ROMANUL „ŞI TU EŞTI SINGUR?

”
de AURELIAN SILVESTRU
Un roman diferit cu un sfîrşit diferit.
Romanul ” Și tu ești singur? ” al lui Aurelian Silvestru este o lecție de viață înduioșătoare,
motivantă și plină de iubire. E vorba despre Ana, o tânăra care a cresut într-un orfelinat,
cu gândul la ziua în care vor veni părinții să o ia acasă, copil plin de speranțe și vise, copil
care vroia să aibă o famile unită, să aibă mamă și tată, să se simtă iubită, dorită și
răsfățată. Copilă pentru care suferința și singurătatea erau „camarazii” ei de zi cu zi.
Am admirat-o pe Ana pe tot parcusul lecturii, pentru curaj, pentru bunătate, pentru
dragostea pe care i-o purta lui Manole („În lipsa lui Manole, viața e ca o carte lipsită de
cuvinte: oricât o răsfoiești, nu are sens …”). Un fiu, de altfel, risipitor și aici, momentele
lui de dispariție mă duce direct cu gândul la cartea lui Radu Tudoran „Fiul Risipitor”.
Dispărea și nu revenea cu lunile, nu o căută, nu-i spunea unde pleacă, dar Ana aștepta și
spera că Manole va reveni.
„În viață, zise Manole, poți opri orice: un tren, o apă, o nenorocire, dar niciodată, nimeni
nu e în stare să oprească timpul, e adversarul nostru principal.”
Venise războiul din Trasnistria, trimisă acolo ca jurnalistă, Ana l-a reîntâlnit pe Manole
pe front, tot ce suferise și trăise până atunci se spulberase ca un vis urât. Și-au trăit
dragostea prin tranșee, au luptat împreună pentru ziua de mâine, au înfruntat cot la cot
forța răului și credeau că nimic nu le poate tulbura linștea. Cu toate astea, această
siguranță, fericire și liniște sufletească nu a durat mult, în urma unui atac al inamicului la
„fazenda„ unde ei își trăiau fericirea, Manole dispăruse în apele Nistrului. Îl crezuse
mort, dar el doar a rămas schilod, cu toate astea nu a vrut să i se arate Anei, plecase în
Moscova și efectua operații estetice. Nu vroia ca Ana să-l accepte lângă ea din milă, dar
pentru ea acest lucru nu conta nicio fărâmă: „Nu-mi pasă că a rămas schilod. Cea mai
cumplită rană e singurătatea.”
Finalul romanului e unul fericit. Ceea ce consider un final binemeritat pentru eroină, mai
ales prin câte necazuri i-au fost dat să treacă: „Iubirea e singura cetate în care merită să
mori.”
Pentru mine rămâne a fi o carte optimistă, o carte cu lecții importante de viață: să lupți
contra răului orice ar fi, să lupți contra singurătății cu toată ființa ta, să crezi în iubire cu
tot sufletul tău pentru că în cele din urmă, toate aceste aspecte au un final fericit.
„Fiecare e arhitectul său. Cu toții construim ceva. Contează însă nu cum arată ceea ce
înălțăm, ci locul pe care-l alegem pentru fundament: în paradis sau în infern?”