Colegiul Cooperatist din Moldova

MOLDCOOP

Referat
Disciplina: „Filosofie,,

Elaborat: Volcov Raisa

Grupa: 1TPAP-41

Profesor: Solomon Victor

Chișinău, 2022
 Ideile filosofie ale lui Platon
 
Platon (Greacă : Πλά των; Plá tō n) (n. cca. 427 î.Hr. — d. cca. 347 î.Hr.)
a fost un filozof al Greciei antice, student al lui Socrate și învă ță tor al
lui Aristotel. Împreună cu aceștia, Platon a pus bazele filozofice ale
culturii occidentale. Platon a fost de asemenea matematician,
scriitor al dialogurilor filozofice și fondatorul Academiei din Atena,
prima instituție de învă ță mâ nt superior din lumea occidentală .

Platon vrea să ne arate că gîndirea noastră (fie că admitemsau nu că

este aşa) implică un nivel ce nu provine din experienţă , dar de care
depinde relaţia noastră cu experienţa. Graţie acestui nivel al Ideilor,
absolutul se află pus în joc ori de cîte ori, referindu-ne la el, sesiză m

relativitatea lucrurilor din lumea sensibilă . Acest nivel al absolutului

se afirmă în adevă r, pe cînd relativul aparţine domeniului
amestecului, al aproximaţiei.

De unde provine deci cunoaşterea Ideilor? Socrate, după cîte ştim,

vorbea despre Idei înnăscute. Platon, la rîndul să u,vorbeşte
de reminiscenţă

Platon este în mod neîndoielnic un filozof care ne obligă să forţă m

limitele gîndirii noastre. înă untrul obişnuitei gîndiri empirice, la
nivelul lucrurilor sensibile, este cu neputinţă să -1

înţelegem. El face apel la libertatea esenţială care permite fiinţei

umane să se depă şească pe sine. Este o formă reînnoită a
avertismentului socratic „Ştiu că nu ştiu nimic". La Platon,

el înseamnă : ştiu că am uitat. Trebuie, aşadar, să încerc să -mi

reamintesc, să -mi readuc în minte Ideile, fă ră de care nu există
adevă rată cunoaştere. La nivelul lucrurilor sensibile, nu putem avea,
crede Platon, decît opinii, mai mult sau mai puţin probabile dat fiind

că realitatea empirică însă şi aparţine domeniului

aproximaţiei.Adevă rata cunoaştere nu există decît la nivelul
Ideilor.Omul se află  la mijloc, între lumea sensibilă şi Idei. El nu
poate să renunţe la Idei deoarece acestea sînt esenţiale pentru el; nu
poate neglija nici lucrurile sensibile, pentru că , vrind-nevrînd, prin
intermediul lor trebuie să caute să -şi reamintească .

Atunci cînd încearcă să ne conducă acolo unde gîndirea raţională nu

mai are acces, Platon recurge, spre a ne înlesni trecerea prin zid, la
o povestire mitică.:Pestera.

De bună seamă că , în filozofia statului pe care o dezvoltă ,Platon

caută din principiu stabilitatea. Un stat „armonios" sau „drept" ar fi,
evident, un stat stabil. Trebuie totuşi

ţinut seamă de faptul că , potrivit concepţiei platoniciene, virtuţile

proprii claselor inferioare nu trebuie nicidecum să fie stră ine
claselor superioare. Ţă ranii şi meşteşugarii nu sînt

datori să dea dovadă de curaj sau de înţelepciune; ră zboinicii, în

schimb, au, ca şi ţă ranii şi meşteşugarii, datoria de a-şi înfrîna
dorinţele. Cît despre magistraţi, de la ei se cere

să fie capabili de cumpă tare, aidoma ţă ranilor şi meşteşugarilor, de

curaj asemeni ră zboinicilor, şi, în sfîrşit, de înţelepciune, virtute ce le
este proprie.

In ochii lui Platon, fie că e vorba de stat sau de persoana individuală ,

esenţialul e întotdeauna educaţia. Cetă ţenii trebuie formaţi în aşa fel
încît să fie capabili să judece drept,

să poată discerne adevă ratul bine; să se poată că lă uzi după lumea

Ideilor; să poată ră spunde unei exigenţe absolute, impusă nu de
fapte, ci de Idei. Altfel spus: aceşti cetă ţeni vor

refuza în orice împrejurare să reducă acţiunea politică la o abilă

folosire a tehnicilor de reuşită , graţie prezenţei statornice şi vii a
Ideilor în spiritul lor.

