TEST 2 Rădăcinile teoretico-conceptuale ale geoeconomiei şi evoluţiei ei din perspectiva

istorică.
1. Istoriografia cercetarii geoeconomiei
Cursul ,,Geoeconomia” este o disciplină relativ nouă în domeniul cercetării relaţiilor
internaţionale, care a reuşit să relanseze dezbaterile în cadrul obiectului său de studiu asupra
unui şir de probleme devenite tradiţionale pentru ştiinţa politică şi economică. În acest sens,
geoeconomia încearcă să răspundă într-o manieră proprie la întrebări de fel: care este rolul
statului în condiţiile globalizării; ce reprezintă puterea şi influenţa în relaţiile internaţionale la
început de secol; ce conotaţie capătă spaţiul în politica mondială spaţiu în epoca noilor
tehnologii economice, informaţionale şi politice. Totodată, geoeconomia bazându-se pe o
mecanică cu totul diferită de cea care a existat pînă acum (confruntări militaro-politice, relaţii
interstatale, drept internaţional codificat, etc.), încearcă să reconsidere arsenalul
instrumentelor şi mijloacelor de control al spaţiului politic şi economic global. O ,,Pax
Oeconomicana’’ tinde să ne spună că pentru câteva decenii înainte, relaţiile dintre subiecţii
relaţiilor internaţionale, vor fi structurate de factorul economic, care suprapunându-se cu cel
spaţial, va genera o nouă logică de contemplare [1]. Primul studiu dedicat geoeconomiei ca
un nou cadru de dezvoltare a relaţiilor internaţionale post-război rece, aparţine ,,părintelui”
geoeconomiei Edward Luttwak. În lucrarea sa ,,De la geopolitică spre geoeconomie. Logica
conflictului, gramatica comerţului”, autorul nu doar lansează termenul propriu-zis de
,,geoeconomie” dar şi schiţează pentru prima dată conţinutul acestuia [2]. După părerea lui
Luttwak, competiţia între state nu a luat sfârşit o dată cu dispariţia marii confruntări a supra-
puterilor din epoca bipolară. Din acest punct de vedere, confruntările strategico-militare vor
fi transpuse în domeniul economiei, fapt care va duce la cedarea poziţiilor deţinute de
geopolitică în favoarea geoeconomiei. Aceasta din urmă, este văzută de autor ca o nouă
politică ce va condiţiona elaborarea unor procedee economice de apărare şi atac îndreptate
spre obţinerea avantajelor şi superiorităţii asupra altor naţiuni. În noile condiţii create în
relaţiile internaţionale, instrumentele comerciale le vor înlocui pe cele militare. Capitalul
devine mai important în comparaţie cu forţa militară, inovaţiile civile capătă o valoare mai
sporită decât dezvoltarea militar-tehnică, iar penetrarea pieţelor reprezintă adevăratul
indicator al puterii şi nu posedarea diferitor baze militare. Principala deosebire între
geoeconomie şi geopolitică, reprezintă supremaţia tehnologică şi comercială în defavoarea
controlului regiunilor. Din acest punct de vedere, geoeconomia încearcă să scoată în evidenţă
importanţa unor factori noi în politica internaţională. Totodată, Luttwak menţionează că,
geoeconomia are rolul de a consolida naţiunea în jurul unor ameninţări cu caracter economic.
În încercarea de a-şi consolida ideile înaintate anterior, Luttwak vine cu un nou concept aflat
în strânsă legătură cu geoeconomia- turbocapitalismul (reprezintă capitalismul actual în care
procesele decurg într-un ritm mult mai rapid datorită informatizării şi globalizării economiei
mondiale) [3]. Unul din rezultatele epocii turbocapitalismului în derulare, reprezintă
conflictele de tip nou - cele geoeconomice. Un aport important în dezvoltarea paradigmei
geoeconomice, o au cercetătorii francezi Pascal Larot şi Philippe Baumard. Aceşti cercetători
s-au preocupat de problema statutului geoeconomiei în ierarhia ştiinţelor sociale. În acest
sens, ei au încercat să stabilească relaţia geoeconomiei cu domeniile înrudite: geografie,
economie, istorie, geopolitică. Totodată, ei explică natura interesului faţă de geoeconomia
manifestat de teoreticienii şi practicienii din domeniul relaţiilor internaţionale [4]. Un aport
important în dezvoltarea geoeconomiei ca paradigmă o au cercetătorii italieni Paolo Savona,
Sergio Fiore, Fulceri Bruni Roccia şi Carlo Jean. Astfel, în lucrarea colectivă ,,Geoeconomia.
