateri
disciplinare grave, în mod repetat, şi care din cauza conduitei necorespunzătoare au devenit
incompatibile cu acest tip de regim;
b) deţinuţilor clasificaţi iniţial în regimul închis care au avut o bună conduită şi au făcut eforturi
temeinice pentru reintegrare socială;
c) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu
depăşeşte 13 ani, în considerarea naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei acestora,
potrivit art. 36 alin. (2) din Lege şi cu aplicarea corespunzătoare adispoziţiilor art. 65 alin. (2) lit. d)
(din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013);
d) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mică de un an, în
conformitate cu art. 38 alin. (2) din Lege. Dispoziţiile art. 54 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conţinutul regimului semideschis (art. 37 alin. 3 şi 4 L. 254/2013 + art. 76-79 Regulament):
cazare în comun (separarea femeilor de bărbați și a tinerilor de cei mai în vârstă; alte criterii pentru
separarea sau gruparea deţinuţilor din regimul semideschis sunt: compatibilitatea intelectuală şi de
ordin cultural; interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire la muncă); se permite
deplasarea condamnaţilor, neînsoţiţi, în zone prestabilite din interiorul penitenciarului; se prestează
munca şi se desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă
30
socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în

spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei, în condiţiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a legii (ca regulă, camerele sunt deschise pe timpul zilei, după apelul de
dimineaţă şi până cel mai târziu cu 30 de minute înainte de apelul de seară, în funcţie de condiţiile de
vizibilitate, dar, din motive medicale, de siguranţa deţinerii şi pentru buna desfăşurare a unor activităţi,
directorul locului de deţinere poate dispune uneori închiderea şi asigurarea uşilor camerelor de
deţinere; în intervalul cuprins între apelul de seară şi apelul de dimineaţă, pe timpul servitului mesei şi
în situaţia în care întregul efectiv din cameră participă la activităţi în afara acesteia, uşa este închisă şi
asigurată); conform Regulamentului de aplicare a L. 254/2013, se stabilesc condiţiile în care cei
condamnaţi care execută pedeapsa potrivit acestui regim pot presta muncă şi desfăşura activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase,
instruire şcolară şi formare profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere (inclusiv
electronică!) – personal neînarmat.
V.1.D. Regimul deschis

Regimul deschis se execută (şi el) fie în penitenciare anume destinate ori în spaţii sau secţii
special amenajate în interiorul sau exteriorul penitenciarelor care organizează multiple regimuri de
executare (art. 82 Regulament). Regimul deschis conferă deţinuţilor posibilitatea de a se deplasa
neînsoţiţi în interiorul locului de deţinere, de a presta muncă şi de a desfăşura activităţile educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi
formare profesională, în afara locului de deţinere, fără supraveghere, iar deţinuţii din regimul deschis
îşi organizează singuri timpul avut la dispoziţie şi activităţile administrativ-gospodăreşti, cu
respectarea programului stabilit de administraţie (art. 80-82 și 86 din Regulament). Regimul deschis
se bazează pe disciplina liber consimţită, pe sentimentul de responsabilitate faţă de comunitatea din
care provin deţinuţii şi îi încurajează să folosească cu bună-credinţă libertăţile ce le sunt conferite.
Acest regim se aplică iniţial condamnaţilor la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an; de
asemenea, acest regim se poate dispune, excepţional, ca regim de executare imediat inferior celui
închis, atunci când natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, sau persoana condamnatului, respectiv
comportarea acestuia de până la data stabilirii regimului de executare o justifică (art. 38 alin. 1 şi 2 L.
254/2013 + art. 81 din Regulament), aspect determinat după criteriile şi procedura de evaluare stabilite
prin Regulamentul de aplicare a L. 254/2013. Astfel, potrivit art. 81 alin. 2 din Regulament, Regimul
deschis se aplică şi:
a) deţinuţilor clasificaţi iniţial în regimul semideschis care au avut o bună conduită şi au făcut eforturi
serioase pentru reintegrare socială;
b) în mod excepţional, deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu
depăşeşte 3 ani, în considerarea naturii, modului de săvârşire a infracţiunii şi a persoanei acestora, în
conformitate cu art. 37 alin. (2) din Lege. Dispoziţiile art. 65 alin. (2) lit. c) se aplică în mod
corespunzător .
Conţinutul regimului semideschis (art. 38 alin. 3 şi 4 L. 254/2013 + art. 82-87 Regulament):
deținuții sunt instruiţi cu privire la îndatoririle, obligaţiile şi interdicţiile pe care le au, semnând un
angajament în acest sens (art. 87 alin. 1 Regulament); cazare în comun (deţinuţii pot fi separaţi sau
grupaţi ţinând seama de compatibilitatea intelectuală şi de ordin cultural, interesul de participare la
activităţi de reintegrare socială şi de folosire la muncă); condamnaţii se pot deplasa neînsoţiţi în zone
prestabilite din interiorul penitenciarului; camerele de cazare se ţin descuiate atât pe timp de zi, cât şi
31
pe timp de noapte, deţinuţii din regimul deschis având acces liber în locurile şi zonele stabilite de
administraţia penitenciarului; totuși, camerele de cazare se încuie pe durata apelului şi cu ocazia luării
mesei, precum şi în cazul participării la activităţi a întregului efectiv dintr-o cameră; din motive
medicale, de siguranţa deţinerii şi pentru buna desfăşurare a unor activităţi, directorul locului de
deţinere poate dispune închiderea şi asigurarea uşilor camerelor de deţinere; se poate presta munca şi
se pot desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă
socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în afara penitenciarului, fără
supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii(ei pot fi supravegheaţi,
inclusiv prin utilizarea sistemelor electronice de supraveghere);
Deținuții încadraţi în acest regim de executare au obligaţia de a reveni la locul de cazare după
terminarea programului de lucru (ei se deplasează în zonele şi pe traseele stabilite de administraţia
penitenciarului, iar nerespectarea acestei prevederi atrage răspunderea disciplinară sau penală, potrivit
legii); îşi organizează singuri timpul avut la dispoziţie şi activităţile administrativ-gospodăreşti, cu
respectarea programului stabilit de administraţie; cu aprobarea directorului penitenciarului, deţinuţii
din regimul deschis pot frecventa cursuri de şcolarizare, calificare sau învăţământ universitar, pot
beneficia de asistenţă medicală, inclusiv de medicină dentară, la recomandarea medicului unităţii, pot
participa individual sau în grup la programe culturale, educative, sportive, artistice, religioase şi
activităţi lucrative, în exteriorul locului de deţinere, fără supraveghere, iar, în anumite situaţii, cu
aprobarea directorului penitenciarului, pot lua parte la activităţile culturale, educative, sportive,
artistice şi religioase şi membrii de familie ai acestora sau reprezentanţi ai societăţii.
Pe timpul desfăşurării de activităţi în afara penitenciarului, deţinuţilor din regimul deschis le
este interzis: să procure, să deţină, să comercializeze şi să consume băuturi alcoolice sau substanţe
psihotrope, să frecventeze localuri publice, să conducă autovehicule în alte condiţii decât cele stabilite
de administraţia locului de deţinere, să intre în legătură cu anumite persoane ori să se deplaseze în
anumite locuri, să poarte, să procure sau să deţină arme, muniţii, substanţe toxice ori explozive de orice
fel; să părăsească locurile unde sunt planificaţi, înainte de terminarea programului, fără aprobarea
persoanei desemnate de conducerea locului de deţinere să coordoneze activitatea; să se deplaseze fără
a avea asupra lor documente de legitimare eliberate de administraţia locului de deţinere, pe care sunt
obligaţi să le prezinte, la cerere, organelor competent.
Aceşti deținuți pot avea asupra lor, în afara penitenciarului, mici sume de bani (in limita a 3/4
din valoarea salariului minim brut pe economie – aceeaşi limită, stabilită potrivit art. 151 din
Regulament, în care pot face şi cumpărături săptămânale deţinuţii, indiferent de regimul de executare)
– dar trebuie să justifice cheltuirea lor (scopul: asigurarea igienei personale, transport, suplimentarea
hranei, achiziţionarea unor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte – art. 87 alin. 4 Regulament).
Pe timpul desfăşurării în afara penitenciarului a activităţilor prevăzute la art. 86 alin. (2), fără
supraveghere, deţinuţii din regimul deschis pot deţine şi folosi doar telefoane mobile proprii, pe bază
de abonament personal, fără acces la internet. Aceştia pot apela administraţia penitenciarului şi un
număr limitat de persoane, cu aprobarea directorului penitenciarului. Administraţia penitenciarului
poate solicita deţinuţilor prezentarea facturii telefonice detaliate. Folosirea telefonului mobil în alte
condiţii decât cele prevăzute la alin. (6) sau neprezentarea facturii detaliate constituie abatere
disciplinară foarte gravă şi atrage suspendarea utilizării telefonului. (art. 87 alin. 5 și 6 Regulament)
Telefoanele mobile, sumele de bani rămase la întoarcerea în penitenciar, precum şi mijloacele
electronice de plată sunt păstrate într-un spaţiu special amenajat, în casete prevăzute cu încuietori
32
sigure, amplasate la intrarea în locul de deţinere, şi sunt evidenţiate nominal într-un registru, de către
personalul administraţiei penitenciarului, cu menţionarea orei la care acestea au fost predate şi a orei
la care au fost returnate deţinuţilor (art. 89 alin. 7 Regulament).
V.2. Stabilirea provizorie a regimului de executare a pedepselor principale privative de libertate

Potrivit legii, se stabileşte cu valoare principială că pregătirea deţinuţilor în vederea liberării
începe imediat după primirea în locul de deţinere şi se desfăşoară progresiv, oricare ar fi durata
pedepsei şi regimul de executare aplicat! Astfel, după finalizarea perioadei de carantină şi observaţie
(21 de zile de la intrarea în penitenciar a condamnatului care a fost în libertate la data condamnării),
condamnatului i se aplică (prin decizia executorie şi definitivă a directorului penitenciarului) un regim
provizoriu de executare, corespunzător cuantumului pedepsei pe care o execută, până la prima
întrunire a Comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate = CSISREPPL (art. 33 Legea nr. 254/2013). Dacă persoana
condamnată era deja privată de libertate, fiind în stare de arest preventiv, regimul provizoriu se aplică
de la momentul primirii mandatului de executare a pedepsei, până la prima întrunire a comisiei
CSISREPV (detalii privind data de debut a regimului de executare stabilit provizoriu – art. 51 din
Regulament).
Pe toată perioada aplicării regimului provizoriu deţinutul beneficiază de drepturile pe care le au
deţinuţii incluşi definitiv în respectivul regim de executare, cu excepţia dreptului la muncă (art. 52 din
Regulament). Deţinutul este mutat şi cazat în secţia de deţinere aferentă regimului provizoriu aplicat!
V.3. Regulamentul de ordine interioară al penitenciarului

Conform art. 44 şi 45 din Regulament, regulile pe care trebuie să le respecte deţinuţii (precum
şi personalul penitenciarului) în vederea aplicării corespunzătoare a fiecărui regim de executare în
parte sunt stabilite prin regulamentul de ordine interioară (ROI) propriu al penitenciarului (elaborat /
stabilit de către administraţia penitenciară şi aprobat de către directorul penitenciarului). Acesta este
pus la dispoziţia deţinuţilor, fiind distribuit câte un exemplar în fiecare cameră de deţinere.
Cuprinsul / conţinutul ROI (art. 46 Regulament) trebuie să vizeze:
a) programul zilnic al deţinuţilor; (detaliat – art. 47-49 Regulament).
b) posibilităţile deţinuţilor de a comunica cu administraţia penitenciarului, cu autorităţile judiciare şi
administrative, cu soţul sau soţia ori rudele sau cu alte persoane, cu apărătorii sau cu reprezentanţii
misiunilor diplomatice, după caz;
c) drepturile deţinuţilor;
d) obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor;
e) faptele care constituie abateri disciplinare sau infracţiuni prevăzute de Lege;
f) recompensele ce pot fi acordate deţinuţilor;
g) sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate deţinuţilor;
h) măsuri pentru siguranţă individuală şi colectivă adoptate la nivelul penitenciarului;
i) modalitatea de păstrare a bunurilor deţinuţilor;
j) regulile de igienă individuală şi colectivă;
k) procedura repartizării în camere şi a transferului deţinuţilor;
l) oferta de programe şi activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
m) modalitatea de selecţionare şi repartizare la activităţi lucrative;
n) locurile destinate fumatului;
33
o) zonele, locurile şi spaţiile, precum şi intervalele orare în care deţinuţii se pot deplasa neînsoţiţi sau
pot desfăşura activităţi fără supraveghere;
p) regulile de conduită pe care trebuie să le respecte personalul penitenciarului;
q) alte prevederi în scopul aplicării corespunzătoare a regimului de executare.
34
VI. INDIVIDUALIZAREA REGIMULUI DE EXECUTARE

A PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privitoare la procedura de stabilire şi eventuală schimbare
(modificare) a regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
- Dobândirea de către studenţi a abilităţii de diferenţiere între stadiile distincte reprezentate de:
stabilirea provizorie / stabilirea iniţială / schimbarea (pe parcurs) a regimului de executare a pedepselor
privative de libertate.
- Dezvoltarea abilităţii studenţilor de a recunoaşte criteriile în funcţie de care este posibilă stabilirea
unui regim de executare diferit de cel indicat, ca regulă, în funcţie de natura şi durata pedepsei
privative de libertate aplicată condamnatului, respectiv a situaţiilor care impun sau permit schimbarea /
modificarea, pe parcursul executării pedepsei, a regimului de executare a acesteia.
VI.1. Generalităţi privind individualizarea regimului de executare a pedepsei privative de

libertate
Art. 92 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 dispune că individualizarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate urmăreşte planificarea demersurilor
recuperative destinate îmbunătăţirii statusului educaţional, psihosocial şi pregătirii deţinutului pentru
reintegrare socială, în baza activităţilor şi programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă
socială consemnate în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
Recomandările din acest Plan se aprobă de către Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi
schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (CSISREPPL), odată cu
stabilirea regimului de executare, împreună cu eventuale completări aduse acestora de către specialiştii
sectorului de reintegrare socială din penitenciar, consecutiv evaluărilor multidisciplinare efectuate
asupra deținutului (art. 92 alin. 2 Regulament). În stabilirea acestor recomandări de activități se au în
vedere nevoile deţinutului (dintr-o perspectivă multidisciplinară) precum şi ariile de intervenţie
prioritare, raportat la specificul fiecărui regimul de executare a pedepselor privative de libertate.
CSISREPPL este organismul care stabileşte / schimbă, aşadar individualizează regimul de
executare al pedepsei privative de libertate pentru fiecare deţinut în parte, în funcţie de anumite criterii
(art. 41 Lg. 254/2013 şi art. 88 Regulament). Aceste criterii sunt utilizate, deopotrivă, şi pentru
includerea celui condamnat în diverse activităţi (educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională), pe durata
executării pedepsei privative de libertate (acestea sunt indicate / recomandate în Planul individualizat
de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, în funcție de riscurile și nevoile indicate în cazul
fiecărui deținut în parte). Aceste activități vor fi realizate de personalul serviciilor de educaţie şi
asistenţă psihosocială din cadrul penitenciarelor (care întocmesc recomandările din Plan), cu
participarea, după caz, a consilierilor de probaţiune, a voluntarilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum
şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile.
După cum am indicat deja, regimul de executare a pedepselor privative de libertate se
stabileşte, pentru fiecare deţinut în parte, de către CSISREPPL, un organism colectiv, potrivit
criteriilor expres indicate în dispoziţiile legale. Această comisie, care are activitate, de principiu,
35
săptămânală, este formată din: directorul penitenciarului (preşedinte), şeful serviciului (sau biroului)
pentru aplicarea regimurilor din penitenciarul în cauză, şeful serviciului (sau biroului) educaţie / ori
(după caz) şeful serviciului (sau biroului) asistenţă psihosocială din penitenciarul în cauză;
secretariatul comisiei se asigură de către şeful serviciului (sau biroului) evidenţă din penitenciarul în
cauză (art. 32 din Legea 254/2013).
Ca procedură, Regulamentul stabileşte (art. 88 alin. 2) că fiecare membru al CSISREPPL
propune motivat regimul de executare; decizia este luată prin votul deschis al membrilor comisiei,
hotărârea fiind luată cu majoritate simplă a acestora şi consemnată într-un proces-verbal care se
depune la dosarul individual al deţinutului (cu indicarea propunerilor, motivărilor şi deciziei şi a
termenului de reanalizare) – art. 88 alin. 5 şi 6 Regulament. Decizia membrilor comisiei, întocmită în
două exemplare (unul predându-se deţinutului, al 2-lea depunându-se la dosarul individual al acestuia),
care cuprinde neapărat şi indicarea căii de atac existente şi a termenului de exercitare a acesteia, se
aduce la cunoştinţa deţinutului. Un exemplar se înmânează deţinutului, iar celălalt, din care să rezulte
luarea la cunoştinţă, se depune la dosarul individual
Criteriile avute în vedere pentru individualizarea regimului de executare a pedepsei privative de
libertate (și stabilirea activităților recomandate în Plan) sunt:
- felul şi durata condamnării = pedepsei privative de libertate ce s-a aplicat infractorului
condamnat;
- perioada executată din pedeapsa aplicată până la momentul stabilirii regimului de executare;
- conduita condamnatului (pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare,
dacă este cazul);
- personalitatea condamnatului;
- gradul de risc pe care îl prezintă deţinutul
- natura şi modul de săvârşire a infracţiunii;
- antecedentele penale ale condamnatului (existenţa sau absenţa lor, iar, în caz de existenţă,
forma lor de manifestare: stare de recidivă, pluralitate intermediară de infracţiuni, alte cazuri);
- vârsta persoanei condamnate;
- starea de sănătate a celui condamnat;
- nevoile identificate ale condamnatului şi abilităţile necesare includerii acestuia în programe
educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
- posibilităţile de reintegrare socială a persoanei condamnate (inclusiv disponibilitatea de a
presta muncă şi de a participa la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională).
În operaţiunea de individualizare se ţine cont de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de
evaluare a activităţilor desfăşurate de deţinuţi (art. 88 alin. 1 Regulament). Potrivit art. 88 alin. 3 din
Regulament, dacă, după aplicarea criteriilor prevăzute de lege, CSISREPPL nu identifică nici una
dintre situaţiile de excepţie prevăzute cu privire la aplicarea unui regim de executare mai sever sau mai
permisiv decât cel indicat, va ţine seama strict de cuantumul pedepsei privative de libertate, prevăzut
de lege, pentru stabilirea regimului de executare (care reprezintă, așadar, criteriul principal). În cazul în
care deţinutul este condamnat la mai multe pedepse privative de libertate, la stabilirea regimului de
executare se are în vedere (în privinţa criteriului principal) pedeapsa cea mai severă (art. 88 alin. 4
Regulament).
36
Pentru condamnaţii tineri (sub 21 de ani) legea dispune necesitatea de organizare a unor
programe speciale (educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială), în funcţie de vârsta şi de
personalitatea fiecăruia, urmând ca la mutarea ulterioară, într-un penitenciar de adulţi, a tinerilor
condamnaţi, să fie reevaluate nevoile de educaţie şi asistenţă psihosocială ale persoanei condamnate
(art. 42 L. 254/2013).
De precizat că activităţile şi programele speciale (pentru tineri) desfăşurate pe parcursul
executării pedepsei, în cadrul regimului de executare a pedepsei ce a fost individualizat fiecărui
condamnat în parte, sunt realizate de personalul serviciilor de educaţie şi asistenţă psihosocială din
cadrul penitenciarelor, cu participarea, după caz, a consilierilor de probaţiune, a voluntarilor, a
asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile (art. 41 alin. ). În acest sens,
art. 43 alin. 3 Regulament dispune că pe durata executării pedepsei, administraţia penitenciarului
asigură supravegherea, observarea şi asistenţa deţinuţilor de către educatori, psihologi, asistenţi sociali
şi consilieri de probaţiune, medici, personal specializat cu aplicarea regimului şi siguranţa deţinerii,
preoţi şi alte persoane calificate din interiorul şi exteriorul locului de deţinere.
Referitor la tinerii condamnați, Regulamentul (art. 95) prevede că programele educative, de
asistenţă psihologică şi socială sunt orientate spre favorizarea contactului cu societatea (în general) şi
în special cu familia, vizându-se ca la punerea lor în libertate, foștii condamnați (din această categorie)
să nu fie (pe cât posibil) dezavantajaţi sub aspect şcolar, profesional sau social. În acest sens, prin
programele stabilite, administraţia locului de deţinere trebuie să urmărească desfășurarea de către
aceștia, pe timpul zilei, de activităţi (educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, sportive,
lucrative, ocupaţionale şi recreative) în afara camerelor de deţinere, pe baza recomandărilor din Plan.
VI.2. Stabilirea iniţială a regimului iniţial de executare a pedepsei privative de libertate

În vederea stabilirii iniţiale a regimului de executare, CSISREPPL, care se întruneşte, de
principiu, minim o dată pe săptămână, analizează situaţia persoanelor condamnate, la prima întrunire
(şedinţă) a acestui organism de după terminarea perioadei de carantină şi observare a fiecărui
condamnat în parte, sau (după caz) după aplicarea regimului provizoriu (art. 39 L. 254/2013) – cu
excepţia celor urmează a fi încadraţi iniţial în regimul deschis (aceştia sunt analizaţi numai în măsura
în care s-ar impune, excepţional, încadrarea lor într-un regim mai sever – anume cel semideschis – art.
28 alin. 4 L. 254/2013).
În urma deliberării (fiecare membru al Comisiei exprimă un vot cu privire la regimul de
executare corespunzător care urmează a i se stabili, iniţial, fiecărui condamnat din cei aflaţi în
dezbaterea Comisiei în şedinţa respectivă), condamnatului i se comunică decizia Comisiei şi regimul
de executare în care a fost încadrat, fiind înştiinţat şi despre calea de atac legal recunoscută (şi termen)
împotriva acestei decizii: plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate (delegat în
respectivul penitenciar), în termen de 3 zile de la data comunicării (art. 39 alin. 3 L. 254/2013). În
cazul formulării plângerii, aceasta nu este suspensivă de executare / aplicarea regimului; plângerea
trebuie soluţionată în termen de maxim 10 zile de la primirea sa, prin încheiere motivată; judecătorul
de supraveghere a privării de libertate poate audia / asculta pe condamnatul care a formulat plângerea
(la locul de deţinere). În acest caz se pronunţă una dintre următoarele soluţii: admiterea plângerii şi
dispunerea modificării regimului de executare, sau respingerea plângerii (ca nefondată, tardivă ori
inadmisibilă), ori luare de act faţă de retragerea plângerii (după caz) – art. 39 alin. 6 L. 254/2013.
Comunicarea soluţiei la plângerea condamnatului împotriva deciziei CSISREPPL se face în
termen de 3 zile de la pronunţarea acesteia, atât faţă de condamnatul în cauză cât şi faţă de
37
administraţia penitenciarului, încheierea fiind executorie (art. 39 alin. 7, 8 L. 254/2013); aceasta se

poate ataca de către persoana condamnată sau de către administraţia penitenciarului, prin contestaţie
(care nu este suspensivă de executare), la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în
termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, caz în care contestaţiile se depun tot la judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, care trebuie să le transmită instanţei competente, împreună cu
dosarul cauzei, în termen de 2 zile de la primire. Judecătoria se pronunţă prin sentinţă definitivă
(neatacabilă), în şedinţă publică (după judecată publică, cu citarea părţilor – persoana condamnată şi
administraţia penitenciarului – dar fără obligaţia aducerii condamnatului, existând doar posibilitatea
instanţei de a dispune aceasta, pentru a-l audia; asistenţa juridică nu este obligatorie în acest caz) –art.
39 alin. 9-19 L. 254/2013.
După cum s-a mai indicat, criteriile de determinare / individualizare a regimului de executare a
pedepselor privative de libertate, stabilite potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 39 alin. 2 lit. a)-g) şi art.
41 L. 254/2013) vizează: natura / felul şi durata pedepsei; gradul de risc al persoanei condamnate
(pentru siguranţa penitenciarului); antecedentele penale ale condamnatului (dacă există şi sub ce formă
se manifestă acestea); vârsta şi starea de sănătate a persoanei condamnate; personalitatea şi conduita
persoanei condamnate (inclusiv manifestată în perioadele de detenţie anterioare); nevoile identificate
şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaţionale, de asistenţă
psihologică şi asistenţă socială; disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a
participa la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială,
moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională.
În funcţie de aceste criterii se stabileşte şi includerea condamnatului în respectivele tipuri de
activităţi (realizate de personalul serviciilor de educaţie şi asistenţă psihosocială din cadrul
penitenciarelor, cu participarea, după caz, a consilierilor de probaţiune, a voluntarilor, a asociaţiilor şi
fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile). Pentru fiecare persoană condamnată,
specialiştii serviciului de educaţie şi asistenţă psihosocială întocmesc un Plan individualizat de
evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, în care consemnează activităţile şi programele
recomandate, în funcţie de riscurile şi nevoile identificate. Se organizează programare speciale
(educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială) pentru tineri (persoane care nu au împlinit
încă 21 de ani), în funcţie de vârsta şi de personalitatea fiecăruia – art. 42 L. 254/2013.
Este de observat că, spre deosebire de cazul regimului provizoriu de executare (care poate
lipsi), regimul iniţial de executare (care se instituie, obligatoriu, în sarcina oricărui condamnat, după
ieşirea din perioada iniţială de carantină şi observare) nu este determinat în mod singular de felul şi
durata pedepsei privative de executare aplicate de către instanţă. Aceste aspecte reprezintă doar
punctul de plecare în determinarea acestui regim, urmând a fi avute în vedere şi alte criterii (indicate
expres, potrivit prevederilor legale), de natură obiectivă şi / sau subiectivă, care pot conduce la
stabilirea unui alt regim de executare decât cel care ar fi fost indicat, în mod standard, în funcţie de
pedeapsa executată de către persoana condamnată.
VI.3. Schimbarea regimului de executare / evaluarea (analiza) periodică a situaţiei

