Concepția filosofica a lui Dimitrii Cantemir

Dimitrie Cantemir a fost un ilustru om de stat, istoric, muzicolog și filosof

român din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea. Filosofia sa se încadrează în
contextul epocii sale, iar ideile sale au fost influențate de filosofia Renașterii și a
Iluminismului.
Cantemir a fost interesat de teme filosofice precum natura umană, societatea și
politicul. El a susținut ideea că puterea suveranului trebuie să fie limitată și că
există un contract implicit între conducător și popor. În lucrarea sa "Descriptio
Moldaviae", Cantemir a avansat idei filosofice și sociale, oferind o imagine
detaliată a societății și culturii Moldovei de la acea vreme.
Totuși, este important să reținem că Cantemir nu a dezvoltat o filosofie
sistematică complexă, ci și-a exprimat gândurile în operele sale, în special în
contextul descrierii Moldovei și în scrisorile sale către contemporani. Dimitrie
Cantemir a fost un gânditor cu o perspectivă eclectică și a fost influențat de
diverse curente filosofice ale vremii sale.
El a fost interesat de studiul istoriei și a fost un susținător al ideii că înțelegerea
trecutului este crucială pentru a înțelege prezentul și a ghida viitorul. Acest
interes pentru istorie și contextul cultural a fost reflectat în opera sa “Descriptio
Moldaviae”, unde a oferit o detaliată prezentare a istoriei, geografiei și culturii
Moldovei.
De asemenea, Cantemir a fost influențat de ideile iluministe, susținând
principiul că cunoașterea și educația sunt cheia progresului și a dezvoltării
societății. El a promovat ideea că o guvernare eficientă trebuie să aibă la bază
respectarea legilor și drepturilor individuale. 1712 .Concepţia despre lume a lui
D. Cantemir a cunoscut de-a lungul vieţii cărturarului o evoluţie în direcţia
accentuării tendinţelor laice şi raţionaliste. Lucrările sale de tinereţe, deşi
plătesc tribut teologiei şi scolasticii, mărturisesc despre contactul autorului lor
cu ştiinţa şi filosofia Renaşterii şi cu raţionalismul aristotelic. Ştiinţa omenească
nu mai e un “viciu”, şi mai ales, logica nu mai este o “născocire a diavolului”,
ca în “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre”, ci o “comoară a disciplinelor
minţii”, “cheia porţilor celor mai bine ferecate ale filozofiei”, “lumina naturală”,
prin care omul ajunge la adevărata înţelepciune. În concluzie, Dimitrie Cantemir
a fost un gânditor complex, cu contribuții semnificative în domeniile istoriei,
filosofiei și culturii. Operele sale reflectă o viziune amplă asupra lumii sale și au
avut un impact durabil asupra înțelegerii istoriei și culturii Moldovei.

Concepția despre fericire

Conceptul de fericire poate fi abordat din diverse perspective filosofice. Filosofii
au avut interpretări variate asupra a ceea ce înseamnă fericirea și cum poate fi
atinsă.
Pentru filosofii antici greci, precum Aristotel, fericirea era asociată cu
dezvoltarea virtuților și cu trăirea unei vieți echilibrate și pline de sens. Aristotel
a considerat că fericirea nu constă în plăceri trecătoare, ci în cultivarea
calităților morale și intelectuale.
Filosofi precum Epicur și Stoicii au oferit perspective diferite. Epicur susținea că
fericirea derivă din ataraxie, adică starea de liniște și lipsă de neliniște
interioară, obținută prin satisfacerea necesităților naturale și evitarea
dorințelor excesive.
Stoicii, în schimb, puneau accentul pe virtute și pe acceptarea lucrurilor asa
cum sunt. Considerau că fericirea constă în a trăi în conformitate cu rațiunea
universală și în a accepta evenimentele inevitabile.
În epoca modernă, filosofi precum John Locke sau Immanuel Kant au dezvoltat
teorii diferite asupra fericirii, având în vedere aspecte precum libertatea
individuală, respectul pentru autonomie și moralitatea.
Este important să reținem că conceptul de fericire este subiectiv și poate varia
în funcție de contextul cultural și personal. Fiecare filosof a adus contribuții
semnificative în înțelegerea acestui concept complex.
Aristotel: Pentru Aristotel, fericirea, numită și “eudaimonia”, nu era privită ca
un scop în sine, ci ca rezultatul unei vieți bine trăite în conformitate cu virtuțile.
El considera că fericirea derivă din cultivarea virtuților morale și intelectuale
precum curajul, înțelepciunea și dreptatea.
Epicur: Epicur a promovat ideea că fericirea constă în ataraxie, care este o stare
de liniște și echilibru emoțional obținut prin satisfacerea necesităților naturale
și prin evitarea dorințelor excesive. El a subliniat importanța plăcerilor
moderate și a evitării exceselor care pot duce la suferință.
Stoicismul: Stoicii, precum Seneca, Epictet și Marcus Aurelius, au promovat
ideea că fericirea derivă dintr-o atitudine interioară de acceptare a lucrurilor
așa cum sunt și de conformare cu rațiunea universală. Ei susțineau că virtutea și
echilibrul interior pot fi atinse indiferent de circumstanțele
exterioare.Iluminismul: În perioada iluministă, filosofi precum John Locke, Jean-
Jacques Rousseau și Immanuel Kant au pus un accent pe idei precum libertatea
individuală, respectul pentru autonomie și dezvoltarea personală în cadrul unei
societăți juste și echitabile.