Proect individual

Umanismul-valoarea suprema a omenirii.

Portretul cultural, Dmitrie Cantemir.

Badanau Vadim cl XI-a

 PROTRETUL CULTURAL A LUI DMITRIE
CANTEMIR

Dimitrie Cantemir este mare cărturar al umanismului

românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat
cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric,
lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al
Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl
descria drept „un erudit de faimă europeană, voievod
moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un
Lorenzo de Medici al nostru. În 1710 a fost pus la tronul
Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe
Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul
Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu
Imperiul Rus al lui Petru cel Mare.
 Viata si cariera politica

 Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie

1673, într-o familie de răzeși săraci, în satul
Silișteni pe malul râului Elan în ținutul Fălciu,
azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul
Vaslui, în partea de sud a orașului Hu și, iar
după alte date s-ar fi născut la Iași.
Genealogiștii au stabilit că un strămoș obscur
ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul
Silișteni din Moldova și că familia lui era de
origine pur româneasca. Răzeșii moldoveni
erau oameni săraci, dar pe care sărăcia îi
făcuse luptători dârzi și aspri. Aveau acolo un
codru, codrul Tigheciului, fără copaci mari,
dar cu spini mulți, cu arbori deși și mici, în
care dușmanul nu poate pătrunde.A fost fiul
lui Constantin și al Anei, născută Bantăș, care
a fost a treia soție a lui Constantin Cantemir.
 OPERELE PRINCIPALE ALE LUI DMITRIE CANTEMIR
 Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu
trupul, scrisă în limbile română și greacă, tipărită la Iași în 1698, Această
operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă.
 Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante, 1700, lucrare filosofică în
care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Francis
Bacon, un fel de împăcare între știință și religie,
 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină,
dar tradus apoi de autor în română (1719 - 1722), cuprinde istoria
românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau
întemeierea principatelor. Susține ideea lui Miron Costin
 Historia moldo-vlachica (Istoria moldo-valahă), o operă de erudiție
despre originile românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania, scrisă
între 1714 și 1716, la cererea societății academice din Berlin.
 Opera Istoria Ieroglifică are ca scop demascarea realității dezolante,
Dimitrie Cantemir găsindu-și un mod prin care se putea confesa, un mod
prin care a scris tot ce nu a putut la vremea respectivă să spună. Si multe
alte opere.
 Extinderea sa in alte texte din epoca si extrapolarea
la alte genuri de arta.
 Chiar şi o familiarizare superficială cu operele sale ne permite să observăm interesul
pentru cultura tradiţională cotidiană a moldovenilor. Pe de o parte, acest interes a lui
Cantemir a fost condiţionat de perioada secolului al XVIII-lea, marcată de preocuparea
pentru condiţiile de viaţă ale maselor populare şi cultura lor, iar pe de altă parte, de
posibilitatea de a studia şi cultura alte popoare. Moştenirea cronicarilor, care, de
asemenea, au abordat aceste probleme, i-au facilitat, într-o anumită măsură, lui Dimitrie
Cantemir cercetarea în acest domeniu. Descriind imaginea moldoveanului, Dimitrie
Cantemir nu a putut trece cu vederea factorii, care au condiţionat un şir de trăsături cu
caracterul naţional. Printre ele autorul a evidenţiat şi mediul geografic. Pornind de la
premisa că condiţiile climaterice şi ale naturii sunt determinante şi comparând modul de
viaţă al locuitorilor câmpiilor şi munţilor, Dimitrie Cantemir a ajuns la concluzia că
existau anumite diferenţe de caracter între ei. Facind o comparatie el determina cum se
difera dintre alti si facind o extindere la alte texte a sale din epoca semnalizint
comformitatea sa de a deduce multe cosecinte la ceea ce facea el in perioada sa .
 Extrapolarea la alte gemuri de arta, Muzica.

