Sunteți pe pagina 1din 4

Nunta in cer

Hasnas, resemnat, se recasatoreste in scopul declarat de a avea urmasi,


iar scriitorul Mavrodin refuza perpetuarea pentru a-si pastra creatia artistica.
Fiecare dintre cei doi isi povesteste experienta erotica celuilalt, astfel
fiecare dintre ei este, pe rand, personaj-narator, iar din punct de vedere
cronologic intamplarile sunt inversate.
Subiectul romanului este plasat in Bucurestiul de alta data. Andrei
Mavrodin si Barbu Hasnas se aflau la o cabana ca sa mearga la vanatoare in
dimineata urmatoare, gazda urmand sa le fie calauza. Peste noapte, prin
memorie involuntara, ei isi reamintesc si isi relateaza reciproc povestea de
iubire care, pentru fiecare in parte, fusese unica si irepetabila.
Primul prsonaj-narator este Andrei Mavrodin, care ii destainuie lui
Hasnas, conceptia sa despre iubire, cand credea ca “nici un barbat nu s-ar
sacrifica pentru un amor”, dar, dupa ce se indrgosteste, considera ca “e un
destin...care decide, fara stirea si in absenta noastra, pentru o viata intreaga”.
O intalneste pe Ileana in casa unui prieten arhitect. Ca si Allan, Mavrodin
este un personaj ludic si analitic, dornic de a-si examina cu minutiozitate
starile, trece in revista toate detaliile acelei dupa-amieze, cand, nimic nu
prevestea viitoare relatie erotica.
Atunci cand ii fusese prezentat Ilenei, lui Mavrodin nu i s-a parut “prea
frumoasa”,cu “fruntea inalta si tamplele usor arcuite”, parul de un castaniu
stins o facea sa para “mai severa”. Desi el se astepta ca ea sa-l intrebe despre
cartile lui, mai laes despre un roman de un mare succes intitulat “Tineretea
Magdalenei”, Ileana “nu citise nimic din tot ce publicasem”.
Intre cei doi ia nastere o iubire profunda, careia nu i se pot impotrivi. Ileana
ii marturiseste ca abia se vindecase de ”o mare, unica dragoste”, ca nu va
mai iubi, dar Mavrodin nu poate sa afle amanunte despre marea ei iubire
“nici cine a fost iubitul ei, daca mai traieste, daca l-a mai intalnit”. Singurul
lucru care il descopera este faptul ca Ileana traise patru ani la Berlin, timp in
care nu venise niciodata in tara.
Cei doi indragostiti se muta impreuna acasa la Mavrodin si el are puterea sa
reinceapa sa scrie. Febra creatiei pune stapanire pe scriitorul din el, iar
Ileana il simte instrainat.
O intrebare stranie il surprinde pe Andrei, atunci cand Ileana vrea sa stie
daca si-ar mai dori un copil. Firea lui de artist respinge viata casnica, incat el
considera ca “artistil era blestemat sa ramana singur, fara urmasi...”, insa
Ileana isi doreste un fiu de la el, intrucat ea este “ o simpla femeie ”.
Mavrodin considera ca aparitia unui copil ar putea interveni in iubirea lor,
despartind astfel perechea “desavarsita, creati unul pentru altul, meniti sa
crestem si sa murim impreuna”.
Tristetea Ilenei este din ce in ce mai evidenta, marturisind: “Mi-e frica sa nu
mor singura”.
Intr-o zi zarid-o intamplator stand de vorba cu un tanar, Mavrodin devine
suspicios si, desi ea ii spune ca e fratele ei, barbatul o suspecteaza ca-l
insala. El incearca sa afle mai multe despre treutul ei, dar Ileana ii spune ca
trecutul nu exista pentru ea.
Plecand in vacanta in Italia, Mavrodin afla ca ea mai fusese la Venetia si o
simte tulburata, chinuita de amintirile ce continua sa ramana pentru el o taina
de nedezlegat.
Intorsi la Bucuresti, Andrei continua sa scrie la romanul inceput, dar
colindatorii veniti cu prilejul sarbatorilor de iarna ii accentueaza Ilenei
tristetea si deprimarea, amplificand dorinta de a avea un copil. Ileana il
anunta ca se va interna intr-o clinica, fara insa sa-i spuna motivul. Banuind
ca ea se duce la doctor sa faca o intrerupere de sarcina, se hotaraste sa se
insoare cu ea. Femeia amana, fara motiv intocmirea formelor de casatorie, in
schimb il impulsioneaza sa-si termine romanul inceput.
