1. Identificaţi obiectul de studiu al Dreptului Tratatelor.

Tratatul internaţional reprezintă un mijloc de cooperare a statelor şi o metodă eficientă şi

precisă de reglementare a relaţiilor dintre acestea. Tratatele internaţionale au o importanţă
covârşitoare în desfăşurarea relaţiilor internaţionale, iar ca sursă juridică influenţa
acestora este în continuă creştere. Rolul lor în cadrul dreptului internaţional public se
manifestă sub două aspecte principale: pe de o parte, contribuie la codificarea dreptului,
iar pe de altă parte contribuie la dezvoltarea sa progresivă.

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor internaţionale
şi totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul acestei relaţii.

Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber consimţit intervenit între două
sau mai multe state ori alte subiecte de drept internaţional în scopul naşterii, modificării sau
stingerii drepturilor şi obligaţiilor părţilor în raporturile dintre ele.

Potrivit art. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, prin care s-a
realizat codificarea în materie, tratatul internaţional este definit ca „un acord internaţional
încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, indiferent dacă este
consemnat într-un singur instrument ori în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar
fi denumirea lor”.

Tratatele au constituit şi în secolele trecute un important instrument al relaţiilor dintre state,

dar numărul acestora a crescut exponenţial in ultimele decenii, datorită dezvoltării
raporturilor internaţionale în condiţiile intensificării şi aprofundării cooperării pe multiple
planuri şi în forme tot mai variate între membrii comunităţii mondiale.

Ca sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de probleme,

de la principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii internaţionale până
la probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state.

Tratatele pot fi, astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianţă, de neagresiune etc.)
sau juridică ( convenţii consulare, de asistenţă juridică, de extrădare etc.), cu caracter
economic, comercial, financiar, militar , sanitar, în domeniul transporturilor, al dreptului
umanitar, pentru constituirea de aoganizaţii international.

Dreptul tratatelor are vocaţia de a reglementa absolut toate relaţiile ce se desfăşoară între
entităţi ce au capacitate internaţională (organizaţii internaţionale guvernamentale, popoare
care luptă pentru eliberare), chiar dacă asupra unor aspecte există opinii divergente. Într-
adevăr, uneori reglementările dreptului tratatelor nu constituie decât un împrumut fără
forţă juridică.

2. Determinaţi funcțiile Dreptului Tratatelor

Dacă am face o listă a funcţiilor tratatelor internaţionale ar rezulta următoarele: 1) De a permite părţilor
contractante să rezolve pe această cale diferendele dintre ele.
 2) Să dea posibilitatea părţilor contractante să modifice sau să completeze normele cutumiare. 3) Contribuie la
organizarea societăţii internaţionale sub aspectul integrării ei.
4) Dă naştere, şi contribuie la recunoaşterea instituţiilor internaţionale (organizaţiile internaţionale
guvernamentale).
5) Permite adaptarea dreptului internaţional la noile realităţi din relaţiile internaţionale şi dezvoltarea lui
inclusiv, la codificarea acestui drept

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor

internaţionale şi totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul
acestei relaţii.Tratatele au constituit un important instrument al relaţiilor dintre state . Ca
sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de probleme,
de la principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii internaţionale
până la probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state. Tratatele pot fi,
astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianţă, de neagresiune etc.) sau juridică (
convenţii consulare, de asistenţă juridică, de extrădare etc.), cu caracter economic,
comercial, financiar, militar , sanitar, în domeniul transporturilor, al dreptului umanitar,
pentru constituirea de aoganizaţii internaţionale . constituind un mijloc de influenţare a
politicii externe, care trebuie să fie în concordanţă cu principiile şi normele de drept
internaţional, dar totodată şi un instrument al politicii externe.

neaza ca un factor de influenţare şi orientare a politicii externe a statelor în direcţia

realizării unor obiective şi valori stabilite în comun, iar politica externă a diferitelor state
tinde, dincolo de respectarea dreptului internaţional, să modifice sau să-i completeze
normele atunci când acestea sunt desuete ori insuficiente pentru soluţionarea problemelor
puse de viaţa internaţională, ori nu mai corespund preocupărilor sau intereselor unor
state., obiect de reglementare,

3. Argumentați aplicabilitatea Dreptului Tratatelor în domeniul relațiilor

international

Tratatele au constituit şi în secolele trecute un important instrument al relaţiilor dintre

state, dar numărul acestora a crescut exponenţial in ultimele decenii, datorită dezvoltării
raporturilor internaţionale în condiţiile intensificării şi adâncirii cooperării pe multiple
planuri şi în forme tot mai variate între membrii comunităţii mondiale.
Ca sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de
probleme, de la principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii
internaţionale până la probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state.