 In ochii lui Platan orientalii încarnează tipul omului practic în timp

ce grecii se dedică vieţii  teoretice contemplative,  nepă tate de nici 
un  interes  practic   In Republica. (435e) Platon declară plin de o
superioară conştiinţă de sine -"dragostea de învă ţă tură (he to
philomates) ar putea fi. cel mai bine. pusă pe seama meleagurilor
noastre,  câ t despre iubirea de arginţi  (he to philochrematon) 
aceasta  s-ar  potrivi  cel  mai   bine  cu   fenicienii  sau egiptenii".

Filosofia lui Platon va fi una ce poartă amprenta analiticului şi a

politicului în acelaşi timp.

Dacă întâ lnirea cu Socrate îl trezeşte la adevă rata sa vocaţie şi îi

aduce în faţă Filosofia. atunci despă rţirea de cariera politică îi
consolidează această vocaţie, fixâ ndu-l definitiv pe terenul filosofiei.

Creaţia filsofică s-a oferit pentru Platon drept o compensaţie mai cu

seamă pentru renunţarea sa politică Unii istorici ai filosofiei chiar au
interpretat filosofia lui Platon drept un ventil pe unde se eliberează
imensa lui revoltă şi nemulţumire acumulată contra regimului social
al Atenei, care l-a condamnat la ratare şi eşec

Platon a vrut sa faca în filosofie ceea ce nu a putut înfă ptui în

realitate, elaborâ nd aici imaginea utopică a statului ideal mult visat
De altfel, chiar după prima că lă torie, eşecul înregistrat îl determină
să deschidă în 387 î.e.n. o şcoală filosofică proprie la Atena, vestita
Academie. Decepţionat de viata politica se va retrage tot mai mult în
Academie, pe care o va pă ră si doar cu ocazia celorlalte două că lă torii
la Siracuza. concentrâ ndu-se aici asupra elaborarii operelor sale

Primul mare succes al studiilor umaniste este readucerea în focarul

cel mai viu al interesului a filosofiei platoniciene, datorită  Academiei
neoplatoniciene din Florenţa (sec.XIV-lea), întemeiată şi patronată
de familia Medici în decursul evului mediu s-a putut urmă rii o
interesantă dispută între platonism şi anstotelism. în care domină
alternativ câ nd unul câ nd celă lalt din cele două curente angajate în
luptă . Provocarea aruncată scolasticii aristotelice în vederea
eliberă rii de sub tutela ei apă să toare, capă tă în Renaştere forma
entuziasmului nemă rginit pentru filosofia lui Platon.

 Interesul pentru Platon se explică şi prin complexitatea cu mult mai

largă a concepţiei sale filosofice, mai aptă decâ t anstotelismul sa
satisfacă porniri şi înclinaţii dintre cele mai opuse ale spiritului. Din
platonism se vor putea desface şi curente care manifestă preferinţă
pentru matematic, şi logic, dar tot de la acelaşi Platon, se pot
revendica şi curentele opuse, ce se lasă îmbă tate de tendinţe şi
preferinţe pentru mitic şi mistic.   Dintre   reprezentanţii  
Academiei   neoplatonice   florentine,   cu deosebire Marsilio
Ficino (1433-l494) şi Pico della Mirandola (1463-l494)  au  dat  un 
impuls  hotă râ t  interesului  cu  privire  la Platon.
Platonismul renascentist aşează peste stratul unor idei specifice
platoniciene - teoria ideilor, teoria nemuririi sufletului, teoria
frumosului ca perfecţiune, teoria amorului divin - şi amprenta
neoplatonismului antic - Plotin cu teoria sa a emanaţiei. Aceasta. în
primul râ nd pentru motivul că ală turi de traducerile lui Platon apar
şi cele din neoplatonicieni, mai cu seamă din Plotin Gâ nditorii
platonizanţi ai Renaşterii susţin superioritatea lui Platon faţă
de Aristotel. Efortul lor principal se îndreaptă în direcţia elaborarii
unei religii care potrivit cu înclinaţiile spre sincretism ale epocii, să
îmbine platonismul cu gâ ndirea ebraică , aşezâ nd apoi acest aliaj
intelectual pe schelă ria oferită de creştinism.

Aducerea la suprafaţă a platonismului nu scufundă în oceanul

istoriei   anstotelismul   care   se   menţine   şi   el   în   actualitate.