John Locke

Eseu asupra intelectului omenesc

Cunoastere si experienta

John Locke s-a nascut in 1632, in familia unui avocat englez care locuia la tara. A fost
impresionat de abordarea empirica a stiintei adoptata de chimistul pionier Robert Boyle, ale
carui idei le-a promovat si pe care l-a ajutat in activitatea sa experimentala. Desi ideile empirice
ale lui Locke sunt foarte importante, scrierile sale politice au fost cele care l-au facut faimos. .
John Locke a fugit de doua ori din Anglia, fiind exilat politic, insa a revenit in 1688, dupa ce au
urcat pe tron William si Mary. Incepand de atunci a ramas in Anglia, unde a scris si a detinut
diverse functiii guvernamentale pana la moartea sa din anul 1704.
Principala sa scrie filosofica este Eseu asupra intelectului omenesc, publicata in limba engleza in
anul 1690.
John Locke considera ca ideile noastre provin din doua surse: senzatia si reflectia.
Se accepta faptul ca, la nastere, mintea noastra este asemenea unei coli albe de hartie. Pe
aceasta coala nu este scris nimic, fiind lipsita de orice idee. Astfel, cu timpul, aceasta coala alba
se va umple cu idei adevarate sau false. Locke spune ca toate aceste idei si elementele ratiunii
si ale cunoasterii provin din experienta. Experienta consta atat in observarea obiectelor
exterioare, cat si a proceselor launtrice. Altfel spus, ideile provenite din experienta au doua
izvoare-senzatia si reflectia.
John Locke este impotriva ideii ca oamenii au o cunoastere innascuta. El ataca conceptul de
idee innascuta si afirma ca acesta este incoerent. Prin urmare, Locke declara ca orice doctrina
care sustine existent ideilor innascute trebuie sa fie falsa.
Cunoasterea veritabila e aceea prin senzatii. Ea presupune un raport intre obiectele exterioare
si simturi. Locke spune: cel care nu a gustat stridie sau ananas nu poate avea idei despre gustul
special al acestora. La fel este si situatia cand lipseste un simt. Astfel, cine este orb din nastere
nu poate avea idei despre soare sau lumina, nici cine este surd nu poate avea idei despre
sunete. Acesta este rolul senzatiei.
Reflectia este complementara senzatiei, fiind un fel de “simt intern” care nu se produce
independent de senzatie.
Locke va distinge ideile, adica continuturile intelectuale, de calitati, prin care intelege puterile
sau capacitatile lucrurilor de a produce in spirit anumite idei si va preciza ca “ideile se afla in
spirit, iar calitatile in corpuri”
Locke privilegiaza senzatia, dar la adevar ajungem numai prin unirea senzatiei cu relfectia.