condamnaţilor sub aspectul menţinerii sau schimbării regimului de executare
Regimul de executare a pedepselor privative de libertate se poate schimba, pe parcursul
executării, tot de către CSISREPPL, potrivit dispoziţiilor legale (art. 40 L. 254/2013). În acest sens,
38
Comisia trebuie să analizeze conduita persoanei condamnate pe parcursul executării pedepsei (de până
la momentul reevaluării), precum şi eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială.
Evaluarea se efectuează după executarea unei perioade standardizate din pedeapsă, anume:
după 6 ani şi 6 luni de executare a detenţiunii pe viaţă, respectiv după executarea unei cincimi din
durata pedepselor cu închisoarea; ulterior, se stabilesc date periodice de reevaluare, de maxim 1 an
(art. 40 alin. 8 L. 254/2013). Rezultatul analizei se concretizează într-un raport; acesta se comunică
persoanei condamnate.
Condamnatului i se comunică decizia Comisiei, fiind înştiinţat şi despre calea de atac legal
recunoscută (şi termen) împotriva acestei decizii: plângere la judecătorul de supraveghere a privării de
libertate (delegat în respectivul penitenciar), în termen de 3 zile de la data comunicării. Procedura este
similară celei de la plângerea împotriva deciziei de stabilire iniţială a regimului de executare.
Încheierea prin care se soluţionează plângerea se poate ataca de către persoana condamnată sau de
către administraţia penitenciarului, prin contestaţie (care nu este suspensivă de executare), la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea
încheierii. Procedura este similară cu aceea a contestaţiei legate de stabilirea iniţială a regimului de
executare. Judecătoria se pronunţă prin sentinţă definitivă (neatacabilă), în şedinţă publică.
Ţinându-se seama de natura şi modul de săvârşire a infracţiunii (criteriu de evaluare!),
trecerea dintr-un regim mai sever în unul mai uşor (ca regulă: regimul imediat inferior; în principiu,
trecerea de la un regim de executare la altul NU se poate face omisso medio – prin “salt” peste un
regim de executare, ci doar prin trecere graduală de la un regim la altul – aspect valabil şi pentru
trecerea dintr-un regim mai uşor în altul mai sever de executare) se poate face în următoarele cazuri:
dacă deţinutul a avut o bună conduită (prin raportare şi la recompense/ sancţiuni) şi nu a recurs la
acţiuni care indică o constantă negativă a comportamentului, sau dacă a întreprins eforturile necesare
în cadrul muncii prestate ori s-a implicat activ în activităţile stabilite în Planul individualizat de
evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică. Prin excepţie de la aceste criterii, condamnaţilor care
au împlinit 65 de ani, dacă se află în regim de maximă siguranţă, comisia le dispune schimbarea
acestuia în regim închis, chiar dacă nu sunt în mod normal întrunite criteriile necesare pentru această
trecere. În măsură în care aceştia execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, potrivit art. 58 C. pen., instanţa
(de executare) va analiza posibilitatea înlocuirii detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii pe durata
maximului general (30 de ani) – cu deducerea întregii perioade de detenţie executată din durata
pedepsei înlocuitoare (art. 59 C. pen.) – şi a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi pe durata maximă (5 ani), dacă deţinutul a avut o bună conduită pe toată durata executării
pedepsei, a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale şi a achitat integral
obligaţiile civile stabilite (cu excepţia cazului în care dovedeşte că nu a avut posibilitatea îndeplinirii
acestora). De menţionat că, în caz de înlocuire, deşi pedeapsa dispusă va fi închisoarea de 30 de ani,
regimul de executare va fi cel închis (sau, în mod excepţional, chiar unul mai uşor decât acesta),
nemaifiind posibilă dispunerea regimului de maximă siguranţă, dată fiind vârsta condamnatului (cu
singura excepţie a cazului încadrării acestuia în categoria persoanelor care prezintă risc pentru
siguranţa penitenciarului).
În funcție de aceleași criterii (indicate mai sus), trecerea dintr-un regim mai puţin sever în unul
mai drastic (cel imediat superior) se poate face în următoarele cazuri: dacă deţinutul a comis o
infracţiune sau a fost sancţionat disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai
multe abateri disciplinare grave; în cazul încadrării condamnatului în categoria persoanelor cu grad
de risc pentru siguranţa penitenciarului se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor
39
privative de libertate (oricare ar fi acesta) în regimul de maximă siguranţă (excepţie de la regula

potrivit căreia nu se poate trece de la un regim de executare decât în cel imediat superior sau inferior,
fără a se “sări” peste alte regimuri intermediare).
Cazurile în care trebuie să se analizeze posibilitatea schimbării regimului de executare sunt
indicate potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 91 alin. 2 din Regulament, anume:
- dacă sunt executate fracţiile minime din pedeapsă după care este obligatorie reexaminarea;
- dacă a intervenit o nouă condamnare a deținutului la o pedeapsă privativă de libertate (deşi legea nu
prevede expres aceasta, apreciem că trebuie să fie o condamnare definitivă, deoarece numai aceea
determină o pedeapsă executabilă – şi de principiu, se impune astfel apariţia unei pedepse rezultante,
de executat pentru întreaga pluralitate infracţională comisă de către infractor);
- în cazul în care comisia de disciplină din penitenciar sesizează comiterea, de către cel condamnat, fie
a unei abateri disciplinare foarte grave, fie comiterea repetată a unor abateri disciplinare grave;
- dacă deţinutul a comis o infracţiune (în legătură cu această situaţie, sunt de punctat două aspecte: nu
se specifică expres nimic despre forma de vinovăție, deci aspectul este irelevant; cazul este distinct
enumerat faţă de cel de al doilea indicat, așadar se pune problema schimbării regimului chiar înainte de
a fi intervenit o nouă hotărâre de condamnare – definitivă, prin care să se constate săvârşirea acelei
infracţiuni de către deţinut, potenţial în chiar timpul procesului pentru cealaltă infracțiune...);
- la apariţia sau încetarea unei cauze dintre cele care includ persoana condamnată în categoria
deținuților cărora nu li se poate aplica, de principiu, regimul de maximă siguranță (împlinirea vârstei
de 65 de ani, existența unei sarcini a femeii condamnate sau existența în grija acesteia a unui copil mai
mic de 1 an, încadrarea condamnatului în gradul I de invaliditate, existența unei afecţiuni locomotorii
grave a celui condamnat);
- la împlinirea termenului (de maxim 1 an) de reanalizare a schimbării regimului de executare, după o
anterioară schimbare sau decizie de menținere a acestuia.
Hotărârea de schimbare / menținere a regimului de executare devine executorie de la momentul
la care nu mai poate fi atacată, adică: fie de la data expirării termenului în care persoana condamnată
putea ataca prin plângere decizia (3 zile de la comunicare) – dacă aceasta nu a formulat plângere (= nu
a atacat hotărârea comisiei); fie de la momentul înregistrării în penitenciar a încheierii judecătorului de
supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluţionată plângerea condamnatului – dacă
încheierea nu a fost atacată prin contestație; fie de la momentul înregistrării în penitenciar a sentinţei
instanţei de judecată prin care a fost soluţionată contestaţia deţinutului împotriva încheierii
judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluţionată plângerea
condamnatului împotriva hotărârii comisiei) – art. 91 alin. 4 Regulament.
40
VII. CONDIŢIILE COTIDIENE DIN PENITENCIAR
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privitoare la condiţiile de cazare a persoanelor condamnate.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privitoare la ţinuta persoanelor condamnate.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privitoare la alimentaţia persoanelor condamnate.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privitoare la transferul persoanelor condamnate.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privitoare la transportul persoanelor condamnate.
VII.1. Cazarea persoanelor condamnate în penitenciar

Cazarea persoanelor condamnate poate fi efectuată fie în comun (regula), fie individual – art.
48 alin. 3 Lg. 254/2013 și art. 111 alin. 2 Regulament –, potrivit regimului de executare a pedepsei
stabilit / individualizat (și capacității de cazare a penitenciarelor). Potrivit Regulamentului (art. 111
alin. 2), cazarea deținutilor se face în secţii de deţinere de profil, iniţial în camere destinate adaptării la
regimul de executare stabilit, ţinându-se seama de criteriile de separaţiune, precum şi de motivele de
siguranţă. Există dispoziții legale de principiu potrivit cărora se vizează, pe cât posibil, creşterea
progresivă a numărului spaţiilor de cazare individuală, respectiv reamenajarea celor existente și
construirea de spații noi de deținere ca obiectiv al A.N.P. (art. 48 alin. 1 și 2 Lg. 254/2013).
Potrivit art. 48 alin. 5 din Lg. 254/2013, normele minime obligatorii privind condiţiile de
cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei (v. Ordinul Min. Just.
nr. 2772/C/2017 – M. Of. nr. 882/2017). Spațiile destinate cazării deţinutilor trebuie să respecte
demnitatea umană, ţinându-se cont de condiţiile climatice şi, în special, de suprafaţa de locuit, volumul
de aer, nevoile de iluminare, surse de încălzire si ventilaţie – art. 111 alin. 1 Regulament.
Se impune ca spațiile de cazare să dispună, neapărat, de iluminare naturală, precum și de
iluminare artificială corespunzătoare – art. 48 alin. 4 Lg. 254/2013, iar fiecărui deținut i se atribuie un
pat și (în mod gratuit, articole de) cazarmament (stabilit prin decizie a directorului general al A.N.P. –
v. Decizia nr. 467/2016 – M. Of. nr. 446/2016), anume: saltea - 1 bucată, pernă - 1 bucată, pătură - 1
bucată (pe timpul sezonului rece, la cererea persoanei private de libertate, se vor asigura câte două
bucăţi) = 4 ani (după folosirea a jumătate din durata de utilizare se poate recondiţiona); cearşaf - 4
bucăţi, faţă pernă - 4 bucăţi = 1 an; muşama pentru pat - 1 bucată (/ inventar).
În penitenciarele spital, salteaua, perna și pătura se acordă / deţinut la 2 ani (câte o bucată,
respectiv două pături, la cerere, în sezonul rece), iar cearșaful se acordă câte 10 bucăți pe an / deţinut.
Înlocuirea, cu ocazia spălării sau retragerii din folosinţă, a articolelor de cazarmament, se face
numai la schimb (acestea nu pot fi luate deţinutului, pe motiv că trebuie spălate sau casate, fără a i se
preda în loc altele! – ceea ce reprezintă o garanţie eficientă împotriva eventualelor rele tratamente
deghizate). De asemenea, articolele de curăţenie si igienă individuală şi colectivă se asigură de către
administraţia locului de deţinere, deținuții putând achiziționa asemenea articole și pe cont propriu, de
la punctele comerciale din incinta locului de deţinere, în limitele stabilite prin ordinul M.J. – art. 111
alin. 8 Regulament.
Condițiile de cazare trebuie să respecte recomandările internaționale (mai ales cele ale
Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori
Degradante = CEPTTPID), iar cele din penitenciarele-spital trebuie să respecte normele sanitare
41
stabilite de Ministerul Sănătăţii (art. 48 alin. 2 și 7 Lg. 254/2013). Conform art. 111 alin. 3 din
Regulament, camerele de cazare trebuie să fie dotate cu mobilier şi cazarmament, astfel încât să
asigure deţinutilor pat individual, condiţii pentru dormit, păstrarea bunurilor, a obiectelor personale,
precum şi condiţii pentru servirea hranei, iar fiecărui deţinut trebuie să i se asigure condiţii de folosire
a surselor de apă curentă şi a articolelor de toaletă pentru menţinerea igienei – art. 111 alin. 6
Regulament. Deţinutilor li se asigură, de cel putin două ori pe săptămână, posibilitatea să facă baie cu
apă caldă, iar celor care îşi desfăşoara activitatea în locuri cu risc epidemiologic crescut sau în alte
locuri în care situaţia o impune, li se adisură posibilitatea îmbăierii zilnice cu apă caldă (art. 111 alin. 7
Regulament).
Corespondent, deţinuţii sunt obligaţi să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă,
precum şi măsurile stabilite de medicul locului de deţinere – art. 111 alin. 5 Regulament.
Potrivit art. 48 alin. 8 Lg. 254/2013, în cazul în care capacitatea legală de cazare a
penitenciarului este depăşită, directorul acestuia are obligaţia de a informa directorul general al A.N.P.
în vederea transferării unor persoane condamnate în alte penitenciare. Directorul general al A.N.P.
stabileşte dacă transferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă persoanele
condamnate (această decizie nu poate ignora faptul că din reglementările ante-indicate reiese
interdicţia cazării mai multor deţinuţi în acelaşi pat!).
VII.2. Ținuta persoanelor condamnate

De lege lata, nu mai există anumite uniforme standardizate (nicidecum costum cu zeghe).
Astfel, potrivit prevederilor cuprinse în art. 49 alin. 1 Lg. 254/2013, atât în interiorul penitenciarului,
ca și în exterior, indiferent de regimul de executare, deținuții poartă haine obișnuite = ținută civilă
decentă! ; art. 112 alin. 1 Regulament precizează că este vorba despre îmbrăcăminte şi încălţăminte
personală adecvată. Principala interdicţie constă în faptul că ţinuta persoanelor condamnate nu poate
să fie asemănătoare cu uniforma personalului penitenciarului (art. 112 alin. 7 Regulament)!
Dacă este cazul, în sensul că anumiţi deținuți nu dispun de haine și nici nu își permit procurarea
acestora, ținuta (îmbrăcăminte + încălțăminte) se asigură gratuit de către administraţia penitenciarului
– normele pentru echiparea și durata de folosință a ținutei asigurate de administraţia penitenciarului
sunt stabilite prin ordin al ministrului justiţiei = Ordinul M.J. nr. 2890/C/2017 - M. Of. 906/2017.
Ţinuta asigurată de administraţia locului de deţinere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie
umilitoare sau degradantă (art. 112 alin. 4 Regulament) și se pune la dispoziţia deţinutilor care, la
primirea in penitenciar, nu posedă îmbrăcăminte şi (/sau) încălţăminte personală adecvată. Aceste
piese se retrag fie cu ocazia înlocuirii (pe motiv de uzură), sau a schimbării ţinutei de sezon (există
ţinută de vară şi ţinută de iarnă), fie cu ocazia liberării deţinutului. Este de precizat că scoaterea din uz
a materialelor de echipament asigurate de administraţia locului de detinere, înainte de împlinirea
duratei lor normale de utilizare, precum şi pierderea, degradarea sau distrugerea acestora, constituie
pagubă materială care se evaluează şi se recuperează potrivit prevederilor actelor normative, în
sarcina celor vinovaţi – art. 112 alin. 9 și 10 Regulament.
Lenjeria şi ţinuta personală care urmează să fie predate în vederea spălării sunt marcate astfel
încât să poată fi restituite aceleiaşi persoane (art. 112 alin. 11 Regulament).
Potrivit Regulamentului (art. 112 alin. 2), administraţia penitenciarului pune la dispoziția
deținuților haine, în functie de climă şi anotimp, dar numai dacă aceștia, nedispunând de îmbrăcăminte
adecvată la acel moment, nu au dispus nici în ultimele 30 de zile anterioare de mijloacele băneşti
42
necesare (în lei sau valută) - care pot fi utilizate pe perioada executării pedepsei – din care ar fi putut să
îşi procure pe cont propriu ţinută personală. Apreciem că această dispoziţie este discutabilă, deoarece,
pe de o parte, ea adaugă la lege o condiţie restrictivă privind un drept al deţinuţilor (or, limitarea unui
drept recunoscut prin lege – lege organică, printr-o dispoziţie normativă subsidiară – Regulamentul
este adoptat prin H.G. – este nu doar o procedură inechitabilă, ci şi discutabilă sub aspectul legalităţii),
iar, pe de altă parte, nu credem că pe acest motiv deţinutul care şi-a distrus / căruia i s-a distrus
singurul rând de haine disponibilpoate fi lăsat nud în mediul penitenciar (ceea ce ar încălca demnitatea
acestuia, probabil i-ar afecta şi sănătatea, pentru a nu ne mai referi şi la alte posibile probleme care ar
putea decurge dintr-o atare soluţie abuzivă...).
Deţinuţii internati în spitale şi infirmerii sunt echipaţi conform normelor medicale sanitare în
vigoare – art. 112 alin. 5 Regulament.
VII.3. Alimentaţia persoanelor condamnate

În primul rând, toate persoanele condamnate trebuie să aibă acces la apă potabilă! – art. 50 alin.
2 Lg. 254/2013. Deținuților li se asigură, de trei ori pe zi, o hrană variată, corespunzătoare calitativ şi
cantitativ regulilor de igienă a alimentaţiei (art. 113 alin. 1 Regulament). Astfel, prin ordin al M.J.
(ulterior consultării unor nutriționiști) se stabilesc normele minime obligatorii de hrană pentru deținuți
– v. Ordin M.J. nr. 3147/C/2018 – M. Of. nr. 761/2018.
În fiecare penitenciar trebuie să fie asigurate condiții adecvate pentru prepararea, distribuirea şi
servirea hranei, potrivit normelor de igienă a alimentaţiei (art. 50 alin. 1 Lg. 254/2013). Prepararea
hranei se face (inclusiv de către deținuți repartizați astfel la muncă) sub controlul şi supravegherea
personalului de specialitate al locului de deţinere - art. 113 alin. 5 Regulament), iar personalul medical
este obligat să verifice zilnic modul de respectare a condiţiilor de preparare, distribuire şi servire a
hranei, precum şi calitatea acesteia şi să aducă de îndată la cunoştinţa directorului penitenciarului
eventualele neajunsuri constatate, în vederea luării urgente a măsurilor necesare (art. 113 alin. 6
Regulament). Administraţia locului de deţinere trebuie să asigure condiţii de servire a hranei, de regulă
în săli de mese, precum şi dotarea necesară pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei, potrivit
normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii (art. 113 alin. 4 Regulament).
Criteriile de preparare și asigurare a hranei se stabilesc în funcţie de:
- vârstă,
- starea de sănătate,
- natura muncii prestate,
- cu respectarea convingerilor religioase asumate de către persoana condamnată printr-o declaraţie pe
propria răspundere, cu ocazia depunerii în penitenciar sau a aderării liber consimţite şi dovedite la alte
culte recunoscute de statul roman, în perioada executării pedepsei – art. 50 alin. 1 Lg. 254/2013 și art.
113 alin. 1 Regulament.
Categorii speciale de persoane sub aspectul nevoilor de asigurare a hranei în penitenciar:
- deţinuţii bolnavi: se asigură numărul de mese şi regimul alimentar recomandat de medicul
locului de deţinere (art. 113 alin. 2 Regulament);
- deţinutele însărcinate,
- deținutele care alăptează,
- copiii (sub 1 an) care rămân cu mama - deţinută (dacă rămân) până în momentul plasării lor în
mediul familial ori într-o instituţie de ocrotire specializată: li se asigură hrana corespunzător stării
fiziologice, la recomandarea medicului locului de deţinere (art. 113 alin. 3 Regulament).
43
VII.4. Transferarea persoanelor condamnate

Reprezintă situaţii distincte de transfer dintr-un penitenciar în altul: transferul propriu-zis (pe
durată nedeterminată, definitiv), respectiv transferul temporar (provizoriu). Transferul poate fi dispus
fie din iniţiativa administraţiei penitenciarului, fie la solicitarea unor organe judiciare, fie la cererea
persoanei condamnate (cereri de transfer pot fi formulate şi de către alte persoane sau chiar de
organizaţii nonguvernamentale, însă acestora li se va da curs doar în măsura în care ele sunt însuşite
de către deţinuţii vizaţi – art. 108 alin. 3 Regulament).
Transferul propriu-zis (pe durată nedeterminată, definitiv) presupune că deţinutul este mutat într-un alt
penitenciar, fără a se cunoaşte cu exactitate dacă acesta va reveni sau nu / după cât timp la unitatea
penitenciară de la care a fost transferat. Acest tip de transfer se poate manifesta ca:
- transfer impus de stabilirea provizorie a regimului de executare (se dispune de către directorul
penitenciarului, ţinându-se cont de regimul provizoriu care se impune în raport de pedeapsa de
executat şi de profilarea penitenciarelor – aceasta din urmă fiind stabilită prin decizia directorului
general al A.N.P.) – art. 45 alin. 1 Lg. 254/2013;
- transfer impus de stabilirea iniţială a regimului de executare / schimbarea acestuia (se dispune de
către directorul general al A.N.P., fie la propunerea CSISREPPL, fie la solicitarea persoanei
condamnate - cu avizul CSISREPPL) – art. 45 alin. 2 Lg. 254/2013.
Ca regulă, acest transfer se efectuează potrivit profilării penitenciarelor (stabilite prin decizia
directorului general al A.N.P.) ţinându-se cont, de regulă (pe cât posibil), ca penitenciarul de transfer
să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a condamnatului – art. 108 alin. 4 Regulament.
CSISREPPL face sau, după caz, avizează propunerile de transfer atunci când: regimul de
executare a pedepselor privative de libertate stabilit / schimbat nu se încadrează în profilul unităţii
penitenciare; este depăşită capacitatea de cazare a penitenciarului; deţinuţii s-au înscris la cursuri de
formare profesională ori de instruire şcolară (care nu sunt organizate în penitenciarul respectiv); se
impune folosirea deţinuţilor la muncă sau la activităţi de educaţie şi de asistenţă psihologică şi
asistenţă socială (în condiţii care presupun tranferul); este vorba despre deţinuţi pentru care măsurile
de securitate / siguranţă a penitenciarului, de asigurare a ordinii şi disciplinei luate la nivelul
penitenciarului sunt neîndestulătoare; se impune pentru încheierea căsătoriei condamnatului; există alte
motive temeinic justificate.
Transferul temporar (provizoriu) se efectuează atunci când prezenţa condamnatului este necesară
pentru desfăşurarea activităţii unui organ judiciar care nu se află în raza teritorială a penitenciarului
unde se găseşte acesta, urmând ca deţinutul să fie depus înapoi la penitenciarul de unde a fost
transferat, la expirarea perioadei tranferului. În acest caz se dispune transferul, la solicitarea
organului judiciar, astfel (art. 45 alin. 3 şi 4 Lg. 254/2013):
- de către directorul penitenciarului (regula);
- de către directorul general al A.N.P., dacă multiple organe judiciare solicită, în aceeaşi perioadă de
timp, aceeaşi persoană condamnată (criterii de departajare prevăzute de lege: tipul organului solicitant
= instanţele judecătoreşti au prioritate faţă de celelalte organe judiciare; tipul cauzei = cauzele penale
au prioritate faţă de cauzele civile; cauzele penale în care, pentru persoanele condamnate, au fost emise
mandate de arestare preventivă au prioritate faţă de celelalte cauze penale; gradul de jurisdicţie a
44
organului judiciar care instrumentează cauza; împrejurarea că se poate aprecia că netransferarea ar

afecta grav urmărirea penală sau judecata).
În toate cazurile, legiuitorul dispune că persoanele care execută măsura educativă a internării
într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie în mod obişnuit nu pot fi transferate într-un
penitenciar (stricto sensu) pentru mai mult de 10 zile – art. 45 alin. 8 Lg. 254/2013. În raport de
caracterul lacunar al acestor prevederi, apreciem că interdicţia se raportează la: 1) persoane care
execută în mod normal respectivele măsuri educative privative delibertate, anume: într-un astfel de
centru – fără a se fi dispus executarea / continuarea executării măsurii educative privative de libertate
într-un penitenciar, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 126 / 134 C. pen.; 2) interdicţia vizează
imposibilitatea transferării acestora într-un penitenciar pentru mai mult de 10 zile consecutive, într-o
singură ocazie.
Transferarea (provizorie a) deţinuţilor, cu aprobarea directorului penitenciarului şi informarea
judecătorului de supraveghere a privării de libertate, se poate face şi dintr-un penitenciar în centrele de
reţinere şi arestare preventivă din subordinea M.A.I., dacă este necesară activităţii organelor judiciare
(cu indicarea perioadei şi a motivelor de transfer în adresa scrisă şi semnată, după caz, de: şefii
Inspectoratului General al Poliţiei Române, inspectoratelor judeţene de poliţie, directorul general al
Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau al Direcţiei Generale Anticorupţie, avizată
de procuror).
Cazarea deţinuţilor transferaţi temporar se face în secţii sau camere de deţinere special
amenajate, iar acordarea drepturilor se face conform regimului de detenţie în care se află deja aceştia
(art. 109 alin. 2 Regulament). Bunurile şi documentele care însoţesc deţinuţii transferaţi temporar,
precum şi modul de acordare a drepturilor se stabilesc prin decizie a directorului general al A.N.P. –
art. 109 alin. 3 Regulament.
Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 254/2013 prin aşa-numita lege a recursului compensator
(Lg. 169/2017), s-a stipula interdicţia transferării sau mutării deţinuţilor, pentru motive personale, la
cererea acestora, din condiţii corespunzătoare, în condiţii necorespunzătoare de detenţie, în scopul de a
beneficia de măsura compensatorie prevăzută la art. 551 alin. (1) şi (2) din Lg. 254/2013 (art. 45 alin. 9
din Lg. 254/2013). De asemenea, Regulamentul de aplicare a Lg. 254/2013 (art. 108 alin. 8) stipulează
că iniţierea, de către deţinuţi, a unor cauze penale ori civile, pentru ei sau pentru alţii, în scopul
menţinerii ori transferării într-un penitenciar, dacă este constatată de către instanţa de judecată ca fiind
un abuz de drept, constituie abatere disciplinară foarte gravă (reţinerea ei poate genera modificarea
regimului de executare într-unul imediat mai sever, dacă acesta există pe caz concret)!
Cu ocazia transferului, deţinutului i se pune în vedere (sens în care se încheie un proces-verbal

similar celui de la primirea în penitenciar) că îşi poate exercita din nou dreptul de încunoştinţare a unui
membru de familie sau altei persoane despre penitenciarul în care se află (unde a fost transferat) – art.
108 alin. 5 şi art. 109 din Regulament. În caz de transfer temporar, comunicarea care i se face
condamnatului cu privire la posibilitatea exercitării acestui drept cuprinde şi informaţii referitoare la
posibilitatea programării prealabile a unei eventuale vizite pe durata transferului provizoriu în unitate
în care se va afla temporar deţinutul.
VII.5. Transportarea persoanelor condamnate