Intr-o zi, intors din oras Mavrodin gaseste un plic de la Ileana prin
care il anunta ca plecase definitiv. In scrisoare il roaga sa n-o caute, ii
multumea pentru fericirea pe care o traise alaturi de el si ii marturisea ca “ii
era peste putinta sa suporte dragostea noastra, asa cum era...neroditoare”.
Mavrodin ii relateaza in continuare lui Hasnas incercarile lui disperate de a
afla unde plecase Ileana, ii descrie insomniile si deznadejdea de care suferise
ingrozitor dupa ce fusese parasit de femeia iubita.
Gandindu-se ca poate romanul inceput pe cand erau impreuna ar putea s-o
determine sa dea un semn de viata, se grabeste sa-l termine, dar Ileana nu a
aparut, nu a trimis nicio veste.
Andrei Mavrodin hotaraste sa scrie poveste de iubire intr-un nou roman, pe
care-l intitulase “Nunta in cer’’.
Impresionat de experienta de iubire a lui Mavrodin, Barbu Hasnas,
simte nevoia sa-i destainuiasca acestuia propria poveste de dragoste
intamplata mai demult, cu “vreo opt-noua ani” inainte, intrucat poate o sa-l
inspire intr-un viitor roman. Ca personaj-narator, Hasnas isi incepe povestea
din vremea cand era student de 24 de ani si urma studii de inginerie in
Franta, pentru care un unchi ii trimitea lunar o bursa modesta, ce-i ajungea
“exact cat sa-mi duc zilele”. Fiind pasionat de cariera de ofiter, tanarul
Hasnas se inroleaza voluntar impreuna cu alti studenti romani din Franta,
intrucat izbucnise primul razboi mondial. Dupa niste cursuri militare, se
duce pe front ca sublocotenent, fiind decorat de doua ori pentru merite
deosebite in lupta, in care se arunca fara teama, deoarece era orfan si “nu ma
legau prea multe lucruri de viata”.
In anul 1917 tanarul ofiter se afla intr-un tren foarte aglomerat, care se
pusese brusc in miscare si este impresionat de o fetita de vreo 15 ani, care
striga disperata, deoarece matusa ei ramasese pe peronul garii. Hasnas o
ajuta pe Lena sa coboare in gara de destinatie, o da in grija unui prieten care
lucra acolo, iar peste o saptamana, afla de la acesta ca fetita fusese preluata
de un ofiter, care spusese ca e varul ei.
Hasnas isi mosteneste unchiul si devine om bogat. La cei 30 de ani ai sai
avea o avere, o bogata experienta de viata, nu se indragostise niciodata. Intr-
o noapte prietena lui ii prezinta pe Lena. Hasnas o recunoaste pe fetita din
tren si, intreband-o ce s-a intamplat dupa ce o lasase in gara, aceasta ii spuse
ca a doua zi sosise si matusa ei, negand ca ar fi luat-o un var imbracat in
uniforma de ofiter, care, dupa ce ii pusese bagajele in trasura incepuse sa o
sarute.
Tanara este cu totul aparte fata de celelalte femei, si Hasnas afla ca nimeni
dintre cei prezenti nu pare sa stie nimic altceva despre ea.
Hasnas o intalneste peste cateva zile in vagonul-restaurant al trenului care
mergea la Milano. Coboara impreuna la Venetia, se plimba prin piata San
Marco discutand despre experienta amoroasa a barbatului, iar el ii
marturiseste ca “n-am iubit niciodata”, desi cunoscuse “destule femei”, ceea
ce face ca Lena sa-l compare cu Don Juan.
Hasnas ii evoca lui Mavrodin scena petrecuta la hotel in aceeasi seara, cand
constatase uimit ca “fusese, intr-adevar, fecioara”. La inceput atitudinea lui
fusese obisnuita, orgolioasa si nepasatoare fata de tanara pe care o sedusese,
dar in ziua urmatoare, Lena ii acordase in gluma- cinci zile ca se
indragosteasca de ea. Peste cateva zile, marturiseste Hasnas, el era total
schimbat, incurcat si timid, simtea cum “o nelamurita fericire incepea sa ma
cuprinda” si se surprinde declarand: “Cred ca m-am indragostit cu adevarat”.
