Sunteți pe pagina 1din 2

“Rondelul Rozelor ce mor” de Alexandru Macedonski

Rondelul este o poezie cu forma fixa, care incepe cu un refren (de unul, doua sau opt versuri), reluat
partial sau integral la mijloc si la sfarsit, avand numai doua rime. Numele de rondel vine de la adjectivul
“rond”=”rotund”, deoarece are drept caracteristica reluarea unui vers (sau a mai multor versuri) sub
forma de refren, pe parcursul intregii poezii.
Rondelul este alcatuit din treisprezece versuri, structurate in trei catrene si un vers liber.
Rondelul a fost “en vougue” in secolul al XV-lea in Franta, prin poetii Villon, Clement Marot si denumea
– la origine – un cantec si un dans, iar la sfarsitul secolului al XIX-lea rondelul devine o poezie de
virtuozitate la parnasieni. Macedonski preia modelul rondelurilor de la poetii francezi Maurice Rollinat si
Th.de Banville.

“E vremea rozelor ce mor,


Mor in gradini, si mor si-n minte-
S-au fost atat de viata pline,
Si azi se sting asa usor.

In tot se simte un fior


O jale e in orisicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor in gradini, si mor si-n mine.

Pe sub amurgu-ntristator,
Curg valmasaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleaca fruntea lor...-
E vremea rozelor ce mor.”

Rondelurile macedonskiene au fost scrise intre anii 1916-1920 si apartin creatiei de maturitate a
poetului, care le-a publicat in volumul intitulat “Poema Rondelurilor” abia in 1927. Volumul cuprinde
cinci cicluri, fiecare avand titluri semnificative: “Rondeluri pribege”, “Rondelurile celor patru vanturi”,
“Rodelurile rozelor”, “Rondelurile Senei”, “Rondelurile de portelan”.
Teoretician al simbolismului romanesc, Alexandru Macedonski este preocupat de muzicalitatea
versurilor, de efectele sonore ale cuvintelor, armonizand unitar temele majore ale liricii macedonskiene,
intre care tema damnarii, deziluziile, starea depresiva ori starea de extaz sunt semnificative in lirica sa.
PROZODIA poeziei “Rondelul rozelor ce mor” respecta trsaturile specifice rondelului: din cele 13 versuri,
primele doua se constituie in refren pentru a doua , fiind pozitionate in finalul acesteia, iar ptimul vers
este si ultimul al poeziei. Rima este incrucisata, fiind numai doua rime (“-or” si “ine”).
“Rondelul rozelor ce mor” a fost creat in 1916 si ilustreaza, doua dintre trsaturile ce definesc
simbolismul: muzicalitatea versului si corespondenta. Rozele sunt simbolul mortii, existand o
corespondenta intre trasaturile trandafirului si efemeritatea vietii, idei care constituie tema poeziei
programatice, prin care Macedonski isi exprima viziunea despre efemeritatea vietii si iminenta mortii.
STROFA I incepe cu cele doua versuri ce se constituie in refren, sintetizand ideea centrala a
poeziei: “E vremea rozelor ce mor,/ Mor in gradini si mor si-n mine-”. Rozele simbolizeaza viata care se
scurge spre un final implacabil, ceea ce impresioneaza puternic simtirea poetica, fapt sustinut prin
repetitia verbului definitoriu, pus la prezent, “mor”, moartea neiertatoare nu ocoleste nici florile ce
simbolizeaza sentimentele poetului.
Tristetea nostalgica a eului liric se manifesta prin constatarea amara ca viata tumultoasa si plina de trairi
interioare se stinge atat de usor: “S-au fost atat de viata pline,/Si azi se sting asa usor”.
Corespondenta, ca principala modalitate artistica a simbolismului, este relevanta aici prin sugerarea
vietii de catre roze, flori ale caror trasaturi se regasesc transpuse in valorile vietii: frumusete, delicatete,
miros superb, emotie estetica. Tocmai de aceea viziunea lirica asupra mortii este tragica, avand o mare
incarcatura emotionala, ceea ce argumenteaza calitatea de arta poetica a acestei creatii.
STROFA a II-a ilustreaza reactia afectiva puternica a eului liric, sugerata de “un fior” si “o jale” care
cuprinde pe oricine, vazand cat de fragile sunt rozele. In aceasta strofa, substantivele concrete “roze” si
“gradini” sunt dominate emotional de substantivele abstracte, articulate nedefinit: “un fior”, “o jale”.
Starea sufleteasca permanenta este aceea de spleen (dezgust de viata), caracteristica simbolistilor.
STROFA a III-a ilustreaza deprimarea eului liric sugerata de “amurgu-ntristator” si de suspinele ce
se manifesta in “valmasaguri”. Moartea ca dezintegrare cosmica este sugerata de metafora “marea
noapte care vine”, prevestita de rozele care isi pleaca podoaba corolei.
Personificarea florilor, care “Duioase-si pleaca fruntea lor”, amplifica tragismul starilor sufletesti ale
eului liric, care este coplesit de tristete pentru trecerea lor efemera prin lumea materiala: “E vremea
rozelor ce mor”.
Limbajul poetic se remarca prin formule artistice de factura ideatica. In tot rondelul exista numai doua
substantive concrete, luate din lumea materiala- “roze” si “gradini”, majoritatea cuvintelor fiind din zona
abstractului si definind stari interioare, din structura emotionala: “fior”, “jale”, “suspine”, “intristator”,
“duioase”.
Substantivul “roze” este determinat totdeauna de o propozitie atributiva, ceea ce sugereaza obsesia
disparitiei oricaror forme de viata: “rozelor ce mor”. Verbele se afla la timoul prezent, cu valoare
iterativa (repetativa), simbolizand ideea ca ofilirea rozelor este un fenomen ce se manifesta periodic
-”e”, “mor”, “se sting”, “se simte”, “curg”-. Sugestia descompunerii progresive a lumii vii fiind relevata
prin prezentul anticipativ al verbului “a veni”: “in marea noapte care vine”. Metaforele “amurgu-
ntristator” si “nopatea care vine” sunt simboluri ale mortii iminente, care va pogori peste intreaga fire si
in fata acestui sfarsit inevitabil oamneii si florile nu pot decat sa-si plece fruntea.

Muzicalitatea versurilor este data de masura de 8-9 silabe si de rima imbratisata si de faptul ca in toata
poezia exista numai doua rime: “-or” si “ine”.

“Lirica lui Macedonski e o imensa tensiune a spiritului, refuzand ceeac ce i se da si tanjind dupa ceea ce i
se refuza, o aventura dincolo de orice securitate a tarmului, in largul nelinistit al oceanului”. (Nicolae
Manolescu)

BIBLIOGRAFIE:
-Mariana Badea, Limba si literatura romana- pentru elevii de liceu, Ed. Badea, Bucuresti, 2003;