Transportul condamnaţilor se efectuează de către şi pe cheltuiala statului (a A.N.P.-ului sau a
45
autorităţii care organizează transportarea acestora), potrivit unui grafic aprobat de directorul general al
A.N.P. – art. 46 alin. 3 şi 4 Lg. 254/2013 + art. 110 alin. 6 Regulament. Atribuţia de întocmire a
acestui grafic poate fi delegată directorului penitenciarului cu rol de coordonare geografică, atunci
când transportul deţinuţilor se face între unităţile penitenciare arondate aceleiaşi zone geografice – art.
110 alin. 7 Regulament.
În acest sens, Regulamentul de punere în aplicare a Lg. 254/2013 prevede (art. 110 alin. 1 şi 2)
că locurile de deţinere dispun de mijloace operative proprii pentru transportul deţinuţilor şi al
materialelor (autoturisme, autodube, autobuze, autosanitare, mijloace de transport fluviale şi aeriene,
precum şi alte mijloace de transport, inclusiv mijloace auto blindate care pot fi folosite în situaţii
speciale), precum şi că, în situaţii speciale, transportul deţinuţilor se poate realiza şi cu mijloace de
transport (auto, fluviale şi aeriene) aflate în dotarea Ministerului Afacerilor Interne sau serviciilor de
urgenţă medicală, în condiţii stabilite prin protocoale de colaborare interinstituţională.
În cazul participării deţinuţilor la activităţile lucrative şi de reintegrare socială, transportul
acestora poate fi asigurat cu mijloace de transport aparţinând operatorilor economici sau, după caz,
altor instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale – art. 110 alin. 8 Regulament. Şi în acest caz
trebuie respectate standardele de transport impuse în raport de parcul auto propriu al A.N.P.
Mijloacele operative de transport se dotează cu dispozitive de tip GPS, de radiocomunicaţie, de
semnalizare, de avertizare luminoasă şi acustică, precum şi sistem de comunicare între conducătorii
acestora şi membrii escortei – art. 110 alin. 3 Regulament) fiind, în plus, dotate, de regulă, cu camere
video şi monitoare pentru supravegherea activităţii deţinuţilor pe timpul deplasării şi fiind
compartimentate (art. 110 alin. 5 Regulament).
În procesul de transport al persoanelor condamnate se impune respectarea regulilor de
siguranţă a transportului rutier de persoane şi asigurarea iluminării şi aerisirii, precum şi a tuturor
condiţiilor care să permită transportarea acestora fără producerea de suferinţe fizice sau să îi pună pe
deţinuţi în situaţii umilitoare, sens în care se dispune şi expunerea acestora cât mai puţin privirii
publice (art. 46 alin. 1 şi 2 Lg. 254/2013). În acest sens, Regulamentul de punere în aplicare a Lg.
254/2013 prevede (art. 110 alin. 4) că mijloacele operative de transport sunt amenajate astfel încât să
fie asigurată iluminarea naturală, aerisirea şi confortul termic, iar persoanele transportate să fie expuse
cât mai puţin privirii publice.
46
Unitatea (activitatea / tema) nr.8 de studiu individual
VIII. REGULI DE SIGURANŢĂ A PENITENCIARELOR
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind categoriile de măsuri de asigurare a siguranţei
penitenciarelor.
- Dezvoltarea abilităţii studenţilor de a delimita între categoria măsurilor de siguranţă (sancţiuni
specifice de drept penal) şi aceea a măsurilor de asigurare a siguranţei penitenciarelor (uneori indicate
în legislaţia execuţional-penală tot cu apelativul măsuri de siguranţă).
- Dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor specifice privind utilizarea mijloacelor de imobilizare a
persoanelor condamnate definitiv la pedepse principale privative de libertate.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind controlul antiterorist de specialitate la intrarea în
penitenciar.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind percheziţionarea deţinuţilor.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind confiscarea bunurilor interzise a fi deţinute în
penitenciar şi a sumelor de bani.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind restricţiile de utilizare a armelor în unităţile
penitenciare.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind supunerea deţinuţilor la recoltarea de probe
biologice și/sau a testării cu aparatul etilotest.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind cazarea temporară a deţinuţilor în camera de
protecţie şi supravegherea acestora prin mijloacele video.
- Dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor specifice privind privind tratamentul aplicat deţinuţilor
identificaţi ca prezentând grad de risc pentru siguranţa penitenciarului.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind procedura cazării temporare separate a deţinuţilor
cercetaţi disciplinar.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind posibilitatea supravegherii electronice de la
distanţă a deţinuţilor.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind procedurile de protecţie a martorilor ameninţaţi şi
a deţinuţilor vulnerabili.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind posibilitatea audierii deţinuţilor prin
videoconferinţă.
- Dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor specifice privind regulile specifice de supraveghere a
femeilor deţinute.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind măsurile specifice de internare, separare, siguranţă
şi supraveghere a deţinuţilor în spitale şi infirmerii.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind apelul deținuților.
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază privind măsurile specifice de urmat în caz de evadare.
VIII.1. Preliminarii; generalităţi despre regulile de siguranţă a penitenciarelor

Art. 15 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 254/2013 defineşte conceptul de siguranţă a deţinerii ca
reprezentând totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia penitenciarului (anume: măsuri de
47
pază, de escortare, de însoţire şi supraveghere a persoanelor definitiv condamnate la pedepse şi

măsuri privative de libertate – măsuri stabilite prin regulament aprobat de ministrul justiţiei – Ordinul
4800/C/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea
Administrației Naționale a Penitenciarelor – M. Of. nr. 1065/2018) în scopul impunerii unor restricţii
în ceea ce priveşte libertatea de mişcare a deţinuţilor, pentru a menţine ordinea şi disciplina în rândul
acestora (a se vedea şi art. 13 Regulament).
Aceste restricţii / limitări se impun în considerarea următoarelor finalităţi: pentru a preveni
săvârşirea de noi infracţiuni; pentru a împiedica sustragerea de la executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate a deţinuţilor definitiv condamnaţi la asemenea pedepse; pentru protejarea vieţii, a
integrităţii corporale şi a sănătăţii deţinuţilor, dar şi a personalului locului de deţinere şi a oricăror altor
persoane.
Pentru a putea pune în aplicare aceste măsuri, cadrul normativ (art. 15 alin. 4 şi 5 din Legea
254/2013) a stabilit necesitatea dotării penitenciarelor cu toate amenajările, dispozitivele, personalul
şi mijloacele tehnice necesare pentru supravegherea şi controlul perimetrelor, spaţiilor interioare şi
căilor de acces, precum şi cu armamentul şi muniţia necesare, precum şi posibilitatea apelării (prin
solicitare a A.N.P.) la sprijinul M.A.I. în cazul unor manifestări tulburente / violente care depăşesc
posibilităţile de intervenţie / gestionare a situaţiei prin resursele interne, proprii, ale penitenciarului
(A.N.P.-ului) - În acest din urmă sens, a se vedea procedurile comune de interventie aprobate de
ministrul afacerilor interne si ministrul justitiei.
Dezvoltând, art. 13 alin. 3 din Regulament impune încadrarea penitenciarelor cu personal
propriu specializat, selecţionat, pregătit şi instruit pentru executarea atribuţiilor de serviciu specifice,
cu respectarea unei proporţii de minimum un lucrător din domeniul siguranţei la 3 deţinuţi. Art. 14
din Regulament dezvoltă, de asemenea, prevăzând în sensul că locurile de deţinere sunt dotate cu
împrejmuiri de siguranţă, clădiri adecvate, armament, muniţie, mijloace de intervenţie, de imobilizare,
de transport, de comunicare, de întreţinere, de supraveghere şi control, de stingere a incendiilor şi alte
dotări specifice îndeplinirii atribuţiilor legale în condiţii de siguranţă. Se dispune că, în condiţiile legii,
personalul penitenciarelor va folosi tehnica, mijloacele şi armamentul din dotare, inclusiv telefoane
mobile de serviciu; se prevede posibilitatea dotării cu sisteme de localizare spaţio-temporală a
mijloacelor de transport a deţinuţilor; dacă situaţia o impune, se stabileşte că personalul poate fi dotat
cu veste antiglont sau antiînjunghiere, scuturi de protecţie şi imobilizare, căşti cu vizor, respectiv că
pot fi folosite pentru intervenţie şi restabilirea ordinii: bastoane de cauciuc sau tomphe (tonfe!),
dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene, jeturi de apă, arme cu gloanţe de cauciuc, cătuşe, alte
mijloace de protecţie şi imobilizare aflate în dotare, dispozitive sonore şi luminoase, precum şi câini de
serviciu (aceştia din urmă pot fi folosiţi: în activităţi de pază şi escortare, la activităţile de transfer al
deţinuţilor, pentru paza perimetrelor dar şi pentru descoperirea telefoanelor mobile, a explozibililor, a
substanţelor toxice sau stupefiante, precum şi pentru urmărirea evadaţilor).
Potrivit art. 13 din Regulament se stabileşte că luarea măsurilor de asigurare a siguranţei
penitenciarelor poate urmări următoarele scopuri:
a) conformitatea (standardizarea) tuturor penitenciarele sub aspectul sistemelor de siguranţă
(a perimetrului, a secţiilor de deţinere şi a locurilor in care au acces deţinuţii);
b) uniformizarea procedurilor de acces şi circulatie a deţinutilor (în interiorul şi în afara
penitenciarului), potrivit dispoziţiilor legale;
48
c) limitarea (pe cât posibil, la strictul necesar, a) accesului şi circulaţiei altor persoane şi a
autovehiculelor în interiorul penitenciarului;
d) gestionarea eficientă a locurilor şi momentelor vulnerabile din penitenciar;
e) descurajarea ameninţărilor la adresa securităţii penitenciarului (prin luarea unor măsuri
specifice, inclusiv prin efectuarea de percheziţii);
f) efectuarea controlului antiterorist şi de specialitate asupra tuturor persoanelor şi
autovehiculelor care intră în penitenciar;
g) autorizarea expresă şi limitată (numai la cazurile strict prevăzute de lege) a cazurilor de
folosire a mijloacelor de constrângere şi imobilizare;
h) realizarea pazei şi apărării bunurilor şi valorilor aflate în administrarea penitenciarului.
Astfel, sunt reglementează în lege (şi în regulamentul de punere în aplicare a acesteia)
următoarele categorii de măsuri de asigurare a siguranţei penitenciarelor:
- Utilizarea mijloacelor de imobilizare (art. 16 din Legea nr. 254/2013 şi art. 15 Regulament).
- Controlul antiterorist de specialitate (art. 18 din Legea nr. 254/2013 şi art. 17 din Regulament).
- Percheziţionarea deţinuţilor (art. 19 din Legea nr. 254/2013 şi art. 18 din Regulament).
- Confiscarea bunurilor şi a sumelor de bani (art. 20 din Legea nr. 254/2013 şi art. 19, 20 din
Regulament).
- Restricţii privind portul armelor de foc (art. 21 din Legea nr. 254/2013 şi art. 21 din
Regulament).
- Procedura aducerii la îndeplinire a obligaţiei deţinuţilor de supunere la recoltarea de probe
biologice și/sau a testării cu aparatul etilotest (art. 22 din Legea nr. 254/2013 și art. 22, 23 din
Regulament).
- Cazarea temporară a deţinuţilor în camera de protecţie şi supravegherea acestora prin
mijloacele video (art. 23 din Legea nr. 254/2013 și art. 24, 25 din Regulament).
- Tratamentul aplicat deţinuţilor identificaţi ca prezentând grad de risc pentru siguranţa
penitenciarului (art. 24 din Legea nr. 254/2013 și art. 27-29 din Regulament).
- Procedura cazării temporare separate a deţinuţilor cercetaţi disciplinar (art. 25 din Legea nr.
254/2013 și art. 30 din Regulament).
- Posibilitatea supravegherii electronice de la distanţă a deţinuţilor (art. 27 din Legea nr.
254/2013 și art. 31-33 din Regulament).
- Proceduri de protecţie a martorilor ameninţaţi şi a deţinuţilor vulnerabili (art. 28 din Legea nr.
254/2013 și art. 34/36 Regulament).
- Posibilitatea audierii deţinuţilor prin videoconferinţă (art. 29 din Legea nr. 254/2013 și art. 37,
38 din Regulament).
- Reguli de supraveghere a femeilor (art. 39 Regulament).
- Măsuri specifice de internare, separare, siguranţă şi supraveghere a deţinuţilor în spitale şi
infirmerii (art. 40, 41 din Regulament).
- Măsuri privind apelul deținuților (art. 42 din Regulament).
- Măsurile specifice de urmat în caz de evadare (art. 17 din Legea nr. 254/2013 și art. 16 din
Regulament).
VIII.2. Imobilizarea deţinuţilor

Este reglementată potrivit prevederilor cuprinse în art. 16 din Legea nr. 254/2013 şi în art. 15
din Regulamentul de aplicare a acesteia. Astfel, în ipotezele legale în care se dispune expres utilizarea
49
acestor mijloace de imobilizare (ex.: la scoaterea din camera de detenţie a condamnaţilor la pedepse
care se execută în regim de maximă siguranţă sau regim închis), cătuşele sau alte mijloace de
imobilizare (inclusiv forţa fizică, în cazuri de autoapărare, de evadare sau de rezistenţă fizică activă ori
pasivă a deţinuţilor la dispoziţii care le pot fi date în mod legal de către personalul penitenciarului) pot
fi utilizate, dar numai fără a depăşi nevoile reale de imobilizare, doar în mod excepţional şi numai
gradual, ca ultimă resursă. Cu ocazia utilizării acestora trebuie respectat principiului proporţionalităţii
(între modalitatea de intervenţie şi cauza care a generat-o, fără a se face uz nejustificat de violenţă) şi
numai dacă alte măsuri de menţinere a ordinii şi disciplinei nu au fost eficiente (aşadar, doar în
subsidiar).
Scopurile care, potrivit legii, ar putea justifica întrebuinţarea mijloacelor de imobilizare a
deţinuţilor sunt, după caz:
- împiedicarea evadării în timpul deplasării;
- protecţia împotriva vătămării / autovătămării sau a producerii de pagube;
- pentru restabilirea ordinii şi disciplinei în caz de opoziţie a deţinuţilor la dispoziţiile organelor
judiciare sau la cele emise de personalul locului de deţinere;
În cazul utilizării lor, aceste măsuri de imobilizare nu pot depăşi durata strictei lor necesităţi (se
prevede obligativitatea încetării lor de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat). Ca regulă, dacă
imobilizarea se produce în mediul penitenciar, este necesară în prealabil autorizarea directorului
penitenciarului, cu excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie în care directorul
trebuie imediat înştiinţat ulterior recurgerii la aceste măsuri (luate fără autorizarea sa). Dacă
imobilizarea se dispune în faţa organelor judiciare, acestea sunt cele care apreciază cu privire la
aplicarea, menţinerea sau îndepărtarea mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenţei deţinuţilor în
faţa lor.
Nu se pot întrebuinţa cătuşe metalice faţă de detinuţii imobilizaţi la pat, internaţi într-o unitate
sanitară; la nevoie, pentru imobilizarea acestora care se vor utiliza altfel de mijloace de imobilizare
(stabilite potrivit Ordinului M.J. 4800/C/2018).
Potrivit art. 106 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 254/2013, administraţia fiecărui penitenciar
întocmeşte un registru de evidenţă privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se
consemnează anul, luna, ziua şi ora aplicării acestora, respectiv a încetării aplicării lor, inclusiv
menţiuni privind cazarea în camera de protecţie; luarea acestei măsuri trebuie adusă cu celeritate la
cunoştinţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin adresă scrisă (art. 26 din Lege și
Regulament).
VIII.3. Controlul (antiterorist) de specialitate la intrarea în penitenciar

Procedura este reglementată potrivit dispoziţiilor din art. 18 din Legea nr. 254/2013 şi din art.
17 din Regulament. Astfel, la intrarea în penitenciar, toate persoanele (inclusiv personalul locului de
deţinere), bagajele acestora şi mijloacele de transport trebuie supuse acestui control (cu precizarea că
bagajele şi obiectele care nu au legătură, după caz, cu vizita sau cu serviciul, se depozitează, fără a se
permite accesul cu acestea în spaţiul de deţinere - însă este interzisă păstrarea în locul de deţinere a
telefoanelor mobile aparţinând persoanelor vizitatoare).
Controlul include toate activităţile desfăşurate de personalul penitenciarului (folosind
mijloacele tehnice din dotare şi/sau câinii de serviciu) pentru a stabili calitatea persoanelor care intră în
penitenciar şi pentru a descoperi şi ridica eventualele obiecte interzise posesiei, folosinţei sau păstrării
50
de către deţinuţi, care s-ar putea afla asupra acestor persoane (în respectivele bagaje / mijloace de
transport). Asemenea bunuri ar putea privit, după caz: armament, muniţii, substanţe explozive, alte
materiale sau subansamble care pot contribui la fabricarea de arme sau bombe artizanale (dar şi
telefoane mobile, cartele sim, subansamble care pot fi utilizate pentru confecţionarea de mijloce de
comunicare la distanţă etc.).
Accesul în penitenciar este strict limitat (de principiu: interzis), cu excepţia categoriilor de
persoane / mijloacelor de transport care obţin acordul directorului unităţii, precum şi a celor indicate în
Ordinul M.J. 4800/C/2018 şi - ca regulă - este interzis tuturor accesul în locurile de deţinere cu
armament şi muniţie, în condiţiile şi cu excepţiile expres prevăzute în Ordinul M.J. 4800/C/2018.
VIII.4. Percheziţiile
Procedura este reglementată potrivit dispoziţiilor din art. 19 din Legea nr. 254/2013 şi din art.
18 din Regulament. Percheziţia este definită legal în art. 19 alin. 2 din Legea 254/2013 ca fiind un
control amănunţit care se poate desfăşura asupra deţinuţilor, echipamentului, bagajelor,
cazarmamentului, camerelor de deţinere şi tuturor locurilor unde aceştia au acces, respectiv (potrivit
art. 18 alin. 2 din Regulament), ca o măsură necesară luată pentru siguranţa locurilor de deţinere şi
pentru menţinerea sau restabilirea ordinii şi disciplinei în rândul deţinutilor.
Percheziţia condamnaţilor la pedepse definitive privative de libertate se poate realiza fie pentru
prevenirea unor evenimente deosebite / a situaţiilor de risc, fie pentru ridicarea obiectelor interzise,
deţinuţii având obligaţia de a se supune percheziţiei (ei sau bunurile lor / camerele în care sunt
deţinuţi) ori de câte ori se consideră necesară măsura de către personalul locului de deţinere (şi ori de
câte ori legea o prevede – de ex.: la intrarea şi ieşirea din cameră în cazul condamnaţilor care execută
pedepse privative de libertate în regim de maximă siguranţă, ori în regim închis).
În mod obligatoriu, percheziţia corporală trebuie să fie efectuată de către persoane de acelaşi
sex cu deţinuţii percheziţionaţi (efectuându-se de către personalul de specialitate al penitenciarului, cu
posibilitatea participării personalului aparţinând M.A.I. şi cu posibilitatea recurgerii la câini de serviciu
sau dispozitive speciale), în condiţii în care să nu fie afectată demnitatea acestora şi cu respectarea
dreptului lor la viaţă intimă. Pecheziţia cavităţilor corporale naturale este interzis a fi efectuată de către
altcineva decât personalul medical. Percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale se face numai
în prezenţa persoanei în cauză sau, dacă aceasta nu este prezentă (este transferată temporar sau în
transport la momentul când se impune percheziţia locului de deţinere ori a bunurilor depozitate),
neapărat în prezenţa altui deţinut.
Ca regulă, percheziţia deţinuţilor se efectuează în intervalul cuprins între ora deşteptării şi ora
stingerii (excepţie: dacă percheziţia a început înainte de ora stingerii şi nu a luat încă sfârşit la acea oră,
sau în cazul săvârşirii de către deţinut a unei abateri disciplinare grave şi foarte grave ori a unei
infracţiuni).
VIII.5. Confiscarea bunurilor şi a sumelor de bani