Fara sa constientizeaza, Hasnas se trezeste ca, intr-o seara o intreaba brusc:
“Nu e asa ca vrei sa fii sotia mea?”. Peste o luna s-au casatorit la Paris,
avand ca martori un cerc restrans de prieteni.
Intorsi la Bucuresti, scenele de gelozie se dezlantuie intre cei doi, vechile
relatii ale lui Hasnas devenind motive de cearta.
Desi era constient ca Lena ii era necesara “ca aerul, ca apa, ca lumina”,
Hasnas este uneori exasperat de casatoria sufocanta, alteori este melancolic,
simtind iubirea ca pe o boala. Femeia se schimbase si ea dupa casatorie,
renuntase la multe preocupari care-i placusera inainte, ca arta, muzica, dar
nu putea deveni mondena, nu-i placeau vizitele, nu se putea acomoda cu
snobismul societatii bucurestene.
Dupa aniversarea celui de-al treilea an de casatorie, cateva intamplari
minore strica din nou echilibrul casatoriei, ce parea solid.
Intr-o zi se surprinde spunandu-i Lenei: “Ma gandeama ca ar fi timpul sa
avem un copil. Analizandu-si starea de deznadesde de care era dominat,
Hasnas regreta ca a lasat “sa treaca atat timp”, ca, daca ar fi avut un copil din
primul an de casatorie, “as fi simtit ca am pentru cine trai”. Lena nu este
deloc incantata de ideea de a avea un copil si intre cei doi soti se instaleaza o
atmosfera tensionanta.
Lena pleaca de acasa si Hasnas primeste o scrisoare, prin care ii spunea ca in
noaptea aceea va dormi la matusa ei, ca a doua zi il va vizita un avocat, ca ii
multumeste pentru fericirea pe care i-a daruit-o in acesti trei ani. El incearca
o impacare, dar femeia ramane inflexibila. Hasnas crede ca despartirea se
produsese numai pentru ca ea nu voia “sa aiba copii”.
Suferinta lui Hasnas fusese de neinchipuit si timpul nu-i ameliorase
disperarea, dupa cum ii marturisea acum lui Mavrodin. Incercase sa se
intereseze de Lena, dar nimeni nu mai stia nimic despre ea, se izolase
complet.
Timpul are aici doua valente: una obiectiva – aceea in care s-au
manifestat sentimentele de iubire in mod direct si una subiectiva – aceea
care evoca aceste sentimente: “nu mai era o amintire a dragostei, intocmai
dupa cum pot spune ca imi amintesc ca ma numesc Barbu Hasnas”. Se
recasatorise, avea doi baieti, dar este convins ca “nu te intalnesti cu o
asemenea dragoste decat o singura data in viata”, ca intensitatea unei
asemenea iubiri este un miracol de care omul isi da seama prea tarziu.
Gazda, care venise sa-i trezeasca este uimita ca nu dormisera deloc, iar ei
marturisesc cu glas tremurat ca au stat de vorba toata noaptea si au povestit
“fiecare dragostele din tinerete”. Mergand “tacuti” si “ganditori”, Mavrodin
intreaba deodata cu glasul sugrumat de emotie: “Crezi ca Ileana mai
traieste?” si amandoi simt ca nu.
Ideea iubirii profunde este privita din prisma celor doi eroi care-si
rememoreaza, prin confesiune, starile si sentimentele de dragoste .
Barbu Hasnas voise copii, iar Andrei Mavrodin, scriitorul, avand aspiratii
spirituale, ii refuza dorinta ei simpla si umana de a avea copii. Totusi, cele
doua concepte opuse ale eroilor se intalnesc in aceeasi iubire posesiva si
patimasa fata de aceeasi femeie de care, fiecare dintre ei, se indragostise pe
viata.
De fiecare data femeia gaseste forta interioara de impotrivire, caci, de
fiecare data, ea este cea care desface legatura, disparand definitiv din viata
lor si inchizandu-se enigmatic in sine.