Supremaţia spaţiului economic”, ei întreprind o analiză a domeniului geoeconomic prin
prisma rolului acestuia la etapa contemporană în dezvoltarea statului, riscurilor, a metodelor
şi instrumentelor de operare geoeconomică [5]. În compartimentele sale Carlo Jean şi Paolo
Savona analizează 321 problemele cu care se confruntă statul în epoca globalizării
economice [5, pp. 19-60]. Fuga capitalului în zonele atractive ce oferă avantaje sporite, este
văzută de către Jean drept una din principalele ameninţări la adresa statului ca principala
instituţie integratoare a naţiunii. Acest proces, mai este amplificat şi de creşterea rolului
regiunilor în producerea bogăţiilor, rol care tradiţional era deţinut de către stat. Regiunile
dezvoltate, tot mai insistent sfidează una din funcţiile de bază ale statului - redistribuirea
bogăţiilor. Ele deja nu mai sunt de acord cu faptul că statul le ia o parte din mijloace şi le
împarte regiunilor mai sărace (de altfel, cazurile Italiei şi Spaniei în acest sens, sunt cele mai
elocvente). Din acest punct de vedere, cercetătorul vorbeşte despre riscul ca lumea să se
transforme ,,în arhipelag compus din insule ale bogăţiei într-un ocean al sărăciei” [5, p. 37].
Ca una din soluţiile minimalizării acestor riscuri, Jean propune abordarea geoeconomică care
ar ajuta statul să-şi păstreze poziţiile de unic arbitru şi element integrator pe arena politică
internaţională. La rîndul său, Sergio Fiore [5, pp. 61-95] cercetează aspectele instituţionale
ale concurenţei geoeconomice. El efectuează o analiză a organizării instituţionale italiene,
evidenţiind lacunele acesteia în comparaţie cu modelele statelor industrial dezvoltate în
special a celui american. Totodată, el atrage atenţia asupra importanţei dezvoltării unei
sisteme bine organizate de instituţii de stat în frunte cu un organ responsabil şi competent în
problemele competiţiei geoeconomice. Aspectul financiar al geoeconomiei este investigat de
către Fulceri Bruni Roccia [5, pp. 96-157]. Accentul de bază, este pus pe cercetarea relaţiei
dintre spaţiul statal (şubred şi mereu diluat de fluxurile financiare sau aşa numitele
,,geofinanţe”) şi cel al finanţelor (al cărei forţă creşte permanent) totodată, Bruni Roccia
vorbeşte despre setul de instrumente cu care se operează în prezent în cadrul spaţiul
financiar: arma financiară strategică; instrumentele monetare; instrumentul ,,capital market”
şi ,,export finance”. În spaţiul CSI pot fi evidenţiate lucrările câtorva cercetători notabili în
domeniul geoeconomiei. Unul din pionerii studiilor geoeconomice din Rusia, Ernest
Kochetov (fondatorul şcolii geoeconomice ruseşti) în lucrare sa ,,Geoeconomia.
Valorificarea spaţiului economic mondial” abordează geoeconomia ca un model de sistem
care ar permite existenţa şi/sau supravieţuirea statului în noul context economic global apărut
după războiul-rece [6]. Lucrarea lui Kochetov reprezintă o abordare a geoeconomiei de pe
poziţiile ştiinţei economice, influenţa geopoliticii fiind minimală. Totodată, cercetătorul rus
încercă să elaboreze un model de strategie geoeconomică naţională care ar permite statului să
facă faţă concurenţei globale. În acelaşi timp, el introduce în uzul ştiinţific conceptul de atlas
geoeconomic care presupune un spaţiu global structurat şi ierarhizat în trei sub-sisteme: sub-
sistemul monetar şi de bunuri (fluxul bunurilor şi finanţelor) organizaţional-economică
(sistemul de instituţii economice); normativă (sistemul de acorduri, reglementări şi înţelegeri
în domeniul economic mondial).
