4.3 Mitul pesterii Este expusa imaginea unei pesteri in care traiesc oameni.

Acestia au crescut si s-au dezvoltat acolo, doar la lumina flacarilor focului. Ei intrezareau aievea o lumina, dar nici unul din ei nu avea curajul si puterea sa mearga spre lumina aceea; era gura pesterii, iesirea din pestera. Cel mic, care era in crestere, se gandea cum era afara, dar refuza sa se mai gandeasca la aceasta, deoarece spuneau cei mari: " iar daca lar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu crezi ca l-ar durea ochii si ca ar da fuga indarat, intorcandu-se spre acele locuri pe care poate sa le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt, mai sigure decat cele aratate?"10 Alegerea, in cele din urma era de a ramane in pestera. Platon, cu alte cuvinte, spune ca noi toti suntem inchisi intr-o lume mediocra, intr-o lume din care nu avem scapare prin experienta, ci prin ratiune. De aceea, experienta noastra, cu ajutorul simturilor, este doar o simpla parere si ea nu reprezinta cunoasterea veritabila, iar ideile rezultate din explorarea si cugetarea asupra inteligibilului, rationalului sunt idei veritabile, cunoastere adevarata si deci evadarea din mediocritate, salvarea din inchisoarea conditiei umane. Cunoasterea este cea care te va elibera de ceea ce este comun, ajungand la mantuire, insa Cristos, prin apostolul Pavel, spune ca "s-au falit ca sunt intelepti si au innebunit"11. Aceasta pentru ca mantuirea prin orice altceva decat prin jertfa lui Cristos este o nebunie. Modelul lui Platon exceleaza in plan ideatic, dar esueaza in plan practic, deoarece niciodata nu se va ajunge la mantuire prin propriile forte, stradanii, pentru ca noi, prin gandurile si omul nostru launtric, intr-adevar cum spune Platon, nu putem fi drepti, nu putem ajunge la mantuire, si de aceea stradanile noastre intelectuale pentru gasirea unei cai mantuitoare dau gres, noi fiind, de drept, slugi pacatului, mediocritatii, meschinariei; de aceea este necesara interventia "Duhului de viata"12, care este mai puternic decat omul nostru launtric. Desi unele sisteme religioase din primele secole au acceptat gandirea platonica, Cristos instituie nu mantuirea prin cunoastere ci mantuirea prin schimbarea mintii13. Mintea noastra veche nu poate fi slefuita in asa fel incat sa se potriveasca in standardele Adevarului si Binelui lui Dumnezeu, ci e nevoie de o minte divina, o minte noua pentru a pricepe si a accepta lucrarea lui Dumnezeu

Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si a lipsei acesteia, dupa cum zice