Potrivit art. 20 din Legea nr. 254/2013 şi art. 19, 20 din Regulamentul de punere în aplicare a a
acesteia, dacă se găsesc asupra deţinuţilor (sau în spaţiul de deţinere, chiar fără a li se putea determina
apartenenţa) bunuri a căror deţinere este interzisă sau bunuri permise a fi primite, folosite şi păstrate,
dar care depăşesc numărul, cantitatea, greutatea, baremele sau alte caracteristici (prevăzute în Anexa
nr. 1 a Regulamentului de punere în aplicare a Legii 254/2013!!!), ori bunuri a căror provenienţă nu
poate fi justificată, sau sume de bani (indiferent de monedă = lei sau valută) - cu excepţia cazurilor şi
51
în limitele în care au dreptul să le folosească; de exemplu: deţinuţii de la regimul deschis, aflaţi în mod
legal în afara penitenciarului, pot folosi mici sume de bani - atunci acestea se confiscă! Este important
de reţinut că această confiscare este o măsură cu natură juridică specifică, de tip administrativ
(execuţional-penal), nefiind de confundat cu măsura de siguranţă a confiscării speciale (sau extinse),
reglementate ca sancţiuni de drept penal!
Orice bun confiscat sau orice sumă de bani confiscată trebuie indicat(ă) într-un proces-verbal
special (de confiscare); se impune ca acesta să conţină nişte evidenţieri obligatorii, referitoare la:
- caracteristicile ori datele tehnice ale bunurilor confiscate (după caz: culoare, mărime, starea în
care se găsesc, serie, număr etc.);
- datele de identificare ale deţinutului asupra căruia au fost descoperite sau în locul de deţinere al
căruia au fost identificvate (dacă este cazul);
- data şi locul efectuării percheziţiei si a spaţiului de unde au fost ridicate;
Banii confiscaţi vor fi viraţi bugetului de stat. Bunurile confiscate fie se distrug, fie se
valorifică, potrivit deciziei unei comisii formată din trei membri (desemnată, prin decizie, de către
directorul locului de deţinere). Dacă se decide distrugerea bunurilor confiscate, aceasta se realizează
sub supravegherea comisiei (spre exemplu, urmează a fi distruse bunurile care nu îndeplinesc
condiţiile legale de comercializare, precum şi alimentele perisabile). Există şi unele bunuri care nici nu
se distrug, nici nu se valorifică, anume acelea care se predau, potrivit legii, organelor judiciare (ex.:
bunurile a căror deţinere este interzisă prin lege oricărui cetăţean – v. art. 185 din Legea 254/2013 –
precum şi cele faţă de care există suspiciunea că au legătură cu săvârşirea unor infracţiuni); acestea se
ridică şi se conservă într-un spaţiu anume destinat, până la predarea lor către organele de urmărire
penală sau, după caz, către alte organe prevăzute de lege, întocmindu-se evidenţele necesare. Printre
aceste alte organe competente, cărora li se transmit / predau unele bunuri confiscate în penitenciare se
pot aminti, de exemplu: medicamentele se predau organelor de specialitate ale statului care au
competenţa de a le gestiona; mijloacele de plată în valută neconvertibilă se depun la Banca Naţională a
României, in conditiile legii; etc.
Bunurile valorificabile sunt iniţial păstrate / depozitate în magazia penitenciarului şi ulterior
predate (ca regulă), lunar, la Directia generală a finanţelor publice judeţene în a cărei rază teritorială
este situat penitenciarul; sumele de bani obţinute din valorificarea acestora, potrivit legii, devin venit la
bugetul de stat. În acest sens, bunurile confiscate vor fi inventariate, înregistrate si evidenţiate la
valoarea unitară generică / standardizată de 1 leu fiecare; persoana de la care au fost confiscate
bunurile / sumele de bani poate formula plângere împotriva dispoziţiei de confiscare din cuprinsul
procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, putând apoi ataca soluţia
astfel pronunţată la instanţă (în acest caz, până la soluţionarea definitivă a cauzei, procedura de
valorificare şi / sau distrugere a bunurilor în cauză este suspendată).
VIII.6. Restricţii privind portul armelor de foc

Conform dispoziţiilor din art. 21 din Legea nr. 254/2013 şi art. 21 din Regulament, doar
personalul de pază (în penitenciar), respectiv personalul de pază şi escortare a deţinuţilor (în afara
penitenciarului) poate purta arme neletale și arme de foc (precum și diverse mijloace tehnice din
dotare), în condițiile legii. Ca regulă, portul acestor arme este interzis chiar şi acestor categorii de
persoane în sectorul de deţinere din interiorul penitenciarelor, cu excepţia unor incidente critice
definite expres (prin Ordinul 4800/C/2018), anume când, prin acţiuni violente de protest ale
52
deţinuţilor, se pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau securitatea bunurilor. În
acest caz, trebuie a se delimita vizibil un perimetru interior (ceea ce se realizează prin dispoziţia
directorului general al A.N.P., prin care se pot constitui zone speciale de siguranţă, delimitate vizibil
în interiorul sectorului de deţinere, în care se instituie dispozitive suplimentare de menţinere şi
restabilire a ordinii şi disciplinei, folosindu-se inclusiv, la nevoie, formaţiuni aparţinând M.A.I.).
În situaţii temeinic justificate, prevăzute în planurile de pază şi apărare ale penitenciarelor,
aceste mijloace tehnice și armele pot fi folosite de către personalul care are dreptul de a le purta,
potrivit prevederilor legale (folosirea armamentului trebuie adusă cu celeritate la cunoştinţa
judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin adresă scrisă – art. 26 din Lege și
Regulament). Este de reţinut că se impune încetarea măsurilor speciale luate imediat ce cauzele care au
determinat constituirea zonei speciale de siguranţă au fost înlăturate, pe caz concret.
VIII.7. Procedura aducerii la îndeplinire a obligaţiei deţinuţilor de supunere la recoltarea de

probe biologice și/sau a testării cu aparatul etilotest
Potrivit art. 22 din Legea nr. 254/2013 și art. 22, 23 din Regulament, supunerea deținuților la
recoltarea probelor biologice, prin mijloace non-invazive ale corpului, în vederea testării, se dispune,
de către directorul penitenciarului (la sesizarea șefului ierarhic a persoanei care a observat starea
deținutului, persoană care are obligația de a informa de îndată pe şeful ierarhic, precum şi personalul
medical aflat în serviciu), cu avizul favorabil al judecătorului de supraveghere a privării de libertate
(acest aviz se poate da și verbal, telefonic, dacă acesta nu este prezent în unitate în acel moment).
Legea stabileşte cazurile în care urmează a se proceda la recoltarea de probe biologice sau la
testarea cu etilotestul a deţinuţilor, anume:
- dacă există indicii că un deţinut a consumat substanţe stupefiante,
- dacă există indicii că un deţinut a consumat alcool,
- dacă există indicii că un deţinut a consumat substanţe toxice,
- dacă există indicii că un deţinut a ingerat (fără prescripţie medicală) medicamente de natură a
crea tulburări de comportament.
În acest caz, deținutului i se indică să se prezinte de îndată la cabinetul medical; acesta poate
refuza să se supună recoltării probelor biologice, însă refuzul constituie abatere disciplinară gravă (și
se notează și în fișa medicală a acestuia). Dacă deținutul achiesează la recoltare, aceasta se efectuează
potrivit procedurilor medicale standardizate, (doar) prin prelevarea de probe de urină şi/sau de salivă
(la decizia directorului penitenciarului, după consultarea medicului).
Regulamentul prevede că deţinutul poate solicita, pe cheltuiala sa, şi efectuarea altor examene
medicale. De asemenea, se stabileşte că probele prelevate se pot folosi numai în scopul în care este
reglementată această procedură, nefiind utilizabile în niciun alt scop.
În privința testării cu aparatul etilotest, deținutul poate fi supus acesteia (sub sancțiunea
reținerii unei abateri disciplinare grave în caz de refuz) în vederea stabilirii consumului de alcool, ca o
etapă facultativă, preliminară (și eliminatorie, dacă se recurge la ea) anterioară prelevării propriu-zise
de probe biologice (de urină).
VIII.8. Cazarea temporară a deţinuţilor în camera de protecţie şi supravegherea acestora prin

mijloacele video
Art. 23 din Legea nr. 254/2013 și art. 24, 25 din Regulament stabilesc că directorul
penitenciarului poate dispune, pentru maxim 24 de ore (dar măsura trebuie să înceteze imediat atunci
53
când starea care a generat luarea ei încetează anterior expirării duratei pe care a fost dispusă),
cazarea individuală a unui deținut într-o încăpere anume destinată şi amenajată, denumită cameră de
protecție. În toată perioada cazării sale în această cameră, deţinutul urmează a fi observat permanent
prin intermediul camerelor de luat vederi și trebuie să fie consiliat psihologic, luând masa şi
satisfăcându-și necesităţile fiziologice în alt spaţiu.
Măsura se dispune dacă există indicii că acesta intenţionează să recurgă la acte de
autoagresiune (autovătămare corporală) / suicid (în acest caz, personalul medical are obligaţia de a
monitoriza şi evalua starea deţinutului, ori de câte ori este necesar, dar nu mai puţin de o dată la 4 ore)
sau să rănească o altă persoană (dar numai dacă nu există posibilitatea separării acestora în alt mod),
ori să distrugă bunuri sau să tulbure în mod grav ordinea în penitenciar. Luarea acestei măsuri trebuie
adusă cu celeritate la cunoştinţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin adresă scrisă.
Înainte de expirarea celor maxim 24 de ore, medicul şi psihologul trebuie să întocmească un
raport referitor la starea deținutului, pe care să îl înainteze directorului penitenciarului. În baza
acestuia, în situații excepționale anume prevăzute, se poate dispune o nouă măsură de cazare
temporară în camera de protecţie, pentru cel mult încă 24 de ore. Aceste situaţii vizează: manifestarea
unui comportament agresiv; amenințarea unei reluări a actelor care au determinat o cazare anterioară
a aceluiași deținut în camera de protecție; manifestarea unui comportament oscilant care menţine
ridicat riscul producerii unuia din incidentele anterioare.
Ca specific, în prezenţa personalului medical se efectuează o percheziţie corporală amănunţită a
deținutului înainte de cazarea acestuia în camera de protecție, fiindu-i înlocuite hainele personale cu o
ţinută (adecvată anotimpului) asigurată de către administraţia locului de deţinere.
În caz de manifestare a unor tulburări psihice grave, se dispune internarea deținutului în secții
de profil din unităţile spitaliceşti, inclusiv cele din sistemul penitenciar, unde acestuia i se vor acorda
tratamentul medical si asistenţa psihosocială specifice, putându-se întrebuința, cu avizul medicului, şi
mijloacele de imobilizare (sub observație continuă) până la dispariția stării care a impus luarea măsurii.
VIII.9. Tratamentul aplicat deţinuţilor identificaţi ca prezentând grad de risc pentru siguranţa
penitenciarului
Riscul pe care îl prezintă deţinutul pentru siguranţa penitenciarului este evaluat de către
CSISREPPL. O primă evaluare în acest sens are loc imediat după audierea deținutului, cu ocazia
stabilirii inițiale a regimului de executare; ulterior, au loc reevaluări, prin reîntrunire a comisiei, ca
regulă bianual – o dată la 6 luni – dar nu mai rar de 1/5 din durata pedepsei (aşadar, în cazul
pedepselor mai mici de 2 ani și 6 luni închisoare, reevaluarea se va face mai des de o dată la 6 luni).
Totodată, comisia reevaluează situația în afara programării standard și cu fiecare apariție a unei situații
din rândul criteriilor ce urmează a fi indicate în continuare (care justifică încadrarea unui deţinut ca
persoană care prezintă grad de risc pentru siguranţa penitenciarului).
Potrivit art. 24 din Legea nr. 254/2013 și art. 27-29 din Regulament, deținuților identificați ca
prezentând grad ridicat de risc pentru siguranţa penitenciarului li se aplică măsuri de pază,
supraveghere şi escortare sporite, dar fără a le fi afectate drepturile legale.
Astfel, aceste persoane sunt încadrate în regimul de executare de maximă siguranță, indiferent
de alte aspecte / criterii – art. 34 alin. 1 din Lege; cazarea lor se face separat, în camere special
amenajate; ele desfășoară activitățile separat de alți deținuți; asupra lor se instituie măsuri specifice de
54
siguranță a penitenciarelor (potrivit Ordinului 4800/C/2018), monitorizarea acestora fiind realizată de

către personal specializat / special desemnat.
Criteriile pentru stabilirea riscului pe care îl prezintă deţinutul pentru siguranţa penitenciarului
sunt, potrivit art. 27 din Regulament:
- întrebuințarea cruzimii sau folosirea armelor de foc la comiterea infracțiunii;
- evadarea / tentativa de evadare sau părăsirea locului de muncă;
- forţarea / distrugerea dispozitivelor / sistemelor de siguranţă (inclusiv în executarea unor
pedepse anterioare);
- neprezentarea nejustificată a deţinutului, la data si ora stabilite, din permisiunea de ieşire din
penitenciar;
- introducerea, deţinerea sau traficul de obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa
penitenciarului, a misiunilor sau a persoanelor (ex.: arme, materiale explozive, droguri,
substanţe toxice);
- instigarea, influenţarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări de
ostatici;
- apartenenţa la grupări de crimă organizată, coordonarea activităţilor infracţionale ori de tip
terorist;
- comiterea de acte de violenţă soldate cu vătămări corporale ori deces, în timpul deținerii;
- informaţiile privind profilul psihosocial, rezultate în urma evaluarilor.
Reevaluarea deținuților încadrați ca prezentând risc pentru siguranța penitenciarului se
realizează inclusiv ținându-se cont de criteriile de stabilire a regimului de executare (art. 39 alin. 2 din
Lege), de recomandările din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică,
precum şi de raportul personalului special desemnat pentru cunoaştere şi influenţare pozitivă. Totuşi,
chiar și în cazul încetării măsurilor specifice persoanei care prezintă risc pentru siguranţa
penitenciarului, deţinutul încadrat din acest motiv în regim de maximă siguranţă va rămâne în
executare în acest regim, până la momentul în care se efectuează reevaluarea, când se va decide fie
înlocuirea, fie menținerea executării pedepsei sale în regimul de maximă siguranţă.
VIII.10. Posibilitatea cazării temporare separate a deţinuţilor cercetaţi disciplinar

Conform art. 25 din Legea nr. 254/2013 și art. 30 din Regulament, fie din motive de siguranță
(stabilite prin Ordinul 4800/C/2018), fie în scopul prevenirii actelor de împiedicare a aflării adevărului
ori de influenţare a rezultatului unei cercetări disciplinare, directorul penitenciarului (la propunerea
șefului de secție) poate dispune, preventiv și temporar (pe durata cercetării disciplinare - până la
clasarea dosarului de cercetare disciplinară sau până la rămânerea definitivă a hotărârii comisiei de
disciplină), cazarea deţinutului cercetat pentru comiterea unei abateri disciplinare într-un alt spaţiu de
deţinere decât cel obișnuit (în care era cazat anterior). În acest caz, trebuie respectate în continuare
toate criteriile legale obligatorii de separație a deținuților (în funcție de gen, vârstă și regim de
executare), fiind interzisă și afectarea, astfel, a exercițiului drepturilor deținuților.
VIII.11. Posibilitatea supravegherii electronice de la distanţă a deţinuţilor

Potrivit prevederilor cuprinse în art. 27 din Legea nr. 254/2013 și art. 31-33 din Regulament, se
stipulează, de principiu, posibilitatea ca unele categorii de deținuți să poată fi supravegheați electronic,
la distanță, în anumite cazuri, cu aprobarea directorului penitenciarului şi consimţământul lor, prin
dispozitive tehnice care permit monitorizarea locaţiei şi mişcării în timp real a acestora (acestea
55
trebuie să îndeplinească cerinţe specifice privind securitatea în utilizare, să respecte demnitatea umană
si să nu pună în pericol sănătatea ori integritatea fizică a detinutilor). Procedura operaţională de
aplicare a sistemelor de supraveghere electronică la distanţa urmează a fi stabilită prin decizie a
directorului general al A.N.P. (a se vedea proiectul de decizie din 2016, pe site-ul ANP, la adresa de
internet: http://anp.gov.ro/informatii/transparenta-decizionala-conform-legii-52/).
Recurgerea la această procedură nu este obligatorie, ci facultativă pentru administrația
penitenciarului; deținuții nu pot fi nici ei obligați la purtarea acestor dispozitive (dacă își dau acordul,
ei vor semna un angajament și vor fi instruiți cu privire la modul de folosire a mijloacelor electronice
de supraveghere la distanță). În cazul în care se va recurge la această procedură, nerespectarea
condiţiilor şi obligaţiilor stabilite în angajament poate atrage retragerea deţinuţilor în cauză de la
activităţile desfășurate în exteriorul penitenciarului / sau întreruperea permisiunii de ieşire din
penitenciar. De asemenea, refuzul deţinuţilor de a fi astfel supravegheaţi, consecutiv solicitării exprese
în acest sens din partea administrației penitenciare, va fi urmat de neparticiparea la activităţile
desfășurate în exteriorul penitenciarului, respectiv de neacordarea permisiunii de ieşire din penitenciar.
Legiuitorul stabileşte că aducerea în stare de nefuncţionare, distrugerea şi / sau înlăturarea, în
mod ilicit, de către deţinut, a mijloacelor electronice de supraveghere la distanță, precum şi prezenţa sa
în alte zone decât cele stabilite, constituie abatere disciplinară foarte gravă.
Desigur, există indicate anumite categorii de deținuți față de care se poate lua această măsură,
anume:
- deținuții care participă la activităţi (lucrative, educative, de asistenţa psihologică și socială) în
exteriorul locului de deţinere;
- deținuții care se deplasează în exteriorul penitenciarului pentru acordarea asistenţei medicale,
ori aceia care sunt internați în spitale din rețeau publică de sănătate;
- deținuții care beneficiază de permisiunea de a ieși din penitenciar;
- deținuții care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului, atunci când sunt transportați /
escortați în afara penitenciarului;
- alte categorii de deținuți, dacă aceștia se deplasează în exteriorul locului de deţinere, aflându-se
în vreunul din cazurile / în vreuna din situațiile în care se prevede posibilitatea acestei
supravegheri electronice.
Aceste cazuri / situații, în care se prevede posibilitatea recurgerii eventuale la supravegherea
electronică la distanţă sunt: pentru a crește numărul de deţinuţi participanți la activităţi cât mai diverse
(lucrative, educative, de asistenţă psihologică şi socială) și / sau numărul de deținuți care pot fi
recompensați cu permisiunea de ieşire din penitenciar (în vederea pregătirii reintegrării sociale a
acestora); pentru a spori folosirea eficientă a personalului penitenciarului și a cunoaște locul unde se
găsesc la un moment dat anumiți deținuți; pentru depistarea cu usurinţă şi în timp real a situaţiilor de
nerespectare a traseelor de deplasare a deținuților în afara penitenciarului, așa cum au fost acestea
stabilite; pentru a creşte capacitatea de reacţie la acţiunile deţinutilor de sustragere (în diverse moduri)
de la executarea pedepselor privative de libertate.
În ceea ce priveşte propunerile de supunere a unor deținuți la supravegherea electronică la
distanță, acestea pot proveni de la:
- comisia de recompensare (pentru deținuții care urmează să beneficieze de permisiunea de ieşire
din penitenciar);
56
- comisia de selecţionare la muncă (pentru deţinuţii care urmează să fie folosiţi la activităţi
lucrative în exteriorul locului de deţinere);
- CSISREPPL (pentru deținuții pentru care sectorul educaţie şi asistenţă psihosocială a prevăzut
programe care pot fi desfăşurate în comunitate, fără supraveghere - prin Planul individualizat
de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică);
- directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar (în alte situații).
VIII.12. Proceduri de protecţie a martorilor ameninţaţi şi a deţinuţilor vulnerabili

În conformitate cu art. 28 din Legea nr. 254/2013 și art. 34-36 Regulament, dacă există printre
persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, aflate în executarea acestora, deținuți care au
calitatea de martor și dacă aceștia se integrează în categoria martorilor amenințați sau vulnerabili,
administrația penitenciarelor are obligația de a le asigura protecția, conform prevederilor legale
(dispoziție de principiu în Lege, dezvoltată în Regulament). De asemenea, aceeași protecție se impune
a fi acordată și altor deținuți considerați a fi vulnerabili.
Măsurile de protecție sunt, după caz (potrivit art. 36 Regulament):
a) cazarea într-o (anumită) cameră de deținere, pentru eliminarea factorilor de risc (se poate dispune
de către directorul penitenciarului, pe motive de siguranţă, sau la cererea deţinuţilor vizați, pe durata
necesară);
b) un program special, vizându-se stabilirea locurilor și a intervalului orar de desfășurare a
activităților, a itinerarelor de deplasare și a persoanelor faţă de care este permisă a intra în contact
deținutul;
c) desemnarea de personal anume, cu experiență, pentru desfășurarea activităților specifice (de pază,
escortare, însoțire, supraveghere, monitorizare și intervenție operațională) în raport de anumiți deținuți;
d) crearea unui sistem care să asigure informarea în timp util a factorilor decizionali în vederea
înlăturării potenţialului pericol;
e) verificarea operativă a tuturor sesizărilor deţinuţilor, ale membrilor familiilor acestora, precum şi
provenind de la terţe persoane, cu privire la actele de violenţă exercitate asupra lor, în vederea luării
măsurilor legale;
f) derularea de programe şi activităţi adecvate (educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă
socială);
(g) transferarea în alt penitenciar sau penitenciar-spital (dacă măsurile de la pct. a-f nu sunt
suficiente).
Gradul de vulnerabilitate al unui deținut este evaluat inițial de către CSISREPPL, odată cu
individualizarea și stabilirea regimului de executare, urmând a fi reevaluat, din oficiu sau la cererea
motivată a condamnatului; pe parcursul executării pedepsei privative de libertate a unui condamnat, la
cererea deținutului sau prin raport scris al oricărei persoane care constată apariția oricărei situații care,
potrivit criteriilor de identificare a vulnerabilității deținuților, ar justifica încadrarea acestuia în
categoria deținuților vulnerabili, comisia se întrunește pentru a analiza cazul respectivului deținut, pe
baza conținutului dosarului individual al acestuia, precum şi al oricărei alte informaţii considerate
relevante.
În stabilirea gradului de vulnerabilitate a deținuților sunt avute în vedere o serie de criterii
expres reglementate (art. 34 din Regulament), a căror constatare nu conduce, însă, neapărat și
automat la clasificarea deținutului avut în vedere, drept vulnerabil, ci numai atunci când se apreciază
că, separat de existența situațiilor respective, există un pericol pentru propria persoană a deținutului,
57
faţă de ceilalti deținuți sau pentru siguranţa locului de detinere. Aceste criterii sunt:
a) orientarea sexuală a deţinutului;
b) existenţa unor eventuale dizabilităţi ale deţinutului;
c) existenţa unor eventuale tulburări psihice ale deţinutului;
d) etnia deţinutului;
e) infectarea cu HIV/SIDA a deţinutului;
f) săvârşirea, de către deţinut, de infracţiuni asupra minorilor sau asupra integrităţii şi libertăţi sexuale;
g) situaţia sociofamilială deosebită a deţinutului, lipsa sprijinului faţă de acesta din partea mediului de
suport ori statutul socioeconomic (fie diminuat, fie mult peste medie) al deţinutului;
h) profesia sau funcţia deţinută anterior arestării de către cel condamnat; i
i) oferirea de informaţii, de către deţinut, instituţiilor cu atribuţii de ordine publică şi siguranţă
naţională cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau abateri disciplinare;
j) orice alte asemenea situaţii, stări sau împrejurări care pot vulnerabiliza deţinutul (în mediul
penitenciar).
VIII.13. Posibilitatea audierii deţinuţilor prin videoconferinţă

Art. 29 din Legea nr. 254/2013 și art. 37, 38 din Regulament stabilesc că, în măsura în care
audierea prin videoconferinţă este posibilă din punct de vedere tehnic, aceasta este prevăzută, ca
posibilitate, pentru orice audiere a deținutului în cadrul unei proceduri prevăzute de lege (ex.: audiere
în cadrul oricărei proceduri judiciare, indiferent de materie, sau audiere de către personalul sau
judecătorul de supraveghere a privării de libertate din alt penitenciar, pentru – de pildă: cercetarea
prealabilă a abaterilor disciplinare; soluţionarea sesizărilor formulate de deţinuţi; cercetări determinate
de recuperarea pagubelor; cercetări determinate de confiscarea sumelor de bani şi a bunurilor; cercetări
determinate de luarea unor măsuri referitoare la exercitarea drepturilor; orice altă procedură prevăzută
de lege), cu excepția cazului de administrare a probei cu înscrisuri. Cheltuielile legate de achiziţia,
funcţionarea şi întreţinerea instalaţiilor necesare audierii prin videoconferinţă sunt suportate de către
Ministerul Justiţiei şi A.N.P.
Accesul apărătorului ales sau numit din oficiu al deținutului (dacă există) – sau accesul
traducătorului / interpretului (dacă este cazul, situație în care prezența acestuia se asigură de către
instituția solicitantă a audierii) – trebuie să fie permis în camera de videoconferinţă, alături de persoana
pe care o asistă / (reprezintă). Ca procedură, transmisia audierii prin videoconferinţă se asigură
simultan la unitatea penitenciară în care se află deţinutul şi în locaţia de la instituţia interesată (în timp
real), audierea trebuind să fie consemnată și înregistrată de către persoanele desemnate sau
competente, potrivit legii.
Competența primirii cererilor (din partea autorității / instituției interesate – cuprinsul cererii
este reglementat de art. 38 alin. 3 din Regulament și aceasta poate fi transmisă prin orice procedeu) și a
stabilirii datei / orei realizării procedurii (dacă mijloacele tehnice o permit, cererea și data fixată de o
instanță de judecată sunt obligatorii pentru administrația penitenciarului, care stabilește doar ora
desfășurării procedurii) aparține directorului penitenciarului, care are și obligația de a amenaja un
spaţiu corespunzător pentru desfășurarea acestei proceduri. Cu două zile lucrătoare înainte de data
fixată pentru audiere, directorul penitenciarului trebuie să notifice instituţia interesată despre ora la
care va avea loc audierea; directorul penitenciarului trebuie să desemneze și o persoană însărcinată cu
stabilirea identității deținutului audiat prin videoconferință.
58
Separat de audierea prin videoconferință, ascultarea persoanelor condamnate, de către

autoritățile statului, se poate realiza și prin contact nemijlocit, în penitenciar, în condiții de
confidențialitate, în spaţiul stabilit de directorul penitenciarulu, potrivit reglementării din art. 51 din
Legea nr. 254/2013 și art. 114 din Regulament.
Astfel, pot contacta deținuții în penitenciar, spre a îi asculta, în exercitarea atribuțiilor de
serviciu (după prealabilă identificare și legitimare și supunere la controlul antiterorist si de specialitate
la intrarea in locul de detinere): reprezentanţii structurilor M.A.I. (cu aprobarea sau în baza delegaţiei
semnate de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, ori, după caz, de către şefii
structurilor din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Direcţiei Generale Anticorupţie,
cu funcţie de reprezentare până la nivel de şef birou); procurorul (pe baza împuternicirii
conducătorului instituţiei); parlamentarii - senatori sau deputaţi – sau europarlamentarii (cu
împuternicire din partea comisiei din care fac parte); reprezentanţii serviciilor de probaţiune; persoane
care desfăşoară activităţi liberale, care reprezintă autorităţile statului (acestea trebuind să înştiinţeze în
timp util administraţia locului de deţinere despre intenţia ascultării deţinuţilor, în vederea stabilirii
datei acesteia); orice altă persoană abilitată prin lege, împuternicită de conducătorul instituţiei din care
face parte. Cuprinsul delegației / împuternicirii este reglementat potrivit art. 114 din Regulament,
trebuind să conțină numele deținuților care urmează a fi ascultați – nu pot fi ascultați alți deținuți decât
cei indicați în aceste documente.
VIII.14. Reguli speciale de supraveghere a femeilor deţinute