2. Bazele teoretico-conceptuale ale Geoeconomiei
De menţionat faptul că, mulţi politicieni, cercetători şi ziarişti, ne fiind iniţiaţi în domeniul de
studiu al geoeconomiei, utilizează greşit această noţiune. În acest sens, apare necesitatea unei
clarificări a acestei noţiuni. În definirea termenului de geoeconomie pornim de la descifrarea
semnificaţiei acestui cuvânt. Astfel, termenul este compus din două cuvinte: ,,geo’’ şi
,,economie’’. Prefixul ,,geo’’ ne arată natura influenţelor asupra rădăcinii ,,economie’’. În
acest sens, o primă definiţie a acestui termen ar suna astfel: geoeconomia este o disciplină
care studiază implicaţiile factorilor geografici asupra economiei. Însă, această explicaţie este
restrânsă şi îngustă, deoarece tinde să arate că geoeconomia operează cu noţiuni şi termeni de
natură fizică, în timp ce în aparatul categorial al acestei discipline intră un şir de categorii
mai degrabă de formaţie mentală. În acest sens, am putea aduce exemplul spaţiului virtual al
finanţelor planetare, care reprezintă o dimensiune intangibilă a spaţiului. O anumită doză de
claritate în ceea ce priveşte sensul termenului de geoeconomie este introdusă de definiţiile
mai multor cercetători ce s-au preocupat de acest domeniu de studiu. Astfel, pentru prima
dată, termenul de ,,geoeconomie’’ a fost introdus în uz în anul 1990, de către fostul consilier
a preşedintelui SUA, Edward Luttwak. El menţionează faptul că geoeconomia s-a născut în
sînul geopoliticii şi o defineşte ca o fundamentare teoretică a politicii de stat, îndreptată spre
obţinerea victoriei în competiţia economică dintre state [8]. Aproximativ de aceeaşi părere
sunt Carlo Jean şi Paolo Savona, cercetători italieni, care susţin că geoeconomia este o
geopolitică economică [5, p. 42]. Cercetătorul francez Pascal Larot susţine că geoeconomia
,,analizează strategia economică (comercială în special) adoptată de naţiuni, pentru a proteja
economia naţională, precum şi de a ajuta propriile companii de a cuceri anumite sectoare ale
peţii, care conferă un element de putere, influenţă sau liderism internaţional’’[9]. 323
Cercetătorul rus Ernst Kochetov e de părere că în câmpul geoeconomiei se întrevăd interesele
strategice ale statului în procesele economice şi a dinamicii politice ale acestuia, în contextul
schimbărilor globale ale lumilor-economii’’[6, p.8]. Însă, după cum putem observa din
definiţiile aduse mai sus, conţinutul geoeconomiei este redus la strategii defensive şi ofensive
practicate de stat în contextul concurenţei economice mondiale. Dar aceste explicaţii ale
geoeconomiei ca concept, sunt iarăşi înguste, deoarece geoeconomia în ansamblul său
constituie în primul rînd o activitate economică a omului în spaţiu, care nu doar se limitează
la cucerirea şi apărarea bunurilor sale dar şi la valorificarea potenţialului întru propria
bunăstare. Acest moment, după părerea noastră, lărgeşte considerabil încărcătura conceptuală
a geoeconomiei, implantându-i o dimensiune care tinde să abordeze existenţa umanului în
spaţiu, economie şi politică. O definiţie mult mai generală dar mai amplă după conţinut, este
cea dată de Philip Moro Defarges, care afirmă că geoeconomia este ,,interacţiunea dintre
homo economicus şi spaţiu, influenţa factorilor spaţiali asupra sferei de producţie şi
distribuirii mărfurilor, utilizarea spaţiului pentru desfăşurarea activităţii economice’’ [10, p.
104]. Din câte am avut posibilitatea să observăm din definiţiile aduse mai sus, nu există o o
părere unanimă în rândurile cercetătorilor, în ceea ce priveşte definirea termenului de
geoeconomie. Cu unele definiţii parţial suntem de acord, iar pe altele le considerăm prea
înguste pentru a explica în plină măsură complexitatea fenomenului de geoeconomie. Din
aceste considerente vom încerca să aducem o definiţie proprie, pe care însă nu o considerăm
completă, din care cauză nu mai poate fi pusă în dezbateri. Aşa dar, după părerea noastră,
geoeconomia este o strategie a actorilor economiei mondiale (în special a statului) în vederea
realizării intereselor sale, în condiţia existenţei unei concurenţe planetare acerbe, o strategie
bazată pe disponibilizarea propriului potenţial politicoeconomic, dar şi cel tehnico-ştiinţific şi
informaţional, ţinând cont de particularităţile spaţiului în care acţionează actorii. Toate
definiţiile aduse mai sus, evidenţiază clar sau subînţeleg câteva elemente importante: stat,
strategie, putere şi activitate economică, toate acestea fiind plasate întrun anumit spaţiu.
