Sunteți pe pagina 1din 11

C 228/166 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 14.7.

2017

Lista oficiilor N.SIS II și a birourilor naționale SIRENE


(2017/C 228/02)

În conformitate cu articolul 7 comun din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din
20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen din a doua generație
(SIS II) (1) (Regulamentul SIS II) și din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea,
funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) (2) (Decizia SIS II), fiecare stat
membru desemnează o autoritate care își asumă responsabilitatea principală pentru sistemul N.SIS II al acelui stat (oficiul N.
SIS II) și o altă autoritate care asigură schimbul informațiilor suplimentare. Statele membre comunică autorității de
gestionare coordonatele oficiului lor N.SIS II și ale biroului lor SIRENE, aceasta urmând să publice lista respectivă în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta listă consolidată se bazează pe informațiile transmise de statele membre până la 31 martie 2017.

BELGIA

SIS II
Bureau NS-SIS II Police fédérale – Direction de l’information et des moyens ICT (DRI)
NS-SIS Bureau Federale Politie – Directie van de informatie en de ICT middelen (DRI)
Biroul NS-SIS II – Poliția federală – Direcția TIC și Informații (DRI)
Rue Royale, 202A – Koningstraat, 202A
1000 Bruxelles/Brussels
E-mail: cgot/perm@police.be

SIRENE
Commission SIRENE Police fédérale – Direction de la coopération policière internationale (CGI)
SIRENE Commissie Federale Politie – Directie van de internationale politiesamenwerking
Biroul SIRENE – Poliția federală – Direcția Cooperare Polițienească Internațională (CGI)
Avenue de la Couronne, 145A – Kroonlaan, 145A
1050 Bruxelles/Brussel

BULGARIA

SIS II
Министерство на вътрешните работи
Ministerul de Interne
29 Shesti Septemvri Str.
1000 Sofia

SIRENE
Министерство на вътрешните работи
Direcția Cooperare Operațională Internațională – Ministerul de Interne
114b Maria Luiza Blvd.
1233 Sofia

REPUBLICA CEHĂ

SIS II
Policejní prezidium, Odbor informatiky a provozu informačních technologií
Prezidiul Poliției – Departmentul Informatică și Operațiuni IT
Strojnická 27
17089 Praga 7
P.O. Box 62/OIPIT

(1) JO L 381, 28.12.2006, p. 4.


(2) JO L 205, 7.8.2007, p. 63.
14.7.2017 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 228/167

SIRENE
Policejní prezidium, Odbor mezinárodní policejní spolupráce
Prezidiul Poliției – Departamentul Cooperare Polițienească Internațională
Strojnická 27
17089 Praga 7
P.O. Box 62/MPS

DANEMARCA

SIS II
Rigspolitiet Koncern IT
Poliția națională daneză – Departamentul IT
Landlystvej 34
2650 Hvidovre
Tel. + 45 33148888
E-mail: schengen@politi.dk
Website: www.politi.dk

SIRENE
Rigspolitiet, Politiområdet NEC, Vagt- og Kommunikationscenteret ATT: SIRENE-kontoret
Poliția națională daneză – Centrul Național de Investigații – Centrul de Comunicații – În atenția Biroului SIRENE
Ejby Industrivej 125-135
DK – 2600 Glostrup
Adresa poștală: Polititorvet 14
DK-1780 Copenhaga V
Tel. + 45 4515 4201
E-mail: nec@politi.dk
Website: www.politi.dk

GERMANIA

SIS II
Bundeskriminalamt
Oficiul Federal al Poliției Judiciare
65173 Wiesbaden

SIRENE
Bundeskriminalamt
Oficiul Federal al Poliției Judiciare
SIRENE Germania
65173 Wiesbaden

ESTONIA

SIS II
Politsei- ja Piirivalveamet teabehaldus- ja menetlusosakond
Oficiul Poliției și Poliției de Frontieră – Departamentul de Investigații și de Gestionare a Informațiilor
Tööstuse 52
10416 Tallinn

