2023

Manifestări ale umanismului în spațiul românesc

A elaborat - Tcaci Victoria, clasa a X-a ,,A''

 Ce este umanismul?
“Umanismul este un principiu de viață
democratic și etic care afirmă că oamenii au
dreptul și responsabilitatea de a da sens și
formă propriilor vieți. Umanismul reprezintă
construirea unei societăți mai binevoitoare
printr-o etică bazată pe valori umane și alte
valori naturale, în spiritul rațional și liber-
cugetător exersat de capacitățile umane.
Umanismul nu este teist și nu acceptă viziuni
supranaturale ale realității.” – Declarația
restrânsă a IHEU privind umanismul
 Fundamentele umanismului modern sunt următoarele:

• Umanismul este etic. El afirmă valoarea, demnitatea și autonomia individului și dreptul fiecărei
ființe umane la cel mai mare nivel de libertate posibilă, compatibilă în același timp cu
drepturile altora. Umaniștii au datoria de a se îngriji de întreaga umanitate, inclusiv
generațiile viitoare. Umaniștii sunt de părere că moralitatea este o parte intrinsecă a
naturii umane, bazată pe înțelegere și grijă față de ceilalți, ce nu are nevoie de confirmare
externă.
• Umanismul este rațional. Caută să folosească știința în mod creativ, nu distructiv. Umaniștii
sunt de părere că soluțiile la problemele omenirii se găsesc în gândirea și acțiunea umană
și nu în intervenția divină. Umanismul sprijină aplicarea metodelor științifice și a gândirii
libere asupra problemelor bunăstării umane. Dar Umaniștii cred în același timp că
aplicarea științei și a tehnologiei trebuie să fie temperată de valorile umane. Știința ne
oferă mijloacele, dar valorile umane trebuie să propună scopul final.
• Umanismul sprijină democrația și drepturile omului. Umanismul tinde către cel mai înalt grad posibil
de dezvoltare a fiecărei ființe umane. Consideră că democrația și dezvoltarea umană sunt
chestiuni de drept. Principiile democrației și ale drepturilor omului sunt aplicabile
relațiilor interumane și nu sunt restricționate de formele de guvernare.
• Umanismul insistă asupra faptului că libertatea personală trebuie să vină totodată cu responsabilitate socială.
Umanismul se avântă întru construirea unei lumi bazată pe ideea de persoană liberă
responsabilă față de societate și recunoaște dependența noastră de și responsabilitatea
pentru lumea naturală. Umanismul nu este dogmatic, nu impune niciun crez asupra
aderenților săi. Este, în acest fel, angajat în susținerea unei educații lipsite de
îndoctrinare.
 Reprezentanți ai umanismului în spațiul
românesc

Dimitrie Cantemir (1673-1723) este cel mai de seamă

gânditor umanist român şi totodată autor al primelor
scrieri filosofice originale româneşti. Studiază acasă
greaca, latina şi filosofia cu fostul dascăl de limbă
greacă la şcoala domnească din Iaşi, eruditul Ieremia
Cacavela. La Academia Patriarhiei Ortodoxe din
Constantinopol îşi aprofundează studiile în limbile
antice şi orientale, filosofie, literatură şi în noile curente
din gândirea ştiinţifică.
 Concepţia despre lume a lui D. Cantemir a cunoscut de-a lungul vieţii cărturarului o
evoluţie în direcţia accentuării tendinţelor laice şi raţionaliste. Lucrările sale de
tinereţe, deşi plătesc tribut teologiei şi scolasticii, mărturisesc despre contactul
autorului lor cu ştiinţa şi filosofia Renaşterii şi cu raţionalismul aristotelic.