Credem că aceste elemente sunt foarte importante pentru a înţelege mai bine tematica
geoeconomiei, abordată în această lucrare. De aceea din această cauză, vom încerca să
asamblăm aceste elemente într-un cadru teoretico-conceptual, pentru a răspunde la întrebarea
cheie a acestui subcapitol: care este câmpul de studiu al geoeconomiei? În cele ce urmează
mai în jos, o să încercăm să dăm răspunsurile la această întrebare, întru cît fără de răspuns,
credem noi, este dificil să vorbeşti despre geoeconomie ca un domeniu ce se preocupă de
abordarea unor procese complexe. Apărută ca o încercare de a descrie schimbările de la
sfârşitul secolului XX, geoeconomia a ajuns astăzi să aibă mai multe pretenţii decât o simplă
expunere a proceselor şi fenomenelor ce se derulează în lume. Această situaţie a generat o
serie de întrebări în cea ce priveşte statutul şi rolul geoeconomiei în ierarhia ştiinţelor
moderne, fapt de la sine înţeles, deoarece geoeconomia este o ramură tânără de cercetare. 324
De la bun început, ţinem să menţionăm faptul că, geoeconomia are un caracter
interdisciplinar. Din punct de vedere epistemologic, geoeconomia este o sinteză a economiei
(analiza factorilor de producţie, a potenţialului economic, şamd), geografiei (analiza
factorului spaţial asupra economiei), istoriei (analiza continuităţilor şi similitudinilor istorice
dintre spaţiile economico-politice etc.) şi politicii (factorul forţei). Însă, fundamentul ei
teoretic este totuşi economia din care cauză analizele geoeconomice se prezintă uneori ca
nişte analize economice pure. Unii cercetători merg mai departe în explicarea geoeconomiei,
susţinând că aceasta din urmă este o nouă teorie a avantajului economic a naţiunii care a luat
forma avantajului geoeconomic a acestora: fiecare stat se specializează în producerea
mărfurilor şi serviciilor deficitare, sau care au un preţ scăzut şi o calitate relativ înaltă pe
pieţele externe, comparativ cu alte state. Ca un argument în favoarea acestei teze se poate de
citat pe preşedintele american Bill Clinton care vorbea despre o concurenţă a naţiunilor în
economia mondială. Cercetătorii francezi Ph. Baumard şi P. Larot consideră că geoeconomia
are rădăcini mult mai adînci şi diverse decât pare la prima vedere. În acest sens, ei
menţionează că geoeconomia s-a format şi există la interferenţa economiei ( la nivel macro şi
micro economic), istorie (istoria antreprenoriatului şi a economiei), ştiinţelor cu prefixul
,,geo’’ (geoistorie şi geopolitică), sinergetică (teoria organizării), ţinând cont de domeniul
social [4].
3. Rădăcinile istorice ale şcolilor geoeconomice contemporane.
Activitatea umană în cea mai mare parte a sa, pe parcursul istoriei, este o activitate
economică inseparabilă de spaţiu. În acest sens, relaţia spaţiu-economie a fost exploatată de
către om chiar din cele mai vechi timpuri. Cele mai mari centre economice erau aşezate la
intersecţia căilor comerciale sau în spaţiile fizice ce au permis o dezvoltare economică:
fluvii, mări, insule, etc. Însă, asemeni geopoliticii, primele reflecţii geoeconomice apar mai
târziu şi sunt legate de conştientizarea unor avantaje sau dezavantaje, a unor probleme ce ţin
de organizarea economică a spaţiului, sau sunt condiţionate de apariţia unor necesităţi
economice ce impuneau o abordare a problemelor economice la nivel de teorie. În acest sens,
trebuie de menţionat că primele teorii în gândirea economică, apar în nişte condiţii specifice,
determinate de un şir de factori. Astfel, Marele Descoperiri Geografice au schimbat cardinal
concepţia despre globul pământesc şi au servit ca un imbold pentru activitatea economică în
Europa. Apariţia şi dezvoltarea relaţiilor capitaliste, de asemenea, au jucat un rol important în
transformarea mentalităţii. Sub lovitura spiritului întreprinzător al negustorului şi
comerciantului se prăbuşeau dogmele despre economie, persistente în feudalism. Comerţul şi
camăta deja numai sunt păcate şi vicii umane interzise de Dumnezeu, ci chiar necesare unei
dezvoltări economice. În această ordine de idei, trebuie de menţionat că deja spre sf. se. XV
încep. sec. XVI apare şi prima teorie economică modernă, care aborda probleme de comerţ
extern, internaţional şi probleme de politică economică externă, numită teoria mercantilistă.