În prezent, complexitatea relaţiilor internaţionale şi dezvoltarea intensă a cooperării dintre

state impun ca soluţionarea problemelor importante să se facă pe baza principiilor şi
normelor dreptului internaţional, cu participarea tuturor statelor. Mutaţiile survenite pe
plan politic, economic, social şi tehnico-ştiinţific au făcut ca activitatea de cooperare să
reprezinte o necesitate stringentă a înfăptuirii relaţiilor dintre state. Toate acestea definesc
rolul fundamental al tratatelor ca mijloc juridic unic prin care se finalizează raporturile
interstatale. În condiţiile dinamicii fără precedent a relaţiilor internaţionale actuale,
tratatul constituie instrumentul juridic şi politic cel mai important, la care recurg statele,
pentru aşi reglementa relaţiile reciproce, precum şi pentru a stabili norme de drept cu
caracter general. Tratatele îndeplinesc acest rol numai în măsura în care se bazează pe
acordul liber de voinţă al statelor, sînt îndeplinite cu bună credinţă şi nu contravin
legalităţii internaţionale. O urmare firească a unei asemenea realităţi a fost acţiunea de
codificare întreprinsă de Organizaţia Naţiunilor Unite, care s-a finalizat prin adoptarea
Convenţiei de la Viena 1969 privind dreptul tratatelor. Această Convenţie asigură cadrul
juridic normal de desfăşurare a multiplelor şi complexelor raporturi interstatale, conferind
tratatelor rolul de instrumente principale în promovarea cooperării păcii şi securităţii în
lume. Scopul disciplinei este de a familiariza studenţii cu cadrul juridic internaţional şi
naţional al activităţii statului şi instituţiilor sale în relaţiile externe, precum şi cu întreaga
problematică a tratatelor internaţionale. Sunt analizate concepţiile şi teoriile privind
tratatele internaţionale, caracteristicile şi fazele de încheiere a tratatelor internaţionale,
capacitatea statelor de a încheia tratate internaţionale, validitatea, menţinerea în vigoare a
tratatelor, rezervele la tratatele internaţionale, schimbul instrumentelor de ratificare,
regulile de drept internaţional privind interpretarea tratatelor internaţionale. Un rol important
îl are analiza tratatelor internaţionale ca instrumente juridice ale relaţiilor dintre state,
practica statelor în materia tratatelor internaţionale, principiile de drept internaţional
privind respectarea tratatelor internaţionale, efectele juridice ale tratelor faţă de statele
terţe, şi faţă de părţile contractante, asigurarea condiţiilor pentru executarea tratatelor
internaţionale, caracteristicile nulităţii tratatelor internaţionale, precum şi caracterul
ilicit, viciile de consimţămînt şi cauzele de încetare sau suspendare a tratatelor
internaţionale. Fără cunoştinţe profunde în domeniul dat, astăzi, nu poate fi conceput
un specialist în domeniul dreptului internaţional, pentru aceste raţiuni considerăm că
disciplina Dreptul Tratatelor Internaţionale are un caracter important şi după
complexitatea sa poate forma obiectul unui curs universitar.

4. Definiți condițiile de validitate ale tratatelor internaționale.

Tratatul prezintă un procedeu normal de limitare a puterii statale. Fiind o exprimare

formală a puterii statului, tratatul ajunge să o limiteze pe aceasta. Caracterul de act
implică o tranzacţie între părţile contractante - ceea ce are ca rezultat cel puţin, o
limitare reciprocă a puterilor .

Condiţiile de validitate a tratatelor internaţionale. Elementele esenţiale ale tratatului,

sunt aceleaşi, ca şi cele pentru contractul de drept intern: capacitatea părţilor,
consimţămîntul părţilor exprimat în mod valabil, obiectul şi scopul tratatului.

a) Capacitatea părţilor de a încheia un tratat constituie un element esenţial pentru că, în

lipsa acesteia actul respectiv nu are valoare juridică. Părţile contractante ale tratatului
internaţional trebuie să aibă calitatea de subiecte ale dreptului internaţional public şi
acestea sînt statele, organizaţiile internaţionale, nterguvernamentale sau alte entităţi
cărora să le fie recunoscută calitatea de subiect de drept internaţional, ca de exemplu:
Sfîntul Scaun are capacitatea de a încheia tratate, fie în interesul bisericii şi în scopuri
spirituale concordate, fie în domeniul temporal; confederaţiile de state; uniunea
personală, uniunea reală de state, statele dependente( statele sub protecţie, statele
vasale) şi popoarele. Problema subiectelor dreptului tratatelor a fost examinată pe larg
în primul pargraf al acestei lucrări.
b) Consimţămîntul părţilor exprimat în mod valabil. Consimţămîntul părţilor
contractante trebuie să fie exprimat de ele în mod liber şi fără vicii de consimţămînt.
Consimţămîntul părţilor înseamnă că părţile şi-au adus, în mod reciproc, la cunoştinţă,
hotărоrea de a se obliga juridiceşte, dar el mai are şi sensul de acord de voinţă, de voinţe
concordante. Tratatul internaţional apare ca un act consensual, ca un contract, fiind,
deci, un acord de voinţe ale statelor, consimţămîntul reciproc al părţilor este
indispensabil pentru crearea de raporturi convenţionale. Convenţia de la Viena din 1969,
cuprinde reglementări privind viciile de consimţămînt, care atrag, după sine, nulitatea
tratatului internaţional. Ea a reţinut următoarele vicii de consimţămînt:
1. Eroarea constituie o falsă părere pe care o are un stat contractant despre unul dintre
elementele contractului, o reprezentare inexactă a realităţii. Convenţiile de codificare a
dreptului tratatelor descriu următoarea regulă: eroarea poate fi invocată într-un tratat
ca viciu de consimţămînt, dacă această eroare poartă asupra unui fapt sau a unei situaţii
pe care statul o presupunea că există în momentul încheierii tratatului şi care constituia
o bază esenţială a consimtămîntului dat. Eroarea trebuie să fi surprins statul, prin
reprezentarea total diferită a situaţiei, imaginea falsă creată fiind cea care a condus la
darea consimtămîntului şi în acelaşi timp, să fie esenţială determinantă. Eroarea poate fi
invocată ca viciu de consimţămînt dacă:
a) este o eroare de fapt (de exemplu în cazul tratatelor de delimitare a frontierelor
statelor, în ce priveşte părţile topografice, care se referă la baza - esenţială a
consimtămîntului părţii care o invocă).
b) această parte contractantă să nu fi contribuit la producerea erorii
c) deşi partea contractantă respectivă a avut posibilitatea să o cunoască, ea n-a ţinut
seama de ea. Eroarea materială, respectiv greşelile din textul tratatului nu afectează
valabilitatea sa.

