Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala








Mitul Pesterii de Platon










Carol Georgiana,Antropologie,anul I
Profesor : Sabin Totu



"Alegoria Pestera" de Platon reprezint o metafor extins, care scoate in evidenta
modul n care percepem realitatea si ce este ea de fapt. Aceasta alegorie nu este spusa
sub forma unei povesti,ci este prezentata sub forma unui dialog intre Socarte si fratele lui
Platon,Glaucon.
Ideea pe care Socrate vrea sa o transmita este ca tot ceea ce vedem noi sunt doar
reflexii inperfecte ale formelor finale care resprezinta adevarul si realitatea. Ideea este
prezentata sub forma unei pesterii si oamenii care au stat toata viata in aceasta pestera,
inlantuiti, neputand sa-si intoarca capul iar singurul lucru pe care il vedeau erau umbre pe
peretele pesterii. In spatele lor este un drum,iar intre drum si ei se afla un foc,ceea ce le
permite sa vada umbrele celor care trec pe acel drum. Oamenii din pestera prezic ceea ce
se va intampla,dar ei nu inteleg cauzele si sensul umbrelor pe care le vad.
Socrate scoate in evidenta faptul ca acesti prizonieri ,daca ar vorbii intre ei,ar ajunge
la concluzia ca ceea ce vad este realitatea si ar lua drept adevar decat umbrele lucrurilor.
Ideea lui Socrate,care aseamana oamenii obisnuiti cu oamenii din pestera este ca
asemenea prizonierilor ceea ce noi percepem inca de la nastere este o interpretare ,o
reflexive imperfect a realitatii iar numele date lucrurilor care ne inconjoara nu reprezinta
ceea ce sunt ele de fapt,ci sunt nume date unor lucruri pe care nu le vedem si le putem
vedea doar cu mintea,astfel Platon numeste acest fel de gandire imaginatie.
Odat ce unul dintre prizonieri este eliberat, el este obligat s se uite la foc i la obiecte
le pe care candva le considera ca fiind reale i isi da seama ca noile imagini din fata lui
sunt acum formele acceptate de realitate. Platon descrie viziunea adevrului ca fiind
dureroasa pentru ochii celui eliberat si in mod natural acesta va prefer sa creada ca
adevarul il reprezinta umbrele,ceea ce a stiut toata viata,deoarce acesta este un adevar
nedureros pentru ochii lui obisnuiti in intuneric. Acest stagiu al gandirii este numit
credinta. Toate acestea ar duce la nevoia de a-l oblige pe cel eliberat sa iasa din pestera
si sa paseasca in lumina soarelui stralucitor.

Odat ce prizonierul iese din pestera si este complet cufundat n razele soarelui, Socrate
continu s explice nedumerirea prizonierului, frica, i faptul ca nu ar putea accepta ca
realitate ceea ce i se arata. Reacia natural a celui ce a fost eliberat ar fi s recunoasc
umbrele i reflexiile. Dup ce ochii se adapteze la lumina soarelui, el ncepe s vad
obiecte i oameni n forma lor reala. Acesta este stadiul cognitive al gandirii. Platon
contiuna sa explice ca atunci cand acesta vede tot ce il inconjoara si accepta faptul ca
umbrele sunt doar reflexii a ceea ce vede acum,si aceasta este realitatea acesta este
punctul in care cel care nu de mult era prizonier acum cunoaste adevarul si realitatea.
Acesta este ultimul pas, ultimul stadiu al gandirii, intelegerea adevarului.
Socrate discuta apoi daca cel eliberat,vazand noua realitate s-ar mai intoarce la vechile
credinte si la vechiul stil de viata. Atat Socrate cat si Glaucon cad de accord ca acesta nu
s-ar mai intoarce la vechile credinte si ar alege sa urmeze noul fel de percepere a realitatii
indiferent de soarta care l-ar astepta.
La intoarcerea in Pestera, cel eliberat ar intra din nou,metaphoric si literal intr-o lume a
intunericului si s-ar confrunta cu ceilalti prizonieri care nu au fost niciodata eliberati.
Ceilalti prizonieri ar rade la auzul relatarilor sale si ar considera gestul sau de a iesii din
pestera inutil. Ceilalti nu pot intelege ceva ce nu au experimentat inca ,astfel cel care a
experimentat si a inteles realitatea trebuie sa i-a conducerea si sa-l ghideze si pe ceilalti
deoarece doar el are puterea de a face acest lucru. In acest punct Platon vorbeste despre
acei filosofi care au cunoscut iluminarea si ca este responsabilitatea lor sa-i indrume pe
altii ,intr-un mod responsabil si sa nu simta dispret fata de cei care nu-I impartasesc
iluminarea.
De aici discutia dintre Socrates si Glaucon se indreapta spre stabilirea a ceea ce
inseamna un bun lider,un conducator iar Socrate spune ca un conducator nu poate fi
cineva needucat si lipsit de experienta adevarului dar nici cineva care si-a petrecut toata
viata in invatatura. Primii pt ca duc lipsa unui principiu unic si anume cel al experientei si
ceilalti deoarce nu vor dori sa conduca,ei considerandu-se deja fericiti.
Astfel Socrate spune ca trebuie sa gasim acele suflete bune,sa le educam de mici ca sa
ajunga la acea cunoastere suprema,adica sa vada binele si asemenea prizonierului sa iasa
din pestera sis a nu doareasca sa se intoarca.
Alegoria nu reprezint numai propriile noastre concepii greite ale realitii, ci si
viziunea lui Platon despre cum ar trebui s fie un lider adevarat. Se asteapta de la cel
eliberat ,respectiv de la cei care stiu adevarul, sa se intoarca printre semenii sai si sa le
aduca lumina,deoarece el vede mai bine decat ceilalti si este acum capabil sa recunoasca
binele si adevarul. Se asteapta de la acesti oameni sa aiba grija de semenii lor,sa-I
ghideze spre adevar si sa-si assume responsabilitatea de lider.

Alegoria Pesterii trebuie inteleasa metaphoric deoarece Socrate vorbeste aici despre
lume in general si despre faptul ca nu putem distinge realitatea,suntem asemenea
oamenilor din pestera. Totusi ne putem ridica,asemenea celui eliberat si invata cum sa
privim realitatea si sa intelegem adevarul. Socrate incearca sa prescrie un principiu
drept pentru viitorii filosofi si oameni ai adevarului care se vor inalta prin cele patru
stagii ale gandirii ,prezentate in dialogul sau cu Glaucom prin intermediul povestii din
pestera,ca acestia sa fie conducatori buni,indrumatori si sa ajute lumea sa cunoasca
realitatea.

S-ar putea să vă placă și