In textul prezentat de Platon, “Mitul pesterii”, sunt prezentate treptele pe

care le parcurge omul in procesul cunoasterii.

Pe prima treapta se afla prizonierii inlantuiti in pestera, care simbolizeaza

acei oameni ce se bazeaza predominant pe cunoasterea senzoriala si care iau
“umbrele lucrurilor” drept lucruri reale, adevarate. Acestia sunt fortati sa
priveasca doar inainte, la un perete, fara a putea sa-si schimbe privirea.

Cunoasterea caracteristica treptei a doua implica o adaptare treptata a

puterilor intelectului si a operatiilor gandirii, asa cum ochiul are nevoie de
adaptare cand trece de la intuneric la lumina. Implica capacitatea de a intelege
relatiile cauzale si de succesiune dintre fenomenele si procesele lumii. In
aceasta etapa, Platon descrierea elierarea unui om si intoarcerea acestuia catre o
lume care are un mai mare grad de realitate decat ce considera el. Starile
resimtite in contextul eliberarii atesta accederea de la un nivel inferior la unul
superior al existentei. Omul nu accepta realitatea pntru ca nimic din acea lume
nu are sens, fiind necesar un process mai indelungat in care sensul lumii sa se
instituie treptat.

In a treia etapa, cunoasterea care e accesata de “cel scos din pestera” se

caracterizeaza prin nevoia de adaptare a structurilor intelectului pentru a putea
accesa si intelege noua realitate. Cunoasterea dobandita prin iesirea din pestera
implica schimbarea conceptiei asupra existentei care va fi dominata de ideea de
bine(Soarele) si depasirea logicii bivalente printr-o cunoastere aprofundata a
legilor existentei. Cel care vrea sa elibereze si sa ajute si alti oameni sa parcurga
treptele cunoasterii risca sa fie considerat nebun sau si-si risca viata.