2. Dolul tratatului nu afectează valabilitatea sa. Comisia de Drept Internaţional a optat

pentru tratarea dolului şi erorii în două articole separate, pe motiv că dolul atacă
rădăcina însăşi a unui acord de o manieră destul de diferită, de ceea ce fac falsa
reprezentare şi o eroare neintenţionată şi nu numai că dolul tinde să vicieze
consimţămîntul celeilalte părţi asupra tratatului, dar distruge orice bază a încrederii
mutuale a părţilor . Problema dolului se pune rar în practică, pentru că un diplomat care
semnează tratatul se poate înşela sau poate fi surprins de un doi, dar şi acţiunea sa este
supusă supravegherii statului său, iar procedura ratificării ocazionează, în mod necesar,
examinarea înainte ca tratatul să fi devenit definitiv. Organele de stat care intervin în
negocieri sau în ratificare nu se lasă surprinse de manevre dolosive. Convenţiile de
codificare a dreptului diplomatic reglementează dolul astfel: „Dacă un stat a fost
determinat să încheie un tratat în urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a
participat la negociere, el poate invoca dolul ca viciu al consimtămîntului său de a se lega
prin tratat”.

3. Eroarea dolosivă trebuie să fie opera unei părţi la tratat şi să fie esenţială pentru a fi
admisă şi sancţionată.

Coruperea reprezentantului unui stat Prin coruperea acestuia, statul pe care оl

reprezintă este indus în eroare şi smulgerea consimtămîntului are loc printro fraudă.
Coruperea nu poate fi asemănată cu folosirea constrîngerii şi nici confundată cu dolul

4. Constrîngerea exercitată asupra reprezentantului unui stat şi constrîngerea exercitată

asupra unui stat prin ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei.

5. Sunt lovite de nulitate şi tratatele internaţionale care sunt contrare normelor

imperative ale dreptului internaţional public existente în momentul оcheierii lor sau care
au apărut după acest moment.

Scopul trebuie să fie licit, să nu fie contrar dreptului pozitiv. Scopul trebuie să fie posibil
aplicîndu-se oricărui domeniu juridic. Elementele accesorii ale tratatelor sunt:

a) Termenul este un eveniment viitor şi sigur, de care depinde intrarea în vigoare sau
expedierea unui tratat. Termenul la оmplinirea căruia intră în vigoare un tratat se
numeşte termen suspensiv; termenul la оmplinirea căruia încetează un tratat se
numeşte rezolutoriu.

b) Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur de care depinde începerea sau încetarea
executării obligaţiilor prevăzute de un tratat; condiţia poate fi suspensivă sau
rezolutorie. Elementele accesorii ale tratatului au un rol important în ceea ce priveşte
intrarea în vigoare a tratatului sau încetarea efectelor sale. În concluzie, putem conchide
că, astăzi, tratatul este instrumentul privilegiat al raporturilor internaţionale, la care
statele recurg în toate domeniile. Aceasta decurge din nevoia de reglementare rapidă,
determinată de noile tehnologii şi cerinţe, din nevoia de reglementare precisă şi clară,
pe care tratatul o oferă faţă de alte moduri de formare a normelor, dar şi din dorinţa
noilor state de a participa ele însele, în condiţii de egalitate cu alte state, la formarea
normelor care să stabilească drepturile şi obligaţiile lor.
5. Stabiliți criteriile și elementele de validitate esențiale și secundare a Tratatelor Internaționale
Orice tratat, pentru a fi valabil (valid) din punct de vedere juridic, trebuie să satisfacă unele condiţii esenţiale
de formă şi de fond. El trebuie să cuprindă anumite elemente obligatorii şi poate cuprinde şi unele elemente
accesorii, referitoare la termene sau condiţii, a căror includere în conţinut este lăsată la aprecierea părţilor.
Elementele esenţiale ale tratatului sunt: subiectele (părţile), voinţa liber exprimată a părţilor,
conformitatea cu dreptul internaţional.
1) Subiecte (părţi) ale tratatului pot fi în principal statele, care pot încheia orice fel de tratate internaţionale şi
în orice domeniu, în virtutea principiului egalităţii suverane a statelor.
În anumite limite, pot încheia tratate internaţionale şi uniunile de state, naţiunile care luptă pentru eliberare,
precum şi organizaţiile internaţionale (acestea, potrivit principiului specialităţii capacităţii lor juridice, pot
încheia numai acele tratate necesare îndeplinirii scopurilor lor, în conformitate cu statutul constitutiv).
2) Voinţa liber exprimată a părţilor. La încheierea unui tratat fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a-şi
exprima în mod liber propria voinţă, numai în aceste condiţii tratatul ce-l încheie fiind perfect valabil din punct
de vedere al dreptului internaţional.
Tratatele încheiate prin alterarea voinţei părţilor sub orice formă s-ar manifesta aceasta sunt nule de drept.
Alterarea voinţei părţilor poate să se facă prin mai multe mijloace şi în forme diferite: eroare, dolul, coruperea
reprezentantului unui stat, constrângerea împotriva reprezentantului unui stat, constrângerea exercitată
împotrive statului, toate acestea constituind vicii de consimţământ la încheierea tratatelor.
a) Eroarea este părerea greşită pe care şi-o face o parte despre o anumită situaţie.Ex.: asupra traseului unei
frontiere, asupra mărimii şi caracterului unei obligaţii etc.
Eroarea, pentru a putea fi invocată de o parte ca motiv de anulare a tratatului, trebuie să aibă un caracter
esenţial pentru acel tratat sau pentru consimţământul dat de o parte la încheierea tratatului.
Eroarea nu poate fi acceptată dacă cel ce o invocă a contribuit la apariţia ei sau dacă avea posibilitatea să
se informeze pentru a nu fi în eroare.
b) Dolul (viclenia, înşelăciunea) se întâlneşte mai rar în convenţiile internaţionale.Atunci când există, el
constă în prezentarea de către o parte, celeilalte părţi, a unei situaţii de o aşa manieră încât aceasta acceptă
condiţiile convenţiei, dar dacă ar cunoaşte realitatea faptelor nu ar face acest lucru. A fost folosit adesea în
tratatele coloniale. Dovedirea relei credinţe a celeilalte părţi, a intenţiei acesteia de a-şi înşela partenerul,
duce la anularea tratatului respectiv.
c) Coruperea reprezentantului unui stat este greu de dovedit în practică, dar teoretic nu poate fi
exclusă.Când exprimarea consimţământului unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost obţinută ca urmare a
coruperii reprezentantului său prin acţiunea directă sau indirectă a unui stat care a participat la negociere,
statul păgubit poate invoca această corupere ca viciind consimţământul său, pentru anularea tratatului.
d) Constrângerea împotriva reprezentantului unui stat se manifestă destul de frecvent în practica
internaţională.
Consimţământul unui stat obţinut prin constrângerea reprezentantului său, prin acte sau ameninţări
îndreptate împotriva lui, trebuie să fie lipsit de orice efect juridic
e) Constrângerea exercitată împotriva statului a fost şi este destul de frecventă, anumite state impunându-şi
condiţiile prin ameninţări sau presiuni ori prin războaie urmate de tratate în care îşi impunpunctul de vedere
anterior formulat şi pe care nu au putut să-l realizeze prin mijloace licite, conforme cu dreptul internaţional.
Tratatul încheiat în asemenea condiţii, evident, nu poate fi considerat ca licit.
3) Conformitatea cu dreptul internaţional
Tratatele încheiate de state trebuie să aibă un obiect licit, să fie în strictă conformitate cu principiile şi
normele recunoscute ale dreptului internaţional, îndeosebi să nu contravină principiilor fundamentale ale
acestuia şi normelor imperative de la care nici o derogare nu este permisă (jus cogens), precum şi eticii
internaţionale.
Un tratat încheiat prin încălcarea normelor de drept internaţional este un tratat ilicit şi este considerat nul de
drept.

6. Apreciați efectele juridice ale tratatelor internaționale.

Tratatele încheiate cu respectarea principiilor de drept internaţional şi îndeplinind condiţiile de validitate ce