SIRENE
Politsei- ja Piirivalveamet teabehaldus- ja menetlusosakond
Oficiul Poliției și Poliției de Frontieră – Departamentul de Investigații și de Gestionare a Informațiilor
Tööstuse 52
10416 Tallinn
C 228/168 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 14.7.2017

GRECIA

SIS II
Υπουργείο Εσωτερικών/Αρχηγείο Ελληνικής Αστυνομίας/Κλάδος Οικονομικοτεχνικής Υποστήριξης και Πληροφορικής/
Διεύθυνση Πληροφορικής/Τμήμα Επιχειρησιακής Λειτουργίας/Γραφείο Τεχνικής Υποστήριξης N.SIS
Ministerul Afacerilor Interne– Poliția elenă – Serviciul de asistență tehnică-financiară și IT – Direcția Tehnologia
Informației – Departamentul Operațiuni IT – Oficiul N.SIS
P. Kanellopoulou 4
10177 Atena

SIRENE
Υπουργείο Εσωτερικών/Αρχηγείο Ελληνικής Αστυνομίας/Κλάδος Ασφάλειας/Διεύθυνση Διεθνούς Αστυνομικής Συνεργα-
σίας/Τμήμα Sirene
Ministerul Afacerilor Interne – Poliția elenă – Serviciul de securitate – Direcția Cooperare Polițienească Internațională –
Biroul SIRENE
P. Kanellopoulou 4
10177 Atena

SPANIA

SIS II
Subdirección General de Sistemas de Información y Comunicationes para la Seguridad
Subdirecția Generală Securitatea Sistemelor Informatice și a Comunicațiilor
Calle Cabo López Martínez, S/N
28048 – El Pardo -
Madrid
Tel. + 34 915372309
Fax + 34 915372355
E-mail ses.ope@interior.es

SIRENE
Oficina SIRENE España
SIRENE Spania
Calle Julián González Segador
28043 Madrid
Tel. + 34 915823013
Fax + 34 915372324
E-mail: sirene@ses.mir.es

FRANȚA

SIS II
Ministère de l’Intérieur – Direction générale de la police nationale/Direction centrale de la police judiciaire/Division des
relations internationales
Ministerul Afacerilor Interne
101 rue des Trois Fontanot
92000 Nanterre
dri-office-nsis@interieur.gouv.fr
+33140978158
14.7.2017 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 228/169

SIRENE
Ministère de l’Intérieur – Direction générale de la police nationale – Direction centrale de la police judiciaire – Division des relations
internationales
Ministerul Afacerilor Interne
101 rue des trois Fontanot
92000 Nanterre
dri-sirene@interieur.gouv.fr
+33140978800

ITALIA

SIS II
Ministero dell’Interno –Dipartimento della Pubblica Sicurezza – Direzione Centrale della Polizia Criminale—Servizio per il Sistema
Informativo Interforze – Divisione N.SIS
Ministerul de Interne – Departamentul Securitate Publică – Direcția Centrală a Poliției Judiciare – Serviciul pentru
sistemul de informații la nivelul tuturor forțelor polițienești – Direcția N.SIS
Via Torre di Mezzavia 9/121
00173 Roma
E-mail: nsis@interno.it
Tel. + 39 0646540801/3/5
Fax + 39 0646540950

SIRENE
Ministero dell’Interno – Dipartimento della Pubblica Sicurezza – Direzione Centrale della Polizia Criminale – Servizio per la
Cooperazione Internazionale di Polizia – Divisione Sirene
Ministerul de Interne – Departamentul Securitate Publică – Direcția Centrală a Poliției Judiciare – Serviciul Cooperare
Polițienească Internațională – Direcția Sirene
Via Torre di Mezzavia 9/121
00173 Roma
E-mail: sireneh24@dcpc.interno.it
Tel. + 39 064652616/2851
Fax + 39 0646542844

