C11 Disfunctionalităţile familiei

Disfuncţia familială = un incident critic interacţional, generat de o configuraţie specifică a factorilor

individuali, interpersonali, de grup şi situaţionali, care dezechilibrează balanţa intra şi
intermotivaţională în diadă, periclitând stabilitatea şi finalităţile biopsihosociale ale întregului grup
familial.
Se utilizează termeni ca:
familie disfuncţională,
familie descompletată;
familia dezorganizată;
familie aparent organizată – pentru a denumi fenomenul disfuncţional al familiei.
Familia disfuncţională poate fi privită sub două aspecte:
disfuncţionalităţi ale structurii numerice,
disfuncţionalităţi privind modul de exercitare a unor funcţii.
Disfuncţionalităţile structurii numerice apar în urma:
Văduvia – familia trece printr-o perioadă critică accentuate, pentru ca apoi să se adapteze
situaţiei noi.
Abandonul familial – “divorţul omului sărac” (SUA). Davis arata în 1950 că 3.1 mlioane de
americani căsătoriţi nu trăiau cu partenerii lor. Se creează o culpabilitate bilaterală.
Despartirea “legala” – “absenţa temporară a unui soţ”; nu este un divorţ. Este cauzată de:
internarea unui partener în spital, participarea la război.
Divorţul – desfacerea căsătoriei în timpul vieţii soţilor, prin hotărâre judecătorească.
Despărţirea poate îmbrăca trei forme:
despărţirea de fapt dar cu locuinţă comună;
separarea totală şi în ceea ce priveşte locuinţa, dar fără divorţ;
divorţul prin despărţire juridică.
Divorţul apare deoarece au dispărut elementele ce au dus la închegarea cuplului:
sentimente reciproce de natură afectivă;
sprijinul moral şi material;
relaţii de apropiere şi prietenie.
Caracteristic pentru situaţiile de divorţ sunt motivele de ordin psihologic şi psihosocial:
nepotrivire de caracter,
incompatibilitatea modului de raportare la diferite valori,
infidelitatea partenerului,
imposibilitatea de a stabili un punct de vedere comun în raport cu un criteriu de referinţă.
Soţiile cu studii superioare divorţează în mai mare măsură decât celelalte.
Cu cât vârsta la căsătorie e mai mică, cu atât posibilitatea de divorţ e mai mare.
Contează şi etnia ca distanţă culturală – există tendinţa că mariajele interetnice să fie mai puţin
stabile.

Existenta copiilor în familie, în căsnicie, influenţează puternic hotărârea de a divorţa sau nu.
Capitalul marital specific, de proprietate este relevant în divorţiabilitate.

1
Familia unde soţia este angajată în muncă, este mai predispusă la divorţ.
P. Iluţ spune că se poate vorbi de un „sindrom al incapacităţii de convieţuire”:
lipsa sentimentelor de dragoste;
consumul excesiv de alcool, asociat cu cheltuiala banilor;
violenţa verbală şi fizică;
distribuţia inechitabilă a sarcinilor gospodăreşti;
gelozia;
infidelitatea;
preferinţele petrecerii timpului liber.
Acţiunea judecătorească poate avea următoarele consecinţe:
a) psihotraumatizarea partenerilor în urma şirului de neînţelegeri între ei, precum şi în urma
divulgării publice a unor aspecte ale vieţii lor conjugale;
b) psihotraumatizarea copiilor în perioada premergătoare divorţului (copilul care a împlinit
10 ani mai trebuie să şi aleagă cu cine vrea sa rămână);
c) îndepărtarea afectivă de unul de părinţi şi chiar de amândoi;
d) separarea de unele bunuri comune cu rezonanţă emoţional-afectivă;
Bohanon în 1979 distinge 7 etape în procesul de disoluţie a cuplurilor conjugale:
divorţul emoţional;
divorţul legal;
divorţul economic;
divorţul parental;
divorţul social;
divorţul psihic.
La nivel psihologic efectele depind foarte mult de:
faptul dacă există sau nu copii din căsătorie,
de investiţiile afective făcute în căsnicie,
de cine a iniţiat divorţul,
de valoarea partenerilor pe piaţa erotică şi maritală,
de densitatea reţelei de rude şi de prieteni a fiecăruia.
Divorţiabilitatea afectează diferenţiat femeia şi bărbatul.
Dacă există copii în căsnicie – iar aceştia, cu rare excepţii, rămân la mama – şi dacă nu are loc
recăsătoria, atunci costurile psihologice sunt mai mari pentru bărbaţi, iar cele materiale pentru
femei.
Consecinţele asupra copilului sunt multiple.
În societăţile tradiţionale exista tendinţa de stigmatizare a copilului ai cărui părinţi sunt despărţiţi.
Există şi în societatea modernă o serie de efecte psihologice în legătură cu identificarea de rol de
sex, cu formarea unor atitudini faţă de familie.
Dacă copilul rămas fără mamă este băiat, poate apărea fenomenul de supraprotecţie maternă, cu
consecinţe negative asupra acestuia.
Bărbaţii se recăsătoresc mai frecvent decât femeile.
Cum pot fi anunţaţi copiii că părinţii divorţează?
Explicaţia să fie simplă şi directă;