se cer acestora trebuie să fie respectate de către statele părţi. Acesta este principalul efect juridic al
tratatului.
Respectarea cu bună- credinţă a tratatelor şi a oricăror obligaţii internaţionale este un principiu
fundamental al dreptului internaţional, consacrat şi de „Carta O.N.U.” , care la art. 2 pct. 2 prevede că
membrii organizaţiei trebuie să-şi îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile pe care şi le-au asumat (
principiul pacta sunt servanda). Convenţia de la Viena asupra dreptului tratatelor din 1969 formulează acest
principiu astfel: „ Orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie executat de către ele cu bună-credinţă”.
Pentru a fi respectat, un tratat trebuie să fie licit, iar împrejurările existente la încheierea tratatului să nu se fi
schimbat în mod radical, în aşa măsură încât respectarea tratatului să fie imposibilă sau net dezavantajoasă
pentru una din părţi. Survenirea unor evenimente excepţionale ( război, catastrofe naturale, declin economic,
etc) poate face, însă, ca executarea tratatelor să se amâne. Această amânare se hotărăşte de comun acord
de statele părţi printr-un moratoriu.
Tratatele internaţionale nu au efect retroactiv. Ele se aplică astatelor părţi din momentul intrării în vigoare.
Efectele tratatelor se produc în principiu între părţile contractante (principiul efectului relativ al tratatelor), dar
în anumite limite ele se răsfrâng şi asupra unor state terţe.
Între părţile contractante tratatele produc efecte din momentul intrării în vigoare. O dată încheiat şi intrat în
vigoare, tratatul trebuie să fie respectat de organele de stat ale celor două părţi şi de cetăţenii acestora la fel
ca şi legea internă, întrucât tratatele internaţionale, din momentul intrării în vigoare, sunt considerate ca acte
legislative ale părţilor. Procesul de transformare a unui tratat internaţional într-un act intern se poate face pur
şi simplu prin ratificarea ori aprobarea acestora sau prin transpunerea lui într-un act normativ intern.
În legislaţia unor state se stabileşte un raport ierarhic între legea internă si tratatul internaţional. Practica
este variată: dreptul englez dă prioritate legilor si precedentelor judiciare interne;în Germania şi Austria
tratatele sunt asimilate cu legile interne, iar în Franţa tratatele au o autoritate superioară legii, sub rezerva
aplicării lor şi de către cealaltă parte.
Potrivit Constituţiei României (art.11) tratatele ratificate de parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern.
Au prioritate reglementările internaţionale numai dacă privesc drepturile fundamentale ale omului, atunci
când legea internă nu este în concordanţă cu acestea.
Efectele asupra unor state terţe constituie excepţii de la principiul efectului relativ al tratatelor, pentru că de
regulă tratatele nu creează nici obligaţii, nici drepturi pentru alte state decât cu consimţământul expres al
acestora.
Pot produce efecte şi asupra altor state, fără ca acestea să-şi dea consimţământul , tratatele prin care se
stabilesc regimuri juridice general aplicabile, cu caracter obiectiv, care sunt în interesul comunităţii
internaţionale în ansamblul său. Asemenea tratate sunt cele care privesc statutul de neutralitate al unui stat,
demilitarizarea, neutralizarea sau denuclearizarea unui anumit teritoriu, cele prin care se stabileşte un
anumit regim teritorial, inclusiv limitele teritoriului de stat, regimul căilor de comunicaţie, al mării libere şi
spaţiului cosmic, tratatele prin care se creează o organizaţie internaţională etc.

7. Definiți noțiunea de Tratat Internațional.

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor internaţionale şi totodată
principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul acestei relaţii.
Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber consimţit intervenit între două sau mai multe
state ori alte subiecte de drept internaţional în scopul naşterii, modificării sau stingerii drepturilor şi
obligaţiilor părţilor în raporturile dintre ele.
Potrivit art. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, prin care s-a realizat
codificarea în materie, tratatul internaţional este definit ca „un acord internaţional încheiat între state în
formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, indiferent dacă este consemnat într-un singur instrumentul
ori în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea lor”.
Tratatele au constituit şi în secolele trecute un important instrument al relaţiilor dintre state, dar numărul
acestora a crescut exponenţial in ultimele decenii, datorită dezvoltării raporturilor internaţionale în condiţiile
intensificării şi adâncirii cooperării pe multiple planuri şi în forme tot mai variate între membrii comunităţii
mondiale.
Ca sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de probleme, de la principiile
colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii internaţionale până la probleme de strict interes
bilateral in raporturile dintre state.
Tratatele pot fi, astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianţă, de neagresiune etc.) sau juridică (
convenţii consulare, de asistenţă juridică, de extrădare etc.), cu caracter economic, comercial, financiar,
militar , sanitar, în domeniul transporturilor, al dreptului umanitar, pentru constituirea de aoganizaţii
internaţionale, etc.
 Dintre toate tratatele internaţionale cel mai important este, fără îndoială, Carta O.N.U., actul constitutiv al
organizaţiei de securitate şi colaborare din care fac parte marea majoritate a statelor lumii.

Tratatul reprezintă modalitatea principală de creare şi dezvoltare a dreptului internaţional, indiferent de ramura
sau de domeniul pe care оl reglementează2 . Tratatul este un act juridic încheiat de state sau de alte subiecte de
drept internaţional, prin care se creează, se modifică sau se sting raporturi juridice internaţionale. În prezent mai
ales, cînd tratatul este cea mai importantă sursă a dreptului internaţional, el constituie calea principală de
apariţie şi dezvoltare a dreptului, sursa şi forma sub care apar normele şi regulile pentru toate ramurile de drept
internaţional. Tratatul le înlesneşte apariţia şi conferă forma de exprimare, le menţine existenţa şi dezvoltarea
lor şi tot în dreptul tratatelor, regăsim mecanismul care asigură efectivitatea acestor norme.