Mercantiliştii pledau pentru sporirea rezervelor de metale preţioase ale statului, solicitându-i
celui din urmă o implicare masivă în această privinţă. Ca o soluţie de a atinge acest scop,
mercantiliştii, au pledat pentru dezvoltarea comerţului exterior protejând prin diferite
mijloace proprii negustori şi comercianţi. Mai târziu această politică va căpăta denumirea de
politică comercială protecţionistă şi se va manifesta în diferite ipostaze [11]. 326 Dezvoltarea
economică rapidă a Angliei în sec. XV-XVI a dus la apariţia unor teorii care justificau
expansiunea economică şi colonială a acestei ţări, care au îmbrăcat forma liberalismului în
economie. În acest sens, apare teoria avantajului absolut lui A. Smith şi teoria avantajului
relativ a lui D. Ricardo. Ideile lor principale se reduc la necesitatea acordării de către stat a
unor libertăţi sporite, agenţilor economici în plan intern, iar în cel extern, eliminarea
barierelor economice în comerţul exterior. Deşi teoriile acestor doi mari gânditori, au abordat
diverse probleme de economie politică, ei totuşi nu s-au preocupat de plasarea economiei în
spaţiu. Adică în teoriile sale, A. Smith şi D. Ricardo nu au ţinut cont de unele realităţi
spaţiale, cum ar fi spre exemplu distribuirea resurselor umane şi naturale în spaţiu,
localizarea polurilor economice, probleme de fluxuri comerciale şi transport [11]. Ca o
reacţie la liberalismul lui A. Smith şi a altor ,,liberschimbişti’’, apare ideile şi concepţiile lui
Fridrich List, un ilustru economist german din perioada modernă. Pornind de la ideea că de
comerţul liber profită doar naţiunile puternice din punct de vedere economic, List critică
teoriile avantajului absolut şi relativ. Ca o alternativă în schimb, el aduce ideea dezvoltării
unui sistem naţional de economie care ar proteja dezvoltarea economică a ţării. În acest
sistem naţional accentul se pune pe industrializarea economiei şi a factorilor de producţie. Ca
o măsură necesară pentru atingerea acestui scop, List prea ideea mercantiliştilor de
protecţionism, motivând-o prin fragilitatea ramurilor care abia se dezvoltă într-o ţară (În
întreaga sa lucrare ,,Sistemul naţional de economie politică’’ List vorbeşte despre Germania).
De asemenea, List vorbeşte şi despre misiunea civilizatoare ale Occidentului, prin care are în
vedere necesitatea cuceririi sau colonizării de câteva naţiuni puternic dezvoltate a statelor
slabe sau mici. În contextul acestei idei, poate pentru prima dată în istoria gîndirii economice
întâlnim ideea unor centre economice puternice, car ar ,,iradia razele civilizaţiei asupra
restului lumii’’ [12, p. 278]. Aceste centre sunt nişte naţiuni industrializate care sunt posturi
avansate ale puterii şi bogăţiei. Aşa dar pentru prima dată în istoria teoriilor economice, F.
List s-a preocupat de probleme ce ţin de plasarea economicului în spaţiu, idei care mai târziu
vor fi abordate tot mai insistent atît la nivel teoretic, dar mai ales la cel practic. După F. List,
de probleme legate de relaţia spaţiu-economie, s-au preocupat diferiţi savanţi şi cercetători.
Teoria geopolitică tratează la fel aceste probleme, însă reieşind din necesităţile sale practice.
Pentru geopolitică, dezvoltarea economică, deşi este condiţionată de o serie de factori
spaţiali, este necesară doar pentru ca statul să-şi dezvolte un potenţial militaro-politic
considerabil în confruntările sale cu alte state. Teoria despre spaţiul vital a naţiunii, fără
îndoială că presupune mai întâi de toate un spaţiu economic cu resurse naturale şi minerale,
însă, este un spaţiu care este subordonat necesităţilor statului şi puterii sale militare. Această
optică de tratare a relaţiei economie-spaţiu, a fost ridicată la rang de politică statală pe
parcursul unei perioade lungi de timp şi s-a menţinut pînă la sfârşitul ,,războiului rece’’ (sau
în cazurile unor state încă mai persistă).