Mitul peșterii

Mitul peșterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenești în privința educației și a
lipsei acesteia. Omul a fost avid de cunoaștere dintotdeauna, iar Platon reușește să scoată în
evidență această trăsătură a oamenilor în momentul în care unul din oamenii din cavernă
dezleagă, întorcând capul spre lumină și orbind, începe o lungă călătorie spre un adevăr
incert și necunoscut, singurul mod de a accede la aceasta fiind pașii treptat ai cunoasterii
( ieșirea din obscuritate ,orbirea la contactul cu lumina,ieșirea din peșteră la lumina nopții,
cunoașterea soarelui, etc).

Mitul peșterii-o alegorie despre condiția umană,despre cunoaștere, este expusă de Platon
in capitolul VII,din opera „Republica"(realizată sub forma unor dialoguri pe teme filosofice).
Alegoria ,în acest context este povestire,o amplă metaforă care serveste drept pretext
pentru a transmite o idee ,o abstracțiune, printr-o succesiune de imagini concrete .Mitul
peșterii este o pledoarie pentru adevăratele valuări umane ,un îndemn pentru fiecare om
,de a porni în marea călătorie către sine însuși. Sensul alegoriei lui Platon, formulat la modul
cel mai general ,este ca oamenii ,indiferent de timp ,epocă, obiceiuri ,traiesc toți într-o iluzie,
această iluzie fiind reprezentată, în mit ,de imaginea peșterii. Noi oamenii, spune Platon,
suntem prizonieri în judecățile și prejudecățile noastre., în credințele mai mult sau mai puțin
artificiale, în regulile tradițiilor, în ignoranță. Toate acestea ne împiedică, apreciază
filosoful ,să vedem adevărul ,să trăim în adevăr, pentru că ceea ce credem că știm este fals,
prin urmare ,relația noastră cu realitatea este falsă.

Pentru a-i face pe oameni să devină conștienți de o astfel de existența, Platon dezvăluie, la
modul figurat, prin alegoria peșterii, mediocritatea condiției umane și cum poate fi depășită
o astfel de situație, în trei etape.

Să ne imaginăm, spune Platon ,faptul că mai mulți oameni sunt captivi într-un adăpost
subteran,o peșteră, cu fața întoarsă către peretele opus locului unde se află, în
imposibilitatea de a vedea altceva decât peretele respectiv. Acesta este luminat ,pe la mijloc,
de reflexele unui foc care arde în afara peșterii, în zona aceea putandu-se ovserva și un drum
mărginit de un zid de mică înălțime, asemănător paravanului călătorilor. De-a lungul acestui
perete trec oameni care poartă pe umeri tot felul de obiecte -statuete reprezentând
oameni,animale ,alte făpturi din piatră și lemn. Unii oameni sunt tăcuți, alții scot niște
sunete ciudate ,iar de văzut, toată viața lor ,nu au văzut decât umbrele de pe zidul din fața
lor,pentru că, încă din copilărie, au grumazurile și picioarele legate, nu pot sa privească decât
înainte. Realitatea, pentru ei,remarcă Platon ,accentuând metafora din mitul peșterii, este
suma acestor umbre si ecoul vorbelor, nimic altceva. Adevărul lor este echivalent cu umbrele
lucrurilor.

Mitul peșterii continuă cu o supoziție:ce s-ar întâmpla dacă unul dintre acești oamenii ar fi
eliberat, ar ieși în funcție în lumina adevărată? La început, explică Platon ,ar resimți dureri de
tot felul, strălucirea focului,a soarelui,i-ar împiedica să vadă cu adevărat obiectele și nu
umbra lor și ar încerca să își odihnească ochii în umbra care nu îi rabdă. Treptat însă, ar
începe să se obișnuiască și să susțină în privire strălucirea soarelui. Ar realiza abia atunci ca
ceea ce trăise înainte era doar un vis chinuitor .Ar avea compasiune față de semenii săi, care
nu stiu acest lucru. S-ar duce la ei,continuă Platon ,și le-ar descrie cu dragoste, lumea
luminoasă. Mulți l-ar crede nebun și, poate,chiar l-ar amenința cu moartea dacă ar insista.
Dar dacă el ar fi obligat să se întoarcă le existența dinainte, din peșteră?Nu ar mai fi trist și
întunecat de suferință?Sau nu i s-ar spune că, dacă s-a întors, atunci nici nu merită să încerci
să te eliberezi?