 Domnitorul Ţării Moldovei Dimitrie Cantemir (1693, 1710 – 1711) a fost o personalitate marcantă a culturii
autohtone şi universale de la finele secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea. Preocupările lui
serioase în domenuiul artei muzicale i-au permis să obţină succese la fel de remarcabile, ca şi în alte ramuri. Ar fi
dificil să supraestimăm aportul lui în teoria şi practica muzicală a Orientului. Muzician de profil larg
(compozitor de vază, teoretician muzical erudit, interpret-virtuos la tanbur şi nei, pedagog talentat), Dimitrie
Cantemir este mai bine cunoscut în această ipostază în ţările Orientului: Turcia, Iran, Azerbaidjan etc. şi ale
Occidentului: Franţa, Germania, Italia etc., decât în Moldova, ţara lui de origine. Aportul fundamental al lui
Dimitrie Cantemir în cultura şi ştiinţa muzicală islamică rezidă, întâi de toate, în elaborarea unui vast tratat
ştiinţific. El include 450 de piese instrumentale – peşrev şi semâ-î (partea 1) şi 345 peşrevuri şi 36 sâz semâ-îsi-
uri (partea a 2-a). Cărturarul moldovean a elaborat un sistem special de notaţie muzicală Prin intermedriul
muzicii notate de Cantemir, europenii au luat cunoştinîţă de specificul artei sonore turceşti. Fragmente din
culegerile şi compoziţiile lui Cantemir au fost utilizate de către compozitori europeni în opere «turceşti » pentru
a le atribui un colorit specific oriental: Christof Willibald Gluck a folosit o melodie din culegerea lui Cantemir
în opera lui Dacă ţinem seama de aportul real al muzicianului în domeniul teoretic şi practic al artei sonore,
putem afirma cu mândrie şi respect: numele ce şi l-a clădit în timpul vieţii îl situează pe merit în panteonul
muzicii clasice turceşti.
 Umanismul-valoarea suprema a omenirii
 Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului
ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul implică un
devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor acestora.
Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum
ar fi dependența de credință, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea
universală bazată pe condiția umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale umane
nu pot fi provincialiste. Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și
care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de
reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață, de gândire și de
creație artistică. Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și grecești și în special valorile
ei în materie de morală personală și publică.
Umanismul.
 Începuturile Umanismului modern
 În mod tradițional, istoricii situează începuturile umanismului modern în
Italia secolului al XIV-lea, fiind legat de numele lui Francesco Petrarca și
Giovanni Boccaccio. După invadarea Imperiului Bizantin de către turci,
un mare număr de învățați greci se refugiază în peninsula italică, aducând
cu ei manuscrise în limba lor de origine. Literații italieni, ca Guarino din
Verona, Francesco Filello sau Giovanni Aurispa, învață limba greacă
veche și traduc în italiană operele clasice grecești. Poezia latină a epocii
romane este redescoperită grație lui Lorenzo Valla, iar Coluccio Salutati
și Gian Francesco Poggio traduc în limba italiană operele scriitorilor
romani. Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda.
Ambele țări cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se
organizează adevărate târguri de cărți care favorizează schimburile
culturale. Umanismul respinge în mod clar apelul la credințe
supranaturale pentru soluționarea problemelor umane, dar nu și credințele
însele; unele curente umaniste sunt chiar compatibile cu unele religii.
Concluzie
 In concluzie as zice. Conform umaniștilor, este în sarcina oamenilor să găsească adevărul, prin opoziție cu
căutarea lui în revelație, misticism, tradiție sau orice altceva care e incompatibil cu aplicarea logicii asupra
dovezilor observabile. Cerând ca oamenii să evite acceptarea orbească a unor opinii nesusținute, el sprijină
scepticismul științific și metoda științifică, respingând autoritarismul și scepticismul extrem și făcând din
credință o justificare inacceptabilă a acțiunilor. De asemenea, umanismul afirmă că o cunoaștere a binelui și
răului se bazează pe cea mai bună înțelegere a propriilor interese și a celor comune ale indivizilor în loc să
izvorască dintr-un adevăr transcendental sau vreo sursă arbitrar localizată. Umanismul include o atitudine
optimistă față de capacitățile oamenilor, dar nu implică opinia că natura umană este pur binevoitoare sau că
absolut fiecare persoană e capabilă să se ridice la înălțimea idealurilor umaniste de raționalitate și moralitate. El
implică nu mai mult decât recunoașterea că te ridica la înălțimea potențialului tău înseamnă multă muncă și
necesită ajutorul celorlalți. Scopul suprem este prosperitatea umană; îmbunătățirea vieții tuturor oamenilor.
Umanismul influențează și viața politică. Umaniștii amintesc suveranilor datoriile lor față de Dumnezeu, față de
supuși și față de ei înșiși. Ei apelează la popor să participe la viața publică. Educația copiilor ar trebui să
urmărească în primul rând instruirea copiilor cu noi cunoștințe pentru a-i face mai umani.