Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
n secolul XX, guvernele au desfăşurat o activitate diplomatică la nivelul publicului din alte ţări prin transmiterea
unor mesaje în afara propriilor graniţe.
Mass-media de socializare oferă guvernelor care doresc sa intre în contact cu oamenii un instrument puternic.
Diplomaţia se desfăşoară în mod normal prin intermediul interacţiunii formale între diferite naţiuni-stat suverane.
Acum, diplomaţia, folosind tehnologiile de conectare şi reţelele mass media de socializare, se adresează direct
oamenilor, care oameni, la rândul lor, interacţioneza global. “Tehnologia nu va oferi prin ea însăşi răspunsul la
toate provocările la adresa politicii noastre externe, dar ne va da posibilitatea să adresăm întrebări diferite diferiţilor
oameni.
Dar mass-media a influenţat relaţiile internaţionale şi diplomaţia încă de la apariţia ei, şi nu în cele mai dezirabile
direcţii. În urma cu aproape un secol, un diplomat rămas anonim s-a referit la razboiul americano-spaniol ca la un
“mic razboi splendid”. Şi acesta deoarece el a fost iscat în urma articolelor mincinoase din New York Journal ale
lui William Randolph Hearst. Revoluţia ştiinţifică în domeniul telecomunicaţiilor a forţat guvernele să dea piept cu
societatea şi să accepte reacţia acesteia în construirea politicii externe. Războiul din Vietnam a fost primul război
transmis vreodată la televizor; imaginile nocturne ale luptelor şi suferinţelor cauzate au întors opinia publică
americană împotriva războiului. Şi această presiune publică a condus la modificarea substanţială a politicii externe
a SUA şi în final la încheierea conflictului.
Aceeaşi revoluţie ştiinţifică în domeniul telecomunicaţiilor însă, s-a dovedit că poate fi folosită de guverne pentru
a justifica acţiuni militare de anvergură. În 1991, opinia publică mondială era introdusă în povestea emoţionantă a
micuţei Nayirah, fetiţa kuweitiană care mărturisea în faţa camerelor atrocităţile la care fusese martoră, atrocităţi
comise de forţele irakiene invadatoare. Ceea ce lumea nu ştia însă, era că totul era de fapt un exerciţiu de PR, al
companiei Hill and Knowltown, iar copila era în realitate fata ambasadorului kuweitian. Iar războiul care a urmat a
avut argumentele emoţionale necesare pentru ca opinia publică să fie aliata acestei intervenţii militare.
China, de exemplu, a reuşit să îşi sporească puterea diplomatică (soft power), pe seama organizării cu succes a
Jocurile Olimpice din 2008. Dar, în acelaşi timp, în China a avut loc o criză internă, în Tibet – urmată de
represiunea protestelor din Xinxiang şi chiar de arestarea avocaţilor pentru drepturile omului – iar aceasta i-a
subminat beneficiile.
În acest peisaj mass-media dominată de o mână de companii care monopolizează piaţa printului, radioului şi
televiziunii; oamenii, pe fondul manipulărilor desconspirate, au început în ultimii 10 ani să renunţe la mediile de
informare tradiţionale: ziarele şi televiziunea şi s-au îndreptat către internet. “Blogerii sunt de fapt ziariştii de azi,
iar uneori oamenii sunt închişi pentru ce scriu pe blog sau pentru felul în care folosesc noile mijloace de
comunicare în masă. Aceasta este realitatea în lumea nouă – o realitate care nu a fost încă transpusă în politici,
iar acum a venit momentul să o facem.” Şi chiar mai mult decât blogurile, reţelele sociale media, gen Twitter sau
Facebook sunt responsabile de cea mai surprinzătoare evoluţie a relaţiilor internaţionale şi diplomaţiei în era
informatizării. “Primăvara arabă” a reuşit cu ajutorul noilor tehnologii de comunicare să aducă pe calea
democratizării ţări în care zeci de ani de diplomaţie internaţională nu a reuşit. Iar aici intervine iar bănuiala că
inclusiv aceste revolte ar fi fost sprijinite de ţări cu interese şi capacităţi de a manipula aceste reţele sociale, ca
strategie ultramodernă de exprimare a politicilor externe în sensul dorit de guverne. Chiar în cursul acestui an,
guvernul SUA a recunoscut că a încheiat un contract cu HBGary Federeal, pentru dezvoltarea de soft capabil să
creeze conturi false în reţelele sociale media.
Sub3
Dintr-o anumită perspectivă, se poate susţine că diplomaţia s-a aflat întotdeauna într-o eră a informaţiei. Cu alte
cuvinte, există o legătură inseparabilă între tiparele de comunicare, tehnologiile prin care comunicarea are loc, pe
de o parte, şi modalităţile în care diferitele comunităţi au căutat să comunice şi să îşi reglementeze problemele de
interes comun prin intermediul negocierilor. Cu toate acestea, desemnarea erei în care ne aflăm drept „eră a
informaţiei” sugerează că în secolul 21 omenirea se confruntă cu o realitate calitativ diferită din punct de vedere
al căilor de comunicare şi al tehnologiei informaţiei.Este dincolo de orice îndoială faptul că mărirea
incomensurabilă a vitezei comunicaţiilor are implicaţii deosebite asupra modului în care este condusă politica la
nivel mondial. Presupunerea că rolul diplomatului a fost erodat de acest fenomen este parţial neîntemeiată, dat
fiind faptul că mărirea vitezei comunicaţiilor a dus la sporirea rolului ambasadorului care a devenit capabil să
comunice mai rapid cu centrul naţional de decizie politică, şi, ca o consecinţă logică, să îi reprezinte mai bine şi
cu mai mare promptitudine interesele.
La întrebarea care sunt câteva dintre cele mai mari provocări la care diplomaţia trebuie să răspundă, se poate
argumenta că acestea sunt comprimarea spaţiului şi timpului, care subsumează două aspecte: creşterea vitezei
comunicării informaţiilor, proces iniţiat încă din secolul XIX şi, caracteristica exclusivă a acestui secol, viteza şi
intensitatea interacţiunilor la nivelul actorilor instituţionali.
Drept consecinţă a provocărilor de mai sus, concepte precum „telediplomaţia” sau „diplomaţia virtuală” au
devenit familiare atât actorilor de pe scena relaţiilor internaţionale cât şi opiniei publice. Telediplomaţia este
considerată un concept cheie ce afectează atât procesul de politică externă cât şi rezultatele acestuia. Ca urmare,
capacitatea de a răspunde cu maximă promptitudine la fluxul continuu al evenimentelor este considerată un atu
esenţial pentru actorii implicaţi în acest proces, aspect care este reflectat în organizarea şi funcţionarea sistemelor
naţionale diplomatice.