LETONIA

SIS II
Latvijas Republikas Iekšlietu ministrijas Informācijas centra Integrētās sistēmas nodaļa
Ministerul de Interne al Republicii Letonia – Centrul de informare – Direcția Sisteme Integrate
Bruņinieku iela 72b
Rīga LV-1009
Tel. + 371 67219111

SIRENE
Valsts policijas Galvenās kriminālpolicijas pārvaldes Starptautiskās sadarbības pārvaldes 1. nodaļas (Operatīvā sadarbība (24/7)
un sadarbība SIS/SIRENE jomā) SIS/SIRENE grupa.
Poliția de Stat din Letonia – Direcția Centrală a Poliției Judiciare – Departamentul de Cooperare Internațională –
Unitatea 1 (Cooperare operațională transfrontalieră 24/7 și SIS/SIRENE) – Grupul SIS/SIRENE.
Čiekurkalna 1. līnija 1 k-4
Rīga, LV-1026
Tel. + 371 67219053
E-mail: sirene@sirene.vp.gov.lv
C 228/170 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 14.7.2017

LITUANIA

SIS II
Informatikos ir ryšių departamentas prie Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos
Ministerul de Interne al Republicii Lituania – Direcția Tehnologia Informației și a Comunicațiilor
Šventaragio g. 2
LT-01510 Vilnius
E-mail: ird@vrm.lt
Tel. + 370 52717177
Fax + 370 52718921

SIRENE
Lietuvos kriminalinės policijos biuro Tarptautinių ryšių valdybos SIRENE nacionalinis skyrius
Biroul Poliției Judiciare din Lituania – Biroul Internațional de Legătură – Unitatea Națională SIRENE
Liepyno 7
LT-08105 Vilnius
E-mail: trv@policija.lt
Tel. + 370 52719900
Fax + 370 52719924

LUXEMBURG

SIS II
SIS II Cité Policière Grand-Duc Henri
Poliția Marelui Ducat de Luxemburg – Serviciul Relații Internaționale
Complexe A, route de Trèves
2957 Luxemburg

SIRENE
SIRENE Cité Policière Grand-Duc Henri
Poliția Marelui Ducat de Luxemburg – Serviciul Relații Internaționale
Complexe A
Route de Trèves
2957 Luxemburg

UNGARIA

SIS II
Belügyminisztérium
Ministerul de Interne
1094 Budapest
Balázs Béla str., 35
Tel. + 36 8861903
Fax + 36 8861905
E-mail: n.sis.hivatal@bm.gov.hu
Website: http://nyilvantarto.hu
14.7.2017 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 228/171

SIRENE
Nemzetközi Bűnügyi Együttműködési Központ, SIRENE Iroda
Centrul de Cooperare Internațională pentru Asigurarea Respectării Legislației – Biroul SIRENE
1139 Budapest
Teve str., 4-6
Tel. + 36 14435088; + 36 14435087
Fax + 36 14435818
E-mail: sirene@nebek.police.hu

MALTA

SIS II
Sezzjoni Nazzjonali Sistema ta’ Informazzjoni ta’ Schengen Kwartieri Ġenerali tal-Pulizija
Unitatea Schengen, Departamentul TIC – Poliția malteză
Direcția Generală de Poliție
Pjazza San Kalċidonju
Floriana FRN 1530

SIRENE
Skwadra għar-Relazzjonijiet Internazzjonali Kwartieri Ġenerali tal-Pulizija
Unitatea Relații Internaționale – Poliția malteză
Direcția Generală de Poliție
Pjazza San Kalċidonju
Floriana FRN 1530