2
Ambii părinţi să fie prezenţi şi să participe pentru că altfel ar părea că doar unul singur este
responsabil de divorţ;
Ambii părinţi trebuie să-i asigure din nou pe copii că-i iubesc;
Nu trebuie să li se facă false promisiuni, legate de o eventuală reconciliere;
Să nu fie încurajaţi să ia partea unuia sau altuia dintre părinţi
Să li se ofere garanţii de către părinţi, că îi vor sprijini ori de câte ori va fi nevoie.
Comportamente ale copiilor în urma divorţului
Perioada de 0 la 2 ani
Iritabilitate şi hiperactiviate;
Dificultăţi de somn
Visul devine coşmar;
Refuză mâncarea
Tulburări digestive;
Este mohorât sau indiferent;
Începe să imite tonul trist sau dur al vocii altora.
Cum pot interveni părinţii:
Părinţii trebuie să-şi viziteze copiii, nefiind recomandat să se mute dintr-un loc în altul;
E bine ca cel mic să fie îmbrăţişat ori de cîte ori simte nevoia;
Părinţii să fie consecvenţi.
Perioada de la 3 la 5 ani
Teama de abandon sau separare
Teama de a sta singur;
Teama că părinţii nu-l mai iubesc, pentru că nu se mai iubesc unul pe celălalt;
Fabulează pe tema împăcării părinţilor;
Se comportă din ce în ce “mai rău”;
Poate fi agresiv cu păpuşile sau cu celelalte jucării;
Se învinovăţeşte pentru despărţirea părinţilor;
Îi scade abilitatea de a învăţa sau de a-şi aminti;
Poate avea probleme de identitate sexuală dacă părintele de acelaşi sex este absent.
Cum pot interveni părinţii:
În permanenţă să-i asigure pe copii de dragostea lor;
Să le reamintească faptul că nu ei poartă vina pentru divorţ;
Să le explice unde vor locui, care sunt regulile de vizitare;
Să se implice în permanenţă ca părinte;
Să evite comentariile negative la dresa celuilalt părinte, copii aparţin ambilor părinţi;
să nu comunice cu celalalt părinte prin intermediul copiilor.
Perioada de la 6 la 8 ani
Există dificultăţi de identificare sexuală dacă lipseşte contactul cu părintele de acelaşi sex;
Îl poate idealiza pe părintele absent;
Se simte trădat de părinţi;
Are coşmaruri violente;
Izbucneşte în lacrimi fără motiv;

3
 Teama de “ce ne vom face de aici înainte” poate determina un comportament dezorganizat
din partea copilului;
Este uşor distras, are dificultăţi la învăţat sau la orice altceva;
Se poate plânge de dereglări fiziologice;
Poate dezvolta pe termen lung comportamente inacceptabile, cum ar fi: minciuna, furtul sau
agresiunea;
Solicită din ce în ce mai multe pentru a compensa pierderea suferită.
Cum pot interveni părinţii:
Nu se sugerează copilului că el va trebui să fie “capul familiei” sau “ajutorul principal în
casă”, adesea ei iau aceste exprimări, exact aşa cum sunt; devin de multe ori copii
“parentizaţi”;
Să le explice motivele de divorţ în termeni pe care copilul să-i înţeleagă;
Să accepte sentimentele copiilor ca fireşti, fără a încerca să le schimbe.
Perioada de la 9 la 12 ani
Loial ambilor părinţi
Extrem de furios, foarte expresiv;
Uzează de furie pentru a se apăra de durere, depresie şi şoc;
Este începutul pubertăţii şi este uneori dificil, mai ales când nu este disponibil părintele de
acelaşi sex;
Încearcă să se răzbune pe cel pe care îl crede responsabil pentru divorţ;
Are comportamente “manipulatoare”, inventând inclusiv jocuri între părinţi.
Îi este ruşine de ceea ce se întâmplă familiei sale;
Are încredere în cei de vârsta sa, considerând importantă opinia acestora;
Este derutat, încercând să înţeleagă cine este el şi unde îi este locul;
Adesea ia partea numai a unuia dintre părinţi.
Cum pot interveni părinţii:
Să nu îl ia copil ca aliat împotriva celuilalt părinte;
Să accentueze faţă de copil trăsăturile pozitive ale celuilalt părinte;
Să fie stabili şi consecvenţi în îndeplinirea rolului de părinte;
Să-l ajute pe copil să păstreze relaţia cu părintele de acelaşi sex, mai ales acum,în perioada
pubertăţii;
Să implice copilul în activităţi diverse.