Mesajul filosofic din mitul peșterii își are rădăcinile în realitățile epocii încare a trăit Platon,
dar,peste milenii,încă ramane valabil. Printr-o alegorie ,filosoful grec face aluzie la
mediocritatea și limitarea ființei umane ,sugerând că există și posibilitatea eliberării dintr-o
astfel de captivitate, parcurgând trei etape:

Prima etapă: existența în interiorul peșterii reprezintă starea inițială a omului aceea de
ignoranța,de neputință. Faptul că omul se află captiv încă din copilărie face referire și la lipsa
de experiență de la începutul vieții. Umbrele care se văd pe pereți, ca niște marionete, pot fi
oamenii politici, conducătorii cetății sau falșii filosofi, care fac totul pentru a-i ține pe ceilalți
în ignoranță, pentru a-i manipula. Umbrele sunt echivalentul învățăturilor deformate,
primite de-a gata, fără discernământ, dar pe care cei captivi le cred ca fiind reale ,deși sunt
doar iluzie, pentru că numai pe acestea le-au văzut toată viața.

Cea de-a doua etapă: in mitul peșterii. Platon sugerează că această a doua etapă ar
corespunde întâlnirii oamenilor captivi cu filosoful, cu cel care poate sa îi ajute, să le
răstoarne vechile învățături false ,el înțeleptul poate să provoace incertitudine curiozitate,
căutare, să le stârnească dorința de a ieși din peșteră (Din ignoranță). Dificultatea acestei
etape constă în faptul că oamenilor le este frică să se elibereze, pentru că lumea exterioară
( cunoașterea) le este străină și vor avea tendința să se întoarcă la crea ce le este familiar-
pestera. În acest moment trebuie să intervină puterea învățătorului/filosofului de a-i
împiedica să se întoarcă, să le dea curaj să înțeleagă faptul că umbrele sunt doar iluzii.

Cea de-a treia etapă: odată iesiti din peșteră, oamenii vor fi orbiți, imagine care simbolizează
primul contact cu adevarul.Vor deveni însă din ce în ce mai curajoși, mai luminoși, mai
altruiști, se vor întoarce în peșteră doar pentru a-i convinge pe ceilalți să-i urmeze. Acestă
îndrăzneală presupune un mare risc.Platon este însă convinscă întoarcerea din lumină în
întuneric nu poate fi decât pentru scurtă vreme, pentru binele celorlalți, deoarece
cunoașterea estesursa fericirii umane și niciun om nu ar renunța la fericirea sa,odată găsită.

Alegoria lui Platon, din mitul peșterii, subliniază și două moduri posibile de cunoaștere a
lumii: unul sensibil (prin simțuri) și altul intelectual ( care vizează lumea ideilor) . Pentru
Platon, educația, altfel spus ,cunoașterea adevărată a realități înseamnă trecerea de la
cunoașterea sensibilă, care este întotdeauna subiectivă, la cea intelectuală.

Așadar,mitul peșterii.,alegoria lui Platon, este o pledoarie pentru ieșirea din ignoranță,
pentru recunoașterea și afirmarea inteligenței umane,singura care duce la cunoașterea
autentică. Mai mult,susține filosoful grec,” a cunoaște nu este altceva decât a-ți reamintit”
,adică a redescoperi, printr-o călătorie spre suflet, ceva ce face parte din structura ființei
noastre ,pentru că ceea ce numim realitate nu este exterioritate inaccesibilă, îndepărtată,
este în noi înșine. Pentru a descoperi și a înțelege este nevoie de curaj, inteligența, (definită
de Platon ca „ esență a binelui"),demnitate și spirit liber,un adevăr atotcuprinzător, de care
are atata nevoie și lumea de astăzi ,la nivelul ei macrostructural, dar și la cel individual.