ȚĂRILE DE JOS

SIS II
Politie, PDC, Dienst ICT
PO Box 238
3970 AE Driebergen

SIRENE
Politie Landelijke Eenheid, Dienst Landelijke Informatie Organisatie, Landelijk Internationaal Rechtshulp Centrum – Echipa
SIRENE Țările de Jos
Europaweg 45
2711 EM Zoetermeer
PO Box 100
3970 AC Driebergen

AUSTRIA

SIS II
Bundesministerium für Inneres KIT Applikationen und Services N.SIS II – Österreich
Ministerul Federal de Interne – Aplicații și Servicii TIC – N.SIS II – Austria
Berggasse 43
1090 Viena
Tel. + 43/1/90600-0
E-mail: BMI-IV-2@bmi.gv.at
C 228/172 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 14.7.2017

SIRENE
Bundesministerium für Inneres Bundeskriminalamt Internationale Polizeikooperation SIRENE Österreich
Ministerul Federal de Interne – Serviciul de Informații Judiciare – Direcția Cooperare Polițienească Internațională –
SIRENE Austria
Josef Holaubek Platz 1
1090 Viena
Tel. + 43/1/24836-985280 sau 985281
E-mail: BMI-II-BK-SIRENE@bmi.gv.at

POLONIA

SIS II
Biuro Łączności i Informatyki Komenda Główna Policji
Direcția Generală de Poliție – Biroul Comunicații și Tehnologia Informației
ul. Wiśniowa 58
02-520 Varșovia
24/7 Service
Tel. + 48 226015251
E-mail: spoc.ksi@policja.gov.pl

SIRENE
Biuro Międzynarodowej Współpracy Policji Komenda Główna Policji
Direcția Generală de Poliție – Biroul Cooperare Polițienească Internațională
ul. Puławska 148/150
02-624 Varșovia
Direcția Cercetare Internațională
Tel. + 48 226015460
Fax + 48 226012877
E-mail: sirenepoland@policja.gov.pl
24/7 Service
Tel. + 48 226015446, + 48 226015447
Fax + 48 226012674, + 48 226015340

PORTUGALIA

SIS II
SEDE
N.SIS – Sediul Central și Centrul de Date
SEF Serviço de Estrangeiros e Fronteiras
Avenida do Casal de Cabanas,
Urbanizaçăo Cabanas Golf, no 1
2734-506 Barcarena
Tel. + 351 214236200
Fax + 351 214236640
E-mail: sef@sef.pt

SIRENE
GABINET Nacional SIRENE
Biroul Național SIRENE
Sistema de Segurança Interna – Gabinete Coordenador de Segurança,
Avenida Defensores de Chaves, no 6 – piso 0
1049-063 Lisabona
Tel. + 351 219898800
Fax + 351 214236628; + 351 219891191
E-mail: sirene.portugal@sef.pt/sirene.coordenacao@sef.pt
14.7.2017 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 228/173

ROMÂNIA

SIS II
Centrul Național SIS – Ministerul Afacerilor Interne
Șos. Olteniței nr. 217B, sector 4, București 041309
Tel. + 40 213322501
Fax + 40 213322507
E-mail: cnsis@mai.gov.ro

SIRENE
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE – Ministerul Afacerilor Interne
Calea 13 Septembrie nr. 1-5, sector 5, București 050711
Tel. + 40 213351683
Fax + 40 213351692
E-mail: sirene.romania@mai.gov.ro

SLOVENIA

SIS II
Ministrstvo za notranje zadeve, Generalna policijska uprava, Urad za informatiko in telekomunikacije
Ministerul de Interne – Direcția Generală de Poliție – Biroul Informații și Telecomunicații
Štefanova ulica 2
SI-1501 Ljubljana

SIRENE
Ministrstvo za notranje zadeve, Generalna policijska uprava, Uprava kriminalistične policije
Ministerul de Interne – Direcția Generală de Poliție – Direcția Poliției Judiciare
Štefanova ulica 2
SI-1501 Ljubljana

