L.Blaga şi C.

Noica în dialog

Există tendinţa de a aprecia opinia unui filosof asupra unei probleme deja existente
si dezbătute in filosofie fara a se lua in considerare nuanţele pe care le capătă acea
conceptie datorită multor altora exprimate anterior şi care şi-au pus amprenta asupra
concluzilor gânditorilor ce vor urma.
Cu o asemenea situaţie ne întâlnim in cazul lui Constantin Noica si a lui Lucian Blaga,
căci analizând opera lui Noica vom observa trimiterile pe care acesta le face deseori la
filosofia lui Blaga. C Noica a preluat de la Lucian Blaga concepţia acestuia referitoare la
mister,la potenţarea acestuia, la incercarea dezvaluirii misterului prin cunoaşterea
luciferică: “Potenţarea misterului de catre intelectul ecstatic in domeniul minus-
cunoaşterii”:Blaga are curajul sa spună : devreme ce nu putem dezvălui misterul , să-l
potenţăm . Este aproape ce se intamplă astăzi in matematici , pe care L.Blaga le invoca
adesea si poate in chip intemeiat : nimeni nu pare a putea da masura logosului matematic ,
dar pentru că nu-i patrunde misterul , matematicianul adevarat il sporeste “creând noi
geometrii”.
Din citatul anterior se poate desluşi interesul lui Constantin Noica faţă de filosofia lui
Lucian Blaga ,insă trebuie precizat faptul că acesta nu are dreptate in totalitate atunci când
face referire la conceptia lui L. Blaga asupra cripticului.
În lucrarea “Geneza metaforei si sensul culturii” L.Blaga critică viziunea lui Henri
Bergson referitoare la trăsătura definitorie a naturii umane , intrucât acesta se limita in a
atribui omului trăsătura de Homo faber ( fiinta meşteşugară) , considerând ca trăsătura de
Homo Sapiens este mult prea largă pentru o fiinţă a cărei evoluţie se oglindeşte in evoluţia
mecanicistă .
În accepţiunea lui L.Blaga “diferenţa specifică a omului” sau “determinaţiile” ,cum le-
ar fi numit Constantin Noica constă tocmai in capacitatea acestuia de a crea , capacitatea sa
creatoare fiind cea care l-a făcut fiinţă istorică , capacitate care de altfel de identifică cu
absolutul, sublimul, de aceea omul isi depăşeşte intodeauna creaţia ,însă nu poate tinde
către ceva ce este superior condiţiei sale de creator.

1
 Ca urmare a faptului ca omul este fiinţă dogmatică , in lucrarea “Trilogia cunoaşterii”
Blaga sugera că o consecinţă a acestui fapt in filosofie o reprezintă concepţiile antinomice ,
rezultate ale acestui mod de gândire.
Prin urmare,L. Blaga deosebeşte două orizonturi eminamente umane si anume
“orizontul concret, biologic” şi cel “al misterului si al revelării”. Pentru ca omul sa-şi
implinească destinul creator , trebuie sa ignore orice limită impusă de orizontul concret,
paradisiac ,real, lăsând in urmă lumea cogniscibilă şi dedicându-se necunoscutului ce nu
cunoaşte limite, depăşind starea enstatică către una ecstatică. Omul face saltul în
antinomie , tocmai datorită setei de cunoaştere, care-l determină să patrundă în necunoscut
pentru a nimici orice limită şi pentru a spori misteru.
Având în vedere concepţia lui Lucian Blaga , revin asupra interpretării dată de
C.Noica ,menţionată anterior,considerată a fi parţial adevarată datorită faptului ca L.Blaga
nu pledează pentru potenţarea unui mister pe care nu-l putem dezvălui ci numai prin
dezvăluirea cripticului , poate fi potenţat , iar C. Noica prin precizarea sa nu face decât să
accentueze faptul că în această stare omul devine avid în ceea ce priveşte noutatea , sfidând
canoanele logicii.
Însa interesul lui C.Noica faţă de filosofia lui L. Blaga nu este singurul element care
contribuie la trasarea unei punţi de comunicare între cei doi filozofi , ci intervine şi tendinta
lui Constantin Noica spre spiritualitate , către mister , fapt evidenţiant în lucrarea “ Jurnal
filozofic” pe care o deschide chiar cu o afirmaţie a lui Augustin conform căreia e în noi
ceva mai adânc decât noi înşine .
Din dorinţa de a extirpa tot ce înseamnă pedant, pedagogic, dogmatic filosoful
conturează o şcoală imaginară in care li se va refuza accesul profesorilor care sunt
consideraţi de acesta a fi purtatorii acestor “valori”, căci din cauza acestora se creează
rutina si iluzia asupra faptului că elevul se înfruptă din cunoaşterea exactă propăvăduită de
aceştia, când de fapt în pauză se simt eliberaţi de povară revenind la atitudini de cheflii:
"Visez o şcoală în care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să traieşti liniştit şi
cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină
acolo spre a se elibera de tirania profesoratului.”
Totodată ,rolul acestor profesori, considera Constantin Noica , nu este decât acela de
a anihila misterul, interpretarea, viziunea , satisfăcând nevoia de cunoaştere a individului