Prima sa operă “Divanul sau

gâlceava înţeleptului cu lumea”
(1689) afirmă o concepţie
optimistă despre om, desigur că în
limitele moralei creştine.
“Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre” (1700)
“Divanul” constituie o expresie a foaie de manuscris

tendinţelor laice şi raţionaliste,

umaniste, care se afirmă în cultura Scrierea “Imaginea de nedescris a
română în sec. al XVII-lea. ştiinţei sacre” (1700) încearcă să
integreze fizica, întemeiată pe
recunoaşterea determinismului
natural, într-un sistem teist.
"Divanul", Iaşi, 1698.
"Herbul ţării" (foaia de titlu, verso)
 Unii tac din
înțelepciune, alții din
prostie. Oricum ar fi,
tăcerea lor vorbește.
 Grigore Ureche
Manuscrisul autograf al Letopisetului lui Grigore Ureche s-a pierdut si de aceea multa vreme cronica a fost atribuita lui
Nestor Ureche, tatal lui Grigore. Astazi este in afara de orice indoiala ca Letopisetul apartine lui Grigore Ureche asa
cum stabilise in 1852 Mihail Kogalniceanu. „Letopisetul Tarii Moldovei” scris de Grigore Ureche in ultimii ani ai vietii
este o opera determinata. Ea incepe cu anul intemeierii Moldovei (1359) „cand s-au descalecat tara” si se opreste in
anul 1594 „cand au venit Loboda cu oaste cazaceasca si au gonit pe Aron – Voda de-n scaun si au ars Targul Iasi.” Este
necesar sa precizam ca au existat trei copisti ai Letopisetului (Simion Dascalul, Nisail Calugarul, Axinte Uricarul) care
au considerat necesar, in momentul in care au copiat, sa completeze cronica cu ceea ce i-a scapat cronicarului sau n-a
stiut.

Grigore Ureche nu este interesat numai de cantitatea stirilor, ci si de calitatea lor. El nu scrie numai pentru a informa, ci
si pentru a educa, pentru a oferi un indreptar de viata: „sa ramaie feciorilor si nepotilor, sa le fie invatatura… ”. Istoria
este necesara „ca sa nu se inece a toate tarile anii trecuti”, este o datorie patriotica obligatorie pentru orice popor care
vrea sa paseasca pe o prima treapta a culturii. Grigore Ureche este primul cronicar care simte nevoia de a respecta
adevarul fortelor consemnate „ca sa nu ma aflu scriitoriu de cuvinte desarte, ci de dreptate”.

Cronica oglindeste oranduirea feudala din prima jumatate a sec XVII al marii boierimi.
Toata albina isi apara cascioara cu acele si cu veninul sau.
 Miron Costin
Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand poezia nu era deloc o indeletnicire
obisnuita. Poemul filosofic „Viata Lumii” a fost scris cand Miron Costin avea 40 de ani. Poezia are un
moto extras din „Ecleziast” : „vanitas vanitatum et omnia vanitas”(desertaciunea desertaciunilor si toate
sunt desarte) care concentreaza tema poemului larg raspandita in literatura universala, aceea a sortii
alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate fi stapanita. Viata omului este comparata cu o ata subtire care se
poate rupe oricand, mari personalitati ale lumii sunt supuse si ele mortii asadar concluzia este una
filosofica: „existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune pentru ca binele este telul
suprem al omului”.
A fost scrisa de Miron Costin in ultimii anin ai vietii sale dupa multa ezitare si numai cand cronicarul a
considerat ca detine suficienta informatie pentru argumentarea sa. Intreaga opera exprima sentimente de
inalt patriotism. Exista la inceputul operei o predoslovie prin care autorul justifica scrierea acestei opere:
„inceputul tarilor acestora si neamului moldovenesc si muntenesc si cati sunt si in tarile unguresti cu acest
nume, romani si pana astazi, de unde sunt si din ce semintie, de cand si cum au descalecat aceste parti de
pamant a scrie, multa vreme la cumpana au statut sufletul nostru”. De Neamul Moldovenilor este o opera
polemica care intentioneaza sa puna la punct unii impostori cum a fost Simion Dascalul care a denigrat
poporul roman. Miron Costin spune ca: „nici este saga a scrie ocara viacinica unui neam. Cand ocarasc
intr-o zi pe cineva este greu a rabda; dara in veaci.”