8. Clasificați Tratatele Internaționale

Multitudinea de probleme reglementate prin tratate, ca şi caracteristicile acestora fac necesară o ordonare a
tratatelor potrivit anumitor criterii, o clasificare a acestora. Din multiplele criterii propuse pentru clasificare
tratatelor von reţine numai pe cele mai uzuale: numărul participanţilor, conţinutul normativ, caracterul participării,
termenul de valabilitate.
a) După numărul participantilor tratatele se împart în tratate bilaterale şi tratate multilaterale (colective).
Tratatele multilaterale pot fi încheiate , la rândul lor, în diferite sisteme:
-între fiecare din părţi, cu conţinut identic sau similar ( de exemplu Tratatul de înfiinţare, în anii 1921-1922, a
Micii Înţelegeri, prin trei tratate separate încheiate între România şi Cehoslavacia, România şi Iugoslavia şi
Cehoslavacia şi Iugoslavia);
-între un stat pe de o parte şi mai multe state pe de altă parte ( de exemplu, Tratatul de la Versailles – 1919 între
Germania şi principalele puteri aliate şi asociate;Tratatul pentru definirea agresiunii din 1933 – între U.R.S.S. şi
toate statele vecine, inclusiv România;Tratatele de pace de la Paris din 1947);
-între mai multe state, fiecare constituind o parte din tratat (de exemplu Carta O.N.U., Pactul Ligii Naţiunilor etc.);
b) După conţinutul normativ
Tratatele internaţionale pot stabili prin cuprinsul lor norme de drept internaţional sau pot stabili pur şi simplu
drepturi şi obligaţii reciproce, cu respectarea normelor dreptului internaţional. Din acest punct de vedere,
tratatele se împart în:
-tratate-lege (normative);
-tratate-contract (nenormative);
-tratate multilaterale generale
Tratatele- lege. Sunt tratate care stabilesc norme noi, cu un caracter de aplicabilitate generală, reguli de
conduită pe care părţile la tratat le-au elaborat în scopul de a fi urmate de un anumit număr de state şi de a
constitui o bază principială a relaţiilor lor în domeniul respectiv.De exemplu Carta O.N.U. şi statutele instituţiilor
spacializate ale O.N.U. , tratatele privind cooperarea în exploatarea şi explorarea spaţiului extraatmosferic,
privind legile războiului, privind dreptul mării etc.
Tratatele-contract. Stabilesc obligaţii concrete între părţi.De exemplu, tratatele de comerţ, de delimitare a
frontierei, de schimburi cultural-ştiinţifice etc.
Tratatele multilaterale generale sunt tratatele ce cuprind norme generale de drept internaţional, aplicabile tuturor
statelor sau care se ocupă de probleme de interes general pentru întreaga umanitate ( problemele păcii şi
războiului, problemele umanitare, problemele folosirii spaţiilor in afara suveranităţii statelor etc).
c) După caracterul participării
-tratate deschise (majoritatea );
-tratate închise (în special cele regionale sau cu caracter militar);
d) După termenul de valabilitate
-tratat fără termen (Carta O.N.U. , tratatele de interes general umanitar etc.);
-tratate cu termen ( marea majoritate);
Lungimea termenelor stipulate în tratat diferă după caracterul tratatului, statele fiind însă libere să stabilească
orice termenconsideră necesar şi suficient.
Practica relaţiilor dintre state a conoscut tratate încheiate şi pe 99 de ani (capitulaţiile, unele tratate economice
sau de concesiuni etc.). În condiţiile de azi, de regulă, termenele nu depăşesc 20 de ani (tratatele de alianţă în
special prevăd acest termen). Unele tratate bilaterale prevăd condiţia ca după expirarea perioadei de
valabilitate, acestea să-şi prelungească valabilitatea automat pe încă alte termene stabilite expres fără a fi
nevoie să se încheie alte tratate la expirarea termenului (clauza tacitei reconducţiuni).
 9. Proiectați un tratat internațional de pace

Conferința de Pace de la Paris (29 iulie - 15 octombrie, 1946) a fost urmată de Tratatele de Pace de
la semnat pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.

Părțile implicate
 De partea aliaților erau Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Uniunea
Sovietică, Polonia, Grecia, Iugoslavia și Cehoslovacia.

