Rezumatul piesei ,,O scrisoare pierdută”

Totul se petrece înainte de ziua alegerilor din anul 1883, într-un județ de munte, unde două partide politice de
guvernare se luptă să-și impună candidații la alegerile pentru camera deputaților.
Primul act îl prezintă pe Ștefan Tipătescu, prefectul județului și pe Ghiță Pristanda, polițistul județului punând cap la
cap, într-o dezbatere aprigă, alegerile din ziua ce va urma. Momentul culminant al discuției apare când se face referire
la un document deținut de Nae Cațavencu ce îl putea ajuta să câștige funcția de deputat la alegeri. Tipătescu îi
comandă lui Pristanda să afle cu orice preț și mijloace ce document posedă atât de multă putere.
În actul I, își face apariția și Zaharia Trahanache, președintele tuturor comitetelor. Trahanache îi spune lui Tipătescu
despre existența unui document important pe care ar dori să i-l arate, acesta aflându-se în posesia lui Nae Cațavencu,
adversarul lor politic. Zoe Trahanache, soția lui Zaharia Trahanache, pierduse o scrisoare de dragoste primită de la
Ștefan Tipătescu, prefectul județului și în același timp amantul ei. Scrisoarea este găsită de Cetățeanul turmentat din
întâmplare. Nae Cațavencu fură scrisoarea de la Cetățeanul turmentat cu scopul de a o folosi ca mijloc de șantaj
împotriva adversarilor săi politici, prin publicarea ei în ziarul său în cazul în care nu va fi susținut în alegeri ca
deputat.
În al doilea act sunt prezentate 2 personaje, Brânzovenescu și Farfuridi, oameni politici din tabăra lui Trahanache și
Tipătescu, ce observă vâlva și agitația creată în jurul scrisorii de dragoste pierdută de Zoe Trahanache și cer explicații
cu privire la cele întâmplate, temându-se de a nu fi trădați de Trahanache și Tipătescu. Întrucât explicațiile oferite de
Trahanache și Tipătescu nu sunt plauzibile și clare, Brânzovenescu și Farfuridi trimit o scrisoare anonimă către
Comitetul Central din București prin care anunță că se planifică un potențial complot în partid împotriva lor.
Între timp, Zoe și Tipătescu încearcă să găsească o soluție pentru a îl împiedica pe Cațavencu să publice scrisoarea în
ziar. După lungi încercări, prin amenințări sau promisiuni, de a obține scrisoarea compromițătoare – toate în zadarnic,
Tipătescu se lasă convins de Zoe să susțină candidatura lui Cațavencu. Zoe îi promite lui Cațavencu că îl va susține în
cadrul alegerilor, la scurt timp venind și susținerea domnului Tipătescu, în schimbul scrisorii.
Al treilea act prezintă ziua alegerilor unde la întrunirea ce devine neobișnuit de agitată, Farfuridi și Cațavencu își
rostesc discursurile de candidați, fiecare cu scopul de a atrage alegătorii de partea lor. Tensiunea și agitația
persoanelor participante cresc și are loc o bătaie între cele două tabere, pusă la cale de Trahanache și Pristanda. În
timpul încăierării, Cațavencu pierde scrisoarea de dragoste – unica sa armă împotriva adversarilor politici. Scrisoarea
este găsită la scurt timp tot de Cetățeanul turmentat care, de data aceasta, o va returna Zoei.
În actul IV apare în scenă un personaj cheie – alt candidat pentru postul de deputat, Agamemnon Dandanache, un om
incult politic și lipsit de rușine, trimis de la centrul din București. Actul IV are ca deznodământ soluționarea
conflictului inițial prin returnarea scrisorii pierdute la Zoe Trahanache. Cațavencu îi cere iertare Zoei pentru
încercarea de șantaj cu scopul atingerii propriilor obiective călcând pe anumite principii umane și se oferă să conducă
ceremonia de numire al noului deputat, Dandanache. Odată cu numirea în funcție a lui Dandanache, partidele inamice
fac pace și se împacă întrucât niciunul dintre cele două nu a ieșit triumfător – când doi se ceartă al treilea câștigă. Este
muzică, petrecere și, în final, totul a fost o înscenare dirijată cu interes politic.
Citate din O scrisoare pierdută
Cetăţeanul: Vorba e… eu pentru cine votez?

Ne ducem, dar gandeste-te stimabile, ca suntem membrii aceluiasi partid… Cum ziceam adineaori amicului
Branzovenescu: tradare sa fie (cu oarecare emotie) daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi… De aceea eu
totdeauna am repetat cu strabunii nostri, cu Mihai Bravul si Stefan cel Mare: iubesc tradarea (cu intentie), dar urasc pe
tradatori…
O soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!
Ori să se revizuiască, dar sa nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo.
Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.