2
încă de la început prin evidenţierea altor concepţii care sunt drept luate adevăruri generale,
fără a stârni însă setea elevului pentru cunoaştere, fără a-l determina să-şi dorească într-
adevăr un răspuns şi asta datorită faptului că aceşti profesori îşi doresc răspunsuri exacte ,
cât mai logice cu putinţă fara a stimula procesul de gândire al elevului sau capacitatea de a
crea. Aşadar în concepţia lui Constantin Noica : “ Esenţa profesorului e aceea de a
împiedica gândirea să fie căutare, spre a fi exactitate”.
Conform lui C.Noica una dintre disciplinele acestei şcoli ar fi Cultivarea unei voluptăţi
a infrângerilor în virtutea faptului că elevi trebuie să înţeleagă faptul că decizia în ceea ce
priveşte destinul fiecăruia dintre ei trebuie sa fie independentă, aceştia nu trebuie să se lase
influenţaţi de deciziile altora, spre exemplu ale unor persoane mature, ei trebuie să înveţe
să-şi asume destinul să fie pregătiţi pentru orice sacrificiu intrucât fără acestea viaţa nu
reprezintă decât o nereuşită, o amânare. “Gândul şcolii al acelei unde nu se predă nimic
mă obsedează.Stări de spirit, asta trebuie dat altora ; nu conţinuturi,nu sfaturi,nu
învăţături. De aceea nu trebuie lecţii. Chiar unui om care te intreabă , nu ai nevoie să-i
dai “lecţii”. O carte pe care o scoţi din bibiotecă,un Preludiu de Bach pe care-l pui
seara,în liniste , sau un exemplu de seninătate intelectuală sunt mult mai educative decât o
lecţie. Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idée şi încep să încorporeze şi ei
una . Cred că şcoala asta trebuie făcută.”
Această şcoală este asemenea unui turn de fildeş , în care se deschid o multitudine de
uşi, fiecare deschizând într-un fel sau altul calea către întelepciune,întrucât fiinţa umană e
atât de diversă încât nu se poate conforma unei singure alternative, de aceea este această
şcoală ideală deoarece dă posibilitatea de a alege nu între bine şi rău ci între o multitudine
de căi care-l conduc pe individ pe drumul către înţelepciune.
Cel ce nu ştie, considera Constantin Noica are totodată determinarea de a căuta spre a
ştii. Aşadar cei care cer spre exemplu, libertate pentru o bună dezvoltare a fiinţei umane
pretind indirect că ştiu ce este omul, însa nu se pot stabili anumite valori pentru acesta atât
timp cât omul se defineşte neîncetat.
Aceeaşi teorie este prezentă şi în “Jurnal filosofic” , însă este aplicată concepţiei sale
privind filosofia conform căreia adevărul nu este caracteristic filozofiei, întrucât aceasta nu
răspunde la întrebări ci problematizează , îti dă direcţia adevărului dar nu adevărul în

3
sine:”Toţi dogmaticii au adevăruri mai multe decât filozofii , dar nu au filozofie , pentru
că nu au viaţă.
De unde ideea că filosofia te învaţă adevărul? Te învaţă să gândeşti-nu adevărul.Îţi dă
direcţia adevărului. Vorba lui Kant:ca să ştii care e adevărul despre un lucru , trebuie să
ai acordul cu acel lucru. Deci orice adevăr e despre ceva; orice adevăr e material.”
O concepţie similară este cea a lui Bertrand Arthur William Russell care considera că
valorea filosofiei este dată de însăşi incertitudinea care o caracterizează . Cine încearcă sa-i
patrundă tainele nu va deveni niciodată prizonierul dogmelor sau al prejiudecăţilor , va
pune chiar şi cea mai mare certitudine sub semnul întrebării şi astfel i se vor deschide
orizonturile cunoaşterii , ce îl eliberează de “ tirania obiceiului”.
Misterul, care după cum se poate observa este ceea ce l-a atras pe C. Noica in ceea ce
priveşte filosofia lui L. Blaga, pledând asemenea acestuia pentru eliminarea dogmelor si
potenţarea unui mister care să stârneasca setea pentru cunoaştere, nu este singurul element
comun celor doi. Poziţia adoptată de cei doi filosofi faţă de anumite concepţii sau mişcări
la care au fost obligaţi să adere, C.Noica fiind chiar condamnat la închioare pentru faptul că
nu a aderat la comunism,iar în ceea cel priveşte pe Blaga acesta , contrazice teza lui K.
Marx, respectiv Engels despre însemnatatea decisivă a muncii si tehnicii in dezvoltarea
pozitivă a omului,fapt pentru care îşi pierde catedra de filosofie din cadrul facultatii.
Atât atitudinea lui Blaga cât si cea a lui Noica demonstreaza faptul că niciunul
dintre ei nu a preferat sa se dezmintă de propriile concepţii chiar dacă au avut de suferit din
această cauză , întamplări care amintesc de procesul lui Socrate care a preferat un pahar de
cucuta in locul negării a ceea ce pretinsese până la un moment dat.