 De partea aliaților înfrânți ai Axei se aflau Germania,

Japonia, Italia, România, Ungaria, Bulgaria, Finlanda și Slovacia.
Pentru ca aceste state să se prezinte în această ordine, nu au fost luate în cont în Tratate decât acțiunile primei
grupe de partea Aliaților (exceptând, așadar, acțiunile Franței sub conducerea regimului Petain și ale URSS în
cadrul pactului Hitler-Stalin) și acțiunile celei de-a doua grupă de partea Axei (exceptând astfel acțiunile
României după 23 august 1944deși aceste acțiuni îi permit să recapete Transilvania de nord pierdută în 1940).
Tratatele le-au permis Italiei, României, Ungariei, Bulgariei, și Finlandei să își reasume responsabilitățile ca state
suverane în relațiile internaționale.
Au fost incluse o serie de clauze care defineau despăgubirile de război, drepturile minorităților și ajustări
teritoriale incluzând sfârșitul imperiului colonial al Italiei din Africa și modificări ale frontierelor Ungaro-Slovace,
Româno-Ungare, Sovieto-Române, Bulgaro-Române și Sovieto-Finlandeze.
Clauzele stipulau că semnatarii vor lua toate măsurile necesare "pentru a asigura tuturor persoanelor de sub
jurisdicția sa indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, drepturile umane și libertățile fundamentale, inclusiv
libertatea de expresie, a presei, a religiilor, a opiniei politice și a întâlnirilor publice".
Fiecare guvern se obliga să împiedice renașterea fascismului sau a oricărei organizații "politice, militare sau
semi-militare, al căror scop ar fi acela de a împiedica accesul la drepturile democratice."

Transferuri teritoriale
 Finlanda pierdea aproximativ 10% din suprafața sa în favoarea Uniunii Sovietice. Această cerere a
sovieticilor a fost privită ca o mare nedreptate în rândul aliaților, deoarece în acest caz URSS era agresorul
(în cadrul pactului Hitler-Stalin) și datorită simpatiei de care se bucura Finlanda mulțumită victoriilor
din 1939 - 1940.
 România, mulțumită contribuției sale militare de partea Aliaților după 23 august 1944, primea
înapoi Transilvania de Nord transferată de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena, dar
pierdea Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța în favoarea Uniunii Sovietice, și Dobrogea de
Sud (Cadrilaterul) în favoarea Bulgariei.
 Italia ceda localitățile Tende și La Brigue Franței, Zadar (actual pe teritoriul Croației) și regiunea Istria (actual
pe teritoriul Croației și Sloveniei) Iugoslaviei și arhipelagul Dodecanez Greciei.

