UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

CURENTE ṢI DOCTRINE PEDAGOGICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,
Conf. Dr. Caciuc Viorica

STUDENT,
Puia Ioana-Mădălina
 IMMANUEL KANT

IMMANUEL KANT (1724–1804), filozof german născut în Prusia

Orientală, este unul dintre cei mai influenţi gânditori occidentali din
ultimele trei veacuri. Întreaga sa activitate pedagogică este legată de
oraşul natal, ale cărui hotare rareori le-a părăsit. Immanuel Kant a trăit toată viaţa în
provincia îndepărtată în care s-a născut. Tatăl său, un şelar, era, după spusele lui Kant,
descendentul unui imigrant scoţian, însă cărturarii nu au găsit nicio dovadă în sprijinul
acestei afirmaţii; mama sa, o nemţoaică fără şcoală, se remarca prin caracter şi inteligenţă
nativă. Ambii părinţi erau credincioşi fervenţi ai ramurii pietiste a Bisericii Luterane, care
considerau că religia aparţine vieţii interioare exprimate prin simplitate şi supunere în faţa
legilor morale. Influenţa pastorului lor l-a ajutat pe Kant - al patrulea din nouă copii, însă
cel mai mare care a supravieţuit - să meargă la şcoală. La vârsta de 8 ani, Kant a intrat la
şcoala pietistă pe care o conducea pastorul. Era o şcoală în limba latină şi se presupune că
în cei 8 ani şi jumătate pe care i-a petrecut acolo a dobândit dragostea pentru clasicii
latini, mai ales pentru poetul naturii, Lucretius.

În 1740, a devenit student al facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din

Konigsberg, dar la scurt timp, a început să fie mai interesat de matematică şi fizică. În
1746, tatăl său a murit, fapt care l-a obligat pe Kant să renunţe la studii pentru a-şi sprijini
familia. Astfel, timp de aproximativ zece ani, a lucrat ca tutore privat pentru familiile cu
dare de mână din oraş. În acest timp, a continuat să studieze, pe cont propriu, cele două
mari poziţii filosofice legate de teoria cunoaşterii ştiinţifice: raţionalismul şi empirismul.
L-au preocupat şi ştiinţele naturii, scrierile sale din tinereţe tratând domenii precum
astronomia şi geofizica. În 1755, s-a întors la Universitate, în acelaşi an obţinându-şi
doctoratul în filosofie. În 1770, a devenit profesor la aceeaşi instituţie de învăţământ,
unde a predat metafizică şi logică.

Bibliografia sa este bogată şi cuprinzătoare, însă cele mai importante şi influente lucrări
ale sale sunt cele trei Critici: "Critica raţiunii pure" publicată în 1781; "Critica raţiunii
practice" din 1788; "Critica facultăţii de judecare" din 1790. "Critica raţiunii pure" este
considerată pe scară largă una din capodoperele filosofiei, în ciuda stilului său considerat
de Kant însuşi ca fiind "arid, obscur, în răspăr cu toate ideile curente şi pe deasupra şi
prolixă". A doua Critică se ocupă, în principal, de temeiurile a priori ale acţiunii morale,
Kant considerând că unicul criteriu al moralităţii unei acţiuni este dacă a fost sau nu în
conformitate cu datoria. Altfel spus, etica lui Kant este deontologică, spre diferenţă de
alte doctrine etice, precum utilitarismul, care judecă acţiunile în funcţie de urmările lor.
Kant formulează faimosul imperativ categoric al universalităţii: "Acţionează întotdeauna
după o maximă care ai vrea în acelaşi timp să devină o lege universală". În sfârşit, a treia
Critică se ocupă de estetică şi de ceea ce el numeşte "judecata teleologică", o capacitate a
"sensului comun" de recunoaştere a finalităţii în natură. "Frumuseţea este forma finalităţii
într-un obiect, întrucât o percepem fără reprezentarea unui scop", susţinea Kant. Astfel, el
leagă ideea de finalitate de judecata estetică.

Doctrina dreptului: Dreptul ocupă un loc major în filosofia kantiană. Doctrina dreptului
face parte din metafizica moravurilor. Ea nu este decât o parte din metafizica
moravurilor, cealaltă parte fiind Doctrina virtuţii. Kant consideră că Doctrina dreptului ar
putea fi numită Metafizica dreptului pentru că este tratată ca un sistem care provine din
raţiune. În acest sistem, cazurile empirice – în opinia filosofului – nu pot servi decât ca
note la conceptele de drept care sunt a priori şi deci bazate pe raţiune. El va face
distincţie categorică între elementele metafizice ale dreptului şi aplicaţia empirică a
dreptului.