SLOVACIA

SIS II
Oddelenie NSIS, OA SITB, Ministerstvo vnútra
Ministerul de Interne al Republicii Slovacia – Serviciul Asistență pentru Aplicații – Gestionarea informațiilor,
telecomunicații și securitate – Departamentul N.SIS
Partizanska cesta 129
97486 Banska Bystrica

SIRENE
Národná ústredňa SIRENE, Úrad medzinárodnej policajnej spolupráce Prezídium Policajného zboru
Prezidiul Poliției – Oficiul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Național SIRENE
Pribinova 2
812 72 Bratislava
C 228/174 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 14.7.2017

FINLANDA

SIS II
Poliisihallitus
Direcția Generală de Poliție
PO Box 302
FI-00101 Helsinki

SIRENE
Keskusrikospoliisi
Biroul Național de Investigații
PO Box 285
FI-01301 Vantaa
Tel. + 358 295480141

SUEDIA

SIS II
Polismyndigheten (SIRENE Sverige)
Autoritatea Polițienească Suedeză (SIRENE Suedia)
PO Box 12256
SE-Stockholm

SIRENE
Polismyndigheten (SIRENE Sverige)
Autoritatea Polițienească Suedeză (SIRENE Suedia)
PO Box 12256
SE-Stockholm

REGATUL UNIT

Biroul N.SIS II
Home Office, Police Live Services, PNC Service Desk, Hendon Data Centre, Peel Centre,
Aerodrome Road, Londra, NW9 5JE
Tel. +44 208 358 5000
Fax +44 208 358 5050
E-mail: pnc.service-desk@homeoffice.pnn.police.uk

SIRENE
Biroul SIRENE, Agenția națională de combatere a criminalității Olympic House, Olympic Park, Longbarn Boulevard,
Woolston Grange, Warrington, Cheshire, WA2 0XA
PO Box 58345, Londra, NW1W 9JJ
Tel. +44 207 238 8115
Fax +44 207 238 8112
E-mail: sirene@nca.x.gsi.gov.uk

ISLANDA

SIS II
Ríkislögreglustjórinn
Comisarul național al Poliției islandeze
Skúlagata 21
IS-101 Reykjavík
14.7.2017 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 228/175

SIRENE
Ríkislögreglustjórinn
Comisarul național al Poliției islandeze
Skúlagata 21
IS-101 Reykjavík

NORVEGIA

SIS II
Politiets IKT-tjenester
(N.SIS) – Poliția norvegiană, Serviciile TIC
PO Box 8031 Dep.
0030 Oslo

SIRENE
NCIS Norway (KRIPOS)
KRIPOS/NCIS (SIRENE) – Serviciul Național de Investigații Judiciare
PO Box 8163 Dep.
0034 Oslo

ELVEȚIA

SIS II
Office fédéral de la police (fedpol) Section N-SIS et applications internationales
Oficiul Federal de Poliție (fedpol), Secția N-SIS și Aplicații Internaționale
Nussbaumstrasse 29
CH-3003 Berna
Tel. + 41 584621260
Fax + 41 584625304
E-mail: info@fedpol.admin.ch

SIRENE
Office féderal de la police (fedpol) SIRENE Suisse
Biroul Federal de Poliție (fedpol) SIRENE Elveția
Nussbaumstrasse 29
CH-3003 Berna
Tel. + 41 313271066
Fax + 41 584625304
E-mail: info@fedpol.admin.ch

LIECHTENSTEIN

SIS II
Landespolizei Informatik/N.SIS II
Poliția națională – Unitatea IT/N.SIS II
P.O. Box 684
Gewerbeweg 4
9490 Vaduz
C 228/176 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 14.7.2017

SIRENE
Landespolizei Internationale Polizeikooperation/SIRENE
Poliția națională – Cooperare Polițienească Internațională/SIRENE
P.O. Box 684
Gewerbeweg 4
9490 Vaduz

S-ar putea să vă placă și