Facultatea de Psihologie

Grup 11
Afanasiu Ecaterina
Eseu psihologic. Mitul Peșterii.
Mitul Peșterii – este alegoria lui Platon, în care el prezintă cititorului
viața oamenilor înlănțuiți în subteran astfel încât să nu vadă lumina zilei.
În spatele oamenilor arde constant un foc care luminează diferite statui
care sunt mutate de alții, și care produc umbre ce se mișcă pe pereții
peșterii. Platon discută cu fratele lui Socrat Glavcon și îi ofere să
imagineze ce va fi dacă oamenii aceștia vor vedea lumina zilei si chiar
soarele. Ei au consimțit că oamenii vor spune că ceea ce ei au văzut nu
este adevărat și din faptul că ei trăiau în întuneric, vor simți rău și
soarele le va orbi. Platon spune că filosoful este acel om care a eliberat
din aceste lanțuri. La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este
datoria filosofului de a reintra în peșteră.
Filosoful scrie că întemnițații cunosc lumea prin organele senzoriale, dar
așa o viața este o ilusie.
Platon ridică în mitul său aspectele foarte importante ca ignoranța
realității, învățământul, cunoașterea adevărului. Mai mult, el confirmă că
cunoașterea vieții poate fi obținută prin pașii făcute în fiecare zi.
Eu cred că mitul peșterii și sensul ei sunt actuale și astăzi, pentru că noi
tot în anumită măsură suntem limitați – prin televisor sau mass – media
și privim doar ceea ce este permis.
Dacă noi vom orienta la ideile, dar nu obiecte, aceasta poate fi
neobișnuit. Majoritatea oamenilor, care va cunoaște lucrurile acestea, va
dori să se întoarce înapoi în lumea lor – simplă, naivă și fără nevoie de a
căuta răspunsurile acolo, unde ei au fost ascunși sub capacul ilusiilor.
Acesta este misiunea nu doar filosofiei, ci încă unei științe despre suflet
– psihologiei.