Conform art. 39 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013, supravegherea
deținutelor trebuie realizată de către personal feminin al administrației penitenciare, accesul bărbaților
în secțiile de deținere pentru femei fiind restricționat, potrivit reglementărilor din Ordinul
4800/C/2018 al ministrului justiției.
VIII.15. Măsuri specifice de internare, separare, siguranţă si supraveghere a deţinuţilor în

spitale şi infirmerii
În conformitate cu prevederile din art. 40, 41 din Regulamentul de punere în aplicare a legii de
executare a pedepselor privative de libertate, deţinuţii bolnavi nu pot refuza transferarea în vederea
internării într-un penitenciar-spital sau într-o infirmerie. Regimul aplicat acestora se subordonează
nevoilor de tratament medical (potrivit normelor prevăzute de Ministerul Sănătăţii şi de casele de
asigurări de sănătate), separarea realizându-se în primul rând după criterii medicale şi după sexul
deţinuţilor. În plus, măsurile de asigurare a siguranţei care sunt aplicabile nu trebuie să împiedice
desfăşurarea programelor terapeutice, fiind în principiu (regulă) cele corespunzătoare regimului
închis (regimul comun de executare), indiferent de regimul de executare stabilit în mod obișnuit pentru
respectivul deținut, cu excepția dreptului la vizite [nu se aplică art. 139 din Regulament, ci art. 140 -
deţinuţii netransportabili internati în penitenciarele-spital pot fi vizitaţi de membrii de familie,
aparţinători sau alte persoane, inclusiv în camerele de deţinere, iar cei internaţi în unităţi spitaliceşti din
afara locului de deţinere pot fi vizitaţi, în prezenţa unui lucrător al sectorului vizită; în ambele cazuri,
este necesar avizul medicului curant şi aprobarea directorului locului de deţinere / penitenciarului; în
mod obișnuit, potrivit art. 148 lit. d) din Regulament, numărul de vizite permis pentru regimul închis
este de 5 / lună, iar pentru femeile gravide sau care au născut de curând, 8 vizite / lună].
VIII.16. Apelul deținuților

59
Potrivit art. 42 din Regulament, există doup tipuri de apel al deţinuţilor: apelul curent şi apelul
general. Apelul curent al deținuților se realizează:
- la predarea serviciului de către personalul de supraveghere de pe secţiile de deţinere;
- la începerea şi terminarea activităţlor desfăşurate în afara camerelor de deţinere;
- ori de câte ori este necesar, în alte cazuri
Efectuarea apelului curent și rezultatul acestuia trebuie consemnate.
Anual, se efectuează și un apel general al deținuților, pentru confruntarea documentelor care
privesc situaţia individuală a acestora cu declaraţiile făcute de ei.
VIII.17. Măsurile specifice de urmat în caz de evadare

În Codul penal legiuitorul incriminează evadarea potrivit art. 285 C. pen. Astfel, este de reţinut
că nu se are în vedere doar evadarea din executarea unei pedepse privative de libertate, ci și aceea din
stare legală de reținere/deținere=arest. De asemenea, infracţiunea cunoaşte mai multe ipoteze
alternative:
- evadarea propriu-zisă;
- neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei
în care s-a aflat legal în stare de libertate – art. 285 alin. 3 lit. a) C. pen. (cazul neprezentării
nejustificate a deţinutilor care au avut permisiunea de ieşire din locul de deţinere) şi art. 16 alin.
2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013);
- părăsirea neautorizată a locului de munca aflat în exteriorul locului de deţinere – art. 285 alin. 3
lit. b) C. pen. și art. 16 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013.
Art. 17 din Legea nr. 254/2013 și art. 16 din Regulament dispun că, în caz de evadare,
administraţia penitenciarului anunţă de îndată organele competente ale M.A.I. pentru luarea măsurilor
în vederea urmăririi şi prinderii deţinutului, furnizând acestora datele şi informaţiile necesare, având și
posibilitatea (în Lege pare facultativ, dar în Regulament exprimarea tinde a fi obligatorie!) de a
desfăşura, pentru maxim 24 de ore, activităţi proprii de căutare a persoanei (sens în care penitenciarul
mobilizează resursele umane şi materiale pe care le are la dispoziţie). Modul de acţiune şi atribuţiile
personalului locului de deţinere în cazul producerii unei evadări sunt reglementate prin Ordinul
4800/C/2018 al ministrului justiției. Prin excepție de la regulă, personalul A.N.P. poate efectua
activități de căutare și după expirarea termenului de 24 de ore dacă are date precise, informaţii ori
indicii despre locul în care s-ar putea afla evadatul.
60
Unitatea (activitatea / tema) nr.9 de studiu individual
IX. DREPTURILE DEŢINUŢILOR
- Introducerea şi fixarea noţiunilor de bază referitoare drepturile al căror exerciţiu este recunoscut
deţinuţilor, în mod specific, pe durata executării pedepselor privative de libertate.
- Dobândirea de către studenţi a abilităţii de înţelegere a conţinutului şi limitelor exercitării acestor
drepturi.
- Dezvoltarea abilităţii studenţilor de a delimita între drepturilor generale ale persoanei, al căror
exerciţiu este recunoscut şi deţinuţilor, dacă nu a fost interzis expres prin hotărâre definitivă, şi
drepturile al căror exerciţiu îl dobândesc aceştia tocmai ca urmare a statutului lor de deţinuţi.
IX.1. Preliminarii; drepturi recunoscute deţinutilor – generalităţi; proceduri de apărare

împotriva limitării exerciţiului unor categorii de drepturi
Orice persoană are recunoscut exerciţiul anumitor drepturi (de exemplu: dreptul la libertatea
conştiinţei, la libertatea opiniei politice etc.), iar unele categorii de persoane au recunoscute drepturi
specifice, în virtutea apartenenţei lor obiective la respectiva categorie, din care fac parte (de exemplu,
părinţii au recunoscute drepturile părinteşti). Ca principiu fundamental al dreptului execuţional-penal,
orice persoană definitiv condamnată la o pedeapsă principală privativă de libertate îşi menţine şi pe
durata executării acesteia exerciţiul tuturor categoriilor de drepturi de acest tip, care nu i-a fost expres
interzis prin hotărârea definitivă (ca pedeapsă accesorie), sau al cărui exerciţiu nu este inerent restrâns
ca efect al executării (efective) a unei pedepse privative de libertate.
În plus, însă, deţinuţii dobândesc exerciţiul anumitor categorii de drepturi specifice care derivă
tocmai din statutul lor de persoane legal private de libertate, aflate în executarea unei pedepse
principale cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare; într-o anumită măsură, exerciţiul special al acestor
categorii de drepturi le este recunoscut tocmai pentru a compensa oarecum imposibilitatea deplinei
exercitări normale, fireşti, a unor drepturi, ca efect al privării lor de libertate, sau tocmai pentru a se
accentua garantarea exercitării altor categorii de drepturi, în pofida statutului lor, de persoane legal
private de libertate în baza unei condamnări definitive.
Astfel, potrivit legii de executare a pedepselor privative de libertate şi a regulamentului de
aplicare al acesteia, deţinuţilor le sunt recunoscute în mod expres şi specific următoarele categorii de
drepturi:
- Dreptul la libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase (art. 58 Lg. 254/2013)
- Dreptul la informaţie (art. 59 Lg. 254/2013)
- Dreptul la consultarea documentelor personale (art. 60 Lg. 254/2013)
- Dreptul de acces la unele dispoziţii legale şi documente privind executarea pedepselor (art. 61
Lg. 254/2013)
- Dreptul la asistenţă juridică (art. 62 Lg. 254/2013)
- Dreptul de petiţionare / la corespondenţă (art. 63, 64 Lg. 254/2013)
- Dreptul la convorbiri telefonice (art. 65 Lg. 254/2013)
- Dreptul la comunicări on-line (art. 66 Lg. 254/2013)
- Dreptul la plimbare zilnică (art. 67 Lg. 254/2013)
- Dreptul de a primi vizite şi de a fi vizitat cu privire la unele situaţii familiale deosebite (art. 68
61
Lg. 254/2013)
- Dreptul la vizită intimă (art. 69 Lg. 254/2013)
- Dreptul de a primi, cumpăra şi deţine bunuri (art. 70 Lg. 254/2013)
- Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri (art. 71 Lg. 254/2013), dreptul la examinare
medicală (art. 72 Lg. 254/2013) şi dreptul la asistenţă medicală în cazuri speciale (art. 73 Lg.
254/2013)
- Dreptul la asistenţă diplomatică (art. 74 Lg. 254/2013)
- Dreptul la încheierea căsătoriei (art. 75 Lg. 254/2013)
- Dreptul de a vota (art. 76 Lg. 254/2013)
- Dreptul la odihnă şi repaus săptămânal (art. 77 Lg. 254/2013)
- Dreptul la muncă (art. 78 Lg. 254/2013)
- Dreptul la învăţământ (art. 79 Lg. 254/2013)
- Dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare (art. 80 Lg. 254/2013)
Respectarea acestor drepturi este asigurată de către judecătorul de supraveghere a privării de

libertate şi garantată de posibilitatea legal recunoscută reprezentanţilor organizaţiilor
neguvernamentale din domeniul protecţiei drepturilor omului de a vizita penitenciarele şi de a intra în
contact confidenţial cu deţinuţii (cu acordul prealabil al directorului general al A.N.P.), sub
supraveghere (doar) vizuală (art. 57 din Lg. 254/2013). Potrivit Regulamentului de aplicare a legii (art.
123), în acest sens urmează a se încheia între A.N.P. și respectivele organizații protocoale de
colaborare (pe baza principiilor transparenţei şi obiectivităţii, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de
detenţie şi a respectării drepturilor deţinuţilor), care să cuprindă detalierea modalității de efectuare a
vizitelor precum și stabilirea drepturilor si obligaţiilor părţilor.
În general, legea stabileşte (art. 56 Lg. 254/2013) că exercitarea drepturilor unei persoane
condamnate nu poate fi îngrădită decât în condiţii legale expres reglementate, iar împotriva deciziilor
administraţiei penitenciare, de limitare / îngrădire / refuz de permisiune a exercitării unor drepturi a
deţinuţilor, aceştia au posibilitatea / dreptul de a face plângere la judecătorul de supraveghere a
privării de libertate din penitenciarul care a dispus măsurile atacate (în maxim 10 zile de la luarea
măsurilor sau de la data la care au luat cunoştinţă despre luarea acestora), impunându-se obligatoriu
ascultarea lor (directă, ori, în caz de transfer, prin videoconferinţă sau prin intermediul judecătorului de
supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere) şi fiind posibilă şi ascultarea oricărei alte
persoane din sistemul penitenciar în cadrul procedurii de soluţionare a plângerii astfel formulate.
Prin încheiere motivată (care trebuie comunicată deţinutului şi administraţiei penitenciare în
termen de cel mult 3 zile de la pronunţare), judecătorul de supraveghere a privării de libertate trebuie
să soluţioneze plîngerea, în cel mult 15 zile la primirea acesteia, putând fie să ia act de retragerea ei,
fie, după caz, să o respingă (ca nefondată, sau rămasă fără obiect, ori ca tardivă sau inadmisibilă), fie
să o admită, integral sau parţial (în acest ultim caz, trebuie fie să dispună anularea sau modificarea
măsurii luate de către administraţia penitenciarului, ori, după caz, să o oblige pe aceasta să ia acele
măsuri legale care se impun în cazul dat).
Împotriva acestei încheieri, persoana condamnată şi / sau administraţia penitenciarului pot
formula contestaţie (competenţa de judecată aparţinând judecătoriei în a cărei circumscripţie se află
penitenciarul), în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, contestaţia depunându-se la
judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat încheierea, urmând a fi transmisă
62
instanţei competente în maxim 2 zile de la primire (procedura judecării contestaţiei în acest caz este
similară celei a judecării contestaţiei împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a
privării de libertate soluţionează plângerea împotriva deciziei de stabilire a unui anumit regim de
executare a pedepsei privative de libertate de către CSISRPPL).
IX.2. Dreptul la libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase

Potrivit legii, acest drept nu poate fi îngrădit, dar trebuie exercitat fără a aduce atingere
libertăţii credinţelor religioase a altor persoane condamnate, putându-se manifesta inclusiv prin:
- participarea (liber consimţită) la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare;
- primirea de vizite ale reprezentanţilor cultului respectiv (inclusiv intrevederi confidenţiale, în
condiţiile stabilite de administraţia penitenciarului);
- posibilitatea procurării şi a deţinerii (în număr rezonabil) de publicaţii având caracter religios, precum
şi a unor obiecte de cult (art. 58 Lg. 254/2013).
În acest sens, potrivit art. 124 din Regulament, se prevede că deţinuţii pot să îşi declare
confesiunea sau apartenenţa religioasă pe baza liberului consimţământ, la intrarea în locul de deţinere,
dar şi ulterior, pe parcursul executării pedepsei, respectiv că este posibilă și schimbarea confesiunii sau
a apartenenţei religioase pe parcursul perioadei de detenţie, aceasta trebuind dovedită printr-o
declaraţie pe propria răspundere şi prin actul de confirmare a apartenenţei la cultul respectiv (alin. 8 al
art. 124 din Regulament: în situaţia în care este vizată o schimbare de religie, deţinuţilor li se permite
să participe la întrunirile cultului sau credinţei respective, cu acordul reprezentanţilor acestora şi
ţinându-se seama de măsurile specifice de siguranţă a deţinerii, programul zilnic şi numprul deţinuţilor
participanţi).
Deţinuţii care îşi manifestă interesul / dorinţa de a-şi schimba confesiunea religioasă trebuie să
fie informaţi de către administraţia penitenciară că decizia de schimbare a religiei este una majoră, care
le poate afecta relaţia cu membrii de familie, cu apartinătorii sau cu alte persoane. Alin. 7 al art. 124
din Regulament interzicere orice formă de constrângere a deținuților în sensul drepturilor astfel
recunoscute.
Același articol stabilește că pe baza aprobării scrise a directorului penitenciarului urmează a se
permite accesul, în mediul penitenciar, a reprezentanţilor cultelor şi asociaţiilor religioase recunoscute
de lege, pentru a răspunde nevoilor de asistenţă religioasă a deţinuţilor, fiind posibilă şi interzicerea
acestui acces pentru o perioadă de maximum 6 luni în cadrul procedurii de refuz de acordare a vizitei
şi intrerupere a vizitei (art. 141 din Regulament) – atunci când: au fost descoperite armament, muniţie,
substanţe halucinogene, droguri, medicamente ori alte obiecte interzise asupra vizitatorilor, pe care
aceştia nu le-au declarat înainte de inceperea controlului; vizitatorii pot avea o influenţă negativă
asupra comportamentului deţinuţilor; vizitatorii se află în stare de ebrietate; există date şi informaţii
potrivit cărora vizitatorii ar putea periclita siguranţa, ordinea şi disciplina în locul de deţinere;
vizitatorii nu se supun controlului de specialitate.
Acești reprezentanți ai culetelor legal recunoscute pot distribui deţinuţilor publicaţii şi obiecte
religioase, care pot fi păstrate de către deţinuţi într-un număr rezonabil, corespunzător şi cu spaţiul de
deţinere aflat la dispoziţie. Caracterul rezonabil se stabileşte în funcţie de numărul şi dimensiunea
publicaţiilor, cărţilor şi obiectelor religioase aflate în posesia unui deţinut, fără afectarea spaţiului său
de viaţă sau al celorlalţi deţinuţi (în situaţia – regulă – în care cazarea se face în comun).
63
IX.3. Dreptul la informaţie

Dreptul la informaţie nu poate fi îngrădit sub aspectul accesului la informaţiile de interes
public, dar se realizează în condiții expres reglementate, prin intermediul măsurilor necesare pe care
A.N.P. și administrația fiecărui penitenciar sunt obligate să le ia în acest sens. De exemplu, acesta se
realizează prin acces la publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace
autorizate, în limita resurselor materiale şi financiare disponibile (art. 59 Lg. 254/2013 și art. 125
Regulament). Programul de folosire a aparaturii radio-TV şi cel de funcţionare a studioului radio-TV
cu circuit închis din peniteciar (dacă există) sunt aprobate de către directorul penitenciarului.
Totodată, deținuții pot comunica cu mass-media (iar aceste întâlniri nu se calculează în
numărul maxim de vizite lunare la care are dreptul deţinutul), cu aprobarea directorului penitenciarului
şi cu respectarea măsurilor de asigurare a siguranţei în penitenciar. Acest drept poate fi restrâns dacă
există motive întemeiate pe raţiuni ce ţin de protecţia părţii vătămate (sic! – deşi legea de executare se
referă la persoană vătămată, este vorba, în realitate, potrivit legii procesual penale, despre persoana
vătămată), ori de protecţia altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului. Întâlnirile
respective pot avea loc numai cu acordul scris al deținuților, fără afectarea activităţlor zilnice ale
acestora şi a procesului lor de reintegrare socială, potrivit regulilor stabilite de directorul
penitenciarului, care, în caz de încălcare a respectivelor reguli (sau la solicitarea deținutului) poate
întrerupe oricând întâlnirea dintre deţinut şi reprezentanţii mass-media (art. 126 din Regulament).
Potrivit art. 61 din Legea nr. 254/2013, încă din perioada de carantină şi observare (după
primirea în penitenciar) şi oricând este necesar, pe perioada detenţiei, persoanelor condamnate trebuie
să li se pună la dispoziție (în locuri accesibile - prin punctele de documentare şi informare electronică,
mape de cameră sau prin alte mijloace similare), cel puțin informaţii referitoare la: prevederile Codului
penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate,
Legea 254/2013, Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ordinele şi deciziile emise în
temeiul acestei legi, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu
modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
public, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie
civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi regulamentul de ordine interioară a penitenciarului, inclusiv în limba maternă, ori
într-o limbă pe care o înțeleg, sau, dacă se impune, prin intermediul unei persoane care poate comunica
cu persoana condamnată.
Totodată, deținuții au dreptul (art. 60 din Legea 254/2013) de a-și consulta documentele
personale, din dosarul individual, drept pe care îl pot extinde (prin acord scris) și asupra altor persoane
(inclusiv apărătorul acestora) - care (numai cu acordul lor) pot consulta aceste documente, în prezența
deținutului - precum și dreptul de a obține la cerere, contra cost, într-un număr de exemplare justificat,
fotocopii ale acestor documente (dacă deţinutul nu își permite – nu are și nici nu a avut în ultimele 30
de zile sume de bani disponibile în fişa contabilă nominală sau în contul personal – cheltuielile astfel
ocazionate le suportă administrația penitenciarului, urmînd a le recupera de la deținut, pe perioada
executării pedepsei, dacă acesta va dobândi ulterior sume de bani în fişa contabilă nominală sau în
contul personal).
Singurele entități care pot consulta documentele personale din dosarul individual al unui
deținut sunt organele abilitate potrivit legii cu drept de acces la acest dosar (ex.: judecătorul de
64
supraveghere a privării de libertate, instanța care judecă contestații la plângerile deținuților, organele
judiciare în cadrul unor proceduri legale etc.).
IX.4. Dreptul la asistenţă juridică

Dreptul la asistenţă juridică este realizat în spațiile pe care penitenciarul are obligația a le pune
la dispoziție în acest sens (dotate cu dispozitive de separare care să limiteze contactul fizic, dar care să
permita transmiterea de înscrisuri), cu respectarea confidenţialităţii vizitei și sub supraveghere (doar)
vizuală. Persoanele condamnate pot consulta avocaţi aleşi, în orice problemă de drept dedusă
procedurilor administrative sau judiciare (art. 62 din Legea nr. 254/2013), care îi pot pot vizita în baza
împuternicirii avocaţiale şi a documentului avizat care atestă calitatea de avocat. Art. 128 din
Regulament stabilește că, deși vizita apărătorului se consemnează în documentele de evidenţă de la
sectorul vizită din cadrul penitenciarului, aceasta nu se se calculează în numărul de vizite maxim
recunoscut lunar deținutului, respectiv că același regim se aplică în raport de vizitele notarilor publici,
executorilor judecătoreşti, mediatorilor autorizaţi ori a altor persoane cu atribuţii oficiale (în timpul
programului de lucru al sectorului vizită).
IX.5. Dreptul la petiționare și la corespondență

Acest drept este garantat și poate fi exercitat nelimitat, cu precizarea că, din motive de
siguranță, corespondența este supusă controlului antiterorist şi de specialitate, iar plicurile primite de
deținuți urmează a fi deschise în prezenţa persoanei condamnate, fără a fi citit conținutul acestora. Ca
regulă, corespondența nu poate fi reținută (trebuind să fie predată imediat deținutului, sub semnătură),
cu excepția cazului în care dispune aceasta judecătorul de supraveghere a privării de libertate (care
poate emite o dispoziţie în acest sens, existând indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei
infracţiuni), situație în care persoana condamnată trebuie înştiinţată în scris despre această măsură.
Potrivit art. 63 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, termenul petiţie include orice cerere sau sesizare
adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor naţionale şi
internaţionale, iar potrivit art. 129 din Regulament, pentru apărarea unor drepturi sau interese, deţinuţii
pot să adreseze cereri, reclamaţii şi sesizări către orice persoană autorizată, instituţie, organizaţie
guvernamentală / nonguvernamentală, locală / centrală, naţională / internaţională. În acest sens, se
impune ca deţinuţii să fie informaţi cu privire la condiţiile de exercitare a dreptului de petiţionare, de
îndată ce sunt primiţi în locurile de deţinere şi pe toată perioada executării pedepsei, de către
personalul administraţiei penitenciare (ori alte persoane autorizate). Totodată, deţinuţii au posibilitatea
de a se adresa direct, în scris sau verbal, judecătorului de supraveghere a privării de libertate (potrivit
programului acestuia), directorului penitenciarului ori persoanelor desemnate de acesta din urmă
(săptămânal), la nevoie (sens în care se impune formularea unei solicitări exprese) fără prezenţa
personalului locului de deţinere.
Conform art. 64 din Legea 254/2013, directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile
corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei condamnate a materialelor necesare, precum şi
pentru instalarea de cutii poştale în interiorul penitenciarului, trebuind să fie asigurat și accesul
lucrătorilor poștali (însoțiți) în interiorul penitenciarului, pentru acces la cutiile poștale. Cheltuielile
ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă sunt suportate, de
regulă, de către persoanele condamnate. În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele
băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate
organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori
65
recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi

cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor
omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului, urmând a fi recuperate ulterior, dacă
deținutul va dobândi sume de bani, pe parcursul executării pedepsei.
IX.6. Drepturile legate de sănătate: asistenţa medicală, tratamentul şi îngrijirile, examinarea

medicală
Toate acestea sunt sunt reglementate într-un cadru amplu (reprezentând subiectul cel mai întins
tratat din rândul drepturilor deținuților), potrivit art. 71-73 din Legean nr. 254/2013 și art. 152-166 din
Regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, precum și prin ordin comun al ministrului justiției și al
ministrului sănătății (Proiectul de ordin comun al ministrului justiției și ministerului sănătății privind
activitatea de acordare a asistenței medicale, a tratamentului și ingrijirilor persoanelor private de
libertate aflate în locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor -
http://www.just.ro/proiectul-de-ordin-comun-al-ministrului-justitiei-si-ministerului-sanatatii-privind-
activitatea-de-acordare-a-asistentei-medicale-a-tratamentului-si-ingrijirilor-persoanelor-private-de-
libertate-afla/ ). Exercitarea acestor drepturi este garantată, gratuit și fără discriminare, tuturor
deținuților, putându-se exercita la cerere sau la nevoie (la recomandarea medicului ori în caz de
urgenţă), incluzând: intervenţii medicale, asistenţă medicală (după caz: primară, de urgenţă sau de
specialitate), îngrijire medicală de sănătate / terminală, inclusiv dreptul de a se administra
medicamente.
Potrivit art. 165 din Regulament, se interzicerea supunerea detinuţilor la experimente ştiinţifice,
chiar în prezenţa consimtământului lor!
Conform art. 164 alin. 2 şi 3 din Regulament se stabileşte că deţinuţii au dreptul să refuze o
intervenţie medicală sau continuarea actului medical, asumându-şi în scris răspunderea pentru această
decizie, caz în care deţinutul trebuie informat despre consecinţele medicale ale refuzului (refuzul nu
poate face obiectul unui raport de incident şi nu constituie abatere disciplinară)!
În exercitarea acestui drept, confidenţialitatea este un element principal, informaţiile cu privire
la starea de sănătate a deţinuţilor neputând fi furnizate altor persoane, decât în cazul în care deţinuţii
sau reprezentanţii legali ai acestora îşi dau consimţământul liber, informat, scris şi prealabil (art. 166
alin. 1 Regulament). Deţinutul are dreptul să îşi consulte dosarul medical sau să primească, la cerere,
fotocopii de pe acesta, precum şi să solicite / primească, la externarea din spital, un rezumat scris al
investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului şi ingrijirilor acordate pe perioada spitalizării – art. 166
alin. 2 Regulament.
În ansamblu, rețeaua sanitară proprie a A.N.P. este formată din: cabinete de medicină de
familie; cabinete de medicină dentară; farmacii și oficine locale de distribuție; staționare; cabinete și
ambulatorii de specialitate; penitenciare-spital (6: Bacău, București – Jilava, București – Rahova,
Constanța, Dej = Cluj, Mioveni = Argeș). Cabinetele medicale din penitenciare sunt arondate unui
penitenciar-spital care asigură îndrumarea / coordonarea acestora, în cadrul A.N.P. existând o
componentă structurală de specialitate medicală.
Este obligatoriu ca în penitenciare să se asigure personal medical calificat, cu subordonare
specifică (cel puțin un cadru medical de medicină generală sau medicină de familie, precum și un
număr minim de cadre sanitare medii / asistenți medicali pentru asigurarea continuității asistenței
medicale); dacă există minim doi medici repartizați într-un penitenciar, atunci, indiferent de
66
specialitate, asistența medicală trebuie să se acorde în program alternativ (dimineața și după-amiaza).