Concepţia despre stat: Statul este dreptul afirmat şi realizat. În acest spirit, Kant va defini
statul ca o „multitudine de oameni trăind după legile dreptului şi asociate prin-un
contract”. Concepţia despre stat a lui Kant a fost foarte mult influenţată de concepţiile
despre contractul social. În accepţiunea sa contractul are un character ideal şi ipotetic, „el
este regula şi nu originea constituirii Statului, el nu este principiul fundamental, ci acela
al administrării statului.” Este actul prin care un popor se constituie prin el însuşi în Stat,
în virtutea căruia toţi renunţă la libertatea lor exterioară pentru a o relua imediat ca
membri ai unei republici. Kant nu ia în consideraţie contractul social ca pe un fapt istoric,
ci el va „reţine ideea contractului social ca fundament al Statului, dar dintr-o perspectivă
originală care pune accentul pe caracterul raţional al contractului, ceea ce ne face să
afirmăm că la el „contractul nu este decât presupoziţia ideală a Statului” care asigură
realizarea dreptului natural.” Pe acest contract originar şi numai pe el se
poate fonda o constituţie civilă, legea fundamentală în baza căreia să se poată institui un
stat.

Conceptia marelui folozof in materie de educatie o aflam in "Tratatul de

pedagogie".Pentru Kant,activitatea pedagogica este parte integranta din viata culturala a
umanitatii,care se poate compara cu activitatea politica.Scopul suprem al
educatiei,apreciaza Kant,este sadirea moralitatii in om,triumful acestuia in fata fericirii
personale,a virtutii asupra egoismului.

In viziunea lui Kant,omul este singura fiinta capabila sa fie educata.El este educabil
pentru ca este perfectibil.Prin educatie se inteleg ingrijirile din timpul copilariei,disciplina
care il face om Disciplina ne determina sa trecem de la starea de animal la cea de om.Un
animal care este numai prin instinctul sau ceea ce poate sa devina,o ratiune straina a luat
pentru el dinainte toate ingrijirile indispensabile(Kant,1992,p.8).Specia umana este silita
sa-si insuseasca singura cate putin,prin propriile eforturi,toate calitatile naturale
distincte.O generatie face educatia alteia,prin fiecare individ in parte.

Educatia in opinia marelui filozof german,consta in afcilitatea activarii plenare a valorilor

la nivel uman.Ea este practica de relevare a omului ca valoare suprema.Activitatea
pozitiva a educatiei consta in sustinerea si tonificarea vointei morale,iar dimensiunea
negativa a educatiei si refera in impiedicarea dezvoltarii periculoase a naturii instinctive
din om,la inlaturarea acelor impedimente care ar zadarnicii intruparea legii morale.Dupa
Kant,un rol deosebit in formare il joaca disciplina.Aceasta il impiedica pe om sa uite de
destinatia sa,de idealul de umanitate si ii anihileaza "apucaturile brutale".Omul are
datoria de a-si dezvolta tendinta sper bine.Providenta ,.spune Kant,nu a pus bunatatea ca
ceva gata format in om,ci doar ca o tendinta si fara distinctia legii morale.Obligatia fiintei
umane consta in a se perfectiona,a-si cultiva mintea si a-si impune legea morala pentru a
nu urma o cale gresita.

Conceptul de Iluminare al lui Kant: Într-un eseu celebru, intitulat "Ce este
iluminarea?", Kant a definit iluminarea drept "emanciparea omului din imaturitatea lui
impusă de sine". Ce înseamnă asta? Și ce are de-a face cu etica sa? Răspunsul reia la
problema religiei care nu mai oferă o bază satisfăcătoare pentru moralitate. Ceea ce Kant
numeste "imaturitate" a umanitatii este perioada in care oamenii nu au crezut cu adevarat
pentru ei insisi. Ei au acceptat în mod obișnuit reguli morale înmânate religiei, tradiției
sau autorităților precum Biblia, biserica sau regele. Mulți oameni s-au plâns de faptul că
mulți și-au pierdut credința în aceste autorități. Rezultatul este privit ca o criză spirituală
pentru civilizația occidentală. Dacă "Dumnezeu este mort", de unde știm ce este adevărat
și ce este drept?

Răspunsul lui Kant este că trebuie să lucrăm aceste lucruri pentru noi înșine. Dar asta nu
este ceva de plâns. În cele din urmă este ceva de sărbătorit. Moralitatea nu este o
chestiune de capriciu subiectiv. Ceea ce el numește "legea morală" - imperativul
categoric și tot ceea ce implică - poate fi descoperit prin rațiune. Dar este o lege pe care
noi, ca ființe raționale, ne impunem noi. Nu ne este impus din afară. De aceea unul dintre
cele mai profunde sentimente este respectul pentru legea morală. Iar când acționăm așa
cum facem din respect față de ea - cu alte cuvinte, dintr-un sentiment de datorie - ne
îndeplinim ca ființe raționale.

Bibliografie:
  Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1972
 Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1969
 Immanuel Kant, Doctrina dreptului, în Metafizica moravurilor, Ed. Antaios 1999
 Immanuel Kant, Introducere în teoria dreptului, în Metafizica
moravurilor, Ed. Antaios 1999
 Immanuel Kant, Metafizica moravurilor, Ed. Antaios 1999
 Gh. Al. Cazan , Introducere în filosofie, Ed. Universitară, Bucureşti, 2006
 N. Popa, Gh. Dănişor, I. Dogaru, D. C. Dănişor, Filosofia dreptului- Marile
Curente, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007