10. Descrieți principiile de aplicare a Tratatelor Internaționale în timp și spațiu.

Aplicarea in spatiu si in timp a tratatelor internationale

1. Aplicarea teritoriala a tratatelor. Regula generala, intemeiata pe practica statelor, jurisprudenta si
doctrina, esteca tratatele se aplica asupra ansamblului teritoriului statelor parti. Deci, intre sfera de aplicare in
spatiu a unui tratat si intinderea teritoriului supus suveranitatii statelor parti exista, de regula, o coincidenta
perfecta22. in acest sens, art. 29 al Conventiei de la Viena din 1969 prevede ca:
'Daca din cuprinsul tratatului nu reiese o intentie diferita sau daca aceasta nu este stabilita pe alta cale, un tratat leaga fiecare parte
cu privire la ansamblul teritoriului sau'.
Fara a epuiza varietatea cazurilor concrete de aplicare in spatiu a tratatelor, practica conventionala a
statelor permite identificarea unor situatii specifice, in care examinarea efectelor in spatiu ale tratatelor ridica
unele probleme.
In anumite conditii statele pot decide ca un tratat nu se aplica unei parti din teritoriul sau. La
asemenea derogari de la regula generala s-a ajuns de exemplu prin 'clauza federala' si prin 'clauza coloniala '.
Prin “clauza federala' un stat federal, parte la tratat, poate exclude teritoriul anumitor entitati componente ale
federatiei de la aplicarea acestuia in cazurile in care, in temeiul unor dispozitii constitutionale, acest lucru
este posibil. Evolutia practicii conventionale mai recente demonstreaza ca in cadrul federatiilor s-a ajuns insa
la o solidaritate accentuata intre entitatile componente, care exclude reprezentarea internationala separata a
acestora si, implicit, recurgerea la 'clauza federala'.
'Clauza coloniala', specifica tratatelor incheiate de fostele puteri coloniale, permitea excluderea
teritoriilor coloniale, sau parti ale acestora, de la aplicarea unor tratate ale metropolei.
O serie de tratate stabilesc regimuri juridice aplicabile unor anumite zone geografice sau spatii precis
identificate, situate dincolo de limitele suveranitatii statelor parti la tratat. Din aceasta categorie fac parte, de
exemplu, tratatul privind Antartica din 1959, acordul privind activitatea statelor pe Luna sau alte corpuri
ceresti din 1979, tratatul care interzice plasarea de arme nucleare si alte arme de distrugere in masa in zona
internationala a spatiilor submarine din 1970.
2. Aplicarea in timp a tratatelor. Tratatele succesive. Regula generala, stabilita si in Conventia de la
Viena din 1969, este aceea a neretroactivitatii tratatelor, Art.28 al acestei conventii prevede:
'Daca din cuprinsul tratatului nu reiese o intentie diferita, sau aceasta nu este stabilita pe alta cale, dispozitiile unui tratat nu leaga o
parte in ceea ce priveste un act sau un fapt anterior datei intrarii in vigoare a acestui tratat ()”.
Asa cum rezulta si din formularea de mai sus, nimic nu impiedica statele parti la un tratat sa deroge
de la regula neretroactivitatii, cu conditia ca aceasta derogare sa rezulte din clauzele tratatului. in general,
asemenea derogari se gasesc in tratate bilaterale privind evitarea dublei impuneri, asigurari sociale sau in
domeniul vamal.
Tratatele succesive Numarul tot mai mare al tratatelor bilaterale si multilaterale a impus examinarea
situatiilor de conflict intre dispozitiile unor tratate, cu acelasi obiect, intervenite succesiv intre aceleasi parti.
Problema normelor succesive contradictorii se intalneste si in dreptul intern, unde conflictele care apar se
rezolva prin aplicarea urmatoarelor doua principii
a) atunci cand doua norme emana de la aceeasi autoritate, ultima norma prevaleaza si
b) cand normele emana de la autoritati diferite, prevaleaza norma autoritatii ierarhic superioare.
In materia tratatelor internationale, potrivit art.59 al Conventiei de la Viena 'un tratat este socotit a fi
luat, sfarsit daca toate partile la acest tratat incheie ulterior un tratat asupra aceleiasi materii.Noul tratat se va
aplica cu conditia ca din dispozitiile sale sa rezulte intentia partilor de a inlocui vechiul tratat sunt
incompatibile in asa masura incat este imposibil sa se aplice ambele tratate in acelasi timp. Deci, noul tratat
prevaleaza.
Solutii diferite fata de aceeasta regula s-au dat in cazul unor tratate bilaterale intervenite intre state
care, in acelasi timp, sunt parti si la un tratat multilateral asupra aceleiasi materii. Este, de exemplu, cazul
Conventiei de codificare a relatiilor consulare (Conventia de la Viena din 1963), prin raport cu numeroase
acorduri consulare bilaterale, incheiate intre statele parti la aceasta conventie. intrucat acordurile consulare
bilaterale permit reglementarea unor situatii particulare, ce nu puteau sa se reflecte in conventia generala de
codificare, prin art.73 al acesteia s-a stabilit ca dispozitiile particulare din tratatele bilaterale se aplica in locul
prevederilor generale ale conventiei de codificare, indiferent daca acordurile bilaterale au intervenit inainte
sau dupa incheierea acesteia.
O solutie similara a fost adoptata si in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT),
prin dispozitiile caruia sunt exceptate de la regimul general al Acordului, referitor la acordarea clauzei
natiunii celei mai favorizate, uniunile vamale, zonele de liber schimb si conventiile bilaterale privind micul
trafic de frontiera.
In ceea ce priveste gradul diferit de autoritate care se poate stabili intre dispozitiile unor tratate
succesive, Carta ONU stabileste preeminenta sa asupra oricaror conventii cu regim derogatoriu, intervenite
intre statele membre. In acest sens, art. 103 al Cartei precizeaza ca:
'In caz de conflict intre obligatiile Membrilor Natiunilor Unite decurgand din prezenta Carta si oblgatiile lor decurgand din orice alt
acord international, vor prevala obligatiile decurgand din prezenta Carta'.
Intrarea in timp a tratatelor

Intrarea în vigoare a tratatelor are loc în condiţii diferite în funcţie de caracterul tratatelor. Tratatele care nu
trebuie să fie supuse ratificării intră în vigoare din momentul in care statele semnează documentele (dacă,
bineînţeles, acestea nu trebuie să fie supuse aprobării guvernelor sau dacă semnarea nu s-a făcut ad
referendum).
Tratatele supuse ratificării intră în vigoare în momentul schimbului instrumentelor de ratificare în cazul celor
bilaterale, dacă statele nu au convenit alt termen. În cazul tratatelor multilaterale părţile vor hotărâ prin însuşi
tratatul respectiv asupra condiţiilor intrării în vigoare. În această privinţă există o practică foarte variată. Se
poate prevedea o anumită dată sau un eveniment la producerea căruia tratatul să intre în vigoare. În
general, însă, se stabileşte o majoritate sau un număr minim de state care trebuie să ratifice tratatul. Astfel,
art. XXI al „ Cartei O.N.U.” prevede că aceasta să intre în vigoare la depunerea instrumentelor de ratificare
de către 18 state, inclusiv 3 din următoatrele state:Canada, U.R.S.S., S.U.A., Franţa şi Marea Britanie.
Convenţia de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice a intrat în vigoare în a treizecea zi de la data
depunerii la secretarul general al O.N.U. a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de
aderare (25 aprilie 1965).
Pentru statele care aderă la un tratat, în principiu aderarea face ca dispoziţiile tratatului să se aplice din
momentul aderării şi nu din cel al intrării în vigoare a tratatului.
Înregistrarea tratatelor se face potrivit art. 102 al „ Cartei O.N.U.” La Secretariatul general al organizaţiei care
asigură publicitatea necesară. În caz de neînregistrare, tratatul nu poate fi invocat în faţa vreunui organ al
O.N.U. , dar efectele sale sunt depline în relaţiile cu alte state sau organizaţii internaţionale.