Penitenciarele trebuie să aibă infirmerie / sector medical care să cuprindă cel puțin: staționare pentru
deținuți bolnavi cu afecțiuni acute, cronice reacutizate, infectocontagioase, tratament antituberculos
sau aflați în refuz de hrana; camere pentru izolare respiratorie; camere pentru recoltarea sputei (secreţie
traheobronşică expectorată în cursul unui acces de tuse, care conţine prin contaminare secundară şi
secreţiile din cavitatea bucofaringiană şi nazală); cabinete de consultații medicale și stomatologice; săli
de tratament; punct farmaceutic. Destinația camerelor infirmeriei este stabilită de medicul
penitenciarului, trebuind să existe circuite funcționale distincte și paturi (la un singur rând), iar vizita
medicală în infirmerie trebuie efectuată zilnic!
Dacă medicul unității apreciază internarea ca fiind absolut necesară pentru sănătatea
deținutului, iar cazul nu este de extremă urgență, trebuie să solicite transferul pacientului la un
penitenciar-spital – dacă problema medicală poate fi rezolvată în rețeaua penitenciară a A.N.P., doar
în caz contrar putând apela la internare în alte unități sanitare de profil din rețeau sanitară a
Ministerului Sănătății (numai unități aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate).
Deținuții bolnavi nu pot refuza transferarea în vederea internării într-un penitenciar-spital sau
infirmerii din subordinea A.N.P. (art. 40 alin. 1 Regulament). Regimul de executare aplicabil, ca
regulă, deținuților internați în infirmeriile penitenciarelor și în spitalele-penitenciare se subordonează
nevoilor de tratament medical și se adoptă fără a împiedica desfăşurarea programelor terapeutice,
fiind, în principiu, regimul închis (indiferent de regimul de executare individualizat în mod normal
respectivului condamnat) – art. 41 alin. 2 Regulament (și art. 40, 41). La externare, deținuții sunt
conduși (transferați), ca regulă, înapoi la penitenciarul de unde au fost internați (art. 158 alin. 7
Regulament).
Potrivit art. 589 alin. 1 lit. a) și art. 592 alin. 1 C. proc. pen., condamnatului i se poate acorda,
la cerere (inclusiv la solicitarea procurorului), amânarea aplicării pedepsei, sau întreruperea
executării pedepsei (aceasta inclusiv la solicitarea administrației penitenciarului), pe o durată
determinată, atunci când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că suferă de o boală care
nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a A.N.P., dacă aceasta face imposibilă executarea (imediată) a
pedepsei, iar specificul acesteia nu permite tratarea cu asigurarea pazei permanente în rețeaua
sanitară a Ministerului Sănătății, dacă instanța (de executare, sau cea egală în grad acesteia, în a cărei
circumscripție se află locul de deținere) apreciază că amânarea / întreruperea executării și lăsarea în
libertate a condamnatului nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, iar acesta nu și-a provocat
singur boala. Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socotește în executarea pedepsei, dar pe
durata sa se execută pedeapsa accesorie (art. 594 alin. 4 și 5 C. proc. pen.) – art. 71 alin. 3 C. pen.:
Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata
executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se
constată în cursul executării pedepsei.
Costurile serviciilor medicale gratuite din rețeaua penitenciară sunt asigurate din Fondul
naţional unic de asigurări sociale de sănătate, fiind suportate de către sistemul penitenciar (din
subvenții acordate de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse). În plus, condamnații au
dreptul de a solicita, contra cost, examinarea lor, la locul de deţinere, de către un medic din afara
sistemului penitenciar, ale cărui constatări trebuie obligatoriu consemnate în dosarul medical al
deținutului.
Deținuții cu afecțiuni medicale cronice sunt luați în evidența cabinetului medical, asigurându-
li-se tratamentul și regimul alimentar corespunzător, tot aici putându-se executa (dacă este obiectiv
67
posibil) măsura de siguranță a obligării la tratament medical (în acest sens, cabinetului medical
trebuie să i se comunice, în scris, de către serviciul / biroul evidență deținuți din cadrul penitenciarului,
datele de identitate ale deținutului față de care s-a dispus aceasta).
De regulă, activitatea cabinetului medical din penitenciar se desfășoară pe bază de programări,
însă urgențele medico-chirurgicale sunt prezentate de îndată, fiind luate măsuri, cu prioritate, în limita
competențelor profesionale ale personalului medical prezent; urgențele care nu pot fi rezolvate la
nivelul cabinetului medical din penitenciar se prezintă la unitatea spitalicească publică cea mai
apropiată care are secție / compartiment de primire urgențe, cu înștiințarea conducerii penitenciarului
(în acest caz, fie se solicită conducerii penitenciarului asigurarea mijlocului de transport și a escortei,
fie se apelează serviciul public de ambulanță, în funcție de situație).
În ceea ce privește asistența medicală ambulatorie, aceasta se poate acorda la recomandarea
medicului unității, în baza unui bilet de trimitere, după caz, fie în cabinetele de specialitate din
penitenciare, fie în ambulatoriile din structura penitenciarelor-spital sau chiar în ambulatoriile de
specialitate din unitățile sanitare de profil (dar numai acelea care colaborează cu casele de asigurări de
sănătate).
Referitor la serviciile de medicină dentară, acestea se asigură prin cabinetele de medicină
dentară din locurile de deținere, iar dacă acest lucru nu este posibil, sau problema depășește
competența medicului încadrat, se apelează la unități sanitare de profil (dar numai dintre cele aflate în
relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate); sunt acordate gratuit serviciile de medicină
dentară preventivă și anumite tratamente stomatologice (prevăzute în Contractul-cadruprivind
condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate) – aceleași
servicii care se decontează și în mod normal – iar altele (menționate în acest contract-cadru, dar
nedecontate) se vor asigura din fondurile unităților penitenciare; desigur, unele tratamente / servicii
(ex.: tratamentele protetice) se suportă de către deținut.
Examenul medical al deţinuţilor (examen clinic general sau / şi – suplimentar – examene
clinice de specialitate, investigaţii de laborator şi paraclinice) se efectuează gratuit, în condiţii de
confidenţialitate, respectându-se intimitatea deţinutului, dar şi cu asigurarea măsurilor de securitate şi
siguranţă specifice (care pot varia în funcţie de regimul de executare stabilit pentru fiecare deţinut), de
către un cadru medical, în mod obligatoriu la primirea în penitenciar a acestora (art. 72 din Legea nr.
254/2013 şi art. 159 din Regulament – în termen de maxim 72 de ore), atunci când deţinuţii sunt:
primiţi / reprimiţi de la organele de poliţie; veniţi din întreruperea executării pedepsei; veniţi prin
transfer; aflaţi in tranzit; prinşi din starea de evadare; prezentaţi din permisiunea de ieşire din
penitenciar.
Până la încheierea perioadei de carantină şi observaţie (21 de zile de la primirea în penitenciar),
în urma examenului medical iniţial, trebuie să se determine, dacă este cazul: un diagnostic prezumtiv;
un regim alimentar; capacitatea de muncă (art. 159 alin. 3 Regulament). Ulterior, examenul medical
trebuie să fie efectuat periodic, la cererea deţinuţilor sau în baza unei programări întocmite de
medicul-şef, precum şi ori de câte ori este necesar (art. 159 alin. 5 Regulament). Cu prilejul
consultaţiei, detinuţii trebuie informaţi cu privire la starea personală de sănătate, despre prognosticul
evolutiv, investigaţiile necesare, precum şi despre condiţiile terapeutice (art. 164 Regulament).
La primirea în penitenciar, după identificarea persoanei condamnate, dacă se constată, cu
ocazia examenului medical (sau şi anterior acestuia) că aceasta prezintă afecţiuni medicale,
penitenciarul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea asistenţei medicale fie în reţeaua medicală
68
proprie, fie în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii. Prin examenul clinic general se urmăreşte
depistarea bolilor infectocontagioase şi parazitare, a semnelor evidente de agresiune, a adicţiilor,
tulburărilor psihice, riscului de suicid, precum şi stabilirea formulei dentare.
În cazul în care, cu ocazia examenului medical, se constată urme de violenţă pe corpul
deţinutului, sau acesta acuză exercitarea de violenţe asupra sa, medicul are obligaţia de a consemna în
fişa medicală cele constatate, precum şi declaraţiile deţinutului şi de a sesiza de îndată procurorul,
înştiinţând şi directorul penitenciarului. Semnele evidente de agresiune identificate se înscriu într-un
registru special, cu precizarea anului / lunii / zilei şi orei examinării, a datelor de identificare ale
deţinutului, cu descrierea urmelor de violenţă şi menţiunea provenienţei acestora (conform afirmaţiilor
deţinutului) şi cu indicarea recomandărilor medicale.
În cazul în care se identifică sau se invocă leziuni fizice, condamnatul are dreptul de a solicita,
în scris şi contra cost, examinarea suplimentară (în penitenciar) de către un medic legist sau de un
medic din afara sistemului penitenciar (caz în care certificatul medico-legal realizat sau constatările
medicului se anexează la fişa medicală individuală – la dosarul medical al deţinutului); dacă nu
dispune de bani, costurile vor fi suportate de către administraţia penitenciarului, urmând a fi
recuperate ulterior, pe durata executării pedepsei, în limita posibilităţilor.
De asemenea, deţinutul poate solicita oricând (şi în alte ipoteze) să fie examinat contra cost, la
locul de deţinere, în cadrul sectorului medical, de un medic din afara sistemului administraţiei
penitenciare (legea nu mai menţionează în acest caz că dacă nu dispune de bani, va suporta
administraţia penitenciară costurile, urmând a le recupera!), ale cărui constatări se vor consemna în
dosarul medical al deţinutului (art. 159 alin. 7 Regulament).
Dacă se constată ca deţinutul a recurs la acţiuni de autovătămare corporală, care pentru
vindecare necesită internarea într-o unitate sanitară (sens în care cheltuielile sunt imputabile
deţinutului), se intocmeste un proces-verbal care trebuie avizat de către directorul penitenciarului şi
adus la cunoştinţa deţinutului (sub semnatură), ataşându-se la dosarul individual al acestuia şi
comunicându-se instanţei de executare (cu menţiunea duratei internării) – art. 163 Regulament.
Potrivit art. 73 din Legea nr. 254/2013 se reglementează asistenţa medicală în unele cazuri
speciale, anume: deţinute însărcinate (situaţie dezvoltată în art. 160 din Regulament) şi deţinuţi cu
tulburări psihice grave - inclusiv provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive (caz dezvoltat în
art. 161 din Regulament).
Astfel, condamnatele însărcinate (care trebuie luate în evidenţă, dacă este cazul, încă de la
intrarea în penitenciar, evoluţia sarcinii urmând a fi urmărită de medicul de familie sau de specialitate,
potrivit protocoalelor medicale curente în vigoare), beneficiază de asistenţă prenatală şi postnatală.
Femeia condamnată cu evoluţie normală a sarcinii este internată, cu 30 de zile anterior datei probabile
a naşterii, într-o secţie sau într-un compartiment de specialitate al unui penitenciar-spital, iar în cazul
apariţiei unei complicaţii a sarcinii, este internată de îndată în cea mai apropiată unitate spitalicească
publică prezentând un compartiment de specialitate. Ca regulă, se urmăreşte asigurarea naşterii în
afara penitenciarului, într-o instituţie medicală specializată din reţeaua sanitară publică. Ulterior
naşterii, administraţia penitenciarului are obligaţia să informeze autorităţile competente în domeniul
protecţiei copilului cu privire la naştere. Copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei, familiei
sau persoanei indicate de aceasta, iar, în mod excepţional (la solicitarea condamnatei şi numai dacă
aceasta nu este decăzută din drepturile părinteşti) se poate admite îngrijirea copilului în vârsta de până
la un an, în penitenciar (prin decizie a directorului general al A.N.P. sunt desemnate penitenciarele
care asigură condiţiile necesare pentru aceasta), cu asigurarea unui regim corespunzător (special) de
69
hrană pentru deţinută şi copil şi cu posibilitatea, indiferent de regimul de executare în care este mama
încadrată, de a primi vizite fără dispozitiv de separare (art. 160 alin. 10 Regulament), ţinându-se seama
de nevoile de dezvoltare fizică şi psihologică, de sănătate, de securitate, stabilitate şi apartenenţă la o
familie ale copilului(!). Copiilor aflaţi în îngrijirea mamei deţinute în penitenciar li se efectuează
vaccinările, conform Programului naţional de imunizări, asigurat prin direcţiile de sănătate publică
judeţene / mun. Bucureşti.
Dacă nu există posibilitatea pre-indicată, copilul este încredinţat, potrivit legii, unei instituţii
specializate. Încredinţarea copilului în îngrijirea unei alte persoane sau instituţii de specialitate se
realizeaza in baza hotărării judecătoreşti, la sesizarea directorului locului de deţinere şi în situaşia în
care mama nu este aptă să aiba grijă de el sau îl supune la rele tratamente.
Tot prin decizie a directorului general al A.N.P. se stabilesc penitenciarele sau spitalele-
penitenciar în care vor funcţiona secţii speciale de psihiatrie destinate deţinuţilor cu tulburări psihice
grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive. În aceste secţii se asigură (în
regim închis!), de către personal specializat, tratamentul necesar şi desfăşurarea programelor de
intervenţie specifică în scopul modificării pozitive a personalităţii şi comportamentului deţinuţilor cu
asemenea afecţiuni.
IX.7. Dreptul la asistenţă diplomatică

Potrivit art. 74 din Legea nr. 254/2013 şi art. 167 din Regulament, acest drept le este
recunoscut condamnaţilor străini (de altă cetăţenie) deţinuţi în România, constând în posibilitatea
acestora de a se adresa reprezentanţelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui
cetăţeni sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor reprezentanţe diplomatice sau consulare, în
condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală (şi dispozitiv de seprare, pentru limitarea
contactului fizic, dar cu posibilitatea de transmitere a înscrisurilor), precum şi în dreptul de a solicita o
formă de protecţie în România, inclusiv de a formula cerere de azil (aceasta se transmite autorităţii
desemnate pentru imigrări, de către administraţia penitenciarului). Existenţa acestui drept trebuie adusă
la cunoştinţa deţinuţilor cetăţeni străini, iar administraţia penitenciarului are obligaţia de a îi sprijini pe
aceştia in vederea contactării respectivelor reprezentanţe diplomatice sau consulare.
De acest drept beneficiază şi refugiaţii sau apatrizii, precum şi cetăţenii unor state care nu au
reprezentanţe diplomatice sau consulare în România, aceştia putând contacta autoritatea internă sau
internaţională competentă şi putând fi vizitaţi (în aceleaşi condiţii) de reprezentanţii acesteia. Dacă unii
deţinuţi care au exerciţiul acestui drept renunţă la acesta, administraţia penitenciarului trebuie să ţină
evidenţa cazurilor respective.
În acest context este important de reţinut că deţinuţilor cetăţeni străini trebuie să li se comunice,
la intrarea în penitenciar, că au posibilitatea de a solicita continuarea executării pedepsei privative de
libertate în statul de cetăţenie!
IX.8. Dreptul de a vota

Conform art. 76 din Legea nr. 254/2013 şi art. 169 din Regulamentul de aplicare al acesteia,
dreptul la vot este apt de exercitare de către persoanele condamnate, dacă acesta nu le-a fost interzis
expres prin hotărârea de condamnare (ca pedeapsă accesorie – art. 65 C. pen.). Este de reamintit că,
potrivit dispoziţiilor Codului penal, pedeapsa accesorie nu mai este ca regulă obligatorie (ea există
obligatoriu numai în cazul pedepsei principale a detenţiunii pe viaţă, iar în cazul pedepsei închisorii
70
depinde de aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, care, de regulă,
este faculativă); aşadar, dacă deţinutul este condamnat la închisoare, fără a i se fi interzis şi exercitarea
unor drepturi, reiese că acesta are menţinut exerciţiul tuturor categoriilor de drepturi ce îi ăuteau fi
interzise, inclusiv pe durata executării pedepsei principale, inclusiv al dreptului de a vota. În plus, chiar
şi cei care au pedeapsă accesorie nu au neapărat stabilit, în conţinutul acesteia, interzicerea dreptului de
a vota, putân exista doar alte categorii de drepturi al căror exerciţiu să le fi fost interzis...
Prin urmare, administrația penitenciarului are obligația de a lua măsurile necesare pentru
asigurarea condiţiilor efective de exercitare a acestui drept, în colaborare cu birourile electorale şi
serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor. Spre exemplu, legea dispune că deținuții care
nu au mijloace financiare necesare pentru producerea și eliberarea actelor de identitate au dreptul la
scutire de la plata acestor cheltuieli.
De menţionat că se dispune ţinerea unei evidențe a deținuților care, deși aveau liberul exercițiu
al acestui drept, au renunțat la exercitarea lui, însă scopul formal al acestei proceduri nu poate fi acela
de a i se crea eventuale probleme deţinutului (pe motiv că nu a votat), ci eventual acela de a se proteja
administraţia penitenciară (prin menţiunea faptului că respectivul deţinut, deşi avea exerciţiul dreptului
de a vota, a renunţat benevol, iar nu sub presiune, la exercitarea acestuia).
IX.9. Dreptul la odihnă şi repaus săptămânal

Deşi poate părea, la o primă vedere, un drept paradoxal în mediul penitenciar, art. 77 din Legea
nr. 254/2013 și art. 170 din Regulament dispun că deținuții au dreptul la minim 7 ore de somn / zi, iar
cei care muncesc au dreptul la repaus săptămânal, potrivit legislaţiei muncii (sărbătorile legale sunt
considerate zile de repaus).
IX.10. Dreptul la muncă

Confrom art. 78 și 83-88 din Legea nr. 254/2013 și art. 171, 173-186 din Regulament, dreptul
la muncă implică faptul că, deși deținuții nu pot fi obligați să muncească, totuşi, în raport și cu tipul
regimului de executare a pedepselor privative de libertate aplicate, acestora li se poate cere să
desfășoare o activitate lucrativă, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile lor, de
vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă (măsurile de securitate pentru siguranța
penitenciarului), precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora, în care
sunt implicați. Interesul optării pentru prestarea muncii, de către deținuți, derivă din împrejurarea că
astfel pot câștiga unele sume de bani, din faptul că astfel pot atinge mai repede fracția de pedeapsă
după a cărei executare / considerare ca executată se poate solicita și acorda liberarea condiționată (!
atenție, scăderea din pedeapsă nu este efectivă, ci doar un calcul abstract pentru atingerea mai rapidă a
fracției minime de care este condiționată liberarea condiționată!!!) și pentru ruperea monotoniei vieții
de zi cu zi în mediul carceral.
Potrivit art. 41 din Legea fundamentală, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit (regula) – însă,
potrivit art. 53, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai
dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei
publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea
consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică; măsura trebuie să
fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce
atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
71
Conform art. 42 alin. 1 din Constituție, munca forțată este interzisă, dar, potrivit alin. 2 lit. b),
munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate
condiţionată nu constituie (nu este apreciată drept) muncă forțată.
A se vedea și incriminările din art. 209 și 212 C. pen. (sclavia și supunerea la muncă forțată sau
obligatorie).
Administraţia locului de detinere are obligația de a întreprinde demersurile necesare pentru
identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deţinuţi (art.
173 alin. 1 Regulament), fie în spații din interiorul, fie din exteriorul penitenciarului. Prin decizia
directorului general al A.N.P. se aprobă Instrucţiunile privind organizarea muncii deţinuţilor
(Instrucțiuni din 25 septembrie 2017 – M. Of. nr. 904 bis din 17 noiembrie 2017).
Dezvoltarea separată a acestui drept, potrivit prevederilor legale indicate, constituie o sarcină
de pregătire pe cont propriu ce trebuie realizată de către studenţi (materia va fi aptă de evaluare la
examen) !!!
IX.11. Dreptul la învăţământ

Se exercită prin posibilitatea recunoscută deținuților de a participa, în funcţie de posibilităţile
penitenciarului, la cursuri de instruire şcolară sau universitare, în condiţiile protocolului de
colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ţinându-se cont de: nevoile prioritare de
intervenţie identificate, starea de sănătate, tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă (de
asigurare a siguranţei penitenciarului) aplicate. Reglementarea legală: art. 79, 90-91 din Legea nr.
254/2013 și art. 172, 191-195 din Regulament.
Astfel, în sistemul penitenciar se organizează cursuri de şcolarizare pentru formele de
învăţământ general obligatoriu (spre exemplu, în Penitenciarul Iași funcţionează Şcoala gimnazială nr.
41), în condiţiile stabilite de Ministerul Educatiei Naţionale, împreună cu Ministerul Justiţiei (pentru
deținuți se organizează cursuri de instruire şcolară prin programul "A doua şansă" – art. 191 alin. 3
Regulament), cu personal didactic asigurat si salarizat de inspectoratul şcolar, în condiţiile legii
(selecţionarea acestuia făcându-se cu avizul administraţiei penitenciarului), prin bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială este situat penitenciarul (cheltuielile legate de
instruirea şcolară sunt suportate de către Ministerul Educatiei Naţonale şi A.N.P.). Pe diplome nu se
fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de şcolarizare în perioada executării pedepsei
privative de libertate!!! Școlile sau clasele sunt afiliate la instituţiile de învăţământ din afara locului de
deţinere (art. 191 alin. 5 Regulament).
Pot fi organizate cursuri şi pentru alte forme de învăţământ – art. 91 din Lege = deținuții pot
urma programe de studii universitare la distanţă (şanse egale pentru toţi deţinuţii, indiferent de
regimul în care îşi execută pedeapsa) sau (cei de la regimul deschis, dacă se presupune deplasarea în
exteriorul penitenciarului) în forma frecvenţei reduse, cu aprobarea directorului penitenciarului
(dispoziții aplicabile și pentru continuarea studiilor universitare în cazul celor care le urmau la data
intrării în penitenciar). În acest caz, cheltuielile aferente accesului şi participării la programele de studii
universitare (inclusiv cheltuielile de deplasare) sunt suportate de persoanele condamnate sau de alte
persoane fizice ori juridice.
IX.12. Dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare

Reglementat potrivit art. 80, 48-50 din Legea nr. 254/2013 – a se vedea prezentarea de la
condiţiile curente de viaţă în penitenciar.
72
X. OBLIGAŢIILE ŞI INTERDICŢIILE DEŢINUŢILOR,

ABATERILE ŞI SANCŢIUNILE DISCIPLINARE
- Introducerea şi fixarea cunoştinţelor referitoare la obligaţiile instituite de lege în sarcina persoanelor
aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
- Introducerea şi fixarea cunoştinţelor referitoare la interdicţiile deţinuţilor.
- Indicarea abaterilor disciplinare care pot fi reţinute în sarcina condamnaţilor privaţi de libertate şi a
sancţiunilor disciplinare care le pot fi aplicate acestora.
- Însuşirea corespunzătoare a aspectelor legate de procedura şi organele care au competenţe în materie
disciplinară în mediul penitenciar.
X.1. Obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor

Pe durata executării pedepselor privative de libertate, deţinuţii sunt ţinuţi să respecte o serie de
reguli imperative (unele generale, stabilite în sarcina oricărei persoane private legal de libertate, în
considerarea acestui statut, altele specifice, diferite de la o categorie de deţinuţi la alta, în funcţie – în
special – de conţinutul regimului de executare a pedepsei stabilit / individualizat în sarcina fiecărui
deţinut). Aceste reguli de conduită obligatorii constituie obligaţii ale deţinuţilor (formulate sub formă
comisivă – obligaţii de a face – sau sub formă negativă – obligaţii de a nu face = interdicţii), fiind
îndatorirea acestora de a se supune respectării lor, respectiv dreptul şi îndatorirea administraţiei
penitenciarului şi a personalului de specialitate de a solicita / impune respectarea lor de către toţi
deţinuţii, fără discriminări şi / sau privilegii, existând şi obligaţia corelativă a penitenciarului de a
asigura mijloacele obiective necesare pentru respectarea acestor obligaţii / interdicţii, respectiv dreptul
corelativ al deţinuţilor de a solicita respectarea legalităţii în activitatea de verificare a respectării
obligaţiilor / interdicţiilor. Ca regulă (principiu), se dispune faptul că în penitenciare, ordinea şi
disciplina sunt stabilite şi menţinute riguros, în scopul asigurării securităţii colective şi individuale,
precum şi a unei vieti în comun bine organizate (art. 219 alin. 1 din Regulament).
Obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor trebuie indicate expres în cuprinsul Regulamentului de
ordine interioară al penitenciarului, potrivit art. 46 alin. 1 lit. d) din Regulament, iar acesta, cu tot
cuprinsul său, trebuie afişat, în locuri vizibile, sau pus la dispoziţia condamnaţilor prin punctele de
documentare şi informare electronică sau studioul radio-TV cu circuit închis din penitenciar, ori prin
oricare alte mijloace (ceea ce reprezintă o obligaţie a administraţiei penitenciare – art. 46 alin. 3 din
Regulament). În plus, la intrarea în penitenciar, reamintim că există obligaţia unei persoane desemnată
de către directorul penitenciarului de a aduce la cunoştinţa deţinuţilor, sub semnătură (în acest sens),
care sunt drepturile, obligaţiile şi interdicţiile acestora, precum şi recompensele care pot fi acordate,
respectiv abaterile şi sancţiunile disciplinare care li se pot aplica (art. 104 din Regulament).
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 81 din Legea nr. 254/2013, legiuitorul stabileşte
următoarele obligaţii generice (comisive) ale deţinuţilor (menţionăm că ordinea, preluată din lege, are
importanţa sa, obligaţiile fiind prevăzute, de principiu, în ordinea descrescătoare a importanţei lor,
respectiv a gravităţii abaterii disciplinare care decurge din nerespectarea acestora):
a) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în penitenciar, precum şi pe parcursul executării
pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar;
73
b) să respecte regulile stabilite de administraţia penitenciarului pe perioada cât au permisiune de ieşire

din penitenciar precum şi în cazul desfăşurării de activităţi, fără supraveghere, în exteriorul
penitenciarului;
c) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare;
d) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi în alte spaţii comune,
precum şi indicaţiile medicului;
e) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia penitenciarului şi bunurile
din dotarea unităţilor unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în contact;
i) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă;
k) să declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire profesională;
l) să respecte orice altă obligaţie care rezultă din lege, din regulamentul de aplicare a acesteia, din
ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioară al
penitenciarului (spre exemplu, deţinuţii au obligaţia generală de a respecta dispoziţiile
Regulamentului de ordine interioară al penitenciarului – art. 46 alin. 2 din Regulament; a se vedea şi
obligaţiile specifice deţinuţilor din anumite regimuri de executare, precum regimul deschis – art. 87
din Regulament).
Numeroase obligaţii decurg implicit din iterpretarea per a contrario a prevederilor cuprinse în
art. 82 din Legea nr. 254/2013, referitoare la interdicţiile ce îi vizează pe condamnaţii la pedepse
privative de libertate cu executare (obligaţii omisive), anume (menţionăm că şi ordinea acestora,
preluată din lege, are importanţa sa, interdicţiile fiind prevăzute, de principiu, în ordinea descrescătoare
a importanţei lor, respectiv a gravităţii abaterii disciplinare care decurge din nerespectarea acestora):
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care
execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate,
precum şi asupra oricăror altor persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau
active ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa
penitenciarului;
c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de libertate;
d) introducerea în penitenciar, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante,
băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea de medicamente fără prescripţie medicală,
de natură să creeze tulburări de comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârşirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relaţii cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul
penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de
executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând
penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activităţi în penitenciar sau se află în vizită,
precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor condamnate;
74
i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din penitenciar, stabilite prin
regulamentul de ordine interioară, precum şi nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, primirea, utilizarea
sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa
penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale
telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiţii decât cele admise;
k) substituirea identităţii unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenţie, a desfăşurării programelor şi activităţilor care se derulează în
penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri
sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care execută
misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate, precum şi
de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite
prin reglementările în vigoare;
p) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în
vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum şi a oricăror altor persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniştii, inclusiv după ora stingerii până la deşteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ş) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în
penitenciar;
t) desfăşurarea de acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei penitenciarului sau
altor persoane;
ţ) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin
deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie,
gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau
efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a
drepturilor fundamentale;
y) desfăşurarea oricăror altor acţiuni interzise prin legea de executare a pedepselor privative de
libertate (spre exemplu, a se vedea interdicţiile specifice deţinuţilor încadraţi în anumite regimuri
de executare, precum cel deschis – art. 87 din Regulament).
Nerespectarea obligaţiilor / încălcarea interdicţiilor constituie abatere disciplinară

(reglementare conform art. 100 din Legea nr. 254/2013 şi art. 215-218 din Regulament), fiind
sancţionată prin sancţiuni specifice, disciplinare (de drept execuţional-penal, prevăzute de legislaţia
de executare a pedepselor privative de libertate – reglementare potrivit art. 101 din Legea nr.
254/2013, cu procedura dezvoltată în cuprinsul art. 102-104 din lege, precum şi potrivit art. 219 ş.u.
75
din Regulament), separat de răspunderea juridică de drept comun (după caz penală, civilă,
administrativă obişnuită) care poate decurge din comiterea unor fapte interzise (inclusiv / şi) cu acest
titlu.
X.2. Abaterile disciplinare şi sancţiunile disciplinare

Conform legii execuţional-penale, există o clasificare a abaterilor disciplinare, în funcţie de
gravitatea / seriozitatea acestora şi consecinţele implicate. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 100 din
Legea nr. 254/2013, sunt reglementate trei tipuri de abateri disciplinare: foarte grave, grave şi
uşoare.
Pentru sancţionarea specifică (disciplinară, execuţional-penală) a acestora sunt prevăzute mai
multe tipuri / categorii (şase) de sancţiuni disciplinare. Este de reţinut regula non bis in idem potrivit
căreia acestea nu sunt cumulative în sancţionarea uneia şi aceleiaşi abateri disciplinare, comise o dată –
astfel, conform art. 101 alin. 5 teza a II-a din Legea nr. 254/2013 şi art. 215 alin. 3 şi art. 220 alin. 1
din Regulament, se dispune că pentru fiecare abatere disciplinară poate fi aplicată numai una dintre
sancţiunile disciplinare şi că Niciun deţinut nu poate fi sancţionat disciplinar (...) de două ori pentru
aceeaşi faptă. În cazul unor multiple abateri disciplinare comise – prin mai multe acţiuni sau inacţiuni
– sau constatate deodată, cu aceeaşi ocazie, se recurge la un fel de sistem al absorbţiei, dispunându-se
aplicarea sancţiunii disciplinare pentru abaterea cea mai gravă – art. 215 alin. 4 din Regulament).
Conform art. 101 din lege, aceste sancţiuni disciplinare sunt (în ordine crescătoare a severităţii
lor):
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive - pe o perioadă de
cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă - pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri (cu excepţia celor necesare pentru
igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă
medicală) - pe o perioadă de cel mult două luni (nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au
în îngrijire copii în vârstă de până la un an);
e) suspendarea dreptului de a primi vizite - pe o perioadă de cel mult 3 luni (nu se aplică femeilor
însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an);
f) izolarea - pentru maximum 10 zile, cu obligaţia personalului medical al penitenciarului de a
vizita, ori de câte ori este necesar (dar neapărat, minim o dată pe zi – art. 225 alin. 4 din
Regulament), persoanele condamnate care execută această sancţiune disciplinară (sancţiunea nu se
aplică femeilor însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an, nici – de
principiu – condamnaţilor cu privire la care medicul apreciază că există motive medical de
împiedicare a aplicării şi executării acesteia; potrivit art. 225 alin. 5 din Regulament, la propunerea
medicului, izolarea poate fi întreruptă, din motive de sănătate). Conform art. 225 din Regulament,
izolarea se execută, de regulă, individual, în secţiile de maximă siguranţă sau în camere special
amenajate (indiferent de regimul de executare a pedepsei în care se află persoana sancţionată), cu
precizarea expresă că aceste camere trebuie totuşi să beneficieze de iluminat natural şi de aerisire,
să fie prevăzute cu sisteme de încălzire, de alimentare cu apă şi de toate celelalte dotări necesare
igienei. Art. 226 din Regulament stabileşte că în executarea sancţiunii izolării deţinutul îşi menţine
dreptul de petiţionare, corespondenţă şi informare prin presa scrisă, că beneficiază de hrană
76
conform normelor în vigoare, de asistenţă medicală şi plimbare zilnică cel puţin o oră (în spaţii
special amenajate, în aer liber), dar separat de ceilalţi deţinuţi, respectiv că dreptul de a fuma poate
fi exercitat numai pe perioada plimbării. Prin acelaşi articol se dispune că, în timpul executării
izolării, deţinuţii pierd exerciţiul dreptului de a fi scoşi la muncă, de a participa la activităţi cultural-
educative şi sportive, de a păstra şi de a folosi aparatura radio-tv şi echipamente de tehnologie a
informaţiei, li se suspendă dreptul de a primi bunuri şi vizite (cu excepţia vizitelor apărătorului,
persoanelor care au calităţi oficiale sau reprezentanţilor diplomatici, caz în care se va aplica
obligatoriu dispozitivul de separare, indiferent de tipul de regim de executare a pedepsei în care se
găseşte încadrat deţinutul), de a efectua convorbiri telefonice şi de a efectua cumpărături (cu
excepţia articolelor necesare pentru petiţionare, corespondenţă, fumat şi igienă individuală).
Legea interzice expres şi explicit utilizarea sancţiunilor corporale, aplicarea de sancţiuni
colective (art. 101 alin. 5), utilizarea mijloacelor de imobilizare cu titlu de sancţiune discipinară (art.
101 alin. 6 teza I; ele pot fi utilizate doar în cazurile urgente prevăzute de lege şi numai în scopurile
indicate – precum protejarea / autoprotejarea - iar nu drept sancţiuni, trebuind să înceteze / să fie
ridicate imediat ce aplicarea lor nu mai este necesară, prin dispariţia motivelor care au impus utilizarea
acestora), precum şi folosirea oricăror metode degradante / umilitoare cu acest titlu. Potrivit art. 220
alin. 2 din Regulament se dispune că mijloacele de constrângere sau de imobilizare se folosesc doar în
situaţia în care deţinutul se află în stare de criză, ori există un risc (iminent) de autoagresiune sau de
exercitare de violenţe (asupra unor terţi), respectiv numai ca măsură de asigurare a siguranţei pe durata
escortării acestuia la organe judiciare, unităţi medicale / sanitare sau în alte locuri; în aceste ultime
situaţii, însă, mijloacele de imobilizare trebuie totuşi înlăturate imediat ce autoritatea judiciară sau
administrativă în cauză dispune expres aceasta.
Se stabileşte, totodată, că aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate ştirbi / îngrădi o serie
de drepturi fundamentale, esenţiale, din cele recunoscute deţinuţilor, anume: dreptul la apărare, pe cel
de petiţionare, dreptul la vot, la corespondenţă, la asistenţă medicală, la hrană, ţinută, cazarmament şi
condiţii minime de cazare, nici dreptul la plimbarea zilnică ori cel la odihnă (art. 101 alin. 2 din lege).
Mai mult, este interzisă adăugarea vreunei alte constrângeri (care nu decurge din prevederile
legale) asupra deţinuţilor – art. 219 alin. 2 din Regulament. Rezultă că sancţiunile disciplinare sunt
limitativ prevăzute, ele neputând fi suplimentate de facto prin măsuri / metode / mijloace
nereglementate expres. Se mai dispune (şi prin Regulament – art. 221 alin. 1 şi 3) faptul că sancţiunile
colective, pedepsele corporale, izolarea în încăperi fără lumină şi ventilaţie şi orice tratament inuman
sau degradant sunt interzise, ca şi utilizarea forţei fizice ca sancţiune împotriva deţinuţilor.
Reprezintă abateri disciplinare foarte grave: încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 81 lit. a)-
c) din Legea nr. 254/2013; încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 82 lit. a)-p) din această lege sau
instigarea altui deţinut să comită aceste fapte; încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute expres
(în alte acte normative) ca reprezentând abateri foarte grave (art. 100 alin. 1 din Legea nr. 254/2013; de
exemplu, potrivit şi prevederilor art. 218 din Regulament: fapta indicată la art. 33 alin. 6 din
Regulament = aducerea în stare de nefuncţionare, distrugerea sau înlăturarea, în mod ilicit, de către
deţinut, a mijloacelor electronice de supraveghere la distanţă ce i-au fost aplicate acestuia, cu
aprobarea directorului penitenciarului şi consimţământul său, precum şi prezenţa acestuia – aflat în
afara penitenciarului fără supraveghere directă – în alte zone decât cele stabilite; fapta prevăzută la art
87 alin. 7 din Regulament = folosirea telefonului mobil – de către deţinutul încadrat în regim deschis
de executare, aflat în afara penitenciarului fără supraveghere directă, căruia i s-a permis a utiliza, în
anumite condiţii, telefonul mobil – în alte condiţii decât cele prevăzute sau neprezentarea facturii
77
detaliate pentru verificarea convorbirilor, după întoarcerea în penitenciar – faptă care constituie abatere
disciplinară foarte gravă şi atrage, separat de sancţiunea disciplinară aplicabilă, şi suspendarea utilizării
telefonului; fapta prevăzută de art. 108 alin. 8 din Regulament, în materia reglemntării transferului
deţinuţilor = iniţierea de către deţinuţi a unor cauze penale ori civile pentru ei sau pentru alţii, în scopul
menţinerii ori transferării într-un penitenciar, constatată de către instanţa de judecată ca fiind un abuz
de drept). În cazul săvârşirii unei astfel de abateri disciplinare foarte grave se pot dispune, ca sancţiuni
disciplinare generice: suspendarea dreptului de a primi şi cumpăra unele categorii de bunuri, a
dreptului de a primi vizite sau izolarea – art. 218 din Regulament.
Reprezintă abateri disciplinare grave: încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 81 lit. d)-f) din
Legea nr. 254/2013; încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 82 lit. q)-ţ) din această lege sau instigarea
altui deţinut să comită aceste fapte; încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute expres (în alte acte
normative) ca reprezentând abateri grave (art. 100 alin. 2 din Legea nr. 254/2013; de exemplu, potrivit
şi prevederilor art. 217 din Regulament: fapta descrisă la art. 22 alin. 4 din Regulament = refuzul
deţinutului de a se supune recoltării probelor biologice; fapta descrisă conform art. 23 alin. 3 din
Regulament = refuzul deţinutului de a se supune testării cu aparatul etilotest; fapta prevăzută în art. 99
alin. 3 din Regulament = refuzul deţinuţilor de a se supune amprentării, fotografierii şi prelevării
probelor biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în sistemul naţional de date genetice
judiciare – a se vedea Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de
Date Genetice Judiciare – cu ocazia primirii în locurile de deţinere şi ori de câte ori se dispune de
judecătorul de drepturi şi libertăţi, instantele de judecată şi organele de urmărire penală, sau în cazul în
care se schimbă fizionomia deţinutului pe perioada executării pedepsei). În cazul săvârşirii unei astfel
de abateri disciplinare grave se pot dispune, ca sancţiuni disciplinare generice: suspendarea dreptului
de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, a dreptului de a presta o muncă, a dreptului
de a primi / cumpăra anumite categorii de bunuri sau a dreptului de a primi vizite – art. 217 alin. 1 din
Regulament. Totuşi, conform alin. 2 al art. 217 din Regulament, în cazul comiterii, în mod repetat, de
abateri disciplinare grave, sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate vor fi cele incidente în caz de
abatere disciplinară foarte gravă.
Reprezintă abateri disciplinare uşoare: încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 81 lit. g)-l) din
Legea nr. 254/2013; încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 82 lit. u)-x) din această lege sau instigarea
altui deţinut să comită aceste fapte; încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute expres (în alte acte
normative) ca reprezentând abateri uşoare (art. 100 alin. 3 din Legea nr. 254/2013). În cazul săvârşirii
unei astfel de abateri disciplinare uşoare se pot dispune, ca sancţiuni disciplinare generice:
avertismentul, suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive sau a
dreptului de a presta o muncă – art. 216 alin. 1 din Regulament. Totuşi, conform alin. 2 al art. 216 din
Regulament, în cazul comiterii, în mod repetat, de abateri disciplinare uşoare, sancţiunile disciplinare
ce pot fi aplicate vor fi cele incidente în caz de abatere disciplinară gravă.
X.3. Procedura în caz de abatere disciplinară a deţinuţilor şi organele care o aplică

În ceea ce priveşte procedura de urmat în cazul comiterii / constatării unei abateri disciplinare,
este de reţinut faptul că săvârşirea acestora se consemneaza într-un raport de incident, la constatarea
(din oficiu sau la sesizarea oricui, a) personalului administraţiei penitenciarului (art. 102 din Legea nr.
254/2013 şi art. 215 alin. 2 din Regulament). Raportul de incident se depune la şeful secţiei unde este
deţinut făptuitorul, fie în termen de 24 de ore de la data constatării, fie, dacă abaterea s-a constatat în
78
weekend sau în perioada sărbătorilor legale (caz în care depunerea raportului se face la şeful de tură –
art. 222 alin. 2 din Regulament), cel mai târziu în prima zi lucrătoare următoare. În situaţia în care
abaterea disciplinară este săvârşită pe perioada transferului, raportul de incident este întocmit de şeful
escortei (art. 222 alin. 3 din Regulament), iar dacă, după săvârşirea abaterii disciplinare, se impune
transferarea de îndată a deţinutului, raportul de incident se trimite, împreună cu celelalte documente
întocmite, unităţii în care a fost transferat acesta, în vederea continuării procedurii disciplinare.
Decizia cu privire la comiterea, de către un deţinut, a unei abateri disciplinare şi aplicarea
unei sancţiuni disciplinare pentru aceasta este luată de către un organism colegial – Comisia de
disciplină, format din: directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar (preşedinte),
directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un ofiţer desemnat de directorul
penitenciarului (membri); secretariatul comisiei este asigurat de o persoană numită directorul
penitenciarului (art. 103 alin. 2 din Legea nr. 254/2013). Se stabileşte regula potrivit căreia deţinuţii
pot fi sancţionaţi disciplinar numai după verificarea completă a împrejurărilor în care s-au comis
faptele care fac obiectul procedurii disciplinare (art. 220 alin. 2 din Regulament).
Cercetarea pe baza căreia va decide comisia este efectuată nu de către membrii acesteia, ci de
către una sau mai multe persoane din cadrul personalului penitenciarului, altele decât
supraveghetorii, desemnate de către director (art. 103 alin. 3 din lege); această persoană / aceste
persoane aduc la cunoştinţa deţinutului motivul declanşării procedurii disciplinare şi faptul că acesta
poate propune administrarea de probe, iar, în termen de maxim 10 zile de la sesizarea comisiei de
disciplină, i se vor prezenta acesteia rezultatele cercetării (inclusiv probele pe care se susţin acestea,
printre care, obligatoriu: audierea persoanei condamnate cercetate şi verificarea apărărilor acesteia).
Şeful secţiei unde este deţinut făptuitorul înaintează raportul de incident primit comisiei de
disciplină, în termen de 24 de ore de la primire, după care se trece la efectuarea cercetării prealabile.
Pentru motive de siguranţă sau în scopul prevenirii actelor de împiedicare a aflării adevărului ori
influenţare a rezultatului cercetării disciplinare, directorul penitenciarului poate dispune separarea
preventivă a deţinutului (art. 222 alin. 6 din Regulament). În termen de 10 zile de la primirea
rezultatelor acesteia, comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei altei
persoane relevante, aplică prin hotărâre scrisă o sancţiune disciplinară (ţinând cont de: natura şi
modul de comitere a abaterii, persoana şi starea de sănătate a condamnatului, abaterile disciplinare
săvârşite anterior de acesta, atitudinea făptuitorului după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii
disciplinare – criteriile sunt detaliate conform art. 224 din Regulament, după un tipar care se aseamănă
cu reglementarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei în cazul individualizării judiciare,
potrivit art. 74 C. pen.) sau, după caz, clasează dosarul. Dacă se aplică o sancţiune disciplinară,
preşedintele comisiei de disciplină trebuie să solicite medicului unităţii să facă recomandări (art. 223
alin. 3 din Regulament).
Secretarul comunică imediat hotărârea comisiei persoanei condamnate, sub semnătură, cu
menţionarea căii de atac existente şi a termenului de exercitare a acesteia (plângere la judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii – art. 104 din lege;
plângerea este suspensivă de executare), informând directorul pentru sesizarea organelor judiciare
dacă se constată şi comiterea unei infracţiuni. În plus, dacă se apreciază că, în urma comiterii abaterii
disciplinare, separat de aplicarea sancţiunii disciplinare, se justifică sau se impune (după caz) şi o
eventuală schimbare a regimului de executare a pedepsei privative de liebrtate, de către deţinutul
respectiv, ori (re)evaluarea sa în vederea (re)stabilirii gradului de risc al acestuia pentru siguranţa
penitenciarului, atunci, la rămânerea definitivă a hotărârii de sancţionare, secretarul comisiei de
79
disciplină trebuie să sesizeze şi CSISREPPL.