chiar in primul paragraf. Astfel avem descrierea, impartita in secvente, a unui proces, cauzat de educatia acelei vremi filosofia. p5v13vx Procesul consta in o serie de analogii. Cadrul initial este pestera in care oamenii sunt legati in scaune cu fata la un perete pe care se vad umbrele partiale ale unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate dupa un zid, dar luminate de un foc, ce arunca acele umbre pe perete. Legaturile ce tin oamenii prinsi in scaune simbolizeaza prejudecatile; peretele simbolizeaza ingradirea ce si-o fac oamenii singuri, prin prejudecati; umbrele reprezinta cultura oamenilor, bazata pe prejudecati, deci superficialitate, iar aceste umbre sunt si ele partiale, fiind doar scapari de dupa zidul din spatele oamenilor; acest zid reprezinta o piedica psihologica a oamenilor, frica, ce sta intre om si lumina; focul, adica "un soare", simbolizeaza intelepciunea si adevarul. Exista si o mentiune foarte importanta: oamenii sunt pusi in scaune si legati inca din copilarie, aceasta insemnand ca ei problema apare chiar din incipitul educatiei omului, este la baza ei. Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie: "daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe care le vad, ei numesc realitatea?". Aici se explica modul de concepere a realitatii din punctul de vedere al acestor indivizi legati. Dialogul cu Glaucon, dialog format prin dialectica, are rolul de a indruma cititorul. Dialogul ofera raspunsul unor intrebari si afirmatii retorice. Al doilea cadru este o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca oamenii ar fi dezlegati. Dezlegarea din lanturi inseamna insusirea gandirii, a mentalitatii filosofice sau cum zice Platon "vindecarea de lipsa lor de minte"; ridicatul din scaunul si privitul in jur reprezinta primul pas din educatia filosofica, acea contestare sau negare a ceea ce sti si inceputul cautarii adevarului, primul pas fiind cel mai dureros si greu; indreptarea privirii asupra focului si a obiectelor care provocau umbrele reprezinta a doua etapa a "gasirii adevarului", prin faptul ca a gasit prima forma de lumina, focul ceea ce e asemenea soarelui, si in acelasi timp reprezinta o mica dezamagire ce ar putea introarce omul din "drum", datorita faptului ca nu vede obiectele de stralucirea focului; observarea obiectelor sub lumina focului reprezinta inceperea redefinirii realitatii, a cunostiintelor asupra lumii. Al treilea cadru consta in drumul (calea) pe care trebuie sa il faca omul dezlegat pentru a in lumina soarelui. Suisul greu si pieptis simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii spre cea filosofica; primul contact cu lumina soarelui ce umple ochii omului cu lacrimi reprezinta gasirea ratiunii si a primului adevar, prin care realitatea "adevarata" se va descoperii; lacrimile sunt in acest caz lacrimi de durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea luminii, a adevarului, coplesitor pentru omul recent dezlegat. Suferinta produsa in urma acestei secventa reprezinta prima mare suferinta din devenirea unui filosof, unui "iluminat". Platon spune ca e mai bine sa se ia usor acest prim proces, prin metoda obisnuintei: "ar vedea mai lense umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si ale celorlalte lucruri, apoi lucrurile insele a...i ar fi mai usor sa priveasca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul ziceli, soarele si lumina sa." Noaptea reprezinta un alt fel de intuneric, fata de cel din pester, o alt fel de lume; o lume in care lumina vine de la astre mai mici ca soarele, dar care ofera tot lumina adevarata. Acestea simbolizeaza al doilea "adevar" care produce noi redefiniri in mentalitate, noi filosofii "mici", dar care ofera o fericire puternica omului. Astfel sunt poetii, cei ce raman la etapa noptii. Al treilea cadru este "ziua" (nu noaptea). Cugetarile in legatura cu soarele reprezinta primele incercari de folosire a filosofiei, a ratiunii si a luminii oferite de "soare", iar toate acestea duc spre universul, "cum functioneaza" totul, si ajungand in final sa vada lumea lui veche, din exterior (obiectivitate). Platon mentioneaza sentimentu care apare atunci: mila fata de oamenii care inca sunt legati, astfel apare si intentia de a ii elibera, de a "da lumina". Urmatoarea secventa descrie sistemul social de valori: "daca ...ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele a...i" (superficiale si care produc si mai multa prejudecata), valori pe care omul ce a devenit liber si luminat nu poate sa si le insuseasca, cunoscand adevarul. Al patrulea cadru descrie intoarcerea omui liber in lumea celor legati: "acel om, coborand, s-ar aseza in acelasi scaun". Uitandu-se iar la umbre cu ochii plini de intunecime nu ar putea sa le vada, astfel oamenii din jurul lui l-ar socoti ca un handicapat, un om cu vederea corupta si deci nu ar merita sa se urce si ei la lumina. Acest cadru descrie situatia filosofului in contextul comunitatii, a societatii, adica de cele mai multe ori e judecat ca "nebun" sau chiar diavol. Aici apare acest paradox in viata de filosof: sa sti adevarul, sa cunosti lumina, sa vrei sa ajuti oamenii "orbi", dar sa nu poti datorita superficialitatii judecatii lor, datorita orgoliului lor. Acesta este stagiul cel mai dificil si mai frustrant din viata unui filosof... cauza care l-a determinat pe Platon sa compuna acest dialog.