Dacă deţinutul a formulat plângere, ascultarea sa este obligatorie (art. 104 alin. 3 din Legea nr.
254/2013), iar, în termen de maxim 10 zile de la sesizare, judecătorul de supraveghere a privării de
libertate de la penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară atacată trebuie să o
soluţioneze prin încheiere motivată (fie ia act de retragerea plângerii, fie o admite şi anulează /
modifică sancţiunea disciplinară aplicată, fie o respinge, după caz, ca: nefondată, rămasă fără obiect,
tardivă sau inadmisibilă). Încheierea motivată astfel pronunţată trebuie comunicată în termen de cel
mult 3 zile (de la pronunţare) atât condamnatului cât şi administraţiei penitenciarului, care, în termen
de 5 zile de la comunicarea încheierii pot introduce contestaţie (competentă să o judece este
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul), depunând-o pe aceasta chiar la judecătorul
de supraveghere a privării de libertate. Contestaţia este suspensivă de executare (art. 104 alin. 10 din
Legea nr. 254/2013) şi trebuie judecată de urgenţă (cu prioritate), sens în care legiuitorul stabileşte că
aceasta se înaintează judecătoriei împreună cu dosarul cauzei în termen de maxim două zile de la
primire (de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate). Pentru a se pronunţa (prin
hotărâre definitivă), instanţa trebuie (de asemenea) să audieze (obligatoriu) deţinutul.
80
ANEXĂ – FIŞE DE LUCRU

Fișă de lucru (1)
1. Este adevărat că:

a) există o lege privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, aceasta fiind Legea nr. 254/2013, care este o lege organică;
b) există un Regulament de aplicare a Legii nr. 254/2013, care este aprobat printr-un ordin al ministrului justiţiei;
c) în Codul de procedură penală există un întreg titlu destinat reglementării executării hotărârilor penale.
2. Se pune în executare o pedeapsă:
a) numai dacă este stabilită printr-o hotărâre penală de condamnare, indiferent de tipul acesteia;
b) numai dacă este stabilită printr-o hotărâre penală definitivă, indiferent de tipul acesteia;
c) numai dacă este stabilită şi aplicată printr-o hotărâre penală definitivă, fiind dispusă cu executare (efectivă).
3. Sunt sinonime noţiunile:
a) judecător delegat cu executarea hotărârilor penale, respectiv judecător de supraveghere a privării de libertate;
b) condamnat recidivist, respectiv condamnat cu antecedente penale;
c) centru de detenţie, respectiv centru educativ.
4. Sunt măsuri preventive privative de libertate:
a) reţinerea şi controlul judiciar pe cauţiune;
b) arestul preventiv şi arestul definitiv;
c) arestul la domiciliu şi arestul preventiv.
5. Reprezintă (printre altele) regimuri de executare a pedepselor privative de libertate:
a) regimul de maximă siguranţă şi regimul de minimă siguranţă;
b) regimul închis, regimul semiînchis şi regimul deschis;
c) regimul de maximă siguranţă şi regimul semideschis.
a) regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate sunt clasificate similar cu regimurile de executare a
pedepselor privative de libertate;
b) reţinerea este o măsură preventivă privativă de libertate care se poate dispune pentru maxim 24 de ore şi numai în faza
de urmărire penală a procesului penal;
c) noţiunea de centru de reținere și arestare preventivăeste sinonimă cu aceea de centru de arestare preventivă.
7. Unităţile penitenciare:
a) sunt instituţii cu personalitate juridică care se înfiinţează prin lege;
b) sunt instituţii care sunt finanţate de la bugetul de stat dar s epot finanţa şi din surse (venituri) proprii;
c) existe în prezent în România sunt în număr de 34, dintre care 6 penitenciare-spital.
8. În momentul de faţă:
a) nu există penitenciare, dintre judeţele din regiunea Moldovei, în Neamţ şi Suceava;
b) există un penitenciar pentru femei, la Ploieşti (Târgşorul Nou);
c) există centre educative în fiecare provincie istorică din România, precum şi două centre de detenţie.
9. Potrivit legii, se pot înfiinţa penitenciare speciale:
a) pentru tineri, adică persoane private de libertate care nu au împlinit încă vârsta de 30 de ani;
b) pentru adolescenţi;
c) pentru femei.
10. Executarea pedepsei privative de libertate:
a) se face în baza mandatului de executare a pedepsei, emis de către completul de judecată care a pronunţat hotărârea
definitivă;
b) începe prin internarea condamnatului în penitenciar, primirea putându-se efectua numai între orele 7 şi 22;
c) în cazul infractorilor care nu erau privaţi de libertate la momentul condamnării definitive, începe prin plasarea acestora
în carantină şi sub observaţie, pentru o perioadă de 3 săptămâni (21 de zile).
11. Printre sistemele clasice (istorice) de executare a pedepselor privative de libertate se numără și:
81
a) sistemul osbornian (celular);

b) sistemul pennsylvanian (de detenție în comun);
c) sistemul auburnian (mixt).
12. Așa-numitul sistem irlandez de executare a pedepselor privative de libertate (ca sistem clasic / istoric):
a) este primul sistem de executare a pedepselor privative de libertate care a funcționat în evoluția modernă a societății (sec.
XVIII-XIX);
b) este un sistem de tip mixt, care îmbină elemente ale sistemului de deținere în comun și ale sistemului de deținere
individuală (celulară);
c) mai este cunoscut și sub denumirea de sistem progresiv de executare a pedepselor privative de libertate.
13. Constituie dezavantaje ale sistemului de executare a pedepselor privative de libertate, ca sistem:
a) de detenție comună – contagiunea criminală și diminuarea controlului în supravegherea deținuților, prin scăderea
autorității personalului administrației penitenciare, ca efect al apariției unor structuri ierarhice paralele în rândul
condamnaților;
b) pennsylvanian – costurile ridicate de edificare și întreținere a unităților penitenciare, precum și posibila stimulare a unor
probleme psihice sau tendințe suicidale la persoanele condamnate, ca efect al recluziunii îndelungate a acestora;
c) irlandez – lipsa stimulării și a cointeresării deținuților în îndreptarea conduitei lor, pentru a obține condiții mai
favorabile de executare sau liberarea anticipată din mediul penitenciar.
14. De lege lata, regimul provizoriu de executare dispus față de condamnatul ieșit din perioada de carantină și
observare în care a fost internat la intrarea în penitenciar (dacă nu are deja stabilit un regim de executare a
pedepsei privative va fi unul:
a) de maximă siguranță, în cazul unei pedepse cu închisoare de 13 ani;
b) de maximă siguranţă, în cazul unui condamnat recidivist sancţionat cu o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 10 ani
pentru comiterea unei infracţiuni cu întrebuinţare de violenţă fizică, dacă acesta este apreciat ca persoană care prezintă
risc pentru siguranţa penitenciarului;
c) semidechis, în cazul în care pedeapsa care urmează să fie executată este una care putea fi dispusă cu suspendarea sub
supraveghere a executării, dar în raport de al cărei cuantum concret nu se putea dispune o amânare a aplicării pedepsei.
a) scopul pedepsei şi al executării acesteia este de natură retributivă, urmărind expierea, de către infractor, a vinei de a fi
comis infracţiunea;
b) prin executarea pedepsei se urmăreşte obţinerea de forţă de muncă nesalarizată la dispoziţia statului, ca un echivalent
modern al principiului talionului;
c) deţinuţii îşi pot exercita toate drepturile al căror exerciţiu nu a fost expres interzis de către instanţă şi care nu sunt
inerent limitate ca efect implicit al calităţii lor de persoane private de libertate în executarea unei pedepse, ceea ce
presupune inclusiv posibilitatea unor deţinuţi de a îşi exercita, în penitenciar, dreptul electoral de a alege (de pildă, cu
ocazia alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2019).
16. În momentul actual (data / ziua la care se rezolvă grila), în România:
a) există 20338 de persoane private de libertate;
b) este posibilă menţinerea în regim de maximă siguranţă a unei femei însărcinate care execută o pedeapsă de 20 de ani
închisoare;
c) un condamnat care a împlinit 65 de ani pe când se află în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă poate rămâne în
continuare în executarea acestei pedepse, dar regimul în care o va executa va fi, de principiu, cel închis.
82
Fișă de lucru (2)
1. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate:

a) reprezintă totalitatea regulilor, drepturilor, obligațiilor, programelor și activităților care urmăresc realizarea unei bune
conviețuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini și abilități care să contribuie la reintegrarea socială a
persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate;
b) se diferențiază prin gradul de limitare a libertății de mișcare a deținuților şi modalitatea de acordare a drepturilor și de
desfășurare a activităților zilnice;
c) sunt reglementate potrivit Codului penal şi Codului de procedură penală, reglementări care sunt dezvoltate în Legea de
executare a pedepselor privative de libertate şi în Regulamentul de punere în aplicare a acesteia.
2. Pot fi apreciate drept principii ale dreptului execuţional penal:
a) principiul legalităţii incriminării şi al sancţiunilor de drept penal;
b) principiul prevenţiei şi al reintegrării sociale a condamnaţilor privaţi de libertate;
c) principiul individualizării pedepselor.
3. Locul de executare a pedepsei privative de libertate (penitenciarul de executare) este determinat de către:
a) instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare;
b) instanţa de executare, prin judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale;
c) Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
4. Determinarea (alegerea) penitenciarului de executare a pedepsei privative de libertate se efectuează în funcţie
de:
a) apropierea faţă de instanţa de executare, ţinându-se cont şi de opţiunile manifestate de către persoana condamnată,
precum şi de sexul şi vârsta acesteia, ca şi de felul şi durata pedepsei privative de libertate ce urmează a fi executată,
corelat cu tipul de regim de executare / tipurile de regim de executare organizat(e) în diverse unităţi penitenciare;
b) criteriul apropierii de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, precum şi în funcţie de regimul de executare
corespunzător, de sexul şi vârsta deţinutului, de aspectele de siguranţă a penitenciarelor şi de nevoile de reintegrare
socială identificate la condamnatul vizat;
c) criteriul depărtării cât mai mari faţă de localitatea de domiciliu a persoanei vătămate, precum şi în funcţie de necesarul
de forţă de muncă de care are nevoie A.N.P. pentru onorarea contractelor încheiate cu diverşi agenţi economici.
5. În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate:
a) sectorul de deţinere (spaţiile uzuale de cazare a deţinuţilor) şi spaţiile auxiliare (de pildă, fermă zootehnică sau
agricolă);
b) sectorul administrativ (spaţiile de desfăşurare a activităţii personalului administrativ al penitenciarului) şi sectorul de
producţie (de exemplu: ateliere – puncte de lucru pentru deţinuţii care prestează activităţi lucrative);
c) blocul bisector de deţinere şi întemniţare (spaţiile uzuale de cazare a deţinuţilor şi zona de carceră).
a) persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate care este adusă în penitenciar după arestarea sa în vederea
executării pedepsei, pe când se afla în stare de libertate, va fi mai întâi plasată într-o perioadă de carantină, unde regimul
de executare a pedepsei corespunzător felului şi duratei pedepsei aplicate este inaplicabil;
b) regulamentul de ordine interioară al penitenciarului trebuie să cuprindă referiri la indicarea locurilor destinate
fumatului, precum şi să indice recompensele sau sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate deţinuţilor;
c) împotriva deciziei Comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate, cu privire la determinarea acestui regim, condamnatul poate formula apel, în termen de 3 zile de
la comunicare (această comunicare i se face sub semnătură).
7. Unităţile penitenciare:
a) reprezintă locuri de executare a pedepsei atât pentru infractorii majori la data comiterii infracţiunii, cât şi pentru
persoanele majore care au comis infracţiuni în timpul minorităţii pentru care au fost însă definitiv sancţionate după
împlinirea acestei vârste;
b) sunt conduse de către un comandant, fiind încadrate cu ofiţeri şi subofiţeri care să asigure serviciul de pază şi
supraveghere;
c) trebuie să cuprindă, ca dotări minime (printre altele): camere de cazare a deţinuţilor, posturi telefonice şi cutie poştală.
83
8. Regimul de executare a pedepselor privative de libertate:

a) decurge de drept din lege, corespunzător felului și duratei pedepsei principale aplicate de instanță;
b) se individualizează (plecând de la felul și durata pedepsei principale aplicate de instanță, dar ținându-se cont și de alte
criterii), de către directorul penitenciarului în care este deținut condamnatul;
c) se individualizează (plecând de la felul și durata pedepsei principale aplicate de instanță, dar ținându-se cont și de alte
criterii), de către o comisie anume destinată acestui scop, din care face parte și directorul penitenciarului în care este
deținut condamnatul, acesta fiind președintele respectivei comisii.
9. Potrivit legii, regimul provizoriu de executare a pedepsei principale privative de libertate va fi:
a) regimul de maximă siguranță pentru cei condamnați definitiv la detențiune pe viață sau la pedepse cu închisoarea mai
mari de 20 de ani;
b) regimul de maximă siguranță pentru cei condamnați la detențiune pe viață sau la pedepse cu închisoarea de cel puțin 13
ani;
c) regimul închis pentru cei condamnați definitiv la pedepse cu închisoare mai mari de 3 ani, dar care nu depășesc 13 ani.
10. Potrivit legii, regimul provizoriu de executare a pedepsei principale privative de libertate va fi:
a) regimul de maximă siguranță pentru cei condamnați definitiv la detențiune pe viață sau la pedepse mai mari de 13 ani
închisoare;
b) regimul deschis pentru cei condamnați la pedepse cu închisoare de minim o zi și maxim un an;
c) regimul semideschis pentru cei condamnați definitiv la pedepse cu închisoare mai mari de un an, dar nu mai mari de 3
ani.
11. Împotriva deciziei de stabilire inițială a regimului de executare a pedepsei principale privative de libertate, cel
condamnat definitiv:
a) nu are nici o cale de atac, decizia fiind definitivă și executorie;
b) are recunoscută o cale de atac, sub formă de petiție adresată directorului penitenciarului, iar împotriva hotărârii acestuia
se poate îndrepta apoi cu plângere, adresată directorului general al A.N.P.;
c) are recunoscută o cale de atac, sub formă de plângere adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar
împotriva încheierii acestuia se poate îndrepta apoi cu o contestație la instanță (Judecătoria în a cărei circumscripție este
situat penitenciarul).
12. Atunci când deținutul atacată decizia de stabilire inițială sau de schimbare a regimului de executare a pedepsei
principale privative de libertate:
a) calea de atac utilizată nu este suspensivă de executare;
b) plângerea împotriva deciziei Comisiei de stabilire, individualizare, modificare, transformare sau renunțare la regimul de
executare trebuie adresată judecătorului delegat cu executarea pedepselor în maxim 3 zile de la comunicarea deciziei
comisiei;
c) contestația împotriva încheierii judecătorului care a analizat plângerea se depune direct la acesta, el având obligația de a
transmite ulterior instanței de executare (compartimentului de executări penale al acesteia).
13. Dincolo de felul și durata pedepsei, la individualizarea regimului de executare se ține cont (printre altele) și de:
a) poziția socială, profesională, ori statul juridic al condamnatului anterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare;
b) personalitatea și conduita persoanei condamnate, inclusiv în eventualele perioade anterioare de detenție;
c) abilităţile persoanei condamnate și disponibilitatea acesteia de a se implica sau nu în activități lucrative și / sau
programe / activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase,
instruire şcolară şi formare profesională.
84
Fișă de lucru (3)

1. Sunt pedepse principale privative de libertate:
a) detențiunea pe viață și închisoarea;
b) detențiunea pe viață și internarea într-un centru de detenție;
c) închisoarea și internarea medicală.
2. Liberarea condiționată:
a) sub aspectul naturii juridice, reprezintă un caz de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață;
b) se poate acorda, potențial, oricărui condamnat la o pedeapsă principală privativă de libertate, inclusiv celui care execută
detențiunea pe viață;
c) nu poate fi dispusă în cazul condamnaților recidiviști.
3. Se pune în executare o pedeapsă:
a) numai dacă este stabilită printr-o hotărâre penală de condamnare, indiferent de tipul acesteia;
b) numai dacă este stabilită printr-o hotărâre penală definitivă, indiferent de tipul acesteia;
c) numai dacă este stabilită şi aplicată printr-o hotărâre penală definitivă, fiind dispusă cu executare (efectivă).
4. Potrivit legii, se pot înfiinţa penitenciare speciale:
a) pentru tineri, adică persoane private de libertate care nu au împlinit încă vârsta de 30 de ani;
b) pentru adolescenţi;
c) pentru femei.
5. Printre sistemele clasice (istorice) de executare a pedepselor privative de libertate se numără și:
a) sistemul osbornian (celular);
b) sistemul pennsylvanian (de detenție în comun);
c) sistemul auburnian (mixt).
6. De lege lata, regimul provizoriu de executare dispus față de condamnatul ieșit din perioada de carantină și
observare în care a fost internat la intrarea în penitenciar (dacă nu are deja stabilit un regim de executare a
pedepsei privative va fi unul:
a) de maximă siguranță, în cazul unei pedepse cu închisoare de 13 ani;
b) de maximă siguranţă, în cazul unui condamnat recidivist sancţionat cu o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 10 ani
pentru comiterea unei infracţiuni cu întrebuinţare de violenţă fizică, dacă acesta este apreciat ca persoană care prezintă
risc pentru siguranţa penitenciarului;
c) semidechis, în cazul în care pedeapsa care urmează să fie executată este una care putea fi dispusă cu suspendarea sub
supraveghere a executării, dar în raport de al cărei cuantum concret nu se putea dispune o amânare a aplicării pedepsei.
7. Pot fi apreciate drept principii ale dreptului execuţional penal:

a) principiul legalităţii incriminării şi al sancţiunilor de drept penal;
b) principiul prevenţiei şi al reintegrării sociale a condamnaţilor privaţi de libertate;
c) principiul individualizării pedepselor
8. Locul de executare a pedepsei privative de libertate (penitenciarul de executare) este determinat de către:
a) instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare;
b) instanţa de executare, prin judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale;
c) Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
9. Regimul de executare a pedepselor privative de libertate:

a) decurge de drept din lege, corespunzător felului și duratei pedepsei principale aplicate de instanță;
b) se individualizează (plecând de la felul și durata pedepsei principale aplicate de instanță, dar ținându-se cont și de alte
criterii), de către directorul penitenciarului în care este deținut condamnatul;
c) se individualizează (plecând de la felul și durata pedepsei principale aplicate de instanță, dar ținându-se cont și de alte
criterii), de către o comisie anume destinată acestui scop, din care face parte și directorul penitenciarului în care este
deținut condamnatul, acesta fiind președintele respectivei comisii.
10. Împotriva deciziei de stabilire inițială a regimului de executare a pedepsei principale privative de libertate, cel
condamnat definitiv:
a) nu are nici o cale de atac, decizia fiind definitivă și executorie;
85
b) are recunoscută o cale de atac, sub formă de petiție adresată directorului penitenciarului, iar împotriva hotărârii acestuia
se poate îndrepta apoi cu plângere, adresată directorului general al A.N.P.;
c) are recunoscută o cale de atac, sub formă de plângere adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar
împotriva încheierii acestuia se poate îndrepta apoi cu o contestație la instanță (Judecătoria în a cărei circumscripție este
situat penitenciarul).
11. Dincolo de felul și durata pedepsei, la individualizarea regimului de executare se ține cont (printre altele) și de:
a) poziția socială, profesională, ori statul juridic al condamnatului anterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare;
b) personalitatea și conduita persoanei condamnate, inclusiv în eventualele perioade anterioare de detenție;
c) abilităţile persoanei condamnate și disponibilitatea acesteia de a se implica sau nu în activități lucrative și / sau
programe / activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase,
instruire şcolară şi formare profesională.
12. Este adevărat că :
a) în regimul de maximă siguranță, sau dacă se impune ca urmare a faptului că a fost depășită capacitatea de cazare a
penitenciarului, deținuții pot fi cazați câte maxim 2 într-un pat;
b) unui deținut trebuie să i se pună la dispoziție, ca regulă, 4 fețe de pernă pe an, respectiv o pătură, la cererea acestuia
putându-se suplimenta cazarmamentul cu încă o pătură, în sezonul rece;
c) deținuților care nu își permit îmbrăcăminte, administrația penitenciarului trebuie să le pună la dispoziție haine, în mod
gratuit, sens în care fiecare penitenciar este prevăzut cu o garderobă dotată cu uniforme / salopete de culoare maro.
13. Potrivit prevederilor legale, reprezintă categorii speciale de deținuți sub aspectul nevoilor de asigurare a hranei:
a) detinuții bolnavi;
b) deținutele însărcinate;
c) deținuții care postesc.
14. Transferul persoanelor condamnate:
a) poate fi și temporar, caz în care se dispune fie de către directorul penitenciarului de la care se efectuează transferul, fie,
în unele situații, de către directorul general al A.N.P.;
b) se poate efectua și la cererea persoanei condamnate, din motive personale (fără motivare), dintr-un penitenciar în care
există condiții corespunzătoare de detenție în unul prezentând condiții necorespunzătoare;
c) se poate datora și solicitărilor unor membri de familie ai persoanei condamnate, precum și cererilor unor organizații
nonguvernamentale, dar numai dacă deținutul își însușește respectiva solicitare.
15. Transportul persoanelor condamnate definitiv la pedepse principale privative de libertate:
a) se realizează, pe cât posibil, prin limitarea expunerii acestora privirii publice;
b) presupune neapărat imobilizarea, prin utilizarea cătușelor, a deținuților transportați în afara penitenciarului, la organele
judiciare, indiferent de regimul de executare a pedepsei stabilit față de aceștia.
c) se poate realiza, la nevoie, şi cu mijloace de transport aflate în dotarea Ministerului Afacerilor Interne sau a serviciilor de
urgenţă medicală.
Fișă de lucru (4)
1. Regimul de executare a pedepsei se stabilește de către

…………………………………………………………………………
2. Decizia privind distrugerea sau valorificarea bunurilor confiscate de la deținuți este luată de către
…………………………
3. Probele biologice care pot fi prelevate de la deținuți constau în probe de ………………………………………………….
4. Sunt ținuți închiși în camerele de cazare și pe timpul zilei deținuții din regimul (regimurile)
………………………………..
5. Instituția judecătorului de supraveghere a privării de libertate se referă la …………………………………………………
86

Drept Executional Penal

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Executional Penal

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

DREPT EXECUŢIONAL PENAL

Lect. univ. dr. Mihai DUNEA

Anul al III-lea de studii de Licenţă

La elaborarea acestui suport de curs s-au avut în vedere (în principal) :

Informații de natură organizațional-administrativă………….........………………….….........................…p.4

Anexă – Fișe de lucru ………………………………………………..…………………………………….…p.81

Informații generale despre curs

Informații despre coordonatorul de disciplină

Condiționări și cunoștințe pre-rechizite

CT3. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de interdisciplinaritate).

Programarea conţinutului activităţilor

Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs

Metodele și instrumentele de evaluare

Unitatea (activitatea / tema) nr. 1 de studiu individual

I. DREPTUL EXECUŢIONAL PENAL - IDENTIFICAREA LEGISLAŢIEI NAŢIONALE

I.1. Sfera de cuprindere a izvoarelor dreptului execuţional penal: generalităţi; indicarea

al sănătăţii etc.), sau în decizii ale directorului general al Administraţiei Naţionale a

- dispoziţiile cuprinse în Titlul V (Executarea hotărârilor penale), art. 550-601.

Unitatea (activitatea / tema) nr. 2 de studiu individual

II. IDENTIFICAREA UNOR NOŢIUNI ŞI INSTITUŢII RELEVANTE, INCLUSIV SENSUL

Unitatea (activitatea / tema) nr. 3 de studiu individual

III. PRINCIPII ÎN EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

III.1. Principiile fundamentale de drept execuţional penal

III.1.A. Legalitatea executării

III.1.B. Prevenția și reintegrarea

III.1.C. Respectarea demnităţii umane, interzicerea tratamentelor degradante și a discriminării

III.1.D. Caracterul expres al limitărilor exerciţiului unor drepturi şi exercitarea corespunzătoare a

III.2. Sisteme istorice de executare a privării de libertate

III.2.A. Sistemul detenţiei în comun

III.2.B. Regimul de detentie individuala / celular (pennsylvanian)

III.2.C. Regimul de detentie individuala / celular (pennsylvanian)

III.2.D. Regimul progresiv (irlandez)

Unitatea (activitatea / tema) nr. 4 de studiu individual

IV. LOCUL ŞI TEMEIUL EXECUTĂRII PEDEPSELOR PRIVATIVE DE

IV.1. Generalităţi privind locul de executare a pedepselor privative de libertate

IV.2. Generalităţi privind temeiul executării pedepselor privative de libertate

evadarea condamnatului (art. 404 alin. 6 C. proc. pen.).

IV.3. Generalităţi privind primele măsuri luate la intrarea în penitenciar a deținuților

Se efectuează şi un examen clinic general (de către personalul medical de specialitate al

Unitatea (activitatea / tema) nr. 5 de studiu individual

V. REGIMURILE DE EXECUTARE – GENERALIĂŢI ŞI STABILIRE PROVIZORIE.

V.1. Generalităţi privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

V.1.A. Regimul de maximă siguranţă

impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă.

V.1.B. Regimul închis

V.1.C. Regimul semideschis

socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în

V.1.D. Regimul deschis

V.2. Stabilirea provizorie a regimului de executare a pedepselor principale privative de libertate

V.3. Regulamentul de ordine interioară al penitenciarului

Unitatea (activitatea / tema) nr. 6 de studiu individual

VI. INDIVIDUALIZAREA REGIMULUI DE EXECUTARE

VI.1. Generalităţi privind individualizarea regimului de executare a pedepsei privative de

VI.2. Stabilirea iniţială a regimului iniţial de executare a pedepsei privative de libertate

administraţia penitenciarului, încheierea fiind executorie (art. 39 alin. 7, 8 L. 254/2013); aceasta se

VI.3. Schimbarea regimului de executare / evaluarea (analiza) periodică a situaţiei

privative de libertate (oricare ar fi acesta) în regimul de maximă siguranţă (excepţie de la regula

Unitatea (activitatea / tema) nr. 7 de studiu individual

VII. CONDIŢIILE COTIDIENE DIN PENITENCIAR

VII.1. Cazarea persoanelor condamnate în penitenciar

VII.2. Ținuta persoanelor condamnate

VII.3. Alimentaţia persoanelor condamnate